Intrarea Domnului in IERUSALIM

Pe cand Domnul Se gasea inca in Betania, multi iudei, afland de prezenta Sa in acel loc, venira sa-L cerceteze, dupa cum relateaza Sfantul Ioan Evanghelistul (12, 9). Acestia erau doritori sa vada atat pe Iisus, cat si pe Lazar, cel reintors de pe celalalt taram.

Printre pelerinii veniti la Ierusalim cu prilejul sarbatorilor domnea din pricina Lui o mare neliniste, toti intrebandu-se: "Ce vi se pare? Oare nu va veni la sarbatoare?" (Ioan 11, 56). Hristos Se afla deci in centrul atentiei, fiecare asteptand sa vada daca Se va incumeta sa Se arate in cetatea sfanta.

Fariseii si arhiereii erau la curent cu aceasta stare de spirit, de aceea inversunarea lor crestea pe masura ce isi dadeau seama cat de precumpanitoare devenise influenta lui Iisus asupra multimilor. Sfantul Ioan afirma ca acestia dadusera porunci sa-L aresteze daca se va afla unde Se gaseste (11, 57). Ei nu isi inchipuiau ca Domnul va intra in vazul tuturor in cetatea sfanta si de aceea voiau sa cunoasca toate miscarile Sale, spre a pune mana pe El atunci cand li se va parea momentul cel mai potrivit. Iisus avea insa sa dejoace uneltirile lor.

A doua zi dupa ce avusese loc ungerea savarsita de Maria, Domnul, impreuna cu ucenicii si cu iudeii care venisera la Betania spre a-L vedea, porni spre Ierusalim. Ajuns la Betfaghe, la poalele muntelui Maslinilor, trimise doi ucenici in satul invecinat, spre a-I aduce de acolo un "manz legat, pe care n-a sezut pana acum nici un om" (Marcu 11,2). Marcu si Luca pomenesc numai de manz, pe cand, in versiunea lui Matei, Iisus ii trimite pe ucenici sa aduca o asina impreuna cu manzul ei, poruncindu-le sa spuna aceluia care li s-ar impotrivi ca ii trebuie Domnului (Matei 21,2-3).

Ucenicii indeplinira intocmai dorinta lui Iisus, aducand cele doua dobitoace, pe care asezara vesmintele lor. Domnul Se sui atunci pe manz si astfel isi continua drumul spre Ierusalim, urmat de multimea care il insotea.

Matei, preocupat continuu sa sublinieze ca in Persoana lui Iisus isi aflau implinirea toate profetiile, citeaza urmatorul text: "Spuneti fiicei Sionului: Iata imparatul tau vine la tine bland si sezand pe asina, pe manz, fiul celei de sub jug" (Matei 21, 5). Aceste cuvinte provin din profetiile conjugate ale proorocilor Isaia si Zaharia.

In interpretarea Sfintilor Parinti, asina preinchipuie sinagoga, in timp ce manzul prefigureaza neamurile care urmau sa fie chemate la credinta. Este o interpretare simbolica, ce nu anuleaza realitatea faptului. Manzul pe care nu mai sezuse nici un om sugereaza neprihanirea Domnului, El neputand sa Se atinga decat de acele fapturi ce nu fusesera intinate sub nici o forma.

Pe masura ce Iisus inainta, ceata ce-L urma se preschimba intr-un adevarat alai, iar cand ajunsera la locul de pe Muntele Maslinilor, de unde incepea coborasul spre paraul Cedronului, multimea ucenicilor incepu sa strige: "Osana Fiului lui David; binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului! Osana intru cei de sus!" (Matei 21, 9).

Luca noteaza o aclamatie si mai semnificativa: "Binecuvantat este imparatul care vine intru numele Domnului! Pace in cer si slava intru cei de sus" (Luca 19, 38).

Cand intrara in cetate, procesiunea deveni triumfala: locuitorii Ierusalimului isi asterneau hainele pe unde avea sa calce Domnul, iar altii asezau pe pamant ramuri tinere de fmic, culese de prin gradinile orasului. Luca spune ca multimile il laudau pe Iisus pentru toate minunile pe care le vazusera (19, 37), iar Ioan adauga ca multi dadeau marturie despre invierea lui Lazar, la care fusesera martori (12, 17).

De fapt, minunea invierii lui Lazar era cauza careia i se datora, in cea mai mare masura, aceasta primire insufletita. Niciodata Israel nu se aratase atat de binevoitor si de entuziast fata de Iisus. Strigatele inaltate atunci dovedesc ca de data aceasta poporul recunostea in El pe Mesia si este semnificativ ca Domnul nu incearca sa opreasca aceasta izbucnire de entuziasm, ba chiar o incuviinteaza. Ratacirea norodului va veni insa de la intelegerea gresita a misiunii lui Mesia, eroare pe care se vor grefa uneltirile preotilor si ale fariseilor.

Matei noteaza ca, in clipa cand Domnul a intrat in Ierusalim, "toata cetatea s-a cutremurat, zicand: Cine este Acesta?" (21, 10), iar multimile au raspuns: "Acesta este Iisus, proorocul din Nazaretul Galileii" (21, 11). Are loc asadar o adevarata explozie de bucurie, pe care fariseii, intelegand ca planurile lor s-au spulberat, incearca sa o domoleasca. Plini de manie, dar neputinciosi in fata acestui val de entuziasm, unii dintre ei se adreseaza direct lui Iisus, spunandu-I: "invatatorule, cearta-Ti ucenicii" (Luca 19, 39), la care Domnul raspunde: "Daca vor tacea acestia, pietrele vor striga" (19, 40).

Dezamagirea fariseilor razbate si din cuvintele notate de Ioan: "Vedeti ca nimic nu folositi! Iata, lumea s-a dus dupa El" (12, 19). In modul acesta ei isi exprimau dezaprobarea pentru atitudinea indulgenta adoptata pana in acel moment fata de Iisus si, indirect, indemnau la o schimbare de politica.

Luca este singurul evanghelist care aminteste ca, in mijlocul acelei atmosfere pline de insufletire, Domnul traieste o clipa de jale. Privind cetatea ce se intindea la picioarele Sale, El incepu sa planga, spunand: "Daca ai fi cunoscut si tu, in ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tai. Caci vor veni zile peste tine, cand dusmanii tai vor sapa sant in jurul tau si te vor impresura si te vor stramtora din toate partile. Si te vor face una cu pamantul, si pe fiii tai care sunt in tine, si nu vor lasa in tine piatra pe piatra, pentru ca nu ai cunoscut vremea cercetarii tale" (Luca 19, 42-44). De remarcat in primul rand precizia cu care Iisus descrie in mod anticipat apropiata distrugere a Ierusalimului.

Evanghelistii nu consemneaza decat in doua randuri ca Iisus ar fi plans: in fata mormantului lui Lazar si cand intra pentru ultima data in cetatea sfanta, al carui destin tragic il intrevede peste ani. Iisus, legat prin mii de fibre de acest popor, care il primeste acum cu bratele deschise, Se zbuciuma la gandul incercarilor ce-1 asteptau pe Israel. Desi in acel moment toti il intampinau cu strigate de bucurie, El stie ca inima lor ramanea inchisa, deoarece nu intelesesera sensul lucrarii Sale, menita sa-i impace pe oameni cu Dumnezeu.

Una din componentele esentiale ale misiunii lui Mesia, pe care acum Iisus o reveleaza in plenitudinea atributelor sale, va consta tocmai in instaurarea pacii intre oameni si in impacarea omului cu Dumnezeu. Formularea cu caracter de urare notata de Luca, identica celei din noaptea sfanta a Nasterii, "Pace in cer si slava intru cei de sus", subliniaza acest aspect, precum si faptul ca in acel moment incepea sa se realizeze reunificarea creatiei scindate prin pacat.

Evreii care participau la acea mare sarbatoare ignorau tocmai aceasta dimensiune a lucrarii lui Hristos. Ei asteptau un conducator chemat sa modifice situatia politica in folosul lor, si nu un Dumnezeu coborat printre oameni, spre a-i izbavi de pacat.

Vina principala a poporului evreu trebuie cautata deci in neputinta lui de a dezlega taina Dumnezeului inomenit si de a intelege propriul sau destin, ce se intemeia pe o alegere de ordin supranatural. Si totusi, au existat multi iudei care s-au daruit Domnului, crezand in El fara sovaiala. Dintre acestia fac parte apostolii, ucenicii si toti aceia care vor alcatui prima comunitate crestina din Ierusalim. Pentru ei si pentru atatia altii, nestiuti de nimeni, Dumnezeu, Care nu-Si ia inapoi nici darurile si nici chemarea (Rom. 11, 29), va mantui pe Israel la sfarsitul veacurilor. Sa nu se uite, de asemenea, ca pe drumul spre Golgota Iisus va fi urmat de multime mare de popor si de femei, care se vor bate in piept plangandu-L cu lacrimi (Luca 23, 27). Nu toti evreii se vor afla deci de partea calailor; si de aceasta va tine seama Dumnezeu la dreapta Sa judecata.

