POVESTITE DE SFINTI

,,Odată, într-un pustiu, trăia un ieromonah împreună cu ucenicul său. Faima de duhovnic a aceluia se răspândise peste tot. Mulţi veneau de departe, să-şi mărturisească înaintea lui păcatele. De aceştia s-a apropiat într-o zi şi un mare păcătos.
Acest om era îngreuiat de un mare păcat, care-1 îngrozea şi pe el însuşi. De aceea şovăia mereu să se mărturisească duhovnicului, dar de vreme ce pe timp ce trecea vocea conştiinţei îl apăsa din ce în ce mai mult, se hotărî să-1 cerceteze pe duhovnicul din pustiu. Atunci când a venit vremea să-şi arate căderea i-a fost foarte greu. Şi-a făcut cunoscute toate păcatele, pe rând, dar păcatul cel mare, pentru care venise la duhovnic nu găsea curaj să-1 mărturisească. Deschidea gura, dar nu-i ieşea vorba din gură. Înăuntrul său se luptau două puteri, una o izgonea pe cealaltă, dar aceasta se întorcea mereu, astfel că până la sfârşit s-a supus puterii răului şi a lăsat nemărturisit păcatul cel greu, în vreme ce pe celelalte toate le spusese. Astfel acest om a plecat cu o conştiinţă mai grea decât cea cu care venise la duhovnic.
Duhovnicul se pregătea după spovedanie să se întoarcă la chilia sa când s-a apropiat un ucenic de-al său şi i-a zis:
- Părinte, trebuie să vă spun o vedenie ce-am avut-o de curând.
- S-auzim, copile, a zis bătrânul.
- Citeam din Scriptură, când de departe v-am văzut stând cu un necunoscut sub copacul acela. Părea că vroia să se mărturisească. Eram gata să-mi continui citirea, când, deodată, văd ceva înfricoşător. Ceva foarte mare care ieşea din gura celui care se spovedea, mai mare ca un şarpe. Dar nu asta este ceea ce m-a îngrozit ci un cap uriaş pe căre 1-am văzut ieşind din gura lui şi apoi întorcându-se înăuntru. De trei ori s-a repetat această vedenie, iar la sfârşit a rămas şarpele înăuntrul omului şi nu şi-a mai scos capul.
Cu uimire priveam cum ceilalţi şerpi, ieşiţi din gura lui intrau din nou în om, înnebuniţi de bucurie."

,,Un monah foarte evlavios şi virtuos avea în oraş o soră care trăia o viaţă în fărădelege şi care îi atrăgea pe mulţi tineri în păcat. Fraţii din pustiu îi cereau des să meargă până în oraş ca să-i bage minţile în cap destrăbălatei lui surori. La început acela a şovăit, se temea de primejdiile pe care le ascunde oraşul pentru monahi. Apoi, pentru ascultare, s-a hotărât să meargă.
De cum s-a apropiat de casa părintească, vecinii au şi apucat de au înştiinţat-o pe sora lui. Inima acestei destrăbălate s-a tulburat la auzul veştii. De ani de zile îşi dorea să-1 vadă pe fratele ei. Şi-a lăsat tovărăşia în care era şi, precum se găsea în acea clipă, cu picioarele goale şi capul neacoperit, a alergat pe drum să-1 întâmpine. Văzând cu ochii lui starea ei căzută, s-a tulburat şi a plâns pentru sufletul său.
- Nu-ţi pare rău de tine şi de aceia care din pricina ta au căzut, sora mea? Gândeşte-te la ce te aşteaptă după moarte!
Faţa luminoasă a fratelui, starea lui cuvioasă, lacrimile împreună-pătimirii care curgeau din ochii lui, împreună cu certarea cea dreaptă, au mişcat-o pe păcătoasă.
- Există şi pentru mine mântuire? a şoptit ea. - Da, desigur, ajunge doar să o doreşti sincer.
- Ia-mă cu tine, 1-a rugat. Nu mă lăsa singură să mă lupt cu valurile cele sălbatice ale păcatelor!
- Încalţă-ţi sandalele, acoperă-ţi capul şi urmează-mă, a zis monahul.
- Lasă-mă să vin cum sunt, frate, căci cine ştie dacă intrând iarăşi în atelierul satanei, voi avea puterea să mai ies.
Monahul, bucuros de hotărârea ei, fără ezitare, a condus-o afară din oraş şi au luat amândoi calea pustiei. Avea de gând să o ducă la o mănăstire cunoscută de maici. Dar, în vreme ce călătoreau, au văzut venind de departe o caravană.
- Aşteaptă-mă puţin, soră, ascunde-te după aceste tufişuri, căci oamenii, neştiind că eşti sora mea, văzându-ne împreună, pot să se smintească.
Aceea a ascultat pe dată.
După ce a trecut caravana fratele a strigat-o, spre a-şi continua drumul, dar ea n-a răspuns. S-a apropiat şi a văzut-o întinsă fară simţire. Murise. I-a văzut picioarele goale sfâşiate de pietre şi spini. Monahul, nemângâiat de moartea cea năprasnică a surorii lui, s-a întors la chilia lui. Îndoiala îl măcina.
- Cu neputinţă să se mântuiască, de vreme ce n-a apucat să facă faptele pocăinţei.
A povestit părinţilor din pustiu cele întâmplate. Aceia au hotărât post şi rugăciune pentru sufletul ei şi s-a descoperit atunci unui pustnic sfânt că Dumnezeu a primit pocăinţa păcătoasei şi a aşezat-o cu drepţii, pentru hotărârea pe care o arătase.”

„ Un tânăr atras de puterea înfricoşătoare a relei obişnuinţe cădea des în păcate grele. Dar nu lăsa lupta. După fiecare cădere a sa vărsa lacrimi fierbinţi şi se ruga lui Dumnezeu cu cuvinte îndurerate:
- Doamne, mântuieşte-mâ şi de vreau şi de nu vreau. Eu, din pământ fiind, sunt uşor de tras în mlaştina păcatului. Tu ai însă puterea să mă împiedici. Nu e nici o minune dacă vei milui pe cel drept, nici de vei mântui pe cel îmbunătăţit, căci aceştia sunt vrednici, ci mie păcătosului arată-mi, Doamne, mila şi iubirea Ta de oameni, şi mântuieşte-mă prin minune. Căci cu toată necurăţia mea, numai către Tine găsesc scăpare eu, nefericitul.
Acestea le zicea cu frângere de inimă tânărul, şi când era stăpânit de patimă, şi când era liniştit. Odată, când iarăşi fusese biruit de patimă, după împotrivirea nefolositoare, a îngenuncheat întristat şi a repetat aceleaşi vorbe, vărsând râu de lacrimi. Neîncetata lui nădejde în dumnezeiasca milostivire 1-a întărâtat pe diavol. S-a arătat înaintea lui în întreaga sa mânie şi i-a strigat:
- Prostule, nu te ruşinezi când cu astfel de buze îndrăzneşti să te rogi şi să iei în gura ta numele lui Dumnezeu? Află o dată pentru totdeauna că pentru tine nu este mântuire!
Curajosul luptător nu s-a înfricoşat şi nici nădejdea nu şi-a pierdut-o, precum aştepta diavolul.
- Află şi tu, i-a răspuns cu curaj, că această chilie este ca la fierărie. Un fier îl dai şi altul îl iei înapoi. Nu voi înceta să lupt prin pocăinţă şi prin rugăciune până te vei plictisi să mă ispiteşti cu păcatele.
- Aşa deci, a strigat diavolul, de acum înainte voi înceta să te mai războiesc, ca să nu-ţi crească cununile răbdării.
Şi s-a făcut nevăzut. Din acea clipă a încetat războiul, acela însă nici o clipă nu a încetat să se îngrijească de sine şi să-şi plângă greşelile.”126

Sfântul Maxim Mărturisitorul
„Să nu plecăm urechea la gândurile care micşorează păcatele noastre şi care ne spun că acestea vor fi iertate uşor, căci Domnul ca să ne ferească de acestea, a spus: păziţi-vă de profeţii cei mincinoşi care vor veni la voiîmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt fiare sălbatice. Căci, de vreme ce mintea noastră este necăjită de păcat, nu am izbândit încă dobândirea iertării, căci nu am făcut încă roade vrednice de pocăinţă. Rodul pocăinţei este nepătimirea sufletului, în timp ce nepătimirea este ştergerea păcatelor. Nu avem deci nepătimire desăvârşită. Uneori suntem supăraţi de patimi, alteori nu, prin urmare n-am dobândit încă lăsarea păcatelor. Din păcatul strămoşesc am fost sloboziţi prin Sfântul Botez, iar de păcatele făcute ne slobozim prin pocăinţă.”118

Sfântul Ioan Carpatiul
„Luna, care se măreşte şi apoi iar se micşorează, este închipuirea omului, care uneori să vârşeşte binele, alteori păcătuieşte, şi mai apoi se întoarce prin pocăinţă la viaţa îmbunătătită.
Deci nu se pierde mintea celui ce a păcătuit precum credeau unii, precum nici corpul lunii nu se micşorează, ci numai lumina ei. Dobândeşte omul iarăşi strălucirea sa prin pocăinţă, precum şi luna care după micşorarea ei se îmbracă iar cu lumină.”

Cuviosul Siluan Atonitul
„Slăvit să fie Domnul care ne-a dat pocăinţa, căci prin pocăinţă se mântuiesc toţi câţi se mântuiesc. Vor rămâne nemântuiti doar cei care nu se pocăiesc. Şi aici văd necunoştinţa lor şi plâng din compătimire pentru ei. Dacă fiecare suflet 1-ar cunoaşte pe Domnul ar şti cât de mult ne iubeşte Acesta şi nimeni altul nu ar mai deznădăjdui de mântuirea sa şi nici măcar nu ar mai suspina. Sufletul care a pierdut pacea trebuie să se pocăiască şi Domnul va ierta păcatele lui şi atunci va avea bucurie şi pace. Şi nu este nevoie de alti martori, căci Duhul însuşi mărturiseşte înăuntrul nostru că ne-au fost iertate păcatele, iar semnul că acestea au fost iertate este că urâm păcatul.
[...] Tot cel ce se pocăieşte cu adevărat este gata să sufere orice tristeţe, foamete şi goliciune, frig şi arşiţă, durere şi sărăcie, umilinţă şi prigoană, nedreptate şi calomnie, căci sufletul său se ridică către Dumnezeu şi nu se mai interesează de cele pământeşti, ci se roagă cu minte curată lui Dumnezeu.”

Din Pateric
Un tânăr, ne povesteşte Avva Ioan, atras de lumea plăcerilor, s-a afundat în noroiul fărădelegilor. Odată însă şi-a venit în fire, ca şi fiul cel pierdut, şi a căutat drumul de întoarcere către casa Părintelui. A lăsat lumea, ca să găsească deşertul cel izbăvitor, departe de pricinile păcatului. Refugiu i-a fost un mormânt vechi. Închis de bunăvoie în această temniţă, îşi plângea cu amar sufletul rănit. Îngerii se bucurau, dar duhurile curviei, care 1-au văzut fugind atât de neaşteptat ca să le scape din mână, nu au întârziat să se arate. Se învârteau noaptea, şi încercuiau mormântul, şi strigau mânioase:
- Unde eşti nefericitule, de ce te-ai lepădat de noi după îndelunga noastră prietenie? De vreme ce ai gustat toate cele ale plăcerilor, acum te-ai hotărât să te faci sfânt? Prea târziu acum să faci pe înţeleptul, cerând milă.
- Vino afară, prostule, îl strigau alţii, te aşteaptă prietenii tăi!
- Nefericitule, îi şopteau viclenii, pentru tine nu este mântuire. Aici, unde ai săpat, repede îţi vei găsi moartea şi osânda veşnică.
Cu câtă răutate încercau să-1 aducă în deznădejde, dar luptătorul curajos era hotărât mai bine să moară decât să se întoarcă la aceleaşi. A cerut cu căldură dumnezeiescul ajutor, împotrivindu-se nălucirilor diavoleşti.
În următoarea seară diavolul a devenit amenintător:
- Dacă nu ieşi neîntârziat afară, nu vei scăpa de mâna mea!
Şi, deoarece acela nu 1-a ascultat, s-a repezit asupra lui şi 1-a lăsat aproape mort de multele lovituri. Aşa s-a răzbunat.
Iar rudele lui, neliniştite de brusca lui dispariţie, îl căutau peste tot. Până la urmă, 1-au descoperit într-o stare rea, în mormânt. Dar, oricât au insistat, el a rămas cu neputinţă de convins să-i urmeze.
Încă o noapte 1-au atacat diavolii, cu o nestăvilită furie, şi 1-ar fi omorât cu loviturile sălbatice, dar nu aveau această putere. Luptătorul nu s-a lăsat învins. A dorit să-şi piardă viaţa cea vremelnică decât să-şi mai murdărească după pocăinţă trupul şi sufletul cu întinarea păcatului.
Atunci diavolii şi-au recunoscut înfrângerea:
- Am fost înfrânţi, am fost înfrânţi! strigau jelindu-se
şi s-au făcut nevăzuţi.
Eliberat astfel de orice încercare, a rămas în mormânt până la sfârşitul vieţii, el, cel mai înainte pierdut, şi s-a învrednicit să facă minuni, ca să se arate puterea pocăinţei.”121

Avva Isaia
„Să ne îngrijim, iubiţilor, să umplem candelele noastre cu untdelemn cât suntem în
" kĂ ' trup ca ele să strălucească şi să intrăm în Imparaţia Sa, căci candela este pocăinţa, iar uleiul dinăuntru este făptuirea tuturor virtuţilor, a sufletului sfânt. [...] Toţi cei ce-şi fac voia lor în păcat şi nu se pocăiesc, şi sunt în ispita plăcerilor, şi prin căderea lor făptuiesc răutatea lor, şi din uşurătatea cuvintelor lor, şi din strigătele, din certurile şi luptele lor, şi din lipsa fricii Judecăţii lui Dumnezeu, şi din nemilostivirea faţă de săraci, şi celelalte păcate, au faţa plină de ruşine în veacul acesta, iar oamenii îi desconsideră, iar când vor ieşi din această lume durerea şi urâciunea îi vor călăuzi în gheenă.
Dacă vrei să afli dacă ţi s-a dat iertarea păcatelor tale, acesta este semnul: de nu te va mai mişca nici un păcat în sufletul tău, sau dacă nu vei mai înţelege când îţi vorbeşte altul despre ele, atunci ai reuşit să dobândeşti milostivirea. Dacă însă trăiesc încă în tine, păzeşte-te şi plângi pentru ele, căci este frică şi groază şi tulburare să fii nepăsător faţă de acestea, până când te vei înfăţişa înaintea lui Dumnezeu.”117
116 Filocalia

