ACATISTUL Sfantului Ciprian

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Cel ce mai inainte a fost vrajitor, apoi s-a aratat Arhiereu slavit prin cinstita fecioara Iustina ! 

 

  (02 OCTOMBRIE)

Rugaciunile incepatoare:

     In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
     Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
     Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
     Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

     Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

     Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
     Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
     Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
     Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

     Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru Numele Tau.

      Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
      Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

      Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se Numele Tau, vie Imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

      Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Apoi se zic Condacele si Icoasele:

Condacul 1

   Cela ce mai inainte ai fost invatator rautatii, si te-ai aratat Arhiereu prin cinstita fecioara Justina, si ca un pastor intelept, din spinii inselaciunii ai inflorit ca o floare prea frumoasa, si pe noi credinciosii, ne-ai umplut cu miresmele tamaduirilor si de razele minunilor tale, intareste-ne ca sa-ti cantam tie: Bucurate, sfintite mucenice Cipriane, pururea slavite!

Icosul 1

   Minunata s-a aratat viata ta, Sfinte, ca din pruncie slujirii idolesti ai fost inchinat, dar cunoscand Domnul ravna ta dupa cunoasterea cea adevarata, ti-a descoperit tie printr-o fecioara curata pe Hristos-singur-Adevarul, de care taina si pronie dumnezeiasca minunandu-ne, cu credinta cantam tie:

Bucura-te, cel ce ai infrant slujirea idoleasca;
Bucura-te, ca ai vadit inselaciunea diavoleasca;
Bucura-te, ca de cunostinta adevarului ai ravnit;
Bucura-te, cel ce si in paganeasca cunostinta te-ai aratat iscusit;
Bucura-te, cel ce diavolesti mestesuguri si vrajitorii ai cunoscut;
Bucura-te, ca toate acestea mai apoi de ocara le-ai facut;
Bucura-te, ca poti sa ne scapi de ispita diavoleasca;
Bucura-te, ca ne izbavesti de ratacirile eretice;
Bucura-te, ca ne arati calea spre adevar;
Bucura-te, ca rugaciunile tale de tot raul ne scapa;
Bucura-te, ajutorul celor inviforati;
Bucura-te, ca lumina ta tuturor o imparti;
Bucura-te, sfintite mucenice Cipriane, pururea slavite!

Condacul 2

   Cu mestesugurile vrajilor tale, multe pagube si rautati ai savarsit la inceput; dar apoi la cunostinta adevarului venind, ai rascumparat vremea, aducand din ratacire pe multi la Hristos, si invatandu-i sa cante lui Dumnezeu: ALILUIA!

Icosul 2

  Cartagina, Antiohia si Egiptul te-au hranit din pruncie cu cunostinta diavoleasca si cu spurcata invatatura a slujirii idolesti, dar Domnul cu negraita milostivirea Sa cea nebiruita de pacatele omenesti, printr-o fecioara curata ti-a randuit intoarcerea; pe care milostivire slavindu-o, tie, celui ce te-ai invrednicit a o dobandi, iti cantam:

Bucura-te, ca Dumnezeu te-a intors de la paganeasca slujire;
Bucura-te, ca asa ai cunoscut a Sa milostivire;
Bucura-te, iti aducem noi, inchinatorii lui Hristos;
Bucura-te, caci intorcandu-te, pe multi la Dumnezeu i-ai intors;
Bucura-te, ca si azi esti pilda vie celor rataciti;
Bucura-te, ca luminezi calea celor de eresuri orbiti;
Bucura-te, ca pazesti Biserica oilor cuvantatoare de ratacire;
Bucura-te, ca o aperi pe Ea de dosadire;
Bucura-te, iti cantam tie cu umilinta;
Bucura-te, izbavitorute de vrajmasul cel rau;
Bucura-te, tamaduitorule al celor ce cauta sprijinul tau;
Bucura-te, sfintite mucenice Cipriane, pururea slavite!

Condacul 3

  In chip minunat ti-a randuit Dumnezeu intoarcerea de la slujirea paganeasca, Sfinte, ca mai intai a ales o fecioara curata cu numele Iustina care, prin propovaduirea diaconului Prailie, afland taina intruparii lui Hristos sl Sfanta Sa invatatura, de la paganatate a venit la crestineasca credinta, invatandu-se a slavi pe Dumnezeu si a-I canta Lui: ALILUIA!

Icosul 3

  Ca intr-un pamant bun cazand samanta propovaduirii lui Hristos in inima Iustinei a adus mult rod, caci aceasta impreuna cu parintii sai a venit la Hristos, slujindu-I Lui in rugaciune, in post si in infranare, pe care lucru minunat vazandu-l ne uimim, intelegand in ce chip tainic oranduieste Dumnezeu intoarcerea celor alesi ai Sai la lumina, si cantam tie, celui ce indelunga vreme ti s-a pregatit carare:

Bucura-te, ca Domnui te-a cunoscut pe tine a fi vas ales;
Bucura-te, ca mai intai Iustina, fecioara cea curata, pe calea Domnului a purces;
Bucura-te, ca printr-insa ti s-a pregatit cararea intoarcerii la Hristos;
Bucura-te, ca Iustina intai pe parintii sai de la paganeasca slujire i-a intors;
Bucura-te, ca Iustina Mireasa aleasa a lui Hristos s-a dovedit;
Bucura-te, ca Lui in post si multa rugaciune I-a slujit;
Bucura-te, ca sufletul ei s-a aratat pamant cu multa rodire;
Bucura-te, ca ne-a invatat a ne inchina Ziditorului, nu la a Sa zidire;
Bucura-te, ca si azi dati lumina celor indoielnici;
Bucura-te, ca la voi alearga cei ce in credinta se arata sovaielnici;
Bucura-te, si impreuna cu Iustina roaga-te pentru noi;
Bucura-te, ca prin rugaciunile voastre ne izbavim din nevoi;
Bucura-te, sfintite mucenice Cipriane, pururea slavite!

Condacul 4

  Vazand ravna cea mare a fecioarei catre Hristos, caci pe multi incepuse a-i intoarce de la paganeasca slujire, uratorul de bine si al oamenilor, a pornit asupra-i cumplit razboi al rautatii, dar ea intarindu-se cu Semnul Crucii, prin rugaciune zdrobea puterea diavolului, cantand lui Dumnezeu: ALILUIA!

Icosul 4

  Cu multa iscusinta a socotit vrajmasul neamului omenesc a o abate pe Iustina de la calea mantuirii, dar nu a priceput vicleanul ca astfel lucra intoarcerea spre mantuire si spre dumnezeiasca slujire inca si a altor vase ale lui Dumnezeu, si cursa inselatoare cu mestesug intinse ei, prin tanarul Aglaid Scolasticul voind a o vana pe dansa spre petrecerea cea in necuratie. Dar, intarita fiind de puterea lui Hristos, pazita a fost de toata spurcaciunea, pentru care si noi, uimiti de inteleptele oranduiri ale lui Dumnezeu, graim tie:

Bucura-te, ca nimic nu au izbutit cursele diavolesti asupra fecioarei celei curate;
Bucura-te, ca prin Aglaid Scolasticul, buna ta ravna trebuia sa se arate;
Bucura-te, ca asa oranduieste Dumnezeu cararile mantuirii;
Bucura-te, ca ne inveti pe noi a fi tari si statornici la vremea ispitirii;
Bucura-te, ca fecioara de uneltiri viclene nu s-a aratat ispitita;
Bucura-te, ca prin darul cerescului ei Mire, de tot raul a fost pazita;
Bucura-te, ca mestesugitele curse nu au inselat-o;
Bucura-te, ca mieluseaua lui Hristos, statornica sa ravna a aratat-o;
Bucura-te, ca pilda ei trebuie sa ne stea inainte;
Bucura-te, Sfinte ca ai pretuit curatenia ei cuminte;
Bucura-te, ca prin ale voastre rugaciuni, suntem aparati de multe ispite;
Bucura-te, si ale noastre rugaciuni fa-le inaintea Domnului bine primite;
Bucura-te, sfintite mucenice Cipriane, pururea slavite!

Condacul 5

  Neputand Aglaid nici cu ademeniri viclene si nici cu sila a o atrage pe fecioara de la pazirea curateniei sale, a alergat la tine, Cipriane prea slavite, care pe atunci erai cunoscut ca jertfitor idolesc si mare vrajitor si fermecator, caci asa oranduise Dumnezeu taina intoarcerii tale la Hristos, de care negraita intelepciune, noi minunandu-ne, cantare aducem Lui: ALILUIA!

Icosul 5

  Cu necurata putere a vrajilor tale ai incercat atunci, Cipriane, a ispiti curatia fecioarei Iustina, ca sa o pleci pe ea spre dorirea cea aprinsa, spre necuratia lui Aglaid, si s-a tulburat sufletul curat al fecioarei de razboiul pe care diavolul il ridicase asupra ei; dar intarindu-se cu semnul Crucii Sfinte si cu puterea rugaciunii, a biruit sagetile aprinse, cele pornite impotriva-i. De care lucru afland, amar te-ai intristat, dar noi cantam tie:

Bucura-te, Cipriane, ca intristarea aceasta spre bucurie s-a aratat roditoare;
Bucura-te, ca s-a pazit curatia neprihanitei fecioare;
Bucura-te, ca s-a frant boldul stanei prin Cinstita Cruce;
Bucura-te, ca si azi rugaciunea ta biruinta impotriva diavolului aduce;
Bucura-te, ca si noua credinta Iustinei spre pilda ne sta inainte;
Bucura-te, ca si tie insuti, spre ajutor s-a facut, Sfinte;
Bucura-te, ca asa ai cunoscut amagirea vrajilor idolesti;
Bucura-te, ca acum, cu rugaciunile tale, toata puterea celui rau biruiesti;
Bucura-te, ca pe voi, sfintilor Ciprian si Iustina, va chemam in ajutor;
Bucura-te, ca v-ati facut biruitori asupra tuturor ratacitilor;
Bucura-te, ca prin tine s-a vadit zadarnicia credintelor paganesti;
Bucura-te, ca si azi farmece si descantece ca spurcate vrajitorii le vadesti;
Bucura-te, sfintite mucenice Cipriane, pururea slavite!

