Pătimirea Sfinţilor Mucenici Trofim, Savvatie şi Dorimedont († 276)

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Rău-credinciosul Probus (276-282) avea sceptrul împărăţiei Romei, iar în Antiohia stăpînea Attic, care se numea şi Eliodor. Atunci se săvîrşea praznicul pierzător de suflet al lui Apolo şi locuitorii cetăţii, precum le era obiceiul, toată ziua aceea se îndeletniceau cu aduceri de jertfe, beţii, dănţuiri şi toate lucrurile cele de desmierdare. Atunci au venit acolo din părţile din afară doi necunoscuţi, Trofim şi Savvatie, bărbaţi dreptcredincioşi şi închinători ai adevăratului Dumnezeu. Aceştia văzînd orbirea şi pierderea marii mulţimi de suflete, au suspinat cu greu şi, amestecîndu-şi cuvintele cu lacrimi, au zis către Dumnezeu: "Dumnezeule! Cel ce cu cuvîntul din nefiinţă toate Le-ai alcătuit şi pe om după chipul Tău l-ai zidit, Tu caută din cer şi scoate pe aceşti oameni din mîinile vrăjmaşului". Grăind ei acestea, închinătorii la idoli, cei ce i-au văzut pe dînşii, au cunoscut că nu fac parte din păgînătatea idolească, şi, prinzîndu-i, i-au dus la stăpînitorul şi judecătorul lor cel mai dinainte pomenit, Attic Eliodor, care văzîndu-i, îndată a poruncit să-i despartă pe unul de altul. Aducînd de faţă întîi pe Sfîntul Trofim îl întrebă de nume, de viaţă şi de credinţă. Iar el a răspuns: "Numele meu este Trofim şi m-am născut din părinţi slobozi şi de neam bun; însă am fost robit păcatului fără de necinstire; pînă ce, prin botezul lui Hristos, am luat cea mai bună libertate şi neamul cel mai bun". Iar judecătorul a zis: "De care credinţă eşti?" Răspuns-a Trofim: "Iată, ţi-am spus, dar ascultă mai lămurit: Sînt creştin, rob al lui Hristos şi lui Hristos jertfă vreau să fiu". Judecătorul a zis: "Dar eşti străin sau cetăţean?" Iar sfîntul, cel ce cu adevărat era străin de lume, a zis că este străin. Iar judecătorul l-a întrebat: "Oare ai citit poruncile împărăteşti?" Răspuns-a sfîntul: "Le-am citit, însă ce este nouă că între dreapta credinţă şi între înşelăciunea diavolească este atîta deosebire pe cît între zi şi între noapte".

După aceste cuvinte, mîniindu-se prigonitorul, a poruncit ca pe Sfîntul Trofim, dezbrăcîndu-l, să-l întindă în patru părţi şi să-l bată fără milă. Şi l-au bătut mult pe mucenic, pînă s-a roşit pămîntul de sîngele lui. Apoi, judecătorul a poruncit ca să înceteze a-l bate şi i-a zis: "Jertfeşte zeilor, Trofime, că de nu vei jertfi, apoi te voi trimite în Frigia, la Dionisie prigonitorul". Acel Dionisie era foarte cumplit. Prin tirania sa cea fără de omenie era vestit în toată lumea. Răspuns-a Sfîntul Trofim: "Nu mi se cade mie nici a mă gîndi la aceasta, chiar dacă voi fi ucis de tine ori de altul, că de voi fi chinuit ori de Eliodor, ori de voi fi chinuit de Dionisie, tot o moarte îmi este înainte, pentru că amîndoi au acelaşi gînd: să ucidă pe aceia care au hotărît să slujească cu dreaptă credinţă lui Dumnezeu".

La aceste cuvinte judecătorul mai tare s-a mîniat şi a poruncit să-l spînzure pe lemn pe sfînt şi să-i rupă trupul. Şi îndată veniră de faţă speculatorii (Cei care taie capetele) cu unelte ascuţite, cu care tăind trupul mucenicului şi strujindu-l pînă la oase ajunseră la cele dinlăuntrul lui. Iar el, răbdînd, grăia încet şi lin: "Doamne, ajută robului Tău". Iar judecătorul a zis către dînsul: "Unde este Hristos al tău, Trofime?" Iar el a răspuns: "Hristos al meu este cu toţi cei ce-L chiamă pe El în adevăr şi de mine nu se desparte. Semnul adevărat al venirii lui Hristos la mine este acesta: că rabd cu înlesnire chinurile pe care nu le poate răbda firea omenească, de nu ar fi lîngă dînsa ajutorul lui Dumnezeu".

După aceste chinuri îl aruncară pe Sfîntul Trofim în temniţă, apoi aduseră la judecată pe fericitul Savvatie. Şi îndată a zis către dînsul judecătorul: "Nu te întreb pe tine de eşti creştin, ci spune mai întîi de ce rînduială eşti", pentru că singur cuvîntul creştin era aşa de urît acelui necurat, încît nici nu voia să-l audă; precum cel bolnav de ochi nu suferă să vadă lumina cea bineprimită la toţi, fiindu-i ochii sufleteşti aşa de întunecaţi nu suferea să caute cu dînşii la lumina numelui lui Hristos. Pentru aceea i-a zis: "Nu te întreb pe tine de eşti creştin". Iar Sfîntul Savvatie a răspuns: "Mie, o, judecătorule, dregătoria, vrednicia, moştenirea, mărirea şi bogăţia îmi este Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel pururea viu, cu a Cărui purtare de grijă toată lumea durează şi se cîrmuieşte".Iar judecătorul, socotind răspunsul cel îndrăzneţ al muce-nicului ca o jignire, s-a mîniat şi l-a lovit peste obraz, zicîndu-i: "Na, să răspunzi precum te întreb eu! Şi mai înainte, pînă nu te voi pierde pe tine cu chinurile, apropie-te de zei şi le jertfeşte lor". Sfîntul a ocărît pe zeii lor şi a rîs de nebunia lor şi a dat pe faţă păgînătatea lor. Atunci, după porunca prigonitorului l-au spînzurat şi cu unghii de fier l-au strujit atît de mult, pînă ce au rămas oasele goale, căzînd carnea şi cele dinlăuntrul lui se vedeau rupte, încît chinuitorii nu aveau ce să mai rupă de pe dînsul, că toată carnea căzuse. Rămînînd numai oasele spînzurate, îl dezlegară de pe lemn şi îndată Sfîntul Savvatie, în acele chinuri şi-a dat sufletul în mîinile Domnului.

Mutîndu-se Sfîntul Savvatie către Domnul, a rămas singur în chin fericitul Trofim. Judecătorul, pierzînd speranţa că-l va întoarce spre păgînătate, a gîndit să-l trimită în Frigia la prigonitorul Dionisie, de care am pomenit mai înainte. Drept aceea, a scris către dînsul o scrisoare, înştiinţîndu-l despre Trofim, despre cîte chinuri a răbdat, şi că s-a arătat mai tare decît cei care l-au chinuit şi că pe Hristos Unul îl cinsteşte şi pe ei ca pe nimic îi socoteşte.

Trimişii, luînd scrisoarea, au scos pe sfînt din temniţă şi, după porunca prigonitorului, l-au încălţat cu încălţăminte de fier care avea în ea mulţime de piroane ascuţite, cu care să-l ducă încălţat pe cale. Şi luînd ostaşii pe sfînt îl duceau şi îl sileau să meargă deopotrivă cu dînşii; ei pe cai, iar sfîntul pe jos, în încălţămintea cea de fier, înţepîndu-i-se picioarele de piroane, mergea întrecînd pe cei pedeştri şi călări şi se uda calea cu sfîntul lui sînge. Acolo cu adevărat chinuitoare a fost calea ce a dus la viaţa veşnică, unde cu cîţi paşi a măsurat, atîtea răni noi a luat în picioare şi cîte răni noi erau, atîtea dureri şi necazuri a răbdat. Însă Domnul fiind calea, îl întărea pe robul său pe cale şi pentru fiecare pas îi gătea lui răsplătire.

