SFANTUL APOSTOL SI EVANGHELIST LUCA

Astăzi 18 octombrie, biserica noastră creştin ortodoxă prăznuieşte pe Sfântul Apostol şi Evanghelist LUCA.
Vă prezentăm câteva rânduri despre viaţa şi lucrarea sa.
Să luăm aminte!
Sfantul Apostol Luca a fost un sirian vorbitor de limba greaca care a trait in orasul grecesc Antiohia, in vechea Sirie. Cea mai veche marturie despre acesta se afla in Epistola catre Filimon a Sfantului Apostol Pavel, unde gasim scris: “Luca, cel impreuna lucrator cu mine” (versetul 24).
Sfantul Luca mai este mentionat si in alte locuri din epistolele pauline, precum in Epistola a doua catre Timotei (4, 11) si in Epistola catre Coloseni, unde este numit “Luca, doctorul cel iubit” (4, 14).
Luca a fost de profesie medic, lucru marturisit atat de Sfanta Scriptura, cat si de intreaga Sfanta Traditie. Nascut in Antiohia, el a devenit ucenic al Sfantului Pavel, caruia i-a si urmat pana la moarte. Despre el se spune ca nu a fost casatorit si ca a murit la varsta de 84 de ani, in Boetia. […]
Sfanta Traditie il marturiseste neincetat pe Sfantul Apostol Luca drept zugrav si iconar al Maicii Domnului. Se crede ca sfantul a pictat mai mult de 70 de icoane cu Maica Domnului, la multe dintre ele, el avand-o drept model pe Maica Domnului in persoana, ea inca traind in acea vreme.
Luca marele apostol si evanghelist, a fost din Antiohia Siriei celei mari, doctor cu mestesugul, având si stiinta zugraviei desavârsit. Acesta aflându-se în Teba Beotiei si doctorind pe vremea împaratului Tit Claudie, a aflat pe Sfântul Apostol Pavel si crezând în Hristos, a parasit ratacirea cea parinteasca, si lasându-se de tamaduirea cea trupeasca, s-a apucat de cea sufleteasca. A scris si Evanghelia sa catre oarecare dregator anume Teofil, care crezuse în Hristos, dupa cum o stia de la Sfântul Apostol Pavel. Dupa aceea a scris si Faptele Apostolilor catre acelasi Teofil.
Apoi dupa ce s-a dus de la Roma si a lasat pe fericitul Pavel, a umblat învatând toata Grecia si ajungând, precum se spune la optzeci de ani, a raposat cu pace; iar în locul în care a fost îngropat trupul lui, marind Dumnezeu pe apostolul lucratorul sau, a plouat colurie deasupra mormântului lui, spre semnul mestesugului lui cel doctoricesc. (Caci coluria este o doctorie alcatuita din picaturi de apa de trandafiri si din alte feluri, folositoare la boala ochilor). Pentru care a fost cunoscut si mai mult mormântul lui de toti. Iar Constantie feciorul marelui Constantin a adus de la Teba moastele lui prin mijlocirea lui Artemie marele duce al Egiptului, care si mucenic s-a facut, si le-a pus în biserica Sfintilor Apostoli, sub sfânta masa, împreuna cu ale lui Andrei si ale lui Timotei. Si se spune despre dânsul ca el a zugravit întâi icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, tinând în brate pe Domnul nostru Iisus Hristos, cu mestesugul zugravirii cu ceara si alte doua si cum ca le-a dus apostolul la Maica Domnului sa le vada, si aceasta ar fi zis: "Harul Celui nascut din mine, prin mine sa fie cu dânsele. Asemenea si icoanele sfintilor mai marilor apostoli". Si de atunci s-a împartit în toata lumea un lucru bun ca acesta, ortodox si întru totul cinstit.
Sfântul, slăvitul şi într-tot lăudatul Apostol şi Evanghelist Luca este autorul Evangheliei după Luca, însoţitorul Sfântului Apostol Pavel (Filimon 1:24, 2 Timotei 4:10-11) şi este numărat printre Cei Şaptezeci de Apostoli. El s-a născut în Antiohia siriană şi era medic. El este considerat a fi fondatorul iconografiei.
Emblema sa de evanghelist este un viţel, cel de-a treia bestie simbolică menţionată în Iezechiel (1:10), care este un simbol al rangului sacrificial şi preoţesc ale lui Hristos, aşa cum sunt ele menţionate de Sfântul Irineu.
Prăznuirea sa se face în 18 octombrie, în 22 aprilie împreună cu Apostolii Nataniel şi Climent, în 20 iunie ziua în care moaştele sale, alături de ale altor sfinţi, au fost mutate în Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol iar în 4 ianuarie, împreună cu soborul Celor Şaptezeci.
•
Viaţa
Sfântul Luca s-a născut în Antiohia. În tinereţe a studiat filozofia, medicina şi arta. Sfântul Luca a venit În Ierusalim unde a venit la credinţa în Hristos. El şi Cleopa l-au întâlnit pe Domnul înviat pe drumul spre Emmaus (Luca 24).
După Pogorârea Duhului Sfânt, Luca se reîntoarce în Antiohia, apoi călătoreşte spre Roma împreună cu Sfântul Pavel convertind mulţime de evrei şi păgâni la credinţa creştină. "Luca, doctorul iubit, ... te salută," scrie Sfântul Apostol Pavel către Coloseni (Coloseni 4:14). La solicitarea creştinilor, Sfântul Luca scrie o Evanghelie. În conformitate cu anumite dovezi, aceasta se întâmpla în jurul anului 60 A.D., iar conform altora în jurul anului 80 d.Hr. După mucenicia Sfântului Apostol Pavel, Sfântul Luca propovăduieşte Evanghelia de-a lungul Italiei, Dalmaţiei, Macedoniei şi altor regiuni.
La bătrâneţe merge în Libia şi în Egiptul de Sus; din Egipt se reîntoarce în Grecia unde continuă să propovăduiască şi să convertească cu mult zel în ciuda vârstei sale.
În completare la Evanghelia sa, Sfântul Apostol Luca scrie Faptele Apostolilor şi dedică amândouă aceste scrieri lui Teofil, guvernatorul din Ahaia.
La vârsta de 84 de ani, idolatrii înrăiţi îl prind şi îl torturează pentru credinţa în Hristos, apoi îl spânzură de un măslin în oraşul Teba, în Boethia. Moaştele sale făcătoare de minuni sunt mutate la Constantinopol în timpul Împăratului Constanţiu, fiul Sfântului Constantin.
El pictează trei icoane ale Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, dar şi icoane ale Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Din acest motiv, Sfântul Evanghelist Luca este considerat fondatorul iconografiei creştine. Conform Tradiţiei, Sfântul Luca este cel care a pictat prima icoană a Maicii Domnului zisă Povăţuitoarea sau Hodigitria, menţionată în Paraclisul Maicii Domnului:
Mută să fie gura păgânilor,
Care nu se închină cinstitei icoanei tale,
Celei zugrăvite de sfântul
Apostol şi Evanghelist Luca,
Ceea ce se cheamă Povăţuitoare.
—Paraclisul Maicii Domnului)
Imnografie
Tropar (glasul al 3-lea):
Apostole sfinte şi evangheliste Luca, roagă pe milostivul Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.
Tropar (glasul al 5-lea) [1]:
Pe păstrătorul Evangheliei bucuriei lui Hristos și scriitorul Faptelor Apostolilor, pe Sfântul Apostol Lica, cu sfintite cântări să-l lăudăm. Că scrierile lui sunt mărturia Bisericii lui Hristos: El este Doctorul neputințelor și suferințelor, El vindecă rănile sufletelor noastre și mijlocește neîncetat pentru mântuirea noastră.
Condac (glasul al 4-lea)
Ucenic făcându-te Cuvântului lui Dumnezeu, împreună cu Pavel ai luminat tot pământul şi negura ai gonit, scriind dumnezeuasca Evanghelie a lui Hristos.
Condac (glasul al 2-lea):
Pe învățătorul evlaviei, pe grăitorul tainelor celor necuprinse și pe luceafărul Bisericii, pe dumnezeiescul Luca să-l lăudăm. Căci Cuvântul, Cel ce singur este cunoscătorul inimilor oamenilor, împreună cu înțeleptul Pavel l-a ales ca învățător al neamurilor.
Notă:
1. ↑ Troparul pe glasul al 4-lea și condacul pe glasul al 2-lea sunt traduse din limba engleză.
Iconografie
Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, pp. 148-150), arată că Sf. Apostol Luca Evanghelistul poate fi reprezentat în mai multe feluri. În general, el este zugrăvit ca un tânăr cu părul creț, cu puțină barbă. Tot astfel (tânăr) este zugrăvit și în reprezentările individuale ale sfinților, ținând în mână Evanghelia.
De asemeni, el mai poate fi reprezentat pictând icoana Maicii Domnului Povățuitoarea, el fiind, conform tradiției Bisericii, întemeietorul iconografiei și sfânt ocrotitor al iconografilor.
În rândul evangheliștilor, este reprezentat stând în casă, sub un baldachin și scriind Evanghelia, pe care se văd cuvintele: "Deoarece mulți s-au încercat să alcătuiască o istorisire despre faptele deplin adeverite între noi...". Simbolul său este vițelul.
Viaţa Sfântului:

Sfîntul evanghelist Luca era de neam din Antiohia Siriei şi din tinereţe a deprins înţelepciunea elinească şi meşteşugul doctoricesc, făcîndu-se doctor iscusit. Apoi a fost şi zugrav ales. Cunoştea bine limba egipteană şi greacă şi, deprinzîndu-se desăvîrşit şi cu învăţătura evreiască, a mers la Ierusalim.
În acea vreme Domnul nostru Iisus Hristos, petrecînd pe pămînt cu oamenii, semăna sămînţa cuvîntului mîntuirii, care, crescînd şi în inima lui Luca, fiind un pămînt bun şi răsărind, a adus rod însutit; căci Luca, auzind învăţătura înţelepciunii din gura lui Dumnezeu, mai multă ştiinţă a scos de acolo decît din şcolile elineşti şi egiptene, pentru că a învăţat a cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu, a crede în El şi a învăţa şi pe alţii credinţa. El a fost unul din cei şaptezeci de apostoli, despre care chiar el pomeneşte în Evanghelia sa, zicînd: "A arătat Domnul şi pe mulţi alţii şaptezeci şi i-a trimis, cîte doi, înaintea feţii Sale, în toată cetatea şi locul". Fiind şi Luca din aceeaşi ceată apostolească, umbla înaintea feţii Domnului, prin propovăduirea cea sfîntă, gătind calea Lui şi încredinţînd popoarele că Mesia, Care era aşteptat, a venit în lume.
În vremea mîntuitoarelor patimi, cînd fiind bătut păstorul s-au risipit oile turmei, acest fericit Luca umbla tînguindu-se şi plîngînd pentru Domnul său, Care de voie a binevoit a pătimi. Şi precum a semănat cu lacrimi, cu bucurie a secerat răsplătire. Căci înviind Hristos, pe cînd Luca şi Cleopa mergeau în Emaus şi vorbeau între ei cu jale despre pătimirile iubitului lor învăţător, însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, prin arătarea Sa, i-a mîngîiat şi a şters lacrimile de pe ochii lor, căci, apropiindu-se de dînşii, le-a zis: "Ce sînt cuvintele acestea de care vă întrebaţi între voi mergînd şi de ce sînteţi trişti?" Şi a fost atunci călător Sfîntul Luca împreună cu Acela Care a zis pentru Sine: "Eu sînt calea, adevărul şi viaţa". Deci, mergînd şi vorbind cu El, a rostit adînc negrăit de înţelepciune.
Cît de scumpă îi era Sfîntului Luca învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, cînd Iisus cu gura Sa cea preadulce povestea, începînd de la Moise şi de la toţi proorocii şi le tîlcuia lor toate Scripturile cele pentru Dînsul! De aceea Luca, bunul ucenic al lui Hristos, învăţînd tainele lui Dumnezeu, a adus şi el la sfînta credinţă toate cetăţile Beoţiei şi pe mulţi din cei ce erau în întunericul necunoştinţei de Dumnezeu i-a luminat cu lumina înţelegerii Sfintei Evanghelii. Mai întîi a şezut în Emaus cu Hristos la cină, urmînd să mănînce cu El prînz întru împărăţia lui Dumnezeu. Apoi a cunoscut în frîngerea pîinii pe Fiul lui Dumnezeu, pe Care Iuda, la Cina cea de Taină, nu a voit să-L cunoască.
Focul dragostei către Dumnezeu care se ascundea în inima Sfîntului Luca a ieşit la vedere prin aceste cuvinte: "Oare nu era inima noastră arzînd întru noi, cînd ne grăia nouă pe cale şi cînd ne tîlcuia Scripturile?" Şi ca să nu fie uitată pomenirea Domnului, pe care din toată inima Îl iubea, după cincisprezece ani de la Înălţarea Lui la cer, cu toată adeverirea i-a scris Evanghelia. Şi a scris nu numai cele ce singur a văzut şi le-a auzit, ci şi pe cele pe care le avea scrise în inima sa, nu din condei, ci din dragoste. De asemenea le-a povestit şi pe acelea pe care mai înainte el le-a văzut şi le-a auzit de la cei ce merseseră după Hristos. Iar mai pe urmă, aproape de patimile lui Hristos, a început a umbla după Dînsul, precum se scrie la începutul Evangheliei: "Ne-au dat nouă cei ce au fost din început, singuri văzători şi slujitori ai Cuvîntului".
Sfîntul Luca a fost părtaş durerilor şi ostenelilor lui Pavel întru bunăvestirea lui Hristos, pentru că îi urma lui propovăduindu-L pe Hristos nu numai Iudeilor, ci şi neamurilor. El a fost în Roma la dînsul, precum arată Faptele Apostolilor, pe care tot el le-a scris, şi era foarte iubit de Pavel. Scriind către Coloseni Apostolul Pavel, zice: "Închină-se vouă Luca, doctorul cel iubit". La fel, în Epistola către Corinteni, Pavel îl laudă pe Luca, zicînd: "Dar nu numai atît, ci este şi ales de către Biserici ca tovarăş al nostru de călătorie, avînd darul acesta, spre slava Domnului Însuşi şi spre osîrdia noastră" (II Corinteni 8, 19). Aici Sfîntul Ieronim înţelege că Apostolul Pavel îl laudă pe Luca.
Apoi Luca, plecînd din Roma, a mers spre răsărit, binevestind pe Hristos şi suferind dureri şi osteneli pentru sfînt numele Lui. Străbătînd toată Livia, a mers în Egipt unde a luminat Tivaida, cea de mai sus zisă, prin bunavestire şi în Tivele (cetăţile) Beoţiei a rînduit bisericile, hirotonind preoţi şi diaconi. Apoi pe cei bolnavi cu trupul şi cu sufletul i-a tămăduit şi, pătimind multe, s-a odihnit întru Domnul, avînd mai mult de optzeci de ani.
Pe locul unde s-a pus sfîntul lui trup, Dumnezeu, preamărind pe plăcutul Său, a plouat colirie (apă limpede) care tămăduieşte durerea de ochi, în semnul meşteşugului celui doctoricesc. Pentru aceasta era ştiut de credincioşi mormîntul lui, căci se vindecau de diferite boli, cu rugăciunile Sfîntului Apostol. Apoi aflînd Constantie, fiul lui Constantin cel Mare, de moaştele lui tămăduitoare, a trimis pe Artemie, cîrmuitorul Egiptului, care mai pe urmă a fost chinuit pentru Hristos de Iulian Paravatul, care a adus cu mare cinste în cetatea împărătească moaştele Sfîntului Apostol şi evanghelist Luca.
Cînd s-au adus cu cîntări şi cu laude în cetate sfintele moaşte, un famen al palatului împărătesc, anume Anatolie, zăcînd de multă vreme pe patul durerii şi cheltuind avere multă la doctori, căutînd tămăduirea pe care n-o putuse dobîndi de nicăieri, auzind că se aduc în cetate moaştele Sfîntului Apostol Luca s-a rugat cu toată osîrdia către sfîntul şi, pe cît îi era lui cu putinţă, s-a sculat de pe pat, poruncind să fie dus la tămăduitoarea raclă a apostolului. Cînd a ajuns şi s-a atins de ea cu credinţă, închinîndu-se moaştelor sfîntului, s-a vindecat îndată de boală şi, cîştigînd desăvîrşită sănătate şi tărie, a purtat pe umerii săi, împreună cu ceilalţi oameni, racla cu moaştele Sfîntului Apostol Luca în Biserica Sfinţilor Apostoli. Acolo, sub sfinţita masă, unde erau sfinţii Andrei şi Timotei, au pus sfinţitele moaşte ale sfîntului Luca.
Se spune despre dînsul că el a zugrăvit minunat chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, purtînd în braţe pe Pruncul cel mai înainte de veci, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Apoi a zugrăvit şi alte două icoane ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi le-a adus la Maica Domnului, spre a vedea dacă îi vor plăcea; iar ea, văzînd acele chipuri ale sale, a grăit astfel: "Darul Celui ce S-a născut din mine şi al meu să fie cu icoanele acestea". Sfîntul Apostol Luca a mai zugrăvit pe lemn şi chipurile sfinţilor şi marilor Apostoli Petru şi Pavel şi de la dînsul s-a început în toată lumea acel bun şi preacinstit lucru, adică zugrăvirea sfintelor icoane, întru slava lui Dumnezeu, a Maicii Lui şi a tuturor sfinţilor, pentru împodobirea Bisericii şi spre mîntuirea credincioşilor, celor ce cu dreaptă credinţă cinstesc sfintele icoane. Amin.
În această zi se prăznuieşte şi pomenirea Sfîntului Mucenic Marin bătrînul, cel din Anazarvi, cetatea Ciliciei, care a pătimit pentru Hristos pe vremea împăratului Diocleţian, de la Lisie ighemonul. Tot în această zi se mai face pomenirea cuviosului părintelui nostru Iulian Pustnicul, care a vieţuit în Mesopotamia, lîngă rîul Eufrat, şi a zidit biserică în Muntele Sinai, pe piatra pe care proorocul Moise a văzut pe Dumnezeu, care piatră există pînă acum. Acesta, în vremea prigoanei celei cumplite ce se făcea asupra Bisericii de către Iulian Paravatul, rugîndu-se către Dumnezeu, a auzit un glas de sus, zicîndu-i: "Nu numai pentru ale tale rugăciuni, ci şi pentru rugăciunile şi lacrimile celor mulţi, păgînul Iulian a fost ucis şi acum este mort, spurcatul şi nelegiuitul acela". Şi cu puterea lui Dumnezeu, făcînd multe minuni, cuviosul acesta, Iulian, s-a mutat către Domnul.
Predica la Sfantul Apostol si Evanghelist Luca
Frati crestini,
Intre sfintii praznuiti astazi de Biserica noastra ortodoxa este si Sfantul Apostol si Evanghelist Luca. Despre el am sa va spun in seara asta cateva cuvinte, pentru ca din Evanghelia sa, de-a lungul anului, ne hranim adeseori, din cuvintele sale, atat de placut spuse din partea Mantuitorului Hristos.
Inainte de aceasta vreau sa va amintesc asa, in general, ca desi Mantuitorul vorbeste de-a lungul celor trei ani si jumatate o singura predica evanghelica, deci Cuvantul Lui este unul si acelasi, totusi sunt patru evanghelisti, patru autori scriu despre viata si activitatea Sa.
Cineva spunea ca cei patru autori ai vietii lui Iisus sunt ca niste privitori de pe un munte inalt: fiecare priveste din unul din cele patru colturi ale muntelui si vede fiecare ce poate cuprinde cu ochii si cu intelegerea. Cam asa a fost viata Mantuitorului vazuta de cei patru autori ai vietii Sale, sfintii patru evanghelisti Matei, Marcu, Luca si Ioan. Unii vad intr-un anumit fel chipul lui Iisus, altii, altfel. Depinde si de destinatarii acestor Evanghelii, pentru ca fiecare Evanghelie din cele patru are un scop.
Evanghelia Sfantului Matei este scrisa pentru evrei, si are ca scop sa dovedeasca poporului evreiesc ca Iisus corespunde tuturor textelor din Vechiul Testament, spuse profetic cu privire la Mesia. De aceea, citind Evanghelia Sfantului Maiei veti vedea foarte multe citate din Vechiul Testament.
Sfantul Marcu scrie Evanghelia indeosebi pentru romani. Poporul roman, pe vremea aceea, era o forta puternica, un imperiu bine pus la punct si avea cultul fortei. Cezarul era in fruntea acestei piramide, armata si justitia erau niste forte ajutatoare, incat formau un corp puternic, si evanghelistul se refera la acest corp roman cand scrie Evanghelia. Adeseori Iisus in Evanghelia Sfantului Marcu este prezentat ca un adevarat Om-Dumnezeu, Stapan al lumii, Stapan peste legile naturii, Stapan peste bolile trupesti si sufletesti ale oamenilor, Stapan peste demoni, incat Iisus, cand porunceste ceva, se face.
De pilda, merg pe luciul marii Galileii si Iisus adoarme la carma: randuiala dumnezeiasca. Se starneste furtuna pe mare, marea Ghenizaretului sau a Galileii. Apostolii Il scoala pe Iisus: "Doamne, scoala-Te, ca pierim de furtuna aceasta care ne ineaca!" Iisus se ridica si porunceste marii spunand asa: "Taci, linisteste-te!", si indata se linisteste marea.
Porunceste demonilor sa iasa din oameni si ies. Un demon care iese dintr-un indracit spune: "Te stim cine esti - ii spune lui Iisus - esti Iisus, Fiul Celui Preainalt". Deci Il stiau si Il recunosteau ca Stapan al lor. Porunceste demonilor sa iasa din niste indraciti din Gadara, si ies demonii de acolo, desi erau o legiune intreaga. Sase mii erau intr-un singur om, sase mii de demoni! Acel denon din gadarean care era legat cu lanturi si rupea lanturile, de puterea demonilor dintr-insul, ca erau legiune. Iisus ii scoate din acesti indraciti si le porunceste sa intre intr-o turma de porci care se ineaca in mare. Aceasta forta este deosebit subliniata de Evanghelia Sfantului Marcu.
Evanghelia lui Luca e scrisa pentru pagani, pentru greci si de aceea, Evanghelia Sfantului Luca - care era un autor iscusit, un om cult si foarte bun scriitor, mester al cuvantului, de origine grec - are o turnura greceasca, o limba foarte placuta. Sfantul Luca scrie Evanghelia pentru lumea greceasca, aceasta lume care a avut poeti si filozofi, cum stim.
Evanghelia Sfantului Ioan, cea din urma Evanghelie este scrisa mai tarziu, catre anul 100, si este scrisa pentru toata lumea. De aceea Evanghelia Sfantului Ioan cuprinde toata lumea pagana care dorea sa stie despre Iisus si are ca tema dragostea. Din dragoste S-a intrupat Fiul lui Dumnezeu, si aceasta dragoste o predica Sfantul Ioan, apostolul dragostei crestine. Catre sfarsitul vietii, Sfantul Ioan rostea aceste cuvinte: "Copilasii mei, iubiti-va unul pe altul, precum Hristos v-a iubit pe voi".
Deci aceste patru Evanghelii privesc viata lui Iisus, insa fiecare in felul ei, pentru ca Iisus a fost nu numai o mare personalitate, ci a fost Dumnezeul intrupat.
Sfantul Luca, asa cum am spus, era de origine grec. El nu a fost printre cei 12 martori ai vietii lui Iisus, printre cei 12 apostoli. El si Marcu, amandoi autori de Evanghelii, fac parte din cei 70 de apostoli. Din cei 12 fac parte Matei si Ioan, primul si ultimul din cei patru evanghelisti. Sfantul Luca era de origine, poate, din Antiohia Siriei.
El isi scrie Evanghelia la cererea unui aristocrat din Antiohia, acel Teofil pe care-l aminteste si in cartea intaia, in Evanghelie si in cartea a doua, Faptele Apostolilor, scrisa tot de Sfantul apostol si evanghelist Luca: preaputernicul Teofil.
Acest preaputernic Teofil era un demnitar roman, jurist se crede, din Antiohia. Acest aristocrat, acest om cult si de mare suflet l-a ajutat pe Sfantul Luca, asa cum spune traditia, sa invete carte. Sfantul Luca se stie ca era un om sarac in familia sa, iar Teofil l-a ajutat sa invete carte, mai ales medicina. A invatat medicina in orasul Pergam din Asia Mica, Turcia de astazi, cinci ani de medicina, asa cum se invata si in vremurile noastre. Medicina se baza mai ales pe tratamentul cu plante, de aceea in Evanghelia scrisa de Sfantul Luca sunt numite aproape toate bolile cu numele lor, asa cum erau numite in vremea aceea.
N-a fost martor al vietii lui Iisus, insa cand s-a apucat sa scrie Evanghelia, Sfantul Luca s-a informat, a "cercetat cu de-amanuntul", cum spune el. A intrebat pe martorii vietii lui Iisus, a intrebat pe Maica Domnului, a intrebat pe Andrei, pe Ioan, cei apropiati de Iisus Hristos, si a scris cu de-amanuntul viata lui Iisus.
Ceilalti evanghelisti incep diferit viata lui Iisus, el insa o incadreaza in istoria timpului. Stim, din Evanghelia lui, ca Iisus Hristos S-a nascut in vremea lui Augustus, imparat al Romei, si a murit pe vremea lui Tiberiu, imparat al Romei. Stim cine era in Siria guvernator, stim cine era guvernatorul Palestinei din vremea aceea, Pilat din Pont. Dupa aceea, in Faptele Apostolilor, Sfantul Luca citeaza demnitari, consuli, proconsuli romani sau guvernatori romani, de-a lungul calatoriei Sfantului apostol Pavel din Asia pana la Roma si pana in Spania.