Condacul 6

   Vazand biruindu-se mestesugirea vrajilor tale cu puterea Crucii, ti-ai innoit atacurile impotriva fecioarei Justina, caci asa a voit Domnul ca sa se vadeasca marea neputinta si inselaciunea uneltirilor diavolesti, si sa se arate puterea Numelui lui Hristos, ca vazand minunea, toti sa-L laudam pe El, cantand: ALILUIA!

Icosul 6

   Smerindu-si trupul sau cu postul si rugaciunea, cu haina aspra imbracandu-se, Iustina a biruit atacurile pe care mai vartos diavolul le pornise impotriva ei. Iara el, uneltind cu viclesug ca si oarecand pe Eva sa o amageasca, sub chipul unei femei venind, cu amagitoare vorbe incerca sa o ispiteasca ca si cum ar fi voit sa urmeze vietii si curatiei ei. Dar acest chip de ademenire intelegandu-l Iustina, a biruit uneltirile lui, pentru care noi graim:

Bucura-te, Cipriane, ca staruind in prigonirea fecioarei ai vadit puterea rugii;
Bucura-te, ca fecioara nu s-a amagit de duhul inselaciunii;
Bucura-te, ca prin staruinta ta in prigonire, ca si oarecand Pavel, statornic te-ai aratat;
Bucura-te, ca statornicia ta in rau, indelung iubitorul de oameni Dumnezeu a rabdat;
Bucura-te, ca mai inainte a cunoscut Domnul ca vei fi statornic si in credinta;
Bucura-te, caci ca si Pavel ai vadit ca cele rele le lucrai doar din nestiinta;
Bucura-te, ca prin fecioara cea curata Hristos te-a luminat;
Bucura-te, ca prin ea Calea, Adevarul si Viata ai aflat;
Bucura-te, ca si pe cei ce sunt intru intunericul ratacirii, ii luminezi;
Bucura-te, ca acum in lumina cereasca te desfatezi;
Bucura-te, si ne intoarce pe noi din orice ratacire;
Bucura-te, iti cantam tie, cautand prin tine mantuire;
Bucura-te, sfintite mucenice Cipriane, pururea slavite!

Condacul 7

  Afland ca prin acea vicleana uneltire nimic nu a sporit diavolul impotriva curatiei Iustinei, ai voit sa afli cu ce putere il biruieste ea, zdrobind toate mestesugurile lor si ti s-a adeverit ca nu poate diavolul nici a privi spre semnul Crucii, caci Crucea este foc ce-l arde si departe il goneste, si astfel ai inceput, o, Cipriane a intelege puterea cu care se inarmeaza toti inchinatorii Crucii cand aduc ei cantarea de lauda: ALILUIA!

Icosul 7

  Scarbit ai fost mai intai, o Sfinte, cand ai vazut ca puterea vrajilor diavolesti, pe care le credeai neinvinse inca din pruncia ta, este biruita de o fecioara neputincioasa cu firea; dar apoi mintea ta cea doritoare de desavarsita cunoastere a inceput sa se lumineze prin cunostinta Adevarului; de care bucurandu-ne iti cantam:

Bucura-te, vas primitor de adevarata lumina;
Bucura-te, ca ai venit la cunostinta adevarului printr-o fecioara crestina;
Bucura-te, cel ce din pruncie ai dorit cunoasterea cea adevarata;
Bucura-te, ca astazi dracii de frica ta tresalta;
Bucura-te, ca ai infrant puterea cu care ei odinioara te-au supus;
Bucura-te, ca lumea, cu rugaciunile tale, de uneltirile diavolesti este pazita;
Bucura-te, ca prin aceasta credinta nostra e intarita;
Bucura-te, corabie, ce ai infruntat marea cea infiorata;
Bucura-te, ca lumina lui Hristos, ca un far in furtuna ti-a fost aratata;
Bucura-te, ca si pe noi, pacatosii, ne aduci la liman linistit;
Bucura-te, ca pe multi sa smulgi, din al patimilor noian ai izbutit;
Bucura-te, sfintite mucenice Cipriane, pururea slavite!

Condacul 8

  Voind sa te amageasca diavolul cu uneltirile lui, a iscodit alta inselaciune si mai vicleana ca sa va ameteasca pe toti. Astfel, s-a prefacut luand chipul Iustinei si a intrat la Aglaid; acesta crezand ca nalucirea e adevarata a strigat-o pe nume, dar minune: numai la auzul numelui fecioarei, nalucirea s-a risipit. Si noi inspaimantati fiind, cantam lui Dumnezeu Celui ce a dat o asa putere oamenilor bineplacuti Lui: ALILUIA!

Icosul 8

  Cu spaima cumplita a alergat Aglaid la tine, Cipriane, spunandu-ti cele petrecute, iar tu, rusinat, fiindca se vedea zadarnicia si amagirea vrajilor tale, ai incercat nenumarate alte chipuri de asemanare ca sa-l poti face pe Aglaid sau pe tine insuti sa va puteti apropia de casa Iustinei. Dar fiind voi cu cuget necurat nimic nu ati izbutit, caci insusi Mirele Cel Ceresc pazea curatia prea inteleptei fecioare; pentru care noi cu umilinta cantam:

Bucura-te, ca nu ai amagit-o nicidecum pe fecioara cea curata;
Bucura-te, ca prin statornica Iustina multe taine s-au vadit;
Bucura-te, ca mai intai puterea diavolului a fi neputincioasa s-a dovedit;
Bucura-te, ca puterea nebiruita a lui Hristos si al Crucii Sale s-a aratat;
Bucura-te, ca ai cunoscut cum intareste Dumnezeu pe Sfintii Sai in chip minunat;
Bucura-te, ca si azi credintele ratacite din lume izgonesti;
Bucura-te, si ne inarmeaza pe noi prin credinta impotriva celui rau;
Bucura-te, si ne da biruinta impotriva diavolului, noua, celor ce chemam numele tau;
Bucura-te, si impreuna cu fecioara cea curata scapa-ne de ispitele cele neasteptate;
Bucura-te, si cursele lui Veliar sfarama-le si fa-ni-le noua aratate;
Bucura-te, sfintite mucenice Cipriane, pururea slavite!

Condacul 9

  Neizbutind nimic impotriva credintei celei neclintite a Iustinei si a curatiei ei prin incercarea de a o arunca in prapastia iubirii de placeri trupesti, ai cautat a o supune pe dansa prin ispitirile durerii, pornind asupra-i, ca si oarecand asupra lui Iov, multime de nenorociri; dar ea neincetat rugandu-se ca si David graia: Nu voi muri, ci vie voi fi si voi povesti lucrurile Domnului. Si pentru toate proslavea pe Dumnezeu cantandu-I: ALILUIA!

Icosul 9

  Dar nu numai asupra ei, ci si asupra rudeniilor ei si a toata cetatea slobozind blestemul, ai adus, o, Cipriane, vatamare, din mania cea neimblanzita si din rusinea cea multa ce ti se facuse, incat multi cetateni au mers la Iustina voind a o sili pe ea sa nu se mai impotriveasca lui Aglaid, pentru a izbavi cetatea de multimea vrajilor tale; dar ea nu prin insotire necurata, ci prin curate si fierbinti rugaciuni, a izbavit pe toti de tot raul, batjocorind mestesugurile vrajitoresti; pentru aceea cu toti vazand minunea laudam pe Dumnezeu si cantam tie:

Bucura-te, ca nici iscoadele cele rele la rau nu au induplecat-o;
Bucura-te, ca Iustina s-a dovedit slujirii lui Hristos vas plecat;
Bucura-te, ca multi din aceia au cunoscut pe Hristos, prin minunata ei tamaduire;
Bucura-te, ca intreaga cetate a luat printr-insa izbavire;
Bucura-te, ca multi au venit atunci la credinta;
Bucura-te, ca tu insuti ai fost zdruncinat in intrega ta fiinta;
Bucura-te, ca pentru a doua oara ai fost puternic cutremurat;
Bucura-te, ca increderea in puterea vrajilor tale ti s-a destramat;
Bucura-te, ca asa a binevoit Dumnezeu prin minunata fecioara a-ti lucra mantuirea;
Bucura-te, ca ne inveti pe noi a rabda indelung cand suntem ispititi;
Bucura-te, ca ne intaresti pe noi a ramane in credinta statornici si neclintiti;
Bucura-te, sfintite mucenice, Cipriane, pururea slavite!

Condacul 10

  Rusinat fiind, Cipriane, de infrangerea ce ai suferit-o printr-o tanara fecioara, tu, cel mult invatat si iscusit foarte in lucruri vrajitoresti si instiintandu-te ca toate mestesugurile viclene cu puterea Crucii si cu numele lui Hristos au fost biruite, ti-ai venit intru simtire si intru cunostinta Adevarului si ai inceput a dosadi pe draci, slavind pe Dumnezeu si cantandu-I, Lui: ALILUIA!

Icosul 10

  Vazand ca te-ai trezit din somnul si intunericul nestiintei si cu manie sfanta il ocarasti, acum si pe tine, slujitorul idolestii inchinari si al diavolestilor mestesuguri vrajitoresti, ca sa te piarda s-a pornit diavolul cu putere multa, incercand sa te ucida si, neavand tu nici un ajutor de la nimeni sa te izbaveasca, ti-ai adus aminte de semnul Crucii, prin care se impotrivea Iustina si, chemand numele lui Hristos ai biruit puterea diavolului, de care lucru prea minunat, cutremurati fiind, cantam tie:

Bucura-te, Cipriane, ca prin fecioara Iustina ai venit la chemarea Numelui lui Hristos;
Bucura-te, ca intru Numele Lui ai zdrobit pe diavolul ce se pornise impotiva ta mai vartos;
Bucura-te, ca ai aflat Lumina cea adevarata;
Bucura-te, impreuna cu fecioara cea curata;
Bucura-te, ca spre spurcata insotire n-ai putut sa o pleci;
Bucura-te, ca in Lumina lui Hristos, acum impreuna cu ea petreci;
Bucura-te, si ne intareste si pe noi in chemarea Numelui lui Hristos;
Bucura-te, ca ni L-ai aratat noua a fi dar prea luminos;
Bucura-te, ca si prin tine a sporit Biserica cea biruitoare;
Bucura-te, ca te-a castigat la credinta Iustina, cea curata ca o floare;
Bucura-te, si ne invata si pre noi a pazi curatia;
Bucura-te, si izbaveste din nevoi pe cei ce iubesc fecioria;
Bucura-te, sfintite mucenice Cipriane, pururea slavite!

