 |
 |
| Proloagele Sfinților și a Sfintelor |
Sfântul Mucenic Calinic
29 iulie (11 august) 
Sfîntul
Mucenic Calinic s-a născut în părţile Ciliciei şi a fost crescut în
religia creştină. Venind el în vîrsta bărbatului desăvîrşit, a văzut
mulţi oameni lepădîndu-se de Stăpînul Hristos şi trecînd la religia
păgînă. Deci, întunecîndu-se ei de drăceasca înşelăciune, crezînd
pietrelor celor fără suflare şi aducînd jertfe spurcate idolilor,
plîngea pentru pierderea lor. El a început a-i învăţa la arătare
cunoştinţa adevărului, întorcînd pe mulţi elini de la rătăcirea lor
către Hristos Dumnezeu. Deci, mergînd prin multe cetăţi şi sate şi
propovăduind cuvîntul lui Dumnezeu, s-a dus în Ancira, cetatea Galatiei,
căutînd mîntuirea sufletelor omeneşti.
Petrecînd
el multă vreme acolo şi ostenindu-se întru buna vestire a lui Hristos, a
cîştigat lui Dumnezeu pe mulţi. Apoi, fiind prins de cei necredincioşi,
a fost dus la judecată înaintea unui ighemon cu numele Sacherdon, om
prea aspru şi slujitor aprins al diavolilor, vrăjmaşul lui Hristos şi
cumplit muncitor al creştinilor. Deci, toţi păgînii strigau către
judecători, zicînd: "Acesta este Calinic, care a venit din alte ţări în
cetatea noastră şi învaţă poporul să nu aducă jertfe zeilor, nici să li
se închine lor şi pe mulţi îi duce în urma înşelăciunii sale". Atunci
ighemonul, căutînd spre dînsul cu iuţime, a început a-l întreba cu glas
groaznic, zicînd: "Pentru ce îndrăzneşti, nebunule nemernic, a răzvrăti
popoarele, învăţîndu-le să-şi lase pe zeii care ne fac fericiţi şi pe
care îi cinsteşte împăratul şi lumea toată? Au doară tu nu înţelegi
puterea lor?" Iar sfîntul i-a răspuns lui cu blîndeţe: "Eu sînt robul
lui Hristos. Deci, văzînd poporul ducîndu-se la pieire, mă doare inima
de dînsul şi, pe cît pot, mă sîrguiesc prin învăţătura cea bună a-l
întoarce de la întuneric la lumină şi de la pierzare spre mîntuire,
pentru că în cărţile noastre stă scris: De va întoarce cineva pe cel
păcătos de la rătăcirea căii lui, va mîntui suflet de la moarte şi va
acoperi mulţime de păcate. Deci, aş fi voit să te aduc şi pe tine la
lumină, din întunecarea diavolească care te-a cuprins şi astfel să te
povăţuiesc la calea adevărului". Ighemonul, umplîndu-se de mînie, a zis:
"Au doară voieşti să mă lepăd de zei şi să cinstesc moartea cea amară,
mai bine decît viaţa cea dulce, ascultînd cuvintele tale nebune? Nu voi
face aceasta nicidecum, ci pe tine te voi sili să te închini zeilor
noştri, căci cumplite chinuri voi pune asupra ta şi voi vedea de va veni
Dumnezeul tău să te scape din mîinile mele. Nu voi cruţa trupul tău,
pînă ce nu vei cunoaşte puterea şi stăpînirea zeilor şi pînă nu le vei
aduce lor jertfe".
Atunci
sfîntul a început a-i răspunde cu îndrăzneală, zicînd: "Cu aceasta nu
vei înfricoşa pe robul lui Hristos, căci mie îmi este atît de dorită
munca cea pentru Dumnezeul meu, precum hrana este dorită celui flămînd.
Deci, nu zăbovi îngrozindu-mă cu cuvinte, ci începe muncirea ta asupra
mea. Iată, trupul meu stă înaintea ta şi este gata la munci, avînd în
sufletul său pe Dumnezeu care ne pregăteşte, mie mîntuire, iar ţie
pierzare". Ighemonul, umplîndu-se şi mai mult de mînie, a zis: "O,
ticălosule, cum îndrăzneşti să mă cerţi pe mine cu nişte cuvinte ca
acestea? Mă jur pe zei, că nu te voi milui, ci voi despărţi carnea de pe
oasele tale şi toată munca o voi aduce asupra ta, pînă ce te voi pierde
cu o moarte cumplită".
Sfîntul
a răspuns: "O, om necurat, mai mult decît toţi oamenii cei necuraţi,
pînă cînd vei cheltui vremea în deşert, iuţindu-te cu mînie şi
nesăvîrşindu-ţi fapta? Munceşte-mă odată şi vei vedea bărbăţia şi
răbdarea nevoitorului lui Hristos, care aşteaptă să ia de la Mîntuitorul
său cununa biruinţei".
Atunci
ighemonul a poruncit ca, dezbrăcînd şi întinzînd pe mucenic la pămînt,
să-l bată cu vine de bou fără cruţare. Astfel au bătut pe sfînt multă
vreme. Apoi propovăduitorul striga: "Calinic, cunoaşte pe zei, cheamă-i
pe ei, căci aceia te vor scăpa de munci!" Sfîntul mucenic, fiind
chinuit, îşi bătea joc de ighemon şi de muncile lui. El striga către
dînsul, zicînd: "Mi-ai făgăduit munci mari, dar cum văd, îmi dai munci
foarte mici. Deci adu asupra mea mai cumplită muncire, pentru că eu nu
mă tem de foc şi nu mă înspăimînt de sabie; ci rîd de moarte, aşteptînd
să iau de la Domnul meu viaţa cea veşnică".