Potrivit cuvintelor Domnului, pare ca in clipa cand El intra in cetatea sfanta era prea tarziu ca Israel sa se mai pocaiasca: "Acum ascunse sunt de ochii tai.". El prooroceste daramarea Ierusalimului, staruind din nou asupra responsabilitatii ce-i revine poporului: "Pentru ca nu ai cunoscut vremea cercetarii tale" (Luca 19, 44)

. Asa cum s-a mai subliniat si cu prilejul pildei smochinului neroditor, a fost, se pare, un moment in care poporul ales ar fi putut intelege sensul propovaduirii lui Iisus, contribuind astfel in deplina liberate la desavarsirea si depasirea Legii vechi.

Desi misiunea lui Hristos trebuia sa culmineze cu Jertfa Sa rascumparatoare, nu era totusi necesar ca aceasta sa fie insotita de apostazia colectiva a lui Israel. Nu se pot face afirmatii intr-un domeniu atat de sensibil, dar din chiar cuvintele lui Iisus razbate regretul amarnic pentru faptul ca evreii au respins chemarea Sa. S-ar fi putut deci ca desfasurarea istoriei lor sa aiba alt curs.

Urmat de ucenici si de multimea care il insotea, Domnul Se indrepta spre incinta sacra a templului. Aici se situeaza episodul alungarii negutatorilor din templu, episod asemanator celui consemnat de Ioan cu prilejul primului Paste petrecut la Ierusalim.

Unii exegeti s-au intrebat daca nu este vorba de unul si acelasi fapt. Credem totusi ca acelasi gest a capatat semnificatii deosebite in functie de momentul cand a fost savarsit; de aici repetarea lui in conditii diferite. La inceputul propovaduirii Sale, Iisus urmarea sa trezeasca poporul din amorteala spirituala in care se afla, pe cand acum, in ceasul al doisprezecelea, El incearca sa-i dea un ultim semn, atragandu-i atentia asupra unuia din pacatele sale de capetenie: preocuparea crescanda pentru valorile de ordin material. Prin acest act El Se manifesta ca Mesia, care condamna manuirea banilor facuta la adapostul credintei. O data in plus Domnul vrea sa sublinieze caracterul spiritual al imparatiei Sale, din care vor fi exclusi toti inchinatorii lui mamona.

Tot aici in templu, potrivit marturiei lui Matei, au venit sa-L caute diferiti bolnavi pe care Domnul i-a facut sanatosi (21, 14). Un amanunt semnificativ, consemnat de asemenea numai de Matei, este ca pruncii iudei L-au intampinat pe Iisus in templu cu strigatul de biruinta: "Osana Fiului lui David..." (21, 15), fapt ce a starnit mania fariseilor. Este graitor ca si copiii, care datorita nevinovatiei lor poseda o intuitie deosebita, il recunosc pe Iisus drept Mesia.

Hristos venise la Ierusalim spre a-Si oferi viata pret de rascumparare pentru pacatele oamenilor, dar, inainte de plinirea Jertfei de pe Golgota, El voia sa Se descopere sub chipul lui Mesia cel vestit de profeti si sa consacre instaurarea imparatiei Sale. De aceea va tine sa plineasca in aceasta zi cateva din profetiile privitoare la Mesia si totodata Se va manifesta sub chipul teandric propriu Dumnezeului intrupat.

Iisus intra bland si smerit pe manzul asinei, vestind impacarea dintre toate fapturile si Ziditorul lor, dar Se poarta ca un Dumnezeu, stapan al vietii si al mortii. De altfel, toata aceasta intrare sarbatoreasca este - dupa cum remarca Bonsirven - o adevarata parabola in actiune. In ziua solemna care preceda cu putin rastignirea de pe Golgota, Domnul vrea sa infatiseze poporului, uimit si cuprins de un entuziasm sacru, icoana anticipata a imparatiei harului, pe care o va intemeia. Ramurile de finic si stalparile tinere smulse de prin gradini, cadrul primavaratic, prezenta man-zului imaculat si a copiilor care striga "Osana" in templu, toate aceste elemente contribuie la intregirea unei imagini: aceea a lumii transfigurate, deoarece totul aici sugereaza puritatea, insusire ce va caracteriza intreaga zidire reinnoita prin har.

Iata prefigurarea imparatiei visate de profeti, in care lupul va paste alaturi de oaie si de unde va disparea orice suferinta si intinaciune. Nu este, credem, intamplatoare prezenta la aceasta mare sarbatoare a fapturilor necuvantatoare - asina si manzul ei -, ca si a ramurilor inmugurite, care vestesc, ca si la nasterea Domnului, reunificarea creatiei, readunarea si sfintirea a tot ce a fost zidit spre viata. De aici decurge caracterul sarbatoresc al acestei zile, care a reprezentat o culme in viata pamanteasca a Mantuitorului. Sfantul Chirii spune ca intrarea in Ierusalim preinchipuie intrarea neamurilor, calauzite de Hristos, in Ierusalimul ceresc. Si el atribuie deci evenimentului un caracter prefigurativ, legat de perioada eshatologica.

Insa poporul care asista si participa la acea intrare triumfala va fi interpretat in alt sens ceea ce vedea. El era prea legat de pamant si de realitate spre a nu astepta o biruinta imediata a lui Iisus, care ar fi avut drept urmare schimbarea conditiilor sale de viata. Totusi, strigatele profetice inaltate de multi - dintre care poate cel mai semnificativ este cel notat de Marcu: binecuvantata este imparatia ce vine a parintelui nostru David!" (11, 10) - dovedesc ca, dincolo de orbirea lor, exista, cel putin la unii dintre martorii acestor ceasuri, presimtirea vaga a unui mister si a unei realitati de alt ordin.

Duminica Stalparilor, asa cum este ea denumita in cartile ortodoxe de cult, pune de asemenea in lumina destinul tragic si paradoxal al Ierusalimului, locul unde Fiul lui Dumnezeu va fi rastignit, urmand insa ca tot aici sa invie, biruind puterea mortii. Astfel se explica ispasirea de care va avea parte cetatea sfanta, dar si faptul ca, la sfarsitul istoriei, ea se va preface in parga a creatiei transfigurate, Ierusalimul ceresc din versiunea Sfantului Ioan.

Din Evanghelia dupa Ioan rezulta ca printre pelerinii aflati in cetate pentru a participa la praznuirea Pastilor se aflau si elini. Este vorba fara indoiala de unii greci trecuti la iudaism. Acestia doreau foarte mult sa-L vada pe Iisus. De aceea, in dupa-amiaza aceleiasi zile ei se dusera la Filip, care, fiind din Betsaida, cunostea probabil elina, si il rugara sa li-L arate pe Iisus. Filip insa il chema pe Andrei - intre cei doi apostoli pare sa fi fost o legatura mai stransa - si acesta se apropie de Domnul spre a-I impartasi dorinta prozelitilor elini.

Andrei este primul ucenic care I s-a alaturat lui Iisus la Betabara, dupa cum tot el l-a adus pe Petru la Domnul. Acum, acelasi apostol ii infatiseaza solii neamurilor, care in curand I se vor inchina. Prezenta lor la Ierusalim confirma presupunerea ca in acea zi s-a intrezarit chipul anticipat al imparatiei mesianice de la sfarsitul veacurilor. Neamurile trebuiau si ele sa ia parte la aceasta mare sarbatoare cu caracter cosmic, laolalta cu toate fapturile lui Dumnezeu.

Mantuitorul nu Se adreseaza direct grecilor, dar, stiind ca acestia il asculta, rosteste catre toti cei de fata cateva cuvinte prin care profetizeaza indirect moartea Sa, ce avea sa insemne totodata si inceputul preamaririi: "A venit ceasul ca sa fie preaslavit Fiul Omului. Adevarat, adevarat zic voua ca daca grauntele de grau, cand cade in pamant, nu va muri, ramane singur; iar daca va muri, aduce multa roada. Cel ce isi iubeste sufletul il va pierde; iar cel ce isi uraste sufletul in lumea aceasta il va pastra pentru viata vesnica" (Ioan 12, 23-25).

Prin preaslavire trebuie sa se inteleaga jertfa Sa rascumparatoare, prin care toate neamurile vor fi aduse la credinta cea adevarata. Iisus descopera aici o randuiala cu caracter cosmic, ce se afla inscrisa la temelia existentei universale. Jertfa nu este un accident in creatie, asa cum subliniaza teologia mai noua, ci apare structural legata de aceasta. De aceea jertfa lui Hristos, forma perfecta a daruirii din dragoste, va restaura in har intreaga zidire. Pilda aleasa de El pune din nou in lumina corespondenta tainica dintre lumea sensibila si realitatile de ordin spiritual.

