RUGĂCIUNE DE POCĂINŢĂ CĂTRE SFÂNTUL MARE PROOROC ILIE TESVITEANUL

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

Cel ce cu cheia rugăciunii sale a încuiat cerul şi iarăşi l-a deschis, marele între prooroci Ilie, să încuie şi uşa cămării inimii noastre dinspre gândurile răutăţii şi să împodobească cerul minţii noastre cu norii Duhului spre slobozirea ploii Înţelepciunii prin trimiterea veşmântului milostivirii Tatălui.

***

O, Sfinte proorocule Ilie, cel ce ca un serafim ai slujit Făcătorului Tău pe pământ, fiind aprins de focul râvnei dumnezeieşti, aprinde şi făcliile gândurilor noastre spre luminarea sufletelor celor ţinute în temniţa întunecată a păcatelor. Îngeri ai avut în jurul tău slujindu-ţi încă de prunc, prin aceasta Dumnezeu voind să arate mai înainte tatălui icoana vieţuirii tale îngereşti. Întru noi, cei ce prea mult am întinat chipul lui Hristos din noi şi ne-am făcut cărţi ce poartă însemnările patimilor de tot felul, ştergând din noi asemănarea Cuvântului, însemnează cu condeiul Duhului rugăciune de pocăinţă spre aflarea izvorului iertării dumnezeieşti.
Cu veşmântul iubirii Ziditorului te-ai îmbrăcat şi ca un stâlp de foc ai stat pururea în rugăciune înaintea Celui Ce cu ochiul Său atoatevăzător cercetează adâncurile inimilor omeneşti şi nu este străin de curgerea nici unui fir de gând omenesc. Dar înfricoşător te-ai făcut cu adânca cugetare dumnezeiască, cu focul râvnei tale nemistuite arzând orice închipuire pământească a vre unui lucru. Iar, noi, dimpotrivă suntem străini de gândurile înţelepciunii dumnezeieşti, mintea noastră făcându-se ca un stup înconjurat de roiul gândurilor pământeşti.
Văzând împietrirea inimilor celor ce au şters din sufletele lor amintirea dumnezeiască ai închis uşa cerului, oprind curgerea ploii, ca văzând cei lesne plecaţi spre pământ uscăciunea pământului să ia aminte la deşertul patimilor din sufletele lor şi să alerge la izvorul binecuvântat al pocăinţei. Foametea ca o secere a lucrat, aruncând pe mulţi în groapa morţii, dar în zilele noastre este foame mai mare de cuvânt dumnezeiesc, de care nu ne-am făcut vrednici pentru neînţelepciunea şi mulţimea păcatelor noastre. Vezi Sfinte, şi pământul inimilor noastre însetat de ploaia milostivirii dumnezeieşti întru care noi sădim totdeauna neghinele patimilor urâte lui Dumnezeu: lăcomia, slava deşartă, iubirea de argint, ura faţă de aproapele şi toate celelalte odrăsliri necuvioase şi osânditoare. Nu suntem vrednici de mijlocirea ta Sfinte Proorocule Ilie, dar ca unii ce ne apropiem de groapa morţii şi suntem lipsiţi de pocăinţă, îţi cerem să mijloceşti pentru noi roadele bunei credinţe mai înainte de sfârşit.
Fântână a darurilor dumnezeieşti te-ai făcut, cu unealta rugăciunii tale săpând adâncul nemăsurat al inimii. Roagă Sfinte, pe Adâncul milostivirii să treacă cu vederea adâncul păcatelor noastre şi să ne sălăşluiască pe noi la limanul păcii dumnezeieşti.
Cu focul rugăciunii tale ai făcut să se pogoare foc din cer spre mistuirea jertfei, închipuind lucrarea preoţească prin care Mielul Cel Nevinovat Se jertfeşte mai întâi la altarele inimilor celor ce I-au gătit focul iubirii curate. Dar noi îmbătrânit-am întru patimi şi nu se aude în cămara inimilor noastre decât glasul patimilor care risipesc tăcerea Cuvântului. Numele de creştin îl purtăm cu nevrednicie, căci cu nimic nu ne deosebim de păgâni întru răutate, ba încă îi întrecem şi pe aceştia prin stăruinţa întru lipsa de iubire pentru aproapele.
Deşi nu ne închinăm idolului Baal, mai mulţi idoli nevăzuţi adăostim în sufletelel noastre în locul lui Hristos pe Care L-am gonit din inimile noastre şi L-am rănit cu săgeţile gândurilor noastre rele. Pământul inimii este neroditor, căci pe cerul minţii noastre nu odihnim pe Soarele dreptăţii, nici norii darurilor Duhului şi nici căruţa gândurilor Tatălui. Însă trimitem de pe cerul minţii săgeţile de foc ale gândurilor rele, defăimnd cinstea aproapelui şi făcându-ne vrednici osândirii Dreptului Judecător. Inimile noastre s-au uscat din pricina lipsei ploii iubirii şi rătăcim pe căile întunecate ale păcatelor. Dar ţie, Sfinte, fiindu-ţi milă de împietrirea inimilor noastre din norii rugăciunii tale trimite-ne nouă apa cea dorită a înţelepciunii Duhului, care să aducem şi noi roadele faptelor credinţei.
Pe Tabor ai stat lângă Cel Ce a binevoit din milostivire să ia ridice povara trupului omenesc, ca să ridice pe Adam din adâncul iadului şi să-l sălăşluiască întru lumina vieţii veşnice întru Împărăţia Sa. Din adâncul patimilor noastre înalţă-ne la cele cereşti, ca să ne izbăvim de moştenirea întuenricului veşnic.
De corb ai fost hrănit, tu, cel ce zburai ca un înger cu mintea luminându-te cu stelele gândurilor dumnezeieşti. Hrăneşte-ne şi pe noi cu pâinea rugăciunii şi adapă-ne cu apa înfrânării, ca bine să săvârşim călătoria acestei vieţi.
Cu postul te-ai întărit, luând acoperământul milei dumnezeieşti. Deci, pe noi, cei biruiţi de multa lăcomie, ne povăţuieşte spre înfrânare cu măsură şi pune în noi focul doririi celor dumnezeieşti.
În car de foc ai zburat la cer, tu, porumbelule al tainelor Duhului, căci prin râvna ta te-ai făcut vrednic de a ţi se deschide porţile Raiului pe care Adam le-a închis prin neascultare. Ridică mintea noastră în carul rugăciunii, având înaintemergătoare inima, care deschide porţile milostivirii Tatălui când adăposteşte întru sine gândurile cele smerite.
Pentru aceasta, înaintea ta cădem Sfinte, şi te rugăm: opreşte focul mâniei dumnezeieşti cel slobozit asupra noastră pentru mulţimea păcatelor şi dăruieşte pământului ploi line spre buna rodire. Pogoară şi în pământul inimilor noastre roua rugăciunilor tale, ca să culegem şi din grădina sufletelor noastre gândurile cele pline de miresme dumnezeieşti. Întoarce-ne pe toţi la pocăinţă, ca întru limpezimea minţii să lucrăm faptele înţelepciunii Cuvântului şi să aducem Stăpânului roadele dreptăţii după darul Său ce străluceşte în fiecare dintre noi.
Întru adiere de vânt subţire ţi s-a descoperit Înălţimea neajunsă a Iubirii Celei veşnice. Inima noastră, ce s-a făcut peşteră a toată necurăţia, o arată prin pocăinţă sălaş bine plăcut Cuvântului, Celui Ce în peşteră pentru noi a binevoit să Se arate pe pământ. Aprinde sfeşnicul rugăciunii din inimile noastre şi întru adierile iubirii dumnezeieşti arată-ne bine grăitori de laude îngereşti.
La judecată să mijloceşti Sfinte, iertarea noastră, a celor ce măcar că suntem lipsiţi de îndreptare şi de roadele pocăinţei, totuşi ne punem nădejdea în acoperământul milostivirii Tale pe care l-ai trimis de sus şi lui Elisei, spre înmulţirea faptelor bunătăţii Stăpânului.
Pentru aceasta, astăzi mai ales, în ziua prăznuirii tale, dar şi în celalte zile deşteaptă-ne pe noi a-ţi cânta ţie laude ca acestea: Bucură-te, înfricoşătorule serafim ce ai vieţuit pe pământ, dar de cele materialnice erai despărţit întru cugetare, cartea dreptăţii proorocilor, mângâierea săracilor, adierea cea lină a înţelepciunii Cuvântului, o, iubitorule de feciorie, pomeneşte-ne pe noi înaintea lui Hristos, ca bine săvârşind călătoria vieţii, să fim primiţi în hambarele vieţii veşnice ale Celui Ce ne-a sădit în pământul dreptei credinţe, ca neîncetat cu îngerii să-I aducem slavă, împreună şi Tatălui şi Duhului Sfânt. Amin.


Sfantul Proroc Ilie Tesviteanul este sarbatorit in fiecare an, pe 20 iulie. Sfantul Ilie era fiul unui preot al Legii vechi, care locuia in cetatea Tesve, din Galaad (Israel), situata dincolo de Iordan. De aici avem si numele prorocului - Ilie Tesviteanul.

Potrivit traditiei, Sovac, tatal lui Ilie, a vazut oameni imbracati in vesminte albe care il inveleau pe Ilie in haine de foc si ii dadeau sa manance o flacara. Preotii templului din Ierusalim au interpretat vedenia astfel: Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetica.

Sfantul Ilie a trait cu peste opt sute de ani inainte de intruparea Mantuitorului, pe vremea regelui Ahab. Si-a desfasurat activitatea in regatul Israel din Samaria.

Regele Ahab, la indemnul sotiei sale, introduce in regatul israelitean cultul zeului Baal. La porunca lui Dumnezeu, Sfantul Ilie ajunge la curtea regelui Ahab si ii vesteste acestuia ca Dumnezeu va pedepsi poporul prin seceta. Cerurile vor fi inchise timp de trei ani si jumatate.

Sfantul Ilie se ascunde de furia lui Ahab la paraul Cherit, unde va fi hranit de un corb, apoi la vaduva din Sarepta Sidonului. In casa acestei vaduve, prorocul Ilie va face minuni: il va invia pe fiul acesteia si ii va inmulti faina si uleiul.

Spre sfarsitul anilor de seceta, pentru cunoasterea adevaratului Dumnezeu, Sfantul Ilie ii propune imparatului sa ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel si sa se roage mai intai prorocii lui Baal, apoi el lui Dumnezeu. Acesta a fost momentul in care Ilie a inlaturat cultul zeului Baal. El a reusit sa coboare foc din cer peste jertfa sa, ceea ce 450 de preoti ai lui Baal nu au reusit sa faca.

Sfantul Ilie, Inaintemergator al Mantuitorului

Din cartea a IV Regi, capitolul doi, aflam ca prorocul Ilie dupa ce a lasat ca urmas pe Elisei, a fost luat de un car de foc si inaltat la cer, fara a trece prin moarte. O parte din comentatorii acestui text, sustin ca Ilie a fost luat cu trupul la cer ca raspuns la modul in care el a vietuit. Alti comentatori afirma ca scopul pentru care Ilie a fost ridicat cu trupul la cer, este acela ca el va reveni la sfarsitul lumii, ca un al doilea Inaintemergator al Mantuitorului, pentru a vesti a doua venire a lui Hristos spre a judeca neamul omenesc.

Unde s-a inaltat Ilie?

Daca tinem seama ca raiul a fost inchis dupa caderea oamenilor in pacat, nu putem sa evitam intrebarea: unde a fost inaltat Sfantul Ilie? Sfantul Ioan Gura de Aur sustine ca Ilie a fost imbracat de Dumnezeu in haina ingereasca. Iar Sfantul Maxim Marturisitorul afirma: „Dumnezeu a aratat din vechime maririle minunilor si semnelor si s-a folosit de modul innoirii, mutand spre alt chip de viata decat cel in trupul supus stricaciunii pe fericitii Ilie si Enoh, nu prin prefacerea firii, ci prin schimbarea conducerii si indrumarii ei“. Aceste afirmatii ne-ar face sa vorbim de prezenta sa in lumea ingerilor.

Sfantul Ilie alaturi de Moise pe Tabor

Cinstea deosebita de care s-a bucurat Sfantul Ilie inaintea lui Dumnezeu, se vede in prezenta sa pe muntele Taborului alaturi de Moise, atunci cand Mantuitorul s-a schimbat la Fata inaintea ucenicilor Lui. Moise si Ilie au fost de fata langa Domnul in slava, primul ca primitorul si datatorul Legii, al doilea ca cel mai neinfricat luptator impotriva dusmanilor lui Dumnezeu.

