Despre Cuviosul Paisie Aghioritul

                                        Cuviosul Paisie Aghioritul – o mare comoara a Greciei

Dumnezeu a randuit ca pe 25 iulie 1924 sa rasara in binecuvantatul pamant al Capadociei (cel care a odraslit cei mai mari Sfinti Parinti ai Bisericii Ortodoxe1) o floare preafrumoasa si mult inmiresmata: Cuviosul Paisie Aghioritul.

Cuviosul Paisie Aghioritul este un Mare Sfant grec contemporan al Bisericii Ortodoxe si cel mai iubit monah de la Sfantul Munte Athos.

Cuviosul Paisie Aghioritul este o stea care lumineaza pe cerul Bisericii, un dar al lui Dumnezeu si al Maicii Domnului pentru Ortodoxie, monahism si pentru oamenii epocii noastre.

Parintele Paisie Aghioritul a fost un mare ascet care a trecut pe pamant, un monah ortodox care sprijinea intreaga lume cu rugaciunile sale. Prin viata lui sfanta si prin puterea sa facatoare de minuni, Cuviosul Paisie Aghioritul a descoperit in ochii oamenilor lumina lui Hristos si puterea lui Dumnezeu.

“Astfel de Sfinti ca Parintele Paisie trimite Dumnezeu pe pamant o data la patru sute de ani!” - a spus Staretul Porfirie Kafsokalivitul.

.
“Monahul care strabatea cerurile”

Smeritul Parinte Paisie Aghioritul dobandise inca din timpul vietii o faima uriasa, care a trecut dincolo de hotarele Greciei si s-a raspandit in toata lumea, fara radio, fara televizor, fara ziar sau alte mijloace de informare in masa care sa spuna ceva despre el cata vreme a trait. Toata aceasta faima a Cuviosului Paisie Aghioritul s-a transmis din gura in gura de catre oameni care au ramas uimiti de binefacerile si minunile lui.

Veneau sa-l vada si sa-i ceara sfatul oameni din America, Canada, Germania, Rusia, Romania, Franta, Australia, Africa si de pretutindeni.

Cu fiecare zi care trece lumea afla ce fel de om a trecut pe pamant si il cinsteste tot mai mult. Cauta sa afle tot ce s-a scris referitor la el, sa intrebe pe oamenii care l-au cunoscut. Multi citesc cartile lui, folosesc cuvintele lui in predici, in cicluri de catehizare si-l au ca model pe acest smerit monah, care avea doar clasele primare. Iar aceasta inseamna ca Harul lui Dumnezeu a dat deja binecuvantarea sa fie popularizat, lucru pe care Cuviosul Paisie Aghioritul nu l-a urmarit niciodata.

Intr-o zi obisnuita il vizitau la chilie o suta - doua sute de oameni, pentru a-i primi sfatul. Atunci cand iesea din Sfantul Munte pentru a vedea pe femeile si pe bolnavii neputinciosi care nu puteau veni in Sfantul Munte, mii de persoane asteptau la rand pana in zori, pentru a lua binecuvantare si a vorbi un minut-doua cu Parintele Paisie. In acest foarte scurt rastimp, multi primeau dezlegare tuturor problemelor lor; alteori acest lucru se petrecea mai tarziu, prin rugaciunile Cuviosului Paisie Aghioritul. Masinile parcate pe marginile drumului depaseau distanta de un kilometru. La Sfanta Manastire de maici a Sfantului Ioan Teologul de la Suroti – Tesalonic (care a fost intemeiata de Cuviosul Paisie Aghioritul), masinile veneau si plecau continuu. Parintele Paisie Aghioritul le-a fost calauzitor multora, mari si mici, insemnati si neinsemnati. Pe smeritul monah Paisie Aghioritul il cercetau oameni din toate paturile sociale: eruditi si neinvatati, persoane politice, deputati, ministri, senatori din Statele Unite, profesori universitari, medici, teologi, episcopi si oameni de alte religii.

Chilia in care a vietuit Paisie Aghioritul



       Cu miile erau scrisorile pe care oamenii i le trimiteau. Problemele psihologice, cancerul, familia despartita – cel putin una din acestea trei era cuprinsa in scrisori. Durerea curgea la Parintele Paisie fie personal, fie prin scrisori. Durerea altuia o facea a sa; nu voia si nu putea ramane indiferent, atunci cand ceilalti sufereau. Daca se putea, ridica toata greutatea crucii pe umerii sai, pentru a-l usura pe aproapele. Parintele Paisie Aghioritul aduna durerea, nelinistea si problemele lumii si dadea inapoi solutii, bucurie si pace. Cand trebuia si unde anume era nevoie, Cuviosul Paisie Aghioritul intervenea in mod minunat cu stapanire dumnezeiasca si dezlega cele de nedezlegat.

Chiar si dupa adormirea sa, Cuviosul Paisie Aghioritul ii ajuta pe oameni prin scrierile sale. Cartile sale au un rasunet nemaiintalnit, sunt citite cu nesat, sunt traduse in multe limbi straine, deoarece vorbesc direct inimii, ii misca sufleteste si pe cei simpli, si pe cei culti. Prin invatatura pe care a lasat-o, Cuviosul Parinte Paisie Aghioritul s-a dovedit a fi un mare dascal contemporan al vietii duhovnicesti.

Harismele Cuviosului Paisie Aghioritul

Cuviosul Paisie Aghioritul a unit in persoana sa pe apostolul, pe proorocul, pe evanghelistul, pe dascalul si, mai ales, pe parintele. Toata viata sa a fost o marturie a Invierii. El insusi a fost o marturie vie a Invierii, care ii intraripa cu aripile nadejdii pe toti oamenii care veneau la el. Fiecaruia ii dadea “vitamina” care ii lipsea.
Datorita nevointei si a jertfei sale peste putere (priveghere, post, metanii, zavorare in pesteri, sedere in scorburi de stejar, rugaciune indurerata pentru toata lumea, metanii), Dumnezeu l-a impodobit pe Cuviosul Paisie Aghioritul cu numeroase harisme:

1. Harisma tamaduirilor

 
Cuviosul Paisie Aghioritul i-a vindecat pe multi oameni care sufereau de boli incurabile: cancer, leucemie, paralizie, orbire, boli de inima, a dezlegat sterpiciunea multor femei etc. Parintele Paisie ii vindeca uneori doar prin cuvintele: “Nu ai nimic, esti bine.”, alteori ii insemna pe bolnavi cu Sfintele Moaste si ii ungea cu untdelemn de la candela Maicii Domnului in Semnul Sfintei Cruci, alteori se ruga indelung.

Cuviosul Paisie Aghioritul a vindecat multi demonizati, scotand diavolii din ei, si s-a luptat adesea in coliba sa cu diavolii in persoana, biruindu-i cu desavarsire.

 
3. Harisma inainte-vederii (a proorociei)

 
Cuviosul Paisie Aghioritul a spus multor oameni lucruri care li se vor intampla in viitor si a profetit evolutii viitoare in istoria Greciei.

4. Harisma stravederii (era “vazator cu duhul”)

Cuviosul Paisie Aghioritul cunostea uneori, cu Harul lui Dumnezeu, cine erau oamenii care veneau la el sa-l viziteze, cum ii cheama pe fiecare, dispozitia lor, starea lor duhovniceasca, locul de obarsie, trecutul lor, ce gandeau, ce servici aveau, ce probleme ii preocupau, inainte ca acestia sa ii spuna vreo ceva; de asemenea, smeritul monah Paisie Aghioritul cunostea inima fiecarui om mult mai adanc si mult mai curat decat cunostea omul despre sine insusi. Cuviosul Paisie Aghioritul avea propriul sau "televizor duhovnicesc" si vedea chiar si o persoana care era departe de el: ce face, ce gandeste si cum se simte. Cunostea de asemenea ce scrie intr-o scrisoare pe care i-o trimiteau si dadea raspunsul fara sa o citeasca, precum cunostea si ce contine un pachet fara sa-l deschida.

5. Harisma discernamantului

 
Cuviosul Paisie Aghioritul cunostea in fiecare situatie care era voia lui Dumnezeu, precum si daca trebuia sa o arate sau nu; cunostea care era solutia cea mai buna si mai corecta in fiecare situatie, chiar si pentru subiecte stiintifice, cu toate ca nu terminase decat primele patru clase primare.

6. Harisma mangaierii

 
Asa cum soarele alunga ceata si incalzeste, tot astfel si Cuviosul Paisie, prin harisma mangaierii, alunga mahnirea si mangaia pe orice suflet chinuit care se apropia de el. Multi veneau la Parintele Paisie mahniti si plecau usurati sufleteste. Chiar si numai daca il vedea cineva, primea putere si bucurie. Cuviosul Paisie Aghioritul lua toata durerea si mahnirea oamenilor si punea in loc bucurie si mangaiere. Mergeau la smeritul Parinte Paisie multi monahi chinuiti de ganduri si ispite, dar dupa o scurta discutie cu el se simteau usurati, parca le-ar fi crescut aripi, si plecau zburand. Schimbarea tuturor celor care mergeau la Parintele Paisie Aghioritul era atat de vadita, incat toti observau lucrul acesta si ii intrebau: “Nu cumva ai mers la Parintele Paisie?”

7. Harisma deosebirii duhurilor

Cuviosul Paisie Aghioritul cunostea cu exactitate daca un gand sau o intamplare duhovniceasca era de la Dumnezeu sau de la cel viclean, care cauta sa insele si sa indemne la rau.

8. Harisma cuvantului si a teologiei
– cea mai inalta dintre toate harismele Duhului Sfant

Cuvantul Cuviosului Paisie Aghioritul era simplu, ca cel al pescarilor-Apostoli, practic, viu, expresiv, atragator, bland, dulce si cadea ca o roua peste sufletele insetate. Vorbea adeseori in pilde, dadea exemple din natura si viata. Exprimarea sa era limpede, poetica si plina de apoftegme. Putea vorbi liber toata ziua fara sa se pregateasca, dar cu toate acestea ascultatorii nu-si puteau dezlipi privirile de la el. Cuvantul sau mergea direct la sufletele oamenilor. Sunt uimitoare cunostintele sale din toate domeniile, intelepciunea sa si memoria sa nemaiintalnita. Povatuia duhovniceste monahi si manastiri, rezolva problemele mirenilor casatoriti si necasatoriti, se intretinea cu oameni de stiinta care se minunau de cunostintele si agerimea sa. Smeritul Parinte Paisie Aghioritul cobora sau urca la nivelul cultural si la starea duhovniceasca a oamenilor, tinand cont de caracterul, meseria, obarsia, preocuparile lor. Din multele experiente duhovnicesti pe care le-a avut cu Sfintii, cu Ingerii, cu Maica Domnului, dar si cu vederi ale luminii necreate, devenise un adevarat teolog si cunostea in profunzime tainele lui Dumnezeu. Solutiona in cateva minute neclaritatile teologice adunate in ani de zile ale profesorilor universitari de la Facultatea de Teologie.

9[u]. Harisma depasirii legilor firii

Inaintea Parintelui Paisie Aghioritul uneori stihiile naturii se plecau, dar si el insusi actiona depasind si anuland legile naturale.

* uneori Cuviosul Paisie Aghioritul nu era udat de ploaie; desi in jurul sau ploua, pe el nu il atingea nicio picatura;

* cand Cuviosul Paisie Aghioritul vroia, se facea nevazut: desi se aflau oameni in jurul sau, nu il vedeau;

* de multe ori, Parintele Paisie Aghioritul, in vremea rugaciunii, se ridica in vazduh si cu trupul; chiar si atunci cand lucra sau mergea, a fost vazut ca nu calca pe pamant (era ridicat de la pamant cam la vreo treizeci de centimetri);

* oriunde mergea, Cuviosul Paisie Aghioritul raspandea peste tot har dumnezeiesc, prin care ii ajuta pe oameni sa depaseasca legile firii in diferite situatii; printr-o simpla binecuvantare, ii umplea pe oameni de har si ii facea sa simta prezenta lui Dumnezeu. Mai mult decat atat, chiar prin simpla sa prezenta, smeritul monah Paisie Aghioritul ii adapa pe oameni cu bucurie, pace si siguranta dumnezeiasca.

* desi era un om firav (datorita vietii sale ascetice), Parintele Paisie Aghioritul, dupa ce isi facea Semnul Sfintei Cruci si se ruga putin, ridica doar cu mainile sale chiar si stancile peste masura de grele, stanci care nu au putut fi ridicate de mai multi oameni;

* Parintele Paisie Aghioritul nu era “prins” in fotografii sau pe casete audio; datorita smereniei sale, Cuviosul Paisie Aghioritul evita sa fie fotografiat, filmat sau inregistrat; ceda doar in fata oamenilor sensibili si smeriti, ca sa nu fie raniti de refuzul sau – din dragoste isi jertfea chiar si smerenia. Multi oameni l-au fotografiat in ascuns pe Parintele Paisie, insa fotografiile ieseau complet negre, ca si cum obiectivul ar fi fost acoperit cu capacul de protectie, alteori se ardea filmul sau se bloca aparatul, sau fotografia iesea foarte clar, dar Cuviosul Paisie Aghioritul nu aparea in poza. Atunci cand unii il inregistrau pe Sfantul Cuvios Paisie Aghioritul in ascuns, uneori caseta nu mergea deloc, sau se derula complet si nu inregistra nimic, sau se inregistrau toate celelalte sunete (discutii ale altor persoane care erau de fata, ciripitul pasarilor, alte zgomote), dar vocea Parintelui Paisie lipsea; alteori casetofoanele inregistrau numai inainte si dupa discutia cu Parintele Paisie. In toate situatiile in care oamenii incercau sa-l inregistreze pe ascuns, desi ii rugase la inceput sa inchida aparatele, Cuviosul Paisie Aghioritul stia ca este inregistrat, si uneori le spunea: “chiar daca nu le veti inchide, nu vor inregistra”, lucru care se si intampla.

