Acatistul Sfantului Vasile cel Mare

Acatistul Sfantului Vasile cel Mare

Vasile cel Mare - Sfant Ierarh !

(1 ianuarie)

Rugaciunile incepatoare, apoi

Condacul 1

Pe tine, trambita cea cu dumnezeiasca glasuire si cereasca albina, care din florile invataturilor ai adunat mierea cea facatoare de viata a dogmelor Treimii si o ai lasat Bisericii lui Hristos bogatie neimputinata, din care gustam noi toti, cu dulce cantare te laudam, cantand tie : Bucura-te, mare ierarhe Vasile !

Icosul 1

Cel ce prin curatia mintii tale cea asemenea cu ingerii te-ai ridicat la dumnezeiestile inaltimi si, strabatand printre cetele heruvimilor, ai descoperit dogmele Treimii, pe care le-ai lasat Bisericii comoara nejefuita, Sfinte Vasile, primeste de la noi nevrednicii laudele acestea :

Bucura-te, lauda cea stralucita a arhiereilor;
Bucura-te, dumnezeiescule invatator al dogmelor;
Bucura-te, urmatorul apostolilor cel credincios;
Bucura-te, stalpul Bisericii cel prealuminos;
Bucura-te, al Treimii aparatorule;
Bucura-te, de cele ceresti aratatorule;
Bucura-te, ocarmuitorul corabiei celei duhovnicesti;
Bucura-te, indreptatorul vredniciei arhieresti;
Bucura-te, luminatorul ceresc al preotiei;
Bucura-te, povatuitorul preaintelept al pustniciei;
Bucura-te, desteptatorul pacatosilor catre pocainta;
Bucura-te, mangaietorul celor ce adorm intru dreapta credinta;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile !

Condacul 2

Al Pastorului pastorilor de aproape sluga facandu-te, Sfinte Vasile, ai imbogatit Biserica cu inteleptele tale invataturi; pentru care cantam lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 2

Ai fost, preasfinte parinte, totdeauna la inaltimile vredniciei arhieresti si intru adancul smereniei; pentru care noi minunadu-ne cantam tie :

Bucura-te, cel ce te veselesti in Biserica biruitoare;
Bucura-te, cel ce de la Imparatul Hristos primesti binecuvantare;
Bucura-te, turn preainalt al privirilor ceresti;
Bucura-te, inteleptul talcuitor al celor teologicesti;
Bucura-te, magistrul stiintelor frumoase;
Bucura-te, ca ti-ai ales pe cele nemincinoase;
Bucura-te, cu serafimii liturghisitorule;
Bucura-te, cu heruvimii de Dumnezeu vazatorule;
Bucura-te, prietenul apostolilor;
Bucura-te, intaistatatorul arhiereilor;
Bucura-te, cu mucenicii impreuna-sezatorule;
Bucura-te, cu proorocii bine-vorbitorule;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile !

Condacul 3

Pusu-te-a pe tine, Sfinte Vasile, Dumnezeu-Cuvantul, tarie buna Bisericii Sale, cel ce cu tunetul cuvintelor tale amutesti gurile ereticilor; iar noi credinciosii, bucurandu-ne, cantam lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 3

Impotrivindu-te, parinte, lui Iulian prea paganul imparat si marturisind Dumnezeirea lui Hristos, ai rusinat paganatatea lui, facandu-te mucenic de bunavoie; pentru care auzi de la noi :

Bucura-te, sabie ascutita cu focul Duhului;
Bucura-te, marturisitor fara de frica al adevarului;
Bucura-te, propovaduire puternica a Treimii;
Bucura-te, luptator tare impotriva nedumnezeirii;
Bucura-te, predicator mare al Dumnezeirii;
Bucura-te, gura adanc-graitoare a Treimii;
Bucura-te, catre Sfinta Treime al credinciosilor mijlocitor;
Bucura-te, al Bisericii a toata lumea luminator;
Bucura-te, ca pe cei zgarciti, spre indurare i-ai plecat;
Bucura-te, cel ce pe popor de foame l-ai scapat;
Bucura-te, al iubirii de argint sagetatorule;
Bucura-te, la milostenie indemnatorule;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile !

Condacul 4

Vazut-ai, mare ierarhe Vasile, pe Nascatoarea de Dumnezeu inconjurata de cetele ingeresti si poruncind mucenicului Mercurie sa nimiceasca pe paganul Iulian, vrajmasul Fiului sau; iar dupa ce te-ai incredintat ca ai fost ascultat, indata ai cantat lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 4

Pe Valent cel orbit cu eresul lui Arie, care tulbura Biserica lui Hristos, cu multa barbatie l-ai mustrat, preaintelepte parinte; pentru care te laudam pe tine, zicand :

Bucura-te, ochiul Bisericii cel patrunzator;
Bucura-te, de pleava clevetirilor vanturator;
Bucura-te, al viei lui Hristos intelept lucratorule;
Bucura-te, al tainelor mare invatatorule;
Bucura-te, munte aspru al pocaintei;
Bucura-te, cetate nejefuita a credintei;
Bucura-te, privighetoarea Bisericii cea cu dulce glasuire;
Bucura-te, vulturul teologiei, cel cu inalta suire;
Bucura-te, al preotiei povatuitorule;
Bucura-te, al dascalilor invatatorule;
Bucura-te, mare invatator al fecioriei;
Bucura-te, gradina cea impodobita a curatiei;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile !

Condacul 5

Venit-a la tine, Sfinte Ierarhe Vasile, femeia ce fusese nedreptatita de eparhul cetatii, cerand de la tine a-i face milocire; iar tu, infricosandu-l cu judecata lui Dumnezeu , l-ai plecat a-i face dreptate; de care ea, bucurandu-se, ti-a adus multumire, cantand lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 5

Urmator facandu-te Mantuitorului, preaintelepte parinte, te-ai aratat mare aparator celor nedreptatiti; pentru care zicem :

Bucura-te, aparatorul vaduvelor;
Bucura-te, parintele saracilor;
Bucura-te, sprijinitorul celor nedreptatiti;
Bucura-te, bogatia celor lipsiti;
Bucura-te, cel ce pe imparatii cei fara de lege i-ai mustrat;
Bucura-te, ca pe eparhul spre mila l-ai plecat;
Bucura-te, cel ce cununa muceniceasca ai dorit;
Bucura-te, ca marturisitor a fi te-ai invrednicit;
Bucura-te, cel ce bogatie pierzatoare n-ai adunat;
Bucura-te, ca intru saracie lui Hristos ai urmat;
Bucura-te, asemenea lui Ilie ravnitor;
Bucura-te, ca Isaia mare glasuitor;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile !

Condacul 6
Primit-ai, mare arhipastorule Vasile, putere de la Dumnezeu asupra diavolului, incat l-ai silit a trimite prin vazduh zapisul tanarului prin care se vanduse; de care minune spaimantandu-ne, cantam lui Dumnezeu, Celui ce te-a preamarit pe tine, cantare : Aliluia !

Icosul 6

Se ingrozesc multimile diavolilor numai auzind de numirea ta, parinte al parintilor Vasile; iar noi credinciosii cantand, aducem tie laudele acestea :

Bucura-te, fulger care arzi pe duhurile satanei celei spurcate;
Bucura-te, tunetul care risipesti sfaturile cele necurate;
Bucura-te,cel ce cu armele duhului te-ai imbracat;
Bucura-te, ca prin acelea pe puterile cele potrivnice le-ai sfaramat;
Bucura-te, cel ce pe fiul imparatului l-ai vindecat;
Bucura-te, ca pe multi din adancul pacatului ai ridicat;
Bucura-te, ca pe cel lepros l-ai tamaduit;
Bucura-te, ca pe cei cu fapte bune prin Duhul i-ai cunoscut;
Bucura-te, ingerul cel pamantesc;
Bucura-te, omul cel ceresc;
Bucura-te, sare tainica a invataturii;
Bucura-te, luminat povatuitor al mantuirii;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile !

Condacul 7

Descoperindu-i Dumnezeu viata ta cea plina de sfintenie, parinte Vasile, cuviosul Efrem in pustie vedea un stalp de foc care se inalta la cer si a auzit glas zicand : " In acest fel este Vasile ". De care minunandu-se, a cantat lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 7
Avut-ai, preasfinte parinte, inima ta din pruncie locas curat Sfantului Duh, prin care te-ai facut mare intre alesii lui Dumnezeu; pentru care cantam tie :

Bucura-te, sfesnicul luminii celei neinserate;
Bucura-te, fantana scripturilor celor de Dumnezeu insuflate;
Bucura-te, porumbul Domnului cel cu aripi aurite;
Bucura-te, al teologului Grigorie prietene iubite;
Bucura-te, cu Gura de Aur intru Dumnezeu unire;
Bucura-te, cu amandoi a lor pecetluire;
Bucura-te, muza de credinta invatatoare;
Bucura-te, intelepciunea Bisericii trebuitoare;
Bucura-te, ca de intelepciunea ta s-au mirat imparatii;
Bucura-te, ca de frumoasa ta graire au amutit ereticii;
Bucura-te, rau de apele vietii revarsator;
Bucura-te, crin ca de mireasa impodobitor;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile !

Condacul 8

Precum cand erai in viata aceasta aduceai jertfa cea fara de sange pentru pacatele poporului, asa acum, prealaludate ierarhe, stand langa scaunul Dumnezeirii, inalta ca o jertfa rugaciunile tale cele bine-primite pentru noi, care te laudam pe tine cantand lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 8

Stalp luminator ai fost pe pamant Bisericii lui Hristos, Vasile, si indrazneala ta catre Hristos o ai dovedit si dupa moarte; pentru care auzi-ne pe noi care zicem tie :

Bucura-te, cu numele imparatiei numite;
Bucura-te, al Bisericii mare parinte;
Bucura-te, diamantul credintei cel nezdrobit;
Bucura-te, aparatorul dogmelor cel nebiruit;
Bucura-te, oglinda descoperirilor celor dumnezeiesti;
Bucura-te, paharul tainelor celor ceresti;
Bucura-te, cerb la izvorul nemuririi alergator;
Bucura-te, celor credinciosi catre aceea povatuitor;
Bucura-te, crinul arhiereilor cel cu dumnezeiasca mirosire;
Bucura-te, faclia cuvantatorilor de Dumnezeu cea cu cereasca stralucire;
Bucura-te, secera apostoleasca, de neghinele eresurilor taietoare;
Bucura-te, roua cereasea de arsita pacatelor racoritoare;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile !

Condacul 9

Zis-ai, preaintelepte parinte, ca " filozofia cea adevarata este gandirea la moarte ". Da-ne deci noua cu rugaciunile tale cele bine-primite la Dumnezeu sa trecem fara primejdie prin portile mortii si, ajungand la viata cea fericita, sa cantam impreuna cu tine lui Dumnezeu cantare : Aliluia !

Icosul 9

Impodobit-ai, preaminunate, scaunul arhieriei cu intelepciunea ta preainalta si cu dumnezeiasca sfintenie; pentru care aducem tie laudele acestea :

Bucura-te, ostasul cel ager al armelor celor duhovnicesti;
Bucura-te, slujitorule cu puterile cele ceresti;
Bucura-te, cel ce intru impodobirea Bisericii pe multi ai intrecut;
Bucura-te, ca vestirea ta la margini a strabatut;
Bucura-te, cel ce in norul privirilor ai intrat;
Bucura-te, ca teologului Ioan ai urmat;
Bucura-te, piatra cea scumpa a arhieriei;
Bucura-te, podoaba cea luminoasa a preotiei;
Bucura-te, noule David de la turmele pustnicilor chemat;
Bucura-te, ca prin usa oilor in staul ai intrat;
Bucura-te, cel ce turma la verdeata Scripturilor o ai pascut;
Bucura-te, ca a pastoriei icoana vie te-ai vazut;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile !

Condacul 10

Venit-a la tine, parinte, femeia cea pacatoasa si dandu-ti hartia cea pecetluita in care erau scrise pacatele sale, pe care se rusina a le marturisi, tu degrab, alergand la rugaciune catre Dumnezeu, ai facut prin minune a se sterge pacatele ei. Pentru aceea noi, minunandu-ne de indrazneala ta cea mare catre Dumnezeu, cantam : Aliluia !

Icosul 10

Te-ai aratat lui Hristos, prealuminate parinte, zid nebiruit ridicat prin intelepciunea Lui la inaltime; pentru care cu laude ca si cu niste flori te incununeaza pe tine, zicand :

Bucura-te, vioara Duhului cea dulce rasunatoare;
Bucura-te, albina. raiului cea de viata adunatoare;
Bucura-te, muza de cele ceresti cantatoare;
Bucura-te, gradina Scripturilor cea veselitoare;
Bucura-te, al doilea Moise care marea eresurilor despartesti;
Bucura-te, ca a trece prin aceasta pe noul Israel il povatuiesti;
Bucura-te, stalpul credintei cel de viata purtator;
Bucura-te, fagure de miere din izvorul cel incepator;
Bucura-te, hranitorui celor saraci de cunostinta;
Bucura-te, ajutatorul grabnic celor ce te cheama cu credinta;
Bucura-te, cel intai in treimea arhiereilor;
Bucura-te, ca impodobesti ceata pastorilor;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile !

Condacul 11

Avut-ai Sfinte Parinte Vasile, semn minunat vazut de venirea Sfantului Duh, in sfintirea dumnezeiestilor Taine. Pentru aceasta, infruntand neluarea aminte a diaconului, ai facut a se desparti prin perdele altarul de adunarea credinciosilor; de care minunandu-ne cantam lui Dumnezeu Celui minunat intru sfintii Sai : Aliluia !

Icosul 11

Minune mare s-a vazut la trecerea ta din viata aceasta, bine-placutule al lui Dumnezeu Vasile, caci sculandu-te de pe patul mortii, ai botezat pe evreul Ioasaf cu toata casa lui; pentru care te laudam, zicand :

Bucura-te, ca dupa a ta cerere, Dumnezeu a primit a-ti prelungi viata;
Bucura-te, ca ti s-a incredintat ca evreul sa dobandeasca credinta;
Bucura-te, cel ce comoara cea din Evanghelie ai aflat;
Bucura-te, ca pe aceasta prin ostenelile arhieresti o ai scapat;
Bucura-te, cerbul cel sprinten al muntilor ceresti;
Bucura-te, inger iubit al puterilor ingeresti;
Bucura-te, cela ce haina cea de nunta prin infranare ti-ai impodobit;
Bucura-te, ca vezi pe Acela pe care L-ai dorit;
Bucura-te, ca acum auzi cantarile ce nu se pot grai cu limbi omenesti;
Bucura-te, ca acum te desfatezi in cantari dumnezeiesti;
Bucura-te, spic ceresc cel cu insutita rodire;
Bucura-te, cel ce insetezi de a noastra mantuire;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile !

Condacul 12

Prealuminate ierarhe Vasile, cauta cu milostivire din inaltimea muntilor ceresti spre noi care luptam cu multe necazuri in marea acestei vieti si, primind micile noastre laude, da-ne ajutor cu rugaciunile tale, ca, mantuindu-ne, sa ne invrednicim a canta impreuna cu tine lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 12

Aratandu-ti-Se Insusi Mantuitorul cu Sfantii Apostoli, vrednicule de laude parinte, te-a invatat lucrarea dumnezeiestii Liturghii, pe care o ai lasat Bisericii podoaba de mare cuviinta; pentru care, cu smerenie laudandu-te, zicem tie :

Bucura-te, al altarului diamant nepretuit;
Bucura-te, al pastorului fluier aurit;
Bucura-te, cunoscatorul dogmelor si al canoanelor;
Bucura-te, luminatorul pastorilor si al soboarelor;
Bucura-te, smirna cea cu dumnezeisca mireasma a Liturghiei;
Bucura-te, vrednicia cea ingereasca a preotiei;
Bucura-te, a Bisericii faclie luminatoare;
Bucura-te, a celor lenesi trimbita desteptatoare;
Bucura-te, ca Pavel Bisericii luminator;
Bucura-te, ca Petru de ceresca imparatie descuietor;
Bucura-te, gura Cuvantului din cer tunatoare;
Bucura-te, vapaia Duhului de eretici mistuitoare;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile !

Condacul 13

O, preaminunate parinte al parintilor, Sfinte Ierarhe Vasile, primind putina noastra cantare, precum Mantuitorul banii vaduvei, soleste pentru noi trecere fara primeidii in ceasul mortii, ca invrednicindu-ne a intra in camara dumnezeiestii imparatii, sa cantam cu tine impreuna cantare lui Dumnezeu: Aliluia !

(acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice iarasi Icosul intai si Condacul intai.

Marin MOSCU : Unde vechiul se-nnoieşte

Cam mâine e Sfântul Vasile
Cel ce pune puncte-n toate,
Cel ce-aduce către viaţă
Clopoţeii din cetate.

Şi se ură, se colindă,
Despre vechi doar vorbe bune,
Despre nou încurajare –
Împliniri să se adune.

Doamne, cât de tandru-i visul,
Vis de floare-n plină iarnă,
Trec pe străzi picioare-nfipte,
În fulgi noi, ce se răstoarnă

Dintr-o parte-n altă parte,
Din uitare către noi,
Urători cu felinare
Duse-n spate către ploi

Rod în Anul care vine,
Anul Nou – darul ceresc,
Unde şoim de încercare
Este neamul românesc

Simt pământul între stele
Altă stea miraculoasă,
Hai veniţi pentru colinde
Tot românul e acasă.

Sân Vasile e la dânsul,
Punctul nou de încercare,
Unde vechiul se-nnoieşte
Şi devine doar urare!

Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan

După zece zile de la înălţare, făgăduinţa făcută de Domnul Iisus s-a împlinit prin Pogorârea Sfântului Duh care a întărit pe apostoli cu puteri şi daruri supranaturale pentru misiunea lor în lume. Deci, în ziua Cincizecimii sau a Pogorârii Sfântului Duh ia fiinţă Biserica creştină din punct de vedere istoric. Efectul Pogorârii Sfântului Duh a fost imediat şi revelator. Grăind în limbile mulţimii de iudei şi de prozeliţi adunaţi la Ierusalim pentru praznic, apostolii au convertit din prima zi “ca la trei mii de suflete”. Prima comunitate era astfel formată. Se trăia o viaţă nouă, “stăruind în învăţătura apostolilor, în comuniune, în frângerea pâinii şi în rugăciuni” (Faptele Apostolilor II, 42). Cuvântul cald şi puternic al apostolilor care mărturiseau învierea lui Hristos a făcut ca numărul creştinilor să crească în curând ca la cinci mii de bărbaţi (Fapte IV, 4). Având sentimentul de adâncă pietate şi dragoste frăţească, credincioşii de la Ierusalim realizează benevol şi parţial “comunitatea bunurilor”; cei care aveau case sau ţarini le vindeau şi aduceau preţul “la picioarele apostolilor”, pentru ajutorarea tuturor, dându-se fiecăruia după „trebuinţă”. Levitul Iosif din Cipru, numit de apostoli Varnava (Fiul mângâierii) este citat cu cinste pentru o asemenea faptă (Faptele apostolilor IV, 36-37), în timp ce soţii Anania şi Safira au primit pedeapsa imediată murind pe loc deoarece “minţiseră Duhului Sfânt”. Au minţit prin oprirea pentru ei a unor bani proveniţi din vânzarea unei ţarini, spunând apostolilor că au adus tot. Aceasta este de fapt prima măsură disciplinară în Biserică luată de Dumnezeu Însuşi (Faptele apostolilor I, 11) . A doua măsură a fost aceea de a propune de către apostoli alegerea din cadrul comunităţii a şapte bărbaţi ”plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune” care să slujească atât în cadrul slujbelor religioase cât şi să supravegheze buna orânduială la mesele comune. Ei predicau cuvântul Evangheliei, botezau şi ajutau la desfăşurarea cultului aparţinând organelor de conducere ale Bisericii din Ierusalim. Însuşi cuvântul ”diacon” înseamnă slujitor. Latura practică a slujirii lor a rămas caracteristică diaconatului şi s-a întins în epoca următoare la toate nevoile asistenţei în comunitate. Rolul lor în Biserica primară depăşea cu mult rolul pe care îl iau diaconii în zilele noastre. La propunerea Sfinţilor Apostoli în fruntea celor şapte diaconi  a fost ales Sfântul Ştefan arhidiacon, adică primul dintre diaconi. ”Ştefan” în greceşte înseamnă cunună. Vom vedea în continuare cum Sfântul Ştefan devine cea dintâi floare neveştejită în cununa de slavă eternă care străluceşte pe crucea  izbăvitoare de pe Golgota. Aflăm din Sfânta Tradiţie şi-l vedem şi în tradiţia iconografică: era tânăr, frumos la chip, dar mai ales avea o deosebită frumuseţe sufletească. Fiind de neam iudeu se presupune că a învăţat ca şi Sfântul Apostol Pavel la şcoala rabinică a marelui învăţat din vremea aceea, Gamaliel. Era un gânditor adânc şi vorbitor îndemânatic, bun psiholog, cu un sentiment religios excepţional de cald şi de puternic, însufleţit, sensibil, bun la suflet şi delicat cum rar întâlneşti la o personalitate oricât de puternică şi de complexă ar fi. Ceea ce rostea prin cuvânt, îndeplinea prin faptă. El l-a cunoscut bine pe Mântuitorul Hristos şi e de bună seamă adevărat că şcoala cea mai înaltă a făcut-o la picioarele lui Iisus Hristos şi a continuat la şcoala apostolilor. Dar ceea ce îl caracteriza cu adevărat cel mai mult era că avea o credinţă şi o râvnă atât de mari pentru lucrarea Domnului Hristos, încât Dumnezeu l-a învrednicit să săvârşească minuni şi semne mari în popor. Zelul lui în predicarea Evangheliei i-l insufla nu numai Duhul Sfânt, dar şi faptul că a fost martor al Învierii Domnului, al Înălţării Sale la cer şi al Pogorârii Duhului Sfânt. Ca şi apostolii, el Îl predica pe Mesia Cel prezis de prooroci, pe Hristos Cel înviat din morţi. De aceea fariseii şi conducătorii poporului evreu nu-l priveau cu ochi buni şi ”le părea rău că învăţa poporul şi vestea întru Iisus învierea morţilor”.(Faptele Apostolilor IV, 1-2). La scurt timp după aşezarea lui în slujba aceasta, unii din sinagoga zisă a libertinilor şi a cirenenilor şi a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi din Asia, au început cu Ştefan o ceartă de vorbe. Ea a pornit de la faptul că unii ziceau despre Mântuitorul că este profet, alţii că este un înşelător, iar alţii că este Fiul lui Dumnezeu. Apărând credinţa cea adevărată cu privire la Mîntuitorul Hristos Care s-a născut din pururea Fecioara Maria, s-a răstignit pentru păcatele întregii omeniri şi s-a înălţat la ceruri şi stă de-a dreapta Tatălui ceresc, aceşti iudei s-au hotărât să-l piardă. A fost acuzat fals de blasfemie contra lui Moise şi a lui Dumnezeu şi dus în faţa sinedriului –înaltul tribunal iudeu de judecată - spre a fi judecat. Iată că, la numai o jumătate de an după sacrilegiul săvârşit faţă de Domnul nostru Iisus Hristos, procedura se repetă întocmai cu Sfântul Ştefan. S-au găsit desigur şi de data aceasta martori mincinoşi care să mintă că l-au auzit vorbind blasfemiator la adresa lui Moise, a templului lui Solomon şi a lui Dumnezeu. La toate acuzaţiile aduse iată-l din nou pe Caiafa întrebând: Adevărate sunt acestea care se spun împotriva ta Ştefane, ce ai de spus? În clipa aceea toţi şi-au îndreptat privirile spre victimă şi Sfântul Evanghelist Luca –martor al evenimentului-  inspirat de Duhul Sfânt, ne spune că: ”cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger”. Sfântul Ştefan rosteşte o cuvântare lungă în care face o privire asupra poporului evreu, extrăgând din profeţi adevărul că Iisus este Mesia cel prezis de ei şi iudeii sunt vinovaţi de uciderea lui. În cuvântarea sa înlătură şi anulează toate acuzaţiile nedrepte aduse împotriva lui, arătând valoarea Legii şi a profeţiilor pe care le-a desăvârşit Stăpânul său Hristos. Dar iată că ajunge la punctul culminant al cuvântării sale. Cuvintele sale sunt flăcări vii ce înfierează cu focul adevărului lor inimile fariseilor iudei. ”Voi pururea staţi împotrivă Duhului Sfânt, cum au fost părinţii voştri aşa sunteţi şi voi! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum. Voi care aţi primit Legea întru rânduieli de la îngeri şi n-aţi păzit-o!” (Faptele Apostolilor VII, 51-53). Atunci cei de faţă, scrâşnind din dinţi, urlând, sfâşiindu-şi hainele de pe ei – întocmai ca şi la condamnarea Mântuitorului – au strigat cât au putut: Să piară de pietre, aşa cum se cade hulitorilor… Să piară!…Să piară!…Dar iată o mare minune: Ştefan fiind plin de Duh Sfânt şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi a zis: ”Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu”. Ei au început să răcnească, şi-au astupat urechile şi toţi într-un gând s-au năpustit asupra lui. L-au târât afară din cetate, şi au început a-l bate cu pietre. Iar martorii şi-au dezbrăcat hainele ca să poată lovi mai cu putere şi le-au pus la picioarele unui tânăr, numit Saul. Era obiceiul ca martorii să pună mâna pe capul vinovatului şi să spună: sângele acestuia să cadă asupra lor, pentru că el blasfemia numele lui Dumnezeu şi ei aruncau cele mai mari pietre. Iată divina dramă de pe Golgota, repetată cu Sfântul Ştefan într-o impresionantă asemănare. Privilegiu unic pentru cel care primeşte sfânta mucenicie. El stă în fruntea nenumăratelor oştiri de martiri câţi au fost şi încă câţi vor mai fi până la sfârşitul veacurilor. El stă smerit în capătul şirului nesfârşit de martiri, mărturisitori ai dumnezeirii Domnului Hristos. Prima picătură de sânge căzută din trupul Sfântului Ştefan a însemnat sămânţa credinţei în Domnul Hristos. Alături de credinţă, inima mucenicului Ştefan a fost o văpaie de dragoste ”mai mare decât moartea” pe care n-a putut-o stinge potopul de ură al mai marilor templului. Dimpotrivă, dragostea atotcuprinzătoare şi atotbiruitoare, după pilda vieţii Domnului ( Luca XXIII, 34 ) – care s-a aprins din dragostea jertfei de pe Golgota – a făcut să rodească în fiinţa sa fructul iertării duşmanilor, în clipa când îşi dădea duhul. În faţa sinedriului îşi manifestă credinţa prin rugăciune căci, sub loviturile de pietre care veneau cu furie din toate părţile, el se ruga şi zicea: ”Doamne Iisuse primeşte duhul meu; şi îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta” (Faptele Apostolilor VII, 59-60). Aşa se sfârşise şi Mântuitorul lumii care, înainte de a-şi da viaţa pentru mântuirea lumii, chemând pe Tatăl Său din ceruri, îi încredinţează sufletul Său zicând: ”Părinte, în mâinile Tale încredinţez sufletul Meu”, iar când Îl batjocoreau şi-L chinuiau călăii, se ruga la Tatăl Său să le ierte păcatul pe care-l săvârşeau aceştia: ”Părinte Sfinte,iartă-le lor păcatul acesta că nu ştiu ce fac”. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea Sfântului Ştefan, căci pe locul unde a fost ucis el se afla un tânăr care se numea Saul, fariseu din Tarsul Ciliciei, care păzea hainele celor care aruncau cu pietre în Ştefan, cel care va deveni din cel mai mare prigonitor al creştinilor, Apostolul Neamurilor. În drumul spre Damasc unde se ducea să prigonească creştinii de acolo, Mântuitorul Hristos se arată lui Saul întrebându-l pentru ce Îl prigoneşte şi atunci are loc momentul transformării inimii lui Saul în ”vas curat şi cinstit” devenind marele apostol al omenirii, Sfîntul Apostol Pavel. Iată că Mântuitorul a făcut din el stâlpul creştinătăţii şi propovăduitorul neînfricat al lui Hristos Cel înviat din morţi. Ştim că el însuşi şi-a săvârşit mucenicia la Roma. Iată taina cea mare, iată cum îşi apără Domnul Hristos Biserica şi pe credincioşii Săi. Unul era răpus de loviturile pietrelor, iar altul se ridică să predice cuvântul Evangheliei cu riscul vieţii sale. Sfânta Tradiţie ne spune că în timp ce mulţimea ucidea cu pietre pe Sfântul Ştefan, mai departe pe o ridicătură de pământ, stăteau şi priveau dându-i putere de a suferi cu demnitate martiriul, însăşi Maica Domnului însoţită de Sfântul Ioan ucenicul cel iubit al Domnului. Aceste cuvinte grăieşte Sfânta Tradiţie: ”O, cât îi era de dulce moartea, Sfântului, celui dintâi mucenic, cu toate că se afla într-acea crudă ucidere cu pietre –căci privea la patimile lui din înălţimile cereşti, prea dulcele Iisus – iar din dealurile pământeşti, prea dulcea Mamă, împreună cu iubitul ucenic”. La biserica ridicată în cinstea Sfântului Ştefan pe colina de la capătul Văii Iosafat, vin şi se roagă numeroşi creştini din toate părţile lumii. În apropierea bisericii se află una din cele şapte porţi ale cetăţii şi care poartă numele Sfântului Ştefan indicând astfel poarta prin care a fost scos din cetate şi ucis cu pietre. Credincioşii bisericii noastre au un cult deosebit pentru Sfântul Ştefan. Numeroase biserici au ca hram pe Sfântul Ştefan, iar creştinii, atât bărbaţi cât şi femei, poartă cu mare cinste numele Sfântului păstrând cu mare evlavie icoana cu chipul său. Să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să asculte smeritele noastre rugăciuni, iar pe Sfântul Ştefan cu aceste cuvinte: ” Scapă pe cei ce te cinstesc de toate nevoile, celor ce serbează cinstită pomenirea ta, ca cel ce stai înaintea scaunului lui Hristos, ca să ne învrednicească curăţirii de păcate şi împărăţiei cerurilor”. Amin.

Nascut din nou

Un om a dorit sa afle cum se poate obtine imparatia lui Dumnezeu.Si cum a avut sansa sa traiasca pe timpul Domnului Hristos ,sa dus la El si la intrebat.
Nicodim este acela,iar raspunsul Domnului a fost; TREBUIE SA TE NASTI DIN NOU. DIN APA SI DIN DUH.
Nasterea din nou implica o schimbare totala,o schimbare radicala a vietii printr-o noua intelegere a mintii despre sensul vietii,religie,spiritualitate. .
Oamenii in general, nu au interese de natura spirituala.
Nu-i intereseaza daca mai exista ceva dincolo de aparentele lumii fizice.Interesul lor este doar cum sa traiasca mai bine pe acest pamant acum in prezent,atat.
Oamenii nenascuti din nou(numiti de biblie firesti)pot avea cunostiinte teoretice despre lucrurile spirituale,se pot duce la biserica,se pot impartasii cu painea si trupul Domnului (Pastele) dar fara sa creada ca Domnul Iisus Hristos este viu cu adevarat,ca El traieste. Te intreb pe tine care citesti;
CREZI CA IISUS HRISTOS ESTE VIU?CREZI CA VA VENI DIN NOU?CREZI CA VA FI O INVIERE A TUTUROR MORTILOR?...Aceasta este credinta celor nascuti din nou.Daca pana la un moment dat au fost si ei ca toti ceilalti,de la un anumit moment nu au mai fost asa.EI AU CREZUT.In momentul in care au crezut cu adevarat sa produs nasterea din nou.Prioritatile lor de pana atunci au devenit secundare sau chiar au disparut.Prioritatea numarul unu a devenit Iisus Hristos,studiul Bibliei,Legea lui Dumnezeu (decalogul ),rugaciunea si mersul in adunari crestine.,.Ei traiesc doar pentru Iisus Hristos,doar pentru a face cunoscut si altora calea mantuirii .Aceasta este nasterea din nou,aceasta inseamna sa fi crestin,aceasta este starea de a fi , fara de care nimeni nu poate ajunge in imparatia lui Dumnezeu....Te regasesti in descrierea aceasta?Da?Felicitari si slava Domnului ! ..Daca nu,te sfatuiesc sa meditezi serios la aceste lucruri.Timpul trece.Risti sa ramai in afara corabiei,''potopul''(de foc ) vine..
Pamantul acesta,cu tot ce este pe el va arde,...va fi doar o singura exceptie.
Cei nascuti din nou.Ei vor fi singurii care vor fi protejati de Iisus Hristos,Fiul lui Dumnezeu.Nasterea aceasta din nou de care vorbim este o lucrare a Duhului Sfant care incepe in inima omului (deci si a ta ).De aceea se spune ca nasterea din nou este din Duh.
Ea incepe cu convingerea de pacat. .Devii constient ca esti pacatos.Daca respingi acest Adevar esti pierdut.Daca accepti ai facut un pas mai departe.Pasul doi este sentimentul de parere de rau,cainta(pocainta ) pentru ca esti pacatos,pentru ca ai trait o viata straina de voia lui Dumnezeu prin calcarea principiilor lui Dumnezeu.
Daca accepti acest Adevar,ai facut un pas mai departe,..daca nu,esti pierdut.(poate pe moment,poate pentru totdeauna.Dumnezeu apeleaza de mai multe ori la inima ta pentru a te pocai,pentru a te naste din nou,..dar nu o va face la infinit.
Respingerile repetate duc la impietrirea inimii,la pacatul impotriva Duhului Sfant,pacat care nu se va ierta niciodata,..atunci devii pierdut pentru totdeauna )

.Pasul trei este marturisirea inaintea lui Dumnezeu in rugaciune a starii tale pacatoase si predarea (abandonarea )in mana lui Dumnezeu,si ..concretizat prin botez.. Abia din acest moment te poti considera crestin autentic,..un adevarat urmas al lui Hristos.
Pasul patru si ultim poate fi cel mai lung.Este un timp in care se deruleaza un proces de sfintire in viata ta (timp in care poti sa si cazi in vechiul mod pacatos de viata,..mare atentie), este trairea unei vieti dupa principiile lui Dumnezeu si se incheie odata cu viata ta ..sau la revenirea lui Hristos cand nu vei mai putea pacatui.Din acest moment se poate spune ca incepe Adevarata Viata vesnica ,fara teama,indoiala,chin ,suferinta ,moarte,etc.
Vrei sa fi prezent in aceasta vesnicie alaturi de toti ceilalti oameni mantuiti,..dar mai ales alaturi de Sfanta Treime;Dumnezeu Tatal,Dumnezeu Fiul Iisus Hristos si Dumnezeu Duhul Sfant ?...Daca da ,
TREBUIE SA TE NASTI DIN NOU...Retine ca alternativa este doar moartea vesnica,inexistenta,..adica nu vei mai exista nicaieri niciodata !
Ti-am pus inainte viata si moartea,zice Dumnezeu,..alege viata ca sa traiesti

Tradiţii pentru spor şi sănătate de Sfântul Ştefan

         Martiriul Sfântului Ştefan, într-o reprezentare creştin ortodoxă. (Foto: crestinortodox.ro)
Liliana Ivan

În a treia zi de Crăciun, credincioşii ortodocşi îl prăznuiesc pe Sfântul Arhidiacon Ştefan, primul martir creştin, condamnat la moarte de autorităţile iudaice în anul 33.