Este de retinut ca in timpul vietii sale, Ilie nu s-a invrednicit de o vedere "fata catre fata". Potrivit relatarilor din cartea III Regi, cap. 19, se spune ca atunci cand i s-a aratat Dumnezeu, Sfantul Ilie si-a acoperit fata cu mantia, pentru ca nu putea privi slava lui Dumnezeu. Dar aceasta vedere devine posibila dupa inaltarea sa la cer, cand pe Muntele Taborului, Ilie a vazut slava lui Dumnezeu atunci cand Hristos s-a schimbat la fata.

Sfantul Proroc Ilie, precursor al ascetismului crestin

Prin retragerea sa in singuratate, Sfantul Ilie devine arhetipul monahilor crestini. Sfantul Macarie Egipteanul, definea la inceputul "Epistolei" sale, tipul celui desavarsit: "Vreau sa stii, iubite frate, ca cel afierosit lui Dumnezeu trebuie sa fie un barbat deplin; ca nu numai el trebuie sa fie in Dumnezeu, ci si Dumnezeu trebuie sa fie intru el, dupa cum Domnul insusi spune: Intru cel care ramane intru Mine si Eu voi ramane intru El (Ioan 15, 5)". Un astfel de model a fost Sfantul Ilie, remarcandu-se prin lipsa de patimi, prin refuzarea savarsirii raului si a participarii la idolatrie, intr-un cuvant un "om launtric curat de care vorbea Legea veche".

Icoana Ilinko, Sfantul Ilie a… Maicii Domnului (10 martie, 20 iulie)

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

                         Icoanele poate ca plang, ca sa ne Invete cum sa ne rugam

Fiind localizata In manastirea Sfintei Treimi si a Sfantului Ilie de langa Cernigov (In prezent resedinta episcopala), Icoana este numita cu primul hram stabilit al manastirii: „Sfantul Ilie”. Este vorba totusi de o Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, nu a Sfantului Ilie, foarte renumita In spatiul rus, model pentru alte Icoane facatoare de minuni celebre, precum Icoana Cernigov – Ghetsimani a Maicii Domnului (pomenita la 1 septembrie).

Manastirea a fost ridicata In timpul cuviosului Antonie al Pesterilor, venit In Cernigov prin 1069, cand s-a stabilit Intr-o pestera de pe muntele Boldinia. In scurt timp, Insusi regele Sviatoslav Iaroslav a binevoit sa construiasca biserica manastirii, langa pestera cuviosului, In cinstea Sfantului Prooroc Ilie. Lacasul a fost distrus de tatarii mongoli In 1237 si reconstruit In 1649, prin donatiile generalului – erou Stefan Pobodailo.

In acea perioada de secol XVII, manastirea a devenit un centru ortodox de pelerinaj, prin Icoana realizata de localnicul Grigorii Constantinovici Lubenski, calugarit cu numele de Ghenadie, zugrav de icoane. Aceasta a primit de la Inceput numele de Icoana „Sfantul Ilie” a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.



                                         In partea de jos a Icoanei exista trei inscriptii:

„Aceasta Icoana Sfanta a Maicii Domnului, numita Icoana Sfantul Ilie din Cernigov, a fost pictata In anul 1658”,

„Minunea lacrimilor care au curs din aceasta Icoana s-a petrecut In anul 1662, din 15 pana In 24 aprilie”,
„In anul 1662, tatarii au invadat orasul Cernigov, dar mainile necurate ale saracinilor nu au putut atinge Icoana facatoare de minuni”.

Este o Icoana de tipul Hodeghetria, In care Preasfanta Fecioara tine Pruncul pe bratul stang, amandoi fiind Incoronati. Fiul lui Dumnezeu binecuvinteaza cu mana dreapta, iar cu stanga tine un sul.

Prima minune consemnata In legatura cu Icoana este cea din inscriptia a doua: Maica Domnului a plans, In 1662. In legatura cu aceasta s-a stabilit o pomenire a Icoanei, la 16 aprilie. Numai ca plansul Icoanei a fost diferit interpretat de teologi si istorici, cum se Intampla si In cazul altor Icoane facatoare de minuni care plang.

Istoriograful cazac Samiilo Veliciko mentioneaza: „Maica Domnului a plans atunci, de mila Bisericii Ortodoxe a Ucrainei… pentru ca din cauza discordiei, dezbinarii si conflictelor dintre oameni au murit deja multi, dintre cei ce se lupta cu arme; altii dintre saraci au ajuns prizonieri, departe de pamantul natal; altii au fost amenintati cu ideea captivitatii, iar altii au fost pe punctul de a-si pierde vietile, sau chiar si le-au pierdut In propria tara, din cauza conducatorilor avizi de putere, care au cautat asemenea conflicte”.

In zilele noastre, Insa, aceste lacrimi sunt privite altfel: nu ca semn de tristete si disperare, ci ca urme vizibile ale rugaciunii sincere a Maicii Domnului catre Hristos Cel Inviat din morti, Care a Invins deja moartea.

In inscriptia a treia se precizeaza o alta minune, petrecuta cu Icoana tot In anul 1662, dupa lacrimi; tatarii au descins pe neasteptate In Cernigov, la miezul noptii, cu gand de prada si ucidere. Calugarii au alergat la biserica si s-au Inchinat Icoanei Maicii Domnului, apoi s-au ascuns In pestera Sfantului Antonie, fondatorul manastirii. Tatarii au navalit In biserica, au rasturnat toate Icoanele si obiectele sfinte, au ales ce li s-a parut mai valoros, dar – fiind orbiti, In mod nestiut – nu au observat Icoana Ilinsk-Cernigov („Sfantul Ilie”). Mai apoi, au cautat pe calugari, In zadar. Cu torte, s-au apropiat de locul pesterii, Insa nu i-au zarit intrarea. Dintr-o data s-au speriat de o viziune ramasa necunoscuta, si au fugit. O minune asemanatoare s-a petrecut In legatura cu Icoana Maicii Domnului de la Poceaev.

Minunile Icoanei Maicii Domnului de la Cernigov-Ilinsk au fost descrise de Sfantul Dimitrie al Rostovului, In lucrarea sa „Runo Orosenoe”, si de Sfantul Ioan de Tobolsk (…1715).

Aceasta Icoana a continuat sa fie pricina de minuni, pana astazi. Este pomenita In mod special In ziua Sfintei Treimi – hramul manastirii, la 10 martie (In legatura cu o minune ramasa neprecizata), la 16 aprilie, si In ziua Sfantului Profet Ilie.

Atunci, Maica Domnului a plans. A plans la rugaciunea dansei pentru noi.

                                                                           Rugaciune

Preamarite si preaminunate proorocule al Lui Dumuezeu, Ilie, care ai luminat pe pamant cu viata ta Ingereasca, cu ravna ta fierbinte catre Dumnezeu Atottiitorul, cu semnele si cu minunile tale, si cu marea Lui Dumnezeu bunavointa fata de tine, fiind ridicat la cer cu trupul Intr-un car de foc; Invrednicindu-te a vorbi cu Dumnezeu pe Muntele Taborului, In timpul schimbarii Lui la fata, acum salasluind In locasurile Raiului si stand In fata tronului Imparatului ceresc, auzi-ne pe noi, pacatosii si nevrednicii, care In ceasul acesta stam In fata Sfintei tale icoane si cu umilinta alergam catre mijlocirea ta. Roaga-te pentru noi, Lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, sa ne dea noua duhul pocaintei, al izbavirii de pacate si cu atotputernica Sa bunavointa sa ne ajute sa ne departam din calea pacatului, Indrumandu-ne spre tot lucrul bun; ca sa ne Intareasca In lupta Impotriva poftelor si a patimilor noastre, sadind In inimile noastre duhul smereniei, al blandetii, duhul iubirii de aproapele nostru, al bunatatii, al rabdarii, al Intelepciunii, al ravnei pentru cuvantul Lui Dumnezeu si al izbavirii aproapelui. Nimic este prin rugaciunile tale, proorocule, naravurile cele rele ale lumii, ce Intineaza neamul crestinesc prin necinstirea credintei dreptslavitoare, fata de randuielile Sfintei Biserici, a poruncilor Domnului, prin necinstirea parintilor si a stapanitorilor ce ne stapanesc, aruncand astfel lumea In bezna necinstei, a desfraului si a pierzaniei.



Departeaza de la noi, preamarite proorocule, prin mijlocirea ta catre Domnul, dreapta manie a Lui Dumnezeu; apara orasele, satele si tara noastra de seceta, de foamete, de furtuni napraznice, de cutremur, de boli si rani aducatoare de moarte, de neIntelegeri Intre frati, de navalirea asupra noastra a altor neamuri si de razboiul cel dintre noi. Prin rugaciunile tale, preamarite, Intareste poporul nostru binecredincios si ajuta-l In toate faptele lui bune. Mijloceste, proorocule al Lui Dumnezeu, pastoritilor nostri ravna fierbinte catre Dumnezeu, purtare de grija pentru mantuirea sufleteasca a pastoritilor, Intelepciune In purtare si Invatatura, cucernicie si tarie In ispite; judecatorilor daruieste-le nepartinire si lepadare de pofta castigurilor, dreptate si mila fata de cei obijduiti; tuturor carmuitorilor purtare de grija fata de supusi, mila si dreapta judecata, iar dreptcredinciosilor supunere si ascultare fata de carmuitori, cum si Indeplinirea cu sarguinta a tuturor Indatoririlor lor; ca astfel, In pace si cucernicie, sa petrecem veacul acesta. Sa ne Invrednicim de Impartasirea bunatatilor celor vesnice In Imparatia Lui Dumnezeu si a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine cinste si Inchinaciune, Impreuna cu Tatal cel fara de Inceput si cu Preasfantul Duh, acum si pururea si In vecii vecilor. Amin.

                                                              TRADITII  POPULARE:

Cea mai raspandita traditie despre Sfantul Ilie este ca mana printr nori un car de foc tras de doi – patru cai Inaripati, In timpul furtunilor si trimite fulgere catre diavoli si pacatosi.
De frica, diavolii se ascund prin pomi, pe sub streasina caselor, In turlele bisericilor, In corpul unor animale, In special caini si pisici, spre care Sfantul Ilie trimite traznete. In popor se crede ca diavolii se ascund mai mult In lemnul de carpen, de aceea acest lemn nu este folosit In gospodarie si nu se ascunde nimeni sub un carpen, pe vreme de furtuna.
In credinta populara se spune ca daca In ziua de Sfantul Ilie este furtuna, nu trebuie sa se deschida nici usile nici geamurile caselor, sa nu cumva sa se ascunda vreun diavol ce fuge de furia Sfantului.

In unele zone din Moldova, se mananca grau nou fiert, cu miere de albine. Daca graul nu a fost treierat pana In ajunul acestui praznic, femeile Isi pun hainele de sarbatoare si merg sa secere cativa snopi de grau pe care apoi Ii scutura de boabe, piseaza graul si Il fierb pentru a-l cunsuma cu miere de albine.

In alte zone se mananca fructe proaspete, pentru a fi sanatos tot anul ce va urma, dar nu mere varatece, pentru a nu fi lovit de traznete. Acela care va musca din mar, va avea parte dupa moarte numai de mere, dar si pe acelea, cand va dori sa le atinga, vor disparea.
In unele sate, femeile duc mere la biserica In ziua de Sfantul Ilie, pentru a fi binecuvantate, crezandu-se ca dupa moarte, ele se vor transforma In mere de aur.

In alte zone ale tarii, fetele nemaritate se duc pe ascuns In lanurile de canepa si se tavalesc mai mult goale prin roua. Daca noaptea vor visa canepa verde, Inseamna ca ele se vor marita cu baieti tineri, iar daca vor visa canepa uscata, se vor marita cu cineva mai In varsta.

Ce mai bune ierburi de leac, se culeg In zorii zilei de Sfantul Ilie si sunt puse la uscat In locuri umbroase.

SURSA Artă si Religie

Sfantul Ilie Lacatusu – 27 de ani de la trecerea la Domnul. Minunile sfantului, povestite de Parintele Justin Parvu si Parintele Ioan de la Rarau

O VIATA DE MARTIR

Parintele Ilie s-a nascut pe 6 Decembrie 1909 in satul Crapaturile, judetul Valcea, din parinti binecredinciosi. Isi doreste de mic copil sa-i slujeasca lui Dumnezeu si astfel, in 1934, termina Facultatea de Teologie din Bucuresti, si la putin timp dupa aceea este hirotonit.

