Patimile Sfantului Mina
Icoana bisericii din Bucuresti
Crestinii ortodocsi il sarbatoresc maine pe Sfantul Mare Mucenic Mina, ale carui moaste se afla in Bucuresti, la Biserica “Sf. Mina” (undeva in zona Unirii, la intersectia strazilor Coposu si Mantuleasa). Este un Sfant foarte drag tuturor, cunoscut mai ales pentru ca ne ajuta sa gasim lucrurile pierdute.
Despre Sf Mina se stie ca s-a nascut in anul 285 in Egipt, in familie crestina, parintii sai numindu-se Eudixius si Eufemia. Parintii sai nu au avut multa vreme copii. In timpul unei sarbatori inchinate Maicii Domnului, Eufemia s-a rugat cu lacrimi Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu sa ii daruiasca un copil, iar la sfarsitul rugaciunii sale, dinspre icoana s-a auzit rostit "Amin". Cateva luni mai tarziu, avea sa se nasca biunecuvantatul copil Mina. Tatal sau a murit pe cand el avea 11 ani, iar mama sa pe cand avea 14 ani; la 15 ani el s-a inrolat in armata romana, unde I s-a dat un rang inalt, datorita numelui tatalui sau.
A slujit in Algeria, timp de 3 ani, ca ostas. Aceasta se intampla pe vremea imparatilor romani pagani Diocletian si Maximilian, care au dat porunca sa fie chinuiti si ucisi toti crestinii care nu se vor inchina la idoli. Scarbit si mahnit de privelistea crestinilor obligati a se inchina la idoli, a plecat in pustiu, timp de 5 ani ducand viata de anahoret, in post si rugaciuni catre adevaratul Dumnezeu.
In al cincilea an de pustnmicie, Mina a avut o revelatie, in care a vazut un inger care incununa martirii cu coronite, iar in timp ce se gandea la viziunea sa, a auzit un glas care a spus: " Fii binecuvantat Mina, cel care ai fost chemat la viata pioasa inca din copilaria ta. Tu vei fi incununat cu trei cununi: una pentru puritatea / celibatul tau, a doua pentru viata ascetica, iar a treia pentru mucenicie".
"Si intarindu-se de ajuns si aprinzandu-i-se sufletul cu dumnezeiescul dor catre Hristos, s-a pogorat din munte si, stand in mijlocul inchinatorilor la idoli, a propovaduit pe Hristos. Pentru aceea a fost dat la chinuri: i s-a frecat trupul cu tarsini si a fost ars de foc si tarat fara mila peste ciulini, de i-a spart trupul, in urma carora si-a primit sfarsitul prin sabie" (Sinaxar). A fost martirizat in anul 309, in Frigia.
Manastirea inchinata Sf.Mina in Grecia
Se spune soldatii care l-au ucis pe Mina au aruncat trupul sau in foc, dar timp de 3 zile nu a ars, astfel incat corpul sau a putut fi luat de catre sora sa, care impreuna cu niste soldati l-au dus la Alexandria pentru a fi pus intr-o biserica. Atunci cand persecutia contra crestinilor a incetat, se spune ca un inger i-a aparut Papei Atanasie al Alexandriei, spunandu-i sa ia trupul Sf Mina, sa-l puna pe o camila si sa-l duca in Desertul de Vest. Intr-un anume loc, nu departe de Alexandria, la marginea Lacului Mariut, camila nu au mai vrut sa se miste, oricat au incercat crestinii sa o faca sa mearga mai departe. Au inteles astfel ca este un semn de la Dumnezeu si in acel loc au ingropat trupul Sf Mina.
