9 martie 2016

CUVÂNT DESPRE RAI

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


Oare cum as putea eu, nepriceputul si cu totul neiscusitul, să zugrăvesc prin cuvinte patria noastră cea veche din care am căzut? Dacă dumnezeiescul si marele Apostol Pavel ne spune că: Cele ce ochiul n-a văzut si urechea n-a auzit si la inimă de om nu s-au suit, acelea a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, apoi cum o limbă de tărână si o minte întunecată de păcate se va pricepe a spune cele nespuse?

Dar, fiindcă nu este bine nici a tăcea despre acea fericire si frumusete, voi îndrăzni a aduce prin cuvânt, din cele ce ne-am învătat din Sfânta Scriptură si din învătăturile Sfintilor Părinti, o umbră oarecare a acelor neumbrite si vesnice veselii, ca prin cele prea mici să suim întelegerea noastră după putere la cele prea mari si cu prea minunată frumusete împodobite.

Sfânta Scriptură ne spune despre rai că este asezat de Dumnezeu spre răsărit: Si a sădit Dumnezeu rai în Eden spre răsărituri. N-ati auzit ce spune Isaia? Răsărit este numele Lui. N-ati auzit ce spune Psaltirea? Dumnezeu S-a suit peste cerurile ceruri-lor, spre răsărituri.

Sfântul Vasile cel Mare întelege raiul, după el si după toti sfintii, ca o desfătare, căci Eden înseamnă raiul desfătării. Aici trebuie să întelegem o desfătare vrednică de Dumnezeu, desfătare care este potrivită sfintilor.

Mai departe, arătând despre acele nespuse duhovnicesti veselii, zice: Acolo pornirile râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu (Psalm 45, 4). Sfintii Părinti ai Bisericii au spus că raiul este îndoit, adică este alcătuit si din cele simtite si din cele gândite, văzut si nevăzut, după cum omul este format din trup si suflet. Raiul îl întelegem si trupeste dar îl tâlcuim si duhovniceste. În rai va fi o desfătare duhovnicească desăvârsită a celor cinci simturi ale omului.

Raiul nu-i împărătia cerurilor. Raiul este locul unde a stat Adam si unde stau dreptii până la judecata de apoi. O stare provizorie. Nu-i hotărât să stea dreptii acolo pentru totdeauna, că de la judecată înainte, sufletele dreptilor nu se mai duc în rai, ci în împărătia cerurilor.

Iar deosebirea între cer si rai este negrăit de mare, pentru că atâta iubire a avut Dumnezeu de neamul omenesc, încât în locul raiului i-a dat împărătia cerurilor. Satana l-a scos pe Adam din rai, iar Dumnezeu, venind pe pământ si suferind pentru neamul omenesc, nu-l mai bagă în rai pe omul care face voia Lui si poruncile Lui si se teme de El, ci în ceruri. În Evanghelie ce s-a zis? "Fericiti cei săraci cu duhul, că acelora este împărătia raiului?" Nu, ci altfel: "împărătia cerurilor". Sau zice: "Fericiti cei izgoniti pentru dreptate, că acelora este împărătia raiului?" Nu, ci împărătia cerurilor.

"Iată dar - zice Sfântul Vasile -, a pierdut omul raiul, iar prin mila lui Dumnezeu cea negrăită, a câstigat cerul". Că unde a prisosit păcatul, zice Apostolul Pavel, acolo darul a prisosit.

Împărătia lui Dumnezeu nu este mâncare si băutură, ci dreptate, pace si bucurie în Duhul Sfânt. Iar ca să intre cineva în Împărătia cerurilor trebuie să se nască din apă si din Duh, să fie nevinovat ca pruncii, să rabde multe scârbe în viată si să se silească în toată viata la lucrul poruncilor Domnului.

Raiul, ca cineva să-l poată descrie, nu se poate. Niciodată nu poate să descrie cineva frumusetile raiului. Nici oamenii, nici îngerii. Auziti pe Apostolul Pavel: Ceea ce ochiul n-a văzut si urechea n-a auzit si la inimă de om nu s-a suit. Aceasta a pregătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe Dânsul.

Marele Vasile, arătând pe cât este nouă cu putintă despre rai, zice asa: "Omule, dacă-ti închipui că raiul este mâncare si băutură si veselie si grădină si flori si cântări si păsări si palate de aur, nu te opresc. Măcar asa să-ti închipui, dar râvneste la rai, adică să doresti raiul. Că dorind raiul, te lasi de păcat. Închipuie-ti si tu cum vrei, dar orice vei închipui tu despre rai, nu este ceea ce îti închipui tu, că raiul este mai presus de minte".

Apoi zice: "Deci ispiteste-te ca prin învătăturile acestea să vii întru întelegerea raiului aceluia si să ajungi si tu la zorile dumnezeiestii lumini. De esti trupesc si mare îndulcire socotesti din cele simtite, să ai acea închipuire a Raiului celui trupesc si săturarea cea prea dulce, si să te sârguiesti către acestea, fiindcă acolo vei afla desfătarea neîncetată! Dar mai bine decât îndulcirile cele trupesti, suie-te cu gândul către frumusetea îngerilor si învată-te cu de-amănuntul roadele dreptătii!"

Sfântul Vasile cel Mare vorbeste în Hexaime-ron despre rai, zicând: "Acolo sunt livezi prea dulci la vedere, cu multă si negrăită verdeată si foarte fru-mos împodobite. Acolo floarea nu străluceste putină vreme si apoi lipseste, ci îndelungată vreme si este o mireasmă a Duhului Sfânt, pe care omul nu o poate spune.

Buna lor mireasmă este fără de sat, frumoasa lor culoare de-a pururea străluceste si puterea vânturilor nu le slăbeste. Lunile cele noi nu le vestejesc, înghe-turile nu le îngheată, arsura soarelui nu le usucă; ci un duh măsurat, care dă oarecare subtire si dulce suflare, usor si cu dulceată suflă asupra lor, neîmpilat de vreme si nevestejit în veac, păzind sporul lor. Iar frumusetea sadurilor celor de acolo este si ea vrednică de facerea si sădirea Celui ce le-a sădit".