Slujirea preoteasca i-a adus multe satisfactii duhovnicesti. Pentru marturisirea lui Hristos, a fost ca un ghimpe pentru regimul ateu al veacului trecut si, din acest motiv, a avut mult de suferit. Aceasta nu l-a impiedicat deloc in propovaduirea Cuvantului Adevarului, caci el mai mult se temea de Dumnezeu decat de oameni.
A suferit pentru biserica si neamul sau, pe care l-a iubit, ducandu-si crucea grea prin inchisori, asemenea parintelui Dumitru Staniloaie, a ieroschimonahului Daniil (Sandu) Tudor mort la inchisoarea Aiud, a preotului Dimitrie Bejan, a protosingherilor Nicodim Mandita, Arsenie Boca, Benedict Ghius, tanarului Constantin Oprisan mort la inchisoarea Pitesti,
Valeriu Gafencu si a multor altora. A fost arestat in anul 1952 pentru apartenenta la Miscarea Legionara si dus in judetul Constanta, la coloniile Gales si Peninsula. In 1954 este eliberat, iar din 1959 pana in 1964,este arestat si condamnat la munca silnica in Delta, la Periprava, unde-l intalneste pe parintele Iustin Parvu. Acolo s-au petrecut fapte demne de vietile sfintilor.
Dupa ce a fost eliberat, se stabileste fortat la Bolintin, unde lucreaza ca zidar. Intre anii 1965-1970, parintele Ilie a slujit intr-o parohie din judetul Teleorman, iar in 1970, este transferat in judetul Ilfov la Cucuruz, unde, in Ianuarie 1978, este pensionat.
Suferintele din timpul vietii I-au afectat foarte mult sanatatea si din acest motiv isi petrece sfarsitul vietii in spital, unde a spus ca, daca nu va muri pana la 22 Iulie, va mai trai inca 2 ani.
Dupa cum a spus, parintele Ilie trece la cele vesnice exact la 22 Iulie, acelasi an (1983).Tot atunci, a mai spus ca, daca sotia sa va inceta din viata peste 15 ani, sa fie ingropata langa el, ceea ce s-a implinit.

Pe 22 Septembrie 1998, la inmormantarea sotiei parintelui Ilie, cei prezenti s-au aflat in fata unui fapt neasteptat: trupul parintelui era neputrezit, uscat si placut mirositor.

La aflarea sfintelor moaste, fiica parintelui Ilie, Maria Sabina Spirache, singurul urmas inca in viata, sesizeaza descoperirea Arhiepiscopiei Bucurestilor, care primeste cu bucurie aceasta veste.
Cateva luni mai tarziu, pe postul national de televiziune, se difuzeaza filmul documentar Semne, realizat de regizorul Cornel Ciomazga, in care este prezentata descoperirea.

DOVADA DE DINCOLO DE MORMANT

Moastele parintelui Ilie Lacatusu au fost descoperite in data de 29 Septembrie 1998.
Trupul neputred al sfantului, in greutate de 7-8 kg, a fost gasit la 15 ani dupa moartea sa, in conditiile corespunzatoare sfintelor moaste: nestricacios, frumos mirositor, uscat si usor, pielea de culoarea alunului, pastrandu-si dimensiunile si aspectul, pe care privind-ul nu provoaca spaima, ci bucurie duhovniceasca, dand impresia unui om care doarme.
O alta minune de acest fel este descoperirea, in aceleasi conditii, in anul 1980, a moastelor Sfantului Ioan Iacob de la Neamt, care a vietuit in pustia Hozevei, din Tara Sfanta, si care a fost canonizat in anul 1992.
Asemenea moastelor Sfantului Ilie Lacatusu, in Romania mai sunt moastele: Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iasi, Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, Sfantului Dimitrie Basarabov din Bucuresti, Sfintei Filofteia de la Curtea de Arges, Sfantului Iosif de la Partos.

INCHIS, DAR LIBER

Parintele Ilie era un om al rugaciunii. Indiferent de ce se intampla in jurul sau, era mereu cu mintea la Dumnezeu. Rugaciunea lui era profunda si neincetata, ceea ce-l facea sa vada lucrurile mai clare, in profunzimea lor, mai aproape de Adevar.

Era un bun sfatuitor si nu se implica decat in probleme de ordin duhovnicesc. Statea mereu retras si medita, iar de cate ori aparea cate o problema in cadrul inchisorii, mereu gasea solutia duhovniceasca spre salvarea colegilor de suferinta.

Multi dintre detinuti nu rezistau presiunilor psihice si fizice la care erau supusi, de aceea unii incercau sa evadeze, altii intentionau sa se sinucida, iar altii sa se lepede de Hristos, pentru a scapa de chinuri. Foamea si suferinta atinsesera culmi maxime.

In aceste imprejurari, parintele Lacatusu pe multi ii imbarbata, altora le era alinare, facand ca sfaturile sale sa fie un bun leac pentru cei inchisi impreuna cu el.

Cu toate presiunile ce se faceau asupra lor, rugaciunea si rabdarea, iubirea, nadejdea sau mai ales credinta, il ajutau pe parintele Ilie sa-si mentina pacea interioara, ramanand astfel neclintit in fata urii si a rautatii, a violentei si a tuturor lucrarilor cu adevarat demonice ce se exercitau asupra

celor intemnitati. Mereu gasea solutii pacificatoare, iar impotriva ighemonii inchisorii nu avea nimic de obiectat. Singura lui vina era ca nu putea fi reeducat.

CULTUL SFANTULUI MÃRTURISITOR

Cazul parintelui Lacatusu a starnit o vie si fireasca senzatie in mass-media, dar mai ales in randul credinciosilor.

Mai multe asociatii non-guvernamentale au cerut Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane deschiderea unui dosar de canonizare, ceea ce inseamna trecerea parintelui Ilie in randul sfintilor Bisericii Ortodoxe Romane, in calendar si la sfintele Slujbe.
Vestea aflarii moastelor parintelui Ilie Lacatusu s-a raspandit in toate colturile tarii. Credinciosi, calugari si preoti il cinstesc pe parintele Ilie ca pe un sfant si se roaga pentru grabnica canonizare.
Astfel, prima icoana a Sfantului Ilie Marturisitorul a fost pictata pe peretele exterior al bisericii Manastirii Petru Voda. Staretul manastirii, protos. Iustin Parvu, este unul dintre aceia care a petrecut ani grei de inchisoare (17 ani) si, cunoscandu-l pe parintele Ilie, a ramas profund impresionat de viata sa duhovniceasca.
In prezent moastele parintelui Ilie se afla in cripta de la cimitirul Adormirea Maicii Domnului din cartierul Giulesti (Bucuresti), unde a fost inmormantat, intr-un sicriu nou, din sticla, pentru a putea fi vazut de oricine.
Multi credinciosi, preoti, calugari si chiar unii arhierei au fost si merg in continuare sa se inchine si sa-i ceara ajutorul sfantului marturisitor.
Este foarte important de inteles ce inseamna parintele Ilie pentru fiecare dintre noi, un exemplu de traire crestina a acestor vremuri, in care ni se arata ca inca se mai poate dobandi Harul Duhului Sfant.

Marturia Parintelui Justin Parvu

Cu Parintele Ilie Lacatusu am stat 4 ani la Periprava, in Delta. El s-a remarcat, in general, prin interiorizarea lui puternica si prin tacere; rar il auzeai vorbind ceva, si atunci cand o facea, era foarte important ceea ce spunea, de cele mai multe ori ne indemna sa ne rugam atunci cand eram in vreo primejdie. Despre acest om pot sa spun ca avea cu adevarat darul smereniei. Cauta tot timpul sa nu iasa in evidenta cu ceva, facea pe neisemnatul. Imi amintesc de o intamplare minunata din Delta, cand Parintele Ilie a jucat un rol foarte important. In 30 ianuarie, ne-au trimis in colonie, la canal la taiat de stuf. Va dati seama ce insemna lucrul acesta pe un frig de iarna? Moarte curata. Eram toti inspaimantati, mai ales ca ii vazusem si pe caraliii nostri cu mitraliera, vreo patru mitraliere. Probabil asteptau sa ne execute, crezand ca vom refuza comanda. Era o deschidere acolo, de apa, de vreo patruzeci de hectare si stuful era tocmai in adancime. Toti am inceput sa murmuram si nu prea aveam de gand sa intram in apa. Ne-au ordonat sa intram si sa scoatem cate doi snopi. Pentru cine faceam noi astea? Nu avea niciun sens. Mai, si cum sa intri in apa? Calci te duci intr-o stioalna, nu te mai scoate nimeni de acolo. Am ezitat la inceput. Dar Parintele Ilie a avut un cuvant foarte ferm si ne-a imbarbatat pe toti: „Mai, intram pentru ca astia is pusi pe gand rau; astia trag in noi. Sa intram in apa, ca Maica Domnului si Sfintii Trei Ierarhi ne vor scoate nevatamati”. Mai, si am intrat. Am ajuns acolo, pana la barbie am intrat in apa. Am taiat frumos snopi. Si ne miram cu totii ca lucram ca pe uscat. Unii pana la piept, unii pana la gat, unii in sfarsit pana la jumatate, cum ne-a prins locul pe fiecare acolo. Si am scos. Am mers vreo trei ore in apa, si am scos la mal cei doi snopi. Dar nu era numai asa ca-l tai cu frunze, trebuia frumos, curatat, masurat, pus la dimensiune si era un ger de – 30° afara, gheata groasa de 20-25 cm, incat vedea nufarul galben inflorit sub gheata. Sus ne insoteau niste pasari, care ne-au urmarit in tot acest timp si dedesubt florile de sub gheata. Ei bine, eram cu totii nevatamati si uzi. Curgea apa de pe noi. Mare minune a fost atunci. Ca dimineata, cand am intrat noi era ceata, nori si rece, asa te prindea la oase. Si dintr-odata a aparut soarele, mai baieti, s-a luminat de ziua. Era o caldura, de se minunau si caraliii. Ne-am dezbracat si s-au uscat hainele ca la cea mai fierbinte soba, asa aburi ieseau din toate. Ne-am incaltat, ne-am imbracat si hai la colonie. Si asa Maica Domnului si Sfintii Trei Ierarhi au fost cu noi si ne-au ajutat, chiar in ziua de 30 ianuarie. Si va spun ca nu s-a intamplat sa fie niciun bolnav, niciun internat, n-o fost nimic. Si aceasta datorita rugaciunilor Parintelui Ilie, ca altfel cred ca eram cu totii morti…

Marturia Parintelui Ioan de la Rarau

- Parinte Ioan, spuneti-ne cateva cuvinte despre parintele Ilie Lacatusu, ale carui moaste intregi si binemirositoare au fost gasite acum cativa ani in Bucuresti…

- Afland de la cineva de la Bucuresti de parintele Ilie Lacatusu, care zicea ca parintele vorbeste si face minuni, de curiozitate am mers si eu la un prieten care avea masina si m-a dus la cimitir. Eu nu cunosc Bucurestiul si nu stiam unde sa merg. Si a vrut Dumnezeu ca sa vina fata parintelui Ilie Lacatusu la cimitir acolo, desi nu fusese de vreo doua-trei zile. Am socotit ca Dumnezeu a vrut asa ca sa-mi faca un favor, pentru ca eram strain de Bucuresti, la distanta foarte mare si poate pentru dorinta asta de a-l vedea si de a se confirma ceea ce am auzit, sa vad personal cu ochii mei, Dumnezeu a vrut ca fata sa vina.

Si intrand inauntru, am vazut un mort adevarat, cu ochii inchisi, complet, nemiscat. M-am mirat cand l-am vazut fara capac deasupra, fara mirosuri. Omul, cand moare, in doua-trei zile trebuie sa-l trateze cu fel de fel de chimicale ca sa nu raspandeasca mirosuri, ca sa nu putrezeasca imediat; sunt multi care au inceput sa putrezeasca din cauza pacatelor. Iar el – nimic, de atatia ani, traind in aer ca toti oamenii, si descoperit, si fara niciun fel de miros. M-am pus in genunchi si capul l-am aplecat pe sicriu si am facut o rugaciune. Si, bineinteles, in rugaciune am pomenit pe Mantuitorul, Maica Domnului si dupa aceea pe el, personal, ca sa se roage pentru iertarea pacatelor mele. Si cand am ridicat capul si m-am uitat la el, era cu ochii deschisi mari. Atunci, neasteptat – pentru ca sfantul face minuni, deschide ochii, se misca, vorbeste la cei care sunt vrednici – eu, socotindu-ma cu totul nevrednic de asa ceva, am ramas impresionat cand am vazut ca a deschis ochii mari. Am plecat din nou capul si am facut o rugaciune si cand am ridicat din nou capul, ochii i-a miscat in directia mea, se uita cum se uita oamenii fara sa invarta capul – dar ochii i-a invartit exact spre mine. Si fata Parintelui Lacatusu zice: „Parinte, tata vrea sa-ti vorbeasca, intreaba ceva”. Si, in clipa aceea, neasteptand alta invitatie, m-am uitat in spate, stiam cand eram eu in cimitir mai erau vreo trei oameni – acum erau vreo patruzeci-cincizeci de oameni in spatele meu. Si atunci m-am ridicat si am plecat.