Timp de cateva secole, nu s-a mai stiut nimic de Mina, ostasul mucenic, pana cand intr-un anume loc din desert, oile bolnave ale unui pastor au inceput sa se vindece miraculous si chiar pastoral insusi s-a tamaduit. Vestea s-a dus repede, bolnavii au inceput sa vina, fara sa stie care este de fapt cauza acestor vindecari. Locul devenise atat de cunoscut, incat chiar fiica Imparatului de la Constantinopole ( Constantin cel Mare sau Zeno), bolnava de lepra,a fost trimisa acolo spre tamaduire. Stand noaptea pe malul apei, in locul in care se faceau minuni, Sf Mare Mucenic Mina i s-a aratat in vis, descoperind ca acolo se afla sfintele sale moaste si poruncind sa se cladeasca o biserica in cinstea sa. Dimineata, fata era vindecata si a spus insotitorilor sai visul
Pe acel loc, la 45 km sud-vest de Alexandria, imparatul de la Constantinopole a ordonat ridicarea nu doar a unei catedrale, ci un intreg oras a fost construit pe acel loc, cuprinzand strazi, cladiri, biserici si baptisteriu, o cladire cu doua aripi pentru bolnavi ( de o parte barbati, de alta parte femei si copii), magazine. Orasul Sf Mina a devenit unul dintre cele mai vestite locuri de pelerinaj si tamaduire ale lumii crestine, sticlute de ulei sau apa sfintita pe care era gravat numele Sf Mina fiind descoperite in siteuri arhelologice din diverse tari apartinand spatiului mediteraneean, ca de exemplu: in Heidelberg - Germania, Milano - Italia, Dalmatia - Croatia, Marsilia - Franta, Dongola - Sudan si in Jerusalim. La mijlocul sec al VII-lea, orasul a fost distrus de catre musulmani. Primele excavari pentru punerea in valoare a siteului arheologic Abu Mena au inceput in tre anii 1905 - 1907.
Catedrala Inchinata Sfantului Mina din Alexandria, Egipt
In prezent, la aproximativ 1 km distanta de orasul Sf Mina, Papa Chiril VI al Alexandriei ( papa intre anii 1959 - 1971) a costruit una dintre cele mai impresionante si faimoase manastiri ale Egiptului, in care se afla spre inchinare moastele Sf Mina si ale papei. Aici vietuiesc acum 101 calugari, care slujesc Sfanta Liturghie de 3 ori pe zi ( de la orele 6, de la 8 si de la 10).
Pătimirea Sfîntului Marelui Mucenic Mina
Sfîntul Mucenic Mina era egiptean de neam iar cu credinţa creştin şi cu slujba ostaş, fiind sub stăpînirea tribunului Fermilian în Mitropolia Cotuanului. Atunci împărăţeau Diocleţian şi Maximian, împăraţi păgîni care au dat poruncă în toate părţile ca, creştinii care nu se vor închina idolilor, să fie munciţi şi omorîţi toţi; încît credincioşii pretutindeni erau siliţi spre jertfe idoleşti
Atunci fericitul Mina, nerăbdînd să vadă nevoia aceea, nici voind să privească cum se cinstesc idolii cei fără de suflet, şi-a lăsat ostăşia şi s-a dus în munte în pustie, mai bine voind a vieţui cu fiarele decît cu poporul care nu cunoaşte pe Dumnezeu. Şi umbla din loc în loc prin munţi şi prin pustietăţi, învăţînd Legea Domnului, iar cu postul şi cu rugăciunea curăţindu-şi sufletul său, slujea ziua şi noaptea adevăratului Dumnezeu. Apoi trecînd multă vreme, s-a făcut un mare praznic idolesc în cetatea Cotuanului, la care adunîndu-se mulţime de popor păgînesc, se făceau diferite jocuri şi privelişti, alergări de cai şi lupte în cinstea necuraţilor zei, la care privelişte privea toată cetatea cu luare aminte, de pe locuri înalte.