10. Harisma comunicarii in limbi pe care nu le-a invatat niciodata

Desi Cuviosul Paisie Aghioritul nu cunostea alta limba decat greaca, in multe randuri (atunci cand a existat un motiv serios) a discutat si s-a inteles in chip minunat cu turistii care vorbeau alta limba – se intelegea cu ei in limba Cincizecimii!!!

11. Harisma anularii distantelor

Cuviosul Paisie Aghioritul uneori se deplasa cu trupul sau material, intr-o fractiune de secunda, din Sfantul Munte Athos la Tesalonic, sau in Epir sau in Macedonia. De nenumarate ori, Parintele Paisie Aghioritul a salvat de la moarte diferite persoane care se aflau la mii de kilometri distanta fata de el. Desi nu pleca de la Coliba sa din Sfantul Munte Athos, Cuviosul Paisie Aghioritul se deplasa adeseori foarte departe pentru a ajuta pe cineva care se primejduia sau pentru un alt oarecare motiv. In timp ce se ruga in chilia sa, de multe ori Duhul Sfant il ducea pe Parintele Paisie in spitale, in casele oamenilor indurerati, la oamenii care erau gata sa se sinucida. Uneori Cuviosul Paisie Aghioritul se arata si oamenii il vedeau si il auzeau (in vis sau aievea). Alteori urmarea fara sa fie vazut ce se intampla unei oarecare persoane, unei familii sau intr-o manastire.

12. Cuviosul Paisie aude atunci cand este chemat prin rugaciune

Parintele Paisie Aghioritul auzea, in chip duhovnicesc, invocarile si rugaciunile unor crestini, care il chemau in ajutor de la sute de kilometri departare. Iar smeritul monah Paisie Aghioritul ii ajuta nevazut prin rugaciunea sa sau trimitea raspuns in alt mod.

13. Harisma cunoasterii starii celor adormiti

Datorita curateniei sale sufletesti, Cuviosul Paisie Aghioritul a primit de la Dumnezeu puterea de a vedea sufletele anumitor persoane in clipa in care paraseau pamantul si urcau la cer. De asemenea, cunostea si starea in care se aflau sufletele altor persoane adormite in Domnul. Mai mult decat atat, smeritul Parinte Paisie Aghioritul a calatorit in lumea de dincolo impreuna cu unii oamenii aflati in pragul mortii (infatisandu-se ca o faclie aprinsa), apoi s-a intors impreuna cu acestia inapoi pe pamant, salvandu-i de la moarte.

14. Harisma aratarilor ceresti

Cuviosul Paisie Aghioritul a vazut cu ochii sufletului multi Sfinti (Sfintii Trei Ierarhi, Sfanta Mare Mucenita Ecaterina, Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan Teologul, Sfantul Mare Mucenic Pantelimon, Sfintii Parinti Ioachim si Ana, Sfantul Isaac Sirul, Sfanta Mucenita Eufimia, Sfantul Arsenie Capadocianul, Sfantul Luchilian, Sfantul Vlasie din Sclavena), pe Ingerul lui Pazitor, pe Maica Domnului de mai multe ori si pe Insusi Domnul Iisus Hristos. Nu i-a vazut in vis, ci aievea, uneori chiar ziua in amiaza mare. Acestia vorbeau cu el, il sarutau, ii aduceau mancare, il tamaduiau, ii faceau fagaduinte, ii descopereau taine.

15. Harisma radierii luminii necreate

De multe ori, Cuviosul Paisie Aghioritul a vazut lumina necreata, dar in repetate randuri a fost vazut cum el insusi radia lumina necreata. Uneori, fata sa stralucea ca soarele; chipul sau radia o lumina alba, dar nu orbitoare. Alteori, Cuviosul Paisie Aghioritul era invaluit in intregime intr-o lumina care cobora de sus, diferita de cea a soarelui: era mai puternica decat ea si era mai stravezie, mai curata, aurie si totodata putin albastrie. In alte momente, chipul smeritului Parinte Paisie Aghioritul stralucea de o lumina puternica, lina, si totusi trasaturile fetei sale se distingeau. Unii inchinatori s-au invrednicit sa vada o aureola in jurul capului Cuviosului Paisie Aghioritul, mai luminoasa decat soarele. In fata acestor privelisti neobisnuite, inchinatorii primeau in sufletul lor dulceata acelei lumini dumnezeiesti, iar inima li se umplea de multa dragoste, bucurie si pace. Desi vedea slava lui Dumnezeu si contempla lumina necreata si de multe ori stralucea si el la exterior, smeritul Parinte Paisie Aghioritul se straduia, pe cat ii statea cu putinta, sa se ascunda si nu deschidea discutia despre aceste stari dumnezeiesti.

16. Harisma miresmei dumnezeiesti

 
De multe ori Cuviosul Paisie Aghioritul simtea o mireasma foarte puternica atunci cand trecea pe langa chilia unui Cuvios, cand se afla in preajma unor Sfinte Moaste sau cand pregatea editarea cartii sale despre Sfantul Arsenie Capadocianul – ca semn al bunavointei Cuviosului Arsenie pentru editarea vietii lui. Cuviosul Paisie Aghioritul nu numai ca simtea buna mireasma, ci si el insusi devenise “mireasma lui Hristos”: de multe ori il trada harul dumnezeiesc si dovedea sfintenia lui cu miresma puternica care, ca si “mirul varsat”, iesea din el, din gura sa, din obiectele sale personale, din obiectele daruite de el altor persoane si din locurile unde traia. Mireasma nespusa pe care o raspandea smeritul Parinte Paisie Aghioritul era atat de puternica si intensa, incat umplea intreaga curte si toate miroseau: si aerul, si pietrele, si copacii. Aceasta mireasma deosebita ii insotea uneori pe inchinatorii care plecau de la Coliba sa (care se numea Panaguda) pana departe. O data cu aceasta mireasma nespusa pe care o simteau mult timp dupa ce se desparteau de Fericitul Parinte Paisie Aghioritul, inchinatorii primeau si multa bucurie si pace in suflet.

17. Harisma imprietenirii cu animalele salbatice

Cuviosul Paisie Aghioritul a primit de la Dumnezeu harisma de a petrece cu animalele salbatice, fara ca acestea sa-l vatame, asa cum s-a intamplat cu Adam inainte de cadere si cu multi alti Sfinti. Fiarele salbatice simteau marea lui dragoste si vedeau in el curatia omului de dinainte de cadere. Ii hranea din mana lui pe ursii salbatici, pe iepuri, poruncea serpilor, pasarelelor, ursilor, furnicilor si acestia i se supuneau.

18. Harisma rugaciunii pentru intreaga lume

 
Harisma rar intalnita a rugaciunii pentru intreaga lume a primit-o Cuviosul Paisie Aghioritul dupa mari nevointe. Rugaciunea sa era neincetata, din inima, curata, rodnica; aceasta era impartita in trei parti: una pentru sine, una pentru vii si una pentru adormiti. Isi generaliza rugaciunea pentru a-i cuprinde pe toti oamenii. Rugaciunea pe care o facea smeritul monah Paisie Aghioritul il istovea, deoarece participa la durerea omeneasca. Multa durere omeneasca pe care o vedea in jurul sau il facea ca sa se roage mai mult, in ciuda marii sale nevointe si a bolilor care il chinuiau. Rugaciunea sa era insotita de post, osteneala, metanii si mai ales de smerenie. Cuviosul Paisie Aghioritul se considera raspunzator pentru suferintele tuturor oamenilor, deoarece i se parea – datorita adancii sale smerenii – ca nu ajuta suficient de mult lumea indurerata. El insusi se ruga mult, dar voia ca si alii sa participe si sa se osteneasca cu el in rugaciune.

Cuviosul Paisie Aghioritul spunea: “Daca as putea, as face o fabrica de rugaciune care sa nu se opreasca niciodata. Lumea are nevoie de multa rugaciune.”. Parintele Paisie Aghioritul afla, cu ajutorul “televizorului sau duhovnicesc”, cand se petreceau lucruri grave in intreaga lume si se ruga fierbinte, participand cu durere la incercarea prin care treceau oamenii respectivi. Cuviosul Paisie Aghioritul se ruga pentru intreaga lume cu Rugaciunea lui Iisus si facea metanii, dar odata cu el, psalmodiau si puterile ceresti, care il ajutau in rugaciuni si i le duceau la Dumnezeu (asa dupa cum marturiseste staretul unei chilii invecinate, care a auzit cateva nopti la rand psalmodii in Coliba Parintelui Paisie, in timp ce Cuviosul Paisie se ruga).

Asemeni Sfintilor Parinti din vechime, Cuviosul Paisie a intarit lumea intreaga cu rugaciunile sale, a sprijinit nenumarate suflete, a vindecat bolnavi, a izbavit indraciti si L-a descoperit in inimile multora pe Dumnezeu, ajutandu-i sa se mantuiasca. In toata viata sa, Cuviosul Paisie Aghioritul “s-a topit ca o lumanare” rugandu-se neincetat, insa acum lumanarea nestinsa a rugaciunii sale arde neincetat inaintea Preasfintei Treimi si mijloceste pentru noi toti. Minunile si aparitiile sale de dupa adormirea sa dovedesc aceasta.

19. Harisma dragostei

 
Dintre toate harismele Cuviosului Paisie Aghioritul, cea care impresiona cel mai mult era dragostea lui – o dragoste arzatoare, dulce, atotputernica, dumnezeiasca, fara margini, fara sovaire si cu o desavarsita jertfire de sine. Aceasta dragoste izvora din launtrul sau si imbratisa, fara deosebire, cu aceeasi caldura pe cei buni si pe cei rai, pe prieteni si pe vrajmasi, pe cei cunoscuti lui si pe straini, pe ortodocsi si pe cei de alta credinta, pe oameni, animale, plante, dar mai presus de toate pe Dumnezeu. Aceasta nu era o dragoste omeneasca.

Numai Sfantul Duh poate naste o astfel de dragoste in inima omeneasca. Dragostea omeneasca este atat de mica si plina de interes, atat de trecatoare si nestatornica, atat de egoista si de asupritoare, si se schimba atat de usor in antipatie si ura, incat este o rusine si o nedreptate sa o comparam cu dragostea Parintelui Paisie Aghioritul.
Oamenii simteau aceasta dragoste mare si dezinteresata a Cuviosului Paisie Aghioritul. Fiecare inchinator care il vizita ii simtea dragostea care il cuprindea cu totul. Cei care il vedeau pentru prima oara se simteau ca si cand l-ar fi cunoscut de ani de zile. Cand plecau de la Parintele Paisie se simteau legati de el; dragostea lui ii urma pretutindeni. Multi oameni credeau ca sunt cei mai iubiti de Parintele Paisie, credeau ca erau mai legati de el decat altii; fiecare il simtea ca fiind al sau si aveau o deosebita dragoste fata de el.

Dar Cuviosul Paisie Aghioritul avea o dragoste aparte pentru fiecare; se daruia fiecarui suflet si il iubea asa cum era el, cu patimile si neputintele lui; simtea pentru toti oamenii aceeasi dragoste pe care a avut-o fata de rudele sale; ii simtea pe toti oamenii ca pe niste frati.

Parintele Paisie Aghioritul impartea dragoste tuturor, dar inima lui nu seca, deoarece se legase de izvorul nesecat, de Dragostea cea vesnica, de Hristos. Dragostea era o virtute fireasca la Cuviosul Paisie Aghioritul. “De mic am avut-o in sange”, spunea el. Dar mai tarziu a stralucit si mai mult in cuptorul nevointei si al neincetatei Rugaciuni a mintii si a ajuns la dragostea dumnezeiasca.

Aceasta dragoste au simtit-o si fiarele padurii, si beduinii, si tot ea ii misca sufleteste pe tinerii chinuiti din vremea noastra. In persoana Cuviosului Paisie Aghioritul ei gasesc pe parintele iubitor si dragostea de care au fost lipsiti. Multi dintre ei, desi nu l-au cunoscut, merg la mormantul lui si uda pamantul cu lacrimile lor, deoarece simt cum ii imbratiseaza cu dragostea sa nobila de acolo de unde se afla.

