Puterea rugaciunii

O strigare ascultata

* Scrisoare de recunostinta Sfantului Dimitrie Basarabov *

Suntem in luna Octombrie, luna incoronata de sarbatoarea Cuvioasei Parascheva, in al carei ajun scriu aceste randuri. Constiinta mea nu-mi mai ingaduie nici o amanare. Am amagit-o atatia ani ca voi face cunoscuta minunea pe care Dumnezeu, prin rugaciunile Sfantului Dimitrie Basarabov, a lucrat-o in viata mea! Desi trebuia sa fac acest lucru imediat dupa primirea si indeplinirea binecuvantarilor lui Dumnezeu, m-am amagit ca scriu azi, ca scriu maine, dar nu am reusit sa fac acest lucru pana acum. Am cerut ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului si al Sfantului ParinteDimitrie Basarabov, ca sa-mi pot indeplini aceasta fagaduinta macar acum. Imi doresc sa fie un dar de recunostinta, pentru marea minune pe care a facut-o cu fiul meu. Iata cum s-au intamplat faptele...

Necazul

Totul s-a petrecut in primavara anului 1989, in luna mai. Intr-o dimineata, al treilea copil al meu, in varsta de 22 de ani, cand s-a sculat din somn si a inceput sa umble prin casa, a simtit ca il doare talpa piciorului drept. Mergea schiopatand. L-am intrebat daca nu cumva in ziua anterioara a jucat fotbal si n-are probleme cu niscai vene, sau vreo entorsa, desi nu se putea observa nimic de genul acesta. Mi-a raspuns ca nu. I-am facut o usoara frectie, i-am acoperit piciorul cu o blanita si, cat timp am mai trebaluit eu prin bucatarie, el a adormit.

In ziua aceea, noi, parintii, trebuia sa plecam cu o urgenta la tara, undeva in apropierea Buzaului, asa ca l-am trezit din somn sa vedem daca il mai doare piciorul. L-a atins putin si mi-a spus ca-l mai doare. Crezand totusi ca durerea este de la fotbal si ca poate el nu ne-o fi spus tot adevarul, cu gandul ca s-a accidentat un pic si ca in scurt timp ii va trece, ne-am hotarat sa plecam, lasandu-l in grija fratilor lui.

Am plecat, dar, la scurta vreme, ne-am trezit acolo cu fiul nostru cel mic, in varsta de 12 ani, care ne-a spus speriat ca pe fratele lor mai mare l-au dus cu salvarea la Spitalul Judetean din Buzau. La nici doua ore dupa plecarea noastra, picioarele au inceput sa i se umfle, nu a mai putut merge si avea dureri foarte mari. Acum era internat la etajul 1, salonul 10. Cum acolo, la tara, circulau doar doua autobuze pe zi, dimineata si la pranz, eu n-am mai avut cu ce sa plec si m-am zbatut toata noaptea ca o leoaica in cusca, pana a doua zi dimineata, la ora 5, cand m-am intors acasa cu sufletul la gura. Mi se parea ca s-a lungit drumul si ca nu mai pot ajunge la spital... In orele cat statusem departe de el, disperata ca nu-l pot ajuta cu nimic, m-am rugat intruna lui Dumnezeu, sa aiba grija de el.

Cand am ajuns la spital si am intrat in salon, am vazut imediat ca baiatului meu ii era foarte rau. Avea ambele picioare inflamate, dureri insuportabile, transpiratii dese si abundente, gemea si-mi zicea: "Mama, ma dor picioarele in asa hal, parca cineva mi le rupe in doua". Cu sufletul indurerat si cu lacrimile pe obraji, am alergat la cabinetul medicului care il trata. "Domnule doctor, sunt mama lui! Va rog sa-mi spuneti de ce fel de boala sufera baiatul meu, ca pana acum nu a fost bolnav niciodata, cu exceptia unor mici raceli. Ce sa fie cu boala asta, asa, ca din senin?" "Are un debut de reumatism, l-am pus pe penicilina si-i facem injectii cu cate 800.000 de unitati, din 3 in 3 ore, plus alte medicamente... In 8-9 zile, se va face bine. Si ceilalti bolnavi din salonul lui tot la fel au fost si acum sunt bine, ati vazut?"



L-am rugat sa ma lase sa stau cu el, si m-a lasat. Au trecut pentru el patru zile si patru nopti de chin si durere, iar pentru mine de zbucium sufletesc si neodihna. Dar in ciuda tratamentului destul de serios din punct de vedere al dozelor si prescrierilor medicului, baiatul meu se simtea din ce in ce mai rau. Asa ca am mers din nou la cabinetul medicului si i-am spus:

- Domnule doctor, copilul meu se simte parca si mai rau, nu observ nici un fel de ameliorare si sunt foarte ingrijorata de sanatatea lui!

- Ne lipseste un medicament, pe care ar fi trebuit sa i-l administram odata cu celelalte si nu-l gasim aici, in Buzau.
- Dati-mi va rog o reteta si ma duc sa il caut pana la marginea pamantului.

Am plecat imediat la Bucuresti, unde am gasit medicamentul, si pana seara m-am intors cu el la spital. Era un unguent pe care i l-am aplicat asa cum mi s-a recomandat de catre medic. Dar... nici o ameliorare. Baiatului meu ii era din rau in mai rau, slabea din ce in ce mai mult, deoarece, din cauza durerilor, nu putea sa manance mai nimic. Ma duceam de la ora trei dimineata si stateam ore in sir la cozi interminabile, sa pot reusi sa-i cumpar lapte, iaurt, copane de pui si ce mai puteam, sperand ca din toate acestea doar-doar o sa manance ceva. Mergeam plangand pe strada, cu sacosele in mana, fara sa mai tin cont de lumea care se uita dupa mine. Imi stergeam ochii si fata pe culoar si apoi intram in salon, fortandu-mi din cand in cand un zambet pentru a-mi ascunde durerea si spaima de pe fata mea, ca sa nu-l influentez negativ.
Una cate una, cu chin si dureri, au trecut cele 8 zile de tratament. Mai ramasese una singura, prescrisa de medic, timp in care starea baiatului meu se inrautatise continuu... Asa ca am vorbit din nou cu doctorul.
- Domnule doctor, ce fac eu cu baiatul? Tratamentul este pe sfarsite si nici urma de ameliorare! De ce mi-l tineti aici, daca dupa cate se pare, nu-i cunoasteti boala? Dati-mi o trimitere in alt oras, la un spital mai dotat!
Au fost de acord. Luasem deja decizia asta si m-au trimis cu baiatul la Bucuresti.
Frica

Din fericire, am o sora la Bucuresti. Am chemat-o la telefon imediat si am rugat-o sa vina ea sau cumnatul meu cu masina lor si sa ma ia cu baiatul. A doua zi dimineata, la ora 8.00, cumnatul meu ma astepta la poarta spitalului, cu masina. Am coborat baiatul in carucior pana langa masina, l-am pus cum am putut pe bancheta din spate si am plecat, facandu-mi cruce, catre Bucuresti. Inainte de a ne face externarea, l-am intrebat pe doctor:

- Ce parere aveti, se va face sanatos baiatul meu?

- Asa si asa, nu stiu!



Catedrala patriarhala din Bucuresti

In drum spre Bucuresti, imi priveam baiatul cu inima sfasiata de mila, cum isi ducea suferintele catre un alt spital, spre alti medici, palid, slab si istovit de boala, si ma intrebam in gandul meu: "Doamne, acum il duc cum il duc, dar este viu! Dar cum il voi aduce, oare, inapoi acasa de la Bucuresti?". Aveam numai ganduri sinistre. Acum, ca si atunci cand eram cu el in spital si vedeam ca e din ce in ce mai rau, traiam durerile mamei care isi vede fiul mort. Mi-l imaginam mort si privegheat si ingropat, simteam durerea dorului nesfarsit, traiam durerea de a-i vedea numai hainele si unele obiecte, facand un efort nebun sa-mi ascund suferinta interioara de ochii cumnatului meu, cu cate un scurt zambet "de imprumut".
Mai aveam inca destula distanta de parcurs pana sa ajungem in Bucuresti, iar eu simteam ca sunt gata sa ma prabusesc sub povara neinchipuit de grea a tulburarii mele interioare. Aceste dureri imi rapisera si puterea de a mai putea face vreo rugaciune, lucru care ma inspaimanta, pentru ca Dumnezeu si Biserica cu preotii ei erau punctul suprem in care dintotdeauna eu imi gaseam linistea, speranta, nadejdea si forta de a face fata tuturor necazurilor. Nu cu mult timp in urma Domnul ma ridicase chiar pe mine de pe marginea gropii, si se mai intamplasera si alte minuni dumnezeiesti in casa mea, atunci cand ma apropiam de disperare. Dar, si de aceasta data, tot Dumnezeu era acela care vedea si simtea cat de mult sufera una din fiicele Lui risipitoare. I-a fost mila de mine. L-am simtit ca vine din nou spre mine, dandu-mi aceeasi putere de altadata, ca sa pot din nou striga cu toata puterea gandului si a sufletului: "Doamne, Tu esti Doctorul Doctorilor! Vad bine ca doctorii de pe pamant imi fura toate sperantele, dar stiu foarte bine ca acolo unde ei sunt neputinciosi, cu voie sau fara voie, Tu pe toate le poti, de vei voi si de aceasta data sa ma ajuti. Stiu ca nu sunt vrednica sa mai intorci, Sfinte, fata spre mine si aproape ca nu indraznesc sa-Ti mai cer si sa Te mai rog, dar unde sa ma duc? La cine sa strig? Pe cine sa chem? Ca din aceasta lume nimeni nu ma poate ajuta!"



Sfantul Dimitrie Basarabov

Si iata ca si de aceasta data m-am prins de "Sfanta Mana" Divina, ce simteam ca-mi este intinsa, si m-am intarit in speranta si nadejde si, cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns cu bine la Bucuresti. Cumnatul meu, avand un medic mai apropiat familiei, l-a rugat printr-un telefon sa vina sa-mi vada baiatul acasa la dansii; si a venit.

A vazut baiatul, a analizat cu atentie si foaia de observatie de la spitalul din Buzau si mi-a spus: "Doamna, cam ce v-au spus medicii din Buzau, va spun si eu". "Totusi, m-a sfatuit sa-l duc si la spitalul de la Foisorul de Foc, care apartinea Ministerului de Interne, dar mai intai sa astept sa-mi obtina aprobare, deoarece la acest spital nu aveau acces decat salariatii din minister si rudele cele mai apropiate. In cele din urma m-a sunat, spunandu-mi ca a obtinut aprobare, dar ca trebuie sa astept pana luni. In timp ce vorbeam la telefon, baiatul meu, care auzise aceasta convorbire, a exclamat cu deznadejde si durere in suflet: "E mult pana luni! Eu nu mai rezist pana atunci!". Iar eu i-am raspuns: "O sa rezisti, dragul mamei. Il vom ruga pe Dumnezeu sa se milostiveasca de noi!".


Medicamente nu mai aveam de cand plecasem din Buzau, iar cele pe care le luase nu i-au fost de nici un folos. Ganduri negre incepusera sa-mi dea tarcoale din nou. Sora mea, cumnatul si baiatul lor erau din ce in ce mai tristi, iar eu citeam pe fetele lor sentimentele de compatimire. In casa nu se mai auzeau decat gemetele baiatului meu, totul in jur parea mohorat, numai tristete si amaraciune, iar eu ma gandeam, deja, in ce fel il voi cobori luni, de aici, de la etajul cinci, pe fiul meu? Viu sau mort? Dar la aceasta intrebare, L-am lasat pe Dumnezeu sa-mi raspunda. I-am spus surorii mele: "Eu trebuie sa alerg cu baiatul meu la mila lui Dumnezeu! Maine dimineata ma voi duce la Sfanta Liturghie la Patriarhie si voi ingenunchea la Sfintele Moaste ale Sfantului Dimitrie Basarabov. Iar luni dimineata am sa plec la Cernica, la Sfantul Ierarh Calinic, facatorul de minuni". "Mergi, sora mea, unde crezi, numai sa se faca baiatul sanatos!", mi-a raspuns.

Minunea

Era sambata seara. Sora mea si toti ai casei s-au culcat foarte devreme, spre deosebire de alte seri cand mai intarziau in fata televizorului. Ajunsa in dormitor, am luat de sub perna brosura cu rugaciunea "Braul Maicii Domnului", am ingenuncheat si am citit. M-am rugat apoi cu cuvintele mele, plangand, implorandu-L pe Dumnezeu, pe Maica Domnului si pe sfintii Dimitrie Basarabov si Calinic de la Cernica, la ale caror Sfinte Moaste luasem hotararea sa alerg. Cand nu m-am mai priceput cum sa ma mai rog si ce sa mai zic, m-am ridicat, intorcandu-ma cu fata spre patul in care era culcat baiatul meu, care de cand sosisem, nu se putea odihni din pricina durerilor, decat atipind cateva minute.



