TESTAMENTUL PARINTELUI ARSENIE PAPACIOC

Mii de persoane, la înmormântarea părintelui Arsenie Papacioc
Ileana Sipoteanu Vechi melodii crestine
Parintele Arsenie Papacioc - marturie despre sine

Testamentul Parintelui Arsenie Papacioc: Aparam adevarul, orice ar fi. Daca e moarte, e sfintenie, daca nu e moarte, e lasitate D.  V.: In ziua de astazi se spune ca e bine sa facem pace unii cu altii, sa fie intelegere intre confesiuni, intelegere intre religii. Ca Dumnezeu primeste rugaciunile oame­ni­lor, indiferent de religia in care se afla. Pr. A.: Asta o spun oamenii, ca Dumnezeu vrea pace. Vrea pace mai mult decat oricine, dar nu cu dracul! Ce intalnire are adevarul cu neadevarul? Pentru care motiv, dupa 1054 de ani, s-au despartit? Si acuma vor sa ne impacam?! Mai mult decat ei, vrem noi pace – dar in adevar! Ii primim cu toata placerea. Eram in preajma hramului. Si a sosit un preot din Paris, probabil cu gandul sa slujeasca a doua zi, ca era Sfanta Maria. Era si P.S. Serafim, in casa arhiereasca. Si a venit acolo, acest parinte, si s-a prezentat cand a intrat – ca era camera plina cu musafiri, vreo treizeci de persoane distinse din Constanta. Eram la o gustare, ca a doua zi era hramul, obiceiul locului. Si ala s-a prezentat, pana a ajuns la mine si la P.S. Serafim. Si: „Arsenie! Arsenie! Arsenie!…” Facea teatrul asta. Zic: „nu-mi place deloc”. Ce sa spuna el Apusului din partea parintelui Arsenie? Sa vina la rasarit, fara pretentii si smeriti. „Pai, (ei – n.n.) zic ca au dreptate”. Dreptate si dracu’ zice ca are. Asta nu e un argument. In sfarsit, nu ma lasa deloc. D. V.: Era catolic? Pr. A.: Era ortodox, draga, venea de la Paris, voia sa slujeasca a doua zi la noi, la… a venit un catolic sa slujeasca si nu i-am dat voie. Si i-am spus multe lucruri, si i-am spus si lucrul acesta: „Napoleon a omorat un demnitar. Si i-a spus cineva: «Sire, pe langa marele pacat pe care l‑ati facut ca l-ati omorat, ati facut si o nedreptate.»” Deci, aia era mai important decat moartea unui om. Si asa este! Nu putem sa sustinem un adevar dupa cum vrem noi. Biserica Ortodoxa n-a facut nicio greseala in manifestarea ei mistica, ca sa zica acum: „Hai sa ne impacam!” N-a facut nicio greseala. Sa vedem de unde au plecat ei, primii, chiar cu cafea, daca vor. Dar nu vrea! Si acum sa punem o intrebare: „daca vii sa ne impacam, renunti la filioque? Renunti la primatul papal? Renunti la indulgente? Renunti la imaculata conceptie?” Nu renunti la nimic. Deci, vizibil, vor sa puna mana… Dar ceea ce este important… Daca ai ochi de vazut, sa vezi ca ii roade ceva. Ii roade dorinta de hegemonie, ori un vierme care nu-i lasa in pace – pentru ca nu sunt in adevar. Pentru ca nu putem trece cu vederea. Dumnezeu nu vede toate aceste lucruri? Nu le suporta cu multa placere. Adevarul este singurul care odih­neste. Daca nu esti in adevar, nu esti in Dumnezeu. Si e numai unul adevarul. Eu sunt Adevarul si Viata. Ce putem ciunti din adevar? Nu ciuntim nimic. E vorba de cre­dinta, dragii mei, nu-i vorba de pacate de moarte, capitale si nu mai stiu cum. E vorba de cele mai grozave pacate. Pentru ca au fost anatemizati. Patriarhii Sinoadelor ecumenice, pe Nestorie l-au anatemizat si anatemizat a ramas. Pur si simplu nu i-a mai convenit, la 1054, cu acel Umberto, sa ne puna anatema pe sfanta masa. Si demonstrativ si indraz­net. Macar ca Roma era primus inter pares la sinoade, primul intre egali adica. Dar atata era, mai mult nu poti. Si in sfarsit, s-au dat de gol catolicii prin marturisirea papei (Ratzinger – n.n), prin care a fost declarata (Biserica Catolica drept – n.n) singura Biserica. De ce mai rezistam atata timp? Ma rog, ma rog! Dar noi cine suntem? Si cu cine vreti sa va impacati, daca voi sunteti singurii, singura Biserica? Si suntem obligati sa stam drepti la astfel de afirmatii si astfel de dorinte bolnave. D. V.: Dar ce trebuie sa facem? Pr. A.: Murim! Pentru adevar, asta facem. Nu se pune problema: aparam adevarul, orice ar fi. Daca e moarte, e sfintenie, daca nu e moarte, e lasitate. D. V.: Si cum scapam de frica de moarte? Pr. A.: Draga, viata inseamna moarte continua. Uite, a venit, il infruntam. Ma culc linistit, si asta nu e lucru putin, ca un crestin sa doarma linistit in privinta adevarului. Si noi suntem cei care trebuie sa marturisim adevarul. A anatemizat Biserica lumea de pe strada?Nu, ci pe cei care au sustinut un punct de vedere gresit? Nestorie, si ceilalti, nu-i luam pe toti. Pentru ca cuvantul asta (Filioque – n.n.), cu Sfantul Duh, ca vine de la Fiul,… s-a discutat in toate sinoadele, si nici unul n-a acceptat. Sfantul Vasile cel Mare a fost foarte activ in raspunsurile astea… Ca si cum Duhul Sfant ar fi nepotul lui Dumnezeu, stii, ca e tata, e fiul, si e si nepotul acuma. E de o fiinta Tatal, cu Fiul, cu Sfantul Duh. In trei chipuri, in trei fete, in trei persoane. Sigur ca lumea care crede intr‑un Dumnezeu o sa intrebe: „cum sunt trei?” Ei, Sfantul Spiridon – care e (praznuit – n.n.) chiar astazi – a dovedit (adevarul prin minunea – n.n.) cu caramida. Acest grozav Spiridon n-a facut nici un fel de teologie, n-a facut. Teolog e cine sustine adevarul. Ce teologie ceri? Avem teologi: Sfantul Ioan Evanghelistul, Grigorie de Nazianz si Ioan cel Nou (care a teologhisit aparand adevarul in fata celor prigonitorilor musulmani – n.n). Vrei sa faci pe teologul? Ce teologie? Adevarul poate sa-l apere oricine ar fi crestin. D. V.: Dar mai sunt astazi oameni simpli, cum a fost Sfantul Spiridon? Inainte de a deveni episcop, el avea grija de oi, de animale. Mai sunt oameni simpli astazi, care au curatia credintei lui? Pr. A.: Pai, fara discutie. E liber fiecare sa apere adevarul. Teologia randuieste lucrurile, dar nu e singura care are cuvant. Toti Sfintii Parinti, de la Sinoadele Ecumenice… Sfantul Atanasie era mai teologit, si era diacon. Si avea libertatea sa apere adevarul chiar daca nu era arhiereu. Ca la sinoade se alegeau, veneau arhierei. Dar adevarul il poate apara oricine. Ca acolo unde e adevarul, e Biserica. Nu unde e multime, unde e galagie, unde e „Hai, dom’ne, sa ne-mpacam!” Repet: „Biserica Ortodoxa n-a facut nicio greseala in manifestarea ei mistica, ca sa zica: «Sa ne-mpacam acum, hai! Am gresit si eu, si tu…»” D. V.: Asa pun multi problema: au gresit catolicii, am gresit si noi, hai sa cadem la pace!” Pr. A.: Adica, sa-mpartim pomana, stii? Sa-mpartim colacii. Nu-i asa, pozitia demna. Si acuma, i-as intreba chiar pe ei, sa spuna ei, teologi si papi si ce sunt: „unde e adevarul?” Dar hai sa ne-mpacam, nu? La un pahar de bere… sunt foarte siguri ca, mai da un rand, nu? D. V.: Dar ne acuza ca suntem traditionalisti, ca suntem fanatici. Pr. A.: Este o pozitie revoltatoare, chiar. Asa. A inceput sa miroase greu si ei singuri nu mai pot sa suporte propriul lor miros. Dragii mei, vreti sa fiti fericiti? Muriti pentru adevar! Pentru ca nu se poate chiar asa… Eu, cand eram in inchisoare, m-a chemat un colonel, cu santinele, cu pusti, si ma ducea la el – la Aiud era. Eu eram langa Aiud, acolo. Si m-a intrebat, sa-i spun daca exista Dumnezeu. Si i-am spus: „Domnule colonel, asta e o intrebare de scoala pri­mara. Si nu marturisesc ochii mei si ochii dumneavoastra? Marturisesc ca exista! Inima, sentimentele, comparatie intre valori, intre culori, intre… Dar dumneavoastra, ce motiv aveti de spuneti ca nu exista?” Dar pentru asta trebuia un mare curaj, ca acolo erai otreapa, nu erai… Zice: „Pai ce, razboiul din Rusia, care s-a dat in numele Crucii…” „Ce, in numele crucii? Nebunul ala de Hitler voia sa cucereasca lumea! Ce, in numele crucii?” Si el a fost biruit si am spus: „Si de ce nu credeti?” Si mi-a spus asa – si-a dat seama ca era infrant: „Si acuma, care e ultimul cuvant?” „Sunt gata sa mor pentru tot ce spun! Dumneavoastra incercati sa muriti pentru ce spuneti?” „Luati-l de aici!” – asta a fost iesirea tiranului: „Luati-l de aici!” Eu am fost bucuros ca nu m-a impuscat pe loc, stii? Ca asta era situatia la Aiud. Asta era una din marile probleme care framanta: nu erai sigur ca traiesti pana maine. Marturiseam prin morse, prin perete, si le spuneam: „Daca muriti pana maine, e valabila dezlegarea mea.” Le dadeam dezlegarea prin perete, asa. „Dar daca nu muriti si dati de un preot, marturisiti-va pacatele, ca …” – nu era cu mana pe cap, nu era… Intelegeti? Stare de spirit… Vreau sa spun, in ce stare de spirit traiam. Asta era. Asa ca moartea era foarte binevenita. Si acum, la fel. Apara adevarul. Moartea nu inseamna moarte, dragii mei. Ai trecut de la moarte la viata. Dar cel putin lucrurile se vad, pentru ca ai aparat adevarul. Ce ziceti? Vorbim de constiinta noastra, nu vorbim numaidecat de adevaruri istorice. Dar lumea nu sta de vorba cu constiinta proprie. Hai sa vedem de adevar. Ce-au hotarat Sfintii Parinti? Ce cauta filioque asta, cand s-a hotarat la doua sinoade – in primul si al doilea – (invatatura despre n.n.) Sfanta Treime: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Cat l-a costat pe Grigorie de Nazianz sa apere adevarul? Chiar la moarte a zis: „Ma duc la Treimea mea.” D. V.: Pe cei care apara invatatura ortodoxa, ceilalti ii acuza ca sunt fundamentalisti: „Esti extremist, esti mandru!” Ii pun intr-o situatie delicata. Pr. A.: Draga, asta nu e o mandrie. Dar daca e o mandrie à la Hristos, e binevenita. Apostolii au aparat adevarul, iar noi suntem mandri ca aparam adevarul. Poti sa-mi spui orisicum ai vrea! Dar nu noi ridicam problema. Ei o ridica. Ce aveti, dom’ne, ce v-a apucat? De la 1054, pana acuma? Mai ales noi, romanii, avem o dovada materiala de la 1700: ne-au pacalit, sa tinem administrativ de ei. Ei, uitati‑va acuma: sunt mai catolici decat… ma rog, catolicii! Greco-catolici… D. V.: Sunt mai agresivi in manifestari. Pr. A.: O maica m-a intrebat care drac e mai (rau – n.n)… Toti dracii sunt ai dracului, aia e! D. V.: Ce sa facem cu lipsa de dorinta de a cunoaste invatatura Sfintilor Parinti? Se practica o Ortodoxie care nu are baze dogmatice. Unii vor sa traiasca virtutea, fara sa cunoasca… Pr. A.: Asta sa ii spuneti patriarhului, nu mie. I. L.: Adica, si-n facultatile de teologie, la ce se invata acolo…Stiti? Asta e problema. Pr. A.: Eu o sa va spun, dupa 60 de ani de preotie: sunt si calugar, sunt si crestin. Sunt si puscarias. Sunt si pustnic. Am dreptul sa apar adevarul. Dar chiar daca as fi oaie, cu glas as apara adevarul. Zic oaie, pentru ca am vazut, cand eram mic, o oaie care a dat cu piciorul si s-a culcat. Si n-a fost pentru mine o intrebare s-o intreb pe mama, ca am vazut alta oaie ca a facut asa. Zic: „Mamica, de ce a facut asa?” „Se inchina, mama, se inchina!” A, zic eu, daca oaia aia ma invata pe mine, aia e facuta de Dumnezeu pentru Dumnezeu. Si oricine e creatia lui Dumnezeu. E prea frumoasa Ortodoxia sa nu fie gratuita! Asta e… D. V.: Ati spus ca sunt calugar, puscarias,… Dar ce ne facem, ca mor batranii, care au trecut prin inchisori. Mor cei care L-au marturisit pe Hristos fara frica… Pr. A.: Pomeniti-i la morti! Ce sa facem? Pai, e lucrarea lui Dumnezeu. O zi, cat mai avem de trait, o saptamana, un an, o mie de ani – sa sustinem adevarul! Puteti sa mancati orice, sa beti orice, dar sa fiti in adevar. D. V.: Parinte, dar exista o ruptura a acestei continuitati duhovnic – ucenic, ucenic – ucenic si tot asa. S-a rupt, pur si simplu, linia marturisitoare. Parintele Cleopa a trecut la Domnul, n-a lasat un ucenic pe masura. Ce ne facem? Pentru ca generatia de azi e in criza. Are nevoie de modele si … Pr. A.: Intrebarea matale inseamna ca esti ucenicul ala. Recunosti, zici: „Ce ne facem?” Ceea ce inseamna ca simti raul pe spinare. I.L.: Cum? Pr. A: Din momentul in care intrebi lucrul asta, iti dai seama ca e o neregula. Pune-te la punct. Raspunsul la astfel de intrebari este asta: „intai sa te pui la punct tu”. Tu, care vezi lucrurile astea, stai asa. Si propovaduieste adevarul mai departe. Dar pune-te la punct, ca nu te ajuta harul lui Dumnezeu daca marturisesti adevarul si nu crezi in el. (Asta –n.n.) e mai grozav decat ateismul, sa-L recunosti pe Dumnezeu si sa nu-L asculti. Sa-L recunosti (aparent – n.n.) in sinea ta si in realitate sa nu-L recunosti. D. V.: In fapte, nu. E foarte important ce ziceti, pentru ca, pe de o parte, sunt unii care tin de valorile morale, dar se indeparteaza de invatatura dogmatica, si altii, in extrema cealalta, tin de invatatura dogmatica, dar nu traiesc cum trebuie ortodoxia. Pr. A.: Se repeta lucrurile. Fiecare ins este obligat sa se puna la punct, si daca a facut un mare efort, a devenit o mare forta. Si acolo e biserica, la ala care e pus la punct. Unde eAdevarul, acolo e Biserica. Si daca un ins o sustine acolo, nu e un singur ins acolo, e Biserica intreaga acolo, in el. Pune-te la punct tu, pentru ca esti un microcosmos in care se oglindeste un macrocosmos. D. V.: Care sunt primii pasi pentru a se pune cineva la punct? A inteles cum stau lucrurile, a inteles care e adevarul. Cum sa se puna la punct? Pr. A.: Isi face o cruce ortodoxa in fata lor. „Dom’ne, eu sunt ortodox” – dar sa faci cruce! Nu cu toata mana (ca si catolicii – n.n.). Si chiar crucea in sine. Cand s-a facut aceasta cruce, s-a facut tot de catre Duhul Sfant (Tatal, Sfantul Duh – toata inaltimea, Tatal, Sfantul Duh – toata adancimea; Fiul – toata latimea, Sfantul Duh – invocarea Sfintei Treimi). De aceea si fuge dracul, asta e marturia cea mai buna ca e sfantul adevar, ca fuge dracul de cruce. Nu fuge numai de semn, fuge si de invocarea semnului. D. V.: Numai ca oamenii sunt dezinformati. Li se spune, de exemplu, ca parintele Staniloae a fost ecumenist, cand parintele Staniloae, inainte de a muri, a spus intr-un interviu: „Ecumenismul este erezia vremurilor noastre. Eu, unul, il socotesc produsul masoneriei…” Interviul exista, e si pe internet, poate fi ascultat. Dar ecumenistii zic: „Nu, parintele Staniloae a fost ecumenist.” Pr. A.: Pai, daca vrei sa interpretezi ca Tatal nu e Tatal si Fiul nu e Fiul, Sfantul Duh nu e Sfantul Duh, – esti liber! Insa, raspund: nu putea un Staniloae sa fie ecumenist. Eu am stat de vorba cu el, si chiar ne intalneam, si cu el, si cu parintele Cleopa, nu mai vorbesc! Am trait impreuna in pustii. D. V.: Si de Parintele Cleopa se zice ca a fost ecumenist. E chiar un articol pe tema asta – Parintele Cleopa, model de ecumenism. Pr. A.: Draga, daca se hotaraste asa, si Sfantul Nicolae este ecumenist. I.L.: Parintele Staniloae a spus ca „ecumenismul e produ­sul masoneriei. Si a avut dreptate Parintele Iustin Po­po­vici, cand a spus ca e pan-erezia vremurilor noastre”. Si unii au spus ca i s-a luat un interviu fortat (interviul Parin­te­lui Staniloae este inregistrat). Ca, domne’, i-au luat un in­ter­viu fortat si l-au obligat sa zica treaba aceasta. Si nu este ceea ce credea Parintele Staniloae. Asta este problema. Pr. A.: Nu putea (fi ecumenist – n.n.)! Era un mare traitor. Eu nu va pot spune niste lucruri si slabiciuni ale parintelui Staniloae… Dar nu denatura adevarul. Am fost intr-un proces, cu Rugul Aprins, in sfarsit; pe mine m-a condamnat la 40 de ani; Parintele Staniloae – sase ani, cinci ani. Voiculescu, Mironescu, astia toti, cate cinci-sase ani. Mie atunci mi-a dat 40 de ani. M-a miscat intr-o forma vesela, cand am auzit, dar m-a costat, acolo te trata ca pe un puscarias, ca pe o fiara mare. 40 de ani! Si chiar s-a intamplat, la Jilava, cand ma dezbraca si ma tundea acolo, m-a intrebat un capitan, care comanda operatia asta: „Ce ai facut, ma?” Eu, de colo, zic: „N-am facut nimic, ma!” zice: „Ma, daca nu faceai nimic, iti dadea 10-15 ani! Nu-ti dadea 40!” Si s-a dat de gol, stiti? Si el singur vedea, el conducea, cum ar zice, mascarada asta. Am spus, in camera acolo era si (parintele – n.n) Staniloae, si Voiculescu, si Mironescu, si (parintele – n.n) Benedict (Ghius)… D. V.: Oamenii se tem ca, daca apara Ortodoxia, au ne­cazuri: sunt dati afara de la serviciu, sunt vazuti ca niste ciudati – le e frica ca pierd, pur si simplu, locul pe care-l au. Ce sa faca oamenii? Cum sa biruie aceasta teama? Pr. A.: Draga, eu v-am spus: pentru adevar trebuie sa si mori, nu numai sa-ti pierzi serviciul. Dar, daca nu e vorba de adevar, si este vorba de o interventie oarecare, de un exa­men oarecare, atunci apara-te pentru locul ala. Dar daca nu se poate, in final, sa te astepti… si cu nici un chip… pentru ca te asteapta o vesnicie neagra, o vesnicie, ingrozitor, vor­ba lui Cosbuc: „Nu de moarte ma cutremur, ci de ves­ni­cia ei.” Pentru ca ai avut ocazia sa fii in fruntea unei ves­nicii albe, si ai renuntat. Nu ne jucam! Viata nu e asta, decat arvunim pe cealalta cu asta, adica cu viata de pe pa­mant. Si repet ce-a spus Mantuitorul: „si veti trece de la moarte la viata”. Viata atunci incepe. Va dati dumneavoastra seama? Nu cunoasteti bucuria care te cuprinde atunci cand aperi ade­varul – fata de alte bucurii: ca ti-a mers bine la serviciu, sau ti-a marit leafa. Asta e o bucurie care te renaste… Si pentru ce (sa ne fie teama – n.n.)