Cuviosul Marcu Ascetul
„Lucrarea pocăinţei se înfăptuieşte cu aceste trei porunci:
- îndepărtarea gândurilor,
- rugăciune neîncetată,
- răbdarea în necazurile ce ne vin, care sunt nu doar văzute, ci şi nevăzute,
astfel încât să supună aceste gânduri care stăruie mult şi să le facă nelucrătoare, deci, deoarece prin cele trei virtuţi amintite se poate întregi lucrarea pocăinţei. Cred că pocăinţa se potriveşte tuturor, şi păcătoşilor, şi drepţilor, care vor să se mântuiască, căci nu există normă a urcuşului desăvârşirii care să nu se prelungească în timp întru săvârşirea virtuţilor amintite. Cu adevărat, pocăinţa le este celor ce sunt începători - început în credinţă, celor ce sunt la mijlocul urcuşului - înaintare, iar celor desăvârşiţi - statornicie în aceasta...
Neîndoielnic mă vei întreba: dar aceia care au bineplăcut lui Dumnezeu şi au ajuns la desăvârşire de ce mai au nevoie de pocăinţă? Căci, desigur, unii oameni ajung desăvârşiţi; unii ca aceştia există şi astăzi. Da, dar ascultă cu înţelegere şi vei afla de ce au şi aceştia nevoie de pocăinţă. Minciuna vine de la diavol, a spus Dumnezeu; iar vederea şi poftirea unei femei a numit-o adulter, şi mânia împotriva aproapelui a numit-o ucidere, şi de orice cuvânt necugetat a spus că vom da socoteală. Cine, atunci, nu a căzut vreodată măcar în ispita minciunii, cine a rămas străin de orice dorinţă provocată de vedere, sau nu a fost biruit cumva de mânia către aproapele, sau nu a grăit nici un cuvânt nefolositor, ca să nu aibă nevoie de pocăinţă. Căci chiar de acum nu mai este la fel cum altă dată a fost, şi îi este de folos să se pocăiască până la moarte[...]
De ne vom nevoi in pocăinţă până la moarte, şi nici aşa nu vom putea împlini cele de trebuinţă, căci nimic nu este vrednic de împărăţia cerurilor. Precum mâncăm şi bem şi vorbim şi ascultăm, astfel suntem datori din fire să ne pocăim.”116

Sfântul Ioan Gură de Aur
„,Dacă pedeapsa ar ajunge din urmă îndreptarea, lumea s-ar fi pierdut şi s-ar fi distrus pe deplin. Dacă Dumnezeu ar fi fost grabnic spre pedepsire, Biserica nu 1-ar fi dobândit pe Pavel. Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu 1-a facut pe prigonitor tor apostol şi propovăduitor; bunătatea lui Dumnezeu 1-a preschimbat pe lup în păstor; îndelunga răbdare a lui Dumnezeu 1-a făcut pe vameş evanghelist; îndelunga răbdare al lui Dumnezeu ne-a miluit pe toţi, ne-a prefăcut pe toţi, ne-a schimbat pe toţi.
Dacă vezi că vreunul, mai înainte hulitor, s-a preschimbat în teolog, dacă-1 vezi pe cel ce altădată îşi întina gura cu cântece deocheate că îşi curăţeşte acum sufletul cu imne dumnezeieşti, minunează-te de îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, laudă pocăinţa şi zi: «aceasta este schimbarea dreptei Celui Preaînalt».”109
„Dumnezeu nu aşteaptă să treacă timpul pentru pocăinţă. Ai spus păcatul tău, te-ai îndreptat, ai fost milostivit. Nu timpul depărtează păcatul, ci aşezarea sufletească a celui care se pocăieşte stinge păcatul. Este cu putinţă să treacă mult timp şi să nu câştige omul mântuirea, în timp ce altul, după o scurtă vreme, mărturisindu-se nefăţarnic, să se elibereze de păcat.
[...] Iertarea păcatelor este izvorul mântuirii şi răsplată a pocăinţei, căci pocăinţa este bolniţă vindecătoare de păcate, este dar ceresc, putere făcătoare de minuni, har care învinge urmările legii. De aceea, nu-1 izgoneşte pe desfrânat, nu-1 îndepărtează pe adulter, nu-şi întoarce faţa de la beţiv, nu se scârbeşte de idolatru, nu-1 îndepărtează pe grăitorul de rele, nu-1 izgoneşte pe hulitor, pe cel îngâmfat, ci pe toţi îi preface, căci pocăinţa este înghiţitoarea păcatelor.
[...] Timpul de faţă este timp de mântuire, pentru că este mare frica pentru păcatele ce le-am făptuit dacă nu premerge pocăinţa pedepsei [...] să stingem vâlvătaia păcatelor, nu cu multă apă, ci cu multe lacrimi, căci, deşi este mare flacăra păcatului, ea se stinge cu puţine lacrimi, pentru că lacrima stinge vâlvătaia păcatelor şi curăţeştemurdăria lăsată de ele.”110
„Pocăinţa este leac al greşelilor, este cea care face să dispară fărădelegile, ştergerea lacrimilor, îndrăzneală către Dumnezeu, armă împotriva diavolului, cuţit care-i taie acestuia capul, nădejdea mântuirii, ştergerea neştiinţei. Aceasta deschide cerul, aceasta ne conduce către rai. Aceasta îl învinge pe diavol (de aceea şi vorbesc mereu despre ea). Iar mărginirea la încrederea în noi înşine ne duce la cădere. Eşti păcătos. Nu-ţi pierde nădejdea. Nu încetez să înfăţişez aceste leacuri, căci cunosc ce armă puternică este împotriva diavolului. Să nu fim stăpâniţi de deznădejde. Dacă ai păcate nu-ţi pierde nădejdea. Nu încetez să spun aceasta. Şi chiar de în fiecare zi ai păcătui, în fiecare zi pocăieşte-te. Precum facem cu casele vechi, ce stau să cadă, curăţăm partea căzută şi până nu o vedem refăcută nu ne oprim din grijă, aceasta să o facem şi cu noi înşine. Dacă te-ai învechit în păcat, înnoieşte-te pe tine însuţi cu pocăinţa.”111

Cuviosul Efrem Sirul
„Apropie-te, păcătosule, şi tămăduieşte-te uşor, aruncă de pe tine greutatea păcatelor! Ia rugăciunea şi pune lacrimi în locul cel putrezit. Doctorul acesta este ceresc, şi pentru că este bun cu lacrimi şi suspine tămăduieşte rănile. Apropie-te, păcătosule, la Doctorul cel bun, aducând prinos lacrimile ca pe leacul cel mai bun, căci Doctorul ceresc aşa doreşte, ca fiecare să se vindece cu
propriile lacrimi, şi să se mântuiască. Căci acest leac nu lucrează mai mult decât trebuie şi nici nu zgândără rana, ci te vindecă de îndată. Doctorul aşteaptă să vadă lacrimile tale, apropie-te. Nu te teme să arăţi rana ta, aducând şi leacul, lacrimi şi suspine. Iată, aşadar, s-au deschis uşile pocăinţei. Intră, păcătosule, înainte de a se închide. Vremea nu aşteaptă după nepăsarea ta. Nici această poartă a pocăinţei, de vreme ce te vede lipsit de putere nu poate să aştepte mult până te vei îngriji. Fugi să te vindeci! Vei face să se bucure cetele cereşti pentru pocăinţa ta.”112

Cuviosul Isaac Sirul

„Pocăinta s-a dat oamenilor după botez, ca un har peste har. Căci pocăinţa este a doua naştere din Dumnezeu şi darul a cărui arvună am primit-o prin credinţă îl primim prin pocăinţă. Pocăinţa este uşa milei, deschisă celor ce o caută pe ea. Prin uşa aceasta intrăm la milă; şi dacă nu intrăm prin ea, nu aflăm mila. Pentru că toţi au păcătuit, după Dumnezeiasca Scriptură, «îndreptându-ne în dar prin harul Lui» (Rom. 3, 24). Pocăinţa este al doilea har ce se naşte în inimă din credinţă şi frică. lar frica este toiagul părintesc ce ne călăuzeşte până ce vom ajunge în raiul duhovnicesc al bunătăţilor. Şi când vom ajunge acolo, ne lasă şi se întoarce.”113

Sfântul Ioan Damaschin

Pocăinta s-a dat oamenilor după botez, ca un har peste har. Căci pocăinţa este a doua naştere din Dumnezeu şi darul a cărui arvună am primit-o prin credinţă îl primim prin pocăinţă. Pocăinţa este uşa milei, deschisă celor ce o caută pe ea. Prin uşa aceasta intrăm la milă; şi dacă nu intrăm prin ea, nu aflăm mila. Pentru că toţi au păcătuit, după Dumnezeiasca Scriptură, «îndreptându-ne în dar prin harul Lui» (Rom. 3, 24). Pocăinţa este al doilea har ce se naşte în inimă din credinţă şi frică. lar frica este toiagul părintesc ce ne călăuzeşte până ce vom ajunge în raiul duhovnicesc al bunătăţilor. Şi când vom ajunge acolo, ne lasă şi se întoarce.”113

Sfântul Ioan Damaschin
„Pocăinta nu este nimic altceva decât mărturisirea datoriilor, adică recunoaşterea greşelilor şi a necugetărilor noastre, cercetarea sărăciei noastre. [...] De aceea, întâi să fugim de păcat, deoarece, dacă suntem răniţi cu săgeata lui, dar nu rămânem mult timp cu otrava lui, ci alergăm grabnic la doctorul duhovnicesc şi scoatem prin spovedanie otrava păcatului, de vreme ce scuipăm otrava lui, primim de bună voie ca pe un antidot epitimia (canonul) pocăinţei care ni se dă de către acesta; să ne luptăm s-o săvârşim neîncetat cu credinţă caldă şi cu frica lui Dumnezeu".114

Sfântul Chiril al Ierusalimului
„Dumnezeu este iubitor de oameni, şi nu putin iubitor. Să nu zici deci am curvit, am facut adulter, şi nu o singură dată, ci de multe ori, cum mă va ierta oare? Cum să-mi şteargă datoria? Auzi ce zice psalmistul: O, cât de mare este bunătatea Ta, Doamne! Toate păcatele tale nu întrec mărimea milostivirii lui Dumnezeu. Rănile tale nu biruiesc marea experientă a întâiului Vindecător. Predă-te Lui doar pe tine, în credinţă, spune-i Doctorului boala ta, spune-i şi tu precum David: Mărturisi-voi jrrădelegea mea Domnului! Şi atunci se va împlini şi cu tine ceva asemănător cu ceea ce spune David în continuare: şi Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu... Şi, chiar dacă întreg poporul va păcătui, nu va birui iubirea de oameni a lui Dumnezeu.”115

Cuviosul Marcu Ascetul
„Lucrarea pocăinţei se înfăptuieşte cu aceste trei porunci:
- îndepărtarea gândurilor,
- rugăciune neîncetată,
- răbdarea în necazurile ce ne vin, care sunt nu doar văzute, ci şi nevăzute,
astfel încât să supună aceste gânduri care stăruie mult şi să le facă nelucrătoare, deci, deoarece prin cele trei virtuţi amintite se poate întregi lucrarea pocăinţei. Cred că pocăinţa se potriveşte tuturor, şi păcătoşilor, şi drepţilor, care vor să se mântuiască, căci nu există normă a urcuşului desăvârşirii care să nu se prelungească în timp întru săvârşirea virtuţilor amintite. Cu adevărat, pocăinţa le este celor ce sunt începători - început în credinţă, celor ce sunt la mijlocul urcuşului - înaintare, iar celor desăvârşiţi - statornicie în aceasta...
Neîndoielnic mă vei întreba: dar aceia care au bineplăcut lui Dumnezeu şi au ajuns la desăvârşire de ce mai au nevoie de pocăinţă? Căci, desigur, unii oameni ajung desăvârşiţi; unii ca aceştia există şi astăzi. Da, dar ascultă cu înţelegere şi vei afla de ce au şi aceştia nevoie de pocăinţă. Minciuna vine de la diavol, a spus Dumnezeu; iar vederea şi poftirea unei femei a numit-o adulter, şi mânia împotriva aproapelui a numit-o ucidere, şi de orice cuvânt necugetat a spus că vom da socoteală. Cine, atunci, nu a căzut vreodată măcar în ispita minciunii, cine a rămas străin de orice dorinţă provocată de vedere, sau nu a fost biruit cumva de mânia către aproapele, sau nu a grăit nici un cuvânt nefolositor, ca să nu aibă nevoie de pocăinţă. Căci chiar de acum nu mai este la fel cum altă dată a fost, şi îi este de folos să se pocăiască până la moarte[...]
De ne vom nevoi in pocăinţă până la moarte, şi nici aşa nu vom putea împlini cele de trebuinţă, căci nimic nu este vrednic de împărăţia cerurilor. Precum mâncăm şi bem şi vorbim şi ascultăm, astfel suntem datori din fire să ne pocăim.”116