20. Harisma jertfirii de sine

 
Harisma care il facea sa fie si mai iubit de oameni si care dadea putere rugaciunilor sale era jertfirea de sine, harisma pe care smeritul monah Paisie Aghioritul o avea din belsug. Cand vedea ca cineva are o nevoie deosebita, Cuviosul Paisie ii dadea inima lui si negresit si un mic dar. Iar atunci cand nu avea ce sa dea, daruia metania sau vesta sa. Nemasurata sa dragoste il facea sa isi jertfeasca chiar si evlavia! Obiectele sfinte, pentru care avea o evlavie deosebita, nu ezita sa le daruiasca altora. Odata a daruit crucea pe care o purta la gat si care avea o particica din Lemnul Sfintei Cruci. Altadata a daruit o cutiuta ce-o purta la gat si care avea in ea un dinte al Sfantului Arsenie Capadocianul. Cu ea ii insemna in chipul Sfintei Cruci pe cei bolnavi sau demonizati. A daruit de asemenea toate partile pe care le avea din Sfintele Moaste ale Sfintei Mucenite Eufimia, pentru care avea o evlavie nespus de mare. La fel a facut si cu icoanele facatoare de minuni.

Cuviosul Paisie Aghioritul voia si ridica cu bucurie durerea si bolile miilor de oameni care il vizitau. Viata lui a fost o jertfa pentru aproapele. Rugaciunile sale facute cu lacrimi si cu durere erau insotite de posturi si osteneli nenumarate. Postea luni de zile pentru a ajuta un suflet. Odata, cand a aflat ca un oarecare tanar trecea printr-o primejdie sufleteasca si trupeasca, Cuviosul Paisie Aghioritul nu a mancat nimic zile intregi si nici nu a incetat sa se roage pentru el pana cand nu a aflat ca a trecut acea primejdie.

Atunci cand se ruga pentru cei bolnavi, spunea: “Dumnezeul meu, ajuta-l pe acest bolnav si ia de la mine sanatatea” si primea cu bucurie toate bolile pe care i le trimitea Dumnezeu. Odata, cand Parintele Paisie Aghioritul a aflat ca o fetita s-a imbolnavit de cancer la intestine, a insemnat-o in Semnul Sfintei Cruci si s-a rugat spunand: “Hristoase al meu, da-mi mie cancerul, eu sa-l am!” Si Bunul Dumnezeu nu a trecut cu vederea cererea lui; la sfarsit, potrivit dorintei lui, a primit cumplita boala a cancerului, prin care s-a si savarsit. Cu toate acestea, toata viata lui a patimit impreuna cu cei bolnavi si mai ales cu cei suferinzi de cancer.

Cuviosul Paisie Aghioritul spunea: “Cand aud durerea celuilalt, pe cioburi de sticla de as sta sau pe spini de as pasi, nu simt (aceasta). Cand celalalt sufera cu adevarat, pot sa-mi dau chiar si viata ca sa-l ajut.” Atunci cand participa la durerea celuilalt, uita de sine insusi, de nevointa sa duhovniceasca, de bolile sale si se ruga din inima, spunand: “Hristoase al meu, lasa-ma pe mine, nu ma lua in seama, ci ia aminte la oamenii care sufera.” Chiar si in ultimii ani ai vietii sale, cand era cu totul istovit din pricina deselor hemoragii, atunci cand vedea ca este nevoie, uita de starea sa critica si, fie sprijinit de gardul Chiliei sale, fie cazut pe scandura pe care o avea in loc de banca, ii “sprijinea pe frati”.

Nemasurata dragoste a Parintelui Paisie Aghioritul il facea sa-si jertfeasca chiar si mantuirea! Cuviosul Paisie Aghioritul, asemeni Sfantului Apostol Pavel, se ruga lui Dumnezeu sa mearga el in iad, numai sa guste putin din Rai si oamenii care traiesc departe de Dumnezeu.

Pentru toate acestea, Dumnezeu i-a dat din belsug harul Sau, de vreme ce Parintele Paisie Aghioritul le-a dat pe toate pentru El si pentru om. Hristos ii asculta rugaciunile si ii raspundea cu minuni, intrucat era un fiu iubit al lui Dumnezeu.
Parintele Paisie Aghioritul a imbinat intru sine proorocilor Vechiului Testament cu cele ale barbatilor sfinti ai Noului Testament. Nu vom gasi un sfarsit daca vom incerca sa enumeram harismele si puterile Cuviosului Paisie Aghioritul. Aceasta nu este o exagerare, ci este realitatea. Dumnezeu este Cel Care l-a impodobit si l-a cinstit pe Parintele Paisie Aghioritul cu atatea harisme. Iar darurile lui Dumnezeu pot fi precum Insusi Dumnezeu, nesfarsite si nemarginite.

                                      Adormirea Cuviosului Paisie Aghioritul

Cuviosul Paisie Aghioritul a murit la 12 iulie 1994 si a fost ingropat in curtea Sihastriei de maici a Sfantului Ioan Teologul, intemeiata de el la Suroti, langa Tesalonic. Mormantul sau a devenit loc de inchinaciune si izvor de tamaduiri. Chiar si dupa adormirea sa, Cuviosul Paisie Aghioritul continua sa faca minuni atat la mormantul lui, cat si in alte parti.
Desi nu este inca canonizat, constiinta soborniceasca a plinatatii Bisericii deja il cinsteste ca Sfant pe Cuviosul Paisie Aghioritul. Iar aceasta cinstire vine din toate straturile societatii si este unul din elementele de baza care contribuie la inceperea formalitatilor canonice pentru trecerea in randul Sfintilor a Cuviosului Paisie Aghioritul.

                               Mormantul Cuviosului Parinte Paisie Aghioritul

Parintele Paisie Aghioritul a adormit intru Domnul la 12 iulie 1994 (intr-o zi de marti) si a fost inmormantat in spatele Bisericii Sfantului Arsenie Capadocianul, din cadrul Manastirii "Sfantul Ioan Teologul" de la Suroti, Tesalonic (manastire care a fost intemeiata de insusi Cuviosul Paisie Aghioritul).
Dorinta Parintelui Paisie a fost ca inmormantarea lui sa se faca in taina, fara ca sa afle cineva si fara sa cheme pe cineva la inmormantarea sa, iar maicutele de la Sfanta Manastire “Ioan Teologul” de la Suroti i-au respectat dorinta.
Dar, dupa 3 zile, cand adormirea Cuviosului Paisie s-a facut cunoscuta, din toate partile a venit puhoi de lume pentru a se inchina la mormantul lui. Se puteau vedea manifestari spontane de iubire si de evlavie. Unii il chemau in rugaciune ca pe un Sfant, altii, din evlavie, luau pamant de la mormantul lui. Cei care aveau un obiect personal de-al Cuviosului Paisie considerau aceasta o mare binecuvantare.

Coliba sa (Panaguda) din Sfantul Munte Athos a fost vizitata de foarte multi inchinatori care au intrat pe sub gardul de sarma, s-au catarat chiar si pe balcon si au luat tot ce gaseau: cani, cutite, lemne, covorase, funii, hartii, pana si buturugi pe care Parintele Paisie Aghioritul le folosea ca scaunele. Aceasta o faceau fara sa fie indemnati de nimeni, era o manifestare de evlavie fata de Cuviosul Paisie Aghioritul; ei luau aceste lucruri ca sa le aiba ca binecuvantare de la el.
Tanguirile si lacrimile ii inecau pe multi, mai ales pe cei care fusesera ajutati de Parintele Paisie. Ii simteau lipsa, se simteau orfani. Dar dupa aceea a incoltit in inimile lor nadejdea plina de mangaiere ca aflandu-se acum mai aproape de Sfanta Treime, Cuviosul Paisie Aghioritul se roaga mai usor pentru toti.

 Deasupra mormantului sau simplu, pe o placa de marmura, a fost incrustat poemul care a fost scris de el insusi:

 
Aici s-a terminat viata mea,
aici si rasuflarea mea.
Aici trupul mi se va ingropa,
Iar sufletul Si se va bucura.

 
Sfantul meu aici locuieste,
Iar aceasta ma cinsteste.
Si cred ca el se va milostivi
si pe Izbavitorul Il va imblanzi,

 
ca sufletul meu cel ticalos
sa aiba alaturi pe Maica
Domnului Hristos.
Monahul Paisie Aghioritul

IGNATIE TEOFORUL

      
                                                                        Episcop de Antiohia

Sfântul sfinţitul mucenic Ignatie Teoforul a fost al treilea episcop al Antiohiei (în Syria), după Apostolul Petru şi Evod (prăznuit la 7 septembrie), căruia i-a urmat în scaun pe la anul 68. A murit în anul 107 în timpul unei persecuţii împotriva creştinilor din vremea împăratului Traian. Prăznuirea lui principală este la 20 decembrie, iar la 29 ianuarie se face pomenire, în calendarul ortodox, de aducerea moaştelor sale de la Roma la Antiohia.

Teofor

Există două ipoteze prinvind numirea de "Teoforul", care poate însemna atât "purtătorul de Dumnezeu" cât şi "cel purtat de Dumnezeu":

1. Unii spun că sfântul Ignatie a fost numit de creştinii din vremea sa deja ca "purtător de Dumnezeu" din cauza harului cu care Dumnezeu l-a înzestrat, cum se poate vedea şi din scrierile sale.

2. Alţii spun că Sfântul Ignatie a fost copilul pe care l-a apucat de mână Stăpânul Hristos şi l-a luat în braţe şi a zis: "De nu se va smeri cineva pe sine ca pruncul acesta, nu va intra în împărăţia cerurilor"; şi: "Cel ce va primi pe un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte". De aceea a fost numit purtător de Dumnezeu.

Viaţa şi mucenicia

Sfântul mucenic Ignatie a fost urmaş direct al apostolilor, a fost al doilea episcop / patriarh al Antiohiei, după Evod (+68, unul din cei 70 de apostoli). A fost ucenic al sfântului apostol Petru şi, împreună cu sfântul Policarp, episcop de Smirna, al sfântului apostol şi evanghelist Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu.

Când împăratul Traian a trecut prin Antiohia împotriva parţilor, Sfântul Ignatie a fost adus înaintea lui. Împăratul l-a cercetat îndelung şi a văzut că nu poate fi întors de la credinţa în Iisus Hristos.

De aceea a fost chinuit şi în felurite chipuri; dar arătându-se mai tare decât chinurile, a fost trimis legat la Roma, păzit de zece ostaşi, ca să fie dat mâncare fiarelor sălbatice. În drum spre Roma, a întărit Bisericile din cetăţile prin care trecea şi se ruga să fie mâncat de fiare, "ca să ajung, spunea el, pâine curată lui Dumnezeu". În Roma a fost aruncat în stadion şi a fost sfâşiat de leii sloboziţi asupra lui, de i-au rămas numai oasele cele mari. Pe acestea le-au adunat creştinii şi le-au dus în Antiohia, dându-le fraţilor, ca un dar dorit. Aceştia le-au aşezat cu toată cinstea aceste sfinte moaşte în pământ.

Biserica prăznuieşte cu bucurie sărbătoarea Aducerii moaştelor sfântului Ignatie Teoforul la 29 ianuarie.

Posteritatea

Cele şapte scrisori care au rămas de la sfântul Ignatie l-au făcut să fie considerat ca cel mai important dintre Părinţii apostolici.

Pe Sfântul Ignatie l-a cinstit cu un cuvânt de laudă şi cel între sfinţi părintele nostru Ioan Gură de Aur.

Scrierile

De la sfântul Ignatie au rămas 7 scrisori, de o deosebită importanţă. Acestea au fost traduse şi publicate în limba română de către preotul profesor universitar Dumitru Fecioru, în volumul: Scrierile Părinţilor apostolici, traducere, note şi indice de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1979, colecţia "Părinţi şi scriitori bisericeşti (PS 1" (reeditat de EIBMBOR de mai multe ori):

* Sf. Ignatie Teoforul - Epistola către Efeseni

* Sf. Ignatie Teoforul - Epistola către Magnezieni

* Sf. Ignatie Teoforul - Epistola către Tralieni

* Sf. Ignatie Teoforul - Epistola către Romani

* Sf. Ignatie Teoforul - Epistola către Filadelfieni

* Sf. Ignatie Teoforul - Epistola către Smirneni

* Sf. Ignatie Teoforul - Epistola către Sfântul Policarp al Smirnei

Scrisorile către comunităţile din Efes, Magnesia, Tralles şi Roma le-a scris din Smirna, când era dus sub gardă spre Roma. Apoi, din Troa, a scris Bisericilor din Filadelfia şi Smirna, şi lui Policarp al Smirnei.

Ignatie introduce în circulaţie noţiuni de bază ale vocabularului teologic: "Dumnezeu întrupat" (Către Efeseni 7, 2), "Dumnezeu-Hristos" (Către Smirneni 10, 1), "creştinătate", "Biserica universală" ("Unde este Hristos, acolo este Biserica universală/sobornicească" - Către Smirneni 8, 2), "leacul nemuririi" (i.e. Euharistia - Către Efeseni 20, 2).

Aceste scrisori s-au dovedit a fi influente în dezvoltarea teologiei creștine, întrucât numărul de scrieri din această perioadă a istoriei Bisericii este foarte mic. În mod evident, acestea au fost scrise în mare grabă și fără o planificare prealabilă, cu propoziții nedelimitate și o succedare neordonată a gândurilor.