? Dragii mei, teama de moarte este o mare greseala. Teama de moartea fizica, murim in cateva clipe. A murit cutare, a murit pe scaun. Ti s-a oprit rasuflarea, in niste secunde, si ai terminat. Dar ce urmeaza? Ce ganditi, ca moartea vine sa-i faci o cafea? Vine sa te ia, nu-i chiar gluma! Dar cum te ia? Cum te duce? D. V.: Totusi, oamenii nu-si dau seama ca pretul compro­misului e riscul de a-ti asuma iadul. Adica, nu-si dau seama ca pot ajunge in iad. Pr. A.: Pai, nu prelungim discutia. Sigur ca da, ce mai! Intre­barea se pune: „care este adevarul?” Sa stie (oamenii – n.n.) adevarul tot: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Cine n-a aparat adevarul? Sa-i cu­noasca (oamenii – n.n.) pe Parintii lor. Lumea nu cunoaste frumusetea Ortodoxiei, de aia tot discuta atat de mult, si o compara. Nu cunoaste frumusetea si adancurile ei. Nu au o credinta traitoare. E o credinta mazgalita. (Ei – n.n.) asteapta Pastele cu fripturi si cozonaci. Nu il asteapta cu frumusetea Invierii. D.V.: Ce sa faca un calugar care e amenintat ca va fi dat afara din manastire daca apara Ortodoxia? Pr. A.: Ei, ferice de el! Dar el e ca un ortodox acolo, nu s-a dus ca un catolic. Si aia care-l dau afara, ii asteapta si pe ei o raspundere, nu-i chiar gluma. Un singur cuvant… Cum zice Sfantul Grigorie de Nazianz: „De orice cuvant in plus vom da raspuns.” Cu atat mai mult si de orice cuvant rusinos. Si, zic eu, si cu atat mai mult de orice cuvant ucigator. Pai, a nu apara adevarul e groaznic! E o suferinta teribila! N-ati vazut cei patruzeci de mucenici? Unul care a iesit (din ceata lor – n.n.), s-a topit. Iar altul, care a vazut cununile – dar se pune intrebarea daca a vazut cununile! – s-a dus el in iezerul ala. Cati nu vad cununile! Cine indrazneste sa spuna, la judecata cea din urma, ca n-a stiut? N-ai stiut? Ce n-ai stiut? N-ai stiut de ce bat clopotele? N-ai stiut care e adevarul? De ce n-ai intrebat? Ce voiai sa mai fi spus Hristos? N-a spus tot? Eu sunt Cel Ce sunt. Tatal, Fiul, Sfantul Duh. Si Nu stii ca Tatal e intru Mine si Eu intru Tatal? Ce mai venim cu argumente, cu Evanghelia lui Iuda, cu nu stiu ce… nu vedeti ce lupta se da in respectivul moment istoric, pentru uciderea (adevarului –n.n.)… Pentru ca diavolul, in lupta lui finala, dorinta lui apriga este sa nu recunoastem ca suntem facuti dupa asemanare cu Dumnezeu. Nu‑i convine dracului ca noi suntem asemanarea lui Dumnezeu. Si suntem: chip si asemanare. Fiinta umana este dincolo de inchipuiri. Zice Sfantul Grigorie de Nyssa, fratele Sfantului Vasile (cel Mare – n.n.) ca Dumnezeu are inca multe taine ascunse despre fiinta umana, necunoscute nici de ingeri, de nimeni. Pentru ca (omul – n.n.) e facut chip si asemanare. Nu l-a facut dintr-un cuvant, cum a facut scaune, domnii, incepatorii, arhangheli, ingeri, nu! L-a cioplit, l-a facut dupa chip si asemanare. De ce nu dam mai multa atentie acestui cuvant scripturistic? Creatia lui Dumnezeu… chip si asemanare. Si atunci nu-i convine satanei sa fim noi chip si asemanare, sa avem asemanare cu Dumnezeu, pentru ca el si-a pierdut toate aceste drepturi. El n-a fost creat dupa chip si asemanare. A fost creat ca o creatie ascultatoare, si gata! D. V.: Bun, calugarul sa marturiseasca! Pr. A.: Orice crestin (sa marturiseasca – n.n.)… D. V.: Dar daca exista preoti care sunt amenintati ca daca apara credinta ortodoxa in fata ereziilor contemporane, vor caterisiti. Ce sa faca preotul care e amenintat cu caterisirea? „Daca nu taci si daca mai vorbesti despre catolici sau despre ecumenism, vei fi caterisit!” Ce sa faca? Pr. A.: Nu va suparati: cine, ce sa faca? D. V.: Preotul care e amenintat cu caterisirea: „Daca nu taci, vei fi caterisit”. Ce atitudine sa aiba? Pr. A.: V-am spus: sa stii sa mori, ca sigur vei invia in fiecare zi. Ca viata inseamna moarte continua, aparand adevarul. Nu aparam un cozonac frumos de Paste. Aparam adevarul, care reprezinta Biserica si vesnicia, Creatorul! Sfanta Treime: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Aparam adevarul. Pentru un cuvant, daca l-ai spus, ori anatemizat, ori… ce, ne jucam? Sa fim gata de jertfa! Care ostas se duce pe front si nu se gandeste: „Mai, poate ma loveste vreun glont!” Uite, eu am fost intepat cu baioneta la un centimetru de burta. Dar a scapat ala pusca din mana, eu am scos baioneta care era infipta in mine, cu pusca cu tot, si ala a cazut in sant. Puteam sa-l omor. I-am spus: „Prostule, ce faceai?” Il condamna ca l-am dezarmat. Va intreb: cine a biruit, ala ca a bagat baioneta in mine, sau eu, ca am suportat? Mi-a fost un frate impuscat. Si am ajuns pe urma eu in situatia de puteam sa-l omor pe acela (pe ucigas – n.n.) in piata, in fata tuturor, ca fratele nu era orice persoana, era insemnat, dar am zis asa: daca-l omor, sunt dator la fratele meu si la Dumnezeu. Daca nu-l omor, ei sunt datori la mine. Mai bine sa fie ei datori la mine. Si nu l-am omorat. I-am trimis vorba sa stea linistit, ca nu i se face nimic – ii pun si paza, daca vrea. A murit el la doi ani, de tortura… Dar va intreb: cine a biruit, ei sau fratele meu, care e mort? Si dupa aia si noi, ca sa urmam ce lege se cuvine. D. V.: Parintele Iulian de la Prodromu, duhovnicul schitului Prodromu, zicea asa, ca in vremurile de astazi, e nevoie ca mirenii sa aiba curajul sa marturiseasca Ortodoxia, chiar daca vor fi amenintati cu afurisirea; preotii sa aiba curajul de a marturisi Ortodoxia, chiar daca vor fi caterisiti. Ca daca va fi caterisit azi un preot, maine un preot, pana la urma, un episcop o sa aiba si el curajul de a spune adevarul despre ecumenism. Pr. A.: Ei, nu mergem pe sirul… sa facem un lant prea mare, cu zale multe, stiti? Domne’, aperi adevarul. Nnu stiu ce va fi, dar adevarul trebuie aparat cu orice chip. Pentru ca tu, aparandu-l, toate cerurile stiu, toata Imparatia de sus stie ca tu ai aparat adevarul, si nu te lasa. Da, Dumnezeu da harul, dar nu le da la milogi, le da la eroi. Pastreaza-ti mai departe pozitia, ca nu mai conteaza viata. Nu vezi cum se pune problema? „Domne’, ori te omor, ori te dau afara…” Da-ma afara! Ca tu ai iesit ca un prost din ordinea cereasca, nu eu! Ce mai conteaza viata? Pe vremea Sfantului Constantin cel Mare erau atatia mucenici. La anul 300 erau atatia mucenici. Si intreb: cine a biruit? A biruit Arie, care a barfit adevarul? Cine a biruit? Turcii sau Stefan cel Mare, cine a biruit? D. V.: Da, dar ca sa aperi adevarul, trebuie sa-l cunosti. Insa, in ziua de azi in care se merge chiar si spre o cenzurare a cartilor bisericesti. Pr. A.: Draga, il cunoaste! Cine nu e ortodox? Pot sa spun: eu sunt catolic? Uite, eram la Pascani… si am auzit nitica galagie in spatele garii. Si m-am dus acolo. Era un grup foarte mare de oameni, cu un predicator oarecare. Eu, cu chipul meu, cand m-am apropiat, nu i-a convenit aluia. Dar eu i-am spus: „Cine sunteti, domnule? Ce e aici?” Si am facut cruce, stiti? „Lume buna, zic, puneti-l sa-si faca cruce -mi-am dat seama ce e! (sectant, adica – n.n.) – sa-si faca cruce daca predica”. Ca nu stie multe romanul, dar stie sa faca cruce. Asta a fost si motivul la catolici, cand au intrat la 1700: n-au putut sa-si faca crucea altfel. Si atunci au zis: „faceti crucea cum fac grecii, si tineti administrativ de noi”. Iar ala, cand a auzit, a fugit, si-a dat seama. Dar eu i-am spus: „Dumneata ia, cauta in Testament, in locul cutare, unde spune de cruce, ca e nebunie pentru altii, iar pentru noi este salvare”. Dar el zice: „Cauta in Evanghelia matale!” – ca el stia ca noi (ortodocsii – n.n.) nu le avem (la noi – n.n.). Eu aveam Noul Testament printr-o intamplare. Cand a vazut ca scot Noul Testament, a fugit, si-a dat seama ca sunt „de meserie”! Adica, un fel de „uite, nu e”! Asa. D. V.: Dar din Molitvelnic s-a scos slujba de primire a catolicilor in Biserica Ortodoxa. Ce sa facem cu aceasta lipsa reala? Pr. A.: Dom’ne, sa te pui la punct tu, intai. Asta sa faci. Si mai departe, spui care-i adevarul. Cum ma intrebi mata pe mine, intrebi mata si pe altii, sau te intreaba pe mata altii, si tot asa. Apara adevarul! Ce poti sa faci acum? „Lume buna, eu sunt ortodox, si asta e foarte mare lucru”… Solutia este moarte continua, moarte continua. Cand Mantuitorul s-a apropiat de Nazaret, a zis ca „Mergem pe tarmul celalalt”, si S-a culcat in corabie, stiti. In timpul asta, valuri acopereau corabia, si ceilalti: „Doamne, Doamne, scoala, ca pierim!” „Va si vedeati in fundul marii, cu Mine cu tot! N-am spus Eu ca e bine s-o luam pe aici, n-am spus?”… Dar vreti fara valuri, vreti fara apa? Vreti fara nitel rece pe spinarea ta calda? Nu se poate fara jertfa. Toata frumusetea Invierii. Grozava! Ca nu-i vorba ca… dar toata creatia a trait momentul Invierii. N‑ar fi fost asa de frumoasa Invierea, daca n-ar fi fost crucea mai intai. Sa stii sa mori si sa inviezi in fiecare zi… Amin! I. L.: O intrebare, Sfintia voastra, in legatura cu cartea Singur Ortodoxia. Au spus unii ca v-au fost luate interviurile fortat.. Un mic cuvant despre acest lucru. Pr. A.: Draga, in momentul in care am semnat, inseamna ca am stiut ce am spus. Ca au spus ca n-ar inceput si sfarsit – dar are continut. Ia uite! Sa judecam de forma lucrurile, nu fondul lucrurilor?… Si cine zice lucrul asta? Cine e impotriva si cine vrea sa-si piarda scaunul. Stii? Nu e… Asa e pe toate partile. Si lasa-te in voia lui Dumnezeu. Pentru ca, va repet: bucuria ca aperi adevarul n-o cunoasteti, cat de grozav e de odihnitoare si cat e de… Si ai un nume, o identitate, nu mergi pe inertie. Cum am fost ieri, mergem si astazi. Aoleu, sa nu ma lovesti… Stiti cum e? Se poate intampla sa nu pa­testi lucru mare. Dar pe un iepure il gonea ogarul, il urma­rea vanatorul, si s-a bagat in maracini si statea linistit acolo, ferit. Dar o furnica nu-l lasa deloc. El nu putea sa se miste, dar ea il tot pisca: „pisca-ma, nemernico, ca numai tu lipseai acum…” In felul acesta, stii, cate o furnica din asta te deranjeaza. Asigurati-va viata voi intai! Lasa fur­nica, te zgandareste acolo, dar nu mori! Iar daca mori, e fericirea ta, ai trecut de la moarte la viata ca un marturisitor, nu ca un puturos sau ca un las. Pentru ca, va spun: ati vazut ce a patit ala care a renuntat la cei 40 de mucenici? S-a topit! „Caldura ai vrut, caldura iti dau!” Nu ne jucam cu asta. Pentru adevar, in esenta, trebuie sa stii sa mori. Nu conteaza deloc ca .Mai stii momentul istoric cand Dumnezeu iti da tie, intr-o forma vizibila, castig de cauza? Dar e foarte mult la Imparatia Cerurilor (sa duci lupta – pana la biruinta – n.n.), te lasa pe tine, dar te ajuta nevazut. Puterile astea ascunse de noi nu se cunosc de oameni, nici de noi insine, dar va re­pet, iar va repet: bucuria aceasta e atat de insemnata, de odihnitoare, de cereasca, de vesnica… Dragii mei, e putin lucru? Mori pentru adevar. Nu e un adevar sustinut de doi, il sustine Biserica intreaga, Ortodoxia, chiar numele ei. De ce s-a dat asa? Or­todoxia? Dreapta credinta! Dar ii roade ceva (pe heterodocsi – n.n.)… ganduri de cucerire. Daca a venit papa la noi, in Romania, n-a venit sa vada ca bisericile sunt pline, si ca e credinta si e cre­din­ta, si ca e un popor traitor. A facut demonstrativ o Litur­ghie, sa vada. Lasa, ca au gresit pe toate fetele lucrurilor… pentru ca e obis­nuit, romanul nostru e un fel de sancta simplicitas, stiti? Sunt oameni simpli, dar ia uite cum se-nchina. Ia uite, aia n-o face” „Ia uite, aia n-o face!” „La cununie; va declar sot si sotie.” Si-atata tot! D. V.: Legat de rugaciune… Sunt unii care zic: „hai sa practicam rugaciunea lui Iisus, si asa, prin rugaciunea lui Iisus ne vom infrati: ortodocsii cu catolicii cu protestantii, ca ne uneste mistica, ne uneste trairea lui Dumnezeu”. Poate sa-i uneasca rugaciunea lui Iisus pe ortodocsi si pe catolici? Pr. A.: „Nu te supara…”, nu poti sa stai, sa te rogi, ei se roaga in limba lor… Ei se roaga demonstrativ… Ne rugam sa ne ajute Dumnezeu sa rascolim cerul? Sa-L punem in situatia, cum se zice: „Doamne, scoala-te si nu ma lasa! Nu dormi, Doamne!” D. V.: Ca-n Psaltire! Pr. A.: Cat traiti, nu se potriveste. Dar mai e un lucru, domne’! De ce nu ne desteptam si noi? Ei demonstrativ vor sa facem lucrul asta. Au un scop. Avem o marturie: la 1700. Uite, dom’ne, de ce a facut-o. Pentru ca sunt o singura biserica, zic ei. A gresit enorm papa asta, si a dat in cap tocmai ecumenismului. „A, sunteti o singura biserica? Dar noi ce suntem? De ce ma numesti sora? Si pana acuma, ce suntem? Si la 1054, cand ai trecut prin toate sinoadele ecumenice, pana la 787. Chiar la Sinodul VI, in problema monotelita, a fost ca mucenic papa Martin. Deci am trait aceste lucruri pana la 1054. Cine v-a format? Sinoadele ecumenice, nu putem trece peste ele cu nici un chip. Cand s-a hotarat la Sinodul II ecumenic, Simbolul credintei… si munca si stradania Sfantului Grigorie (de Nazianz – n.n.) … si s-a discutat si la Sinodul III, cu „Theotokos”, si la Sinodul IV, s-a discutat ca Sfantul Duh purcede de la Tatal… Si nu e in nici un chip altceva decat o singura putere in trei fete. O singura putere, nu Tatal cel mai tare, Fiul mai tare si Duhul mai mic. Nu exista! Cand ai zis Sfantul Duh, ai cuprins toata Sfanta Treime. Ca daca ti-a scos (cineva – n.n.) un ochi, sufera si celalalt, sufera tot. Asa ca nu permitem, chiar la sfarsitul veacurilor, la malul lucrurilor, cum am zice, sa ne pierdem Ortodoxia, sa ne pierdem credinta. Rusine mare-mare lasitatea asta, sa o faci (pierderea credintei – n.n.) de frica! Dragii mei, ce „frumoasa e moartea cuviosilor Lui!” De la Psalmi… Ei, daca puteti sa nu muriti, nu ziceti nimic. Dar (tacand – n.n.), moartea neadevarului (intra – n.n.) in tine… Ai aparat adevarul… N-ai aparat draga vreun porc mistret, n-ai aparat vreo caprioara ca era in bataia vanatorilor. Ai aparat cerurile cerurilor. Pe Stapanul cerurilor cerurilor. Nu stiati tot ce am vorbiti? Stiam… dar eu mi-am dat drumul (la cuvant – n.n.) ca stiam ca sunteti ortodocsi. Nu se poate fara jertfa, sa stiti. Cine fuge de cruce, fuge de Dumnezeu. Nu se poate fara cruce, dragii mei. Dar e corect vorbit: moartea inseamna viata. Moartea continua inseamna viata. Cruce. Si mai inseamna cruce sa duci ce nu-ti convine. Dar te stapaneste credinta, invatatura credintei. Credeti dumneavoastra ca te intreaba moartea cate diplome ai? Te intreaba cui ai slujit, sfinte sau prostule. Eu, peste cativa ani implinesc o suta. Ce-ar fi sa ma vand ca un prost, acuma, de frica unei sabii? Nu, domne’! Nu! Doamne, primeste-ma si pe mine in imparatia Ta! Doamne, am murit pentru Tine, daca suntem credinciosi… Va dati seama? Ce zice Hristos? Ca am aparat adevarul! O farama de adevar, macar! Ca dracul asta si vrea. Zice: „da-mi un deget”. Hot! Ca daca stapaneste un deget, stapaneste tot! Ce cauta in casa ta putoarea asta? Daca bagi acolo o farama de hoit, iti impute toata casa. Si asta vrea dracul. Si pe urma se serveste de fire. Ca daca firea ta nu … Pai, nu ne-a facut Dumnezeu, ne-a facut liberi? Ne-a dat inger pazitor. Nu i-am spus noi inger pazitor. Dumnezeu i-a spus inger pazitor. Pazitor: nu doarme in post. E pazitor! Si spune cum sa nu mori, daca Nu-i chiar gluma, dragii mei! Va rog sa tineti adevarul. Daca am reusit sa va intind aripile, sunt bucuros. Iar bucuria e mai mare, cand stii ca e si altul bucuros ca tine. | Danion Vasile

