Un bărbat din Texas a descoperit într-un buştean chipul lui Iisus

Burse pentru elevii Seminarului „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia

• Angajări la Spitalul Providența
• Întreită aniversare în Arhiepiscopia Râmnicului - 14 noiembrie
• Cuvântul şi tăcerea în descoperirea căii către Dumnezeu şi sine
• Sărbătoare la Piatra Neamţ în cinstea Sfântului Mina
• Vechi obiecte de inventar liturgic, descoperite pe teritoriul românesc
• Atelier de formare pentru preoţii Protopopiatului Piatra Neamţ

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei



Eddie Fregia din Hardin spune că pe când tăia la gater nişte lemn pentru o masă, a observat un ciot în mijlocul buşteanului care semăna izbitor cu chipul Mântuitorului Hristos.

                        

Preotul creştin din localitate a confirmat “asemănarea concretă a lemnului cu cel mai celebru tâmplar din istoria omenirii”. Omul a spus că acest lemn va fi dus la biserică pentru a fi arătat mulţimii.
Deşi credinţa nu are nevoie de confirmări materiale, ori de câte ori apare chipul Mântuitorului Iisus în lemn, sau pe alte material, oamenii devin brusc interesaţi de credinţă. Până acum sute de oameni au vizitat casa acestui om pentru a vedea chipul din lemn.
Soţia lui Fregia este una dintre credincioasele nelipsite de la biserica din Hardin, Texas. Clericii americani care s-au exprimat cu privire la această apariţie, au spus că exsită o diferenţă clară între credinţa în Hristos şi supersţiţie. În loc să căutăm pe Hristos în lemne, nori sau copaci, mai bine L-am căuta în fraţii noştri, care au nevoie de noi, a spus un pastor luteran din zonă. El a spus totuşi că astfel de apariţii nu trebuie desconsiderate, ele putând întări credinţa unor oameni slabi sau necredincioşi.
“Orice oportunitate de a-L aduce pe Hristos într-o conversaţie este o poartă deschisă spre discuţia despre păcat şi har, despre lege şi Evanghelie, pedeapsă sau mântuire” a spus Rev. Sherman Stenson de la Biserica Sf. Pavel din Texas. “Există însă pericolul ca oamenii care pretind că L-au văzut pe Iisus în mâncare, nori, flori, lemn sau alt material, să trivilializeze realitatea credinţei, decât să-L slăvească pe El”.
 Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: http://www.christianpost.com

Sf. Ioan Gură de Aur (13 noiembrie)

„Pe luminătorul a toată lumea, pe stâlpul şi întărirea Bisericii, pe povăţuitorul pocăinţei, pe doctorul şi tămăduitorul bolnavilor, pe apărătorul şi părtinitorul celor necăjiţi, pe Ioan, trâmbiţa cea de aur sunătoare, gura cea de miere izvorâtoare, pe dascălul şi învăţătorul nostru, veniţi binecredincioşilor să-l lăudăm. Să aprindem făcliile dragostei celei luminătoare şi către dânsul să cădem, aducându-i această cântare: Bucură-te, Ioane Gură de Aur, prea-luminate învăţătorule a toată lumea!”

                                        Din viaţa şi activitatea Sfântului Ioan Gură de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut la Antiohia în anul 354. Tatăl lui, Secundus, a fost mare comandant de oşti în armata imperială [Stratilat], iar mama lui s-a numit Anthusa. Fiind dotat cu geniu intelectual şi studiind în profunzime filozofia greacă, tânărul Ioan a văzut la sursă cât de nesatisfăcător şi în final, de dezgustător este păgânismul elenist. Prin studiu şi trăire el a văzut că numai Credinţa Creştină răspunde setei neostoite de adevăr a sufletului şi minţii omeneşti, şi a îmbrăţişat-o cu ardoare.

Tânărul aristocrat Ioan a primit Sfântul Botez din mâinile marelui Meletie, Patriarhul Antiohiei, precum mai târziu au primit şi părinţii lui Ioan Sfântul Botez. După moartea părinţilor lui, Ioan s-a tuns monah şi s-a dăruit pe sine tuturor asprelor nevoinţe călugăreşti.

El apoi a scris celebrul tratat Despre Preoţie, iar după ce l-a încheiat, i s-au arătat lui în vedenie Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel care i-au prorocit o viaţă de mare misiune, de mare har, şi de mare suferinţă. Când a fost să fie hirotonit întru preot, îngerul lui Dumnezeu s-a arătat simultan lui Ioan şi Patriarhului Flavian (succesorul Sfântului Meletie la Scaunul Patriarhal al Antiohiei). Pe când Patriarhul oficia slujba hirotoniei, mulţimea a putut vedea un porumbel alb strălucitor zburând deasupra capului celui care se hirotonea, Ioan. Covârşitorul său har de înţelepciune, de viaţă ascetică, şi de putere în cuvânt, a făcut ca Sfântul Ioan să fie chemat a fi Patriarh al Constantinopolului de către împăratul Arcadie.

Ca Patriarh al Marii Cetăţi el a păstorit Biserica lui Dumnezeu timp de şase ani, cu o ardoare a sfinţeniei şi o înţelepciune poate fără egal în istoria Bisericii. El a trimis misionari la celţii păgâni şi la sciţi şi a desfiinţat simonia [cumpărarea preoţiei cu bani] în Biserică, scoţând mulţi episcopi din scaune, care fuseseră hirotoniţi astfel.

A extins larg lucrările caritabile în Biserică şi a alcătuit rânduiala Dumnezeieştii Liturghii care îi poartă numele. I-a ruşinat cu putere pe eretici, a dat pe faţă nelegiuirile împărătesei Eudoxia care otrăveau viaţa publică şi moralitatea poporului, şi a dăruit Bisericii tezaur nepreţuit şi nesecat de scrieri, omilii, predici, şi tâlcuiri la Sfintele Scripturi, izvorâte din mintea şi gura lui de aur. Poporul creştinesc l-a adorat, invidioşii l-au urât de moarte, iar nelegiuita Eudoxia l-a alungat de două ori în exil.

Sfântul Ioan Gură de Aur a petrecut în exil un total de trei ani, şi în exil a şi murit, în satul Comana din Georgia, în ziua Praznicului Înălţării Sfintei şi de Viaţă-Făcătoarei Cruci, la 14 septembrie, anul 407.

Mai înainte de săvârşirea lui, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel i s-au arătat iarăşi, precum i s-a arătat şi Sfântul Sfinţit Mucenic Vasilisc (Episcopul Comanilor, pomenit în ziua de 22 mai), în a cărui biserică a şi primit pentru ultima oară Sfânta împărtăşanie.
Ultimele lui cuvinte rostite pe pământ au fost acestea: « Slavă lui Dumnezeu pentru toate. » Rostindu-le, sufletul sfânt al acestui Mare Sfânt al Bisericii a ieşit din trup şi s-a înălţat către Domnul. Amin. (din Proloagele de la Ohrida, de Sf. Nicolae Velimirovici)

Sfinte Ioan Gură de Aur, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sfantul Mina - protectorul celor pagubiti

Sfantul Mina - protectorul celor pagubiti

Mii de oameni, fiecare cu durerea pierderii a ceva sau a cuiva, sunt prezenti astazi, 11 noiembrie, la Biserica "Sfantul Mina" din Bucuresti, cu credinta ca vor recapata ce-au pierdut daca se roaga la moastele mucenicului Mina. Cand vezi acesti credinciosi stand ore intregi la rand pentru a sta fata catre fata cu sfintii, credinciosi obositi, nemancati, veniti de departe, nu poti sa nu te intrebi: oare de ce am trecut nepasator de atatea ori pe langa aceste locuri?

Daca nu-i privesti cu alti ochi pe acesti oameni, nu-ti ramane decat aceasta intrebare: Te vindeca un deget al cuiva, un femur, o bucata din vesmantul vreunui martir? Raspunsul pentru orice om care sta la rand pentru a saruta moastele sfintilor, e simplu: te vindeca.

Sfanta Scriptura ne da marturie despre invierea unui mort aruncat peste osemintele prorocului Elisei (IV Regi 13,21) si despre faptul ca unii bolnavi se vindecau prin simpla atingere de stergarele folosite de Sfantul Apostol Pavel (Fapte 19, 11).

