Viata Sfantului IOAN BOTEZATORUL

                                       

Sfantul Ioan Botezatorul, a fost, dupa cum ne spune insusi Mantuitorul Iisus, cel mai mare om care s-a nascut pe pamant din femeie, dar cel mai mic in Imparatia Cerurilor.

Strigatul său, ”Pocaiti-va!”, a avut un mare efect asupra natiunii ebraice ce gemea sub jugul invadatorilor romani, mari multimi de oameni urmandu-l in pustie.

Parintii Sf. Ioan Botezatorul au fost un preot numit Zaharia, din ceata preoteasca a lui Abia, iar mama sa a fost Elisaveta, din fetele lui Aaron, rudenie a Fecioarei Maria, dupa cum ne spune Evanghelia dupa Luca. Amandoi erau neprihaniti inaintea lui Dumnezeu, erau oameni in varsta, dar Elisaveta nu putea avea copii căci era stearpa.

In timp ce oficia slujba, la randul cetei lui, lui Zaharia i s-a aratat Arhanghelul Gavril, care îl înştiinţeaza că nevasta sa, Elisaveta va avea un copil ce va merge „in duhul si puterea lui Ilie”, ce nu va pune gura pe vin si pe bautura ametitoare, si inca din pantecele mamei sale se va umple de Duh Sfant. Arhanghelul îi mai spune că numele copilului sau fi Ioan. Zaharia, mirat de spusele trimisului lui Dumnezeu, are unele indoieli, motiv pentru care Arhanghelul Gavril îi spune ca va fi mut pana in ziua cand se vor implini aceste lucruri.

Dupa ce Elisaveta a nascut, i s-a dezlegat si limba lui Zaharia, care a spus ca numele copilului va fi „Ioan”, si nu „Zaharia”, cum ar fi vrut vecinii si rudele. Umplindu-se de Duhul Sfant, Zaharia a inceput sa profeteasca despre Ioan, cel ce va deschide drum Lucrarii Celui Prea Inalt.

Despre parintii lui Ioan, nu mai avem nici o informatie in Sf. Scriptura. In Traditie, ni se spune insa ca Zaharia ar fi fost ucis in Templu, din porunca lui Irod.

Despre tineretea Sf. Ioan Botezatorul avem date destul de putine. In Sf. Scriptura, ni se arata că el evita aşezarile omenesti, trăind in pustie si hranindu-se cu lacuste si miere salbatica. Pustia in care a locuit se afla la apusul Marii Moarte, o regiune foarte salbatica, de unde putea sa vada Muntele Nebo, de pe ale carui inaltimi a privit Moise spre Tara Promisa, raul Iordan, pe care-l traversase Iosua. Vizitase probabil si raul Cherit, unde Ilie a fost hranit de corbi. Modul sau de viata, imbracamintea semanau foarte mult cu cele ale lui Sf. Ilie.

La varsta de 30 de ani, Ioan Botezatorul a primit chemarea. Evanghelistul Luca ne spune ca acest eveniment a avut loc „în anul al 15-lea al domniei lui Tiberiu Cezar, pe cand Pilat din Pont era dregator in Iudeea, Irod cârmuitor in Galileea, Filip, fratele lui carmuitor al Ituriei si al Trahonitei, Lisania carmuitor al Abilenei, in zilele marilor preoti Ana si Caiafa”.

Ioan Botezatorul si-a inceput predica in tinutul din imprejurimile raului Iordan, propovaduind botezul pocaintei, un botez cu apa, pentru iertarea pacatelor. Ioan Botezatorul, era „glasul celui ce striga din pustie”, cel ce trebuia să netezeasca calea Domnului. Accentul strigatului său era concentrat in cuvantul „Pocaiti-va”. Propovaduirea lui a avut un succes imens. Multimi mari de oameni au venit pentru a primi botezul lui, un botez premergator botezului crestin. Istoricul Flavius Iosefus ne spune că predica lui Ioan, a avut o mare influenta asupra poporului, asupra oamenilor simpli, care pareau gata sa faca orice le spunea el. Vestile au ajuns si la Irod, carmuitorul Galileei.

Cu toate acestea, predica lui nu era foarte atragatoare pentru majoritatea oamenilor. Propovaduieste postul, pocainta, privatiunile, marturisirea pacatelor personale. Propune o viata complet lipsita de placeri profane si cu totul inchinata lui Dumnezeu, cerand purificarea sufletului si a trupului.

Ioan Botezatorul se adresa multimilor, care veneau sa fie botezate in cuvinte dure, el fiind un prooroc sever. Indemna oamenii sa faca fapte bune, sa fie cinstiti, milostivi, morali. Tot istoricul Flavius Iosefus ne spune ca Ioan indemna sa se straduiasca la atingerea perfectiunii.

Intrebat fiind de popor si de farisei daca el este Hristosul, Ioan le raspunde zicandu-le ca botezul sau este cu apa, dar va veni mai apoi Acela care va boteza cu Duh Sfant si foc si care îi este cu mult superior el nefiind vrednic nici macar sa deslege cureaua incaltamintelor Sale. Fariseii au vrut sa afle astfel mai multe despre Ioan Botezatorul, avand in vedere ca nici un profet nu a mai aparut de mai bine de 400 de ani. Preotii erau intr-un fel ingrijorati de activitatea lui Ioan, crezand că este o amenintare la stabilimentul religios al poporului evreu.

Mantuitorul Iisus Hristos, fiind la inceputul lucrarii Sale, a venit din Galileea la raul Iordan, pentru a primi botezul lui Ioan. Ioan Botezatorul, fusese instiintat de Dumnezeu ca Acela asupra caruia se va pogori Duhul Sfant, Acela este Hristosul.

Iisus Hristos a venit deci la Ioan pentru a primi botezul. Ioan I-a spus că nu el trebuie să Il boteze pe Hristos, ci Hristos trebuie să îl boteze pe el. Dar Mantuitorul a insistat sa primeasca botezul lui Ioan, ”pentru a se implini Scripturile”. In momentul in care Ioan îl boteza pe Iisus Hristos, cerurile s-au deschis, Duhul Sfant s-a pogorat deasupra lui Iisus in chip de porumbel, iar o voce s-a auzit: ”Tu esti Fiul meu preaiubit in care imi gasesc toata placerea Mea”. Ioan a avut acum confirmarea ca Iisus este Mantuitorul, Fiul lui Dumnezeu. Acum, misiunea lui Ioan era incheiata. El trezise natiunea, a deschis calea Mantuitorului.

Totusi, Ioan Botezatorul a mai continuat sa predice cateva luni, insa mai la nord, in localitatea Aenon. Pe masura ce Iisus se facea din ce in ce mai remarcat, multi dintre ucenicii lui Ioan au devenit ucenici ai lui Iisus, dupa cum spunea insusi Ioan: ”Trebuie ca El sa creasca si eu sa ma micsorez”. Dintre ucenicii lui Ioan, care au devenit ucenici ai lui Hristos, sunt Petru, Andrei , Ioan Evanghelistul si Iacov.

In vremea lui Ioan Botezatorul, tetrarh al Galileei era Irod Antipa, fiul lui Irod cel Mare,autorul uciderii copiilor din Betleem. Nu reuseste insa sa obtina de la romani titlul de rege al Galileei, titlu pe care l-a avut tatal sau. Isi face cunoscuta evlavia, mergand in pelerinaj la Ierusalim, si aparand iudaismul in fata procuratorului roman,lucru ce il ridica in ochii supusilor sai. Cultiva insa si relatiile cu romanii, punand numele noului oras de pe malul lacului Ghenezaret, Tiberiada. A avut ca nevasta pe fiica regelui Aretas, insa o repudiaza pentru a se casatori cu Irodiada, cumnata lui, sotia fratelui sau Filip. Acest lucru scandalizeaza opinia publica, cat si pe Ioan Botezatorul.

Irod recunoaste sfintenia lui Ioan, dar este deranjat de faptul ca Ioan ii reproseaza mereu lui si Irodiadei incestul si destrabalarea in care traiesc. Ioan este opusul lor. Ioan Botezatorul a fost un sfant, un ascet, un om al lui Dumnezeu, in timp ce Irod si Irodiada erau desfranati, traind numai in placerile lumesti. Conflictul era inevitabil.

Pe langa diferentele de comportament si moralitate, lui Irod ii era teama oarecum de Ioan, caci Ioan avea numerosi adepti, si Irod considera ca acesti adepti ar putea creea tulburari. Din aceste motive Ioan Botezatorul a fost intemnitat de Irod.

Nu se stie exact locul in care a fost intemnitat Ioan, dar se banuieste ca ar fi vorba de fortareata Machaerus, aflata pe malul rasaritean al Marii Moarte, intr-un tinut sumbru si izolat. Nici un drum nu leaga acest colt cu lumea din afara. Poteci inguste duc din valea Iordanului spre muntii dezgoliti ai Moabului de odinioara. Nu departe de raul Arnon, o culme inalta se ridica deasupra celorlalti munti. Beduinii numesc acest loc „El Masnaka”-palatul suspendat .Aici a fost locul unde a fost inchis Ioan Botezatorul.

In timp ce se afla in inchisoare, Ioan Botezatorul trimite pe cativa dintre ucenicii lui la Iisus, ca să îl intrebe daca El este cu adevarat Mesia. Ne intrebam de ce s-a indoit Ioan? Cand el primise o marturie atat de pozitiva si increzatoare ca Iisus este Mantuitorul. Se pare insa ca Dumnezeu nu ii revelase totul cu privire la Imparatia Mesianica. Ioan Botezatorul, ca orice evreu din acele vremuri,astepta probabil un Mesia politic. Acest lucru, chiar si cei 12 ucenici l-au inteles cu dificultate.

Din familia lui Irod, Irodiada nutrea o ura adanca impotriva lui Ioan Botezatorul. Irodiada era o femeie mondena, al carui unic scop in viata era plăcerea, puterea si orgoliul. Ea ar fi vrut sa il vada mort pe Ioan, dar lui Irod ii era teama sa-l ucida din cauza multimilor. De aceea, Irodiada se vede nevoita sa recurga la viclesug.

Cand Irod a oferit o petrecere, fiica sa vitrega, Salomea, a dansat pentru Irod, in vazul tuturor curtenilor si oficialitatilor aflate la petrecere. In Noul Testament, nu este pomenit numele acestei printese, iar in istoria vietii lui Ioan Botezatorul, ea este numita „fata Irodiadei”. Insa istoricul Flavius Iosefus ne ofera informatii mai amanuntite. Chipul printesei Salomea a fost pastrat pe o mica moneda, in care apare alaturi de sotul ei, Aristobul. Moneda poarta urmatoarea inscriptie: ”Regele Aristobul-Regina Salomea”. Aceasta este fiica Irodiadei, care stia sa confere curtii tatalui sau vitreg acel gust de tinerete si erotism, atat de pretuit de suveranii Orientului.

Irod,cu totul subjugat de dansul voluptos al fiicei sale vitrege, ii fagaduieste in fata dregatorilor de la curte, a ofiterilor si a oamenilor celor mai de seama din Galileea ca ii va da orice ii va cere, pana la jumatate din imparatie, ca si cum nimic nu ar fi fost mai presus de aceasta placere fizica. Salomea, sfatuita de mama ei, Irodiada, cere capul lui Ioan Botezatorul pe o tipsie. Din pricina juramintului facut in fata atator oameni de vaza,regele este nevoit sa isi tina promisiunea. Ioan Botezătorul este decapitat.

Presupunand ca Ioan Botezatorul si-a inceput lucrarea inainte de a-L boteza pe Iisus Hristos, atunci inseamna ca ea a durat un an si jumatate. 30 de ani petrecuti in pustie si singuratate, un an si jumatate de propovaduire publica, un an si patru luni de temnita. Apoi, moartea. Cat despre ucenicii lui Ioan, o parte din ei s-au alaturat rebelilor zeloti, altii au devenit ucenici ai lui Iisus, iar un numar dintre ei au ramas cu mult dupa ce el a disparut.