Sfantul Luca, la inceputul Evangheliei sale, se refera la viata lui Iisus, insa dintru inceputuri. Dintre cele patru Evanghelii, numai el ne vorbeste despre Buna Vestire si Maicii Domnului. Poate pentru motivul ca pictand chipul Maicii Domnului - el e socotit si pictorul crestin cel dintai - a intrebat-o, si Maica Domnului i-a spus niste lucruri pe care nu le aflam din celelalte Evanghelii: despre Buna Vestire, cand Arhanghelul a venit si i-a spus ca va naste un fiu si si ¬va numi cu numele Iisus si va fi mare inaintea lui Dumnezeu si a tot poporul.
Tot el vorbeste despre buna vestire a nasterii Sfantului Ioan Botezatorul, amintind de acel moment cand Zaharia, tatal Sfantului Ioan, slujea la Templul din Ierusalim si la un moment dat apare arhanghelul Gavriil si-i spune lui Zaharia ca Elisabeta, sotia lui, care este batrana, trecuta de varsta nasterii, va naste un fiu. Zaharia se indoieste, nu cumva sa fie vreo aratare, vreo minciuna, aceasta vedenie (...) si atunci arhanghelul ii spune: "Eu sunt Gavriil care stau inaintea tronului lui Dumnezeu si am venit sa-ti spun acestea. Pentru ca nu ma crezi, iata, din clipa aceasta vei ramane mut, pana cand se va naste acel profet de care am vorbit eu". Si Zaharia ramane mut, ca dupa aceea sa se implineasca prorocia lui, ca Elisabeta a nascut un copil, pe Sfantul Ioan Botezatorul.
Tot de la el aflam despre acea calatorie a Familiei sfinte - cand Iisus implinise 12 ani, varsta Sa pamanteasca - din Galileea la Ierusalim; cand Iisus, copilul, a intrat in
Templu, in locul unde invatatii, doctorii in lege la Ierusalim talcuiau fel de fel de probleme biblice. Iisus intra intre ei si le pune niste intrebari. Ei nu pot sa-I raspunda - desi era numai de 12 ani - ca era Dumnezeul intrupat. Si se mirau toti de intelepciunea Lui. Acest moment il aminteste numai Sfantul Luca.
De aceea Sfantul Luca, scriind Evanghelia aceasta pentru pagani, pentru greci indeosebi, pentru lumea pacatoasa si imperiului greco-roman, ca sa incurajeze lumea aceasta pagana, dezmatata si plina de patimi, aminteste ca Iisus este dragostea intrupata si Iisus iarta, Iisus ajuta sa salte, sa iasa oamenii din pacat.
De aceea gasim in Evanghelia Sfantului Lucai parabole, ca aceea a fiului risipitor. Aceli tata care avea doi fii: unul mai mare, a ramas acasa; celalalt a cerut partea de avere si a plecat in lume, s-o cheltuiasca in dezmat; si tatal ii da voie. Dupa ce ajunge porcar si nu are ce sa manance, se intoarce inapoi la casa parinteasca si tatal il primeste, pentru ca l-a asteptat cu dragoste atata amar de vreme. Si umilit, fiul risipitor spune acele cuvinte pe care le putem spune fiecare dintre noi: "Parinte, am gresit la cer si inaintea ta! Nu ma mai voi socoti de acum fiul tau, primeste-ma ca pe unul din argatii tai!"
Aceasta parabola spusa de Iisus e remarcata numai de Sfantul Apostol si Evanghelist Luca. Este parabola fiecaruia dintre noi, pentru ca fiecaruia, mai ales in perioada tineretii, ni se pare ca tot ce zboara se mananca, totul ne este permis sa facem, cat ar fi de urate faptele pe care le facem, ca dupa aceea sa ne para rau, sa ne caim, sa ne intoarcem la Dumnezeu.
Si barbati si femei, tineri si tinere, au aceasta experienta, intr-o masura mai mare sau mai mica, in viata fiecaruia. Aceasta parabola era spusa pentru lumea pagana indeosebi, care era plina de patimi. Faptul ca Iisus ierta acele pacate grele era o mare incurajare pentru ei.
De asemenea, sunt pagini ca acelea din viata lui Zaheu, vamesul din Ierihon, un mare pacatos, un perceptor roman care incasa darile si facea foarte multe abuzuri. Toti acesti vamesi se umpleau de bani si de avere, pe socoteala vaduvelor si saracilor, de la care storceau birurile peniru imperiul roman. Un asemenea pacatos, fiind urcat intr-un copac in Ierihon, Il vede pe Iisus; il vede si nu stie cum sa se bucure mai mult de aceasta prezenta. Iisus, de asemenea, ii vede si ii spune: "Zahee, se cade sa fiu astazi in casa ta". Aceasta parabola este numai la Sfantul evanghelist Luca.
Femei pacatoase care se apropie de Iisus si plang.. si toarna mir pe cap si pe picioarele Lui.. si le sterg cu parul capului lor. Sfantul Luca povesteste despre asemenea cazuri: si Iisus le iarta, cu conditia sa nu mai greseasca. Este Evanghelia aceasta, Evanghelia saracilor, a pacatosilor, a femeilor pacatoase, a oamenilor pacatosi care totusi se intorc la Dumnezeu, pentru ca simt ca Iisus, acest Dumnezeu intrupat, este Cel care poate ierta si este sfintenia insasi.
Pentru ca oamenii, frati crestini, toti nazuiesc carre sfintenie, insa nu o pot realiza. De aceea, daca nu o pot realiza ei, vor ca altii sa fie sfinti. Vin la altii pentru rugaciune, la altii cer ajutor, insa ei continua viata lor pacatoasa. O mare greseala si o mare inselare. Sa nu cautam la altii exemplu, ci noi sa devenim exemplu, daca putem, cu ajutorul lui Dumnezeu. Pentru cel pacatos sa te rogi, sa nu-l cartesti, sa nu-l barfesti. Sa te rogi pentru el si apoi Dumnezeu va fi si cu tine. Cand il judeci si il osandesti, Dumnezeu se indeparteaza de tine si tu ramai in pacatele tale.
Aceste lucruri reies mai ales din Evanghelia Sfantului evanghelist Luca. El scrie Evanghelia sa tarziu, catre anul 62 si culege din cele doua Evanghelii care erau scrise pana atunci, Evanghelia Sfantului Matei si a Sfantului Marcu - el care cerceteaza toate cele spuse mai inainte de el despre Iisus Hristos Mantuitorul - si ia anumite pasaje; de aceea citind acele Evanghelii veti intalni cuvinte si anumite parabole ale Mantuitorului gasite si la Luca, insa nu toate. Pentru ca el ia anumite parti din Evangheliile sinoptice, adica asemanatoare, de la Matei si de la Marcu, insa adauga si el niste lucruri, asa cum am spus acum: aceste parabole si elemente crestine, mesianice, special pentru lumea pagana, ca sa-i incurajeze, sa-i traga la Iisus Hristos, Mantuitorul lumii.
Adeseori recomand celor care nu au cunostinta despre Evanghelii, sa inceapa cu aceasta Evanghelie. E scrisa dupa mintea noastra omeneasca, si mai ales.. moderna. Orice afirmare trebuie sa aiba o introducere, o tratare si o incheiere. Si mai ales in Evanghelia aceasta a vietii Dumnezeului intrupat, cuprinsa in istorie, introducerea aceasta in istoria timpului, introducerea lui Iisus in vremea Lui, in care a trait, este de mare importanta pentru noi, cei de astazi. Este scrisa cronologic, de la buna vestire a Sfantului Ioan Botezatorul, Buna Vestire a Maicii Domnului, Nasterea Mantuitorului Hristos, dupa aceea copilaria lui Iisus Hristos, cu acel moment de la Ierusalim cu Iisus in Templu, continuand cu toate invataturile si faptele Mantuitorului Hristos, pana la Rastignire, la Inviere si Inaltarea la cer, toate cuprinse cronologic in aceasta Sfanta Evanghelie. Este cea mai intinsa dintre toate celelalte. Desi Evanghelia Sfantului Matei are 28 de capitole si Evanghelia de la Luca numai 24, insa capitolele ei sunt lungi. Este intinsa, insa foarte placuta atunci cand o citesti cu luare aminte, si foarte usor de urmarit.
Scrie Evanghelia pana la Inaltarea la cer a Mantuitorului Hristos, dupa care continua in a doua carte a lui, pentru ca Sfantul Luca scrie intai Evanghelia - a treia, in ordinea celor patru Evanghelii - si dupa aceea Faptele Apostolilor. Este prima istorie a vietii crestine, Evanghelia urmata de Faptele Apostolilor, pentru ca se continua cronologic.
Amintim, de pilda, Inaltarea Mantuitorului la cer si Pogorarea Duhului Sfant: sunt cuprinse in Faptele Apostolilor, cu multe amanunte. Marcu de pilda spune: "Iisus S-a inaltat la cer, binecuvantand pe Apostolii Sai". Atat. Sfantul Luca spune amanunte: cine era acolo, apostolii care se uitau plangand spre Iisus care Se inalta, departandu-Se de ei. Apar doi ingeri, spune Sfantul Luca, in urma lui Iisus care Se inalta si disparea de la ochii lor, si ingerii spun: "Acest Iisus pe care-L vedeti inaltandu-Se la cer, Se va cobora. Asa cum L-ati vazut urcandu-Se, asa Se va cobora din cer la voi". Si apostolii se bucura de aceasra mangaiere, pleaca la Ierusalim si se roaga impreuna in Templu, asteptand Pogorarea Sfantului Duh, pe care tor Sfantul Evanghelist Luca o povesteste in Faptele Apostolilor, capitolul 2. Este bine sa le cititi si dumneavoastra, si Evanghelia si Faptele Apostolilor.
In Faptele Apostolilor, in prima parte, in primele 8-9 capitole, este viata de obste a crestinilor din Ierusalim. De la capitolul 9 inainte, pana la sfarsit, este mai ales viata Sfantului Pavel, caci de acest apostol s-a apropiat Sfantul evanghelist Luca si i-a fost ucenic toata viata, pana cand Sfantul Pavel, la anul 67, a fost executat la Roma si Sfantul Luca a ramas fara dascalul sau. Pentru Sfantul Pavel, Luca era iubitul lui medic, "medicul iubit". Medicul care facuse studii, cum v-am spus, si care se pricepea - ori de cate ori Sfantul Pavel avea vreo neputinta omeneasca (Sfantul Pavel se plange de niste neputinte omenesti), Sfantul Luca era mereu la indemana - si il ajuta cu mijloacele stiintifice din vremea aceea.
Din frumusetile scrierilor Sfantului apostol si evanghelist Luca ramane o pagina de neuitat, laudata de literati, acea povestire de dupa Invierea Mantuitorului, din ziua intai de Pasti, cand apostolii erau descurajati, nu stiau ce se va intampla cu ei. Ei credeau ca Iisus o sa ajunga un mare imparat si o sa-i scape de jugul roman. Iisus a murit pe Cruce si atunci Apostolii, descurajati, au plecat fiecare la ale sale, au plecat iarasi la luntrea si la mrejele lor, ca pescari. Doi dintre ei, din care unul era Luca si altul Cleopa, din cei 70 de Apostoli, mergeau catre un sat, cu numele Emaus. Si mergand ei, chinuiti de aceasta tragedie a vietii lor, ca Iisus, nadejdea si bucuria lor, murise pe Cruce ca unul dintre miliari, tristi de tot, mergeau pe acest drum, catre seara si la un moment dat, Iisus apare in mijlocul lor. "Ochii lor erau tinuti", spune Sfantul Luca, "sa nu-L cunoasca", si nu L-au cunoscut ca este Iisus. Iisus ii intreaba: "Despre ce vorbiti intre voi? De ce sunteti tristi?" Si ei ii spun: "Numai Tu esti strain de Ierusalim? Nu stii ce s-a intamplat in zilele acestea aici?" - "Ce anume?", intreaba strainul, care era Iisus. Si ii spun ei: "Iisus care era barbat puternic in cuvant si in fapta iiiiiintea intregului popor, acum mai marii nostri L-au rastignit pe Cruce si L-au ucis. Si noi credeam ca El va fi Cel ce re ne va elibera de necazurile noastre".
Si atunci Iisus, desi ei nu-L cunosteau inca, ii mustra si le spune: "O, necredinciosilor! De ce nu credeti ceea ce v-au spus proorocii?" Si incepe sa talcuiasca din Scripturi toate profetiile cele pentru El. Pentru ca despre Iisus Hristos, frati crestini, s-a anuntat cu 600-700 de ani inainte de Intruparea Lui. Profeti ca Isaia, Ieremia, insusi Moise, marele proroc care traieste la anul 1500 inainte de Hristos, au spus ca Dumnezeu va ridica din neamul lor pe cineva mai mare. Si Iisus talmaceste toate aceste profetii despre El. Si ajungand Apostolii in Emaus, Iisus se facea ca merge mai departe.
Va parafrazez acest moment din Evanghelie, care este foarte mult laudat ca pagina literara. Iisus Se facea ca merge mai departe, ei insa Il sfatuiesc sa ramana cu ei, caci iata, este catre seara, ziua a trecut: "Ramai cu noi." Iisus ramane cu ei, intra in casa, la gazda unde urmau sa ramana peste noapte si li se pune masa ca de obicei. In Orient - si la noi de fapt, chiar mai mult decat la ei - este aceasta ospitalitate: intra un strain in casa lor, il poftesc la masa cu putinul sau multul pe care-l au. Ii poftesc la masa si pe acesti trei calatori si, la masa fiind, Iisus ia painea, o binecuvinteaza si o frange. In momentul acesta ochii lor se deschid si-L cunosc. Iisus insa dispare. Si ei isi spun: "Oare nu era inima noastra arzand intru noi, cand ne vorbea pe cale si ne talcuia Scripturile?"
Si atunci, noaptea tarziu, pleaca inapoi la Ierusalim, desi vroiau sa ramana acolo peste noapte. Pleaca in Ierusalim si intalnesc acolo pe ceilalti apostoli, inchisi de frica iudeilor, cum spune evanghelistul, si le spun cele intamplate cu ei pe cale: cum le-a aparut un strain care era de fapt Iisus si cum le-a frant painea si cum l-au cunoscut la frangerea painii. Aceasta pagina este laudata foarte mult in literatura universala. Un autor al Vietii lui Iisus, ati auzit de Ernest Renan, spune ca este cea mai frumoasa pagina din toata istoria lumii.
Dupa moartea dascalului sau, Sfantul apostol Pavel, Sfantul Luca intra in aria apostolica si predica Evanghelia in Dalmatia, in Macedonia si in Grecia indeosebi. In Grecia, In Teba, in Beotia este arestat si ucis, rastignit pe cruce, nu spanzurat de un maslin, asa spun cronicile, poate mai curand rastignit pe cruce, asa cum a fost rastignit Iisus Hristos, Mantuitorul.
Trupul sau a fost luat cu cinste de crestinii de acolo pe care el ii convertise, si dus la Constantinopol in anul 357, in timpul lui Constantiu, fiul lui Constantin cel Mare si ingropat in biserica Sfintilor Apostoli care a fost construita de Constantin cel Mare. Langa mormantul lui Constantin, care era intr-un sicriu de aur, de jur imprejur erau apostolii Luca, Timotei si Andrei. Acesti apostoli sunt precizati in niste documente vechi. Deci acolo si asa sfarseste viata acest mare autor, Sfantul Luca, autor a doua carti din Noul Testament, Evanghelia a treia si Faptele Apostolilor.
Aceste lucruri, frati crestini, vi le-am spus in seara aceasta, in amintirea Sfantului Luca pe care-l praznuim astazi, 18 octombrie.
Cititi Evanghelia Sfantului Luca, veti avea mare folos sufletesc. Cititi apoi in continuare a doua lui carte, Faptele Apostolilor. Veti intalni acolo discursuri frumoase ale Sfantului Pavel, suferintele marelui apostol, aceasta duiosie pe care o rasfrange crestinismul in lumea pagana, disperata si pacatoasa, aceasta mare pecete a sfinteniei pe care o lanseaza Evanghelia Sfantului Luca si Faptele Apostolilor in lumea pagana, plina de patimi. Cititi deci aceasta Evanghelie si Faptele Apostolilor si veti avea folos sufletesc. Amin!