Acum, incredibil, dormea linistit! In timpul rugaciunilor mele, nici n-am mai constientizat daca s-a mai vaitat sau nu, lucru pe care il facea tot timpul. M-am uitat mirata la el. Dormea asa de linistit, ca mult timp nu am avut curajul sa ma culc la picioarele lui, de teama sa nu-l scol. Pana la urma i-am luat picioarele in brate si i le-am udat cu lacrimi, ridicandu-mi din nou gandul la Maica Domnului: "Tu stii ce inseamna durerea pentru Fiul tau, stii si suferinta fiului meu, ai Te rog mila de el si alina-i durerile si, daca vrei, vindeca-i boala!". Am adormit cu aceste rugaciuni, nerabdatoare sa treaca noaptea mai repede si sa plec la Patriarhie, sa ajung la Sfintele Moaste. Catre dimineata, m-a trezit fiul meu din somn, in momentul cand si-a tras picioarele din bratele mele. Tocmai il visam: strada dintre Casa Poporului si Patriarhie aparea in vis asfaltata, cu un fel de linii albe, trasate ca la pistele de atletism. Capatul lor nu se vedea. Semana perfect cu terenul acela pe care se intrec atletii. Eu ma aflam impreuna cu baiatul la capatul acestor linii. El s-a asezat foarte vesel in pozitie de start si mi-a zis razand: "Mama, o sa vezi ca eu de aici o sa plec pe jos pana in Militari (unde locuieste sora mea)", iar eu i-am raspuns: "Mai, baiatul mamei, tu nu poti merge pe picioarele tale nici 2 metri, dar pana in Militari!", dar el a repetat. "O sa vezi ca de aici am sa plec pe jos, pana acolo, in Militari!". In acest moment al visului m-am trezit din somn si, vazand ca isi misca picioarele, am crezut ca o sa-l apuce durerile din nou. Am ramas mirata cand, uitandu-ma pe fereastra, am observat ca incepusera sa se reverse zorile, deci, dormisem si eu, si mai ales el, toata noaptea, fara sa se mai zvarcoleasca de durere. Nu-mi venea sa cred. L-am intrebat: "Cum te simti? Nu te-am mai auzit deloc vaitandu-te, sau am dormit eu prea greu?".

- Nu, nu ma mai doare nimic!

Si il vedeam ca se foieste sa coboare din pat.

- Stai! Ce faci? O sa vii gramada jos!

- Vreau sa merg la baie si te rog sa ma lasi singur, sa nu pui deloc mana pe mine, ca simt ca pot sa merg.
A mai stat cam 5 minute pe marginea patului, apoi s-a ridicat pe picioare, s-a sprijinit de sifonier, apoi de perete, a trecut in hol, din hol in baie si inapoi, fara ca eu sa mai pun mana pe el. Eram uluita... Ce se intamplase? Si cum? Nu-mi venea sa cred ochilor. Baiatul meu mergea singur, dureri nu mai avea, umflatura picioarelor disparuse, si-mi spunea ca ii este foame, dar ca prefera sa mai doarma, pentru ca se simte foarte obosit si va manca mai tarziu. Nu va pot explica imensa bucurie pe care am simtit-o atunci! M-am apropiat de el, l-am mangaiat si i-am spus:

"Mama, mare este puterea si mila lui Dumnezeu, a Maicii Domnului si a Sfintilor lui, si, in cazul nostru, a Sfantului Cuvios Parinte Dimitrie Basarabov. Maica Domnului, careia i-am adresat ultimele rugaciuni si cu care am adormit in minte, ne-a trimis in ajutor un sfant doctor grabnic ajutator, nevazut, dar simtit si adeverit prin fapte, pe Sfantul Dimitrie Basarabov".

Ca sa nu se poata strecura vreo urma de indoiala sau semn de intrebare de unde si cine a facut aceasta minune, am fost incredintata tocmai prin visul din care abia ma trezisem.

Startul de plecare pe care il precizase baiatul: "De aici am sa plec pe jos, pana in Militari" era chiar locul unde se aflau Sfintele Moaste ale Sfantului Dimitrie. In vis, el a facut de doua ori aceasta precizare: "De aici am sa plec si am sa merg pe jos".
Desi abia se iveau zorile, nu am mai avut rabdare. M-am imbracat imediat sa plec la Patriarhie sa-I multumesc lui Dumnezeu. Pe baiat l-am lasat adormit. Am mers cu foarte mare bucurie la moastele Sfantului Dimitrie, am ascultat Sfanta Liturghie, m-am inchinat si I-am multumit Domnului din inima. Cand m-am intors, sora mea a insistat sa mergem totusi a doua zi la doctor. Baiatul a dormit linistit toata noaptea, iar dimineata a coborat cu liftul pe picioarele lui (nu cum il urcasem, numai Dumnezeu stie!). Am ajuns la spital, unde cei doi medici ne asteptau.


"Acesta-i baiatul?", ma intreaba medicul care il vazuse.

- Da, domnule doctor.

- Dar ii era tare rau cand l-am vazut!

- Da, dar acum nu-i mai este...

Mi-a cerut din nou fisa medicala, au consultat-o amandoi, s-au mai uitat si la baiat, l-au mai pus sa mearga, si mi-au zis mie si cumnatului meu: "Vreti sa-l mai lasati la noi vreo doua-trei saptamani, o sa-l tinem ca in pension? Vrem sa vedem ce s-a intamplat si daca-i mai revine boala".

Intre timp conversau soptit, cred ca si ei isi dadusera seama ca s-a intamplat o minune dumnezeiasca, dar cum eram in timpul unei dictaturi atee, nu puteam vorbi nimic despre Dumnezeu...

Baiatul a stat la Spitalul de la Foisorul de Foc timp de trei saptamani, exact ca "in pension". Cum l-am dus, asa l-am luat: perfect sanatos. Am venit acasa, dupa putin timp a mers din nou la serviciu, acum s-a casatorit, are o fetita de trei ani si jumatate, are si o masina, pe care o conduce cu aceleasi picioare pe care le-a purtat atatea zile nemiscate in carucior. Au trecut de atunci multi ani si nu a mai avut nici o problema. Isi vede de serviciu si de treburile gospodaresti, ba ne ajuta si pe noi, in mare masura.

S-ar fi cuvenit si se cuvine ca niciodata sa nu lipsim, nici el, nici eu, de la marea sarbatoare a Sfantului Dimitrie Basarabov, de pe 27 octombrie, dar cum locuim in alt judet, venim mai rar, desi acestea nu pot fi niste scuze. De aceea il rog pe Sfantul Dimitrie sa ne ierte si sa ne ajute sa venim sa-i multumim mai des. Imi reprosez ca nu-i suntem recunoscatori cum i s-ar cuveni si il rog sa ne ierte.

FLOAREA DIMION - Balta Tocila, com. Scortoasa, Buzau
Pe ultimul tarm, cu Sfantul Nectarie

Nu stiu exact cand am luat cunostinta despre Parintele Nectarie. Eram studenta in Bucuresti, prin anii '94-'97, cand prietena mea care studia teologia m-a dus la manastirea "Radu Voda". Obisnuia sa ma ia cu ea ca sa ne inchinam la icoane si sa lasam acatiste. In acea zi era duminica si am asistat la Sfanta Liturghie.



Mi-a povestit despre Sfantul Nectarie, ca este un sfant izbavitor de boli si cancer. Dar pentru ca pana atunci nu prea avusesem probleme de sanatate, nu am dat mare importanta acestor informatii.
Mult mai tarziu, am inceput sa citesc "Formula AS", intai de la mama mea, care nu pierdea si nu pierde nici un numar, iar apoi am devenit si eu cititoare fidela. Din paginile revistei am aflat mai multe despre minunile acestui drag si Sfant Parinte.
La un moment dat, prin toamna anului 2008 si apoi, mai pronuntat, in primavara anului 2009, am inceput sa am niste stari psihice mai ciudate. Trecatoare, la inceput, s-au agravat pe intreg parcursul anului 2009 si mi-am dat seama ca sufar de depresie. Pentru cine nu a trecut prin asa ceva, depresia poate parea o afectiune usoara sau lipsita de importanta, dar in realitate, ea este ca o negura a sufletului si a spiritului. Starile psihice sunt cumplite, sufletul - pustiu si gol. Am trait stari de panica, frici, fobii. Nu imi mai gaseam rostul pe lumea asta (desi am sot si copil). Tot timpul imi era frica sa nu se intample ceva grav cu cei din jurul meu. Ganduri suicidare imi dadeau tarcoale, desi stiam ca in mod normal niciodata nu as face asa ceva si stiam ca ele sunt tesute de mintea mea aflata in intuneric. Am slabit foarte mult si imi era frica chiar si sa ma hranesc. Imi era frica de mancare. Sora si mama mea s-au ingrijorat si s-au temut sa nu am cancer. Am consultat si un medic specialist, am luat vitamine, dar starea sufleteasca nu trecea si era coplesitoare. Atunci mi-am adus aminte ca pe lumea asta Dumnezeu ne-a lasat rugaciunea si mi-am adus aminte de Sfantul Nectarie. Nu pot sti ce e in firea noastra, ce ne face sa apelam doar in ultima instanta la Dumnezeu si la Sfintii lui, ca la ultima solutie, ultimul tarm, ultima sansa. Intotdeauna il lasam pe Dumnezeu la sfarsit, desi El e cu noi de la inceputuri, dintotdeauna, este si va fi cu noi pana la sfarsitul veacurilor, asa cum ne-a promis. Am inceput sa citesc acatistul Sfantului Nectarie, l-am descoperit pe Sfantul Ioan Maximovici de San Francisco, si cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns in toamna anului 2009 la mormantul Sfantului Parinte Arsenie Boca, parinte care, desi nu a fost canonizat inca, este pentru noi, romanii, un luminator al sufletelor noastre.

Treptat, am inceput sa-mi revin. Acum ma simt bine. Starile de moarte sufleteasca nu au mai revenit. Rugaciunile la Sfantul Nectarie m-au ajutat foarte mult si ma ajuta si acum, chiar daca uneori uit sa-i citesc acatistul, uit sa ma gandesc la Dumnezeu, la Domnul nostru Hristos, la Maica Sa Preacurata, la Sfintii nostri si la Ingerii nostri Pazitori. Dar Ei nu uita de noi si nu ne lasa niciodata. Ei sunt cu noi acum si vor fi cu noi de-a pururi, doar noi trebuie sa ne amintim ca ei exista pentru noi, pentru ajutorul nostru, pentru sufletele noastre pacatoase. Aveti incredere si nu deznadajduiti niciodata.
Cu drag,
OANA - Galati

Biserica Sfantul SPIRIDON -vechi din Bucuresti

Icoana facatoare de minuni a Sfantului Spiridon
Moartea si Invierea unei biserici: Sfantul Spiridon Vechi.

Vara aceasta se implinesc douazeci de ani de la demolarea stravechilor biserici bucurestene Sfanta Vineri si Sfantul Spiridon Vechi. Daca despre Sfanta Vineri s-a mai vorbit, cea de-a doua a ramas cu suferinta nespovedita. O bisericuta enorm de iubita, care astazi a renascut si-n care se petrec minuni ceresti

Vesti mari de la Athos

Bisericuta e uitata parca acolo, in delirul din inima Bucurestiului. Foarte mica, simpla, fara turle. Smerita. Ca sa patrunzi in ea, trebuie sa te apleci si sa cobori cateva trepte inauntrul pamantului. Coplesita din toate partile de blocuri trufase, colosale, de vuietul asurzitor al masinilor ce alearga necontenit pe Splaiul Unirii. Si totusi, chiar din clipa-n care inchizi dupa tine portita de fier si intri in curtea bisericii, intreg acest vacarm se stinge in jurul tau, ca printr-un fel de minune. "E puterea Sfantului Spiridon!" Rostite soptit, dar cu vadita mandrie, aveam sa aud aceste cuvinte spuse de zeci de oameni, care se inchina aici, zi de zi, de o viata. Una din cele mai iubite biserici din Bucuresti.
E duminica, multimea de credinciosi n-a incaput nici pe jumatate in tenebrele aurii, subpamantene, palid luminate de policandre, candele, vitralii si vesmintele de argint ale nepretuitelor icoane. Cantecele preotesti abia razbat de acolo, din intunericul stralucitor si inmiresmat, astfel ca oamenii stau putin aplecati, ca sa auda mai bine, imbratisand coloanele de piatra alba. E-o arsita cumplita si totusi nimeni nu se clinteste din loc. Au incremenit parca toti, in diferite pozitii, cu capetele plecate si ochii intredeschisi, sub puterea cuvintelor Liturghiei. In altar sunt doi preoti. Parohul tanar, Ioan Iordache, alaturi de un calugar batran, desprins parca din icoanele stravechi. Totul in faptura acestui monah pare alungit, subtiratec. Fruntea plesuva si senina, intreg chipul, terminat cu o barba firava, argintie, degetele lungi, delicate, usoare, cu care binecuvanteaza norodul... Aflu printre soapte ca este parintele diacon Iustinian, de la manastirea athonita Prodromu. Ucenicul cel mai apropiat al egumenului Petroniu Tanase si unul din cei mai insemnati duhovnici de pe Muntele Sfant. Ca a venit astazi aici, ca sa le dea enoriasilor o veste mare: s-ar putea ca, in scurt timp, biserica lor sa primeasca din Grecia o particica din moastele Sfantului Ierarh Spiridon, Mare Facator de Minuni! O veste uriasa, caci acestea nu sunt moaste ca toate moastele. Particelele lor nu sunt imprastiate pe la sute de manastiri, asa cum se obisnuieste. E vorba de singurul sfant "intreg" din ortodoxie, ce sta si azi asezat pe tron, in racla, inca din veacul al Iv-lea. Faptul c-o parte din trupul sau va fi adusa in aceasta bisericuta din Romania este o mare cinste. Demonstreaza ca aici se gaseste una din cele mai importante "Case" ale Sfantului Spiridon, din cate sunt si au fost vreodata in lume.

