21 ianuarie 2018

SFÂNTUL CUVIOS PĂRINTE MAXIM MĂRTURISITORUL

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

SFÂNTUL CUVIOS PĂRINTE MAXIM MĂRTURISITORUL,
cel ce învăluit de adierile Duhului şi povăţuit de mâna Tatălui a ajuns în palatul slavei lui Hristos, îndulcindu-se de gustarea tainelor dumnezeieşti aşeazate la masa duhovnicească a Stăpânului, cel ce împreună cu îngerii a fost numărat, strălucind cu înţelepciunea mai presus de putere omenească, cununa de slavă a călugărilor, cortul luminat de făclia înţelepciunii, piatra cea nesfărâmată a mărturisirii Adevărului, cel ce a înfruntat erezia cea stricătoare de suflete, păzind Biserica nepătată de întunecata cugetare, cel ce s-a făcut moştenitor al tainei iubirii descoperite pe muntele slavei şi nemărturisite de cuvânt omenesc, cel ce este carte duhovnicească a desăvârşirii, ca cel ce a pătimit, tăindu-se mâna pentru Dreapta Tatălui să ne scrie pe noi în cartea mântuirii prin a sa rugăciune către Hristos. Ca unul ce a pătimit şi tăierea limbii, prin glasul rugăciunii sale să ridice osânda noastră, a celor ce am amuţit, neavând cuvânt de îndreptăţire pentru mulţimea păcatelor, ca să mărturisim mai apoi cu bucurie şi mulţumire: ,, Hristoase, Dumnezeule, Adâncul milostivirii, pentru rugăciunile slujitorului Tău deschide nouă mintea spre înţelegerea tainelor înţelepciunii Tale, că să-i strigăm şi lui cu mulţumire: Bucură-Te, Cuvioase Maxim, oglinda frumuseţii îngereşti, cel ce prin mărturisirea ta ai arătat celor întunecaţi Adevărul, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre, păzindu-se de nebunia viforului ereziilor !”. SFÂNTUL CUVIOS MAXIM MĂRTURISITORUL, cel ce cu cheia rugăciunii a deschis cerurile filosofiei celei înalte, pecetluind adevărul celor descoperite cu jertfa mărturisirii sale, să povăţuiască şi gândurile noastre la limanul înţelegător al tainelor Preasfintei Treimi. CUVIOSUL MAXIM MĂRTURISITORUL, canonul monahilor mergători pe căile desăvârşirii, limba cea de foc ce a ars toată erezia cu flăcările înţelepciunii Cuvântului, oglinda vieţuirii îngereşti a cuvântătorilor de Dumnezeu, străjerul Bisericii de toată răutatea ereziilor, cel ce a zburat ca un serafim cu aripile iubirii dumnezeieşti, făcându-se flacără a înţelepciunii Treimii ce luminează minţile credincioşilor, să ne facă şi pe noi părtaşi ai darurilor mântuitoare ale Cuvântului vieţii, prin rugăciunile sale bineprimite către Ziditorul tuturor.SFÂNTUL CUVIOS MAXIM MĂRTURISITORUL, cel ce cu cheia rugăciunii a deschis cerurile filosofiei celei înalte, pecetluind adevărul celor descoperite cu jertfa mărturisirii sale, să povăţuiască şi gândurile noastre la limanul înţelegător al tainelor Preasfintei Treimi.
O, Sfinte Cuvioase Maxim Mărturisitorul, cel ce te-ai făcut mână a Cuvântului, tăind cu ascuţişul cuvintelor tale ereziile cele întunecate, iar slava Tatălui a strălucit întru tine, fiind umbrit de lumina Duhului, curăţeşte zapisul păcatelor mele cu apa rugăciunilor tale.

TROPAR 1

Cine poate tâlcui adâncul tainelor tale, Cuvioase, Cununa mărturisirii ?
Mâna ţi s-a tăiat, dar Hristos cu mâna Sa te-a scris în cartea mântuirii,
Limba ta cea dulce grăitoare a fost tăiată de cei rău credincioşi,
Dar inima ţi-a fost îndulcită de auzul laudelor în limbi îngereşti,
Ca Unul ce stai acum în faţa Treimii şi vezi cele ascunse gândului omenesc,
Trimite nouă norii înţelepciunii, ca să ne-adape pământul inimii cu dar duhovnicesc.

TROPAR 2

În norul înţelepciunii ai intrat, primind gândurile dumnezeieşti,
Şi cu condeiul Duhului ai scris pe tabelele inimilor duhovniceşti,
Frânturi de gânduri smerite însemnează şi în cartea inimii mele, fericite,
Căci sărac fiind de înţelepciune, alerg la ale tale daruri gândite.

TROPAR 3

Alăută a Duhului Sfânt, scaun al Minţii odihnind înţelepciunea Cuvântului,
Tronul minţii ţi l-ai împodobit cu razele văzătoare ale Duhului,
Nu se pricepe nevrednicia noastră a-ţi aduce laudă după datorie,
Dar cu sabia cuvintelor tale păzeşte Biserica lui Hristos de orice erezie.

CONDAC 1

Biserica saltă astăzi şi se veseleşte, aducându-ţi cununa mulţumirii,
Căci prin a ta înţelepciune ai biruit toate împletirile înşelăciunii,
Bisericile inimilor noastre le cercetează cu a ta rugăciune,
Şi primeşte, Sfinte Maxim, a noastră smerită cinstire.

CONDAC 2

Mintea ta ca un nor înţelegător picura gândurile dumnezeieşti,
Care adăpând pământul inimilor aducea roade duhovniceşti,
Biserica saltă la prăznuirea trâmbiţei strălucite a Duhului,
Iar noi cu gânduri smerite te rugăm a ne mijloci darurile Cuvântului.

ICOS 1

Pe piatra credinţei întăreşte-mă Doamne, pe mine, cel rătăcit,
Primeşte rugăciunile cuviosului Tău şi al meu gând smerit,
Cu lumina mijlocirii tale cercetează cămara întunecată a inimii mele sărăcite,
Şi zugrăveşte înţelegerile cele mai presus de minţile cele neiscusite.

ICOS 2

Cu fulgerele cuvintelor tale ai ars toată erezia pierzătoare,
Şi celor alunecaţi în înşelare le-ai revărsat lumină înţelegătoare,
Pe noi cei întunecaţi la minte de umbrele neştiinţei,
Ne povăţuieşte părinte, a merge pe căile drepte ale credinţei.

Bucură-te, alăută a tainelor veşniciei,
Făclie nestinsă a dogmelor Ortodoxiei,
Podoabă însufleţită a Adevărului,
Arcuş de gând al melodiei dorului,
Păzitor al Bisericii cu sabia rugăciunii,
Surpător al uneltirilor înşelăciunii,
Arătător al adevărului descoperit întru lumina Treimii,
Scară întinsă nouă spre a ajunge la înălţimea desăvârşirii,
Scaun înalt de gând dumnezeiesc,
Sălaş prea curat al darului îngeresc.

SFÂNTUL CUVIOS MAXIM MĂRTURISITORUL, ADÂNC AL ÎNŢELEPCIUNII DUMNEZEIEŞTI, ODIHNIND CURGERILE DOGMELOR PĂRINTEŞTI

Mintea ta fiind sfinţită de curgerile harului ca izvor al cugetărilor înalte,
Slobozea picăturile gândurilor, care ajungeau în adâncul inimii luminate,
Valurile filosofiei celei dumnezeieşti acoperind mintea ta curată
O îmbogăţea în înţelesuri mai presus de gând, ridicând-o la vieţuirea înaltă.

Limba ta binecuvântată slobozea râurile înţelepciunii celei tâlcuite de Duhul adânc cunoscător,
Şi cu roua cuvintelor străluceai inimile curate, care însetau după darul cel mântuitor.
Nu te-ai temut a propovădui pe Cuvântul cu două firi şi două voinţe,
Şi sabia înţelepciunii ai scos, ca să tai înşelăciunile relei credinţe.