Insa, trebuie sa retinem ca nu orice trup care nu se descompune este un trup sfintit. Uneori lipsa de descompunere este rezultatul pacatului, si nu al virtutii. Cu adevarat sfinte sunt moastele sfintilor care au fost canonizati de Biserica si care s-au dovedit facatoare de mi­nuni.

Daca nu am cunoscut sfinti prin pelerinaj, putem pune inceput bun astazi, venind la moastele Sfantului Mina. Trebuie sa invatam ca nu poti realiza nimic in aceasta viata fara sa jertfesti ceva, macar cateva ore.

Sfantul Mina - protectorul celor pagubiti

Sfantul Mina, praznuit la 11 noiembrie, s-a nascut in apropiere de Memphis, stravechea capitala a faraonilor. A trait in timpul imparatilor romani Diocletian si Maximian. Ramane orfan pe cand era copil. Tatal i-a murit cand avea 11 ani, iar mama sa a murit la doar trei ani dupa acesta. Ajunge in armata imperiala, insa, la 23 februarie 303, cand Diocletian a emis primul edict de persecutare a crestinilor, paraseste armata si se retrage in desert, dedicandu-se vietii ascetice.

Prezent in Cotyaeum la celebrarea unei sarbatori pagane, marturiseste fara ezitare ca este crestin. Este luat de soldati si dus inaintea prefectului Pyrrhus. Pentru ca a refuzat sa se lepede de credinta in Hristos, i s-a taiat capul.

Credinciosii se pot inchina la moastele Sfantului Mucenic Mina in Bucuresti, Iasi si Suceava

Incepand din anul 1874, biserica "Sfantul Mucenic Mina" din Bucuresti pastreaza fragmente din moastele Sfantului Mina. Ele au fost aduse de la Muntele Athos si de la Manastirea "Sfantul Mina" din Egipt.

Credinciosii se pot inchina la moastele Sfantului Mina si in Catedrala mitropolitana din Iasi. In aceasta Catedrala, printre moastele celor 32 de sfinti, se afla si un fragment din moastele Mucenicului Mina.

 

Si in Biserica "Sfantul Mina" din cartierul Obcin (Suceava) sunt prezente doua fragmente din moastele Sfantului Mina. Ele au fost aduse din Grecia, in august 2001, de catre Arhiespicopul Sucevei si Radautilor.

  

Sfantul Mina - Minuni 

Mergand odata un crestin ca sa se inchine in biserica acestui Sfant Mina, a fost gazduit la o casa de straini; iar stapanul acelei case, cunoscand ca gazduitul avea bani in sanul sau, s-a sculat in miezul noptii si l-a omorat. Apoi, taindu-l bucati le-a pus intr-o cosnita si a ascuns-o in camara sa cea mai dinauntru, asteptand ca sa se faca ziua. In vreme ce ucigasul se afla in nevointa si in ingrijorare, cum si unde si cand sa se duca sa ascunda partile celui ucis, ca sa nu-l inteleaga cineva, iata i s-a aratat lui Sfantul Mina, calare in chip de ostas si cercetandu-l ce s-a facut cu strainul care gazduise acolo; iar ucigasul adeverea ca nu stie nimic. Atunci sfantul, pogorandu-se de pe cal, a intrat inauntrul casei celei mai ascunse si, afland cosnita si scotand-o, s-a uitat la ucigas cu o cautatura grozava si salbatica si i-a zis: "Cine este acesta?" Iar ucigasul de frica, fara de glas si ca un uluit facandu-se, s-a aruncat pe sinesi jalnica cadere la picioarele sfantului. Iar sfantul, punand la loc toate membrele ucisului si facand rugaciune, a inviat mortul si i-a zis lui: "Da lauda lui Dumnezeu". Iar mortul, ridicandu-se ca din somn si cugetand cele ce a patimit de la cel ce-l gazduise si cum a castigat viata a doua oara, a slavit pe Dumnezeu; iar multimea se inchina ostasului ce se aratase si care-l inviase. Si dupa ce s-a ridicat de jos ucigasul, a luat sfantul banii de la el si i-a dat omului pe care-l inviase, zicandu-i: "Du-te frate in calea ta. Si, intorcandu-se catre ucigas, l-a batut precum i se cadea, apoi, sfatuindu-l, si pe langa acestea iertand greseala lui si facand rugaciune pentru dansul, a incalecat calul si s-a facut nevazut.

Rugaciune catre Sfantul Mare Mucenic Mina

O, Preasfinte si intru tot laudate, Mare Mucenice Mina, si de minuni facatorule; primeste aceasta rugaciune de la mine nevrednicul robul tau, caci catre tine, ca la un adevarat izvor de tamaduiri si grabnic folositor si ajutator preaminunat , scap eu ticalosul si catre sfant chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinti ma rog tie: Vezi, Sfinte, paguba mea , vezi saracia si ticalosia mea; vezi bubele si ranile trupului si sufletului meu. De aceea ma rog tie, Fericite si Sfinte Mina, grabeste-te de ma ajuta cu neincetatele si sfintele tale rugaciuni si ma sprijineste pe mine robul tau. Ia aminte la suspinele mele si nu ma trece cu vederea pe mine ticalosul si scarbitul, ca stiu, Sfinte al lui Dumnezeu, ca de ai si patimit munci grele si chinuri infricosatoare de la cei fara de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferinte astazi vietuiesti luminat si ai aflat dar de Dumnezeu. Fiindca ne-am incredintat ca si dupa mutarea ta din viata aceasta trecatoare, cine a nazuit la sfanta biserica ta si cu credinta ti s-a rugat nu a ramas neajutat. Ca cine te-a chemat pe tine intru ajutor si nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni facatorule, si tu l-ai trecut cu vederea? Sau cui, in pagube fiind si alergand spre ajutorul tau, nu i-ai descoperit paguba lui?

Minunile si ajutorul tau m-au facut si pe mine, ticalosul si scarbitul, ca sa alerg la ajutorul tau. Am auzit de negutatorul acela din pamantul Isauriei, care venea la biserica ta spre rugaciuni, nu numai ca ai vadit pe ucigasul sau si l-ai scos din paguba lui dandu-i indarat punga cu galbeni; dar, o! minune, ca si din mort si taiat in bucati, tu l-ai vindecat si l-ai facut sanatos.

Asemenea si lui Eutropie, din mare i-ai scos sluga cu vasul cel de aur tinut in maini, fiindca il fagaduise bisericii tale. Tot asa si femeia Sofia, care venea spre inchinare in sfant locasul tau, nu numai ca a fost izbavita de ostasul acela ce o silea spre pacat, dar si pe ostas dupa cuviinta l-ai certat. La fel si schiopul care venea la sfanta biserica ta spre inchinare, cu rugaciunea indata l-ai tamaduit. Asemenea si femeii celei mute, i-ai deschis graiul si vorbea curat. De asemenea, atunci cand iudeul daduse prietenului sau crestin o punga cu galbeni, pe care crestinul tagaduia ca a primit-o, jurand pentru aceasta chiar in biserica ta, tu, nu numai ca ai izbavit pe crestin de juramant, dar si evreul, vazand minunea ta, a crezut intru tine si a venit la credinta crestina. Aceste minuni ale tale, Sfinte, m-au facut pe mine a crede ca la orice facere de bine esti gata ajutator si grabnic folositor si minunat. De ceea incredintat sunt ca tot cel ce alearga la tine, cerand cu credinta ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta si eu cred ca tu acelasi esti Sfinte, ca atunci si astazi,ca oricine a alergat la tine nu s-a intors neajutat. Pentru aceasta si eu acum, fiind scarbit si in paguba, alerg catre tine cu credinta si cu lacrimi, ingenunchind, si ma rog tie, Sfinte si Mare Mucenice Mina, ca sa te rogi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru mine pagubasul si scarbitul, celui ce n-a trecut cu vederea rugaciunea ta cea muceniceasca, ci te-a ascultat si te-a intarit si te-a primit in cerestile locasuri. Catre Acela roaga-te ca sa fiu si eu ajutat si miluit pentru rugaciunile tale, si din pagube si necazuri izbavit, ca sa laud si bine sa cuvantez si sa slavesc intru tot laudatul si preaputernicul nume al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Adrian Cocosila

Sfantul Nectarie Taumaturgul

Astăzi biserica ortodoxa ar trecut la Sinaxar pe Sfantul Nectarie.Deci este ziua in care aducem recunostinta cinstindu-l pe Sfantul ce a trait majoritatea vietii la Aegina,in Grecia.Nu stiu daca in tara are cineva numele de Nectarie,insasi in Grecia ,printre laici,este mai putin intalnit,si cu toate astea spun La Multi Ani celor ce isi serbeaza ziua de nume

Sfântul Nectarie din Eghina (n. 1 octombrie 1846 la Silivri, în Tracia, d. 8 noiembrie 1920 la Atena) a fost episcop de Pentapole şi ctitor al mănăstirii "Sfânta Treime" din insula Eghina. În 1961 Sfântul Sinod al Bisericii de Constantinopol l-a proclamat sfânt al Bisericii Ortodoxe, comemorarea lui făcându-se în ziua de 9 noiembrie.