Icoana tamaduitoare

Asta le spune azi oamenilor, in predica, parintele Iustinian de la Athos: ca aici s-au savarsit dintotdeauna "minuni grabnice", la fel cum si Sfantul Spiridon e socotit "grabnic facator de minuni si tamaduitor de bolnavi". Inauntru, in stanga intrarii, este o racla cu baldachin - optsprezece kilograme de argint masiv - pe care este incrustat chipul Sfantului. Acolo va fi pusa farama promisa din trupul cel binecuvantat. Desi micutul sicriu stralucitor e gol de mult timp, oamenii se inchina fierbinte inaintea lui, de parca ar contine moaste intr-adevar. Speranta ca ele vor fi odata acolo le da putere, credinta. Iar de partea cealalta a intrarii, se afla celebra icoana facatoare de minuni a bisericii. In jurul ei, puhoiul de crestini a lasat un cerc gol. Doar din cand in cand se apropie cate unul, plecandu-si genunchii vreme indelungata, uitand de sine. Vad cateva femei care plang in timp ce-si apropie buzele de paravanul de sticla, cuprinzand cu amandoua palmele rama icoanei, de parca ar avea in fata trupul unei fiinte omenesti. Ma apropii si eu, aproape cu teama. La inceput, din cauza scanteierii ar-gintului, nu poti vedea chipul de dedesubt, de pe lemnul innegrit. Abia tarziu, cand privesti atent inauntru, incepi sa ii deslusesti ochii. Ochii Sfantului Spiridon! Tristi, larg deschisi, te urmaresc parca de departe, din bezna, din adancul icoanei seculare. Apoi ii descoperi si chipul alungit, nespus de slab, firele subtiri ale barbii zugravite in amanunt, coborand in onduleuri delicate. Poti avea nevoie de minute intregi ca sa distingi intreg acest chip prin intunecimile icoanei, dar atunci cand reusesti sa-l vezi cu adevarat, te cutremuri. Mihaela Gulie , tanara femeie de la pangar, imi spune ca "a vazut cu ochii" zeci si zeci de miracole "grabnice" savarsite de icoana aceasta.Bolnavi fara scapare ce s-au rugat o singura data aici, iar apoi au venit sa multumeasca, declarand ca au simtit "concret, in trupul lor", puterea tamaduitoare a Sfantului. Cancere. Inima, arterite, mai ales femei care nu pot zamisli prunci cu nici un ajutor al medicinei. I-a vazut, a vorbit cu ei. I-a vazut pe batranii din toate blocurile din jur care au fost partasi atunci, cu ochii mariti de spaima si uimire, la demolarea bisericii de catre "Ceauseasca", in 1987, si care au plans dupa biserica lor ca dupa un om drag. "Au fost multe lacrimi aici, multa jertfa, pe locul acesta...", zice. In fata altarului, parohul Iordache mirunge copii. Uneori, calugarul athonit ii ridica zambind din bratele mamei si ii saruta.
La urma, dupa miruit, cei doi preoti se despart in pridvor. Simplu, fara multe cuvinte. E prima oara cand au slujit impreuna. Apoi parohul reintra in biserica. Spovedeste cativa barbati, apoi savarseste o cununie. Iar in cele din urma, se indreapta spre mine, tinand in maini o carte de aur.
Racla Sfantului in asteptarea moastelor


Secole de iubire

N-ai zice ca are 47 de ani, ci mai mult. Numeroasele slujbe il ostenesc. Ochii sai albastri par mereu ca lacrimeaza. De unul singur, tine in biserica un program ca de manastire. Luni, miercuri, vineri, sambata, duminica, de dimineata pana seara. Liturghii, acatiste, molitve, vecernii, dar mai ales lungile rugaciuni de dezlegare si pentru vindecarea bolnavilor. Iar oamenii sunt multi. Teribil de multi. Parintele Iordache imi spune ca nu poate altfel. Are in spate o istorie prea lunga si preoti prea vrednici ca sa nu tina si el toata rinduiala mai departe. Preotul de dinainte, Alexandru Zaharescu, a cerut ca biserica sa fie demolata peste el. Pur si simplu. Afara erau buldozerele, gata sa loveasca. El s-a prins strans cu bratele de piciorul de piatra al Sfintei Mese si nu voia sa mai iasa. A fost nevoie de cinci securisti care sa-l scoata din biserica, in timp ce se zvarcolea din toate puterile. Astfel de preoti a avut biserica asta! Parintele Iordache a inteles cata forta are acest loc, inca din prima zi in care a venit aici. El e ctitorul noii biserici, el a recladit-o din temelii, aidoma celei dintai, dar mereu a simtit ca locul, locul insusi "emana har". Preotul deschide cartea de aur si citeste. Nume multe de domnitori si boieri care au iubit bisericuta asta cu patima, inzestrand-o cu averi incredibile. Ghica, Cantacuzini, Mavrocordati... La 1680 a fost prima. Apoi s-a preschimbat in manastire, una foarte bogata, care a fost inchinata ierarhilor din marea Patriarhie a Antiohiei. Insusi Prea Fericitul Silvestru al Antiohiei, unul din cei mai insemnati patriarhi din intreaga ortodoxie, a venit la Bucuresti in 1747 si a ramas vreme de doi ani, ca sa zugraveasca icoana ferecata azi in argint, a Sfantului Spiridon. Da, icoana pe care tocmai o privisem a fost pictata "de mana de patriarh apostolic"! Ceea ce nu e putin. Aceasta icoana si pisania de deasupra intrarii sunt singurele piese de patrimoniu religios cu inscriptii in limba araba, de pe intregul pamant romanesc. Parintele Iordache a scotocit ani la rand prin batranele arhive ale Patriarhiei. S-a cutremurat afland ca asta a fost "biserica de suflet" a domnitorului Constantin Brancoveanu. Desi ctitoria lui favorita, biserica Domnita Balasa, se afla la doi pasi, el venea tot aici. Venea-n fiecare duminica, impreuna cu cei patru fii si cu ginerele Ianache, pentru ca apoi sa se urce bucuros sufleteste in caleasca si sa porneasca pe Calea Victoriei, catre palatul lui de la Mogosoaia. Apoi, Eminescu. O amiaza intreaga s-a
Biserica Sfantul Spiridon, asa cum arata astazi
inchinat la icoana Sfantului Spiridon, chiar c-o zi inainte de a pleca pe jos in lunga sa calatorie spre Blaj. Nicolae Iorga a ingenuncheat si el in fata altarului acestuia, sub Pantocrator, si s-a rugat indelung, cu exact doua zile inainte de a fi ucis... Ce i-a adus pe toti acesti oameni aici, intr-o bisericuta care era pe atunci la marginea Bucurestiului? Asta se intreaba mereu preotul Iordache. Si tot el isi da raspunsul, de fiecare data acelasi: "Probabil ca acelasi lucru care ma face si pe mine, astazi, aici, atat de fericit...".

Crima

Ei bine, toata istoria aceasta a spulberat-o Elena Ceausescu intr-o singura dimineata de vara. Nimeni nu poate pricepe de ce. Aici, comunistii n-au inaltat blocuri, cum au facut deasupra altei biserici mult-iubite, Sfanta Vineri, demolata tot in `87. Bisericuta asta n-a stat in calea nimanui, a nici unui plan de urbanizare. In locul ei a ramas un loc gol. O parcare. Si-atunci, de ce? Cei mai multi spun c-a fost pur si simplu un moft al Elenei Ceausescu, "o distractie" de-a ei. Parintele Iordache a apucat sa-l cunoasca pe preotul batran de dinainte, cel care vroia sa moara odata cu biserica. L-a cunoscut inca de pe cand slujea in biserica veche. Il descrie astfel: "Ca un pustnic era. Inalt, puternic, cu o barba lunga si alba asa, pana la brau. Mare orator, ca un vultur avea privirea, impunatoare, iar cand vorbea, parca vorbea Sfantul Ioan Gura de Aur din fata altarului. Din ochii lui ieseau vapai, cuvantul sau era viu, era tunet. Darz, parea ca absolut nimic nu i-ar putea sta vreodata in cale. L-am vazut apoi pe parintele Zaharescu, chiar in iarna lui `89. Era ger, o zapada mare, iar el isi pusese pe trotuar, in fata locului gol unde fusese biserica, o masuta si un scaun pliant vechi, cu panza roasa. Chiar atunci, imediat dupa moartea lui Ceausescu. Incercanat, slabit, palid, barba ii era ravasita... Statea pe scaunelul acela cu ochii pierduti, drept ca o lumanare si aduna bani de la trecatori pentru reconstructia bisericii sale. Pana ce a murit, n-a avut in minte decat asta: sa fie din nou biserica aici, asa cum a fost..."
Preotul ma indruma la o batrana ce locuieste, de peste 30 de ani, chiar in blocul de deasupra bisericii. Foarte credincioasa, apropiata a parintelui Zaharescu, Aurelia Gheorghiu a trait pe viu, clipa de clipa, intreaga drama a demolarii bisericii. Ma primeste cu drag in casa. Doar cand aduc vorba de bisericuta care-a fost odata aici, isi pleaca capul pe umarul drept si zambeste cu lacrimi. Se uita la mine, imi vorbeste normal, dar in timpul asta lacrimile ii curg pe obraz firesc, de la sine, fara ca femeia sa le poata stapani. Ma duce in balcon, de unde se vede biserica. Identica cu cea veche, exact in acelasi loc si totusi... Aurelia Gheorghiu, martora la demolarea Bisericii, inchide ochii. Imi vorbeste despre ce-a fost acolo, jos, doar cu ochii inchisi. Vede. Vede totul, cu o precizie incredibila. "Da, parca vad... Biserica era la fel. O bisericuta calda, primitoare, totul in jur era numai pace. La doi metri de intrare era o gradinita rotunda, cam de 10 metri. In dreapta era un clopot montat pe un schelet de lemn cu trei picioare, inalt de vreo 4 metri - parca si acum aud clopotul acela, cum canta de frumos... Si era soare si liniste... Liniste, da... Si era un plop mare, batran, care s-a uscat acum doisprezece ani... Gradinita era ingradita cu un gard verde, inalt asa, de un metru, si pe acolo ma plimbam eu seara cu sotul meu si eram fericiti..." Sotul Aureliei a murit demult. Ea pastreaza in balcon doua caramizi din altarul bisericii vechi, pe care le-a "furat" atunci, de sub gheara buldozerului. A avut mai multe, vreo 10-12, dar le-a daruit bisericii refacute, la fel ca sutele de crestini care au fost acolo, in dimineata aceea blestemata de 27 august 1987. Pe acestea doua, insa, le-a pastrat. Atunci cand se simte foarte-foarte singura, le pune una peste alta si se roaga inaintea lor, in apartamentul ei de bloc, gandindu-se ca are in fata un altar adevarat, de biserica. Se roaga si isi aminteste. "Era intr-o miercuri. Da, da, sigur miercuri era! Parintele fusese anuntat c-o seara inainte: "Gata, se termina totu`!". Abia a avut timp sa stranga in graba icoana facatoare de minuni si alte cateva icoane si obiecte de pret. Dimineata, ei erau aici. Niste soldati, doua buldozere, un tractor cu remorca. Si multi securisti. Au terminat repede, cred ca vreo patru ore a durat totul. Eu am vazut de la balconul asta cum il scoteau pe parinte cu forta niste barbati din biserica. Am coborat in fuga. Erau foarte multe femei langa parintele. Mai mult femei am fost acolo, barbatii stateau si se uitau de la geam. Le era frica sa nu-i ia securistii si sa ne ramana copiii pe drumuri. Parintele era in fata noastra, se uita la clontii buldozerului cum intrau in pereti, intindea mainile spre biserica si plangea. Plangeam si noi, deodata cu el. O zi intreaga, preotul nostru a plans incontinuu, ma si miram ca de unde mai are lacrimi. Eu ma uitam cum cadeau zidurile alea si ma tot gandeam, asa, la cate povesti ne spusese parintele despre fiecare coltisor din biserica asta, cat amar de istorie e facuta acum una cu pamantul, sub ochii nostri. Asa ma gandeam si le-auzeam pe femei plangand in jurul meu, de parca jeleau un mort, zau asa, boceau parca un om, nu ziduri. Iar spre amiaza, am vazut-o pe Elena Ceausescu. Cu totii am vazut-o. Trecea incet, incet, cu masina pe pod... Statea in fata, langa sofer, cu capul intors si se uita spre biserica. Eu cred ca pentru asta a si trecut, ca sa-si vada "opera", sa verifice ca totul s-a sfarsit. Se uita, se uita... Si deodata, a inceput sa zambeasca. Se uita la noi, cei care stateam in jurul bisericii daramate si radea. Nu era zambet ala, ranjet era. Ceva inspaimantator, dracesc. Doar cateva secunde, dar acele secunde o sa le tin minte toata viata. Ranjetul ala al ei...

