SFÂNTUL ARHIDIACON,APOSTOL ŞI MUCENIC ŞTEFAN,

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

CEL DINTÂI CRIN AL ÎNŢELEPCIUNII DIN CUNUNA MUCENICEASCĂ 

       Ca un cer senin s-a arătat sufletul tău vestind sălăşluirea Soarelui dreptăţii,
Şi ploaia iubirii dumnezeieşti slobozind ai dat iertare celor ce te-au aruncat în groapa morţii. Ca un luceafăr următor al Cuvântului ai răsărit, râvnind pătimirea cea binecuvântată,
 Pentru aceasta te-ai şi învrednicit de a ajunge împreună cu El la odihna luminată. Cele cereşti se veselesc, primind în sânurile sale pe prima rază mucenicească mărturisitoare a Treimii,
 Care după înălţarea Soarelui vieţii a slujit cuvântului acestuia întru adevărul mântuirii. Ca model al iertării ai rămas închipuit în cartea înţelegătoare a neamului omenesc, Şi eşti cinstit şi încununat cu laude de cei ce au urmat cuvântului tău proorocesc.
 Cu pietre ai fost lovit, cel ce ai biruit patimile zdrobindu-le de Piatra vieţii, Şi toată înşelarea necredinţei ai ruşinat-o înaintea neascultătorilor fii ai morţii Pietrele ţi-au gătit mormântul aşa cum
Cuvântul a fost îngropat sub mormânt de piatră, Şi nevăzut pe Crucea suferinţei ai fost înălţat, ca să vezi de aproape slava cea luminată.
 Mustrat-ai pe cei ce răspândeau în popor sămânţa necredinţei cu fulgerul cuvintelor Tale,
Şi naşterea Celui Născut mai înainte de veci ai vestit, fiind tu aprins de a Duhului înflăcărare. Faţa Ta strălucind ca a unui înger a îngrozit întunericul de pe chipurile necredincioase,
Şi întru dulcea odihnă ai mers, ca să primeşti plata pentru mărturisirile cele adevărate. În mijlocul adunării răutăţii fiind, ai mărturisit cu tărie pe Cel Ce a întărit adunarea îngerilor,
Şi ai deschis ceata mărturisitorilor cu a ta îndrăzneală sfântă de a vesti pe Stăpânul Sfinţilor.
Nu te-ai temut de cei fărădelege, care pretindeau a slujii legii celei adevărate,
Şi pe Hristos L-ai arătat Aşezământul a toată legea în care se săvârşesc cele luminate.
 Cununa darurilor a strălucit asupra capului tău, ca cel ce pe Hristos L-ai avut cunună a vieţii, Şi cu rugăciunile tale ajută-ne să-ţi împletim cununile laudelor ca să ne izbăvim de osânda morţii.
Temelia mucenicilor Stăpânul a zidit punându-te pe tine ca întâia piatră a dreptăţii,
Pentru aceasta Biserica lui Hristos o povăţuieşte cu lumina rugăciunii pe căile Vieţii.
Pe scara înţelepciunii ai urcat, având gândul luminat de făclia iubirii, Şi cu dragostea
Cuvântului străjuindu-ţi sufletul ai aflat comoara răsplătirii.
Plin de roadele Duhului te-ai arătat, acestea odihnind în cămara cea tainică a sufletului,
 Pe care Însuşi Hristos ţi-o lumina şi hora gândurilor o făcea să se desfăşoare în jurul Cuvântului.
 Cu veşmântul dragostei dumnezeieşti acoperindu-ţi sufletul, ai rezistat viforului mâniei necredincioşilor, Şi ai apărat cu puterea cuvântului cele arătate ţie lămurit de Cuvântul ce a înviat mulţimea morţilor.
Rugatu-te-ai şi după trecerea în cămările cereşti pentru cei ce te-au ucis, Şi Domnul luând aminte la jertfa rugii tale pe Saul la credinţă l-a adus.
Pe Piatra vieţii întărindu-ţi paşii mărturisirii ai biruit cu puterea lui Hristos,
Cu rugăciunile tale cumpără pietrele virtuţilor cu ca să-mi împodobesc sufletul necredincios,
Neîntărind fiind întru virtute, mă clatin la cel mai mic vânt al ispitelor, Pentru aceasta cu pietrele rugăciunilor tale zideşte-mi scara cuvintelor. Pe capul tău străluceşte cununa cea de diamant mărturisind tăria credinţei,
Pe aceasta contemplându-o, aşează-mi gândurile rătăcite pe pragul umilinţei. Chipul tău ca al unui înger strălucea încă de pe pământ, mărturisind puterea harului lui Hristos,
 Cu care umplându-ţi sufletul ai lucrat cunună de cuvinte mărturisitoare în mijlocul unui popor necredincios.
Ca cel ce chip al iertării desăvârşite te-ai arătat, pune-mi înainte icoana iubirii, Cea care îndeamnă sufletul împietrit să se împărtăşească din tainele iertării şi jertfirii.
Chipul tău pe care s-au revărsat strălucirile îngereşti ale slavei negrăite,
Să lumineze şi chipul sufletului meu întunecat de păcatele prea multe.
 Cu focul rugăciunilor tale arde vălul întristării care sufletul mi-a acoperit Şi cu roua înţelepciunii tale curăţeşte păcatul care m-a rănit, Stinge focul patimilor care arde în casa egoismului meu,
 Şi mă face să mă preocup de deşertăciuni şi să uit de Dumnezeu.
Pietrele patimilor mele se îneacă în râul întristării Şi însumi închid porţile inimii, neavând virtutea răbdării,