Sfântul Nectarie s-a născut într-o familie săracă de pe malul mării Marmara. Părinţii săi, Dimos şi Marie Kephala, i-au dat numele de Anastasie. La vârsta de 14 ani a plecat la Constantinopol ca să lucreze şi să se şcolească.
În 1866, la vârsta de 20 de ani, Sfântul Nectarie pleacă în insula Chios ca să predea ca învăţător. Aici devine călugăr, cu numele de Lazăr, la 7 noiembrie 1876, în celebra mănăstire Nea Moni. Un an mai tîrziu a devenit diacon, apoi, prin generozitatea unui creştin bogat din insulă şi cu ajutorul Patriarhului Sofronie al Alexandriei, a putut să-şi completeze studiile la Atena şi să obţină, în 1885, o diplomă a Facultăţii de Teologie din capitala Greciei.

Tot în acest an, 1885, Sfântul Nectarie pleacă la Alexandria (Egipt), unde a fost hirotonit preot la biserica Sfântul Nicolae din Cairo. Câţiva ani mai târziu, în 1889, a fost hirotonit episcop de Pentapole (episcopie corespunzând în acea vreme Libiei superioare) de către Patriarhul Sofronie, care l-a numit şi predicator, secretar patriarhal şi reprezentant al său la Cairo.
Dar după doar un an a fost alungat din Egipt în urma calomniilor unor clerici invidioşi. A trebuit să se întoarcă la Atena, singur, nebăgat în seamă, dispreţuit, în mari lipsuri materiale. A rămas câţiva ani predicator (l891-1894), iar apoi a fost numit director al şcolii teologice Rizarios, care forma viitori preoţi. A rămas 15 ani în acest post ecleziastic.

În 1904, la cererea mai multor călugăriţe, a fondat mănăstirea "Sfânta Treime" din insula Eghina, devenită azi unul din marile locuri de pelerinaj din lumea ortodoxă. În decembrie 1908, la vârsta de 62 de ani, sfântul Nectarie şi-a dat demisia din postul de director al şcolii teologice şi s-a retras în mănăstirea sa din Eghina, unde a rămas până la sfârşitul vieţii.
A murit la 8 noiembrie 1920, în urma unui cancer de prostată care l-a chinuit un an şi jumătate. A fost înmormântat în mănăstirea sa de către ieromonahul iconar Sava, care mai târziu a pictat prima icoană a sfântului.

În 1953 moaştele sale au fost mutate într-un mormânt mai frumos. Pomenirea mutării moaştelor sale se face în ziua de 3 septembrie. Câţiva ani mai târziu, la 20 aprilie 1961, Patriarhia Ecumenică din Constantinopol a recunoscut cultul de care se bucura deja sfântul şi l-a proclamat sfânt al Bisericii, cu pomenirea pe 9 noiembrie.

Viaţa sfântului Nectarie din Eghina, episcop de Pentapolis (după Sinaxarul Parintelui Macarie de la Mănăstirea Simonos-Petras, Muntele Athos)

Sfântul Nostru Parinte Nectarie s-a născut la 1 octombrie 1846, în Selibria (Tracia), din părinţi săraci dar credincioşi pioşi : Dimos şi Maria Kefala. Primind la Sfântul Botez numele de Anastasie, el dovedi încă din copilărie o mare milă şi o înclinare profundă pentru studiu. Cum mama sa îl învăţă Psalmul al 50 lea, lui ii plăcea să repete versetul : "Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale" (Psalmii 50 :15). Primind în ţara sa primele noţiuni de învăţătură, fu trimis de către părinţii săi la Constantinopol pentru a-şi continua educaţia, lucrând în acelaşi timp ca angajat într-un magazin. Tânărul băiat ramase atunci insensibil tulburărilor vieţii mondene, preocupându-se zi şi noapte doar de clădirea înlăuntrul său a omului interior după chipul lui Hristos, prin rugăciune şi meditaţie asupra scrierilor Sfinţilor Părinţi. La vârsta de 20 de ani părăsi Constantinopolul pentru a deveni învăţător in insula Chios.

Acolo încuraja cu multa sârguinţa pe tineri şi pe săteni întru milostenie şi virtute, nu numai prin cuvintele sale ci mai ales prin exemplul însuşi al vieţii sale de privaţiune şi rugăciune. Dorindu-şi de mult să îmbrăţişeze o viaţă asemeni Îngerilor, deveni călugăr sub numele de Lazăr, la 7 noiembrie 1876, în renumita mănăstire din Nea-Moni. Căutând doar lucrurile de Sus, model de blândeţe şi supunere, se făcu îndrăgit de toţi fraţii din comunitate şi deveni Diacon un an mai târziu. Prin generozitatea unui locuitor pios din insula, apoi prin protecţia Patriarhului Alexandriei, Sofronie, el putu să îşi continue studiile la Atena şi să obţină diploma Facultăţii de Teologie. În 1885 ajunse la Alexandria unde la puţină vreme fu hirotonit preot, apoi deveni Mitropolit al Pentapolisului (fosta dioceză corespunzând Libiei superioare). Predicator şi secretar patriarhal, el fu trimis la Cairo, ca reprezentant al Patriarhului, in biserica Sf. Nicolae. În ciuda acestor onoruri, Nectarie nu pierdea nimic din smerenia sa şi ştia să comunice turmei sale spirituale sârguinţa pentru virtuţile Evangheliei.

Dragostea şi admiraţia pe care i-o purta poporul se întoarseră însă împotriva lui. Împinşi de diavol, unii membri ai Patriarhiei, invidioşi pe succesele sale, îl calomniară, spunând ca ar căuta să îşi atragă favorurile poporului in scopul de a pune mâna pe tronul patriarhal al Alexandriei. Cum Sfântul nu încerca să se justifice, ci îşi punea încrederea in promisiunea lui Hristos care spune : " Fericiţi veţi fi când va vor ocărî şi va vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind, din pricina mea" (Matei 5:11); el fu alungat din scaunul său şi se îmbarcă pentru Atena unde se trezi singur, neştiut, dispreţuit şi lipsit chiar de pâinea cea de toate zilele, căci nu ştia să păstreze nimic pentru sine şi îşi împărţea săracilor puţina sa avuţie. Abandonând proiectul iniţial de a se retrage în Muntele Athos, blândul şi umilul urmaş al Domnului nostru Isus Hristos, preferă - în favoarea mântuirii aproapelui său - să sacrifice dragostea sa de a se retrage în singurătate. Rămase câţiva ani ca predicator (1891 - 1894), apoi fu numit director al şcolii ecleziastice Rizarios, destinată pregătirii viitorilor Preoţi.

Profunda sa cunoaştere a Scripturilor, a Sfinţilor Părinţi şi chiar a ştiinţelor profane, precum şi autoritatea sa plina de blândeţe orientată către oameni aveau să îi permită să insufle în scurt timp acestei instituţii o înalta calitate intelectuală şi morală. Sfântul Ierarh prelua asupra lui conducerea şi lecţiile Pastoralei, dar nu înceta totuşi să îşi trăiască programul de ascet, de meditaţie şi de rugăciune a unui călugăr, adăugând la acestea înaltele funcţii de predicare şi de oficiere regulată a Sfintelor Taine, în sânul şcolii dar şi în regiunea din jurul Atenei.
Nectarie păstra însă în adâncul inimii sale o dragoste arzătoare pentru liniştea şi pacea vieţii din mănăstiri, de aceea profita de dorinţa exprimată de câteva din fiicele sale spirituale pentru a se retrage din tulburările vieţii mondene şi să pună bazele unei mănăstiri feminine în insula Eghina (între 1904 şi 1907).