Întru multe prigoniri ai răbdat, aşteptând vremea odihnei celei veşnice,
Şi după urmele Cuvântului purtându-ţi gândul ai aflat nădejdile cele vrednice.
Vânturile ereziilor ameninţând liniştea creştinilor, ai fugit departe de sămânţa răutăţii,
Şi măririle acestei lumi ai lepădat, ca întru lumina cugetului să slujeşti dreptăţii.

Spre fântâna harului călătorind, ţi-ai odihnit sufletul apoi sufletul însetat,
Şi focul patimilor aprins de vrăjmaş stingând, te-ai înălţat ca un stâlp luminat.
Fluturii tainelor zburând în minte, căutai să apuci cu gândurile tale înalte,
Şi Cuvântul scria în cartea inimii cele ce se cuveneau a fi oamenilor arătate.

Urmând zborul îngerilor, ai păşit pe treptele dumnezeieşti cu cuget umilit,
Şi valuri de lumină înrâurindu-te ai străbătut cele nepătrunse cu gând smerit.
În adâncul tainelor înaintând cu gândurile ce se mişcau în ritmul Duhului,
Prin poarta inimii ai trecut şi te-ai înfăţişat cu umilinţă la tronul Cuvântului.

Plecându-ţi gândurile cu umilinţă înaintea Celui Ce cunoaşte şi cele ascunse,
Mirul bunăvoinţei Stăpânului s-a revărsat peste tine, ajungând în adâncuri nepătrunse.
Sfinţindu-ţi viaţa prin osteneli binecuvântate, ai urcat pe scara rugăciunii
Şi între hotarele gândului cuprinzând priveliştea Raiului ai mărturisit lucrarea iubirii.

Limba ta ce izvora mierea cuvintelor a fost tăiată de necredincioşi ca şi o floare,
Dar mireasma sfinţeniei n-au putut s-o depărteze şi Domnul a lucrat minune mustrătoare.
Mâna ta, ce închipuia lucrarea Duhului Cel Ce pururea scrie tainele Cuvântului, o au tăiat fără milă,
Însă în cartea vieţii mâna Cuvântului a scris numele tău, părinte, aşezând pe capul tău cunună.

Toate puterile sufleteşti şi trupeşti unindu-se, le-ai pus în slujba binecuvântată a propovăduirii,
Mâna ta urma mişcările line ale Duhului, iar mintea unită cu inima îţi insuflau cuvintele înţelepciunii,
Rugăciunea neîncetată ţi se făcuse respiraţie a sufletului, nesuferind a fi întreruptă de tulburările ereziilor,
Pentru aceasta, văzând neconcordanţa dintre realitatea duhovnicească şi urzelile înşelăciunilor
Ai slobozit focul râvnei prin care ai mistuit toate neghinele eresurilor pierzătoare,
De mâna Cuvântului lăsându-te purtat ca o sabie ce taie toată cugetarea înşelătoare.
Ostenelilor de bunăvoie li s-au alăturat ostenelile prigonirii pentru mărturisirea Cuvântului,
Dar şi mai mult ai fost întărit de Dumnezeu, în călătoria ta fiind adăpat din izvorul Duhului.
Cu haina nevoinţelor fiind îmbrăcat ai putut răbda tot frigul durerilor celor multe,
Şi ai întărit şi pe ucenicii tăi care au urmat până la capăt iubitului lor părinte.
Cu strălucirile înţelepciunii fiind îmbrăcat sufletul tău, îngerilor te-ai asemănat,
Şi ţintind ultima treaptă a desăvârşirii, cu bucurie pe scara rugăciunii ai alergat.
Înaintea privirii tale duhovniceşti se desfăşura lin toate tainele filosofiei îngereşti
Cu gândul tău cercetător ai pătruns în raţiunea lucrurilor, descoperind tainele dumnezeişti.
Defăimat-ai pe faţă toată înşelăciunea celor ce semănau seminţele stricăciunii în pământul inimilor nevinovate,
Şi otrava şarpelui scotându-o cu apele înţelepciunii tale ai redat inimilor strălucirile curate.
Pe mine, cel pururea bântuit de gândurile cele rele, mă scoate la lumina Duhului,
Şi necurăţiile sufletului meu le spală, îndreptându-mă spre izvorul Cuvântului.

Cu strălucirile fecioriei fiind încununat, ai cercat cu degetul inimii apa izvorului îndumnezeitor,
Şi întărit de puterea harului ai început a scrie cu înţelepciune cele grăite de Duhul povăţuitor.
Degetul dumnezeiesc însemnând pe tabla inimii tale cele ascunse din veac,
Ai început a propovădui întru lumină cele descoperite de dumnezeiescul sfat.

Mintea ta pătrunzând în norul cel înţelegător a primit mângâierea adierilor dumnezeieşti,
Şi poarta inimii deschizându-o cu cheia rugăciunii ai aflat înlăuntru comoara tainelor cereşti.
Cu înţelepciune cercetând toate ai aflat străluciri din gândul dumnezeiesc,
Care luminând cămara inimii te îndemna să mărturiseşti darul ceresc.

Glasul tău a slujit Cuvântului, mărturisind cele mai presus de fire,
Şi mâna ta s-a ostenit a scrie cuvinte dumnezeieşti spre mântuire,
Citind cu ochii minţii din cartea gândurilor inimii cele înscrise de Duhul,
Te-ai făcut trâmbiţă a Adevărului şi comoară sfinţită de Cuvântul.

Cu rugăciunile tale întăreşte şi acum inima Bisericii tulburată de viforul ereziilor cumplite,
Şi cartea dreptei credinţe înfăţişează privirii noastre, ca să înţelegem adevărurile sfinte.
Şi comoara mărturisirii tale fă să-şi cearnă roade şi în sufletele noastre neputincioase,
Ca să te cinstim ca pe un părinte izvorâtor de înţelepciune, care ne dăruieşti gânduri luminoase.

Fiarele patimilor punând stăpânire pe mintea şi inima mea, răni adânci îmi pricinuiesc,
Şi tulburările lor zdruncină temeliile sufletului meu şi în noroiul patimilor mă zvârcolesc.
Neajungând eu la odihna nepătimirii, încă pribegesc prin noaptea păcatelor,
Steaua harului străluceşte-mi pe bolta minţii, ca să îţi aduc
Bucură-te, crin preastrălucit, împărtăind mireasma dogmelor dumnezeieşti,

Fântână a înţelepciunii în care s-au adunat picăturile ploilor cereşti,
Făclie mărturisitoare, ce risipeşte întunericul adus de noaptea necredinţei,
Vas al îngereştilor cuvinte împodobit cu roua cea sfântă a umilinţei,
Sălaş al luminii dumnezeieşti ce îmleteşte cuvintele înţelepciunii,

Acoperământ îngeresc ce împodobeşte lăcaşul sfinţit al inimii,
Izvor cuvântător care odihneşte mintea prin susurul Cuvântului călăuzitor,
Cămară plină de darurile agonisite prin osteneala gândului mişcător,
Sabie a mărturisirii, tăind cu îndrăzneală frunzele ereziilor stricătoare,
Oglindă a tainelor privite cu puterea dumnezeiască cea luminătoare,
Cort al dumnezeieştii măriri în care se descoperă cele înalte,

Altar zidit în sânurile cerului spre adeverirea tainelor minunate,
Nor al luminii dumnezeieşti ce călătoreşte pe cerul Ortodoxiei,
Glas pururea chemător la mântuire după măsura vredniciei,
Securea cea ascuţită ce taie toate uscăturile eresurilor,
Sălaş al păcii cereşti care îmbracă în lumină chipul versurilor,
Palat al înţelepciunii căruia îngerii i-au zidit treptele cereşti,
Rug pururea aprins al darurilor, vestind făgăduinţele părinteşti
Legământ al iubirii scris de Duhul în cartea inimii,
Stâlp al mărturisirii înconjurat de razele Luminii.





