"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
In 11 noiembrie serbam pe Sfantul Mina,dar si pe Sfantul
mucenic Victor.
Si pentru a serba cei doi sfinti va postez o prima foto cu amandoi-Sfantul Mina si Sfantul Victor
În vremea împărăţiei lui Antonin împăratul Romei, era un ostaş
de fel din Italia, ostăşind sub stăpânirea voievodului Sebastian, cu
numele Victor, care a crezut în Domnul nostru Iisus Hristos, iar numele
Lui cel Preasfânt îl mărturisea înaintea tuturor. Pornindu-se prigoană
asupra creştinilor, a chemat voievodul pe fericitul Victor şi i-a zis:
"Au venit la noi cărţi de la împăratul, poruncind să vă ducem pe voi,
creştinii, la jertfele zeilor noştri; iar pe cei ce nu se vor supune, cu
grele munci să-i chinuim. Deci tu, Victore, să aduci jertfă zeilor, ca
să nu cazi sub munci, căci îţi vei pierde viaţa şi sufletul tău".
Iar Sfântul Victor a răspuns: "Eu nu mă voi pleca poruncii
împăratului celui muritor şi nu voi face voia lui, pentru că am pe
Împăratul Cel fără de moarte, Dumnezeul şi Mântuitorul meu Iisus
Hristos, a Căruia împărăţie este fără de sfârşit şi cei ce fac voia Lui
vor avea viaţă veşnică; iar cei ce fac voia împăratului vostru cel
muritor, a căruia împărăţie este vremelnică, vor pieri în veci".
Intreg praznicul zilei
Voievodul a zis către dânsul: "Tu eşti ostaş al împăratului
nostru, supune-te dar poruncii lui şi adă jertfă". Sfântul a răspuns:
"De acum nu mai sunt ostaş al împăratului vostru cel pământesc, ci al
Celui ceresc, pentru că deşi am ostăşit o vreme sub stăpânirea
împăratului vostru, însă n-am încetat a sluji Împăratului meu. Şi acum
nu-L voi lăsa pe El şi idolilor voştri nu voi jertfi. Deci, fă ceea ce
voieşti. Iată trupul meu este în mâinile tale, iar peste suflet are
stăpânire numai Dumnezeul meu".
Iar voievodul a zis: "Omule, singur pe tine te dai în primejdie,
neascultînd porunca; jertfeşte zeilor ca să te izbăveşti de muncile
care îndată te vor ajunge pe tine". Sfântul a răspuns: "Eu chiar această
voiesc, a răbda munci pentru Domnul meu şi mult mă voi bucura,
învrednicindu-mă a pătimi pentru numele Lui".
Atunci voievodul îndată a poruncit să-i sfărâme degetele şi să
le rupă din încheieturi. Apoi a ars un cuptor foarte mult şi a aruncat
pe Sfântul Victor într-însul, dar a rămas acolo trei zile viu şi
nevătămat, ca şi cei trei tineri în cuptorul Babilonului. Iar muncitorul
a poruncit a treia zi, să deschidă cuptorul şi să ia cenuşa mucenicului
să o arunce în râu. Dar când cuptorul a fost deschis, sfântul a ieşit
sănătos, lăudând pe Dumnezeu pentru că nu s-a atins de dânsul focul şi
nu l-a vătămat. După aceasta voievodul a chemat pe un vrăjitor şi i-a
poruncit să omoare pe Sfântul Victor cu otravă. Acela a fiert carne cu
otravă aducătoare de moarte şi i-a dat să mănânce. Iar el a zis: "Deşi
nu mi se cade a primi de la voi carne necurată şi a mânca, dar pentru ca
să cunoaşteţi că nimic nu poate otrava cea aducătoare de moarte
împotriva puterii Domnului meu, Dătătorul de viaţă, o voi mânca". Apoi,
rugându-se, a mâncat carnea cu otravă şi n-a pătimit nimic.