Mii de persoane, la înmormântarea părintelui Arsenie Papacioc Mii de persoane au venit joi, să asiste la slujba de înmormântare a părintelui arhimandrit Arsenie Papacioc. Înmormântarea are loc la Mănăstirea “Sfânta Maria” din Techirghiol, începând cu ora 13.00, informează Mediafax. Sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui Arsenie Papacioc a fost depus, joi dimineaţă, pe scena special amenajată în curtea Mănăstirii “Sfânta Maria”. Începând cu ora 10.00, un sobor de preoţi, în frunte cu Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Casian, şi Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Teodosie, au săvârşit Sfânta Liturghie. Slujba de înmormantare a început la ora 13.00. La tristul eveniment asistă câteva mii de persoane, atât localnici, cât şi turişti şi pelerini sosiţi special la mănăstirea din Techirghiol, informează Antena 3. Sute de persoane au mers şi joi seară la catafalcul părintelui Arsenie Papacioc. Oameni simpli, călugări, episcopi sau mitropoliţi, cu toţii au venit pentru a-şi lua rămas bun. Mitropolitul Moldovei, IPS Teofan, s-a rugat minute în şir lângă sicriu. Sursa: FrontPress.ro http://www.frontpress.ro/?p=16139

Pătimirea Sfintei Muceniţe Hristina (24 iulie)

Vieţile Sfinţilor pe luna iulie

În cetatea Tirului era un bărbat de neam mare, cu numele Urban, care avea stăpînirea ighemoniei. El avea o fiică, fecioară tînără, care din anii tinereţii sale a cunoscut pe Dumnezeu, Ziditorul său, punîndu-şi sufletul pentru El şi răbdînd cu bărbăţie multe munci cumplite. Cînd s-a născut aceasta, părinţii i-au pus numele Hristina şi aceasta nu după înţelegerea elinească, ci după purtarea de grijă a lui Dumnezeu; căci singur numele acela însemna mai înainte, oarecare proorocie. Această fecioară, venind în vîrstă, avea să fie creştină şi roabă, mireasă şi muceniţă a lui Hristos. Ea, de la vîrsta de unsprezece ani, şi-a arătat frumuseţea feţei ei celei minunate, căci nu era între fecioare vreuna, care să semene cu ea la frumuseţe. Deci, vrînd tatăl ei ca să o păzească de vederea omenească, i-a rînduit petrecerea ei în palatul cel mai înalt, dîndu-i slugile cele mai bune.

El, ducîndu-i zeii săi cei de aur şi de argint, i-a poruncit să se închine lor şi în toate zilele să le aducă jertfe. Mulţi din cei de bun neam şi bogaţi, auzind de frumuseţea acestei fecioare, doreau s-o ia spre însoţire fiilor lor şi rugau pentru aceasta pe tatăl ei. Dar Urban le răspundea: "Nu o voi da nimănui pe fiica mea, ci o voi dărui zeilor mei, pentru că mult au iubit-o milostivii; deci, fecioara va petrece pentru dînşii, slujindu-le totdeauna".

Fecioara Hristina, crescînd cu anii şi înţelegerea, a început a veni la cunoştinţa adevărului, Dumnezeu luminîndu-i şi înţelepţindu-i mintea cu darul Său. Pentru că, privind prin fereastră la cer şi la luminătorii cei cereşti, cunoştea pe Ziditor. Deci, ea, nesocotind pe idolii cei fără de suflet, nu putea să li se închine. Ci, privind în sus spre răsărit, suspina şi plîngea, grăind în sine: "Pînă cînd inimile omeneşti vor petrece întunecate şi pînă cînd cugetul lor cel neînţelegător nu va privi spre Domnul Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pămîntul şi l-a împodobit cu această podoabă nevăzută?"

Astfel socotind în sine, a început a se închina adevăratului Dumnezeu, Cel ce petrece în cer şi se ruga Lui cu lacrimi, ca să i se facă cunoscut spre a-L cunoaşte desăvîrşit pe Acela, de a Cărui dragoste i se aprinsese inima. Petrecînd multe zile în rugăciuni şi în postire, s-a învrednicit cercetării lui Dumnezeu; pentru că i s-a arătat îngerul Domnului şi a însemnat-o cu semnul Sfintei Cruci. Îngerul a numit-o mireasă a lui Hristos şi a înţelepţit-o desăvîrşit în cunoştinţa lui Dumnezeu; iar pentru nevoinţa cea pătimitoare, i-a spus că de trei muncitori va fi muncită, pentru Dumnezeu cel în Treime. Deci, a întărit-o spre nevoinţă, dîndu-i pîine curată să mănînce, fiind ea flămîndă de postire.

După acea îngerească arătare, fecioara se veselea cu duhul şi se bucura în Dumnezeu, Mîntuitorul său, mulţumindu-i că a cercetat pe roaba Sa prin trimiterea sfîntului înger. De atunci, ea a început mai cu căldură a-şi întinde către Domnul rugăciunile sale şi a se îndulci de dragostea Lui. Umplîndu-se de rîvnă, a început a sfărîma idolii cei de aur şi de argint, zdrobindu-i în bucăţi pe cîte unul şi aruncîndu-i jos de pe fereastră în uliţă. A doua zi, cei ce treceau, adunau pentru ei aurul şi argintul cel sfărîmat.