Si după multe, zice: "Care cuvânt va putea să arate multimea dulcetii si frumusetii aceleia?... Acolo sunt si neamuri de nenumărate feluri de păsări, care prin floarea aripilor si prin dulcea viersuire a glasuri-lor, aduc o dulceată negrăită, încât oamenii cei drepti de acolo se desfătează si se îndulcesc prin toate simtu-rile: pe unele văzându-le, pe altele auzindu-le". Mai departe zice: "De esti duhovnicesc si cugeti mai mult decât la îndulcirile trupesti, urcă-te cu gândul către frumusetile îngerilor si învată-te roadele dreptătii ce sunt în ei. Vezi râurile lui Dumnezeu cele pline de ape, ale căror porniri veselesc cetatea lui Dumnezeu si a căror mester este singurul Dumnezeu".

Dar, într-adevăr, raiul în care a stat Adam era îndoit. Avea o parte simtită si una gândită, fiindcă în rai erau pomi din care se putea mânca. Ceea ce spune Sfânta Scriptură: pomul cunostintei binelui si răului, se poate închipui că a fost într-adevăr pom.

Dar de ce-i spune pomul cunostintei binelui si răului? Stiti voi ce înseamnă pomul cunostintei binelui si răului, din care a mâncat Adam si de ce se cheamă asa? Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur despre acest pom: "Pomul cunostintei binelui si rău-lui din rai se chema asa pentru că două lucruri mari a arătat el după ce au gustat Eva si Adam dintr-însul: A arătat binele si răul".

A arătat cât de bine era dacă nu mânca din pom, că Adam, care a stat 700 de ani în rai, s-a desfătat acolo de atâtea bunătăti - si de cele simtite si de cele gândite, că auzea si îngerii în ceruri si îi vedea cum îl laudă pe Dumnezeu. Iar atunci când l-a scos afară din atâta dulceată si frumusete, a cunoscut cât de bine era dacă nu mâncam din pom. Si iarăsi, a cunoscut si răul: "Cât de rău este, si ce mare răutate ne-a ajuns pe noi, fiindcă am mâncat din pom".

Iată ce înseamnă pomul cunostintei binelui si răului. A cunoscut cât de rău a făcut că a călcat porunca lui Dumnezeu si cât de bine era dacă nu o călca si nu mânca din pom. Asa se tâlcuieste pomul cunostintei binelui si răului după Sfintii Părinti.

Dar să continuăm despre rai. Marele Vasile spune acolo: "Păsările raiului nu mai mor ca cele de pe pământ si nu mai îmbătrânesc, că sunt pline de Duhul Sfânt. Acolo cele patru stihii care sunt pe pământ: aerul, apa, pământul si cerul, sunt atât de împodobite de Dumnezeu, cum nu se poate vorbi. Cele patru anotimpuri ale anului: primăvara si vara, toamna si iarna, asa de frumos sunt îmbinate unele cu altele, încât nu se mai satură omul în veacul veacului de a trăi acolo.

Acolo niciodată nu este silă a vânturilor si nepotrivire a anotimpurilor. Acolo nu-i nici prea frig, dar nici prea cald. Nu-i nici prea mare vânt, dar nici să nu fie deloc. Nu-i niciodată acolo ploaie prea multă, dar nici să nu fie. Deci cele patru stihii, cele patru anotimpuri, sunt îmbinate în asa fel, încât pro-voacă o negrăită plăcere la cele cinci simtiri ale omului.

Gustul. Poamele din rai au atâta dulceată si atâta felurime de gusturi, încât omul nu mai poate pofti nimic peste dulceata lor.

Auzul. Cântările de acolo care desfătează nu gustul, ci alt simt al omului, auzul, atâta frumusete au, încât o mie de ani se pare un ceas în rai, cum citim si în Mântuirea păcătosilor.

Pipăitul cel îndoit, înăuntru si în afară, acolo atât frumusete are si atâta blândete în zidiri, încât niciodată spini nu există, lucru aspru nu există, lucru care să te ardă nu există, lucru care să te otrăvească nu există, asa încât pipăirea si cea dinăuntru si cea din afară este fără nici o vătămare.

Mirosul. Atâta mireasmă a Duhului Sfânt este acolo si florile acelea atâta mireasmă au, încât nu mai poti să-ti închipui că ar mai exista altceva în lume să miroasă mai frumos ca acelea.

Vederea. Iar vederea se desfătează întru atâta frumusete (Gan-Eden, adică vesnică desfătare), încât nu poate omul nici într-un fel să mai cugete că ar putea vedea ceva mai frumos ca acolo.

Se desfătează cele cinci simtiri ale omului de nu pot mai mult. Ai văzut ce spune în Psaltire: Pornirile râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu. Stiti voi ce înseamnă pornirile râurilor? Râurile Duhului Sfânt se varsă în rai si veselesc cetatea lui Dumnezeu - raiul si sufletele -, încât nu poate omul să spună cu limba asta de tărână ce mângâiere a Duhului Sfânt vine acolo.

Pornirile râurilor, pornirile darului Duhului Sfânt care se varsă în rai, atât veselesc inima si mintea omului, încât el nu mai poate cugeta, nici cu inima, nici cu mintea, nimic mai presus decât acele mângâ-ieri ale darului Duhului Sfânt. Si acesta-i raiul, dacă-ti poti închipui asa, dar nu împărătia cerurilor.

V-am spus că omul este îndoit, o parte văzută si una nevăzută. Raiul este si simtitor, ca omul să poată gusta si cu trupul si cu vederea dulcetile lui; si gânditor, pentru că sufletul omului acolo nu este împiedicat să vadă cerul sau dăntuirile arhanghelilor si ale îngerilor sau să audă cântările din cer. Între partea văzută si cea nevăzută este mare legătură.

În rai Dumnezeu a spus lui Adam să lucreze raiul si să-l păzească. Dar stiti ce lucrare era aceea? Întreabă pe Sfântul Nil Ascetul. Era lucrarea rugă-ciunii si păzirea mintii. Raiul cel cuvântător din sufletul lui! A lucra raiul este totdeauna a fi în rugăciune necontenită cu Dumnezeu, asemenea cu îngerii, căci Adam îi auzea rugându-se si cântând lui Dumnezeu; iar a-l păzi este de a-si păzi mintea, să nu alunece cumva spre gândire împotriva lui Dumnezeu.