Sfântul Ştefan, primul creştin care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, era de neam ales şi provenea din seminţia lui Avraam. Numele său, de origine greacă, înseamnă „coroană"şi face referire la faptul că Sfântul Ştefan deschide drumul unui nesfârşit şir de martiri creştini.

„Din cetatea lui David au fost aleşi de Apostolii din Ierusalim, şapte bărbaţi cu nume bun (evlavios), înţelepţi şi plini de duh şi i-au rânduit, pe cei şapte aleşi prin rugăciune şi prin punerea mâinilor deasupra capetelor lor, să asiste la întâlnirile tinerelor comunităţi creştine. Astfel s-a instituit prima treaptă a preoţiei, diaconia, care se păstrează şi în zilele noastre", precizează preotul Valentin Fotescu, de la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti.

Fiind învrednicit cu harul minunilor, care însoţeau adesea propovăduirile lui, Ştefan a stârnit mânia evreilor care l-au prigonit şi l-au acuzat că huleşte şi că strică Legea lui Moise. Cu toate argumente solide, alese din scripturi, care dovedeau că Legea se împlineşte prin Hristos, adică prin Mesia, cel prezis de profeţi, arhidiaconul Ştefan nu i-a convins că are dreptate. Alungat din cetate şi lovit cu pietre, Ştefan s-a prăbuşit sub povara bolovanilor aruncaţi cu duşmănie asupra lui. În pragul morţii, el a avut viziunea că cerurile s-au deschis, iar Hristos, Fiul Omului, şedea la dreapta lui Dumnezeu. Strivit de pietre, Arhidiaconul Ştefan a îngenuncheat, şi cu braţele întinse sub formă de cruce, s-a rugat lui Dumnezeu să-l primească în împăraţia lui. Cu ultimele puteri, Ştefan i-a cerut acestuia să-i ierte pe ucigaşii lui: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!"

Prin moartea arhidiaconului Ştefan, primul mucenic care s-a jerfit pentru credinţa şi dragostea în Hristos, creştinii retrăiesc impresionanta dramă petrecută pe Golgota, unde a fost răstignit Iisus.

În timp, bărbaţii evlavioşi din cetate au descoperit moaştele primului martir creştin, le-au aşezat într-o raclă cioplită din lemn de Persia, păstrată lângă Templu. Din anul 560, moaştele mucenicului se odihnesc în cripta Bisericii San Lorenzo din Roma, alături de osemintele arhidiaconului roman Laurentius. În Biserica de pe Valea Iosafat, închinată Sfântului Ştefan, se roagă pentru sănătate, împliniri şi pentru îndepărtarea duşmanilor, mii de creştini din lumea întreagă.

În ţara noastră, numeroşi creştini, bărbaţi şi femei, poartă cu bucurie numele de Ştefan şi se roagă cu evlavie la icoana patronului lor spiritual.

În Capitală, în Biserica Sfântul Ştefan-Călăraşi (Calea Călăraşi nr. 83 -foto jos) şi în Biserica Sfântul Ştefan-Cuibul cu Barză ( Strada Ştirbei vodă nr 95) se oficiază slujbe de hram.

                                                              Tradiţii pentru spor şi sănătate

O veche tradiţie, împlinită în ziua praznicului, se referă la icoana care-l înfăţişază pe mucenicul martir: creştinii care se confruntă cu probleme de sănătate sau se judecă de multă vreme cu persoane foarte orgolioase, este bine să aducă în casa lor o icoană cu Sfântul Ştefan, sfinţită în această zi.
Se fac pomeniri pentru sufletele celor care au murit în împrejurări dramatice, iar pachetele cu mâncare se împart şi persoanelor tinere, care poartă numele primului mucenic Ştefan.
În unele zone din Muntenia se prepară Pâinicile lui Ştefan. Dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac, unse cu miere, se fac pâinici în forme rotunde. Aceste dulciuri, care amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ştefan, se sfinţesc la biserică în ziua praznicului şi se împart copiilor săraci.
De asemenea, de Sfântul Ştefan, se prepară şi se împart mucenici cu miere şi nucă, care amintesc de moartea lui mucenicească.
Pentru sporul casei şi pentru sănătatea rudelor cu probleme mari de sănătate, trebuie să-l cinstim pe Sfântul Mucenic Ştefan prin fapte bune, iar reconcilierile sunt binevenite în această zi.
În ziua praznicului, este bine să evităm deplasările în zone montane şi în locuri izolate, care ne pun viaţa în primejdie.

Sa luam aminte la cuvantul Sfintiei Sale Arhimandritul Iustin Parvu!

Interviu realizat de Monahia Fotini, Manastirea Petru Voda

din... deveghepatriei



Părinte, vrem să cunoaştem părerea sfinției voastre despre Marele Voievod Mihai Viteazul, mai ales pentru că se vorbeşte acum despre descoperirea unor oseminte cu aspect de sfinte moaşte, ce se presupun a fi ale măritului voievod. Se ştie că mitropolitul Nestor Vornicescu propusese canonizarea lui Mihai Viteazul, dar dosarul de canonizare se află încă pe masa sfântului Sinod, fără răspuns. Sfinţia voastră consideraţi că este un sfânt?

Fără îndoială că este sfânt, ca de altfel majoritatea voievozilor români care şi-au iubit neamul, şi mai mult decât neamul, dreapta credinţă a Bisericii de Răsărit. Mihai Viteazul, însă, a excelat mai mult decât toţi prin această dorinţă divină de a unifica pe toţi românii, toți locuitorii acestei vechi Dacii, dezbinaţi de popoarele păgâne de-a lungul timpului, într-o singură naţiune – naţiunea română. Dacă nu era Mihai Viteazul, să spunem că astăzi am fi avut Moldova şi Ţara Românească, dar Ardealul sigur nu mai era al nostru. Datorită lui, în pământul Ardealului încă se mai săvârşesc liturghii ortodoxe, unde românii ardeleni se pot împărtăşi cu sângele şi trupul lui Hristos. De aceea ungurii nu îl suferă deloc şi au dus constant o campanie de denigrare a voievodului, astfel încât istoria să îl scoată din paginile ei.

Îmi aduc şi acum aminte, când eram mic, în şcoala primară, cu câtă demnitate şi patriotism ne preda învăţătorul lecţia despre Mihai Viteazul. Astfel de cuvinte ţi se imprimă în suflet şi îţi insuflă şi ţie această iubire şi jertfă de neam şi ţară. Aşa mi-a rămas imaginea lui Mihai Viteazul în vederea mea de copil de atunci, impresia de stăpân, o figură demnă şi neslugarnică. Aceasta era pentru mine imaginea poporului român – demn şi neslugarnic. Acum însă istoricii îţi predau altceva, altă variantă istorică sau vorbesc prea puţin despre domnitorii noştri viteji, special pentru a stinge din noi orice urmă de patriotism, de jertfă şi onoare. Nu, noi trebuie să fim slugi şi cerşetori şi în faţa Occidentului, şi în faţa Răsăritului.
Iată că s-au descoperit acum, într-un sat din Teleorman, aceste oseminte, fără cap, galbene şi frumos mirositoare. Nu ştim dacă sunt ale lui Mihai Viteazul, dar sunt câteva argumente ce ar demonstra că ar fi cu adevărat ale domnitorului. Faptul că s-au găsit într-o mănăstire, Plăviceni îi zice acum, ridicată de doamna Stanca, soţia lui Mihai Viteazul, cu hramul Sfântului Arhanghel Mihail, ocrotitorul ceresc al domnitorului. Se spune că această biserică îi era dragă domniţei, deoarece din alunul în care s-a adăpostit odată de turci, scăpând de la moarte, a construit sfânta masă, unde se află altarul acestei biserici. Ei bine, în curtea acestei mănăstiri, părinţii cu muncitorii de acolo au observat cum se surpa pământul într-un loc unde ei făcuseră un foc.Săpând puţin, pământul s-a scurs ca într-o clepsidră şi s-au descoperit nişte cărămizi ce alcătuiau un zid ce împrejmuiau nişte oseminte, sfinte moaşte, care în timpul liturghiei izvorăsc bună mireasmă. Acum sperăm că se vor face cercetări pentru a verifica dacă sunt sau nu ale voievodului Mihai acele sfinte moaşte.
Este foarte interesant faptul că în paralel cu aceste cercetări şi descoperire, s-au făcut şi săpături arheologice la spitalul penitenciar din Târgu Ocna, spre aflarea moaştelor Sfântului Valeriu Gafencu, unde s-au găsit câteva oseminte frumoase la culoare ale foştilor deţinuţi anticomunişti. Nu cred că este întâmplătoare această coincidenţă. Sfinţii şi martirii neamului românesc comunică între ei şi vor să fie proslăviţi ca să mijlocească pentru noi înaintea Tronului lui Dumnezeu. Şi aceasta pentru că Dumnezeu iubeşte neamul românesc şi scoate la lumină aceste oseminte de martiri, într-o perioadă anevoioasă, în care România are nevoie de ajutor dumnezeiesc.
România este o ţară binecuvântată şi iubită de Dumnezeu, şi aceasta nu o spun cu mândrie, şi Dumnezeu, aşa cum a vrut şi până acum să păstreze acest neam neştirbit şi credincios Lui, aşa şi acum vrea să ne păzească de greutăţile şi nelegiuirile ce se vor abate asupra întregii lumi. Pământul acestei ţări este sfânt prin martirii şi sfinţii pe care îi adăposteşte în adânc, iar sângele şi rugile lor s-au suit până la Tronul lui Dumnezeu. România a şi rămas de altfel ţara ortodoxă care şi-a păstrat tradiţiile şi evlavia mai mult decât toate celelalte ţări ortodoxe. Ne-au luat agricultura, ne-au luat comerţul, ne-au luat toate bogățiile şi aurul acestei ţări, dar nu ne-au luat credinţa, nu ne-au luat tradiţiile şi evlavia creştină. De aceste realităţi dau mărturie şi pelerinii străini, chiar episcopi, patriarhi şi mitropoliţi care rămân impresionaţi de evlavia acestui popor, ce continuă să îşi păstreze obiceiurile într-o lume modernă de azi.

Şi acest lucru m-a făcut să îmi amintesc de ceea ce spunea Corneliu Zelea Codreanu – că aici vor veni toate neamurile să se desfăteze de frumuseţea şi bogăţia acestei ţări. Iată cum cuvintele lui se adeveresc. Şi văd o asemănare mare între acest Codreanu şi domnitorul Mihai Viteazul, pentru că amândoi au luptat pentru biruinţa acestui neam, prin stârpirea tuturor duşmanilor şi străinilor ce ne-au oprimat şi furat bogățiile şi valorile ţării. Amândoi au murit martirizaţi pentru nişte idealuri măreţe şi dumnezeieşti. Amândoi erau personalităţi puternice, alese de Dumnezeu, cărora puţini le puteau sta înainte. Mihai Viteazul a legat ţările acestea de peste Carpaţi într-un singur neam, aşa cum au fost de la început lăsate de Dumnezeu. Singur Mihai Viteazul care a cutezat să facă această unitate între cei de un neam, între cei de o limbă, între cei de o credinţă ortodoxă.Oameni care au pus mai presus neamul şi naţia decât propriile lor interese şi de aceea Dumnezeu i-a ales pe ei să împlinească acest plan divin, al unităţii noastre româneşti. Cel care a continuat această luptă şi acest ideal al unităţii noastre de neam, a fost Corneliu Zelea Codreanu. Aceşti oameni, alături de alţi domnitori măreţi ai neamului nostru, fac parte din planul lui Dumnezeu care acţionează în istorie.