Cu răutatea cea care nu mişcă gândul inimii împietrite mă înfăşor, Nesocotind pe aproapele şi neluând în seamă iubirea cu care sunt dator.
Ca un diamant te-ai arătat, respingând ploaia pietrelor aruncate cu mânie,
Şi strălucirea Treimii revărsându-se pe chipul Tău a dat despre curăţia ta mărturie. Pe mine, cel întunecat la chip şi acoperit de fumul multor patimi urâte,
Mă luminează,
Sfinte Ştefane, arătând minţii mele piatra de virtute. În noroiul patimilor zăcând îmi abat gândul de pe calea mântuirii,
Şi deschizând uşa sufletului fiarelor patimilor ajung în pragul întunecimii.
Razele rugăciunilor tale pătrunzând printre frunzele păcatelor ce acoperă fereastra sufletului,
Să scuture toate legăturile păcatelor şi să dezlege toate patimile ce sting lumina cugetului.
Râurile patimilor mele le usucă cu a ta rugăciune,
Pietrele păcatelor le depărtează din a mea cale de pătimire,
Ca să te cinstesc împletindu-ţi cununi de mărire,
 Şi voi afla pace sufletului şi izvor de sfinţire. Pietrele mâniei aruncate asupra ta ţi-au pricinuit urcarea către Piatra-Hristos, Despărţindu-te de cei rău credincioşi ai aflat grabnică odihnă în lăcaş luminos.
 Pietrele ţi-au fost pecetea muceniciei binecuvântată de Piatra cea tare,
Care a întărit inima ta întru mărturisire şi în chinuri ţi-a dăruit răbdare.
Pietrele aruncate spre dărâmarea casei trupului ţi-au rezidit casa sufletului,
 Căci suferind chinurile trupeşti, te-ai înnoit întru lumina gândului.
Pietrele aruncate de necredincioşi ţi-au zidit lăcaşul cel ceresc,
În care ajungând, te-ai odihnit deplin după chinul cel mucenicesc.
Pietrele aruncate de mâinile cele necurate au zidit temelia mucenicilor,
 Însuţi fiind primul mărturisitor care ai deschis această cale Sfinţilor.
Biserica lui Hristos saltă văzând pe primul ei stâlp păşind cu bucurie, Şi aducând în mână făclia muceniciei ai luminat urmaşilor calea de jertfire. Cunună îţi împletim din florile cuvintelor sfinţite de Duhul Sfânt,
Lăudând nevoinţele tale prin care ai făcut să strălucească Cerescul Cuvânt.
 Cu gândurile alergând pe pajiştea înmiresmată a Duhului Sfânt îţi gătim masă duhovnicească, Însă firava noastră pricepere nu e în stare ca hrană tare să-ţi gătească. Pentru aceasta cu lumina rugăciunilor tale acoperă gândurile pătimaşe
Ca întru liniştea cea dorită fără tulburare să ţesem cuvinte luminoase.
 Cu durerile trupului tău ai cumpărat în ceruri odihna veşnică a sufletului Şi pietrele ţi-au zidit scară care a mers până în cămara tainică a Cuvântului.
Aprinzându-te de focul iubirii dumnezeieşti ai mărturisit cu îndrăzneală Dar cei rău credincioşi nu au văzut în cuvintele tale decât pricină de sminteală. Taina Treimii ţi s-a descoperit când braţele cerului s-au deschis, Şi la sânurile iubirii dumnezeieşti fiind primit ai mărturisit vădit, Duhul Sfânt luminându-ţi ochii vederii sufleteşti ţi-a descoperit pe Fiul de-a dreapta Tatălui, Şi ca un înger ai strălucit covârşit de taina pe care ţi-o descoperise însăşi dragostea Împăratului. Cel dintâi pahar al muceniciei tu l-ai băut întărit de credinţa în Hristos, Şi cu bucurie ai alergat, covârşit de bogăţia arătată în chip luminos.
Roagă-te Domnului, mie celui neînţelept să mi se dea cuvânt de mărire,
Cu care să împodobesc prăznuirea ta sub binecuvântata smerire.
Ultimul cuvânt rostit a fost spre iertarea celor ce te-au ucis, Prin aceasta arătând că pe vrăjmaşul mântuirii desăvârşit l-ai învins.
Asemenea Celui pe Care L-ai iubit cu tot sufletul ai vurt viaţa să-ţi închei, Şi spre lăcaşurile cereşti ai zburat, dezlegându-te de pătimirea de la cei răi.
Bucură-te,
 Mărturisitor al Treimii care Se odihnea pe tronul inimii,
Înainte mergător al cetei mucenicilor aprinsă de acelaşi foc al iubirii,
Chip îngeresc ce grăieşte în limbi omeneşti cele preaînalte,
Îmbrăţişare cerească a darurilor celor cu totul minunate,
 Scaun al gândului pe care S-a odihnit Cuvântul,
 Flacără dumnezeiesc aprinsă de focul nestins a Duhului,
Sălaş în care s-a odihnit toate darurile luminii,
 Povăţuitorul celor ce urmează calea mântuirii,
Făclia apostolilor deschizând testamentul jertfei muceniceşti,
 Oglindă curată a Treimii în care s-au închipit cele dumnezeieşti,
Veşmânt al puterii ce te acoperea de loviturile trupeşti, Martoe al tainei mai presus de gând despre cele cereşti, Poartă a mucenicilor deschisă cu cheia mărturisirii, Casă a Duhului Sfânt sfinţită spre adăpostirea căutătorilor mântuirii,