AICI ESTE O ICOANA PICTATA DE SF, AP. SI EV. LUCA..LA PADOVA , TINUTA DE CEI 2 INGERI...UNDE AM AVUT OCAZIA SA MERG ANUL TRECUT..DOAMNE AJUTA!

SFANTUL APOSTOL SI EVANGHELIST LUCA

Vedenia despre infricosata judecata a Sfantului Ierarh Nifon

Intr-o seara, dupa ce si-a terminat obisnuita rugaciune de noapte, Cuviosul s-a intins sa doarma pe patul de pietre ca intotdeauna. Era miezul noptii si el inca veghea, privind cerul instelat si luna. Singur isi socotea pacatele sale si se tanguia cu mintea, gandindu-se la infricosatul ceas al judecatii.
Deodata, vede ca se trage taria cerului ca o perdea si apare Domnul nostru Iisus Hristos intr-o slava negraita. In jurul lui, in vazduh, stateau toate ostile ceresti; ingeri, heruvimi si serafimi, erau in minunate si infricosate cete, randuite fiecare dupa felul, frumusetea si stralucirea lor.
Domnul S-a adresat conducatorului unei cete si acela s-a apropiat luminos, cu teama si respect.
„Mihaile, mai marele Asezamantului, pregateste cu ceata ta, tronul de foc al slavei Mele si mergi in valea lui Iosafat. Acolo sa-l asezi ca prim semn al venirii Mele. Pentru ca s-a implinit ceasul cand fiecare va lua plata dupa faptele sale. Grabeste-te, ca a sosit ceasul! Voi judeca pe cei ce s-au inchinat la idoli si s-au lepadat de Mine, Facatorul lor. Pe cei ce s-au inchinat la pietre si la lemne, pe care le-am spre trebuinta lor. Pe toti ii voi sfarama ca pe „vasele olarului”. Tot asa si pe dusmanii Mei, pe ereticii care au indraznit sa coboare pe Duhul Mangaietor in randul fapturilor. Vai de ei, ce foc ii asteapta!
Acum Ma voi arata si iudeilor, care M-au rastignit si n-au crezut in dumnezeirea Mea. Mi S-a dat toata stapanirea si puterea si sunt Judecator drept. Atunci cand eram pe Cruce, ziceau: „Hoo! Tu Cel ce darami Biserica… mantuieste-Te pe sine-Ti…” Acum a Mea este razbunarea, le voi rasplati! Voi judeca, voi cerceta, voi pedepsi aspru neamul jidovesc, cel stricat si viclean, pentru ca nu s-a pocait. Le-am dat vreme de pocainta, dar au nesocotit-o; vor lua acum razbunare.
Le voi rasplati si sodomitilor, care au spurcat pamantul si vazduhul cu nelegiuirea lor. I-am ars atunci si iarasi ii voi arde, pentru ca au urat placerea Duhului Sfant si au iubit placerea diavolului. Voi pedepsi pe toti desfranatii, nerusinatii si intunecatii care se aseamana cu armasarii. Nu s-au indestulat cu casnicia lor legiuita, ci s-au balacit in faradelege si satana i-a aruncat in prapastia de foc. Nu au auzit ca inficosat lucru este a cadea in mainile Dumnezeului Celui viu? Nu s-au temut ca voi varsa peste ei mania Mea; i-am chemat la pocainta, dar nu s-au pocait.
Voi judeca pe toti talharii care au facut noian de rele, precum si pe ucigasi si pe toti care au facut multime de pacate. Eu le-am dat timp sa se pocaiasca, dar ei n-au luat in seama. Unde sunt faptele lor cele bune? Le-am dat pilda si icoana pe fiul cel desfranat si pe multi altii, sa nu se deznadajduiasca de pacatele lor. Ei insa, au dispretuit poruncile Mele si s-au lepadat de Mine. S-au indepartat de Mine si au iubit stricaciunea; pe Mine M-au nesocotit si s-au facut robi pacatului. Sa mearga, deci, in focul pe care ei singuri si l-au aprins.
Dar, si pe cei care au murit, tinand minte raul, ii voi trimite intr-o infricosata munca. Pentru ca n-au dorit pacea Mea, ci au fost maniosi, rautaciosi si razbunatori. Pe lacomi, pe cei ce au luat dobanda si pe toti iubitorii de argint, care este inchinare la idoli, ii voi nimici si distruge cu toata mania Mea, pentru ca si-au pus nadejdea in bani si pe Mine M-au nesocotit, ca si cum nu M-as ingriji de ei. Pe acei mincinosi crestini care au invatat ca nu este invierea mortilor si ca exista metempsihoza (reancarnarea sufletelor) acum, aici pe pamant, ii voi topi pe toti in gheena ca ceara; atunci se vor convinge de invierea mortilor. Magii, vrajitorii si toti care se ocupa cu magia vor fi zdrobiti.
Vai si de cei care au petrecut cu chitare si instrumente; au cantat, s-au imbatat, au jucat, au vorbit necuratii si s-au dedat la rele! I-am chemat si nu M-au ascultat, ci M-au luat in ras. Acum viermele le va roade inima. Le-am dat la toti mila si pocainta, dar nici unul nu a luat aminte. Voi inchide in intuneric si pe cei ce au nesocotit Sfintele Scripturi, pe care le-a scris Duhul Meu prin mijlocirea sfintilor. Voi judeca si pe cei ce se ocupa cu superstitiile si se incred in cutite, galeti, furci si altele asemenea. Atunci vor intelege, ca trebuia sa nadajduiasca in Dumnezeu si nu in creaturile Lui. Se vor tulbura si impotrivi atunci, dar nu vor avea nici o putere deoarece,” a Mea este razbunarea, Eu le voi rasplati”.
Voi pedepsi pe imparatii si pe conducatorii care M-au amarat necontenit cu nedreptatile lor. Au judecat nedrept si cu mandrie, dispretuind pe oameni. Si acestia vor plati. Dreapta Mea putere nu primeste mita. Ii voi pedepsi dupa faradelegile lor. Atunci vor intelege ca sunt mai infricosat decat toti imparatii pamantului. Vai de ei, ce iad ii asteapta pentru ca au fost cruzi si au varsat sange nevinovat, sangele copiilor si al sotiilor lor. Ce ce urgie voi pedepsi pe acei slujitori care n-au fost pastori adevarati ai Bisericii; care Mi-au paraginit via Mea si Mi-au risipit oile! Ca au pastorit aur si argint si au cautat preotia pentru interes. Ce pedeapsa vor lua! Ce tanguire! Voi varsa peste ei toata mania Mea si urgia, si-i voi zdrobi. S-au straduit sa castige oi si boi care pier, iar de turma mea cea cuvantatoare nu s-au ingrijit. Voi pedepsi cu toiag faradelegile lor si cu bici nedreptatile lor. Dar si preotii care glumesc, rad si se cearta in biserica, Ii voi arunca in foc si in tartar!
Am venit si vin. Cin epoate sa-mi stea impotriva? Dar vai si amar de cel pacatos care va cadea in mana Mea! Pentru ca fiecare se va infatisa inaintea Mea „gol si descoperit”. Cum va indrazni atunci sa se arate nerusinarea pacatosilor? Cum vor privi fata Mea? Unde-si vor ascunde rusinea? Se vor umplea de rusine inaintea Mea si a preacuratelor puteri ceresti.
Voi judeca si pe monahii care si-au neglijat canonul si au nesocotit fagaduintele pe care le-au facut inaintea lui Dumnezeu, a ingerilor si a oamenilor. Una au fagaduit si alta au facut. Din inaltimea norilor ii voi arunca in prapastia iadului. Nu le-a fost de-ajuns pieirea lor, ci au produs si altora sminteala ucigatoare. Mai bine le-ar fi fost sa nu se fi lepadat de lume, decat sa se lepede si sa traiasca rau, in desfranare.” A Mea este razbunarea, Eu le voi rasplati tuturor celor ce nu au voit sa se pocaiasca. Ii voi judeca pe toti ca un Judecator drept…”
Cuvintele acestea pe care Domnul le-a rostit cu glas de tunet catre Arhanghelul Mihail au umplut de spaima nenumaratele puteri ingeresti.
Apoi a poruncit sa-i aduca cele sapte veacuri de la facerea lumii. Mihail a primit porunca sa indeplineasca si acest lucru. De aceea a mers degraba la casa testamentului si le-a adus. Erau ca niste carti mari, pe care le-a pus in fata Judecatorului. Apoi a stat de o parte privind cu respect, cum rasfoieste Domnul istoria veacurilor. Si a luat primul veac, l-a deschis si a zis: „Aici scrie, in primul rand: Tatal, Fiul si Duhul Sfant, un Dumnezeu in trei fete. Din Tatal S-a nascut Fiul si Facatorul veacurilor, deoarece cu Cuvantul Tatalui, prin Fiul, s-au facut veacurile, s-au creat netrupestile puteri, s-au intarit cerurile, pamantul, adancurile, marea, raurile si toate cele ce sunt intr-insele”.
Apoi, dupa ce a citit putin mai jos, a zis: „Chip al Nevazutului Dumnezeu este primul om, Adam, cu femeia lui, Eva. Atotputernicul Dumnezeu si Facatorul toturor celor vazute si celor nevazute, a dat lui Adam o porunca. Aceasta este legea care trebuia tinuta cu toata puterea si scumpatatea, spre cinstea Facatorului sau si ca sa nu uite ca Dumnezeu se afla deasupra lui.”
Dupa putin, a citit mai departe: „Nelegiuirea in care a cazut chipul lui Dumnezeu prin inselaciune sau mai bine zis din neatentie si din neglijenta. A cazut omul si, a fost izgonit din rai, cu dreapta judecata si hotarare a lui Dumnezeu. Nu putea sa stea in acele bunatati incepatorul nelegiuirii!” Mai jos a citit: „Cain s-a aruncat asupra lui Abel si l-a omorat, dupa voia diavolului. Se cade sa arda in focul gheenei, pentru ca nu s-a pocait. Iar Abel va trai in vesnicie”.
In acelasi chip a rasfoit cele sapte carti ale veacurilor. In sfarsit, a luat a saptea carte si a citit: „Inceputul veacului al 7-lea inseamna sfarsitul veacurilor. Incepe sa se generalizeze raul, desfranarea, nemilostivirea. Oamenii veacului al 7-lea sunt rai, invidiosi mincinosi, cu dragoste fatarnica, iubitori de stapanire si de argint, robiti de pacatele sodomicesti si de celelalte pacate.”
A mers putin mai departe, a citit ceva si, indata si-a ridicat in sus privirea mahnita; a sprijinit o mana pe genunchi si cu celalta si-a acoperit fata si ochii si a stat asa cugetand in sine multa vreme, apoi a soptit: „Intr-adevar, acest veac a intrecut cu nedreptatea si cu rautatea pe toate celelalte”.
A citit mai jos: „Grecii ci idolii lor au fost spanzurati cu lemnul, cu sulita si cu cuiele care au pironit trupul Meu, de viata purtatorul” A tacut cateva clipe si iarasi S-a aplecat asupra cartii: „Doisprezece comandanti ai Marelui Imparat, albi ca lumina, au tulburat marea, au inchis gurile fiarelor, au inecat balaurii cei ganditori, au luminat pe orbi, au saturat pe cei flamanzi si au saracit pe cei bogati. Au pescuit multe suflete moarte, dandu-le din nou viata. Mare este plata lor…” Si apoi, dupa putin a adaugat: „Eu, Iubitorul de oameni, am ales si marturisitori, care au fost biruitori cu ajutorul Meu”. Prietenia lor a a juns pana la cer si iubirea lor pana la tronul Meu! Dorul lor pana la inima Mea si jertfa lor Ma arde cu putere. Slava si puterea Mea este cu ei!”
Dupa ce a intors multe file, a soptit cu un zambet de multumire: „Omul care a tinut cu cinste carma celor sapte coline (Constantinopolul) si a devenit imparatul lor a fost slujitorul dragostei Mele. I se cuvine imparatia cerurilor pentru ca a fost ravnitor si urmator Domnului Sau”.
Apoi, trecand peste multe file, a zis: „O, Preafrumoasa si Preacinstita Mireasa! Cati vrajmasi s-au straduit sa te murdareasca. Dar nu M-ai tradat pe Mine, Mirele Tau! Nenumarate erezii te-au amenintat, dar piatra pe care ai fost zidita nu s-a miscat, pentru ca „portile iadului nu au biruit-o”.
Mai jos erau scrise toate pacatele oamenilor, pe care moartea le-a gasit nesterse prin pocainta. Si erau asa de multe, ca nisipul marii… Le-a citit Domnul nemultumit si a dat din cap suspinand. Nenumarata multime a ingerilor statea tremurand de frica dreptei manii a Judecatorului.
Cand Domnul a ajuns la jumatatea acestui veac, a zis: „Sfarsitul lui este plin de putoarea pacatului, de lucrurile omenesti, care sunt toate mincinoase si intinate: invidie, ura, minciuna, hula, dusmanie, chefuri, betii, desfranari, ucideri, avorturi, lacomie, iubire de argint, tinere de minte a raului. Dar ajunge! Il voi curma la jumatate! Sa inceteze stapanirea pacatului! Si zicand aceste cuvinte pline de manie, Domnul a dat Arhanghelului Mihail semnalul pentru judecata. Imediat, acela cu ceata lui au luat prea stralucitul si negraitul tron si au plecat.
Era asa de numeroasa ceata aceea incat pamantul nu o incapea. Si fugind, strigau cu glas de tunet: Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot! Plin este cerul si pamantul de slava Lui Si de acest infricosat strigat se cutremura cerul si pamantul. Sfant, Sfant, Sfant, mare si infricosat, minunat si proslavit este Domnul in vecii vecilor.
Apoi a pornit Gavriil, cu ceata lui cantand; a urmat al treilea mare Arhistrateg, Rafail cu ceata lui, inaltand cantarea: Unul Sfant, Unul Domn Iisus Hristos, intru slava lui Dumnezeu Tatal. Amin.