Sfântul Ioan Gură de Aur
„,Dacă pedeapsa ar ajunge din urmă îndreptarea, lumea s-ar fi pierdut şi s-ar fi distrus pe deplin. Dacă Dumnezeu ar fi fost grabnic spre pedepsire, Biserica nu 1-ar fi dobândit pe Pavel. Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu 1-a facut pe prigonitor tor apostol şi propovăduitor; bunătatea lui Dumnezeu 1-a preschimbat pe lup în păstor; îndelunga răbdare a lui Dumnezeu 1-a făcut pe vameş evanghelist; îndelunga răbdare al lui Dumnezeu ne-a miluit pe toţi, ne-a prefăcut pe toţi, ne-a schimbat pe toţi.
Dacă vezi că vreunul, mai înainte hulitor, s-a preschimbat în teolog, dacă-1 vezi pe cel ce altădată îşi întina gura cu cântece deocheate că îşi curăţeşte acum sufletul cu imne dumnezeieşti, minunează-te de îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, laudă pocăinţa şi zi: «aceasta este schimbarea dreptei Celui Preaînalt».”109
„Dumnezeu nu aşteaptă să treacă timpul pentru pocăinţă. Ai spus păcatul tău, te-ai îndreptat, ai fost milostivit. Nu timpul depărtează păcatul, ci aşezarea sufletească a celui care se pocăieşte stinge păcatul. Este cu putinţă să treacă mult timp şi să nu câştige omul mântuirea, în timp ce altul, după o scurtă vreme, mărturisindu-se nefăţarnic, să se elibereze de păcat.
[...] Iertarea păcatelor este izvorul mântuirii şi răsplată a pocăinţei, căci pocăinţa este bolniţă vindecătoare de păcate, este dar ceresc, putere făcătoare de minuni, har care învinge urmările legii. De aceea, nu-1 izgoneşte pe desfrânat, nu-1 îndepărtează pe adulter, nu-şi întoarce faţa de la beţiv, nu se scârbeşte de idolatru, nu-1 îndepărtează pe grăitorul de rele, nu-1 izgoneşte pe hulitor, pe cel îngâmfat, ci pe toţi îi preface, căci pocăinţa este înghiţitoarea păcatelor.
[...] Timpul de faţă este timp de mântuire, pentru că este mare frica pentru păcatele ce le-am făptuit dacă nu premerge pocăinţa pedepsei [...] să stingem vâlvătaia păcatelor, nu cu multă apă, ci cu multe lacrimi, căci, deşi este mare flacăra păcatului, ea se stinge cu puţine lacrimi, pentru că lacrima stinge vâlvătaia păcatelor şi curăţeştemurdăria lăsată de ele.”110
„Pocăinţa este leac al greşelilor, este cea care face să dispară fărădelegile, ştergerea lacrimilor, îndrăzneală către Dumnezeu, armă împotriva diavolului, cuţit care-i taie acestuia capul, nădejdea mântuirii, ştergerea neştiinţei. Aceasta deschide cerul, aceasta ne conduce către rai. Aceasta îl învinge pe diavol (de aceea şi vorbesc mereu despre ea). Iar mărginirea la încrederea în noi înşine ne duce la cădere. Eşti păcătos. Nu-ţi pierde nădejdea. Nu încetez să înfăţişez aceste leacuri, căci cunosc ce armă puternică este împotriva diavolului. Să nu fim stăpâniţi de deznădejde. Dacă ai păcate nu-ţi pierde nădejdea. Nu încetez să spun aceasta. Şi chiar de în fiecare zi ai păcătui, în fiecare zi pocăieşte-te. Precum facem cu casele vechi, ce stau să cadă, curăţăm partea căzută şi până nu o vedem refăcută nu ne oprim din grijă, aceasta să o facem şi cu noi înşine. Dacă te-ai învechit în păcat, înnoieşte-te pe tine însuţi cu pocăinţa.”111

De cele mai multe ori păcatul ne încântă, deoarece nu-i cunoaştem consecintele dezastruoase. Este nevoie deci să conştientizăm faptul că păcatul este rupere, despărţire de Dumnezeu şi moarte duhovnicească, constituind cea mai josmcă formă de nerecunoştintă faţă de dragostea generoasă a Creatorului nostru. Aceasta până-ntr-atât, încât ajungem să-i stăm împotrivă cu mai mare hotărâre. Nefericirea noastră nu sunt nici bolile, nici foametea, nici sărăcia, nici nedreptăţile sociale, nici toate cele ce determină marginalizarea în această lume. Adevărata noastră tragedie este păcatul. Acesta singur ne desparte de harul lui Dumnezeu, acesta chinuie întregul neam omenesc, acesta ne lipseşte de înfierea dumnezeiască şi de moştenirea cea veşnică a raiului. Dacă spulberăm legăturile păcatului prin pocăintă ne eliberăm de întristare şi de angoasă şi pregustăm chiar din această viaţă din desfătarea de nedescris a dumnezeieştii arătări.
Atâta timp cât durează viaţa noastră pe pământ, chiar de am şi urî păcatul şi am dori cu harul lui Dumnezeu faptele cele virtuoase, din slăbiciune şi din neputinţă, eşuăm în greşeli şi de aceea cu toţii, fără excepţie, avem nevoie de spovedanie mereu. Pocăinţa este hrană a vieţii duhovniceşti. Ridicarea continuă şi regulată şi spovedania sinceră ne înarmează cu putere în războiul împotriva răului şi ne garantează sfârşit creştinesc, în pace, de vreme ce ne vom afla pregătiţi şi curăţiţi duhovniceşte. Cel ce se apropie regulat de această taină a împăcării şi a dragostei cu adevărată pocăinţă şi frângere a inimii nu se teme de ieşirea din viaţă şi de ceasul răspunsului său înaintea Dreptului Judecător. Prin ştergerea datoriei păcatelor sale şi prin curăţirea inimii sale este îmbrăcat în Dumnezeiescul Har şi rămâne în desfătarea prezenţei lui Dumnezeu în veşnicie. Nu pot păcatele noastre, oricare ar fi ele, să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, deoarece, precum scrie Sfântul Ioan Gură de Aur: ,ce este o scânteie înaintea întinsului mării aceea este şi păcătoşenia omenească înaintea nesfârşitei iubiri de oameni a lui Dumnezeu, şi mai degrabă zic nici atât, ci cu mult mai mică, fiindcă pe de o parte cuprinsul mării, deşi pare nesfârşit, poate fi măsurat, în timp ce iubirea de oameni a lui Dumnezeu este fără de margini”106
Numai reaua voinţă, indiferenţa şi amânarea ne pot sta piedică în calea legăturilor noastre cu Dumnezeu. Persistenta în păcate ne depărtează de Acela şi ne osândeşte în iadul absenţei Sale.Dacă moartea ne ajunge înainte de a face hotărâtorul pas de a ne spovedi sub epitrahilul preotului toate cele ce ne împovărează sufletul şi dacă refuzăm cu bună ştiinţă mila lui Dumnezeu, ne asemănăm diavolului cel nepocăit şi ne osândim singuri în iadul cel veşnic. În iad, unde focul Dumnezeirii, în loc să ne dea viaţă, ne va arde, iar dragostea Sa, în loc să fie izvor de bucurie, ne va fi chin continuu, căci niciodată nu o vom putea înţelege, nu o vom putea primi, nu o vom putea trăi, spre a ne îndumnezei. Atât cât avem vreme să ne întoarcem precum fiul cel rătăcitor, să ne împăcăm cu Dumnezeul şi Părintele nostru; E1 nu ne va cere socoteală aici, nu ne va cerceta şi nici nu ne va pedepsi, ci ne aşteaptă să ne dea iertarea, să ne dăruiască alinarea şi bucuria, atât în viaţa de aici, cât şi în veşnicie, şi să ne dăruiască bunurile acelea de nerostit pe care le-a pregătit pentru noi ,de la întemeierea lumii”107
,, ... Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii.”108

MAICA DOMNULUI: MILOSTENIA SI RAIUL

MAICA DOMNULUI: MILOSTENIA SI RAIUL
Urmeaza lincul....

Dragostea Domnului

Se spune ca, odata, un om mergea printr-un desert. Nu mai putea de oboseala; nu mancase nimic de mai multe zile, apa nu mai avea, iar soarele puternic il topea cu razele sale de foc. In afara de intinderea nesfirsita de nisip dogoritor, nu se vedea decit urmele omului, urmele pasilor sai.
Deodata insa, omul a observat ca alaturi de el au aparut si alte urme, ca si cind mai era cineva, o persoana ce mergea o data cu ea si ale carei urme le putea vedea alaturi de ale sale. Speriat, a strigat:
-De ce sunt patru urme pe nisip, cind eu sunt singur? Cine esti si de ce nu te vad?
Dar o voce i-a raspuns:
-Sunt Dumnezeu! Nu esti singur, fiindca Eu merg alaturi de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rau si vei ajunge cu bine la capat!
Omul a cazut in genunchi si i-a multumit Domnului ca S-a indurat de el, dupa care si-a continuat drumul, convins ca acum v-a reusi. Si a mers, a mers, pina cind intr-un final a simtit ca nu mai poate face un pas macar. Cazut in genuchi a privit in spate si...ce i-a fost dat sa vada? Pe nisip, nu se vedeau decit urmele pasilor sai.
-Doamne, a spus omul indurerat, de ce m-ai parasit, de ce nu sunt decit doua urme in nisip?
Dar aceeasi voce i-a raspuns cu blindete:
-Pentru ca, pina acum, Eu te-am dus in brate.
Deodata, omul nostru a simtit ceva rece, rece si a deschis ochii. Visase. Toropit de oboseala, incins de lumina soarelui, cazuse in nisip, ajuns la capatul puterilor. Dar, in timpul somnului fusese gasit de o caravana. Citiva negustori il ridicasera si il stropira cu apa. Atunci cind a simtit apa rece pe fata s-a trezit, amintindu-si de visul sau.
-Binecuvintat sa fie Domnul! - a strigat omul. Cum m-ati gasit?
-Am vazut niste urme in nisip, si ne-a, dat seama ca cineva s-a ratacit. Erau int-adevar urmele tale.
-Voi credeti ca urmele mele v-au adus aici? Nu, Dumnezeu, care S-a indurat de suferinta mea, El v-a calauzit pasii spre mine, altfel as fi murit.
Sunt unii oameni care nu vad ca Dumnezeu se ingrijeste de ei. Nu vad ca Domnul, din iubire, cauta mereu sa ii ajute. ei uita de cele sfinte si de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu uita niciodata de ei. Ferice de aceia care vad ca toate - sanatatea, puterea de munca, fericirea tin de Dumnezeu si ca doar prin puterea Lui putem fi mantuiti. Ferice de aceia care au mereu incredere in ajutorul Domnului

Despre desavirsirea crestina

Parintele Ilie Cleopa - Duminica a XII-a dupa Rusalii
Idealul fiecarui crestin pe pamint este mintuirea sufletului, adica dobindirea vietii vesnice. Pina la intruparea si invierea Domnului nostru Iisus Hristos, nimeni nu se putea mintui, caci raiul era inchis si nu era revarsat peste lume harul Duhului Sfint. De aceea toti dreptii Vechiului Testament asteaptau izbavirea sufletelor lor prin moartea si invierea Fiului lui Dumnezeu.
Mintuirea, dupa invatatura Sfintei Evanghelii si a Bisericii Ortodoxe, se dobindeste prin pazirea poruncilor date de Dumnezeu oamenilor, cuprinse atit in decalogul Legii Vechi, cit si in Noul Testament, numit si legea Harului. Orice crestin care doreste sa se mintuiasca trebuie sa savirseasca aceste trei conditii: sa aiba credinta dreapta in Dumnezeu; sa aiba harul Duhului Sfint, care se da tuturor prin cele sapte Sfinte Taine ale Bisericii Botezul, Mirungerea, Spovedania, Sfinta Impartasanie, Nunta, Preotia, Maslul si sa implineasca poruncile cuprinse in Sfinta Evanghelie. Fara aceste trei conditii obligatorii, nu este mintuire. Una din ele daca lipseste, omul nu se poate mintui si isi pierde sufletul sau, "care este mai scump decit toata lumea".
Aceasta este mintuirea pe calea poruncilor, comuna si obligatorie tuturor oamenilor care cred in Dumnezeu si doresc sa mosteneasca viata vesnica. Dar mai este si o alta cale de mintuire, mult mai grea, anume calea desavirsirii crestine, pe care au mers toti sfintii, apostolii, mucenicii, ierarhii si cuviosii. Pentru ca nu este obligatorie, ci benevola, ea este numita in Sfinta Evanghelie calea sfaturilor evanghelice. Pe aceasta cale merg de obicei calugarii, sihastrii, vaduvele, crestinii care au o chemare speciala de la Dumnezeu si o evlavie deosebita pentru rugaciune, post, infrinare, metanii, lacrimi si saracie totala de cele materiale. Aceasta [b]este calea sfinteniei, a indumnezeirii si a unirii mistice cu Hristos.
[/b
( MANASTIREA VORONET-Judecatii de Apoi, pentru care a fost numita si "Capela Sixtina a Orientului

Cum intelegem noi desavirsirea si cum o putem realiza astazi.
 Cel mai sigur se realizeaza desavirsirea recomandata de Hristos in Sfinta Evanghelie de astazi, in cadrul vietii monahale. Intrucit aceasta Evanghelie este singura care sta la baza intemeierii monahismului crestin, idealul de desavirsire in credinta, in rugaciune si dragoste se realizeaza mai ales in cinul monahal. Oare calugarii nu renunta de buna voie la avere, la cinste, la familie, la toata libertatea vietii pamintesti si, prin cele trei voturi monahale ascultare, saracie de buna voie si curatie nu isi inchina trupul si sufletul slujirii lui Hristos pina la moarte? Calugarii au facut dintotdeauna cele mai mari eforturi si jertfe pentru desavirsire. Aceasta o dovedeste la noi numarul mare de manastiri si schituri peste o mie incepind din secolul IV pina astazi, numarul mare de sihastri si chilii pustnicesti, ca si marea vocatie ce o au romnii dintotdeauna pentru monahism. Monahii sint considerati niste eroi ai Duhului.
  Dar si in familie se poate duce o viata crestina, inalta, sfinta, daruita lui Hristos. Oare ce sint acele mame sfinte, cu copii multi, crescuti in rugaciune si bucurie, daca nu niste femei desavirsite in rabdare si iubire? Ce sint acei credinciosi cu viata curata in lume care iau drumul manastirilor sau traiesc in feciorie si vaduvie neintinata prin sate si orase? Apoi, citi crestini ascunsi nu traiesc in lume plini de sfintenie, de pace, de mila, arzind de dragostea lui Dumnezeu?
Sa pastram cu rivna evlavia si exemplul personal al parintilor nostri, al mamelor, al monahilor, al duhovnicilor si sfintilor nostri. Astazi este desavirsit cel ce se roaga neincetat, cel ce este impacat cu toti oamenii, cel ce miluieste, se smereste si se jertfeste pentru apararea dreptei credinte, pentru bunacresterea copiilor si pentru mintuirea tuturor in Hristos.
Sa rugam pe Fiul lui Dumnezeu, Mintuitorul lumii, sa ne ajute tuturor pe calea desavirsirii in dragoste, in credinta si in rugaciune, spre lauda lui Dumnezeu si mintuirea sufletelor noastre.Amin.
http://www.crestinortodox.ro/

MAICA DOMNULUI: Înfruntând ploaia

MAICA DOMNULUI: Înfruntând ploaia

DOAMNE AJUTA!