MAICA DOMNULUI ŞI SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORULsau -Povestea icoanei iubitoare sfinţite de înălţimea laudelor aprinse de focul Duhului Sfânt-







Filosof desăvârşit al cântărilor Dumnezeirii, mărturisitor al Treimii,

Flacără serafimică aprinsă de dorul veşniciei, petrecând în gândul umilirii,

Cu smerenia, ca şi cu o floare gingaşă ţi-ai împodobit sufletul tău curat

Şi izvoarele Duhului le auzeai limpede cum îngână dumnezeiescul vals.




De lumina Duhului Sfânt fiind învăluit, mireasma acestuia n-ai putut-o tăinui,

Şi flori de laudă către Preasfânta Născătoare ai împletit, spre a-I mulţumi.

Luând trâmbiţa Duhului ai dat răsunet în toată lumea, ca să se adune la praznicul bucuriei

Şi s-o preamărească pe Cea Căreia îi slujeşte cu adâncă smerire tot soborul îngeresc al veşniciei.




Cu gândul inimii ai urmat întreaga Sa viaţă şi c-un suspin ai pecetluit călătoria,

Nădăjduind că Însăşi Preacurata îţi va sfinţi cu milostivire lauda ta, ce mărturiseşte iubirea.

Harul şi ajutorul Ei te-au însoţit pe calea laudelor şi din gura ta s-au revărsat râuri de cuvinte

Ce au zidit icoana Celei mai înalte făpturi, care a covârşit cu frumuseţea orice virtute.




Pe Sfinţii Părinţi chemând în ajutor, ai pictat cu măiestrie chipul cel iubitor,

Cu Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti ai urmărit paşii pământeşti ai Vasului adânc cugetător.

Cu Eusebiu de Cezareea ai zugrăvit frumuseţea de aur a Celei Ce e luminătoarea a toate,

Mergând pe aceeaşi cale cu Grigorie al Nissei, ai cântat din chimvalul Marelui Atanasie.

Cu Grigorie al Neocezareii petrecând, prin rugăciune te-ai făcut părtaş a feluri de minuni,

Alături de Dionisie Areopagitul dezlegând tainele mai presus de minte la masa dulcilor sfătuiri.




Pentru aceasta, ca pe un părinte desăvârşit în taina laudelor, te rugăm să ne acompaniezi,

Luându-ne sub aripile rugăciunii tale, ca pe nişte neputncioşi, la limanul taboric să ne aşezi.

Ca şi noi, cei lipsiţi de înţelepciune, în nepriceperea noastră să lăudăm pe Cerul veşnic răsunător,

Şi într-un dialog iubitor, împreună cu tine, părinte, să aducem Împărătesei prinos nemuritor.




Să lăudăm pe Templul Duhului Sfânt, Arcuşul dumnezeiescului Cuvânt,

Izvorul Apei celei Vii, Raiul Pomului Vieţii, al nostru nebiruit Acoperământ.

Via înverzită din care S-a ivit Strugurele Nemuririi, Vasul iubitor al adâncimii,

Arca cuprinzătoare a Celui Necuprins, cea mai iubită Icoană a luminii.

Crinul frumuseţii dumnezeieşti, Grânarul preaînalt al mântuirii noastre,

Floarea fecioriei plină de mireasma harului, Nădejdea visurilor luminoase.

Toiagul ce a odrăslit Spicul Vieţii, Mijlocitoarea arzătoare ce aprinde candela inimii,

Limanul liniştit al celor clătinaţi de valurile patimilor, Canonul adevărat al sfinţirii.

Pilda vieţii îngereşti, Stâlpul fecioriei, Cortul Cuvântului adumbrit de strălucirea de diamant,

Vas al slavei cereşti, Tronul mai înalt decât Serafimii, Cetate înţelegătoare a Celui Preaînalt.

Râul nesecat al Apei Celei vii, Chivotul Împăratului, Vasul vieţii dumnezeieşti,

Spicul ce a înflorit viaţa cea sporitoare, Biserica mai înainte de veci a slavei cereşti.

Icoana înţelegătoare înfricoşătoare demonilor şi dorită îngerilor, Întărirea credincioşilor,

Grădina cea neatinsă, Izvorul apei vieţii, Cufăr de taină al tuturor minunilor.

Vasul cel de aur al Mielului lui Dumnezeu, Crinul cel sfânt al unduirilor dorului

Podoaba cea mai de preţ a praznicelor împărăteşti, Moştenitoarea iubită a Domnului.

Cartea pecetluită pe care e scris Cuvântul lui Dumnezeu cel nescris,

Sfeşnicul luminii cereşti, Cetate a slavei Dumnezeului Necuprins,

Toiagul împărătesc cel minunat, Chivot al sfinţeniei celei preaînalte,

Căţuie ce poartă în sânul ei focul Dumnezeierii Celei prealăudate.

Izvorul bucuriei veşnice, Scară strigătoare către cer, Cununa bunăvoirilor,

Desăvârşirea laudelor, cea mai înaltă mărturie de sfinţire, spre bucuria Îngerilor.

Scară dumnezeiască ce arunci punte între Dumnezeu şi oameni,

Pecete ce învăluie gândul, biciuind ispitele veşnicilor duşmani.




Sfinte Maxim, dulce cântător al măririlor Cuvântului, al Maicii Domnului vas ales,

În care s-au revărsat toţi talanţii darurilor, spre bucuria neamului împărătesc,

Mirul bunei miresme a harului făcându-l lucrător în tine prin osteneli călugăreşti,

Te-ai ridicat la înălţimea tainei, pentru acestea în călătoria Duhului pe creştini îi însoţeşti.




Luminător tainic al nepământeştilor vedenii despre Preasfânta Fecioară

Comoară aleasă a sfintelor căutări printre stelele lumii nemuritoare, ce lin coboară

Şi se aşează pe pământ dând mărturia adâncimii şi cel mai deplin legământ

Al iubirii feciorelnice ce dincolo de pietrele acestui veac s-a statornicit.




Dor nepământesc ce flăcările îşi întinde în focul iubirii Preacuratei Stăpâne

Cuprinzând orizonturile nemărginite şi cântul lor răspândind smerit în lume

Te-ai adâncit, Cuvioase Maxim, în oceanul smereniei prin binecuvântarea Maicii Sfinte

Urmându-i pilda de sfinţenie ai aflat cea mai odihnitoare cale către duhovniceasca virtute.




La înălţimea serafimilor te-a ridicat rugăciunea Ei biruitoare

Urcând uşor pe nor mintea ţi-ai odihnit în iubirea purtătoare

A celor mai desăvârşite flori culese din oceanul dumnezeiesc

Cu îngerii zugrăvind colţuri din Raiul încărcat de cânt pitoresc.




În livada duhovniceştilor desfătări ai primit dumnezeieştile sărutări

Şi cununa luminată din mâna Fecioarei, cu smerite binecuvântări

În icoana cea mai deplină, ai zugrăvit chipul vieţii Sale sfinte

Şi ai lăudat chipul fecioriei Sale, cu dulci şi smerite cuvinte.




Desăvârşit însoţitor al tuturor pe căile dreptei credinţe

Cu lacrimile tale curate ai câştigat darul sfintei umilinţe

Lumina înţelepciunii îşi aprindea focul nevăzut asupra ta

Şi sabia Duhului ce te ocrotea dădea mărturie îngerilor de sfinţenia ta.