Mihai Viteazul a fost investit cu puterea harului lui Dumnezeu, prin vitejie şi dibăcie neîntrecute, încât şi Apusul şi Răsăritul se temeau de vitejia lui. Mihai Viteazul a fost cel prin care harul Domnului a lucrat mântuirea popoarelor creștine de păgânii turci care au fost opriţi la Dunăre de domnitorul român, în dorinţa lor avară de cucerire a Europei. Dacă Europa ar fi fost vrednică atunci, poate că Mihai Viteazul ar fi eliberat Constantinopolul. Dar invidia vecinilor noștri creştini a spulberat acest ideal.
Acest ideal trebuie întreţinut şi această datorie o au în special mamele, familia, învăţătorii şi şcoala în general. Avem datoria să ne cunoaştem istoria, să ne putem cinsti martirii. Cine cunoaşte cât de cât viaţa şi vitejiile acestui domnitor nu poate decât să facă o plecăciune adâncă în faţa jertfei lui Mihai Viteazul. Prin încununarea acestui domnitor cu canonizarea, ne vom încununa cu puterea lui Dumnezeu şi aici, şi dincolo. Şi împletim mai desăvârşit cununa mucenicilor şi cuvioşilor acestui neam, care veghează pentru mântuirea noastră.

Părinte, vorbiţi înălţător despre România, dar credeţi că vom putea să ne eliberăm de sub jugul străinilor care astăzi stăpânesc mai bine ca niciodată? Credeți că suntem un stat independent sau sub ocupație, atâta timp cât guvernul României merge în Israel să se consulte în problemele statului român?

Într-adevăr, românii trăiesc aceleași greutăţi ca dintotdeauna. Cum se duc acum şi plătesc birul la Moscova sau la Tel Aviv, aşa plăteau bir şi pe vremea turcilor. Nu e nicio deosebire, numai stăpânii i-am schimbat. Înainte le dădeam turcilor mierea de albine, ceara şi grâul. Şi românul, ca să nu mai dea grâul, a început să semene porumb şi de atunci mănâncă românul mămăligă şi până astăzi. Acum nu are cum să se mai nască un Mihai Viteazul, pentru că eşti obligat să alegi dintre slugile lor, alegem nişte păpuşi, un surogat politic. Dacă încerci azi să faci o mişcare de dreapta sau oricare ar fi ea, cinstită, nu reuşeşti nimic, pentru că au stăpânul lor care supraveghează totul nu cumva să deranjezi planul lor de conducere. Şi planul este să se ajungă la unica monedă europeană şi iată că mergem spre el. Şi tot aşa, mergem şi noi ca şi caprele de frânghii; unul vine şi îi dă la picioare să meargă înapoi, celălalt o trage cu frânghia înainte. Aşa merge capra, aşa mergem şi noi. Noi nu avem dreptul să spunem decât: Am înţeles! Să trăiţi! Fie că sfoara o trage Răsăritul, fie că Apusul, românul trebuie să tacă şi să facă şi să sufere, bineînţeles. Dar aceasta este taina dăinuirii neamului nostru – suferinţa. Prin suferință ne vom izbăvi.

Se vorbeşte din ce în ce mai des de declanşarea unui nou război mondial. În conjunctura politică de azi, noi, ca şi creştini, în ce măsură putem folosi arma?

Neamul nostru nu a dus niciodată războaie de cotropire, noi doar am fost siliţi să folosim arma împotriva celuilalt, ca să ne apărăm pământul şi valorile date nouă de Dumnezeu. Noi nu am avut cutezanța să atacăm şi să deranjăm alte popoare. Toţi cei care au venit ca asupritori peste noi ne-au devenit duşmani şi sigur că au fost întâmpinaţi cu neîncredere şi înverşunare. Acum doar la comanda marilor puteri, suntem puşi în situaţia de a lupta ca aliaţi în alte state, dar nu din iniţiativa noastră, ci tot la porunca stăpânitorilor lumii.
Tocmai, părinte, ce facem în cazul în care eşti obligat să lupţi împotriva unui stat ortodox, la comanda păgânilor, cum s-a întâmplat în Kosovo, când românii au trebuit să bombardeze inclusiv biserici?
Aceasta este politica străină. Este foarte greu să fii soldat astăzi. Ce să facă un purice în faţa unui elefant? Trebuie să te supui ordinelor stăpânirii de care aparţii. Dar mare va fi cel care va refuza, în numele lui Hristos. Bineînţeles că este o lepădare de Hristos să bombardezi biserici şi icoana lui Hristos. Însă acest păcat îl vor plăti toţi cei care ordonă aceste fărădelegi. Dar dacă vei avea curajul să te opui, mucenic vei fi. Aşa cum au făcut şi Moţa şi Marin, care văzând că se trage cu mitraliera în obrazul lui Hristos, s-au dus şi au luptat în Spania, unde s-au jertfit şi sacrificat viaţa. Ei se duceau să apere icoana lui Hristos cu arma în mână, noi ne ducem să bombardăm icoana lui Hristos cu arma în mână. Aceasta este diferența dintre aceste generaţii… Nu deschizi foc împotriva cuiva decât atunci când eşti în stare de apărare proprie.Românii nu au scos sabia niciodată împotriva cuiva – avem această cinste. Ne-au luat Cadrilaterul, ne-au luat Basarabia şi Bucovina, noi nu ne-am răzbunat să cucerim, dar sângele martirilor noştri care au luptat să dezrobească aceste pământuri strigă înaintea lui Dumnezeu pentru nedreptatea ce ni s-a făcut; vor fi judecaţi şi vor plăti înaintea lui Dumnezeu toţi cei care ne-au nedreptățit. Iar noi am stat şi am aşteptam mereu o pace, o linişte sau ajutor promis de străini, care niciodată nu a venit. Noi nu am tulburat niciodată istoria omenirii.Noi am fost oamenii păcii şi am adus linişte Europei.

Recomandaţi creştinului să se antreneze în lupte, să își pregătească trupul de luptă?

Asta trebuie să o facă armata şi oameni specializaţi. Nu trebuie creştinul de rând să înveţe fel şi fel de tehnici de a ucide sau răni pe altul. Să învăţăm în măsura dreptului de apărare. Dar în rest arta luptei este arta diavolului, pentru că noi nu avem dreptul să omorâm creaţia lui Dumnezeu. Creştinul să se păzească prin rugăciune, şi nu prin arme sau alte tehnici de luptă. Pentru că dacă vine cineva şi te atacă azi, te atacă organizat, cu mijloace în care tehnicele tale de luptă sunt cu totul neputincioase. Trăim alte vremuri, în care războiul şi lupta se dau de la buton. Este alta politica veacului XX-XXI.

Ce părere aveţi despre ungurii care se plâng marilor puteri că românii duc o campanie de românizare în Ţinutul secuiesc, de parcă acest ţinut ar fi al lor?

Pentru noi, românii, duşmanii cei mai apropiați acum sunt ungurii, care ne-au urât dintotdeauna şi au folosit mijloace barbare, necivilizate. Pentru că au venit din adâncurile întunecoase ale Răsăritului şi s-au oprit aici în Carpaţi şi Câmpia Panonică, unde şi-au găsit aşezarea şi tot timpul au avut pretenţii asupra teritoriilor noastre. Acum pretind să facă republică în Ardeal, deranjând liniştea poporului nostru. Acest popor nu a avut şi nu va avea niciodată în istorie vreo linişte. În acest pământ unde creștinismul a făcut educaţia dragostei, a păcii, ei nu au ce căuta cu educaţia urii, a dezmembrării, a barbariei. Este inadmisibil ca un locuitor ardelean să nu ştie să îţi răspundă la salut sau vreo întrebare în limba română. Nem tudom, auzi. Păi ei au mâncat aici 80 de ani pâinea Ardealului românesc şi se fac acum că nu ştiu limba românească? Unde au găsit străinii mai multă libertate decât la noi în ţară? Ei şi-au format până şi şcolile şi universităţile lor pentru oprimarea limbii noastre şi culturii creştine. Şi pe de altă parte tot ei se plâng de noi că sunt oprimaţi, persecutați şi maltratați de către români. Ei ne fac pe noi extremişti când ei sunt cel mai barbar popor al Europei? Iar lumea îi ascultă pe ei şi îşi formează această părere că suntem un popor sălbatic şi extremist. Tocmai ceea ce sunt ei, aceea pun pe seama noastră. Pentru că aşa a fost ungurul: făţarnic şi duplicitar. Dar când am intrat noi vreodată în țara lor? Când i-am ucis noi pe ei? Nu, noi nu am nedreptăţit pe nimeni, decât ne-am păstrat demnitatea şi adevărul nostru istoric.

Cum s-ar mai putea însufleţi tineretul de azi?

Tineretul nostru ar trebui puțin să se cunoască pe sine, istoria neamului, strămoşii şi martirii lor. Cunoaşterea martirilor şi adevărului istoric va trezi în noi şi cunoaşterea de sine. Dacă noi nu ne lustruim memoria şi nu ne cunoaştem martirii şi jertfele înaintaşilor noştri, nu ne putem redeştepta. Nu avem dreptul să trecem peste jertfele lui Horea, Cloşca şi Crişan şi ale tuturor românilor care s-au crucificat pentru idealurile noastre. Noi, românii, trebuie să învârtim istoria în jurul acestor mari personalităţi ca să putem avea şi noi o bucurie cerească, elanul şi puterea lăuntrică de a nu ceda. Din păcate s-a ajuns ca modernismul acesta să topească tot elanul tineretului nostru, prin televizor, calculator, sport, călătorii prin toată lumea. Unitatea cea mai puternică a unei naţii este credinţa, legată de Biserică şi prin ea să luptăm. S-au măsluit manuale, cărţi, profesori, încât tineretul acesta e derutat, manevrat, fără personalitate şi demnitate. Nu se mai predă istoria lui Iorga, lui Vasile Pârvan, se predă istoria după evrei sau bolşevici.
Părinte, cum facem să dobândim acest curaj şi puterea de a răbda muncile şi chinurile prigonitorilor noștri ce vor veni? Cum găseşti forţa lăuntrică să nu te înfricoşezi şi să nu cedezi?

Aceste calităţi nu se pregătesc în teorie. Prin cântece mai reuşeşti să formezi ceva, dar aceste instincte – al bărbăţiei şi al curajului, se construiesc încă din sânul familie. Educaţia mamei în duhul credinţei şi al dragostei de neam face mai mult decât instrucţia unei armate. Mamele au fost unii dintre cei mai puternici eroi ai acestei naţii. Apoi am văzut în închisoare că forţa aceasta satanicească a comuniştilor o biruiau cei mai simpli, mai mult decât cei intelectuali, şi în general cei care erau obişnuiţi să se jertfească, să se dăruiască. Aşadar dăruirea către celălalt este soluţia să poţi rezista. Nu poţi să pui o temelie unei naţiuni fără dăruire, fără sacrificiu. Pot veni peste noi toate hoardele lumii, dar nu suntem învinşi atunci când pierdem. Adevăratele înfrângeri sunt renunţările la vis, renunţările la ideal. Dacă noi cultivăm de pe acum egoismul şi părerea de sine, mai târziu nu vom avea puterea de a nu ceda. Omul care este legat prea mult de pământesc, de lutul acesta, sigur că acesta este oricând predispus la cădere.

Tinerii de azi să înveţe din eroismul lui Mihai Viteazul, care nu a sărutat nici papucul Papei, nici papucul Sultanului. Nimeni şi nimic nu l-a învins în luptă decât trădarea. Trădarea a fost arma principală a duşmanilor acestui neam. Prin viaţa şi pătimirile sale, Mihai Viteazul s-a asemănat jertfei Mântuitorului care a fost trădat atât de cei care îi cântau osana, cât şi de ucenicii Săi, care L-au părăsit în momentul arestării. Tot aşa s-a petrecut şi cu Mihai care a fost trădat din toate părţile, ca la urmă să îi fie încununate suferinţa şi sacrificiul prin mucenicie
Ce le transmiteţi românilor acum, în pragul sărbătorilor de Crăciun, când sărăcia umbreşte bucuria şi frumuseţea acestui praznic mult iubit de români?