Închei aici prin cuvintele Sfântului Vasile cel Mare: "Învată-te, omule, ca din niste învătături ca acestea să vii întru întelegerea Raiului si să ajungi la zorile dinaintea luminii, unde răsare lumina cunos-tintei si unde raiul desfătării s-a sădit". Amin.

Parintele Cleopa

23 februarie 2016

ACATISTUL SFINȚILOR IOSIF, IACOB ȘI DAVID PROOROCUL

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


CONDAC 1

Veniți să ne adunăm în mijlocul Bisericii și să lăudăm într-un glas pe cei care au fost cinstiți de Însuși Cuvântul, pe dreptul Iosif, Sfântul Iacob, fratele Domnului și Sfântul Prooroc David și să le cântăm: Bucurați-vă, slujitori vrednici ai tainelor Cuvântului !

ICOS 1

Astăzi Biserica se veselește, prăznuind pe cei care în felurite chipuri au slujit Cuvântului, și împodobește icoana prăznuirii lor cu cântări ca acestea:
Bucurați-vă, luceferi strălucitori pe cerul Bisericii;
Bucurați-vă, văzători ai tainelor mai presus de minte;
Bucurați-vă, vistierii ale rugăciunii celei curate;
Bucurați-vă, bogăție nerăpită a milostivirii;
Bucurați-vă, mijlocitori pentru pacea lumii;
Bucurați-vă, pomi răsăriți în pământul Vieții;
Bucurați-vă, cărți cuprinzătoare ale gândurilor Cuvântului;
Bucurați-vă, case întemeiate pe temelia iubirii;
Bucurați-vă, pietre nesfârâmate de ploaia ispitelor;
Bucurați-vă, jertfe vii aduse pe rugul rugăciunii;
Bucurați-vă, luminarea iubitorilor de înțelepciune;
Bucurați-vă, cununi ale Bisericii biruitoare;
Bucurați-vă, slujitori vrednici ai tainelor Cuvântului !

CONDAC 2

Sfinte și drepte Iosif, tu singur ai fost ales a fi părinte Celui Ce este Fiul Tatălui și L-ai ocrotit încă de la nașterea Sa, ca să mântuiască pe toți cei care cu dragoste Îi cântă: Aliluia !

ICOS 2

Toiagul tău a înflorit, după voia Tatălui, fiind singurul vrednic a lua la tine ca logodnică pe Maica Fecioară, și a o ocroti pe ea, iar noi, minunându-ne de taina lucrată prin tine, îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-Te, că te-ai făcut părtaș lucrării dumnezeiești;
Bucură-Te, că ai luat la tine pe Maica Luminii;
Bucură-Te, că te-au supus voii Domnului;
Bucură-Te, minunat ocrotitor al Pruncului dumnezeiesc;
Bucură-Te, solitor pentru mântuirea celor ce ți se roagă;
Bucură-Te, izvor neîncetat de bucurie duhovnicească;
Bucură-Te, vrednic ocrotitor al Celui Atotputernic;
Bucură-Te, icoană a gândurilor cuvioase;
Bucură-Te, liman de mângâiere al bătrânilor;
Bucură-Te, purtător al înțelepciunii duhovnicești;
Bucură-Te, mană cerească împărțită credincioșilor;
Bucură-Te, liniștea celor tulburați de ispite;
Bucură-Te, Sfinte Iosif, vrednic ocrotitor al Pruncului Iisus !
CONDAC 3
Fiu bun ai fost dreptului Iosif, fericite Iacob, și cu tatăl tău ai mers în Egipt alături de Pruncul Iisus cu credință tare în Cel Căruia cetele îngerești Îi cântă: Aliluia !
ICOS 3
Frate al Domnului ai fost, fericite, ostenindu-te spre paza poruncilor Domnului și cu fapte bune ai împodobit viața ta, pentru care te cinstim și noi aducând podoabe de laude ca acestea :
Bucură-Te, frate al Celui Care S-a întrupat pentru noi;
Bucură-Te, lăcaș minunat al darurilor de sus;
Bucură-Te, blând următor al faptelor Adevărului;
Bucură-Te, izvor al cuvintelor înțelepciunii;
Bucură-Te, ascultător al poruncilor Domnului;
Bucură-Te, pahar de taină al Vieții;
Bucură-Te, propovăduitor al Învierii Stăpânului;
Bucură-Te, rușinarea celor cufundați în rătăcire;
Bucură-Te, mângâierea celor scârbiți;
Bucură-Te, nădejdea celor ce așteaptă mântuirea;
Bucură-Te, vas de aur al Mântuitorului;
Bucură-Te, scară către lumina Soarelui ceresc;
Bucură-Te, Sfinte Iacob, frate următor al jertfei Mântuitorului !

CONDAC 4

Adâncurile înțelepciunii dumnezeiești ți s-au descoperit ție, Sfinte David, și în psaltire ai așezat toate gândurile cele bune, lăsându-le moștenire celor care cântă Stăpânului: Aliluia !

ICOS 4

De la turma cea necuvântătoare ai fost luat, fericite Părinte David, și în scaunul împărătesc ai fost așezat, preînchipuind taina Păstorului Celui Mare și Împăratului tuturor, Care ne luminează și pe noi a te mări așa :
Bucură-Te, că Domnul a căutat spre smerenia ta;
Bucură-Te, că de la turma necuvântătoare te-a luat;
Bucură-Te, că ai fost pus spre povățuirea turmei cuvântătoare;
Bucură-Te, că ai împodobit cu virtuțile tale scaunul împărătesc;
Bucură-Te, că ai proorocit în psalmi despre Arhiereul Cel Mare;
Bucură-Te, că toate le-ai judecat cu înțelepciune;
Bucură-Te, că ai lăudat pe Domnul neîncetat;
Bucură-Te, că ne-ai arătat pilda pocăinței;
Bucură-Te, că te-ai făcut părtaș milei Domnului;
Bucură-Te, că din belșug te-ai împărtășit din darurile cerești;
Bucură-Te, alăută veșnic cântătoare a tainelor înțelepciunii;
Bucură-Te, sălaș al minunilor Celui Preaînalt;
Bucură-Te, Sfinte David, carte a proorociilor minunate!