Pentru aceasta, te rugăm să ne fii pururea ajutător în rugăciune şi liman de lumină,

Pe munţii înalţi ai slavei laudelor, ne dă mâna, ca să nu cădem din nădejdea cea bună,

Ocrotitor tainic al tuturor ce te cheamă în rugăciune, sabie ce tai toată nedumnezeirea,

Cartea dreptei-credinţe punându-ne mereu în faţă, ne deschizi poarta spre a contempla Iubirea.

20 ianuarie 2018

Acatistul Sfântului Eftimie cel Mare

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...




În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!


Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.


Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!


Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Dupa rugăciunile incepătoare:


                                                                      Condacul 1

Preacuviosului și de Dumnezeu purtătorului Părintelui nostru celui minunat întru fapte vrednice de fericire, cântări de lăuda să-i împletim noi, fii săi. Luminătorului pustiei și povățuitorului călugărilor cu fapta și cu cuvântul, că celui ce are îndrăzneală către Domnul, să-i strigăm: Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Eftimie !
                                                                        Icosul 1

Înger între oameni pe pământ ai petrecut, Părinte Eftimie, înălțându-te în sus cu aripile smereniei, Preacuvioase, pentru care de la toți auzi unele că acestea:

Bucură-te, înger pământesc;
Bucură-te, omule ceresc;
Bucură-te, înălțimea faptelor bune;
Bucură-te, a smereniei înălțime;
Bucură-te, al monahilor îndreptătorule;
Bucură-te, al tuturor povățuitorule;
Bucură-te, că înfrânare ai săvârșit;
Bucură-te, că poftele le-ai biruit;
Bucură-te, părinte al părinților;
Bucură-te, părtaşule al pustnicilor;
Bucură-te, că de tine s-au bucurat îngerii;
Bucură-te, că de tine s-au veselit cetele drepților;
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Eftimie!

                                                           Condacul al 2-lea

Cu lumina cea neapropiata luminat fiind tu, cum vom incepe a lauda minunatele tale fapte de care si ingerii s-au mirat, noi, cei din tarana si supusii tuturor patimilor ? Ci biruiti de dragostea cea catre tine, Preacuvioase Parinte, te laudam, cantandu-I lui Dumnezeu: Aliluia !

                                                           Icosul al 2-lea

Ca un soare ai stralucit in pustietati, Parinte Eftimie, cu invataturile luminand pe cei ce veneau la tine cu suflet neindoit; pentru aceasta auzi de la toti asa:
Bucura-te, cel plin de darul Preasfantului Duh;
Bucura-te, cel ce cu lumina cea neapropiata ai fost stralucit;
Bucura-te, precum un soare ai luminat;
Bucura-te, ca izvoare de mantuire in pustie ai aratat;
Bucura-te, ca prin tine multi s-au mantuit;
Bucura-te, ca stalp cu chipul focului te-ai aratat;
Bucura-te, ca negura patimilor cu lumina cunostintei ai gonit;
Bucura-te, ca Domnului cu suflet arzator ai slujit;
Bucura-te, cel ce mult te-ai nevoit;
Bucura-te, ca tuturor pilda de fapte bune ai devenit;
Bucura-te, ca mai intelept decat toti inteleptii lumii acesteia te-ai dovedit;
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Eftimie!
Condacul al 3-lea
Afierosit lui Dumnezeu din pantecele Maicii Tale ca un alt Samuil, Parinte Eftimie, dupa numele tau te-ai facut mangaiere credinciosilor, calugarilor toiag de intarire, ajutor celor ce canta: Aliluia!

                                                          Icosul al 3-lea

Veseliti-va! A zis parintilor tai ingerul Domnului – ca prunc se va naste voua, numit cu numele ‘veseliei’ – si apoi te-ai zamislit in pantece, aducandu-le lor fagaduinta si din pruncie cu rugaciunea te-ai hranit. Pentru care auzi de la noi unele ca acestea:
Bucura-te, ca mai inainte de a te naste Domnului ai fost afierosit;
Bucura-te, ca prin rugaciunea parintilor tai ai fost daruit;
Bucura-te, ca si ingerul in vedenie le-a zis lor: ‘ veseliti-va’;
Bucura-te, ramura binecrescuta;
Bucura-te, cel numit cu numele veselie;
Bucura-te, pazitorule al curatiei;
Bucura-te, ca, prin tine, veselie sfintele biserici au luat;
Bucura-te, ca nascandu-te maica ta de nerodire si intristare s-a izbavit;
Bucura-te, ca si ea, dupa moartea tatalui tau, Domnului a slujit;
Bucura-te, ca diaconita a fi s-a invrednicit;
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Parinte Eftimie!

                                                         Condacul al 4-lea

Din cea stearpa nascandu-te, lucrator mult roditor de buna rodire duhovniceasca te-ai aratat, taind spinii paganatatii, Preacuvioase, si dumnezeiasca samanta a bunei credinte aruncand, cantai: Aliluia!

                                                           Icosul al 4-lea

Nasterea ta, Preacuvioase Parinte Eftimie, a fost vestita mai inainte de vreme de ingerul cel trimis, ca odinioara la Zaharia, care din pantecele sterp al Elisabetei a odraslit pe Ioan, caruia urmator te-ai aratat; pentru aceasta iti strigam:
Bucura-te, ca la obicei cu marele Ioan Botezatorul te-ai asemanat;
Bucura-te, ca iubitor de liniste ca Marele Arsenie te-ai aratat;
Bucura-te, ca in munti nenumarate minuni ai savarsit;
Bucura-te, ca din boala pe multi ai vindecat;
Bucura-te, ca indraciti ai tamaduit;
Bucura-te, ca multe suflete ai tamaduit;
Bucura-te, ca pe acestia la Cereasca Imparatie i-ai povatuit;
Bucura-te, cel mult stralucit;
Bucura-te, mare luminatorule;
Bucura-te, cald folositorule;
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Parinte Eftimie!

                                                             Condacul al 5-lea

De grijile lumesti lepadandu-te si primind viata cea ingereasca, cu infranarea sufletului te-ai impodobit si dar de minuni de la Dumnezeu ai luat din destul cantand: Aliluia!

                                                              Icosul al 5-lea
Preacuvioase Parinte, din pruncie cu osardie spre fapta buna nevoindu-te, ai parasit lumea si toate cele din lume, parintii si bogatiile, iubind viata cu saracie si smerenie, pentru care auzi acestea:
Bucura-te, ca cetatea Melitina ai parasit;
Bucura-te, ca in cetatea Domnului ai intrat;
Bucura-te, ca din pruncie pe monahi ai iubit;
Bucura-te, ca in ceata lor ai intrat;
Bucura-te, ca prieten iubit pe Cuviosul Teoctist cel minunat ai aflat;
Bucura-te, ca impreuna cu dansul pana la sfarsit ai petrecut;
Bucura-te, ca intr-un gand Domnului ati slujit;
Bucura-te, ca vietuire inalta ati dobandit;
Bucura-te, ca locas de incapere Sfantului Duh te-ai facut;
Bucura-te, ca firea infranandu-ti ca firea ingereasca a ajuns;
Bucura-te, luceafar mult stralucit;
Bucura-te, ca la Ceruri pe multi ai suit;
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Parinte Eftimie!

Condacul al 6-lea

Stralucit-au faptele tale cele bune ca soarele, pe pamant si in cer, buna sluga a lui Hristos, Eftimie caci ne-ai propovaduit noua credinta in Hristos cea adevarata si fara de prihana ; pentru aceasta cantam: Aliluia!