Nu ne interesează pe noi prea mult de crizele acestea oficiale, trâmbiţate aşa. Sărăcia este un lucru firesc pentru creştini. Societatea modernă ajunge la un apogeu în care omul vrea şi mai mult lux, teribilism, plăcere. Această criză e necesară să ne smerim în faţa lui Dumnezeu.

Slavă Ţie, Doamne, celui ce ne-ai dat Lumina, care este Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ce apareacum, deasupra peşterii sărăcăcioase, ca o steluţă a speranţei neamului românesc. Trebuie să vedem în Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos cea mai înaltă şi sublimă legătură a noastră cu Dumnezeu. Această sărbătoare în care Hristos s-a născut să ne fie prilej de renaştere a noastră ca neam, ca naţie înaintea lui Dumnezeu. Naşterea lui Hristos Dumnezeu să răsară lumina cunoştinţei poporului nostru ortodox în acest veac întunecat şi mult încercat! http://atitudini.com

http://apologeticum.wordpress.com/2011/12/09/parintele-justin-ne-vorbeste-despre-un-eventual-razboi-mondial/#more-14665

Samoilă REDNIC = Arsenie – Părinte

Arsenie Părinte
Precum tu pe pământ
Ai dus o viață sfântă
Ești pentru noi un Sfânt.

În jurul tău Părinte
Lumea ai adunat
Iar prin Duhul Sfânt
Pe toți ne-ai luminat.

Primește-ne Părinte
La sânul iubitor
Păcatele să ajungă
În apa mărilor.

Iubește-ne Părinte
Și noi să te iubim
Astfel Legea Sfântă
Cu toții să o împlinim.

Arsenie-Părinte
Te roagă pentru noi
Fii tu păstorul nostru
Iar noi doar blânde oi,

Arată-ne tu calea
Cea bună de urmat,
Că tu ne ești părinte
Și frate adevărat.

Preabunule Părinte
Nu ne lasă pieirii
Că faptele nu ajung
Pe calea mântuirii.

Salvează-ne Părinte
Din lațul cel vrăjmaș
Pe cei ce te cunoaștem
De aici din Făgăraș.

La ține ne e nădejdea
Tu ne ești salvator
Suntem în clipe grele
Noi, un întreg popor.

De unde ești acuma
Mai mult poți să ne ajuți
Pe calea mântuirii
Vrăjmașii să-i înfrunți.

Arhim. Bartolomeu Anania ..Pescuitul interzis

Protosinghelul Vichentie Malau, de la Manastirea Secu, oprea pe calugari sa pescuiasca.

Odata i-a zis ucenicul sau:

- Parinte staret, da-mi voie sa prind peste din iaz.

- De ce sa omori pestele pentru lacomia ta?

- Dar ucenicii lui Hristos cum prindeau peste in Marea Galileei?

- Dar tu esti ucenicul lui Hristos? i-a raspuns staretul.

Si s-a rusinat fratele de cuvintele lui.

Rugaciuni / dialog

- Tatal nostru care esti in ceruri..
- DA.
- Nu ma intrerupe, ma rog!
-DA, DAR M-AI CHEMAT.Te-am chemat? Eu nu te-am chemat, eu ma rog, “Tatal nostru care esti in ceruri..”
- VEZI? M-AI CHEMAT IARASI.
- Ce-am facut?
- M-AI CHEMAT. TU AI SPUS “TATAL NOSTRU CARE ESTI IN CERURI”. IATA-MA! AICI SUNT. LA CE TE GANDESTI IN MINTEA TA ACUM?
- la nimic.am vrut doar sa spun o rugaciune. Eu totdeauna spun.. “Tatal nostru”. Ma face sa ma simt bine dupa ce o spun ca si cand mi-am implinit o datorie.
- BINE, ATUNCI CONTINUA.
- Sfinteasca-se Numele Tau..
- STAI. CE VREI SA SPUI PRIN ACEASTA?
- Prin ce?
- PRIN “SFINTEASCA-SE NUMELE TAU”?
- Oh (surprins).. nu stiu ce inseamna.Cum as putea sa stiu? E doar o fraza din rugaciune. Apropo ce inseamna?
- ASTA INSEAMNA:ONORAT, SFANT, MINUNAT.
- Da, are sens. Niciodata nu m-am gandit la insemnatatea cuvantului “sfinteasca-se”. “Vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant..”
- CREZI, INTRA-ADEVAR CE-AI SPUS?
- Desigur, de ce nu?
- CE FACI CU PRIVIRE LA ACEASTA?
- Ce fac? Nimic, presupun. Ma gandesc doar ca ar fi minunat daca tu ai avea control peste toate lucrurile aici pe pamant asa cum ai acolo in cer.
- AM EU CONTROL PESTE VIATA TA?
- Bine… merg la biserica.
- DAR NU ASTA TE-AM INTREBAT. CE POTI SA SPUI DESPRE POFTELE FIRII PAMANTESTI CU CARE TE LUPTI? CE FACI CU TEMPERAMENTUL TAU NERVOS? STII CA ACEASTA ESTE O PROBLEMA PENTRU TINE. SI AMINTESTE-TI CE FEL CE CARTI CITESTI, CE PROGRAME TV. URMARESTI?
- Opreste-te de a ma mai critica! Sunt la fel de bun ca si restul de mincinosi din biserica.
-SCUZA-MA, TE ROG, DAR EU CREDEAM CA TU TE ROGI CA VOIA MEA SA SE FACA. DACA ACEASTA AR FI SA SE INTAMPLE, ATUNCI VA TREBUI SA INCEAPA CU ACEI CARE SE ROAGA PENTRU EA, CU TINE.
- Bine, recunosc ca am ceva cusururi si pentru ca Tu ai mentinoat cateva, ma gandesc ca as mai putea numi si altele.
- CRED CA SI EU AS MAI PUTEA NUMI CATEVA.
- Nu m-am gandit prea mult la ele pana acum, dar intr-adevar mi-ar placea sa ma las de unele din ele. Si atunci as fi cu adevarat liber.
- BINE, ACUM ESTI PE DRUMUL CEL BUN. VOM LUCRA IMPREUNA – TU SI EU. MULTE BIRUINTE POT FI CASTIGATE. MA BUCUR DE TINE.
- Asculta, Doamne, trebuie sa termin aici. Rugaciunea asta mi-a luat mai mult timp ca de obicei. “Da-ne noua painea cea de toate zilele..”
- RUGACIUNEA ESTE UN LUCRU PERICULOS. POTI SFARSI PRIN A FI COMPLET SCHIMBAT, STII ASTA! ESTE CEEA CE EU DORESC CA TU SA ALEGI. TU M-AI CHEMAT SI IATA-MA, SUNT AICI. ACUM ESTE PREA TARZIU SA TE OPRESTI. CONTIUNA-TI URMATOAREA PARTE DE RUGA, MERGI MAI DEPARTE.
- Mi-e frica!
- FRICA? DE CE TI-E FRICA?
- Pentru ca stiu deja ce-o sa spui.
- INCEARCA-MA SI VEI VEDEA.
- “Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri..”
- CE SA INTAMPLA INTRE TINE SI SALLY!
- Vezi? Am stiut! Am stiut ca o sa-mi amintesti de ea. Doamne, ea spune minciuni despre mine si niciodata nu mi-a platit datoria ce o are la mine. M-am jurat ca am sa o pun la punct.
- DAR RUGA TA CUM A FOST? CUM TE-AI RUGAT?
- Nu asta am vrut sa spun.
- BINE.CEL PUTIN ESTI SINCER, DAR NU CRED CA ESTE DELOC PLACUT SA PORTI POVARA AMARACIUNI IN INIMA TA, NU-I ASA?
- Nu, cel putin ma voi simti mai bine dupa ce mai voi razbuna pe ea, oh.. am facut deja planul cum sa ma razbun pe ea. O fac sa-i para rau de ce mi-a facut.
- N-O SA TE SIMTI MAI BINE, CI TE VEI SIMTI MAI RAU. RAZBUNAREA NU ESTE DULCE, GANDESTE-TE CAT DE NEFERICIT ESTI DEJA, DAR EU POT SCHIMBA TOTUL.
- Tu poti schimba starea? Cum?
- IART-O PE SALLY SI ATUNCI EU TE IERT PE TINE, URA SI PACATUL VOR FI PROBLEMA LUI SALLY DUPA ACEEA, NU A TA. TU POTI PIERDE BANI, DAR CEL PUTIN AI PACE IN INIMA TA.
- Dar, Doamne nu pot sa o iert!
- ATUNCI NICI EU NU POT SA TE IERT.
- Bine ai dreptate, dar mai mult decat sa ma razbun pe sally vreau sa am pace in inima. Bine, o iert!. Ajut-o sa gaseasca calea cea dreapta in viata, Doamne, stiu ca ea se simte mizerabil acum ca ma gandesc la asta si oricine ar face ca ea s-ar simti la fel, intr-un fel oarecare aratai calea.
- FOARTE BINE! MINUNAT! CUM TE SIMTI ACUM?
- Hhmmm, bine, chiar foarte bine. Stii, cred ca nu voi mai merge la culcare diseara atat de incordat ca si pana acum, pentru prima data de cand pot sa imi aduc aminte. Nici nu mai sunt obosit ca pana acum..
- DAR NU TI-AI TERMINAT INCA RUGA, CONTINUA..
- Bine. “Si nu ne duce pe noi in isipita si ne izbaveste de cel rau..”
- BINE, AM SA FAC SI ASTA, NUMAI NU TE PUNE PE TINE INSUTI IN LOCUL UNDE POTI FI ISPITIT.
- Ce vrei sa spui cu asta?
- SCHIMBA-TI PRIETENIILE, RENUNTA SA MAI MERGI IN LOCURILE IN CARE AI MERS PANA ACUM, NU TE MAI UITA LA FILME MURDARE, NU MAI ASCULTA CONVERSATIILE PACATOASE, NU TE MAI PUNE IN SITUATI URATE. UNII DIN PRIETENII TAI AU DEJA INFLUENTA ASUPRA TA, EI VOR SA TE IMPLICE IN LUCRURI GRESITE, NU TE LASA PACALIT. EI TE MINT CA SA SE DISTREZE DAR VA DUCE LA RUINAREA TA. NU TE FOLOSI DE MINE CA UN TAP ISPASITOR.
- Nu inteleg!
- DESIGUR CA NU INTELEGI. ASA PROCEDEZI TOTDEAUNA ,TE BAGI IN PROBLEME SI APOI FUGI LA MINE: D-NE AJUTA-MA SA IES DIN INCURCATURA ASTA SI ITI PROMIT CA NU AM SA MAI FAC! TI-A ADUCI AMINTE DE TOATE TARGUIELILE FACUTE CU MINE?
- Da, Doamne, mi-e rusine, imi pare rau!
- MERGI MAI DEPARTE SI TERMINA-TI RUGA.
- Pentru ca a Ta este imparatia, puterea, slava in veci. Amin!
- STII CE MI-AR ADUCE MIE SLAVA? CE M-AR FACE CU ADEVARAT BUCUROS?
- Nu, dar as vrea sa stiu. Vreau sa iti fac placere, pot sa vad ce viata mizerabila a fost pana acum, dar as vrea sa fiu unul dintre urmasii Tai.
- AI RASPUNS DEJA LA INTREBAREA MEA.
- Da?
- DA, LUCRUL CARE IMI ADUCE SLAVA ESTE SA AM OAMENI CA SI TINE CARE MA IUBESC.
- Doamne vreau sa vad ce poti face tu din mine, bine?
- DA O SA VEDEM.

Parintele Justin ne vorbeste despre un eventual razboi mondial

Se vorbesTe din ce in ce mai des de declansarea unui nou razboi mondial. In conjunctura politica de azi, noi, ca si crestini, in ce masura putem folosi arma?