Mergînd trei zile a ajuns la cetatea Frigiei, care se numea Sinad. Şi acolo ostaşii au dat lui Dionisie scrisoarea de la Eliodor. Acesta, citind-o, a poruncit să-l aducă înaintea sa pe Sfîntul Trofim, şi, văzîndu-l, l-a întrebat: "Oare tu eşti Trofim?" Iar mucenicul a răspuns: "Trofim mă numesc şi sînt rob al lui Hristos, adevăratul Dumnezeu, în care cei ce cred nu se ruşinează niciodată". Iar Dionisie a zis: "Şi încă te afli tot în nesupunere şi pe Acel Hristos zadarnic şi în deşert Îl mai chemi; El la mulţi a fost pricinuitor al morţii. Dacă n-ai vrut mai întîi să te lepezi de El, apoi acum lasă nădejdea pe care ai avut-o spre Dînsul şi jertfeşte idolilor ca, scăpînd de muncile cele cumplite şi de moarte, să-ţi petreci zilele tale în pace". Viteazul Trofim a răspuns: "De moarte şi dacă aş vrea să scap, nu este cu putinţă, că de nu mă vei ucide tu, apoi însăşi firea cu adevărat este datoare să moară. Iar prin moarte se cade a dobîndi viaţa aceea care fără de măsură este mai bună şi mai mare decît aceasta care este plină de răutăţi şi scurtă. Bunătăţile vieţii ce va să fie, ochiul cel de tină nu poate să le vadă şi urechea să le audă, nici nu se suie la inima omului. Deci, cu mare dorinţă sînt robit de viaţa aceea şi mă bucur auzind de la tine de moartea cu care mă îngrozeşti".

Atunci Dionisie, oftînd de mînie, a poruncit ca să-l bată pe sfîntul Trofim cu vine crude. Iar cînd îl bătea îi zicea prigonitorul: "Să zici numai cu buzele, Trofime: "voi jertfi zeilor" şi îndată te vei izbăvi din chinuri". Iar el, nesocotind bătăile şi cuvintele prigonitorului, tăcea. Apoi, slujitorii au turnat oţet cu muştar amestecat în nările lui, după porunca prigonitorului. După aceasta, spînzurîndu-l pe un lemn, îi spintecau coastele, făcîndu-i răni lungi şi adînci, încît ieşeau rîuri de sînge din ele. Iar el, răbdînd, zicea în sine: "Multe-s necazurile drepţilor şi din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul". Aceasta auzind-o Dionisie, i-a zis: "Deşartă este nădejdea ta, Trofime, şi zadarnice gîndurile tale, pentru că cine va veni la tine din Cer ca să te izbăvească de răutăţile cele de aici? Deci, te sfătuiesc pe tine, jertfeşte zeilor, şi îţi vei ajuta ţie". Iar sfîntul, rîzînd de nebunia prigonitorului, a zis: "De Dumnezeul meu cel adevărat şi viu nu mă voi lepăda niciodată".

Dionisie a zis cu mînie către slujitori: "Mai groaznic să-l chi-nuiţi pe el". Şi se silea chinuindu-l foarte cumplit, iar sfîntul se ruga: "Caută din Cer, Dumnezeul meu, şi mă izbăveşte de cursa vînătorilor, că Tu eşti aşteptarea mea Doamne". Prigonitorul a poruncit ca să toarne pe rănile lui oţet cu sare adăugîndu-i mai multă durere. Iar fericitul a zis către judecător: "Mai tare acum ai făcut trupul meu, ca să nu se strice de bătăile ce mi-ai dat tu". Apoi, cu lumînări aprinse îi arse coastele, dar nici aşa nu s-a slăbit ostaşul lui Hristos cel nebiruit. După aceasta, îl aruncară în temniţă.

Era acolo un bărbat, anume Dorimedont, singlitic, întîi între sfetnici, creştin binecredincios, dar tăinuit pentru frica muncitorului. Acela, mergînd adeseori în temniţă în taină la Sfîntul Mucenic Trofim, îi spăla sîngele, îi ştergea ranele cu pînze curate, şi-i lega umflăturile, avînd şi în toate grijă de dînsul.

Dar nu s-a tăinuit multă vreme această faptă bună a lui înaintea muncitorului, pentru că îndată a sosit praznicul cel urît de Dumnezeu care se numea "Dioscoria", adică ziua lui Castor şi a lui Polux, şi se sărbătorea de către întregul popor acel praznic păgînesc în cetatea Sinad. Dionisie, cu toţi mai marii şi sfetnicii săi, se închinau idolilor în acea vreme; dar văzînd că nu este cu dînşii şi Dorimedont, au trimis după dînsul ca să se veselească cu dînşii. Iar fericitul Dorimedont a răspuns celor ce veniseră la dînsul: "Sînt creştin, şi nu mi se cade a veni la ospeţe păgîneşti!" Auzind aceasta Dionisie, a poruncit ca să-l aducă cu sila pe acela la sine. Întrebîndu-l pentru ce n-a venit cu dînşii la ospăţ, s-a înştiinţat că într-ade-văr este creştin; însă, nevrînd în acea zi să-l judece pe el, a poruncit să-l ia sub pază.

Deci, trimitea la dînsul pe oarecare din prietenii săi, îndem-nîndu-l să se pocăiască şi să se întoarcă la zeii lor. Iar el, privind cu iuţime la dînşii, le-a zis: "Depărtaţi-vă de la mine toţi lucrătorii fărădelegii". Apoi iar tăcea şi s-a făcut ca un om ce nu aude şi nu avea în gura lui mustrări. Iar a doua zi a şezut prigonitorul la jude-cată, şi aducînd de faţă pe Dorimedont, a zis către dînsul: "Omule înşelat, ce ţi-a fost ţie ieri că te-ai depărtat de zei şi n-ai împlinit poruncile împărăteşti? Oare nu erai tu îndestulat ca să te cinsteşti de toţi şi să ai între noi locul cel mai de pe urmă?" Răspuns-a sfîn-tul: "Cel ce iubeşte pe adevăratul Dumnezeu, întru nimic socoteşte toată cinstea şi slava. Pentru că ce folos este ca mai mult decît alţii a se mîndri, în haine de mult preţ a se îmbrăca, şi celor fără de suflet idoli a se închina? Toate acestea sînt vremelnice şi deşarte, despart pe om de Dumnezeu, şi mijlocesc gheena focului".