Văzând vrăjitorul că nu s-a vătămat sfântul din mâncarea
otrăvită, a pregătit alte cărnuri cu otravă mai cumplită şi a zis către
sfântul: "Dacă vei mânca şi aceasta şi vei fi viu, îndată voi lăsa tot
meşteşugul vrăjitoriei şi al fermecătoriei şi voi crede în Dumnezeul
tău". Iar Sfântul Victor a mâncat şi acele cărnuri amestecate cu otravă
şi mai cumplită şi a rămas iarăşi nevătămat. Atunci vrăjitorul a zis cu
mare glas: "Iată, ai biruit puterea vrăjitoriei mele, Victore, şi
sufletul meu cel pierdut de demult l-ai scos acum din iad, pentru că
cred în Domnul Iisus Hristos, Cel propovăduit de tine". Apoi, ducându-se
la casa sa, a adunat cărţile vrăjitoriei şi toate fermecătoriile şi
le-a ars, apoi s-a făcut creştin desăvârşit.
Voievodul văzând că nimic nu a vătămat pe sfântul, s-a mâniat
foarte şi a poruncit să-i taie toate vinele trupului; după aceasta să-l
arunce într-o căldare cu untdelemn fierbinte. Însă sfântul zicea:
"Aşa-mi este de plăcut acest untdelemn ce fierbe, precum celui însetat
apa rece".
Iar muncitorul, mai mult umplându-se de mânie, a poruncit să
spânzure pe sfântul pe lemn şi să-i ardă tot trupul cu făclii; apoi
amestecând nişte praf omorâtor cu oţet, l-a turnat în gura lui. Iar
sfântul a zis: "Oţetul şi această otravă de moarte îmi este dulce ca
mierea şi fagurul".
Muncitorul, umplându-se mai mult de mânie, a poruncit să scoată
ochii mucenicului lui Hristos. După aceasta l-a spânzurat cu capul în
jos şi s-a dus lăsându-l aşa spânzurat trei zile. Iar a patra zi,
socotind ostaşii că mucenicul ar fi murit, au venit să-l vadă şi
aflându-l pe dânsul viu, s-au spăimântat; iar toţi cei ce veniseră cu el
au orbit şi-şi căutau fiecare povăţuitor. Dar sfântului, făcându-i-se
milă de dânşii, s-a rugat lui Dumnezeu cu sârguinţă şi a zis către
dânşii: "În numele Domnului meu Iisus Hristos, să vedeţi!".
Apoi ei îndată au văzut şi, mergând, au vestit voievodului cele
ce s-au făcut. Iar voievodul, mâniindu-se şi mai tare, a poruncit
ostaşilor să jupoaie pielea de pe sfântul. Aceasta făcându-se, o femeie
din popor care venise la acea pierzare, anume Ştefanida, cu credinţa
creştină, soţia unuia din ostaşi, a văzut două cununi frumoase
coborându-se din cer, una pe capul Sfântului Mucenic Victor şi alta pe
capul său, şi a început cu mare glas a ferici pe sfântul, zicând:
"Fericit eşti, Victore, şi fericite sunt pătimirile tale pentru
Hristos; bine primită este lui Dumnezeu jertfa ta ca şi a lui Abel,
pentru că singur te-ai jertfit Lui cu inimă dreaptă. Astfel te-a primit
pe tine Dumnezeu, ca şi pe Enoh, bărbatul cel drept, pe care l-a dus în
rai ca să nu guste moartea până la o vreme. Drept eşti ca şi Noe cel
plin de fapte bune şi desăvârşit în neamul său.
Crezut-ai ca şi Avraam şi te-ai adus pe tine jertfă lui Dumnezeu
ca şi Isaac. Avut-ai osteneli ca şi Iacov şi te-ai făcut preaînţelept
ca şi Iosif, căruia i-a fost dat a spune mai înainte cele ce erau să
fie. Ispite ai răbdat precum Iov, care, după multe pătimiri a biruit pe
diavolul; urmat-ai lui Isaia care a fost tăiat de Manase cu fierăstrău.
De tine focul nu s-a atins ca şi de cei trei tineri din cuptorul lui
Nabucodonosor. Ţi-ai pus nădejdea spre Dumnezeu, precum David fiul lui
Iesei.