Soare al înţelepciunii ce alerga repede pe cerul mărturisirii, Lumină negrăită revărsată din plinitătatea Treimii, Carte a jertfei mărturisitoare în care a scris mâna Cuvântului,
Palat al darurilor contemplate la lumina făcliei gândului, Izvor de înţelepciune al cărui sânge mărturisitor a adăpat pământul însetat, Alergare grabnică cu picioarele gândului spre a intra în cămara Cerescului Împărat.

Cine a fost Sfantul Stefan?

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Sfantul Stefan este primul sfant comun al Bisericilor Catolice si Ortodoxe, dupa Marea Schisma.

Sfantul Stefan, sau Stephanus dupa Noul Testament, a fost un diacon elen, primul martir crestin, condamnat la moarte de autoritatile iudaice din Ierusalim. Din anul 560 osemintele sale s-ar afla impreuna cu osemintele arhidiaconului roman Laurentius in cripta bisericii "San Lorenzo fuori le Mura" din Roma.


Pe 27 decembrie, facem pomenirea Sfantului Stefan. Acesta era iudeu de neam, din semintia lui Avraam (Fapte 7, 2). Numele sau de Stefan este de origine greaca si inseamna "coroana". Cand i s-au descoperit moastele, pe mormantul sau scria "chiliel", care in limba ebraica inseamna "cununa", pentru ca intr-adevar el a luat cel dintai dintre crestini cununa muceniciei. Sfantul Stefan era unul din cei 70 de ucenici; este cel dintai care a vazut cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu.

In Sinedriu, Sfantul Stefan a tinut o cuvantare, in care a aratat ca Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de profeti si ca iudeii sunt vinovati pentru uciderea Lui. Furiosi, evreii au cerut uciderea lui cu pietre. Martiriul Sfantului Stefan a avut loc in valea lui Iosafat.