Parintele Iustinian de la Athos Aurelia Gheorghiu, martora la demolarea Bisericii

Apoi i-a facut semn soferului si au pornit mai departe, in viteza. Noi am ramas acolo pana seara tarziu. Din bisericuta nu mai ramasese absolut nimic. Parca nici nu fusese acolo vreodata. Eu m-am intors acasa, in camera asta, dar n-am putut dormi. Multi ani dupa aceea, am tot auzit clopotul in mintea mea, diminetile. Mai ales cand era soare il auzeam. Clopotul acela care canta atat de frumos, pentru mine si pentru sotul meu..."

Incredibile vindecari

Cobor din bloc si ma intorc la parintele Iordache. De aici inainte, el stie povestea. Pe 28 august 1987, o parte din trupul bisericii a fost pur si simplu ingropata pe langa grajdurile de porci ale manastirii Cernica. Erau partile ei cele mai de pret: coloanele de piatra cioplita, porticul cu pisanie de la intrare, catapeteasma, ancadramentul ferestrelor si altarului... Oamenii au tinut minte locul. Imediat dupa caderea comunismului, s-au dus si le-au dezgropat, de parca ar fi scos la lumina trupul unui om care a murit si a inviat. Cu ele au recladit biserica. N-a mirat pe nimeni ca superbele usi din lemn masiv de la intrare, sculptate migalit, vechi inca de la ctitorii veacului al Xvii-lea, au fost gasite ca usi la garajul "cuiva" care astazi este mare demnitar al tarii.
Batranele bucati de biserica au fost puse cu cinste pe vechile lor radacini. Apoi Patriarhul insusi a chemat aici un tanar preot, pe nume Ioan Iordache. L-a chemat cu mari rugaminti. Fusese paroh intr-o comuna de tigani "cu probleme", langa Portile de Fier, unde a reusit sa inalte "din nimic" trei biserici si sa-i aduca pe oameni la credinta. Patriarhul a simtit in el ravna si harul unui adevarat ziditor. Noua biserica a fost sfintita la 26 octombrie 1996. Au fost de fata cei mai mari ierarhi romani - trei sferturi din Sfantul Sinod! -, Patriarhul Ignatie al Iv-lea al Antiohiei si intregului Orient, sase diaconi, 21 de preoti si peste 5000 de crestini. Toti marturisind unanim ca dintotdeauna au simtit aici "o mare putere". Iar chiar in fata, pe scena, intre cei doi mari patriarhi, puteai vedea un preot batran, slabit, dar care mai pastra inca o privire impunatoare, "ca de vultur": parintele Alexandru Zaharescu. Cand a intrat apoi in biserica si a ajuns in fata icoanei asezate chiar pe locul ei vechi, din dreapta intrarii, a izbucnit in hohote de plans. Viata i se sfarsea cu o minune. Bisericuta lui mult iubita inviase din morti.

Minunile Sfantului Spiridon

In acesti ultimi zece ani, icoana Sfantului Spiridon a facut minuni nenumarate. Preotul Iordache ofteaza adanc, ridicand ochii spre cer. Nici nu stie cu cine sa inceapa. Iata, nu mai departe aici, in acelasi bloc cu Aurelia Gheorghiu, locuieste un barbat, Ion Georgescu: "Omul asta tocmai avusese trei atacuri cerebrale
Parintele Ioan, sufletul bisericii Sf. Spiridon

Medicii i-au spus ca mai are foarte putin de trait. Paralizat, abia putea sa mearga in doua carje. Incet, foarte incet. Venea sa se roage la icoana Sfantului si-mi tot zicea ca parca simte asa, un ajutor, in sufletul lui. Cand a avut ultima criza, a hotarat sa nu mai cheme ambulanta. Nevasta lui l-a tinut, l-a ajutat sa ajunga pana in fata icoanei. S-a rugat, cu ultimele puteri. Acum nu mai are nevoie de cele doua carje. E un om vesel, plin de viata. Nu exista slujba la care el sa lipseasca. Mereu imi spune: "Doar forta Sfantului Spiridon ma tine azi in picioare...". Apoi, doamna Elena Pironescu. De noua ori operata de cancer, doctorii ii dadusera doar trei luni de viata. A venit aici si s-a rugat, punandu-si in biserica asta ultimele sperante. Intr-o noapte, i-a aparut in vis Sfantul Spiridon, cu intocmai acelasi chip ca-n icoana noastra. Sfantul vorbea cu ea. Ii poruncea sa mearga deindata
sa se inchine la locurile sfinte de la Ierusalim. A doua noapte, l-a visat din nou. Iarasi ii poruncea sa se duca. Imediat, cat mai repede. Femeia a mers. S-a inchinat acolo, la Pestera Nasterii lui Hristos, la Mormantul Sfant. In scurta vreme, am primit o veste de la ea, ca nu se va mai intoarce niciodata. Au trecut noua ani de la acel fatal diagnostic al medicilor. E bine-sanatoasa, lucreaza chiar in orasul Bethleem si-n fiecare an ne trimite de acolo, ca danie, cate un rand de vesminte preotesti. Toate scrisorile ei incep cu urmatoarele cuvinte: "Pe mine numai mana Sfantului Spiridon m-a tinut in aceasta viata..."".

Nasteri miraculoase

Au fost multe asemenea cazuri. Parintele Iordache a observat chiar o anumita regula: orice credincios care trece o data si se inchina la icoana asta, e imposibil sa nu mai vina inca o data. Toti revin. "Pentru ca simt un ajutor imediat, chiar din clipa in care incep sa se roage..." Imi povesteste despre alti bolnavi, despre oameni pagubiti financiar carora li s-au intors banii dupa o singura rugaciune, despre femei care au nascut prunci cu un ajutor nelumesc... De pilda, prezentatoarea de televiziune Iuliana Marciuc. Medicii nu-i dadusera decat cel mult sansa nasterii "in vitro". Intr-o seara a ajuns, din intamplare, in biserica asta. "Nu stia ce sa faca, incotro sa mearga", isi aminteste parintele. "A stat putin in fata altarului, apoi s-a gandit sa treaca sa-mi zica si mie cateva vorbe inainte de plecare. Parca avea nevoie de cineva caruia sa-i impartaseasca necazul ei. Am ascultat-o, m-am uitat la dansa si i-am zis: "Eu cred, totusi, ca se poate". A zambit. Nu avea incredere. Credea ca-i zic asta doar ca sa o linistesc. Ca sa-i arat ca nu vorbesc doar asa, abstract, i-am spus ca vom incepe chiar de maine. I-am dat un canon: Acatistul Sfantului Spiridon, al Sfintilor Ioachim si Ana, Acatistul Maicii Domnului... Plus post, smerenie, rugaciune la icoana facatoare de minuni. Ea mereu zambea: "Parinte, dar oare nu e prea mult de rugat?". Atunci ii ziceam, taios: "Nimic nu-i prea mult daca-ti doresti cu adevarat copilu` acesta!". A venit la bisericuta noua saptamani de zile, luni, miercuri, vineri si duminica, rugandu-se la icoana si implinind intreg canonul pe care i l-am dat. Iar dupa exact 40 de zile o aud la telefon: "Parinte, sunt insarcinata!". Nici doctorilor nu le venea sa creada. Si cu cantareata Sanda Ladosi s-a intamplat la fel, aceeasi situatie. Aflase de la Iuliana Marciuc despre minunile Sfantului Spiridon, ii ceruse numarul meu de telefon. I-am dat acelasi canon, si chiar acum cateva duminici, i-am botezat copilul aici, in biserica noastra. Ce sa va mai spun? Tot din lumea televiziunii, doamna Andreea Marin. Un caz la fel de grav ca cel al Iulianei Marciuc. Am fost primul om pe care l-a instiintat ca este insarcinata. Ma implora sa fac si eu rugaciuni la Sfantul Spiridon pentru dansa, zicea mereu ca invidia oamenilor e mare, ca simte multe puteri negative din partea semenilor, ca se simte singura, ca i-e frica. Nu mai avea curaj, pierduse deja o sarcina, facuse o operatie complicata, ajunsese aproape la deznadejde. Iar astazi, imi spune asa: "Parinte, sa stiti ca eu sunt insarcinata doar prin mijlocirea rugaciunilor la Sfantul Spiridon...". Dar dintre toate aceste femei, cel mai tare m-a impresionat Nadia Comaneci. Ea chiar nu mai spera deloc ca va mai putea avea vreodata copii. Renuntase de mult la gandul asta. Odata a trecut pe aici, impreuna cu sotul ei Bart, iar eu am indraznit sa ii spun: "Nadia, ai tot ce-si poate dori un pamantean. Numele tau a inconjurat planeta, esti iubita pretutindeni. Un singur lucru iti lipseste: fructul dragostei intre tine si barbatul tau". Ea a suspinat: "Ce sa-i faci parinte, daca asa a randuit Dumnezeu...". Atunci am simtit asa, nu stiu cum, parca un imbold de undeva, de dincolo de fiinta mea. Imediat am chemat-o la mine. Am binecuvantat-o, apoi i-am pus o mana pe cap, cealalta mana am pus-o pe icoana Sfantului Spiridon si-am inceput sa fac chiar atunci, pe loc, o rugaciune de ajutorare pentru nasterea de prunci... Va spun, foarte rar am fa-cut asa ceva in viata mea. Chiar si dansa s-a speriat putin, aproape a alergat spre usa, zicand: "Fereasca Dumnezeu si Maicuta Domnului! La ce va ganditi? Cum sa mai pot face eu copil la varsta asta, parinte?!...".
Fragment din pictura noua a bisericii

A vrut sa plece. Eu insa am insistat. Parca Dumnezeu m-a indemnat atunci sa nu cedez, sa-i poruncesc sa se-ntoarca. Iar ea a simtit ca vorbesc foarte serios, ca altcineva vorbeste prin gura mea de preot. S-a intors, cuminte, eu i-am pus iarasi mana pe cap si-am facut rugaciunea pana la capat. La urma, am pus-o sa sarute icoana Sfantului Spiridon, sa se inchine inaintea ei si abia apoi am lasat-o sa plece. Iar dupa scurta vreme, primesc un telefon din America, de la sotul Nadiei. Imi dadea marea veste. Imi multumea pentru clipele acelea din biserica, pentru faptul c-am insistat sa nu plece, pentru rugaciunile pe care le-am facut. Parca nu-mi venea nici mie sa cred. Apoi au venit amandoi aici cu copilul, ne-am strans in brate, am facut o rugaciune de multumire. Eu i-am taiat motul copilului, am ramas pana azi duhovnicul Nadiei. A fost ceva cu adevarat emotionant. Da, as putea sa spun, un miracol."

Minunea cea mai mare

Toate aceste cazuri foarte clare, imediate, de ajutoare si vindecari, i-au dat nadejde in suflet parintelui Iordache. Nu-i poate intelege deloc pe cei care tot spun ca Biserica ortodoxa nu se implica in problemele concrete, sociale, ale oamenilor. Tocmai de aceea, acum cativa ani, a vrut sa le dovedeasca tuturor pana unde poate merge aceasta putere a rugaciunii. In jurul bisericutei se inalta acum unul dintre cele mai mari centre medicale si de asistenta sociala din intreg Bucurestiul. Cladiri impresionante, cu sali de clasa pentru copii nevoiasi, cantine cu mese gratuite, farmacii, cabinete medicale, laboratoare de analize... Pentru toate astea nu a cerut niciodata vreun ban, nu a cersit, n-a alergat dupa sponsori. S-a incapatanat sa vada daca le poate cladi numai si numai prin rugaciune. Fara nimic altceva. Slujind zi de zi in altar, cerand mereu ajutorul Sfantului Spiridon. Doar el, preotul singur, cu cele doua palme impreunate in fata unei icoane. Daca i s-a oferit, a primit. Dar atat...