Ighemonul
a dat poruncă apoi să-l spînzure pe mucenic de un lemn de muncă şi să-i
strujească trupul cu piepteni de fier. Şi astfel i-au strujit trupul
pînă la oase. Răbdînd el toate acestea ca în trup străin, rîdea de
muncirea păgînilor şi zicea către ighemon: "Porunceşte să mă strujească
mai tare, căci cu cît vei struji trupul meu mai mult, cu atît vei sătura
sufletul meu. Pentru că am pe Hristos, Care-mi ajută şi cu al Cărui dar
întărindu-mă, nu simt durerile în munci".
După
aceasta, pogorînd de la muncire pe pătimitorul lui Hristos, ighemonul a
poruncit să încalţe pe mucenic cu încălţăminte de fier care avea
piroane ascuţite. Şi astfel să-l ducă pe el la cetatea Gangra, care era
departe de cetatea Ancira, ca la 80 de stadii şi acolo să-l ardă cu foc,
fiindcă în acea cetate Sfîntul Calinic întorsese mulţi oameni la
Hristos şi voia ca aceia să-i vadă sfîrşitul lui şi să se teamă. Deci,
cumplitul ighemon a dat pe slujitorul lui Hristos, ostaşilor celor
nemilostivi ai săi, poruncindu-le să alerge pe cai iuţi, iar pe mucenic
să-l silească să alerge înaintea cailor şi să-l bată cu bice. Sfîntul,
fiind încălţat în încălţămintele cele cu piroane, umbla ca şi cum nu
simţea durerea din rănirea picioarelor şi cînta psalmul lui David:
Aşteptînd, am aşteptat pe Domnul. El a privit la mine şi a auzit
rugăciunea mea. El m-a scos din groapa patimilor şi din tina noroiului.
El a pus pe piatră picioarele mele şi a îndreptat paşii mei.
Deci,
mergînd în calea ce i se poruncise, a întrecut în alergare chiar şi
caii. După ce a alergat 60 de stadii şi au ajuns la un loc ce se chema
Matrica, ostaşii au însetat foarte mult, din pricina arşiţei soarelui,
căci era luna lui iulie. Negăsindu-se apă în cale, au început a slăbi de
sete şi caii lor abia mai suflau. Fiind ei aproape de sfîrşit au zis cu
lacrimi către Sfîntul Calinic: "Robul adevăratului Dumnezeu,
miluieşte-ne pe noi, deznădăjduiţii de viaţa noastră, şi roagă-te
Dumnezeului tău, ca să ne dea apă şi să nu murim. Căci noi am auzit, că
Dumnezeul tău toate le poate face. Deci, să nu pomeneşti răutăţile
făcute de noi ţie, căci nu de voia noastră te-am muncit, ci din porunca
ighemonului".
Sfîntul
Calinic, văzîndu-i topindu-se de sete, s-a milostivit spre ei şi, vrînd
să facă bine vrăjmaşilor săi, s-a oprit lîngă o piatră ce se întîmplase
în cale şi, ridicîndu-şi ochii spre cer, s-a rugat, zicînd: "Stăpîne al
cerului, al pămîntului, al mării şi a toată făptura, care altădată ai
scos apă din piatră în pustie şi ai adăpat pe robul Tău Moise şi cu
dînsul pe poporul cel însetat, arată şi acum minunile Tale şi fă ca să
izvorască apă din această piatră, ca să se adape aceşti însetaţi ca şi
spre cei ce nu Te ştiu pe Tine, să se arate lucrurile Tale minunate şi
să se preamărească numele Tău cel sfînt!" Astfel rugîndu-se el, îndată a
izvorît din piatra aceea izvor de apă vie, încît toţi au băut şi s-au
răcorit şi cu glas mare strigau: "Mare şi mai minunat decît toţi zeii
este Dumnezeul creştinilor!" Deci, izvorul acela n-a încetat de atunci a
izvorî apă, spre pomenirea minunii lui Dumnezeu, care s-a făcut cu
rugăciunile mucenicului.
Ostaşii
şi dobitoacele lor, adăpîndu-se din izvorul care a curs cu minune din
destul, au trecut înainte fără osteneală depărtarea căii care le
rămăsese şi au ajuns la cetatea Gangra. Ei n-au voit să dea morţii pe
Sfîntul Calinic, făcătorul lor de bine, care i-a scăpat pe cale; însă
temîndu-se de moarte, din partea voievodului, au făcut fără de voie
porunca lui. Deci, arzînd un cuptor de foc, au pus pe mucenic aproape de
văpaia cuptorului care ardea. El, bucurîndu-se şi veselindu-se, s-a
însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi s-a rugat, zicînd: "Mulţumesc Ţie,
Părinte ceresc, că m-ai făcut vrednic de ceasul acesta, în care mor
pentru numele Tău cel Sfînt. Deci, primeşte în pace duhul meu, iar pe
vrăjmaşii Tăi ruşinează-i".
Zicînd
aceasta, a intrat în mijlocul cuptorului de foc şi culcîndu-se şi-a dat
sfîntul său suflet în mîinile lui Dumnezeu. Apoi, stingîndu-se
cuptorul, s-a găsit cinstitul său trup nevătămat de foc, pe care,
luîndu-l, l-au îngropat cu cinste cuvioasă, slăvind pe Tatăl şi pe Fiul
şi pe Sfîntul Duh, pe unul Dumnezeu în Treime, Căruia şi de la noi să-I
fie cinste şi slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
|