In sfarsit, s-a pornit si ceata a patra. Comandantul ei era alb si luminos ca zapada, cu privirea dulce. Si fugind, canta cu putere: Dumnezeu, Domnul dumnezeilor a vorbit si a chemat pamantul de la rasaritul soarelui pana la apus. Din Sion maretia frumusetii Lui. Dumnezeu aratat vine, Dumnezeul nostru si nu va tacea. Foc inaintea Lui va merge si in jurul Lui vifor mare! Si continua restul psalmului. Iar comandantii ii raspundeau: Vine Dumnezeu sa judece pamantul, ca Tu stapanesti peste toate neamurile. Conducatorul acelei osti se numea Uriil. Dupa putin, au adus inaintea Domnului Prea Cinstita Lui Cruce, care stralucea ca un fulger infricosat si revarsa o negraita mireasma. In urma lui veneau cu multa cinste cetele Stapaniilor si ale Puterilor. Privelistea era de o maretie uimitoare. Nenumaratele Puteri cantau cu o deosebita armonie. Unii ziceau cu multa teama: Inalta-Te-voi Dumnezeul meu si Imparatul meu si voi binecuvanta Numele Tau in veci! Altii ziceau: Inaltati pe Domnul Dumnezeul nostru si va inchinati asternutului picioarelor Lui, ca Sfant este. Aliluia, Aliluia, Aliluia!
Apoi a dat dumnezeiasc? porunc? sa vina iarasi puternicul comandant Mihail, sa stea langa tronul Domnului. In acea clipa, a aparut un inger care tinea o trambita. A luat-o Judecatorul in mana Sa, a trambitat de trei ori si a zis trei cuvinte; apoi a dat-o lui Mihail. „Mergi la Golgota, unde Mi-am intins preacuratele maini si trambiteaza si acolo de trei ori!”
Indata ce a plecat Mihail, Domnul a chemat ceata Icepatoriilor si a zis, adresandu-se comandantului ei: „Iti poruncesc sa iei dumnezeiasca ta ceata si sa va imprastiati in toata lumea, ca sa aduceti pe nori pe sfinti, de la rasarit si de la apus, de la miazanoapte si de la miazazi. Sa-i aduceti pe toti ca sa ma intampine, cand va suna trambita.
Dupa toate acestea, Dreptul Judecator a aruncat o privire spre pamant si a vazut negura si intuneric, jale si vai si multa tanguire, din infricosata tiranie a satanei. Turbeaza si urla balaurul. A daramat totul si le zdrobeste ca pe iarba. Pentru ca vede pe ingerii lui Dumnezeu ca ii pregateste focul cel vesnic.
Daca a vazut toate acestea, Judecatorul a chemat un inger de foc cu infatisare aspra si infricosata, fara mila; era conducatorul cetelor ingerilor, care supravegheaza focul iadului si i-a zis:
„Ia cu tine toiagul meu, care leaga si zdrobeste. Ia si nenumarata multime de ingeri din ceata ta si pe cei mai infricosati care executa pedepsele celor din iad. Sa mergeti la marea cea ganditoare ca sa gasiti urmele domnului intunericului. Apuca-l cu putere si-l tine bine, lovindu-l fara mila cu toiagul, pana cand va preda ceata duhurilor celor rele. Leaga-i apoi tare pe toti cu puterea toiagului Meu, dupa porunca Mea si, apoi arunca-i in chinurile iadului cele mai groaznice si fara mila”.
Cand toate au fost gata, s-a facut semn Arhanghelului care tinea trambita, sa trambiteze puternic. Imediat s-a facut o tacere de moarte ca si cum s-ar fi linistit toate.
La prima trambitare s-au alcatuit toate trupurile mortilor. La a doua, Duhul Domnului a pus sufletele in trupurile moarte. Spaima si cutremur a cuprins toate; cele ceresti si cele pamantesti tremurau. Atunci a sunat a treia oara si cea mai infricosata trambita, care a zguduit toata lumea, cand mortii au inviat din morminte „intr-o clipa”. Infricosata priveliste! Erau mai multi decat nisipul marii. In acelasi timp se coborau din ceruri ca o ploaie densa spre Tronul Judecatii cetele ingeresti, zicand cu glas de tunet: Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot, plin este tot pamantul de frica si de cutremur!
Tot pamantul si multimea nenumarata a cetelor ingeresti stateau asteptand. Tremurau plini de spaima in fata infricosatei stapaniri dumnezeiesti, care se cobora pe pamant. Si pe cand toti priveau in sus, au inceput cutremure, tunete si fulgere in Valea Judecatii si in vazduh si toti au fost cuprinsi de groaza. Atunci taria cerului s-a strans ca o carte si a aparut cinstita Cruce stralucind si scanteind ca soarele. Ingeri o tineau inaintea Domnului nostru Iisus Hristos si Judecatorul lumii, care venea. Apoi se auzea un imn, o cantare straina: Binecuvantat este cel ce vine intru numele Domnului, Dumnezeu este Domnul, Judecator, Stapanitor si Domn al pacii.
Indata ce s-a terminat aceasta puternica slavoslovenie, a aparut Judecatorul pe nori, sezand pe tron de foc. Cu preacurata Lui stralucire invapaia cerul si pamantul.
Atunci, din multimea mortilor care inviasera, unii au inceput sa straluceasca ca soarele si indata au fost rapiti de nori in vazduh pentru intampinarea Domnului lor. Cei mai multi, insa, au ramas jos. Nimeni nu i-a luat la cer. Se tanguiau cu amar ca nu s-au invrednicit si ei sa fie rapiti de nori si mahnirea si durerea umpleau de amaraciune sufletele lor. Au cazut toti in genunchi in fata Judecatorului si apoi s-au ridicat.
Infricosatul Judecator se asezase deja pe Tronul judecatii si in jurul Lui se adunasera toate puterile ceresti cu frica si cu cutremur. Cei ce fusesera rapiti pe nori pentru intampinarea Lui, stateau de-a dreapta; ceilalti se aflau de-a stanga Judecatorului. Cei mai multi dintre acestia erau iudei, conducatori, Arhierei, preoti, imparati, multime de monahi si de mireni. Stateau rusinati si se jeleau de pierzarea lor. Fetele lor erau ticalosite si suspinau cu adanca mahnire. O tanguire de moarte s-a lasat peste toti si nici o mangaiere nu le venea de nicaieri.
Dar cei ce stateau de-a dreapta Judecatorului erau veseli, luminosi ca soarele, cinstiti, slaviti, albi ca lumina, parca aprinsi de o dumnezeiasca lumina. Ca sa indraznesc s-o zic, semanau cu Domnul si Dumnezeul lor.
Deodata, infricosatul Judecator si-a aruncat privirea intr-o parte si in alta. S-a uitat de-a dreapta bucuros si a zambit. Cand insa, s-a intors spre stanga, s-a tulburat; s-a maniat tare si si-a intors indata fata. Atunci, cu glas puternic si dumnezeiesc a zis celor de-a dreapta:
–       Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti Imparatia care a fost gatita voua de la intemeierea lumii. Caci am flamanzit si Mi-ati dat sa mananc, am insetat si Mi-ati dat sa beau, strain am fost si M-ati primit, gol si M-ati imbracat, bolnav si M-ati cercetat, in temnita si ati venit la Mine.
Atunci, aceia s-au mirat si au intrebat:
–       Doamne, cand Te-am vazut flamand si Ti-am dat sa mananci, sau insetat si Te-am adapat? Si cand Te-am vazut strain si Te-am primit, sau gol si Te-am imbracat, si cand Te-am vazut bolnav si in temnita?
Amin zic voua, intrucat ati facut unuia din acesti frati ai Mei mai mici, Mie Mi-ati facut.
Apoi S-a intors si catre cei „de-a stanga” si le-a zis cu asprime:
–       Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic care este gatit diavolului si slugilor lui. Caci am flamanzit si nu Mi-ati dat sa mananc, am insetat si nu Mi-ati dat sa beau, strain am fost si nu M-ati primit, gol si nu M-ati imbracat, bolnav si in temnita si nu M-ati cercetat.
–       Doamne, i-au raspuns aceia, nedumeriti, cand Te-am vazut bolnav si in temnita si nu Ti-am slujit Tie?
–       Amin zic voua, le-a raspuns Domnul, intrucat nu ati facut aceasta unuia dintre acesti mai mici, nici Mie nu Mi-ati facut. Pieriti din ochii Mei, blestemati ai pamantului! In tartar, in scrasnirea dintilor, acolo va fi plangere si tanguire fara de sfarsit!
Cum a rostit Judecatorul aceasta hotarare, dinspre rasarit s-a pornit un urias rau de foc care curgea vijelios spre apus. Era lat ca o mare intinsa. Vazandu-l, pacatosii din stanga s-au ingrozit si au inceput sa tremure de spaima in deznadejdea lor. Atunci, nemitarnicul Judecator a poruncit ca toti, drepti si pacatosi, sa treaca prin raul cel arzator, pentru ca sa fie incercati prin foc.
Au inceput cei din dreapta, care au trecut toti si au iesit ca aurul curat. Lucrurile lor nu au ars, ci s-au arata, prin incercare, mai luminoase si mai limpezi, iar ei s-au umplut de bucurie.
Apoi au inceput sa treaca si cei din stanga prin foc, ca sa fie incercate si lucrurile lor. Dar fiindca erau pacatosi, flacarile au inceput sa-i arda, tinandu-i in mijlocul raului. Si lucrurile lor au ars ca pleava, iar trupurile au ramas intregi, ca sa arda ani si veacuri nesfarsite, impreuna cu diavolii. Niciunul nu a reusit sa iasa din acel rau de foc. Pe toti i-a tinut focul, pentru ca erau vrednici de osanda si de pedeapsa.
Dupa ce pacatosii au fost predati iadului, Infricosatul Judecator S-a ridicat de pe tron si a pornit catre dumnezeiescul palat, impreuna cu toti Sfintii Sai. Il inconjurau cu multa frica si cutremur Puterile ceresti, cantand: Ridicati capetenii portile voastre si va ridicati portile cele vesnice si va intra Imparatul slavei, Domnul si Dumnezeul dumnezeilor, impreuna cu toti Sfintii Lui, care se vor bucura de vesnica mostenire.
Alta ceata raspundea si zicea:
„Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului, cu cei pe care i-a invrednicit Harul Sau sa se numeasca fii ai lui Dumnezeu. Dumnezeu este Domnul, impreuna cu fiii Noului Sion si S-a aratat noua”. Si Arhanghelii, care mergeau dupa Domnul, Il slavosloveau, cantand pe rand o cantare cereasca: Veniti sa ne bucuram de Domnul si sa trigam lui Dumnezeu, Mantuitorul nostrul sa intampinam fata Lui cu marturisire si in psalmi sa-i cantam lui.
Iar alta ceata raspundea armonios: Dumnezeu mare este Domnul si Imparat mare peste tot pamantul. Ca in mana Lui sunt marginile pamantului si inaltimile muntilor ale Lui sunt. Acestea si multe alte cantari armonioase cantau ingerii, incat toti care le auzeau se bucurau de o negraita bucurie. Astfel cantand, au intrat Sfintii cu Domnul Iisus Hristos la ospatul cel ceresc din dumnezeiescul palat si inimile lor saltau de bucurie. Si indata portile palatului s-au inchis.
Atunci, Imparatul ceresc a chemat pe mai marii ingerilor. Primii au venit Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil si conducatorii cetelor. Au urmat apoi cei doisprezece luminatori ai lumii, Apostolii. Lor le-a dat Domnul slava stralucita si douasprezece tronuri ca de foc, ca sa stea cu multa cinste langa Invatatorul lor, Hristos. Chipul lor scanteia de o negraita lumina vesnica si hainele lor straluceau si erau luminoase ca chihlimbarul; si capeteniile ingerilor ii cinsteau. Apoi li s-au dat si douasprezece coroane minunate, impodobite cu pietre de mult pret, care straluceau cu o lumina orbitoare si ingeri slaviti le tineau deasupra capetelor lor.
Au venit apoi inaintea Domnului cei saptezeci de Apostoli. De asemenea si acestia au primit cinste si slava, dar cununile celor doisprezece erau mai minunate.
Acum a venit randul mucenicilor. Acestia au primit cinstea si slava marilor osti ingeresti care s-au prabusit din cer impreuna cu Lucifer. Adica, Mucenicii au devenit ingeri si conducatori ai cetelor ingeresti. Indata li s-a adus o multime de coroane care au fost puse pe sfintele lor capuri. Cum straluceste soarele, asa straluceau si coroanele. Astfel, Sfintii Mucenici, indumnezeiti, se bucurau de o nespusa bucurie.
Apoi a intrat ceata sfanta a Ierarhilor, preotilor, diaconilor si a celorlalti clerici. Au fost incununati si ei cu cununi vesnice, potrivit cu ravna, rabdarea si lucrarea lor. Cununa de cununa se deosebea in slava ei, precum se deosebeste stea de stea. Si multi preoti si diaconi erau mai slaviti si mai luminosi decat multi arhierei. Lor li s-a dat si cate o biserica, pentru ca sa aduca pe jertfelnicul cel intelegator, Sfanta Jertfa si slujbe bine placute lui Dumnezeu.
A intrat apoi cuvioasa ceata a monahilor. Chipul lor revarsa o tainica mireasma si scanteia ca soarele. Domnul i-a impodobit cu sase aripi si prin puterea Sfantului Duh au devenit asemenea cu infricosatii Heruvimi si Serafimi si au inceput sa cante cu glas de tunet: Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot, plin este tot pamantul de slava Lui! Slava lor este mare, negraita, si cununile lor felurit impodobite si luminoase; potrivit cu luptele si cu sudorile lor, au primit si cinstea.
A urmat apoi ceata proorocilor. Lor le-a daruit Imparatul Cantarea Cantarilor, Psaltirea lui David, timpane si hore, lumina nematerialnica, stralucitoare, megraita bucurie si slavoslovia Duhului Sfant. Atunci, Stapanul dumnezeiescului ospat le-a cerut sa cante ceva. Si au cantat o cantare asa de melodioasa, incat toti saltau de fericire. Dupa ce sfintii au primit aceste daruri din Preacuratele maini ale Mantuitorului, asteptau acum pe acelea pe care ochiul nu le-a vazut si urechea nu le-a auzit si le inima omului nu s-au suit.
A intrat apoi toata ceata oamenilor care s-au mantuit in lume: saraci si domni, imparati si supusi, robi si liberi. Au stat toti inaintea Domnului, Care a despartit dintre ei pe cei milostivi si curati si le-a dat desfatarea Raiului din Eden, palate ceresti si luminoase, cununi de mult pret, sfintenie si bucurie, sceptruri si tronuri si ingeri ca sa-i slujeasca.