Ignatie este primul scriitor creștin cunoscut care insistă mult asupra principiului existenței unui singur episcop în fiecare oraș, asistat de presbiteri (preoți) și diaconi. Scrierile mai timpurii vorbesc fie de episcopi, fie de presbiteri și lasă impresia că ar fie existat mai mult de un episcop în fiecare comunitate. Ignatie insistă și pe valoarea Euharistiei, numită "leac spre nemurire". Pentru cititorul modern poate părea bizară dorința sa de a avea o mucenicie sângeroasă, lucru exprimat de el uneori foarte plastic în scrierile sale. Dar studierea atentă a dimensiunii soteriologice a scrierilor sale arată că el privește mântuirea ca izbăvire de puterea și frica morții. Astfel că pentru el a încerca să fugă de mucenicie ar echivala cu reîntoarcerea sub frica și puterea morții.

Astăzi se crede că doar versiunile mai scurte ale celor șapte scrisori sunt într-adevăr scrieri ale Sf. Ignatie. Se crede că versiunile mai lungi cuprind adăugiri datând din secolul al V-lea, scrise pentru a-l înscrie - postum - pe Sf. Ignatie ca martor în unele dispute teologice din acea perioadă. Se consideră că alte scrisori care i-au fost atribuite, ca și istorisirea martiriului său de către un martor ocular sunt simple falsuri datând din aceeași perioadă.

Imnografie

Tropar (Glasul 4)

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu însuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţă răbdând până la sânge, sfinţite mucenice Ignatie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac (Glasul 4)

De la Răsărit astăzi te-ai înălţat şi toată făptura ai luminat-o cu învăţăturile Mirelui, Celui împodobit de Dumnezeu, purtătorule de Dumnezeu Ignatie.

Iconografie

Sfântul Ignatie Teoforul este reprezentat, conform Erminiei lui Dionisie din Furna (ed. Sofia, București, 2000, p. 152), ca un episcop bătrân, cu barba lungă, spunând următoarele: "Doamne Dumnezeule, Atotțiitorule, Cela ce ești unul sfânt, [Carele primești jertfă de laudă de la cei ce te cheamă pe tine cu toată inima...]"

Iar pentru icoana care reprezintă mucenicia sa (pomenită la 20 decembrie), erminia precizează doar că se săvârșește fiind mâncat de lei. Frecvent, sunt reprezentati doi lei care il atacă pe Sfânt, care apare așa cum este descris mai sus, cu veșmintele episcopale.

Particele din moastele sale se afla in Catedrala episcopala din Galati, la Schitul Darvari din Capitala si la Manastirea Tismana.

Din nefericire, ceea ce se retine din aceasta zi este doar taierea porcilor. Nu stiu care este originea acestui obicei. Potrivit unor cercetatori, acest ritual al injunghierii porcului nu era facut pentru indestularea familiei cu hrana, caci el amintea de jertfele aduse in antichitate zeitatilor care se nasteau si mureau in perioadele de innoire a timpului calendaristic. De aceea, in ziua de Ignat, fiecarui membru al familiei i se facea o cruce cu sangele porcului si se spunea ca e bine sa vezi sange in aceasta zi.

Tinand seama ca astazi oamenii nu se mai insemneaza cu sangele porcului, din acesta zi nu mai ramane decat indestularea pantecelui. Cert este ca Biserica nu poate recomanda si incuraja taierea porcilor in vreme de post. Pentru crestini, Craciunul nu e doar prezenta unor carnati, sarmale, sunca, caltabosi, cozonaci, ...pe masa. Pentru acestia, important e ca Fiul lui Dumnezeu sa Se nasca in ei. Dar omului din zilele noastre ii este mai usor sa taie porcul, sa-si condimenteze carnatii si sa-i manance fara retineri. De altfel, isi spune ca e destul de dificil sa explice cum Fiul lui Dumnezeu, nascut din vesnicie din Tatal, Se naste din Fecioara Maria. Asa ca alegerea sa sta in ceea ce ii cere mai putin efort.

Atat de mare era credinta celor din vechime, incat ei respectau cu sfintenie vremea postului. Astfel, taierea porcului se facea dupa Craciun, ca nu cumva sa se spurce vreun vas cu carne de porc, cu "de dulce". Astazi, se crede ca porcul trebuie taiat in ziua de Ignat, pentru ca de acum incolo nu se mai ingrasa, nu mai pune carne pe el si nu mai mananca, pentru ca si-a visat taierea.


Nu-mi ramane decat sa va reamintesc ca viata nu inseamna doar "a umbla in trup", adica a indestula pantecele si a saraci inima.

Sfantul Ierarh Iosif cel Nou de la Partos

 

Sfantul Ierarh Iosif cel Nou de la Partos

In partile de apus ale tarii noastre, in Banat, a cunoscut mireasma sfinteniei, inca din vremea petrecerii sale in lume, unul din ierarhii de aici, mitropolitul Iosif al Timisoarei. Stirile despre viata bisericeasca din aceasta latura de tara coboara pana in primele veacuri crestine, in timpul stramosilor nostri daco-romani, cand se pare ca exista un scaun vladicesc la Morisena (azi Cenad, jud. Timis), unde s-au descoperit urmele unei bazilici din secolele IV-VI, precum si un numar de obiecte paleo-crestine. In primii ani ai veacului al XI-lea, un conducator local, cu numele Ahtum sau Ohtum, a ridicat o manastire la Morisena, cu "calugari greci", adica ortodocsi, trecuta nu peste mult timp in stapanirea unor calugari latini. In veacurile al XIV-lea si al XV-lea, stim ca preotii si credinciosii romani de aici s-au confruntat cu o puternica actiune prozelitista a Bisericii catolice, sprijinita de regii Ungariei, urmarindu-se, prin aceasta, catolicizarea si deznationalizarea stramosilor nostri. Acelasi lucru l-au incercat si calvinii in veacurile al XVI-lea si al XVII-lea. In ciuda acestor vitregii ale vremurilor, preotii si credinciosii romani din Banat au stat tari in credinta lor ortodoxa, impotrivindu-se oricaror incercari de instrainare de neam, de limba si de credinta. In veacurile XIV si XV fiintau mai multe manastiri si biserici ctitorite de cneji, preoti si credinciosii ortodocsi romani din aceste parti. Dar, in 1552, partea apuseana a Banatului a cazut sub stapanire turceasca, fiind prefacuta intr-un "pasalac", cu sediul la Timisoara. Mai bine de un veac si jumatate au suportat romanii banateni acest jug strain asupritor. Abia catre sfarsitul veacului al XVII-lea, armatele imperiului austriac au inceput sa elibereze o seama de teritorii din Europa centrala de sub stapanirea turceasca. In aceasta situatie, Banatul - in care s-au dat ani in sir lupte pustiitoare intre cele doua mari imparatii -, a fost eliberat, in 1718, dar a trecut, tot atunci, in stapanirea imperiului austriac al Habsburgilor, ramanand in aceasta stare pana in 1918.

Inca din primii ani ai veacului al XVII-lea, se cunosc cu numele mai multi vladici ortodocsi in Banat, avandu-si scaunul in Timisoara. Intre ei a stralucit, prin viata si lucrarea lui duhovniceasca, Sfantul Ierarh Iosif supranumit "cel Nou". stirile despre acest sfant ierarh sunt foarte sarace. Unii spun ca s-ar trage dintr-o familie de "vlahi" din partile Dalmatiei, altii dimpotriva, il considera un localnic. De tanar s-a inchinoviat in manastirea Pantocrator din Muntele Athos, fiind calugarit sub numele Iosif, in locul celui de Iacob, primit prin Taina Sfantului Botez. Indeplineste, cu aleasa ravna, mai multe ascultari - intre care si cea de preot slujitor - in cateva manastiri atonite. In 1650, cu binecuvantarea patriarhului din Constantinopol, desi foarte inaintat in varsta, a fost randuit mitropolit al Timisoarei. Presupunem ca a fost hirotonit arhiereu de catre patriarhul sarb de la Ipek, care, pe atunci, purta grija duhovniceasca a credinciosilor ortodocsi din teritoriile apartinatoare Iugoslaviei de azi si din Banat, ocupate atunci de turci. A pastorit la Timisoara numai trei ani, deci pana in 1653, timp in care a pus randuiala in viata bisericeasca, a hirotonit preoti, a intarit in Ortodoxie pe credinciosii banateni.

Varsta inaintata l-a facut sa se retraga din scaun si sa se aseze la manastirea Paros, ridicata prin secolul al XV-lea, situata in apropierea granitei romano-iugoslave de azi, pe valea Barzavei. A indrumat si aici duhovniceste pe cei care-l certau, savarsind slujbe tamaduitoare de boale trupesti pentru cei aflati in suferinta. Se spune ca inca inainte de mutarea sa la cele vesnice, Dumnezeu l-a invrednicit de darul cel mai presus de fire al minunilor. La Partos a mai trait inca trei ani, pana in 1656, cand Domnul l-a chemat la Sine, asezandu-l in ceata alesilor Sai.

Despre sfarsitul sau avem cateva stiri. Astfel, piatra sa de mormant, aflata la manastirea Partos, a fost citita in secolul trecut, avand urmatorul cuprins: "Prea sfintitul Iosif cel Nou, a fost mitropolit al Timisoarei". O stire ceva mai bogata ne ofera o insemnare pe un Minei slavon, aflat azi la Episcopia ortodoxa sarba din Varset: "Aceasta carte este a mitropolitului chir Iosif al Timisoarei, la anul 1655... care de buna voie a parasit eparhia, retragandu-se la manastirea Partos, unde a trait cativa ani, apoi s-a mutat la viata vesnica, unde se odihnesc sfintii". O insemnare mai tarzie pe o Evanghelie - aflata azi la Vicariatul ortodox sarb din Timisoara - arata ca a fost daruita manastirii Partos "unde este asezat trupul Sfantului vladica Iosif". In 1782, un preot banatean a pictat o icoana a sa, care a fost asezata apoi deasupra mormantului sau de la Partos. O inscriptie de pe icoana arata ca ea reprezinta pe "Sfantul Parintele nostru Iosif cel Nou"; dar pe aceeasi icoana era scris si "troparul" sau cu urmatorul cuprins: "Din tinerete te-ai supus cu totul Domnului, in rugaciuni si nevointe si in posturi, chipul bunatatii fiind. Pentru aceasta Dumnezeu vazand osardia ta cea buna, arhiereu si pastor Bisericii Sale te-a pus. Drept aceea, si dupa moarte, cinstit trupul tau intreg si nestricat s-a pastrat Sfinte Iosife, roaga-te lui Hrisots Dumnezeu sa daruiasca iertare celor ce cu credinta si dragoste savarsesc sfanta pomenirea ta".

Iata numai cateva marturii din care se desprinde ca mitropolitul Iosif era considerat de romani ca "sfant" indata dupa mutarea sa la Domnul. Un preot banatean care i-a cercetat viata si nevointele, scria, in urma cu 60 de ani, ca la mormantul lui se petreceau adeseori fapte mai presus de fire. "Poporul din imprejurimi si din departari mari - scria el - isi aduce de veacuri bolnavii la manastirea Partosului, ca sa se atinga de mormantul sfantului, ori sa petreaca in priveghere noaptea intreaga la acest mormant. Si multi au aflat alinare suferintelor si mangaiere sufleteasca la mormantul Sfantului Iosif". Intre altele, traditia spune ca fiica lui Marcu Mutiu, primarul Timisoarei, s-a vindecat de o boala de care suferea de multa vreme, la manastire. In semn de recunostinta, acest credincios a ridicat la Partos, pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, - alaturi de biserica veche a manastirii, in care slujise si alesul ierarh Iosif-, una noua, incapatoare, care dainuieste pana azi.

Cunoscand aceste lucruri, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat sa se purceada la "canonizarea" oficiala a Sfantului Ierarh Iosif. Acest act s-a savarsit in zilele de 6-8 ocotombrie 1956, in catedrala mitropolitana din Timisoara, unde i-au fost asezate sfintele moaste, spre a fi cinstite cu toata cuviinta de catre binecredinciosii crestini. S-a hotarat ca praznuirea lui sa se faca in ziua de 15 septembrie a fiecarui an. In aceasta zi a fost trecut in calendar, precum si in slujba din Minei. S-a alcatuit apoi un frumos Acatist in cinstea sa, in care ii sunt preamarite virtutile si viata sa fara de prihana. Nu peste mult timp, in anul 1965, Sfantul Sinod al Bisericii ortodoxe Sarbe a hotarat ca numele lui sa fie introdus in calendarele si slujbele acestei Biserici surori, ca marturie veneratiei de care se bucura in intreg Banatul si chiar in afara lui.

"Facatorule de minuni, Sfinte Iosife, precum in vremea vietuirii tale pe pamant, prin rugaciunile tale ai izbavit pe pastoritii tai de tot felul de primejdii, asa si astazi, trimite mila ta celor ce locuiesc in tara aceasta, rugandu-te lui Dumnezeu sa daruiasca tuturor cele de trebuinta si pace lumii, pentru ca impreuna cu tine sa-i cantam Lui Aliluia". (Din Acatistul Sfantului Ierarh, Condacul 12).

Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu

Sfantul Ierarh Iosif de la Partos

Sfantul Ierarh Iosif de la Partos este sarbatorit in Biserica Ortodoxa, in fiecare an, la data de 15 septembrie. S-a nascut in jurul anului1568, in orasul Raguza din Dalmatia, dintr-o familie de crestini valahi. La varsta de 15 ani ajunge la Manastirea Maicii Domnului din oras, iar dupa cinci ani de vietuire in aceasta manastire, se indreapta catre Sfantul Munte Athos. Intra in Manastirea Pantocrator, unde va fi tuns in monahism si va primi numele Iosif.

La cererea patriarhului de Constantinopol este trimis egumen pentru marea Lavra a Sfantului Stefan din Adrianopol. Dupa sase ani de reorganizare a vietii din marea lavra a Sfantului Stefan, ajunge egumen in marea Lavra romaneasca Cutlumus.

La varsta de 80 de ani, se retrage intr-o chilie din Manastirea Vatoped. In aceasta perioada, scaunul mitropoliei Banatului devenine vacant. Este asezat in scaunul mitropoliei Banatului in anul 1650 in ziua praznuirii Sfantului Ilie. Dupa trei ani de pastorire arhiereasca, se retrage la Manastirea Partos. Trece la cele vesnice la varsta de 85 de ani. Trupul sau a fost asezat intr-un mormant zidit in naosul bisericii manastiresti, in dreptul usii de la intrare care e spre miazazi. A fost canonizat in anul 1956.

Sfantul Iosif este numit acum "cel Nou", spre a-l deosebi de alti sfinti mai vechi cu acelasi nume. In urma cerintei Ministerului de Interne din anul 1997, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a aprobat ca Sfantul Ierarh Iosif cel Nou sa fie patronul pompierilor.

SFÂNTUL IOAN DE LA PRISLOP

(secolele XV-XVI)

Între sfinţii români canonizaţi recent se numără şi Cuviosul Ioan din Mănăstirea Prislop-Hunedoara. Această mănăstire, aşezată într-o zonă liniştită de munte aproape de Haţeg, a fost la început o mică sihăstrie de rugăciune pentru călugării iubitori de Hristos.

La începutul secolului al XV-lea, Sfântul Nicodim de la Tismana întemeiază aici mănăstire cu viaţă de obşte, numită multă vreme Mănăstirea Silvaşul, după satul cu acelaşi nume din apropiere. Aici s-au nevoit de-a lungul secolelor XV-XVIII mulţi călugări cu viaţă sfântă din Transilvania şi de peste Carpaţi.

Unul dintre marii sihaştri de la Prislop, care a rămas în evlavia credincioşilor din Ţara Haţegului şi din întreaga noastră ţară, este şi Cuviosul Ioan de la Prislop, cinstit în tradiţia locală cu numele de „Sfântul Ioan de la Silvaş". Amintirea lui se păstrează pe scurt, atât în tradiţia orală legată de Mănăstirea Prislop, cât şi într-o cronică anonimă în versuri compusă de localnici, intitulată „Plângerea Sfintei Mănăstiri a Silvaşului, din eparhia Haţegului din Prislop", scrisă în secolele XVII-XVIII.

După aceste izvoare orale şi scrise, Cuviosul Ioan era localnic din satul Silvaşul de Sus, fiu de părinţi foarte credincioşi. Renunţând la căsătorie din marea sa dragoste pentru Hristos, fericitul Ioan intră în obştea Mănăstirii Prislop (Silvaşul) pe la sfârşitul secolului al XV-lea sau începutul celui următor. Nevoindu-se aici mulţi ani în aspre osteneli, precum: post îndelungat, rugăciuni neîncetate, lacrimi, privegheri şi ascultare şi sporind mult în sfinţenie, Cuviosul Ioan s-a retras în munte la desăvârşita linişte, pe valea pârâului Silvuţ. Aici, la un kilometru mai sus de mănăstire, în malul stâncos şi adânc al pârâului, marele sihastru şi-a săpat singur cu dalta o mică chilie ce se păstrează şi astăzi şi este cunoscută în partea locului cu numele de „chilia" sau „casa sfântului". Credincioşii aveau mare evlavie către el şi multă încredere în rugăciunile lui, încât îl cinsteau ca sfânt încă din viaţă şi veneau adesea la peşteră să-i spună necazurile şi să-i ceară sfatul.

În această peşteră, săpată cu atâta osteneală de mâinile lui, s-a nevoit Cuviosul Ioan mulţi ani, luptându-se cu bărbăţie cu ispitele diavolilor. Căci, uneori îl luptau cu somnul, alteori, cu dureri în trup şi năluciri de tot felul; alteori, cu duhul desfrânării îl chinuiau, iar alteori, cu părerea de sine şi cu duhul slavei deşarte îl ameninţau. Însă, fericitul sihastru, întărindu-se cu semnul Sfintei Cruci, cădea la rugăciune cu mâinile înălţate la cer şi nu se ridica până nu-i alunga pe demoni. Dar câţi ani s-a nevoit aici în „casa sfântului", pe câţi a vindecat cu rugăciunile sale şi care erau ostenelile cele de taină numai singur Dumnezeu le ştie!

Văzând diavolul că este mereu biruit prin rugăciunile Cuviosului Ioan, a reuşit să-l ucidă într-un chip ca acesta. Pe când Cuviosul Ioan îşi săpa cu dalta o fereastră în peretele chiliei, un om înarmat de pe malul celălalt al pârâului, fiind la vânătoare, l-a împuşcat cu îngăduinţa lui Dumnezeu, crezând că este o fiară. Astfel şi-a dat duhul în mâinile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca un mare sihastru martir şi rugător neadormit al neamului nostru.

Apoi, rudele i-au ridicat sfintele moaşte din peşteră şi le-au depus în biserica satului. Auzind despre ele, câţiva călugări din Ţara Românească au cerut moaştele Cuviosului Ioan de la Prislop, pe care, primindu-le în dar, le-au dus peste Carpaţi, la mănăstirea lor. Probabil, au fost duse la Tismana, la Bistriţa Olteană, la Curtea de Argeş sau Cozia, care au fost dintotdeauna atât de legate de credincioşii şi mănăstirile Transilvaniei. Sufletul lui însă este numărat în ceata sfinţilor şi se roagă pentru mântuirea tuturor.

Sfântul Ioan de la Prislop a fost canonizat la 20-21 iunie, 1992, şi se prăznuieşte la 13 septembrie.

 

Si eu am fost aici...si am avut parte de o liniste sufleteasca deosebita...Sfinte Ioane de la Prislop, roaga-te pentru noi pacatosii...

Ne vorbeşte Părintele Porfirie

“Sa nu te indignezi, nici macar in tine, pentru nici o acuzatie nedreapta ce ti s-ar aduce. Este un lucru rau. Si raul incepe prin ganduri rele. Cand te amarasti si te indignezi, fie doar cu gandul, iti strici atmosfera duhovniceasca. Impiedici Sfantul Duh sa lucreze si ingadui diavolului sa mareasca raul. Tu trebuie sa te rogi totdeauna, sa iubesti si sa ierti, alungand de la tine orice gand rau.” “Nu trebuie sa-ti duci lupta crestineasca cu predici si contestatii, ci cu o adevarata iubire ascunsa. Cand contestam, ceilalti reactioneaza. Cand ii iubim sunt miscati si-i castigam. Cand iubim, credem ca noi le oferim ceva celorlalti pe cand, in realitate, intai ne oferim noua insine. Iubirea cere sacrificii. Sa sacrificam cu umilinta ceva de-al nostru, care in realitate este al lui Dumnezeu.” “Cand te trezesti noaptea, sa nu te intorci pe partea cealalta pentru a adormi la loc. Sa te ridici, sa ingenunchezi in fata Celui Rastignit si a Sfintilor si sa te rogi smerit si cu iubire. O jumatate de ora, un sfert, zece minute, cinci, cat poti.” “Sa te rogi fara neliniste, in pace, cu incredere in grija si iubirea lui Dumnezeu. Nu te osteni cand te rogi.[...] Sa-l rogi pe Dumnezeu sa te faca vrednic de iubirea Sa.[...] Sa faceti cate metanii puteti in rugaciune, chiar daca asta va oboseste. Cand rugaciunea este insotita de sacrificiul nesilit, se face mai placuta si mai roditoare in fata lui Dumnezeu.” “Omul lui Hristos trebuie sa-L iubeasca pe Hristos, si cand Il iubeste pe Hristos, scapa de diavol, iad si moarte.” “Sa fim smeriti, insa sa nu vorbim de smerenie. Vorbirea despre smerenie este o capcana a diavolului, care aduce cu sine deznadejdea si delasarea, in vreme ce adevarata smerenie aduce cu sine nadejdea si lucrarea poruncilor lui Hristos.[...] Roaga-L pe Dumnezeu sa-ti trimita sfanta smerenie. Nu pe aceea care spune ‘sunt cel din urma, sunt nimic.’ Aceasta e smerenie diavoleasca. Smerenia cea sfanta e dar de la Dumnezeu. Dar. Harisma. Nu provine din stradaniile noastre. Pregateste-te si cere-I lui Dumnezeu acest dar sfant.” “Deschide-ti inima cu simplitate, nesilit, spontan, inaintea Domnului nostru.[...] Sa fii placut. Sa iubesti tacerea, pentru ca doar astfel inima ta va vorbi lui Hristos. Spune vorbe putine, dar cu miez. Sa iubesti osteneala trupului si oboseala, fiindca acestea intaresc trupul si sufletul deopotriva.[...] Tacerea sa-ti fie tainica, adanc in inima. Nu-ti vadi tacerea sa o priceapa toti. Spune doua-trei cuvinte, dar launtric nu conteni a te ruga Domnului pentru toti.” “Sa spui mereu adevarul. Sa faci totul cu calm. Sa te rogi pentru a deveni mai bun.” “Sa faceti mereu binele, fiindca altminteri e vai de voi!” “Si desi de mic copil faceam multe pacate, cand m-am reintors in lume am continuat a face pacate, care pana astazi s-au inmultit foarte mult. Lumea insa m-a luat de bun si toti striga ca sunt sfant. Eu insa simt ca sunt cel mai pacatos om din lume.” “Astazi oamenii cauta sa fie iubiti si de aceea esueaza. Corect e sa te intereseze nu daca ei te iubesc, ci daca tu Il iubesti pe Hristos si pe oameni. Doar astfel sufletul iti este implinit.” “Sa-L rogi pe Dumnezeu sa te faca vrednic de iubirea Sa.[...] In rugaciunea ta sa-I ceri lui Dumnezeu sa se faca voia Sa pentru tine. Acest lucru iti este cel mai de folos. “Cand te inhata satana si te apasa, sa nu ramai nemiscat, asa cum raman unii ce devin melancolici si cad pe ganduri ore intregi, ca si cand i-ar preocupa probleme importante, desi nu e vorba despre asa ceva, ci pur si simplu sunt robiti de satana. Sa fii pregatit sa reactionezi, sa te opui, sa respingi asediul satanei, asa cum pe un om pe care il prind raufacatorii si-l blocheaza, face o miscare brusca si, dand din maini il impinge, scapa din strangerea lor si se indreapta spre alta directie, spre Hristos, care il elibereaza.” “Zadarnicie e tot ce iei din egoism. Vesnicie este tot ce dai din iubire. Iar cea mai generoasa vesnicie este sa primesti cu iubire, pentru a darui bucuria reciprocitatii aceluia ce ti se ofera cu iubire.” “Cand te rogi pentru un om pe care il muncesc patimi pacatoase, sa nu i-o spui, fiindca diavolul va afla si va ridica indarjire in sufletul tau si astfel rugaciunea ta nu va da rod. Sa te rogi pentru acel om in taina, si astfel rugaciunea ta il va ajuta.” “Sa nu te necajesti, mai, niciodata. Hristos a inviat ca sa ne dea multa iubire si bucurie, inca de pe acum. Asadar, de acum sa incepem sa participam tot mai intens la ziua luminata a Imparatiei iubirii lui Hristos, unde nu se insereaza niciodata.” “In taina imbratiseaza-ti in inima-ti intreaga obste si intreaga Biserica. Nu te lupta cu ceilalti, nici nu incerca sa faci sa dispara sau sa corectezi cusururile celuilalt. Iubeste-l asa cum e, cu defectele sale. Domnul se va ingriji de acestea. Sa-ti sfintesti tacerea, sa nu fie neroditoare.” “Nu mi-e frica de iad si nu ma gandesc la rai. Ii cer numai Domnului sa fie milostiv cu toata lumea si cu mine.” - Cuvioase, spuneti ceva despre viata duhovniceasca. - Oricine nu se pocaieste, va fi pierdut. - Acesta e un cuvant greu, cuvioase. - Ti-l voi spune inca o data: oricine nu se pocaieste va fi pierdut.” “Mai intai iarta-i pe aceia care te intristeaza.” “Fii atent, caci trebuie sa ne luptam pana cand ne vom da ultima suflare. Fii cu bagare de seama.” “Sa nu stai in spatii inchise, ci sa iesi in mijlocul naturii.” “Sa nu va preocupati de cele de pe urma, nici de antihrist, nici de semnele sale, fiindca sa stiti ca atata timp cat Il avem pe Hristos cu noi, antihristul nu ne poate vatama cu nimic.” “Iubiti-l pe Hristos … Hristos este totul, este izvorul vietii. Toate cele frumoase salasluiesc în Hristos. Iar departe de Hristos, tristetea, melancolia, mânia, supararea, amintirea ranilor ce le-am primit în viata, a greutatilor si a ceasurilor de agonie. Iubiti-L pe Hristos si sa nu vreti nimic în locul iubirii Lui”. “De nu va veti reveni si nu veti fi precum copiii, nu veti intra în împaratia cerurilor”. “Manastire poate fi si casa ta, numai sa vrei. Nu e cu nimic diferita de o manastire. Este de-ajuns sa faci ce-ti spun. Nu locul face manastirea, ci felul in care vietuiesti. Du-te acum, roaga-te si fii rabdator in toate”. “Sa nu incerci sa arunci relele din tine in exterior ci, mai bine, deschide-ti poarta sufletului spre a primi Lumina care este Hristos, si-atunci se vor risipi si negurile ce s-au instapanit in tine”. “Fii atent cum te nevoiesti. Nevoieste-te cu smerenie si nu asa cum faci tu, cu incrancenare. Incet-incet fiule, si cu smerenie. Altminteri pacatuiesti”, imi spunea Bunicutul. “Fiule, de Hristos trebuie sa ne apropiem nu de teama ca nu stim ce va fi dupa ce vom muri. Lui Hristos trebuie sa-I deschidem inimile noastre si, asa cum tragem perdeaua, lasand soarele sa intre in casa, trebuie sa-L lasam si pe Hristos sa vina la noi si sa-L iubim cu iubire adevarata. In felul acesta ne putem apropia cel mai bine de El”. “Ascultarea aduce smerenia; smerenia discernamantul; discernamantul aduce vederea cu duhul, iar aceasta din urma aduce inaintevederea”. “Trebuie sa-ti spui mereu acestea: “Doamne, cei ce se indeparteaza de Tine se pierd.” Noteaza-ti aceste cuvinte, ca sa le tii minte, caci sunt pline de inteles.” “Sa fii bun si ascultator. Sa ai rabdare cu ceilalti, sa nu te necajesti, sa nu fii prea sensibil, sa fii destoinic in munca ta. Sa nu vorbesti la serviciu prea mult despre lucruri religioase, daca nu esti intrebat. Sa fii un exemplu demn de urmat, in drumul spre Hristos.” “Sa mergi la biserica in mod regulat, sa te spovedesti si sa te impartasesti des si-atunci vei scapa de toata frica si ti se vor tamadui toate ranile sufletesti.” “Te povatuiesc sa ai mereu dragoste pentru toti. In primul rand dragoste apoi toate celelalte.” “Trebuie sa iubim cu inima curata si tot astfel trebuie sa ne rugam.” “Nu vreau sa te apropii de Dumnezeu din pricina ca te temi de moarte. Vreau sa te apropii de El cu multa dragoste. Acesta este lucrul cel mai de seama, fiule.” “Cand uneori incepe sa-ti fie frica, asa cum spui, aceasta se intampla din pricina ca nu Il iubesti indeajuns pe Hristos. Asta e totul.” “Sa te rogi si sa iubesti. Sa-L iubesti pe Dumnezeu si sa-i iubesti si pe semenii tai. Nu vezi cate poate face dragostea lui Hristos? Sa nu te intrebi in sinea ta daca te iubesc ceilalti. Daca-i iubesti tu primul, sa stii ca atunci si ei te vor iubi deopotriva.” “Ca sa fii iubit de ceilalti, mai intai trebuie sa-i iubesti tu.” “Cand se revarsa asupra noastra Harul cel dumnezeiesc, rugaciunea noastra devine cu totul curata. Sa te rogi neincetat, zi si noapte, chiar si cand dormi in pat.” “Nu trebuie sa-i silim pe altii sa mearga la Biserica. Hristos a spus: Cine voieste, sa-Mi urmeze Mie.” “Oricat ai fi de obosit sa nu uiti niciodata, seara inainte de culcare, sa faci rugaciunile de seara.” “Sa nu te rogi lui Hristos sa-ti ia bolile, ci sa dobandesti pacea, lucrand rugaciunea mintii si fiind rabdator. Astfel vei avea mare folos”. “Roaga-te si nu te supara. Roaga-te si fii rabdator.” “Cand citesti Sfanta Scriptura, caci trebuie sa o citesti necontenit spre a te lumina, Vietile Sfintilor sau alte carti bisericesti, de gasesti o propozitie sau un cuvant ce te-a impresionat, zaboveste mai mult in acel loc si vei vedea ca mult te vei folosi.” Cand i-am spus ca nu tin minte tot ce citesc, Par. Porfirie mi-a spus acestea: “Sa stii, fiule, ca toate ni se depoziteaza in memorie, iar cand Hristos socoteste ca a venit ceasul potrivit, le dezvaluie.” “Cand citesti sa incerci sa citesti limpede, astfel incat sa se auda si ultima litera a fiecarui cuvant. La fel sa procedezi si cand canti la biserica sau cand te rogi, fiindca astfel te obisnuiesti sa fii corect si smerit in toate, in cuget, in cuvinte si in fapte.” “Cand canti, sa canti smerit, fara sa faci grimase, fara sa faci miscari dezordonate si fara sa tot salti psaltirea. Sa privesti mereu spre analog si sa nu discuti cu cel de langa tine. Sa traiesti ceea ce canti, fiindca doar astfel cele cantate se transmit celor adunati in biserica la slujba.” “Cu cat se afla omul mai departe de Dumnezeu, cu atat mai mult este necajit si chinuit de felurite lucruri. Trebuie sa mergem la duhovnic de fiecare data cand ne chinuie ceva.” “Sa te spovedesti periodic si temeinic, fiindca, chiar de-ai fi Patriarh, daca nu te spovedesti, nu te mantuiesti.” “Fii atent la mine. Si iadul si satana si Raiul, toate sunt adevarate. Eu insa nu vreau sa te temi de ele, sau sa te gandesti la ele asa cum faci tu. Vreau sa-L iubesti pe Hristos, Care este Totul. Atunci, oriunde te vei afla, nu te vei mai teme de nimic din toate acestea. Vei avea toate lucrurile bune, fie ca te afli aici, fie ca te afli altundeva. Da, Hristos ne asteapta si, indata ce ne vom deschide inima cat de putin, El va patrunde in ea de indata si vom avea parte de toate cele bune. Este intocmai ca soarele. Cand tragi fie si putin perdeaua, lumina patrunde imediat in odaie, iar razele sale ne incalzesc.” 