Chinuitorul se sîrguia mult, cu îmbunări şi cu îngroziri, ca pe sfîntul Dorimedont să-l despartă de Hristos; dar după ce n-a sporit nimic, a poruncit să-l dezbrace şi să-l spînzure şi cu ţepi de fier înfocate să-i ardă coastele lui. Şi zicea nelegiuitul: "Voi vedea de va veni Hristos ca să-i ajute lui". Iar sfîntul fiind chinuit, chema nu-mele Domnului Dumnezeului său, şi batjocorea pe idolii păgîneşti şi cu cuvintele sale rănea inima prigonitorului, mai mult decît acela cu ţepile rănea trupul lui. Iar Dionisie se repezea la slujitorii cei ce munceau pe sfîntul, şi îi mustra pe ei că nu pot să biruiască limba unuia ce huleşte pe zeii lor, ca să tacă. Iar ei, umplîndu-se de mînie, cu unghii de fier au rupt faţa sfîntului şi i-au dezrădăcinat dinţii lui; însă nici aşa n-au putut să încuie cu tăcerea gura cea gră-itoare de Dumnezeu care mărturisea pe Hristos, şi ocăra pe idolii cei fără de suflet. Apoi, au aprins foc sub dînsul şi l-au pus pe cărbuni aprinşi. Iar el, ca pe nişte flori roşii umblînd, se bucura în pătimirile sale, arătîndu-se gata să rabde mai multe şi mai cumplite munci pentru Hristos. După aceasta prigonitorul a poruncit să-l aducă pe el în temniţă, iar pe Sfîntul Trofim să-l scoată din nou la chinuri, pe care, spînzurîndu-l, cu unghii de fier îi rupea carnea de pe trupul lui, îndoind ranele cele dintîi. După aceasta cu ţepuşi înfocate i-au scos ochii, iar sfîntul, pătimind, mulţumea lui Hristos, apoi îl aruncară iar în temniţă.

Deci se sfătui Dionisie cu sfetnicii săi cum să piardă pe Trofim şi pe Dorimedont, că de toate muncile nu băgau seamă. Astfel, se hotărî să-i dea pe ei la mîncarea fiarelor. Apoi, a poruncit chinuitorul ca să pregătească nişte fiare flămînde şi să hotărască ziua priveliştii. Sosind ziua aceea în care sfinţii erau să fie mîncaţi de fiare, a ieşit Dionisie cu toţi sfetnicii şi cu slugile sale la privelişte, şi s-a adunat popor mult. Apoi, scoaseră pe sfinţii mu-cenici Trofim şi Dorimedont, goi şi răniţi, fiindu-le tot trupul ca o rană.

Punîndu-i pe ei în privelişte, au dat drumul din cuşcă la o ursoaică; iar ea, cu mînie repezindu-se, alerga spre dînşii. Cînd s-a apropiat de ei, îndată mînia fiarei a schimbat-o în blîndeţe. Iar Sfîntul Dorimedont, dorind ca mai degrab să se dezlege din trup şi cu Hristos să vieţuiască, a luat pe ursoaică de ureche şi o întărîta pe ea, ca doar mai degrab ar fi sfîşiat de dînsa; iar ea, ca şi cum se ruşina de el, îşi pleca şi-şi întorcea capul ei. Iar muncitorul se mînia mai mult decît fiara, şi singur întru sine se mînca, văzînd pe sfinţi, nevătămaţi de acea ursoaică.

Apoi, a dat drumul din cuşcă asupra lor unui pardos, dar şi acela, ca un cîine bucurîndu-se, lingea picioarele lor. După aceea a dat drumul unui leu, însă şi acela a făcut tot ca şi cei dintîi, ară-tîndu-se ca un mieluşel blînd. Apoi, s-a mîniat chinuitorul asupra celui ce avea grijă de fiare, şi-l îngrozea pe el cu moarte de nu va întărîta pe fiară, ca pe acei doi creştini să-i mănînce. Şi cînd acela vrea să întărîte leul, îndată s-a repezit leul la dînsul şi a rupt pe stăpînul său. Deci, tot poporul văzînd o minune ca aceea, se mira şi cunoştea puterea Marelui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru. Numai singur muncitorul cel fărădelege nu voia să cunoască, şi cu mai mult întuneric de nebunie se acoperea, hulind pe Hristos, şi pe robii lui numindu-i fermecători. Apoi a poruncit să le taie lor capetele cu sabia. Şi aşa sfinţii mucenici Trofim şi Dorimedont, după multe şi amare munci, au murit cu ucidere de sabie, iar acum, în viaţa cea fără de moarte, adăugîndu-se Sfîntului Savvatie, dănţuiesc cu îngerii, slăvind pe Sfînta Treime, pe Tatăl, pe Fiul şi pe sfîntul Duh, pe Unul Dumnezeu cel de toţi slăvit în veci. Amin.

Sfântul Ierarh Eumenie

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


                                   Viaţa Sfântului Ierarh Eumenie, Episcopul Gortinei


Sfântul Eumenie a trăit în secolul al VI-lea. După ce şi-a împărţit averea săracilor, s-a călugărit. Pentru viaţa sa curată a fost ales episcop al Bisericii din Gortina. A mers şi la Roma, mânat de dorinţa de a propovădui Evanghelia, iar de acolo a mers în Tebaida Egiptului. Aici, ajungând pe vreme de secetă, cu rugăciunile sale, pământul a primit ploaie îmbelşugată. După o îndelungată propovăduire în acest ţinut, Sfântul Eumenie s-a mutat la Domnul în Tebaida. Moaştele lui au fost trimise la locul lui de naştere, la Raxos, în Grecia
Acest cuvios, părintele nostru Eumenie, prin îmbunătăţita viaţă a plăcut lui Dumnezeu din tinereţe, pentru că a călătorit pe calea cea strâmtă care duce la cer, ascultând pe cela ce zice: "Nevoiţi-vă a intra prin poarta cea strâmtă, prin care, ca să poată intra cineva, două sarcini grele are a lepăda: averea şi trupul"; Eumenie a lepădat averea pentru că a împărţit-o la săraci, ştiind că bogatul cu greu va intra în împărăţia lui Dumnezeu. Cine va putea să intre prin porţile cereşti cele strimte fiind încărcat cu sarcina bogăţiei?

BUNĂTATEA

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

          E adevărat că în Pateric se spune, de pildă, că un părinte „din multa bunătate nu mai
ştia ce e răutatea”. Era aşa de statornicit în bine încât nu mai putea presupune
răutatea. Gândiţivă ce deosebire mare e între părintele acela şi noi. Noi ce facem? Din
multă răutate nu mai putem presupune bunătatea!
               Cineva care nu este bun cu toţi, nu-i bun. În Pateric este o zicere a Sfântului Macarie:
„Cu un cuvânt bun şi pe cel rău îl faci bun, iar cu un cuvânt rău şi pe cel bun îl faci
rău”. Bineânţeles, este vorba de o răutate relativă şi de o bunătate relativă, oscilantă şi
fluctuantă. Noi trebuie să fim totdeauna buni. Cine e şi rău, nu se aseamănă cu
Domnul Hristos, pentru că Domnul Hristos este totdeauna bun.
Ştiţi că despre Sfântul Macarie se spunea că a fost „dumnezeu pământesc” (parcă te ia
groaza când auzi un astfel de cuvânt în Pateric: dumnezeu pământesc!). 

 De ce e  Dumnezeu pământesc? Pentru că aşa cum Dumnezeu acoperă lumea, aşa acoperea şi
el păcatele oamenilor: pe cele pe care le vedea, ca şi cum nu le-ar fi văzut, pe cele pe
care le auzea, ca şi când n-ar fi auzit de ele.
Aşa face Domnul Hristos, aşa trebuie să facem şi noi! Să fim buni, să fim înţelegători,
să fim milostivi, să fim iertători. Şi cu asta n-am făcut totul! Mai trebuie să facem ceva:
Domnul Hristos a spus despre Sine că: „Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca
să slujească El şi să-şi dea sufletul, preţ de răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20, 28).
Deci să fim în slujba oamenilor, în slujba altora.
Când ucenicii au vrut să-i lase pe oameni să se descurce singuri – „Dă drumul
mulţimilor să se ducă să-şi cumpere de mâncare” –, Domnul Hristos a zis: „N-au
trebuinţă să se ducă; daţi-le voi lor să mănânce” (Matei 14, 16) – adică întâi gândiţi-vă
ce puteţi face voi pentru ei, nu ce poate face altul.