Sfantul Ioan Botezatorul, a fost, dupa cum ne spune insusi Mantuitorul Iisus, cel mai mare om care s-a nascut pe pamant din femeie, dar cel mai mic in Imparatia Cerurilor.
Strigatul său, ”Pocaiti-va!”, a avut un mare efect asupra natiunii ebraice ce gemea sub jugul invadatorilor romani, mari multimi de oameni urmandu-l in pustie.
Parintii Sf. Ioan Botezatorul au fost un preot numit Zaharia, din ceata preoteasca a lui Abia, iar mama sa a fost Elisaveta, din fetele lui Aaron, rudenie a Fecioarei Maria, dupa cum ne spune Evanghelia dupa Luca. Amandoi erau neprihaniti inaintea lui Dumnezeu, erau oameni in varsta, dar Elisaveta nu putea avea copii căci era stearpa.
In timp ce oficia slujba, la randul cetei lui, lui Zaharia i s-a aratat Arhanghelul Gavril, care îl înştiinţeaza că nevasta sa, Elisaveta va avea un copil ce va merge „in duhul si puterea lui Ilie”, ce nu va pune gura pe vin si pe bautura ametitoare, si inca din pantecele mamei sale se va umple de Duh Sfant. Arhanghelul îi mai spune că numele copilului sau fi Ioan. Zaharia, mirat de spusele trimisului lui Dumnezeu, are unele indoieli, motiv pentru care Arhanghelul Gavril îi spune ca va fi mut pana in ziua cand se vor implini aceste lucruri.
Dupa ce Elisaveta a nascut, i s-a dezlegat si limba lui Zaharia, care a spus ca numele copilului va fi „Ioan”, si nu „Zaharia”, cum ar fi vrut vecinii si rudele. Umplindu-se de Duhul Sfant, Zaharia a inceput sa profeteasca despre Ioan, cel ce va deschide drum Lucrarii Celui Prea Inalt.
Despre parintii lui Ioan, nu mai avem nici o informatie in Sf. Scriptura. In Traditie, ni se spune insa ca Zaharia ar fi fost ucis in Templu, din porunca lui Irod.
Despre tineretea Sf. Ioan Botezatorul avem date destul de putine. In Sf. Scriptura, ni se arata că el evita aşezarile omenesti, trăind in pustie si hranindu-se cu lacuste si miere salbatica. Pustia in care a locuit se afla la apusul Marii Moarte, o regiune foarte salbatica, de unde putea sa vada Muntele Nebo, de pe ale carui inaltimi a privit Moise spre Tara Promisa, raul Iordan, pe care-l traversase Iosua. Vizitase probabil si raul Cherit, unde Ilie a fost hranit de corbi. Modul sau de viata, imbracamintea semanau foarte mult cu cele ale lui Sf. Ilie.
La varsta de 30 de ani, Ioan Botezatorul a primit chemarea. Evanghelistul Luca ne spune ca acest eveniment a avut loc „în anul al 15-lea al domniei lui Tiberiu Cezar, pe cand Pilat din Pont era dregator in Iudeea, Irod cârmuitor in Galileea, Filip, fratele lui carmuitor al Ituriei si al Trahonitei, Lisania carmuitor al Abilenei, in zilele marilor preoti Ana si Caiafa”.
Ioan Botezatorul si-a inceput predica in tinutul din imprejurimile raului Iordan, propovaduind botezul pocaintei, un botez cu apa, pentru iertarea pacatelor. Ioan Botezatorul, era „glasul celui ce striga din pustie”, cel ce trebuia să netezeasca calea Domnului. Accentul strigatului său era concentrat in cuvantul „Pocaiti-va”. Propovaduirea lui a avut un succes imens. Multimi mari de oameni au venit pentru a primi botezul lui, un botez premergator botezului crestin. Istoricul Flavius Iosefus ne spune că predica lui Ioan, a avut o mare influenta asupra poporului, asupra oamenilor simpli, care pareau gata sa faca orice le spunea el. Vestile au ajuns si la Irod, carmuitorul Galileei.
Cu toate acestea, predica lui nu era foarte atragatoare pentru majoritatea oamenilor. Propovaduieste postul, pocainta, privatiunile, marturisirea pacatelor personale. Propune o viata complet lipsita de placeri profane si cu totul inchinata lui Dumnezeu, cerand purificarea sufletului si a trupului.
Ioan Botezatorul se adresa multimilor, care veneau sa fie botezate in cuvinte dure, el fiind un prooroc sever. Indemna oamenii sa faca fapte bune, sa fie cinstiti, milostivi, morali. Tot istoricul Flavius Iosefus ne spune ca Ioan indemna sa se straduiasca la atingerea perfectiunii.
Intrebat fiind de popor si de farisei daca el este Hristosul, Ioan le raspunde zicandu-le ca botezul sau este cu apa, dar va veni mai apoi Acela care va boteza cu Duh Sfant si foc si care îi este cu mult superior el nefiind vrednic nici macar sa deslege cureaua incaltamintelor Sale. Fariseii au vrut sa afle astfel mai multe despre Ioan Botezatorul, avand in vedere ca nici un profet nu a mai aparut de mai bine de 400 de ani. Preotii erau intr-un fel ingrijorati de activitatea lui Ioan, crezand că este o amenintare la stabilimentul religios al poporului evreu.
Mantuitorul Iisus Hristos, fiind la inceputul lucrarii Sale, a venit din Galileea la raul Iordan, pentru a primi botezul lui Ioan. Ioan Botezatorul, fusese instiintat de Dumnezeu ca Acela asupra caruia se va pogori Duhul Sfant, Acela este Hristosul.
Iisus Hristos a venit deci la Ioan pentru a primi botezul. Ioan I-a spus că nu el trebuie să Il boteze pe Hristos, ci Hristos trebuie să îl boteze pe el. Dar Mantuitorul a insistat sa primeasca botezul lui Ioan, ”pentru a se implini Scripturile”. In momentul in care Ioan îl boteza pe Iisus Hristos, cerurile s-au deschis, Duhul Sfant s-a pogorat deasupra lui Iisus in chip de porumbel, iar o voce s-a auzit: ”Tu esti Fiul meu preaiubit in care imi gasesc toata placerea Mea”. Ioan a avut acum confirmarea ca Iisus este Mantuitorul, Fiul lui Dumnezeu. Acum, misiunea lui Ioan era incheiata. El trezise natiunea, a deschis calea Mantuitorului.
Totusi, Ioan Botezatorul a mai continuat sa predice cateva luni, insa mai la nord, in localitatea Aenon. Pe masura ce Iisus se facea din ce in ce mai remarcat, multi dintre ucenicii lui Ioan au devenit ucenici ai lui Iisus, dupa cum spunea insusi Ioan: ”Trebuie ca El sa creasca si eu sa ma micsorez”. Dintre ucenicii lui Ioan, care au devenit ucenici ai lui Hristos, sunt Petru, Andrei , Ioan Evanghelistul si Iacov.
In vremea lui Ioan Botezatorul, tetrarh al Galileei era Irod Antipa, fiul lui Irod cel Mare,autorul uciderii copiilor din Betleem. Nu reuseste insa sa obtina de la romani titlul de rege al Galileei, titlu pe care l-a avut tatal sau. Isi face cunoscuta evlavia, mergand in pelerinaj la Ierusalim, si aparand iudaismul in fata procuratorului roman,lucru ce il ridica in ochii supusilor sai. Cultiva insa si relatiile cu romanii, punand numele noului oras de pe malul lacului Ghenezaret, Tiberiada. A avut ca nevasta pe fiica regelui Aretas, insa o repudiaza pentru a se casatori cu Irodiada, cumnata lui, sotia fratelui sau Filip. Acest lucru scandalizeaza opinia publica, cat si pe Ioan Botezatorul.
Irod recunoaste sfintenia lui Ioan, dar este deranjat de faptul ca Ioan ii reproseaza mereu lui si Irodiadei incestul si destrabalarea in care traiesc. Ioan este opusul lor. Ioan Botezatorul a fost un sfant, un ascet, un om al lui Dumnezeu, in timp ce Irod si Irodiada erau desfranati, traind numai in placerile lumesti. Conflictul era inevitabil.
Pe langa diferentele de comportament si moralitate, lui Irod ii era teama oarecum de Ioan, caci Ioan avea numerosi adepti, si Irod considera ca acesti adepti ar putea creea tulburari. Din aceste motive Ioan Botezatorul a fost intemnitat de Irod.
Nu se stie exact locul in care a fost intemnitat Ioan, dar se banuieste ca ar fi vorba de fortareata Machaerus, aflata pe malul rasaritean al Marii Moarte, intr-un tinut sumbru si izolat. Nici un drum nu leaga acest colt cu lumea din afara. Poteci inguste duc din valea Iordanului spre muntii dezgoliti ai Moabului de odinioara. Nu departe de raul Arnon, o culme inalta se ridica deasupra celorlalti munti. Beduinii numesc acest loc „El Masnaka”-palatul suspendat .Aici a fost locul unde a fost inchis Ioan Botezatorul.
In timp ce se afla in inchisoare, Ioan Botezatorul trimite pe cativa dintre ucenicii lui la Iisus, ca să îl intrebe daca El este cu adevarat Mesia. Ne intrebam de ce s-a indoit Ioan? Cand el primise o marturie atat de pozitiva si increzatoare ca Iisus este Mantuitorul. Se pare insa ca Dumnezeu nu ii revelase totul cu privire la Imparatia Mesianica. Ioan Botezatorul, ca orice evreu din acele vremuri,astepta probabil un Mesia politic. Acest lucru, chiar si cei 12 ucenici l-au inteles cu dificultate.
Din familia lui Irod, Irodiada nutrea o ura adanca impotriva lui Ioan Botezatorul. Irodiada era o femeie mondena, al carui unic scop in viata era plăcerea, puterea si orgoliul. Ea ar fi vrut sa il vada mort pe Ioan, dar lui Irod ii era teama sa-l ucida din cauza multimilor. De aceea, Irodiada se vede nevoita sa recurga la viclesug.
Cand Irod a oferit o petrecere, fiica sa vitrega, Salomea, a dansat pentru Irod, in vazul tuturor curtenilor si oficialitatilor aflate la petrecere. In Noul Testament, nu este pomenit numele acestei printese, iar in istoria vietii lui Ioan Botezatorul, ea este numita „fata Irodiadei”. Insa istoricul Flavius Iosefus ne ofera informatii mai amanuntite. Chipul printesei Salomea a fost pastrat pe o mica moneda, in care apare alaturi de sotul ei, Aristobul. Moneda poarta urmatoarea inscriptie: ”Regele Aristobul-Regina Salomea”. Aceasta este fiica Irodiadei, care stia sa confere curtii tatalui sau vitreg acel gust de tinerete si erotism, atat de pretuit de suveranii Orientului.
Irod,cu totul subjugat de dansul voluptos al fiicei sale vitrege, ii fagaduieste in fata dregatorilor de la curte, a ofiterilor si a oamenilor celor mai de seama din Galileea ca ii va da orice ii va cere, pana la jumatate din imparatie, ca si cum nimic nu ar fi fost mai presus de aceasta placere fizica. Salomea, sfatuita de mama ei, Irodiada, cere capul lui Ioan Botezatorul pe o tipsie. Din pricina juramintului facut in fata atator oameni de vaza,regele este nevoit sa isi tina promisiunea. Ioan Botezătorul este decapitat.
Presupunand ca Ioan Botezatorul si-a inceput lucrarea inainte de a-L boteza pe Iisus Hristos, atunci inseamna ca ea a durat un an si jumatate. 30 de ani petrecuti in pustie si singuratate, un an si jumatate de propovaduire publica, un an si patru luni de temnita. Apoi, moartea. Cat despre ucenicii lui Ioan, o parte din ei s-au alaturat rebelilor zeloti, altii au devenit ucenici ai lui Iisus, iar un numar dintre ei au ramas cu mult dupa ce el a disparut.