Si am ramas cu convingerea ca Sfantul Ilie Lacatusu este un sfant cu adevarat mare, mare inaintea lui Dumnezeu. Nu-i cunosc activitatea, nu-i cunosc viata, stiu ca a fost un preot care a facut puscarie pe timpul comunistilor si din cauza asta nu vor sa-l canonizeze conducatorii.

Am mai mers alta data, ca la doi ani, si am intrat iar la parintele Ilie Lacatusu. Am pus iarasi capul pe sicriu si m-am rugat; inainte insa iarasi am pus mainile mele pe mainile lui – tepene complet, reci ca gheata, cum sunt mortii si, dupa ce m-am rugat putin, am pus mainile mele pe mainile lui si am vazut ca mainile lui se misca in sus si in jos, se miscau cu mainile mele.

- Dumneavoastra ii miscati mainile sau nu?

- Eu le-am miscat. Am pus mainile mele pe mainile lui.

- A, deci erau miscate de mainile dumneavoastra?

- Mainile mele erau pe mainile lui si am vazut ca mainile lui nu mai erau reci ca gheata, erau calde. Si am miscat sa vad daca se misca. Se miscau mainile si am ramas uimit. Am vazut un mort, da’ nu-i mort, un mort viu.

- Nu mai erau rigide?

- Nu, absolut deloc. Erau flexibile.

- Nu se vedeau semne de putrefactie…

- Absolut nimic, ca viu, si cu mustata si cu tot absolut.

- Cu parintele Ilie ati auzit si alte minuni?

- Spunea cineva ca a vorbit cu el si am ramas atunci foarte ganditor: cum poate un mort dupa atatia ani sa vorbeasca? Cum poate de atatia ani sa fie si sa nu putrezeasca. Si am auzit ca ar fi spus, inainte de a muri: „Pe mine ma ingropati jos dar dupa nu stiu cati ani, o sa puneti preoteasa in locul meu si pe mine o sa ma lasati deasupra” – exact cum s-a intamplat acum. Era deci si inainte vazator cu duhul, prin darul proorociei. Daca n-ar fi fost sfintii acestia care strajuiesc tara noastra din toate partile si se roaga pentru noi, nu stiu ce s-ar fi intamplat.

- Va rugati lui ca unui sfant? Faceti rugaciuni catre parintele Ilie?

- Nu stiu cat de mult ma rog eu, dar stiu ca este un sfant, un mare sfant, asa cum este si Sfantul Calinic de la Cernica, Sfanta Cuvioasa Parascheva, Sfantul Dimitrie Basarabov, Sfanta Filofteia, sfinti mari, mari de tot.

- In inchisoare ati cunoscut astfel de parinti cu viata sfanta?

- Da, am cunoscut. N-am stat cu ei, numai i-am vazut.

fragment din cartea Din temnite spre sinaxare

Postat in Pentru Mantuire, Pentru neam si tara | Etichetat Aiud, parintele Ioan de la Rarau, Parintele Justin Parvu, Periprava, Sfantul Ilie Lacatusu

Sfantul Gheorghe Hozevitul

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

În pustiul acesta al Iudeii se află şi Muntele Ispitirii, unde tradiţia spune că Mântuitorul a petrecut în post patruzeci de zile, iar la final a fost ispitit de diavol. Cine vrea să înţeleagă mai bine viaţa Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul sau pe cea a Sfântului Ioan Botezătorul trebuie să păşească o dată în pustiul Iudeii, locul unde aceşti oameni sfinţi ai Vechiului şi Noului Testament au trăit şi l-au cunoscut pe Dumnezeu. Pustiul Iudeii este, alături de Sinai şi Athos, un reper al Ortodoxiei, un loc al luptei cu patimile şi un izvor de putere pentru cei care vin cu credinţă să-şi liniştească sufletul.
Pustiul stâncos al Iudeii, cu înălţimi abrupte, care îţi taie repiraţia, este aşezarea perfectă pentru cei care caută împlinirea duhovnicească în sărăcia şi pustia deşertului. Şi astăzi în Pustiul Iudeii trăiesc monahi care au lepădat complet lumea şi se nevoiesc în singurătate desăvârşită pentru a gusta din darurile duhovniceşti ale cerului. Mănăstirile din deşert, ridicate pe cele mai imposibile locuri, atrag mii de turişti din toate părţile, mai ales români şi greci. În timpul secolelor patru şi cinci aici s-au coagulat primele comunităţi de monahi, care au fost atraşi de relatările biblice despre sufletele care l-au găsit pe Dumnezeu în acest pustiu. Ei au trăit o viaţă de lipsuri şi de nesiguranţă, în izolare, în interiorul peşterilor din versanţii stâncoşi şi abrupţi, care nu urcă spre cer, ci coboară în prăpăstii adânci.

Sfântul și Măritul Prooroc Ilie Tesviteanul-20 iulie

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ..


.Ilie Tesviteanul


Святой пророк Илия---Holy prophet Elijah---წმიდა წინასწარმეტყველი ელია---Սուրբ Եղիա մարգարեն

Άγιο Προφήτη Ηλία---Santo Profeta Elia---Kutsal peygamber İlyas---------------Santo profeta Elías

Sfântul și Măritul Prooroc Ilie Tesviteanul (în ebraică: אליהו; în greacă: Hλίας) este unul dintre cei mai mari profeți trimiși de Dumnezeu. Numele lui se poate traduce prin cel al cărui stăpân este Dumnezeu, sau stăpânul meu este Dumnezeu. Faptele sale sunt descrise în Vechiul Testament, dar se fac multe referiri la el și în Noul Testament.

Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 20 iulie.

Proorocul Ilie Tesviteanul în Vechiul Testament
----------------------------------------------------------------------

Proorocul Ilie este amintit pentru prima dată în Cartea Regilor I (I Regi 17:1) din Vechiul Testament, el ducând Cuvântul Domnului către regele Ahab al Israelului. Este supranumit Tesviteanul (sau Tișbitul) deoarece era originar din cetatea Tesba.

Atunci Ilie Tesviteanul, prooroc din Tesba Galaadului, a zis către Ahab:

"Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc eu; în acești ani nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu!"

Ahab, rege al Israelului, care mutase capitala regatului nordic la Samaria (regatul sudic, al lui Iuda, păstrase capitala tradițională - Ierusalimul), se căsătorise cu Izabela, fiica regelui Ieteval al Sidonului. Datorită influenței soției sale, Ahab a încălcat Legea, instaurând cultul idolului fenician Baal și a altor zei "împrumutați" de la fenicienii din Tir și Sidon. Mai grav a fost faptul că, luându-se după regele lor, tot mai mulți supuși ai săi l-au părăsit pe Dumnezeul lui Israil, închinându-se idolilor păgâni. Acesta a fost sensul mesajului transmis de profetul Ilie Tesviteanul - de mustrare a lui Ahab pentru rătăcirea sa, pentru că închinându-se idolilor se pierdea nu numai pe sine ci și pe întreg poporul său pe care îl trăgea pe calea pierzaniei.

Regele Ahab nu a ascultat cuvântul Domnului și sfaturile lui Ilie; ca urmare s-a împlinit profeția lui Ilie - a început o secetă cumplită, nicio picatură de ploaie sau măcar de rouă nu a mai picat, urmând nerodirea lanurilor, lipsa de hrană și foametea; nimic nu scăpa urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu speranța că foametea va face pe poporul lui Israel să se căiască și să se întoarcă la adevărata credință. Din porunca lui Dumnezeu, Proorocul, înveșmântat doar cu o piele de animal, părăsi ținutul lui Israel și se duse la râul Chorrath (Kerrith), aflat dincolo de Iordan (după tradiția bisericească, în acest loc a fost ridicată mai târziu mănăstirea Hozeva, care mai există și astăzi, unde a trăit și Sfântul Ioan Iacob Hozevitul). Domnul îi trimise corbi (păsări pe care evreii le considerau impure) pentru a-i aduce pâine dimineața și carne seara, ca să poată supraviețui.

Când secă și râul Chorrath, Dumnezeu îl trimise pe Ilie la Sarepta Sidonului, lăsându-l să vadă de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei. Ilie ajunse la o văduvă săracă, păgână, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea și fiul ei. În ciuda sărăciei, ea puse înainte de toate datoria ospitalității și îndată ce Proorocul i-o ceru, ea îi pregăti o pâine, cu făina și uleiul pe care le mai avea. Primi fără întârziere răsplata ospitalității sale: la cuvântul Proorocului, covata sa cu făină și ulciorul cu ulei nu se mai goliră până la revenirea ploii. Trecuseră câteva zile de când Ilie era găzduit la aceasta văduvă, când fiul ei muri. Cum femeia, în durerea ei, îl acuza pe omul lui Dumnezeu ca ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie îl luă pe copil, și după ce suflă de trei ori asupra trupului neînsuflețit, chemându-l cu strigăte puternice pe Dumnezeu, el îl înapoie pe tânărul băiat viu mamei sale, profețind astfel învierea morților (I Regi 17:2-24).

După ce au trecut trei ani de secetă, preabunul Dumnezeu, văzând că omenirea se topește de foamete, s-a milostivit și a zis către robul Său Ilie: "Du-te și te arată lui Ahab, pentru că voiesc să miluiesc lucrul mâinilor mele, să dau ploaie și să adap pământul cel uscat prin cuvântul gurii tale, ca să-l fac aducător de roade; căci acum și Ahab se pleacă spre pocăința și te caută, voind să te asculte la ceea ce-i vei porunci". Plecând Proorocul Ilie din Sarepta Sidonului, s-a dus în Samaria la regele Ahab.

În drumul său, l-a întâlnit pe un sfetnic al regelui, numit Obadia. Acesta era temător, pentru că el luase apărarea unor prooroci în fața regelui Ahab (care voia să îi ucidă, instigat de soția sa Izabela) și chiar le salvase viața ascunzându-i în peșteri. La porunca lui Ilie, Obadia și-a făcut totuși curaj și s-a dus la rege, pe care l-a convins să îl întâlnească pe Ilie (I Regi 18:1-17).

Ilie se arătă în fața regelui Ahab, care rămase surprins să îl vadă venind, liber, pe cel pe care îl căutase peste tot cu slugile sale. Ilie îi ceru să adune pe tot poporul lui Israel pe Muntele Carmel ca martor al confruntării sale cu cei 450 de profeți ai lui Baal și cei 400 de profeți ai zeiței feniciene Așera, care erau întreținuți de Izabela. Când toată lumea fu adunată, Ilie le zise: "Până când veți șchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmați Lui! Şi dacă este Baal, urmați aceluia". Poporul însă n-a răspuns nimic. Ilie ceru atunci ca doi viței să fie pregătiți pentru sacrificiu și să fie așezați pe rug, dar fără să aprindă focul și îi lăsă pe falșii profeți să aducă primii sacrificiul. Aceștia îl invocară cu strigăte pe Baal, din zori până în seară, dar în zadar. Ilie râdea de ei, încurajându-i să strige mai tare, ca nu cumva zeul lor să fi adormit sau să nu fie ocupat cu alte treburi. La venirea serii, Profetul înălță un altar cu 12 pietre, reprezentând cele 12 seminții ale lui Israel, săpă un șanț larg în jurul altarului, pe care puse vițelul jupuit de piele, și porunci să fie vărsată, în trei rânduri, apă din belșug peste acesta, astfel încât să se umple șanțul. Apoi adresă spre cer un strigăt puternic, invocându-l pe Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov. Pe data coborî foc din cer, devorând jertfa, lemnul și apa. Tot poporul căzu atunci cu față la pământ strigând : "Cu adevărat Domnul este singurul Dumnezeu!". Din porunca lui Ilie, falșii profeți fură prinși și uciși cu toții. El îl anunță apoi pe Ahab că seceta avea să înceteze în curând , apoi se urcă în vârful Muntelui Carmel și, plecându-se asupra pământului, cu capul între genunchi și mintea adunată în inimă, începu să se roage. De șapte ori trimise pe slujitorul său să privească orizontul, în direcția mării, iar a șaptea oară un norișor își făcu apariția, cerul se întunecă și ploaie căzu din belșug, răspândind pe pământ binecuvântarea cerească.

