Sfântul Ierarh Grigorie Taumaturgul, episcopul Neocezareei, este pomenit în calendarul creștin ortodox la data de 17 noiembrie.
Sfântul Grigorie Taumaturgul s-a născut în cetatea Neocezareea din Pont, în jurul anului 213, într-o familie păgână și a primit o educație laică desăvârșită, studiind filosofia, retorica și dreptul. Pentru a-și desăvârși studiile, a plecat împreună cu fratele său Atenodor spre Berit, dar s-au oprit în Cezareea Palestinei, unde l-a întâlnit pe Origen (185-254), marele cărturar creștin al vremii, condamnat de Biserică pentru ereziile sale.
Sfântul Grigorie a devenit vreme de cinci ani ucenicul lui Origen, a primit botezul și a ales viața de liniște, rugăciune și studiu al Sfintelor Scripturilor, petrecută într-un loc retras.
Pentru virtuțile lui alese, la întoarcerea în patrie, a fost hirotonit episcop al Neocezareei. Prin el, Dumnezeu a lucrat mulțime de fapte minunate, în special vindecări, motiv pentru care a fost numit "Taumaturgul".
În timpul persecuției împotriva creștinilor declanșată de împăratul Deciu (250-253), Sfântul Grigorie i-a sfătuit pe creștini să fugă și să se ascundă, ca nu cumva, înfricoșându-se de cruzimea chinurilor, să se lepede de credință.
Sfântul Ierarh Grigorie Taumaturgul a murit în vremea împăratului Aurelian (270-275), viața lui fiind scrisă pe larg de Sfântul Grigorie de Nyssa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.