Mari Duhovnici Romani: Felix Dubneac ( 1912 -2008 )

Mari Duhovnici Romani: Felix Dubneac ( 1912 -2008 ): "Părintele arhimandrit Felix Dubneac s-a născut la 29 iunie 1912 în comuna Voloave, judeţul Soroca în familia lui David şi a Ştefaniei Dub..."

Protosinghelul Nicodim Măndiță ( 1889 -1975 ) de la Manastirea Agapia

Nicodim Măndiță (n. 28 octombrie 1889, satul Bunești, județul Argeș - d. 6 iulie 1975, Mănăstirea Agapia) a fost un scriitor și duhovnic ortodox român, viețuitor al Mănăstirii Agapia.

Biografie
S-a născut în anul 1886 într-un sat din județul Argeș, în familia țăranilor Ioniță și Filofteia Măndiță, primind la botez numele de Nicolae. A absolvit numai cinci clase elementare [1]. Între anii 1911-1918 a fost înrolat în armată, participând la campania din 1913 din Bulgaria și la luptele din timpul primului război mondial.
În anul 1920 s-a călugărit la Schitul Măgura-Bacău, cu numele de Nicodim, fiind hirotonit ca ieromonah în vara aceluiași an. A slujit apoi ca preot misionar in satul Schitul Frumoasa-Bacău (1921-1923), duhovnic la Mănăstirea de maici Giurgeni-Roman (1923-1925) și preot misionar în satele Pâclișa-Alba, Hășmașul Ciceului și Leurda Gârboului-Cluj din Transilvania (1925-1935).
În următorii 40 de ani a fost duhovnic la mănăstiri de maici: la Agapia (1935-1945), la Văratec (1945-1962) și din nou la Agapia (1962-1975). A primit rangul monahal de protosinghel.
În perioada regimului comunist (1948-1964), a scris cărți de învățături duhovnicești, cu conținut anticomunist, care erau multiplicate de colaboratori și distribuite în diferite localități printr-o rețea de colportaj. Acuzat de "infracțiunile de răspândire de publicații interzise", a fost condamnat prin sentința penală nr. 38 a Tribunalului Militar București dată în ședința din 22 ianuarie 1965 la 8 ani închisoare corecțională [2]. Ținându-se seama de vârsta și boala de care suferea părintele Nicodim, completul Tribunalului Militar București s-a deplasat în orașul Târgu Neamț. Părintele Măndiță a fost arestat și încarcerat în Penitenciarul Aiud, iar cele 500.000 de cărți confiscate au fost trimise la topit.
După un an și jumătate de închisoare, i-a fost anulat restul de pedeapsă și i s-a permis să revină la Mănăstirea Agapia, unde se retrăsese ca pensionar din anul 1962. A murit la Agapia în anul 1975, la vârsta de 86 ani, și a fost înmormântat în cimitirul mănăstirii.
Cărți publicate

    * Rugăciunea lui Iisus (Ed. Ortodoxox Kypseli, Tesalonic, 1996)
    * Învățături despre rugăciune (Ed. Agapis, 1997)
    * Îndrumar pentru spovedanie (Ed. Agapis, 1997)
    * Viața Maicii Domnului (Ed. Agapis, 1997)
    * Oglindă Duhovnicească (Ed. Agapis, 1998)
    * Vrednicia sufletului (Ed. Agapis, 1998)
    * Îndreptar pentru spovedanie (Ed. Agapis, 2001)
    * Al cui chip să purtăm? (Ed. Agapis, 2003)
    * Dai voință iei putere (Ed. Agapis, 2003)
    * Despre păcatul înjurăturilor (Ed. Agapis, 2003)
    * Judecata particulară a sufletului omenesc după ieșirea din corp (Ed. Agapis, 2003; reeditată în 2006)
    * Pacea părinților cu pruncii lor (Ed. Agapis, 2005)
    * Priveghiul creștinesc (Ed. Agapis, 2005)
    * Ce să facem și ce nu trebuie să facem în Sfânta Biserică (Ed. Agapis, 2007)
    * Capcanele iadului (Ed. Agapis, 2007)
    * Minunile Maicii Domnului (Ed. Agapis, 2008)
    * Vămile văzduhului și mărturii despre existența lor (Ed. Agapis, 2008)
    * Păcatul furtului (Ed. Agapis, 2008)
    * Fumatul este un păcat? (Ed. Agapis, 2008)
    * Oglindă duhovnicească - 6 vol. (Ed. Agapis, 2008-2009)