Apoi au venit toti cei ce din dragoste pentru Hristos s-au facut „saraci cu duhul”. Acum au fost slaviti foarte mult. Din Insasi mana lui Hristos au primit cununa stralucita si mostenirea Imparatiei cerurilor. Apoi „cei ce plang pacatele lor” si-au primit marea mangaiere a Sfintei Treimi. Pe urma, „cei blanzi” si fara rautate, care au mostenit cerescul pamant, unde se afla dulceata si mireasma Duhului Sfant. Si ei au fost cuprinsi de o negraita bucurie si placere, vazand ca s-au invrednicit sa mosteneasca pamantul cel fericit; cununile lor ca de trandafiri, scanteiau.
Au urmat cei „flamanzi si insetati de dreptate”. Lor le-a dat plata dreptatii ca sa se sature si cu buna lor asezare s-au bucurat, vazand ca Imparatul Hristos este inaltat si slavit de ingeri.
Apoi au intrat „cei prigoniti pentru dreptate”. Lor le-a daruit sfanta slavoslovie si preaminunata viata. S-au asezat pentru ei tronuri minunate, pe care sa stea in Imparatia cerurilor. Coroanele lor erau de aur sfant si nematerialnice si straluceau asa de tare, incat de slava lor sa se bucure si cetele ingeresti. Au intrat apoi, ceata celor „prigoniti pentru Hristos”, Marele Dumnezeu si Mantuitorul sufletelor noastre. Pe ei i-a asezat pe tronuri de aur si au fost laudati de Dumnezeu.
Dupa acestia a intrat marea multime de pagani, care nu au cunoscut legea lui Hristos, dar din fire au tinut-o, ascultand de glasul constiintei lor. Multi straluceau ca soarele de nevinovatia lor si curatia lor si Domnul le-a dat Paradisul si cununi luminoase si impletite cu trandafiri si crini. Dar pentru ca au fost lipsiti de Dumnezeiescul Botez erau orbi. Pentru ca Sfantul Botez este lumina si ochiul sufletului. Si nu vedeau deloc slava lui Dumnezeu. De aceea cine nu este botezat, desi mosteneste bucuria Raiului si simte ceva din mireasma si dulceata lui, nu vede nimic.
Dupa acestia, a vazut Cuviosul Nifon o ceata de sfinti care erau copiii crestinilor. Toti pareau sa fie ca de treizeci de ani. Mirele i-a privit cu fata vesela si le-a zis:
-         Haina Botezului este intr-adevar fara pata, fapte insa deloc. Voua ce sa va fac?
Atunci ei au raspuns cu indrazneala:
-         Doamne, am fost lipsiti de bunatatile Tale cele pamantesti, cel putin sa nu ne lipsesti de cele ceresti!
A zambit Mirele si le-a dat bunatatile cele ceresti. Au primit si cununa nevinovatiei si a nerautatii si toate ostile ceresti i-au
admirat. Era minunat sa auzi pe sfintii ingeri, care bucurandu-se nespus de vederea tuturor cetelor sfintilor, cantau dulci cantari.
Dupa toate acestea, vede Nifon ca vine inaintea Mirelui o dumnezeiasca Mireasa. In jurul ei se revarsau miresme ceresti si mir dumnezeiesc. Pe preafrumosul ei cap purta o neasemuita diadema imparateasca, care scanteia. Ingerii o priveau uimiti si sfintii coplesiti. Harul Sfantului Duh o imbraca in haina aurita si preainfrumusetata. Intrand in dumnezeiescul palat, o insoteau o multime nenumarata de fecioare, care cantau cu slavoslovenii si imne maretia lui Dumnezeu.
Cand a ajuns langa Mirele Hristos, marea Imparateasa s-a inchinat de trei ori impreuna cu toate sfintele fecioare. Atunci „Cel Preafrumos” a vazut-o si s-a bucurat. Si-a plecat capul si a cinstit-o ca pe Preacurata Sa Maica. Aceasta s-a apropiat cu multa evlavie si cinste si a sarutat nemuritorii si neadormitii sai ochi, precum si indureratele sale maini. Dupa dumnezeiasca sarutare, Domnul a dat fecioarelor haina stralucitoare si cununi prea luminoase si apoi au venit toate puterile ceresti cantand si fericind-o si slavind-o.
Atunci, Mirele s-a ridicat de pe Tronul Sau, avand de-a dreapta Sa pe Maica Sa, iar la stanga, pe cinstitul Proroc si Inaintemergatorul Sau, a iesit din palat si a mers la dumnezeiescul ospat, unde se aflau bunatatile pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, pregatite pentru toti cei ce au iubit pe Dumnezeu. In urma veneau toti sfintii. Acestia, cum au vazut bunatatile, s-au umplut de o nespusa bucurie si au inceput sa umble praznuind la minunatul ospat. Dar pe acestea robul lui Dumnezeu Nifon nu a mai putut sa le descrie. Desi l-am silit de multe ori, nu mi-a spus macar cat de putin.
-         Nu pot, fiule, zicea suspinand, sa infatisez cu limba sau sa asemuiesc cu vreun lucru pamantesc lucrurile acelea. Erau mai
presus de orice cugetare si inchipuire, dincolo de toate cele vazute si nevazute.
Deci, dupa ce Domnul a impartit sfintilor toate bunatatile cele negraite si nemaiauzite, a poruncit Heruvimilor sa inconjoare vesnicul ospat, asa cum zidul inconjoara un oras. A poruncit apoi ca Serafimii sa inconjoare pe Heruvimi, Domniile pe Tronuri, Incepatoriile pe Domnii, Stapaniile pe Incepatorii si in sfarsit Puterile cerurilor pe Stapanii. Precum un zid inconjoara un oras, asa si cetele ceresti se inconjurau una pe alta.
De-a dreapta ospatului veacurilor statea cu mare cinste Arhanghelul Mihail cu ceata lui; la stanga Gavriil cu ceata lui, Uriil statea si Rafail la rasarit. Toate acestea s-au facut cu porunca Domnului nostru Iisus Hristos, a Marelui Dumnezeu si a Mantuitorului tuturor sfintilor. Aceste patru cete erau foarte mari si impreuna cu cetele preacuratelor Puteri inconjurau ospatul lui Dumnezeu cu mare stralucire.
Cand toate acestea s-au terminat, atunci Insusi Dumnezeu Omul Iisus s-a supus „Celui ce-I supusese toate” si I-a predat toata stapania si domnia si puterea, care o luase de la El. Apoi El a intrat la dumnezeiescul ospat, ca Mostenitor al Tatalui, Imparat si Arhiereu impreuna mostenitor cu toti sfintii.
La sfarsitul tuturor tainelor pe care le-a vazut Sfantul Nifon, a vazut si cea mai infricosata descoperire. Insusi Tatal Fiului Unul Nascut, Nascatorul, Lumina cea neapropiata si negraita, a rasarit deodata, luminand deasupra preacuratelor Puteri, deasupra tuturor cerurilor si a cetelor ceresti. Lumina peste preacuratul ospat cum lumineaza soarele lumea. Asa stralucea Tatal milostivirilor. Si precum buretele absoarbe si tine vinul, asa si sfintii se umpleau de nespusa Dumnezeire a Tatalui si Imparatului, neintrerupt cu El in veci. De acum nu mai era pentru ei nici noapte, nici zi. Exista numai Dumnezeu si Tatal, Fiul si Duhul, lumina si hrana, viata si stralucire, bucurie, veselie si desfatare in Duhul Sfant.
Apoi s-a facut o adanca tacere. Ochii Sfantului Nifon au primit o lumina curata, neamestecata ca sa vada. Primei cete, care inconjura ospatul, i s-a randuit sa savarseasca o cantare neintrerupta si nesfarsita. Ea a fost cuprinsa de o negraita si nespusa bucurie. Indata dumnezeiasca si infricosata ceata a inceput o negraita slavoslovenie. Inimile sfintilor saltau de bucurie si desfatare. De la prima cantare de slavoslovenie a trecut la ceata a doua a serafimilor. A inceput atunci si aceea sa cante cu multa maiestrie o cantare tainica. Ca o inseptita dulceata rasuna slavoslovia si in urechile sfintilor, care se bucurau negrait cu toate simturile lor. Ochii vedeau lumina cea neapropiata, mirosul lor mirosea mireasma Dumnezeirii, urechile lor auzeau dumnezeiasca cantare a preacuratelor Puteri, gura lor gusta Trupul si Sangele Domnului Iisus Hristos, nou, intru Imparatia Cerurilor, mainile lor pipaiau vesnicele bunatati si picioarele lor saltau la ospat. Astfel, toate simturile lor se saturau de negraita bucurie.
Dupa putin, a doua ceata a transmis acea dumnezeiasca cantare cetei a treia, la a patra si pana la cea din urama, producand cu dulceata cantarii, placere si bucurie in inimile sfintilor. Si era uimitor ca cetele nu cantau mereu aceeasi cantare, ci era o felurime nemarginita de cantari si noutate in cantarile pe care le cantau. Cand cele sapte cercuri ale cetelor au completat preacurata lor slavoslovie, a inceput ceata Arhanghelilor cantarea cea intreit sfanta: a cantat Mihail si a raspuns Gavriil; apoi a cantat Rafail si a raspuns Uriil. Se auzea o armonie extraordinara. Cei patru stalpi de foc, Arhanghelii, erau mai presus; cantarea lor era inflacarata si patrunzatoare.
Miscati de acea negraita dulceata au inceput atunci si toti sfintii de la cerescul ospat sa cante maretiile lui Dumnezeu. Astfel pretutindeni, inlauntru si afara rasuna cantare ingereasca. Cantare preasfanta care inflacara sfintele inimi cu o fericita placere in vecii nesfarsiti. Dupa ce le-a vazut pe toate acestea de trei ori Fericitul Nifon cand se afla in mare rapire si vedere, a auzit glasul lui Dumnezeu, zicandu-i:
„Nifone, frumoasa a fost prooroceasca ta vedenie. Scrie dar cu amanuntul toate cele ce ai vazut si auzit, pentru ca asa se vor intampla. Ti le-am aratat tie pentru ca imi esti prieten credincios, fiu al Meu iubit si mostenitor al Imparatiei Mele. Incredinteaza-te deci acum, cand te-am invrednicit sa vezi infricosatele taine, de marea Mea iubire de oameni fata de cei ce se inchina cu smerenie Imparatiei si Stapanirii Mele. Pentru ca Eu Ma bucur sa privesc spre cel bland si smerit si care se cutremura de cuvintele Mele.
Dupa ce i-a spus aceasta, Domnul l-a eliberat de acea infricosata si prea minunata vedenie care il stapanise timp de doua saptamani. Cand si-a venit in sine, statea ingrozit si se tanguia indurerat. Lacrimile ii curgeau siroaie si zicea:
„Vai de mine ticalosul! Ce-l asteapta pe bietul meu suflet! Vai de mine miselul! Oare in ce stare ma voi afla acolo, eu pacatosul? Cum ma voi indreptati fata de Judecatorul? Ce scuza voi aduce pentru pacatele mele si unde voi ascunde multimea faradelegilor mele? O, intinatule si ticalosule!… Suspin nu am, nici lacrimi si nici pocainta nu aflu; milostenie deloc, nerautatea si blandetea se afla foarte departe de mine. Vai mie! Ce sa fac eu nevrednicul si intinatul? De unde sa incep sa-mi mantuiesc sufletul? Haina Botezului am intinat-o, botezul l-am murdarit, sufletul mi l-am innoroiat, mintea mi-am intunecat-o, viata mi-am cheltuit-o „in petreceri si betii”. O, pacatosul de mine! Nu stiu ce voi face. Ochii mei privesc lucrurile cele de rusine, urechile asculta cantece lumesti, mirosul adulmeca dupa miresme, gura imi este pornita spre lacomie. Vai mie, ticalosul! Mainile mele se bucura in pacate; trupul meu doreste sa se tavaleasca in noroiul faradelegii si cauta paturi moi si mancare aleasa.
O, o, nelegiuitul, intunecatul si intunecatul! Unde sa merg nu stiu! Cine ma va scoate din acel foc amar? Cine ma va izbavi din intunericul cel mai dinafara al infricosatului tartar? Cine ma va izbavi de scrasnirea dintilor? Vai, vai mie scarbosul si nelegiuitul! Mai bine era sa nu ma fi nascut!…
O, de ce slava ma lipsesc eu innegritul! De ce cinste si de ce cununi! Ce bucurie si veselie voi pierde fiindca m-am robit de pacat! Ticaloase suflete, unde iti este umilinta, unde luptele, unde virtutiile? Vai tie intinatule! In ce loc te vei afla in ziua aceea? Ai facut vreun bine ca sa placi lui Dumnezeu? Vei merge in vapaie. Cum vei rabda vaiul si scrasnirea? O, intinate suflete, cum ai poftit sa te tavalesti mereu in necuratie, cum ai slujit necontenit pantecelui?
Nelegiuitule si stricatului, ce rusine vei suferi in fata lui Dumnezeu? Cu ce ochi te vei uita la dumnezeiasca Sa fata? Spune-mi! Spune-mi! Ai vazut acele prea minunate privelisti pe care Domnul le va infaptui candva. Spune-mi deci, o, suflete, ai vreo fapta vrednica de acea slava? Cum vei intra acolo, dupa ce ai intinat dumnezeiescul Botez? Vai de tine, ticaloase suflete al meu. Vei mosteni focul cel vesnic si unde va fi atunci pacatul si tatal lui ca sa te mantuiasca? Ci, Doamne Dumnezeul meu, mantuieste-ma de foc, de scrasnirea dintilor de tartar…
Cu aceste cuvinte se ocara pe sine Fericitul, rugandu-se. In zilele urmatoare, il vedeam ca se plimba tarandu-si picioarele, ofta cu amare suspinuri, tanguire si lacrimi. Se gandea la lucrurile minunate pe care le vazuse si facea tot ce se putea ca sa le castige.
Adeseori, cand se gandea mai adanc si mai curat la vedenia sa, iesea din sine. Ardea dupa vedera Duhului Sfant si zicea:
„O, ce bucurie, ce slava, ce stralucire asteapta pe sfinti in ceruri! Cum ma mai tem sa nu fiu lipsit de ele!”
Suspina adanc si adauga: „Doamne, ajuta-ma si mantuieste intunecatul meu suflet!”