Condacul 11

  Arzandu-ti toate cartile tale cele vrajitoresti inaintea credinciosilor, ai alergat la Episcopul crestinesc, cerandu-i lui sa te uneasca prin Botez cu Dumnezeul Justinei si avand tu inima infranta si cu multa plangere pentru toate relele ce le-ai faptuit in viata ta de pana atunci, primit ai fost in turma lui Hristos; caci a cunoscut Episcopul buna ta ravnire. Si precum te-ai aratat odinioara grabnic la rau, te-ai dovedit apoi apring ravnitor si slujitor vrednic al Dumnezeului Celui adevarat, neprididand a-I aduce Lui neincetat cantarea: ALILUIA!

Icosul 11

  Cu mare osardie ai alergat, Cipriane, pe calea cea stramta si anevoioasa, dupa ce ai aflat ca Hristos este calea cea adevarata, dorind sa rascumperi vremea petrecuta in spurcata slujire idoleasca si totdeauna plangand pentru faptele cele rele de mai inainte. Drept aceea ai mers din putere in putere si din bunatate in bunatate, incat degrab te-ai invrednicit a primi nu numai Botezul, ci ai pasit din treapta in treapta pana la cinstea de Episcop, pastorind cu ravna turma lui Hristos. Iar pe fecioara Iustina, diaconita si igumenie intr-o manastire de fecioare ai facut-o. Pe care cinstita inaltare vazand-o, cu bucurie cantam tie:

Bucura-te, Cipriane, ca asa rasplateste Dumnezeu inima curata;
Bucura-te, ca a cunoscut Dumnezeu ravna ta dupa cunostinta cea adevarata;
Bucura-te, ca asa miluieste Dumnezeu pe cei ce indelungi ispitiri sufera;
Bucura-te, ca asa te-ai aratat Arhiereu prea sfintit;
Bucura-te, ca si pe Iustina vrednica diaconita slujirii lui Hristos ai inaltat-o;
Bucura-te, ca igumenie si povatuitoare si altor fecioare ai dat-o;
Bucura-te, ca ai pastorit turma lui Hristos cu multa ravna si silire;
Bucura-te, ca si noi alergam la tine, ca la un adevarat pastor, cu multa dorire;
Bucura-te, si ne povatuieste pe noi pe calea mantuirii;
Bucura-te, si fii langa noi mereu in ceasul ispitirii;
Bucura-te, sfintie mucenice Cipriane, pururea slavite!

Condacul 12

  Prin ravna ta si a fecioarelor cele curate povatuite de inteleapta Justina se deserta slujirea idoleasca, iar slava lui Hristos se inmultea. O viata ca aceasta a ta si sarguinta cea pentru slujirea lui Hristos si pentru mangaierea sufletelor tomenesti vazand-o diavolul, scrasnea impotriva-ti voind cu orice Ichip sa te piarda. insa nu stia pierzatorul ca o si mai mare si mepieritoare slava iti pregatea si salasluire cu cetele Sfintilor; rea impreuna cu ei pururea sa canti lui Dumnezeu cantarea: ALILUIA!

Icosul 12

  Nestiind pierzatorul in ce chip sa te piarda, caci se temea de puterea Crucii, a indemnat pe pagani sa te cleveteasca inaintea ighemonului, ca ai parasit paganeasca inchinare si slujire idoleasca, venind la crestineasca inchinare a lui Hristos, si ca pe multi departezi de la spurcata slujire la idoli, sporind turma lui Hristos. Acestea auzind ighemonul si neputand a te convinge prin cuvinte mestesugite, te-a dat la muncire cumplita impreuna cu fecioara Iustina. Iara voi, toate rabdandu-le si neplecandu-va la inchinarea idoleasca, ighemonul a poruncit sa va ucida pe voi prin taiere de sabie. Iar impreuna cu voi s-a invrednicit de cununa muceniceasca si evlaviosul crestin Teoctist, care vazand moartea voastra cea nevinovata, a marturisit si el pe Hristos. Pentru aceea laude ca acestea aducem tie:

Bucura-te, ca te-ai invrednicit a fi al turmei lui Hristos pastor nebiruit;
Bucura-te, ca si Iustina fecioara, nevoindu-se alaturi de tine s-a sfintit;
Bucura-te, ca de vicleanul ighemon n-ati fost amagiti;
Bucura-te, ca v-ati aratat marturisitori ai lui Hristos neclintiti;
Bucura-te, ca astfel, de cununa muceniceasca ati fost invredniciti;
Bucura-te, ca acum prin sfintele tale moaste multe tamaduiri se daruiesc;
Bucura-te, ca rauri de daruri se revarsa celor ce te cinstesc;
Bucura-te, ca si noi cu mare credinta la tine nazuim;
Bucura-te, ca prin ale tale sfinte moaste ajutor si mantuire nadajduim;
Bucura-te, si te roaga pentru noi impreuna cu Sfanta Iustina si Sfantul Teoctist;
Bucura-te, si primeste de la noi jertfa de lauda acest smerit acatist;
Bucura-te, sfintite mucenice Cipriane, pururea slavite!

Condacul 13

  O, Prea Sfintite Cipriane, Ierarhul cel cinstit al lui Dumnezeu, nevoitorule prea tare, impreuna cu Sfanta mucenita Iustina si Sfantul mucenic Teoctist, roaga-te lui Hristos Dumnezeul pentru cei ce pururea te cinstesc si cu cantari maresc sfanta pomenirea ta si cu rugaciunile tale, imblanzeste pe Stapanul Hristos, pentru toti mijlocind iertare de greseale si izbavire de toate cursele si ispitirile diavolesti, ca mantuindu-ne sa-I cantam impreuna cu tine, in vecii nesfarsiti, cantarea ingereasca: ALILUIA!
(Acest Condac se zice de trei ori).

Apoi se zice iarasi Icosul 1 (Minunata s-a aratat viata ta, Sfinte, ca din pruncie slujirii idolesti ai fost inchinat, ...) si Condacul 1 (Cela ce mai inainte ai fost invatator rautatii, si te-ai aratat Arhiereu prin cinstita fecioara Justina, ...).

Apoi se zice aceasta rugaciune:

Rugaciune

   

  Stapane Doamne lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule si Chivernisitorule a toate, Sfant si slavit esti; imparatul imparatilor si Domnul domnilor, slava Tie. Tu Cel ce locuiesti in lumina cea nepatrunsa si neapropiata, pentru rugaciunea mea, a smeritului si nevrednicului robului Tau, Ciprian, departeaza demonii si stinge viclenia lor de la robii Tai (N); revarsa ploaie la buna vreme peste tot pamantul si fa-l sa-si dea roadele lui; copacii si viile sa-si dea deplin rodul lor; femeile sa fie dezlegate si eliberate de nerodirea pantecelui; acestea si toata lumea mai intai fiind dezlegate, dezleaga si toata zidirea de toate legaturile diavolesti. Si dezleaga pe robul Tau (numele) impreuna cu toate ale casei lui de toate legaturile satanei, ale magiei, ale farmecelor si ale puterilor potrivnice, impiedica Tu, Doamne Dumnezeul parintilor nostri toata lucrarea satanei, Tu Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vraji si de toate lucrarile satanicesti si de toate legaturile lui, si distruge toata lucrarea vicleana prin pomenirea Prea Sfantului Tau nume.
   Asa, Doamne, Stapane a toate, auzi-ma pe mine nevrednicul slujitorul Tau si dezleaga pe robul Tau (numele) de toate legaturile satanei si daca este legat in cer, sau pe pamant, sau cu piele de animale necuvantatoare, sau cu fier, sau cu piatra, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sange de om, sau cu al pasarilor, sau cu al pestilor, sau prin necuratie, sau in alt chip s-au abatut asupra lui, sau daca din alta parte au venit, din mare, din fantani, din morminte, sau din orice alt loc, sau daca a venit prin unghii de om, de animal, sau gheare de pasare, sau prin serpi (vii sau morti), sau prin pamantul mortilor, sau daca a venit prin strapungere de ace, dezleaga-le pentru totdeauna, in ceasul acesta, Doamne, cu puterea Ta cea mare.
  Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunosti si stii toate, dezleaga, sfarama si distruge, acum lucrarile magiei, iar pe robul Tau (numele) pazeste-l cu toti ai casei lui de toate uneltirile diavolesti.
  Zdrobeste cu insemnarea cinstitei si de viata facatoarei Cruci toate puterile potrivnicilor. Pustieste, distruge si departeaza pentru totdeauna toate lucrarile magiei, vrajitoriei si fermecatoriei de la robul Tau (numele).
  Asa, Doamne, auzi-ma pe mine pacatosul slujitorul Tau si pe robul Tau cu toti ai casei lui, si dezleaga-i de demonul de amiaza, de toata boala si de tot blestemul, de toata mania, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lacomia, neputinta, prostia, neintelepciunea, mandria, cruzimea, nedreptatea, trufia, si de toate ratacirile si gresalele, stiute si nestiute, pentru sfant numele Tau, ca binecuvantat esti in veci. Amin.

Inmormantarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Nicolae al Banatului

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Astazi am participat la slujba de inmormantare a  Înalt Prea Sfințitului  Mitropolit Nicolae al Banatului, care a fost inmormantat astazi la Timisoara , a fost un părinte bun pentru o mulțime de preoți și de credincioși din Mitropolia Banatului.
El a avut  51 de ani de activitate, numai aici, ca mitropolit al Banatului și 70 de ani de slujire în cadrul Bisericii”, a spus Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza.

Au participat înalți prelați, dar și numeroși enoriași , cred ca  au fost cateva sute de preoti din tot judetul ,si din tară ,care au mers  încă de la primele ore ale dimineții la Catedrala Mitropolitană din Timișoara .

Catedrala a fost neincăpătoare pentru miile de persoane aflate azi
  acolo ,si pentru ca toți enoriașii veniți la inmormântare să poată vedea slujba, în fața Catedralei a fost instalat un panou gigant pe care sa  transmis tot ce sa întâmplat în biserică. Ceremonia a fost oficiată de Preafericitul Daniel, patriarhul României. Foarte multi preoti , calugări si călugărite ,au inconjurat catedrala ...