Ilie aflând apoi că Izabela vrea să se răzbune pe el pentru uciderea profeților zeului Baal, s-a refugiat la Beer-Şeba, în regatul Iuda. Acolo, mai exact pe muntele Horeb, i s-a arătat din nou Domnul, spunându-i: "Mergi și întoarce-te pe calea ta prin pustiu la Damasc și, când vei ajunge acolo, să ungi rege peste Siria pe Hazael, pe Iehu, fiul lui Nimși, să-l ungi rege peste Israel, iar pe Elisei, fiul lui Şafat din Abel-Mehola, să-l ungi prooroc în locul tău! Cine va fugi de sabia lui Hazael, pe acela să-l omoare Iehu, iar cine va scăpa de sabia lui Iehu, pe acela să-l omoare Elisei." (I Regi 19:15-17).

După câțiva ani, Ilie a fost trimis iarăși de Dumnezeu la regele Ahab, ca să-l avertizeze pe acesta că va fi pedepsit pentru fărădelegile sale, îndeosebi pentru uciderea lui Nabot (la instigarea aceleiași Izabela). Trei ani mai târziu, Ahab a pierit într-o luptă cu sirienii, fiind pedepsit pentru păcatele sale. L-a urmat pe tronul Israelului fiul său, Ahazia, care a comis aceleași păcate ca și Ahab: "Căci a slujit lui Baal și i s-a închinat lui și a mâniat pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, cum făcuse și tatăl său" (I Regi 22:52-53). Ahazia căzând bolnav, a vrut să consulte oracolul zeului Baal. Ilie a ieșit în calea trimișilor regali, mustrându-i pentru faptul că se adresau unui idol păgân, în loc să se roage Dumnezeului părinților lor, și a proorocit moartea iminentă a lui Ahazia, ceea ce s-a și întâmplat în scurt timp.

Când s-a apropiat vremea în care voia Domnul să îl ia pe Ilie la sine, sfântul prooroc și cu Elisei (care devenise ucenicul său) mergeau de la cetatea Ghilgal spre cetatea Betel. Ilie, cu smerită cugetare, voia să tăinuiască față de Elisei preamărirea ce era să i se facă de către Dumnezeu, și a zis către Elisei: "Rămâi aici, te rog, căci Domnul mă trimite până la Betel". Elisei, cel care mai târziu avea să devină și el un sfânt și mărit prooroc, știind de asemenea din dumnezeiasca descoperire ceea ce era să fie, i-a răspuns: "Viu este Domnul și viu este sufletul tău, că nu te voi părăsi". Acestea s-au repetat și la Ierihon și la Iordan.

Când amândoi sfinții prooroci au ajuns la râul Iordanului, Ilie a luat cojocul său și, învârtindu-l, a lovit apa cu acesta; apa s-a despărțit în două și au trecut amândoi ca pe uscat. După ce au trecut ei Iordanul, Ilie a zis către Elisei: "Cere de la mine ce vrei, mai înainte de a fi luat de la tine". Elisei a răspuns: "Cer ca darul din tine să fie îndoit în mine". Ilie i-a zis: "Greu lucru ai cerut; însă, dacă mă vei vedea când voi fi luat de la tine, ți se va împlini cererea; iar de nu mă vei vedea, nu ți se va împlini cererea".

Pe când mergeau ei și grăiau, deodată s-a arătat între amândoi un car cu cai de foc și Ilie a fost luat spre cer. Elisei privea și striga: "Părinte! Părinte! Carul lui Israel și călărimea lui!", ca și cum ar zice: "O, părinte, tu ai fost toată puterea lui Israel, care mai mult cu rugăciunea și cu râvna ta ai ajutat împărăția lui Israel, decât multă mulțime de viteji și de călăreți înarmați", și nu l-a mai văzut. Elisei s-a apucat de hainele sale și le-a rupt tânguindu-se. Atunci a căzut de sus cojocul lui Ilie, lăsat peste dânsul și, luându-l, a stat pe malul Iordanului; deci, despărțind cu el apa ca și Ilie, a trecut pe uscat; și astfel s-a făcut moștenitor darului care lucra în învățătorul lui (II Regi 2:1-15).

Sfântul prooroc Ilie în Noul Testament
--------------------------------------------------------------------------------------

Sf. Ilie este frecvent menționat și în Noul Testament. Astfel, preoții evrei și leviții îi reproșează sfântului Ioan Botezătorul: "De ce botezi tu, dacă nu ești nici Hristosul, nici Ilie?" (Ioan 1:25).

Sf. Apostol Pavel (Romani 11:2-3), pentru a ilustra argumentul lui că Dumnezeu nu s-a lepădat niciodată de poporul său, se referă la o împrejurare grea din viața lui Ilie Tesviteanul care se plângea Domnului: "Doamne, pe proorocii Tăi i-au omorât, altarele Tale le-au surpat; am rămas eu singur, și ei caută să-mi ia viața", iar Dumnezeu îl ajută să izbândească asupra vrăjmașilor păgâni.

După Sf. Apostol și Evanghelist Matei însuși Iisus spune despre Ioan Botezătorul: "Şi, dacă vreți să înțelegeți, el este Ilie, care trebuia să vină. Cine are urechi de auzit, să audă" (Matei 11:11-15). Se poate remarca asemănarea dintre Sf. Ilie și Sf. Ioan Botezătorul în ce privește austeritatea și puterea mustrărilor pe care le făceau celor păcătoși. Chiar și aspectul fizic este asemănător în descrierile din cărțile sfinte despre cei doi. Astfel în II Regi 1:8 se spune: "Ahazia le-a zis: «Ce înfățișare avea omul acela care s-a suit înaintea voastră și v-a spus aceste cuvinte?»; Ei au răspuns: «Era un om îmbrăcat cu o manta de păr și încins cu o curea la mijloc»; Şi Ahazia a zis: «Este Ilie, Tesviteanul»", iar în Matei 3:4 Sf. Ioan Botezătorul este descris astfel: "Ioan purta o haină de păr de cămilă, și la mijloc era încins cu o cingătoare de piele".

Apariția în slavă a lui Ilie pe Muntele Tabor, în momentul Schimbării la Față a lui Iisus Hristos, i-a uimit și înspăimântat pe cei trei ucenici care îl însoțeau atunci pe Mântuitorul. Ei s-au liniștit însă văzând că Ilie și Moise au vorbit cu El (Matei 17:1-8, Marcu 9:2-8, Luca 9:28-36).

Potrivit profețiilor Sfinților Părinți, Dumnezeu îi va trimite pe Ilie și Enoh înainte de venirea lui Antihrist, să mărturisească pentru Hristos pe pământ și pentru a îi întări pe cei credincioși.

Cinstirea Sfântului prooroc Ilie Tesviteanul

Pe 20 iulie, Biserica Ortodoxă sărbătorește suirea la cer a Sfântului și Măritului Prooroc Ilie Tesviteanul. Numele său este purtat de mulți creștini - statisticile existente la nivel național arată că, din totalul celor aproximativ 22 milioane de români, peste 120.000 de persoane poartă numele Sfântului Ilie.

Multe biserici, de la orașe sau de la sate, au hramul Sf. Ilie.

În tradiția populară, Sfântul Ilie este considerat stăpânul norilor și al trăsnetelor, iar sărbătoarea lui, la 20 iulie, marchează miezul verii pastorale, când pe munți se organizează vestitele Nedei și Sântilii, iar ciobanii separă berbecii de oi. Românii credeau că Sf. Ilie hotărăște furtunile, când și unde să dea grindina, incendiile etc. Se vede, în aceste credințe, proiecția folclorică a severității proorocului și în viața cerească.


Potrivit tradițiilor, de Sfântul Ilie se mănâncă, pentru prima dată, roada noua de mere și de struguri. Sf. Ilie este considerat și patronul apicultorilor: în această zi, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, activitate cunoscută sub denumirea de „retezatul stupilor”.

Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:

Cel ce a fost înger în trup, temeiul proorocilor, al doilea înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie măritul, care a trimis de sus lui Elisei dar, gonește bolile și pe cei leproși îi curățește. Pentru aceasta și celor ce-l cinstesc pe dânsul le izvorăște tămăduiri.

Condac, glasul al 2-lea:

Proorocule și înainte-văzătorule al lucrurilor celor mari ale lui Dumnezeu, Ilie cel cu nume mare, care cu cuvântul tău ai oprit norii cei curgători de apă, roagă pentru noi pe Dumnezeu Unul, Iubitorul de oameni.

Iconografie

Sfântul Prooroc Ilie

În icoane Sfântul Ilie este înfățișat cel mai adesea cu părul cărunt, barba mare, îmbrăcat într-o ținută de ascet, cu cojoc de oaie, asemănător Sfântului Ioan Botezătorul care, de altfel, va fi și purtător al "duhului și al puterii lui Ilie" (Luca 1:17).

Unele din momentele vieții Sfântului Ilie s-au perpetuat mai mult în iconografie. Astfel, în Biblia patricianului Leon, manuscris din secolul al X-lea, păstrat astăzi la Muzeul Vatican, este redat Proorocul Ilie înaintea regelui Ahab. Scena este izolată în iconografie, dar are câteva detalii ce merită analizate. Imaginea îl arată pe Ilie îndreptându-se către regele Ahab, pictat cu coroană și stând pe tron. Ceea ce prezintă interes sunt nimburile celor două personaje centrale. Ilie poartă în jurul capului un nimb auriu, iar Ahab, verde. În manuscrisul menționat, găsim același artificiu artistic când este redat Moise, în fața faraonului. Diferențierea aceasta scoate în evidență calitatea sfințeniei față de cea a stăpânirii pământești. Şi regele este un uns și un ales al lui Dumnezeu, prin urmare este evidențiat în iconografia bizantină prin nimb. Trebuie știut că bizantinii înfățișau cu nimb nu doar împărații sau regii încununați de sfințenie și trecuți în calendare, ci pe toți regii. Nimbul regal se pictează la fel ca și cel al sfinților, dar sunt și excepții, cum este cea de față, când se operează o diferențiere, pentru a scoate în relief o modificare semantică: aici regele în cauză este un rege care se îndepărtase de voia Domnului, deci nimbul său nu mai este la fel de strălucitor ca și al sfântului. Aceste diferențieri sunt vizibile datorită supremației pe care aurul o are în cromatica bizantină.

Icoana suirii Sf. Ilie la cer, în căruța de foc, sugerează o scenă cunoscută și în arta păgână, aceea a apoteozei împăratului, al cărui suflet era purtat de o cvadrigă către cer.

SURSA

https://www.facebook.com/pios.marian/posts/1417123018299660

Mai multe icoane găsiti aici:

https://babylenutaicoaneortodoxe.blogspot.ro/2016/07/icoane-sfantul-prooroc-ilie-5.html

Parintele Ilie Cleopa

Parintele Cleopa Ilie - Constantin Ilie, fericitul intru pomenire, s-a nascut in comuna Sulita, judetul Botosani, la 10 aprilie 1912. Parintii sai, Alexandru si Ana Ilie, au fost un exemplu viu de traire crestina, fiind iubitori de Dumnezeu, de Biserica si de copii. Familia Cleopa a fost binecuvantata de Dumnezeu cu zece copii, dintre care doi au murit de mici, iar opt copii (patru baieti si patru fete) au supravietuit.

Parintii sai nu lipseau niciodata de la sfintele slujbe, faceau milostenie, se rugau mult impreuna cu copiii, ducand o viata curata si bineplacuta lui Hristos. Casa lor era ca o biserica, precum povestea Parintele Cleopa: "Aveam o camera toata numai cu icoane. Un fel de paraclis. Acolo ne rugam. Iar la miezul noptii ne sculam, citeam la Psaltire si faceam sute de metanii. Apoi iar ne culcam.ť"Aici este praznic?". Ca eu am stat la Schitul Cozancea, si acolo era viata de sine: fiecare cu masa lui, cu casa lui. "Mai frate, a zis el, nu este praznic! Aici este viata de obste. Asa stau la masa calugarii, cu totii totdeauna!" Batranul le citea cuvant. El slujea Liturghia si se hranea numai cu Sfanta Impartasanie, aproape douazeci de ani. Numai sambata si Duminica gusta asa, oleaca, de prin castroane. Stiu, pentru ca eu eram bucatar. Dumnezeu sa-l odihneasca, saracul! Tare a mai fost cu frica de Dumnezeu si tare a mai fost cu credinta! M-a calugarit in anul 1937, in postul Sfintei Marii. Imi aduc aminte...