Neamul nostru nu a dus niciodata razboaie de cotropire, noi doar am fost siliti sa folosim arma impotriva celuilalt, ca sa ne aparam pamantul si valorile date noua de Dumnezeu. Noi nu am avut cutezanta sa atacam si sa deranjam alte popoare. Toti cei care au venit ca asupritori peste noi ne-au devenit dusmani si sigur ca au fost intampinati cu neincredere si inversunare. Acum doar la comanda marilor puteri, suntem pusi in situatia de a lupta ca aliati in alte state, dar nu din initiativa noastra, ci tot la porunca stapanitorilor lumii.

Tocmai, parinte, ce facem in cazul in care esti obligat sa lupti impotriva unui stat ortodox, la comanda paganilor, cum s-a intamplat in Kosovo, cand romanii au trebuit sa bombardeze inclusiv biserici?

Aceasta este politica straina. Este foarte greu sa fii soldat astazi. Ce sa faca un purice in fata unui elefant? Trebuie sa te supui ordinelor stapanirii de care apartii. Dar mare va fi cel care va refuza, in numele lui Hristos. Bineinteles ca este o lepadare de Hristos sa bombardezi biserici si icoana lui Hristos. Insa acest pacat il vor plati toti cei care ordona aceste faradelegi. Dar daca vei avea curajul sa te opui, mucenic vei fi. Asa cum au facut si Mota si Marin, care vazand ca se trage cu mitraliera in obrazul lui Hristos, s-au dus si au luptat in Spania, unde s-au jertfit si sacrificat viata. Ei se duceau sa apere icoana lui Hristos cu arma in mana, noi ne ducem sa bombardam icoana lui Hristos cu arma in mana. Aceasta este diferenta dintre aceste generatii… Nu deschizi foc impotriva cuiva decat atunci cand esti in stare de aparare proprie. Romanii nu au scos sabia niciodata impotriva cuiva – avem aceasta cinste. Ne-au luat Cadrilaterul, ne-au luat Basarabia si Bucovina, noi nu ne-am razbunat sa cucerim, dar sangele martirilor nostri care au luptat sa dezrobeasca aceste pamanturi striga inaintea lui Dumnezeu pentru nedreptatea ce ni s-a facut; vor fi judecati si vor plati inaintea lui Dumnezeu toti cei care ne-au nedreptatit. Iar noi am stat si am asteptam mereu o pace, o liniste sau ajutor promis de straini, care niciodata nu a venit. Noi nu am tulburat niciodata istoria omenirii. Noi am fost oamenii pacii si am adus liniste Europei.

Recomandati crestinului sa se antreneze in lupte, sa iși pregateasca trupul de lupta?

Asta trebuie sa o faca armata si oameni specializati. Nu trebuie crestinul de rand sa invete fel si fel de tehnici de a ucide sau rani pe altul. Sa invatam in masura dreptului de aparare. Dar in rest arta luptei este arta diavolului, pentru ca noi nu avem dreptul sa omoram creatia lui Dumnezeu. Crestinul sa se pazeasca prin rugaciune, si nu prin arme sau alte tehnici de lupta. Pentru ca daca vine cineva si te ataca azi, te ataca organizat, cu mijloace in care tehnicele tale de lupta sunt cu totul neputincioase. Traim alte vremuri, in care razboiul si lupta se dau de la buton. Este alta politica veacului XX-XXI.

cititi interviul integral pe Atitudini.com

SFANTUL PATAPIE

 
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 8 decembrie, pe Sfântul Patapie. (sec. VII) Sfântul Cuvios s-a născut în oraşul Teba (Egipt) din părinţi binecredincioşi. A îmbrăţişat viaţa monahală, a părăsit Egiptul şi s-a dus la Constantinopol. Aici şi-a făcut o colibă lângă zidul marelui oraş, aproape de localitatea Vlaherna. Trăindu-şi viaţa întru sfinţenie, Cuviosul Patapie a fost învrednicit de către Bunul Dumnezeu cu darul tămăduirii. A săvârşit minuni până la bătrâneţe, când s-a mutat cu pace la Domnul, fiind îngropat în biserica Sfântului Ioan Botezătorul din Constantinopol.

Moaştele Sfântului se păstrează la Mănăstirea Loutraki din apropiere de Corint. Cum a devenit Sfântul Patapie ocrotitor al grecilor şi cum au fost aduse moaştele sale la Corint aflăm, dintr-un interviu publicat în

“Ziarul Lumina” din data de 8 decembrie, de la Înaltpreasfinţitul Dionisie, Mitropolitul Corintului.

„Sfântul Patapie a fost, aşa cum se ştie, un mare cuvios al Bisericii din secolul al IV-lea. S-a născut în Tebaida, în Egipt, a trecut la Constantinopol şi a fost călugăr la Prodromul, o mănăstire foarte mare şi cunoscută. La acest aşezământ monahal s-au văzut virtuţile sale, iar după trecerea la Domnul, trupul său nu a cunoscut stricăciune. Noi trăim această minune de mai bine de 1.700 de ani, căci avem moaştele lui întregi la mănăstire. De asemenea, Dumnezeu ne-a binecuvântat şi încă ne binecuvântează cu multe minuni făcute prin moaştele Sfântului Patapie. Moaştele sale s-au descoperit la 1600, în eparhia pe care o păstorim. O familie numită Notaras din Constantinopol, pentru a nu fi profanate după căderea metropolei sub turci, le-a luat la Corint. Au aşezat moaştele lui într-o criptă, la o mănăstire într-un munte şi din teama ca turcii să nu le descopere şi să le distrugă, au zidit cripta respectivă şi nu se vedea nimic. Mănăstirea şi cripta aveau şi picturi din acea vreme. Exista acolo un paraclis în care se oficiau slujbe în cinstea sfântului, dar nimeni nu ştia de ce. Nimeni nu ştia că moaştele Sfântului Patapie erau zidite în criptă. Corintenii îl iubeau foarte mult, cu toată inima lor, pe sfânt, fără să ştie că moaştele sale se află chiar în acea criptă unde veneau să se roage. În 1904, un grup de credincioşi în frunte cu clerici ai eparhiei noastre au hotărât să mărească capela şi paraclisul respectiv pentru a obţine un spaţiu liturgic mult mai mare. Când au dărâmat pereţii, au descoperit cripta şi moaştele întregi ale Sfântului Patapie. Exista şi un pergament pe care scria 'Cuviosul Patapie'. În acelaşi loc s-au descoperit şi moaştele Sfintei Ypomoni, nume care se tâlcuieşte 'răbdare', o trăitoare care a fost mama ultimului împărat din Bizanţ, precum şi moaştele Cuviosului Nicon cel Nou”.
O rasă a Sfântului Patapie a fost adusă la Catedrala Patriarhală care mai apoi a fost dăruită Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
„Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, am adus o rasă care a aparţinut cuviosului şi care a fost pusă pe moaştele sale. Odorul a fost adus la Catedrala patriarhală din Bucureşti spre închinare şi a fost, apoi, dăruită Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi aşezată de Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Casian la Catedrala episcopală din Galaţi. De atunci şi până astăzi, foarte mulţi credincioşi români au vizitat Mănăstirea 'Sfântul Patapie' - Loutraki şi eparhia noastră şi s-au închinat moaştelor cuviosului. S-au tradus în limba română Acatistul şi celelalte slujbe ale Sfântului Patapie. Prin toate acestea, văd şi simt că şi poporul român îl cinsteşte pe Sfântul Patapie. Ca episcop al unei eparhii apostolice, fiindcă la Corint a predicat Sfântul Apostol Pavel, ne bucurăm nespus de mult pentru aceasta”, a mai spus Înaltpreasfinţitul Dionisie, Mitropolitul Corintului.

Sfanta Filofteia

In calendarul sfinteniei crestine, la 7 decembrie este pomenita Sfanta Mucenita Filofteia, ale carei moaste se gasesc la Curtea de Arges. Dupa anumite stiri privitoare la viata ei, aflam ca s-a nascut pe la inceputul veacului al XIII-lea in orasul Tarnovo, care pe atunci era capitala "imperiului romano-bulgar", intemeiat si condus o vreme de fratii Petru si Asan, romani de neam. I s-a dat din botez numele "Filofteia", care in greceste inseamna "iubitoarea de Dumnezeu", lucru pe care il va dovedi cu fapta in cursul scurtei sale vieti pamantesti. Se spune ca si mama viitoarei sfinte era romanca de neam, din sudul Dunarii si o femeie foarte evlavioasa. De la ea a deprins prunca Filofteia dragostea de Dumnezeu si de aproa­pele, faptele de milostenie, rugaciunile si postul si alte virtuti care trebuie sa impodobeasca sufletul unui adevarat crestin. Fiind copila inca, Dumnezeu a chemat la Sine pe vrednica sa mama, ramanand astfel orfana. Cu incredere in Dumnezeu, a ramas in casa parinteasca, respectand toate cele ce invatase de la mama ei, traind mai mult pentru Hristos si pentru cei aflati in suferinta.

Dar dupa o vreme tatal ei s-a recasatorit, luandu-si o femeie cu o viata cu totul diferita de cea a primei sale sotii. Era firesc atunci ca aceasta femeie sa n-o iubeasca pe Filofteia, obisnuita cu rugaciunea, cu postul si cu mila fata de aproapele. Drept aceea, s-a pornit cu multa ura impotriva acesteia, mai ales cand se ducea la biserica sau cand se ruga si facea fapte de milostenie. In acelasi timp, cauta sa intarate si pe tatal blandei copile impotriva ei. Dar toate vorbele de ocara, bataile si muncile la care o punea tatal si mai ales mama ei vitrega, n-au putut s-o abata de la virtutile care ii impodobeau sufle­tul, mai ales de la faptele milosteniei. in inima ei se intiparisera cuvintele Mantuitorului: "Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui" (Matei 5, 7), dar mai ales cuvintele pe care le va spune El la dreapta judecata: "Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu si mosteniti im­paratia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa manamc, insetat am fost si Mi-ati dat sa beau, strain am fost si M-ati primit, gol am fost si M-ati imbracat, bolnav am fost si M-ati cercetat, in temnita am fost si ati venit la Mine " (Matei 25, 34-36). Intre altele, de multe ori cand ducea mancare tatalui ei la camp, o parte din ea o dadea unor oameni saraci. Intr-una din zile, pe cand avea 12 ani, acesta a urmarit-o ca sa vada ce face cu mancarea pe care trebuia sa i-o aduca la camp. Incredintandu-se ca o dadea celor lipsiti, s-a infuriat atat de tare, incat a scos securea pe care o purta la brau si a aruncat-o asupra fetei. A ranit-o grav la un picior, incat dupa putina vreme si-a dat sufletul in mana Ziditorului a toata faptura.

Nevrednicul tata, inspaimantat de uciderea propriei sale copile, a incercat sa-i ridice trupul spre a-l inmormanta. Dar Dumnezeu a ingreuiat in asa fel cinstitul ei trup, incat nici tatal ucigas, nici alti oameni n-au putut sa-l ridice. Ingrozit, a alergat la arhiepiscopul cetatii Tarnovo, istorisindu-i toate cele intamplate. Acesta, im­preuna cu mai marii cetatii, cu preoti, calugari si multime de credin­ciosi, s-au indreptat spre locul in care se afla trupul neinsufletit al tinerei Filofteia. Toti s-au incredintat ca erau in fata unei minuni dumnezeiesti. Ierarhii si preotii aflati acolo, au savarsit slujba prohodiriiei, dupa care au incercat sa-i ridice cinstitul trup, spre a-l duce in catedrala arhiepiscopala din Tarnovo. Nici de data aceasta cinstitul ei trup n-a putut fi ridicat. Au inteles ca Filofteia putea fi socotita acum ca o adevarata mucenita a lui Hristos si ca ea insasi nu voia sa fie dusa in cetatea Tarnovo. Sinaxarul ei arata ca sfintii slujitori au inceput sa spuna numele unor orase, biserici si manastiri din dreapta si din stanga Dunarii, spre a vedea daca nu se usureaza trupul sfintei, la rostirea vreunuia din ele. Cand s-a rostit numele orasului Curtea de Arges, deodata trupul s-a usurat si a putut sa fie ridicat. A fost instiintat de indata domnitorul roman de la Arges de dorinta sfintei Filofteia, ca cinstitul ei trup sa fie adus in tara sa. A fost intampinat la Dunare de domnitor, ierarhi, preoti, calugari si credin­ciosi, cu rugaciuni, cantari duhovnicesti, lumanari si tamaie. Sicriul cu trupul ei a fost dus apoi la Curtea de Arges.