Sfantul Stefan diaconul este sarbatorit de crestinii romano-catolici, anglicani, reformati, evanghelici si unitarieni pe 26 decembrie, iar de cei ortodocsi si greco-catolici pe 27 decembrie, acesta fiind primul sfant comun al celor doua biserici, Catolica si Ortodoxa, dupa Marea Schisma.

Sfântul Ștefan sau Stephanus (n. 1 - d. 35) după Noul Testament a fost diacon iudeu (evreu) din Ierusalim care a fost primul martir creștin, condamnat la moarte de autoritățile iudaice din Ierusalim. Potrivit Noului Testament, Sfântul Ștefan a fost unul dintre cei șapte bărbați ”plini de Duh Sfânt și de înțelepciune”, aleși de către apostoli pentru a îndeplini calitatea de diaconi. Ștefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, care îl urmau pretutindeni și care au asistat direct la faptele sale. Fiind ales să îi conducă pe diaconi, Sfântul Ștefan a fost numit Arhidiacon.


Întrucât, în Biserica primară, rolul diaconului era unul mult mai important decât în zilele noastre, Sfântul Ștefan a intrat rapid în atenția fariseilor, care erau nemulțumiți de faptul că el predica public învățăturile lui Iisus. La scurtă vreme după începerea misiunii sale de diacon, el a fost adus în fața Sinedriului, pentru a fi acuzat de blasfemie contra lui Moise și a lui Dumnezeu. Întrebat de același Caiafa care îl judecase pe Iisus cum răspunde acuzării, Sfântul Ștefan a ținut o lungă cuvântare, acuzându-i, la rândul său, pe cei ce îi doreau pieirea: "Cum au fost părinții voștri așa sunteți și voi! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinții voștri? Și au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept ai Cărui vânzători și ucigași v-ați făcut voi acum. Voi care ați primit Legea întru rânduieli de la îngeri și n-ați păzit-o!" (Faptele Apostolilor VII, 51-53).



Sfântul Ștefan a fost găsit vinovat de blasfemie și condamnat la moarte prin lapidare. După pronunțarea sentinței, conform Noului Testament, el a avut o teofanie, spunând: "Iată văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu". El a fost dus înafara cetății, unde a fost ucis cu pietre, devenind primul martir - primul ucis pentru că mărturisise credința în Iisus. Urmând exemplul acestuia, în clipa morții el cere iertare pentru cei ce îl ucid. Conform Noului Testament și tradiției creștine, printre cei ce l-au judecat și care au asistat la uciderea lui s-a aflat și Saul, convertit ulterior la creștinism, cel ce avea să devină Sfântul Pavel.

Noul Abel

Aşezarea acestei sărbători, a Întâiului Mucenic Ştefan, lângă slăvitul praznic al Naşterii Domnului, nu este deloc întâmplătoare, fiindcă “sărbătoare vine după sărbătoare, şi prăznuire ia locul prăznuirii! Suntem chemaţi de la rugăciune la rugăciune şi sărbătoarea în cinstea robului ia locul prăznuirii Naşterii Domnului”.

Dar nu numai acest lucru este de ajuns pentru ca Biserica să aşeze cinstirea lui Ştefan lângă cea a Domnului, ci e dovedită şi de jertfa prin sânge a întâiului mucenic ca răspuns al oamenilor la jertfa sângeroasă a Mântuitorului, “ca să plătească prin sânge harul dat (nouă) în locul sângelui”. Sângele martiric al lui Ştefan vine, aşadar, ca răspuns uman la harul primit prin Întruparea, Patimile şi Învierea Mântuitorului, şi în locul sângelui vechi vărsat de frate contra frate, “care s-a vărsat de la facerea lumii, de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, care a pierit între altar şi templu”. El, Ştefan, este primul creştin care, “în lupta cu păcatul, s-a împotrivit încă până la sânge”.

“După cum Cain, acel ucigaş de frate, a săvârşit uciderea fratelui său, tot astfel şi Ştefan cel preafericit a fost primul care a sfinţit, prin pătimirile sale evlavioase, pământul cu propriul său sânge, bărbat posterior timpurilor apostolice, dar cel dintâi prin faptele sale de vitejie”