Într-una din zile, ighemonul Urban, vrînd să cerceteze pe fiica sa şi să se închine zeilor săi, s-a suit în palatul cel de sus. Dar, nevăzîndu-şi idolii, întrebă pe Hristina: "Unde sînt zeii?" Iar ea tăcea. Chemînd slugile, le-au întrebat de zei; iar ele i-au spus, ceea ce a făcut fiica sa zeilor. Umplîndu-se el de mînie, a început a bate pe fecioară peste obraz, zicîndu-i: "Ticăloaso, ce ai făcut zeilor?" Iar ea nu voia să-i răspundă. După aceea, sfînta, deschizîndu-şi gura, a mărturisit pe Unul adevăratul Dumnezeu, Cel ce petrece în cer, pe Ziditorul a toate, iar pe cei ce se numeau zei, fiind făcuţi din aur şi argint, i-a numit diavoli şi idoli fără simţire, spunîndu-i cum i-a sfărîmat cu mîinile sale.

Atunci Urban, umplîndu-se de mai multă mînie, a tăiat cu sabia pe toate slugile. Iar pe fiică a început s-o muncească cu diferite munci. Mai întîi a bătut-o fără cruţare cu vergi şi vine de bou, apoi a legat-o şi a aruncat-o în temniţă. Înştiinţîndu-se maica ei de acest lucru, a alergat la dînsa, plîngînd şi tînguindu-se, şi o îndemna să se lepede de Hristos şi să se întoarcă la zeii părinteşti. Dar muceniţa lui Hristos, nici nu voia să audă cuvintele maicii sale, ci mai ales se lepăda chiar de dînsa singură, zicînd: "Să nu mă numeşti pe mine fiica ta. Nu ştii oare că am numele lui Hristos, pe Care nimeni din neamul vostru nu s-a învrednicit a-L cunoaşte? Eu acum nu sînt din neamul vostru, ci din al lui Hristos, cu numele şi cu lucrul; pentru că m-am unit cu Hristos, Împăratul cel ceresc. Aceluia-I sînt roabă şi fiică şi El îmi este tată şi maică şi stăpîn". De aceea, maică-sa plîngea mult şi nesporind nimic, s-a mîhnit.

Trecînd noaptea şi sosind ziua, Urban, fiind pornit de diavol spre răutate şi uitînd dragostea cea firească către fiica sa, a şezut la judecată, vrînd să muncească pe Sfînta Hristina, nu ca pe o fiică a sa, ci ca pe o străină şi mare făcătoare de răutate. Sfînta fiind scoasă din temniţă la judecată, multe femei văzînd-o pe ea, ziceau: "Dumnezeul roabei Tale, Hristina, ajută-i, căci la Tine a alergat!" Deci, Hristina, mieluşeaua lui Hristos, stătea înaintea lui Urban, nu ca înaintea tatălui ei, ci ca înaintea unui muncitor şi a unei fiare mîncătoare de trupuri.

Urban a început a o momi pe dînsa, zicîndu-i cu vicleşug: "Mi-e milă de tine, fiica mea, şi mă rog ţie, apropie-te de zeii noştri cei mari şi să le aduci jertfă cu mine, ca să te miluiască şi să-ţi ierte păcatul tău, pe care l-ai făcut. De nu vei face aceasta, apoi nici eu nu te voi milui şi nu te voi numi fiica mea". Sfînta a răspuns: "Mare bucurie îmi vei face, de nu mă vei numi fiica ta; pentru că am ca tată pe Ziditorul meu". Urban, aprinzîndu-se de mare mînie, a poruncit să o spînzure pe fecioară la muncire, să-i strujească cu fiare ascuţite şi să-i zdrobească curatul ei trup cel fecioresc. Atît i-au strujit trupul ei, încît i se vedeau oasele goale.

După ce au dezlegat-o de la muncire şi a văzut carnea sa zdrobită şi căzută de pe dînsa, zăcînd pe pămînt, ea, adunînd-o, a aruncat-o în obrazul tatălui său, zicîndu-i: "Iată, mănîncă carnea fiicei tale!" El, mîniindu-se mai mult, a întins pe sfînta pe o roată de fier şi, aprinzînd foc sub dînsa, a poruncit să toarne pe trupul ei untdelemn fiert. Astfel, învîrtind roata, o trecea prin foc şi fecioara se frigea ca un peşte sau ca nişte carne de mîncare. Deci, nu era cu putinţă firii omeneşti şi mai ales celei femeieşti, să fie într-o muncă ca aceea; dar Dumnezeu îi ţinea viaţa roabei Sale şi o întărea pe dînsa, spre mărirea numelui Său cel Sfînt şi spre ruşinarea păgînilor.

Sfînta Hristina, fiind astfel muncită, slăvea pe Dumnezeu şi se ruga către El; iar sfinţii îngeri stăteau nevăzuţi înaintea ei, uşurîndu-i durerile. Apoi, fără de veste, ieşind o văpaie mare de foc, cu porunca lui Dumnezeu, s-a repezit la acei păgîni, care stăteau împrejur, şi a ars ca la o mie din ei. Urban, neştiind ce să-i mai facă ei, a poruncit să o arunce în temniţă. Sfînta rugîndu-se, i s-a arătat îngerul Domnului şi a tămăduit-o de răni, făcînd-o sănătoasă peste tot trupul şi i-a dat ei hrană pe care i-o adusese. Astfel s-a întărit muceniţa şi lăuda pe Dumnezeu.

După aceasta, tatăl ei a poruncit s-o arunce în mare; iar slujitorii, luînd pe roaba lui Hristos, au pus-o în corabie şi au dus-o departe de mal. Deci, legîndu-i o piatră mare de grumaz, au aruncat-o în apă. Dar sfînta, sprijinindu-se de mîinile Celui fără de trup, umbla pe ape ca pe uscat. Marea aceea i-a fost ei scăldă-toarea Sfîntului Botez, pe care o dorea, şi un nor luminos a umbrit-o pe ea şi s-au auzit cuvinte de sus, grăindu-se deasupra ei, adică numele Preasfintei Treimi, după săvîrşirea Sfîntului Botez.

Ea a văzut pe Domnul arătîndu-i-se şi zicîndu-i cuvinte aducătoare de bucurie. Deci, ieşind la uscat, s-a arătat înaintea feţei tatălui său şi l-a înspăimîntat. Pentru că păgînul se mira şi se înspăimînta, văzînd pe sfînta fecioară, ieşind vie din mare. Văzînd el atîtea minuni, nu cunoştea puterile lui Dumnezeu, ci socotea că aceea este vrajă. Atunci el a poruncit s-o arunce în temniţă, vrînd ca a doua zi s-o taie pe dînsa. Dar în acea noapte, el însuşi a fost tăiat de coasa morţii. Iar sfînta a rămas vie în temniţă, slăvind şi mulţumind lui Dumnezeu.

După pieirea neaşteptată a lui Urban, a venit în locul lui un ighemon, cu numele Dion, căruia i s-a spus despre Hristina, care şedea în temniţă. Scoţînd-o pe dînsa şi punînd-o înaintea judecăţii sale, mai întîi se ispitea să înşele pe muceniţă cu îmbunări şi s-o depărteze de Dumnezeu. Apoi, văzînd-o nestrămutată în sfînta credinţă, a muncit-o mult, bătînd-o, strujind-o cu unghii de fier şi arzînd-o cu foc. El, arzînd o tigaie de fier, a poruncit să întindă pe sfînta goală, silind-o să se închine idolului Apolon. Dar muceniţa petrecea statornică în mărturisirea preasfîntului nume al lui Iisus Hristos, iar pe idolul Apolon l-a sfărîmat cu rugăciunea. Cînd idolul a căzut şi s-a prefăcut în bucăţi, atunci a căzut la pămînt şi ighemonul Dion şi a rămas mort.

Diavolul care locuia în idol, sfărîmîndu-i-se capiştea, a răpit sufletul slujitorului său celui osîrdnic şi l-a făcut să vieţuiască în iad împreună cu el, iar pe sfînta muceniţă iarăşi a primit-o temniţa şi legăturile. Pătimirea fecioarei lui Hristos nu era fără de roade, căci poporul, văzînd nişte minuni ca acelea, slăvea pe Unul Dumnezeu, Iisus Hristos, şi au crezut în El ca la trei mii de suflete. Mulţi veneau la sfînta, care a fost ţinută în temniţă multă vreme, şi se învăţau de la dînsa, pînă ce a venit alt ighemon cu numele Iulian. Acela, scoţînd asemenea pe sfînta la judecată, i-a dat felurite munci. Mai întîi a aprins un cuptor mare, în care, arzînd trei zile focul, a aruncat în el pe muceniţă şi apoi l-a închis. Sfînta fecioară Hristina a petrecut în cuptorul acela cinci zile nearsă de foc, precum de demult tinerii cei din Babilon şi, şezînd ca într-o cămară, cînta, slăvind pe Dumnezeu; căci îngerii Domnului erau cu dînsa, udînd şi răcorind cuptorul.

După acele cinci zile, deschizîndu-se cuptorul, s-a aflat sfînta vie şi întreagă, neatinsă de foc cîtuşi de puţin şi se preamărea Dumnezeul creştinilor, iar păgînătatea se ruşina. Ighemonul acela, orbindu-se de răutatea diavolească, nu cunoştea puterile lui Dumnezeu, ci socotea vrajă o minune mare ca aceea. Deci, silindu-se să biruiască pe cea nebiruită, a chemat vrăjitorii şi fermecătorii, care ştiau să farmece şerpi, vipere şi scorpii şi să le dea drumul împotriva muceniţei, ca s-o omoare cu muşcăturile lor otrăvitoare; dar nici una dintr-însele n-au vătămat-o, deşi se tîrau şi se încolăceau împrejurul trupului ei. Fermecătorul cel mare stătea aproape şi întărîta cu şoptiri şi meşteşugiri pe acele tîrîtoare, ca să muşte pe fecioară. Dar toate acelea, din porunca lui Dumnezeu, s-au întors cu mînie spre acel vrăjitor şi îndată l-au omorît cu muşcăturile lor. Sfînta a zis către tîrîtoare: "Vouă, şerpilor, viperelor şi scorpiilor, vă poruncesc în numele lui Iisus Hristos, să vă duceţi fiecare la locul vostru şi să nu vătămaţi pe nimeni". Atunci îndată s-au risipit, ducîndu-se fiecare la locul său.

După un ceas, Sfînta Hristina s-a milostivit spre cel omorît şi, rugîndu-se Domnului, l-a înviat şi l-a făcut creştin. Dar nu numai pe acela, ci şi mulţi, căci, văzînd nişte minuni ca acelea preaslăvite, au crezut în Domnul. Ighemonul mîniindu-se, a poruncit să taie feciorescul piept al sfintei. Deci, tăindu-l, curgea din rănile ei lapte în loc de sînge. După aceea, i-a tăiat şi limba, care slăvea pe Hristos Dumnezeu. Dar muceniţa, chiar după tăierea limbii, vorbea bine. Ea, apucînd limba cea tăiată, a aruncat-o în faţa ighemonului şi, lovindu-l în ochi, i-a zis: "Păgîne, iată, mănîncă limba mea!" Ighemonul a orbit din lovitura aceea, iar sfînta binecuvînta pe Dumnezeu foarte mult, iar pe idoli şi slujitorii lor îi ocăra. Ighemonul, nesuferind să audă mai mult acele ocări şi mîniindu-se şi pentru orbirea ochilor săi, a poruncit s-o dea la moarte. Deci sfînta, fiind împunsă de ostaşi cu fiare ascuţite, şi-a dat cinstitul şi sfîntul ei suflet în mîinile Domnului său.

Astfel sfînta fecioară cea fără de prihană şi Marea Muceniţă a lui Hristos Hristina, prin care Domnul a făcut minuni cu puterea Sa cea mare, a pătimit de la trei cumpliţi muncitori; dar aceia n-au putut să biruiască pe această singură fecioară. Un oarecare om din neamul ei, crezînd în Hristos, a luat pătimitorul ei trup şi l-a îngropat cu cinste. Acestea s-au făcut, împărăţind peste romani şi peste elini păgînul Sevir, iar peste noi stăpînind întotdeauna Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, se cuvine cinste şi slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

ADUCEREA MOASTELOR SFANTULUI FOCA

 

Sfantul Mucenic Foca a trait in Sinope, in timpul imparatului Traian. Auzind dregatorul cetatii Sinope ca Foca se inchina lui Hristos, a trimis ostasii sa-l ucida. Vazandu-i, din gradina, trecand pe ulita, Foca i-a strigat: Pe cine cautati? Ostasii au raspuns: Cautam pe Foca! Mucenicul intelegand ca i s-a apropiat sfarsitul pamantesc, le-a zis: Veniti la mine si eu va voi spune unde il gasiti, il cunosc foarte bine. I-a primit in casa lui si i-a ospatat din belsug. La masa, dialogul a continuat: Si pentru ce pricina cautati pe omul acela? Ne-a trimis mai marele sa-l ucidem pentru ca este crestin! Rogu-va, stapanii mei, ramaneti pana maine in casa mea, veselindu-va, mancand si band, iar dimineata eu il voi da voua, ca nimeni nu-l cunoaste ca mine, singur il voi aduce si-l voi da in mainile voastre.

In acea noapte, mucenicul Foca n-a dormit deloc, s-a dus in gradina, a mangaiat pentru ultima data florile si-a sapat apoi mormantul, a impartit haine si mancare saracilor, s-a rugat, iar dimineata cand ostasii l-au intrebat unde este Foca, le-a raspuns: Eu sunt! Cutremurati, acestia, desi nu le venea sa creada, au implinit porunca dregatorului pagan.
Sfantul Foca este cinstit in fiecare an, pe 22 septembrie.

Pe 23 iulie facem pomenirea mutarii moastelor Sfantului Foca din Sinope, unde a fost episcop, la Constantinopol, in anul 403.

SFANTA MARIA MAGDALENA

 

Maria Magdalena, sarbatorita pe 22 iulie, era din semintia lui Neftalim, din Magdala Galileei, un sat situat intre orasele Capernaum si Tiberiada.

Maria Magdalena o desfranata?

Evanghelistul Luca mentioneaza ca Hristos a tamaduit-o de sapte demoni. In Evanghelii nu se face nicio mentiune cu privire la ce fel de demoni o posedasera. Unul din temeiurile pentru identificarea ei cu o desfranata, a fost acela ca Maria Magdalena preia imaginea Israelului infidel, descrisa de profeti ca o prostituata in privinta relatiilor sale cu Dumnezeu.

Alt motiv pentru sustinerea afirmatiei ca Maria Magdalena a fost o desfranata, cu care nu trebuie sa fim de acord, sunt cateva fragmente gnostice in care ea este privita ca fiind amanta lui Hristos. In Evanghelia lui Filip, de exemplu, ea este descrisa ca insotitoarea cea mai intima a lui Iisus:

"Insotitoarea Mantuitorului e Maria Magdalena. Hristos a iubit-o mai mult decat pe toti ucenicii Sai si obisnuia adesea sa o sarute pe gura".

Din diverse texte apocrife, fara legatura cu Sfanta Scriptura, reiese ca ea a fost logodita cu Sfantul Ioan Evanghelistul, insa pentru ca acesta a lasat-o pentru a-L urma pe Hristos, Maria Magdalena a devenit prostituata:

"Fugind de aici la Ierusalim, fara sa-i pese de nasterea ei si uitand de legea lui Dumnezeu, s-a facut o prostituata vulgara si dupa ce de bunavoie a facut un bordel al destrabalarii, s-a facut pe drept cuvant un templu al demonilor, fiindca sapte diavoli au intrat deodata in ea si o chinuiau neincetat cu dorinte spurcate".