                                                               Icosul al 6-lea

Cu toiagul crucii intarindu-te, Preacuvioase Parinte paraiele faradelegilor le-ai uscat, si din raul desfatarii celei dumnezeiesti, si din izvorul raiului Preafericite adapandu-te, izvoare de mantuire in pustie ai aratat ; pentru aceasta iti stigam:
Bucura-te, ca ai fost incepator de mangaiere Bisericii;
Bucura-te, ca prin nasterea ta toate pornirile eretice le-ai izgonit;
Bucura-te, ca prin cuvinte cu ereticii te-ai luptat si i-ai dovedit;
Bucura-te, ca tare inaintea lor ai stat;
Bucura-te, ca pe Arie si pe Nestorie i-ai lepadat;
Bucura-te, ca pe multi din inselaciunea lor i-ai scapat;
Bucura-te, ca mare luminator te-ai aratat;
Bucura-te, ca pe multi scapandu-i de chinurile iadului la dreapta credinta i-ai adus;
Bucura-te, ca pe multi prin baia Botezului ai curatit;
Bucura-te, ca pe ei curati lui Hristos i-ai adus;
Bucura-te, ca lumea ai luminat;
Bucura-te, ca la cereasca inaltime ca un finic te-ai suit;
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Parinte Eftimie!

                                                               Condacul al 7-lea

Vrand pe tine a te sfinti tot lui Dumnezeu, Parinte, si dorind slava cea nemuritoare, la El ai alergat cu caldura, prin vietuire curata, prin pustinicie si prin viata prealuminata, strigand: Aliluia!

                                                               Icosul al 7-lea

Saracia Celui ce S-a nascut din Fecioara cu adevarat luand, ai socotit cele trecatoare ca iarba, fericite Parinte ; pentru aceasta spre ravna vietii ingeresti ai ridicat pe toti cei ce-ti strigam tie cu dragoste:
Bucura-te, mult nevoitorule;
Bucura-te, grabnic sprijinitorule;
Bucura-te, al tuturor ajutatorule;
Bucura-te, vietuitorule cel mare al pustiului;
Bucura-te, vlastar nevestejit al Meletinei si al Armeniei;
Bucura-te, ca din tinerete lui Hristos ai urmat;
Bucura-te, ca de trupul cel firesc te-ai lepadat;
Bucura-te, izbavitorul multora din inselaciune;
Bucura-te, datatorul a rauri de tamaduiri;
Bucura-te, cel prin care Dumnezeu S-a preamarit;
Bucura-te, cel prin care satana s-a rusinat;
Bucura-te, ca la ceruri cu invataturile tale ne-ai ridicat;
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Parinte Eftimie!

                                                       Condacul al 8-lea

Pastorind cu vrednicie pe monahii cei din sfanta la lavra, ii invatati zicand: ‘Privegheati si va rugati ca sa nu cadeti in ispita ; iar aceasta sa stiti, ca mai inainte de orice, se cade ca cei ce s-au lepadat de lume sa nu aiba voia lor, ci sa tina smerita cugetare si ascultare, grijindu-se de ceasul mortii si pururea cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

                                                          Icosul al 8-lea

Aprig dorind slava Imparatiei Cerurilor, te-ai nevoit a-i aduce pe toti la Hristos Mirele cel Vesnic, lamuriti prin fapte bune, pentru care auzi unele ca acestea:
Bucura-te, cel ce prin pildele tale pe multi ai indreptat;
Bucura-te, al Dumnezeiestii Stapaniri cea in Trei Sori tainuitorule;
Bucura-te, al Dumnezeiestii petreceri povatuitorule;
Bucura-te, al celor cazuti din pacate ridicare;
Bucura-te, al multora mantuire;
Bucura-te, ca si pe noi ne povatuiesti a urma tie;
Bucura-te, ca povetelor tale urmandu-le adunam sufletelor noastre bogatie;
Bucura-te, cel prin care cuviosii se imbogatesc;
Bucura-te, cel prin care oamenii se mantuiesc;
Bucura-te, dumnezeiasca mangaiere a tuturor;
Bucura-te, lumina mintii calugarilor;
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Parinte Eftimie!

                                                       Condacul al 9-lea

Covarsesti, Cuvioase Parinte, pe toti cu blandetea chipului si cu smerita cugetare a inimii, pentru ca darul Preasfantului Duh ai primit, dupa cum dumnezeiescul cuvant ai zis : ‘spre cine voi cauta, decat numai spre cel bland si smerit cu inima, care asculta de cuvintele Mele’ cantand: Aliluia!

                                                           Icosul al 9-lea

In carul faptelor bune sezand, ca Ilie cel ravnitor te-ai mutat la cer unde viata ta aratat s-a scris, si acum inaintea Stapanului stand, pomeneste-ne si pe noi cei care iti cantam:
Bucura-te, ca sfintele 40 de zile in pustie afara de lavra le-ai petrecut;
Bucura-te, ca acolo mai mult te nevoiai;
Bucura-te, ca marelui Ioan Botezatorul urmator te-ai aratat;
Bucura-te, ca precum Moise prin Marea Rosie, asa peste patimi ai trecut;
Bucura-te, ca pe Veliar l-ai biruit;
Bucura-te, ca in asrisa zilei si in frigul noptii mult te-ai trudit;
Bucura-te, ca sufletului tau hrana cea Dumnezeiasca i-ai castigat;
Bucura-te, ca Mantuitorului Hristos ai urmat;
Bucura-te, ca taberele diavolesti le-ai pierdut;
Bucura-te, ca de nalucirile lor nu te-ai temut;
Bucura-te, ca viata vesnica ai castigat;
Bucura-te, ajutorul meu acum si in ceasul mortii mele;
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Parinte Eftimie!

                                                                 Condacul al 10-lea

Venind in sfanta lavra ta, din dumnezeiasca ta randuiala, ca la 400 de barbati armeni, ai poruncit fratilor sa-i ospeteze pe ei, caci milostiv si primitor de straini ai fost ; pentru aceasta te laudam cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

                                                                    Icosul al 10-lea

Vrand Dumnezeu sa te proslaveasca pep amant, ai inmultit painile, pentru ca, nefiind paine decat pentru 10 barbati, ai saturat atata multime, zicand ucenicului tau Dometian: ‘Mergi, precum ti-am zis ca acestea zice Duhul Sfant: vor manca si le va prisosi!” Pentru care auzi acestea:
Bucura-te, ca Dumnezeu pep amant te-a proslavit;
Bucura-te, ca prin cuvantul tau painile s-au inmultit;
Bucura-te, ca precum Mantuitorul in pustie 5000, asa si tu multime de 400 de barbati ai saturat;
Bucura-te, ca toti de acestea s-au minunat;
Bucura-te, ca pana la 3 luni, usa chelariei nu s-a inchis de multimea painilor;
Bucura-te, ca binecuvantarea pentru vin si untdelemn s-a facut;
Bucura-te, de straini primitorule;
Bucura-te, al tuturor de cele ceresti ospatatorule;
Bucura-te, ca multe minuni ai facut;
Bucura-te, caci alergarea spre izbavire bine o ai savarsit;
Bucura-te, ca dupa lege bine te-ai nevoit si astfel ai luat cununa dreptatii;
Bucura-te, ca acum in cer cu ingerii locuiesti;
Bucura-te, ca Imparatia Ceresca ai dobandit;
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Parinte Eftimie!

                                                                      Condacul al 11-lea
Seceta pe pamant fiind multa vreme si toti stramtorandu-se, veneau la tine cazand ca sa imblanzesti pe Dumnezeu spre a da ploaie ; iar tu le ziceai : ‘Vrea Dumnezeu, fiilor, prin aceasta pedeapsa sa ne intelepteasca pe noi desavarsit spre a-I canta: Aliluia!’