Dacă facem aşa, dacă ne gândim ce putem face noi pentru omul de lângă noi, nu ce ar
putea face altul, atunci suntem ascultători de Domnul Hristos şi suntem pe calea
îmbunătăţirii sufleteşti. Fiind pe calea îmbunătăţirii sufleteşti, suntem nu numai
gânditori la Hristos, gânditori de Hristos, ci şi hristofori.

SURSA
Parintele Teofil Paraian ...Veniti de luati bucurie

Sfantul Duh (II)

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

 Un sfant drag sufletului meu...
                                                                                              de Parintele Ilarion Argatu

O putere minunata
Sfantul Duh in lume este.
Ca-ntru El in lumea toata
Viata se salasluieste.

Da suflarea-n mic si mare,
O mentine cat voieste,
Da si zel si-mbarbatare
Pana floarea se-nfloreste.

Intru El frumosu-n lume
Se-mplineste inspre slava,
Lui Hristos si al lui nume
Cel ce-I vesnic, o podoaba.

Intru el credinta creste
Si Biserica se-nalta
Omul bun se mantuieste,
Cerul nou ii da povata.

De aceea cu slavire
Azi se canta pogorarea,
Cand cu limbi de foc inseamna
Pe apostolii de seama.
Sursa
 poezie-crestina.tripod.com/id35.html

Sfantul Duh (I)

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

    
                                                           de Parintele Ilarion Argatu

Sfantul pogoara azi
In limbi de foc pe ucenici,
Din reci, pe toti ii face calzi
Si lui Iisus, scumpi mucenici.

Sa mearga-n lume predicand
Credinta-n el si cu botezul,
O cale noua lumii dand
Sa-mplineasca prin ei crezul.

Cu Sfantul Duh mereu a fost
Primind de toate cum le dase,
Ca tot necazul are rost
Sa rabde lumea, o-nvatase.

Batai si foame, schingiuiri,
Ocari si temnite tot fuse,
La-mparatii tot prabusiri
Pe veci, pe veci mereu opuse.


In locul idolilor ridicau
Prea sfanta cruce spre-nchinare,
Si imnuri, imnuri tot cantau
Domnului in slava mare.

Si pana astazi este-n lume
Putere dand la cel ce cere.
De vrea sa creada-n sfantul nume
Sa-l poarte-n lume cu placere.

Sfantul Duh in limbi de foc
Arde-n lume pagania.
La credinta face loc
Sus in cer imparatia.

Acatistul Sfintei Muceniţe Sofia şi a celor trei fiice ale sale: Pistis (Credinţa), Elpis (Nădejdea), şi Agapis (Dragostea)

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

17 septembrie (30 septembrie)

Acatist - Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege "Rugăciune citită în picioare", deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor cărora se adresează!)

Rugăciunile începătoare, obligatorii:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Condac 1

Roabelor celor alese ale Domnului Celui Atotţiitor, Pistis, Elpis şi Agapis şi maicii voastre celei înţelepte, Sofia, cântare de laudă cu înduioşare vă aducem. Iar voi, îndrăzneală către Hristos Dumnezeu având, rugaţi-vă pentru noi de păcate şi necazuri să ne izbăvim şi cu mulţumire vouă să vă cântăm: Bucuraţi-vă, Pistis, Elpis şi Agapis, împreună cu Sofia, maica voastră cea preaînţeleaptă.

Icos 1

Îngerii în Ceruri se bucură vieţuirea voastră cea plină de virtuţi văzând, căci în citirea Dumnezeieştilor Scripturi, în osteneli, post, rugăciune şi milostenie o aţi petrecut, de mama voastră fără încetare învăţate fiind, modele vii ale celor trei virtuţi teologice arătându-vă, căci cu numele lor numite aţi fost. Iar noi, de această înţelepciune a mamei voastre şi de cuminţenia voastră desăvârşită mişcaţi fiind, cu evlavie vă grăim:

Bucuraţi-vă, surori cu acelaşi duh, după cele trei virtuţi numite;

Bucuraţi-vă, căci în ascultare de mama voastră cea de Dumnezeu înţelepţită pe treptele desăvârşirii aţi urcat;

Bucuraţi-vă, căci precum trei mlădiţe ale raiului, în Roma cea rău-credincioasă aţi crescut;

Bucură-te, Sofia, ceea ce fiicelor tale numele virtuţilor le-ai dat şi în veşnicie a le împlini le-ai învăţat;

Bucură-te, Pistis, ceea ce prin credinţă pe cele nevăzute, ca pe unele văzute, a le vedea ne ajuţi;

Bucură-te, ceea ce în nestricăciune te-ai îmbrăcat;

Bucură-te, Elpis, ceea ce cu credinţa suferinţele noastre în vâltoarea necazurilor le micşorezi şi pe cele de sus cu dreapta ta ni le arăţi;

Bucură-te, ceea ce Împărăţia Cerurilor ai moştenit;

Bucură-te, Agapis, ceea ce cu dragostea dumnezeiască fericirea vieţii veşnice ne-o descoperi;

Bucură-te, ceea ce cu harul Duhului Sfânt te-ai umbrit;

Bucură-te, Sofia, căci numele tău înseamnă înţelepciune şi cu înţelepciune pe fiicele tale le-ai crescut;

Bucură-te, ceea ce în virtuţile credinţei, nădejdii şi dragostei pe noi ne întăreşti;

Bucuraţi-vă, Pistis, Elpis şi Agapis, împreună cu Sofia, maica voastră cea preaînţeleaptă.

Condac 2

Văzând înţeleapta Sofia slugile, care a o chema împreună cu fiicele ei la împăratul Adrian au venit, şi pricina chemării lor cunoscând, cu copilele ei la rugăciune s-a aşezat, ajutorul lui Dumnezeu cerând: iar după rugăciune, de mână luându-se, ca o cunună împletită, împreună au mers, lui Hristos Dumnezeu cântând: Aliluia.

Icos 2

Cuget neîndoielnic aţi avut, sfintelor, căci, atunci când în palatul împărătesc aţi fost duse, înaintea împăratului Adrian cu faţa luminoasă, cu ochii veseli şi cu inima plină de bărbăţie aţi stat. Iar împăratul, cinstitele şi neînfricatele voastre feţe privind şi înţelepciunea Sofiei văzând, judecata sa pentru altă vreme a amânat-o şi la o femeie nobilă v-a trimis, iar la ea trei zile aţi stat şi maica voastră preaînţeleaptă cuvintele cele de Dumnezeu insuflate zi şi noapte v-a învăţat. Pentru aceasta, fericindu-vă, unele ca acestea vă cântăm:

Bucuraţi-vă, cele trei mieluşele neîntinate ale lui Hristos, ce cununile virtuţilor le-aţi dobândit;

Bucuraţi-vă, cele trei surori pline de virtuţi,ce credinţă tare,nădejde neîndoielnică şi dragoste nefăţarnică către Domnul Dumnezeu aţi arătat;

Bucuraţi-vă, cele ce frumuseţea şi tinereţea voastră nu le-aţi cruţat, de dragul Celui ce cu bunătatea este mai frumos decât fiii oamenilor;

Bucură-te, Sofia, ceea ce pe copilele tale cele iubite la nevoinţa mucenicească pentru Hristos le-ai îndemnat,

Bucură-te, Pistis, ceea ce prin chinul pentru Hristos credinţa ta o ai mărturisit;

Bucură-te, ceea ce pe surorile tale prin credinţă puternică le-ai ridicat;

Bucură-te, Elpis, ceea ce nădejde tare în Hristos ţi-ai pus;

Bucură-te, ceea ce pe surorile tale cu nădejde neslăbită le-ai întărit;

Bucură-te, Agapis, ceea ce prin chinurile pentru Hristos dragostea ta lucrătoare o ai arătat;

Bucură-te, ceea ce pe surorile tale cu focul dragostei le-ai îngrădit;

Bucură-te, Sofia, ceea ce pe dulcile tale copile slava şi bogăţia şi toată dulceaţa acestei lumi stricăcioase a le dispreţui le-ai îndemnat;

Bucură-te, ceea ce pe bunele tale fiice până la sânge pentru Domnul a sta şi pentru El a muri cu sârguinţă le-ai învăţat;

Bucuraţi-vă, Pistis, Elpis şi Agapis, împreună cu Sofia, maica voastră cea preaînţeleaptă.