Căci iată, văd două cununi trimise din cer, una mai mare şi mai
frumoasă, iar altă mai mică. Deci, cea mai mare se aduce ţie de
doisprezece îngeri, iar cea mai mică mie, căci şi eu sunt vas mai
neputincios, însă sunt gata a intra în nevoinţă şi a răbda bărbăteşte
pentru Domnul nostru şi sufletul meu a-l pune pentru El".
Acestea grăind ea şi auzind-o voievodul, a poruncit celor ce
stăteau înainte să o prindă pe dânsa şi să o aducă înaintea sa. Şi
căutând spre dânsa cu mândrie, a întrebat-o, grăind: "Cine eşti tu?"
Sfântă a răspuns: "Sunt creştină!".
Apoi a întrebat-o voievodul despre nume şi despre vârsta şi
aflând că o cheamă Ştefanida şi are de la naşterea sa cinsprezece ani şi
opt luni, iar cu bărbatul său a vieţuit un an şi patru luni, a început a
grăi către dânsa mai cu blândeţe, zicând: "Pentru ce vrei să laşi aşa
degrabă lumea această frumoasă şi viaţa aceasta dulce şi cu bună
petrecere împreună cu bărbatul tău şi voieşti a-ţi pierde frumuseţea
tinereţii tale, dându-te singură de voie, la moarte pentru Cel
răstignit?".
Sfântă a răspuns: "Las lumea aceasta deşartă şi vremelnică şi
toate dulceţile trupeşti ce sunt pe pământ, precum şi pe bărbatul meu,
ca să pot ieşi împreună cu fecioarele cele înţelepte în întâmpinarea
Mirelui Celui nemuritor, a lui Hristos Mântuitorul meu". Iar voievodul a
zis către dânsa: "Lasă acele cuvinte mincinoase şi nefolositoare despre
Dumnezeul tău şi te apropie de zeii noştri şi le jertfeşte lor". Sfânta
Ştefanida a răspuns: "Tu şi zeii tăi sunteţi plini de minciuni, iar eu
grăiesc adevărul; căci Domnul meu adevărat este şi nu este nedreptate
întru Dânsul.
Deci nu voi jertfi mincinoşilor zei, ci voiesc a fi jertfă bine
primită adevăratului Dumnezeu, Care vieţuieşte în cer, ca să nu mă
lipsesc de cunună cea pregătită mie întru împărăţia Lui". Iar muncitorul
îndată a poruncit să plece la pământ vârfurile a doi copaci de finic ce
erau acolo şi să lege de dânşii pe Sfânta Ştefanida, şi să o sfâşie.
Deci, i-a legat un picior de vârful finicului celui plecat, iar altul de
celălalt vârf, apoi le-a dat drumul. Iar finicii, ridicându-se la
înălţimea lor, au despărţit pe sfânta în două. Atunci sfântul ei suflet
zburând ca o pasăre, şi-a aflat cuib în cer şi cununa cea pregătită ei.
Iar pe Sfântul Victor a poruncit tiranul să-l taie cu toporul.
Deci, auzind sfântul hotărârea aceasta, mulţumea lui Dumnezeu.
Iar când era să-i taie capul, el a proorocit moartea muncitorilor săi,
zicând: "După douăsprezece zile veţi muri şi voi, iar după douăzeci şi
patru de zile, voievodul vostru va fi prins de cei potrivnici".
Acestea proorocind, el s-a rugat şi şi-a plecat capul, care a
fost tăiat cu toporul. Iar după tăiere a curs lapte amestecat cu sânge
şi mulţi din cei necredincioşi văzând acea minune, au crezut în Hristos.
Şi mai ales când au văzut împlinirea proorociei lui, căci precum a
proorocit, aşa a şi fost; căci cu moarte năprasnică au pierit cei ce
l-au muncit pe el, iar voievodul a căzut în mâinile vrăjmaşului său.
Astfel a pătimit Sfântul Victor împreună cu Sfânta Ştefanida în
cetatea Damascului, în a unsprezecea zi a lunii noiembrie. Iar acum se
sălăşluiesc amândoi în cetatea aceea, căreia nu-i trebuie soarele şi
luna ca să lumineze, pentru că slava lui Dumnezeu o luminează pe dânsa
şi luminătorul ei este Mielul lui Dumnezeu, Căruia I se cuvine slavă, în
veci. Amin.