Nu se auzeau la ei certuri, nici cuvinte necuviincioase, nici alte lucruri neplacute lui Dumnezeu, ci viata lor de zi cu zi curgea lin ca o apa dulce de izvor, caci asa se mostenea din mosi-stramosi si asa era traditia crestina in partea locului.

Nu intamplator s-au nascut in aceasta zona, cu randuiala lui Dumnezeu, multi oameni mari, dintre care nu putini calugari, preoti, ierarhi alesi si cuviosi, cum a fost si Sfantul Ioan cel Nou de la Neamt (1913-1960). Intre acestia nu gresim daca il numaram si pe vrednicul de pomenire, parintele nostru duhovnicesc al tuturor, Arhimandritul Cleopa Ilie, cat si pe duhovnicul sfintiei sale, ieroschimonahul Paisie Olaru.

Parintele Cleopa Ilie a fost ales de Dumnezeu de la nastere pentru a povatui duhovniceste si a mangaia atat pe calugari si preoti, cat si multimea credinciosilor. Prea cuviosia sa era duhovnicul si povatuitorul de obste al tuturor celor ce-i cereau rugaciunile si voiau sa urmeze lui Hristos. A fost o binecuvantare a lui Dumnezeu pentru intreaga noastra tara.

Casa parinteasca in care s-a nascut arhimandritul Cleopa Ilie era ca o biserica vie, dar nu o inlocuia pe cea din sat, unde slujea incepand cu anul 1877, vestitul preot de atunci, Parintele Gheorghe Chiriac. Caci, precum spunea insusi Cuviosia sa, locuitorii din satul Sulita ascultau de preotul lor ca de insusi Hristos si nimic nu faceau fara sfatul si binecuvantarea lui. De aceea, viata de zi cu zi era linistita, biserica era plina de credinciosi, iar copiii, foarte numerosi, formau podoaba satului.

Parintele Cleopa Ilie - Constantin - o viata daruita lui Hristos si oamenilor

Parintele Cleopa Ilie s-a nascut la 10 aprilie 1912, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei Alexandru Ilie. El a urmat scoala primara de sapte ani in satul natal. Avea o memorie cu totul deosebita, asemanandu-se mamei sale. Trei ani de zile a facut ucenicie duhovniceasca impreuna cu fratii sai la schimonahul Paisie Olaru, pustnic in Schitul Cozancea.

In anul 1929, la inceputul lui decembrie, a intrat in obstea Schitului Sihastria, impreuna cu fratele sau mai mare, Vasile Ilie. Dupa trei zile de ispitire la poarta schitului, au fost primiti in obstea de la Sihastriei, in ziua Sfantului Ierarh Spiridon, la 12 decembrie. De aceea Parintele Cleopa avea mare evlavie la Sfantul Ierarh Nicolae, patronul bisericii din satul natal, si la Sfantul Ierarh Spiridon.

Pana in anul 1935, Constantin - Cleopa a pascut oile Schitului Sihastria, impreuna cu alti frati. Apoi este luat in armata in orasul Botosani. Se reintoarce la schit in toamna anului 1936 si este tuns in monahism la 2 august 1937, primind numele de Cleopa. Dupa aceasta face ascultare la oile schitului pana in vara anului 1942, impreuna cu parintii Galaction Ilie si Antonie Olaru.

In iunie 1942 este adus in schit si numit loctiitor de egumen, intrucat staretul Ioanichie Moroi era greu bolnav. In anul 1944, la 27 decembrie, monahul Cleopa este hirotonit ierodiacon, iar la 23 ianuarie 1945 este hirotonit ieromonah de episcopul Galaction Cordun, pe atunci staret al Manastirii Neamt. Dupa aceasta data este numit oficial egumen al Schitului Sihastria.

In anul 1947, Schitul Sihastria, numarand peste 60 de vietuitori, a fost ridicat la rang de manastire, iar Protosinghelul Cleopa Ilie este facut arhimandrit, cu aprobarea Patriarhului Nicodim. In anul 1948, fiind urmarit de organele politice de atunci, se retrage pentru, sase luni in padurile din jurul Manastirii Sihastria.

In anul 1949, la 30 august, arhimandritul Cleopa Ilie este numit staret al Manastirii Slatina - Suceava si se transfera acolo cu 30 de calugari din obstea Manastirii Sihastria, in urma deciziei Patriarhului Justinian. In locul sau este numit staret Protosinghelul Ioil Gheorghiu.

La Manastirea Slatina, parintele intemeiaza o obste care a ajuns la peste 80 de vietuitori. Intre anii 1952-1954, fiind urmarit de securitate, se retrage in Muntii Stanisoara, impreuna cu ieromonahul Arsenie Papacioc. Dupa mai bine de doi ani de viata pustniceasca, amandoi au fost readusi in Manastirea Slatina, la porunca Patriarhului Justinian.

In anul 1956, parintele Cleopa revine la metanie in Manastirea Sihastria, iar in primavara anului ,1959, se retrage pentru a treia oara in Muntii Neamt, unde se nevoieste mai bine de cinci ani de zile. In toamna anului 1964 revine in Manastirea Sihastria, ca duhovnic al intregii obsti, si povatuieste fara intrerupere atat calugari, cat si mireni, timp de 34 de ani, pana la 2 decembrie 1998, cand isi da duhul in bratele lui Hristos.

Parintele Cleopa Ilie - Cuvantul de pe urma al parintelui

- rostit catre obstea Manastirii Sihastria, in trapeza, la 1 martie 1998 -

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.

Prea Cuvioase Parinte Staret, Prea Cuviosi Parinti si frati, asa cum va vad aici, dragul mamei, asa, pe toti, sa va vad la rai, in bucuriile fara margini ale raiului, caci toti sunteti in slujba Mantuitorului si a Maicii Domnului, si fiecare, saracul, face ascultare in directia lui, unde este pus.

Tare imi este drag cand va vad! Dar pe multi nu va cunosc. Eu vin rar pe aici. Am atata lume pe capul meu acolo si sunt bolnav. Dar mai cunosc din ei, care vin la marturisire si care sunt mai vechi. Eu doresc ca toti, toti sa mergeti la bucuria cea vesnica si nici unul, Doamne fereste, la munci.

Dragii mei parinti si frati, sa stiti ca Biserica este mama noastra spirituala. Ea ne-a nascut pe noi la botez prin apa si prin Duh. Ati auzit ce spune Sfantul Apostol Pavel: ati luat darul infierii in baia nasterii de-a doua si al innoirii Duhului Sfant. De atunci suntem toti fii dupa dar ai lui Dumnezeu, de cand ne-am botezat in numele Preasfintei Treimi.

De aceea va rog din toata inima sa iubiti Biserica, mama! Sa va fie draga Biserica si, cat puteti, ziua si noaptea sa mergeti la sfintele slujbe. Care sunt mai batrani si nu pot saracii, sa stea mai putin. Care sunt tineri pot sa stea mai mult, pentru ca pravila Bisericii imbogateste memoria fiecaruia si darul Preasfantului Duh vine asupra aceluia care asculta cu evlavie sfintele slujbe ale Bisericii.

Dragii mei, eu pacatosul si nevrednicul sunt batran, 86 de ani, sase operatii, mana dreapta mi-e rupta, am stat in ghips 32 de zile, maine-poimaine imi veti canta Vesnica pomenire! Ce sa mai astept? Psalmul 89 spune clar: Anii lor sunt saptezeci de ani, iar daca vor fi in putere optzeci de ani. Iar la stihul unsprezece spune asa: Ce este mai mult decat acestia, osteneala si durere! Eu am intrat in anii durerii. Am imbatranit, optzeci si sase de ani implinesc acum, pe zece aprilie.

Dragii mei parinti, va rog din toata inima, care aveti dragoste si puteti, sa nu ma uitati la rugaciune. Sa ma pomeniti! Eu am dragoste cand va vad pe toti in slujba Mantuitorului si a Maicii Domnului. Asa sa va vad la rai, dragul mamei, pe toti! Toti sunteti in slujba Mantuitorului si a Maicii Domnului.

Manastirea noastra este o manastire cu randuiala canonica: nu se mananca carne, spovedania este la vreme, slujbele merg dupa randuiala Sfantului Sava. Cand am venit eu aici am gasit paisprezece parinti, incaltati cu opinci, cu barbile pana la brau, cu metanii de lemn in mana. M-a adus fratele meu Vasile. Cand am venit aicea aveam cincisprezece ani jumatate, nu stiam...

Si cand am vazut la masa calugarii toti, si staretul, batranul, citea cuvant de folos in capul mesei, de la Sfantul Teodor Studitul, eu am intrebat pe fratele:

Era un parinte, Nicolae Gradinara, cu barba mare, poate l-ati apucat unii. El a zis, cand m-a dus in fata altarului: "Prea Cuvioase parinte, sa-i punem numele Cleopa, ca nu avem nici un Cleopa aici!". Si batranul a pus mana pe foarfece si Cleopa mi-a zis. Asa a fost scris!

Dumnezeu sa-i odihneasca! Am pomelnicul acasa, al tuturor celor ce au murit aici; am si episcopi si patriarhi, cati sunt. Cat mai am o scanteie de viata ii pomenesc in fiecare zi! Dar va rog, dragul mamei, pe toti, sa nu ma uitati in sfintele voastre rugaciuni! Si asa cum va vad aici sa va vad la rai, in bucuria cea vesnica, fara margini!

Mila Preasfintei Treimi si acoperamantul rugaciunilor Preasfintei Maicii lui Dumnezeu si ale tuturor sfintilor, sa fie cu voi cu toti, dragii mei, si pe toti sa va duca la rai. Amin.

DIN CRESTIN-ORTODOX

Sfântul și slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul.

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

La Multi Ani celor ce poarta numele Sfântului Proroc Ilie !

Muntele Carmel, pe care se află localitatea Haifa cu împrejurimile, se cheamă în ebraică şi Muntele Elijah, adică Ilie, zis în limba arabă „Cel verde“ pentru că prorocul veterotestamentar – care a câştigat cu ajutorul focului trimis de Dumnezeul unic lupta împotriva păgânilor politeişti regina Isabel şi regele Ahab – era originar din Iordania. Muntele Carmel a fost considerat din cea mai îndepărtată antichitate un loc sacru, datorită configurației și a poziției sale geografice. Chiar păgânii au văzut în acest munte ceva sacru. Tutmosis al III-lea, în secolul al XIV-lea î.Hr, menționând Carmelul în lista cuceririlor sale, îl numește Muntele Sfânt. Carmelul, însă, intră cu adevărat în istoria biblică o dată cu profetul Ilie, pe vremea lui Ahab, regele Israelului. Izabela, soția regelui, de origine feniciană, introdusese în Israel cultul idolatric al lui Baal, de care poporul s-a lăsat contaminat. Împotriva apostaziei s-a ridicat cu putere Ilie care a făcut din Carmel bastionul monoteismului. În amintirea lui Ilie, cel mai popular profet al Vechiului Testament, muntele a devenit sfânt în conștiința popoarelor. Sfântul Ilie a înălțat un altar pe munte și a lansat o provocare profeților lui Baal: Dumnezeul care va trimite foc din cer pentru a arde victima de pe altar, să fie considerat Dumnezeul adevărat. După minunea focului coborât din cer pe altar de către Ilie, preoții lui Baal, 450 la număr, au fost masacrați, iar trupurile lor aruncate în apa Chisonului, care curge la poalele muntelui. Poporul l-a recunoscut pe Dumnezeul adevărat, iar seceta, cu care Dumnezeu lovise țara timp de trei ani ca pedeapsă pentru idolatrie, a încetat. Sfântul Prooroc Ilie, despre care Vechiul Testament ne informeaza pe larg si la care Noul Testament face în repetate rânduri aluzie, atât Ioan Botezatorul cât și însusi Hristos fiind luati drept reaparitii ale vechiului profet – ni se arata ca ,,un om de la munte,, (e din Tesba Galaadului, tinutul muntos dintre Iordan si desertul arab) și cu infatisare de aspru si strașnic ascet, întocmai ca Sf. Ioan Botezatorul căruia îi este mereu asemuit în Noul Testament. Poartă părul lung, cingatoare de curea împrejurul mijlocului și manta din piele de oaie, un ‘cojoc’ precum spun unele talmaciri, de fapt un soi de pelerina mițoasă și lungă, fără mâneci, specifică păstorilor de la munte, o tundra adică, o sarică. Sfântul Ilie este iute în mișcări și tăios în rostiri, totul în vorbirile, purtarile și gesturile sale produce o impresie ce poate fi rezumata numai în termeni ca foc și pară, tunete și fulgere, mânie și urgie.Omul acesta, cu înfatisare frusta, de ce nu și sălbatică, nu umbla câtusi de putin cu jumatati de măsura ori cu mănusi si cu saru’mâna. E un ins dintr-o bucata, are o fire de luptator. Vorbeste pe șleau, opreste ploaia pe vreme de trei ani si jumatate, aduce foametea în tara și junghie dintr-o data nu mai putin de patru sute cincizeci de preoti ai lui Baal, dupa ce i-a luat copios în derâdere că în zadar și-au chemat dumnezeul, au sarit in jurul jertfelnicului și s-au întepat cu săbii și lanci : «Strigati mai tare… poate sta de vorba cu cineva sau se indeletniceste cu ceva sau este este in calatorie sau poate doarme; strigati tare sa se trezeasca!» Din cele spuse până aici te duci imediat cu gândul la Ioan Botezătorul.