Acel praznic, văzîndu-l Sfîntul Mina mai înainte cu duhul, s-a aprins de rîvnă după Dumnezeu, şi lăsînd munţii şi pustietatea, a venit în cetate şi în mijlocul priveliştii a stat la un loc înalt, unde putea fi văzut de toţi, şi a strigat cu glas tare: “Venit-am către cei ce nu mă caută pe mine, arătatu-m-am celor ce nu întrebau de mine”. Acestea strigînd sfîntul, toţi cei de la privelişte şi-au întors ochii spre dînsul şi tăcînd se mirau de îndrăzneala lui. Acolo se afla şi Piros, ighemonul cetăţii
Acela îndată a poruncit să prindă pe sfîntul şi, aducîndu-l, l-a întrebat: “Cine eşti tu?” Iar Sfîntul Mina a strigat în auzul a tot poporul, zicînd: “Eu sînt robul lui Iisus Hristos, Care împărăţeşte în cer şi pe pămînt”. Şi iar l-a întrebat ighemonul: “Străin eşti sau eşti locuitor de aici? Şi cum ai îndrăzneala aceasta să strigi astfel în mijlocul priveliştii?” Iar sfîntul nerăspunzînd la cuvintele lui, unul din ostaşii cei ce stăteau înainte l-a cunoscut pe dînsul şi a zis: “Cu adevărat, acesta este Mina ostaşul care era sub stăpînirea tribunului Fermilian”.
Iar ighemonul a zis: “Oare ostaş ai fost, precum grăiesc aceştia despre tine?” Sfîntul a răspuns: “Aşa este, ostaş am fost şi petreceam în cetatea aceasta; dar, văzînd fărădelegile poporului celui amăgit de diavoli care se închină idolilor iar nu lui Dumnezeu, pentru aceea am lepădat slujba ostăşească şi am ieşit din cetate, ca să nu fiu părtaş fărădelegii şi pieirii lor; şi am umblat pînă acum prin locuri pustii, fugind de oamenii cei necredincioşi şi vrăjmaşi Dumnezeului meu. Iar acum auzind de praznicul vostru cel necurat, am rîvnit după Dumnezeul meu şi am venit să mustru orbirea voastră şi să mărturisesc pe Unul, adevăratul Dumnezeu, Care a zidit cerul şi pămîntul cu cuvîntul Său şi ţine toată lumea”. Auzind acestea ighemonul, a poruncit să ducă pe sfîntul în temniţă şi să-l păzească pînă a doua zi. Iar el, toată ziua aceea s-a îndeletnicit cu prăznuirea şi cu priveliştea.
A doua zi a şezut ighemonul la judecată şi scoţînd din temniţă pe Sfîntul Mina, în toate chipurile voia să-l înduplece pe el la închinăciunea idolească, făgăduindu-i daruri şi cu munci îngrozindu-l. Dar de vreme ce nu a putut să-l înduplece cu cuvintele sale la credinţa cea idolească, a început a-l sili. Şi dezbrăcîndu-l şi întinzîndu-l la pămînt patru ostaşi, a poruncit să-l bată fără cruţare cu vine de bou, încît curgeau şiroaie de sînge din rănile lui. Iar un oarecare dintre cei ce stăteau acolo, cu numele Pigasie, a zis către sfîntul: “Miluieşte-te pe tine, omule, şi te supune poruncii ighemonului, mai înainte, pînă nu va fi zdrobit trupul tău de răni. Eu te sfătuiesc, apropie-te de zei, numai pînă la o vreme, ca să te izbăveşti de muncile acestea; iar pe urmă iarăşi vei sluji Dumnezeului tău. Vei aduce o dată jertfă idolilor şi puţină vreme vei sluji lor, ca să scapi de cumplitele munci”.
Sfîntul a răspuns cu asprime: “Du-te de la mine, lucrătorule al fărădelegii, căci eu am jertfit şi încă voi jertfi jertfă de laudă Dumnezeului meu, Care-mi dă ajutorul Său şi mă întăreşte în răbdare, încît muncile acestea mai mult mi se par uşurare decît cumplită muncă”. Mirîndu-se muncitorul de răbdarea aceasta, a poruncit să pună asupra lui mai multe munci. Deci, sfîntul a fost spînzurat pe lemn şi cu unghii de fier strujit, iar muncitorul, batjocorindu-l, zicea: “Oare simţi vreun fel de dureri, Mina? Oare îţi plac muncile? Voieşti să-ţi mai îndulcesc această dulceaţă?”
