Tradiţii pentru spor şi sănătate de Sfântul Ilie

Sfântul Ilie

Liliana Ivan

An de an, la 20 iulie, Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare îl prăznuieşte pe marele prooroc a lui Dumnezeu, Ilie Tesviteanul, mustrătorul împăraţilor care s-au îndepărtat de credinţă, sfântul care i-a pedepsit pe proorocii mincinoşi, mare făcător de minuni în timpul vieţii şi după ce s-a urcat la cer într-un car de foc.

Ce spune Scriptura despre Proorocul Ilie Tesviteanul
Dintre proorocii Vechiului Testament, Sf. Ilie Tesviteanul este „văzătorul" de Dumnezeu, aşa cum spune Sfânta Scriptură în Cartea a treia şi în Cartea a patra a Regilor. Patria Sfântului Ilie a fost ţara Galaadului, care se învecina cu cetatea Tezvi, iar ţinut care i-a influenţat şi numele de Tesviteanul. De la naştere, cu aproape 900 de ani înainte de întruparea lui Hristos, tatăl său, Sovac, un preot al Legii Vechi, a avut o viziune: el a văzut mai mulţi bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe „vorbind cu pruncul, învelindu-l cu foc şi băgându-i foc în gură să mănânce".
Emoţionat de vedenia aceasta neobişnuită, preotul Sovac s-a dus la ierusalim şi le-a povestit preoţilor despre ciudata vedenie; unul dintre preoţii care i-a ascultat povestea, un înainte văzător, l-a liniştit: „Nu te teme, omule, că vedenia pe care ai văzut-o pentru pruncul tău este spre slava lui Dumnezeu , căci acest prunc va fi locaş al luminii darului lui Dumnezeu şi cuvântul lui va fi ca focul de puternic şi lucrător. Râvna lui către Dumnezeu va fi fierbinte şi el va judeca pe Israel cu sabia şi cu focul".
Şi profeţia făcută s-a împlinit: când pruncul a crescut şi a ajuns la vârsta desăvârşită, a primit harul prorocirilor, devenind un mare propovăduitor al dreptei credinţe.
În acea vreme, peste Israel domnea împăratul Ahab. După căsătoria acestuia cu prinţesa păgână Izabela din Sidon, Ahab a introdus în regat cultul zeului Baal, un fals Dumnezeu şi nu s-a mai închinat la Templul din Ierusalim. Impresionat de îndepărtarea de la credinţă a poporului lui Israel, Sf. Ilie l-a avertizat pe împărat să renunţe la idolatrie şi să nu-i mai prigonească pe creştini. Altfel, a cu toţii, atât Ahab, cât şi poporul lui Israel, cel orbit şi înşelat de el, vor fi aspru pedepsiţi de Dumnezeu: "Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel înaintea Căruia slujesc eu; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât numai când voi zice eu! (III Regi 17, 1). După această avertizare, a urmat o mare secetă; pământul n-a rodit, iar foametea s-a răspândit în tot ţinutul şi sufereau şi oamenii şi animalele.
În timpul secetei, Dumnezeui-a cerut lui Ilie:" Du-te de aici, îndepărtează-te către răsărit şi te ascunde la pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului.
Apă vei bea din acel pârâu, iar mâncare am poruncit corbilor să-ţi aducă acolo ( III Regi 17, 3-4). Din două motive l-a îndemnat Dumnezeu pe prooroc să plece pe malul râului: pe de o parte, llie ar fo sot cruţat de răzbunarea Izabelei , dar şi de foamete şi de sete.
După ce a secat râul din care Ilie bea apă, iar corbii nu-i mai aduceau mâncare, Dumenezeu l-a trimis la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă şi săracă, pentru a vedea  cât de cumplite sunt efectele secetei, nu numai asupra bogaţilor,cât şi pentru săraci.
Minunile Sf. Ilie au continuat în vremea secetei, care a durat trei ani şi jumătate. Pentru a dovedi puterea adevăratului Dumnezeu, proorocul i-a propus lui Ahab o confruntare cu idolul: preoţii lui Baal să ridice un jertfelnic, iar lemnul acestuia să fie aprins cu ajutorul focului coborât din cer; Sf. Ilie trebuia să procedeze la fel. Scriptura spune că la demonstraţia care s-a desfăşurat pe muntele Carmel a participat tot poporul lui Israel. În zadar s-au rugat cei 450 de preoţi ai idolului Baal, aşteptând minunea. Semnul mult aşteptat nu a venit.
La rândul lui, Ilie a pregătit jertfa şi s-a rugat ca poporul să ştie cine este adevăratul Dumnezeu. După rugăciunea Sf. Ilie, brusc a coborât foc din cer, iar ploile binecuvântate s-au revărsat peste tot ţinutul. Prin confruntarea cu proorocii mincinoşi ai lui Baal, Sf. Ilie a dovedit regelui şi poporului evreu că Dumnezeul Său este Dumnezeul cel adevărat. Pentru credinţa lui, Sf. Ilie a fost ridicat la cer cu trupul, într-un car tras de cai, fără să treacă la cele veşnice prin poarta morţii, iar ucenicul lui, Elisei, a fost martor al minunii.
Tradiţii pentru spor şi sănătate
În tradiţia populară, la data de 20 iulie este celebrat Sant Ilie, o divinitate Solară şi meteorologică, care aduce ploaie, provoca trăznete, tunete şi incendii.
Ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, care leagă şi dezleagă ploile, ziua zeului solar (Sant-Ilie) era considerată ca fiind mijlocul sezonului pastoral.
Dacă tună şi fulgeră în această zi, alunele şi fructele din livezi vor avea viermi. În multe localităţi din ţară se mai păstrează obiceiul recoltării mierii de albine, cunoscut sub numele de „retezatul stupilor".
Datina este împlinită de bărbaţi credincioşi, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare. La masa festivă sunt invitaţi prieteni şi rude să deguste mierea şi să cinstească un păhărel de ţuică îndulcită cu miere nouă. Se spune că ritualul atrage prosperitate în casele apicultorilor, apărându-le stupii de furtul manei.
În ziua praznicului, nu este bine să stai sub un carpen, deoarece dracul este atras de acest pom şi poţi fi trăsnit de Prooroc, care-l urmăreşte pe drac.
.
La sărbătoarea de Sf. Ilie se fac slujbe de pomenire a morţilor (Moşii de Sânt-Ilie). Cu acest prilej, în lăcaşurile ortodoxe se slujesc şi apoi se împart bucate săracilor.
Tradiţia spune că, până în ziua praznicului, nu se mănâncă mere, fructele Sfântului Ilie, ca să nu-l superi pe prooroc. Abia după ce se sfinţesc la biserică, merele se împart prietenilor, rudelor şi săracilor. Respectând această tradiţie, merele dulci se păstrează mai bine şi devin mai gustoase.
Sf. Ilie este şi ocrotitorul recoltelor, iar credinţa şi curajul lui sunt exemple pentru creştinătate.
Tot în ziua praznicului, se sfinţeşte la biserică şi busuiocul. Acum se fac provizii de busuioc şi de alte plante de leac, se usucă şi se păstrează în farmacia casei.
.Busuiocul, plantă venerată la praznicul proorocului
În ţara noastră, busuiocul este o valoroasă plantă de cultură care poate fi valorificată sub diferite forme: pulbere, infuzie, decoct, tinctură şi ulei volatil.
„Această plantă tratează mai bine de 80 de afecţiuni, precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie. Persoanele care consumă zilnic 1 l de apă în care adaugă o picătură de ulei volatil de busuioc sunt mai rezistente la infecţiile cu bacterii luate din alimente".
Previne toxiinfecţiile alimentare
Preocupaţi de efectele terapeutice ale busuiocului, cercetătorii de la Colegiul de Farmacie Poona, din India, au realizat un studiu din care se evidenţiază proprietatea antiinflama