Extras din “Profetii si marturii crestine pentru vremea de acum”
Editura Biserica Ortodoxa Alexandria 2004

O noua marturie despre minunile Sfântului Ilie Lacatusu

Ma numesc Tatiana Tatarcan, domiciliata in localitatea Botosani, actual locuiesc in Italia. Incerc cit mai pe scurt sa va scriu despre minunea pe care Parintele Ilie Lacatusu a facut-o cu familia mea.... Era in anul 2003 cind disperata de situatia financiara in care ne gaseam. Ramasesem fara serviciu eu si sotul, aveam o fata studenta, casatorita care astepta un copil ginerele si el student dintr-o familie modesta, alta fata eleva in ultimul an de liceu, cu multe datorii in spate am inceput a bate drumurile manastirilor pentru rugaciune. Toata viata noastra am cautat mereu ajutorul Domnului prin intermediul rugaciunilor si plata slujbelor la biserici si manastiri si totdeauna Domnul ne-a miluit. Asa ca si in acel moment greu am fost la manastirea Petru Voda la parintele Iustin el ne-a incurajat si acum dupa ani de zile ne-am dat seama ca datorita rugaciunilor lui catre Parintele Ilie Lacatusu s-a intimplat minunea. Intre timp sotul meu plecase in Spania in cautare de lucru, dar la plecare a mers sa ia binecuvintare de la duhovnicul nostru, parintele Ioan de la Minastirea Popauti, Botosani, care i-a dat un pliant cu sfaturi duhovnicesti cu icoana Sfintului Marturisitor Ilie Lacatusu, cu recomadarea de a o lua cu el in Spania. Noi am privit-o, dar nu mai auzisem de el si practic, spre rusinea noastra, nu am dat mare importanta atunci, ba pe deasupra a si uitat-o acasa. Bineinteles ca ajuns acolo nu gasea nimic de lucru si atunci mi-a spus sa-i trimit prin posta pliantul cu Parintele. In ziua in care am pus la posta pliantul si-a gasit de lucru, dar nu prea cistiga bine. Eu, ramasa in tara, am continuat rugaciunile si pelerinajele la manastiri, am fost iar la parintele Iustin si nu mult dupa am avut un vis in care mi se spunea ca daca vreau sa scap de necazuri sa merg la Bucuresti, sa-l caut pe Parintele Ilie Lacatusu si mi-a repetat de trei ori numele sau. Vreau sa precizez ca nu am facut atunci nici o legatura cu pliantul si nu am retinut ca era vorba despre Sfintul din pliant. Complet ignoranti!!! (iarta-ma, Parinte). Ducindu-ma la parintele Ioan, duhovnicul nostru, cu sfiala i-am spus de vis pentru ca el nu ne permitea sa credem in visuri, dar a fost un vis deosebit si ceva ma indemna sa-i spun, el m-a binecuvintat imediat de drum si mi-a spus ca moastele sint la cimitirul Giulesti, sa merg imediat. A fost totul o minune dupa, pentru ca nu aveam nici bani de drum, dar s-au orinduit toate de la Dumnezeu; cu rugaciunile Parintelui Ilie, am gasit bani, am fost la moastele sale intr-o luna de zile eram si plecata in Italia; acolo mi-a gasit de lucru imediat, mi-au facut toate actele, nu am stat nici o zi ilegal in Italia; stiti ca atunci era greu cu vizele de lucru, dar la mine s-au facut toate ca pe roate, mi-am platit in citeva luni toate datoriile- care erau de ordinul multor milioane, ca la un moment dat cineva din famile mi-a spus ca e mare minune sa-mi imprumute persoane straine atitia bani, cu increderea ca eu ii voi inapoia vreodata. Apoi, dupa numai 10 luni, familia la care am lucrat atunci mi-a chemat si sotul, i-a facut si lui actele legale, am si locuit la ei 2 ani si jumatate fara sa platim chirie. In fiecare an de atunci, cind mergem in concediu in tara, mergem sa ne inchinam la moastele Parintelui Ilie, sa-i multumim pentru ajutor, asa am cunoscut-o si pe fata dumnealui (Dumnezeu sa o ierte) venea special pentru noi si ne deschidea cavoul pentru inchinare, desi noi nu o contactam inainte. Ea ne-a spus ca este inexplicabil cum reuseste sa fie in contact permanent cu Parintele si ii spune cind sa mearga la cimitir ca o asteapta cineva. Odata era in cavou si ne-a chemat din multime si ne-a spus ca ea stie cine vine cu ginduri curate si pentru ce vine aude tot ce vorbim noi afara si atunci ne-a dat o cartulie cu Icoana Maicii Domnului si a Parintelui pe coperti, care contine doua paraclise si este editata de Manastirea Petru Voda si ne-a spus asa: "Tatal meu a spus sa cititi in avion rugaciunile"- dar ea nu stia ca noi avem bilet la avion si ca in acea zi ne duceam in Italia . Ajunsi la bordul avionului am scos amindoi carticelele si ne-am pus pe citit , pe deasupra Croatiei am avut parte de o furtuna groaznica si a scuturat avionul din toate incheieturile de au incremenit toti, personalul avionului era speriat de groaza, nu se auzea un sunet si noi am putut citi in liniste paraclisele Maicii Domnului. Ne-am speriat si noi dar am avut incredere ca Parintele ne ajuta si vom scapa cu bine. De atunci nu ne mai despartim de acele carticele care sint binecuvintate de Parintele Ilie. Am enumerat numai citeva din minunile Parintelui Ilie Lacatusu, dar noi simtim mereu ajutorul lui si speram ca ne va ajuta sa ne intoarcem la timp acasa. Deci, in final, multumim lui Dumnezeu si Maicii Domnului pentru ajutorul dat pentru rugaciunile Sfintului Marturisitor Ilie Lacatusu. Sper ca marturisirea noatra sa va fie de folos, sa va dea Domnul putere sa scrieti cartea cu minunile Parintelui Ilie. Sa fie spre Slava lui Dumnezeu si spre ajutorul oamenilor. Cu stima, Tatiana Tatarcan cu asentimentul sotului meu Miluca. sursa:ciprianvoicila.blogspot.com

MAMI, AZI VREAU SA FACEM AMANDOI PRIMII MEI PASI- DAVID GABRIEL

(David, David Gabriel, 1 an şi aproape o lună)

Mă uit la el, aşa, ca şi cum m-aş uita prima dată. Zâmbesc! Zâmbesc larg şi frumos,
mi se deschid ochii a senin şi mirare şi îmi spun: "Ce copil frumos!!!". Şi este.
Este un copil frumos.
Şi cuminte. Şi binecuvântat cu o familie care îl iubeşte, care luptă pentru el şi
care îl doreşte bine şi
sănătos. Dar o familie apăsată de durere, tristeţi, neputinţe. O familie care l-ar vrea
alergând fericit, batand mingea...
Veţi întreba: "Atunci, care este problema?". Problema este: Tetrapareza Spastică

Problema este una foarte gravă. Una de care eu mă lovesc din ce în ce mai mult
în ultima perioadă
. Am o prietenă, care are o fetiţă cu această problemă...pe Luana..., fluturaşul
meu drag, care are
aproape 8 ani de când se chinuie cu această boală şi sunt singure, singuri, într-o
lume a oamenilor ,care nu vad, nu aud
Am o altă prietenă care se luptă cu băieţelul ei, tot din această problemă. Se
luptă singuri, cu morile de vânt.
Despre ei nu am scris încă. pe ei îi cunosc demult. Pe ei îi cunosc personal.
Despre ei mi-e atât,
atât de greu să scriu. Ca şi când durerea toată din suflet mi-ar cădea în mâini.
Despre ei şi despre
Ştefan Gabriel, am să scriu săptămâna viitoare. Îmi tot fac curaj...
Şi mai cunosc o mamă care se luptă din această problemă şi altă mamă şi
Doamne câţi părinţi ... Da...
Cunosc de altfel multe mame, mame care devin super oameni alături de copiii lor
pentru care tresar în orice secundă...când aceştia respiră prea uşor, prea agitat, când plâng,
când scâncesc, când sar din somn
din cauza spasmelor care cu timpul devin din ce în ce mai grele..., tresar mereu.
Chiar şi în somnul
lor când visează că puii lor plâng. Sunt mame pe care oamenii au tendinţa să le trateze
cu superficialitate
. Le văd copiii îngrijiţi, plimbaţi în cărucioare, pe ele zâmbind, pe ei fericiţi şi astfel..
.restul se trece cu vederea de foarte multe ori.
Copiii aceia, copilul acesta nu este aşa! Oamenii dacă nu văd asta, nu vor să ştie!
Este greu... este greu, dar adevărul este că acei copiii suferă de chinuri îngrozitoare,
nu se pot mişca,
depind mereu de cineva, merg mereu la tratamente în ace şi perfuzii, au mereu parte
de masaje şi
terapii chinuitoare pentru ca muşchii lor să nu se atrofieze!

