Pe Tatal sa-L slavim, pe Fiul sa-L preainaltam, dumnezeiescului Duh cu credinta sa ne inchinam, Treimei celei nedespartite, Unimii dupa fiinta, ca lumina si lumini, si viata si vieti, facatoare de viata si luminatoare marginilor.
Din pantecele tau s-a nascut noua Dumnezeu, cu chipul ca si noi. Deci, pe Ziditorul a toate roaga-L, Nascatoare de Dumnezeu, ca prin rugaciunile tale ne mantuim sufletele noastre. Miluieste-ne, Maica Luminii!
Sfinte Parinte, Andrei cinstite si de trei ori fericite, pastorul Cretei, nu inceta rugandu-te pentru cei ce te lauda, ca sa ne izbavim de toata mania, necazul si stricaciunea si de parcate sa ne mantuim noi, cei ce cinstim pomenirea ta. Sfinte Cuvioase, Parinte, Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi. Amin!
Iata acum vreme potrivita, a zis Sfantul Apostol Pavel, iata acum ziua mantuirii (2 Corinteni 6:2). Acesta este veacul pocaintei, acela al rasplatirii. Acesta al lucrarii, acela al darii de plata. Acesta al rabdarii, acela al mangaierii. Acum Dumnezeu este ajutator celor care se intorc din calea cea rea, iar atunci va fi infricosator si neschimbat, si ne va intreba nu numai despre fapte si cuvinte ci si despre ganduri.

Harul Domnului nostru Iisus, dragostea lui Dumnezeul Tatal si impartasirea Sfantului Duh, sa fie cu tine, in toata ziua si in tot lucrul mainilor tale.
Amin si Aliluia!
Preot Ioan 🛎.
Preot Ioan 🛎.