Adevarul este ca moastele ei au ramas la Tarnovo si au fost aduse in Tara Romaneasca numai dupa anul 1393, cand taratul bulgar de la Tarnovo a fost ocupat de turci. Se pare ca de aici au fost duse pentru scurt timp la Vidin, probabil pana in 1396. Pentru a nu fi profanate, au fost oferite domnitorului Mircea cel Batran (1386-1418), care ie-a asezat in biserica Sfantul Nicolae (domneasca) din Curtea de Arges,  pe atunci catedrala mitropolitana, ctitoria domnitorilor Basarab I intemeietorul si Nicolae Alexandru, fiul sau.

Moastele Sfintei au ramas acolo pana in 1893, cand - datorita starii de degradare in care a ajuns biserica - au fost mutate in bisericile Sfantul Gheorghe, apoi la Adormirea Maicii Domnului-Olari, din aceeasi localitate. In timpul primului razboi mondial, cand o buna parte din tara era ocupata de trupe straine - au fost duse in paraclisul manastirii Antim din Bucuresti. Dupa incheierea razboiului au fost readuse la Curtea de Arges, dar de data aceasta in mareata biserica ctitorita de Neagoe Voda Basarab. Din 1949 au fost mutate in paraclisul din incinta acestei biserici, unde se gasesc si azi.

In felul acesta, Sfanta Filofteia a devenit o adevarata ocroti­toare a Tarii Romanesti. Moastele ei sunt venerate atat de credin­ciosii din partea locului cat si de alti crestini, din alte zone ale tarii, care isi indreapta pasii spre prima capitala a Tarii Romanesti. In mai multe randuri s-au facut procesiuni in tara cu sfintele ei moaste, mai ales in vreme de seceta. De la aducerea moastelor sale in tara si pana azi, in numeroase biserici s-au zugravit fie chipul ei, fie scene din viata ei (ca in bisericile Dobroteasa si Sfantul Gheorghe din Bucuresti, Sfanta Filofteia si Sfanta Vineri din Ploiesti, Adormirea Maicii Domnului din Mizil si altele). Icoane cu chipul sau impodo­besc casele credinciosilor. Unii parinti dau numele Filofteia fiicelor lor la botez, iar unele credincioase care iau ingerescul chip al calugariei, de asemenea poarta acest nume. Pomenirea ei cu lauda se face in fiecare an in ziua de 7 decembrie. A fost aleasa aceasta zi ca data de praznuire, indata dupa ziua Sfantului Nicolae, intrucat moastele ei au stat secole in sir in biserica domneasca din Curtea de Arges, care are hramul Sfantului Nicolae, deci la 6 decembrie. "Viata" Sfintei Filofteia este trecuta in Mineiul pe decembrie si in Vietile de sfinti pe aceasta luna, tiparite la noi in tara, iar insemnarile de calatorie ale unor straini care au trecut prin Curtea de Arges mentioneza prezenta moastelor ei in acest oras, precum si cinstirea de care se bucurau din partea credinciosilor romani.

La 28 februarie 1950, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat generalizarea cultului unor sfinti ale caror moaste se gasesc in tara noastra, intre care si Sfanta Filofteia de la Arges. Slujba speciala inchinata acestei generalizari a avut loc in octombrie 1955, la Curtea de Arges, in prezenta patriarhului Justinian Marina si a numerosi ierarhi romani si straini, invitati acolo, precum si a numerosi clerici si credinciosi. Sa cinstim si noi prin cantari duhovnicesti pe acesta sfanta ocrotitoare a Tarii Romanesti, zicand: "Laudam nevointele tale, Filofteie fecioara, cinstim patimile, marim indelunga-rabdarea ta, feri­cim sfantul tau sfarsit, cantam barbatia ta cea neinvinsa ce s-a aratat in trupul tau cel tinerel si crud; si privind toate ostenelile vieti tale care te-au preamarit pe pamant si in cer, unde acum locuiesti, te rugam fa pomenire si de noi cei ce alergam la racla sfintelor tale moaste, ca izbavindu-ne de toata nevoia si imparatiei cerurilor facandu-ne partasi, sa te laudam pe tine, graind unele ca acestea:

Bucura-te, cea din ceruri daruita romanilor;

Bucura-te, ca acum locuiesti la inaltime;

Bucura-te, ca stai vesnic intre cetele marite;

Bucura-te, ca prin tine Domnul mila ne trimite;

Bucura-te, ca-ti asculta rugile pentru tot omul;

Bucura-te, ca esti noua ajutor intru primejdii;

Bucura-te, cape tine te avem stalp al nadejdii;

Bucura-te, Filofteie, fecioara prealaudata!"

(Din Acatistul Sfintei Filofteia, icosul 12).

Sfantul Nicolae

Sfantul Nicolae, ierarhul din localitatea Mira, este cel mai cunoscut si iubit sfant al Bisericii Ortodoxe. Nascut in jurul anului 280, in localitatea Patara Lichiei, si trecut la cele vesnice in jurul anului 345, in localitatea Mira (astazi Kocademre, Turcia), acest sfant ierarh s-a facut pe sine chip al smereniei si al saraciei, slujind lui Dumnezeu si semenilor sai nu numai pana in ultimul ceas al vietii sale, ci si pana astazi.
Sfantul Ierarh Nicolae din Mira Lichiei este cunoscut drept ocrotitor al celor acuzati pe nedrept, al comerciantilor si al calatorilor, al fetelor nemaritate si al mireselor si, in mod special, al copiilor mici.

Sfantul Nicolae din Mira

Sfantul Nicolae s-a nascut in jurul anului 280, in localitatea Patara Lichiei, si a trecut la cele vesnice in jurul anului 345, in localitatea Mira (astazi Kocademre, Turcia). Acest mult-iubit sfant a fost randuit spre cinstire in ziua de 6 decembrie pentru ca in aceasta zi el i-a aparut in vis Sfantului Imparat Constantin cel Mare, cerandu-i sa-i ierte pe cei trei tineri nevinovati care urmau a fi omorati a doua zi.



Desi a fost cunoscut si iubit inca din timpul vietii sale, savarsind nenumarate minuni, ierarhul din Mira incepe sa fie cinstit mai ales incepand cu secolul al VI-lea, la peste doua sute de ani de la adormirea lui in Domnul, cand numele sau apare mentionat intr-un martirologiu roman. In acelasi secol, episcopul Nicolae din Pinara inalta o biserica inchinata Sfantului Nicolae din Mira Lichiei.

Desi papa Nicolae I al Romei zideste un mic altar inchinat Sfantului Nicolae in secolul al IX-lea, abia incepand cu secolul al X-lea cultul sfantului din Mira incepe sa se raspandeasca puternic in Apus. O ctitorie de seama in aceasta privinta este biserica bizantina din Burtscheid (langa Aachen, Germania), zidita de Oton al III-lea, care este asezata sub ocrotirea Sfantului Ierarh Nicolae.


In perioada cruciadelor, nenumarate Sfinte Moaste au fost luate din Rasarit si duse in Apus. Astfel, in secolul al XI-lea, un grup de saizeci si doi de cruciati din localitatea italiana Bari au luat (furat) din Mira cinstitele Moaste ale Sfantului Nicolae. Pentru a fi intampinate cum se cuvine, episcopul Nicolae din Venetia ridica doua biserici marete inchinate sfantului, una in Bari (1036) si alta in Venetia (1039); ambele biserici au fost sfintite in data de 9 mai 1098.
Cele mai multe date biografice despre ierarhul din Mira provin din lucrarea medievala "Legenda aurea", scrisa de Iacob de Voragina, in anul 1264. Odata cu increstinarea slavilor, cartea amintita a fost tradusa in limba slavona, drept pentru care cultul Sfantului Nicolae l-a inlocuit pe cel al zeului Mikula al agriculturii.

Treptat, sfantul din Mira a inceput sa aiba parte de un cult tot mai accentuat. Astfel, multe dintre bisericile inchinate sau nu acestuia au fost impodobite cu un ciclu intreg de fresce biografice infatisand principalele momente din viata sfantului.
In randul frescelor intitulate sugestiv "Viata Sfantului Nicolae" apar scene precum: nasterea sfantului; sfantul invatand carte, langa educator; hirotonia sfantului intru diacon; sfantul arunca bani in casa celor doua fete sarace; hirotonia sfantului intru preot; sfantul invie un corabier; hirotonia sfantului intru episcop; sfantul in temnita, primind Evanghelia de la Hristos si omoforul de la Maica Domnului; sfantul taind un copac in care sedeau diavoli; sfantul scapand de la moarte pe cei trei tineri; sfantul daramand o capiste idoleasca; sfantul aparand in vis imparatului Constantin si lui Avlavie; adormirea sfantului.

Astazi, ierarhul din Mira este este cunoscut in toata lumea, fiind mult cinstit si iubit de credinciosii de pretutindeni. Precum odinioara Sfantul Nicolae si-a pus sufletul pentru poporul sau, tot asa si astazi, el isi inalta rugaciunea cea cu indrazneala pentru nevoile tuturor celor care-l cauta cu credinta.
Rugaciune catre Sfantul Nicolae
Cel ce versi mir de mult pret la toata lumea si mie celui nevrednic si mai mult decat toti pacatos, daruieste-mi ca sa-ti aduc tie cantare, Parinte Nicolae. Tu, ca cel ce ai indraznire catre Dumnezeu, slobozeste-ma din toate necazurile ca sa cant tie: Bucura-te, Sfante Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni !



Indreptator credintei si chip blandetilor, invatator infranarii te-au aratat pe tine, turmei tale, adevarul lucrurilor. Pentru aceasta ai castigat cu smerenia cele inalte, cu saracia cele bogate. Parinte Ierarhe Nicolae, roaga pe Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.
In orasul Mira Lichiei, sfinte, sfintitor te-ai aratat; ca Evanghelia lui Hristos, cuvioase, plinind-o, ti-ai pus sufletul tau pentru poporul tau; mantuit-ai pe cei nevinovati din moarte. Pentru aceasta te-ai sfintit, ca un mare slujitor tainic al harului lui Dumnezeu.




O, preabunule parinte Nicolae, pastorul si invatatorul celor ce alearga cu credinta catre a ta folosire si cu fierbinte rugaciune te cheama pe tine, sarguieste degrab a le ajuta; izbaveste turma lui Hristos de lupii cei ce o rapesc pe ea, si toate partile crestinesti le ocroteste si le pazeste prin sfintele tale rugaciuni de galcevile lumesti, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie si de razboiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de sabie, de boala si de moarte grabnica; si precum ai miluit pe cei trei barbati care sedeau in temnita si i-ai izbavit pe ei de mania imparatului si de taierea sabiei, asa ne miluieste si pe noi cei ce cu mintea, cu cuvantul si cu lucrul suntem intru intunericul pacatelor si ne izbaveste de mania lui Dumnezeu si de chinul cel vesnic ca, prin solirea ta, cu ajutorul, cu mila si cu harul lui Hristos, Dumnezeu sa ne dea viata lina si fara de pacat, ca sa vietuim in veacul acesta, si de partea starii de-a stanga sa ne izbaveasca, si in partea de-a dreapta, impreuna cu toti sfintii, sa ne invredniceasca. Amin.
Teodor Danalache