Evghenie Rodinov - ostasul martir

Când era mic, bunica sa i-a dăruit
un lănţişor cu o cruciuliţă din
argint. El ţinea atât de mult la
această cruciuliţă încât, deşi era
interzis, o purta chiar şi la şcoală.
Mama sa îşi aminteşte că în acele
timpuri elevilor li se interzicea să
creadă în Dumnezeu şi din acest
motiv l-a avertizat pe micuţul
Jenia să fie atent cu cruciuliţa pe
care o avea. Evghenie s-a
încăpăţânat şi a purtat-o în
continuare şi, fără a ţine seama
de sfatul mamei sale, a refuzat să
o dea jos de la gât. Înainte de
armată reuşeşte să se califice în
două meserii: tâmplar
(asamblator de mobilă) şi şofer.
“Nu l-am ajutat cu nimic, arată
Liubova Vasilievna, singur şi-a
dat examenele şi singur a obţinut
permisul pentru două categorii.”
Cum era Jenia? “La fel ca şi ceilalţi
tineri, continuă ea. Nu mergea
foarte des la biserică, asculta
muzică cu prietenii lui, făcea
sport. Totuşi, avea un respect
doesebit pentru acea cruciuliţă
pe care nici în ruptul capului nu o
dădea jos de la gât!”
100 de zile, tortură şi chinuri
pentru Hristos
În iunie 1995 a fost recrutat în
armată la trupele de găniceri. Pe
16 februarie 1996, Liubov
Vasilievna Rodionova a primit o
telegramă prin care era
informată că fiul său a dezertat.
În realitate, el fusese capturat de
rebelii ceceni la un pichet de
control. Au urmat trei luni şi
jumătate de calvar. A fost tinut
într-un beci întunecat, spânzurat
de încheieturile mâinilor, şi bătut
sistematic până la epizare.
Fundamentaliştii musulmani i-au
ordonat lui Evghenie să-i scrie
mamei sale şi să ceară de la ea
10.000 de dolari pentru
răscumpărare. El le-a spus că
familia lui e săracă şi nu îşi poate
permite o asemenea sumă. Apoi
călăul său le-a ordonat lui şi altor
prizonieri ruşi să se convertească
la islam şi să lupte contra
camarazilor săi. Evghenie însă a
refuzat să-L trădeze pe Hristos.
Pentru acest lucru, a fost
“recompensat” de musulmanii
ceceni cu pedeapsa capitală:
tăierea capului. Acest lucru s-a
întâmplat exact în ziua în care
împlinea 19 ani.
Ca orice mamă, ba chiar mai mult
decât oricare alta, Liubov
Vasilievna Rodionova l-a căutat
neâncetat timp de nouă luni. A
fost, crede ea, aşa cum s-a
întâmplat atunci când l-a purtat
în pântece, ca la o a doua
naştere… Despre moartea lui a
aflat abia în septembrie. A trecut
prin toate taberele grupărilor
rebele, fiind nevoită uneori să
suporte orori inimaginabile din
partea acestora. “Am mers pe
drumuri pline de mine, însă
niciodată nu am călcat pe vreuna.
Dumnezeu m-a ajutat pentru că
datoria mea era să-mi găsesc
fiul… să-i aduc trupul acasă, să-l
îngrop după tradiţia noastră
ortodoxă, să se întoarcă din
pământul din care a fost luat…”
La un moment dat a fost foarte
aproape de el, la doar şapte
kilometri de locul în care era ţinut
captiv. Pentru a-l putea scăpa şi-a
gajat apartamentul. Planul
Domnului a fost însă altul.
Evghenie a fost ucis de fiorosul
Ruslan Khaikhoroyev, un om cu
suflet negru, după cum îl
caracterizează Liubov Vasilievna
Rodionova, un nume la auzul
căruia toţi tremurau. Era
comandantul zonei Bamut.
Reuşind să stea faţă în faţă cu cel
care i-a omorât copilul, acesta,
fără pic de jenă, martori fiind şi
câţiva reprezentanţi ai OSCE, i-a
mărturisit mamei lui Evghenie că
fiul ei a avut şansa de a rămâne
în viaţă. “N-a vrut să se
convertească la islam şi nici n-a
vrut măcar să-şi dea jos cruciuliţa
pe care o purta la gât, ori să
devină frate de-al nostru, altfel
putea să scape”, i-a spus
Khaikhoroyev. La 23 august
1999, la trei ani şi trei luni,
Ruslan Khaikhoroyev a primit
plată de la Dumnezeu pentru
faptele sale nelegiuite. În timpul
unei răfuieli între bandele rivale
de rebeli ceceni, el fost omorât, la
Groznîi, de tovarăşi de-ai săi,
împreună cu gărzile sale de corp,
adică aceia care l-au torturat pe
Evghenie.

---

Parintele Arsenie Papacioc – Ati auzit de iad, dar nu-l cunoasteti

                                             Din invataturile parintelui Arsenie Papacioc

“M-am uitat la voi sa va vad figurile, doar, doar, in felul asta as putea sa va vad si inimile. Faptul ca va aflati aici da de inteles ca va preocupa problema mantuirii, dar mai rational. As vrea sa discutam despre ceva care sa va puna in miscare. Nu teorie, tipic, tipic, si la inima, nimic. Trebuie sa zbori cu amandoua aripile, vertical, fara cea mai mica abatere. Pentru ceea ce a facut Hristos pentru noi, nu e permisa nici cea mai mica abatere. Iar daca se intampla, sa fie fara voia noastra, sa cautam duhovnicul si sa ne dezlegam. Pentru ca nici o nenorocire nu inseamna ceva, daca credinta ramane in picioare. Cel mai mare castig al Satanei este descurajarea noastra in urma unor caderi, slabiciuni. Dragii mei, nu se ajunge sa strabati distante decat pas cu pas, dar sigur. Nu va intreb daca ati auzit de iad. Ati auzit, dar nu-l cunoasteti! Apucati-va de acum de a cunoaste mai intai Raiul. Va cunoasteti dupa identitatea din buletin, dar nu va cunoasteti inimile, posibilitatile.

                                             Dumnezeu ne-a creat numai pentru El

         Dragii mei, fiinta omeneasca este cu totul superioara intregii creatii. Umanitatea e superioara ingerilor. Dumnezeu a creat ingerii cu o mare misiune. Ei pot mult, pentru ca sunt curati. Dumnezeu ne-a creat singur, numai pentru El. Nu pentru altceva, cu nici un chip! Ne-a creat ca sa fim impreuna cu El in vecii vecilor, iar pentru asa ceva ne-a creat liberi, dar ne-a asortat, ne-a dat inger pazitor, pe care l-ati uitat! Dar n-ati simtit pe dracul pe spinare ca sa vedeti cat de important e ingerul pazitor impotriva lui. Se spune ca este cu neputinta sa nu mori daca vezi un inger in adevarata lui lumina. Ingerul asta are o misiune grozav de importanta. Toate gandurile si cuvintele tale spre Dumnezeire sunt duse de inger la Dumnezeu.