In ciuda nenumăratelor griji şi dificultăţi, Sfântul veghea la instaurarea unui mod de viaţă cenobitică scrupulos fidelă spiritului Sfinţilor Părinţi. Îşi consuma fără măsură forţa trupului şi cea morală pentru instalarea clădirilor, pentru oficierea Slujbelor şi pentru conducerea spirituală a fiecăreia din ucenicele sale. Putea fi văzut adesea lucrând grădina, îmbrăcat cu o sutana ca vai de ea, sau când dispărea ore întregi, era uşor de ghicit ca se închisese în chilia sa pentru a-şi înălţa mintea spre Dumnezeu, fixând-o în inima sa pentru a gusta astfel dulceaţa Sfântului Nume al lui Hristos.

Deşi fugea de orice contact cu lumea şi îşi limita cu stricteţe vizitele la mănăstire, renumele virtuţilor sale şi a harurilor pe care i le dăduse Dumnezeu se răspândiră în întreg ţinutul, iar credincioşii veneau la el, atraşi ca un metal de magnet. Vindeca pe numeroşi laici şi călugăriţe de bolile de care sufereau, făcu să vina ploaia peste insula care suferea de secetă. El uşura, mângâia, încuraja... Era totul pentru toţi, putând să facă totul întru Hristos care sălăşluia în el prin Harul Duhului Sfânt. Era un apropiat al Sfinţilor şi al Maicii Domnului iar aceştia i se arătau adesea în timpul Sfintei Liturghii sau în chilia sa. În ciuda dificultăţilor care au urmat primului război mondial, el interzise cu stricteţe călugăriţelor sale să facă provizii de hrană şi ordonă să fie împărţit săracilor surplusul lor, încredinţându-se de pe o zi pe alta milei lui Dumnezeu. In afară acestor sarcini, Nectarie găsea timp să redacteze un mare număr de lucrări de teologie, de morală, de istorie a Bisericii pentru confirmarea Bisericii din Grecia în Sfânta Tradiţie a Părinţilor, adesea ignorată în vremea aceea din cauza influenţelor apusene.

Trăind deci ca un Înger în trup şi făcând să strălucească în jurul său razele luminii necreate a harului, preafericitul mai avu de suferit calomnii şi acuzaţii nedrepte asupra mănăstirii sale, din partea membrilor ierarhiei. Suporta aceste încercări cu răbdarea lui Hristos : fără un murmur şi fără revoltă. Atunci fu atins de o dureroasă boala timp de peste un an şi jumătate. El îi mulţumea lui Dumnezeu că îl încerca astfel şi se străduia să ţină în secret durerea până cu puţină vreme înaintea morţii sale. După un ultim pelerinaj la o icoana a Maicii Domnului, situată nu departe de mănăstire, el anunţă ucenicilor săi plecarea sa la cer şi fu transferat într-un spital din Atena, unde după 50 de zile de suferinţe, pe care le suporta cu o răbdare care îi stupefia pe toţi cei din jurul său, îşi dădu sufletul în pace lui Dumnezeu (pe 8 noiembrie 1920).

Credincioşii din Eghina, ucenicii săi şi toţi Creştinii care îl cunoscuseră plânseră pierderea blândului şi compătimitorului ucenic al lui Hristos, care toată viaţa suportase calomnia, persecutările şi nedreptele acuzaţii, luând ca model Dumnezeiasca Pătimire a Stăpânului său. Dar Dumnezeu îi dădu slava în schimb şi, imediat după odihna sa, Minunile au început să apară şi continuă în fiecare zi şi acum pentru cei care se apropie cu încredere de Moaştele sale sau care se încred puternicei sale mijlociri.

Trupul Sfântului rămase ca prin minune neatins de vreme timp de 20 de ani, degajând o mireasmă cerească şi delicată. În 1953, când fu în sfârşit dispersat după legile naturii, se procedă la mutarea Moaştelor (3 septembrie) sale şi se constată atunci ca acelaşi parfum se degaja cu putere. De atunci nu a încetat să îşi bucure credincioşii care se apropiau de aceste preţioase rămăşite, dându-le încredinţarea ca Sfântul Nectarie a găsit calea către Dumnezeu, în casa Sfinţilor. Cultul său a fost recunoscut oficial în 1961 iar povestea minunilor sale nu încetează să fie scrisă în fiecare zi. Mormântul său, la Eghina, se numără printre pelerinajele cu cea mai multă lume în Grecia.

Sfantul Necterie s-a dovedit un iubitor si grabnic ajutator al romanilor, minuni ce s-au adunat in cartea prezentata mai sus
http://www.cartiortodoxe.ro/cartea-carte/1-sfa...

---

Cuviosul Paisie Aghioritul – Departarea de Dumnezeu este iad

Cu cat se departeaza cineva de Dumnezeu, cu atat lucrurile se complica mai mult. Se poate ca cineva sa nu aiba nimic, dar daca il are pe Dumnezeu, nu doreste nimic. Asta e ! Iar daca Ie are pe toate, si nu II are pe Dumnezeu, este chinuit inlauntrul sau. De aceea, fiecare pe cat poate, sa se apropie de Dumnezeu. Numai langa Dumnezeu afla omul bucuria cea adevarata si vesnica. Ne otravim viata atunci cand traim departe de dulcele Iisus. Cand omul, din om vechi devine om nou, fiu de imparat, se hraneste cu desfatarea dumnezeiasca, cu dulceata cereasca si simte veselia paradisiaca, simte adica intr-o masura bucuria raiului.De la bucuria cea mica paradisiaca, inainteaza, zilnic, catre cea mai mare si se intreaba daca exista ceva mai inalt in rai decat aceea pe care o traieste aici. Starea in care traieste este astfel, incat nu poate face nici o lucrare. Genunchii i se topesc ca lumanarile de acea dumnezeiasca fierbinteala si dulceata, inima lui salta si e gata sa sparga tatmadul, ca sa plece, pentru ca pamantui si lucrurile pamantesti i se par lucruri zadarnice.

La inceput omul avea comuniune cu Dumnezeu. Dupa aceea, insa, cand s-a departat de harul lui Dumnezeu, a fost ca unul care, dupa ce traise in palat, s-a aflat pentru totdeauna afara de el, pe care il vedea numai de departe si plangea. Precum copilul sufera cand se departeaza de mama lui, tot asa si omul sufera si se chinuieste cand se departeaza de Dumnezeu.

Departarea omului de Dumnezeu este iad. Diavolul a izbutit sa indeparteze atat de mult pe oameni de Dumnezeu, incat au ajuns la punctul sa se inchine la statui si sa-si jertfeasca pe copiii lor acestor statui. Infricosator! Si unde gasesc diavolii atatia zei ? Zeul Hamos! … Numai numele sa-l auzi si iti ajunge. Insa cel mai chinuit este diavolul, pentru ca este cel mai departat de Dumnezeu, de dragoste. Si cand pleaca dragostea, acolo ramane iadul. Potrivnica dragostei ce este ? Rautatea, rautatea care este una cu chinuirea.

Unul care este departat de Dumnezeu, primeste inraurirea diavoleasca. In timp ce acela care este aproape de Dumnezeu primeste harul dumnezeiesc. Cine are harul lui Dumnezeu, i se va da si altul. Iar cel ce are putin si dispretuieste, i se va lua si acesta (Lc. 19,26). Harul lui Dumnezeu lipseste de la oamenii contemporani, pentru ca prin pacat au murit izgonind si putinul pe care il aveau. Si cand pleaca harul Dumnezeiesc, se napustesc toti diavolii inlauntrul omului.