Trebuie remarcat de asemenea - si aceasta constituie un nou exemplu al faptului ca in Biblie simbolurile au semnificatii polivalente - ca Acela care Se identificase cu semanatorul ce raspandea samanta pe camp Se infatiseaza acum sub chipul bobului de grau, si tot El Se va darui credinciosilor - de data aceasta in mod real, si nu simbolic - ca paine zarmislitoare de viata vesnica. Procesul tainic si aparent miraculos al incoltirii semintei de grau are darul sa prefigureze minunea invierii lui Hristos.

Adevarata glorificare a lui Iisus se va implini deci numai dupa moarte. Conditia preamaririi Sale va fi asadar acceptarea mortii mucenicesti, care va face posibila convertirea tuturor neamurilor la Evanghelie si, mai mult chiar, inceputul reunificarii intregii creatii in jurul Logosului, Care a zidit-o.

Pilda de mai sus a fost urmata de o marturisire unica in viata Dumnezeului intrupat: "Acum sufletul Meu e tulburat, si ce voi zice? Parinte, izbaveste-Ma de ceasul acesta! Dar pentru aceasta am venit in ceasul acesta. Parinte, preaslaveste-Ti numele!" (Ioan 12, 27-28). Iisus, Care odinioara Se aratase nerabdator ca botezul cu care trebuia sa Se boteze - adica moartea Sa - sa se indeplineasca (Luca 12, 50), are acum o clipa de sovaiala. in preziua mortii El este tulburat la gandul chinurilor ce il asteapta si, mai mult poate, faptul ca toti cei care astazi il sarbatoresc se vor preface maine in calaii Sai.

Se poate spune ca, intr-un fel, acum incepe agonia si lupta impotriva ispitei, ce va culmina la Ghetsimani. Domnul isi pune intrebarea cutremuratoare daca are dreptul sa ceara inlaturarea acestei incercari si tot El raspunde: daca jertfa ar fi evitata, intruparea si coborarea Sa printre oameni ar ramane zadarnice. Dar aceasta indoiala de o clipa, aceasta intrebare, respinsa indata ce a fost formulata, arunca inca o lumina asupra luptei din sufletul Dumnezeului intrupat, asupra framantarii Sale, facand ca noi toti, cei vesnic tulburati si indoiti, sa-L simtim si mai aproape. Acea zi plina de bucurie este totusi umbrita de o tristete apasatoare, pe care El nu o poate alunga.

Rugaciunea inaltata catre Tatal indata dupa ce a depasit clipa de cumpana: "Parinte, preaslaveste-Ti numele!" exprima hotararea de a merge pana la capatul misiunii Sale. Preaslavirea numelui Tatalui se va implini prin moartea liber acceptata a Fiului si prin invierea Sa. Sfantul Chiril spune ca Dumnezeu este preamarit in Fiul, intrucat Fiul este icoana Tatalui. Adevarata preamarire a lui Hristos se va realiza numai prin jertfa Sa. De aceea, dupa ce o clipa S-a cutremurat la gandul Patimilor, Domnul il roaga pe Tatal sa grabeasca sosirea ceasului pentru care a venit in lume. Si raspunsul Tatalui nu a intarziat, caci, potrivit marturiei Sfantului Ioan, indata, intocmai ca la Botez, s-a auzit un glas din cer graind: "Si L-am preaslavit si iarasi il voi preaslavi" (12, 28).

Multimea martora la aceasta epifanie, neintelegand totusi ce se intamplase, se intreba daca va fi fost un tunet sau daca un inger le vorbise. Ca si in alte imprejurari, prezenta divina nu este decat vag presimtita, ba chiar confundata cu fenomene naturale, iar continutul mesajului Sau ramane neinteles. Si totusi, Domnul afirma: "Nu pentru Mine s-a facut glasul acesta, ci pentru voi" (12, 30).

Inainte ca Israel sa-L renege pe Iisus si sa-L condamne la moarte, Dumnezeu vrea sa-i mai dea un semn, sa-i arate ca Fiul Se bucura de ocrotire din partea Tatalui. Evanghelistii mentioneaza, in cursul existentei terestre a lui Hristos, doar trei momente cand Tatal Si-a facut cunoscuta prezenta in mod solemn: la Botez, cand firea umana din Iisus este unsa de Duhul si se pun temeliile imparatiei, pe Tabor, cand apostolii contempla chipul Sau preamarit - anticipare a slavei vesnice - si acum, in preajma Patimilor, cand Fiul Se pregateste pentru jertfa suprema, descoperindu-Se totodata ca Mesia si prefigurand imparatia ce va sa vie.

Tatal Se manifesta deci in momentele cruciale din viata Fiului, legate totodata si de revelarea imparatiei harului.

Dupa ce primeste aceasta intarire de Sus, Domnul vesteste: "Acum este judecata acestei lumi; acum stapanitorul lumii acesteia va fi aruncat afara" (12, 31), cuvinte greu de talmacit pentru ascultatorii Sai.

Prin "judecata lumii" se pare ca Iisus intelege momentul suprem al Patimilor, eveniment ce va determina infrangerea spiritului intunericului si punerea sub acuzatie a tuturor incercarilor menite sa-l rupa pe om de Dumnezeu. insa abia la sfarsitul istoriei va avea loc, in forma sa definitiva, judecata lumii, care virtual incepe in clipa cand Hristos va fi predat judecatorilor Sai. in acest sens, se poate spune ca judecata este, de la Patimi incoace, coexistenta cu istoria, marcand astfel intrarea in perioada eshatologica.

Inainte de a fi prins, Iisus va spune: "Vine si stapanitorul acestei lumi" (Ioan 14, 30), prevenindu-i astfel pe ucenici ca actiunea satanei se va intensifica in acele clipe, spre a duce la indeplinire rastignirea Fiului lui Dumnezeu. Cel rau va fi insa biruit de Hristos, fiind "aruncat afara", si astfel omul si intreaga zidire vor fi scosi de sub inraurirea sa funesta, desi in cuprinsul istoriei acesta va continua sa-si exercite activitatea negativa pana la Judecata de Apoi. In adancurile sale, omul si intreaga creatie vor fi insa izbaviti de aceasta dominatie, chiar daca pe planul temporal satana va mai pune la cale unele actiuni, extrem de spectaculoase. Acestea nu vor fi insa decat zvarcoliri neputincioase, caci "timpul lui e scurt" (Apoc. 12, 12) si vesnicia nu-i mai apartine.

Prin Jertfa si invierea Sa, Domnul il va elibera definitiv pe om de sub dominatia mortii si a celui viclean, facandu-l sa intre intr-o noua etapa existentiala. Ramane insa de lamurit expresia "stapanul lumii acesteia", care i-a descumpanit pe exegeti. Se poate spune - se putea spune chiar inainte de Jertfa mantuitoare a lui Hristos - ca Diavolul este stapanul lumii? S-a discutat mult pe marginea acestei afirmatii. Maritain a limpezit destul de bine lucrurile, bazandu-se numai pe citate scripturistice . In acest context, trebuie sa se tina permanent seama de ambivalenta lumii, dupa cum subliniaza filozoful francez. Daca, potrivit marturiei date de Sfantul Ioan Botezatorul, "Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat... ca sa se mantuiasca, prin El, lumea" (Ioan 3, 16-17), Sfantul Ioan va afirma totusi: "Lumea intreaga zace sub puterea celui rau" (I Ioan 5, 19). Intre aceste doua afirmatii contradictorii, dar simultan valabile, trebuie sa se gaseasca totusi o formula de conciliere. Lumea, ca zidire a lui Dumnezeu, nu poate fi rea si nu poate constitui domeniul celui rau.

Cand Iisus il numeste pe diavol "stapanul lumii acesteia", El are in vedere pervertirea creatiei in urma caderii. Tot ceea ce, in cuprinsul creatiei, s-a indepartat de Dumnezeu, desprinzan-du-se de centrul ontologic al existentei si acceptand sa graviteze in sfere straine de har si supuse impulsurilor negative venite de la duhurile intunericului, constituie lumea supusa celui rau. Aceasta lume, structural potrivnica lui Dumnezeu, va fi infranta de Hristos pe Cruce, dupa cum singur va afirma, in ajunul Patimilor: "Eu am biruit lumea" (Ioan 16,33).

Totusi, in actualul eon, lumea ostila lui Dumnezeu si sfasiata de tendinte contradictorii va continua sa existe, desi soarta ei este pecetluita din clipa invierii lui Hristos. Faptul ca Iisus vorbeste de infrangerea diavolului, ce are loc in prezent - "acum" -, constituie dovada ca din acea clipa lua fiinta imparatia Fiului, unul din semnele care indica aparitia acesteia fiind, dupa cum s-a mai subliniat, biruinta obtinuta de Hristos impotriva puterilor intunericului.

Faptul ca moartea Sa pe Cruce va insemna reunificarea intregii creatii in jurul Logosului, care a zidit-o, implicand totodata si eliminarea acelor forte cu tendinte centrifuge, ce urmareau sa o scoata din orbita divina, este subliniat de Iisus atunci cand adauga: "Iar Eu, cand Ma voi inalta de pe pamant, ii voi trage pe toti la Mine" (Ioan 12, 32).