Iar mucenicul, deşi pătimea, a răspuns ighemonului: “Nu mă vei birui muncitorule cu muncile acestea de scurtă vreme, pentru că-mi stau înainte ostaşii Impăratului ceresc care îmi ajută şi pe care tu nu-i vezi”. Iar ighemonul a poruncit slugilor să muncească mai aspru pe sfîntul şi zicea: “Nu mărturisi aici alt împărat afară de împăraţii romanilor”. Iar mucenicul răspundea: “Dacă aţi fi cunoscut voi pe adevăratul Împărat, nu aţi fi hulit pe Cel mărturisit de mine; pentru că Acela este cu adevărat Impărat al cerului şi al pămîntului şi nu este altul afară de Dînsul. Iar voi, neştiindu-L pe El, Il huliţi şi-L asemănaţi cu împăraţii voştri cei muritori, cărora Cel de sus le-a dat cinstea cea împărătească şi stăpînirea, Însuşi fiind Domn a toată făptura”
Ighemonul a zis către dînsul: “Cine este Acela Care dă stăpînire împăraţilor şi stăpîneşte peste toţi?” Mucenicul a răspuns: “Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care totdeauna viază, Căruia toate I se supun, cele din cer şi cele de pe pămînt. Acela este Care aşează în scaune pe împăraţi şi le dă stăpînire”. Muncitorul a zis: “Oare nu ştii că împăraţii romanilor se mînie asupra tuturor celor care mărturisesc numele lui Hristos şi au poruncit să-i omoare pe dînşii?”
Răspuns-a mucenicul: “Domnul a împărăţit, să se mînie popoarele. Dacă împăraţii voştri se mînie asupra lui Hristos şi asupra creştinilor care mărturisesc numele Lui, ce-mi pasă mie? Eu de acea mînie nu ţin seama, fiind rob al Hristosului meu. Numai de aceasta am grijă, ca să petrec în mărturisirea Preasfîntului Său Nume pînă la moarte şi să mă îndulcesc de dragostea Lui, de care cine mă va putea despărţi? Necazul sau strîmtorarea, sau prigoana, sau foamea, sau nevoia, sau sabia? Nimic nu mă va despărţi pe mine de dragostea lui Hristos!”
După aceasta muncitorul a poruncit să frece rănile lui cu petece de păr. Şi acestea făcîndu-se, mucenicul zicea: “Acum mă dezbrac de haina cea de piele şi mă îmbrac cu veşmîntul mîntuirii”. Apoi a poruncit muncitorul să-l ardă pe sfînt cu făclii aprinse şi a fost ars tot trupul lui, iar el tăcea. Şi l-a întrebat pe el ighemonul: “Oare nu simţi focul, Mina?” Sfîntul a răspuns: “Dumnezeul nostru pentru Care pătimesc, este foc mistuitor şi-mi ajută mie şi pentru aceea nu bag în seamă focul acesta cu care mă ardeţi şi nu mă tem de muncile voastre cele de multe feluri. Pentru că îmi aduc aminte de cuvintele Domnului meu din Evanghelie: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-l ucidă“.
Zis-a lui ighemonul: “Cum grăieşti tu acestea, căci ai petrecut toţi anii vieţii tale în oaste şi ştii carte?” Sfîntul a răspuns: “Domnul nostru Iisus Hristos a zis nouă: Cînd veţi fi duşi înaintea împăraţilor şi a domnilor pentru Mine, nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi grăi, că vi se va da în acel ceas gură şi înţelepciune cu care veţi grăi”. Iar ighemonul a întrebat: “De unde a ştiut Hristosul vostru că veţi pătimi pentru Dînsul unele ca acestea?
Sfîntul a răspuns: “De vreme ce este Dumnezeu adevărat, apoi este şi înainte-văzător. El a ştiut şi ştie toate cele ce vor fi şi mai înainte de a se face oarecare lucruri; toate sînt ştiute de El, şi chiar şi gîndurile noastre le cunoaşte”. Iar ighemonul neştiind ce să spună împotriva acestora, a zis către sfîntul: “Mina, lasă cuvîntarea cea multă şi alege una din două: sau fii al nostru, ca să nu te muncim mai mult, sau fii al lui Hristos, ca să te pierdem odată”.