CONDAC 5

Fost-ai dăruit de Dumnezeu Fecioarei Maria, ca să păzești cinstea Celei fără de prihană și te-ai învrednicit a fi martor minunii Nașterii Celui Vechi de zile, cântând Domnului împreună cu îngerii: Aliluia !

ICOS 5

Mers-ai să plinești porunca cezarului fericite, și în peșteră a născut Fecioara pe Cel Ce este Mântuirea noastră, de a Cărui slăvită naștere și tu minunându-te, fericite, ai dat slavă Ziditorului și ai cunoscut taina cea mai presus de taină pentru mântuirea neamului omenesc, pentru care te lăudăm așa:
Bucură-Te, că la început ai fost luptat de îndoială, dar ai fost luminat;
Bucură-Te, că Domnul ți-a descoperit prin înger neprihănirea Fecioarei;
Bucură-Te, că ai luat-o la Tine și ai ocrotit-o din porunca Domnului;
Bucură-Te, că te-ai făcut slujitor al tainei mântuirii lumii;
Bucură-Te, că foarte te-ai bucurat de vederea Pruncului ceresc;
Bucură-Te, că în brațe ai luat pe Cel Care ne poartă pe noi;
Bucură-Te, că ai slăvit pe Cel Care ne-a mângâiat pe noi;
Bucură-Te, că și tu așteptai mântuirea neamului căzut;
Bucură-Te, că te-ai veselit de vederea Fiului Tatălui;
Bucură-Te, căci cu dragoste ai slujit Mântuitorului;
Bucură-Te, că ai păzit pe Fecioara de orice defăimare;
Bucură-Te, că Domnul ți-a răsplătit ostenelile;
Bucură-Te, Sfinte Iosif, vrednic ocrotitor al Pruncului Iisus !

CONDAC 6

Sfinte Iacobe, pentru râvna ta întru mărturisirea Adevărului ai fost chemat și la cinstea de episcop, ocupând cel dintâi scaunul Ierusalimului și cântând Domnului cu frică și cutremur: Aliluia !

ICOS 6

Pe cei care huleau adevărului i-ai mustrat, fericite, nesuferind a fi defăimată calea Adevărului Care pentru noi S-a jertfit, iar Domnul a răsplătit jertfa ta, iar noi îți aducem în dar laude ca acestea:
Bucură-Te, că Fiu al lui Dumnezeu pe Hristos ai mărturisit;
Bucură-Te, că nu te-ai temut de cei robiți înșelăciunii;
Bucură-Te, că ai apărat cu putere adevărul credinței;
Bucură-Te, că ai revărsat râuri de înțelepciune;
Bucură-Te, că bine ai povățuit turma încredințată ție;
Bucură-Te, că Sfinții Apostoli foarte te cinsteau;
Bucură-Te, că frate de seamă Domnului ai fost;
Bucură-Te, că nu te-ai lepădat de El în încercări;
Bucură-Te, că ai luat Crucea Stăpânului cu bucurie;
Bucură-Te, că nimic nu te-a împiedicat de la mărturisire;
Bucură-Te, a cetății Ierusalimului ocrotitor;
Bucură-Te, rugător osârdnic pentru cei ce te cinstesc;
Bucură-Te, Sfinte Iacob, frate următor al jertfei Mântuitorului !

CONDAC 7

Pentru blândețea și smerenia ta Domnul te-a ales împărat peste poporul Său și cu frică ai slujit Celui de Care se cutremură cetele serafimilor cântându-I cu bucurie: Aliluia !

ICOS 7

Din lucrarea celui rău ai alunecat în păcat, întinându-ți sufletul cu desfrânarea și uciderea, dar mai apoi îndoită pocăință ai adus, plângând cu amar căderea ta și rămânând peste veacuri pildă de adâncă pocăință pentru cei care te laudă așa:
Bucură-Te, că ai plâns cu amar pentru păcate;
Bucură-Te, că ai cunoscut învierea din păcat;
Bucură-Te, că Domnul nu te-a lăsat în cădere;
Bucură-Te, că ai cerut curățirea de fărădelegi;
Bucură-Te, că pururea ai avut înainte păcatul spre a te smeri;
Bucură-Te, că nu ai avut pace până nu ai aflat iertare;
Bucură-Te, că pentru smerenia ta Domnul te-a miluit;
Bucură-Te, că Dumnezeu a primit pocăința ta;
Bucură-Te, că nu te-a lăsat să te cufunzi și mai mult în păcat;
Bucură-Te, că în psalmi ai cântat toate durerile tale;
Bucură-Te, că și nouă ne-ai lăsat rugăciuni de pocăință;
Bucură-Te, că ești mijlocitor pentru orice suflet greșit;
Bucură-Te, Sfinte David, carte a proorociilor minunate!

CONDAC 8

Cu săgeata îndoielii cel rău te tulbura, Sfinte Iosif, dar Domnul nu te-a lăsat în nedumerire, ci ți-a descoperit că Cel zămilsit întrânsa este de la Duhul Sfânt, ca să cânți cu bucurie: Aliluia !

ICOS 8

Domnul te-a povățuit Sfinte Iosif, trimițându-ți în vis pe Sfântul Înger, ca să duci Pruncul și pe Maica Sa în Egipt, păzindu-i de sabia mâniei lui Iord, pentru care te lăudăm așa:
Bucură-Te, că ascultător ai fost poruncii dumnezeiești;
Bucură-Te, că pe Cel Născut în peșteră L-ai dus în Egipt;
Bucură-Te, că ai avut călătorie binecuvântată de Domnul;
Bucură-Te, căci cu dragoste ai înconjurat pe Prunc;
Bucură-Te, că ai păzit viața Pruncului de răutatea lui Irod;
Bucură-Te, că ai slujit Acestuia cu multă înțelepciune;
Bucură-Te, că Domnul ți-a răsplătit ostenelile tale;
Bucură-Te, că El te-a primit în lăcașurile slavei Sale;
Bucură-Te, că în inimă ai păstrat taina nașterii Adevărului;
Bucură-Te, că ai mulțumit Domnului pentru chemarea sfântă;
Bucură-Te, că întru toate te-ai supus voii Domnului;
Bucură-Te, că ești rugător fierbinte pentru cei ce te cinstesc;
Bucură-Te, Bucură-Te, Sfinte Iosif, vrednic ocrotitor al Pruncului Iisus !