Maria Magdalena in Evanghelii

In Sfintele Evanghelii (Luca 8,2 si Marcu 16,9), Maria Magdalena este prezentata ca fiind "o femeie din care s-au scos sapte draci", dar si cea dintai care a adus vestea invierii lui Iisus apostolilor (Ioan 19, 25; 20, 1-19).

Maria Magdalena confundata cu alte femei

A fost confundata cu cele trei femei care au uns cu mir pe Mantuitorul. Doua sunt numite pacatoase, cea de la evanghelistii Luca si Marcu, pe cand cea de la evanghelistul Ioan este Maria, sora lui Lazar.

Evanghelistul Luca vorbeste de o femeie pacatoasa care "a inceput sa ude cu lacrimi picioarele Lui, cu parul capului ei le stergea si ungea cu mir picioarele Lui" (Luca 7, 36-50). Marcu vorbeste si el de o femeie pacatoasa, dar care toarna mir de mare pret doar pe capul lui Iisus si nu pe picioarele Acestuia (Mc. 14,3), in vreme ce Evanghelistul Ioan vorbeste de o femeie care unge numai picioarele Domnului, cu sase zile inainte de Pasti (Ioan 12, 13).

Nu avem nici un motiv sa vedem in femeia pacatoasa (desfranata) pe Maria Magdalena, tinand seama ca in Traditia bisericeasca, in imnologia cultica sau in scrierile Sfintilor Evanghelisti, nu se vorbeste de Maria decat ca a fost izbavita de sapte demoni.

Cea de-a treia femeie a fost vazuta ca fiind Maria din Betania, sora Martei, identificata fara temei scripturistic cu Maria din Magdala.

Maria Magdalena prezenta la rastignirea Mantuitorului

Maria Magdalena este prezenta la procesul lui Hristos, pe drumul Crucii si in momentul rastignirii Mantuitorului. Potrivit relatarii Sfantului Evanghelist Matei, ea a fost prezenta si la punerea Domnului in mormant. Dupa ce mormantul a fost pecetluit, femeile mironosite s-au intors in cetate, insa numai Maria Magdalena si Fecioara Maria au ramas langa mormant pana seara tarziu. Au fost nevoite sa plece pentru ca era vineri si Legea mozaica poruncea ca in ziua sambetei sa se odihneasca.

Maria Magdalena, "apostol al Apostolilor"

Din Evanghelii aflam ca in prima zi a saptamanii, duminica, femeile mironosite au venit cu miresme la mormantul lui Hristos, cu care aveau de gand sa unga, dupa obicei, trupul lui Iisus. Se pare ca Maria Magdalena, venita cu celelalte femei, ajunge prima la mormant si uimita de vederea pietrei ridicate si a mormantului gol, nu le mai asteapta pe celelalte femei si alearga sa le vesteasca apostolilor cele petrecute. Ea nu mai vede ingerul, care le intampina pe celelalte femei si nici nu-i asculta mesajul - ca Hristos a inviat.

La mormant ajung si Ioan si Petru. Maria Magdalena, care ii urmase pe cei doi ucenici, nu pleaca de la mormant, ramane aici sa planga. Gandul ei era ca trupul lui Iisus fusese furat. Pe cand plangea, potrivit Scripturii, i se arata doi ingeri. Dupa putin timp, i se arata si Hristos, pe care Il aseamana pentru inceput cu un gradinar, caruia ii cere sa-i vesteasca unde a fost pus Hristos. Dupa ce are loc recunoasterea lui Hristos, primeste misiunea sa mearga si sa vesteasca ucenicilor: "Mergi la fratii Mei si le spune: Ma voi sui la Tatal Meu si Tatal vostru".

Maria Magdalena propovaduieste in Biserica primara

Potrivit Traditiei, Maria Magdalena va fi prezenta in Fenicia, Egipt, Siria si Roma, pentru a propovadui invatatura lui Hristos. Se vorbeste si de faptul ca l-a tamaduit pe imparatul Tiberiu (14-37 d.Hr.), care avea un ochi bolnav.

A fost inmormantata intr-o pestera din Efes, loc ce va deveni locas de tamaduire pentru multe neputinte. In anul 899, imparatul Leon al VI-lea Filosoful a poruncit ca moastele Sfintei Maria Magdalena sa fie mutate la Constantinopol, pentru a fi asezate in Manastirea "Sfantul Lazar". Racla cu mana stanga a Sfintei Maria Magdalena este prezenta la Manastirea "Simonos Petra" din Sfantul Munte Athos.

Adrian Cocosila

SF.RAFAIL SI PARTENIE DE LA AGAPIA

(21 iulie)

Sfintii Cuviosi Rafael si Partenie sunt doi sfinti romani, vietuitori in obstea monahala de la Manastirea Agapia Veche, in judetul Neamt. La aceasta sihastrie nemteana s-au proslavit cei trei sfinti cuviosi Rafail, Partenie si Ioan de la Rasca, si pana acum doua veacuri staruia de datina inchinarea solemna si obsteasca la sfintele lor moaste, asa cum ne-a lasat scris marele mitropolit Dosoftei.

Canonizarea sfintilor din judetul Neamt, printre care si a Cuviosilor Rafael si Partenie de la Agapia Veche, a fost aprobata de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in sedinţa de lucru din 5-7 martie 2008. Astfel, in data de 5 iunie, la Manastirea Neamt, in cadrul Sfintei Liturghii, oficiate cu prilejul sarbatorii Inaltarii Domnului, a avut loc proclamarea solemna a canonizarii a noua parinti cuviosi din tinutul Neamtului: Cuviosii Simeon si Amfilohie de la Pangarati (7 septembrie), Sfantul Cuvios Chiriac de la Tazlau (9 septembrie), Sfintii Cuviosi Iosif si Chiriac de la Bisericani (1 octombrie), Sfintii Cuviosi Rafael si Partenie de la Agapia Veche (21 iulie), Sfantul Cuvios Iosif de la Varatec (16 august) si Sfantul Cuvios Ioan de la Rasca si Secu (30 august). Mai apoi, in data de 21 iulie 2008 a avut loc proclamarea locala a canonizarii Sfintilor Cuviosi Rafael si Partenie, prin savarsirea Sfintei Liturghii, la Manastirea Agapia Veche.

 

Sfantul Cuvios Rafael s-a nevoit in vechiul asezamant monahal de la Agapia Veche, in veacul al XVI-lea, fiind cinstit ca sfant inca din secolul al XVII-lea, mai ales in Moldova. Documentele arata ca insusi Sfantul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, i-a cinstit moastele. In vechele pomelnice monahale, sfantul apare trecut sub forma "fericitul staret Rafail".

Sfantul Cuviosul Partenie este un alt nevoitor din obstea de la Agapia Veche, traitor in secolul al XVII-lea, ca urmas al vechilor sihastri. Despre el, traditia spune ca a sihastrit in locul numit "muntele Scaunele", la un kilometru mai sus de actuala manastire. Sfantul Partenie a vietuit dupa modelul pustnicilor dinaintea lui, astfel: ziua se ruga in singuratate, mai ales cu Psaltirea, pe care o stia pe dinafara, iar la apusul soarelui gusta putina paine si legume fierte, dupa care toata noaptea rostea rugaciunea lui Iisus, in timp ce impletea cosuri.

Manastirea Agapia Veche, poiana sfintilor.

Manastirea Agapia Veche este un locas monahal situat catre nord, la aproximativ doi kilometri de Manastirea Agapia Noua (din vale), intr-o poiana adapostita de paduri inalte si dese. Inceputurile vietii monahale de pe aceste locuri au facut-o calugarii sihastri. In a doua jumatate a secoului al XIV-lea, monahii iubitori de liniste si rugaciune, sub conducerea cuviosului Agapie, venit de la Manastirea Neamt, au ridicat un schit din lemn, pe locul numit astazi "Livada Parintilor".

Cu timpul, numarul sihastrilor a crescut, biserica din poiana devenind neincapatoare. Drept urmare, pe la mijlocul secolului al XVI-lea, domnitorul Moldovei, Petru Rares si doamna Elena au contribuit la constructia unei noi biserici din piatra, pe locul celei vechi, pe care au inzestrat-o cu odoare si mosii. Biserica acestora, cazuta in ruina, purtand hramul "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil", a fost reconstruita si ctitorita in anul 1680 de catre Anastasia Doamna, sotia lui Gheorghe Duca-Voda, adaugandu-i un nou hram, "Schimbarea la Fata a Domnului" (6 august), care se pastreaza si astazi.

Deplasarile de teren de pe teritoriul manastirii au produs stricaciuni mari, necesitand numeroase consolidari si renovari. Astfel, in perioada anilor 1990-1994, a fost necesara demolarea bisericii si inaltarea unui nou lacas, pe o temelie de beton armat, placata cu piatra, bine implantata in roca muntelui. Biserica, mult mai inalta si mai incapatoare este construita din barne groase din brad, imbracate in exterior cu dranita, cu pereti ornamentati, cu un brau sculptat, din stejar.

 

Sihastria de la Agapia Veche a fost un nucleu de credinta ortodoxa si de cultura romaneasca, in care pustnicii au trait intr-o desavarsita duhovnicie, unii dintre ei fiind proslaviti dupa moarte, in randul sfintilor: Cuviosul Agapie Sihastrul, Cuviosul Eufrosin Sihastrul (sihastrii din muntele Scaunele), Cuviosii parinti Evloghie, Pimen, Mihail, Vasile si Paisie (secolele XVI-XVII), Sfantul Rafail si Sfantul Partenie. Acesti cuviosi parinti sunt amintiti si de parintele prostosinghel Ioanichie Balan, in Patericul romanesc.

Sfantul Cuvios Rafael de la Agapia Veche

Sfantul Rafael s-a nascut in anul 1560, in satul Bursucani, comuna Balabanesti, aflata in nordul judetului Galati. De curand, in satul natal al sfantului, pe locul unui fost schit, s-a pus temelia unui nou asezamant monahal, numit Schitul Zimbru (metoc al Manastirii Adam). Astfel, odata cu oficializarea cinstirii sale in Biserica Ortodoxa Romana, Cuviosul Rafael a devenit unul dintre ocrotitorii Eparhiei Dunarii de Jos.

Incepand cu secolul al XVI-lea, multi sihastri s-au retras in "codrii Adamului", vietuind in asceza si neincetata rugaciune. Urmand probabil acestor nevoitori, Sfantul Rafail a luat si el drumul manastirii, oprindu-se in padurile dese de la Agapia din Deal, unde calugarii nemteni duceau o viata deosebit de inalta.

Candva intre anii 1580-1585, la pustnicii din Agapia, unde mireasma rugaciunii se raspandea pretutindeni, a poposit tanarul sfant, imbracat in haine taranesti, cu fata sfioasa, cu multa evlavie in suflet si cu dor de viata aleasa. In acea vreme erau, la Agapia Veche, parinti imbunatatiti in cele duhovnicesti, care se nevoiau ziua si noaptea. Primind binecuvantare de a ramane in obste, tanarul ravnitor nu va mai parasi vreodata dealurile Agapiei.

La tunderea in monahism, tanarul a primit numele de Rafael. Odata primind harul monahal, Rafael se va nevoi neincetat, ziua si noaptea. Smerenia, fiind cea mai mare putere duhovniceasca, deoarece numai ea singura inlatura duhul mandriei, a fost mult simtita si inmultita de catre tanar. Aprinzandu-se in inima lui o dorinta de neinfrant dupa mai multa liniste, sfantul a primit binecuvantarea de a se retrage in singuratate, numai o data la cateva zile el coborand in obste.

Dupa mai multi ani petrecuti in singuratate si nevointe smerite, Sfantul Rafail a coborat in obstea monahala, unde a fost ales duhovnic. Se crede ca, in cele din urma, sfantul Rafael a fost ales chiar staret al manastirii. In toate pomelnicele vechi si mai noi, precum si in "Sinodicul manastirii", scris in anul 1869, intocmit dupa cele mai vechi pomelnice, cum se subliniaza in prefata, pomelnice care s-au distrus, la capitolul "Stareti si duhovnici", parintele Rafael apare al doilea, dupa sihastrul Agapie, intemeietorul schitului Agapia Veche, si este numit "fericitul staret Rafail".

Rafael a ajuns, in scurta vreme, un mare indrumator duhovnicesc, nenumarati crestini venind la acesta, pentru binecuvantare si sfatuire. Inca din timpul vietii, ca si dupa fericita adormire intru Domnul, sfantul s-a aratat facator de minuni. Sfantul Rafael a adormit in Domnul candva intre anii 1640-1645, la varsta de peste 80 de ani.

La numai sapte ani de la inmormantare, cand parintii au desfacut mormantul, trupul sau a fost aflat neputrezit si frumos mirositor. Dupa rugaciuni indelungate si dezlegari, ramanand nedesfacut, trupul sfantului a fost asezat intr-o racla de lemn, in biserica schitului.

Sfantul Mitropolit Dosoftei al Moldovei il considera sfant pe parintele Rafail, cinstindu-i moastele cu mare evlavie. Plecandu-se cu multa smerenie, mitropolitul a sarutat Sfintele Moaste ale Cuviosului Rafael, lasand o insemnare in cartea sa, "Vietile Svintilor" sau "Prologariu", din anul 1686, tiparita la Iasi, la fila 152, de la 9 iunie: "Si din Rumani multi sunt carii am si vazut viata si traiul lor, dar nu s-au cautat, fara numai Daniil de Vooronet si Rafail de Agapia, si am sarutat si sfintele moasti." In vremuri de prigoana insa, Sfintele Moaste au fost ascunse, acestea ramanand neaflate pana astazi.

Sfantul Cuvios Partenie de la Agapia Veche

Sfantul Partenie, un alt sfant cuvios parinte, vietuitor in obstea monahala de la Agapia din Deal, si vrednic urmas al sihastrilor de demult, a vietuit in aceste locuri prin secolul al XVII-lea. Partenie a fost ucenic al staretului Eufrosin, ctitorul manastirii din "Livada Parintilor", de la care si primeste tunderea in monahism.

Potrivit traditiei locului, se crede ca acest sfant cuvios s-a nevoit in singuratate, in locul numit "muntele Scaunele". Nevointa parintilor de aici era una deosebit de inalta, precum urmeaza: ziua se rugau in singuratate, mai ales cu Psaltirea, pe care o stiau pe dinafara, iar la apusul soarelui, gustau putin din paine si legume fierte, dupa care toata noaptea se nevoiau, rugandu-se cu rugaciunea lui Iisus, iar cu mainile impletind cosuri. Cond oboseau, ei se odihneau putin, sezand pe scaune de lemn.

Cuviosul Partenie, renumit pentru rugaciunea si blandetea lui, este si el, asemenea lui Rafael, numarat in randul staretilor de la Agapia. Sfantul s-a ostenit mult spre a putea aduce in obste carti duhovnicesti, cu greu de gasit in vremea aceea. Inca din timpul vietii, cuviosul Partenie a fost cunoscut ca facator de minuni.