Fapte si cuvinte de invatatura
1. Acest cuvios parinte avea de mic o aleasa traire duhovniceasca, iubind cel mai mult rugaciunea, postul si citirea sfintelor carti. Pentru aceea toti se foloseau de intelepciunea lui.
2. Cand a intrat in Schitul Magura-Targu Ocna, staretul, vazand ascultarea lui, indata l-a facut calugar. Apoi, vazandu-l bland si priceput in Sfanta Scriptura, l-a facut preot si pastor de suflete. Si invata asa de frumos pe credinciosi, incat veneau de departe sa-l vada si sa primeasca de la el cuvant de mangaiere.
3. Satul Schitu Frumoasa-Moinesti era un sat mic, lipsit de preoti si dezbinat de secte. Timp de trei ani, cat a fost paroh aici, parintele Nicodim a schimbat profund viata duhovniceasca a credinciosilor. Mai intai a intors la Ortodoxie pe toti cei dezbinati. Apoi a combatut cu multa putere imoralitatea, betia si certurile in familie, desfiintand carciumile si intarind unitatea, buna credinta si omenia intre toti. Si acestea toate le-a savarsit prin trei cai: printr-o viata personala exemplara, prin slujbe frumoase la biserica si prin predicarea vie si permanenta a cuvantului lui Dumnezeu.
4. Spun fiii sai duhovnicesti ca parintele Nicodim era plin de dragoste pentru Dumnezeu si pentru oamnei si foarte ravnitor la savarsirea celor sfinte. Iubea pana la jertfa Biserica si dreapta credinta apostolica si cunostea bine Sfanta Scriptura si invataturile Sfintilor Parinti. Pentru aceea era permanent cautat de credinciosi si temut celor rau-credinciosi. Ca oricine asculta cuvintele lui se lumina la suflet si se intorcea cu bucurie la Hristos.
5. Spun iarasi ucenicii lui ca se ruga mult la chilie si nimic nu facea fara rugaciune. Zilnic citea cele sapte Laude la vremea lor, psalmii si alte rugaciuni de taina. Apoi citea cateva capitole din Biblie, precum si viata sfantului respectiv. La urma statea de vorba cu oamenii, spovedea si scria cuvinte de folos.
6. Zece ani parintele Nicodim a fost preot misionar in Transilvania. Spun parintii care l-au cunoscut ca s-a dovedit un mare aparator al Ortodoxiei si unitatii romanesti. Cel mai mult ostenea pentru intoarcerea celor rataciti in sanul Bisericii noastre. In putina vreme a realizat o unitate religioasa deplina, inlaturand cu pricepere dezbinarile confesionale, imoralitatea si intarind dreapta credinta.
7. Vazand acest cuvios parinte ca numai cu cuvantul vorbit nu se pot apara credinta si morala ortodoxa, cu binecuvantarea Patriarhiei Ortodoxe Romane si a episcopului de Cluj, a scris si a tiparit sute de brosuri cu continut moral profund ortodox, impodobite cu imagini pe intelesul credinciosilor, pe care apoi le impartea gratuit. Opera sa literar-duhovniceasca insumeaza peste 40 de volume a peste 400 de pagini fiecare, plus alte peste zece mii de pagini in manuscris.
Prin aceasta s-a dovedit un bun pedagog si un preot misionar rar intalnit in monahismul nostru.
8. Se spunea despre dansul ca in satul Leurda Garboului a zidit din temelie o biserica noua si a inzestrat-o cu tot felul de obiecte de cult, donate, atat de credinciosi ardeleni, cat si de moldoveni. Dupa patru ani de preotie in acest sat, s-a intors din nou in Moldova.
9. Se mai spunea despre parintele Nicodim ca in parohia lui nu puteau locui sectantii si carciumarii. Sectantii fanatici plecau in alte sate, pentru ca nu puteau face nici un prozelit, iar carciumarii plecau pentru ca nu venea nimeni sa le cumpere bauturile. Ei erau singurii oameni care nu-l iubeau pe acest slujitor al lui Hristos.
10. Odata l-au reclamat unii la episcop cum ca ar fi preot eretic. Deci, chemandu-l episcopul si cercetandu-l, i-a zis:
- Du-te, parinte Nicodim, inapoi la parohie si invata pe credinciosi ca si pana acum, ca nu sfintia ta, ci cei care te-au reclamat mi se pare ca sunt eretici.
11. La Manastirile Agapia si Varatec, parintele Nicodim a continuat aceeasi activitate de duhovnic si preot misionar. Slujea cele sfinte cu frica de Dumnezeu, se ruga si citea mult la chilie, spovedea, invata pe oameni si tiparea carti bisericesti. Dupa anul 1940 ajunsese cel mai iscusit duhovnic pentru mireni si calugari din partea locului.
12. Parintele Nicodim considera spovedania cel dintai si cel mai necesar mijloc de cunoastere, de formare duhovniceasca si de indreptare a crestinului. De aici incepea urcusul duhovnicesc. Iar spovedania o facea astfel:
Mai intai cerea credinciosului sa citeasca pravila bisericeasca, sa se roage, sa-si cerceteze constiinta si sa-si noteze pe hartie toate pacatele. Apoi il spovedea fara graba, din copilarie, lasand pe om sa-si spuna liber pacatele. La urma adauga si cateva intrebari, apoi rupea hartia in fata penintentului, ca semn de iertare, ii randuia canon dupa putere si indata ii citea rugaciunea de dezlegare. Daca cineva avea pe constiinta pacate grele, il lasa pe penitent dupa spovedanie inca un ceas-doua sa-si cerceteze constiinta, apoi il dezlega.
13. Acest duhovnic iscusit nu dadea la spovedanie canon aspru niciodata. Mai intai cerea crestinului sa inceteze pacatul, apoi sa se roage. Ii cerea sa citeasca zilnic cele sapte Laude, sa citeasca Sfanta Scriptura, Invatatura de credinta, Vietile Sfintilor si alte carti de folos sufletesc. El punea accent indeosebi pe cunoasterea dreptei credinte si pe sfanta rugaciune.
- Cine nu citeste, zicea el, nu cunoaste, Si cine nu cunoaste Sfanta Scriptura si credinta ortodoxa, acela cade usor in pacate de moarte si este prins in mreaja sectelor.
14. Odata spunea unui din ucenici:
- Parinte, eu nu-ti pot da post si metanii multe. Ca si ursul si sarpele postesc. Dar ursul tot urs ramane si sarpele tot sarpe. Cand musca, amandoi omoara! Asa si omul, posteste uneori mult, dar in inima este plin de rautate, iar cand dezleaga la mancare, bautura, cade in pacatul lacomiei. Deci, posteste si te roaga dupa putere, dar mai intai citeste Sfanta Scriptura si pe Sfintii Parinti. Atunci singur te vei invata ce trebuie sa faci, cum sa te rogi si sa postesti, de ce sa te feresti si cum sa te mantuiesti.
15. Altui ucenic pe care l-a spovedit i-a zis:
- Frate, nu-ti dau alt canon decat sa citesti Noul Testament de cinci ori. De patru ori ca sa-ti fie ca patru pereti de casa, iar a cincea oara ca sa-ti fie de acoperamant pentru casa sufletului tau.
16. O batrana care nu stia carte l-a intrebat:
- Parinte, cum sa citesc Noul Testament, ca nu stiu carte?
Iar el i-a raspuns:
- Dar cand primesti scrisoare de la feciorul tau, nu te duci la un vecin sa ti-o citeasca? Asa fa si cu Noul Testament. Roaga pe cei ce au dragoste sa-ti citeasca si amandoi va veti folosi.
17. Se spunea despre dansul ca daca il intreaba cineva ceva, batranul nu-i raspundea imediat si direct la intrebare, ci il trimitea la Sfanta Scriptura, la canoane si la Sfintii Parinti, ca singur sa citeasca, sa se invete si sa afle raspunsul dorit.
18. Se spuneau si acestea despre dansul, ca niciodata nu chema pe nimeni la spovedanie, ca sa nu vina cineva din sila. Nici nu se interesa de la altii despre fiii sai duhovnicesti, ci lasa pe fiecare ca in mod liber si constient sa lucreze si sa-L caute pe Hristos.
19. Uneori le spunea fiilor sai duhovnicesti:
- Fratilor, pe langa citirea sfintelor carti, va dau si acest canon, ca unul pe altul sa va indemnati la biserica, la spovedanie, la milostenie si la citirea Sfintei Scripturi... Ca de nu va veti ajuta pe calea mantuirii, veti da socoteala in fata lui Hristos de cei care se pierd. Nu vedeti pe sectanti cum se silesc sa amageasca pe ortodocsi?
20. Spun ucenicii lui ca parintele Nicodim nu primea la spovedanie pe calugarii si mirenii care aveau alti duhovnici, fara binecuvantarea acelora. Nici el nu dadea voie fiilor sa duhovnicesti sa mearga de la un duhovnic la altul fara motive intemeiate. Pe mireni ii sfatuia sa se marturiseasca la preotii lor, iar pe calugari la duhovnicii din manastirile lor.
21. Uneori invata pe calugari, zicand:
- Cand mergi la cineva dornic de invatatura si lipsit, sa-i duci vreo carte buna de citit, du-i si vreo paine sau altceva de mancare. Nu vezi ca pestele nu vine la undita goala? Ca trebuie sa intrebuintam tot ce ne sta la indemana ca sa puteam castiga suflete pentru Imparatia lui Dumnezeu. Astfel, vazand fratele dragostea ta, va primi cu bucurie cuvantul vietii.
22. Alteori spunea la spovedanie:
- Fratilor, am socotit sa va dau ascultare si canon citirea cuvantului lui Dumnezeu. Ca de va veti lumina mintea cu cuvantul lui Dumnezeu, atunci veti fi capabili sa duceti o viata plina de fapte bune si folositoare. De va dau sa postiti mai mult si sa faceti metanii, nu va cunosc puterea. De va dau sa faceti milostenie, nu va cunosc starea materiala. Si daca nu va miluiti mai intai sufletul vostru, ci il lasati flamand, ce folos mai are milostenia?
23. Acest cuvios parinte era in toate foarte chibzuit si cu dreapta socoteala. La mancare si la post, la rugaciune si la citire, la tacere sau la cuvant, la chilie sau la slujba. Toate le facea in tacere, cu blandete si cu multa frica de Dumnezeu.
24. Spun calugarii care l-au cunoscut ca el niciodata nu amintea lucruri din trecut. Cand vorbea, rostea fiecare cuvant cu atentie sa nu greseasca sau sa sminteasca pe cinvea cu ceva. Niciodata n-a fost auzit sa osandeasca, sa se certe sau sa vorbeasca de rau. Nici pe altul nu-l ingaduia sa parasca sau sa cleveteasca pe aproapele in chilia lui.
- Nu uitati, zicea batranul, ca pentru tot cuvantul desert vom da seama in ziua judecatii lui Hristos (Matei 12,36). Alteori le amintea cuvantul psalmistului: Pune Doamne, paza gurii mele si usa de ingradire imprejurul buzelor mele (Ps.140,3). Cuvantul lui era intelept, linistit, dres cu sare.
25. Mai spun parintii ca el nu primea slujbe, nici nu se ruga pentru cei ce nu citeau cuvantul lui Dumnezeu. De asemenea, nu primea la spoveanie pe cei ce nu veneau la biserica si refuzau citirea sfintelor carti.
26. Parintele Nicodim pretuia mult timpul si nici un minut nu-l risipea in zadar.
- Timpul, zicea el, este scump ca si sufletul. Ai pierdut timpul, ai pierdut sufletul! Ca eu daca n-as fi economisit bine timpul si n-as fi trait cu program, nimic n-as fi facut in viata.
27. Batranul cerea ucenicilor sai sa faca toate cu rugaciune si sfat; sa-si faca dinainte canonul si rugaciunea pentru timpul cat lipsea din manastire.
28. Uneori invata pe maici, zicand:
- Daca plangi numai si nu pui inceput bun, nu te folosesti. De aceea sa fim cu grija, sa nu ne gaseasca moartea dormind. Vai de noi de ne va afla moartea dormind. Ca in ce ne va gasi in aceea ne va judeca (Romani 2,6).
29. Zicea parintele Nicodim:
- Patru sunt felurile de vietuire in lume:
a. Vietuire diavoleasca, a celor ce se ridica impotriva lui Dumnezeu, a Bisericii si a oamenilor. Adica a celor ce hulesc impotriva Duhului Sfant si fac rau binefacatorilor lor.
b. Vietuire dobitoceasca, a celor ce se razbuna pe semenii lor, care rasplatesc rau pentru rau, care nu iarta si rabda nedreptatea, precum si a celor ce traiesc in betii si desfranari.
c. Vietuire omeneasca, a celor ce rasplatesc cu bine pentru bine si iubesc pe cei ce ii iubesc; a celor ce cad si iarasi se ridica din pacate.
d. Vietuire duhovniceasca, a celor ce se ostenesc a face bine vrajmasilor lor. Adica a celor ce iarta, miluiesc si vorbesc de bine pe cei ce ii urasc, precum si a celor ce pururea cugeta la legea Domnului.
30.Zicea iarasi:
-Crestinul are patru feluri de parinti:
a. parinti trupesti, care ne-au nascut dupa legile firii;
b. parinti sufletesti, nasii de botez, de la cununie sau calugarie;
c. parinti duhovnicesti, adica preotii si duhovnicii, si
d. Tatal Nostru Cel Ceresc, Care ne-a creat si ne poarta in toate de grija.
Pe parintii nostri cei pamantesti se cuvine sa-i cinstim si sa-i ascultam, iar pe Dumnezeu se cade neincetat sa-L slavim si sa-L laudam.
31. Zicea iarasi parintele Nicodim:
- Sunt patru feluri de impartasiri:
a. prin savarsirea a toata fapta buna, dupa cuvantul Domnului, Care zice: Cine face poruncile Mele acela Ma iubeste pe Mine (Ioan 14,21);
b. prin ascultarea cu atentie a cuvantului lui Dumnezeu, adica prin citirea sfintelor carti, prin slujbe si cantari duhovnicesti, dupa cuvantul care zice: Nu numai cu paine va trai omul, ci si cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4,4);
c. prin sfanta rugaciune facuta cu smerenie si luare-aminte, si
d. prin impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos; aceasta este impartasirea cea mai inalta, fara de care nimeni nu se poate mantui.
32. Spuneau maicile din Manastirile Varatec si Agapia ca parintele Nicodim era un om de rugaciune. Se ruga in chilie cu mainile inaltate spre cer, se ruga in biserica, se ruga pe cale, se ruga in padure, permanent slavea pe Dumnezeu. Dupa ce isi termina rugaciunea, deschidea usa chiliei si vorbea cu oamenii, spovedind si mangaind pe toti. Uneori fata lui era luminata de darul rugaciunii si de bucuria Duhului Sfant.
33. Acest renumit duhovnic era foarte ravnitor pentru mantuirea celor ce veneau la el. Pe toti ii primea cu dragoste, ii marturisea cu atentie si ii sfatuia cu intelepciune, caci era statornic si hotarat in cuvant si niciodata nu se schimba. Facea totul ca sa salveze sufletul omului.
34. Odata a venit la parintele un om tulburat si i-a spus:
- Parinte, au venit peste mine multe necazuri si nu le mai pot rabda. Da-mi un cuvant de folos.
- Nu te tulbura, frate, a zis batranul. Vezi scarbele acestea? Iata, pe aici a pasit Hristos. Pe aici au trecut Sfantul Ioan Botezatorul, Sfintii Apostoli, sfintii mucenici si toti parintii. Pe aici se cade sa trecem si noi, cei care urmam lui Hristos. Ca nu este alta cale de mantuire. Nu putem dobandi bucuria mantuirii, pana nu gustam mai intai din paharul suferintei si al necazurilor vietii.
35. Intr-o zi a venit la parintele Nicodim o femeie sa se spovedeasca, iar el i-a spus:
- Citeste cu atentie aceasta carte, noteaza pacatele pe care le-ai facut, apoi stai in genunchi inaintea sfintelor icoane si le repeta de sapte ori cu cainta si cu lacrimi. Dupa aceea, vino sa te marturisesc. Ca precum Neeman Sirianul s-a afundat de sapte ori in apa Iordanului (IV Regi 5,10) si s-a curatat de lepra, asa si noi se cade sa ne caim din inima, ca sa ne spele Dumnezeu de lepra pacatelor.
36. Iar pentru sfanta rugaciune invata:
- Fratilor, sa ne rugam neincetat cu luare-aminte si cu atentie. Sa nu lasam mintea sa hoinareasca in timpul rugaciunii. Ca la ce te gandesti,la aceea te si inchini si rugaciunea se preface in pacat,ca te inchini idolilor din minte,iar nu lui Hristos. Deci, sa cerem ajutorul lui Dumnezeu, ca sa ne putem ruga cum trebuie. Iar daca gandurile noastre fug, sa le intoarcem inapoi, precum isi intoarce ciobanul oile ce fug din turma.
37. Odata i-au zis ucenicii:
- Parinte, da-ne un cuvant de folos.
Iar batranul le-a raspuns:
- Fratilor,sa aveti credinta in Dumnezeu ca, ce nu pot face oamneii, face El intr-o clipa. De nimic sa nu va temeti decat de Dumnezeu. De aceea paziti poruncile Lui ca lumina ochilor, ca a lui e slava in vecii vecilor. Amin!
38. Parintele Nicodim avea mare evlavie catre Maica Domnului, careia i-a inchinat multe rugaciuni si pagini frumoase. Iar in fata sectantilor a aparat cu multa putere cinstirea Preasfintei Fecioare, marturisind-o Nascatoare de Dumnezeu cu adevarat si mijlocitoarea mantuirii noastre. El nu ingaduia sa puna cineva podoabe si obiecte de mult pret la icoana Maicii Domnului.
39. Acest neobosit duhovnic purta mare grija pentru mantuirea tuturor. Pe calugari ii sfatuia sa faca ascultare fara cartire si sa se roage neincetat. Pe mireni ii sfatuia sa munceasca cu demnitate pentru painea cea de toate zilele si sa vina neintrerupt la biserica. Pe cei casatoriti ii sfatuia sa nasca copii si sa-i creasca cu frica de Dumnezeu, combatand cu multa putere divortul si avortul. Iar pe tineri ii indemna sa asculte de parinti, sa invete carte, sa se fereasca de betie si desfranare, ca sa fie folositori societatii in care traiesc.
Pe toti ii imbarbata ca un parinte ii invata ca un duhovnic si ii mangaia cu dragoste de mama. Inca si pe cei bolnavi ii vindeca cu rugaciunea, caci era intarit cu darul Duhului Sfant.
40. Un calugar iubitor de liniste l-a intrebat:
- Parinte Nicodim, ce este mai de folos astazi pentru calugari? Sa stea la liniste si sa se roage sau sa ajute la mantuirea altora?
- Sa le faca pe amandoua: intai rugaciunea si viata cat mai sfanta si apoi misiunea care este dragoste si milostenie duhovniceasca. Cand vezi casa vecinului in flacari, poti sa stai la liniste si sa te rogi, pana nu arunci pe foc o galeata de apa? Lumea de astazi este aprinsa de focul urii, al desfraului si al pacatului. Sa ajutam si noi, calugarii, dupa putere la mantuirea oamenilor.
41. Spunea parintele Nicodim ucenicilor sai:
- Cand am fost hirotonisit preot, m-am rugat in taina lui Dumnezeu si I-am cerut sa-mi dea darul cuvantului, al intelepciunii duhovnicesti si al povatuirii sufletelor pe calea mantuirii, ca sa pot calauzi cat mai multi crestini la Imparatia cerurilor. Am gandit atunci sa nu primesc bani pentru slujbele religioase. Dar, vazand ca prin aceasta aduc sminteala altora si se mahnesc credinciosii ca le refuz darul, am hotarat inaintea lui Dumnezeu sa primesc cele ce-mi dau credincioasii la biserica; insa, o parte de bani sa-i dau la saraci, iar alta parte sa-i folosesc pentru tiparirea si cumpararea de carti sfinte, pe care apoi sa le impart gratuit celor ce au nevoie. Asa am facut toata viata mea de preot si multe suflete s-au folosit si s-au intors la Hristos cu ajutorul rugaciunilor, al sfatului bun si al cartilor sfinte.
42. Unui ucenic, care se certa cu cei din jur, i-a zis:
- Nu este bine si crestineste sa-ti pierzi timpul in discutii care duc la cearta si dezbinare. Acela este biruitor in discutii care la inceput se pare ca este biruit, dar pana la urma reuseste sa ramana in pace si dragoste cu acela cu care nu se potriveste in idei.
43. Uneori zicea batranul catre ucenicii sai:
- Poporul nostru crestin este foarte iubitor de Dumnezeu, de adevar, de dreptate, insa fiecare i-a pipait numai buzunarul. Rar s-a gasit cate unul ici-colo ca sa-l ajute, sa-l calauzeasca si sa-l indemne cu adevarat la cele bune, la mantuire. Ma doare inima ca nu pot face mai mult pentru acest popor, caci si eu sunt os din oasele lui, carne din carnea lui. Daca as putea, m-as duce din casa in casa sa stau de vorba cu credinciosii nostri, sa-i invat dreapta credinta, sa le las vreo carte buna pentru citit, sa fac rugaciuni cu ei, sa-i mangai in necazuri si sa ma bucur impreuna cu ei, ca sa nu se simta singuri si parasiti.
44. Parintele Nicodim punea mare accent pe raspandirea cartilor bune, ortodoxe, in randul credinciosilor. Uneori zicea catre fiii sai duhovnicesti:
- O carte buna, crestineasca, este un inger al lui Dumnezeu, caci te invata sa-L cunosti si sa-L iubesti, sa descoperi frumusetea vietii in Hristos, sa iubesti pe oameni, sa te feresti de pacat si sa te ingrijesti de mantuirea sufletului. Daca in viata agonisesti carti sfinte in locul banilor, urmasii s-ar folosi de pe urma lor; iar daca le-ar vinde, tu nu vei pierde folosul lor si ti se va socoti ca o milostenie sufleteasca, pentru ca oriunde vor ajunge cartile sfinte, vor raspandi lumina si vor aduce sufletele la cunostinta de Dumnezeu. Iar daca vor ramane dupa tine bani sau averi si urmasii le vor chletui in pacate, nu numai ca nu te vei folosi cu ceva, ci vei fi gasit vinovat ca, prin zgarcenia si lacomia ta, ai dat urmasilor prilej de pacate.
45. Daca faci praznic mare, incat sa hranesti tot satul; daca imbraci pe cei saraci cu haine noi, daca faci chiar si biserici din temelie, nu se supara atat de mult vrajmasul, ca atunci cand dai o carte buna de citit, o carte crestineasca in care sa poata vedea, ca intr-o oglinda, starea lui sufleteasca de decadere morala si de pacatosenie.
46. Un credincios l-a intrebat pe parintele Nicodim:
- Cuvioase parinte, locuiesc intr-o casa mostenita de la o matusa de-a mea. Oare ce as putea face eu mai bun pentru sufletul ei?
- Ca sa ai mai multa nadejde pentru mantuirea ei, a raspuns batranul, si sa capeti si o pace launtrica, este bine ca din ce economisesti, dupa putere, sa cumperi carti crestinesti si sa le dai celor dornici drept milostenie, sa le citeasca si sa cunoasca voia lui Dumnezeu. Caci, pe langa sfintele slujbe pentru cei raposati, mare folos isi agonisesc crestinii care dau carti bune in dar celor ce doresc mantuirea sufletului.
47. Iar pentru Sfanta Spovedanie spunea ucenicilor sai:
- Aveti grija de cei care ii aduceti sa se marturiseasca. Nu purtati oamenii pe drumuri, daca ei nu sunt hotarati sa paraseasca pacatele. Nu legati oamenii la ochi, ci spuneti-le clar si deslusit sa stie ce au de facut pentru sufletele lor. Daca nu vor sa paraseasca betiile, desfranarile, judecatile, certurile, lenea si toata rautatea, lasati-i pe unii ca acestia in voia inimii lor. Iar daca vor incolti frica de Dumnezeu si gandul mortii in inimile lor, daca se vor hotari sa paraseasca pacatele care ii robesc, sa duca lupta cea buna crestineasca, sa se roage, sa posteasca, sa mearga regulat la biserica, sa faca milostenie, sa se impace cu semenii lor, sa nu mai injure de cele sfinte si sa asculte de pastorii Bisericii, atunci dati-le carti ziditoate de suflet si ajutati-i sa se pregateasca pentru Sfanta Spovedanie.
Dupa ce se vor pregati bine de tot, sa-si noteze pacatele din copilarie, sa si le citeasca inaintea sfintelor icoane cu candela aprinsa si cu o zi de post, sa se hotarasca a le parasi, a face canon si a pune inceput bun. Numai asa trebuie sa vina credinciosii nostri la Taina Spovedaniei. Iar daca vin in graba, fara hotarare de a parasi pacatele si nu fac nici canon, pacatele raman in inimile lor si spre osanda se impartasesc cu Sfintele Taine ale lui Hristos.
48. Odata, parintele Nicodim a spus unui grup de credinciosi:
- Dragii mei, chiar daca ati fost nebotezati, cand este vorba sa suferiti pentru dreapta credinta sau pentru sfintele carti, acea suferinta are putere sa curete pacatele celui ce sufera fara cartire. Cel ce patimeste pentru dreapta credinta si pentru cartile sfinte, acela este numarat cu mucenicii Bisericii lui Hristos. Pentru nimic nu se supara mai mult vrajmasul, ca pentru o carte buna, folositoare de suflet, data credinciosilor. Prin cartile sfinte ce le citim, se strica toate planurile vrajmasului diavol. Daca faci praznic cu saracii, el nu se supara atat de mult. Daca te faci ctitor de biserica, el nu-ti are grija. Daca postesti si te rogi, el se supara mult, dar nu ca atunci cand dai cuiva pentru citit o carte buna, ziditoare de suflet. Prin asemenea carti ortodoxe, multe suflete se trezesc din robia patimilor care ii stapanesc, ca dintr-o betie.
49. Un fiu duhovnicesc l-a intrebat pe parintele Nicodim:
- Crestinul care are ravna pentru fapte bune si citeste cartile sfinte, dar nu se marturiseste regulat si nu urmeaza sfatul duhovnicului sau se poate mantui?
- De va avea cineva, a raspuns batranul, multe carti sfinte si se va sili la implinirea poruncilor lui Dumnezeu fara spovedanie si fara ascultare fata de duhovnic iscusit, nu se poate mantui. Acela este asemenea unui om bolnav ce intra sa cumpere medicamente dintr-o farmacie, dar lipseste farmacistul. Fara cel ce poate da medicamentele necesare, bolnavul nu se va vindeca.
Duhovnicul este, pentru fiii sai duhovnicesti, doctor, dascal si parinte, model de traire in Hristos, rugator, povatuitor, garant inaintea Preasfintei Treimi, mijlocitor inaintea Fiului si izvor prin care se revarsa harul Duhului Sfant asupra ucenicilor sai. Prin mainile lui i se dezleaga pacatele, prin cuvintele lui se invata cele sfinte si prin rugaciunea lui se coboara peste el harul mantuirii. Mare rol are duhovnicul in viata crestinului.
50. Mai zicea Parintele Nicodim:
- Fratii mei, sa iubim cartea sfanta, incepand cu Sfanta Scriptura, Vietile Sfintilor si cartile de rugaciune si sa le dam cu inima deschisa si altora spre folos si mantuire. Banii dati pe o carte sfanta sunt o jertfa bineplacuta lui Dumnezeu. Noi ne vom duce de aici mai devreme sau mai tarziu, dar, daca reusim sa lasam urmasilor cat mai multe carti sfinte, le lasam o zestre de mare valoare pentru ei si pentru cei care vor urma dupa ei.
Dupa 55 de ani de aleasa slujire in Biserica lui Hristos, cunoscandu-si dinainte sfarsitul, parintele Nicodim si-a dat sufletul in mainile Domnului, Duminica, 6 Iulie, in anul mantuirii 1975. Obstea maicilor din Agapia si Varatec i-a asezat trupul, pana la a doua venire, langa altarul bisericii pe care cu demnitate a slujit-o peste o jumatate de secol.