De data aceasta, ascultatorii au inteles ca El vorbea de moartea Sa, facand poate legatura si cu parabola grauntelui de grau, dar tocmai de aceea s-au aratat surprinsi: "Noi am auzit din Lege ca Hristosul ramane in veac; si cum zici Tu ca Fiul Omului trebuie sa fie inaltat? Cine este acesta, Fiul Omului?" (12, 34). Scriptura, pe care ei o cunosteau, spunea despre Mesia ca va imparati pe tronul lui David de acum si pana in veac (Isaia 9, 6), de aceea nu puteau pricepe cum va fi cu putinta ca pe Unsul lui Dumnezeu sa-L doboare moartea.

Interpretarea gresita a textelor profetice ii impiedica deci pe evrei sa recunoasca in omul Iisus pe Mesia cel asteptat. in scopul de a le risipi nedumeririle si de a le orienta atentia in sens spiritual, Domnul revine asupra unei descoperiri anterioare, pe care acum o intregeste: "inca putina vreme Lumina este cu voi. Umblati cat aveti Lumina ca sa nu va prinda intunericul. Caci cel ce umbla in intuneric nu stie unde merge" (Ioan 12, 35).

Odinioara, la sarbatoarea corturilor, El spusese: "Atat cat sunt in lume, Lumina a lumii sunt" (Ioan 9, 5). Tinand seama de aceasta afirmatie, pot fi intelese mai usor si cuvintele de mai sus. Pentru cei din imediata Sa apropiere, prezenta Lui constituia o calauza spirituala, de care dupa moartea Sa vor fi lipsiti, desi, prin mijlocirea Sfantului Duh, El va continua sa Se afle pururea in mijlocul credinciosilor. Prin moartea Sa insa, lumea va fi, intr-un anumit fel, frustrata de aceasta prezenta divina, de aceasta legatura directa cu Divinitatea; de aceea Iisus ii sfatuieste pe cei din preajma Lui sa-si deschida sufletul pentru primirea Luminii, atata timp cat o au printre ei.

Dupa ce a rostit cuvintele de mai sus, Domnul, potrivit marturiei evanghelistului Ioan, a plecat din mijlocul multimii si S-a ascuns (12, 36). Pare ca, desi in aceasta imprejurare poporul s-a aratat mai putin ostil decat in alte dati, Iisus intelesese totusi ca ultimele Sale cuvinte ramasesera zavorate pentru cei mai multi si de aceea, fiind mahnit, simtise nevoia sa Se retraga departe de toti. in ciuda entuziasmului cu care locuitorii Ierusalimului il intampinasera chiar in acea zi, inimile lor nu se deschisesera pentru primirea luminii, caci dupa cum subliniaza evanghelistul: "Desi a facut atatea minuni inaintea lor, ei tot nu credeau in El" (12, 37).

Totusi, potrivit de asemenea marturiei Sfantului Ioan, erau multi, chiar dintre capeteniile poporului, care credeau in El, dar acestia nu indrazneau sa-si exprime credinta in mod public, deoarece se temeau de farisei.

Cand se facu seara, Iisus, dupa cum noteaza sinopticii, Se reintoarse impreuna cu ucenicii la Betania, unde avea sa petreaca noaptea. Astfel se incheia aceasta zi, in care avusese loc o adevarata hristofanie, deoarece Domnul Se descoperise in chip de Fiu al lui Dumnezeu, adica de Mesia, manifestandu-Se prin lucrari proprii atat firii divine, cat si celei umane. El S-a purtat ca un om cand S-a infatisat bland si smerit pe manzul asi-nei, cand a plans pentru suferintele viitoare ale lui Israel, cand S-a cutremurat la gandul mortii apropiate si cand S-a rugat cu credinta Tatalui.

Ca Dumnezeu, El S-a descoperit mai solemn decat in alte imprejurari, alungandu-i cu asprime pe negutatorii din templu, mustrandu-i pe farisei, primind fara sa Se impotriveasca aclamatiile norodului, vindecan-du-i pe bolnavii aflati in templu si profetind convertirea neamurilor, precum si apropiata Sa preamarire.

Natalia Manoilescu Dinu

Sfintele Mucenite Agapi, Hionia si Irina;

Sfintele Mucenite Agapi, Hionia si Irina au fost surori si au locuit in apropierea cetatii Aquileia. In vremea in care imparatul Diocletian s-a aflat pentru un interval de timp in aceasta cetate, a poruncit uciderea parintelui Hrisogon. Dumnezeu i-a descoperit in vis lui Zoii, un preot in varsta, locul in care se afla trupul neinsufletit al lui Hrisogon. In urma acestei descoperiri, batranul a luat trupul parintelui si l-a inmormantat dupa randuiala. Dupa o luna, Sfantul Hrisogon i se arata in vis lui Zoii, descoperindu-i ca peste noua zile cele trei surori fecioare vor primi moarte martirica si ca odata cu ele va muri si el.

Dupa noua zile, batranul Zoii a trecut la Domnul, iar cele trei surori au fost aduse inaintea imparatului. Fecioarele au refuzat sa se inchine idolilor marturisind cu tarie credinta lor in Hristos, fapt pentru care au fost trimise in inchisoare. Dupa ce le-a torturat indelung, judecatorul le-a trimis la moarte pe cele doua surori mai mari, pe care le-a ars de vii, iar pe Irina insa a tinut-o vie, cu gandul sa o necinsteasca.

Insa ingerul Domnului a pazit-o pe fecioara, neingaduind soldatilor sa se apropie de ea, ducand-o pe Irina pe un deal. Dupa o zi, soldatii neputand ajunge la ea, pe acel deal, au ucis-o cu arcul.

Sfanta Anastasia (praznuita la 22 decembrie), care fusese si ea instiintata in vis in urma cu noua zile cu privire la moartea fecioarelor, a adunat trupurile acestora si le-a ingropat cu cinste. Sfintele Mucenite Agapi, Hionia si Irina primit moarte martirica la anul 304.

UN SFANT DIN ZILELE NOASTRE...IACOV TALIKIS..STARETUL

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.

Starețul Iacov Țalikis

viața și cuvinte duhovnicesti

Părintele Iacov Țalikis (1920-1991), starețul Sfintei Mănăstirii Cuviosului David din Evvia, a fost un ieromonah contemporan, nevoitor ca și sfinții cuvioși din primele secole creștine, înzestrat cu multe virtuți si de harisme dumnezeiești. Părintele Porfirie, spunea despre părintele Iacov: ,,să știți ca el este unul dintre cei mai mari înainte-văzători din perioada aceasta numai că se ascunde cu grijă ca să nu fie slăvit”, iar cuviosul Paisie Aghioritul afirma că deținea ”harismele Sfântului Nectarie”.

Viaţa

Fericitul părinte Iacov s-a născut în anul 1920, pe 5 noiembrie în satul Libisi din Asia Mică. Părinții săi, Stavros si Teodora fiind creștini evlavioși, l-au educat pe calea lui Dumnezeu . În anul 1922 s-a facut schimbul de populație dintre Grecia si Turcia, iar familia și rudele sale fiind nevoite să plece în Grecia, au fost trasferați în satul Farakla din Evvia, unde părintele a viețuit până la intrarea sa în monahism. Părintele a aratat inca din frageda pruncie inclinatie catre cele sfinte, dorea să imite ceea ce făceau preoții la sfintele slujbe, îngrijea bisericuțele din împrejurimi, și se ruga fierbinte sfinților. Cunoscuții săi văzând modul său de viețuire, îi spuneau . Darul vindecărilor l-a dobândit încă de mic. La 9 ani micul Iacov a devenit treptat scaparea locuitorilor simpli și săraci - mai mult a refugiaților, carora le citea rugăciuni și exorcisme. Așadar au început să-l cheme ori de câte ori se întâmpla ceva rau.

Între anii 1947-1949 și-a satisfăcut stagiul militar. Întors ascasă, a preluat responsabilitățile familiale, deoarece părinții săi, se mutaseră deja la Domnul. În anul 1951, după ce și-a căsătorit sora, a intrat în mânăstirea Cuviosului David din Evvia, unde Sfântul însuși l-a întâmpinat. Mănăstirea se afla într-o stare deplorabilă, în care vietuiau trei monahi. Aceștia și locuitorii din zonă au facut tot ce le stătea în putință pentru a-l alunga, chiar l-au amenințat și cu moartea, însă fără succes. Părintele Iacov era hotarât să rămână în mănăstire indiferent de ce i se va întâmpla, fiind încredințat în pronia divină.

În anul 1952, în luna noiembrie a fost tuns în monahism, iar în luna următoare a fost hirotonit ieromonah. Postul aspru, multa muncă, slujba indelungată si privegherea de fiecare zi, l-au adus într-o stare de mare slăbiciune trupească, însă nu dorea să-și micșoreze nevoința sub nicio formă. Pe deaspra mai veneau si demonii care-l băteau cumplit, provocându-i și aceștia grele suferințe trupești.