                                                                      Icosul al 11-lea

Aducand lui Dumnezeu Jertfa cea fara de sange cu multa vrednicie si cu lumina din cer stralucindu-te, a acoperit impreuna cu tine si pe Dometian, ucenicul tau; si a ramas acea lumina de la inceputul Slavosloveniei Intreit Sfinte pana la implinirea ei; pentru aceasta strigam tie:
Bucura-te, caci cu vrednicie ai fost preot lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca si pe ucenicul tau asemenea tie l-ai facut;
Bucura-te, ca daruri mari ai primit de la Dumnezeu;
Bucura-te, ca aducand Dumnezeiestile Daruri, vedeai de multe ori pe ingeri impreuna cu tine slujind;
Bucura-te, ca dand fratilor Dumnezeiestile Taine, cunosteai pe cei vrednici si pe cei nevrednici;
Bucura-te, cunoscatorul celor ascunse;
Bucura-te, ca aceste daruri, pentru a ta vrednicie, le-ai primit de la Dumnezeu;
Bucura-te, ca si pe pamant si in cer te-ai proslavit;
Bucura-te, ca alergarea bine o ai savarsit;
Bucura-te, partasule al cetatenilor ceresti;
Bucura-te, ca cerul l-ai descuiat cu rugaciunea ca si maritul Ilie Proorocul;
Bucura-te, ajutorul celor ce se roaga tie;
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Parinte Eftimie!

                                                               Condacul al 12-lea

Mai inainte ti-a aratat Mantuitorul Hristos mutarea ta cea mult dorita catre Dansul Preacuvioase Parinte, ca odinioara lui Moise, vazatorul-de-Dumnezeu, caruia urmator prin fapte bune facandu-te ai despartit marea patimilor si ai trecut neoprit la pamantul fagaduintei, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

                                                                Icosul al 12-lea

Izvor de tamaduiri, si mai inainte, si dupa moarte, Preacuvioase, pe tine dobandindu-te ca pe un parinte si doctor al sufletelor si al trupurilor noastre, iti cantam si noi, fii tai, zicand:
Bucura-te, mare facatorule de minuni;
Bucura-te, izvor nesecat de tamaduiri;
Bucura-te, ca ai incuiat pe demonul cel rau intru adanc;
Bucura-te, locuitorul cel ceresc;
Bucura-te, ca asemenea lui Ilie, in carul faptelor bune la cer te-ai mutat;
Bucura-te, ca si pe ucenicul tau dupa sapte zile acolo l-ai chemat;
Bucura-te, ca in viata si dupa moartea ta lavra nu o ai parasit;
Bucura-te, ca tuturor ne mijlocesti mantuirea inaintea Sfintei Treimi;
Bucura-te, trandafirul gradinii Raiului;
Bucura-te, primitorul multor daruri;
Bucura-te, ca de acum cu ingerii dantuiesti;
Bucura-te, ca impreuna cu toti sfintii si cuviosii te veselesti;
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Parinte Eftimie!

                                                             Condacul al 13-lea
O, Preacuvioase Parinte primind de la noi, fiii tai, aceasta putina cantare de lauda, ca pe o alcatuire de prunci, insa din dragoste fierbinte adusa, mijloceste la Preasfanta Treime pentru noi, sa ne invrednicim bucuriei celei vesnice, macar de suntem si nevrednici, ca sa cantam impreuna cu tine lui Dumnezeu: Aliluia (de 3 ori).
Apoi se zice Icosul 1 : Inger intre oameni pe pamant ai petrecut…
si Condacul 1: Preacuviosului si de-Dumnezeu-purtatorului Parintelui nostru…

După aceea se citeşte această rugăciune:

                                                       Rugăciune către Sfântul Eftimie

O, Sfinte Preacuvioase Parinte Eftimie, mare nevoitorule si cald folositorule, apuca inainte cu sfintele tale rugaciuni cele catre milostivul Dumnezeu, roaga-te, imblanzeste-L, fa-L milostiv noua celor ce cadem cu umilinta la tine, cela ce din pruncie te-ai dat pe tine Domnului, ranindu-te de focul dragostei Lui, ai parasit toate desertaciunile lumesti ca pe niste gunoaie, Lui ai urmat cu toata dragostea, iubindu-L mai mult decat pe toate bunatatile cele trecatoare ale lumii acesteie. Pentru ca luminandu-ti ochii sufletului tau, cu toata inima ai slujit ca un inger in trup, Lui, care te-a si preamarit dupa multele tale trude si osteneli cu darul minunilor Sale in viata si dupa moarte, caci asa preamareste Dumnezeu pe cei ce-L maresc cu lauda si fapte bune.

Asadar, Sfinte Preacuvioase Parinte Eftimie, ca cel ce in cer fiind neincetat te rogi cu Preacurata Maica a lui Dumnezeu si cu toti sfintii pentru intarirea sfintelor lui Dumnezeu Biserici, a bunilor conducatori si a supusilor lor, ca sa asculte de legile tarii, pentru intarirea fratilor si a tot clerul ortodox si cinul calugaresc si pentru mantuirea tuturor dreptcredinciosilor crestini din toata lumea, roaga-te si pentru noi ca sa fim aparati de vrasmasii vazuti si nevazuti, fii solitor si rugator pentru noi catre Domnul Dumnezeu. Izbaveste-ne de toata ispita neasteptata si de muncile cele vesnice, ca sa aflam mila in ziua Infricosatei Judecati si sa ne invrednicim acelor nespuse bunatati, privind si preamarind Lumina cea preadulce si desfatata a fetei Preamilostivului Dumnezeu, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh in veci. Amin.
                                                                      Şi se face otpustul.

Arhivă blog

CARUI SFANT TREBUIE SA NE RUGAM?

Drumul către viaţa cea veşnică şi fericită a împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni-l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către sfinţi. Şi cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute ­medicii cei pământeşti şi mai-marii zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinţii lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu ­lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre. Şi totuşi, după cuvintele Apostolului, ­„darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieţii sfinţilor, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii ­dintre sfinţi ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alţii – pentru un altul, după darurile lor; şi nu există necaz al vieţii, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu şi pe care să n-o împlinească acesta.