Publicat de Avram Marian - Gabriel ( Graham )

Una din minunile Sfantului Nicolae

In localitatea ruseasca Kuibisev, numita astazi “Samara”, pe strada Cikalov, nr. 84, 31, in noaptea de Anul Nou a anului 1955, o minune inspaimantatoare avea sa zguduiasca lumea



inabusita de raceala si rationalitatea seaca a comunistilor. Minunea petrecuta in casa Zoiei a aprins inima a multime de oameni, fie ei crestini, ori nu.

Zoia Karnauhova era o simpla muncitoare, in fabrica de tevi din localitate. In noaptea de Anul Nou, tanara Zoia a fost invitata la petrecerea organizata in casa crestinei evlavioase Klavdia Petrovna Bolonkina, cu al carei fiu fata era prietena.

Desi Klavdia nu era de acord cu aceasta petrecere, ea a plecat de acasa, lasandu-i in pace pe cei tineri. Mama baiatului nu era de acord cu aceasta petrecere, deoarece atunci era Postul Craciunului. Anul Nou civil cadea in mijlocul Postului Craciunului, deoarece Nasterea Domnului se praznuiape 25 decembrie, dupa calendarul vechi, adica 7 ianuarie, dupa calendarul nou.

Petrecerea a inceput, insa Nicolae, baiatul gazdei, a intarziat destul de mult. Ceilalti musafiri au chemat-o pe Zoia la dans, pana ce va ajunge si Nicolae. Fata a venit intre ei, insa si-a zis in mintea ei ca, daca nu il are pe Nicolae al ei, il va lua pe Nicolae din icoana. Astfel, nebuna a luat icoana de la locul ei de cinste si a inceput a dansa cu ea.

Prietenii fetei, desi nu erau nici eu foarte credinciosi, au indemnat-o sa o lase la locul ei, caci nu se glumeste cu cele sfinte. Zoia, plina de nebunie si indrazneala, a zis: “Daca exista Dumnezeu, sa ma pedepseasca!”

La numai cateva clipe distanta, un zgomot si o lumina puternica au zdruncinat incaperea. Zoia era incremenita! Oricat s-au fortat tinerii, nici unul nu a putut sa o urneasca din loc pe fata, ba inca nici icoana nu au putut sa i-o ia din brate. Desi era incremenita, fata nedand nici un semn de viata, inima acesteia se auzea, batand incet.



Ambulanta a sosit imediat, iar medicii au ramas fara cuvinte. Sora asistentei de pe salvare, a marturisit, zicand: “Sora mea a ajuns acasa foarte tulburata. Desi militia o pusese sa dea o declaratie prin care se angaja sa pastreze tacerea asupra celor intamplate, ea mi-a povestit cum incercase sa-i faca Zoiei injectii, insa a fost imposibil. Era ca si cum trupul Zoiei ar fi fost de piatra – acele seringii nu intrau in piele, ci se rupeau. Oamenii ziceau ca o pedepsise Dumnezeu. Tot orasul vorbea despre acest eveniment.”