După anul 1970, emanația duhovnicească a părintelui era direct proporțională cu suferințele sale. Plin de dureri nesfârșite, însâ și emanația duhovnicească era inepuizabilă. Devenise un înger în trup iar pe chipul său strălucea necontenit nespusa bucurie a invierii. El însuși spunea: ,,inima mea este o grădină a raiului”.

În anul 1975 a devenit egumen. Tot în același an Mântuitorul nostru l-a învrednicit de a vedea și de a atinge Sângele cel Prea Sfânt al Său, la Sfânta Proscomidie. Pentru chipul îmbunătațit al vieții sale, veneau oameni la stareț, pentru a-l vedea, a-l asculta, si a se mărturisi din toată Evvia și din Atena cu toate că părintele Iacov era un om foarte simplu. Absolvise numai ciclu primar.

Cu trecerea anilor, puterile sale fizice se diminuau din ce în ce mai mult, încât dupa anul 1987 putea să moară în orice moment. Suferea de multiple boli de inimă, tormboze, și altele, dar marea sa iubire față de oameni, nu-l lăsa să se gândească deloc la problemele sale personale, ci spovedea si povățuia neîncetat. În ultimul an al vieți sale, trupul său devenise o ruină, era numai piele si os. Numai fața lui a ramas curată, luminată, dând impresia că este imaterială, ce răspândea în jurul său o pace dumnezeiască .

Pe 21 noembrie 1991, de ziua prăznuirii intrării Maicii Domnului în Biserică, după ce a spovedit un fiu duhovnicesc, părintele Iacov, s-a mutat la locașurile cele cerești.

După adormirea sa, starețul a săvârșit multe minuni dintre care amintim două:

În noaptea de 4 spre 5 aprilie, preotul responsabil al bisericii Sfantului Ioan Rusul l-a vazut pe fericitul stareț în biserică. Starețul i-a cerut să-I aducă racla Cuviosului Ioan ca să se închine. l-au adus-o și s-a închinat cu veselie rostind rugăciuni cu cuvinte deosebit de frumoase, care înveseleau nespus pe cei din jur. La un moment dat, starețul a terminat și a spus: "Luati-l pe Cuviosul". Atunci preotul și alții ce erau cu el s-au plecat să se inchine și ei, iar apoi să ia racla. Dar, uimiti, au văzut că în raclă era starețul Iacov, iar nu cuviosul Ioan.

Starețul i s-a arătat unei femei credincioase și i-a spus: ,,înainte îl rugam pe Cuviosul David să meargă la Dumnezeu să mijlocească pentru oameni, dar acum mă duc eu însumi”.

Sfaturi si povestiri duhovnicești

Aveți credință în Dumnezeu. Cereți și vi se va da. Credința aceasta mă ajută și mă salvează de 70 de ani.

Ceva rugăciune, copiii mei, nu e de prisos. Și pe mine rugăciunea m-a ținut atâțea ani.

Todeauna rugăciunea sprijină. Să nu ne temem, să nu ne înfricoșăm. Dacă Dumnezeu este cu noi, nimeni nu poate fi împotriva noastră.

În Biserica găsim sănătatea, consolarea, nădejdea și mântuirea sufletelor noastre.

Dacă nu avem sufletele curate nu avem niciun folos de la Sfânta Euharistie.

Tot ce iartă duhovnicul, iartă și Dumnezeu în cer, tot ce nu iartă rămâne neiertat.

Am văzut, copiii mei, ca toată viața noastră, activitatea, cuvintele, gândurile sunt scrise, vom da pentru toate socoteală.

Fratele meu! Cum zici că ești păcătos, toți oamenii sunt păcătoși, doar Dumnezeu (nu este păcătos), pentru aceasta vom face jertfe la Dumnezeu, credință, răbdare, smerenie, Sfinte Liturghii, pocăință, post, fapte bune, înfrînare de răutăți, să ne ierte de păcate.

Nu desnădăjdui, Dumnezeu vede sufletul tău și te va ajuta.

„Harul sfinţilor noştri există chiar şi în lemnul Sfintelor Icoane. Aveam în patria noastră din Asia Mică un cioban turc care într-o zi cînd a muls oile a acoperit găleata cu lapte cu o bucată de scîndură mare şi grea de la o icoană veche a Maicii Domnului. Chipul se ştersese cu timpul şi icoana semăna acum cu un simplu lemn. S-a întîmplat deci următoarea minune: cînd turcul s-a dus dimineaţa la stîna lui a găsit laptele vărsat pe pămînt, iar găleata întoarsă cu gura în jos. Icoana era în picioare, rezemată de un copac. La început nu a putut să înţeleagă ce s-a petrecut. Dar găsind mereu laptele vărsat din găleată, şi-a zis cu mînie: «Nu cumva lemnul acesta mi-1 varsă?». Turcul ştia că lemnul era o icoană veche a creştinilor. A luat securea şi a lovit în icoană să o despice şi să o ardă. însă la prima lovitură securea s-a înţepenit în lemn şi a început să curgă sînge din icoană. Sîngele a izvorît din tăietură şi curgea pe lemn. Atunci turcul, înfricoşat şi tremurînd, a încercat să scoată securea, dar era imposibil, pentru că se înţepenise bine. A luat aşa icoana cu securea şi punînd-o pe umăr a alergat în satul creştinilor. Sătenii au văzut minunea şi au ascultat mărturisirea înspăimîntată a turcului. Au luat icoana şi au cinstit-o pe Doamna Născătoare de Dumnezeu precum se cuvenea".
…

Stareţul spunea:
„Nu este permis ca un duhovnic să schimbe canonul altui duhovnic. A venit la mine o bătrînă şi s-a mărturisit. I-am dat canon să nu se împărtăşească trei ani.

Preotul şi duhovnicul parohiei a întrebat-o pe bătrînă de ce nu se împărtăşeşte. Ea i-a răspuns:
- Mi-a dat canon Părintele Iacov să nu mă împărtăşesc trei ani.
- Pentru ce ţi-a dat asemenea canon?
Şi cînd bătrînă i-a spus motivul, preotul i-a răspuns:

- Nu, bunico, nu fi supărată. Părintele Iacov este un călugăr neînvăţat. Ce ştie el despre aceasta? Eu sînt cu învăţătură şi îţi dezleg canonul. Să vii Duminică să te împărtăşeşti.
Cînd bătrîna s-a dus să se împărtăşească a simţit în gura ei sfînta linguriţă goală şi rece.

«O linguriţă goală şi rece», după cum mi-a spus. Nici nu a simţit gustul Dumnezeieştii împărtăşanii în gura ei. Aceasta a impresionat-o mult.

Cînd s-a întîmplat acelaşi lucru şi în următoarele două Duminici, ea s-a neliniştit şi a venit din nou la mănăstire şi mi-a mărturisit ce i s-a întîmplat.

- Copilul meu, canonul nu se şterge. Trebuie să faci canonul pe care ţi l-am dat.

Canoanele trebuie să ne vindece".

***

Stareţul spunea:

«Preoţii nu trebuie să se tundă. în Asia Mică, cînd se pieptănau puneau un prosop alb, şi cîte fire de păr cădeau le adunau într-o pungă şi cînd mureau le-o punea împreună cu ei. Aceasta pentru că Duhul Sfînt cînd coboară la hirotonie şi sfinţeşte preotul, atunci şi firele de păr se sfinţesc».

Un fiu duhovnicesc care 1-a auzit, s-a gîndit: «Bine, firele de păr le adunau, dar unghiile însă cînd le tăiau le aruncau?».

Atunci Stareţul, cu harisma pe care o avea, a cunoscut gîndurile lui şi i-a zis: «Şi unghiile lor le adunau». Nimic nu-i era ascuns. Prin Duhul Sfînt toate i se descopereau, «goale şi în amănunt».

***

Stareţul spunea:

«Un preot care a slujit cu mine, atunci cînd s-a împărtăşit a simţit că l- ars Dumnezeiasca împărtăşanie. El mi-a zis:

- M-a ars Dumnezeiasca împărtăşanie!

- Eu nu am simţit să mă ardă Dumnezeiasca împărtăşanie! i-a răspuns Stareţul».

* * *

«Cînd proscomidiesc, spunea Stareţul, văd sufletele cum trec prin faţa mea şi cum mă roagă să le pomenesc. Să vreau să le uit, dar nu pot.

Cînd preotul scoate părticele şi pomeneşte numele credincioşilor la Sfînta Proscomidie atunci se coboară îngerul Domnului şi ia pomenirile acestea şi le duce şi le pune la tronul Stăpînului Hristos, ca rugăciuni pentru cei pomeniţi la Sfînta Proscomidie. Într-o zi, spunea Stareţul, am uitat să pomenesc la cei adormiţi pe maica mea, care a fost o femeie sfînta. Cînd am terminat Dumnezeiasca Liturghie şi m-am dus la chilia mea, acolo unde stăteam, a venit sufletul maicii mele şi mi-a zis cu plîngere:

- Părinte Iacov, nu m-ai pomenit astăzi.