                                                                   Nu exista pacat mic


La o conferinta, primeam bilete. Si-mi zice unul ca el are un pacat mic. Dar eu cunosc un pacat si mai mic decat al lui. Adam n-a facut altceva, decat a muscat dintr-un mar. N-a fost impotriva lui Dumnezeu, nu s-a indoit de existenta puterii divine, dar n-a ascultat. Si a rasturnat cerul si pamantul. Nu exista pacat mic! A trebuit sa vina Hristos sa salveze fiinta omeneasca. Si ne-a adus mai mult decat ne-a pierdut Adam! Ne-a dat putinta de a ne indumnezei. Noi, niste fiinte in dimensiunea in care suntem, avem puteri divine! Avem o animalitate in noi si unde inceteaza animalitatea incepe omul. Pana cand, va intrebati, dam voie animalului astuia din noi sa lucreze?

                      Parintele Arsenie Papacioc – Moartea nu vine sa-i faci o cafea


In viata mea, am fost la multe capataie de muribunzi. Tipete grozave, vedeau dracii, vedeau pacatele exact cum le-au facut! Nu se puteau salva, ca moartea nu vine sa-i faci o cafea! Vine sa te ia. Te duce unde-s faptele, nu discuta. Si toti acestia doreau sa mai traiasca o zi. Ziceti ca-i putin… dar sa vedeti, cand se opreste rasuflarea, ce importanta e o clipa. Justitia divina e incadrata de marea iubire divina, si ne iarta cu o suspinare. Asta m-a facut sa spun ca o clipa poate sa fie un timp si o suspinare poate sa fie o rugaciune. Si un mare traitor a zis ca aceasta clipa e mai mult decat cosul cu lacrimi. Dumnezeu vrea o inima sincera, si nu mii de rugaciuni. Vrea inima noastra. Nimic nu-i mai scump de la Dumnezeu decat timpul. Ni l-a dat ca sa ne salvam. Ne-a suferit, ne-a ingaduit, doar-doar ne-om ridica. Asta e mila lui Dumnezeu – ne tine o viata intreaga! Daca am gasi cu putinta sa intrebam pe cei de sus – ce v-a costat de ati ajuns la atata fericire, raspunsul ar fi: timp, putin timp, petrecut bine. Dumnezeu ne-a creat liberi ca sa luptam, ca harul Lui nu vine la un milog, vine la un erou.

                                  Daca nu poti sa-ti iubesti vrajmasii, macar sa nu-i urasti


A iubi vrajmasii e o porunca, nu un sfat! Eu, care stau de vorba cu multa lume, am simtit ca-mi spun – parinte, pana aici! Fac orice, 1.000 de metanii pe zi, dar sa nu-mi spui sa-mi iubesc dusmanii. Vedeti ghearele dracesti care stapanesc pe fiecare? Daca nu poti sa-ti iubesti vrajmasii, macar sa nu-i urasti, si nu mai esti in balta, ci pe treapta. Sa facem putina cantareala negustoreasca… Focul iadului e o realitate, nu o sperietoare adusa de duhovnici sau parinti in educatia religioasa. Iadul e o mare realitate! Si daca nu ierti, mergi in focul de veci. Focul de acolo e de mii de ori mai tare decat focul de aici, si-i fara lumina. Nu te vezi cu cineva! Si nu stai acolo un timp, ci o vesnicie! Dati-va seama, ingrozitor! Pentru ca nu numai suferinta fizica te macina, ci si faptul ca esti rupt de iubirea lui Dumnezeu pe vesnicie. Te ingrozeste vesnicia asta, mai fratilor! Te plictisesc de multe ori chiar niste bunatati, ca te saturi de ele.

                                                     40 de ani erau un timp si nu o vesnicie

Unui oarecare ins i s-au descoperit suferintele din iad. Pana la glezne era unul in foc si tipa groaznic. Si l-a intrebat asta – de ce tipi asa? Pentru ca vesnic sunt in focul asta! Si a mers de a dat de altul care era in foc pana la gat; dar asta se bucura din cand in cand. Si a spus: cu mult mai mult sunt in foc decat altii, dar ma bucur cand se mai face cate unul din neamul meu preot, si peste 40 de ani ma scoate de aici. Vedeti, psihologic, 40 de ani erau un timp si nu o vesnicie. Era fericit pentru ca avea o nadejde.
Fratilor, la judecata vom fi intrebati: de ce n-ai iubit? Pentru ca am dusmanit, pentru ca am vorbit de rau, pentru ca am ucis! Luptati, de ce nu vreti sa cereti harul lui Dumnezeu? Cand vin ispite de tot felul, strigati la Hristos: Doamne Iisuse, Doamne Iisuse! Nu stati in virtutea inertiei, traiti fiecare moment. E greu, dar Dumnezeu va intelege, vrea sa va ajute. Ne urmareste pentru ca ne iubeste. Hai sa ne iubim!”

                                           Nu fa cruce cantand ca la mandolina!


     Atunci cand facem crucea ne plecam Sfintei Treimi. Cand ridici mana la frunte, toata inaltimea, Tatal, apoi, toata adancimea, Fiul si duci la umeri, toata latimea, Sfantul Duh. De aceea fuge dracul de cruce! Dar daca o faci asa, ca si cum ai canta la mandolina, atunci nu stiu care draci vor mai fugi, mai mult ii incurajezi.

de Monica DUMITRESCU

Sursa: CrestinOrtodox

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

La 29 august, Biserica ortodoxă prăznuieşte Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Este ultima mare sărbătoare a anului bisericesc, care se încheie la 31 august.

Arhanghelul Gavriil îi vesteşte tatălui Sfântului Ioan Botezătorul, preotul Zaharia, că soţia sa, Elisabeta , îi va naşte un prunc care se va numi Ioan. Cum Zaharia se îndoieşte de vestea îngerească, pentru că şi el şi soţia sa erau bătrâni, este pedepsit să îşi piardă vocea şi să rămână mut, până ce Elisabeta va naşte.
Ioan Botezătorul este ultimul dintre proorocii Vechiului Testament şi în acelaşi timp veriga de legătură dintre cele două Testamente. Ioan Botezătorul, numit şi Înaintemergătorul, vesteşte venirea în lume a Mântuitorului.

Aceleași cuvinte
Ioan îşi începe activitatea în 26 d.Hr., primul an al guvernării lui Pilat din Pont, cu cuvintele: "Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor". Exact aceleaşi cuvinte avea să le folosească Iisus, la începutul lucrării sale, în Capernaum. De altfel, Ioan Botezătorul este mai cu seamă învăţătorul pocăinţei, ca fază primară şi obligatorie pentru mântuire.
Ioan Botezătorul duce o viaţă ascetică, în pustiu. Este îmbrăcat cu o haină din păr de cămilă, încins cu o curea de piele şi se hrăneşte cu miere sălbatică şi lăcuste.
Lecția de smerenie
El foloseşte botezul cu apă, asupra celor pocăiţi, ca semn al curăţirii, al purificării. În perioada când predica şi boteza la râul Iordan, la Ioan vine însuşi Iisus şi îi cere să Îl boteze.
Scena este memorabilă. Ioan Îl recunoaşte şi se miră: "Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?". La care Iisus răspunde: "Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea".
Pilda de smerenie este minunată. Făcătorul Lumii, cel fără de păcat, intră în rând cu păcătoşii pocăiţi. În acelaşi timp, însă, din Cer, Tatăl descoperă oamenilor firea dumnezeiască a Fiului. La ieşirea din apă a lui Iisus, "cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se peste El ca un porumbel. Şi iată glas din ceruri zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru care am binevoit". (Matei 3, 17)
Viclenia Irodiadei
Ioan Botezătorul este aruncat în temniţă, după ce îl mustră pe Irod Antipa, fiul lui Irod cel Mare (cel cu Uciderea Pruncilor) că trăieşte cu soţia fratelui său, Irodiada. Regele se fereşte însă să îl omoare pe prooroc, aşa cum îi cerea Irodiada, pentru că Ioan era iubit de popor şi exista riscul unor tulburări sociale.
Viclenia Irodiadei va fi fi însă mai puternică. La serbarea zilei de naştere a lui regelui, Irodiada îşi pune fiica, pe Salomeea, să danseze în faţa lui Irod. Acesta e fermecat de frumuseţea şi graţia fetei şi îi spune să îi ceară ca răsplată orice îşi doreşte. Învăţată de mama ei, Salomeea cere capul lui Ioan Botezătorul pe tipsie. În ciuda voinţei sale, Irod este obligat să îşi respecte promisiunea şi Sfântului Ioan Botezătorul i se taie capul în temniţă.
Zi de post aspru
Ziua de 29 august este una de post. În afara bucatelor de dulce, tradiţia populară interzice mâncarea fructelor şi legumelor a căror formă aminteşte de cea a capului: pepene, varză, mere, pere, căpăţâni de usturoi, sau a celor care conţin cruce în interior: nuci, pepeni.
De asemenea, nu se bea vin roşu şi nici nu se mănâncă legume şi fructe roşii, care amintesc de sângele vărsat la Tăierea Capului.

ACATISTUL PARINTELUI ARSENIE BOCA

 