La ceremonial au fost prezenţi mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, dar şi alteţea sa regală principele Radu,
reprezentantul Majestătii Sale ,Regele Mihai I și Familia Regală. Regele Mihai este ctitorul Catedralei Mitropolitane din Timișoara, iar mitropolitul Nicolae a primit, în anul 2008, Crucea Casei Regale a României.

După slujbă sicriul a ocolit catedrala ,apoi a fost dus spre criptă ,insotit de soldati , care au tras trei salve de armă, in dangatul clopotelor care rasunau in toată zona .



Sicriul urmărit cu ochii de câteva mii de persoane, a fost coborât in cripta aflată
sub catedrală. Dupa 40 de zile de doliu va fi votat viitorul mitropolit...

DESPRE RUGĂCIUNE

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

                       Calea spre Dumnezeu este  rugăciunea.

Măsurarea drumului stră­bătut se face după feluritele stări de rugăciune în care intră treptat cel ce se roagă aşa cum trebuie şi în chip statornic. Învaţă să te rogi lui Dumnezeu aşa cum trebuie. După ce ai învăţat să te rogi cum trebuie, roagă-te mereu şi lesne vei moşteni mântuirea. Mântuirea apare de la Dumnezeu la vremea ei, însoţită de o vestire de netă­găduit a inimii, celui ce se roagă aşa cum trebuie şi în chip statornic. Pentru ca rugăciunea să fie fără gre­şeală trebuie ca ea să fie adusă dintr-o inimă plină de sără­cie cu duhul, din inimă înfrântă şi smerită. Toate celelalte stări ale inimii, până la înnoirea ei de către Duhul Sfânt, să le socoţi - cum şi sunt ele cu adevărat - nepotri­vite păcă­tosului care se pocăieşte şi Îl roagă pe Dumnezeu pentru iertarea păcatelor sale şi pentru slobozirea - ca dintr-o temniţă şi din obezi - din robia patimilor. 

Când te trezeşti din somn, primul tău gând să fie la Dumnezeu; adu lui Dumnezeu însăşi începătura gân­durilor tale, încă nepecetluită cu nici o întipărire deşartă. Când mergi spre somn, când te pregăteşti să te cufunzi în acest chip al morţii, cele din urmă gânduri ale tale să fie la veşnicie şi la Dumnezeu, Care împărăţeşte în ea. 

Un înger i-a descoperit unui călugăr sfânt următoarea rându­ială bine plăcută lui Dumnezeu a gândurilor la rugăciune: „Începutul rugăciunii se cuvine să fie alcătuit din slavos­lovirea lui Dumnezeu, din mul­ţu­mită adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale cele fără de număr; după aceea, datori suntem să aducem lui Dumnezeu mărturisirea fără nici o făţărnicie a păcatelor noastre, cu duh înfrânt; iar în încheiere putem înfăţişa Domnului - cu mare sme­renie, totuşi - cereri pentru nevoile noastre sufleteşti şi trupeşti, lăsând cu evlavie împlinirea sau neîmplinirea acestor cereri în seama voii Lui”.

Rugăciunea este în sine, ca împreună-vorbire cu Dumnezeu, un bun foarte înalt, adeseori cu mult mai înalt decât ceea ce cere omul, şi Milos­tivul Dumnezeu, neîm­plinind cererea omului, îl ţine pe acesta la rugă­ciu­ne ca să n-o piardă, să nu lase acest bun înalt al rugăciunii după primirea lucrului cerut, cu mult mai puţin bun. Cere­rile a căror împlinire au urmări vătămă­toare Dumnezeu nu le împlineşte; El nu împlineşte nici cererile potrivnice sfintei Lui voi, potrivnice preaîn­ţe­leptelor şi neurma­telor Sale judecăţi. Împotriva hotărârii lui Dumnezeu a cerut marele Moise, văzătorul de Dumnezeu, să i se dăruiască a intra în pământul făgăduinţei, şi n-a fost ascultat (Deuteromonul 3, 26); împotriva hotărârii lui Dumnezeu s-a rugat Sfântul David, înaripându-şi rugăciunea prin postire, cenuşă şi lacrimi, pentru păstrarea vieţii fiului său bolnav şi n-a fost ascultat (2 Regi 12). 

Şi tu, dacă Dumnezeu nu împlineşte cererea ta, pleacă-te cu evlavie înaintea voii Atotsfântului Dumnezeu, Care, din nepătrunse pricini, a lăsat cererea ta neîmpli­nită. Fiilor lumii, care cer de la Dumnezeu bunuri pământeşti pentru îndestularea poftelor trupeşti, 

Sfântul Apostol Iacov le vesteşte: Cereţi şi nu primiţi fiindcă rău cereţi, ca întru dezmierdările voastre să cheltuiţi (Iacov 4, 3)  Omul caută la faţă, iar Dumnezeu caută la inimă (1 Regi 16, 7); însă în om aşezarea lăuntrică a inimii se potriveşte mult cu atitudinea sa din afară. Drept aceea, atunci când stai la rugăciune dă trupului poziţia cea mai evlavioasă cu putinţă. Stai, ca un osândit, cu capul plecat, fără a îndrăzni să priveşti la cer, cu mâinile lăsate în jos sau împreunate la spate, ca şi cum ar fi legate, aşa cum sunt legaţi de obicei răufăcătorii prinşi la locul faptei. Sunetul glasului tău să fie sunet jalnic de tânguire, ca glasul unui om rănit de o armă ucigaşă sau sfâşiat de o boală cumplită. 

Dacă te-ai hotărât să-i aduci lui Dumnezeu prinos de rugăciune, leapădă toate cugetările şi grijile lumeşti. Nu te îndeletnici cu gândurile care îţi vor veni atunci, oricât îţi vor părea de însemnate, strălucitoare, trebuincioase. Dă lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu, iar cele tre­buin­cioase pentru viaţa vremelnică vei reuşi să le dai la vremea potrivită. Nu este cu putinţă să slujeşti lui Dumnezeu cu rugăciunea şi totodată să-ţi umpli mintea cu gânduri şi griji lăturalnice. 

Iertarea tuturor greşelilor aproapelui - a tuturor, până la una, chiar şi a celor mai grele - este condiţia de neînlăturat a reuşitei la rugăciune. Şi când staţi de vă rugaţi, porunceşte Mântuitorul, iertaţi tot ce aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşalele voastre; iar dacă voi nu veţi ierta, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşalele voastre (Marcu 11, 25-26). „Rugăciunea celor ce pomenesc răul e ca semă­natul pe piatră”, a zis Preacuviosul Isaac Sirul.

Cantitatea rugăciunii se hotărăşte pentru fiecare în parte după felul lui de viaţă şi măsura puterilor sale sufleteşti şi trupeşti. Cei doi bănuţi ai văduvei, aduşi de către ea în templu şi care alcătuiau toată averea ei, s-au arătat în cumpăna Dreptului Judecător mai mari decât prinoasele însemnate aduse de bogaţi din prisosurile lor. Aşa să judeci şi cu privire la rugăciune: cantitatea ei să ţi-o stabi­leşti după puterile tale, amintindu-ţi înţeleapta povaţă a marelui povăţuitor al monahismului: „De sileşti trupul tău neputincios la fapte ce întrec puterile lui, prin asta bagi în sufletul tău întu­necare şi îi aduci tulburare, iar nu folos”. 

De la o consti­tuţie sănătoasă şi viguroasă se cere rugăciune pe potrivă. „Toată rugăciunea în care trupul nu se osteneşte, iar inima nu vine la străpungere, a zis acelaşi mare Părinte, se socoate ca roadă necoaptă, fiindcă această rugăciune e fără suflet”. Când eşti prins cu datoriile mireneşti sau, dacă eşti monah, cu ascultările şi nu-ţi este cu putinţă să-ţi faci timp cât ai vrea pentru rugăciune, oricât ţi-ai dori-o, nu te tulbura: slujirea legiuită şi făcută în conglăsuire cu conştiinţa îl pregăteşte pe om pentru rugăciunea cea cu deadinsul şi înlocuieşte cantitatea prin calitate. Nimic nu ajută sporirea în rugăciune, cum o ajută conştiinţa împăcată, prin făptuirea cea plăcută lui Dumnezeu. 

Sufletul rugăciunii este luarea-aminte. Trupul fără suflet e mort, iar rugăciunea fără luare-aminte e, aşij­derea, moartă. Fără luare-aminte, rugăciu­nea rostită se preface în vorbire deşartă, iar cel ce se roagă astfel se numără cu cei ce iau numele Lui Dumnezeu în deşert. 

Cuvintele rugăciunii să le rosteşti fără grăbire; nu îngădui minţii să rătă­ceas­că peste tot, ci zăvorăşte-o în cuvintele rugăciunii. Strâmtă şi mâhnicioasă este această cale pentru minte, ce s-a obişnuit să vagabondeze slobod prin lume; însă această cale duce la luarea-aminte. Cine va gusta din marea bunătate a luării-aminte, acela va iubi să-şi strâm­toreze mintea pe calea care duce la fericita luare-aminte. Luarea-aminte este cel dintâi dar al harului dumnezeiesc, trimis de sus celui care se osteneşte şi cu răbdare pătimeşte în nevoinţa rugăciunii. Haricei luări-aminte trebuie să-i premeargă silinţa omului spre luarea-aminte: aceasta din urmă trebuie să fie martorul lucrător al nemincinoasei dorinţe de a o primi pe cea dintâi. Luarea-aminte a omului este înviforată de gânduri şi visări, se clatină din pricina lor; luarea-aminte harică e neclintită şi plină de tărie. Nu-ţi îngădui să te împrăştii cu gândurile la rugăciune, să urăşti visarea, să lepezi grijile cu puterea credinţei, să baţi în inimă cu frica de Dumnezeu - şi lesne vei deprinde luarea-aminte. Mintea care se roagă trebuie să se afle în stare de adevăr deplin. Visarea, oricât ar fi de ademe­ni­toa­re şi frumoasă la arătare, pentru simplul fapt că e o alcătuire proprie şi samavolnică (arbitrară) a minţii, scoate mintea din starea de adevăr dumnezeiesc, o aduce în starea de amăgire de sine şi înşelare, drept care şi trebuie lepădată la rugă­ciune. În vremea rugăciunii, mintea trebuie să o avem şi cu toată osârdia să o păzim fără închipuiri, lepădând toate chipurile care ni se zugrăvesc în ea prin virtutea închipuirii: fiindcă la rugăciune mintea stă înaintea Dumnezeului Nevăzut, Care nu poate fi închipuit în nici un chip material. Chipurile, dacă mintea le va îngădui la rugăciune, se vor face un văl, un zid de nepătruns între minte şi Dumnezeu. „Cei ce nu văd nimic în rugăciunile lor Îl văd pe Dumnezeu”, a grăit Sfântul Meletie Mărtu­ri­sitorul.