- Cum, maică, nu v-am pomenit? în fiecare zi vă pomenesc şi, desigur, cea mai bună părticică v-o scot, i-am zis.

- Nu, copilul meu, astăzi m-ai uitat şi sufletul meu nu s-a odihnit tot atît ca şi în celelalte zile în care m-ai pomenit, mi-a răspuns.

Gîndiţi-vă ce mare cîştig şi folos primeşte sufletul cînd îl pomeneşte preotul la Sfînta Proscomidie».

***

În privinţa copiilor, Stareţul ne sfătuia ca aceştia să nu aibă prieteni şi nici să se îndepărteze de părinţii lor, chiar dacă vor fi judecaţi de alţii că sînt anormali.

Îi sfătuia pe copii să nu ia nimic de la străini, nici o bomboană, nici un suc, pentru că este mare pericolul drogurilor, pericol care astăzi captează pe mulţi tineri.

Stareţul spunea:

«De la omul pe care nu-l cunosc nici Anaforă nu iau, pentru că poate să-ţi spună că este Anaforă şi să nu fie, dar poate avea înăuntru lucruri diavoleşti».

***

«Cînd ne îmbolnăvim, ne sfătuia Stareţul, să mergem şi la doctor, să facem ascultare pentru vindecarea noastră. în Postul Mare, cu toate că era post, am luat 600 de pastile. Să fim atenţi cu sănătatea noastră, pentru că pe doctori şi pe medicamente Dumnezeu le-a lăsat şi nu trebuie să fim indiferenţi».

***

Vorbind despre televizor, Stareţul a spus: «Televizorul - cutia diavolului - face mare pa-gubă, în special la copii. Pentru aceasta televizorul trebuie să iasă din casă».

Copilului pe care-l mărturisea, fiului său duhovnicesc care îi ceruse să vadă unele discuţii, spectacole şi desene animate, nu i-a dat binecuvîntarea, ci i-a interzis, zicîndu-i:

«Nu cu televizorul în casă. Dacă vrei să vezi la televizor ceva, să asculţi un preot, să auzi un cuvînt duhovnicesc, nu este păcat. Dar de multe ori televizorul are şi lucruri necuviincioase, după cum îmi spun mulţi creştini. Acestea nu ne sînt de folos. Mai bine să luăm şi să deschidem Sfînta Scriptură şi să citim, ori să facem un Paraclis la Maica Domnului, ori să facem cinci metanii, să spunem cinci psalmi a lui David decît să privim la televizor. Trebuie să ne ferim copiii de lucruri necuviincioase şi urîte. De aceea trebuie să-i ferim de televizor. Pentru ştiri există radioul de unde pot să le asculte părinţii».

* * *

Unii părinţi îl întrebau pe Stareţ ce să facă cu copiii lor cînd nu ascultă. Stareţul îi sfătuia: Să faceţi rugăciune cu credinţă, iar pe copii să-i dojeniţi, cît se poate cu dragoste şi cu scop bun. Cu asprime nu merge, căci îţi zice: «mă scol şi plec», şi se duce... şi s-a făcut astăzi Sodoma şi Gomora şi chiar mai rău".

Pe Sfîntul Ioan Rusul, Stareţul îl vizita regulat, în special cînd mergea la Atena ladoctorii care se îngrijeau de el.

«Odată m-am dus, spunea Stareţul, şi-l văd pe Sfînt viu, în racla lui, şi-i zic:

- Sfinte al meu, cum ai petrecut în Asia Mică? Ce virtuţi ai avut de te-ai sfinţit?
Sfîntul mi-a răspuns:

- Dormeam în peşteră, în iesle. în timpul iernii mă înveleam cu paie ca să nu îngheţ. Am avut şi smerenie şi credinţă.

Peste puţin mi-a zis:

- Aşteaptă puţin, Părinte Iacove, că au venit acum doi oameni şi mă roagă pentru un copil bolnav. Aşteaptă că mă duc să-i ajut.

Deodată a rămas racla goală, pentru că Sfîntul a plecat. Peste puţin timp s-a întors din nou. Nu l-am văzut cum s-a întors, dar l-am văzut că se aşeza în raclă, ca un om viu»

Către un fiu duhovnicesc de-al său, Stareţul a zis:

„Cît mă bucur, fiul meu, că te văd cu mîneci lungi, modest şi atent!".

Către un alt fiu duhovnicesc, căruia i se desfăcuse un nasture de la cămaşă (şi i se desfăcuse cam necuviincios), i-a zis cu discernămînt:

„Încheie, fiul meu, nasturele acesta, ca să nu răceşti".

Atît de atent era Stareţul în privinţa modestiei!

Ascultarea, întotdeauna îl arde pe diavol.

Acelaşi fiu duhovnicesc al Stareţului s-a întîlnit cu o persoană care era îndrăcită şi care i-a zis:

„Încheie-ţi, bre, acest nasture, de ce eşti ca un slab de minte!".

Atunci şi-a adus aminte sfatul Stareţului referitor la acest neînsemnat lucru.

La alt fiu duhovnicesc, care de mic venea regulat la mănăstire, Stareţul i-a zis:

«Fiul meu, nu văd vedenii, dar îţi văd sufletul înăuntru în biserică, înăuntru în chilia mea...»

sursa:
1. http://www.scribd.com/doc/31308328/povestiri-s...

Ascultati versurile acestei melodii !

http://ro.netlog.com/go/explore/videos/videoid=...-
“La drumul mare nu mai apare(cate-un haiduc) sa mai omoare cate-un ciocoi ,sa-i ia toti banii pentru sarmanii din nevoi …Unde-s pistoalele ,unde-s pumnalele ,caii si flintele haiducilor.”

Iata cam ce ne dorim in vremurile noastre !
Sa vina cineva sa ii jefuiasca pe altii sa ne dea noua…(sau altora mai saraci ca noi).
Sau poate ,daca am avea putere si posibilitate, chiar noi sa fim unii dintre acei “haiduci” …
Adica ne-a face milostivi catre unii ,prin nemilostivire catre altii…sub lozinca :”acela merita”…

In fata lui Dumnezeu toti suntem foarte gresiti…dar raul este ca noi vedem doar lacomia si nedreptatea altora ,nejudecand mandria si pacatele noastre…

Si totusi ne-am dori multi sa impartim dreptatea “HAIDUCEASCA “!!!

Dar ce erau haiducii astia ?
Niste raufacatori de care se cutremura temandu-se oricine .
Acestia lasau in urma lor doar foc si jale …
Credem noi ,oare ,ca au existat niste haiduci asa de milostivi care sa isi riste pielea talharind si ucigand ,fortand,batjocorind si violand ...si mai apoi sa –si dea banii taranilor saraci???
Credem noi ca acesti oameni fara frica de Dumnezeu si mila de victime erau in stare sa ofere mila saracilor…
Eu cred ca astfel de oameni faceau si ei astfel de …marunte …fapte ..inspirate de demoni…Fapte prin care dracii le linisteau constiinta ,zicandu-le in minte ca ei sunt foarte credinciosi…

Cam asa ne mint si pe noi dracii cand ne trimit sa mai aprindem si cate o lumanare prin biserici…sin e maid au in gand sa dam si cativa banuti pe la cersetori…
Si noi credem ca am facut maaaare lucru !
Ne amagesc demonii cu o credinta de suprafata ,superficiala si neaprofundata ,nepracticata zi de zi…
Si asa ne inseala ,amagindu-ne sa nu ne implicam temeinic in adevaratele si serioasele probleme ale vietii,faptele mantuirii sufletesti !

Ideea haiducilor milostivi a fost o inventie comunista,prin care ei voiau sa-si justifice actele de jaf facute asupra populatiei .
Si-au fabricat niste “sfinti” ai lor pentru a demonstra legimitatea faptelor lor crude !Va indemn sa cautati si sa cititi despre faptele cutremuratoare facute de regimurile totalitate si despotice !
De ce ?
“Istoria se repeta” spune o vorba…
Asa va fi si cu generatia noastra.

Sarmanii oameni de azi!
Au inceput sa planga dupa vremea haiducilor…ba chiar si dupa communism.
Au uitat jugul ce ii apasa despotic atunci .
Cu gandul la altceva nu fructificam libertatea de azi.
Mai ales libertatea religioasa!
Nu profitam de posibilitatea implinirii faptelor bune care le-am putea face azi…aspiram dupa visele de “maine”…”maine”-le care poate nu va mai exista pentru noi !

Rau facem!

“Nemultumitului i se ia darul”zice o vorba.
Dzeu.ne vede nemultumirea si cartirea noastra si va lasa sa sa vina si peste noi ceea ce ne dorim …asa cum a fost si cu timpul de mai inainte,cu inaintasii si chiar contemporanii nostri…

Am scapat de comun-ism ,intram mai rau,…in comun-itarism!
Aceasi “Marie” ,cu alta palarie ,cum zice olteanul…

Acest jug satanic ce vine va dori sa nimiceasca pana si libertatea de gandire nu doar cea de manifestare .
Nu doar fapta crestina doreste sa o suprime …ci si constiinta si impulsul gandirii crestine.