Potrivit cu indepartarea lor de la Dumnezeu oamenii simt mahnire si in aceasta viata, iar in cealalta vor trai mahnirea cea vesnica. Pentru ca inca din viata aceasta gusta oricine, intr-o oarecare masura, potrivit cu cat traieste el in legatura cu voia lui Dumnezeu, o parte din bucuria raiului. Sau vom trai o parte a bucuriei raiului de aici si vom merge si noi in rai, sau vom trai o parte a iadului si – Doamne fereste! – vom merge in iad. Raiul e una cu facerea de bine. Iadul e una cu facerea de rau. Face cineva o facere de bine, simte bucurie. Face cineva o strambatate, sufera. Cu cat face mai mult bine, cu atat se bucura mai mult. Cu cat face mai mult rau, cu atat mai multa suferinta aduce sufletului sau. Hotul simte bucurie ? Nu simte nicidecum bucurie. In timp ce acela ce face binele simte bucurie. Daca afla cineva ceva pe drum si-l tine spunandu-si ca e al lui, nu va avea odihna. Nu stie nici cui apartine, nici n-a nedreptatit pe cineva, nici nu-l fura (lucrul) si totusi nu afla odihna. Cu cat mai mult unul cand il fura. Chiar si cand cineva primeste, iarasi, nu simte bucuria ce-o simte atunci cand da. Cum sa simta bucurie cata vreme fura sau nedreptateste ? De aceea, vezi, oamenii facand nedreptate, ce fete au, cum se schimonosesc.

La ce stapan lucrezi de la acela vei lua si plata

Oamenii indepartati de Dumnezeu mereu sunt nemangaiati si de doua ori chinuiti. Cel ce nu crede in Dumnezeu si in viata viitoare, pe langa faptul ca ramane nemangaiat, isi osandeste si sufletul sau vesnic. La ce stapan lucrezi, de la acela vei lua si plata. Daca lucrezi la stapanul cel negru, iti face viata neagra inca de aici. Daca lucrezi pentru pacat, vei fi platit de diavolul. Daca lucrezi pentru virtute, vei fi platit de Hristos. Si cu cat vei lucra mai mult pentru Hristos, cu atat vei straluci mai mult si te vei veseli. Dar noi spunem: “E timp pierdut sa lucram pentru Hristos !”. Insa aceasta este infricosator ! Sa nu recunoastem jertfa lui Hristos pentru om ! Hristos S-a rastignit ca sa ne elibereze de pacat, ca sa innoiasca tot neamul omenesc. Ce a facut Hristos pentru noi ? Si ce facem noi pentru Hristos ?

Lumea vrea sa pacatuiasca si Il vrea si pe Dumnezeu Bun. El sa ne ierte si noi sa pacatuim. Noi adica sa facem orice vrem si Acela sa ne ierte. Sa ne ierte mereu si noi… vioara noastra. Oamenii nu cred, de aceea dau navala la pacat. Tot raul de acolo incepe, de la necredinta. Nu cred in cealalta viata, prin urmare nu iau in considerare nimic. nedreptatesc, isi parasesc copiii… Se fac lucruri… pacate grele. Nici Sfintii Parinti n-au prevazut in Sfintele Canoane astfel de pacate – precum a spus Dumnezeu despre Sodoma si Gomora: ”nu cred sa se faca astfel de pacate; sa merg sa vad ?” (Fac. 18, 21).

Daca oamenii nu se vor pocai, daca nu se vor intoarce la Dumnezeu isi vor pierde viata cea vesnica. Omul trebuie ajutat sa priceapa sensul profund al vietii, sa-si revina, sa simta  mangaierea Dumnezeiasca. Scopul omului este si sa urce duhovniceste, nu numai sa nu pacatuiasca.

Cuv. Paisie Aghioratul

din ”Cu durere si dragoste pentru omul contemporan”

Sursa: http://ortodoxia.md

PARINTELE ARSENIE BOCA

" Sa fim intelesi!

Nu intri in Imparatia in care nu ai trait pe pamant !"

" Lasa sa te conduca Dumnezeu si atunci toate se implinesc, ti se fac cum trebuie. "

"Cine vine si ma cauta, nu vine degeaba. Sa povestiti despre mine, ca eu sunt intre voi."

"Daca tii aceste doua faclii ridicate in sus - dragostea si smerenia, te mantuiesti. "

"Ma, ajuta-ma ca sa te ajut! Degeaba spun eu sa faci cutare lucru daca tu nu ma asculti!"

"Fiecare dintre noi vrea sa fie inteles, sa fie iubit, sa fie iertat..." - Parintele socotea ca boala apare in suflet si din suflet ricoseaza in trup. Arma Iertarii intoarce raul spre bine.

" Daca cineva n-ar avea picioare si ar implini intocmai ce spune parintele Arsenie Boca, omului aceluia i-ar creste picioarele la loc!"

" Pentru cel ce varsa o lacrima la mormantul meu, eu ma voi ruga la Dumnezeu! "

M-am dus intr-o dimineata la Prislop, la mormantul Parintelui Arsenie, cu un grup restrans. Nu era nimeni la mormant. Mi-a parut bine ca n-am gasit pe nimeni pentru ca am putut desfasura putin din sufletul meu la mormatul Parintelui Arsenie. Am stat pe banca langa mormant si am inceput sa ma rog in mintea mea ca sa ma binecuvanteze Sfantul Parinte de acolo de unde este. Si tot cerandu-i binecuvantarea, la un moment dat, cu ochii inchisi fiind, mi-a aparut inainte si mi-a zis asa, facand semnul Crucii de trei ori: "Da, ma, te binecuvantez, ma; da, ma, te binecuvantez, ma; da, te binecuvantez". Atunci m-am zdruncinat din toata fiinta mea, m-am dus in dreptul crucii mormantului, am ingenuncheat, am plans si m-am rugat din tot sufletul meu.



 
Omul se roaga de Dumnezeu sa-l scape de necazuri, iar Dumnezeu se roaga de om sa-si schimbe purtarile. Socotiti si voi, care de cine sa asculte intai?

"L-aţi cunoscut pe Parintele Arsenie? Dragule, eu 1-am cunoscut. Omul acesta m-a salvat, m-a scos din moarte sufleteasca... Aveam boli ale glandelor endocrine. Ani Intregi am stat prin spitale si sanatorii din toata ţara. Intr-un.final mi-au zis sa ma duc acasa ca In 2-3 luni voi muri. O sora medicala, Inainte de a iesi din spital mi-a spus:*Degeaba tot iei medicamente si-ţi pui nadejdi In medici si spitale. Du-te si roaga-te lui Dumnezeu. Am auzit ca este un om al lui Dumnezeu, Arsenie. Du-te si roaga-te, poate Il gasesti.*
Dar ea nu credea In Dumnezeu, credinţa era pentru ea o prostie. Stand acasa si vazand cum moare Incet-Incet, slabise In greutate foarte mult, Incepuse sa se gandeasca cu groaza la moarte. La un moment dat s-a gandit ca nu se poate ca omul sa moara si sa dispara pur si simplu. Trebuie sa se Intample ceva cu el. Incepuse sa gandeasca cu sufletul, care e nemuritor, care nu poate accepta moartea. Isi spunea apoi, repetat: *Nu se poate sa nu existe Dumnezeu. Nu se poate sa mor si sa nu mai existe nimic cu mine*, o spunea aproape disperat.
Incepuse sa se roage cu ce cuvinte stia. Isi aduse aminte de numele Parintelui Arsenie si se ruga: Cine esti Parinte Arsenie? Ajuta-ma! Nici nu stia daca traieste sau daca a murit, nici unde este. si In noaptea aceea a avut un vis: "Am visat un Parinte Intr-un anteriu alb, care mi-a zis: "Femeie, te scoli dimineaţa , te sui In trenul acesta (In vis a vazut exact trenul), In vagonul acesta, cobori la staţia cutare; acolo te duci la autogara si te sui In autobuzul acesta (si a vazut si soferul si atobuzul), cobori In staţia asta, o iei pe drumul acesta si ma gasesti la biserica asta".
Toate reperele din traseu le-a vazut In vis. si a facut Intocmai. Dimineaţa Insa barbatul i-a zis: "Ce faci? Ai Innebunit? Bolnava cum esti vrei sa o iei pe coclauri dupa visele tale!?" Pana la urma a lasat-o: "Daca vrei sa mori, mori!"
Intr-o staţie, un cersetor s-a rugat insistent de sofer sa-1 ia si pe el fara bani. Dar soferul a zis: " Daca n-ai bani, jos!" Femeia, desi cheltuise o avere pe medicamente, i-a zis soferului: "Lasa-l sa urce, ca-i platesc eu" si i-a dat bani pentru bilet. Cersetorul a urcat si i-a mulţumit. Dupa un timp Insa femeia a observat ca cersetorul nu mai era In autobuz.
Cand a ajuns la biserica din vis, l-a vazut rezemat de zidul bisericii pe omul din vis, pe Parintele Arsenie. Cand s-a apropiat, Parintele i-a zis: "Ei, vezi ca daca ai crezut, ai ajuns?" si se juca In mana cu biletul de autobuz dat cersetorului. Femeia saraca a cazut In genunchi. El a dus-o In biserica, a facut o rugaciune si i-a zis ca se va face bine, dar sa-si schimbe viaţa. si si-a schimbat viaţa din temelii.