Sfîntul a răspuns cu mare glas: “Al lui Hristos am fost, sînt şi voi fi!” Iar ighemonul a zis: “Dacă voieşti, te voi lăsa două sau trei zile ca să te gîndeşti bine şi să ne dai răspunsul cel de pe urmă”. Sfîntul a răspuns: “Nu două sau trei zile au trecut de cînd sînt creştin, şi n-am cugetat niciodată să mă lepăd de Dumnezeul meu. Deci nu se cade mai mult a gîndi, nici a nădăjdui ighemoane altceva a auzi de la mine, decît numai acest răspuns de pe urmă: de Dumnezeul meu nu mă voi lepăda şi idolilor voştri nu voi jertfi, nici nu voi pleca genunchiul meu înaintea celor fără de suflet”.
Atunci ighemonul, mîniindu-se mai mult, a poruncit să aştearnă pe pămînt cîrlige şi multe cuie de fier şi peste acelea să tîrască legat pe Sfîntul Mina. Iar el, ca şi cînd ar fi fost tras pe nişte flori, mai cu îndrăzneală defăima pe zei şi nebunia poporului celui înşelat de diavoli. Iar ighemonul a poruncit să-l bată cu vergi de plumb şi a fost muncit astfel mult timp. Iar unul din ostaşii care erau acolo, anume Iliodor, a zis către muncitorul: “Stăpîne ighemoane, nu este tăinuit luminării tale cum că neamul creştinesc este nepriceput şi nu bagă seama de munci, ca şi o piatră sau lemn fără suflet, iar moartea o socotesc ca pe o băutură dulce. Deci, nu te osteni mai mult, ci porunceşte mai degrabă a sfîrşi pe acest creştin împietrit”.
Îndată ighemonul a dat această hotărîre asupra sfîntului: “Pe Mina, ostaşul cel rău, care a căzut în credinţa creştinească, iar porunca împărătească nu a vrut s-o asculte, nici a voit să jertfească zeilor, poruncim să se taie cu sabia, şi trupul lui să fie ars în foc înaintea tuturor”. Deci, luînd ostaşii pe Sfîntul Mucenic Mina, l-au dus după cetate şi i-au tăiat capul; apoi aprinzînd un foc mare au aruncat într-însul sfîntul trup mucenicesc. Iar oarecare dintre credincioşi, după ce s-a stins focul, au venit acolo şi au apucat părţi din moaştele sfîntului care rămăseseră din foc. Învelindu-le în pînză curată, le-au uns cu aromate, iar după puţină vreme le-au dus în patria lui şi le-au pus la loc cinstit, pe care loc mai pe urmă au zidit şi o biserică în numele lui; şi multe minuni se săvîrşeau într-însa cu rugăciunile sfîntului.
Povestirea lui Timotei, Arhiepiscopul Alexandriei, despre minunile Sfîntului şi Marelui Mucenic Mina
După moartea păgînilor şi urîtorilor de Dumnezeu împăraţi ai Romei, împărăţind dreptcredinciosul împărat Constantin cel Mare, şi credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos sporind, atunci oarecare iubitori de Hristos din cetatea Alexandriei, căutînd moaştele Sfîntului şi slăvitului Mucenic al lui Hristos Mina, au zidit o biserică în numele lui. În aceeaşi vreme un negustor bine credincios din pămîntul Isauriei, venind în Alexandria după neguţătorie, a auzit de minunile şi de tămăduirile cele multe ce se făceau în Biserica Sfîntului Mina şi a zis întru sine: “Mă voi duce dar şi eu şi mă voi închina cinstitelor moaşte ale Sfîntului Mucenic şi voi duce un dar în biserica lui, ca Dumnezeu să-mi fie milostiv, prin rugăciunile răbdătorului Său de chinuri”.