Tropar, glasul al-8-lea Intru tine, Parinte, cu osardie s-a mantuit cel dupa chip, caci luand Crucea, ai urmat lui Hristos si lucrand ai invatat sa nu se uite la trup, caci este trecator, ci sa poarte grija de suflet, de lucrul cel nemuritor. Intru aceasta si cu ingerii impreuna se bucura, Prea Cuvioase Parinte Arsenie, duhul tau. Codacul 1 Prea Cuviosului Parintelui nostru si al multora luminator si indreptator de suflete, veniti fratilor, sa-i aducem cu multumire laude si sa-l cinstim, zicandu-i : Bucura-te Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie ! Icosul 1 Din parinti binecredinciosi ai rasarit, Parinte, se ca un soare ai luminat si multe suflete necajite si ratacite le-ai indreptat pe calea mantuirii. Pentru acestea toate, noi iti aducem aceste laude : Bucura-te, ca din parinti crestini ai rasarit ; Bucura-te, ca ei Iosif si Cristina s-au numit ; Bucura-te, ca, maica ta Cristina, soarele si luna a visat ca are in pantece dupa ce te-a zamislit ; Bucura-te, caci cu adevarat, scara pentru noi ai fost ; Bucura-te, caci ca soarele si luna in viata ai luminat ; Bucura-te, al multora si al nostru luminator ; Bucura-te, ca pentru noi si pentru multi ia fost scump si sfant odor ; Bucura-te, soare din Muntii Apuseni aparut ; Bucura-te, luna din Vata de Sus ; Bucura-te, luceafar aparut din manastirea Brancoveanu ; Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie ! Codacul al-2-lea Din copilarie te-ai aratat odor luminat de Duhul Sfant si parintii, vazandu-te copil ales, te-au dat la scoala mai inalta, ca sa inveti a canta : Aliluia ! Icosul al 2 –lea Terminand teologia ai fost chemat la manastirea Brancoveanu de mitropolitul Nicolae Balan, si fiind calugarit la muntele Athos ai fost trimis, unde, intr-o padure, Maicii Domnului te-ai rugat sa te dea in seama unui povatuitor induhovnicit. Cu adevarat ai fost ascultat si dupa cum numai o data , pentru smerenie, ai spus acestea, noi iti aducem laude , zicand : Bucura-te, Parinte, ca Maica Domnului te-a ascultat Bucura-te, ca Maica Domnului la tine a venit ; Bucura-te, ca ea de mana te-a luat ; Bucura-te, caci pe munte inalt de mana te-a dus ; Bucura-te, ca te-a urcat pana sus ; Bucura-te, ca acolo, in grija sfantului, ce traia pe pamant de 200 de ani te-a dat ; Bucura-te, ca apoi Maica Domnului s-a facut nevazuta ; Bucura-te, ca urcand, frica nu-ti era ; Bucura-te, ca mare dar ai primit ; Bucura-te, ca pe multi i-ai luminat ; Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie ! Codacul al 3-lea Ai spus, Parinte, ca Domnului Iisus in padure mult te-ai rugat sa-ti trimita in cale un bun povatuitor, dar n-ai ascultat. Iar dupa un timp, ti-ai dat seama ca El are o mama buna, care mijloceste pentru noi.Si atunci cu lacrimi te-ai rugat ei, iar ea de maini te-a luat si sfantului in varful muntelui in grija te-a dat, iar noi, minunandu-ne de asa mare dar, iti cantam : Aliluia ! Icosul al 3 –lea Dupa un an ai venit de la muntele Athos la manastirea Brancoveanu si, incepand munca de duhovnic, infricosat te-ai aratat noua si multora care veneau la marturisit, caci mai dinainte le stiai faptele. Iar noi, despre darul pe care-l aveai iti cantam acestea : Bucura-te, ucenicul Maicii Sfinte ; Bucura-te, ca de la ea ai primit cinste ; Bucura-te, ca dar de a prooroci ai primit ; Bucura-te, ca multora pe nume le spuneai ; Bucura-te, ca faptele si pacatele le descopereai ; Bucura-te, ca si sfarsitul unei fete l-ai spus ; Bucura-te, ca ea venise sa te ispiteasca ; Bucura-te, ca i-ai spus sa se pregateasca ; Bucura-te, ca Mirele ei este pe cale sa vina sa o duca ; Bucura-te, ca moartea, dupa putin timp a dus-o ; Bucura-te, ca noi tare ne-am minunat ; Bucura-te, ca multa lume te-a laudat ; Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie ! Condacul al 4 –lea Facandu-te preot si duhovnic si incepand lumea a marturisi, si doar pe unii a-i impartasi, povatuindu-i-ai sa nu mai pacatuiasca,ci sa cante lui Dumnezeu :Aliluia ! Icosul al 4 –lea Multi dintre credinciosi s-au dedat iarasi la rautati dupa ce i-ai impartasit, iar tu Parinte, simtind cu duhul rautatile lor, te-ai rugat lui Dumnezeu sa-ti descopere pricina pentru care nu se lasa de pacate si acestea ti s-au aratat si noua ni le-ai spus, pentru care te laudam : Bucura-te,ca in gradina manastirii stand, in amiaza mare, nor negru ai vazut pe munte ; Bucura-te, ca in nor, mare galagie ai auzit; Bucura-te, caci cu mare atentie ai privit ; Bucura-te, ca in mijlocul norului, pe un scaun infricosator, pe satana, de ceata draceasca , l-ai vazut incojurat ; Bucura-te, ca ai auzit ca porunca dracilor, satana, le-a dat ; Bucura-te, ca viclesugul lor l-ai auzit, adica sa sopteasca oamenilor ca nu exista Dumnezeu ; Bucura-te, ca si al doile viclesug al lor l-ai auzit, cum ca nu ar fi rai si iad si nici alta viata ; Bucura-te, ca si al treilea viclesug l-ai auzit, de a lasa oamenii pocainta pana la batranete ; Bucura-te, ca prin aceasta vedenie multe ai aflat ; Bucura-te, ca acestea toate oamenilor in predica le-ai spus ; Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie ! Condacul al 5 – lea Auzind multa lume de darul tau, Parinte, veneau sa-ti auda cuvantul si invataturile si sfaturile de mantuire pe care le dadeai, iar noi te laudam, zicand : Aliluia ! Icosul al 5 –lea Pe aceia ce nu se potriveau in casatorie ii opreai ;celor ce li se fura pe hoti ii descopereai, cand era seceta , ploaie de la Dumnezeu cereai. Pentru acestea toate iti cantam : Bucura-te, ca celor casatoriti cele de folos le spuneai ; Bucura-te, ca de la casatorie nepotrivita ii opreai ; Bucura-te, ca pe cei ce furau ii descopereai ; Bucura-te, ca pe hoti cu blandete ii dojeneai sa intoarca cele furate ; Bucura-te, ca fiind seceta mare, pe munte te-ai suit, rugandu-te sa ploua ; Bucura-te, caci cuvant ai auzit de la Dumnezeu, ca sa te rogi de oameni sa-si indrepte viata ; Bucura-te, ca ploaie mare a venit ; Bucura-te, ca lumea s-a inveselit ; Bucura-te, ca pe saraci ai miluit ; Bucura-te, ca ai spus celor ce vor sa fie ; Bucura-te, luminat propovaduitor ; Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie ! Condacul al 6-lea Celor ce voiau sa se faca preoti si veneau la tine le dadeai sfaturi si povete, minunandu-se si cantand lui Dumnezeu : Aliluia ! Icosul al 6-lea Fiind intrebat, Prea Cuvioase Parinte, de cei ce doreau sa fie preoti, cu ce pot ei dovedi celor care nu cred ca este Dumnezeu, le-ai spus foarte intelept su cu adevarat, ca prin viata si felul lor de traire duhovniceasca pot dovedi ca Dumnezeu exista. Pentru care noi ne minunam si cantam acestea : Bucura-te, ca ai fost dumnezeiesc in trup pamantesc ; Bucura-te, ca ai fost inger in trup ; Bucura-te, ca numai la fata date te priveam, ne minunam ; Bucura-te, ca viitorul multora l-ai spus ; Bucura-te, ca pe multi i-ai indemnat sa-l urmeze pe Iisus ; Bucura-te, ca pe multi calugari i-ai facut ; Bucura-te, ca obste de calugari ai strans ; Bucura-te, ca si obste de maici ai format ; Bucura-te, ca prin multe incercari ai trecut ; Bucura-te, ca ispite de tot felul ai rabdat ; Bucura-te, ca si la munci grele ai fost pus ; Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie ! Condacul al 7-lea Ai voit, Parinte, dupa cum ti s-au aratat, sa faci chipul lui Hristos si , apucandu-te de lucru , ai auzit un glas : »De acum sa Ma pictezi in Sufletele oamenilor, ca sa-Mi cante mie :Aliluia ! Icosul al 7-lea Ai spus, Parinte, ca tu cunosti pe oameni, pe fata care se mantuiesc, caci celor ce duc o viata de rugaciune, fiind tot timpul cu gandul la Dumnezeu, li se zugraveste in lumina ochilor chipul lui Hristos. Si, tu, Parinte, cu darul Duhului ce-l aveai, vedeai aceasta. De aceea, noi te laudam, zicand : Bucura-te, caci cunosteai cele ascunse ale oamenilor ; Bucura-te, caci stiai daca se mantuieste ; Bucura-te, caci le spuneai ce sa faca in viata ; Bucura-te, ca tinerii veneau sa-i povatuiesti ; Bucura-te, ca unii veneau sa-i binecuvantezi ; Bucura-te, ca pe femeile care se vopseau le certai ; Bucura-te, ca pe morari de la lacomie ii opreai ; Bucura-te, ca pe fumatori de la fumat ii opreai ; Bucura-te, invatator de cele sfinte ; Bucura-te, vazatorule al celor nevazute ; Bucura-te, ca acum in cer te odihnesti ; Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie ! Condacul al 8-lea Fiind razboi mare, veneau la tine, Parinte, tineri care trebuiau sa plece in razboi, ca sa te rogi pentru ei, iar tu cunosteai care scapau cu viata. Si noi ne minunam, cantandu-ti :Aliluia ! Icosul al 8-lea Parinte, celor ce stiai ca vor muri le dadeai mana de o sarutau, iar celor care stiai car aman in viata nu le dadeai mana. Si ei, intristandu-se , te intrebau de ce lor nu le dai mana, iar tu, Parinte, le spuneai « caci cu voi ma mai intalnesc, iar cu aceia nu ».Pentru aceasta te laudam, zicand : Bucura-te, vazatorule al vointei lui Dumnezeu ; Bucura-te, vazatorule al celor viitoare ; Bucura-te, ca vedeai viata omului ; Bucura-te, ca stiai sfarsitul vietii lui ; Bucura-te, ca noi mult ne minunam ; Bucura-te, ca minunat prooroc te-ai aratat ; Bucura-te, ca pe Domnul pentru tine Il laudam ; Bucura-te, caci cu ingerii te veselesti ; Bucura-te, caci acum in ceruri dantuiesti ; Bucura-te, caci cu heruvimii acum slujesti ; Bucura-te, indreptator al credintei ; Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie ! Condacul al 9-lea Venit-a, Parinte, intr-o zi de Rusalii ‘Oastea Domnului’ la manastire si o unitate militara, Iar tu, Parinte, ai zis : »Iata ca s-a intalnit « Oastea Domnului », cu « Oastea Tarii », ca sa cante lui Dumnezeu : Aliluia ! Icosul al 9-lea Facandu-se utrenie in Biserica, ai iesit, Parinte, cu cantaretii si cu toti credinciosii, ca sa savarsesti Sfanta Liturghie pe altarul din fata manastirii si, fiind linga tine cantaretul care indoit cu credinta era, te-a vazut inconjurat de flacari de foc ,care erau darul Sfantului Duh.Atunci el s-a inspaimantat si a strigat, iar tu l-ai oprit sa nu spuna, doar ca simteai ca te arde ceva. De aceea, noi te laudam, zicand : Bucura-te, lacasul Duhului Sfant ; Bucura-te ca in trup fiind pep amant, ai fost vazut inconjurat de Duhul Sfant ; Bucura-te, ca prin acest Duh Sfant ai proorocit ; Bucura-te, caci cu Duhul Sfant, stalp al Bisericii ai fost ; Bucura-te, caci cu Duhul, ca o trambita ai rasunat ; Bucura-te, caci cu trambita Duhului pe multi ai adunat ; Bucura-te, vioara care cantai cu Duhul ; Bucura-te, ca prin tine s-a veselit vazduhul ; Bucura-te, ca turma de oi cuvantatoare ai adunat ; Bucura-te, Parinte, de Duh Sfant inteleptit ; Bucura-te, Sfinte , Prea Cuvioase Parinte Arsenie ! Condacul al 10-lea Venit-a, Parinte in timpul unei Sfinte Liturghii o femeie sa-ti spuna necazul ce il avea si te tulbura cu nerabdarea ei. Si tu, Parinte simtind din Sfantul Altar, ai oprit slujba si ai spus de ce a venit. Pentru aceasta, iti cantam : Aliluia ! Icosul al 10-lea Ai spus, Parinte, ca femeia a venit deoarece a pierdut douazeci de mii de lei :tu ai spus ca acei bani cu care cele doua fete ale ei trebuiau sa-si creasca copiii pe care n-au voit sa-i nasca si i-au avortat si de aceea spor de casa nu vor mai avea, caci sufletele copiilor strigau razbunare asupra parintilor. Iar noi ne minunam de darul tau , zicand : Bucura-te, vazatorul pacatelor omenesti ; Bucura-te, iertatorul celor nelegiuti ; Bucura-te, indreptatorul celor neleguiti ; Bucura-te, luminatorul celor de rea credinta ; Bucura-te, ca ai descoperit cele ascunse ; Bucura-te, luminatorul multora departati de credinta ; Bucura-te, alinatorul multora in suferinta ; Bucura-te, pastorule al turmei lui Hristos ; Bucura-te, sa ne fi si noua de folos ; Bucura-te, Parinte cu chip luminos ; Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie ! Condacul al 11-lea Inzestrat ai fost cu multe daruri de la Dumnezeu Parinte, caci si apa , ca Moise, ai facut sa izvoreasca din stanca. Cu preotia ai fost incununat, cu darul proorociei , cu milostivirea, cu blandetea si cu buna povatuire. De aceea, noi te laudam, cantand lui Dumnezeu :Aliluia ! Icosul al 11-lea Ai avut, Parinte, dar de a predica si de a talcui Sfanta Evanghelie a lui Hristos, luminand multe suflete, abatandu-te de la ratacire la cale mantuirii. Pentru toate acestea laude iti aducem, zicand : Bucura-te, predicator bun al lui Hristos ; Bucura-te, ca multora ai fost de folos ; Bucura-te, ca de la rautati pe multi ai oprit ; Bucura-te, ca pe noii casatoriti la nastere de copii i-ai indemnat ; Bucura-te, ca i-ai indemnat sa staruie in rugaciune ; Bucura-te, ca la milostenie i-ai povatuit ; Bucura-te, ca Biserica le-ai spus s-o cerceteze ; Bucura-te, ca la sarbatori le-ai spus sa nu lucreze ; Bucura-te, ca pe cei bolnavi i-ai pus sa-i cerceteze ; Bucura-te, ca sfaturile Bisericii i-ai spus sa le urmeze ; Bucura-te, Sfinte, PreCuvioase Parinte Arsenie ! Condacul al 12-lea In satul Draganescu, de langa Bucuresti, ai pictat biserica, iar cei ceo viziteaza se uimesc de darul pe care l-ai avut, caci, privind pe sfinti, se pare ca sunt vii. De aceea, cu totii ne minunam si te laudam zicand :Aliluia ! Icosul al 12-lea Minunat pictor ai fost- de icoane, de biserici si de suflete – biserica nespus de frumoasa ai pictat si multa lume merge sa o vada, iar de frumusetea ei se minuneaza , zicand : Bucura-te, iscusit pictor de biserici ; Bucura-te, pictor prea minunat ; Bucura-te, ca si in suflete pe Hristos L-ai zugravit ; Bucura-te, caci glas de la Domnul ai avut ca sa pictezi si in suflete ; Bucura-te, caci te-ai silit pe Hristos sa-L urmezi ; Bucura-te, caci noua si multora pilda te-ai facut ; Bucura-te, caci ai primit veste ca viata iti este pe sfarsite ; Bucura-te, ca ziceai ca mai ai trei calendare ; Bucura-te, ca ne-ai dat pilda de rabdare ; Bucura-te, ca in ceasul mortii ai stiut unde te duci ; Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie ! Condacul al 13-lea O, prea minunate, Parintele nostru Arsenie, primeste aceste laude si multumiri de la noi, nevrednicii fiii tai, rugandu-te sa fii milostiv pentru noi inaintea Domnului Hristos, ca sa ne invredniceasca si pe noi vietii celei fericite si impreuna cu tine sa cantam :Aliluia ! (acest condac se zice de 3 ori) Apoi iarasi se zice :Icosul 1 si Condacul 1.