 
Parintele Arsenie Boca sa te ocroteasca!

SFINTII MIHAIL SI GAVRIL

Arhanghelul Mihail

 Numele său înseamnă, în traducere românească, Cel care este asemenea lui DUMNEZEU. Atât în unele texte biblice cât şi în cele care le sunt posterioare lor, Arhanghelul Mihail este considerat a fi cel mai important dintre toţi Arhanghelii. Acest aspect este menţionat atât în tradiţia creştină cât şi în cea ebraică şi islamică. Fiind un protector divin prin excelenţă, Arhanghelul Mihail este apelat adeseori de Biserică şi de comunitatea creştină ca să apere de rău. Nu este deloc întâmplator că în Apocalipsa lui Ioan, Arhanghelul Mihail împreună cu îngerii săi, sunt descrişi ca fiind în luptă cu balaurul (forţa satanică) şi cu demonii (îngerii decăzuţi) care sunt subordonaţi acestuia, iar deznodământul acestei lupte

 Arhanghelul Gabriel



Arhanghelul Gabriel este vestitor al dumnezeieştilor taine. În limba ebraică, Gabriel semnifică "Dumnezeu este puterea mea". Este îngerul Bunei Vestiri, al reînvierii, al compasiunii, al pedepsei divine, al morţii şi al revelaţiei divine. De asemenea, el este considerat a fi guvernatorul Paradisului. El este menţionat de mai multe ori în Biblie, de fiecare dată ca un mesager care aduce veşti importante. Este prezent în viziunile lui Daniel despre întoarcerea evreilor din captivitate, căruia i-a revelat şi viitorul naţiunii. Tot el i-a vestit lui Zaharia naşterea Sfântului Ioan Botezătorul şi lui Ioachim şi Anei naşterea Fecioarei Maria. El este vestitorul venirii lui Mesia pe Pământ. Gabriel a anunţat-o pe Fecioara Maria că-l va naşte pe Iisus şi i-a apărut în vis lui Iosif pentru a-i explica această situaţie. În cadrul tradiţiei creştine, Arhanghelul Gabriel este considerat şi îngerul păzitor al lui Iisus Cristos în perioada întrupării sale pe Pământ. El este îngerul care i-a apărut lui Iisus în Grădina Ghetsimani, pentru a-l sprijini în teribilul moment al cunoaşterii cu anticipaţie a Calvarului ce urma să se producă. Tot el a răsturnat piatra de la mormântul lui Iisus la Înviere şi le-a vorbit femeilor mironosiţe. Textul biblic ne spune că intrând în mormânt, acestea au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi pentru că s-au înfricoşat, el le-a spus: "Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazariteanul cel răstignit? A înviat!"

CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI

Cu Dumnezeu în fiecare zi,
Aşa umbla Enoh în lumea veche.
Ca doi prieteni pribegind pereche.
Şi într-o zi, călătorind mereu,
El a ajuns în cer la Dumnezeu.
Cu Dumnezeu în fiecare zi,
Aşa umbla în vremea lui şi Noe.
Şi toţi râdeau de el atunci în voe.
Dar n-au ajuns sub primul curcubeu
Decât cei ce umblau cu Dumnezeu…
Cu Dumnezeu în fiecare zi,
Aşa umbla în Israel Ilie,
Îndeplinindu-şi sfânta lui solie.
Şi-un car de foc l-a dus ca pe-un trofeu
Să umble şi în cer cu Dumnezeu.
Cu Dumnezeu în fiecare zi
Să fim şi noi în lumea de ţărână;
La pieptul Lui, mergând cu El de mână.
Şi într-o zi, umblând aşa mereu,
Ne vom trezi în cer cu Dumnezeu…

Costache Ioanid

RUGACIUNE CĂTRE BUNUL DUMNEZEU CU MIJLOCIREA TUTUROR SFINŢILOR

        Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ingradeste-ma cu sfintii Tai ingeri, cu rugaciunile Atotpreacuratei Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoarea si Pururea Fecioara Maria, cu puterea Cinstitei si de viata Facatoarei Cruci, a sfantului mai mare voievod al lui Dumnezeu, Mihail, si a tuturor celorlalte Ceresti si netrupesti puteri, ale sfantului proroc, Inainte-Mergator si Botezator al Domnului, Ioan, ale sfantului apostol si evanghelist Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu, a sfintitului mucenic Ciprian si ale sfintei mucenite Iustina, a sfintilor ierarhi Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, facatorul de minuni, Leon, episcopul Cataniei, Nichita al Novgorodului, Ioasaf al Belgorodului, Mitrofan al Voronejului, a cuviosilor Zosima si Savatie de la Solovat, Serafim din Sarov, facatorul de minuni, a sfintelor mucenice Elpis, Pistis si Agapi si maicii lor Sofia, a sfantului mucenic Trifon, a sfintilor si dreptilor dumnezeiesti parinti Ioachim si Ana si a tuturor sfintilor Tai: ajuta-mi mie, nevrednicului robului Tau (numele), izbaveste-ma de toate bantuirile vrajmasului, de tot raul, vrajitoria, farmecul si de oamenii cei vicleni, ca sa nu-mi poata pricinui vreun rau. Doamne, cu lumina stralucirii Tale pazeste-ma dimineata, si la amiazazi, si seara, si cand merg spre somn, si cu puterea harului Tau abate si departeaza toata reaua paganatate, care din insuflarea diavolului se lucreaza. Intoarce iarasi intru cele mai dedesubt tot raul care se unelteste si se lucreaza, ca a Ta este imparatia, si puterea, si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh.
Amin.

Sfaturile Parintelui Iustin Parvu

* Să-i iubeşti şi să pătimeşti împreună cu cei săraci, ca şi tu să fii miluit de Dumnezeu.
* Să nu-i mustri pe cei care au întristare în inimă, ca să nu fii pedepsit cu acelaşi toiag şi căutănd pe cineva care să te măngăie, să nu afli pe nimeni!
* Aminteşte-ţi că şi tu ai trup de ţărănă şi fă binele tuturor, fără deosebire.
* Mai presus decât toate virtuţile este dreapta socoteală.
* Să nu mustri pe nimeni pentru greşeala lui, ci să te consideri răspunzător pentru toate, chiar şi pentru greşeala aproapelui.
* Mai bine să fiti dispreţuit, decât să dispreţuieşti pe altul. Mai bine să fiti nedreptăţit, decât să nedreptăţeşti .
* Să nu locuieşti împreună cu omul mândru, ca să nu piardă sufletul tău harul Sfântului Duh, şi astfel să devină sălaş al patimilor viclene .
* Cel care fuge de slava cea deşartă a lumii, unul ca acesta simte în sufletul său slava veacului ce va să fie .
* Urăşte odihna şi traiul bun, ca să-ţi păzeşti gândurile tale netulburate.
* Fereşte-te de întâlnirile cele multe şi îngrijeşte-te de sufletul tău, ca să-ţi păstrezi liniştea sufletească .
* Păzeşte-te de păcatele cele mici, ca să nu cazi în cele mari .
* Îţi este mai de folos să înviezi sufletul tău din patimi, cugetând la cele dumnezeieşti, decât să înviezi morţi.
* Mulţi oameni au făcut lucruri minunate, au înviat morţi, s-au ostenit să-i aducă pe cei înşelaţi la calea rnântuirii şi alte minuni mari. Mulţi oameni au fost povăţuiţi cu ajutorul lor la cunoaşterea de Dunmezeu. Mai târziu, însă, aceştia care au înviat morţi, au căzut în patimi de ocară, ungănd astfel sufletul lor. Prin aceasta, prin faptele lor păcătoase ce s-au făcut arătate, ei au smintit pe mulţi. În realitate ei erau cei bolnavi şi în loc să se îngrijească de sănătatea lor sufletească, au ieşit în marea lumii acesteia ca să tămăduiască şi să mântuiască sufletele altora, pierzând astfel nădejdea ce o aveau în Dumnezeu şi sufletele lor.
* Cel care se scârbeşte de înşelarea şi răspândirea minţii în cele lumeşti, vede înlăuntrul inimii sale pe Stăpânul şi Domnul său.
* Pentru ca Dumnezeu să ia în considerare virtuţile noastre, trebuie ca ele să fie însoţite de înfrânare trupească şi de conştiinţă curată.
* Mai bine să locuieşti împreună cu vulturii decât cu cel lacom şi nesăţios.
* Mai bine să trăieşti împreună cu cel infirm şi cu cel neînsemnat, decât cu cel mândru.
* Mai bine să fiii prigonit, decât să prigoneşti; să fii răstignit, decât să răstigneşti; să fii nedreptăţit, decât să nedreptăţeşti; să fii clevetit, decât să cleveteşti.
* Îndreptăţirea de sine nu are loc în viaţa creştinilor şi nu este cuprinsă nicăieri în învăţătura lui Hristos.
* Dacă iubeşti blândeţea, vei avea pace în sufletul tău. Iar dacă te vei învrednici să dobândeşti pacea. te vei bucura în orice încercare.
* Dumnezeu rabdă toate neputinţele noastre. însă nu-l suferă pe cel care tot timpul cărteşte, ci îl pedepseşte ca să-I îndrepte.
* Gura şi inima, care în flecare încercare Îi mulţumesc Lui Dumnezeu, primesc binecuvântarea Lui şi harul dumnezeiesc.
* Harului dumnezeiesc îi premerge smerita-cugetare, iar pedepsei, cugetarea semeaţă.
* Atunci când viaţa ta este după Dumnezeu, să nu te întristezi pentru necazurile şi relele tale pătimiri, căci Dumnezeu ţi le va ridica într-o bună zi. Să nu te temi nici de moarte, pentru că Dumnezeu a pregătit bunătăţile cele viitoare ca să te facă mai presus de moarte.