Dacă în vremea rugăciunii tale ţi se înfăţişează în chip simţit sau se zugrăveşte în tine de la sine, în chip gândit, chipul lui Hristos sau vreunui înger sau vreunui sfânt - într-un cuvânt, orişice fel de chip - nicicum să nu iei această arătare drept ade­vărată, nu o băga de loc în seamă, nu sta de vorbă cu ea. Altminteri, negreşit te vei supune unei înşe­lări şi foarte puternice vătămări sufleteşti, precum s-a şi întâmplat cu mulţi. Mai înainte de a fi înnoit de către Sfântul Duh, omul nu e în stare să aibă împărtăşire cu duhurile sfinte. Aflându-se încă în tărâmul duhurilor căzute, în robia lor, nu e în stare să le vadă decât pe ele, şi acestea, văzând la om înaltă părere despre sine şi amăgire de sine i se arată în chip de îngeri luminaţi, în chipul lui Hristos Însuşi, pentru a pierde sufletul lui. Sfintele icoane sunt primite de către Biserică pentru încălzirea amintirilor şi simţămintelor evlavioase, iar nicide­cum pentru întărâtarea închipuirii. Stând înaintea icoanei Mântuitorului, să stai ca înaintea Domnului Iisus Hristos Însuşi, Care e pretutindenea fiitor după dumnezeire, şi prin icoana Sa este de faţă în acel loc unde se află ea. 

Stând înaintea icoanei Maicii lui Dumnezeu, să stai ca înaintea Însăşi Sfintei Fe­ci­o­are, dar mintea ta păstreaz-o fără chipuri: este o mare deosebire între a fi în prezenţa Domnului şi înaintea Lui şi a ţi-L închipui pe Domnul. Sim­ţă­mân­tul că Domnul este de faţă aduce în inimă frica mântuitoare, bagă în ea mântuitorul simţă­mânt al evlaviei, iar închipuirea Domnului şi a Sfin­ţilor împărtăşeşte minţii o anu­mită materia­li­ta­te, o aduce în mincinoasa şi trufaşa părere de sine, aduce sufletul într-o stare minci­noa­să, în starea amăgirii de sine. Înaltă stare este a simţi că Dumnezeu e de faţă! 

Ea înfrânează mintea de la împre­ună-vorbirile cu gândurile stră­ine care unel­tesc împotriva rugăciunii; ea îi aduce omului din belşug simţirea nimicniciei sale; ea îl face pe om priveghetor asupră-şi, păzindu-l de greşeli, chiar şi de cele mai mărunte. Simţirea că Dumnezeu este de faţă se dobândeşte prin ru­gă­ciune cu luare-aminte. Mult ajută la dobân­di­rea ei şi starea cu evlavie înaintea sfintelor icoane. Cu­vin­tele rugă­ciu­nii, însufleţite de luarea-aminte, pă­trund adânc în suflet, străpung, ca să zic aşa, ini­ma, şi nasc în ea străpungerea. Cuvintele rugă­ciu­nii săvârşite cu împrăş­tiere se ating de suflet numai pe deasupra, fără a lăsa în ele nici o întipărire.

În nevoitorul rugăciunii, sporirea în rugăciune începe să se arate printr-o osebită lucrare a luării-aminte: din vreme în vreme, aceasta cuprinde fără veste mintea, închizând-o în cuvintele rugăciunii. După aceea, ea se face mult mai statornică şi mai dăinuitoare: mintea se lipeşte, parcă, de cuvintele rugăciunii, este trasă de ele spre unirea cu inima. În cele din urmă, cu luarea-aminte se uneşte pe neaşteptate străpungerea, şi îl face pe om biserică a rugăciunii, biserică a lui Dumnezeu. 

Sim­ţămintele născute prin rugăciune şi pocăinţă sunt: uşurarea conştiinţei, pacea sufletească, împăcarea cu aproapele şi cu împrejurările vieţii, mila şi împreună-pătimirea faţă omenire, înfrânarea de la patimi, răceala faţă de lume, supunerea faţă de Dumnezeu, puterea în lupta cu gândurile şi înclină­rile păcătoase. Să te mul­ţumeşti cu aceste simţiri în care guşti, totuşi, nădejdea mântuirii. Nu căuta mai înainte de vreme înalte stări duhovniceşti şi extaze în rugăciune. Acestea nu sunt deloc aşa cum se înfăţişează închipuirii noastre: lucrarea Sfântului Duh, din care apar înaltele stări ale rugăciunii, sunt neajunse pentru mintea trupească. Învaţă-te să te rogi din tot cugetul tău, din tot sufletul tău, din toată vârtutea ta. Vei întreba: „Cum adică?” Aceasta nu o poţi afla decât încercând. Sileşte-te să te îndeletniceşti necontenit cu rugă­ciu­nea întru luare-aminte: rugăciunea întru luare-aminte îţi va răspunde la întrebare prin fericita cunoaştere din cercare. 

Cel care caută în rugăciunea sa bunuri stri­că­cioase pământeşti stâr­neşte împotrivă-i nemulţu­mirea Împă­ra­tu­lui Ceresc. Îngerii şi Arhan­ghelii - aceste căpetenii ale Lui - caută spre tine în vremea rugăciunii tale, să vadă ce vei cere de la Dumnezeu. Ei se minunează şi se bucură când văd pe cel pământesc că părăseşte pământul şi aduce prinos de cerere pentru primirea uneia dintre bunătăţile cereşti; dimpotrivă, se supără pe cel ce trece cu vederea cele cereşti şi cere lucruri de ale sale, pământeşti şi stricăcioase. 

 Multa vorbărie (Matei 6, 7-8), osândită de Domnul în rugăciunile păgânilor, stă în numeroasele cereri de bunătăţi vremelnice care umplu rugăciunile păgâ­nilor, în acea împletire ritoricească în care sunt în­făţişate ele, de parcă podoabele retorice, sonori­tatea materială şi puterea stilului L-ar putea înrâuri pe Dumnezeu aşa cum înrâuresc auzul şi nervii oamenilor trupeşti. Osândind această multă vorbă­rie, Domnul n-a osândit nicicum rugăciunile pre­lungite, aşa cum li s-a părut unor eretici: El Însuşi a sfinţit rugă­ciunea prelungită, rămânând timp înde­lung la rugăciune. Şi a petrecut noaptea în rugă­ciune către Dumnezeu (Luca 6, 12), isto­riseşte despre Domnul Evanghelia. 

Lungimea rugăciunii la plăcuţii lui Dumnezeu vine nu din multa vorbărie, ci din belşugul simţămintelor duhovniceşti care apar în ei la vremea rugăciunii. Prin îmbelşugarea şi puterea acestor simţăminte se desfiinţează, ca să zic aşa, timpul, prefăcându-se în veşnicie pentru sfinţii lui Dumnezeu. Atunci când lucrătorul rugăciunii ajunge la sporire în fericita sa nevoinţă, felurimea gândurilor din psalmi şi din alte rugăciuni devine nepotrivită cu aşe­zarea lor lăuntrică. Rugă­ciunea vameşului şi alte rugă­ciuni foarte scurte rostesc cel mai bine nerostita, cuprinzătoarea do­rinţă a inimii, şi plăcuţii lui Dumnezeu au petrecut adeseori în astfel de rugăciune multe ceasuri, zile şi ani, fără a simţi nevoie de felurime a gândurilor pentru rugăciunea lor puternică şi concentrată. Rugăciu­nile alcătuite de eretici sunt foarte asemănătoare cu rugăciunile păgânilor: în ele e multă vorbărie; în ele este frumuseţea pămân­tească a cuvântului; în ele e înfierbân­tarea sângelui; în ele nu e pocăinţă îndes­tu­lă­toare; în ele este năzuinţă către nunta Mielului de-a dreptul din casa de desfrânare a patimilor; în ele este amăgire de sine. Ele sunt străine de Duhul Sfânt: adie din ele suflarea molipsitoare a duhului întunecat, a duhului viclean, a duhului minciunii şi pierzării.

 Tu, care vo­ieşti să te aproprii de Dumnezeu şi să te împropriezi Lui prin adăstarea statornică în rugăciune, ia seama! Cercetează cu luare-aminte felul tău de a gândi: nu eşti, cumva, molipsit de vreo învăţătură mincinoasă? Urmezi întru totul şi fără nici o abatere învăţătura Bi­se­ricii de Răsărit, sin­gura adevărată, sfântă, aposto­leas­că? Dacă cineva nu ascultă de Biserică, a zis Domnul uce­nicului Său, să-ţi fie ca un păgân şi ca un vameş (Matei 18, 17), care sunt străini de Dumnezeu, vrăjmaşi lui Dumnezeu. Şi ce însemnătate poate avea rugăciunea celui care se află în vrajbă cu Dumnezeu, în înstrăinare faţă de El?

Recunoaşterea propriei păcătoşenii, a propriei nepu­tinţe, a propriei nimicnicii este condiţia de ne­în­lăturat pentru ca Dumnezeu să primească şi să asculte cu milostivire rugăciunea. Toţi Sfinţii au pus la temelia rugă­ciunii recunoaşterea şi mărturisirea păcătoşeniei lor şi a păcătoşeniei întregii omeniri. Sfinţenia omului atârnă de recunoaşterea şi mărturisirea acestei păcătoşenii. Cel ce dăruieşte oamenilor sfinţenie pentru pocăinţa lor a grăit: Nu am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă (Matei 9, 13).