Vestea despre minunea din Kuibisev s-a raspandit cu viteza luminii. Autoritatile locale comuniste au recunoscut faptul ca nu pot explica “stiintific” evenimentul si starea in care se afla Zoia, motiv pentru care au si incercat sa musamalizeze pe cat s-a putut cazul.

In incercarea lor de a face orice, spre a indeparta atentia si accesul oamenilor din acel loc, conducerea orasului a desfiintat pana si statia de autobuz din fata casei. In numai doua zile insa, strazile din jurul casei erau pline de oameni. Militienii nu au putut face fata abundentei de oameni.

In articol din revista “Voljskaia Kommuna”, publicat in numarul din data de 24 ianuarie 1956, vorbea despre minune si despre tipetele infioratoare ce se auzeau din cand in cand, dinspre trupul impietrit al fetei.

Profesorii atei, veniti din Moscova, au dat o sentinta pe care abia daca o puteau crede ei insisi: fata sufera de o forma necunoscuta de tetanos. Insa nu exista boala care sa faca trupul rigid precum o piatra, si nici alta cauza nu poate da putere unui trup sa nu poata fi urnit din loc, ba inca sa mai stea si patru luni in picioare.

Rezultatul era firesc: oamenii au inceput sa tina posturile si sa nu mai frecventeze manifestarile organizate de autoritatile comuniste in perioada Pastilor. In cele din urma, innebuniti de inexplicabilul situatiei, comunistii au ingaduit preotilor sa vina la fata locului.

Astfel, a ajuns in casa cu pricina ieromonahul Serafim Tiapocikin, de la Sihastria Glinsk. Parintele a facut sfestanie casei, iar icoanei i-a citit o rugaciune de sfintire. Rezultatele s-au lasat insa asteptate fara nici un folos. Obligat de comunisti sa minta, in legatura cu minunea, parintele nu a facut-o. Pentru aceasta, comunistii il vor exila intr-un lagar.



Nu dupa multa vreme, in casa a fost adus si mitropolitului Nicolae. Acesta s-a asezat langa Zoia si a citit Paraclisul Sfantului Nicolae. Nici de aceata data nu s-a intamplat insa nimic. In cele din urma a fost chemat si patriarhul Alexie I, care a spus: “Cel ce a pedepsit-o, acela o va si milui!”

Sambata, in ajunul Bunei Vestiri, in cea de-a treia saptamana a Postului Pastilor, un batran cu barba alba s-a apropiat de militienii care pazeau casa si i-a rugat sa-l lasa sa intre la fata. Nedandu-i voie, batranul a venit si a doua zi. In ziua de Buna Vestire, cand militienii plecasera pentru cateva momente din fata casei, batranul a intrat la Zoia.

Intorsi in fata casei, militienii au auzit din interior cuvintele batranului, zicand catre fata: “Asadar, ai obosit de atata stat in picioare?” Intrand speriati in casa, nestiind cine i-a pacalit, intrand la fata fara voia lor, ei nu au gasit pe nimeni.

In ziua de 23 aprilie (6 mai, dupa calendarul nou), cand se praznuiau Pastilor, Zoia a revenit la viata. Dupa aproape patru luni (128 de zile), vreme in care fata nu a mancat, nu a baut si nu a sezut, ea a inceput a se misca si a vorbi ca mai inainte.

Ce a zis Zoia, cand a putut sa se miste ?

Curgandu-i lacrimi neincetate, Zoia striga in gura mare: “Lumea moare din pricina pacatelor! Rugati-va, aveti credinta!” Apoi, ea a spus tuturor ca batranul care a chemat-o la viata a fost Sfantul Nicolae, din icoana. In popor mai exista si traditia care spune ca batranul care a eliberat-o a fost ieromonahul Serafim Tiapocikin. Despre tipetele pe care le scotea uneori fata, a spus: “E groaznic! Arde pamantul! Rugati-va! Lumea intreaga piere pentru pacatele ei, rugati-va!” Intrebata fiind despre cine a hranit-o atata vreme, fata a raspuns: “Porumbeii! Porumbeii m-au hranit!”

Ce s-a intamplat, mai apoi, cu Zoia “cea de piatra” ?

Datorita vremurilor grele, de opreliste comunista, istoria nu s-a pastrat cu certitudine. Astfel, unii spun ca fata a adormit in Domnul la numai cateva zile dupa revenirea la viata; altii, cred ca fata a fost internata de comunisti intr-o casa de nebuni, unde a murit nestiuta de nimeni; iar altii sustin intrarea ei in manastire si ingroparea in taina, undeva in Lavra Sfanta Treime, a Sfantului Serghie.


Minunea nu poate fi ascunsa insa sub obroc. Martorii oculari, unii aflati inca in viata, si unele documente din dosarele intocmite de comunisti, stau dovada pana astazi.

Marturii vechi si noi despre Zoia “cea de piatra”



In ziarul “Komso-molskaia pravda”, un articol marturisea: “Multi credinciosi din Samara o cunosc pe pensionara Anna Ivanovna Fedotova. “In acele zile am fost de doua ori in casa Zoiei, isi aminteste Anna Ivanovna, veneam de departe. Casa era inconjurata de militieni. Am hotarat sa intreb despre cele intamplate pe unul din ei. Am zarit un militian tanar, care tocmai iesea pe poarta. L-am ajuns din urma si l-am intrebat: “Spuneti-mi, este adevarat ca Zoia a incremenit?” El a raspuns: “Ma intrebi exact ca si sotia mea, insa eu nu-ti voi spune nimic, ci mai bine priveste singura.” El si-a scos de pe cap chipiul si mi-a aratat parul albit: “Vezi? Este mai graitor decat orice cuvant. Noi am semnat si ni s-a interzis sa vorbim despre aceasta. Dar daca ai sti cat de frica mi s-a facut cand o priveam pe aceasta fata impietrita!”

Parintele Vitali Kalasnikov, paroh al Bisericii Sfanta Sofia, isi aminteste: “Matusa mamei mele, Anna Pavlovna Kalasnikova, in 1956, lucra in calitate de medic la Salvare, in Kuibasev. In acea zi, dimineata, ea a venit la noi si ne-a spus: “Voi dormiti, dar orasul e demult in picioare!” si ne-a povestit despre tanara incremenita. Ne-a mai spus ca, desi semnase sa nu spuna nimanui nimic, in acel moment ea venea de acolo. O vazuse pe Zoia, care era ca o stana de piatra. Vazuse si icoana Sfantului Nicolae in bratele ei. Incercase sa-i faca o injectie, insa toate acele se rupsesera. Toti am ramas zguduiti de cele povestite. A. P. Kalasnikova a lucrat la Salvare inca multi ani. S-a stins din viata in anul 1996. Eu m-am preotit inainte de moartea ei. Mai sunt in viata si azi cei carora le-a povestit ea despre Zoia in acea dimineata.”

SPOVEDANIA OMULUI LAUNTRIC / Despre marturisirea si ispasirea pacatelor

Marturisirea si ispasirea pacatelor - sunt doua lucruri diferite.
Iata cum avem noi pacatele:

1. - Unele marturisite, adica spuse inaintea lui Dumnezeu, sub patrafir la preotul duhovnic (prin taina spovedaniei), si altele nemarturisite. Pentru pacatele marturisite capatam canon de pocainta. De obicei canonul sau pocania e chiar leacul pacatului aceluia. Si fiindca cuprinde intr-insul o osteneala oarecare, fie pentru trup, fie pentru suflet, osteneala aceasta se numeste ispasire; iar fiindca pe tine te mustra cugetul si de aceea ai alergat la spovedanie sa capeti linistire, sigur ca vei primi cu bucurie si pocania(canonul). De aceea aceasta osteneala dupa care ai venit, de buna voie, se cheama ispasire de buna voie.
Multi v-ati marturisit pacatele voastre si totusi cugetul va mustra. De ce? De aceea, ca ori nu ati primit leacul dupa marimea ranii, ori ca l-ati primit, dar nu l-ti facut. Si va mai mustra cugetul chiar si dupa ce ati implinit toata pocainta si dupa ce veti fi ispasit pacatul acela, pentru ca mai sunt si pacate nemarturisite, si pana ce nu le veti marturisi pe toate si nu veti ispasi de buna voie toate, nu veti putea avea pace cu parasul vostru. Caci cugetul nostru cand ne mustra pentru pacatele noastre, sa stiti ca e glasul lui Dumnezeu in noi. Daca noi am fi cum trebuie, glasul acesta al lui Dumnezeu in noi ne-ar invata tainele lui Dumnezeu si ne-ar rapi in Rai inca pe pamant fiind, dar nu poate de multimea si greutatea pacatelor noastre. De aceea ne tot mustra, ca doar, doar, ne vom apuca de lucrul ispasirii si al curatirii.
Cugetul e veriga lui Dumnezeu si de Dumnezeu pusa in noi, de care agata Dumnezeu mila Sa si ne atrage la Sine. Ne-ar cuprinde Dumnezeu cu totul si ne-ar imbraca in lumina, insa nu gaseste in noi loc curat de care sa ne cuprinda decat aceasta singura veriga. Nu tanjim noi spre Dumnezeu, cum tanjeste Dumnezeu spre noi. Pe noi dragostea lui Dumnezeu ne arde. Pana cand inca mai zabovim in pacate si nu ne desfacem de ele, dragostea lui Dumnezeu spre noi ne este foc arzator, iar apucandu-ne de ispasirea pacatelor, ni se face bucurie si pace si Lumina Dumnezeiasca. Dragostea arde relele. Fericit cine o are!

2. - Cu pacatele nemarturisite are Dumnezeu alta socoteala; tot socoteala milostiva, insa pe noi ne ustura. Stiind Dumnezeu natangia noastra, nu ne lasa parasiti in intunericul necunostiintei, ci ne trimite necazuri sau pocanie(canon) fara voie. Asta-i ispasirea de nevoie: dureri, pagube, vrajbe, tulburari, copii slabi si orice alta suferinta care ne indoaie cerbicea.
Ispasirea de nevoie e, de obicei, mai aspra decat ispasirea de bunavoie., pentru ca si pacatele nemarturisite sunt mai grele decat cele marturisite de buna voie. Cu toate acestea, tu, in nestiinta ta, te poti impotrivi randuielii lui Dumnezeu si ceea ce iti trimite Dumnezeu spre ispasire sa strici si sa intorci spre mai mare osanda, - caci toate le poate Dumnezeu fara tine dar ca sa te mantuiasca din lumea aceasta nu vrea fara tine. Nici tu nu te mantuiesti fara mana lui Dumnezeu si nici Dumnezeu nu te ridica daca nu-I intinzi mana ta.
Destul iti este ca te cerceteza mereu si atat de mult te roaga!
Hotarati-va astazi si marturisiti-va si cele nemarturisite ale voastre, caci acele-s verigile diavolului in care isi prinde el carligele. Luati seama ca daca nu vom rupe de la noi lucrurile diavolului, nu vom scapa de ghearele iadului care intr-aceste verigi se afla. Aceasta-i mana neagra a satanei care ne ia de minte sa nu ne indreptam viata, ba, dimpotriva, sa lovim cu ocari milostiva mana a lui Dumnezeu. Chiar cand Dumnezeu ne intinde mana, - satana ne impinge s-o scapam. Voi va speriati cand auziti aceasta, insa ori de cate ori blestemati cand aveti necazuri, sa stiti ca lucrul acesta il faceti: loviti cu ocari mana lui Dumnezeu in dauna voastra, atragandu-va urgia lui Dumnezeu!
Acestia sunt cei care osandesc pacatele altora si nu si le vad pe ale lor; vor cadea si ei intocmai, pentru ca nu s-au rugat, ci au judecat!