Diavolul iubeste barfa

Avva Casian mai povestea despre un alt batran din pustie ca l-a rugat pe Dumnezeu sa i se dea har, in asa fel incat sa nu dormiteze niciodata cand are loc vreo convorbire duhovniceasca; si, dimpotriva, daca cineva se apuca sa barfeasca ori sa spuna fleacuri, sa adoarma pe loc, pentru ca urechile sale sa nu guste un asemenea venin. Zicea: "Diavolul atata la vorbarie goala si lupta impotriva invataturilor duhovnicesti“, dand urmatorul exemplu: "Odata, cand spuneam unor frati lucruri folositoare, acestia au cazut intr-un somn atat de adanc, incat nici genele nu si le miscau. Vrand sa arat ca la mijloc este lucrarea demonului, am inceput sa povestesc fleacuri, indata fratii s-au inveselit si s-au trezit. Eu am suspinat si le-am zis: "Cat timp am vorbit despre lucruri ceresti, ochii vostri, ai tuturor, au fost cuprinsi de somn, dar indata ce am inceput sa spun fleacuri, toti v-ati trezit cu mare graba". Recunoasteti, asadar, fratilor, lucrarea demonului si fiti atenti si paziti-va sa nu mai adormiti cand faceti sau ascultati ceva duhovnicesc“.

DIALOGUL

Sunăm, ne apelăm, ne conectăm
Şi de semnale-i saturat eterul;
Comunicăm febril, dialogăm
Şi, prinşi de-acest vârtej, prea des uităm
Că mai avem un fir direct cu Cerul.

Pământul ne-a rămas parcă prea mic
Căci anulând distanţe, cu-ndrăzneală,
Vorbim mai mult, spunând ades... nimic,
Ne-apropie omniprezentul „clic”
Dar ne despart prăpăstii de răceală.

Sunăm să cerem şi să oferim,
Avem agenda supraîncărcată
Cu prieteni, cunoscuţi sau anonimi
Şi-n dialog steril ne irosim
Iar linia spre Cer e neglijată.

Tatăl ceresc aşteaptă răbdător
Să-L mai sunăm, să-I spunem ce ne doare,
Să-I cerem, cu credinţă, ajutor,
Să-I mulţumim că e îndurător,
Să-L lăudăm în sfântă închinare.

E dialogul binecuvântat
Când pe genunchi avem conexiune
Cu Cerul, niciodată ocupat,
Cu Cerul ce răspunde garantat,
Cu Ceru-n dialogul rugăciune.

Mereu deschis, mereu având semnal
Şi peste tot având acoperire,
Acest serviciu unic e vital
Iar dialogul, strict spiritual,
Ne-mbogăţeşte în dumnezeire.

Sunăm, ne apelăm, ne conectăm
Şi de semnale-i saturat eterul
Dar, prinşi de-acest vârtej, să nu uităm
Că doar de pe genunchi înaintăm,
Dialogând neîncetat cu cerul

Vasile Voiculescu - Colind

In coliba intunecoasa
Din carne si os lucrata
A intrat Hristos deodata
Nu faclie ce se stinge,
Nu icoana ce se frange,
Ci El Insusi, trup si sange
Preschimbat pentru faptura
Intr-o scumpa picatura,
Dulcea Cuminecatura.
Coliba cum L-a primit
S-a facut cer stralucit
Cu bolta de margarit
Si pe ea soare si stele
Cu luceferi printre ele.
In mijloc tron luminos
Si pe el Domnul Hristos
Care mult se bucura
Duhul Sfant Se alatura
Si acolo ramanea
Si acum si pururea.

Si noi Doamne ne-am sculat
Colibele am curatat
Usi, ferestre, toate-s noi.
Doamne, intra si la noi!
Trup tu dormi, Domnul te paste!
Suflete, scoli si cunoaste
Luminos Prunc ca Se naste
In pestera inimii, in palatul Treimii.
Dara Pruncul cine mi-I?
Mi-e Hristosul Dumnezeu
Coborat in pieptul meu.
Maica Sfanta-n brate-L tine,
Duhul Sfant cu drag L-alina,
Ingeri cu raze se-nchina.
Nu dorm, trupul meu imi spune
Ci-nclestat de grea minune
Stau in muta rugaciune
Sa mai misc nu se cuvine,
Caci cu harul care vine,
Raiul tot se afla-n mine.

Sfanta simplitate

Un preot de la tara, mergand cu treburi spre satul vecin, a vazut o femeie din parohia sa spalandu-si rufele in rau si, apropiindu-se, a intrebat-o:

- Duminica, la slujba, am vazut ca nu m-au ascultat toti cu atentie. Poate am vorbit lucruri prea savante si ma gandesc, duminica asta, sa vorbesc mai pe intelesul oamenilor. Spune-mi, dumneata ce-ai inteles din ce-am spus eu la predica ?

- Parinte, i-a raspuns cu smerenie femeia, eu n-am multa carte, dar as vrea sa va intreb si eu ceva: vedeti panzele ce le spal eu acuma ? Apa trece prin ele si le curata. Credeti ca au ele habar de cum le-a curatat apa ? Si cu toate astea, devin albe si frumoase. Nu inteleg eu, in biserica, tot cuvantul sfintiei tale, dar simt in suflet caldura Duhului Sfant, Care ma curateste de pacat, asa cum apa aceasta curata panzele mele.

Tare multumit a plecat preotul vazand un om care nu e doar cu gandul la cele sfinte, ci si cu sufletul.

"La Dumnezeu ajungem printr-un anume mod de viata, nu printr-un anume fel de a gandi."

Impreuna slujitori

Cand oamenii gandesc e minunat, Cand spun ceea ce gandesc, devin puternici, iar cand fac ceea ce spun au ajuns intelepti. Astfel, daca ne centram, facandu-ne din gand, vorba si fapta, o coloana a infinitului care urca spre Dumnezeu, vom reusi sa aducem lumina, chiar si in cel mai intunecat colt al universului. Sa nu uitam ca dupa Inviere, Manatuitorul s-a "pogorat in iad si pe diavol l-a surpat"! Adica a insamantat lumina, acolo unde ea fusese ucisa de intuneric. Sa ne rugam impreuna pentru Pace, Lumina si Iubire. Si...sa ne rugam pentru cei care au uitat sa se roage ei insisi. "Dumnezeule, viata mea este in mainile tale! Intareste-mi Hristoase mintea, sufletul si trupul pentru a putea sluji Adevarul si Viata. Indeparteaza de la mine tot ceea ce este intunecat si malefic. Amin!"