Doua firicele de iarba

Nu asta i se pare insa cea mai mare dintre minunile care s-au petrecut aici. Exista si o alta, mai mare. S-a intamplat anul trecut, atunci cand bisericuta a primit din Grecia, in semn de pretuire, papucul de matase rosie cu care au fost incaltate moastele Sfantului Spiridon. Acolo, in insula Corfu, Sfantul Spiridon e considerat calator. Pleaca noaptea din racla, acolo unde este

chemat. Din cauza asta, o data pe an, trupul intreg al Sfantului este dezbracat de vesmintele de ierarh si imbracat cu altele noi. Racla cu tronul arhieresc se deschide, iar vesmintele vechi se taie si se impart celor mai vrednice biserici ortodoxe din lume. Ei bine, in caseta primita la Bucuresti, papucul Sfantului era putin tocit. Iar alaturi se aflau... doua firicele de iarba! Calugarii din Corfu le gasisera lipite de talpa papucului. E absolut imposibil ca cineva sa le fi bagat acolo. Se lipisera singure, in ultima calatorie a Sfantului. Asta i se pare parintelui Iordache cea mai mare minune petrecuta aici, de cand este el preot. Mai mare decat toate vindecarile, decat toate zidurile cladite in jurul sau. Aceasta. Cele doua firicele de iarba.

"Frica de Dumnezeu"

Iti poate fi frica de cineva necunoscut sau cunoscut ca fiind un rau factor, dar sa spui ca trebuie sa-ti fie frica de Dumnezeu, dupa cum ne cere Scriptura, pare nefiresc. Si asta pentru ca noi stim ca Dumnezeu doreste sa Se uneasca cu noi, in vreme ce frica ne face sa ne indepartam si sa vedem in cel de care ne-am indepartat pe cineva care ne pune in pericol viata.



Dar frica de Dumnezeu este opusul fricii de lume. Frica de Dumnezeu vestita de Scriptura, este frica de a nu-L pierde, este dorinta de a ramane in El si nu de a ne ascunde de El.

Pana la unirea cu Dumnezeu avem nelinisti si temeri. Sa nu uitam ca si Apostolii, dupa rastignirea lui Hristos, s-au ascuns de frica iudeilor (Ioan 20, 19). Se temeau pentru ca Duhul nu se pogorase peste ei. Insa, cand omul a ajuns la unirea cu Dumnezeu, el nu se mai tulbura nici daca lumea intreaga s-ar porni impotriva lui. Ajunge la vorbele psalmistului: "Domnul este luminarea mea si mantuirea mea; de cine ma voi teme? Domnul este aparatorul vietii mele; de cine ma voi infricosa? " (Ps. 26, 1-2).



Multe persoane inteleg frica de Dumnezeu ca frica de pedeapsa. Isi spun: "nu fac asta pentru ca nu doresc sa fiu pedepsit”. Aceasta frica este specifica celor care nu au progresat in credinta., caci Sfantul Evanghelist Ioan spune ca “in iubire nu este frica” (1 In 4,18). Cel ce a progresat nu savarseste binele nici de teama de a nu fi pedepsit si nici din dorinta de a fi rasplatit, ci pentru ca isi iubeste Parintele.



Dar Parintii considera aceasta frica de pedeapsa ca fiind “inceputul vietii celei adevarate”. Frica de pedeapsa aduce constientizarea pacatelor si vesteste chinurile ce vor urma din cauza acestei false vietuiri. Aceasta frica duce spre pocainta, infranare de pacate si efort de implinire a voii lui Dumnezeu.



Cu cat inainteaza omul in aceasta lucrare, pe atat de mult locul fricii este luat de dragoste. Progresul duhovnicesc este descris de Sfantul Isaac Sirul astfel: "Omul, cat este in trandavie, se teme de moarte. Iar cand se apropie de Dumnezeu, se teme de judecata. Dar cand a inaintat deplin, a inaintat in dragoste”.



In concluzie, trebuie sa stim ca Dumnezeu nu-si doreste copii fricosi, ci persoane implinite pana la “masura barbatului desavarsit, care este Hristos” (Efes. 4, 13).

JUDECATA FINALA-

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.

Pentru a vorbi de Judecata Finala, ar trebui vorbit de rasplata, pentru a vorbi de rasplata trebuie sa vorbim de fapte bune si rele, pentru a vorbi de fapte bune si rele trebuie sa vorbim despre cei ce le-au facut, pentru a vorbi de cei ce le-au facut, trebuie sa ne referim la oameni, si ca sa ne referim la oameni trebuie sa ne raportam la Creatia lui Dumnezeu.

Cand a facut Dumnezeu animalele, plantele si toate celelalte, prin intelepciunea Sa a hotarat sa faca pe om dupa Chipul si Asemanarea Sa ca sa se bucure de ceea ce El a creat cu atata dragoste. Totusi stia ca omul se va departa de El si va ajunge sa se comporte mai josnic decat dobitoacele, dar de drag pentru cei ce aveau sa raspunda marii Sale iubiri i-a creat pana la urma.

Mereu zicem: Sa nu pacatuim ca sa nu se manie Domnul. Ce e aceasta? E puterea lui Dumnezeu de a anula pe moment mila proprie pe care o simte si de a lasa pe om sa simta consecintele pacatelor proprii, evident pentru ca omul sa vada unde e Stapanul cel dulce si iubitor. Ceea ce se va intampla in ziua Judecatii in Valea lui Iosafat (caci acolo vor fi chemate neamurile) nu se va mai intampla niciodata. Caci omul nu va mai pacatui si va fi “un cer nou si un pamant nou”. Pacatele celor prezenti la Judecata se vor vadi tuturor celor de fata. Nimeni nu se va putea ascunde atunci si de altfel nimeni nu va putea sa se scuze.

Sfarsitul lumii il aduce fiecare om care nu se pocaieste pentru pacatele lui si este indiferent fata de Jertfa Sa de pe cruce. Acolo, fratii mei, a inceput rascumpararea noastra si acest moment va fi vesnic amintit caci toate s-au innoit prin Iisus Hristos. La Judecata de Apoi va fi mare tulburare si amaraciune in sufletele celor pacatosi.

Se vor tulbura pentru ca vor vedea ca pacatul i-a facut goi inaintea lui Dumnezeu, i-a dezbracat de Haina Sa si i-a lipsit de orice posibilitate de mantuire si de atunci s-au predat cu totul iadului.Vor simti amaraciune, pentru ca vor privi cu multa deznadejde la cei ce se veselesc si au devenit albi si stralucitori asemenea fecioarelor intelepte cu candelele umplute cu untdelemnul milosteniei: ”Iata Mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care o va afla priveghind." Ce este cu aceasta sluga? Este acel om care s-a imbogatit in Hristos, care a invatat sensul rabdarii in suferinta, care a primit toate cele din lume ca din mana lui Dumnezeu, care a pus multa iubire in mainile Domnului si El i-a raspuns prin mai multa iubire. Privirea Celui Rastignit va fi dulce si calda fata de dreptii care au mostenit Raiul. Pentru acesti oameni Judecata de Apoi se va asemana cu cea mai frumoasa poveste de dragoste unsa cu pecetea dreptatii dumnezeiesti.

Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.
Hristos îi va judeca pe toţi oamenii exclusiv pe baza felului cum ei i-au slujit lui slujindu-şi unul altuia, celui mai mic dintre fraţi. Aceasta va arăta cum l-a iubit fiecare persoană pe Dumnezeu şi pe cei din jurul lui. Dragostea de Dumnezeu şi pentru om devin una şi aceeaşi dragoste. Este împlinită în Hristos şi este Hristos. Ca să iubeşti cu această iubire înseamnă să iubeşti cu dragostea lui Hristos şi să împlineşti "noua sa poruncă" - "iubiţi-vă unul pe altul aşa cum Eu v-am iubit pe voi." (Ioan 13:34-35, 15:12) În aceasta stă plinătatea vieţii spirituale. În aceasta, şi numai aceasta, omul va intra la judecata de pe urmă. Este încoronarea tuturor virtuţilor şi rugăciunii, ultimul şi cel mai perfect fruct al Duhului lui Dumnezeu în om.

A doua venire a lui Hristos va fi Judecata tuturor oamenilor. Însăşi prezenţa Sa va fi judecata. Pentru aceia care îl iubesc pe Domnul, prezenţa sa va fi bucurie nesfârşită, viaţă veşnică în Împărăţia Cerurilor. Pentru aceia care îl urăsc pe Domnul, aceeaşi prezentă va fi tortură nesfârşită, iad şi moarte nesfârşită.

PARINTELE AMBROZIE IURASOV RASPUNDE INTREBARILOR CREDINCIOSILOR:

Raspunsuri duhovnicesti fundamentale

  Ce inseamna Biserica luptatoare, ce este ecumenismul, cand vine Hristos si care sunt semnele sfarsitului?

- Nu-mi place când este multă lume în biserică. Toţi fac gălăgie, merg dintr-o parte în alta şi asta mă distrage de la slujbă, de la rugăciuni. Probabil că ar fi, mai bine ca biserica să fie individuală. Este posibil aşa ceva?

- Este posibil. Fiecare om este o biserică individua lă. Dacă îţi este greu, mergi într-un colţ al casei, în cuie uşa sufletului tău şi nu lăsa acolo pe altcineva in afară de Domnul.

In Moscova, atunci când e oră de vârf, cu metro ul circulă foarte, foarte mulţi oameni. Şi fiecare din tre ei este singur. Sunt mulţi pe lângă tine, dar te poţi simţi ca în pustie. Unii merg pe scările rulante, alţii citesc ziare, alţii repetă pentru examene. Tu însă, să spui rugăciunea lui Iisus: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa)!” Există creştini ortodocşi care se roagă oriunde-ar fi. Dacă ştiu unele rugăciuni pe de rost, le zic, dacă nu, le citesc. Pe copertă scrie „Poveşti”, iar în interior este o carte de rugăciuni.

La biserică trebuie să mergi în fiecare sâmbătă sea ra, duminică dimineaţa şi în zilele de sărbătoare. Dacă se poate, chiar mai des. Dacă nu puteţi merge la sluj be în timpul săptămânii, măcar intraţi în biserică, în chinaţi-vă până la pământ şi spuneţi: „Doamne, binecuvintează-mă la muncă!”. Şi Domnul vă va binecu vânta, iar cu această binecuvântare toate vor spori… Mergeţi şi lucraţi spre slava lui Dumnezeu!

- Când începe mântuirea omului?

Mântuirea începe atunci când voinţa lui Dumnezeu se întâlneşte cu acordul omului. Dacă voia noastră es te împotriva voii lui Dumnezeu, atunci avem de dus o cruce grea, pătimim. Ce înseamnă să trăieşti după voia lui Dumnezeu? Trebuie să reţinem că fără voia lui Dumnezeu niciun fir de păr nu cade de pe capul omului. Drept aceea, primiţi toate ca din mâna lui Dumnezeu. Să presupunem că cineva ne-a jignit; noi nu trebuie să ne supărăm, ci să spunem: „Domnul mi-a dat asta pentru răbdare, căci El a spus: «prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre» (Luca 21, 19). Cel ce va răbda până la sfârşit, acela va fi mântuit”.

Iar dacă nu vom răbda, ci vom lovi în aproapele nostru, răzbunându-ne, vom pătimi şi ne vom chinui dupa aceea; vom deveni răi şi nu ne vom mai putea controla. Mulţi oameni se aduc pe ei înşişi într-o situaţie disperata din cauza vieţii nedrepte pe care o au şi, astfel, ajung în spitale sau chiar se sinucid. Trebuie să luăm aminte că suntem chemaţi în aceasta lume pentru a ne pregăti veşnicia, pentru a intra în viata veşnică de fericire. Dar pentru curăţirea sufletului trebuie să muncim mult, să smulgem din rădăcină toate patimile şi păcatele: ura, supărarea, gelozia... Şi atât de multe sunt aceste patimi, încât nu pot fi numărate. Cum să luptăm cu ele? Mai înainte de toate trebuie să vedeţi care este patima ce vă roade cel mai mult şi „declaraţi-i război”. Atunci când veţi fi biruit această patima, pe celelalte le veţi îndepărta mai uşor…

Odată a venit la noi o cunoştinţă care era foarte suparată: plângea, blestema chiar. Şi, încercând să o linistim, am întrebat-o: „Ce s-a întâmplat, de ce eşti suparată?”

