🙏🏽 Sfinților Cuvioși: Dalmat, Faust și Isachie, monahi din Constantinopol (secolele al IV-lea si al V-lea), Sfinte Sfințite Mucenice Ștefan, episcopul Romei, și cei dimpreună cu tine (+ 257), Sfinte Cuvioase Ioan Mărturisitorule, egumenul Mânăstirii Patalaria (secolul al IX-lea), Sfântă Salomeea mironosița, mama Sfinților Apostoli Iacob și Ioan (secolul I), Sfinților Mucenici: Diogen, Stefan și Albin din Roma, Sfinte Ierarhe Aspren, episcop de Napoli în Italia (secolul I), Sfântă Cuvioasă Trea, pustnică la Derry, convertită la creștinism de Sfântul Patrick, luminătorul Irlandei (secolul al V-lea), Sfinte Mucenice Radgiani, primul martir al Georgiei (+ 457), Sfinților Ierarhi: Ioan monahul și Ioan cel Nou, arhiepiscopi de Efes, Sfinte Ierarhe Eufronie, episcop de Autun în Franța (+ 475), Sfinte Cuvioase Manachie, stareț în Anglia (secolul al VI-lea), Sfinte Cuvioase Senach, ucenicul Sfântului Finian din Irlanda (secolul al VI-lea), Sfinte Cuvioase Cosma Famenul, sihastru din Faran (secolul al VII-lea), Sfintelor Cuvioase: Teodora din Tesalonic și fiica ta, Teopisti, a căror mutare a moaștelor în anul 893 o pomenim, Sfinte Cuvioase Grigorie, stareț la Nonantula Modena în Italia (+ 933), Sfinte Ierarhe Benno, episcop de Metz în Franța (+ 940), Sfinte Cuvioase Antonie Romanul, egumen la Novgorod în Rusia (+1147), Sfinților 9 Mucenici, frații Kherkheulidze, sora și mama voastră, și cei dimpreună cu voi, 9000 de Mucenici din Marabda în Georgia (+ 1625), și Sfinților Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: preotul Nicolae și diaconul Viaceslav, care ați pătimit în timpul regimului comunist (+ 1918 și + 1938), ca unii care aveți îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, rugați-vă și pentru noi păcătoșii robii lui, acum, în ceasul morții și în ceasul judecății noastre. Amin!
🙏🏽 Pe cei ce cu sihăstria au strălucit în lume şi au surpat eresurile prin credinţă, cu cântări să-i lăudăm: pe Sfântul Isaachie şi împreună cu el pe Sfântul Dalmat şi pe Sfântul Faust, ca pe nişte slugi ale lui Hristos; că aceştia se roagă pentru noi toţi. Amin!
🙏🏽 Cu ale lor Sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.
Amin și Aliluia!


Sfinte Intaiule Mucenice si Arhidiacone Stefan (+ 34), a carui aducere a moastelor de la Ierusalim la Constantinopol in anul 428 o pomenim, Sfintilor Mucenici: Maxim, Dada si Cvintilian din Ozovia, a caror aflare a moastelor o pomenim, Sfinte Mucenice Foca, binecredinciosule imparat Iustinian cel Mare (secolul al VI-lea), Sfinte Ierarhe Maxim, episcop de Padova, marturisitor si facatorule de minuni in Italia (secolul al II-lea), Sfinte Ierarhe Auspiciu, primul episcop de Apt in Franta (secolul al IV-lea), Sfintilor Mucenici: Felix si Niceta din Verona in Italia, Sfinte Mucenice Rutilius din nordul din nordul Africii (+ 250), Sfintilor si Dreptilor: Nicodim, Gamaliel si Aviv din Ierusalim (secolul I), a caror mutare a moastelor in anul 415 o pomenim, Sfinte Friard din Vindumitta-Galicia in Franta (+ 573), Sfanta Mucenita Sidwwll, fecioara din Anglia, Sfinte Ierarhe Betharius, episcop de Chartres in Franta (+ 623), Sfanta Cuvioasa Eteldrita, printesa din Anglia, iar mai tarziu pustnica la Crowland (+ 351), Sfinte Ierarhe Plegmund, arhiepiscop de Canterbury in Anglia (+ 914), Sfinte Cuvioase Vasile din Kubensk in Rusia (+ 1472), Sfinte Marco din Belavinsk Vologda in Rusia (+ 1492), Sfinte Mucenice Teodor de la Manastirea Tsanakal din Rusia (+ 1690), Sfinte Cuvioase Mucenice Platon din Rusia, care ai patimit in timpul regimului comunist (+ 1937), si Sfinte Cuvioase Vasile Blajenai, nebun pentru Hristos si facatorule de minuni din Moscova, care te-ai savarsit cu pace in anul 1552, ca unii care aveti indrazneala inaintea lui
.