ÎNAINTEPRĂZNUIREA ÎNTÂMPINĂRII DOMNULUI

Veniţi să ne luminăm cu înţelepciunea Duhului şi să vedem strălucind pe Soarele dreptăţii în braţele Celei Ce S-a arătat cer înţelegător împodobit cu stelele tuturor virtuţilor. Astăzi, mai înainte de praznicul cel luminat să ne veselim şi să aducem flori de cântări Celui Ce a strălcuit pe pământ razele bunătăţii Sale îmbrăcându-Se în chip de Prunc, ca să ne aducă pe noi la nevinovăţia Pruncilor. Să slăvim pe Hristos mai înainte de Întâmpinarea Sa, şi cu glas mulţumitor să-I strigăm: Tu eşti Hristoase, Viaţa şi Învierea noastră din mormântul patimilor, dă-ne nouă a Te primi pe Tine în templul inimii şi a Te îmbrăţişa cu gânduri iubitoare izvorâte dintr-o minte curăţită de închipuirile patimilor lumeşti !Iată inima dreptului Simeon măsoară timpul întâlnirii,
 Iată făptura suspină, aşteptând ceasul izbăvirii,
Şi inima mea, cea greu încărcată de păcate,
Aşteaptă să Te îmbrăţişeze prin gânduri curate.
Cu mâna Ta m-ai zidit şi cu darul Duhului m-ai sfinţit,
Iar acum ca Prunc Te aduci şi îngerii Te laudă cu gând smerit,
Intră şi în cămara sufletului meu, cea umbrită de răutate,
Potoleşte norii ispitelor şi dă-mi a petrece întru dreptate.
Astăzi cu gând smerit Te întâmpinăm Stăpâne,
Vino cu puterea Ta şi sfinţeşte-mă şi pe mine,
Valurile păcatelor ce mă ameninţă cumplit mă domoleşte,
Şi dându-mi sărutarea iertării întru pocăinţă mă primeşte.
Cine poate număra mulţimea îndurărilor Tale ?
Cine poate cântări smerenia Ta cea covârşitoare ?
În braţele Fecioarei eşti purtat şi lui Simeon arătat,
Slobozeşte-mă şi pe mine din patimi ca Un Îndurat.
Din legăturile răutăţii mă dezleagă Cuvinte,
Şi darul Duhului fă să îmi răsară în cuvinte smerite,
Hristoase, Tu eşti Mântuirea noastră preadorită,
Nu ne lăsa până în sfârşit pradă patimilor în neputinţa vădită.
Înaintea Ta cădem Hristoase, Dumnezeule, cu umilinţă,
 Potoleşte valurile necazurilor, dându-ne întărire în credinţă,
Ca Unul Ce Prunc te-ai arătat în mâinile robului smerit,
Vino şi în cămara sufletelor noastre în chip nevăzut.
Iisuse, Comoara necheltuită a iubirii,
 Îmbrăţişarea prin gând smerit a zidirii,
Chemarea celor de pe căile răutăţii,
Odihna căutătorilor comorilor Vieţii,
Risipirea gândurilor neroditoare,
Munte sfinţitor spre a tuturor luminare,
Smerenie descoperită ochilor noştri sufleteşti,
Potolirea necazurilor noastre lumeşti,
Aflarea celor ţinuţi în întristare,
 Întăritor al tuturor întru răbdare.


http://poeziicrestin-ortodoxe.blogspot.com/

SFATURI DUHOVNICESTI

1. Să mergem la biserică în duminici şi sărbători, biserica fiind locul întâlnirii noastre cu Dumnezeu şi unde ne împărtăşim de harul şi darurile duhovniceşti ale sfintelor slujbe;

2. Să începem ziua cu Dumnezeu şi să o sfârşim cu Dumnezeu. Deci un program de rugăciune zilnic: dimineaţa, la servitul mesei şi seara;

3. Să ne împodobim mintea cu gândurile lui Dumnezeu prin citirea Sfintei Scripturi şi a altor cărţi folositoare de suflet pentru formarea noastră intelectuală şi duhovnicească;

4. Să ţinem rânduiala postului trupesc şi sufletesc după rânduielile bisericii;

5. Să ne împărtăşim cel puţin în cele patru posturi numai cu binecuvântare şi dezlegare de la preotul duhovnic.

Şi părintele Arsenie Boca…A ZIS...

Aceste cinci sfaturi se referă mai mult la viaţa duhovnicească. Părintele Arsenie Boca, care pe lângă faptul că a studiat Teologia a mai studiat şi Medicina şi Artele, având o sensibilitate deosebită şi în ceea ce priveşte viaţa de zi cu zi a omului, recomandă acestea:

1. Oxigen: Să trăieşti într-un mediu cu aer curat, oxigenat, cât mai bun, inclusiv unde îţi desfăşori activitatea;

2. Gligogen: Înseamnă zahărul din ficat, dar părintele are în vedere prin aceasta o hrană raţională, echilibrată: să nu mănânci prea mult, dar nici prea puţin, ci cu măsură şi echilibrat;

3. Somnul: Să dormi atât cât este necesar pentru a putea desfăşura o activitate eficientă fie fizică, fie intelectuală. Cine nu se odihneşte nu poate da randamentul maxim în activitatea sa. Părintele recomandă cel puţin şase ore de somn continuu în decursul celor 24 de ore zilnice. Somnul este o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru odihna trupului şi a neputinţelor noastre. Extenuarea fizică şi intelectuală duce la slăbirea puterilor sufleteşti şi trupeşti, uneori cu consecinţe iremediabile;

4. Să-ţi păstrezi hormonii: Însemnează să nu faci risipă de energie sexuală, să trăieşti o viaţă ordonată şi înfrânată pentru a avea parte de o viaţă plină şi frumoasă;

5. Concepţie de viaţă creştină: Aceasta înseamnă ca să te laşi condus şi povăţuit în viaţa de zi cu zi de învăţăturile religios-morale ale Evangheliei; să-ţi formezi nişte principii de vieţuire religios-morale creştine, care să-ţi fie călăuză. Dacă nu ai aceste principii creştine, nu se poate ajunge la ceea ce Dumnezeu vrea să facă cu fiecare dintre noi.

Despre semnificaţia lumânării de botez şi numele pe care îl primeşte pruncul?

Lumânarea de botez semnifică luminarea sufletului celui botezat, care vine de la întuneric la lumină şi prin Botez se face fiu al luminii lui Hristos. În legătură cu numele pe care îl primeşte pruncul, mărturisesc din experienţă proprie că sunt unii creştini, care din nepăsare sau din neştiinţă aleg pentru copiii lor nume necreştine. Este de înţeles că alegerea sau punerea numelui copiilor este o problemă de opţiune şi de libertate a părinţilor şi naşilor copilului, dar socotesc că acestea să fie luate din onomastica românească tradiţională specifică şi mai ales din calendarul creştin cu nume atât de frumoase, variate şi expresive. Căci "a aşeza un nume de botez străin, afirmă pr. prof. dr. Nicolae Necula în lucrarea sa "Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică" (volumul I), pe lângă un nume de familie tipic românesc, înseamnă şi lipsă de bun-gust, de cultură şi de maturitate". În acest sens, este bine să conştientizăm că sfântul al cărui nume îl purtăm este pentru noi nu numai un patron şi un ocrotitor, ci şi un model de urmat spre a ajunge la asemănarea cu Creatorul nostru. În acelaşi timp, numele luate din calendarul bisericesc oferă posibilitatea serbării zilei onomastice a fiecăruia, care înseamnă comuniune sufletească cu familia şi cu cei dragi.

Pr. protopop Drăghici Dumitru, Biserica „Naşterea Maicii Domnului", Slobozia,
jud. Ialomiţa

http://teologie.do.am

HRANA PENTRU SUFLET: SFATUIRI DUHOVNICESTI - Arhim. Ioachim Parvulescu

HRANA PENTRU SUFLET: SFATUIRI DUHOVNICESTI - Arhim. Ioachim Parvulescu
Urmeaza lincul....pentru a citi sfaturile

DOAMNE AJUTA! 

HRANA PENTRU SUFLET: Marturisirea unui intemnitat

HRANA PENTRU SUFLET: Marturisirea unui intemnitat

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: HRANA PENTRU SUFLET: Manastirea MARCUS

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: HRANA PENTRU SUFLET: Manastirea MARCUS: HRANA PENTRU SUFLET: Manastirea MARCUS DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE!

HRANA PENTRU SUFLET: PERVERSIUNILE SEXUALE sunt mari pacate … Educatia sexuala ne invata ca multe dintre ele sunt cat se poate de normale

HRANA PENTRU SUFLET: PERVERSIUNILE SEXUALE sunt mari pacate … Educatia sexuala ne invata ca multe dintre ele sunt cat se poate de normale

DOAMNE AJUTA!

 INTRA SI AICI...
http://desprespovedanie.blogspot.com/

HRANA PENTRU SUFLET: Interviu cu Parintele Justin Parvu

HRANA PENTRU SUFLET: Interviu cu Parintele Justin Parvu

DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE!

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: De ce nu mergi la biserica?

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: De ce nu mergi la biserica?: Cu toate acestea, putini sunt cei care vin la biserica. Ce lucru intristator! La dansuri si distractii alergam cu sarguinta. Neghiobiile ...

Sfantul Nectarie - Minuni in Romania

Sfantul Nectarie il vindeca pe monahul Mihail de mai multe boli

Mă numesc Mihail şi sunt monah, vieţuitor în Mănăstirea Sfântul Filip din localitatea Adamclisi, judeţul Constanţa, şi sunt în vârstă de douăzeci şi patru de ani. Cu smerenie şi cu drag am să vă scriu câteva rânduri despre minunea care s-a petrecut cu mine la Sfântul Nectarie, la Mănăstirea Radu Vodă, din Bucureşti.

M-am îmbolnăvit de o boală cam grea. De fapt, de mai multe: hepatită activă de însoţire, colecist alungit, gastrită cronică, ulcer duodenal, stomacul era întors pe dos, aveam reflux gastroesofagian, fierea era plină de mâl şi piatră, sufeream de colon iritabil, aveam o infecţie puternică în gât de doi ani. Toate aceste boli m-au răpus şi nu mai puteam să mănânc, nici să muncesc, îmi afectaseră chiar şi pravila de rugăciune pe care o am, că nu mai puteam să stau pe picioare. Asta era suferinţa mea de doi ani.

N-am putut să mă lupt cu boala, însă într-o zi de vineri, când am ieşit cu vacile la păscut, la şapte dimineaţa, n-am mai rezistat de dureri şi am plecat la cameră să mă întind în pat, ca aşa să îmi treacă durerile, dar nu au mai trecut. M-am chinuit aşa până duminică dimineaţa. La ora douăsprezece, la amiază, am hotărât să plec la spital, când am văzut că mi se umflase tot corpul şi nu mai puteam vorbi de durere. Am mers la biserică, la Părintele Stareţ Dorotei, şi i-am spus ce se întâmplă şi el mi-a dat binecuvântarea să plec la spital la Constanţa. Mi s-au făcut analize şi mi s-a pus diagnosticul de hepatită. Am fost transferat la boli infecţioase pe 22 iulie 2010. Am stat până pe 3 august la boli infecţioase, unde mi s-au făcut continuu analize, că nu ştiau ce boală am. După analize au rezultat şase diagnostice diferite, şi, când am auzit, m-am rugat la Sfântul Nectarie şi la Maica Domnului ca să scap. După rugăciune m-am întins în pat. Deodată am văzut deasupra mea pe Sfântul Nectarie, cum stătea în icoană. Am rămas surprins. Nu am luat în seamă, crezând că este vrăjmaşul care vrea să mă păcălească, şi mi-am văzut de treabă.

Pe 7 august m-am mutat la spitalul CFR Constanţa, doctorii spunându-mi că nu au ce face cu mine. Acolo mi-au zis că nu sunt de competenţa lor şi m-au trimis la Bucureşti, la Fundeni. Am ajuns pe 11 august, într-o miercuri dimineaţa. Îmi era foarte rău. Am aşteptat împreună cu stareţul şi o creştină, care era din Bucureşti. A venit doctoriţa şi m-a preluat pentru analize. Au ieşit aceleaşi rezultate, foarte rele, acelaşi diagnostic. M-au programat pentru operaţie de fiere şi stomac pentru joi dimineaţa, la ora nouă.

Pe 11 august m-am dus să mă internez. La internare mi-a zis să intru în salonul numărul 220 ca să mă pregătească pentru joi. M-am dus, dar nu mai erau locuri. Atunci doctoriţa mi-a zis să merg acasă şi să vin joi dimineaţa din nou. Şi am plecat. Pe drum mi-am adus aminte de Sfântul Nectarie, care mă vizitase miercuri, prin icoană. I-am spus creştinei care se ocupa de mine să mă ducă la Sfântul Nectarie, la Mănăstirea Radu Vodă, să mă rog la moaştele sfântului. Când am ajuns, m-am rugat şi lângă mine am simţit prezenţa Sfântului Nectarie. Îmi spunea prin gând că m-am făcut bine şi că nu o să mă opereze şi o să plec acasă.

I-am spus creştinei care se ocupa de mine ce mi s-a întâmplat şi am plecat acasă, simţindu-mă foarte rău. Când am ajuns acasă, am adormit, urmând ca de dimineaţă să plec la doctor pentru operaţie. M-a sunat creştina să mă trezesc. M-am trezit de dimineaţă şi pe drum, cum mergeam, am realizat că minunea se întâmplase. Nu mă mai durea nimic şi puteam să merg şi mi-a dispărut şi ameţeala şi puroiul din gât, pe care îl scoteam în fiecare dimineaţă, şi i-am spus femeii care se ocupa de mine că mă simt foarte bine şi că nu mai am nimic.

Am ajuns la spital la Fundeni. M-a văzut doctoriţa şi mi-a zis să mă duc la analize, să mă pregătească de operaţie. La ora 10:30 era programată operaţia. Când mi-a recoltat sânge mi-au ieşit deodată analizele bune. Nu mai aveam nicio boală, eram sănătos deplin. Doctoriţa o ţinea pe-a ei, că este o eroare de calculator şi mi-a repetat iar analizele. La fel, au ieşit bine. Şi m-a întrebat foarte mirată, şi totodată speriată, ce am făcut de mi-au ieşit analizele bine. Eu i-am spus că m-am rugat la Sfântul Nectarie şi că el m-a făcut bine. Ea m-a întrebat cine este Sfântul Nectarie. I-am spus că e Sfântul Nectarie de la Mănăstirea Radu Vodă, din Bucureşti, mare făcător de minuni. Mi-a zis că nu mai este nevoie de intervenţia chirurgicală, că m-am făcut bine şi că o să plec acasă. Ne-am bucurat enorm şi eu şi persoana care mă însoţea la drum.

Am mers amândoi şi am dat slavă Sfântului Nectarie că m-a vindecat şi că pot să mă rog din nou, să muncesc şi să am grijă să îmi fac ascultarea la mănăstire. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Amin.

(Monahul Mihail, Manastirea Sfantul Filip, Adamclisi)

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: Rugaciune pentru bolnavul care nu poate dormi

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: Rugaciune pentru bolnavul care nu poate dormi: Domnului sa ne rugam. Doamne miluieste. Dumnezeule cel mare si laudat, necuprins de gand si de cuvant, care ai zidit pe om cu mana Ta, t...

URMELE PASILOR

Părintele Efrem Katunakiotul: Despre ascultarea de...DUHOVNIC

„Ascultarea de duhovnic este viata vesnica, scara cereasca, suire grabnica, bogatie de cununi, lucru ingeresc, lupta nepatimirii, suire si calatorie la cer. Ascultarea implineste toate poruncile, pe toate le indreapta, pe toate le face si le zideste, iar pe suflet, in chip nevazut si nestiut, cu mare grija il imbogateste si il asaza in vistierie necontenit, ridicandu-l spre Dumnezeu ca sa stea inainte incununat si infrumusetat in taina”.