Tu, care voieşti să te îndeletniceşti cu nevoinţa rugăciunii! Mai înainte de a purcede la această nevoinţă, sileşte-te să ierţi pe oricine te-a amărât, te-a clevetit, te-a batjocorit, pe oricine ţi-a pricinuit vreun rău, oricare ar fi acest rău. Cel înaintea Căruia voieşti să stai prin rugă­ciune a poruncit: De îţi vei aduce darul rugăciunii tale la altarul cel de sus al Împăratului Regilor, şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă acolo darul tău înaintea altarului şi mergi mai întâi de te împacă cu fratele tău, şi atunci venind adu darul tău (Matei 5, 23-24). [

 Dacă rabzi sărăcie, ori te strâmtorează împrejurări mâhnicioase, ori unelteşte împotriva ta şi te pri­go­neşte vrăjmaşul tău, nu lua aminte, pentru ca la rugăciune luarea ta aminte să nu fie clintită de nici o împrăştiere, de nici o tulburare; nu lua aminte la amintirile şi gândurile care ţi se înfă­ţi­şea­ză, privi­toare la sărăcia ta, la împrejurările grele în care te afli, la vrăjmaşul tău. Cel sub a Cărui deplină stăpânire vă aflaţi şi tu, şi împre­ju­ră­rile în care te afli, şi vrăjmaşul tău, grăieşte către cei preaiubiţi ai Săi: Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu, şi în Mine credeţi (Ioan 14, 1).

Nu admira natura văzută, nu te lăsa prins de contemplarea frumuseţilor ei; nu pierde vremea atât de preţioasă şi puterile sufletului cu dobân­direa cunoştinţelor aduse de ştiinţele lumeşti. Atât puterile, cât şi timpul să le întrebuinţezi pentru dobândirea rugăciunii care săvâr­şeşte sfânta sluj­bă în cămara ta cea lăuntrică. Acolo, în tine însuţi, rugăciunea îţi va descoperi o privelişte care va atrage întreaga ta luare-aminte: ea îţi va aduce cunoştinţe pe care lumea nu poate să le încapă şi de care nici nu are habar. 

Acolo, în adâncul inimii, vei vedea căderea ome­nirii, vei vedea sufletul tău omorât de păcat, vei ve­dea mormântul, vei vedea iadul, vei vedea demonii, vei vedea legăturile şi obezile, vei vedea sabia de foc a heruvimului care străjuieşte calea spre viaţa veşnică, care îngră­deşte omului intrarea în locaşul Raiului vei vedea multe alte taine ascunse de lume şi de fiii lumii. Când ţi se va descoperi această privelişte, privirile tale se vor lipi de ea; te vei răci faţă de toate cele vremelnice şi strică­cioase, care ţi-au fost pe plac până în ceasul acela.

Demonii le insuflă oamenilor să se oştească împotriva lucrătorului rugăciunii, să-l osândească pentru ciudăţenia purtării sale, pentru puţinătatea faptelor lui folositoare, să-i scoată vină că e leneş, făţarnic şi face pe sfântul, să pună pe seama lui gânduri rele şi viclene, fapte stricate, să strice şi să tulbure liniştirea lui, să-l silească la îndeletniciri potrivinice vieţuirii lui, tovarăşe cu abaterea minţii de la rugăciune, cu împrăştierea, cu stricarea păcii sufleteşti. Cunoscând pricina începătoare a acestor ispite, să ne rugăm, precum ne porunceşte Evanghelia şi ne predanisesc Sfinţii Părinţi, pentru cei de aproape ai noştri, care păcătuiesc întru ne­cu­noştinţă şi din îndemn străin; măiestriile de­mo­nilor le va strica Dumnezeu. Ispitindu-ne din afară, demonii se ţin de ticăloşii şi înlăuntrul nostru. Când ne depărtăm în însingurare şi începem a ne îndeletnici cu rugăciunea, stârnesc în noi felurite dorinţe păcătoase pe care nu le simţeam mai înainte, învăluiesc inima noastră cu nenumărate gânduri şi visări păcătoase, care până atunci nu se arătaseră niciodată minţii noastre şi fac acestea cu scopul ca noi, aduşi într-o stare de nedumerire şi descurajare şi nevăzând nici un folos de la ne­vo­inţa rugăciunii şi de la însingurare, să ne lăsăm de ele. Această lucrare a demonilor se înfăţişează nevoito­rilor noi în nevoinţă ca o lucrare a sufletului lor: vrăjmaşii noştri cei nevăzuţi şi vicleni, săvâr­şindu-şi fărădelegile, vor totodată să se ascundă, ca omul să nu poată ieşi din cursele pe care ei i le-au întins, să meargă la destrămare lăuntrică şi la pierzanie sigură.

Dat fiind că pentru demoni este un lucru foarte în­sem­nat să se ascundă de om, pentru om este un lucru foarte însemnat să înţeleagă că ei sunt lucrătorii înce­pători ai păcatului, izvorul ispitelor noastre, şi nici­de­cum cei de aproape ai noştri, nici noi - atunci când ne petrecem viaţa slujind lui Dumnezeu - şi nici vreo oarecare întâm­pla­re. Privind cum lucrează vrăjmaşii, ne deprindem trep­tat, sub călăuzirea cuvântului lui Dumnezeu, să priveghem cu trez­vie asupra lor şi asupra noastră şi să ne împotrivim lor cu tărie. Smeriţi-vă, ne povăţuieşte Apostolul verhovnic, sub mâna tare a lui Dumnezeu, ca să vă înalţe pe voi la vremea potrivită, toată grija aruncând spre Dânsul - că El Se îngrijeşte pentru voi. Fiţi treji, privegheaţi - că vrăj­maşul vostru, diavolul, umblă ca un leu răc­nind, căutând pe cine să înghită: căruia staţi îm­potrivă întăriţi fiind prin credinţă (1 Petru 5, 6-9). 

Este de neapărată trebuinţă ca mai întâi să ne desfacem de avuţia materială, să ne despărţim de lume, să ne lepădăm de ea: numai după săvâr­şirea acestei lepădări poate creştinul să-şi vadă lăuntrica înrobire şi temniţă, lăuntricele legături şi răni, lăuntrica omorâre a sufletului. Lupta cu moartea care trăieşte în inimă, săvâr­şită prin rugă­ciune, sub călăuzirea Cuvântului lui Dumnezeu, e răstignire, este pieire a sufletului pentru mântuirea sufletului (Marcu 8, 35). 

Cel ce împreunează rugăciunea cu plânsul se nevoieşte după rânduiala arătată de Însuşi Dumnezeu, se nevoieşte după cuviinţă, în chip legiuit. La vremea sa, el va da roadă îmbelşugată: bucuria mântuirii neîndoielnice. Cel ce a înstrăinat plânsul de rugăciunea sa se osteneşte împotriva rânduielii lăsate de Dumnezeu şi nu va culege nici un fel de roade sau, mai bine zis, va culege spinii părerii de sine, amăgirii de sine, pierzării. Fraţilor! Să nu ne îngăduim a ne amăgi cu gân­dul mincinos, caraghios, nechibzuit, pierzător; să nu ne repezim a căuta desfătări în rugăciunea noastră! Nu este dată păcătoşilor desfătarea harică; acestora li se cuvine plânsul: pe acesta să-l căutăm cu toată osârdia, să căutăm această comoară, cheia tuturor comorilor duhov­niceşti. Cel ce nu are plâns se află într-o stare min­cinoasă: el este înşelat de trufia sa. Sfinţii Părinţi numesc plânsul „călăuză în nevoinţa duhov­nicească”. El trebuie să meargă înaintea tuturor cugetărilor noastre evlavioase, să le îndrepteze spre ţelul cel adevărat. Cu­ge­tarea care nu este pătrunsă şi călăuzită de plâns este o cugetare rătăcită. 

Dată fiind cumplita sărăcie a vremii noastre în povăţuitori ai adevăratei rugăciuni, să ne alegem ca povă­ţuitor şi călăuzitor plânsul. El ne va învăţa rugă­ciu­nea, iar de înşelarea de sine ne va păzi. Toţi câţi au lepădat plân­sul au căzut în înşelare de sine. Aceasta o spun cu tărie toţi Sfinţii Părinţi 

 Este cu neputinţă, bagă de seamă Sfântul Ioan Scărarul, ca cel ce doreşte să înveţe a se ruga să poată învăţa asta numai din vorbe. Dascălii ei sunt cercarea (experienţa) şi plânsul. În stră­pungerea şi smerirea duhului să începem nevoinţa rugă­ciunii, să intrăm sub acoperământul plânsului: Dumnezeu Însuşi, Care dă rugăciune celui ce se roagă (1 Regi 2, 9), se va face nouă Dascăl al rugăciunii. 

Bibliografie: Sfântul Ignatie Brian­cianinov, Experienţe ascetice, volumul I, Editura Sophia, Bucureşti, 2000