Scopul vieţii: dobândirea harului

CUVIOSUL SERAFIM DE SAROV, UN SFÂNT CINSTIT DE ÎNTREAGA ORTODOXIE :



Ionuţ-Daniel Barbu

http://www.ziarullumina.ro/articole;2019;1;73748;0;Scopul-vietii-do...

În urmă cu aproape unsprezece decenii, la 19 iulie 1903, Biserica Ortodoxă Rusă l-a canonizat pe Sfântul Serafim de Sarov (1754-1833), cel care, alături de Sfântul Serghie de Radonej (sec. XIV), avea să devină unul dintre cei mai iubiţi sfinţi în patria sa şi cel mai cunoscut sfânt rus la nivel panortodox, asemenea Sfinţilor Părinţi din perioada patristică, pe care îi cinstesc toate Bisericile Ortodoxe locale.

Sfântul Serafim e cunoscut peste tot în spaţiul ortodox, iar din învăţătura lui se citează atât în rândul credincioşilor, cât şi în cadrul teologiei academice, mai ales atunci când se vorbeşte despre sfinţirea persoanei umane. Calendarul Bisericii Ortodoxe Române consemnează două zile de pomenire în cinstea sa, cea de astăzi - 19 iulie, ca zi a canonizării şi totodată a naşterii, şi data de 2 ianuarie - ziua trecerii la cele veşnice.


Cuviosul Serafim este sfântul care a precizat foarte clar că scopul vieţii creştine, dincolo de orice străduinţe ascetice şi morale, este dobândirea harului Duhului Sfânt.

Sfântul Serafim de Sarov, ca mulţi dintre sfinţi, deşi nu a avut o viaţă străină de necazuri, a fost un om al bucuriei pascale permanente. Pentru cei care-l întâlneau duminica, salutul său era: Hristos a înviat, bucuria mea! Astfel, bucuria sfântului era bucuria faţă de celălalt, o bucurie profund eclesială.