Asemenea lui David

Ştefan este “primul care s-a luptat cu diavolul, primul care l-a învins, imitând pe David, chiar dacă l-a imitat în sens invers: David l-a biruit pe Goliat cu pietre (1 Reg. 17, 32-52), tot cu pietre şi Ştefan pe diavol; cel dintâi, prin pietrele cu care era lovit”.
În acest chip Ştefan a urmat drepţilor din Vechiul Testament, preschimbând lupta în sens invers, duhovnicesc, adică împotriva diavolului şi a uneltirilor acestuia. Dacă Moise s-a urcat pe munte pentru a primi tablele legii, Ştefan în schimb şi-a făcut munte din pietrele cu care era lovit, văzând slava lui Dumnezeu şi, mai presus de toţi proorocii, pe Hristos şezând de-a dreapta Tatălui. A văzut, pe cât îi era cu putinţă posibil omeneşte, Treimea. Culmea, el, văzătorul de Dumnezeu, era acuzat pe nedrept de evrei, care “au pus pe nişte bărbaţi să zică: L-am auzit spunând cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu” , căci zicea “că Acest Iisus Nazarineanul va strica locul acesta (sinagoga) şi va schimba datinile pe care ni le-a lăsat nouă Moise” . Iar el strălucea mai mult decât Moise, care şi-a acoperit faţa cu văl. Şi era acesta precum un heruvim, căci “au văzut faţa lui ca o faţă de înger” . El spunea în fapt aceleaşi cuvinte pe care şi Mântuitorul le spusese mai înainte evreilor, primind astfel aceeaşi învinuire ca şi Hristos, aceeaşi moarte, aceeaşi începătură a sângelui vărsat.


Pârga mucenicilor

“Stătea singur înconjurat din toate părţile de un popor de ucigaşi. În acel ceas nu era alături de el nici prieten, nici cunoscut, nici rudă” . Singurul care i-a stat alături în acele momente, îmbărbătându-l, a fost Dumnezeu revelat în Treime. Eli, Eli lama sabahtani? ar fi fost cuvintele cu care ar fi strigat şi Ştefan în acele momente dacă Dumnezeu nu i s-ar fi descoperit. Acea vedere i-a dat puterea să se roage zicând pentru cei ce îl loveau cu pietre “Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!” . Însă “nu i-a trimis în ajutor un înger, ca apostolilor în temniţă (FA 5, 19-20; 12, 6-10), nici o putere slujitoare sau un semn, ci S-a arătat El Însuşi. Ştefan a fost pârga mucenicilor; iar cea dintâi faptă de mucenicie trebuia să fie desăvârşită, pentru ca mucenicii cei ce vor fi zidiţi în urmă să ia un reazim tare de râvnă şi să nu fie imitatorii fricii [...] Pentru aceasta Dumnezeu S-a arătat din cer lui Ştefan” .

Diaconia. Imitarea patimilor lui Hristos

Ştefan a fost numit primul între cei şapte diaconi aleşi să slujească poporul. Această începătură a diaconiei, a slujirii, se aseamănă cu cea a Domnului, Primul care a slujit omului după căderea din Rai, spălând noroiul cel dintâi al păcatelor de pe tălpile alunecărilor noastre. Precum Mântuitorul, şi Ştefan a fost scos afară din cetate, prin poarta care acum îi poartă numele, fiind omorât, deşi era nevinovat: “Trăgându-l afară din oraş pe omul purtător de Hristos, care purta răbdarea ca şi Hristos crucea, vindecă răul săvârşit tot prin rău, se apără de ucidere prin ucidere şi adaugă crucii pietrele. Au aşezat pe un loc şes pe de trei ori fericitul Ştefan, trupul acela înalt, trofeul mare al mucenicilor”.

Cu armele lor, cu pietrele, Ştefan şi-a construit mormântul plin de lumină, făcându-i temelie tare, ziduri groase şi boltă cu cruce.

El a biruit moartea cu moarte şi pietrele cu Piatra Cea din capul unghiului. Ca un trofeu ce stă la înălţime din pricina măririi, aşa şi Ştefan strălucea ca aurul dintre pietre. El era diaconul Pietrei Celei din capul unghiului. Asterie îi arată clar pe ucigaşi: “Mâna evreiască a săvârşit omorul”!

Punctul culminant al martirajului nu a fost doar felul cum a fost omorât Ştefan ci, cu mult mai cutremurător, felul cum s-a adunat el pentru ultima rugăciune, căci “n-a căzut necuviincios, ca cei mai mulţi oameni. N-a căzut lungit cu faţa la pământ, nici n-a fost doborât pe o coastă, nici n-a căzut trupului lui pe spate; ci a căzut, punându-şi genunchii în chipul plin de cuviinţă al unui om care se roagă”.