Sfantul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, care a cunoscut multi calugari cu viata duhovniceasca din Moldova, il numara pe Cuviosul Partenie printre sfintii romani carora "le-a vazut viata si traiul". Astfel, dupa adormirea sa intru Domnul, in anul 1660, cand trupul i-a fost dezgropat, acesta a fost aflat nestricat si frumos mirositor.

*

Particele din Moastele Sfintilor Rafael si Partenie se afla la Sihastria de la Agapia Veche (2 km mai sus de Manastirea Agapia din Vale; 12 km sud-vest de Targu Neamt; 48 km nord de Piatra Neamt) si la Manastirea Putna (la 30 km nord-vest de Radauti, judetul Suceava). Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi !

Teodor Danalache

Teodor Danalache

SFANTA MACRINA

Sfanta Macrina s-a nascut in anul 327 si a fost sora Sfantului Vasile cel Mare si a Sfantului Grigorie de Nyssa. Sfanta Macrina a fost cea mai mare din cei zece copii ai acestei familii.

Sfanta Macrina a fost logodita cu un tanar nobil, care dupa un timp a murit. Cand logodnicul ei a murit, Macrina nu a mai dorit sa se logodeasca cu alt barbat, spunand ca: "Nu este drept ca fecioara logodita o data cu un barbat sa caute dupa aceea iar logodna; chiar si dupa legea firii, trebuie sa fie o singura logodna, asa cum este o singura nastere, si o singura moarte."

Dupa moartea logodnicului ei, Macrina intra in monahism impreuna cu mama sa, Emilia, nevoindu-se in asceza aspra.

Dupa un timp, mama sa Emilia si fratele sau, Sfantul Vasile cel Mare, au trecut la cele vesnice. La noua luni dupa moartea Sfantului Vasile, Sfanta Macrina a fost vizitata de Sfantul Grigorie de Nyssa, care a aflat-o pe patul mortii. Cei doi isi impartasesc amintiri despre Sfantul Vasile, vorbesc despre natura omeneasca, dumnezeiasca iconomie si despre viata de apoi.

Cu putin inainte de ceasul iesirii sufletului ei, Macrina s-a rugat Domnului astfel: "Stapane Atotputernice Doamne, Carele dai odihna trupurilor noastre prin somnul mortii pentru o vreme, Tu iara le vei scula pre ele la buciumul cel de apoi. Iarta-mi mie pacatele mele, Stapane Doamne lisuse Hristoase, si da-mi mie cu suflet curat sa ies inaintea Ta din acest trup stricacios, daruieste-mi mie ca sufletul meu fara de pacat sa se inalte, ca tamaia inaintea Ta." Dupa aceea s-a insemnat cu semnul Sfintei Cruci pe frunte, ochi, fata si inima, si si-a dat sufletul.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
- Sfantului Cuvios Die, facatorul de minuni;
- A patru Sfinti Sihastri;
- A Sfantului Teodor, arhiepiscopul Edesei;
- Aflarea moastelor Sfantului Cuvios Serafim de Sarov.

Maine, facem pomenirea Sfantului Proroc Ilie.

Calendar Ortodox 

DIAVOLUL SE POATE MANTUI

Citind dintr-o carte minunată, m-am gandit să vă împărtăşesc şi vouă din cele citite acolo. Cartea se numeste " Cu durere si dragoste pentru omul contemporan " de cuviosul Paisie Aghioritul. Cartea este scrisă sub formă de interviu.Sincer, aş scrie aici toată cartea pentru că este minunata asa că cel mai bine o recomand spre a fi citită.Sunt multe explicatii cu mult tâlc ale părintelui.Una dintre ele îmi răspunde la multe intrebari pe care le-am avut cu priviţă la putinţa diavolului de a se mântui.Ma intrebam daca legea, Dumnezeu , îi mai poate transforma din nenorocirea in care sunt sărmanii draci.Trebuie sa mentionez ca parintele Paisie vedea din duh si de multe ori a stat fata catre fata cu diavolii.Ba mai mult decat atat de multe ori i se facea mila de ei.Ceea ce sfinţenia sa grăieşte, porneste din duh. Să vedem ce spune parintele Paisie Aghioritul :

Diavolul nu vrea să se pocaiască

" Bunul Dumnezeu i-a făcut pe îngeri.Însă unii dintre îngeri, din mândria lor, au căzut şi s-au făcut diavoli.Bunul Dumnezeu a plăsmuit pe om, creatură desăvârşită, ca să completeze ceata cea căzută îngerilor.De aceea diavolul invidiază mult pe om.Diavolii strigă :"Noi am gresit odată şi ne tiranizezi, şi aceştia care greşesc de multe ori, îi ierţi" .Da, dar oamenii se pocaiesc. Acestia, desi erau îngeri, au ajuns diavoli, şi în loc să se pocăiască, se fac mai vicleni şi mai răi şi s-au pus cu mânie să distrugă făpturile lui Dumnezeu. Luceafărul era din cea mai luminată ceată.Dar în cele din urma...Din mândrie diavolii s-au îndepărtat de Dumnezeu cu mii de ani înainte şi continuă să se depărteze din mândrie şi să rămână nepocăiti.
Un "Doamne miluieste" dacă ar spune, Dumnezeu ar face ceva şi pentru ei.Să spună un "am greşit" , dar nu spun "am greşit" . Daca diavolul ar fi spus "am greşit" ar fi devenit din nou înger. Dragostea lui Dumnezeu nu are margini.Însă diavolul are voinţa înţepenită, invidie, egoism, nu vrea să se plece, nu vrea să se mântuiască.Infricoşător lucru! Si aceasta desi au fost îngeri!
- Părinte, diavolul îşi aduce aminte de starea lui de mai înainte ?
- Dacă îşi aduce aminte spui ? El este foc şi urgie, pentru că nu vrea să se facă alţi îngeri care sa-i înlocuiască. Şi cu cât înaintează se face mai rău.Sporeşte în răutate şi invidie.
O , dacă ar simţi cineva ticăloşia diavolului, ar plânge zi şi noapte.Aici, cand un om bun vede pe cineva că se schimbă, se face criminal, oare cât se mâhneste ? Cu atât mai mut văzând nu un om, ci un înger! Odată pe un monah l-a durut mult de diavoli, si rugându-se în genunchi cu capul la pământ, spunea: " Tu eşti Dumnezeu şi dacă vrei, poţi afla un chip ca să se mântuiască şi aceşti diavoli nefericiţi, care, mai întâi având o slavă atât de mare, acum au toata răutatea şi drăcia lumii si dacă nu ne-ai păzi, ne-ar fi distrus pe toţi oamenii". Deci în timp ce zicea aceste cuvinte, rugându-se cu durere, vede un cap de câine alături de el ce îi scotea limba şi-şi bătea joc de el.Se vede că Dumnezeu a îngăduit asta , ca să-l înştiinţeze pe monah că El este gata să-i primească, numai să se pocăiască, dar ei nu vor mântuirea lor.Vedeţi, căderea lui Adam s-a îndreptat prin venirea lui Dumnezeu pe pământ, prin întrupare.In timp ce căderea diavolului nu se poate îndrepta fără să se smerească.Diavolul nu se îndreapta pentru că nu vrea.Stiţi cât s-a bucura Hristos ! Si omul, numai când nu vrea nu se îndreaptă.
Smerenia are mare putere şi topeste diavolul.Este cel mai puternic şoc pentru diavol.Acolo unde există smerenie, diavolul nu are loc.Si acolo unde nu există diavol e firesc să nu existe ispite.Odată un pustnic a silit pe un aghiuţă să spună :" Sfinte Dumnezeule..." . A spus aghiuţă Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte " dar nu spunea "miluieşte-ne pe noi !".Nimic.Dacă ar fi spus ar fi devenit înger.

Orice am face e nevoie de smerenie - dragoste - nobleţe. Lucrurile sunt simple.Noi le complicăm.Pe cât putem sa facem ceea ce e complicat diavolului şi uşor omului.Dragostea şi smerenia sunt grele pentru diavol şi uşoare pentru om. Intr-un minut omul poate deveni înger sau drac. Cum? Cu smerenia sau mândria. Ce, oare au trebuit ore întregi ca Luceafărul să se facă diavol din inger? S-a făcut în câteva secunde.Modul cel mai uşor ca să ne mântuim este dragostea şi smerenia.De aceea să începem cu dragostea şi smerenia şi după aceea vom înainta şi cu celelalte.Să vă rugaţi să pricinuim mare bucurie lui Hristos şi mâhnire lui aghiuţă, mai ales că îi place iadul şi nu vrea să se pocăiască.

Plângerea-n credintă

Asear-am plâns cu Mama mea Sfinţită
Ţinând icoana Ei la pieptul meu,
Chiar dacă ştiu că-s fiica Ei iubită,
Să părăsesc păcatul, mi-este greu.

Aşa icoana Mamei mele plânge,
Căci eu covoare de păcat păşesc
Şi Crucea lui Hristos plină de sânge,
Aşteaptă ca măcar să o privesc.

Am început să dărâmăm biserici
Cu necredinţa noastra luptatoare,
Am început să aruncăm în clerici
Cu hule şi cuvinte arzătoare.

Hristos ne stă pe buze când cădem,
Cu semnul Sfintei Cruci pe trup umblăm,
Orfanii şi bătrânii nu-i vedem,
Dar suntem sfinţi, căci seara ne-nchinăm.

Cu pumnu'-n piept mărturisim credinţa,
Cu posturi tot mai aspre ne mândrim,
În suflet nu se vede pocăinţa,
Dar aşteptăm că să ne mântuim.

Aseară Maica mea Sfinţită-a plâns
Şi eu nu am mai stat să plâng cu Ea,
Căci faţa cu păcate iar mi-am uns ...
Doar Ea o să mă ierte, dacă vrea.

Ce fel de christofor poţi fi numit
Când râzi de aşteptarea lui Iisus?
Cu fiecare gând L-ai amăgit,
Cu locuri rău famate L-ai pătruns.

Prin locuri nesfinţite L-ai târât
Cu lucruri de păcat L-ai murdărit
De Sfânta Liturghie n-ai ştiut
Copilul meu, hai, zi-mi că n-ai pierit!

La omenire Maica se închină
Şi moare pentru tot ce-i omenesc,
Iar Fiul ei ne ceartă când suspină:
O, mama mea, ce mult eu te iubesc!

Creştinilor de pretutindeni
Cu luare-aminte să păşim,
Să ne-ndreptăm spre vindecare,
Caci doar aşa ne mântuim!

SF.ATINOGHEN

 

Sfantul Atinoghen a trait in vremea imparatului Diocletian (284-305). Sfantul Atinoghen a vietuit impreuna cu zece ucenici intr-o manastire de langa cetatea Sevastiei si a fost episcop al Pidahtoei.

Dregatorul Filomarh i-a cerut sa lepede credinta in Hristos si sa aduca jerfe idolilor. Atinoghen a refuzat si a marturisit: "O, prigonitorule, cei de care zici ca au pierit nu au pierit deloc, ci se afla acum in ceruri, bucurandu-se cu ingerii."

Pentru ca refuza sa implineasca porunca lui Filomarh, va fi supus la multe chinuri. Inainte de a fi decapitati, un inger al Domnului s-a pogorat si i-a intarit. Dupa ce ucenicii sai au fost ucisi, s-a auzit un glas din cer, zicandu-i: "Astazi, cu Mine si cu ucenicii tai, vei fi in rai si toata dorinta ta se va implini".

Sfantul Atinoghen dupa ce a auzit aceste cuvinte, si-a plecat cu veselie capul sub sabie si asa a trecut la cele vesnice.

Sfantul Vasile cel Mare ii atribuie Sfantului Atinoghen imnul „Lumina lina”, din randuiala Vecerniei. Particele din moastele Sfantului Atinoghen se afla in biserica Manastirii Stavropoleos din Bucuresti.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
- Sfantului Mucenic Avudim;
- Sfantului Mucenic Faust;
- Sfantului Antioh, fratele Sfantului Mucenic Platon;
- Sfintilor 15.000 de mucenici din Pisidia;
- Sfintilor Parinti care au participat la al IV-lea Sinod Ecumenic de la Calcedon.

Maine, facem pomenirea Sfintei Mucenite Marina.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

CHIRIC SI IULITA

Sfintii Chiric si Iulita

 

Sfanta Iulita a trait in vremea imparatului Diocletian (284-305). A ramas vaduva la putin timp dupa nasterea fiului ei, Chiric. Cand Diocletian a declansat persecutiile impotriva crestinilor, Sfanta Iulita si-a luat fiul si a plecat din Iconia in Seleucia. Aici este arestata si dusa inaintea judecatorului sub acuzatia ca este crestina. Judecatorul, ca sa o faca sa-si lepede credinta in Hristos, l-a luat pe Chiric pe genunchi si i-a adresat cateva cuvinte. Chiric, desi avea doar trei ani, a strigat: "Eu sunt crestin si vreau cu mama mea!". In urma acestor cuvinte, judecatorul l-a lovit pe Chiric cu piciorul, iar copilul s-a rostogolit pe treptele de piatra si si-a dat duhul. Dupa chinuri cumplite, Iulitei i s-a taiat capul. Moastele sfintilor mucenici Chiric si Iulita sunt facatoare de minuni. O parte din sfintele lor moaste se afla la Ohrida, in Biserica Sfintei Nascatoare de Dumnezeu Vindecatoarea.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
- Sfantului Cuvios Iosif, arhiepiscopul Tesalonicului;
- Sfantului Vladimir, luminatorul Rusiei;
- Sfantului Mucenic Lolian.

Maine, facem pomenirea Sfantului Ierarh si Mucenic Atinoghen.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

NICODIM ARGHIORITUL

Sfântul Nicodim Aghioritul s-a născut în anul 1749 în insula Naxos din arhipelagul Cicladelor (Grecia). Părinții săi, pioși și cu frica de Dumnezeu, i-au dat numele Nicolae la Sfântul Botez și l-au încredințat preotului satului ca să-l învețe să citească. Spre deosebire de ceilalți copii, nu-i plăceau jocurile zgomotoase, dedicându-și timpul liber lecturilor. Fusese înzestrat de Dumnezeu nu numai cu o inteligență vie, ci și cu o memorie ieșită din comun, care îi permitea să rețină pe dată tot ceea ce citea și să repete apoi totul fără nici o greșeală. Trimis la Smirna la vârsta de 16 ani pentru a urma învățătura dascălului Ierotei la Școala Evanghelică, se face plăcut tuturor, învățătorului și confraților, pentru blândețea sa și rafinamentul deprinderilor sale. În afara Literelor profane și a diferitelor discipline ale științelor sacre, mai învață latina, franceza și ajunge să stăpânească greaca veche, ceea ce îi permite să îndeplinească misiunea pe care i-o pregătise Dumnezeu: să facă accesibile poporului grec ortodox aflat sub asuprire comorile Tradiţiei Bisericii.
După patru ani de studii la Smirna, ca urmare a unei campanii militare rusești, otomanii ii omoară pe grecii din regiune, astfel că Sfântul Nicodim este constrâns să se întoarcă la Naxos, în patria sa. Îi întâlnește acolo pe călugării Grigore, Nifon si Arsenie, exilați din Sfântul Munte din cauza controversei "Colivelor", iar aceștia îi trezesc dragostea pentru viața monahală și îl inițiază în practica ascezei și a rugăciunii interioare. Aceștia îi spun că la Hidra locuia un om de o mare virtute, versat în doctrina Părinţilor Bisericii, Mitropolitul Macarie de Corint. Nicolae se duse dar la el cum se duce cerbul însetat la izvorul apelor și găsi în jurul Sfântului Ierarh o mare comuniune de gândire și de aspirații în ceea ce privea necesitatea de a edita de urgență și de a traduce izvoarele Tradiției bisericesti. Acolo îl cunoaște și pe renumitul sihastru Silvestru din Cezareea, care trăia într-o chilie retrasă nu departe de oraș. Acest om sfânt îi făcu elogiul plăcerii vieții în singurătate cu asemenea ardoare, încât Nicolae se hotărî să nu mai zăbovească și să ia jugul ușor și blând al lui Hristos. Luând scrisori de recomandare din partea lui Silvestru, se îmbarcă spre Muntele Athos (1775).
Intră mai întâi în Mănăstirea Dionisiu, unde primește repede haina monahicească sub numele de Nicodim. Numit secretar și lector, devine la scurt timp modelul tuturor fraților, atât în serviciile pe care le înfaptuia cu supunere și fără să crâcnească, precum și în sârguința pe care o demonstra în rugăciune și asceză. Se întindea cu fiecare zi tot mai înainte, făcând carnea trupului să se supună minții și pregătindu-se astfel pentru luptele vieții isihaste.