CONDAC 9

De pe aripa templului ai fost aruncat Sfinte Iacob, și mai apoi cu lemn ai fost omorât, dar toate le-ai răbdat pentru dragostea Adevărului, Căruia neîncetat Îi cântăm : Aliluia !

ICOS 9

Moarte mucenicească ai primit pentru Cel Care S-a jertfit pe Cruce pentru mântuirea noastră, iar noi lăudând înțelepciunea și jertfa ta spre slava lui Dumnezeu, Își cântăm așa:
Bucură-Te, că cea dintâi Sfântă Liturghie Bisericii ai lăsat;
Bucură-Te, că ai împodobit scaunul de episcop al cetății sfinte;
Bucură-Te, că și mai mult sufletul ți-ai împodobit cu virtute;
Bucură-Te, că drept împărțitor al averii părintești ai fost;
Bucură-Te, că nu te-ai temut de mânia celor care au răstignit pe Domnul;
Bucură-Te, că ai prmit cu bucurie moartea mucenicească;
Bucură-Te, că strălucești cu putere în slava cea cerească;
Bucură-Te, că te rogi fierbinte pentru cei ce te cinstesc;
Bucură-Te, că stai aproape de Stăpânul rugându-L pentru noi;
Bucură-Te, că ne mângâi cu blândețe în necazurile noastre;
Bucură-Te, că Domnului ai slujit cu râvnă până la sfârșit;
Bucură-Te, că Mântuitorul Hristos te-a primit întru odihna Sa;
Bucură-Te, Sfinte Iacob, frate următor al jertfei Mântuitorului !

CONDAC 10

Sfinte David, cu bărbăție ai răbdat prigonirile, punându-ți nădejdea în purtarea de grijă a Domnului, Căruia și noi cântăm : Aliluia !

ICOS 10

Primit-ai mustrarea proorocului Natan și pocăință adâncă ai adus Domnului, care ți-a dat părinteasca iertare și te-a arătat icoană a pocăinței adevărate, iar noi la acoperământul rugăciunii tale alergând, cerem să ne mijlocești iertare, pocăință și mare milă, ca să-ți cântăm așa :
Bucură-Te, că ai fost împodobit cu diadema înțelepciunii;
Bucură-Te, că ai stins focul mâniei Domnului cu izvorul pocăinței;
Bucură-Te, că Stăpânul a căutat spre tine cu milă;
Bucură-Te, că ai vorbit cu Dumnezeu în înțelepciunea psalmilor;
Bucură-Te, căci cu dreptate ai slujit ca rege;
Bucură-Te, că ai proorocit și în psalmi pe Mielul lui Dumnezeu;
Bucură-Te, că așteptai cu dor plinirea profeției;
Bucură-Te, că Biserica se împodobește cu cântările tale;
Bucură-Te, că ne ești mijlocitor fierbinte la tronul ceresc;
Bucură-Te, că ne solești nouă pocăință;
Bucură-Te, că te-ai bucurat de vederea Mântuitorului în iad;
Bucură-Te, că ai văzut lumina Celui Care a sfărâmat porțile iadului;
Bucură-Te, Sfinte David, carte a proorociilor minunate!

CONDAC 11

Cu multă râvnă ați slujit Mântuitorului, nedând dormitare ochilor voștri și ați fost răsplătiți cu bogate daruri, intrând în bucuria Celui Căruia cetele îngerești Îi cântă neîncetat: Aliluia !

ICOS  11

Fiind noi săraci de orice faptă bună, din smerita vistierie a sufletelor noastre aducem vouă aceste neînsemnate cântări de laudă, cerând ocrotirea rugăciunilor voastre, ca să ne izbăvim de focul cel veșnic:
Bucurați-vă, propovăduitori ai Adevărului;
Bucurați-vă, scuturi nebiruite ale înțelepciunii de sus;
Bucurați-vă, mângâierea noastră în necazuri;
Bucurați-vă, solitori grabnici pentru a noastră mântuire;
Bucurați-vă, rușinarea celor care hulesc Adevărul;
Bucurați-vă, stâlpi de nădejde ai credincioșilor;
Bucurați-vă, propovăduitori ai întrupării Cuvântului;
Bucurați-vă, jertfe bineplăcute aduse pentru dragostea Ziditorului;
Bucurați-vă, povățuitori de taină pe calea mântuirii;
Bucurați-vă, pilde vii ale vieții celei mai presus de lume;
Bucurați-vă, odihna Părintelui ceresc;
Bucurați-vă, vistierii ale darurilor Duhului;
Bucurați-vă, slujitori vrednici ai tainelor Cuvântului !

CONDAC 12

Întru odihna Domnului ați intrat, fericiților Părinților, mărind pe Cel Care v-a ales pe voi să slujiți tainelor Sale, iar noi cu mulțumire cântăm Domnului : Aliluia !

ICOS 12

Ca unii care ați aflat îndrăzneală înaintea Mântuitorului Hristos și Îl vedeți nemijlocit stând pe scaunul slavei, nu încetați a vă ruga și pentru mine, păcătosul, ca să aflu iertare de păcate și milă în ceasul judecății și să cânt vouă unele ca acestea:
Bucurați-vă, rugători pentru pacea lumii;
Bucurați-vă, ceruri înțelegătoare ale slavei Domnului;
Bucurați-vă, flori pline de mireasma sfințeniei;
Bucurați-vă, fierbinți rugători către Focul neapropiat;
Bucurați-vă, lumini strălucind din Lumina neapusă;
Bucurați-vă, slava drepților lui Hristos;
Bucurați-vă, propovăduitori ai arătării Cuvântului;
Bucurați-vă, trâmbițe ale mărturisirii celei adevărate;
Bucurați-vă, odihna iubitorilor de liniștire;
Bucurați-vă, povățuitori către Lumina neapropiată;
Bucurați-vă, glasuri propovăduitoare ale Vieții;
Bucurați-vă, cununi ale slavei neapropiate;
Bucurați-vă, slujitori vrednici ai tainelor Cuvântului !