Apoi am găsit pentru ea cuvinte bune, blânde. După ce ne-a spus despre ce era vorba, s-a mai liniştit. Astfel trebuie să ne liniştim şi noi sufletul atunci când nu are pace. Dacă sufletul e într-o astfel de stare, spune-i: „De ce eşti necăjit, te-a supărat ce va?”

Domnul îţi va ierta toate păcatele. Atunci de ce să nu-i ierţi şi tu pe aproapele? Insuşi Domnul spu ne: „...cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura” (Matei 7, 2). Atunci când ne vom judeca pe noi înşine, când ne vom aminti de păcatele noastre vom şti că „Domnul ne «rabdă»; de ce să nu-i «răbdăm» atunci şi noi pe aproapele nostru?!”

- De ce unii primesc mai multe daruri decât alţii?

- Domnul ştie cui şi cât să-i dea. Unuia îi dă 10 talanţi, altuia 5, iar altuia unul singur. Fiecăruia după puterile sale. Dar va cere de la fiecare în aceeaşi mă sură. Cel care a primit 10 talanţi va fi tras la răspunde re pentru ei, ca nu cumva să-i fi îngropat.

- Ce este mai bine să citeşti: toată Biblia sau nu mai Noul Testament?

- Biblia cuprinde Vechiul şi Noul Testament. Insuşi cuvântul „biblia” înseamnă cărţile, în limba greacă. Inainte de a citi Vechiul Testament trebuie să-l fi învă ţat temeinic pe cel Nou, pentru a înţelege prorociile. De exemplu, în Vechiul Testament (Facere 22, 2) ci tim că Domnul l-a binecuvântat pe Avraam cu un fiu, Isaac, dar i-a spus să-l jertfească pe Muntele Moria. Acesta a ridicat un altar şi când era gata să-l jertfească pe fiul său, îngerul l-a oprit. Aceasta este o prorocie despre evenimentele ce se vor petrece în Noul Testa ment: aducerea ca Jertfă a Fiului Iisus Hristos de către Tatăl. Isaac purta lemnele spre munte, iar Iisus a pur tat în acelaşi fel crucea spre Golgota.

Există o profeţie a Parintilor care spune că iudeii trebuie să reconstruiasca Templul şi să-l întâmpine acolo pe Antihrist, deoarece îl vor confunda cu Mesia.

Iata încă un exemplu edificator în ceea ce priveşte legatura Vechiului Testament cu Noul Testament. Po porul lui Israel a fost în robia egipteană 400 de ani şi Domnul a trimis un conducător ca să-l scoată de acolo. Ajungând la Marea Roşie, evreii au văzut că sunt urmariti. Atunci Moise a făcut cu toiagul semnul crucii in aer, apele s-au despărţit, poporul trecând prin mare ca pe uscat. Când Faraonul a încercat să treacă si el tot pe acolo, a fost înghiţit de ape împreună cu armata lui. Astfel, în Vechiul Testament, în afara sensului concret, istoric, ni se descoperă şi un sens profetic despre Biserica Noului Testament ce va să fie.

Omenirea se află şi ea în robia duhurilor rele pe care o lăsăm în urmă, trecând prin apele Botezului… Poporul lui Israel a fost salvat din robia faraonului, dar a pribegit 40 de ani în pustie, suferind de foame, frig, sete. Domnul nu i-a lăsat, i-a dat drept hrană mana cerească, prepeliţe, i-a dat să bea apă. Numai că poporul nu I-a mulţumit Domnului, ci era veşnic nemultumit, rasculându-se mereu. De aceea, niciunul dintre cei care s-au răsculat nu a intrat în Ţara Făgăduintei. Au intrat doar cei care s-au născut în timpul pribegiei de 40 de ani. Tot aşa se întâmplă şi cu creştinul: dacă a primit Botezul nu înseamnă că toate vor frumoase în viaţa lui. Vor exista şi suferinţe, şi necazuri. Dar Domnul nu-l va lăsa singur şi îi va da cele necesare vieţii, dacă va trăi având în gând cuvintele Mantuitorului: „Căutaţi mai întâi împărăţia Lui şi toate acestea se vor adauga voua” (Luca 12, 31). Omul vechi, patimas trebuie sa piara, iar sufletul sa fie curatit.

Noul Testament trebuie citit zi si noapte. Atunci ni se va descoperi si Vechiul Testament.

- Poţi cere de la Dumnezeu ca oamenii să creadă?

- Se poate cere ca Domnul să-l aducă la credinţă pe soţ, pe copil sau pe aproapele, să-i înţelepţească, să-i întărească. Astăzi mulţi au mintea întunecată, neînţelegând că Dumnezeu există. Mulţi enoriaşi ni se plâng: „Aud tot timpul la serviciu: «De ce mergi la biserică? De ce duci şi copiii acolo, că îi strici?»”

Cei care pun asemenea întrebări sunt oameni nefericiţi, care nu ştiu că se îndreaptă spre iad, împreună cu copiii lor. Copiii acestora au toate şansele să ajungă criminali. A venit la mine o femeie, spunându-mi că fiul ei a fost eliberat de curând din închisoare, dar că este foar te rău, tot timpul e amărât şi supărat. A aruncat cu un scaun în fratele lui de 7 ani şi a ameninţat-o şi pe ea. Ce-i de făcut? Eu am întrebat-o pe femeie: „De câte ori pe an mergi la biserică?” Mi-a răspuns că merge rar, că nu ştie nicio rugăciune, nu posteşte şi nici nu s-a pocăit până acum. Iată şi roadele unei astfel de vieţi.

- De ce au fost prigoniţi pentru predicarea binelui şi a păcii mai întâi prorocii, iar mai apoi Iisus şi creştinii? De ce este lumea atât de rea?

- Adevăraţii slujitori ai Domnului au fost întotdeau na prigoniţi. In Filocalie se spune că predicatorilor adevăraţi Domnul le dă necazuri. Nu bucurie sau sla vă, ci necazuri. Dacă un om predică înseamnă că el va avea necazuri, va fi prigonit, va fi vorbit de rău. Numele lui va fi asociat de lume cu clevetirea, bârfele şi raul. Acestea sunt ispitele diavolilor pentru preoţii şi predicatorii adevăraţi. Preotul are de la Domnul o putere deosebită — de a ierta păcatele. De aceea demonii il pândesc şi îl atacă în mod deosebit. Toate puterile iadului se ridică împotriva preoţiei. Atunci când un preot predică, tot iadul se cutremură.

Se spune despre un predicator că vorbea stând desculţ pe nisip. Atunci a venit la el un demon sub forma unui şarpe, vrând să-l muşte, ca să nu mai predi ce. Predicatorul s-a ridicat în vârful picioarelor, dar nu a încetat să propovăduiască, iar şarpele i-a intrat sub călcâi.

- De ce unii oameni au multe patimi, iar alţii puţine?

- Cei care lucrează cele duhovniceşti au mai puţine patimi, iar cei care slujesc diavolului sunt pătimaşi. Patimile sunt legate între ele, ca într-un lanţ. Dacă omului îi place să mănânce – dacă este lacom -, el are si alte patimi: gânduri desfrânate, iritare, gelozie, suparare… multe patimi vin după una mică. Ţineţi minte: toate se întrepătrund în viaţa duhovnicească! Iar cand omul începe să-I slujească Domnului, lucrând vreo virtute, de aceasta se alipesc şi altele. Şi atunci toate merg altfel în viaţa omului: nu mai are necazuri, iar sufletul îi este liniştit. Cei mândri însă, cei încă patanaţi si neascultători îşi asumă o responsabilitate foarte mare. Ei pătimesc aici, dar şi în viaţa de apoi vor avea de suferit muncile iadului, focul cel veşnic.

- Ce putere are Proscomidia?

- Un monah din Athos a primit vestea morţii unei cunoştinţe din Rusia. El a luat o prescură, a intrat în altar şi i-a dat-o monahului slujitor, spunându-i: „Pă rinte, pomeneşte-o pe răposata (X) pentru iertarea pă catelor sale”. Când a luat copia în mână, monahul a văzut-o pe cea adormită în dreapta Proscomidiarului. Aceasta voia neapărat să vadă jertfa adusă pentru ier tarea păcatelor ei. Numai atunci când părticica a fost scoasă, ea a zâmbit şi a dispărut. Monahul slujitor i-a dat prescura celuilalt monah, dar acesta nu a putut-o lua în mână. Când l-a întrebat ce s-a întâmplat, el i-a povestit cele văzute. Iată ce putere mare are Proscomidia şi cât de importantă este pentru cei adormiţi. Aceştia nu se mai pot ruga pentru ei înşişi şi atunci aşteaptă rugăciunile rudelor şi ale celor apropiaţi.

- Sunt oare toţi preoţii sfinţi?

- In Sfânta Scriptură scrie că tot ceea ce se consacră lui Dumnezeu este sfânt (Levitic 27, 9). Ştim că în Israel există un oraş care se numeşte Ie rusalim şi pe care îl numim sfânt, deşi acolo se petrec omucideri, violenţe şi hoţii. Acest oraş este consacrat Domnului, ceea ce înseamnă că este sfânt. Veşmintele preoţeşti pot fi vechi, chiar rupte sau murdare, dar totuşi sunt sfinte. Ele au fost consacrate Domnului.

Creştinii botezaţi care merg la biserică şi participă la slujbe sunt, sfinţi, fiindcă îşi dedică viaţa lui Dum nezeu. Dacă păcătuiesc, dar se pocăiesc mai apoi, atunci şi Domnul le iartă păcatele prin Taina Mărturi sirii. Nu în zadar zice diaconul la Liturghie, după ce se cântă „Tatăl nostru“: „Să luăm aminte…”, iar preotul: „Sfintele, Sfinţilor!”, adică Trupul şi Sângele lui Hristos se dau doar celor sfinţi.

Preotul este un om ca toţi ceilalţi, dar are o putere deosebită primită de la Domnul. Cu această putere el savarşeşte Sfintele Taine, prin harul ce-i este dat de la Iisus Hristos Insuşi. Este important să reţinem în acest sens, mai ales cei începători, că diavolul este ca un leu, gata întotdeauna să ne înghită, să ne smulgă din sanul Bisericii, să ne aţâţe împotriva preoţimii. Şi face acest lucru cu multă şiretenie. Ne poate arăta un preot cunoscut, îmbrăcat în alb, curat, pe care noi să-l indragim. Apoi îl putem vedea într-o stare proastă, iar daca-l judecăm, ne facem păcate”.

(din: Indrumar crestin pentru vremurile de azi. Convorbiri cu Parintele Ambrozie. vol. 1, Editura Sophia, Bucuresti, 2008)

Troparele de obste ale Sfintilor

La un prooroc
Tropar, glasul al 2-lea:

Praznuind pomenirea proorocului Tau (N), Doamne, printr-insul Te rugam, mantuieste sufletele noastre.

La un apostol
Tropar. glasul al 3-lea:

Apostole sfinte (N), roaga pe milostivul Dumnezeu, ca sa dea iertare de greseli sufletelor noastre.

La mai multi apostoli
Tropar, glasul al 3-lea:

Sfintilor apostoli, rugati pe milostivul Dumnezeu ca sa dea iertare de greseli sufletelor noastre.

La un arhiereu
Tropar, glasul al 4-lea:

Indreptator credintei si chip blandetilor, invatator infranarii te-a aratat pe tine turmei tale adevarul lucrurilor. Pentru aceasta ai castigat cu smerenia cele inalte, cu saracia cele bogate. Parinte ierarhe (N), roaga pe Hristos Dumnezeu ca sa mantuiasca sufletele noastre.

La mai multi arhierei
Tropar, glasul al 4-lea:

Dumnezeul parintilor nostri, Care faci pururea cu noi dupa blandetile Tale, nu departa mila Ta de la noi; ci pentru rugaciunile lor, in pace indrepteaza viata noastra.

La un sfintit mucenic
Tropar, glasul al 4-lea:

Si partas obiceiurilor si urmator scaunelelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele inalte. Pentru aceasta, cuvantul adevarului drep invatand si cu credinta rabdand pana la sange, sfintite mucenice (N), roaga-te lui Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.

La un mucenic
Tropar, glasul al 4-lea:

Mucenicul Tau, Doamne (N), intru nevointa sa, cununa nestricaciunii a dobandit de la Tine, Dumnezeul nostru; ca avnd puterea Ta pe chinuitori a invins; zdrobit-a si ale demonilor neputincioasele indrazniri. Pentru rugaciunile lui mantuieste sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

La mai multi mucenici
Tropar, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tai, Doamne (N), intru nevointele lor, cununile nestricaciunii au dobandit de la Tine, Dumnezeul nostru; ca avnd puterea Ta pe chinuitori au invins; zdrobit-au si ale demonilor neputincioasele indrazniri. Pentru rugaciunile lor mantuieste sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

La o mucenita
Tropar, glasul al 4-lea:

Mieluseaua Ta, Iisuse (N), striga cu mare glas: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc si pe Tine cautandu-Te ma chinuiesc si impreuna ma rastignesc, si impreuna ma ingrop cu Botezul Tau; si patimesc pentru Tine, ca sa imparatesc cu Tine; si mor pentru Tine, ca sa viez pentru Tine; ci ca o jertfa fara prihana, primeste-ma pe mine ceea ce cu dragoste ma jertfesc Tie. Pentru rugaciunile ein, ca un milostiv, mantuieste sufletele noastre.