Condac 3

Cu puterea dumnezeiască adumbrite aţi fost, muceniţelor, căci virtuţile numelor voastre cu fapta în nevoinţele cele muceniceşti le-aţi arătat, lui Dumnezeu cântând: Aliluia.

Icos 3

Având în ele sfintele muceniţe stâlpul credinţei, aripile nădejdii şi focul Agapisi şi cu plăcere cuvintele maicii lor ascultând, una pe alta în îndelungă-răbdare se întăreau şi cu bucurie mergeau, cinstita mucenicie pentru Hristos dorind. Lui, ca Dumnezeului nostru, închinându-ne, cu aceste laude pe voi vă cinstim:

Bucuraţi-vă, cele ce pentru viaţa veşnică de pierderea acestei vieţi vremelnice nici un pic nu v-aţi întristat;

Bucuraţi-vă, cele ce pentru cinstirea lui Hristos trupurile la chinuri le-aţi dat;

Bucuraţi-vă, căci cele trei vase mult-preţioase ale credinţei, nădejdii şi dragostei în dar lui Dumnezeu I le-aţi adus;

Bucură-te, Sofia, căci din dragoste pentru fiicele tale cu toată inima Împărăţia lui Dumnezeu ele să o moştenească ţi-ai dorit;

Bucură-te, Pistis, ceea ce sufletele noastre cu credinţa le luminezi;

Bucură-te, ceea ce la adăpostul cel liniştit ne ridici;

Bucură-te, Elpis, ceea ce inimile noastre cu dulceaţa nădejdii le viezi;

Bucură-te, ceea ce din vâltoarea deznădejdii ne scoţi;

Bucură-te, Agapis, ceea ce suferinţele şi necazurile noastre în bucurie le prefaci;

Bucură-te, ceea ce inimile noastre împietrite la înduioşare le duci;

Bucură-te, Sofia, ceea ce cu înţelepciune spre cele bune ne povăţuieşti;

Bucură-te, ceea ce ochiul cel întunecat al sufletelor noastre îl luminezi;

Bucuraţi-vă, Pistis, Elpis şi Agapis, împreună cu Sofia, maica voastră cea preaînţeleaptă.

Condac 4

Furtuna mâniei tiranilor asupra ta, sfântă Pistis, s-a năpustit, însă nu te-a clătinat: căci cine poate urni din loc credinţa ta nebiruită, ca un diamant puternic ce îţi este, căci pe cei credincioşi împreună cu tine i-ai învăţat a-I cânta lui Dumnezeu: Aliluia.

Icos 4

Auzindu-le înţeleapta maică pe fiicele sale înaintea împăratului pe Hristos fără frică mărturisind şi spunând că numai pe El Îl doresc, pentru dulcele Iisus Hristos chinuri amare gata fiind a suferi şi a răbda, foarte s-a bucurat şi pe Dumnezeu L-a rugat în apropiatele chinuri să le întărească. Iar noi, această dorinţă lăudând, primei fiice a înţeleptei maici unele ca acestea îi cântăm:

Bucură-te, Pistis, ceea ce cumplitele bătăi pentru dulcele Iisus cu bucurie le-ai primit;

Bucură-te, ceea ce sânii tăi cei tăiaţi, ca pe doi crini curaţi, jertfă înaintea Domnului i-ai adus;

Bucură-te, căci din rănile tale în loc de sânge lapte a curs;

Bucură-te, căci pe fier încins pusă ai fost;

Bucură-te, căci în apă clocotită aruncată fiind, nici un pic nu te-ai fript, nici nu te-ai vătămat;

Bucură-te, ceea ce patimile noastre cu răcoare cerească le potoleşti;

Bucură-te, ceea ce focul chinurilor noastre în timpul bolilor îl stingi;

Bucură-te, ceea ce cu semnul credinţei în mijlocul năpastelor ne însemni;

Bucură-te, ceea ce cu scutul credinţei în lupta cu vrăjmaşul ne ocroteşti;

Bucură-te, căci cinstitul tău cap pentru Capul Bisericii, Hristos Dumnezeu, sub sabie cu bucurie l-ai plecat;

Bucură-te, căci prin vărsarea sângelui tău vrednică de Mirele Cel Nemuritor te-ai arătat;

Bucură-te, ceea ce pe tărâmul dorit ai ajuns şi pe Domnul Mântuitorul Cel iubit L-ai văzut;

Bucuraţi-vă, Pistis, Elpis şi Agapis, împreună cu Sofia, maica voastră cea preaînţeleaptă.

Condac 5

Cu stelele cele dumnezeieşti v-aţi asemănat, Pistis, Elpis şi Agapis, căci cu toată inima numai de viaţa cea veşnică v-aţi alipit şi la frumuseţea cea nespusă, Iisus Hristos, degrabă aţi alergat, pentru El să muriţi şi cu dumnezeiasca Lui vedere să vă desfătaţi, cântându-I: Aliluia.

Icos 5

Văzând-o surorile cele biruitoare pe sfânta Pistis cu bucurie pentru Hristos suferind, şi ele sufletele lor pentru El a le pune au voit: iar împăratul, pe sfânta Elpis a o ispiti a început şi, în acelaşi gând cu sora ei văzând-o fiind, la chinuri a trimis-o, nimic neizbutind. Iar noi, pe sfânta Elpis pentru această înţelepciune a ei fericind-o, o slăvim şi îi cântăm:

Bucură-te, Elpis, ceea ce crunt bătută fiind, nădejdea cea prealuminoasă în Domnul nu ţi-ai pierdut;

Bucură-te, ceea ce chinurile tale fără cârtire în tăcere le-ai răbdat;

Bucură-te, ceea ce şi nouă răbdare puternică ne dăruieşti;

Bucură-te, căci în cuptorul cel încins nearsă fiind, laudă lui Dumnezeu ai înălţat;

Bucură-te, căci şi pe noi în suferinţe a-L lăuda pe Dumnezeu ne înveţi;

Bucură-te, căci cu gheare de fier străpunsă ai fost,

Bucură-te, căci pe noi, cei ce în necazuri ne aflăm, cu razele nădejdii ne luminezi;

Bucură-te, căci minunată şi bună mireasmă din rănile tale a ieşit;

Bucură-te, ceea ce nădejdea neclintită în Domnul Iisus neschimbată o ai păzit;

Bucură-te, ceea ce deznădejdea şi neputinţa din inimile noastre le nimiceşti;

Bucură-te, ceea ce tăierea sabiei pentru Hristos cu bucurie o ai primit;

Bucură-te, căci nouă, celor copleşiţi de necazurile pământeşti, pacea veşnică ne-o descoperi;

Bucuraţi-vă, Pistis, Elpis şi Agapis, împreună cu Sofia, maica voastră cea preaînţeleaptă.