SFANTA SCRIPTURA

Totalul afișărilor de pagină

Etichete

. . Despre Evlavie .RUGĂCIUNE “Tâlcuire la Tatăl nostru” ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESTI ACATISTE ACATISTUL Cuviosului Ioan de la Prislop Acatistul sf Stefan cel Mare Acatistul Sfantului Nicolae Acatistul Sfântului GHERASIM KEFALONITUL Acatistul Sfintei Cruci Acatistul Sfintilor Brancoveni Adormirea Maicii Domnului Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Adormirea Sfintei Ana ADUCEREA MOAŞTELOR SFÂNTULUI MUCENIC ŞTEFAN AGHIAZMA SAU APA SFINTITA AICI GASESTI CANTARI BISERICESTI AICI GASESTI INDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI AICI GASESTI SFATURI DUHOVNICESTI AICI SANT CELE MAI IMPORTANTE RUGACIUNI AICI SE GASESC SFINTE MOASTE Alexandru Pesamosca Arhanghelui Gabriel. Arhiepiscop Justinian Chira ARHIMANDRIT TEOFIL PARAIAN Arhimandritul Tavrion Articole Apopei Roxana Articole Ioan Monahul AUDIO..VISARION IUGULESCU BISERICI BUNA VESTIRE CANOANELE SFANTULUI CALINIC Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Evlampie şi Evlampia - sora lui Canonul Sfantului Andrei Criteanul din Postul Sfintelor Pasti Canonul Sfantului Meletie al Antiohiei CARTI INTERESANTE Cei patru Sfinţi Evanghelişti CELE 7 PLANSURI..EFREM SIRUL Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia? Citate CUGETARI ORTODOXE CUM SA NE RUGAM CUVINTE DE FOLOS Cuviosul Arhimd. Sofronie Cuviosul Efrem Filotheitul Cuviosul Gherontie Cuviosul Nicodim de la Tismana (26 Decembrie) CUVIOSUL SERGHIE: Cuviosul Tadei de la Vitovnita Cuviosului Sofronie Saharov DESPPRE VRAJI SI FARMECE DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR DESPRE AVORT DESPRE ACATISTE SI PARACLISE DESPRE APOCALIPSA DESPRE BOALA Despre Boboteaza DESPRE CLEVETEALA SI JUDECATA. Despre Clopote Despre colivă DESPRE CREDINTA DESPRE CRUCE DESPRE DIAVOL DESPRE DRAGOSTE Despre educatia crestina a copiilor Despre Frică DESPRE HAINELE PREOTESTI DESPRE ICOANE DESPRE INGER PAZITOR Despre invidie Despre iubire DESPRE JUDECAREA APROAPELUI DESPRE JUDECATA DE APOI SI VIATA DUPA MOARTE DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU DESPRE LACRIMI DESPRE LUMANARI DESPRE MAICA DOMNULUI DESPRE MANIE Despre milostenie DESPRE MOARTE DESPRE OZN-URI DESPRE PACAT DESPRE POCAINTA DESPRE POST Despre PREOTUL DUHOVNIC DESPRE RAI SI IAD DESPRE RUGACIUNE Despre Rugaciunea Inimii Despre Sfanta Impartasanie DESPRE SFINTELE MOASTE DESPRE SFINTELE MOASTE Sfântul Ioan Gură de Aur DESPRE SMERENIE DESPRE SMERENIE MANDRIE SI EGOISM DESPRE SUFLET DESPRE TALISMAN DESPRE TRUFIE DESPRE URA DIN SFATURILE DE LA PARINTELE IOAN Din sfaturile Preotului Ioan Clopotel DREPTUL SIMEON ŞI SFÂNTA PROOROCIŢĂ ANA Drumul sufletului după moarte DUCEŢI-VĂ SĂ VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR Dudul lui Zaheu - Biserica Sfantul Elisei din Ierihon Duminica Tuturor Sfintilor ENIGMA MARAMEI VERONICĂI EPISTOLIA DOMNULUI Fuga in Egipt ICOANA BIZANTINĂ IER. SAVATIE BASTOVOI IEROD. VISARION IUGULESCU INDICATIILE TESTAMENTARE ALE LUI IOAN IANOLIDE: Inmormantarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Nicolae al Banatului Intampinarea Domnului INTERVIURI Intrarea Domnului in Ierusalim INVATATURI IZVORUL TAMADUIRII ÎNAINTEPRĂZNUIREA ÎNTÂMPINĂRII DOMNULUI Kamenski Mănăstirea "Înălţarea Domnului" Lancea cu care a fost omorât Hristos Legenda Sfântului Valentin MANASTIREA HUREZU MARGARITARE DUHOVNICESTI MINUNEA DE LA SF.MORMANT Minuni ale Sfantului Nectarie MINUNI.. Mitropolitul Antonie al Surojului MITROPOLITUL BARTOLOMEU ANANIA Nasterea Sf Ioan Botezatorul O rugăciune de dimineaţă OSÂNDIRE DE SINE SI EGOISM PARACLISUL SFINȚILOR MUCENICI ADRIAN ȘI NATALIA (26 AUGUST) Parastasele și folosul lor PARINTELE ADRIAN FAGETEANU PARINTELE ARSENIE BOCA PARINTELE ARSENIE PAPACIOC Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa PARINTELE ILARION ARGATU PARINTELE ILIE LACATUSU PARINTELE IOSIF TRIFA PARINTELE JUSTIN PARVU Parintele Maxim un stalpnic al zilelor noastre Parintele Nichifor cel lepros PARINTELE PAISIE AGHIORITUL PARINTELE PETRONIU TANASE PARINTELE PORFIRIE PARINTELE SOFIAN BOGHIU Parintele Teofil Paraian PARINTELE VISARION IUGULESCU Părintele Cleopa Ilie Părintele Constantin Galeriu Părintele Iulian de la Prodromu Părintele Iustin Pârvu Părintele Proclu Nicău PĂRINTELE PROFESOR DUMITRU STĂNILOAE Părintele Rafail Noica Pătimirea Sfinţilor Mucenici Trofim Savvatie şi Dorimedont († 276) Pelerinaj Grecia 2017 Pelerinaj Israel PILDE PILDE CRESTINE PILDE DIN PATERIC POEZII POEZII ..IISUS HRISTOS Poezii cu Preot Ioan POEZII DE ANDREI BOTOSANU POEZII DE CAMELIA CRISTEA Poezii de Costel Ursu Poezii de Daniela Ibisin Poezii de Doru Avram Poezii de Eliana Popa POEZII DE ILARION ARGATU Poezii de Maria Pintecan Poezii de Pr.Gabriel Militaru Poezii de Preot Sorin Croitoru POEZII DE RADU GYR POEZII DE TRAIAN DORZ Poezii de Valeriu Gafencu Poezii de Vasile Militaru Policarp si Laurentiu POVESTIRE POVESTIRI DIN PATERIC POVESTIRI DUHOVNICESTI POVESTITE DE SFINTI Pr. Efrem Atonitul PR. PAISIE OLARU Preot PREOT Ioan Dumitriu de la Parohia Tipografilor Preot Dumitru Stăniloaie Preotul Andrei Constantin PREVIZIUNI Prigonită pentru Iisus Hristos la doar 14 ani PROFETII Prohodul Domnului Proorocul Moise PROTOSINGHELUL NICODIM MANDITA Pruncii Simeon şi Parascheva Psalmi Psalmul 50 (al lui David) Psaltirea PUSTNIC ONUFRIE Răspunsuri Duhovnicesti de la părintele Argatu Rucăciune către sfinti Rugaciune catre Domnul nostru Iisus Hristos Rugaciune pentru bolnavii de cancer. RUGACIUNEA PARINTELUI GHERONTIE - PENTRU ORICE DORINTA Rugaciunea Sfintei Cruci RUGACIUNI Rugăciune catre Sfantul Ilie Rugăciune catre Sfantul Nectarie Rugăciune către Mântuitorul a Sfântului Dimitrie al Rostovului RUGĂCIUNE CĂTRE PĂRINTELE ARSENIE BOCA Rugăciune către Sfântul Apostol Simon Zilotul Rugăciune către Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan Maximovici RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL MUCENIC VENIAMIN DIACONUL Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul RUGĂCIUNE CĂTRE TOTI SFINTII Rugăciune de pocăinţă Rugăciune pentru căsătorie... RUGĂCIUNEA PREACUVIOSULUI PĂRINTE IOAN DAMASCHIN Rugăciunea ultimilor