Descântecul argintului

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
cu ramuri de ploaie,
cetină văpaie,
cu fire de lună,
ţesute-n cunună
la o mânăstire,
dintre cimitire,
să cobori pe-o scară,
să cobori comoară
până la răscruce,
unde stă pe cruce
Dumnezeul veşnic
luminat de-un sfeşnic,
unde stă cu taină,
pe lemn de icoană,
Preasfânta Marie,
a mea vistierie.

În casa-n ruină,
unde nu-i lumină,
păsările morţii,
în puterea nopţii,
ciugulesc din viaţă
până dimineaţă -
sufletul meu geme
de grele blesteme,
de jertfă de sânge
altarul meu plânge.

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
să vii pe lumină
în casa-n ruină
sfinţit, la icoană,
şi să-mi fii pe rană
un balsam de sfinte,
de bune cuvinte,
şi să-mi vii în vise,
unde sunt închise
gânduri de păcate,
patimi îngropate.
Dansând prin cuvinte
ca printre morminte
păsările morţii
dau târcoale porţii
dincolo de care
Sfântă Născătoare
la viaţă mă cheamă,
în chip de icoană.

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
să te duci la stele,
să ningă cu ele,
s-alunge din noapte
păsările toate.
Amin.

Par Gavriil Stiharul - Publié dans : Poèmes

Lauda cu vorbele altora

Odata, un frate s-a dus la avva Teodor si l-a rugat trei zile in sir sa-i spuna un cuvant. Dar acesta nu i-a raspuns si fratele a plecat intristat. Ucenicul sau l-a intrebat: "Avva, de ce nu i-ai zis un cuvant si l-ai lasat sa plece intristat?". Batranul raspunde: "Da, nu i-am vorbit, caci este un negustor si-i place sa se laude cu vorbele altora".

Tie..

Ţie, Stapâne, Iubitorule de oameni, Îţi încredinţam toata viaţa şi nadejdea noastra, şi cerem şi ne rugam şi cu umilinţa la Tine cadem..."

Care sunt cele mai frumoase maini?

Trei adolescente erau preocupate zilnic de cum sa aiba niste maini tot mai frumoase. Isi impartaseau una alteia importanta unei creme sau a unei lotiuni.

Intr-o zi, celor trei fete care iesisera la plimbare si se odihneau in parc, li s-a alaturat o alta fata. Pentru ca ele conversau despre maini, fata nou venita si-a privit mainile. Avea bataturi din cauza muncii, iar unghiile erau nevopsite si nelacuite. A fost luata in deradere.

In acel moment a aparut in fata lor o batrana, care le-a rugat pe fete sa o ajute sa urce dealul, mai ales ca avea cu ea si o sacosa destul de grea in mana. Cele trei fete i-au intors spatele, motivand ca exista riscul sa-si piarda frumusetea mainilor. Cealalta fata s-a repezit de indata, i-a luat sacosa si a ajutat-o sa urce dealul.

Cand au ajuns sus, batranica prefacuta in inger, i-a luat mainile si i-a spus:

- Fata mea, cele mai frumoase maini sunt cele care ajuta pe altii.

SAVARSIREA CUVIOASEI MARIA EGIPTEANCA DE SFANTUL IOAN IACOB HOZEVITUL

In vremea noptii langa apa
In lunca Sfantului Iordan
Asteapta cautand in zare
Un pustnic Calamonitean.
Ce ai batranule Parinte,
De esti asa nerabdator
Si tot privesti in “ceea parte”
Cu ochiul tau iscoditor?
Ai pus vreo undita in apa
Si n-o gasesti la locul ei
Sau la loc mai bun de pescuire
De ceea parte poate vrei?
Dar asta nu se face noaptea,
S-o faci mai bine de cu zi
Si-i lucru de mirare Avvo,
Ca-ti vine dor a pescui!
Asa s-ar fi mirat oricine
Vazandu-l pe batran sezand
La miezul noptii langa apa
(Pescar pe el l-ar fi crezand).
Dar dupa cum se vede treaba
Nu-i este lui de pescuit
De sta asa in nemiscare,
Rugandu-se necontenit.
Privind mai bine, vom cunoaste
Ca este “Pustnicul Zosima”,
El poarta mantie in spate,
La piept: Epitrahil si schima.
Un vas bisericesc in mana,
El tine prea cuviincios
Avand dumnezeiescul Sange
Cu Sfantul Trup al lui Hristos.
In vremea asta el asteapta
Din ceea parte de Iordan,
Sa vie spre impartasire
“Sihastra de neam Egiptean”.
Un an de zile se-mplinise
De cand s-a inteles cu ea
S-aduca “Sfintele” Batranul
Si-acuma ea intarzia!
In mintea lui i se strecoara
O banuiala cu fior:
“Dar poate nu mai sunt eu vrednic
Sa vad acum acel <>!
Si daca vine ce voi face?
De luntre nu m-am ingrijit”!
Acestea cugetand Batranul
Un plans amar l-a napadit.
Dar numai iata ca zareste
Pe Sfanta pustnica venind
Deasupra apei (ca pe gheata)
Mirat o vede el pasind.
Pe trupul ei parlit de soare
Si ca o scandura uscat
Ea poarta doar o zdreanta veche
Pe care Pustnicul i-a dat.
In ziua cand era sa moara
Atuncea s-a impartasit
Si pentru asta pe Zosima
Mai inainte l-a vestit.
Caci vrand sa moara nestiuta
I-a zis sa vie la un an
S-o afle ca mai inanite
De ceea parte de Iordan.
Cu multa nerabdare Avva
In anul urmator venind
Aflat-a trupul Cuvioasei
De un an de zile adormit.
Iar in nisip era scrisoare
Cu ziua savarsirii ei:
Ca-i este numele “Maria”
S-o-ngroape dupa obicei.
Cantandu-i cele cuvenite
Sedea Batranul cugetand,
Ca nu avea nici o unealta
Sa-i faca groapa in pamant!
Dar, O! Minune prea slavita!
Venind un leu infricosat,
Cu ghearele scobind indata,
Mormantul Sfintei a sapat!
Apoi plecandu-se cucernic
In pace el s-a departat
Iar pustnicul cu multe lacrimi

RUGĂCIUNE PENTRU IZBĂVIREA DE VRĂJMAŞI

Doamne, învaţă-mă să-Ţi cunosc mărirea şi bunătatea. Dă-mi inimă curată şi lesne iertătoare şi căinţă pentru supărările ce am făcut altora. Fă să am dragoste creştinească şi să pot răbda cu pace toate necazurile ce-mi vin din partea lor, făcând porunca Ta.
Mă făgăduiesc să nu mai fac rău celor ce-mi fac rău; pe cel ce mă blestemă îl voi binecuvânta. De va flămânzi vrăjmaşul, îi voi da pâine, iar de va înseta îl voi adăpa. De va cădea îl voi ridica şi de se va rătăci îl voi povăţui.
Doamne, eu nu sunt decât un om neputincios. De aceea, ajută-mă cu darul Tău să fiu statornic în poruncile Tale. Trimite binecuvântările Tale peste vrăjmaşii mei şi întoarce inima lor cu dragoste asupra mea. Alungă suferinţele şi neodihna ce-mi vin de la ei şi ne împacă pe noi. Dă-mi pacea Ta, Doamne, ca să putem să vieţuim pe pământ cu pace, cu bucurie şi să-Ţi zicem în unire, cu faţă senină şi cu inimă curată: Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.
Că Ţie se cuvine cinstea şi închinăciunea în veci!
AMIN!

                 RUGĂCIUNE PENTRU VRĂJMAŞI

       Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic, faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii, nu pot pierde sufletul meu.

Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.

Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.

Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.

Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.

Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.

Când am vrut să conduc pe oameni ei m-au împins înapoi.

Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.

Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.

Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. Într-adevăr vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.

Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii mei!

Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul celor rele. Ca toată comoara mea să o aduni în ceruri. Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieţii înşelătoare!

Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţin ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşi nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei! Sluga blestemă pe vrăjmaşi căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează căci ştie. Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa lui. De aceea El păşeşte liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru aceştia.

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!

Marele Mitropolit Sârb

Nicolae Velimirovici,

un martir al comunismului ateist