CONDAC 13

O, Sfinților Iosif, Iacob și David, treime de Sfinți, rugați-vă Domnului să ne dăruiască nouă răspuns bun la înfricoșătoarea Sa judecată, ca să ne învrednicim și noi a-I cânta cu mulțumire și duhovnicească bucurie : Aliluia !

Arhivă blog

CARUI SFANT TREBUIE SA NE RUGAM?

Drumul către viaţa cea veşnică şi fericită a împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni-l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către sfinţi. Şi cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute ­medicii cei pământeşti şi mai-marii zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinţii lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu ­lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre. Şi totuşi, după cuvintele Apostolului, ­„darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieţii sfinţilor, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii ­dintre sfinţi ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alţii – pentru un altul, după darurile lor; şi nu există necaz al vieţii, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu şi pe care să n-o împlinească acesta.

SFANTA SCRIPTURA

Totalul afișărilor de pagină

Etichete

. . Despre Evlavie .RUGĂCIUNE “Tâlcuire la Tatăl nostru” ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESTI ACATISTE ACATISTUL Cuviosului Ioan de la Prislop Acatistul sf Stefan cel Mare Acatistul Sfantului Nicolae Acatistul Sfântului GHERASIM KEFALONITUL Acatistul Sfintei Cruci Acatistul Sfintilor Brancoveni Adormirea Maicii Domnului Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Adormirea Sfintei Ana ADUCEREA MOAŞTELOR SFÂNTULUI MUCENIC ŞTEFAN AGHIAZMA SAU APA SFINTITA AICI GASESTI CANTARI BISERICESTI AICI GASESTI INDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI AICI GASESTI SFATURI DUHOVNICESTI AICI SANT CELE MAI IMPORTANTE RUGACIUNI AICI SE GASESC SFINTE MOASTE Alexandru Pesamosca Arhanghelui Gabriel. Arhiepiscop Justinian Chira ARHIMANDRIT TEOFIL PARAIAN Arhimandritul Tavrion Articole Apopei Roxana Articole Ioan Monahul AUDIO..VISARION IUGULESCU BISERICI BUNA VESTIRE CANOANELE SFANTULUI CALINIC Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Evlampie şi Evlampia - sora lui Canonul Sfantului Andrei Criteanul din Postul Sfintelor Pasti Canonul Sfantului Meletie al Antiohiei CARTI INTERESANTE Cei patru Sfinţi Evanghelişti CELE 7 PLANSURI..EFREM SIRUL Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia? Citate CUGETARI ORTODOXE CUM SA NE RUGAM CUVINTE DE FOLOS Cuviosul Arhimd. Sofronie Cuviosul Efrem Filotheitul Cuviosul Gherontie Cuviosul Nicodim de la Tismana (26 Decembrie) CUVIOSUL SERGHIE: Cuviosul Tadei de la Vitovnita Cuviosului Sofronie Saharov DESPPRE VRAJI SI FARMECE DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR DESPRE AVORT DESPRE ACATISTE SI PARACLISE DESPRE APOCALIPSA DESPRE BOALA Despre Boboteaza DESPRE CLEVETEALA SI JUDECATA. Despre Clopote Despre colivă DESPRE CREDINTA DESPRE CRUCE DESPRE DIAVOL DESPRE DRAGOSTE Despre educatia crestina a copiilor Despre Frică DESPRE HAINELE PREOTESTI DESPRE ICOANE DESPRE INGER PAZITOR Despre invidie Despre iubire DESPRE JUDECAREA APROAPELUI DESPRE JUDECATA DE APOI SI VIATA DUPA MOARTE DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU DESPRE LACRIMI DESPRE LUMANARI DESPRE MAICA DOMNULUI DESPRE MANIE Despre milostenie DESPRE MOARTE DESPRE OZN-URI DESPRE PACAT DESPRE POCAINTA DESPRE POST Despre PREOTUL DUHOVNIC DESPRE RAI SI IAD DESPRE RUGACIUNE Despre Rugaciunea Inimii Despre Sfanta Impartasanie DESPRE SFINTELE MOASTE DESPRE SFINTELE MOASTE Sfântul Ioan Gură de Aur DESPRE SMERENIE DESPRE SMERENIE MANDRIE SI EGOISM DESPRE SUFLET DESPRE TALISMAN DESPRE TRUFIE DESPRE URA DIN SFATURILE DE LA PARINTELE IOAN Din sfaturile Preotului Ioan Clopotel DREPTUL SIMEON ŞI SFÂNTA PROOROCIŢĂ ANA Drumul sufletului după moarte DUCEŢI-VĂ SĂ VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR Dudul lui Zaheu - Biserica Sfantul Elisei din Ierihon Duminica Tuturor Sfintilor ENIGMA MARAMEI VERONICĂI EPISTOLIA DOMNULUI Fuga in Egipt ICOANA BIZANTINĂ IER. SAVATIE BASTOVOI IEROD. VISARION IUGULESCU INDICATIILE TESTAMENTARE ALE LUI IOAN IANOLIDE: Inmormantarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Nicolae al Banatului Intampinarea Domnului INTERVIURI Intrarea Domnului in Ierusalim INVATATURI IZVORUL TAMADUIRII ÎNAINTEPRĂZNUIREA ÎNTÂMPINĂRII DOMNULUI Kamenski Mănăstirea "Înălţarea Domnului" Lancea cu care a fost omorât Hristos Legenda Sfântului Valentin