Sfantul Grigorie Sinaitul

Parintele Efrem Katunakiotul este astazi unul din cei mai apreciati duhovnici aghioriti. In varsta de aproape 80 de ani, a fost unul dintre ucenicii binecunoscutului gheron Iosif Isihastul. Daca ceilalti ucenici ai Cuviosului Iosif au preluat conducerea a cate unei manastiri aghiorite, parintele Efrem a preferat isihia, ramanand retras in pustia Katounakiei unde vietuieste cu trei ucenici. Redam mai jos, in traducere, cateva din sfaturile sale adresate monahilor simonopetriti, despre ascultare.

Ascultarea fata de duhovnic le va aduce pe toate. Ascultarea va aduce harul. Cea mai mica neascultare alunga harul. Duhovnicul este, oarecum, in locul lui Dumnezeu. Orice spune duhovnicul e ca din gura lui Dumnezeu. Sa-l ai pe duhovnic ca pe chipul lui Dumnezeu. Toate patimile, putin cate putin, se vindeca prin ascultare. Nu mantuie nici preotia, nici postul, nici asceza, ci doar ascultarea de duhovnic.

Ascultarea face minuni: ascultarea va aduce toate harismele. Prin ascultare Hristos da rugaciunea. Nu ne mantuie rugaciunea; ci ascultarea de duhovnic ne mantuie.

Un demonizat a intrat la ascultare la doi batrani si prin ascultarea lui s-a vindecat. Mi-a povestit el insusi cum vedea demonul inaintea lui si cand zicea o data rugaciunea lui Iisus demonul se tulbura. Cand zicea rugaciunea a doua oara, demonul incepea sa tremure. A treia oara cand zicea rugaciunea, demonul disparea. Faci ascultare? Ai harul lui Dumnezeu, esti pentru rai. Sa stiti ca diavolul nu se teme de noi, nici macar nu ne ia in seama. El fuge de noi cand vede Harul lui Dumnezeu pe care il avem datorita ascultarii de duhovnic.

Cel care face ascultare nu se teme – oarecum – de Dumnezeu. Nu faci ascultare? Fa ce vrei: rugaciune, post, asceza, etc. – nu mantuiesc. Numai ascultarea mantuieste. Cel care face ascultare se aseamana cu Hristos, Care S-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte pe Cruce.

Duhovnicul poate sa cada. Cel care face ascultare nu cade niciodata. Duhovnicul va da socoteala inaintea lui Dumnezeu pentru dansul, dar cel care face ascultare nu.

Prin duhovnic vorbeste Hristos. Se poate oare sa cada cineva cata vreme se aseamana in ascultare cu Hristos? Chiar daca porunca duhovnicului e ratacita, Dumnezeu, pentru ascultare, o va intoarce in folos sufletesc. Pe duhovnicul tau, asadar, sa-l vezi ca pe Hristos. Sa nu-l intristezi. L-ai intristat pe duhovnic, L-ai intristat pe Dumnezeu. Eu am experienta personala a neascultarii si a constrangerii duhovnicului meu, Nichifor. L-am constrans zicandu-i: „Daca nu facem aceasta… plec.” Parintele Nichifor a fost nevoit sa accepte. Cand m-am intors la chilia noastrã, parintele mi-a spus: De ce, mai copile, m-ai silit sa facem lucrul asta? Dupa ce mor eu, vei putea sa faci ce vrei”.

Cu aceste cuvinte ale lui, infricosatoare si biciuitoare, mi-a aratat ca m-am indepartat de Dumnezeu. Am pierdut rugaciunea pentru mult timp. Nu numai ca am pierdut harul rugaciunii, insa am fost si „biciuit” de Dumnezeu.

Stii ce canon se primeste daca-l fortezi, daca-l obligi pe duhovnic sa faca ceva? E cu adevarat infricosator.

Cel ce face ascultare e ca o hartie alba. Nu are nimic scris pe ea care sa fie luat de diavol.

Cat valoreaza duhovnicul, cu frica de Dumnezeu, nu valoreaza intreaga lume, nu valoreaza tot Sfantul Munte.

Faci ascultare la duhovnic? La Dumnezeu si la Maica Domnului faci ascultare. Iar Hristos, Care a facut desavarsita ascultare la Tatal Ceresc te primeste, te aude, te face asemanator Lui. De aceea, cel ce face ascultare va avea o dubla cununa in slava vesnica.

Daca te trimite duhovnicul pe luna si te duci, esti in ascultare. Il odihnesti pe duhovnic? Il odihnesti pe Dumnezeu.

Cand m-am dus eu la duhovnicul Iosif, duhovnicul vostru era incepator. Parintele Iosif mereu il incerca, dar duhovnicul vostru nu stia nimic decat blagosloviti si sa fie blagoslovit. Adesea parintele Iosif ii striga cand mergeam eu pe acolo: „Vavuli fa-ne cafea”, si duhovnicul vostru Efrem raspundea: „Sa fie blagoslovit” si fugea sa indeplineasca porunca. Cum se indeparta, parintele Iosif zicea incet: „Fii binecuvantat intotdeauna!” si se ruga pentru el. Duhovnicul vostru a primit mult har tocmai datorita ascultarii la parintele Iosif.

Demonizatul acela care a facut desavarsita ascultare la cei doi batrani si care s-a tamaduit prin ascultarea sa, mi-a spus cum îi sopteau demonii: „Pleaca de la batranii la care esti si coboara pe tarm, pe stanci. Batranii astia mananca, dorm, se roaga prea putin. Ca sa iesim trebuie multa rugaciune si post.” Si desigur ziceau adevarul, insa era o cursa a diavolilor pentru ca sa-l scoata de sub ascultare. Siliti de o alta putere au marturisit: „Daca reuseam sa te scoatem de la batrani si sa te facem sa cobori pe stanci, spre tarm, te-am fi aruncat incet-incet in deznadejde si te-am fi facut sa sari in mare, adica sa te sinucizi”. Prin ascultarea lui a invins demonii si s-a vindecat.

Numai diavolul stie ce e duhovnicul, ce inseamna duhovnicul, ce inseamna ascultarea de duhovnic!

Facandu-mi eu odata voia si plantand pomi, toti s-au uscat. Cei pe care i-am plantat cu binecuvantarea parintelui Nichifor s-au prins, desi parintele Nichifor nu era dintre monahii rugatori.

Nu trebuie sa tolerezi sa-l judece cineva pe duhovnicul tau. Sa te opui, sa te impotrivesti cand auzi ca se spune ceva impotriva duhovnicului tau. Asa e corect si asa trebuie sa faci. O intamplare asemanatoare cu cea in care acel monah a zis: „am duhovnic” si prin aceasta au disparut dracii i s-a intamplat si tatalui parintelui Amfilohie. Parintele Amfilohie si-a adus tatal la Sfantul Munte, l-a facut monah si-l ingrijea. Ca sa vezi, copilul si-a facut tatal calugar!… Cand tatal lui tragea sa moara, parintele Amfilohie a intrat in camera muribundului si vazandu-l foarte tulburat il intreba:

- De ce esti, tata, atata de tulburat?

- Au venit diavolii si mi-au spus, inspaimantandu-ma, ca-mi vor lua sufletul. Iar parintele Amfilohie i-a spus:

- Nu-ti fie frica pentru ca nu-ti pot face nimic, pentru ca esti sub ascultare. Daca mai vin la tine sa le zici: Ce aveti cu mine? Am duhovnic. Eu sunt ascultator”.

Au venit din nou demonii in ziua urmatoare cu mai mult zgomot, cu sabii, cu topoare, cu furci, speriindu-l ca-l vor lua. Cum le-a zis ca are duhovnic, demonii s-au fãcut nevãzuti. Numai diavolul stie ce putere are duhovnicul, ce zice duhovnicul. A zis duhovnicul? Du-te! Urca-te pe luna, nu te teme! Orice vrea duhovnicul, sã fie fãcut. Nu te intereseaza. Nu intereseaza decat ascultarea. Ai facut ascultare, mergi in Rai, nu ai facut, mergi in Iad.

N-ai venit sa te impartasesti de zece ori pe zi, sa faci rugaciunea mintii, privegheri sau posturi. Toate nu valoreaza nimic fara ascultare. Ai facut ascultare, mergi in rai, ai facut neascultare, mergi in Iad! Adam a facut neascultare si a ajuns in iad! Noi calugarii spunem putine cuvinte: ASCULTARE DE DUHOVNIC = VIATA, NEASCULTARE = MOARTE. Ai facut ascultare, ai facut totul. Eu nu spun ca celelalte nu ne folosesc, insa sunt pe planul doi. Imi amintesc ca odata, pe cand traia duhovnicul Iosif, l-am judecat intr-o problema. M-am dus seara sa ma rog si nu puteam de loc sa inaintez in rugaciune: „Doamne Iisuse….Doamne Iisuse…” mai mult nu puteam.„Undeva am gresit” m-am gandit. „Undeva am pacatuit”. Ia sa vedem in ziua precedenta, unde am mers, ce am facut, ce am spus. Am gasit: l-am judecat pe duhovnicul meu. Ziua urmatoare era duminica si trebuia sa slujesc la Sfantul Altar. Acum ce era sa fac? Rugaciune! „Dumnezeul meu, iarta-ma caci mi-am judecat duhovnicul. Am gresit, imi cer iertare” Dar nimic! „Dar Petru, Doamne, Te-a tagaduit de trei ori si l-ai iertat. Eu nu Te-am tagaduit, ci doar l-am judecat pe duhovnicul meu. Acum ma pocaiesc si-mi cer iertare”. Nimic! Iau din nou metaniile, dar rugãciunea nu inainteaza. Au inceput lacrimile. Am varsat rauri de lacrimi. „Pe cuvioasa Maria Egipteanca ai iertat-o cand s-a pocait si pe multi pacatosi ai iertat. Pentru mine nu exista mila, nu exista iertare?”

Au trecut asa trei ore. In sfarsit simt o pace, o dulceata, o bucurie inlauntrul meu. Atunci incepe si rugaciunea, singura: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma”. Deci nu-i acelasi lucru sa judeci un strain cu a-l judeca pe duhovnicul tau. Vai tie! L-ai judecat pe Insusi Dumnezeu. Singurul om pe care l-am iubit si singurul om de care m-am temut a fost parintele Iosif. Duhovnicul poate sa-ti spuna un cuvant mandru sau sucit. Tu fa-ti ascultarea ta, fa ascultare desavarsita. Rodul desavarsitei ascultari l-am incercat la duhovnicul Iosif. O sa ma intrebi desigur care este? Nu ma temeam de Dumnezeu, nici macar nu ma temeam. Gura duhovnicului ce zice? Sa fie blagoslovit…fa ascultare fara deosebire.

Gura duhovnicului e gura lui Hristos. Sa faci ce spune duhovnicul fara sa analizezi, fara sa cercetezi si fara sa murmuri. Construieste pe smerenie. A zis duhovnicul asa? Sa fie blagoslovit. De nimic sa nu te ingrijesti de vreme ce faci ascultare. Te vei mantui, o sa mergi in Rai.

Un diacon ii zice duhovnicului: „Parinte vreau sa merg sa fac baie in mare pentru sanatate”. „Nu te du copile pentru cutare sau cutare motiv”. „Ba ma duc sa fac baie”. Si se duse… Facu baie si in timp ce se scalda un rechin l-a omorat. Mai tarziu i-a scos marea trupul sfasiat la mal. Unde s-a dus sufletul lui?

Ascultarea aduce iluminare, lacrimi si rugaciune. Daca n-ai ascultare, chiar daca le ai pe acestea, le vei pierde. Cat de mult il cinstesti si il iubesti pe duhovnic, atat de mult primesti. Harul ascultarii il inconjoara pe ascultator ca o flacara si de aceea nu-l poate prinde diavolul. Daca lipseste aceasta flacara, diavolul ne va devora.

Teologia (cuvantarea de Dumnezeu) este rezultatul rugaciunii, iar rugaciunea este rezultatul ascultarii. Cand faci ascultare o sa gasesti si rugaciune si teologie (cuvantare de Dumnezeu). Cand insa nu faci ascultare nu gasesti nimic. Primul lucru, sau mai bine zis radacina, este ascultarea. Ai facut ascultare? O sa gasesti rugaciune. Se poate sa o gasesti acum sau sa o gasesti maine.

Intrebare: Si daca duhovnicul da o porunca gresita?

Raspuns: Niciodata nu ajungi tu rau, pentru ca la mijloc este ascultarea.

Cu cat mai mult devotament, abnegatie, iubire si credinta ai in suflet, cu atat nu ai impotriviri launtrice. Cand insa ai ceva cu duhovnicul tau, sa stii ca nu esti una cu el, ca nu-l iubesti si n-ai credinta in el. Cu cat ai mai multa credinta in duhovnic, ca atat ai mai putina grija. Cand nu esti unit cu duhovnicul simti o impotrivire, ai un „spin” inlauntrul tau.

Cu cat ai mai mult devotament si ascultare fata de duhovnicul tau, cu atat o sa ai mai multa ravna.

Cel mai bun zel e la inceputul vietii calugaresti. Esti devotat duhovnicului. Cand te unesti cu duhovnicul e zelul cel mai bun. Cand vezi fata duhovnicului ca pe a lui Hristos, totul merge bine. Cand vezi greseli la duhovnic, e vai de tine!

Odata mi-a zis cineva: „Parinte staret vreau sa merg la duhovnic sa ma spovedesc pentru asta si asta. Sfintia ta ce zici?” „Fa 1000 de metanii”. „Sa fie blagoslovit”. Si n-a mai zis nimic la duhovnic. Asta e, sa zicem, credinta, atasamentul, unirea custaretul.

Ah, fericita ascultare! Parintilor, eu ce sa zic? Cand eram sub ascultare alt har aveam, alta rugaciune. Pluteam, ca sa spun asa in aer. Acum sunt staret. O sa ziceti ca nu am cautat asta, ca Dumnezeu mi-a dat. Da, insa imi amintesc starea de ucenic. Cea mai buna stare pentru monah este starea de ucenic, de ascultator. Puterea ascultarii se vede din urmatoarea intamplare. Era intr-o marti si spre seara mi-au venit niste ganduri contra duhovnicului meu, parintele Iosif, pentru ca ne-a pus sa semnam o scrisoare. Avea si dreptate, dupa cum s-a dovedit ulterior. Sambata merg la slujba cu parintele. Cum mã vede imi zice: „Parinte, ai ceva contra mea, ceva te separa de mine, ai ceva inlauntru. Nu te desparti de duhovnic, nu te rupe de mine!” Eu uitasem ca l-am judecat, uitasem gandurile. „Parinte, zic, nu-mi amintesc sa am un gand care sa ma separe de sfintia ta.” „Si totusi ai ceva care te separa de mine. Cum te-am vazut, am stiut. A stiut sufletul meu ca ai ceva ganduri care te separa de mine.” „Parinte, nu-mi amintesc nimic!” “Sa incerci sa-ti amintesti!”