Ori de la toti cei ce se impotrivesc lucrului lui Dumnezeu in lume, de la toti acestia se duce duhul adevarului si intra intr-insii duhul satanei, care li se face dumnezeul lor: ''N-au crezut adevarului si nu l-au primit; iata le-a trimis Dumnezeu lucrarea minciunii, sa o creada pe aceasta... si sa fie osanditi.'' (II Tesaloniceni 2, 10-12) Asa se nasc toti sectantii pe lume si vine urgia lui Dumnezeu peste ei.
Alunecarea in pacate e o taina a randuielii nevazute. Unii cad din nestiinta, altii din amagirea firii; unii din ispita diavolului, altii ca-i paraseste Dumnezeu pentru o vreme ca sa-I cunoasca lipsa si in sfarsit, caderea cea mai mare este cea din urgia lui Dumnezeu.
impotriva mainii intinse a milei lui Dumnezeu poti sa dai pana si cu copita dar impotriva urgiei maniei Lui nu mai poti face nimic.

♦♦♦

in una din lucrarile Parintelui Arsenie Boca, este consemnat lucrul acesta: ''in zilele acestea mai de pe urma, cand si noua ni se pare «ca de acum vremea s-a scurtat», cercetand firea durerilor, am aflat desfranarea inclestandu-i pe oameni si lucrandu-le de zor daramarea in intindere si adancime. Astfel, oamenii orbecaiesc in multimea nestiintei si a lipsei de sfat, care s-a intins ca o noapte de osanda peste bietii oameni, in care dorm linistiti somnul de primejdie, de buna credinta, precum ca aceea nu-i pacat. Dar fiind randuit sa vad si sa ascult mereu durerile oamenilor - care vin de pe urma pacatelor si a lipsei de sfat - si ajungand adeseori una cu durerea lor, intr-o zi slujind Sfanta Liturghie si rugandu-ma: «Pentru pacea a toata lumea si pentru bunastarea Sfintelor lui Dumnezeu biserici», aud deodata in urechea dinlauntru infruntarea aceasta:

- Nu te ruga de Mine sa le dau pacea, roaga-te de oameni sa-si schimbe purtarile, daca vor sa mai vada pacea pe pamant.

Drept, aceea ascultator poruncii, trebuie sa strig tare cuvantul Scripturii ca «Dumnezeu vesteste acum pe oameni, ca toti de pretutindeni sa se pocaiasca» (Fapte 17,39). Adica sa vie la viata curata si la invatatura drepmaritoare a Bisericii lui Hristos; iar cand vremea o va cere sa le marturiseasca cu pretul vietii, netemandu-se de moarte.'' (Parintele Arsenie Boca - Despre durerile oamenilor, vol.2)

ASOCIATIA CRESTIN-ORTODOXA
”PRO-VITA”

Citate Sf Evanghelie despre mantuire si un mod de viata crestin

Citate Sf Evanghelie despre mantuire si un mod de viata crestin

"Nu judecati ca sa nu fiti judecati. Caci cu judecata cu care judecati, veti fi judecati si cu masura cu care masurati, vi se va masura."

"Ci toate cate voiti sa va faca voua oamenii, asemenea si voi faceti lor, caci aceasta este Legea si proorocii."

"Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri."

"Adevarat zic voua, de nu va veti intoarce si nu veti fi precum copiii, nu veti intra in imparatia cerurilor."

"Si veti fi urati de toti pentru numele Meu; iar cel ce va rabda pana la urma, acela se va mantui."

Nimic necurat nu va intra in imparatia cerurilor.

"Eu va spun voua: Ca oricine se manie pe fratele sau vrednic va fi de osanda; si cine va zice fratelui sau: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului."

"Deci daca iti vei aduce darul tau la altar si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, Lasa darul tau acolo, inaintea altarului si mergi intai si impaca-te cu fratele tau, si apoi, venind, adu darul tau."

"Sa nu va jurati nicidecum nici pe cer, fiindca este tronul lui Dumnezeu, Nici pe pamant..." Nici pe capul tau... "Ci cuvantul vostru sa va fie: Ceea ce este da, da; si ceea ce este nu, nu."

"Deci, cand faci milostenie, nu trambita inaintea ta"

"Eu insa va spun voua: Ca oricine va lasa pe femeia sa, in afara de pricina de desfranare, o face sa savarseasca adulter, si cine va lua pe alta lasata savarseste adulter."

"Iar cand va rugati, nu fiti ca fatarnicii..."

"Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate" celelalte "vi se vor adauga voua"

"De ce va este frica, putin credinciosilor?"

"Du-te, fie tie dupa cum ai crezut."

"n-am venit sa chem pe drepti, ci pe pacatosi la pocainta."

"Indrazneste, fiica, credinta ta te-a mantuit. Si s-a tamaduit femeia dn ceasul acela."

"Si dusmanii omului (vor fi) casnicii lui."

"Atunci au adus la El un demonizat, orb si mut, si l-a vindecat, incat cel orb si mut vorbea si vedea."

"dar grija acestei lumi si inselaciunea avutiei, inabusa cuvantul si il face neroditor."

"Si-i vor arunca pe ei in cuptorul de foc; acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor."

"Daca veti avea credinta cat un sambure de mustar, veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici dincolo, si se va muta; si nimic nu va fi voua cu neputinta."

"acest neam de demoni nu iese decat numai cu rugaciune si cu post."

"Vai lumii din pricina smintelilor."

"Ca unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor."

"Iar de vrei sa intri in viata, pazeste poruncile."

"Tot asa si Tatal Meu ce ceresc va va face voua, daca nu veti ierta fiecare fratelui sau - din inimile voastre."

"Sa nu ucizi, sa nu savarsesti adulter, sa nu furi, sa nu marturisesti stramb; Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta si sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti." Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.

"Adevarat va zic voua ca un bogat cu greu va intra in imparatia cerurilor." "mai lesne este sa treaca camila prin urechile acului, decat sa intre un bogat in imparatia cerurilor."

"Si multi dintai vor fi pe urma, si cei de pe urma vor fi intai."

"multi sunt chemati, dar putini alesi."

"Adevarat graiesc voua: Daca veti avea credinta si nu va veti indoi, veti face nu numai ce s-a facut cu smochinul, ci si muntelui acestuia de veti zice: Ridica-te si arunca-te in mare, va fi asa. Si toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi."

"De aceea va spun ca imparatia lui Dumnezeu se va lua de la voi, si se va da neamului care va face roade."

"Dati Cezarului ce e al Cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu."

"Sa iubesti pe Domnul Dumnezeu tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, si cu tot cugetul tau."

"Cine se va inalta pe sine se va smeri, si cine se va smeri se va inalta."

"Vedeti sa nu va amageasca cineva. Caci multi vor veni in numele Meu, zicand: Eu sunt Hristos, si pe multi ii vor amagi." "Atunci multi se vor sminti"

"De aceea si voi fiti gata, ca in ceasul in care nu ganditi Fiul Omului va veni."

"privegheati ca nu stiti nici ceasul, nici ziua cand va veni Fiul Omului."

"Si vor merge acestia la osanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica."

"Luati mancati, acesta este trupul Meu; Beti dintru acesta toti. Ca acesta este Sangele Meu."

"Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita." Caci trupul e neputincios dar duhul e osarduitor.

"toti cei ce scot sabia, de sabie vor pieri."

"Si a tamaduit pe multi care suferea de diferite boli."

"Fiule, iertate iti sunt pacatele tale."

"Nu te teme. Crede numai."

"Fiica, tie zic, scoala-te. Si indata s-a sculat copila si umbla."

"Si se mira de necredinta lor."

"Caci dinauntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfranarile, hotiile, uciderile. Adulterul, lacomiile, vicleniile, inselaciunea, nerusinarea, ochiul pizmas, hula, trufia, usuratatea. Toate aceste rele ies dinauntru si spurca pe om."

"Mergi inapoia mea satano. Caci tu nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor."

"Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul, in schimb, pentru sufletul sau?"

"Cred, Doamne; Ajuta necredintei mele."

"Oricine va lasa pe femeia sa si va lua alta, savarseste adulter."

"Cine nu va primi imparatia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra in ea."

"Caci la Dumnezeu toate sunt cu putinta."

"Fiilor, cat de greu este celor ce se incred in bogatii sa intre in imparatia cerurilor."

"Toate cate cereti, rugandu-va, sa credeti ca le-ati primit si le veti avea. Iar cand stati de va rugati, iertati tot ce aveti impotriva cuiva, ca si Tatal vostru din ceruri sa va ierte greselile voastre."



"Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi."

"Asadar nu va temeti..."

Doamne mantuieste pe cei binecredinciosi; Si ne auzi pe noi

De ce plang, Doamne?

Să zambiti, pentru că zambetul este muzica sufletului; Să vă bucurati, e secretul tinereţii; Să citiţi, este fântâna înţelepciunii; Să gândiţi, este izvorul puterii; Să fiţi calmi, este calea spre fericire. Sa aveti o zi binecuvantata si inger pazitor alaturi de cei dragi !!! Doamne ajuta.

De ce plang, Doamne? Ca am sufletul plin
De dragoste, de dor si de credinta?
Cum as putea eu, Doamne, sa spun ca e un chin
Sa simt tot ce mi-ai dat? Iti port recunostinta!
Mi-ai dat iubire si speranta in destin,
Mi-ai dat credinta pentru-o-ntreaga viata.
Cum as putea sa plang ca am sufletul plin?
Cad in genunchi plecandu-mi a mea fata.
Si-Ti multumesc, Doamne si Te implor acum,
Sa nu imi iei nimic din tot ce Tu mi-ai dat
Si chiar dac-am sa plang in lungul vietii drum,
Sa nu-mi consideri plansul ca pe un greu pacat.
Si-Ti multumesc pentru ca, Tu, imi esti
Tot sprijinul, tot reazemul din viata;
De rele, Doamne, Te rog sa ma feresti
Si da-mi iubire, si da-mi, Te rog, speranta.
Iubire pentru oameni, speranta-n vesnicieDa-mi linistea de care am nevoie,
Fereste-ma, Doamne, de ispita si prostie
Si lasa-ma sa cred, Te rog, Doamne, da-mi voie.
Sa sper si sa cred in dragostea si-n mila Ta,
Sa simt ca nu e vis speranta pe pamant
Si ia-mi, Te rog, viata si fa ce vrei cu ea,
Dar nu-mi lua iubirea, e tot ce am mai sfant.

poezie de... Valeria Pintea



Cine seamana cu zgarcenie...cu zgarcenie va si secera
Cine seamana cu darnicie ..cu darnicie va si secera...

Pot muri de batranete, dar sufletul vreau sa-mi ramana tanar!
 Daca zambesc,inseamna ca ma bucur sa te vad
Daca te caut , inseamna ca mi-e dor
Daca te ajut , inseamna ca imi pasa
Daca intreb , inseamna ca ma intereseaza
Daca ofer , inseamna ca meriti
Daca cer , inseamna ca am nevoie
Daca spun , inseamna ca vreau sa stii.

  De ce ? Pentru ca sunt prietena ta si pentru ca eu
imi iubesc prietenii!

POVETE

 Iti daruiesc  cateva povete din cartea PROFETUL,scrisa de KHALIL GIBRA.Sper sa iti placa: La multi ani!

Nu daţi decît puţin cînd daţi din ce-i al vostru.

Numai dînd din voi înşivă, daţi cu adevărat.

Pentru că, spuneţi-mi, ce sînt averile voastre decît nişte lucruri pe care le păstraţi cu străşnicie, crezînd că mîine veţi avea nevoie de ele?

Iar mîine, ce-i va aduce ziua de mîine cîinelui prevăzător foarte, ascunzînd oasele în nisipul mişcător, în timp ce-i urmează pe pelerini către oraşul sfînt?

Şi ce este frica de sărăcie dacă nu sărăcia însăşi?

Iar groaza de sete în preajma fîntînilor pline, nu-i oare setea cea mai nestinsă?

Sînt oameni care dau puţin din belşugul pe care-l au, şi aceasta pentru a li se recunoaşte dărnicia, însă această dorinţă ascunsă umileşte darul făcut.

Sînt apoi alţii care, puţin avînd, dau totul.

Aceştia cred în viaţă şi în mărinimia vieţii, iar sacul lor niciodată nu-i gol.