Făcând referire la cel care păzea hainele ucigaşilor, la Saul din seminţia lui Veniamin (“Veniamin, lup răpitor” , Asterie îşi aduce aminte de ostenelile purtate de acesta după convertirea sa, făcându-se apostol pentru Evanghelie, zicând: “Voi râde cu multă plăcere când te voi auzi vorbind despre suferinţele tale (Pavel) pentru Evanghelie, enumerând printre alte primejdii şi pe aceasta: “Odată am fost lovit cu pietre” (II Cor. 11, 25). Trebuia ca să fii justificat de pietrele aruncate în Ştefan prin pietrele primite de tine, şi să curmi crima păcatului prin identitatea de suferinţă” .

Contra lui Sabelie

Vederea lui Ştefan în timpul pătimirii sale a fost peste veacuri mărturia Bisericii împotriva eresurilor, a celor care uneau sau confundau persoanele şi ipostasele Sfintei Treimi, căci “Dacă Dumnezeu ar fi săvârşit vedenia numai pentru folosul lui Ştefan, era de ajuns numai vocea din cer, cum s-a întâmplat mai înainte în timpul botezului Domnului (Mt. 3, 17) [...] Acum, însă, S-a arătat lui Ştefan în vedenie pentru alte pricini, şi, mai cu seamă, având în vedere rătăcirea lui Sabelie [...] care avea să introducă în lume amestecul ipostaselor Sfintei Treimi” .

Această vedere îi descoperă lui Ştefan pe Dumnezeu în Treime de persoane, nu doar Tatăl şi pe Fiul de-a dreapta Sa, ci şi pe Sfântul Duh împreună cu Ei, deoarece atunci când “cauţi prezenţa Duhului, uită-te puţin mai sus de pietre şi de uciderea lui Ştefan şi vei găsi că Duhul vorbeşte înainte de a avea loc vedenia; El este împreună cu Ştefan şi pregăteşte mai departe pe atlet” , iar dacă “însă despre Sfântul Duh s-a scris mai înainte şi în urmă a vorbit Tatăl şi Fiul, schimbarea ordinii persoanelor nu pângăreşte deloc credinţa. Scriptura obişnuieşte să facă lucrul acesta

Mormântul Sfântului Ștefan a fost descoperit în anul 415. Din anul 560 osemintele sale s-ar afla împreună cu osemintele arhidiaconului roman Laurentius (d. 258) în cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura” din Roma.

Sfânta Tradiţie ne spune că în timp ce mulţimea ucidea cu pietre pe Sfântul Ştefan, mai departe pe o ridicătură de pământ, stăteau şi priveau dându-i putere de a suferi cu demnitate martiriul, însăşi Maica Domnului însoţită de Sfântul Ioan ucenicul cel iubit al Domnului. Aceste cuvinte grăieşte Sfânta Tradiţie: ”O, cât îi era de dulce moartea, Sfântului, celui dintâi mucenic, cu toate că se afla într-acea crudă ucidere cu pietre –căci privea la patimile lui din înălţimile cereşti, prea dulcele Iisus – iar din dealurile pământeşti, prea dulcea Mamă, împreună cu iubitul ucenic”.

La biserica ridicată în cinstea Sfântului Ştefan pe colina de la capătul Văii Iosafat, vin şi se roagă numeroşi creştini din toate părţile lumii. În apropierea bisericii se află una din cele şapte porţi ale cetăţii şi care poartă numele Sfântului Ştefan indicând astfel poarta prin care a fost scos din cetate şi ucis cu pietre.

Credincioşii bisericii noastre au un cult deosebit pentru Sfântul Ştefan. Numeroase biserici au ca hram pe Sfântul Ştefan, iar creştinii, atât bărbaţi cât şi femei, poartă cu mare cinste numele Sfântului păstrând cu mare evlavie icoana cu chipul său.

Să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să asculte smeritele noastre rugăciuni, iar pe Sfântul Ştefan cu aceste cuvinte: ” Scapă pe cei ce te cinstesc de toate nevoile, celor ce serbează cinstită pomenirea ta, ca cel ce stai înaintea scaunului lui Hristos, ca să ne învrednicească curăţirii de păcate şi împărăţiei cerurilor”.

Pentru intreg albumul foto click aici:

http://ro.netlog.com/artasireligie/photo/setid=...-