SOBORUL SF ARHANGHEL MIHAIL SI GAVRIIL

Pe data de 8 noiembrie, Biserica cinsteste intreg soborul (adica adunarea) Puterilor ceresti celor fara de trup (adica al ingerilor), ai carui fruntasi sunt Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, numiti la noi si Sfintii Voievozi. Dupa traditia biblica, arhanghelii (ingeri statatori dinaintea Tronului dumnezeiesc si purtatori la cer ai rugaciunilor celor drepti) sunt in numar de 7, dar in textele canonice nu apar nominalizati decat 3: Mihail, Gavriil si Rafail. In iconografia rasariteana este uneori reprezentat si un al patrulea arhanghel, nementionat in Biblie: Uriil.

Mihail este tinut, atat in Vechiul cat si in Noul Testament, drept capetenie a "ostirilor ceresti", fiind pedepsitorul direct al lui Lucifer (Satana), pe care l-a izgonit din cer ("Vazut-am pe Satana ca fulgerul cazand din cer") atunci cand acesta s-a trufit impotriva Ziditorului ("Pune-voi scaunul meu deasupra norilor" si "Voi fi asemenea Celui Preainalt").

In ce-l priveste pe Gavriil, acesta apare, in ambele Testamente, drept calauzitorul spre adevar si vestitorul ceresc cel mai de seama al Cuvantului dumnezeiesc, el fiind si cel ce-a vestit-o pe Sf. Fecioara ca avea sa devina Maica lui Dumnezeu ("Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei...").

Sfintii Mucenici Proclu si Ilarie

 

Sfintii Proclu si Ilarie s-au nascut in cetatea Calipt din Asia. Ei au luat mucenicia in vremea imparatului Traian (98-117). Proclu era unchiul lui Ilarie si pentru ca a marturist ca este crestin a fost supus la multe chinuri.

"Care este neamul tau?" l-a intrebat judecatorul pe Proclu. Iar Procul i-a zis: "Neamul meu este Hristos, iar nadejdea mea Dumnezeu." Cand judecatorul -a amenintat cu schingiuirile, Proclu a zis: "Daca tu, judecatorule, te temi sa nu calci porunca imparatului tau, de frica mortii acesteia trupesti cu care esti amenintat, oare cu atat mai mult nu suntem datori noi crestinii sa ne temem a calca porunca lui Dumnezeu, de frica sa nu cadem in moartea cea vesnica!"

In vreme ce Proclu era torturat, a venit si Ilarie inaintea judecatorului si i-a zis: "Si eu sunt crestin." Dupa torturi prelungite, Proclu a fost rastignit pe o cruce, iar la trei zile de la moartea unchiului sau, Ilarie a fost decapitat.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
- Sfintei Veronica;
- Sfantului Cuvios Mihail Maleinul;
- Sfantului Mucenic Serapion cel Nou;
- Sfintilor Mucenici Andrei Stratilatul, Faust si Mina;
- Sfantului Mucenic Mamant.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei

În anii când eram flăcău mă rugam pentru cei ce mă ocărau; spuneam: „Doamne, nu le socoti lor păcatele lor faţă de mine”. Dar, deşi iubeam să mă rog, totuşi n-am scăpat de păcat. Domnul însă nu şi-a adus aminte de pă­catele mele şi mi-a dat să iubesc oamenii, şi sufletul meu doreşte ca lumea întreagă să se mântuiască şi să fie în îm­părăţia cerurilor, să vadă slava Domnului şi să se desfă-teze de iubirea lui Dumnezeu.

Judec după mine însumi: dacă Domnul m-a iubit atât, aceasta înseamnă că pe toţi păcătoşii El îi iubeşte ca şi pe mine.

O, iubire a Domnului! N-am putere să o descriu, căci e nemăsurat de mare şi minunată.

Harul lui Dumnezeu dă putere de a iubi pe Cel iubit; şi sufletul e neîncetat atras spre rugăciune şi nu poate uita pe Domnul nici măcar pentru o secundă.

Îubitorule de oameni, Doamne, cum n-ai uitat pe robul Tău păcătos, ci cu milostivire Te-ai uitat la mine din slava Ta şi în chip neînţeles mi Te-ai arătat mie?

Te-am supărat şi întristat totdeauna, dar Tu, Doamne, pentru o mică schimbare mi-ai dat să cunosc marea Ta milostivire şi nemăsurata Ta bunătate.

Privirea Ta liniştită şi blândă a atras sufletul meu.

Ce să-Ţi dau în schimb, Doamne, sau ce laudă să-Ţi cânt?

Tu dai harul Tău, ca sufletul să se aprindă neîncetat de iubire şi să nu cunoască odihnă nici ziua, nici noaptea de la iubirea lui Dumnezeu.

Amintirea Ta încălzeşte sufletul meu; nicăieri pe pă­mânt el nu-şi găseşte odihnă afară de Tine. De aceea Te caut cu lacrimi şi iarăşi Te pierd, şi iarăşi mintea mea vrea să se desfete de Tine, dar Tu nu-Ţi arăţi Faţa Ta, pe Care sufletul meu o doreşte ziua şi noaptea.

Doamne, dă-mi să Te iubesc numai pe Tine.

Tu m-ai zidit, Tu m-ai luminat prin Sfântul Botez, Tu mi-ai iertat păcatele şi mi-ai dat împărtăşirea Preacuratu­lui Tău Trup şi Sânge; dă-mi şi puterea de-a rămâne tot­deauna întru Tine.

Doamne, dă-ne pocăinţa lui Adam şi sfânta Ta smerenie.

Tânjeşte sufletul meu pe pământ şi doreşte cerul.

Domnul a venit pe pământ ca să ne ridice acolo unde sade El, Preacurata Sa Maică, Care I-a slujit pe pământ spre mântuirea noastră, ucenicii Lui şi cei ce au urmat Domnului.

Acolo ne cheamă Domnul cu toate păcatele noastre.

Acolo vom vedea pe Sfinţii Apostoli care sunt întru slavă pentru că au vestit Evanghelia; acolo vom vedea pe sfinţii proroci, şi pe sfinţiţii ierarhi — învăţătorii Bisericii; acolo vom vedea pe cuvioşii care s-au nevoit în posturi să-şi smerească sufletul; acolo sunt proslăviţi nebunii pentru Hristos, căci ei au biruit lumea.

Acolo vor fi proslăviţi toţi câţi s-au biruit pe ei înşişi, câţi s-au rugat pentru întreaga lume şi câţi au purtat în­tristarea întregii lumi, căci au fost plini de iubirea lui Hristos, iar iubirea nu rabdă să piară nici măcar un singur suflet.

Acolo vrea să se veselească şi sufletul meu, dar nimic necurat nu intră aici unde se intră prin mari întristări, cu duh înfrânt şi cu multe lacrimi; numai copiii care au păzit harul Sfântului Botez intră aici fără întristări, şi acolo prin Sfântul Duh cunosc pe Domnul.

Sufletul meu tânjeşte totdeauna după Dumnezeu şi se roagă ziua şi noaptea, căci numele Domnului e dulce şi desfătător pentru sufletul care se roagă şi aprinde sufletul de iubire pentru Dumnezeu.

Mult am trăit pe pământ şi am văzut şi am auzit multe. Am auzit multă muzică, şi ea a desfătat sufletul meu. Şi m-am gândit: dacă această muzică e atât de desfătată, cum va desfăta sufletul cântarea cerească, unde prin Duhul Sfânt Domnul este slăvit pentru pătimirile Lui?

Sufletul trăieşte mult pe pământ şi iubeşte frumuseţea pământului; iubeşte cerul şi soarele, iubeşte grădinile fru­moase, marea şi râurile, pădurile şi câmpiile; iubeşte su­fletul şi muzica şi toate aceste lucruri pământeşti desfă-tează sufletul. Dar când cunoaşte pe Domnul nostru Iisus Hristos, atunci nu mai vrea să vadă nimic pământesc.

Am văzut împăraţi ai pământului în slava lor şi am preţuit acest lucru, dar când sufletul cunoaşte pe Domnul, atunci va socoti puţin lucru toată slava împăraţilor; sufle­tul tânjeşte atunci neîncetat după Domnul şi, nesăturat, ziua şi noaptea, doreşte să vadă pe Cel Nevăzut, să pipăie pe Cel Nepipăit.

Dacă sufletul tău îl cunoaşte, Duhul Sfânt îţi va da să înţelegi cum învaţă El sufletul să cunoască pe Domnul şi ce dulceaţă e în aceasta.

Milostive Doamne, luminează noroadele Tale ca să Te cunoască pe Tine, să cunoască cum ne iubeşti Tu pe noi.

Minunate sunt lucrurile Domnului: din pământ 1-a al­cătuit pe om şi acestei ţărani i-a dat să-L cunoască prin Duhul Sfânt, aşa încât omul spune: „Domnul meu şi Dum­nezeul meu”; şi spune aceasta din plinătatea credinţei şi iubirii.

Ce lucru mai mare mai poate căuta sufletul pe pământ?

Mare minune: dintr-o dată sufletul cunoaşte pe Zidi­torul Lui şi iubirea Lui.

Când sufletul vede pe Domnul, cât de blând şi smerit este, atunci se smereşte şi pe sine însuşi până la sfârşit şi nu mai doreşte nimic cum doreşte smerenia lui Hristos; şi cât timp va trăi sufletul pe pământ, nu va înceta să do­rească şi să caute această smerenie neînţeleasă pe care n-o poate uita.

Doamne, cât de mult îl iubeşti Tu pe om!

Milostive Doamne, dă harul Tău tuturor noroadelor pă­mântului, ca ele să Te cunoască pe Tine, căci fără Duhul Tău Cel Sfânt omul nu poate să Te cunoască şi să înţeleagă iubirea Ta.

Doamne, trimite peste noi pe Duhul Tău Cel Sfânt, căci Tu şi toate ale Tale se cunosc numai prin Sfântul Duh, pe Care L-ai dat la început lui Adam, apoi sfinţilor proroci şi pe urmă creştinilor.

Doamne, dă tuturor noroadelor Tale să înţeleagă iubirea Ta şi dulceaţa Duhului Sfânt, ca oamenii să uite durerea pământului şi să lase tot răul, să se alipească de Tine prin iubire şi să trăiască în pace, făcând voia Ta spre slava Ta.

Doamne, învredniceşte-ne de darurile Sfântului Duh, ca să cunoaştem slava Ta şi să trăim pe pământ în pace şi iubire, ca să nu mai fie nici ură, nici război, nici duşmani, ci să împărătească numai iubirea şi să nu mai fie nevoie nici de armate, nici de închisori şi să fie uşor de trăit pen­tru toţi pe pământ.

Mă rog Ţie, Milostive Doamne, dă tuturor noroadelor pământului să Te cunoască prin Duhul Sfânt.

Cum mi-ai dat mie, păcătosului, să Te cunosc prin Du­hul Sfânt, aşa dă şi tuturor noroadelor pământului să Te cunoască şi să Te laude ziua şi noaptea.

Ştiu, Doamne, că Tu iubeşti oamenii Tăi, dar oamenii nu înţeleg iubirea Ta, şi pe pământ toate noroadele se vânzolesc iar gândurile lor sunt ca norii mânaţi de vânt în toate părţile.

Oamenii Te-au uitat pe Tine, Făcătorul lor, şi caută liber­tatea lor neînţelegând că Tu eşti milostiv şi-i iubeşti pe pă­cătoşii care se pocăiesc şi le dai harul Sfântului Tău Duh.

Doamne, Doamne, dă puterea harului Tău tuturor no­roadelor, ca să Te cunoască prin Sfântul Duh şi să Te la­ude cu bucurie, aşa cum mie, necuratului şi ticălosului,mi-ai dat bucuria doririi Tale şi sufletul meu e atras spre iubirea Ta ziua şi noaptea, nesăturat.

O, nemăsurată e milostivirea lui Dumnezeu faţă de noi!

Mulţi bogaţi şi puternici ar da mult să vadă pe Domnul sau pe Preacurata Lui Maică, dar nu bogăţiei i Se arată Dumnezeu, ci sufletului smerit.

Şi la ce bun banii? Spiridon cel Mare a prefăcut un şar­pe în aur, şi noi n-avem nevoie de nimic afară de Domnul: în El este plinătatea vieţii.

Dacă Domnul nu ne-a dat să cunoaştem multe din în­tocmirile acestei lumi, aceasta înseamnă că n-avem nevoie; nu putem cunoaşte cu mintea toată făptura.

Dar însuşi Făcătorul cerului şi al pământului şi a toată făptura ne-a dat să-L cunoaştem prin Duhul Sfânt. în Ace- laşi Duh Sfânt cunoaştem pe Maica lui Dumnezeu, pe în­geri şi pe sfinţi, şi sufletul nostru arde de iubire pentru ei.

Dar cine nu iubeşte pe vrăjmaşi, acela nu poate cunoaş­te pe Domnul, nici dulceaţa Duhului Sfânt.

Duhul Sfânt ne învaţă să iubim pe vrăjmaşi până într-atât încât sufletului să-i fie milă de ei ca de propriii copii.

Sunt oameni care doresc vrăjmaşilor lor sau duşmani­lor Bisericii pierire şi chinuri în focul iadului. Ei gândesc aşa pentru că n-au învăţat de la Duhul Sfânt iubirea lui Dumnezeu, căci cel ce a învăţat aceasta va vărsa lacrimi pentru întreaga lume.

Tu zici: „Cutare e un criminal şi e bine să ardă în focul iadului”. Dar te întreb: „Dacă Dumnezeu ţi-ar da un loc bun în rai şi de acolo ai vedea arzând în foc pe cel căruia i-ai dorit chinurile iadului, nu-ţi va fi milă de el, oricine ar fi, chiar dacă e un duşman al Bisericii?”