Condac 6

Propovăduitorilor şi purtătorilor de Dumnezeu apostoli asemenea aţi fost, de Dumnezeu înţelepţitelor surori: căci prin virtuţile voastre tuturor credincioşilor le-aţi propovăduit credinţa, nădejdea şi dragostea către Domnul, Stăpânul tuturor, cântându-I: Aliluia.

Icos 6

Ca soarele ai strălucit, sfântă Agapis, căci cine poate sta aşa pentru iubitul său Domn decât dragostea, precum este scris: că dragostea este mai tare ca moartea şi apa cea multă nu o poate stinge şi râurile nu o pot îneca. Te rugăm acum, Agapis sfântă, pe tine ceea ce cu flacără serafimică de iubire pentru Domnul arzi, înnoieşte inimile noastre cele împietrite şi uscate, aprinde în noi, cei ce în dragoste am sărăcit, lumina iubirii, ca pe Domnul şi pe tot aproapele nostru să începem a-i iubi, căci ţie, rugătoarei noastre, aceste cântări de laudă îţi aducem:

Bucură-te, Agapis, căci apele cele multe ale farmecelor lumeşti dragostea ta pentru Hristos nu au stins-o;

Bucură-te, căci toate dezmierdările şi darurile împăratului lepădând, sufletul tău pentru Domnul l-ai pus;

Bucură-te, căci râurile necazurilor şi ale suferinţelor dragostea ta nu au înecat-o;

Bucură-te, ceea ce pentru Domnul Iisus pe roată ai fost trasă, cu parul ai fost bătută, cu căngile ai fost străpunsă şi în cuptor încins ai fost aruncată;

Bucură-te, căci în cumplitele tale chinuri de puterea lui Dumnezeu întărită a fost;

Bucură-te, ceea ce prin sângele tău, pe care din dragoste pentru Nemuritorul tău Mire Hristos l-ai vărsat, în inimile noastre cele reci dragostea o aprinzi;

Bucură-te, ceea ce limpede ne-ai arătat că pentru dragoste toate chinurile cu bucurie sunt îndurate;

Bucură-te, ceea ce ne-ai arătat că dragostea dumnezeiască la viaţa veşnică ne duce;

Bucură-te, ceea ce însăţi te-ai încredinţat că dragostea dumnezeiască descoperirea nemuririi este;

Bucură-te, că nici o tortură de dragostea lui Hristos nu te-a putut despărţi;

Bucură-te, ceea ce în chinuri ca apostolii ai binevestit, căci de dragostea lui Dumnezeu nu te desparte nici necazul, nici strâmtorarea, nici prigoana, nici foamea, nici goliciunea, nici nenorocirea, nici sabia;

Bucură-te, căci pentru dragostea lui Hristos cu sabia capul ţi-a fost tăiat;

Bucuraţi-vă, Pistis, Elpis şi Agapis, împreună cu Sofia, maica voastră cea preaînţeleaptă.

Condac 7

Voind sfintele fecioare mai repede de trup a se despărţi şi cu Hristos a se uni, când la tăierea sabiei au mers, una pe alta şi toate trei pe mama lor, Sofia, îmbrăţişând-o, s-au sărutat, iubirea frăţească pe noi învăţându-ne ca toţi împreună lui Dumnezeu să-I cântăm: Aliluia.

Icos 7

Minune nouă Domnul a arătat când fecioarelor celor atât de tinere, ce pentru mărturisirea numelui Lui sufereau, ajutorul Său l-a trimis: căci cu credinţa,nădejdea şi dragostea întărite şi înălţate fiind, cu bucurie nevoinţele şi-au săvârşit. Iar noi, în acelaşi gând şi acelaşi duh până la sfârşitul vieţii petrecând, pe voi vă rugăm buna înţelegere în săvârşirea faptelor bune să ne-o trimiteţi şi nouă, celor ce cu glas de înduioşare vă mărim:

Bucuraţi-vă, Pistis, Elpis şi Agapis, cele ce numai pe calea chinurilor până la porţile cereşti aţi mers;

Bucuraţi-vă, cele ce în cămara prealuminoasă a preaiubitului vostru Mire în glas de bucurie aţi intrat;

Bucuraţi-vă, căci Iisus Hristos rănile pe trupurile voastre ca stelele pe cer le-a luminat;

Bucură-te, Sofia, ceea ce cu bucurie în chinuri pe copilele tale le-ai privit;

Bucuraţi-vă, căci cu frumuseţea cerească, pe care ochiul nu a văzut-o, Domnul frumuseţea voastră, cea umbrită de chinuri, a împodobit-o;

Bucuraţi-vă, cele ce cununile răsplăţii le-aţi primit;

Bucuraţi-vă, cele trei stele, de Soarele dreptăţii luminate;

Bucură-te, Sofia, ceea ce în mărturisirea plină de bărbăţie a numelui lui Hristos de către fiicele tale mângâiere mare ai dobândit;

Bucuraţi-vă, căci negura îndoielilor noastre o aţi împrăştiat;

Bucuraţi-vă, căci pe noi, cei descurajaţi de suferinţele sufleteşti şi trupeşti, ne întăriţi;

Bucuraţi-vă, căci cu frumuseţea iubirii inimile noastre le împodobiţi;

Bucură-te, Sofia, tăria şi mângâierea celor istoviţi în necazuri şi nevoi;

Bucuraţi-vă, Pistis, Elpis şi Agapis, împreună cu Sofia, maica voastră cea preaînţeleaptă.

Condac 8

Străin lucru şi neînţeles de noi, cei ce în plăcerile lumeşti ne afundăm, vedem, căci sfânta Sofia, cumplitele şi amarele chinuri şi moartea copilelor sale iubite văzând, nici un pic nu s-a întristat, ci foarte cu duhul s-a bucurat, cântând lui Dumnezeu: Aliluia.

Icos 8

Toată întru cele de sus sfânta Sofia era când fiicele ei cu vorbe dulci şi cu îndemnuri înţelepte în chinuri se nevoiau. Căci, dacă din fire a fi înclinată spre lacrimi se cuvenea, din iubire pentru Hristos spre bucurie s-a plecat, căci tristeţea inimii şi durerea de maică pentru copile de iubirea lui Dumnezeu în ea au fost biruite. Cu mare dragoste pe fiicele ei iubind, mai mult decât orice Împărăţia Cerurilor a dorit. Pentru aceasta, de înţelepciunea şi de marea ta iubire pentru fiice minunându-ne, te slăvim şi îţi cântăm:

Bucură-te, Sofia, căci s-a veselit sufletul tău de fericitul sfârşit al fiicelor tale, ce cu îndrăzneală numele sfânt al Domnului l-au mărturisit;

Bucură-te, căci prin încununarea mucenicească a copilelor tale cinste şi slavă ai primit;

Bucură-te, căci de partea mucenicilor şi de împreună-şederea cu fiicele tale în slava cerească a lui Hristos Dumnezeu te-ai învrednicit;

Bucură-te, căci cinstitele trupuri ale fiicelor tale cu lacrimi de bucurie le-ai îngropat;

Bucură-te, căci trei zile la mormântul lor ai stat şi în somnul morţii în Domnul ai adormit;

Bucură-te, căci, chiar de nu cu trupul, totuşi cu inima pentru Hristos ai suferit;

Bucură-te, căci pe cele trei fiice pline de virtuţi, prin care credinţă,nădejde şi dragoste către Domnul ai arătat, în dar Preasfintei Treimi le-ai adus;

Bucură-te, căci prin naştere de prunci te-ai mântuit;

Bucură-te, maică minunată, vrednică de cinstită pomenire;

Bucură-te, ceea ce, ca fiicele ale sângele lor pentru Hristos să-l verse, te-ai rugat;

Bucură-te, ceea ce pe noi ne înţelepţeşti ca virtuţile credinţei, a nădejdii şi a dragostei neschimbate să le păzim;

Bucură-te, ceea ce Treimii Celei Făcătoare de Viaţă pentru noi te rogi;

Bucuraţi-vă, Pistis, Elpis şi Agapis, împreună cu Sofia, maica voastră cea preaînţeleaptă.