Dupa ce am terminat Sfanta Liturghie am plecat. Mergand spre chilia mea si urmarind ce ganduri am avut in aceste zile, mi-am amintit de judecata pe care i-am facut-o in legatura cu scrisoarea. M-am intors inapoi si mi-am cerut iertare cu lacrimi.

Calugarul trebuie, deci, sa faca ascultare orbeste, sa nu faca deosebire. Imi amintesc ca, alta data, m-am dus la chilie sa ma rog. Ma gaseam intr-o stare harica. Deodata, parintele Procopie, care era ucenic impreuna cu mine, bate la usa si ma cheama la lucru. Pentru ca stiu ca harul poate sa vina sa te bucure fie cinci minute, fie o ora, fie doua, m-am gandit ca acum cand ma gasesc sub lucrarea harului sa profit si cand se va sfarsi sa merg la lucru. Parintilor, nici nu am apucat sa termin de gandit ce am zis, ca am si pierdut harul! N-a fost asta neascultare? Ba neascultare a fost, chiar daca parintele Procopie nu era duhovnicul meu. Si mi-am zis atunci in sine: „Si neascultarea am facut-o si rugaciunea am pierdut-o”. De aceea zic: Fa ascultare si vei gasi rugaciunea. Nu urmari rugaciunea ca ea vine din ascultare.

Primul lucru pe care l-am intalnit noi la parintele Iosif a fost ca Dumnezeu te mantuieste prin rugaciunile duhovnicului. Ce putem spune e ca pe cat de unit esti cu duhovnicul, pe atata de mult har primesti. Ca fierul in foc, se face si el foc. Pe cat il indepartezi de foc, cu atata se raceste.

Rugaciunea izvoreste din ascultare, nu ascultarea din rugaciune. Fa ascultare acum si in continuare va veni harul.

Parintele Iosif spunea: „Cel ce face ascultare va iesi bine numai si numai pentru ascultare! Nu are importanta cine e duhovnicul. Ce i-a folosit lui Iuda ca L-a avut pe Hristos? Nimic! Ce i-a folosit lui Adam ca L-a avut staret pe Dumnezeu si ca era in Rai? Nimic! Nu s-a folosit de Rai, caci a facut neascultare. Cu ce l-a impiedicat de la sfintenie pe marele Acachie faptul ca duhovnicul sau era sucit si nebun si il batea zilnic? Cu nimic!

Intrebare: Dumnezeu ne-a dat putere de judecata. Asta e alba, asta e neagra. Daca iti spune duhovnicul ca albul e negru si invers, nu elimini judecata?

Raspuns: Asta este ascultarea, parintele meu, asta este ascultarea. Sa te incredintezi ca e negru si nu alb cum il vezi tu… Tu vezi lucrul alb, iar duhovnicul il vede negru. El vede corect, el vede drept! Asta este ascultarea! Sa te straduiesti sa vezi ca nu este cum spui tu, adica alb, sa nu crezi nici macar ceea ce vad ochii tai.

Cand esti unit cu duhovnicul te inunda harul. Imi amintesc anii aceia: suvoi venea harul. Mi-a spus intr-o zi: „N-o sa primesti nimic pana sambata viitoare”. Cu adevarat moarte a fost pentru mine. Ne minunam cum se implineste cuvantul duhovnicului, cum il pecetluieste Dumnezeu.

Odata, niste crestini ne-au adus un sac cu cartofi, la arsana. Un ucenic de-al meu, incepator (acum nu mai este la noi) mi-a spus ca este obosit si ca nu vrea sa mearga sa-l aduca si m-am dus eu. Jos era oprit un camion, i-am facut semn. Inauntru erau doi profesori universitari care imi zic: „Parinte, nu stiti unde sta parintele Efrem?” „Eu sunt”, le raspund. Iar unul dintre ei imi zice: „Voi monahii sunteti cu adevarat fericiti, pentru ca traiti cu adevarat viata crestina”.

Cand m-am intors la chilie, i-am povestit ucenicului intamplarea, la care el mi-a zis cu multa nerusinare: „Mda, cand vin aici ii izgonesti, iar jos ii inviti aici”. „Ce sa ma fac, mai copile, asa mi-a venit atunci sa le zic, ii raspund. Acum hai sa ne rugam o ora la chilie”. Dupa o ora vine la mine si ma intreaba: „Cate rugaciuni ai facut?” „Atatea”, ii raspund. „Doar atatea? Eu am facut cu mult mai mult si inca mai pot sa mai fac”. Mi-a zis toate astea cu nerusinare. M-am intors intristat la mine la chilie. Numai ca nu am plans pentru comportamentul copilului aceluia. Se duse ucenicul sa doarma. Cum insa sa poata dormi cand diavolii au inceput sa-l atace? Si numai ce vine la mine la chilie speriat si-mi spune ce i se intampla. Ii raspund: „Asta ti se intampla pentru ca l-ai suparat pe duhovnicul tau”. I-am citit o rugaciune, au trecut toate si s-a culcat linistit.

Cand te faci prost pe tine insuti, pentru ascultare, si daca esti asa cum iti spun si intrebi pentru toate, incepe Dumnezeu sa-ti dea har.

Parintele Procopie a plecat o data, facand neascultare de parintele Nichifor. Cand a ajuns la o anumita stare de lepadare a simtit deodata lipsa harului. Se simtea ca si cum ar fi un alt Procopie care-l intreaba: „De ce ai plecat?” „De asta si asta!” – ii raspund. „De ce ai lasat ascultarea si pe duhovnicul tau? Du-te inapoi la ascultarea ta!” Si s-a intors Procopie.

Nu are importanta cine este duhovnicul. Metania pe care o pui duhovnicului e lucru mare. Facand ascultare la parintele Nichifor in anii aceia, am vazut minuni.

Parintele Iosif spunea: „Nici preotia, nici Sfanta Impartasanie, nici rugaciunea mintii, nici postul, nici privegherea nu mantuiesc fara ascultare. Tot ce se face din voia proprie e luat de diavoli!” „Caci implinind cineva voia altuia si nu pe a sa, infaptuieste nu numai lepadarea de sufletul sau, ci si rastignire fata de toata lumea.

Cel ce contrazice pe parintele sau, face bucuria dracilor. Iar de cel ce se smereste pana la moarte, se minuneaza ingerii. Caci unul ca acesta face lucrul lui Dumnezeu (Ioan VI, 28), asemanandu-se Fiului lui Dumnezeu, Care a implinit ascultarea de Parintele Sau pana la moarte, iar moarte, pe cruce (Filip, II, 4-11)”.

Sfantul. Lavrentie de Cernigov:

“Vor fi multi surzi si multi orbi…”


“Părintele deseori îşi arăta dorinţa să discute cu ucenicii săi, („cu copiii săi iubiţi”), despre vremurile de apoi, ca să-i înveţe cum să se ferească de cărările greşite şi să fie veghetori.
- Acum, când noi îi votăm pe conducătorii noştri suntem fie cu cei „de dreapta” fie cu cei „de stânga”. Dar nu ăsta e amarul, căci va veni o vreme când vor impune lumii să-şi aleagă un singur împărat. Iar când omenirea va vota pentru un singur împărat, să ştiţi că acela „el e” – antihristul – şi să te ferească sfântul de vei vota. Apoi adăuga:

- Va fi un asemenea război mare încât atât de mulţi se vor pierde, că vor rămâne foarte puţini care vor supravieţui, dar cei ce vor rămâne nu vor putea scăpa decât dacă se vor adăposti prin crăpăturile pământului, prin peşteri. Spunea că în acest război se vor distruge atâtea state încât până la urmă vor mai rămâne doar două sau trei. Atunci ei se vor hotărî să-şi aleagă un singur împărat peste tot pământul. În ultimele timpuri, la sfârşit, va începe prigoana împotriva adevăraţilor creştini, care vor trebui să scape fugind, (evadând), iar cei neputincioşi şi bătrâni măcar de remorcile lor să se prindă şi să fugă.

Deseori stareţul repeta cu tristeţe în discuţiile despre antihrist următoarele cuvinte:

- „Vor veni aşa vremuri când vor umbla din casă în casă ca lumea să semneze pentru acel «singur împărat» pe pământ şi se va face un recensământ al populaţiei foarte drastic. Vor intra în casa omului iar acolo sunt soţul, soţia şi copiii, şi soţia îl va ruga pe soţ să semneze căci altfel nu va putea cumpăra nimic pentru copii: «hai, soţule, să ne înscriem şi noi căci avem copii şi dacă nu ne înscriem nu vom putea face nimic», iar soţul îi va răspunde: «iubita mea soţie, tu fă cum vrei, eu însă sunt pregătit să mor mai bine pentru Hristos, decât să semnez ceva pentru antihrist». Aşa de tragic viitor vă aşteaptă.

Vine timpul, şi nu e departe, povestea stareţul, când foarte multe biserici şi mănăstiri se vor deschide în slujba Domnului şi se vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru ci şi pe dinafară. Vor auri şi acoperişurile atât ale bisericilor, cât şi ale clopotniţelor, dar preoţimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la cărămizile lui Faraon. Preotul nu va mai face şi misiune. Când vor termina lucrările nu se vor putea bucura de slujbe duhovniceşti în ele că va veni vremea împărăţiei lui antihrist şi el va fi pus împărat.

Rugaţi-vă ca Bunul Dumnezeu să mai lungească acest timp ca să ne putem întări în credinţă, căci vremuri groaznice ne aşteaptă. Luaţi aminte la toate cele ce vă spun căci totul se pregăteşte cu foarte mare viclenie (perfidie). Toate bisericile şi mănăstirile vor fi într-o bunăstare imensă, pline de bogăţii, ca niciodată, dar să nu mergeţi în ele. Antihrist va fi încununat ca împărat în marea biserică din Ierusalim cu participarea clerului şi a Patriarhului. Intrarea şi ieşirea din Ierusalim va fi liberă pentru orice om, dar atunci să vă străduiţi să nu vă duceţi, căci totul va fi spre a vă linguşi pe voi, ca să vă atragă în ispită.

Antihrist va proveni dintr-o femeie curvă, o evreică dintr-al doisprezecelea neam de preadesfrânaţi. Deja de la adolescenţă se va deosebi de semenii săi prin capacităţile sale intelectuale deosebite, care se vor manifesta la el mai ales după vârsta de 12 ani când, plimbându-se prin parc cu mama lui, se va întâlni cu satana care ieşind din beznă (din adâncul iadului) va intra în el. Băiatul se va cutremura de spaimă dar satana îi va spune: „nu te teme şi nu te înspăimânta, eu te voi înălţa pe tine”. Acest copil îi va uimi pe toţi cu inteligenţa sa. Şi aşa, din el va încolţi şi se va coace în chipul omului „antihristul”. Când satana va fi întronat, în timpul punerii coroanei se va citi Simbolul Credinţei – Crezul -, dar el nu va permite ca acesta să fie citit corect, iar acolo unde vor fi scrise cuvintele „şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu” el se va lepăda de acestea şi se va recunoaşte doar pe sine. La încoronare, antihristul va avea mănuşi pe mâini, iar când le va da jos ca să-şi facă Sfânta Cruce, Patriarhul va observa că el în loc de unghii are gheare şi aceasta îi va întări bănuiala sa că acesta este antihristul. Atunci Patriarhul va exclama: „Acesta este antihristul” pentru care Patriarhul va fi omorât.

Din cer se vor cobori proorocii Enoh şi Ilie care de asemeni vor explica lumii şi vor striga: „Acesta este antihristul! Să nu-l credeţi!” Iar el îi va omorî pe ei, însă după 3 zile, cu puterea lui Dumnezeu, vor învia şi se vor înălţa la ceruri. Antihrist va fi foarte învăţat şi va cunoaşte toate vicleniile sataniceşti şi va face multe minuni false şi semne amăgitoare. Pe el îl vor vedea toţi şi îl va auzi lumea întreagă (prin televiziune, radio, etc., n.ed.). Pe oamenii săi el îi va ştampila cu semnul său. Însă pe adevăraţii creştini, care i se vor opune, are să-i urască cu ură mare. Atunci va începe ultima şi cea mai mare prigoană a creştinilor care vor refuza ştampila satanei (semnul 666). Prigoana va începe îndată de pe pământul Ierusalimului iar apoi se va extinde pe tot globul şi se va vărsa ultima picătură de sânge în numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dintre voi, copiii mei, mulţi veţi ajunge aceste vremuri îngrozitoare. Ştampila lui satana (666) va fi de aşa natură încât toţi vor vedea dacă a primit omul sau nu semnul satanicesc. Creştinul care nu va primi semnul satanei (666) nu va putea nici să vândă şi nici să cumpere nimic. Dar nu vă pierdeţi nădejdea şi nu vă descurajaţi, că Dumnezeu nu-Şi va părăsi turma Sa. Să nu vă fie frică, nu cumva să vă deznădăjduiţi!

Bisericile vor fi deschise, dar creştinul ortodox (trăitor, viu cu sufletul) nu va putea intra în ele să se roage, căci în ele nu se va mai aduce jertfa fără de sânge a lui Iisus Hristos. În ele va fi toată „adunarea satanică”. Şi iată că, pentru aceste fărădelegi, pământul nu-şi va mai da roada sa şi va fi o secetă aşa de mare, încât pământul va face aşa nişte crăpături că va putea să cadă omul într-însele. Creştinii vor fi omorâţi sau izgoniţi în locuri pustii, dar Dumnezeu are să-Şi îngrijească turma Sa, dându-le de mâncare şi apă de băut celor ce urmează Lui. Pe evrei de asemenea îi va goni într-un loc. Mulţi evrei care au trăit cu adevărat după legea lui Moise, nu vor primi pecetea lui antihrist. Ei vor sta în aşteptare, urmărindu-i toate activităţile lui. Ei ştiu că strămoşii lor nu L-au recunoscut pe Hristos drept Mesia, dar aici va lucra Dumnezeu, căci ochii lor se vor deschide şi ei nu vor primi ştampila lui satana, iar în cel de-al unsprezecelea ceas îl vor recunoaşte pe Iisus Hristos drept Mesia, vor trece la ortodoxie, iar pentru credinţa lor se vor mântui. Restul poporului, fiind slab în credinţă, va merge după satana. Iar când pământul nu va mai rodi, oamenii vor merge la satana cerându-i pâine, la care el le va răspunde: „dacă pământul n-a rodit, eu nu pot face nimic”. Vor seca râurile şi lacurile, şi nu va mai fi nici apă în fântâni. Acest dezastru se va lungi vreme de trei ani şi jumătate, dar pentru aleşii Săi Dumnezeu va scurta aceste zile. În aceste grele vremuri încă vor fi luptători puternici, adevăraţi stâlpi ai Bisericii Ortodoxe care vor avea harul Rugăciunii lui Iisus (rugăciunea inimii) şi Dumnezeu îi va acoperi pe ei cu harul Său cel sfânt şi binefacerea Sa cea atotputernică şi ei nu vor vedea acele minuni şi semne false care vor fi pregătite de antihrist pentru toţi oamenii şi pe care le va vedea restul lumii, unele chiar în bisericile creştinilor. Încă o dată vă repet să nu mergeţi în aceste biserici, căci Hristos şi binefacerea Lui nu va fi acolo“.