Deci, sculîndu-se, a plecat luînd cu sine o pungă plină cu galbeni. Şi venind la un iezer format de revărsarea mării, a aflat o trecătoare şi a venit la locul ce se zicea Locsonita. Acolo, ieşind la ţărm, îşi căuta loc unde să se odihnească peste noapte, că era seară. Aflînd o casă, a zis gazdei: “Prietene, fie-ţi milă şi mă primeşte în casa ta, ca să rămîn aici, fiindcă a apus soarele şi mă tem a merge singur pe cale şi nici n-am tovarăş să călătorească cu mine”. Iar cel cu casa a zis: “Intră, frate, şi rămîi aici pînă ce se va face ziuă”
Deci, intrînd oaspetele în casă, s-a culcat şi a adormit. Iar cel cu casa, văzînd la oaspete punga cu galbeni, a rîvnit spre dînsa şi îndemnat fiind de diavolul, a gîndit să ucidă pe oaspetele său ca să ia aurul. El s-a sculat la miezul nopţii şi l-a sugrumat cu mîinile; apoi, tăindu-l bucăţi, a pus acestea într-o coşniţă pe care a ascuns-o în cămara sa cea mai ascunsă, căutînd după aceea un loc foarte retras unde să îngroape pe cel ucis
Aşa cugetînd acela, s-a arătat Mucenicul lui Hristos Mina, şezînd pe cal, venind ca un ostaş de la împăratul şi, intrînd pe uşă în casa ucigaşului, întrebă despre oaspetele cel ucis. Iar ucigaşul a zis către dînsul: “Nu ştiu ce spui, stăpîne, n-a fost la mine nimeni”. Iar sfîntul, pogorîndu-se de pe cal, a intrat în casa cea ascunsă, şi aflînd coşniţa a tras-o afară şi a zis către ucigaş: “Ce este aceasta?” Iar el înfricoşîndu-se, s-a aruncat la picioarele sfîntului. Apoi sfîntul, alcătuind bucăţile celui tăiat şi rugîndu-se, a înviat pe cel mort. După aceea a zis către dînsul: “Dă slavă lui Dumnezeu!”
Iar el, sculîndu-se ca din somn şi cunoscînd ce a pătimit de la cel cu casa, a preamărit pe Dumnezeu, mulţumind şi închinîndu-se ostaşului care se arătase. Apoi sfîntul, luînd aurul de la ucigaş, l-a dat omului celui înviat şi a zis: “Mergi în calea ta cu pace!” După aceea, întorcîndu-se către ucigaş, l-a certat pe dînsul şi l-a bătut, iar acela cerea iertare. Sfîntul dîndu-i iertare şi rugîndu-se pentru dînsul, a încălecat pe cal şi s-a făcut nevăzut de la ochii lui.
Era în Alexandria un om cu numele Eutropie. Acesta s-a făgăduit să dea Bisericii Sfîntului Mina un vas de argint. Deci, chemînd pe argintar, i-a poruncit să-i facă două vase; unul cu numele sfîntului şi să scrie pe dînsul cuvintele: “Vasul Sfîntului Mare Mucenic Mina”, iar pe celălalt numele lui şi să scrie pe dînsul aşa: “Vasul lui Eutropie, cetăţeanul Alexandriei”. Iar argintarul, cînd a săvîrşit amîndouă vasele, al Sfîntului Mina a ieşit mai frumos decît celălalt. Iar Eutropie, cînd era odată pe mare şi se ospăta dintr-însele, văzînd vasul cel făcut pe numele Sfîntului Mina mai frumos decît cel făcut pe numele lui, nu voia să-l mai dea sfîntului, ci a poruncit slugii sale să pună într-însul bucate, iar pe cel cu numele său să-l trimită la Biserica Sfîntului Mina.