Pentru ca să umblăm pe calea lui Dumnezeu cu luare aminte

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Să ne sârguim fratilor, pentru mântuirea noastră şi să fim cu luare aminte ca să nu pierdem vremea in zadar, căci cu adevărat, mult vom căuta zilele acestea şi nu le vom afla. Avva Arsenie zicea totdeauna către sine: Arsenie, nevoieste-te să-ti câstigi ceea ce ai cugetat când ai iesit din lume! Iar noi, ne aflăm in mare lenevire, şi nici pentru ce am lăsat lumea nu ştim, nici ce lucru este ceea ce am hotărât să săvârsim. Pentru aceea, nu numai că nu sporim, ci şi pururea ne scârbim. Aceasta ni se pricinuieste că nu suntem cu luare aminte şi cu pază in inima noastra. Că de am vrea cu tot dinadinsul să ne nevoim putin, nu ne-am scârbi atât de mult, nici nu ne-am obosi foarte. Pentru că desi are cineva osteneală la inceput, dar putin câte putin sporeste inainte şi apoi cu odihnă săvârseste faptele cele bune, că vazând Dumnezeu osteneala lui ii da ajutor. Deci, sa ne silim pe noi insine, sa punem incepere ca sa voim binele. Căci cu toate ca n-am ajuns la fapta, dar şi vointa aceasta este inceputul mantuirii. Fiindca din vointa ajungem cu ajutorul lui Dumnezeu şi spre osardie şi apoi cu osardia castigam faptele cele bune. De aceea zicea oarecare dintre Parinti: da sange şi primeste duh, adică nevoieste-te şi vei dobandi fapta cea buna. Eu când invatam la scoala cea elineasca, la inceput foarte mult mă osteneam şi când mergeam sa iau invatatura, adică (matihma), mi se parea ca merg asupra unei jiganii salbatice. Iar dacă nu am incetat silindu-mă, mi-a ajutat Dumnezeu, şi atât m-am deprins cu invatatura, incat nu vroiam sa ştiu nici de mancare, nici bautura, nici de somn, pentru multa dragoste a invataturii. Şi cu toate ca aveam prieteni şi eram iubit de dansii, dar niciodata nu mi-am lasat invatatura ca sa mă duc la vreo adunare a lor, ori pentru mancare, ori macar pentru o vorba, fara când ne slobozea dascalul de la scoala, de mare nevoie mă scaldam, ca mi se usca tot trupul de multa nevointa a citaniei şi apoi mă intorceam iarăşi la chilia mea, indeletnicindu-mă cu totul la invatatura, incat nici de hrana vietii mele nu mă grijeam (neprisosindu-mi vreme); fara numai de aveam pe vreun oarecare prieten credincios, care imi gatea cate ceva, şi aşa, orice gaseam pranzeam, însă cartea nu lipsea de langa mine, ci şi mancand mă plecam şi citeam pe dansa. Chiar şi când mă culcam dupa pranz, tot langa mine o aveam pe un scaunas şi de mă fura putintel somnul, indata saream iarăşi la citire. Seara, dupa ce mă intorceam de la vecernie şi aprindeam lumanarea, citeam pana la miezul noptii. Şi atâta eram cuprins de ravana invataturii, incat nimic altceva nu mă indulcea decat citania. Deci, venind la manastire am cugetat in gandul meu ca de vreme ce spre invatatura are cineva atâta ravna şi pofta ca sa se deprinda şi sa se imbogateasca, cu atât mai vartos spre fapta buna. Şi aşa simteam un indemn şi o mare indraznire din aceasta pilda.

Deci, şi din voi, cel ce vrea sa castige fapta cea buna, nu trebuie sa se leneveasca şi sa glumeasca. Căci precum cel ce vrea sa invete zidaria, sau alt mestesug, nu se mai indeletniceste şi cu altceva decat cu acel mestesug, aşa şi cei ce voiesc sa invete lucrarea cea duhovniceasca, nu trebuie sa mai gandeasca alt lucru, ci ziua şi noaptea sa se nevoiasca la aceasta, ca sa  se deprinda şi sa se foloseasca. Fiindca, dimpotriva, cei ce nu se sarguiesc la dansa aşa, nu numai ca nu sporesc, ci se şi tulbura totdeauna şi se nevoiesc in zadar, fara nici o chibzuire, iar ostenindu-se cineva fara luare aminte, pe nesimtite se abate din drumul faptelor celor bune, care sunt totdeauna in mijloc şi greseste. Pentru aceasta şi acel sfant bătrân a zis: Umblati pe calea cea împărătească şi masurati şi milurile (pluralul de la mila - unitate de masura de circa 1500m) ei. Deci atât lucrul cel peste masura (adică ipervoli) cat şi cel ce nu e desavarsit, ci inca are lipsa (adică elipsis), nu se socoteste fapta buna, ci numai masura de mijloc. Pentru aceasta zice Sfanta Scriptura: "Nu te abate de la dreapta sau la stanga, ci umbla pe calea împărătească". Sfantul Vasile zice: "Cumpanire dreapta a inimii se face, când nu se abat gandurile nici spre prisos, nici spre lipsa, ci socotesc numai cea de o masura, adică fapta cea buna". Ca şi cum am zice: rautatea din sinesi nu este, ca nu are vreo fiinta, nici stare; ci abaterea sufletului din fapta cea buna este rautatea şi aceasta ratacire munceste pe ticalosul suflet, pentru ca nu se poate linisti, fiindca din fire rautatea nu are odihna. Dupa cum lemnul, neavand din fire viermi, ci numai din putrezirea ce i s-ar intampla se nasc şi acei viermi apoi mănâncă lemnul; şi precum fierul din sinesi facand rugina, aceea il roade, şi moliile strica hainele din care se fac; tot aşa şi sufletul da nastere la rautate, care mai inainte nu era nimic, nici nu avea vreo fire sau stare şi apoi este muncit de rautate. Bine a zis Sfantul Grigorie: "Lemnele fac focul, apoi el le mistuieste". Tot aşa şi rautatea pe cei rai, pe care o vedem şi la bolile trupesti. Când cineva iese din randuiala şi nu-şi chiverniseste sanatatea, isi strica masura starii sale şi din aceasta i se pricinuieste boala, care mai inainte nu era nimic. Precum, dupa ce se insanatoseste trupul, iarăşi piere boala, nefiind lucru cu vreo fiinta. Asemenea este şi rautatea: o boala a sufletului, fiindca il sminteste din sanatatea cea fireasca, care este fapta cea buna. Pentru aceea, am zis ca faptele bune sunt la mijloc, adică: smerenia este in mijlocul mandriei şi al fatarniciei; tot aşa şi cucernicia este in mijlocul rusinii şi al obrazniciei, aşa şi celelalte fapte bune. Deci, când se va invrednici cineva de aceste fapte bune, atunci este cinstit, este aproape de Dumnezeu şi macar ca il vezi mancand, band, dormind şi el ca şi ceilalti oameni, unul ca acesta, pazind cumpana masurii, este cinstit pentru acele fapte bune. Iar când nu va lua aminte cineva, nici nu se va pazi, lesne se abate din cale, la dreapta sau la stanga, adică spre prinos, sau spre lipsa şi i se pricinuieste boala, care - precum am zis, este rautatea.

Iara dar, aceasta este calea cea împărătească, pe care au umblat toti sfintii, iara mulurile (plural de la mila), sunt starile cele de multe feluri, pe care trebuie sa le numere cineva, adică unde se afla, la ce loc, a ajuns şi la ce stare a venit. Căci noi ne asemanam, precum am zis, celor ce vor sa calatoreasca spre a merge la cetatea Ierusalimului. Şi iesim toti dintr-un oras, unii merg numai cinci mile de loc şi raman, altii zece şi inceteaza, altii pana la jumatatea caii şi ostenesc, iar altii abia ies din cetate şi raman imprejurul ei tavalindu-se pe gunoaie. Unii dintre calatori însă se intampla de merg doua - trei mile de loc şi apoi gresesc drumul şi umbla ratacindu-se cinci mile pana sa se intoarca. Altii merg aproape de cetate şi ramanand afara de porti nu apuca sa intre inauntru. Aşa suntem şi noi: toti ca dintr-o cetate am iesit din lume şi am venit la manastire, avand toti un cuget, adică, sa castigam fapte bune. Însă unii am inceput putintel şi am ramas, altii mai mult şi am statut, altii pana la jumatatea caii şi ne-am oprit, iar altii n-am facut nimic, ci numai ni s-a parut ca am iesti din lume, dar am ramas tot in patimile lumii şi in putoarea ei. Iar desi facem putintel bine, iarăşi il stricam, ba uneori stricam mai mult decat ceea ce am lucrat. Sau savarsind vreo fapta buna, ne mandrim fata de aproapele nostru şi ramanem afara din cetate şi nimic nu ne folosim, ca de am şi ajuns pana la cetate, dar inlauntru nu intram. Şi astfel nu implinim cugetul cu care ne-am calatorit când am iesit din lume. Deci fiecare din noi sa se socoteasca unde este; dacă a iesit din orasul sau şi s-a departat, sau a ramas afara la poarta, iarăşi intru putoare, dacă a umblat putin sau mult; dacă a ajuns la mijlocul drumului, sau dacă umbla doua mile şi se intoarce cinci; dacă a ajuns pana la poarta cetatii sau dacă a intrat in Ierusalim. Fiecare sa ia seama la starea sa unde se afla. In trei stari se poate afla omul: unul este cel ce nu inceteaza a pacatui, altul care paraseste pacatul şi altul care il dezradacineaza. Cel ce lucreaza pacatul, este cel care se afla pacatuind; cel ce se opreste este cel ce nici nu il face neintrerupt, dar nici nu inceteaza cu totul; ci se lupta putin şi iarăşi se supune patimii. Iar cel ce drzradacineaza patima este cel ce se nevoieste impotriva patimii pana o biruieste şi se izbaveste de ea. Însă aceste trei stari, au multa latime de cercetare. Spre pilda, spuneti-mi ce patima voiti sa cercetam. Voiti sa grăim despre mandrie? sau despre curvie?  sau mai bine sa vorbim despre trufie, fiindca mai mult suntem biruiti de dansa? Cel ce afla intru aceasta patimea, nu poate suferi nici un cuvant al fratelui sau, ci de aude un cuvant se tulbura şi-i zice cinci sau zece cuvinte pentru unul, iar dupa ce inceteaza razboiul, sta socotind pentru ce sa-i zica acela ce i-a zis, se scarbeste asupra-i şi, cuprins de pizma, ii pare rau ca nu i-a zis şi mai multe decat cele ce i-a grait; gaseste cuvinte şi mai amare ca sa-i raspunda şi zice: fiindca nu i-am zis cutare vorba, pentru ce sa-mi zica el aceasta? Deci am sa-i zic şi eu aceasta. Mereu se lupta cu acest fel de cuget, nepotolindu-şi mania. Aceasta este o stare a rautatii din indelungat obicei intarita. Dumnezeu sa ne izbaveasca de acest fel de rautate: ca o stare ca aceasta este hotarata de munca iadului, fiindca pacatul ce se face cu neincetata lucrare, este osandit muncii celei vesnice. Unul ca acesta de va vrea sa se indrepteze, nu poate singur sa-şi biruiasca patima sa, de nu va avea ajutorul sfintilor. Drept aceea se cade sa ne nevoim a dezradacina patimile, inainte de a le obisnui.

Este un altul, care, de asemenea, auzind un cuvant, se tulbura şi zice şi el cinci sau zece pentru unul, şi se scarbeste asemenea celui dintai, ca nu i-a zis şi altele mai rele şi tine şi manie, dar putine zile şi apoi se intoarce; unul tine numai o zi manie şi se impaca, iar un altul indata se tulbura, ocaraste, zice cate ii vine la gura, dar iarăşi in graba se potoleste şi se linisteste. Toti acestia, ca şi cel dintai cata vreme sunt cuprinsi de aceste porniri, sunt in osanda de munca (asemenea celor ce se afla facand pacatul, cum am zis mai sus), dar cu oarecare deosebire intre ei.