Una din surori, ascultând această discuţie, a întrebat:

- Ce să fac, Părinte? Tare n-aş vrea să ajung vremurile acelea!

- Tu eşti încă tânără, s-ar putea să ajungi, i-a răspuns Părintele.

Atunci sora, îngrozită, a căzut la picioarele Părintelui, exclamând:

- Părinte, mi-e frică, ce să fac?

- Păi, tu alege una din două, sau cele cereşti sau cele pământeşti.

Va fi război, continua Părintele povestirea, iar locurile prin care el va trece vor fi pustiite, vor dispărea şi oamenii şi toate vieţuitoarele. Dar înainte de aceasta Dumnezeu va trimite tot felul de boli pentru oamenii cei slabi şi ei vor muri. Când va veni antihrist la putere, bolile însă vor dispărea.

Cel de-al treilea război mondial nu va fi pentru pocăinţă, ci pentru nimicire, pentru distrugere.

O soră l-a întrebat pe Părintele:

- Asta înseamnă că vom pieri cu toţii?

- Nu, a răspuns Părintele. Cei credincioşi îşi vor vărsa sângele pentru credinţă şi atunci ei vor trece în rândul mucenicilor, iar cei necredincioşi vor merge direct în iad. Până când nu se vor completa rândurile îngerilor căzuţi, Dumnezeu nu va veni la judecată. În timpurile cele de apoi, Dumnezeu şi pe cei vii înscrişi în cartea vieţii îi va trece în rândurile îngerilor, completând astfel rândurile.

Restaurarea bisericilor se va face până la venirea antihristului şi în toate va fi o bunăstare materială nemaipomenită. Iar voi, cu reparaţiile în biserica noastră să mai îngăduiţi, fiţi modeşti şi cu măsură în aspectul ei exterior, ci mai bine să vă rugaţi mai mult şi să umblaţi la biserică atâta timp cât încă se mai poate, şi mai ales să veniţi la Sfânta Liturghie unde se aduce Jertfa fără de sânge a Mântuitorului pentru păcatele întregii lumi. Să vă spovediţi cât mai des şi să vă împărtăşiţi cu trupul şi sângele lui Hristos, şi Dumnezeu vă va întări.

Dumnezeu este mult milostiv. El îi va mântui şi pe evreii care vor refuza să primească ştampila lui antihrist şi vor exclama că: asta e amăgire şi minciună, că acesta este necuratul şi nu Mesia nostru, şi nu-l vor recunoaşte de mesia.

Părintele discuta cu ierodiaconul Gheorghe despre timpurile de apoi şi vărsând lacrimi amare, spunea:

- Mulţi duhovnici şi slujitori ai Bisericii îşi vor pierde sufletul în vremea antihristului!

Ierodiaconul Gheorghe întrebă:

- Părinte, spuneţi-mi, eu cum să fac să nu pier, sunt doar diacon.

La care el i-a răspuns că nu ştie.

Atunci ierodiaconul Gheorghe a început să plângă căzând la picioarele stareţului şi-l ruga pe Părintele Lavrentie să se roage bunului Dumnezeu pentru el ca să nu ajungă în iad. Părintele Lavrentie s-a ridicat şi a înălţat o rugăciune la Ceruri, apoi i-a spus:

- Se mai întâmplă şi aşa, că omul se îmbolnăveşte, moare şi ajunge în Împărăţia Cerurilor.

Această proorocie s-a împlinit întocmai. Noi îl cunoaştem pe acest diacon de la Lavra din Kiev. Era un călugăr foarte râvnitor şi făcea multă milostenie. S-a îmbolnăvit aşa, dintr-o dată, şi la scurt timp a murit.

De flecare dată când Părintele se ruga sau când povestea despre viaţa de dincolo plângea amarnic. Surorile îl linişteau, dar el le răspundea vărsând şi mai multe lacrimi:

- Cum să nu plâng, când întunericul cel veşnic (bezna- iadul) este plin de suflete omeneşti!

Părintele Lavrentie a avut o dragoste duhovnicească puternică către toţi şi Bunul Dumnezeu l-a înzestrat cu darul rugăciunii inimii şi cel al înainte-vederii.

În ultimul timp, Părintele, stând pe lângă corişti, ne povestea foarte des despre timpurile de apoi şi despre sfârşitul lumii acesteia. În timpurile acelea nu vor mai fi draci în iad, ci toţi vor fi pe pământ şi în oameni. Va fi o mare calamitate atuncea pe pământ, nici măcar apă nu va mai fi, apoi va fi războiul mondial (al treilea n. ed.). Vor fi nişe bombe atât de puternice, încât şi fierul şi pietrele se vor topi. Focul şi fumul se vor ridica până la cer şi pământul va arde, vor rămâne foarte puţini oameni, şi atunci ei vor striga: „Terminaţi cu războiul şi să ne alegem un singur împărat pe tot globul!” Şi vor alege de împărat pe unul ce va fi născut dintr-o desfrânată evreică din cel de-al doisprezecelea neam de desfrânaţi, din neamul împărătesc, şi va fi „el” frumos pentru cei necredincioşi, iar cei dreptcredincioşi îi vor vedea faţa lui adevărată: urâtă şi înspăimântătoare. Când se va plimba în mantie împărătească prin grădină cu mama sa, şi se va gândi cum va fi el în viitor să-şi conducă împărăţia, deodată se va deschide pământul, va izvorî apă, iar din apă va sări ceva, şi lui îi va părea că cineva e în spatele lui şi se va întoarce cu faţa înapoi să vadă. Atunci va vedea ceva groaznic, o grozăvie, şi, de frică, va deschide gura să ţipe; atunci diavolul se va sălăşlui în el şi din acel moment el va deveni antihrist.

Nu o dată Părintele ne spunea: „antihristul va fi încoronat la Ierusalim. Acum însă diavolul este legat în iad, dar Dumnezeu îl va dezlega şi el se va sălăşlui în împăratul-antihrist“.

Iereul Nechifor, Grigorie şi protoiereul Vasile Ganzin îl contrazic pe Părintele Lavrentie, că el despre asta a mai spus o dată, dar puţin diferit, iar el le-a răspuns:

- Fraţii mei şi onoraţi părinţi, voi un lucru nu-l pricepeţi şi nu-l ştiţi. Eu nu spun doar pentru Rusia noastră, ci pentru întreaga lume. Cuvintele mele sunt adevărate, iar mie mi le-a arătat pe toate Duhul Sfânt, prim milostivirea Bunului Dumnezeu asupra mea.

Noi, ortodocsii, nu urmarim decat salvarea sufletului si castigarea Imparatiei Cerurilor si acest lucru ni-l poate oferi Biserica Ortodoxa. Una este doar Biserica Ortodoxa Soborniceasca si Apostoleasca, celelalte ce se numesc “biserici” nu sunt biserici, ci samanta stearpa a diavolului in lanul de grau al lui Hristos.

Terminand aceasta discutie a adaugat: “cei ce au urechi sa auda si cei care au ochi sa vada” dar apoi a adaugat cu tristete: “dar vor fi multi surzi si multi orbi“.

(din Sfântul Lavrentie al Cernigovului, “Viata, învataturile, minunile si acatistul”, Editura Egumenita)

Canoanele Sfantului Calinic

Prin decizia Sfantului Ierarh Calinic si cu sprijinul ucenicilor sai, Policarp, Silvestru si Lavrentie, s-au introdus in manastirile Frasinei, Cernica si Caldarusani, o serie de treizeci si sapte de reguli monahale (canoane).

"Daca Domnul Hristos a zis catre Sfintii Sai Apostoli ca "de nu va prisosi dreptatea voastra in faptele cele bune mai mult decat a fariseilor, nu veti intra in imparatia cerurilor" (Matei 5, 20), cu cat mai vartos, noi, monahii, care ne-am fagaduit lui Dumnezeu a petrece toata viata in post, in rugaciune, in viata fara prihana, ca sa fim lumina lumii, iar nu sminteala. Si sa petrecem fara sminteala acestor canoane, caci canoanele si certarile sunt pentru cei fara oranduiala, iar cel ce face binele, are mare lauda de la Dumnezeu si de la oameni, caci cu urmarea lui cea buna pre multi foloseste. Calinic, nevrednic arhimandrit al Sfintei Manastiri Cernica."

Canoanele Sfantului Calinic

Canonul 1: Cei ce se duc la carciumi prin sate, mai vartos noaptea sa se certe cu 39 de lovituri la spate si cu 24 de ceasuri inchisi in beci, fara paine si apa, si cu 100 de metanii la usa bisericii. Iar mai facand a doua oara, cu asemenea canon sa se certe. Iar a treia oara de va mai face, sa se goneasca si hainele sa i se opreasca.

Canonul 2: Cu asemenea canon sa se canoniseasca si cei ce vor fura orice lucru, si cei ce vor merge la schitul de calugarite, fara binecuvantare.

Canonul 3: Cei ce nu se scoala la slujba bisericii, noaptea, sa faca 100 de inchinaciuni la usa bisericii, la pavecernita, si, cand ies parintii din biserica, cu genunchii plecati la pamant, sa zica: Iertati-ma ca n-am venit la slujba bisericeasca! Asemenea si cei ce nu vin la ceasuri de vecernie, la pavecernita, cu asemenea canon. Iar de a ramas pentru vreo neputinta sau ascultare sau pricini binecuvantate, sa se marturiseasca la duhovnic si sa-l ierte.

Canonul 4: Cei ce fac adunari la mancare, la bautura sau la vorbe desarte, mai vartos seara, cu 100 de metanii la usa bisericii sa se canoniseasca; iar facand si a doua oara, cu 39 de lovituri sa se bata si sa se intelepteasca; iar a treia oara mai facand sa se bata si sa se goneasca, ca sa se intelepteasca si altii, sa nu faca acest rau, ca din adunari iese toata rautatea.

Canonul 5: Cei ce vand orice haina de obste, ca sa n-o poarte, 100 de metanii inaintea bisericii si cu 30 de lovituri la spate si alte haine sa nu i se dea.

Canonul 6: Cei ce injura sau dau dracului sau afurisesc sau fac strigari mirenesti, cu 39 de lovituri la spate sa se intelepteasca.

Canonul 7: Cei ce cartesc pentru orice lucru sau hulesc sau zavistuiesc, 30 de metanii sa-i dea duhovnicul sa faca si, de nu se va parasi si va mai face, sa se bata si sa se goneasca.

Canonul 8: Cei ce pun mana si iau fara binecuvantare orice lucru de mancare sau altceva, oriunde va fi, fara voia nacealnicului acelei ascultari, cu 39 de metanii inaintea bisericii sa se pocaiasca si sa fie iertat.

Canonul 9: Cei ce nu pazesc slujba bisericii, cele sapte laude si ascultarea de obste si marturisirea la duhovnic si impartasirea Sfintelor Taine, sa se goneasca din obste ca un ciumat, sa nu molipseasca si pe altii.

Canonul 10: Cei ce nu se supun nacealnicilor, prin ascultari, si raspund impotriva, cu 30 de metanii sa se canoniseasca, iar mai facand a doua oara si a treia oara, cu cateva lovituri sa se intelepteasca, iar neindreptandu-se, sa se goneasca.

Canonul 11: Cine se va imbata de vin si de rachiu, 40 de zile de post, iar mai facand a doua oara sau a treia oara, 39 de garbace si 24 de ceasuri inchis fara mancare.

Canonul 12: Tinerii, vin si rachiu, afara de mare neputinta, sa nu bea. Iar cine va indrazni mai jos de 30 de ani, nu se va folosi si sunt sub neblagoslovenia noastra, ca binecuvantarea intareste casa cea sufleteasca a fiilor, iar blestemul o risipeste.

Canonul 13: Cine va vinde sau va cumpara orice rucodelie (lucru de mana) ca un mirean, 30 de metanii sa faca, iar nepocaindu-se, cu 39 de lovituri sa se intelepteasca. Iar ajutandu-se unul pe altul in drept de schimb, spre pilda: unul sa-i coase, altul sa-i faca ciorapi sau sa-i dea de ale mancarii ceva, sau cinstindu-l in drept bacsis cu ceva, sunt iertati.

Canonul 14: Cine va manca carne in manastire sau in afara, doi ani sa nu se impartaseasca, iar indemnand si pe altii, cu 39 de toiege sa se certe si sa se blesteme de tot soborul.

Canonul 15: Cine se va trimite de ascultare pe afara si nu se va purta cinstit, ci va intra prin carciumi, va manca, va bea si se va grozavi, facand ocara chipului monahicesc, cu 39 de toiege si 300 de metanii inaintea usii bisericii si 40 de zile post, paine si apa; sa fie iertat cu acestea.

Canonul 16: Cine nu iese la ascultare de obste, sa-si spuna pricina nacealnicului ascultarii, ca sa-l ierte, iar fiind din lene sau din viclesug neiesirea, cu 12 metanii la usa bisericii sa se pocaiasca.

Canonul 17: Cine fuge de la ascultare, mai inainte de slobozirea tuturor, iarasi cu 12 metanii sa se pocaiasca.

Canonul 18: Cine spune desertaciuni sau glume in sobor si face pe altii de rad sau ii tine din lucru, cu 12 metanii sa se canoniseasca.

Canonul 19: Cine nu pastreaza hainele sale, sa le carpeasca, sa le scuture, sa nu se manance de molii sau sa putrezeasca, unuia ca aceluia sa nu i se dea alta haina la sorocul de dat, si sa se canoniseasca cu matanii la usa bisericii, dupa masura greselii.

Canonul 20: Cine va baga copii prin chilii si-i va tine fara binecuvantare, fie macar frati, cu 50 de metanii sa se pocaiasca, iar mai facand dupa aceasta, cu 39 de lovituri sa se intelepteasca.

Canonul 21: Cine merge la arhondarie sau la portarie sau la odaie, in vreme cand se afla musafiri, nefiind chemat cu vreo trebuinta, cu 12 metanii sa se pocaiasca; iar mai facand si dupa aceasta, cu 39 lovituri sa se intelepteasca.