După ce s-a sfîrşit masa, a luat sluga vasul mucenicului şi mergînd la marginea corăbiei a început a-l spăla în mare. Şi spălîndu-l, a căzut asupra lui o spaimă, căci a văzut un om ieşind din mare, care răpind vasul din mîna lui, s-a făcut nevăzut. Iar sluga, tremurînd de frică, s-a aruncat în mare după vas. Acestea văzînd stăpînul lui, s-a spăimîntat şi plîngînd zicea: “Vai mie, ticălosul, pentru ce am oprit vasul sfîntului, căci am pierdut şi pe rob şi vasul. Dar Tu, Doamne Dumnezeul meu, nu Te mînia pînă în sfîrşit şi fă milă cu sluga mea, că iată, dau făgăduinţă că dacă voi afla măcar trupul slugii mele, apoi voi face alt vas ca acela, pe care-l voi da plăcutului Tău, Sfîntul Mina, sau voi da preţul vasului pierdut la biserica sfîntului”.
Intrarea bisericii Sfantul Mina din Bucuresti
Apoi ajungînd corabia la ţărm, a ieşit Eutropie la uscat şi se uita pe marginea mării, voind să vadă trupul slugii aruncat de mare, ca să-l îngroape pe el. Şi luînd aminte cu sîrguinţă, a văzut pe slugă cu vasul ieşind din mare şi, înspăimîntîndu-se, a zis cu mare glas: “Slavă lui Dumnezeu. O, cu adevărat, mare este Sfîntul Mina!” Apoi au ieşit toţi din corabie şi văzînd pe slugă ţinînd vasul, s-au mirat şi slăveau pe Dumnezeu. După aceea l-au întrebat pe el cum a rămas viu în mare şi cum a ieşit sănătos. Iar el le-a spus, zicînd: “Cînd m-am aruncat în mare, un bărbat slăvit împreună cu alţi doi, m-au apucat şi au călătorit pînă aici împreună cu mine, ieri şi astăzi”. Eutropie luînd pe slugă şi vasul, s-a dus la biserica Sfîntului Mina şi, închinîndu-se, a lăsat vasul cel făgăduit sfîntului şi s-a dus, mulţumind lui Dumnezeu şi preamărind pe plăcutul Său, pe Sfîntul Mina.
O femeie oarecare cu numele Sofia, din părţile Fecozaliei, mergea la Sfîntul Mina să se închine. Şi a întîmpinat-o un ostaş, pe cînd mergea pe cale şi poftind-o pe dînsa, voia să o silească la desfrînare. Iar ea, împotrivindu-se, chema în ajutor pe Sfîntul Mucenic Mina, care n-a trecut-o cu vederea, ci şi pe siluitor l-a certat şi pe femeie a păzit-o nevătămată. Pentru că ostaşul acela legînd calul de piciorul său cel drept, voia să siluiască pe femeie.
Iar calul sălbăticindu-se, nu numai că a apărat pe femeie, ci şi pe stăpînul nelegiuit l-a tîrît pînă la Biserica Sfîntului Mina, nechezînd şi sforăind, încît a scos pe mulţi ca să-l vadă, căci era praznic şi se adunase mulţime de popor la biserică. Ostaşul acela, văzînd adunare de bărbaţi, iar calul tot speriat şi că nimeni nu poate să-l ajute, s-a temut ca să nu pătimească de la cal ceva mai rău; deci, fără de ruşine şi-a vădit fărădelegea sa, mărturisind-o înaintea tuturor. Atunci îndată a stat calul şi s-a făcut blînd, iar ostaşul, intrînd în biserică, a căzut în genunchi, rugîndu-se şi cerînd iertare pentru greşeala sa.
Un şchiop şi o femeie mută şedeau lîngă biserica sfîntului, împreună cu alţii mulţi, pentru tămăduire. Iar la miezul nopţii, cînd dormeau toţi, sfîntul s-a arătat ologului şi i-a zis: “Apropie-te încetişor de femeia cea mută şi o atinge pe dînsa la picior”. Iar şchiopul a zis: “Sfinte al lui Dumnezeu, oare desfrînat sînt eu, de-mi porunceşti aceasta?” Iar sfîntul i-a zis şi a doua oară şi a treia oară: “Dacă nu vei face aceasta, nu te vei tămădui”. Iar ologul s-a tîrît, după porunca sfîntului şi a atins-o pe cea mută la picior; iar ea deşteptîndu-se, a început a striga, supărîndu-se asupra şchiopului, care temîndu-se de ea, s-a sculat şi sărind, a fugit. Apoi au cunoscut amîndoi vindecarea lor, că şi femeia cea mută a vorbit şi omul cel olog a sărit ca cerbul; şi au dat mulţumire lui Dumnezeu şi Sfîntului Mucenic Mina.