Sau vei avea şi tu o inimă de fier? Dar în rai nu e nevoie de fier. Acolo e nevoie de smerenie şi de iubirea lui Hris-tos, care are grija de toţi.

Cine nu iubeşte pe vrăjmaşi n-are în el harul lui Dum­nezeu.

Milostive Doamne, învaţă-ne prin Duhul Tău Cel Sfânt să-i iubim pe vrăjmaşi şi să ne rugăm pentru ei cu lacrimi.

Doamne, dă Duhul Sfânt pe pământ ca toate noroadele să Te cunoască şi să înveţe iubirea Ta.

Doamne, aşa cum Te-ai rugat pentru vrăjmaşi, aşa în­vaţă-ne şi pe noi prin Duhul Sfânt să-i iubim pe vrăjmaşi.

Doamne, toate noroadele sunt zidirea mâinilor Tale; întoarce-le de la ură şi rău spre pocăinţă, ca să cunoască toate iubirea Ta.

Doamne, Tu ai poruncit să-i iubim pe vrăjmaşi, dar aceasta este greu pentru noi păcătoşii, dacă nu e cu noi harul Tău.

Doamne, revarsă pe pământ harul Tău; dă tuturor no­roadelor pământului să cunoască iubirea Ta, să cunoască că Tu ne iubeşti ca o mamă şi mai mult chiar decât o ma­mă, fiindcă o mamă îşi poate uita copilul, dar Tu nu uiţi niciodată, căci Tu iubeşti nemăsurat zidirea Ta şi iubirea nu poate uita.

Milostive Doamne, întru bogăţia milei Tale, mântuieşte toate noroadele!

PARINTELE PORFIRIE

*"Sa nu te indignezi, nici macar in tine, pentru nici o acuzatie nedreapta ce ti s-ar aduce. Este un lucru rau. Si raul incepe prin ganduri rele. Cand te amarasti si te indignezi, fie doar cu gandul, iti strici atmosfera duhovniceasca. Impiedici Sfantul Duh sa lucreze si ingadui diavolului sa mareasca raul. Tu trebuie sa te rogi totdeauna, sa iubesti si sa ierti, alungand de la tine orice gand rau."

"Nu trebuie sa-ti duci lupta crestineasca cu predici si contestatii, ci cu o adevarata iubire ascunsa. Cand contestam, ceilalti reactioneaza. Cand ii iubim sunt miscati si-i castigam. Cand iubim, credem ca noi le oferim ceva celorlalti pe cand, in realitate, intai ne oferim noua insine. Iubirea cere sacrificii. Sa sacrificam cu umilinta ceva de-al nostru, care in realitate este al lui Dumnezeu."

"Cand te trezesti noaptea, sa nu te intorci pe partea cealalta pentru a adormi la loc. Sa te ridici, sa ingenunchezi in fata Celui Rastignit si a Sfintilor si sa te rogi smerit si cu iubire. O jumatate de ora, un sfert, zece minute, cinci, cat poti."
"Sa te rogi fara neliniste, in pace, cu incredere in grija si iubirea lui Dumnezeu. Nu te osteni cand te rogi.[...] Sa-l rogi pe Dumnezeu sa te faca vrednic de iubirea Sa.[...] Sa faceti cate metanii puteti in rugaciune, chiar daca asta va oboseste. Cand rugaciunea este insotita de sacrificiul nesilit, se face mai placuta si mai roditoare in fata lui Dumnezeu."
"Omul lui Hristos trebuie sa-L iubeasca pe Hristos, si cand Il iubeste pe Hristos, scapa de diavol, iad si moarte."

"Sa fim smeriti, insa sa nu vorbim de smerenie. Vorbirea despre smerenie este o capcana a diavolului, care aduce cu sine deznadejdea si delasarea, in vreme ce adevarata smerenie aduce cu sine nadejdea si lucrarea poruncilor lui Hristos.[...] Roaga-L pe Dumnezeu sa-ti trimita sfanta smerenie. Nu pe aceea care spune 'sunt cel din urma, sunt nimic.' Aceasta e smerenie diavoleasca. Smerenia cea sfanta e dar de la Dumnezeu. Dar. Harisma. Nu provine din stradaniile noastre. Pregateste-te si cere-I lui Dumnezeu acest dar sfant."
"Deschide-ti inima cu simplitate, nesilit, spontan, inaintea Domnului nostru.[...] Sa fii placut. Sa iubesti tacerea, pentru ca doar astfel inima ta va vorbi lui Hristos. Spune vorbe putine, dar cu miez. Sa iubesti osteneala trupului si oboseala, fiindca acestea intaresc trupul si sufletul deopotriva.[...] Tacerea sa-ti fie tainica, adanc in inima. Nu-ti vadi tacerea sa o priceapa toti. Spune doua-trei cuvinte, dar launtric nu conteni a te ruga Domnului pentru toti."
"Sa spui mereu adevarul. Sa faci totul cu calm. Sa te rogi pentru a deveni mai bun."
"Sa faceti mereu binele, fiindca altminteri e vai de voi!"

"Si desi de mic copil faceam multe pacate, cand m-am reintors in lume am continuat a face pacate, care pana astazi s-au inmultit foarte mult. Lumea insa m-a luat de bun si toti striga ca sunt sfant. Eu insa simt ca sunt cel mai pacatos om din lume."

"Astazi oamenii cauta sa fie iubiti si de aceea esueaza. Corect e sa te intereseze nu daca ei te iubesc, ci daca tu Il iubesti pe Hristos si pe oameni. Doar astfel sufletul iti este implinit."

"Sa-L rogi pe Dumnezeu sa te faca vrednic de iubirea Sa.[...] In rugaciunea ta sa-I ceri lui Dumnezeu sa se faca voia Sa pentru tine. Acest lucru iti este cel mai de folos."

"Cand te inhata satana si te apasa, sa nu ramai nemiscat, asa cum raman unii ce devin melancolici si cad pe ganduri ore intregi, ca si cand i-ar preocupa probleme importante, desi nu e vorba despre asa ceva, ci pur si simplu sunt robiti de satana. Sa fii pregatit sa reactionezi, sa te opui, sa respingi asediul satanei, asa cum pe un om pe care il prind raufacatorii si-l blocheaza, face o miscare brusca si, dand din maini il impinge, scapa din strangerea lor si se indreapta spre alta directie, spre Hristos, care il elibereaza."
"Zadarnicie e tot ce iei din egoism. Vesnicie este tot ce dai din iubire. Iar cea mai generoasa vesnicie este sa primesti cu iubire, pentru a darui bucuria reciprocitatii aceluia ce ti se ofera cu iubire."

"Cand te rogi pentru un om pe care il muncesc patimi pacatoase, sa nu i-o spui, fiindca diavolul va afla si va ridica indarjire in sufletul tau si astfel rugaciunea ta nu va da rod. Sa te rogi pentru acel om in taina, si astfel rugaciunea ta il va ajuta."

"Sa nu te necajesti, mai, niciodata. Hristos a inviat ca sa ne dea multa iubire si bucurie, inca de pe acum. Asadar, de acum sa incepem sa participam tot mai intens la ziua luminata a Imparatiei iubirii lui Hristos, unde nu se insereaza niciodata."

"In taina imbratiseaza-ti in inima-ti intreaga obste si intreaga Biserica. Nu te lupta cu ceilalti, nici nu incerca sa faci sa dispara sau sa corectezi cusururile celuilalt. Iubeste-l asa cum e, cu defectele sale. Domnul se va ingriji de acestea. Sa-ti sfintesti tacerea, sa nu fie neroditoare."

"Nu mi-e frica de iad si nu ma gandesc la rai. Ii cer numai Domnului sa fie milostiv cu toata lumea si cu mine."
- Cuvioase, spuneti ceva despre viata duhovniceasca.
- Oricine nu se pocaieste, va fi pierdut.
- Acesta e un cuvant greu, cuvioase.
- Ti-l voi spune inca o data: oricine nu se pocaieste va fi pierdut."

"Mai intai iarta-i pe aceia care te intristeaza."

"Fii atent, caci trebuie sa ne luptam pana cand ne vom da ultima suflare. Fii cu bagare de seama."
"Sa nu stai in spatii inchise, ci sa iesi in mijlocul naturii."

"Sa nu va preocupati de cele de pe urma, nici de antihrist, nici de semnele sale, fiindca sa stiti ca atata timp cat Il avem pe Hristos cu noi, antihristul nu ne poate vatama cu nimic."
"Iubiti-l pe Hristos . Hristos este totul, este izvorul vietii. Toate cele frumoase salasluiesc în Hristos. Iar departe de Hristos, tristetea, melancolia, mânia, supararea, amintirea ranilor ce le-am primit în viata, a greutatilor si a ceasurilor de agonie. Iubiti-L pe Hristos si sa nu vreti nimic în locul iubirii Lui".

"De nu va veti reveni si nu veti fi precum copiii, nu veti intra în împaratia cerurilor".

"Manastire poate fi si casa ta, numai sa vrei. Nu e cu nimic diferita de o manastire. Este de-ajuns sa faci ce-ti spun. Nu locul face manastirea, ci felul in care vietuiesti. Du-te acum, roaga-te si fii rabdator in toate".

"Sa nu incerci sa arunci relele din tine in exterior ci, mai bine, deschide-ti poarta sufletului spre a primi Lumina care este Hristos, si-atunci se vor risipi si negurile ce s-au instapanit in tine".

"Fii atent cum te nevoiesti. Nevoieste-te cu smerenie si nu asa cum faci tu, cu incrancenare. Incet-incet fiule, si cu smerenie. Altminteri pacatuiesti", imi spunea Bunicutul.
"Fiule, de Hristos trebuie sa ne apropiem nu de teama ca nu stim ce va fi dupa ce vom muri. Lui Hristos trebuie sa-I deschidem inimile noastre si, asa cum tragem perdeaua, lasand soarele sa intre in casa, trebuie sa-L lasam si pe Hristos sa vina la noi si sa-L iubim cu iubire adevarata. In felul acesta ne putem apropia cel mai bine de El".

"Ascultarea aduce smerenia; smerenia discernamantul; discernamantul aduce vederea cu duhul, iar aceasta din urma aduce inaintevederea".

"Trebuie sa-ti spui mereu acestea: "Doamne, cei ce se indeparteaza de Tine se pierd." Noteaza-ti aceste cuvinte, ca sa le tii minte, caci sunt pline de inteles."

"Sa fii bun si ascultator. Sa ai rabdare cu ceilalti, sa nu te necajesti, sa nu fii prea sensibil, sa fii destoinic in munca ta. Sa nu vorbesti la serviciu prea mult despre lucruri religioase, daca nu esti intrebat. Sa fii un exemplu demn de urmat, in drumul spre Hristos."

"Sa mergi la biserica in mod regulat, sa te spovedesti si sa te impartasesti des si-atunci vei scapa de toata frica si ti se vor tamadui toate ranile sufletesti."

"Te povatuiesc sa ai mereu dragoste pentru toti. In primul rand dragoste apoi toate celelalte."

"Trebuie sa iubim cu inima curata si tot astfel trebuie sa ne rugam."

"Nu vreau sa te apropii de Dumnezeu din pricina ca te temi de moarte. Vreau sa te apropii de El cu multa dragoste. Acesta este lucrul cel mai de seama, fiule."

"Cand uneori incepe sa-ti fie frica, asa cum spui, aceasta se intampla din pricina ca nu Il iubesti indeajuns pe Hristos. Asta e totul."

"Sa te rogi si sa iubesti. Sa-L iubesti pe Dumnezeu si sa-i iubesti si pe semenii tai. Nu vezi cate poate face dragostea lui Hristos? Sa nu te intrebi in sinea ta daca te iubesc ceilalti. Daca-i iubesti tu primul, sa stii ca atunci si ei te vor iubi deopotriva."

"Ca sa fii iubit de ceilalti, mai intai trebuie sa-i iubesti tu."

"Cand se revarsa asupra noastra Harul cel dumnezeiesc, rugaciunea noastra devine cu totul curata. Sa te rogi neincetat, zi si noapte, chiar si cand dormi in pat."

"Nu trebuie sa-i silim pe altii sa mearga la Biserica. Hristos a spus: Cine voieste, sa-Mi urmeze Mie."
"Oricat ai fi de obosit sa nu uiti niciodata, seara inainte de culcare, sa faci rugaciunile de seara."

"Sa nu te rogi lui Hristos sa-ti ia bolile, ci sa dobandesti pacea, lucrand rugaciunea mintii si fiind rabdator. Astfel vei avea mare folos".

"Roaga-te si nu te supara. Roaga-te si fii rabdator."

"Cand citesti Sfanta Scriptura, caci trebuie sa o citesti necontenit spre a te lumina, Vietile Sfintilor sau alte carti bisericesti, de gasesti o propozitie sau un cuvant ce te-a impresionat, zaboveste mai mult in acel loc si vei vedea ca mult te vei folosi."

Cand i-am spus ca nu tin minte tot ce citesc, Par. Porfirie mi-a spus acestea: "Sa stii, fiule, ca toate ni se depoziteaza in memorie, iar cand Hristos socoteste ca a venit ceasul potrivit, le dezvaluie."

"Cand citesti sa incerci sa citesti limpede, astfel incat sa se auda si ultima litera a fiecarui cuvant. La fel sa procedezi si cand canti la biserica sau cand te rogi, fiindca astfel te obisnuiesti sa fii corect si smerit in toate, in cuget, in cuvinte si in fapte."

"Cand canti, sa canti smerit, fara sa faci grimase, fara sa faci miscari dezordonate si fara sa tot salti psaltirea. Sa privesti mereu spre analog si sa nu discuti cu cel de langa tine. Sa traiesti ceea ce canti, fiindca doar astfel cele cantate se transmit celor adunati in biserica la slujba."

"Cu cat se afla omul mai departe de Dumnezeu, cu atat mai mult este necajit si chinuit de felurite lucruri. Trebuie sa mergem la duhovnic de fiecare data cand ne chinuie ceva."

"Sa te spovedesti periodic si temeinic, fiindca, chiar de-ai fi Patriarh, daca nu te spovedesti, nu te mantuiesti."

"Sa nu va preocupati de cele de pe urma, nici de antihrist, nici de semnele sale, fiindca sa stiti ca, atata timp cat Il avem pe Hristos cu noi, antihristul nu ne poate vatama cu nimic."

"Fii atent la mine. Si iadul si satana si Raiul, toate sunt adevarate. Eu insa nu vreau sa te temi de ele, sau sa te gandesti la ele asa cum faci tu. Vreau sa-L iubesti pe Hristos, Care este Totul. Atunci, oriunde te vei afla, nu te vei mai teme de nimic din toate acestea. Vei avea toate lucrurile bune, fie ca te afli aici, fie ca te afli altundeva. Da, Hristos ne asteapta si, indata ce ne vom deschide inima cat de putin, El va patrunde in ea de indata si vom avea parte de toate cele bune. Este intocmai ca soarele. Cand tragi fie si putin perdeaua, lumina patrunde imediat in odaie, iar razele sale ne incalzesc."