Sfantul Ilie

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Ioan Monahul
La Multi Ani celor ce poarta numele Sf. Proroc Ilie !
Cel ce a fost înger în trup, temeiul proorocilor, al doilea Înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie Măritul, care a trimis de sus lui Elisei dar, goneşte bolile şi pe cei leproşi curăţeşte. Pentru aceasta şi celor ce-l cinstesc pe dânsul le izvorăşte tămăduiri.- troparul Sfântului și slavitului Proroc Ilie Tesviteanul.
Sfântul Prooroc Ilie, despre care Vechiul Testament ne informeaza pe larg si la care Noul Testament face in repetate randuri referire și în care atat Ioan Botezatorul cat si insusi Hristos fiind luati drept reaparitii ale vechiului profet – ni se arata ca un om de la munte (e din Tesba Galaadului, tinutul muntos dintre Iordan si desertul arab) si cu infatisare de aspru si strasnic ascet, intocmai ca Sf. Ioan Botezatorul caruia ii este mereu asemuit in Noul Testament. Poarta parul lung, cingatoare de curea imprejurul mijlocului si manta din piele de oaie, un ‘cojoc’ precum spun unele talmaciri, de fapt un soi de pelerina mitoasa si lunga, fara maneci, specifica pastorilor de la munte, o tundra adica, o sarica. Este iute in miscari si taios in rostiri, totul in vorbirile, purtarile si gesturile sale produce o impresie ce poate fi rezumata numai in termeni ca foc si para, tunete si fulgere, manie si urgie.
Omul acesta, cu infatisare frusta, de nu si salbatica, nu umbla catusi de putin cu jumatati de masura ori cu manusi si cu saru’mana. E un ins dintr-o bucata, are o fire de luptator. Vorbeste pe sleau, opreste ploaia pe vreme de trei ani si jumatate, aduce foametea in tara si junghie dintr-o data nu mai putin de patru sute cincizeci de preoti ai lui Baal, dupa ce i-a luat copios in deradere ca in zadar si-au chemat dumnezeul, au sarit in jurul jertfelnicului si s-au intepat cu sabii si lanci : «Strigati mai tare… poate sta de vorba cu cineva sau se indeletniceste cu ceva sau este este in calatorie sau poate doarme; strigati tare sa se trezeasca!» .
Ravnitor ca nimeni altul pentru Domnul Savaot (Dumnezeul ostirilor), nu se cruta, stie deopotriva sa asculte si sa dea porunci, se bucura de darul savarsirii minunilor, inviaza pe copilul mort al vaduvei din Sarepta Sidonului si-i este dat sa stea pe muntele Horeb inaintea fetei divinitatii, care i Se dezvaluie nu in chip de cutremur si de foc si nici de vijelie naprasnica, ci in ipostaza-I cea mai tainica si mai subtila: ca adiere de vant lin. Ilie uraste minciuna, fatarnicia si nedreptatea si nu stie ce-s acelea: slabiciunea, compromisul, eufemismele, frazele mieroase si expresiile in doi peri. Lui Ahab si Izabelei – ticaloasa pereche regala a Israelului, “stapanii cei tiranici si cu narav de fiara” le vorbeste fara inconjur de ce fel de sfarsit vor avea parte: cainii vor linge sangele lui Ahab si tot ei o vor manca pe Izabela. Si asa a si fost.
Impilarea, asuprirea, samavolnicia, fatarnicia mai ales il scot din sarite. Izabela nu e numai o nemernica, o jefuitoare, o dusmanca a norodului, e si o mincinoasa fara seaman, o ipocrita inveterata care se vrea ceea ce nu este si se da drept ce nu s-ar cadea macar sa indrazneasca a gandi. Spre a-l spolia si nenoroci pe bietul nevinovat Nabot si a-i rapi via si pamantul, aceasta falsa cuvioasa ordona sa se tina post inaintea depunerii unor marturii mincinoase, imperechind astfel nelegiuirea cu luarea in batjocura a unui obicei sacru si facand-o, ticaloasa si netrebnica, pe mironosita si pe sfanta. Si ce poate fi mai jalnic, mai caraghios si mai revoltator decat sa pretinzi ca esti ceea ce prea bine de catre toti se stie ca nu esti (si oamenii stiu ca tu stii ca ei stiu) si sa ceri, sa pretinzi, sa impui a fi recunoscuta ca atare! Ca sa prosteasca lumea, ca sa fie aclamata drept evlavioasa si cucernica, scelerata aceasta, nemultumita cu savarsirea cinica a strambatatii, mai vrea sa se si justifice si izbuteste doar sa se dovedeasca mare specialista in scenografii, regie, procese montate si osandiri, cu forme legale si intru totul proceduriste, ale celor fara vina.
Capcana aceasta urzita impotriva lui Nabot – spre a-l lipsi de pamantul lui stramosesc, de sfoara lui de vie, de peticul lui de tara – premeditata, organizata, grijuliu si amanuntit mesterita, stradania aceasta de a conferi unui act de silnicie aspect respectabil si de legalitate nu poate sa nu irite pana in adancul rarunchilor pe un om din fire ranit de ce este fatuiala, perfidie, mascara. Scandalos si respingator la Ahab si Izabela – nedespartita intru miselie pereche – este indeosebi minciuna, sfruntata inselaciune, pornirea de a prosti oamenii, osardia in urmarirea scopului: a-i face pe oameni sa dea mai multa crezare unor vorbe desarte, unor palavre decat realitatii flagrante.
Ahab si Izabela par a preinchipui dura zicala romaneasca atribuita muierii ticaloase care spune: Nu crede, barbate, ce vezi cu ochii, crede ce-ti spun eu. Ilie nu sufera nici tradarea adevaratului Dumnezeu. Cand Ohazia, urmasul lui Ahab, e bolnav si gaseste de cuviinta sa ceara ajutorul idolului Baal-Zebub din Ecron, cum se poarta proorocul cu trimisii regelui, carora le iese inainte? De doua ori ii arde cu focul din cer: pe doua capetenii si de doua ori cate cincizeci de trimisi. Au doara nu are Ohazia cui sa ceara ajutor? Au doara nu este Dumnezeu in Israel?
Esential la Ilie este purtarea fata de mincinosi, rai, asupritori si nelegiuiti de tot felul. Mereu glasuieste deschis si dur, mereu crede neclintit in dreptate si intr-un Dumnezeu pedepsitor si fara partinire. Nu stie de crutare, de gluma, de ingaduinta: focul sa va arda, cainii te vor manca. Acesta e stilul si, stilul, o stim de la Buffon si de la Blaga, reprezinta sinea insasi a omului. Ilie nu recurge niciodata la parafraze, la ocolisuri. Nu se indupleca, nu se lasa cucerit, ademenit, imbrobodit, speriat, mituit. Amenintarile ori magulelile puterii il lasa stana de piatra. Prea putin ii pasa. Distinge net intre bine si rau, pe unul ca el nu-l poti prosti ori amagi cu discursuri ticluite si cu scorniri; crede ce vede cu ochii, nu ce i se spune, osandeste raul, ii sta impotriva cu fapta, nu se face ca nu-l ia in seama si tinteste la centru, la izvorul urgiei, in rau credincioasa, nascatoarea de napaste pereche atotstapanitoare Ahab si Izabela, cauza tuturor dezastrelor si nenorocirilor, vrajamsii neinduplecati ai propriului lor popor, de care isi bat joc, pe care il impovareaza si-l prigonesc, folosind neincetat cele mai felurite soiuri de grairi mincinoase si de tertipuri stravezii.
Ilie isi incheie viata de facator de minuni, de prooroc, de «om al lui Dumnezeu» (cum este unanim numit), de aprig si neinfricat luptator cauzas al binelui, dreptatii si adevarului, iar drept ucenic urmas si purtator de ‘cojoc‘ il ia pe nu mai putin zelosul decat dansul Elisei, potrivit stilului sau de a fi si de a actiona. E ridicat la cer, viu fiind. In car de foc tras de cai de foc si in vartej de vant: el care prin rugaciunea lui si sarguinta sa pentru Unul Dumnezeu i-a ars cu foc de sus pe cei netrebnici si L-a induplecat sa coboare foc pentru ca sa mistuie jertfa cea dreapta, spre rusinea si pieirea idolatrilor. Neostoit, bataios, nepotolit, pleaca – prin mila Atotputernicului – din lumea aceasta intocmai cum a si trait: in iures si in slava. Lutului nu-i este ingaduit sa-l cuprinda, sa-l strice. E luat la cer in plina vigoare si petulanta, ca un bun si vrednic ostas al lui Dumnezeu si un viteaz premergator al Botezatorului, ca unui menit a fi vestitorul celei de-a doua veniri a lui Hristos.
Trei sunt figurile care fara indoiala fac legatura intre Vechiul si Noul Testament. Ele sunt: Ioan Botezatorul, ultimul prooroc al Vechiului Legamant; Isaia, «evanghelistul Vechiului Testament»; Ilie pe care Domnul Hristos il identifica lui Ioan «Toti proorocii si Legea au proorocit pana la Ioan. Si daca vreti sa intelegeti, el este Ilie, cel care va sa vina», care sta de vorba cu Domnul pe Tabor la Schimbarea la Fata si este evocat pe Golgota cu prilejul strigarii cuvintelor Eli, Eli…, interpretate de unii participanti ca o chemare a lui Ilie. Ilie cel intotdeauna prezent in Noul Legamant odata cu Ioan, alaturi de Hristos, biet cioban de munte in sarica lui, in «cojocul» lui facator de minuni si el, indaratul caruia clocoteste inima unui mare ravnitor pentru Dumnezeu si aprig vestitor al lui Hristos. Sa ne fie noua tuturor pilda de neinfricare, sinceritate, dragoste de Dumnezeu, vorbire neprefacuta, sila de minciuna si de idolatrie, scarba de fatarnicie si de uimita sila atunci cand ne intampina pe calea intortocheata a vietii scarbavnica impostura“
Sfantului Prooroc Ilie, care desi dovedeste mare curaj legand cerul si infruntand pe jertfitorii lui Baal, totusi se sperie de amenintarile Izabelei, deci de o alta femeie. Si se speria atat de tare, incat 40 de zile fuge adanc in pustiu ca sa scape de ea. Dumnezeu stie adevaratul motiv pentru care Ilie a fugit, dar totusi il iscodeste sa vada ce zice, dar Ilie nu recunoaste ca a fugit de frica Izabelei. Asadar, subliniaza Sfantul Ioan Gura de Aur, s-a vadit inca o data slabiciunea firii omenesti. Ilie cel ravnitor, Ilie cel neinfricat, cel indraznet a fost lasat sa cada, prin lucrarea harului, ca sa poata imbraca „toata haina iubirii de oameni. Ai fost, Ilie, instruit de Dumnezeu. Fii milostiv ca si Stapanul tau, din cele ce-ai fost instruit, din cele ce-ai invatat de la Stapanul tau!”, spune Sfantul Ioan Gura de Aur, si incheie:
„Ai vazut iubite, cum a ingaduit Dumnezeu ca stalpii aceia, stancile, turnurile, acelea sa cada intr-un mic pacat, pentru ca nu cumva prin lipsa lor de pacat sa taie din Biserica pe toti; pentru ca, atunci cand vor vedea un pacatos si vor sa fie nemilostivi cu el, sa-si aduca aminte de pacatul lor si sa fie cu el tot asa de buni cum a fost cu ei Stapanul lor.