Un evreu oarecare avea ca prieten un creştin. Deci, ducîndu-se evreul într-un loc departe, a dat prietenului său spre păstrare o lădiţă cu o mie de galbeni. Apoi evreul zăbovind cîtăva vreme în acea latură, creştinul a gîndit în inima sa să nu-i mai dea înapoi galbenii cînd se va întoarce, ci să-i tăinuiască, ceea ce a şi făcut. Venind evreul, a cerut de la creştin să-i dea galbenii ce i-a încredinţat spre păstrare. Iar creştinul a tăgăduit, zicînd: “Nu ştiu ce vorbeşti, căci nu mi-ai dat nimic”.
Evreul, auzind aceasta, s-a mîhnit şi s-a deznădăjduit de aurul său, dar a zis creştinului: “Frate, nimeni nu ştie de aceasta, numai Unul Dumnezeu şi dacă tăgăduieşti aurul cel dat ţie spre păstrare zicînd că nu l-ai primit, apoi spune cu jurămînt. Deci, să mergem la biserica Sfîntului Mina şi acolo jură-te că n-ai luat de la mine lădiţa cu o mie de galbeni”.
Şi au mers amîndoi împreună şi creştinul s-a jurat înaintea lui Dumnezeu că n-a luat de la evreu aurul în păstrare. După sfîrşitul jurămîntului, au ieşit amîndoi din biserică şi cînd au încălecat pe caii lor, a început calul creştinului a se speria încît nu mai era cu putinţă a-l ţine; căci rupînd frîul, a fugit şi a aruncat la pămînt pe stăpînul său. Căzînd creştinul de pe cal, i-a ieşit inelul din deget şi o cheie din buzunar. Apoi, sculîndu-se, a prins calul şi l-a îmblînzit şi încălecînd, iarăşi mergea împreună cu evreul.
Icoana Sfantul Mina din biserica ortodoxa cu acelasi hram din Egipt
Ajungînd la un loc, a zis creştinul către evreu: “Prietene, iată locul
este frumos, să descălecăm de pe cal ca să mîncăm”. Şi descălecînd, au
slobozit caii ca să pască, iar ei au început a se ospăta. După puţin,
creştinul a văzut pe sluga sa că venise şi stătea înaintea lui ţinînd în
mînă lădiţa evreului, iar în cealaltă, inelul căzut din degetul lui şi
cheia; şi văzîndu-l, s-a spăimîntat. Apoi a zis către slugă: “Ce este
aceasta?” Sluga a zis: “Un ostaş înfricoşat, călare, a venit la stăpîna
mea şi i-a dat cheia şi cu inelul şi a zis către dînsa: “Trimite în
grabă lădiţa evreului, ca să nu cadă bărbatul tău în primejdie. Deci,
mi-a dat mie acestea ca să ţi le aduc precum mi-a poruncit”.
Evreul văzînd, s-a spăimîntat de această minune; apoi, bucurîndu-se, s-a
întors cu creştinul la Sfîntul Mina, s-a închinat pînă la pămînt cerînd
cu credinţă Botezul, pentru o minune ca aceasta pe care singur a
văzut-o. Iar creştinul ruga pe sfîntul să-i dea iertare pentru că a
defăimat legea lui Dumnezeu. Şi amîndoi au primit ceea ce au cerut,
adică unul Sfîntul Botez iar altul iertare. Şi au mers fiecare întru ale
sale, bucurîndu-se şi slăvind pe Dumnezeu şi pe plăcutul Său, Sfîntul
Mina.
Marian Pios...Artă si religie
Marian Pios...Artă si religie