Condac 9

Toţi Îngerii de suferinţele voastre, sfintelor muceniţe, minunându-se şi biruinţa voastră asupra diavolului prăznuind, iar sufletele voastre la Ceruri însoţind, lui Hristos Dumnezeu cântare de laudă Îi cântă: Aliluia.

Icos 9

Ritorii cei mult-grăitori toate suferinţele voastre pentru Hristos a le grăi nu pot, căci minunându-se de asemenea nevoinţe, la vârstă fragedă săvârşite, rămân muţi. Iar noi, pentru cinstitul vostru sfârşit pe Dumnezeu proslăvind, astfel vă mărim:

Bucuraţi-vă, Pistis, Elpis şi Agapis, cele ce cântaţi laudă lui Dumnezeu, Celui ce la Cer în chip ceresc v-a ridicat;

Bucuraţi-vă, scut al credinţei, armură a nădejdii şi sfeşnic al dragostei;

Bucuraţi-vă, cele ce cu vederea prealuminoasei feţe a lui Dumnezeu vă desfătaţi;

Bucură-te, Sofia, ceea ce pe mamele binecredincioase la educarea înţeleaptă a copiilor lor le povăţuieşti;

Bucuraţi-vă, cele ce pe noi ne învăţaţi pe Domnul să-L căutăm şi vii vor fi sufletele noastre;

Bucuraţi-vă, rugătoare fierbinţi ale celor ce cu credinţă, nădejde şi dragoste aleargă la voi;

Bucuraţi-vă, cele ce ne învăţaţi că toată dulceaţa şi farmecul lumii acesteia ca fumul pier, ca praful de vânt sunt risipite şi în cenuşă se prefac;

Bucură-te, Sofia, ceea ce cu toată inima pe Domnul Dumnezeu L-ai iubit;

Bucuraţi-vă, căci precum trei izvoare luminoase spre unicul Izvor al vieţii vă revărsaţi;

Bucuraţi-vă, căci precum trei flori înmiresmate pe unica ramură bine-roditoare înfloriţi;

Bucuraţi-vă, căci precum trei oglinzi frumuseţea cea nemărginită a lui Dumnezeu în voi o oglindiţi;

Bucură-te, Sofia, căci precum un măslin, cele trei ramuri îngreuiate de roadele îmbelşugate ale darurilor lui Dumnezeu le-ai crescut;

Bucuraţi-vă, Pistis, Elpis şi Agapis, împreună cu Sofia, maica voastră cea preaînţeleaptă.

Condac 10

Voind sfintele muceniţe sufletele lor a şi le mântui, din dragoste pentru Hristos dezmierdările împăratului şi bogăţiile acestei lumi pieritoare le-au dispreţuit şi cu bucurie sfârşit mucenicesc pentru Hristos au primit, cântându-I: Aliluia.

Icos 10

Ziduri ale credinţei, nădejdii şidragostei ne sunt sfintele muceniţe tuturor celor ce cu rugăciune fierbinte şi sârguincioasă la ele alergăm şi în dureri şi necazuri unele ca acestea le cântăm:

Bucuraţi-vă, bune tămăduitoare ale rănilor păcatelor;

Bucuraţi-vă, cele ce în întunericul tristeţii noastre cu lumina nădejdii ne luminaţi;

Bucuraţi-vă, cele ce în mijlocul necazurilor şi al năpastelor pace minunată ne trimiteţi;

Bucură-te, Sofia, căci nouă, celor ce în grele suferinţe suntem afundaţi, înţeleaptă purtare de grijă ne arăţi;

Bucură-te, Pistis, ceea ce crucea mântuirii înaintea noastră o înalţi;

Bucură-te, ceea ce neputinţele noastre pentru rugăciunile către tine le tămăduieşti;

Bucură-te, Elpis, ceea ce ancora izbăvirii ne-o dăruieşti;

Bucură-te, ceea ce întristarea inimilor noastre cu bunătate o alungi;

Bucură-te, Agapis, ceea ce prin mijlocirea ta către Domnul în relele năpaste de moartea cea năprasnică ne aperi;

Bucură-te, ceea ce puterilor noastre istovite vioiciunea le-o redai;

Bucură-te, Sofia, rugătoare sârguincioasă către Dumnezeu pentru noi;

Bucură-te, povăţuitoare înţeleaptă în faptele noastre bune;

Bucuraţi-vă, Pistis, Elpis şi Agapis, împreună cu Sofia, maica voastră cea preaînţeleaptă.

Condac 11

Această cântare de laudă, chiar şi de mii de ori de v-am aduce-o, sfintelor muceniţe, tot nu ar ajunge pentru proslăvirea virtuţilor şi nevoinţelor voastre: de aceea laudă lui Dumnezeu aducând pentru toate cele ce prin sfinţii Săi ni le arată, Lui Îi cântăm: Aliluia.

Icos 11

Ca nişte lumânări ce ard cu lumină cerească înaintea Domnului sunt Pistis,Elpis şi Agapis, împreună cu maica lor, Sofia şi la ele cădem, rugându-ne să ne lumineze pe noi, cei ce suntem întunecaţi de necazuri şi din adâncul inimilor strigăm:

Bucuraţi-vă, cele ce veşmintele voastre în sânge de mieluşele pe pământ le-aţi albit;

Bucuraţi-vă, mijlocitoarele noastre pentru viaţa cea veşnică;

Bucuraţi-vă, întărire şi păzire a sufletelor ce în milosârdia lui Dumnezeu linişte caută;

Bucură-te, Sofia, ceea ce înaintea deşertăciunilor lumeşti ne îngrădeşti;

Bucură-te, Pistis, cădelniţă mult-preţioasă, ce prin tămâie laude lui Dumnezeu Îi înalţi;

Bucură-te, ceea ce pe noi, păcătoşii, cu credinţa ne luminezi;

Bucură-te, Elpis, mângâierea şi scăparea noastră în necazuri;

Bucură-te, în durerile noastre vestitoare luminoasă a izbăvirii;

Bucură-te, Agapis, ceea ce nerăutatea şi blândeţea în inimile noastre le reverşi;

Bucură-te, tainică stea, ce din strâmtorile pământeşti spre cele de sus ne ridici;

Bucură-te, Sofia, înţeleaptă şi preacinstită călăuzitoare a copiilor;

Bucură-te, orânduitoare a vieţuirii celei de Dumnezeu înţelepţite pentru cei ce se roagă ţie;

Bucuraţi-vă, Pistis, Elpis şi Agapis, împreună cu Sofia, maica voastră cea preaînţeleaptă.

Condac 12

Cele ce harul lui Dumnezeu a-l primi v-aţi învrednicit, sfintelor muceniţe, rugaţi-L pentru noi pe Preacuratul Stăpân Hristos milostiv să fie către noi, păcătoşii, cei ce cu credinţă,nădejde şi dragoste , Domnului şi Mântuitorului nostru cu smerenie Îi cântăm: Aliluia.