Canonul 22: Cine se va trimite cu ascultare pe afara, si va urma nevoia sa manance la vreo gazda si se va intampla sa fie si vreo fata femeiasca la masa, fie macar si rudenia sa, sa spuna duhovnicului sau, si cu 50 de metanii sa se canoniseasca, iar mai urmand si dupa aceasta, indoit sa-l canoniseasca. Iar in manastire nu este iertat sa manance nici cu mama, nici cu sora.

Canonul 23: Cine va pune mana unul pe altul, glumind sau imbrancindu-se, cu 50 de metanii la usa bisericii sa se canoniseasca.

Canonul 24: Cine din tineri vor avea dragoste intre dansii si poruncindu-li-se sa se departeze unul de altul, si nu vor urma, cu 39 de lovituri sa se intelepteasca; iar neindreptandu-se, sa se goneasca unul care va fi mai fara rusine.

Canonul 25: Cine va ridica mana si va da in fratele sau cu mana, sau cu lemn, sau cu bulgare, asemenea sa fie si el lovit, facand metanii la usa bisericii si loviturile, metaniile sa i se dea dupa cum ii vor fi fost greselile.

Canonul 26: Cine va gasi vreun lucru pierdut sa-l aduca la usa bisericii si, vazandu-l toti si necunoscandu-l, cu stirea noastra sau a duhovnicului, sa fie al lui. Iar, nearatandu-l duhovnicului, nici aducandu-l la biserica, sa se canoniseasca ca un fur.

Canonul 27: Cine va lua carte de obste si nu o va pastra si sa o duca iar de unde a luat-o, cu 12 metanii sa se canoniseasca; iar cine va lua cu stire sau si fara stire si o va tainui sau o va strica, cu 39 de lovituri sa se intelepteasca, iar mai facand si dupa aceasta, ca un fur de cele sfinte sa se certe.

Canonul 28: Cine nu umbla prin manastire cu buna oranduiala, cu mainile stranse la piept, si, cand trece pe langa un parinte sau frate, sa-si plece capul si sa zica Blagosloveste, ci umbla numai in dulama sau cu picioarele goale, sau dand din maini, cu 12 metanii la usa bisericii sa se canoniseasca; iar neindreptandu-se si dupa aceasta, cu 39 de lovituri sa se intelepteasca.

Canonul 29: Cine canta mireneste din gura sau cu orice instrument, sau joaca, sau azvarle ori cu ce, cu 50 de metanii la usa bisericii sa se pocaiasca, iar mai facand si alta data, cu 39 de lovituri sa se intelepteasca,

Canonul 30: Cine vorbeste in biserica, in vremea sfintei slujbe, cu 12 metanii sa se pocaiasca.

Canonul 31: Cine nu sade pana la sfarsit, la slujba bisericii, mai cu seama in vremea Sfintei Liturghii, si va iesi mai inainte de slobozenia de la preot, fara pricina binecuvantata, de boala, sau neputinta, sau ascultare, cu 50 de metanii sa se pocaiasca, ca sa nu ramana sub blestemul celor sapte sfinte soboare.

Canonul 32: Cine nu zice la orice lucru ce-l face catre nacealnic sau catre fratele cel dimpreuna cu el nu zice: Blagosloveste, parinte, sau frate, sa fac cutare sau cutare lucru, cu 13 metanii sa se pocaiasca.

Canonul 33: Cine se lacomeste lunea, miercurea sau vinerea in tot anul, la vin sau untdelemn, nefiind slavoslovie sau nefiind bolnav, cu 50 de metanii sa se pocaiasca; iar cine indrazneste martea sau joia la peste, in postul Nasterii sau al Sfintilor Apostoli, nefiind slavoslovie: post o zi de paine si apa si 50 metanii. Ca auzim pe Domnul Hristos zicand catre sfintii sai Apostoli ca: "De nu va prisosi dreptatea voastra in faptele cele bune mai mult decat a fariseilor, nu veti intra in imparatia cerurilor" (Matei 5, 20). Cu cat mai vartos, noi, monahii, care ne-am fagaduit lui Dumnezeu a petrece toata viata in post, in rugaciune, in viata fara prihana, ca sa fim lumina lumii, iar nu sminteala. Si sa petrecem fara sminteala acestor canoane, caci canoanele si certarile sunt pentru cei fara oranduiala, iar cel ce face binele, are mare lauda de la Dumnezeu si de la oameni, caci cu urmarea lui cea buna pre multi foloseste.

Canonul 34: Cine nu pazeste masa de obste, afara din cei iertati sau in greli ascultari, sa nu li se dea bucate de obste, ci ramasitele ce vor ramane dupa masa sa le dea si lor si faramiturile de paine.

Canonul 35: Nimenea din frati sau calugari nu sunt iertati a purta alte haine, afara de lana si de panza, si cu vopsea neagra, si blane de oaie si de capra. Iar cine va indrazni sa poarte alta materie sau alta vopsea, sau isi va impodobi chilia cu asternuturi muieresti, sa nu fie iertat a le avea acestea. Iar cine le va avea, sa le lepede si cu 50 de metanii sa se pocaiasca, ca noi am venit in manastire la smerenie, iar nu la desfranare.

Canonul 36: Toti fratii de obste noi, incepatori, in vremea sfintei slujbe, in biserica sa nu sada in strani, fiind vreun parinte fara strana, ci sa iasa, ca sa sada parintii, si cand merge la inchinaciunea sfintei icoane sau a sfintei Evanghelii sau cand cadeste preotul, sa-si ia scufia din cap si asa sa faca inchinaciune si sa dea cinste tuturor, ca sa se faca calugar bun. Iar, neurmand intr-acest chip, sa se canoniseasca cu metanii la usa bisericii si, neinteleptindu-se, sa se goneasca, ca mai bine este sa fie mirean bun, decat calugar rau.

Canonul 37: La toate capetele de mai sus cate s-au pus lovituri sa se urmeze la cei darzi si semeti, iar cei ce primesc cu smerenie canonul pocaintei, in locul loviturilor sa li se dea metanii.

Iulian Predescu

Arhanghelul Mihail

 Numele său înseamnă, în traducere românească, Cel care este asemenea lui DUMNEZEU. Atât în unele texte biblice cât şi în cele care le sunt posterioare lor, Arhanghelul Mihail este considerat a fi cel mai important dintre toţi Arhanghelii. Acest aspect este menţionat atât în tradiţia creştină cât şi în cea ebraică şi islamică. Fiind un protector divin prin excelenţă, Arhanghelul Mihail este apelat adeseori de Biserică şi de comunitatea creştină ca să apere de rău. Nu este deloc întâmplator că în Apocalipsa lui Ioan, Arhanghelul Mihail împreună cu îngerii săi, sunt descrişi ca fiind în luptă cu balaurul (forţa satanică) şi cu demonii (îngerii decăzuţi) care sunt subordonaţi acestuia, iar deznodământul acestei lupte

Arhanghelul Gabriel Arhanghelul Gabriel este vestitor al dumnezeieştilor taine. În limba ebraică, Gabriel semnifică "Dumnezeu este puterea mea". Este îngerul Bunei Vestiri, al reînvierii, al compasiunii, al pedepsei divine, al morţii şi al revelaţiei divine. De asemenea, el este considerat a fi guvernatorul Paradisului. El este menţionat de mai multe ori în Biblie, de fiecare dată ca un mesager care aduce veşti importante. Este prezent în viziunile lui Daniel despre întoarcerea evreilor din captivitate, căruia i-a revelat şi viitorul naţiunii. Tot el i-a vestit lui Zaharia naşterea Sfântului Ioan Botezătorul şi lui Ioachim şi Anei naşterea Fecioarei Maria. El este vestitorul venirii lui Mesia pe Pământ. Gabriel a anunţat-o pe Fecioara Maria că-l va naşte pe Iisus şi i-a apărut în vis

lui Iosif pentru a-i explica această situaţie. În cadrul tradiţiei creştine, Arhanghelul Gabriel este considerat şi îngerul păzitor al lui Iisus Cristos în perioada întrupării sale pe Pământ. El este îngerul care i-a apărut lui Iisus în Grădina Ghetsimani, pentru a-l sprijini în teribilul moment al cunoaşterii cu anticipaţie a Calvarului ce urma să se producă. Tot el a răsturnat piatra de la mormântul lui Iisus la Înviere şi le-a vorbit femeilor mironosiţe. Textul biblic ne spune că intrând în mormânt, acestea au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi pentru că s-au înfricoşat, el le-a spus: "Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazariteanul cel răstignit? A înviat!

CALUGARUL CARUIA I S-A ARATAT MAICA DOMNULUI

Era odata un calugar în Galia, în Franta de astazi. Era pe timpul când Biserica din Apus nu era catolica, ci era o singura Biserica Ortodoxa în toata lumea, ca pâna la anul 1054 nu existau catolici sau protestanti, ci erau toti ortodocsi. Acel calugar avea deosebita dragoste si mare evlavie catre Maica Domnului si în fiecare zi îi facea canoanele, acatistele si paraclisele. Si facea metanii totdeauna cu multe lacrimi la icoana Maicii Domnului, ca s-o aiba ajutatoare pe pamânt si în vremea mortii si în ziua judecatii.

Dar, auzind el ca este atâta frumusete în ceruri, zicea: "Daca un înger este atât de frumos, dar Maica Domnului, care-i împarateasa Heruvimilor? Oare nu pot eu în viata asta sa o vad pe Maica Domnului? Macar cât este cu putinta omului!" Si a început a se ruga: "Maica Domnului, daca vrei si daca crezi ca îmi este de folos, as vrea sa te vad o data în veacul de aici, ca mai mare evlavie sa simt pentru tine si mai mare credinta. Eu vad sfintele tale icoane, dar as vrea sa vad cum esti tu în ceruri. Nu sunt vrednic, ca sunt om pacatos, dar macar cât este cu putinta omului". Ca de s-ar arata slava ei cuiva, ar muri omul de atâta frumusete.

Dupa multi ani iarasi aude un glas: "Parinte, ia seama! Maica Domnului o sa ti se arate pentru evlavia ta, dar tu ai sa orbesti! Vrei sa ramâi fara vedere?" Dar el zice: "Vreau! Sa ramân orb câte zile mai am, numai sa o vad o data".

Si odata, pe când era el la rugaciune, i s-a aratat Maica Domnului. A venit întâi o mireasma a Duhului Sfânt si când a început sa apara lumina, cum rasare soarele, de mii de ori mai puternica, el ce s-a gândit? "Ca sa nu orbesc de tot, am sa închid un ochi si am sa orbesc numai de unul".

Si a aparut Maica Domnului cu Mântuitorul în brate, asa cum este pictata pe icoane. Atunci a închis un ochi. Si a cazut cu fata la pamânt de atâta lumina si frumusete, încât limba omeneasca n-o poate spune. Si Maica Domnului i-a spus: "Nu înceta a te ruga. Atât m-am aratat, cât îti este cu putinta". Si l-a binecuvântat si ca fulgerul s-a înaltat la cer. Calugarul a orbit cu ochiul cu care a privit stralucirea, dar era bucuros ca i-a ramas un ochi.

Si dupa ce a plecat Maica Domnului, avea mare bucurie si mare mângâiere de la Duhul Sfânt care a venit prin Maica Domnului si l-a umplut de dragoste duhovniceasca, dar îi parea rau ca nu s-a uitat cu amândoi ochii, ca sa vada frumusetea ei cea negraita. Apoi se duce la icoana Maicii Domnului si zice: "Multumescu-ti tie Maica Domnului, ca te-am vazut! Îmi pare rau ca mi-am crutat un ochi. Vreau sa ramân orb pâna la moarte, numai sa te mai vad o data".

Si s-a rugat ani de zile la Maica Domnului, cu lacrimi si cu post, ca sa i se mai arate o data, asa de mare bucurie îi lasase în suflet, ca nu poate sa înteleaga mintea si sa spuna limba de tarâna, câta frumusete are chipul ei.

Atunci iar a auzit un glas: "Parinte, a auzit Maica Domnului rugaciunile tale si o sa ti se mai arate o data. Dar primesti sa ramâi orb toata viata ta?" Si el, bucuros ca o s-o mai vada o data pe Maica Domnului -, pentru ca zicea, ca alta fericire si bucurie mai mare pe pamânt nu este -, a zis: "Multumesc darului Stapânei cerului si al pamântu-lui, pentru dragostea ei. Pentru aceasta sunt în stare sa-mi pierd si viata vremelnica, nu numai vederea, numai s-o mai vad o data".

Si ce s-a gândit el: "Am sa pun mâinile la ochi, sa vad macar asa printre degete lumina ei". Dar când a vazut ca vine si când a venit lumina asa de tare, el voia sa puna mâinile la ochi. Si când s-a uitat, în loc sa-l orbeasca, s-a întâmplat alta minune: i-a deschis Maica Domnului si celalalt ochi! Si aude un glas: "Iata, ti-am vindecat si ochiul celalalt, caci pentru dragostea mea ai vrut sa fii orb! De acum ramâi si ma vei vedea în veacul viitor pentru vecii vecilor!"

Si atât s-a aprins el de dragostea Maicii Domnului, ca toata viata, unde se ducea, îl auzeau calugarii cântând Maicii Domnului o cântare. Si atâta bucurie avea, ca în loc sa-l orbeasca de tot, i-a deschis si celalalt ochi care i-l orbise. Si toata viata lui lauda pe Maica Domnului, si nu avea alt cuvânt, decât "Maica Domnului", oriunde.

Si s-a dus bietul calugar în ceruri, sa se sature de bucuria si lumina, de veselia cea negraita si de privirea Preacuratei Nascatoare, nu o clipa, nu un minut, ci de-a pururea. S-a dus sa aiba privirea cea duhovniceasca îndreptata spre Preacurata si spre Mântuitorul si spre Sfânta Treime cu toti sfintii, în lumina cea neapropiata si sa se bucure si sa se veseleasca.

Noi sa nu dorim numaidecât o vedere ca aceasta. Aceasta a fost o cutezanta a unui suflet asa de mare. Dar noi sa ne vedem de pacatele noastre si sa nu dorim s-o vedem pe Maica Domnului, ca nu suntem vrednici.

Sa ne vedem si sa ne plângem pacatele! Sa ne pocaim pâna la ultima suflare; sa ne marturisim cu-rat, sa fim împacati cu toti, sa tinem sfintele posturi, sa ducem viata curata, sa avem dragoste catre aproapele si atunci si noi pacatosii vom nadajdui la mila Mântuitorului si a Preacuratei Fecioare Maria, ca sa o vedem si noi în veacul viitor, nu un minut, nu o zi, nu un an, nu o mie de ani, ci în vecii vecilor.

Pentru rugaciunile Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi pacatosii. Amin.

Parintele Cleopa