Părinţi de la Optina Rugăciuni Rugăciuni către Sfinţii Arhangheli pentru fiecare zi a săptămînii Rusaliile SA FIM OAMENI SA-I AJUTAM SARBATORI Săpămana Patimilor Sânzaienele Schimbarea la Fată SCOPUL VIETII CRESTINESTI SEMNIFICATIA NUMELUI NOSTRU. Sf .Ghelasie de la Râmeţ Sf ap Iacob al lui Zevedeu SF DIMITRIE IZVORATORUL DE MIR Sf Gheorghe Sf Ignatie SF. IERARH ANTIM IVIREANU Sf. Ignatie Teoforul SF. IOAN DE LA PRISLOP Sf. Mc. Calistrat; Sf. Porfirie Bairaktaris SF.APOSTOL SI EVANGHELIST LUCA SF.IERARH CALINIC DE LA CERNICA Sf.Ignatie Briancianinov Sfanta Mucenită Tatiana Sfanta Alina Sfanta Ana SFANTA CUVIOASĂ PARASCHEVA SFANTA DUMINICA SFANTA ECATERINA Sfanta Eugenia Sfanta Evdochia SFANTA FILOFTEIA Sfanta Fotinii SFANTA HRISTINA Sfanta Iulia SFANTA LITURGHIE Sfanta Lucia Sfanta Macrina Sfanta Maria Egipteanca Sfanta Maria Magdalena Sfanta Marina Sfanta Mucenita Haritina Sfanta Mucenita Tecla Sfanta Mucenită Tatiana SFANTA PARASCHIVA Sfanta Salomeea Sfanta Teodora Sfanta Varvara Sfanta Veronica SFANTA XENIA Sfantul Mc Ioan Valahul SFANTUL ADRIAN Sfantul Alexandru Sfantul Andrei - Apostolul romanilor Sfantul Andrei Rubliov Sfantul Antonie de la Veria Sfantul Ap.Timotei SFANTUL APOSTOL ANDREI SFANTUL APOSTOL IOAN Sfantul Apostol si Evanghelist Matei Sfantul Apostol Tadeu Sfantul Apostol Toma SFANTUL CRISTIAN Sfantul Cuvios Patapie SFANTUL DANIIL SIHASTRUL Sfantul Dimitrie al Rostovului Sfantul Dobri Dobrev SFANTUL DUMITRU Sfantul Efrem Cel Nou Sfantul Efrem Katunakiotul Sfantul Eftimie cel Mare Sfantul Emilian Sfantul Ermolae Sfantul Fanurie SFANTUL GHEORGHE Sfantul GHERASIM DE LA IORDAN Sfantul Gherasim din Kefalonia Sfantul Grigorie cel Mare - Dialogul SFANTUL GRIGORIE DECAPOLITUL Sfantul Haralambie SFANTUL IERARH PARTENIE Sfantul Ierarh Vasile cel Mare SFANTUL ILIE Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava SFANTUL IOAN DAMASCHIN Sfantul Ioan de Kronstadt SFANTUL IOAN RUSUL SFANTUL IOAN SCARARUL SFANTUL IOSIF DE LA PARTOS Sfantul Isidor din Hios Sfantul Isidor Pelusiotul Sfantul Iuda Sfantul Iuliu Veteranul Sfantul Lazăr din Betania SFANTUL MARCU ASCETUL Sfantul Maxim Mărturisitorul SFANTUL MINA SFANTUL MUCENIC EUSTATIE Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Mucenic Polieuct Sfantul Mucenic Procopie SFANTUL MUCENIC TRIFON Sfantul Nechifor Leprosul SFANTUL NECTARIE SFANTUL NICOLAE Sfantul Nicolae Steinhardt Sfantul Nil Dorobantu SFANTUL PANTELIMON Sfantul Parinte Vichentie Malău Sfantul Policarp Sfantul Prooroc Iona Sfantul Sava cel sfintit SFANTUL SELAFIL DE LA NOUL NEAMT SFANTUL SERAFIM DE SAROV Sfantul Serafim de Virita Sfantul Simeon Stalpnicul SFANTUL SPIRIDON SFANTUL STEFAN Sfantul Stefan cel Mare SFANTUL STELIAN Sfantul Teodor Studitul Sfantul Teodor Tiron Sfantul Teodosie cel Mare Sfantul Teodosie de la Brazi SFANTUL TIHON DE ZADONSK Sfantul Valentin (ORTODOXUL) SFANTUL VASILE SFANTUL VICTOR Sfantul. Cuvios Dimitrie cel Nou SFATURI DUHOVNICEŞTI ALE UNUI STAREŢ DE LA OPTINA SFATURI CRESTINE SFATURI DE LA PARINTELE IOAN SFATURI DUHOVNICESTI SFATURI PENTRU ANUL NOU Sfaturi pentru suflet SFATURI PENTRU VIAŢA DUHOVNICEASCĂ Sfăntul Mercurie SFÂNTA MUCENIŢĂ AGATA Sfânta Muceniţă Agnia SFÂNTA MUCENIŢĂ PARASCHEVI Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale Sfânta Salomeea Sfânta Teodora de la Sihla SFÂNTUL LAVRENTIE DE CERNIGOV Sfântul Siluan Atonitul... Sfântul Antonie cel Mare Sfântul Apostol Filip SFÂNTUL APOSTOL IACOB AL LUI ALFEU Sfântul apostol Luca Sfântul apostol Luca al Crimeii Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Sfântul Ciprian si Iustina SFÂNTUL CUVIOS ANTIPA DE LA CALAPODEȘTI ( 10 ianuarie) SFÂNTUL CUVIOS IOAN ZEDAZNELI Sfântul Cuvios Macarie cel Mare sau Egipteanul Sfântul cuvios Memnon SFÂNTUL CUVIOS ONUFRIE CEL MARE Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ SFÂNTUL CUVIOS TEOFIL CEL NEBUN PENTRU HRISTOS Sfântul Efrem Sirul Sfântul Gheorghe Hozevitul Sfântul Grigorie de Nyssa Sfântul Grigorie Palama Sfântul Ierarh Eumenie Sfântul ierarh Ioan Maximovici cel nou SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ Sfântul Ioan Botezătorul SFÂNTUL IOAN CARPATINUL: Sfântul Ioan Evanghelistul Sfântul Ioan Gură de Aur Sfântul Ioan Iacob Hozevitul Sfântul Ioan Rilă SFÂNTUL ISAAC SIRUL SFÂNTUL MARE MUCENIC TEODOR STRATILAT Sfântul Moise Etiopianul. SFÂNTUL MUCENIC CALINIC Sfântul Nicolae Sfântul Nicolae Velimirovici Sfântul Pahomie SFÂNTUL PROOROC ZAHARIA SFÂNTUL SERAFIM DE LA SAROV 1759 - 1833 SFÂNTUL SFINTIT MUCENIC FILUMEN Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul; Sfântul Mucenic Teoctist Sfântul Sfințit Mucenic Ierotei SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC LUCHIAN Sfântul Sfințitul Mucenic Ignatie SFÂNTUL TEOFAN ZAVORATUL SFIINTII-PRIETENII LUI DUMNEZEU Sfintele Mucenite Agapi Hionia si Irina SFINTELE PASTI SFINTELE TAINE SFINTI Sfintii Zotic Atal Camasis si Filip de la Niculitel Sfintii 42 de Mucenici din Amoreea SFINTII APOSTOLI SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL SFINTII ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIL Sfintii Atanasie si Chiril SFINTII CHIR SI IOAN SFINTII CONSTANTIN SI ELENA Sfintii Cozma si Damian Sfintii impărati Constantin si Elena Sfintii Inchisorilor SFINTII IOACHIM SI ANA Sfintii Mari Mucenici Serghie si Vah. Sfintii Martiri Brâncoveni Sfintii Marturisitori Ardeleni Sfintii Mihail si Gavril Sfintii Români Sfintii Simeon si Ana Sfintii Trei Ierarhi Vasile Grigorie si Ioan Sfintii Varsanufie si Ioan Sfintii Zilei Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei (9 martie) Sfinții Mucenici Pavel şi Iuliana SFINŢII ŞI OCROTIRILE LOR Sfînta Mare Muceniţă Irina Sfîntul Antonie de la Iezeru-Vîlcea SINUCIGAŞII SOBORUL MAICII DOMNULUI Soborul Sfinților 70 de Apostoli. TAINA CASATORIEI TAINA SFINTEI SPOVEDANII TEODORA DE LA SIHLA TROPARUL SFANTULUI MUCENIC VLASIE TROPARUL SFINTILOR TREI IERARHI TUTUNUL ŞI ŢIGĂRILE = PĂCATUL SINUCIDERII Ultimele trei dorinţe ale lui Alexandru cel Mare VALERIU GAFENCU VAMEȘUL ȘI FARISEUL VAMILE VAZDUHULUI Versuri de Horațiu Stoica VIATA LUI IISUS HRISTOS Viața Sfântului Iosif cel Nou de la Partos VORBESTE PARINTELE GEORGE ISTODOR

SFINTI

SFINTI