(Ajută-l pe David!)


Este greu, dar adevărul este că dacă nu înţelegem ce li se întâmplă şi
dacă nu acceptăm acest adevăr
cât mai repede, acei copii, vor deveni stigmaţi într-o lume închisă,
într-o lume a durerii, a singurătăţii,
a uitării, a nimănui...într-un final, când nimeni nu va mai fi lângă ei.


Copiii aceştia pot să îşi salveze viaţa, sănătatea şi copilăria! Mai au încă şanse!
Şansa lor suntem noi..
.cei din lumea autistă, cărora ne este teamă să îi vedem, să îi ascultăm, să le zâmbim,
să îi ajutăm.

Fiecare copil merită şansa să poată merge, să poată să stea în funduleţ,
să rostogolească o minge,
să alerge. Chiar şi copiii cu tetrapareze spastice merită şansa de a fi copii!
Ei, care au stat ani de zile
doar pe spate sau ridicaţi în funduleţ de părinţi, sprijiniţi, ei care au rostogolit
mingea doar cu privirea
de atâtea şi atâtea ori, ei ştiu cel mai mult ce înseamnă să îţi doreşti să faci
PRIMII PAŞI!

David Gabriel a împlinit 1 an. Un an în care mama a fost îngerul lui păzitor.
Un an în care tata a privit
neputincios şi trist la ei. Un an în care el a fost îngerul păzitor şi al lui David
şi al mamei acestuia.
Un an în care a privit lumea doar de pe spate, din braţele mamei sau din cărucior.
Un an chinuit şi plâns.
Dar este un băiat puternic şi luptător, Un băiat frumos şi iubitor. Un băieţel care
primeşte toată dragostea
celor din jur radiind. De ea depinde. Ea îl ţine în viaţă, îi dă putere, îl încarcă. El
ştie că atâta vreme cât
oamenii aceia, familia lui îl iubesc, el va exista frumos şi va încerca să dea toată
iubirea lui înapoi înmiit!

David cred că vi-ar povesti multe. Defapt o fac ochii lui. Cred că dacă ar putea,
v-ar spune că cel mai mult
şi-ar dori să îi zâmbească lui mami, să îi întindă mâna şi să spună:

"Mami, azi vreau să facem amândoi primii mei paşi!!!"

Mai jos, vă redau povestea lui David...

"De foarte mulţi ani mama nu mai spera că va mai avea vreodată copii, dar
eu m-am gândit să-i fac
o surpriză. Am 10 săptămâni şi ea încă nu ştie. Abia aştept să o cunosc !
Sunt în burtica ei de 28 de săptămâni, mă simt bine şi ocrotit dar tare nedumerit
sunt când ceva mă
smulge de acolo iar eu nu sunt pregătit. Aş vrea să ţip dar nu pot să respir până
când o doamnă
doctor mă ajută şi reuşesc să scot un sunet dar încă nu pot respira. Iau şi o notă,
nota 6; nu este o
notă mare dar eu sunt mare, am 1300 gr.
Mama e tare fericită dar eu nu ştiu dacă voi supravieţui primei nopţi. Plămânii
mei nu sunt destul
de dezvoltaţi nici măcar pentru a primi oxigenul ce intră prin tubul ăsta mare din
guriţa mea.
E dimineaţă ! Am reuşit dar îmi este înţepat tot corpul, tubul mă deranjează şi
mama nu e lângă mine.
Nu e tocmai aşa cum mi-am imaginat că va fi, iar când am cunoscut-o pe mama ,
plangea,
dar nu de fericire. La scurt timp m-am şi botezat, de atunci mă cheamă David Gabriel.
Zilele trec … multe perfuzii, transfuzii până când o hemoragie cerebrală o face din
nou pe mama sa plângă,
dar eu voi lupta în continuare. După două săptămâni mama îmi intinde un deget şi eu
îl prind în manuţă
şi n-aş mai vrea să-i dau drumu’. În următoarea săptămână inima mea începe să cedeze,

fac stopuri
cardio-respiratorii dar doctorii îmi sunt alături iar mama se roagă pentru mine la
bisericuţa
din curtea maternităţii. Doctorii i-au zis că au facut tot ce-au putut şi numai
Dumnezeu
mă mai poate ajuta. El m-a ajutat şi de data asta iar starea mea a început să se
stabilizeze.
Inima mea n-a încetat să bată.
A trecut o luna şi jumatate … e o zi mare, nu voi mai fi intubat iar tubul va fi
înlocuit cu o măscuţă.
E mult mai bine aşa ! La câteva zile mama mă ia în braţe pentru prima oară.
Sunt fericit !
Stau nemişcat şi n-aş mai vrea să mă mai dezlipesc de pieptul ei. Parea că totul
va reveni la normal,
ba mai mult, il cunosc şi pe tata . Ii aud vocea şi mă străduiesc să deschid ochii
şi să privesc
în direcţia lui. Tata îmi vede pentru prima oară ochii negri şi mari. E copleşit de
emoţie.
În curând îmi verifică ochişorii şi d-nul dr. oftamolog să vadă dacă vederea mea
este în regulă
dar n-a putut sa ne dea nici o veste bună. Făcusem retinopatie şi îmi pierdeam
vederea într-un ritm alert.
. Era necesară o operaţie urgentă dar bronhodisplazia pulmonară cu care am
ramas în urma oxigenării
îndelungate facea ca operaţia să fie mai dificilă. Când doctorul i-a zis mamei
că există riscul să mă
piardă ar fi preferat să rămân orb, dar la insistenţele tatălui meu, am fost operat
şi totul a decurs
destul de bine.
După 3 luni, părinţii mă iau acasa, îmi cunosc fratele, sunt alintat şi răsfăţat
deşi durerile sunt
încă mari din cauza herniei inghinale pe care o am. Credeam că vor mai fi două
operaţii şi nimic
rău nu avea să se mai întâmple, că voi fi fericit în sânul familiei mele, însă n-au
trecut nici 4 luni
şi ajung din nou în spital cu pneumonie.
Cumplite au fost acele zile dar mai cumplit de-atât a fost când datorită unor
crize pe care le
faceam s-a descoperit că sufăr de o boala necruţătoare – encefalopatie
hipoxic ischemica,
paralizie cerebrală ( tetrapareză spastică). Acum înteleg de ce nu-mi pot
folosi mâinile şi
picioarele ca un bebeluş normal, de ce nu pot ţine o jucărie în mână, de ce nu
pot să fac nimic din
ce ar trebui să fac la vârsta mea. Deşi am 9 luni, am fost evaluat la o vârsta
mai mica de 3 luni.
În sfârşit, epuizaţi de drumuri lungi, după 2 luni de spitalizare şi patru spitale,
fără bani pentru şedinţe
de kinetoterapie ci doar de-un bilet de tren, ne întoarcem acasă. Descumpanită
şi cu ochii înlăcrimaţi,
mama mă ţine în braţe dar nu mă priveşte. Îi caut privirea şi ea îmi zâmbeşte ca
sa nu ma îngrijoreze
dar eu ştiu că de fapt plânge. Ce vom face de-acum încolo?
O oază de speranţă se întrevede printr-un tratament de recuperare la o clinică
din Ucraina care
trebuie început de la o vârstă cât mai fragedă, însă costurile sunt cu mult peste
posibilităţile
financiare ale parinţilor mei. Dacă la început timpul se scurgea în favoarea mea
şi cu fiecare zi
ce trecea şansele să supravieţuiesc erau tot mai mari, acum timpul s-a întors
împotriva mea şi
cu fiecare zi care trece se scurg şi şansele mele de a putea merge vreodată.
Aşa m-am gandit să scriu povestea mea în speranţa că o va citi destui oameni
cu inima bună
ce mi-ar putea acorda o şansă să nu mă întreb niciodată de ce sunt diferit de
ceilalţi copii,
de ce nu mă pot juca, de ce nu pot să-mi îmbrăţisez mama …
Vă mulţumesc că mi-aţi citit povestea , vă mulţumesc din suflet pentru
......ajutorul vostru !
Cu drag,
David- Gabriel"

Aş spune mai multe, dar ce ar mai fi de spus? Povestea lor, imaginile,
actele medicale,
toate spun ceea ce e defapt de spus. David este bolnav. Foarte bolnav. David,
are nevoie de noi.
De toţi. De fiecare înger păzitor. De fiecare gând, rugăciune, ajutor.

David vrea doar să fie copil...

Cine vrea să-l ajute pe David, cu oricât de puţin, poate să o facă
donând în conturile:

Cont lei : RO86BPOS07207878987RON01

Cont euro : RO21BPOS07207878987EUR01

Titular : Irimescu Gabriel Florin (tata)

COD BANCA :308075018

SWIFT: BPOSROBU

ADRESA BANCII : BANCPOST Agentia Primaverii
STR. PRIMAVERII NR. 25 BOTOSANI JUD. BOTOSANI
sau poate să îi contacteze pe părinţi astfel:

ADRESA TITULARULUI : PARCUL TINERETULUI NR 11 ET 3 AP 13 BOTOSANI

Tel: 0741 32 44 66/0749 51 35 78

VĂ ROG DIN SUFLET, DAŢI ACEST ARTICOL SAU MESAJ MAI DEPARTE!

SF. CUVIOASĂ PARASCHEVA

Cuvioasa Parascheva este azi sarbatorită
De toată creştinătatea ce se-nchina lui Hristos
În dorinţa de-a se face tot bolnavul sănătos
Atingând Sfintele-i Moaşte, în minunea-i tăinuită

Fiecare-ncet se roagă, în speranţă şi credinţă
Sufletul să-şi dăruiască şi întreaga lui fiinţă
Spre a se - 'mplini minune, în nădejdi la fiecare
Îşi înalţă rugaciune, către Sfânta Vineri Mare
Cum i-e numele slăvirii, din hrisoavele ce-s scrise
În speranţa mântuirii, rugăciunile-i sânt zise
Şi-n dorinţa împlinirii, tot ce este trebuinţă

Că Ea a fost dăruită, de înalta Mare-I milă
Când era neîmplinită, fiind numai o copilă
Când doar auzind chemarea, şi-a vândut toata averea
Şi-a lăsat în urmă-i toate, ce-i erau minţii plăcerea

Urmând calea mântuirii, chinuindu-se-n pustie
Ca în numele Iubirii , multor de-ajutor să le fie
Îngerul a indemnat-o să se-ntoarcă iar acasă
Ea venind ca o străină, ca şi orice păcătoasă

S-a rugat la Născătoare, câtă viaţ-a mai avut
Către Fiu pentru îndurare, dându-şi tot ce a putut
Ajutând pe fiecare , ce era în nevoire
Sfânta Vineri ce e Mare , i s-a pus apoi Numire

Dumnezeu în Marea-I Milă , i-a dat harul şi sfinţire
Miluind-o pe copilă, cu înalta-I dăruire
Prin credinţă-n rugăciune , orişicine, de-i va cere
Să poată-mplini minune, celor ce-or veni şi-or cere

Azi să facem rugăciune, fiecare cât putem
Ca să cerem o minune, pentru noi, pentru popor
Să ne vină vremi mai bune, să ne fie mai uşor
Doar ce-i bun în gând a pune, să fie spre viitor

Eu va fac astăzi urare , celor ce numele-i purtaţi
La mulţi ani ! de sărbătoare …să fiţi buni şi luminaţi
Sănătate şi iubire ! să aveţi cu bucurie
Paraschivi şi Paraschive , ziua bună ,--să vă fie!

--------din suflet !..VOUĂ !....

ANDREI BOTOŞANU