Întrucât, începând mai ales din zilele canonizării şi până în prezent, s-au săvârşit nenumărate minuni prin mijlocirea Sfântului Serafim, Biserica îl pomeneşte şi cu titlul făcător de minuni. De fapt, întreaga sa viaţă era minunată încă de pe pământ. Atunci când intra în cimitir, pe cei adormiţi îi saluta ca şi pe cei vii: Hristos a înviat!, iar aceştia îi răspundeau: Adevărat a înviat! Se bucura mai ales de prezenţa copiilor, cărora le plăcea foarte mult să se afle în preajma Cuviosului. În pustietatea pădurii, acolo unde a trăit ani mulţi, când se întâmpla să fie deranjat de oamenii care îl căutau, se ascundea şi astfel nu i se mai dădea de urmă, decât dacă era strigat de glasurile copiilor.

Sfântul Serafim dădea dovadă de mult realism duhovnicesc. Maicilor pe care le povăţuia nu le dădea blagoslovenie să se extenueze printr-un post foarte aspru, iar când erau la lucru, le recomanda să aibă pâine cu ele. Dintru început, a schiţat planul de amplasament al mănăstirii şi, împreună cu primele vieţuitoare, a zidit o moară pentru asigurarea hranei. Pentru păstrarea smereniei, definitorie mai ales în cazul monahului, recomanda să se lucreze în grădină, cu pământul din care omul a fost luat.

Moaştele Sfântului Serafim se află la Mănăstirea "Sfânta Treime" din satul Diveevo (foto), situat la o distanţă de aproximativ 500 km faţă de Moscova. Această mănăstire are o valoare duhovnicească aparte, fiind întemeiată şi organizată prin mai multe revelări ale Maicii Domnului către Sfânta Cuvioasă Alexandra, la început o văduvă foarte bogată, şi de către Sfântul Serafim. Datorită directei intervenţii a Maicii Domnului, fondarea mănăstirii este asemănată cu începuturile Sfântului Munte Athos şi este vizitată de sute de mii de credincioşi. Până în 1991, aşezământul monahal a fost închis, iar moaştele Sfântului Serafim s-au aflat într-un muzeu din Sankt Petersburg. Acum, obştea mănăstirii numără aproximativ 500 de maici cu viaţă de obşte, lucru ce în prezent poate fi considerat o raritate, având în vedere scăderea vocaţiei pentru viaţa monahală. Mănăstirea deţine inclusiv şcoală, care oferă pregătire gimnazială şi liceală, ca şi cele de stat. În acest chip, prin rânduiala lui Dumnezeu, Sfântul Serafim vivifică continuu locul, viaţa monahală de aici şi întreaga lucrare de la Diveevo, bucurându-se de o recrudescenţă permanentă.

Părinţii slujitori, maicile la slujbe şi la ascultări, bisericile care sclipesc de strălucirea curăţeniei, florile care umplu privirile, livezile încărcate, grădinile şi chiar mormintele minunat îngrijite ale vieţuitoarelor trecute la Domnul freamătă de viaţă. Prin buna organizare a mănăstirii şi prin hărnicia monahiilor, orice colţişor din vastul teritoriu al aşezării monahale, aduce roade sau prin mulţime de flori bucură privirea. La continua îngrijire şi înfrumuseţare a locului contribuie şi disponibilitatea pelerinilor, care, după tradiţie, atunci când se află în Mănăstirea Sfântului Serafim, împletesc rugăciunea cu munca în mod spontan, lucrând ca în propria casă sau curte.

Rugaciune catre Sf.Serafim de Sarov

O, preasfinte Cuvioase si de Dumnezeu purtatorule Parinte Serafim, cauta din slava ta cea de sus catre noi cei smeriti si neputinciosi, impovarati cu multe pacate, care cerem de la tine ajutor si mangaiere. Apropie-te de noi cu inima ta cea plina de bunatate si ajuta-ne ca sa pazim fara de prihana poruncile Domnului, sa tinem cu tarie credinta ortodoxa, cu sarguinta sa-I aducem lui Dumnezeu pocainta pentru pacatele noastre in evlavie crestineasca, cu harul bine sa sporim si sa fim vrednici de ajutorul si mijlocirea ta pentru noi inaintea lui Dumnezeu. O, Sfinte al lui Dumnezeu, Serafime, auzi-ne pre noi, cei ce cu credinta si cu dragoste ne rugam tie si nu ne trece cu vederea pe noi, cei ce avem nevoie de ocrotirea ta. Acum si in ceasul sfarsitului nostru ajuta-ne si apara-ne cu rugaciunile tale de sagetile cele pline de rautate ale diavolului, ca sa nu ne stapaneasca puterea lui ci, cu ajutorul tau, sa ne invrednicim amosteni fericirea lacasurilor Raiului. Caci in tine ne punem astazi nadejdea, Parinte milostive, fii pentru noi cu adevarat calauza spre mantuire si aduna-ne la lumina cea neinserata a vietii vesnice prin mijlocirea ta cea bineplacuta, la Tronul Sfintei Treimi, ca sa slavim si sa cantam impreuna cu toti Sfintii Numele cel vrednic de inchinare, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, in vecii vecilor. Amin.