La un marturisitor
Tropar, glasul al 8-lea:

Indreptatorule al Ortodoxiei, invatatorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu si al curatiei si luminatorule al lumii, podoaba claugarilor cea de Dumnezeu insuflata (N), intelepte, cu invataturile tale pe toti i-ai luminat. Alauta duhovniceasca, roaga-te lui Hristos Dumnezeu ca sa mantuiasca sufletele noastre.

La un cuvios
Tropar, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor si cu suspinurile cele dintru adanc ai facut ostenelile tale insutit roditoare; si te-ai facut luminator lumii, stralucind cu minunile, (N), parintele nostru. Roaga-te lui Hristos Dumnezeu ca sa mantuiasca sufletele noastre.

Altul, tot la un cuvios
Tropar, glasul 1:

Locuitor pustiului si inger in trup si de minuni facator te-ai aratat, purtatorule de Dunezeu, parintele nostru (N); si cu postul, cu privegherea, cu rugaciunea, ceresti daruri luand, vindeci pe cei bolnavi si sufletele celor ce alearga la tine cu credinta. Slava Celui ce ti-a dat tie putere; slava Celui ce te-a incununat pe tine; slava Celui ce lucreaza prin tine tuturor tamaduiri.

La o cuvioasa
Tropar, glasul al 8-lea:

Intru tine maica cu osardie s-a mantuit cel dupa chip; ca luand crucea ai urmat lui Hristos; si lucrand ai invatat sa nu se uite la trup, ca este trecator; ci sa poarte grija de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta si cu ingerii impreuna se bucura, cuvioasa (N), duhul tau.

SFANTA BISERICA

Dorind să-l contrazică, un necredincios îi spuse unui creştin:

- Voi, creştinii, spuneţi că Dumnezeu este oriunde. Dacă este aşa, de ce te mai duci la Biserică, să asculţi predica, când oricum Îl vedem peste tot.
- Aşa este, pe Dumnezeu, cei cu credinţă Îl văd peste tot şi prin toate. Însă, priveşte! Chiar dacă aerul este încărcat pretutindeni cu vapori de apă, aceştia nu-ţi astâmpără setea şi, de aceea, mergi la fântână. La fel şi noi, creştinii, mergem la Biserică aşa cum tu mergi la fântână. Tu îţi astâmperi setea trupului cu apa proaspătă şi rece a fântânii, noi ne astâmpărăm setea sufletului cu apa dătătoare de viaţă veşnică: Cuvântul lui Dumnezeu.

“Biserica este o corabie, iar creştinii care merg la Sfânta Biserică şi intră în ea sunt izbăviţi din furtuna păcatelor.”
( Sfântul Nicodim )

Cum citim în Sfânta Scriptură - Părintele Ilie Cleopa

Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească. La un copil de clasa întâi, dacă i s-ar preda un lucru de academie, ce ştie acela? El de-abia învaţă câteva cuvinte: uşă, ac, rac şi cutare. De-abia învaţă cum să facă un cârlig, să scrie litera a, b, c şi dacă-i spui lucruri mari nu înţelege nimic. Aşa şi în Sfânta Scriptură. Dacă mă apuc să spun lucruri adânci din Sfânta Scriptură, ori adormiţi cu toţii, ori plecaţi. Vă plictiseşte, pentru că vă dau hrană prea tare.
Nu auziţi ce spune Apostolul Pavel? Cât aţi fost prunci în Domnul nostru lisus Hristos, v-am hrănit cu laptele cel cuvântător al Evangheliei, că nu eraţi în stare să mâncaţi hrană vârtoasă.
Aşa se întâmplă în Scriptură. Sunt cuvinte tari şi hrană tare în Scriptură, pentru cei desăvârşiţi, nu pentru poporul de la ţară. Dacă unui copil care suge la pieptul mamei lui, i-aş da să mănânce carne, îl hrănesc sau îl omor? De ce? Pentru că are dinţi de lapte, moi. Aşa păţeşte cel ce se bagă în Sfânta Scriptură cu dinţii înţelegerii de lapte. De aceea spune Sfântul Grigore de Nyssa: „Nu spargeţi oasele Scripturii, având dinţii înţelege­rii voastre de lapte, ca să nu pieriţi''.
Deci, Sfânta Scriptură este aşa cum ai merge mata pe o câmpie şi găseşti o fântână cu ciutură. Şi dacă eşti însetat, doar n-o să bei toată fântâna, când ţie sete. Dar ce faci? Din fântână scoţi apă cu ciutura, din ciutură pui în căldare, din căldare în cană şi din cană pui în pahar. Din pahar bei cât îţi trebuie şi fântâna rămâne curată şi ţi-ai potolit setea.
Aşa să faci şi cu citirea Sfintei Scripturi. De aici s-au făcut sectele. S-au băgat în Sfânta Scriptură după capul lor. Sfânta Scriptură este foarte adâncă şi cine o citeşte fără tălmaci, fără să ştie cum o explică Sfinţii Părinţi, se prăpădeşte. Dar nu-i de vină Sfânta Scriptură, că apa-i cuvântul lui Dum­nezeu. Ii de vină omul care se bagă în Sfânta Scrip­tură nepregătit şi fără să înţeleagă lucrurile.
Nu vă luaţi după sectari, care răstălmăcesc Scrip­tura, că vă prăpădiţi. Auzi ce spune Sfântul Apostol Petru despre scrierile Sfântului Apostol Pavel: în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori si neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi celelalte Scripturi, spre a lor pier­zare.
Vă dau un exemplu: Ridicat-ai la mare caii Tăi, tulburând ape multe. Tu acolo crezi că este vorba de mare şi de cai şi de ape. Când colo, marea-i toată lumea, caii sunt apostolii, care au alergat să predice în toată lumea cuvântul lui Dumnezeu, apele multe sunt toate popoarele păgâne, care au fost tulburate de predicarea Evangheliei şi de dărâmarea capiştilor idoleşti. Iată cum se citeşte în Sfânta Scriptură şi cum înţelegem noi.
Nu poate un copil mic să ştie cele preaînalte. Aşa şi omul care-i simplu, de la ţară. Te duci şi-i arăţi acolo: „Nu te închina la icoane, că este chip cioplit". Dar ce legătură are idolul cu sfintele icoane? La porunca a doua din Decalog zice: Să nu-ţi faci ţie chip cioplit, nici asemănarea vreunui lucru din câte sunt în cer sus, pe pământ jos, în apă şi sub pământ. Să nu te închini lor, nici să le slujeşti.
Aici de idoli vorbeşte. Porunca a doua. Dar dă câteva file mai înainte, la Facere şi la Ieşire, şi-ţi spune acolo: Şi a spus Dumnezeu lui Moise, să facă cortul mărturiei cioplit din lemn de salcâm; şi să facă sicriul Legii Domnului, îmbrăcat cu aur şi doi heruvimi de aur deasupra lui, şi să se facă perdeaua care stă înaintea sfintelor, de in mohorât răsucit, cu heruvimi cusuţi şi cutare.
Uite, acolo în Decalog spune Dumnezeu să nu faci chip cioplit şi dincoace spune să faci chip cioplit: Vei face doi heruvimi de măslin, de şase coţi înălţime şi vei face chipuri de heruvimi. Icoane, nu?
Iată Dumnezeu acolo se pare că spune să nu faci icoane, dincoace spune să faci icoane. Şi un sectar te duce pe tine, care nu ştii, şi-ţi arată numai acolo, dar dincoace nu-ţi arată. Şi tot Dumnezeu a spus să facă icoane. Nu-i prost sectarul să-ţi arate şi arma care-i împotriva lui.
De aceea vă spun să vă ţineţi de preot şi de Biserică! Sfântul şi dumnezeiescul Părinte Efrem Sirul spune aşa: „Dacă citim noi în Sfânta Scriptură şi ajungem la un loc unde nu înţelegem, să nu o luăm după mintea noastră şi zicem că aici este un loc răzvrătit sau nedrept. Să-i spui dracului acestuia, al iscodirii, care te duce la erezie şi la sectarism: „Ia ascultă, diavole! Ce-mi spui tu mie, că aici în Sfânta Scriptură este ceva nedrept? Eu am auzit pe Duhul Sfânt, Care spune aşa: Credincios este Domnul întru toate cuvintele Sale, şi cuvios întru toate lucrurile Sale”.
Deci clar! Că Dumnezeu este credincios întru cuvintele Sale. Dacă îţi mai pune la îndoială cutare lucru din Scriptură, zi către demonul acesta: „Ia ascultă, diavole - să-i spui în gând -, eu am auzit pe Duhul Sfânt, zicând aşa: Cuvintele Domnului, cuvin­te curate, argint cu foc lămurit, şi ispitit şi curăţit de şapte ori.” Ai auzit cuvintele Domnului? Sunt cuvinte curate; argint cu foc lămurit şi ispitit de şapte ori. Deci clar!
Deci asta am vrut să vă spun, pentru că aveţi sectari. Să nu vă luaţi după ei. Aveţi păstori; aveţi biserica voastră istorică de sute de ani acolo. Biserica noastră-i de două mii de ani, iar sectele astea ştii cum au apărut? Ca ciupercile după ploaie; ca neghina prin grâu. Nişte buruieni crescute la umbra Bisericii.
Aceştia sunt cei de care spune Mântuitorul în Evanghelie: în vremea de apoi mulţi prooroci min­cinoşi se vor arăta şi pe mulţi vor înşela. Sectarii schimbă adevărul Scripturii şi sucesc înţelesul Scrip­turii după capul lor, se rătăcesc şi ei şi rătăcesc şi pe cei care îi ascultă.
Deci, acesta mi-a fost scopul cuvântului de astăzi, să nu daţi crezării cuvintele sectarilor, cum zice şi Sfântul Ioan Evanghelistul: Fiilor, nu daţi crezare oricărui duh. Cercaţi, că nu toate duhurile sunt de la Dumnezeu. Cine te învaţă să nu te închini la sfintele icoane sau să nu asculţi de preoţi sau să nu mergi la biserică sau să nu faci Sfânta Cruce sau să nu te închini la Sfintele Moaşte sau să nu ţii Duminica, sau altceva rău de te învaţă, fugi de el că acela-i pecetluit de Antihrist.
Şi-i va pune Antihrist pecetea pe mâna dreaptă şi pe frunte. Ştiţi voi ce-i aceea? Sfântul Andrei al Cezareei, la tâlcuirea Apocalipsei zice: „Ii va intra în minte minciuna şi înşelăciunea, că aici în minte este partea raţională a omului."Şi mâna dreaptă este pecetluită când vei vedea că omul nu o mai ridică în sus să facă Sfânta Cruce. El nevăzut este pecetluit deja de Antihrist. Fugi de acela: „Ia fă cruce! Nu faci? Eşti pecetluit de Antihrist! Fug de tine că ţi-a pus pecetea pe mâna dreaptă şi pe frun­tea ta".
Când vei vedea că omul nu mai ridică mâna la frunte să facă cruce, el are pecetea deja. Doar pecetea nu-i aşa cum credem noi, 666, în cifre. Pros­tii! Pecetea este de trei ori asemănătoare cu dia­volul: poftă fără minte, închipuire pripită şi mânie fără judecată, pe care le au toate sectele şi toţi acei care nu se închină Sfintei Cruci şi Maicii Domnului. Nu înţelege oricine Sfânta Scriptură, fără numai acei care au învăţat teologie şi care au viaţă curată în Hristos, darul desluşirii duhurilor şi Duhul Sfânt, în acelaşi duh - în care s-a scris Scriptura.