Ei sînt cei ce dau cu bucurie, iar bucuria le este răsplata cea mare.

Dar sînt şi cei care dau cu durere, şi doar durerea rămîne botezul acestora.

În sfîrşit, sînt cei ce dau fără a simţi nici durere, nici bucurie, necunoscîndu-şi virtuţile;

Ei sînt asemenea mirtului din vale, care îşi răspîndeşte parfumul în spaţiu.

Prin mîinile unor asemenea făpturi vorbeşte Dumnezeu şi dindărătul ochilor acestora El surîde pămîntului.

E bine să dai cînd ţi se cere, dar şi mai bine fără să ţi se ceară, din înţelegere.

Iar pentru cei dornici să dea, a-i căuta pe cei necăjiţi este o bucurie mai mare ca darul însuşi.

Fiindcă, se află oare vreun lucru pe care să ţi-l refuzi?

O, desigur, tot ceea ce îţi aparţine va fi dăruit într-o zi;

Deci dă acum, în anotimpul dărniciei tale, iar nu în cel al moştenitorilor tăi.

Sfanta Cuvioasa Melania Romana

 

Sfanta Cuvioasa Melania Romana s-a nascut la Roma intr-o familie de nobili, in a doua jumatate a secolului al IV-lea. A fost silita de catre parintii sai sa se casatoreasca cu un tanar nobil, Alpinian, cu care a avut doi copii. Dupa nasterea celui de-al doilea copil, Melania si Alpinian au hotarat sa stea impreuna doar ca frate si sora. Dupa o vreme, cei doi copii ai lor s-au mutat la Domnul. Atunci au hotarat sa imparta averea saracilor, bisericilor si manastirilor. Au calatorit in multe tari si cetati, facand pretutindeni danii. I-au vizitat pe parintii pustia egipteana, invatand mult si zidindu-se sufleteste din convorbirile cu ei. Cuvioasa Melania postea foarte strict, avea randuiala de rugaciune si citea mereu in intregime toate Sfintele Scripturi. Sosind la Alexandria, ei au primit binecuvantarea Sfantului Chiril. Dupa aceea, au calatorit la Ierusalim si s-au stabilit la Muntele Maslinilor. Acolo Cuvioasa Melania a trait intr-o pestera vreme de paisprezece ani. A intemeiat o manastire de barbati si o alta de femei. La chemarea unei rude de-a ei, cuvioasa a calatorit la Constantinopol si l-a convertit la credinta crestina pe senatorul pagan Volusian. S-a intors la Muntele Maslinilor, unde a trecut la Domnul in anul 439.

SFÂNTUL VASILE CEL MARE

"Pusu-te-a pe tine, Sfinte Vasile, Dumnezeu-Cuvantul, tarie buna Bisericii Sale, cel ce cu tunetul cuvintelor tale amutesti gurile ereticilor; iar noi credinciosii, bucurandu-ne, cantam lui Dumnezeu: Aliluia!"Acest intre Sfinti, Parintele nostru Vasilie cel Mare a trait intre anii 330-379, in vremea Sfantului si marelui imparat Constantin si, pana in zilele imparatului Valens, cel cazut in ratacirea lui Arie. S-a nascut in Cezareea Capadochiei, din parinti dreptcredinciosi si instariti, Emilia si Vasilie, tatal sau fiind un luminat dascal in cetate.
Iubitor de invatatura si inzestrat pentru carte, Sfantul Vasilie si-a imbogatit mintea cercetand, rand pe rand, scolile din orasul sau Cezareea, apoi din Bizant, mergand pana si la Atena, cea mai inalta scoala din timpul sau, unde a intalnit pe Sfantul Grigorie de Nazians, cu care a legat o stransa si sfanta prietenie.
A fost inaltat la scaunul de Arhiepiscop al Cezareei in anul 370, in vremuri grele pentru Biserica, cand ereticii lui Arie si Macedonie izbutisera sa aiba de partea lor pe insusi imparatul Valens. Sfantul Vasilie a dus o lupta apriga, cu scrisul si cuvantul, luminand crestinatatea si aparand dogma Sfintei Treimi. Si-a atras mania imparatului si a suferit multe prigoniri din partea lui, pentru apararea acestei dogme de capetenie a crestinatatii.
Sfantul Vasilie a indreptat si unele lipsuri ale monahismului din timpul sau, chemandu-i pe moanahi sa se nevoiasca nu numai in folosul mantuirii persoanale, ci si in folosul aproapelui. Este cel dintai ierarh care a intemeiat, pe langa Biserica, azile si spitale, in ajutorul celor saraci si neputinciosi, indemnand pe cei insatariti sa foloseasca avutiile lor, ajutand pe cei nevoiasi si lipsiti.
S-a mutat catre Domnul la varsta de 50 de ani, in ziua de 1 ianuarie, plans de credinciosi si de necredinciosi, care-l iubeau si-l cinsteau pentru bunatatea si intelepciunea lui. Cei zece ani ca arhiepiscop in Cezareea Capadochiei i-au fost deajuns, pentru ca el sa intre in istorie cu numele de Sfantul Vasile cel Mare. Pentru rugaciunile lui, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

SFÂNTUL VASILE CEL MARE

Vasile din Cezareea Cappadociei, cunoscut sub numele Vasile cel Mare (n. 330, Cezareea, Cappadocia - d. 1 ianuarie 379, Cezareea Cappadocia) a fost un arhiepiscop din secolul al IV-lea, considerat doctor al Bisericii şi unul din cei patru doctori răsăriteni ai Bisericii, alături de Grigore de Nazianz («Teologul») şi Ioan Gură de Aur.

Sf. Vasile episcopul Cezareii, este unul dintre cei mai importanţi părinţi ai bisericii ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini. S-a născut în Pont în jurul anului 329 şi a murit în Cezarea în ziua de 1 Ianuarie 379. El provine dintr-o familie creştină binecunoscută: tatăl său Sf. Vasile cel Bătrân a fost un renumit învăţător în Pont, iar sora sa Macrina şi fratele său Grigore din Nyssa au devenit deasemenea sfinţi.

Sf. Vasile a studiat la Cezarea, la Constantinopol şi Atena, remarcându-se încă de tânăr prin profunde cunoştinţe în filosofie, astronomie, geometrie, medicină şi retorică. La Atena a legat o strânsă prietenie cu Grigore de Nazianz, care a fost întotdeauna impresionat de inteligenţa şi spiritul său profund. Sf. Vasile a devenit apoi un strălucit profesor în NeoCezarea.

Sub influenţa sorei sale Macrina, Vasile se apropie mai mult de biserică, iar episcopul Cezareii, Dianius, care îl aprecia deosebit de mult, îl încurajează să accepte o slujbă bisericească. În căutarea căilor spre perfecţiune, Vasile vizitează multe mănăstiri din Egipt, Siria, Palestina şi Mesopotamia. La întoarcerea în Pont, el înfiinţează o mănăstire pe malul Iris-ului. Scrierile sale din acea perioadă pun bazele vieţii monahale sistematice şi de aceea Sf. Vasile este considerat părintele monahismului oriental.

După moartea lui Dianius, Eusebius devine episcop şi care la rândul său încearcă să-l convingă pe Vasile să devină preot, şi în cele din urmă îi oferă o înaltă slujbă în cadrul episcopiei, care îi dă ocazia să-şi arate în plenitudine deosebitele sale calităţi spirituale şi intelectuale. În acest timp , Sf.Vasile exercită o mare influenţă atât în rândul conducătorilor imperiului cât şi al populaţiei şi clerului.

El începe o aprigă polemică împotriva arianismului şi a altor mişcări eretice. La 14 iunie 370, Sf. Vasile este ales episcop al Cezareii, cel mai important susţinător al său fiind Grigore Nazianzus. În această înaltă funcţie, el era totodată Mitropolit al Cappadociei şi Exarh al Pontului, autoritatea sa întinzîndu-se între Balcani, Mediterană, Marea Egee şi până la Eufrat. El a depus un enorm efort la organizarea bisericii şi a luptat pentru drepturile clerului, totodată punând un mare accent pe temeinica pregătire canonică şi spirituală a preoţilor.

O mare atenţie a acordat Sf. Vasile păturii sărace şi a celor oprimaţi, iniţiind nenumărate acte de caritate. Începând din anul 373, o serie de evenimente întristează viaţa sa, începând cu moartea fratelui său Grigore şi ruptura cu Grigore Nazianzus. La acestea se adaugă situaţia generală din Imperiul Roman şi atacurile goţilor. Sf. Vasile moare în anul 379, iar la înmormântarea sa participă un imens număr de creştini, evrei, păgâni, localnici şi străini, ca dovadă a marii sale popularităţi.

Scrierile sale au o mare importanţă teologică şi au fost traduse pe tot globul. Sf. Vasile a scris cîteva cărţi împotriva lui Eunomius şi a arianismului în general, în care apără teza Trinităţii. În "De Spiritu Sancto", Sf. Vasile tratează chestiunea Sfântului Duh şi combate anumite mişcări din Macedonia care negau existenţa Duhului Sfânt. El a scris deasemenea un mare număr de lucrări exegetice despre Psalmi, Isaia şi Iov, 24 de predici şi a ţinut multe discursuri. Alte importante scrieri ale sale sunt: Regulile Monahale, Moralele, Despre Judecata lui Dumnezeu, Despre Religie şi 366 de epistole, multe cu caracter dogmatic iar altele apologetice.

Alte importante scrieri sunt Liturghia Sf. Vasile cel Mare şi Molitfele Sfântului Vasile cel Mare.

Sf. Vasile este unul dintre "Cei Trei Cappadocieni" (alături de Grigore de Nisa şi Grigore de Nazianz) fiind totodată şi cel mai important dintre ei.

Sf. Vasile este serbat pe data de 1 ianuarie şi deasemenea pe 30 ianuarie împreună cu Sf. Ioan Gură de Aur (Chrysostom) şi Sf. Grigore (Nazianzus) (Sfinţii Trei Ierarhi - sărbatoare hotărâtă în 1081 de către Ioan Patriarhul Constantinopolului în memoria acestor trei mari sfinţi şi teologi ortodocşi).

Cuvinte Duhovnicesti ale Sf Vasile cel Mare

Scripturile sunt pline de tămăduiri.

Să nu socoteşti că Dumnezeu are nevoie de slavă. Vrea, însă, să fii vrednic de a-L slăvi.

Dumnezeu nu se uită la fapte, ci la dragostea cu care au fost făcute. Nu e nimic mult, când oamenii iubesc puţin, aşa cum nu este puţin, când oamenii iubesc mult.

Om desăvârşit este acela care iubeşte adevărul şi dreptatea, care Îl iubeşte pe Dumnezeu.

Invidia calomniază virtutea: pe cel viteaz îl numesc nechibzuit, pe cel cumpătat nesimţitor, pe cel drept aspru, pe cel înţelept nelegiuit, pe cel mărinimos îl numesc mărunt, pe cel darnic risipitor, iar pe cel avar, din contră, îl numesc econom.

Ascultarea de Dumnezeu este calea cea mai scurta spre Cer.

Raţiunea porneşte de la cunoaştere pentru a ajunge la credinţă.

Căsătoria este conformă cu legea şi cu Sfintele Scripturi când nu patima este cea care trece înaintea legii, ci când ceea ce este necesar satisfacerii reciproce şi zămislirii copiilor fixează căsătoria în scopurile ei. Consimţământul la căsătorie va fi cu adevărat cinstit când, nevoile căsătoriei fiind cunoscute dinainte şi temelia fiind aşezată conform cu legile stabilite de Domnul, plăcerea împreunării sexuale, care face din cei doi un singur trup, va fi consecinţa nevoilor căsătoriei.

Învăţătura faptelor este mult mai vrednică decât cea a cuvintelor.

Liniştea este începutul curăţirii sufletului.

Fuga de păcat este apropiere de Dumnezeu.

Cum să-ţi pun sub ochi suferinţele săracului, ca să înţelegi din ce suspine îţi aduni tu comorile?