Sa spunem şi despre cei ce inceteaza patima. Unul aude un cuvant şi se intristeaza intru sine şi se scarbeste, nu pentru ca a fost necinstit, ci pentru ca n-a suferit. Altul, macar ca e biruit de greutatea patimii, însă nu lenevindu-se, ci silindu-se şi ostenindu-se. Altul, nevrand sa raspunda cuvant, este rapit de obicei. Altul se nevoieste ca nici sa nu graiasca cuvant prost, dar se intristeaza pentru ca a fost necinstit, însă se defaima pe sine, pentru ce sa se mahneasca, şi-i pare rau de aceasta. Iata acestia sunt dintre acei ce se sarguiesc sa inceteze patima, dar se afla inca in frica primejdiei, macar ca şi intre dansii este deosebire (adică cel ce este biruit ostenindu-se iar nu lenevindu-se, cel ce este rapit de obicei şi cel ce se osandeste pe sine ca n-a suferit ocara cu multumita); şi mai mare deosebire au decat cei ce se afla intru lucrarea pacatului, căci toti acestia despre care am zis mai sus, sunt dintre acei ce se silesc sa inceteze patima, fiindca nu voiesc sa faca rau, ci se intristeaza. Pentru care şi zic Parintii: ca tot lucrul pe care nu-l voieste sufletul, nu tine multa vreme. Însă au datoria sa se cerceteze pe sine, dacă nu cumva, desi nu rasplatesc pentru ceea ce au patimit, dar poate cu altceva se impotrivesc şi de aceea se biruiesc şi se ranesc. Sunt şi unii care se sarguiesc sa inceteze vreo patima, însă pentru alta patima: ca cel ce tace şi nu raspunde din trufie sau din placerea oamenilor, sau din alta patima oarecare: acestia vor sa tamaduiasca rautatea cu alta rautate. Pentru aceasta avva Pimen a zis ca niciodata viclesugul nu strica pe viclesug. Acestia se numara cu cei ce lucreaza pacatul şi in zadar se inseala pe sinesi.

Acum sa grăim şi despre cei ce dezradacineaza patima. Este unul care se bucura dacă va fi necinstit, însă ca sa aiba plata. Unul ca acesta este dintre cei ce dezradacineaza patima, dar nu cu cunostinta. Altul se bucura fiind batjocorit, însă pentru ca se socoteste vrednic a fi batjocorit şi cum ca el este vinovat. Acesta dezradacineaza patima cu pricepere. Căci a fi necinstit şi a te invinui pe sineti şi a primi cele ce ti se intampla ca şi cum ti s-ar cuveni, cu minte faci lucrul: căci tot cel ce se roaga lui Dumnezeu sa-i dea smerenie, trebuie sa ştie ca aceasta este ceea ce cere, adică sa-i vina vreo necinste. Şi când va fi batjocorit de cineva, se cuvine ca şi el insusi pe sine sa se defaimeze şi sa se necinsteasca in gandul sau. Este şi altul mai cu inalta intelepciune, care nu numai ca se bucura când este batjocorit de cineva, şi se socoteste vinovat, ci se intristeaza şi-i pare rau pentru ce sa fie el pricina de tulburare celui ce l-a ocarat. Dumnezeu sa ne invredniceasca de aceasta stare.

Vedeti cata latime au aceste trei stari? Deci, fiecare dintre noi, precum am zis, sa vedem in ce stare suntem. Dacă savarseste cineva cele ale patimii sale din voie, sau nu voieste sa faca rau, dar fiind biruit de obicei şi rapindu-se il face şi apoi indata se scarbeste şi se intristeaza ca a gresit; sau dacă se nevoieste sa inceteze patima, cu priceperea sau cu alta patima, precum am zis ca este atunci când cineva tace din trufie, sau din placerea oamenilor, sau pentru vreun cuget omenesc, sau a inceput a dezradacina patima şi o dezradacineaza cu pricepere. Fiecare sa ştie unde se afla şi la ce mila de loc a ajuns: ca nu numai in toate zilele se cuvine sa ne cercetam pe noi, ci şi intr-un an sa facem cercare şi intr-o saptamana sa ne ispitim şi intr-o luna sa iscodim starea noastra şi sa zicem: in saptamana cealalta nu eram ingreuiat de cutare patima, oare acum mă aflu? Şi iar: anul trecut eram biruit de cutare patima, oare acum cum sunt? Şi aşa sa ne cercetam de am sporit ceva, sau tot in aceiasi stare ne aflam sau spre mai rau mergem. Dumnezeu sa ne invredniceasca ca dacă nu vom dezradacina deodata de tot patima, macar sa ne oprim de la lucrarea pacatului şi sa incetam patima. In adevar, greu lucru este a se afla cineva faptuind pacatul şi nesilindu-se sa opreasca patima. Sa va spun cum se aseamana aceste trei stari, ca sa pricepeti.

Cel ce face pacatul se aseamana cu cel ce fiind sagetat de vrajmasi, el insusi cu mana sa impinge sageata in inima sa. Cel ce opreste patima se aseamana cu cel ce este sagetat de vrajmasi însă fiind imbracat cu camasa de fier, nu-l patrunde sageata. Iar cel ce dezradacineaza patima se aseamana cu cel ce prinde sagetile vrajmasului sau şi le frange sau le arunca inapoi, in inima vrajmasului sau, precum zice psalmul: sabia lor sa intre in inima lor, iar arcurile lor sa se sfarame.

Deci, fratilor, şi noi sa ne silim şi de nu putem sa intoarcem sabia lor in inima lor, macar sa nu primim sagetile lor şi sa le infigem noi insine in inima noastra; ci sa ne imbracam in camasa de fier a smereniei ca sa nu fim raniti de vrajmasul.

Domnul Dumnezeu cel bun sa ne acopere şi sa ne dea pricepere şi povatuire spre calea Sa. Caruia i se cade toata slava, cinstea şi inchinaciunea, in veci,

Amin!

 SURSA
http://sfantulioancelnou.trei.ro/carti/Avva_Dorotei/Avva_Dorotei.htm

Pomenirea Sfântului Mucenic Calistrat, si a celor împreuna cu dânsul 49 de sfinti mucenici.

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos .
 
In aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Sfântului Mucenic Calistrat, si a celor împreuna cu dânsul 49 de sfinti mucenici.
Acesti sfinti au trait în Roma, în zilele împaratului Diocletian. Sfântul Calistrat fiind prins de Persendin Stratilatul si marturisind ca Hristos este Dumnezeu adevarat, a fost batut foarte. Dupa aceea l-au pus peste niste hârburi ascutite si l-au tras peste ele; apoi l-au bagat într-un sac si l-au aruncat în mare. Dar rupându-se sacul, a iesit sanatos. Vazând minunea, cei patruzeci si cinci de slujitori au crezut în Hristos; pe aceia batându-i Persendin i-a bagat cu Calistrat în temnita. Acolo el i-a învatat despre judecata si despre înviere si despre suflet. Dupa aceea iesind din temnita cu dânsii dimpreuna si facând rugaciune, au darâmat toti idolii; si vazând aceasta ceilalti o suta optzeci si patru de slujitori au crezut si ei, si li s-au taiat capetele tuturor.

                             Pomenirea Sfântului Mucenic Calistrat

Acesta s-a născut în Cartagina. El a fost creştin de la sînul maicii sale, căci şi tatăl şi bunicul său fuseseră creştini. Unul dintre strămoşii Sfîntului Calistrat, Neohor cu numele, fusese soldat în armata romană staţionată la Ierusalim, în vremea lui Pilat din Pont şi a Patimilor şi Răstignirii Domnului şi Mîntuitorului nostru lisus Hristos. Văzînd minunile dincolo de fire care se întîmplă sub ochii lui, Neohor a crezut în Domnul, şi a fost învăţat credinţa de către unul din Apostoli, care 1-a şi botezat. Întorcîndu-se la casa lui din Cartagina, Neohor a adus cu sine din Palestina credinţa creştină, ca pe un mărgăritar de mult preţ. Aşa s-a născut şi urmaşul lui, Calistrat, născut şi crescut în Sfânta şi Dumnezeiasca credinţă creştină. Crescînd Calistrat cu vîrsta şi intrînd în ordinul militar ca şi strămoşii lui, a văzut că din regimentul său el era singurul creştin. Unul dintre camarazii lui, văzîndu-1 pe Calistrat că se trezeşte la miezul nopţii şi se roagă lui Dumnezeu, 1-a raportat comandantului Persentinian că este creştin. Persentinian 1-a torturat bestial după aceea pe Calistrat. Ca să se convingă că este într-adevăr creştin, el i-a poruncit lui Calistrat să jertfească idolilor, ceea ce Calistrat a refuzat fără ocolişuri. Pentru aceasta el a fost bătut, torturat, apoi legat în sac şi aruncat în mare. Dar Puterea lui Dumnezeu 1-a ocrotit şi 1-a scăpat, şi Calistrat a ieşit din mare nevătămat şi viu. Văzînd această minune, patruzeci şi nouă dintre camarazii lui au crezut în Dumnezeul lui Calistrat, Mîntuitorul şi Domnul lisus Hristos.
 Pentru aceasta au fost bătuţi cu sălbăticie şi aruncaţi împreună cu el în temniţă. În temniţă, Sfîntul Calistrat i-a învăţat pe cei patruzeci şi nouă despre credinţă, despre Judecată, despre suflet, mucenicie şi viaţa de apoi. Ei au arătat astfel mare curaj în faţa chinurilor care au urmat, iar Domnul Şi-a arătat prin ei Puterea Lui. Torţionarul mai apoi a trimis soldaţi la temniţă noaptea, care 1-au asasinat acolo pe Calistrat, şi pe toţi cei patruzeci şi nouă împreună cu dînsul. Ei au luat mucenicia pentru mărturisirea Adevărului la anul 304. La urmă, desupra sfintelor lor moaşte s-a ridicat o slăvită biserică.

TOTUL DESPRE ICOANE: ICOANE SFANTUL ANTIM IVIREANU

TOTUL DESPRE ICOANE: ICOANE SFANTUL ANTIM IVIREANU