Părintele Ilie Cleopa

Sursa: Ne vorbeşte părintele Cleopa, vol. 3

Mesaj de la editorul cartii “Pustnicii nevazuti ai Athosului”, in care au aparut prorociile despre masacrul din 2011

Sunt editorul cartii Pustnicii nevazuti.
In aprilie 1999, am fost in Sfantul Munte Athos, unde l-am cunoscut pe mh. Vlasie Cipriotul care lucra la cartea Pustnicii de pe Athon.
I-am spus ca scriu si editez carti religioase ortodoxe, rugandu-l sa-mi permita tiparirea cartii Pustnicii… in Romania. I-am spus ca am aflat ca se afla Pustnici cu vietuire ingereasca si pe Muntele Rarau. Mi-a dat binecuvantarea.
La prima editie a cartii, am mentionat intr-o nota de subsuol, existenta pustnicilor cu vietuire ingereasca si pe Muntele Rarau.
Dupa aceasta m-am intalnit cu fratele Ioan, care mi-a spus ca i-a cunoscut personal pe Pustnicii Zosima si Zinon, si am inregistrat pe telefon mobil prorocirile despre Romania din anul 2011.
In luna mai 2009, m-am intalnit din nou cu mh. Vlasie Cipriotul si i-am cerut binecuvantarea ca la editia a II a a cartii Pustnicii… sa adaug ce am aflat de la fratele Ioan, despre Pustnicii de pe Rarau. Am primit binecuvantarea si am tiparit cartea.
In legatura cu prorocirile, daca ne pocaim, se vor schimba in bine. Vezi cartea prorocului Iona din Sfanta Scriptura.
Criza financiara si economica se agraveaza pe plan mondial deci si in Romania.
Fostul ministru de finante, Vladescu a spus : Criza din 1933 s-a rezolvat abia dupa al III-lea Razboi Mondial, iar criza actuala este mult mai grava.
Este vorba de o reimpartire a lumii, piete noi de desfacere si influenta, energie, petrol. etc.) iar acest lucru se va face cu Razboi: NATO contra Rusia si China. Prin instalarea scutului antiracheta, NATO va detine suprematia mondiala. De aceea Rusia va fi nevoita sa inceapa razboiul, prin Caucaz, Turcia, Dardanele.
In Romania lucreaza in sfera productiva aproximativ 3 milioane de oameni, care prin impozitele platite, TVA, impozite pe profit… trebuie sa sustina financiar aprox. 14 milioane de oameni: 6 miliane de pensionari, 1,2 milioane de bugetari, 4 milioane de copii, 1 milion de someri, 1,5 milioane de romi…
Fondul de pensii a fost cheltuit, 40 miliarde de euro, si daca Romania se va redresa economic, trebuie aproximatit 30 de ani ca sa fie refacut. Deci, numai pentru a plati pensiile, Romania trebuie sa imprumute in fiecare an, 4 miliarde Euro. timp de 30 de ani. Romania are o datorie de 40 miliarde de euro, si trebuie sa imprumute anual 8 miliarde de euro. De aceea ne comanda FMI. Cine mai crede ca vom putea returna sau obtine alte imprumuturi, pastrandu-ne independenta?
Ce a fost bun in Romania s-a vandut iar profitul merge in strainatate. Afirmatiile guvernatilor ca ne redresam sunt simple gogosi. Tarile ordodoxe si-au pastrat independenta pentru ca erau in CAER. Cei saraci se ajutau intre ei. O data cu deschiderea granitelor, am intrat in concurenta cu tarile puternic industrializate: Japonia, SUA, Germania, Franta, China… Cu ce produse putem noi concura?
Intr-un templu masonic, grupul Bildeberg si-a propus reducerea populatie mondiale de la 6,7 miliarde la 0,5- 1 miliard de oameni. (prin e-uri, virusi, razboaie, vaccinuri etc.)
Pr. Argatu Ilarion, are o prorocire in care spune ca a fost rapit cu duhul si in Bucuresti a vazut pe strazi masini stationand, fara soferi. A intrat intr-un apartament si a vazut o masa cu farfurii… Pe scaune erau numai hainele oamenilor. Este posibil sa fie un atac cu bombe nucleare cu neutroni, care distrug numai ce este viu.
Specialistii spun ca ne aflam foarte aproape de un cutremur devastator.
In legatura cu cele doua prorociri, pentru pacatele noastre, poate fi cutremur, revolta,razboi…
Oamenii se curatesc de pacate cu harul Duhului Sfant prezent in Sfintele Taine sau daca nu Dumnezeu ingaduie pedeapsa: razboi, revolte, cutremure, inundatii…
Important este sa ne pocaim, ca sa fim pregatiti. Pentru ca si in razboi, si in calamitati tot Dumnezeu conduce.
Deci sa nu ne panicam. Sa participam in fiecare sarbatoare la Sfanta Liturghia, sa ne rugam, sa postim, sa facem milostenie, sa ne spovedim, sa ne impartasim…
In scurt timp va urma prigoane impotriva Bisericii Ortodoxe. Pr. Arsenie Boca spune ca prima prigoana va fi financiara. Se vor pune taxe si impozite, iar bisericile, schiturile si manastirile care nu pot plati vor fi inchise.
Crestinul este ostas al lui Hristos. Pe timp de pace se pregateste de razboi. Sa invatam sa folosim armele noastre crestine, de care se cutremura tot iadul: smerenia, Sfintele Taine (spovedania, Sfanta Impartasanie), rugaciunea, postul, milostenia, rugaciunea. Cand incepe razboiul, sa fim pregatiti sa luptam duhovniceste unde va ingadui Dumnzeu sa fim: pe campul de lupta, in padure, in manastiri, in inchisori…
Cum vom trai fara cipuri, fara alte compromisuri?
Cu ajutorul lui Dumnezeu, Daca vom avea credinta si faptele credintei, Dumnezeu ne va da putere, sanatate, copii buni, ne va hrani duhovniceste si trupeste.
Cum a trait poporul evreu in pustia Egiptului, copii, femei, batrini, bolnavi timp de 40 de ani. Cu ajutorul lui Dumnezeu care ii hranea din cer cu mana cereasca, cu prepelite iar apa izvora din stanca.
Pentru ca nu avem darul unirii firesti, precum il au ungurii, romii, grecii… crucea noastra a romanilor ortodocsi este smerenia, dragostea, iertarea, rabdarea. Sa nu ne punem nadejdea in oameni, ci numai in Dumnezeu. Grecii care au salarile de 2000-3000 de euro, au facut mai multe greve generale care au paralizat toata tara.
La noi, daca printr-o masura guvernamentala, (se reduc 25% salariile bugetarilor, creste TVA la 24%, taxa Forfetari) fiind afectate veniturile lunare a peste 10 milioane de oameni, care au salarii si pensii de 150-200 euro, la o greva participa cateva mii de oameni.

Cred ca urmeaza un important exercitiu inainte de venirea lui Antihrist.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale şi a tuturor Sfintilor mantuieste-ne pe noi.

ierodiacon Cleopa

Pilda Sfantului Mare Mucenic Dimitrie si rezistenta crestina in fata provocarilor vrajmasului

DILEMA SFANTULUI DIMITRIE, IZVORATORUL DE MIR

“Du-te si pe Lie vei birui si pe Hristos vei marturisi!”. Incurajat de aceste cuvinte ale Sfantului Mare Mucenic Dimitrie, izvoratorul de mir, tanarul Nestor (asemenea lui David ce odinioara l-a “dovedit” pe uriasul Goliat) avea sa-l ucida pe Lie, un gladiator de neam vandal, inalt, puternic si infricosator la chip, “plin de duhuri necurate”, care omorase multi crestini in timpul jocurilor din cetatea Tesalonicului, organizate in onoarea victoriei imparatului pagan Maximian Galeriu (284-311) asupra scitilor. In timpul unor asemenea lupte, Nestor, rugandu-se lui Dumnezeu prin cuvintele “Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-mi!”, avea sa-l omoare pe Lie. Acest episod, releva dilema Sf. Dimitrie: daca nu l-ar fi binecuvantat pe Nestor, “goliatul” Lie ar fi omorat in continuare si mai multi crestini, care, astfel, ar fi devenit martiri; binecuvantandu-l pe Nestor, inseamna ca, prin moartea lui “goliatul” Lie, cel ucis de Nestor, Sf. Dimitrie salva viata acestor oameni.
Dilema Sfantului Dimitrie constituie una din cheile care ne permit sa intelegem atitudinea crestina in fata agresiunii raului.

SFINTII MILITARI

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, izvoratorul de mir, este, asa cum reiese din reprezentarea sa iconografica, unul dintre cei mai cunoscuti sfinti militari ai Bisericii noastre (Sf. Gheorghe, Sf. Teodor Tiron, Sf. Mercurie, Sfantul Procopie, Sfantul Teodor Stratilat etc). Asemenea Sf. Teodor Tiron (al carui nume de razboinic inseamna “Cel care lupta precum fiara”, + 304), ce fusese membru in trupele de comanda ale vremii, Dimitrie a fost un razboinic viteaz pe care imparatul pagan Maximian Galeriu (284-311) l-a numit, in locul tatalui sau, ca voievod al cetatii Tesalonic. In ciuda asteptarilor acestui imparat persecutor, Sfantul Dimitrie, in loc sa-i prigoneasca pe crestini, s-a dovedit a fi un crestin marturisitor, motiv pentru care a fost intemnitat, iar, ulterior, a suferit moarte martirica.

In primele veacuri crestine, exista pasaje clare care exprima rezervele Sfintilor Parinti fata de armata (cf. Helene Ahrweiller, in “Ideologia imperiului bizantin”). Solutia, inainte de imparatul Constantin cel Mare era ca cei care faceau parte din unitatile militare ale vremii sa ramana mai departe, iar cei care nu fusesera inca inrolati sa nu se inregimenteze in armata. Pentru soldatii crestini din armatele pagane punctul de referinta era recomandarea Sf. Ioan Botezatorul, care le spunea ostasilor urmatoarele: “Sa nu asupriti pe nimeni, nici sa invinuiti pe nedrept si sa fiti multumiti cu solda voastra” (Luca 3, 11-14).

In Biserica noastra, sfintii militari, in general, au fost luati ca paveze in lupta pentru apararea credintei si a neamului nostru, multi dintre ei fiind alesi ocrotitori ai bisericilor construite de domnitorii romani ce s-au confruntat cu pericolul invaziei otomane.

REZISTENTA CRESTINA IN FATA PROVOCARILOR VRASMASULUI

O veche zicala crestina spune ca „Samanta Bisericii o reprezinta sangele martirilor”, martiri care s-au condus dupa urmatorul principiu biblic “Cine rabda pana la sfarsit, acela se va mantui” (Mc. 13,13). Chiar si in perioada persecutiilor, Biserica a invatat ca nu se cuvine sa ne razbunam singuri, ci sa lasam mania lui Dumnezeu sa se manifesta cu dreptate in judecata sa, dupa cum invata Sf. Ap. Pavel: ,,Razbunarea este a Mea. Eu voi rasplati“, spune Domnul (Rom. 12,18-21). In acest sens, martirii crestini s-au aratat implinitori ai cuvantului Mantuitorul nostru Hristos care ne invata “Sa nu ne impotrivim celui ce va face rau, ci, oricui ne loveste peste obrazul drept, sa intoarcem si pe celalalt” (Mt. 5,39).

Dilema Sfantului Dimitrie, asemenea gestului Sfantului Nicolae ce l-a palmuit pe Arie in plin sinod ecumenic (325) in momentul in care acesta a „stricat ortodoxia invataturii bisericesti”, demonstreaza ca rabdarea crestina are, totusi, o limita. Numai Origen credea gresit – motiv pentru care a fost condamnat de sinoadele ecumenice – intr-o mantuire generala (apocatastaza), adica in doctrina ca la sfarsitul vremurilor toti se vor mantui, inclusiv diavolul. Necesitatea apararii dreptei credinte a Bisericii noastre a condus la aparitia stiintei teologice denumita Apologetica, ce avea ca scop prezentarea, explicarea si justificarea invataturii crestine, respectiv la aparitia apologetilor crestini. Martirologiile si Apologetica sunt forme de rezistenta crestina in fata raului.

In mod paradoxal, Dumnezeu opreste uciderea, dar osandeste, in egala masura, si sminteala: “Nu se poate sa nu vina prilejuri de pacat, dar vai de acela prin care vin ele! Mai de folos i-ar fi daca cineva i-ar pune de gat o piatra de moara si l-ar prabusi in mare, decat sa sminteasca pe unul din acestia mici”. (Luca 17, 1-2). Prin urmare, mai de folos a fost ca “goliatul” Lie, cel “plin de duhuri necurate”, sa fie omorat de Nestor prin lupta dreapta, decat ca unii crestini, de teama ucigasului Lie, sa se lepede de Mantuitorul nostru Hristos (asa numitii “lapsi”, adica acei crestini care in timpul prigoanei s-au lepadat de credinta).

In ‘Pateric’, se spune ca Avva Pimen ar fi facut urmatoarea afirmatie: “Sa nu ne maniem daca cineva incearca sa ne desparta de bratul nostru sau de ochiul nostru, dar daca incearca sa ne desparta de Dumnezeu, atunci sa ne maniem foarte tare” (Pateric, Cuvantul 118, pag. 190). Dar, sa luam aminte, totusi, ca Mantuitorul Hristos spune evreilor ce vroiau sa omoare pe femeia prinsa in adulter ca numai „cine este fara de pacat sa arunce primul piatra!”(Ioan 8,7).

Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU, Biserica Sf. Pantelimon din Bucuresti