Icos 12

Puternicele voastre nevoinţe, de credinţă, nădejde şi dragoste pătrunse, le cântăm, preamarile voastre suferinţe le cinstim, minunata voastră răbdare o lăudăm, sfârşitul, ce pentru Hristos cu bucurie l-aţi îmbrăţişat, îl fericim, bărbăţia voastră cea nebiruită o mărim, sfintelor muceniţe Pistis, Elpis şi Agapis şi înţeleaptă maică, Sofia şi, proslăvindu-vă, unele ca acestea vă cântăm:

Bucuraţi-vă, cele ce precum trei fulgere de la răsărit şi până la apus prin virtuţile voastre aţi strălucit;

Bucuraţi-vă, sevele credinţei, nădejdii şi dragostei, cele ce cu băutură dătătoare de viaţă sufletele noastre le adăpaţi;

Bucuraţi-vă, cele trei căi luminoase, ce la tronul slavei Domnului ne duceţi;

Bucură-te, Sofia, ceea ce pentru copilele tale de ceata sfinţilor eşti lăudată;

Bucură-te, Pistis, floarea credinţei, ceea ce eşti mai albă decât zăpada;

Bucură-te, desfătarea celor suferinzi;

Bucură-te, Elpis, ridicarea inimilor celor asuprite;

Bucură-te, ceea ce ca un izvor de vindecări purtător setea sufletelor celor întristate o potoleşti;

Bucură-te, Agapis, cunună din pace, bucurie şi bunătate împletită;

Bucură-te, fulgerare în minte a veşniciei;

Bucură-te, Sofia, sceptru al tăriei, ce cu blândeţe şi cu înţelepciune pe copii îi pedepseşti;

Bucură-te, rază prealuminoasă a vederii lui Dumnezeu, ceea ce sufletele noastre le luminezi;

Bucuraţi-vă, Pistis, Elpis şi Agapis, împreună cu Sofia, maica voastră cea preaînţeleaptă.

Condac 13

O, sfintelor şi vrednicelor de laudă muceniţe, Pistis, Elpis şi Agapis şi înţeleaptă maică, Sofia, primiţi acum această puţină rugăciune a noastră şi de toate nenorocirile, bolile şi necazurile cu rugăciunile voastre ne izbăviţi ca pe nemuritorul Domn Iisus în Împărăţia Cerurilor să ne învrednicim a-L vedea şi împreună cu voi a-I cânta: Aliluia.

Acest condac se citeşte de 3 ori

Apoi icosul 1 „Îngerii în Ceruri..."

şi condacul 1 „Roabelor celor alese...".

Rugăciune

O, sfintelor şi vrednicelor de laudă muceniţe, Pistis, Elpis şi Agapis şi înţeleaptă maică a curajoaselor fiice, Sofia, la voi cu rugăciune sârguincioasă acum venim; căci ce poate mijloci mai mult înaintea Domnului pentru noi dacă nu credinţa, nădejdea şi dragostea, aceste trei virtuţi de temelie, cu ale căror nume fiind numite, prin voi înşivă le-aţi arătat! Rugaţi-L pe Domnul în necazuri şi în năpaste cu harul Lui cel nespus să ne acopere, să ne izbăvească şi să ne păzească, căci Bun şi Iubitor de oameni este. Slava Lui, ca un soare neapus, acum în lumină dumnezeiască văzând-o, în ajutorul smeritelor noastre rugăciuni degrab veniţi ca Domnul Dumnezeu păcatele şi fărădelegile noastre să le ierte şi pe noi, păcătoşii şi nevrednicii de darurile Lui, să ne miluiască. Rugaţi-vă, dar, pentru noi, sfintelor muceniţe, Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slavă Îi aducem împreună şi Tatălui Său Celui fără de început şi Preasfântului şi Bunului şi de Viaţă Făcătorului Său Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

SURSA

 http://www.ortodoxia.md/invierea/4960-acatistul-sfintei-mucenie-sofia-i-a-celor-trei-fiice-ale-sale-pistis-credina-elpis-ndejdea-i-agapis-dragostea

Sfanta Mucenita Sofia si fiicele sale, Pistis, Elpis si Agapis

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

   O, sfânta şi dreaptă Sofie! Care dintre femei s-a mântuit aşa prin naşterea de fii, precum tu, care ai născut nişte fiice ca acestea care Mântuitorului s-au făcut mirese şi pentru dânsul pătimind, cu dânsul acum împărăţesc şi se proslăvesc! Cu adevărat tu eşti mamă minunată şi vrednică de bună pomenire, că privind la cele cumplite şi amare chinuri şi la morţile fiicelor tale celor iubite, nimic nu te-a durut de dânsele ca pe o maică, ci cu atât mai mult te-ai bucurat de darul lui Dumnezeu, mângâindu-te, şi singură le-ai învăţat pe ele şi le-ai rugat să nu-şi cruţe viaţa lor vremelnică, ci să-şi verse fără de cruţare sângele pentru Hristos Domnul, de a cărui prea luminată faţă acum, prin vedere, te veseleşti la cer, cu sfintele tale fiice! Înţelepţeşte-ne şi pe noi ca să aducem roadele virtuţilor credinţei, nădejdei şi dragostei şi să ne învrednicim ca înaintea preasfintei, neziditei şi de viaţă făcătoarei Treimi să stăm şi să o slăvim pe ea în vecii vecilor. Amin.

       Sfanta Mucenita Sofia si fiicele sale, Pistis, Elpis si Agapis sunt praznuite pe 17 septembrie. Au vietuit in Italia si au patimit in timpul domniei lui Adrian (117-138). Sofia, nume grecesc, inseamna intelepciune. Ea a avut trei fiice pe care si le-a botezat cu numele celor trei virtuti teologice: Pistis - credinta, Elpis - nadejde si Agapis - dragoste.
Prefectul provinciei, Antioh, le-a denuntat imparatului Adrian ca sunt crestine. Imparatul le-a poruncit sa aduca jertfa zeitei Artemis. Pentru ca au refuzat, imparatul a poruncit sa fie omorate doar fiicele, ca mama sa sufere mai mult, nu doar chinurile pedepselor ci si pierderea fiicelor. Fetele au fost martirizate in anul 137. Cand au primit moartea Pistis avea 12 ani, Elpis 10 ani si Agapis noua ani.

Sofia a luat trupurile celor trei fiice si le-a ingropat pe un deal, in afara cetatii. Dupa trei zile de rugaciune la mormantul acestora, si-a dat duhul in mainile Domnului.

Mormintele Sfintei Sofia si a fiicelor sale Pistis, Elpis si Agapis au fost localizate pe drumul roman Via Aurelia. Deasupra acestor morminte s-a ridicat Biserica "Sfantul Mucenic Pangratie“.

Din anul 1992, Sfanta Mucenita Sofia este ocrotitoarea capitalei Bulgariei.

                                                             Rugăciune
O, sfintelor şi vrednicelor de laudă muceniţe, Pistis, Elpis şi Agapis şi înţeleaptă maică a curajoaselor fiice, Sofia, la voi cu rugăciune sârguincioasă acum venim; căci ce poate mijloci mai mult înaintea Domnului pentru noi dacă nu credinţa, nădejdea şi dragostea, aceste trei virtuţi de temelie, cu ale căror nume fiind numite, prin voi înşivă le-aţi arătat! Rugaţi-L pe Domnul în necazuri şi în năpaste cu harul Lui cel nespus să ne acopere, să ne izbăvească şi să ne păzească, căci Bun şi Iubitor de oameni este. Slava Lui, ca un soare neapus, acum în lumină dumnezeiască văzând-o, în ajutorul smeritelor noastre rugăciuni degrab veniţi ca Domnul Dumnezeu păcatele şi fărădelegile noastre să le ierte şi pe noi, păcătoşii şi nevrednicii de darurile Lui, să ne miluiască. Rugaţi-vă, dar, pentru noi, sfintelor muceniţe, Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slavă Îi aducem împreună şi Tatălui Său Celui fără de început şi Preasfântului şi Bunului şi de Viaţă Făcătorului Său Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.