N-am spus aceste cuvinte ca sa invinuiesc pe drepti, ci ca sa va pregatesc mai dinainte cale de mantuire, ca atunci cand pacatuiti sa nu pierdeti nadejdea mantuirii, ca atunci cand pacatuiti sa nu pierdeti nadejdea mantuirii, stiind ca si dreptii au pacatuit, dar prin pocainta nu si-au micsorat deloc cinstea lor. Am vorbit intai de virtutile lor, si apoi de pacatele lor. Si tu, dar, de esti pacatos, nu lipsi de la biserica. Nu lipsi nici daca esti drept, ca sa-ti sune mereu in ureche cuvintele Scripturii si sa ramai drept, aducandu-ti aminte de Imparatia Cerurilor si de bunatatile acelea pe care le-a pregatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, ca Lui I se cuvine slava, impreuna cu Fiul si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.”
Aţi auzit despre viaţa minunată a Sf. Proroc Ilie şi despre felul spectaculos, în care, în faţa mulţimilor, a arătat adevărata credinţă, cerând minune de la Dumnezeu ca semn pentru importanţa acestei drepte credinţe în viaţa omului. Pentru că fără dreaptă credinţă – acesta este mesajul Proorocului Ilie şi în vremurile noastre – „şchiopătăm de amândouă picioarele”, orbecăim în viaţă şi sufletul omului este asemenea pământului uscat, secetos, precum era pământul pe care nu mai plouase de trei ani de zile apă! Seceta pe care Domnul o îngăduie pe pământ la rugăciunea Proorocului Ilie vădeşte că mai grea decât această secetă este seceta sufletească, a omului care nu cunoaşte drept pe Dumnezeu. Este seceta care nu înţelege în viaţă decât siguranţa de zi cu zi, conflictele de zi cu zi, dar nu poate să înţeleagă că viaţa înseamnă ca, asemenea Proorocului Ilie, noi să avem un dialog cu Dumnezeu, să înţelegem lucrarea lui Dumnezeu în viaţa noastră şi în istorie. Fără asta suntem pământ secetos şi lipsit de roadă. După cum pământul în timpul lui Ilie n-a putut să aducă roadă, ci moarte – mureau oamenii, mureau dobitoacele – tot astfel sufletele noastre, dacă nu se adapă din apa dreptei credinţe, din apa Duhului Sfânt, nu numai că nu aduc viaţă şi dragoste în jurul lor, ci, neavând ele însele izvor de viaţă, se prăpădesc şi în jur emană moarte şi blestem. Şi vedem în jur familii chinuite, oamenii chinuiţi, care-şi duc întunericul minţii în patimi grele: beţie, droguri, curvie, ucidere de prunci și alte asemenea pe care le vedem în jurul noastre și ne mirăm de abuzurile care sunt, de nedreptăţile pe care le trăim, de faptul că apasă asupra noastră legi nedrepte.
Sfântul Proroc Ilie ne învaţă că şi noi, și în acest timp în care ne-a îngăduit să trăim, putem să avem un dialog cu Dumnezeu asemenea lui. După ce a certat poporul: Şchiopătaţi de amândouă picioarele! Haideţi să vă arăt care este Dumnezeul Cel adevărat: Dumnezeul meu – propovăduit de Ilie – sau dumnezeul proorocilor mincinoşi. Şi ne învaţă Proorocul Ilie astăzi că nu-i de ajuns să credem într-un Dumnezeu sau în ideea de Dumnezeu sau credem şi noi într-un fel al nostru sau credem că-i bună orice fel de credinţă, și în Buddha, şi In Mahomed, şi în Confucius, şi în altfel de credinţe rătăcite de la adevăr. Nu-i de ajuns să credem că există o forţă, că există o stăpânire deasupra a ceea ce înţelege omul, ci trebuie să avem credinţa dreaptă pe care Însuşi Dumnezeu ne-a descoperit-o.
A luat Dumnezeu în istorie trup şi a vorbit cu omul ca să înţelegem puterea dreptei credinţe vestindu-ne cele ale Împărăţiei Cerurilor şi dându-ne credinţa cea dreaptă. Sf. Proroc Ilie ne vesteşte astăzi: Nu puteţi zidi nimic drept dacă nu aveţi această dreaptă credinţă, nu o înţelegeţi şi nu o păstraţi, pentru că tot ceea ce zidiţi nu este pecetluit de lumina şi viaţa ce vin de la Dumnezeu. Şi vedem că Ilie a luat piatră şi a zidit jertfelnicul lui Dumnezeu, piatra care trebuie să fie piatra dreptei credinţe a noastre. Şi acolo a pus jertfe peste piatră şi, ca să fie şi mai evidentă minunea, a stropit jertfa cu apă îmbelşugat încât şiroia apa deasupra jertfei, deasupra canalului făcut. Şi au făcut şi proorocii mincinoşi închinare de jertfa dumnezeului lor și a spus lor Ilie: Rugaţi-vă dumnezeului vostru, poate vă va răspunde cu foc şi va vădi, măcar în parte, adevărul credinţei voastre. Şi n-a fost nici strigare, nici răspuns, vădind că acolo unde nu este dreaptă credinţă şi dreaptă înţelegere nu este viaţă şi răspuns de la Dumnezeu. De ce nu se mai întâmplă minuni vădite în sufletele noastre, în lumea noastră? Încă se mai întâmplă, dar sunt ascunse, pentru că nu le putem înţelege, pentru că noi nu hrănim în noi înşine această putere a dreptei credinţe și nu rodim decât sărăcăcios. Iată că, venindu-i rândul, Ilie face rugăciune scurtă, dar înflăcărată, ştiind că singurul Dumnezeu adevărat poate să învie cu foc şi cu lumină sufletul amorţit de întuneric şi de patimi. Şi, rugându-se, aţi auzit cum foc din cer a mistuit jertfa. Dar ce urmează e cutremurător şi de mirare, în zilele noastre, mai ales. Ce a zis Proorocul Ilie? Când poporul s-a minunat, ca solzii ce au căzut de pe ochii lui Pavel mai târziu, tot astfel poporul s-a deşteptat şi a înţeles că într-adevăr şchiopăta de amândouă picioarele şi, văzând poporul deşteptat de forţă dumnezeiască, ce spune Ilie? Prindeţi toţi proorocii mincinoşi și ucideţi-i. Şi ne îngrozim astăzi. Asta nu-i cruzime? În ce fel într-adevăr, putem să primim lucrul acesta? iar mai târziu în istorie vedem că tot într-o împrejurare a adeveririi dreptei credinţe Sf. Nicolae îl pălmuieşte pe Arie. Şi iarăşi ne minunăm: este cruzime aceasta? Iată dar că Dumnezeu Însuşi, îngăduind şi insuflând aceasta lui Ilie, ce-L slujea, ne vădeşte cât de importantă este dreapta credinţă în popor. Aşa cum omul vede că în via lui a izvorât lăstar sălbatic, îl dă afară, ştiind că de acolo nu mai izvorăşte rod bun, ba poate schimba toată via, aşa cum într-o grădină altoiesc pom cu mlădiţă nouă şi ard tot ceea ce e stricăcios şi arunc planta care s-a îmbolnăvit de mană, tot astfel procedează Dumnezeu în popor şi asta nu-i cruzime, după cum nu-i cruzime atunci când chirurgul taie un deget care s-a înnegrit de boală, ca nu cumva să mi se înnegrească toată mâna şi să mor sau să-mi taie mâna întreagă. Iată cât de importantă este puterea dreptei credinţe în viaţa noastră.
În această zi, slăvindu-l pe Proorocul Ilie, nu doar să ne temem superstiţios de el, că, dacă lucrăm, ne ia foc casa sau se întâmplă ceva. Într-adevăr, să nu lucrăm [in duminici si de sarbatori], într-adevăr, să-l cinstim; dar, mai mult decât atât, să înţelegem că şi astăzi, dacă vom fi drept credincioşi, Dumnezeu va lucra minuni în viaţa noastră, în familia noastră şi în lume, Dumnezeu va dezlega cele ale blestemului din viaţa noastră şi ne va da și nouă se vedem pe unde mergem, să înțelegem ceea ce poporul care a flămânzit vreme de trei ani, n-a înţeles. Poţi să chinui pe om îndelung şi nu înţelege, dacă sufletul s-a învârtoşat de necredinţă.
Să ne rugăm Proorocului Ilie şi lui Dumnezeu să nu rătăcim de amândouă picioarele pe acest pământ şi să adăugăm la puterea dreptei credinţe şi sărmana noastră nevoinţă de a nu păcătui în niciun fel cu gura noastră şi de a împărtăşi celorlalţi starea păcii lăuntrice. Dumnezeu să vă binecuvânteze, să vă ajute să rămâneţi în dreapta credinţă, rodnici şi, precum atunci când s-a vădit dreapta credinţă, Dumnezeu a trimis ploaie pe pământ, tot astfel, când se va lua gândul cel bun, să vă trimită Dumnezeu ploaia Duhului Sfânt, astfel încât în biserică să fiţi cu adevărat o altă familie, familia tuturor celor ce Îl mărturisim pe Dumnezeu ca Tată al nostru. Dumnezeu să vă ajute, să vă binecuvânteze”.
Lumea în care trăim astăzi nu mai este lumea pe care Dumnezeu a creat-o la început, „bună foarte”, ci una alterată, deformată. Lumea creată de Dumnezeu, adică pământul şi toate cele existente pe el, în frunte cu omul, erau curate. Exista o deplină armonie între om şi Dumnezeu, între om şi om, între om şi natură, iar starea de fericire a raiului urma să fie extinsă pe tot pământul, sporind până la starea de împărăţie a lui Dumnezeu. Datorită păcatului primului om – Adam – lumea a ajuns într-o stare de nefericire, dezarmonie, degradare, suferinţă şi chin. Totuşi, în dragostea şi purtarea Lui de grijă, Dumnezeu nu a părăsit lumea, ci a căutat, când prin pedepse, când prin manifestări de bunătate, să o întoarcă către Sine. Atât în vechime, cât şi în prezent, Dumnezeu alege oameni cu care şi prin care poate comunica cu lumea, spre îndreptarea ei. Aceştia sunt Sfinţii.
De la începutul lumii, sfinţii şi drepţii au fost centrele de comunicare, bazele de emisie-recepţie, prin care Dumnezeu comunică cu omenirea. Toţi sfinţii din Vechiul şi din Noul Legământ au primit revelaţia de sus, au cunoscut voia lui Dumnezeu, şi împlinindu-o au vestit-o şi celorlalţi oameni.
Lumea în care trăim astăzi nu mai este lumea pe care Dumnezeu a creat-o la început, „bună foarte”, ci una alterată, deformată. Lumea creată de Dumnezeu, adică pământul şi toate cele existente pe el, în frunte cu omul, erau curate. Exista o deplină armonie între om şi Dumnezeu, între om şi om, între om şi natură, iar starea de fericire a raiului urma să fie extinsă pe tot pământul, sporind până la starea de împărăţie a lui Dumnezeu. Datorită păcatului primului om – Adam – lumea a ajuns într-o stare de nefericire, dezarmonie, degradare, suferinţă şi chin. Totuşi, în dragostea şi purtarea Lui de grijă, Dumnezeu nu a părăsit lumea, ci a căutat, când prin pedepse, când prin manifestări de bunătate, să o întoarcă către Sine. Atât în vechime, cât şi în prezent, Dumnezeu alege oameni cu care şi prin care poate comunica cu lumea, spre îndreptarea ei. Aceştia sunt Sfinţii.
De la începutul lumii, sfinţii şi drepţii au fost centrele de comunicare, bazele de emisie-recepţie, prin care Dumnezeu comunică cu omenirea. Toţi sfinţii din Vechiul şi din Noul Legământ au primit revelaţia de sus, au cunoscut voia lui Dumnezeu, şi împlinindu-o au vestit-o şi celorlalţi oameni. Aceeia azi să ne rugam Sfântului Ilie: Proorocule şi înainte văzătorule al lucrurilor celor mari ale lui Dumnezeu, Sfinte Prooroc Ilie cel cu nume mare, care cu cuvântul tău ai oprit norii cei curgători de apă, roagă pentru noi pe Unul, Iubitorul de oameni. Amin( postat pe fb de ioan monahul)