MANASTIREA HUREZU MARGARITARE DUHOVNICESTI MINUNEA DE LA SF.MORMANT Minuni ale Sfantului Nectarie MINUNI.. Mitropolitul Antonie al Surojului MITROPOLITUL BARTOLOMEU ANANIA Nasterea Sf Ioan Botezatorul O rugăciune de dimineaţă OSÂNDIRE DE SINE SI EGOISM PARACLISUL SFINȚILOR MUCENICI ADRIAN ȘI NATALIA (26 AUGUST) Parastasele și folosul lor PARINTELE ADRIAN FAGETEANU PARINTELE ARSENIE BOCA PARINTELE ARSENIE PAPACIOC Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa PARINTELE ILARION ARGATU PARINTELE ILIE LACATUSU PARINTELE IOSIF TRIFA PARINTELE JUSTIN PARVU Parintele Maxim un stalpnic al zilelor noastre Parintele Nichifor cel lepros PARINTELE PAISIE AGHIORITUL PARINTELE PETRONIU TANASE PARINTELE PORFIRIE PARINTELE SOFIAN BOGHIU Parintele Teofil Paraian PARINTELE VISARION IUGULESCU Părintele Cleopa Ilie Părintele Constantin Galeriu Părintele Iulian de la Prodromu Părintele Iustin Pârvu Părintele Proclu Nicău PĂRINTELE PROFESOR DUMITRU STĂNILOAE Părintele Rafail Noica Pătimirea Sfinţilor Mucenici Trofim Savvatie şi Dorimedont († 276) Pelerinaj Grecia 2017 Pelerinaj Israel PILDE PILDE CRESTINE PILDE DIN PATERIC POEZII POEZII ..IISUS HRISTOS Poezii cu Preot Ioan POEZII DE ANDREI BOTOSANU POEZII DE CAMELIA CRISTEA Poezii de Costel Ursu Poezii de Daniela Ibisin Poezii de Doru Avram Poezii de Eliana Popa POEZII DE ILARION ARGATU Poezii de Maria Pintecan Poezii de Pr.Gabriel Militaru Poezii de Preot Sorin Croitoru POEZII DE RADU GYR POEZII DE TRAIAN DORZ Poezii de Valeriu Gafencu Poezii de Vasile Militaru Policarp si Laurentiu POVESTIRE POVESTIRI DIN PATERIC POVESTIRI DUHOVNICESTI POVESTITE DE SFINTI Pr. Efrem Atonitul PR. PAISIE OLARU Preot PREOT Ioan Dumitriu de la Parohia Tipografilor Preot Dumitru Stăniloaie Preotul Andrei Constantin PREVIZIUNI Prigonită pentru Iisus Hristos la doar 14 ani PROFETII Prohodul Domnului Proorocul Moise PROTOSINGHELUL NICODIM MANDITA Pruncii Simeon şi Parascheva Psalmi Psalmul 50 (al lui David) Psaltirea PUSTNIC ONUFRIE Răspunsuri Duhovnicesti de la părintele Argatu Rucăciune către sfinti Rugaciune catre Domnul nostru Iisus Hristos Rugaciune pentru bolnavii de cancer. RUGACIUNEA PARINTELUI GHERONTIE - PENTRU ORICE DORINTA Rugaciunea Sfintei Cruci RUGACIUNI Rugăciune catre Sfantul Ilie Rugăciune catre Sfantul Nectarie Rugăciune către Mântuitorul a Sfântului Dimitrie al Rostovului RUGĂCIUNE CĂTRE PĂRINTELE ARSENIE BOCA Rugăciune către Sfântul Apostol Simon Zilotul Rugăciune către Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan Maximovici RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL MUCENIC VENIAMIN DIACONUL Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul RUGĂCIUNE CĂTRE TOTI SFINTII Rugăciune de pocăinţă Rugăciune pentru căsătorie... RUGĂCIUNEA PREACUVIOSULUI PĂRINTE IOAN DAMASCHIN Rugăciunea ultimilor Părinţi de la Optina Rugăciuni Rugăciuni către Sfinţii Arhangheli pentru fiecare zi a săptămînii Rusaliile SA FIM OAMENI SA-I AJUTAM SARBATORI Săpămana Patimilor Sânzaienele Schimbarea la Fată SCOPUL VIETII CRESTINESTI SEMNIFICATIA NUMELUI NOSTRU. Sf .Ghelasie de la Râmeţ Sf ap Iacob al lui Zevedeu SF DIMITRIE IZVORATORUL DE MIR Sf Gheorghe Sf Ignatie SF. IERARH ANTIM IVIREANU Sf. Ignatie Teoforul SF. IOAN DE LA PRISLOP Sf. Mc. Calistrat; Sf. Porfirie Bairaktaris SF.APOSTOL SI EVANGHELIST LUCA SF.IERARH CALINIC DE LA CERNICA Sf.Ignatie Briancianinov Sfanta Mucenită Tatiana Sfanta Alina Sfanta Ana SFANTA CUVIOASĂ PARASCHEVA SFANTA DUMINICA SFANTA ECATERINA Sfanta Eugenia Sfanta Evdochia SFANTA FILOFTEIA Sfanta Fotinii SFANTA HRISTINA Sfanta Iulia SFANTA LITURGHIE Sfanta Lucia Sfanta Macrina Sfanta Maria Egipteanca Sfanta Maria Magdalena Sfanta Marina Sfanta Mucenita Haritina Sfanta Mucenita Tecla Sfanta Mucenită Tatiana SFANTA PARASCHIVA Sfanta Salomeea Sfanta Teodora Sfanta Varvara Sfanta Veronica SFANTA XENIA Sfantul Mc Ioan Valahul SFANTUL ADRIAN Sfantul Alexandru Sfantul Andrei - Apostolul romanilor Sfantul Andrei Rubliov Sfantul Antonie de la Veria Sfantul Ap.Timotei SFANTUL APOSTOL ANDREI SFANTUL APOSTOL IOAN Sfantul Apostol si Evanghelist Matei Sfantul Apostol Tadeu Sfantul Apostol Toma SFANTUL CRISTIAN Sfantul Cuvios Patapie SFANTUL DANIIL SIHASTRUL Sfantul Dimitrie al Rostovului Sfantul Dobri Dobrev SFANTUL DUMITRU Sfantul Efrem Cel Nou Sfantul Efrem Katunakiotul Sfantul Eftimie cel Mare Sfantul Emilian Sfantul Ermolae Sfantul Fanurie SFANTUL GHEORGHE Sfantul GHERASIM DE LA IORDAN Sfantul Gherasim din Kefalonia Sfantul Grigorie cel Mare - Dialogul SFANTUL GRIGORIE DECAPOLITUL Sfantul Haralambie SFANTUL IERARH PARTENIE Sfantul Ierarh Vasile cel Mare SFANTUL ILIE Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava SFANTUL IOAN DAMASCHIN Sfantul Ioan de Kronstadt SFANTUL IOAN RUSUL SFANTUL IOAN SCARARUL SFANTUL IOSIF DE LA PARTOS Sfantul Isidor din Hios Sfantul Isidor Pelusiotul Sfantul Iuda Sfantul Iuliu Veteranul Sfantul Lazăr din Betania SFANTUL MARCU ASCETUL Sfantul Maxim Mărturisitorul SFANTUL MINA SFANTUL MUCENIC EUSTATIE Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Mucenic Polieuct Sfantul Mucenic Procopie SFANTUL MUCENIC TRIFON Sfantul Nechifor Leprosul SFANTUL NECTARIE SFANTUL NICOLAE Sfantul Nicolae Steinhardt Sfantul Nil Dorobantu SFANTUL PANTELIMON Sfantul Parinte Vichentie Malău Sfantul Policarp Sfantul Prooroc Iona Sfantul Sava cel sfintit SFANTUL SELAFIL DE LA NOUL NEAMT SFANTUL SERAFIM DE SAROV Sfantul Serafim de Virita Sfantul Simeon Stalpnicul SFANTUL SPIRIDON SFANTUL STEFAN Sfantul Stefan cel Mare SFANTUL STELIAN Sfantul Teodor Studitul Sfantul Teodor Tiron Sfantul Teodosie cel Mare Sfantul Teodosie de la Brazi SFANTUL TIHON DE ZADONSK Sfantul Valentin (ORTODOXUL) SFANTUL VASILE SFANTUL VICTOR Sfantul. Cuvios Dimitrie cel Nou SFATURI DUHOVNICEŞTI ALE UNUI STAREŢ DE LA OPTINA SFATURI CRESTINE SFATURI DE LA PARINTELE IOAN SFATURI DUHOVNICESTI SFATURI PENTRU ANUL NOU Sfaturi pentru suflet SFATURI PENTRU VIAŢA DUHOVNICEASCĂ Sfăntul Mercurie SFÂNTA MUCENIŢĂ AGATA Sfânta Muceniţă Agnia SFÂNTA MUCENIŢĂ PARASCHEVI Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale Sfânta Salomeea Sfânta Teodora de la Sihla SFÂNTUL LAVRENTIE DE CERNIGOV Sfântul Siluan Atonitul... Sfântul Antonie cel Mare Sfântul Apostol Filip SFÂNTUL APOSTOL IACOB AL LUI ALFEU Sfântul apostol Luca Sfântul apostol Luca al Crimeii Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Sfântul Ciprian si Iustina SFÂNTUL CUVIOS ANTIPA DE LA CALAPODEȘTI ( 10 ianuarie) SFÂNTUL CUVIOS IOAN ZEDAZNELI Sfântul Cuvios Macarie cel Mare sau Egipteanul Sfântul cuvios Memnon SFÂNTUL CUVIOS ONUFRIE CEL MARE Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ SFÂNTUL CUVIOS TEOFIL CEL NEBUN PENTRU HRISTOS Sfântul Efrem Sirul Sfântul Gheorghe Hozevitul Sfântul Grigorie de Nyssa Sfântul Grigorie Palama Sfântul Ierarh Eumenie Sfântul ierarh Ioan Maximovici cel nou SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ Sfântul Ioan Botezătorul SFÂNTUL IOAN CARPATINUL: Sfântul Ioan Evanghelistul Sfântul Ioan Gură de Aur Sfântul Ioan Iacob Hozevitul Sfântul Ioan Rilă SFÂNTUL ISAAC SIRUL SFÂNTUL MARE MUCENIC TEODOR STRATILAT Sfântul Moise Etiopianul. SFÂNTUL MUCENIC CALINIC Sfântul Nicolae Sfântul Nicolae Velimirovici Sfântul Pahomie SFÂNTUL PROOROC ZAHARIA SFÂNTUL SERAFIM DE LA SAROV 1759 - 1833 SFÂNTUL SFINTIT MUCENIC FILUMEN Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul; Sfântul Mucenic Teoctist Sfântul Sfințit Mucenic Ierotei SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC LUCHIAN Sfântul Sfințitul Mucenic Ignatie SFÂNTUL TEOFAN ZAVORATUL SFIINTII-PRIETENII LUI DUMNEZEU Sfintele Mucenite Agapi Hionia si Irina SFINTELE PASTI SFINTELE TAINE SFINTI Sfintii Zotic Atal Camasis si Filip de la Niculitel Sfintii 42 de Mucenici din Amoreea SFINTII APOSTOLI SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL SFINTII ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIL Sfintii Atanasie si Chiril SFINTII CHIR SI IOAN SFINTII CONSTANTIN SI ELENA Sfintii Cozma si Damian Sfintii impărati Constantin si Elena Sfintii Inchisorilor SFINTII IOACHIM SI ANA Sfintii Mari Mucenici Serghie si Vah. Sfintii Martiri Brâncoveni Sfintii Marturisitori Ardeleni Sfintii Mihail si Gavril Sfintii Români Sfintii Simeon si Ana Sfintii Trei Ierarhi Vasile Grigorie si Ioan Sfintii Varsanufie si Ioan Sfintii Zilei Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei (9 martie) Sfinții Mucenici Pavel şi Iuliana SFINŢII ŞI OCROTIRILE LOR Sfînta Mare Muceniţă Irina Sfîntul Antonie de la Iezeru-Vîlcea SINUCIGAŞII SOBORUL MAICII DOMNULUI Soborul Sfinților 70 de Apostoli. TAINA CASATORIEI TAINA SFINTEI SPOVEDANII TEODORA DE LA SIHLA TROPARUL SFANTULUI MUCENIC VLASIE TROPARUL SFINTILOR TREI IERARHI TUTUNUL ŞI ŢIGĂRILE = PĂCATUL SINUCIDERII Ultimele trei dorinţe ale lui Alexandru cel Mare VALERIU GAFENCU VAMEȘUL ȘI FARISEUL VAMILE VAZDUHULUI Versuri de Horațiu Stoica VIATA LUI IISUS HRISTOS Viața Sfântului Iosif cel Nou de la Partos VORBESTE PARINTELE GEORGE ISTODOR

SFINTI

SFINTI