Viața și moartea

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Datori fiind toți cu o MOARTE, să înțelegem că cine fuge de moarte fuge, de fapt, de adevărata viață de dincolo de moarte, cea întru Hristos, și tocmai fugind de această realitate veșnică (singura), de fapt, tocmai atunci vom da de adevărata moarte!!... Iată paradoxul vieții și al morții, așadar, când nu vom mai dori NIMIC din cele pământești vom deveni nimic iar moartea nu are ce să ne mă ia, nu are ce să ne mai facă. Viața pământească este singurul loc unde ne poate găsi moartea, ca atare singura libertate pe care ne-o permitem este să ne învingem propria moarte omorând-o cu VIAȚA cea adevărată, cea trăită întru Hristos.

Viața și moartea sunt două drumuri care nu se întâlnesc decât în iad, pentru că întru HRISTOS este doar Viață. În iad este doar o moarte vie, adică o veșnică ȋntristare, iar ȋn Rai este o viață ȋnviată, adică o veșnică bucurie! Sfânta Scriptură ne spune că, „chipul acestei lumi trece”, dar „cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac”. Iar Sf. Antonie cel Mare întărește și el, zicând: „Moartea, de o va avea omul în minte, nemurire este; iar neavând-o în minte, moarte îi este. Dar nu de moarte trebuie să ne temem, ci de pierderea sufletului, care este NECUNOȘTINȚĂ de Dumnezeuˮ. Lumea în ansamblul ei este deopotrivă iad şi Impărăţie, deopotrivă condamnată şi mântuită. Dumnezeu nu l-a lăsat pe om ca să trăiască veşnic într-o lume căzută, să fie captiv cercului vicios al propriilor păcate, ci i-a dat posibilitatea eliberării de acestea. Astfel, moartea nu este sfârşitul vieţii, ci doar ÎNCEPUTUL reînnoirii ei.

Iată ce scrie Sf. Efrem Sirul despre moartea dreptului: „Drepții și asceții se BUCURĂ în clipă morții, având înaintea ochilor faptele nevoinței lor, privegherile, posturile, rugăciunile, lacrimile; sufletele lor simt o mare bucurie când sunt chemate să iasă din trup și să reintre în repausul lor veșnicˮ. Dar iata ce spune Sf. Macarie Alexandrinul și despre moartea PĂCĂTOSULUI: „Când sufletul păcătosului părăsește trupul, se produce un mare mister. O haită de demoni și de puteri întunecate înconjoară sufletul ducându-l în teritoriul lor. Și nu trebuie să ne mirăm de aceasta, căci dacă omul, fiind încă pe pământ, le-a dat ascultare și s-a făcut robul lor, el cade în mâinile lor atunci când PĂRĂSEȘTE această lumeˮ.

Iar Sfântul Cuv. Arsenie (Boca) de la Prislop, numește moartea, „sorăˮ, căci zice: «Sora moarte ne DEZLEAGĂ de cele de aici: de ispite, de căderi, de pământ... de necazuri. De aceea, cine o primește ca pe o dezlegare de acestea, o dorește ca pe o odihnă și ca pe o cale de unire cu Hristos, și pentru acela - ea este „sora moarteˮ. Însă pentru cei legați cu PATIMILE, cu pământul, ea este o înspăimântătoare sentință! Sora moarte mai are și darul că aduce călătorului din lumea aceasta toate întâmplările vieții sale într-o clipită. Deci este o vreme când toți muritorii, ori vor, ori nu vor, ori cred, ori nu cred, trebuie să cunoască ADEVĂRUL, căruia poate că o viață întreagă I-au stat împotrivă!!»...

Pictorul Vasile Neguş