Haosul din vremea de azi pregateste si va precede “disciplina” totalitara impusa a viitorului…
Asa a fost totdeauna inaintea instaurarii unui nou regim totalitar.

Dupa cum spun profetiile sfintilor ,peste putin timp se asteapta acel guvern mondial, brutal si despotic,guvern ce va sclavagiza toata omenirea ,suprimand vointa ,constiinta si libertatea intregii umanitati.
A INTREGII UMANITATI ,nu doar a unei tari sau grup de tari,cum a fost pana acum…

Niciodata stiinta nu a oferit ca acum mijloace de control atat de precise ,mijloace de supraveghere si verificare a omului .
Acestea toate ,desi sunt puse in lumina progresului si a usurarii vietii, de fapt sunt mijloace de a subjugare uman---itara !?
Acest guvern mondial care se instaleaza progresiv si irevocabil va avea in fruntea lui pe Antihristul,un om posedat de mai marele demonilor ,un om care va lupta sa nimiceasca tot ce tine de Hristos…
Fiara aceasta demonica(domnia lui Antihrist) , zice Apocalipasa, va veni dupa fiara rosie comunista …si deja e instalata .
Va veni ,zice, …cu viclenie mare .
Va avea “cornite “ de miel dar va nimici hraparet cu autoritatea unui un balaur .

Libertatea haotica si demonica de azi ,impusa de conducatorii satanizati ai globului ,ii face pe oameni sa doresca comunismul cazut si jugul criminal al lui …impreuna cu tot alaiul de orori care il va urma.
Uite ce spune la Apocalipsa:

“11. Şi am văzut o altă fiară, ridicându-se din pământ, şi avea două coarne asemenea mielului, dar grăia ca un balaur
12. Şi toată stăpânirea celei dintâi fiare ea o pune în lucrare, în faţa ei. Şi face pământul şi pe locuitorii de pe el să se închine fiarei celei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată.
13. Şi face semne mari, încât şi foc face să se pogoare din cer, pe pământ, înaintea oamenilor,
14. Şi amăgeşte pe cei ce locuiesc pe pământ prin semnele ce i s-au dat să facă înaintea fiarei, zicând celor ce locuiesc pe pământ să facă un chip fiarei care a fost rănită cu sabia şi a rămas în viaţă.
15. Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, ca chipul fiarei să şi grăiască şi să omoare pe toţi câţi nu se vor închina chipului fiarei.
16. Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte.
17. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.
18. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.”
Apocalipsa 13. 11-18

Ne asteapta timpuri grele !
Daca nu ne hranim sufletele inca de pe acum cu invatatura si trairea crestina ,nu vom putea rezista atunci.
Daca nu ne vom procura materiale cu continut religios inca de pe acum ,nu vom mai putea gasi atunci cand orice material religios va disparea.
Internetul, si orice informatie, vor fi cenzurate strict…

Daca ,inca de pe acum, nu ne obisnuim cu postul ,rugaciunea ,traiul aspru si lipsurile, atunci cand vor veni greutatile si foametea adevarat , ne vom lepada de credinta …pentru o amarata de coaja de paine.
Ce e de facut ?
Sa ne antrenam pentru viitor ,sa ne fortificam puterile ,sa ne informam si sa ne pregatim familiile si prietenii pentru viitor.

Cei care nu aveti prea multe poveri : casa ,familie,avutie,functii…..nici sa nu le cautati !
Acestea va vor impovara !
Atunci cand va veni vremea de turburare ,vremea de persecutia religioasa , poate ca veti prefera sa va lepada de Hristos decat sa le pierdeti pe acestea lumesti…
Ce pierdere poate fi mai mare ca cea a sufletului ?!
Lepadandu-te de Hristos si acceptand jugul si inmatricularea satanei ,sufletul se pierde in iad vesnic !

Cei care aveti deja poveri grele de dus in familie sau in societate , purtati-va ca si cand ati fi gata chiar azi sa renuntati la ele pentru Hristos.
Faceti-va datoria de crestini buni acolo unde sunteti ,dar fiti gata sa renunatti la tot pentru Hristos !

Cei care aveti copii ,nepoti ,soti …oferiti-le avutia cea mai mare ,superlativul vietuirii umane,trairea in Hristos !
Aceasta este cel mai de pret lucru pe care il puteti oferi unui om !
Fiti lumini si luminati si pe altii !
Traiti voi in lumina … si invatati si pe altii …despre LUMINA LUMII , DUMNEZEU !

Litania Parintelui Arsenie Boca

Ajuta mult inima si va ajuta sa spuneti Litania din inima, dand acesteia o forta incredibila ! Este posibil sa va vina sa plangeti … este natural si normal … lasati lacrimile sa curga ! Nu opriti lacrimile involuntare pentru ca va faceti o puternica vindecare interioara ! Nu incercati sa ganditi si sa plangeti fortat pentru ca plangeti degeaba … este din minte ! Doar lacrimile care vin din suflet, din iubirea de Dumnezeu, au putere vindecatoare !

Ajuta foarte mult daca inainte de Litanie faceti o rugaciune sincera catre Maica !

SLAVA TATALUI SI FIULUI SI SFANTULUI DUH, PRECUM ERA LA INCEPUT , ACUM SI PURUREA SI IN VECII VECILOR, AMIN

SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE DUHULE SFINTE

1. DUHULE SFINTE -COBOARA DE PE TRONUL MARIRII TALE SI RIDICA-TI UN CORT IN INIMA SLUJITORULUI TAU, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE

2. DUHULE SFINTE- CARE PURCEZI DE LA TATAL , SI DE LA FIUL , INVATA-MA SA TRAIESC PERMANENT IN PREZENTA LUI D-ZEU, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE

3. DUHULE SFINTE- CARE PURCEZI DE LA TATAL SI DE LA FIUL , INVATA-MA SA TRAIESC DUPA VOIA CELUI PREA INALT, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE

4. DUHULE SFINTE- CARE LOCUIESTI IN INIMA FIULUI, INVATA-MA SA TE CUNOSC SI SA TE IUBESC, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE

5. DUHULE SFINTE -CARE TE INGRIJESTI DE SLAVA TATALUI, INVATA-MA SA TRAIESC IN DARUIRE FATA DE D-ZEU. SI IN DEPLINA INCREDERE IN EL, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE

6. DUHULE SFINTE- SIMBOLIZAT PRIN LIMBILE DE FOC, APRINDE SI IN INIMA MEA FOCUL IUBIRII TALE, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE

7. DUHULE SFINTE- PORUMBEL TAINIC, INVATA-MA SA INTELEG SFANTA SCRIPTURA, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE

8. DUHULE SFINTE-CARE NU AI NICIO INFATISARE SI NICI NUME, INVATA-MA SA MA ROG BINE SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE

9. DUHULE SFINTE- CARE VORBESTI PRIN GURA PROFETILOR, INVATA-MA SA TRAIESC IN PACEA SUFLETULUI SI ECHILIBRUL SPIRITULUI, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE

10. DUHULE SFINTE- FOC ARZATOR DE IUBIRE, INVATA-MA SA TRAIESC INTELEPT SI RABDATOR, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE

11. DUHULE SFINTE- DATATORUL TUTUROR DARURILOR, INVATA-MA SA TRAIESC IN SMERENIE SI MODESTIE, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE

12. DUHULE SFINTE- VISTIERIE ABUNDENTA DE HAR, INVATA-MA SA INTELEG VALOAREA SUFERINTELOR, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE

13. DUHULE SFINTE- VISTIERNIC NEMARGINIT DE HAR, INVATA-MA SA FOLOSESC CORECT TIMPUL PRETIOS, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE

14. DUHULE SFINTE- VISTIERNIC DE HAR INEPUIZABIL, FERESTE-MA DE LIPSA DE IUBIRE SI DE MANDRIE, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE

15. DUHULE SFINTE- A CARUI BOGATIE NU O POATE APRECIA NIMENI, INVATA-MA SA ALUNG IMAGINILE SI GANDURILE INUTILE, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE

16. DUHULE SFINTE -DATATORUL MULTOR DARURI, INVATA-MA SA EVIT ACTIVITATILE SI VORBELE INUTILE, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE

17. DUHULE SFINTE- DIN A CARUI PLINATATE AM LUAT NOI TOTI, INVATA-MA SA POT SA TAC SI SA VORBESC LA TIMPUL POTRIVIT , SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE

18. DUHULE SFINTE- IUBIRE VESNICA, INVATA-MA SA DAU CELORLALTI UN EXEMPLU BUN, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE,SLAVA TIE

19. DUHULE SFINTE- BUNATATE VESNICA, DA-MI PERSEVERENTA IN BINE PANA LA SFARSIT SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE

20. DUHULE SFINTE- DASCAL BUN, INVATA-MA SA MA PORT CORECT CU OAMENII, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE

21. DUHULE SFINTE- PRIETEN DRAG AL SUFLETELOR, INVATA-MA SA NU JUDEC PE NIMENI SI SA NU-MI AMINTESC RAUL FACUT MIE, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE

22. DUHULE SFINTE- LUMINA CARE FERICESTI SUFLETELE, INVATA-MA SA VAD NEVOILE ALTORA SI SA NU OMIT FAPTELE BUNE, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE

23. DUHULE SFINTE- LUMINA VESNICA, AJUTA-MA SA-MI VAD GRESELILE SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE

24. DUHULE SFINTE- CARE INFAPTUIESTI MINUNI IN SUFLETE, CONDU-MA PRIN VIGILENTA LA PERFECTIUNE , SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE

25. DUHULE SFINTE- IN FATA CARUIA NIMIC NU ESTE ASCUNS, INVATA-MA SA SCAP DE URMARI DIABOLICE, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE

26. DUHULE SFINTE- CARE CUNOSTI VIITORUL UNIVERSULUI, TE ROG AJUTA-MA SA SCAP DE SUPUNEREA FATA DE TRUP SI DE DIAVOL, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE

27. DUHULE SFINTE- CARE CUNOSTI VIITORUL MEU, INCREDINTEZ OCROTIRII TALE FAMILIA MEA, PRIETENII SI PE TOTI OAMENII, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE

28. DUHULE SFINTE- CU AJUTORUL TAU DUMNEZEIESC, INVATA-MA SA TRAIESC SPRE SLAVA SI LAUDA LUI DZEU, SPRE BINELE SUFLETELOR SI BUCURIA MAICII DOMNULUI, CA SA POT MURI CA SLUGA ALEASA, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE

PROMISIUNILE TATALUI NOSTRU CERESC PENTRU TOTI CEI CARE VOR SPUNE ACEASTA SFANTA LITANIE, MACAR DE 3 ORI PE SAPTAMANA:

TE VOI SMULGE DIN MANA DUSMANILOR TAI

VOI INDEPARTA OBSTACOLELE CARE TE IMPIEDICA IN DRUMUL TAU SPRE PERFECTIUNE

ITI VOI MAI DA UN INGER, CARE PRIN INSPIRATII TE VA FERI DE ADEMENIRILE PACATULUI

VEI PERSISTA PE DRUMUL VIRTUTII, ITI VOI INTARI CREDINTA, SPERANTA SI IUBIREA

TE VOI ELIBERA DE GRIJILE MATERIALE, FAMILIA TA VA TRAI IN PACE SI IUBIRE RECIPROCA

CINE DORESTE SA-SI AJUTE APROAPELE, VA TREBUI SA RECITE ACEASTA LITANIE SFANTA, MACAR 6 LUNI ZILNIC.

ITI VEI RECUNOASTE SLABICIUNILE PROMISIUNILE DUHULUI NOSTRU CEL SFANT.

ACEASTA SFANTA LITANIE SE VA RASPANDI. CINE O VA OFERI DIN MILOSTENIE MAI DEPARTE , VA AVEA PARTE DE RUGACIUNEA CELORLALTI. HARURILE OBTINUTE SE POT TRANSMITE ALTORA, DAR ACEST LUCRU TREBUIE SPUS DUHULUI SFANT. AMIN

RUGĂCIUNE PENTRU IZBĂVIREA DE VRĂJMAŞI

Doamne, învaţă-mă să-Ţi cunosc mărirea şi bunătatea. Dă-mi inimă curată şi lesne iertătoare şi căinţă pentru supărările ce am făcut altora. Fă să am dragoste creştinească şi să pot răbda cu pace toate necazurile ce-mi vin din partea lor, făcând porunca Ta.
Mă făgăduiesc să nu mai fac rău celor ce-mi fac rău; pe cel ce mă blestemă îl voi binecuvânta. De va flămânzi vrăjmaşul, îi voi da pâine, iar de va înseta îl voi adăpa. De va cădea îl voi ridica şi de se va rătăci îl voi povăţui.

Doamne, eu nu sunt decât un om neputincios. De aceea, ajută-mă cu darul Tău să fiu statornic în poruncile Tale. Trimite binecuvântările Tale peste vrăjmaşii mei şi întoarce inima lor cu dragoste asupra mea. Alungă suferinţele şi neodihna ce-mi vin de la ei şi ne împacă pe noi. Dă-mi pacea Ta, Doamne, ca să putem să vieţuim pe pământ cu pace, cu bucurie şi să-Ţi zicem în unire, cu faţă senină şi cu inimă curată: Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.
Că Ţie se cuvine cinstea şi închinăciunea în veci!
AMIN!

CREDINTA ORTODOXA / Postul nu e cura de slabire sau vegetarism

                                                               Ce este postul?

“Postul este infranarea de toate mancarurile, sau, la caz de boala, numai de unele, de asemenea si de bauturi si de toate cele lumesti si de toate poftele cele rele, pentru ca sa poata crestinul sa isi faca rugaciunea lui mai cu inlesnire si sa ii fie milostiv Dumnezeu. Inca si pentru a ucide poftele trupului si a primi harul lui Dumnezeu…”.

Postul este o fapta de virtute, un exercitiu de infranare a poftelor trupului si de intarire a vointei, o forma de pocainta, deci mijloc de mantuire. Dar este in acelasi timp si un act de cult, adica o fapta de cinstire a lui Dumnezeu, pentru ca el este o jertfa, adica o renuntare de buna voie la ceva care ne este ingaduit, izvorata din iubirea si respectul pe care il avem fata de Dumnezeu.

Postul este si un mijloc de desavarsire, de omorare a voii trupului, un semn vazut al ravnei si sarguintei noastre, spre asemanarea cu Dumnezeu si cu ingerii, care n-au nevoie de hrana. “Postul este lucrul lui Dumnezeu, caci Lui nu-I trebuie hrana – zice Sf. Simion al Tesalonicului. Este viata si petrecere ingereasca, pentru ca ingerii sunt fara hrana. Este omorarea trupului, ca acesta hranindu-se, ne-a facut morti; si izgonirea patimilor este postul, caci lacomia intarata patimile trupului”.

                                                Care e rostul si folosul postului?

Postul foloseste si sufletului si trupului, pentru ca intareste trupul, usureaza si curateste sufletul. Pastreaza sanatatea trupului si da aripi sufletului. De aceea, Legea Veche il recomanda si il impune de atatea ori (Ies. 34, 28; Deut. 9, 9; 18; Jud. 20, 26; I Regi 7, 6; Isaia 58; loil 2,15). “Nu fi nesatios intru toata desfatarea si nu te apleca la mancaruri multe. Ca in mancarurile cele multe va fi durere si nesatiul va veni pana la ingretosare. Pentru nesatiu, multi au pierit; iar cel infranat isi va inmulti viata”, zice inteleptul Isus, fiul lui Sirah (37, 32-34). Mantuitorul insusi a postit patruzeci de zile si patruzeci de nopti in pustie, inainte de a incepe propovaduirea Evangheliei (Matei 4, 2 si Luca 4, 2).

El ne invata cum sa postim (Matei 6, 16-18) si ne spune ca diavolul nu poate fi izgonit decat cu post si rugaciune (Matei 17,21; Marcu 9, 29). Posteau de asemenea Sfintii Apostoli si ucenicii lor (Fapte 13, 2, 3; II Cor. 6, 5); ei au si randuit postul pentru toti crestinii. Sfintii Parinti lauda si recomanda postul cu staruinta. Iata ce spune, de pilda, Sf. Ioan Gura de Aur: “Postul potoleste zburdaciunea trupului, infraneaza poftele cele nesaturate, curateste si inaripeaza sufletul, il inalta si il usureaza”.

                                             De cate feluri este postul dupa asprimea lui?

Dupa asprimea lui, postul poate fi de mai multe feluri:
a) Ajunare desavarsita, adica atunci cand nu mancam si nu bem nimic cel putin o zi intreaga.
b ) Postul aspru sau uscat (Siroragia) sau ajunarea propriu-zisa, atunci cand mancam numai spre seara mancaruri uscate (paine si apa, fructe uscate, seminte etc).

c) Postul obisnuit sau comun, rand mancam la orele obisnuite, dar numai “mancaruri de post”, adica ne infranam de la “mancarurile de dulce” (carne si peste, branza, lapte, oua, vin, grasime).

d) Postul usor (dezlegarea), cand se dezleaga la vin, peste, icre si untdelemn, cum se prevede in Tipic, la anumite sarbatori care cad in cursul posturilor de peste an.

                                          De cate feluri este postul, dupa lungimea lui?

De doua feluri:
a) Post de o zi si
b ) Post de mai multe zile.

                           Care sunt posturile de o zi si pentru ce au fost asezate?

Sunt posturile pe care le tinem:
a) Miercurea si vinerea din fiecare saptamana, in amintirea Patimilor Domnului: miercurea au facut sfat carturarii si arhiereii iudeilor sa prinda pe Hristos, iar vinerea L-au rastignit pe cruce (Canonul 15 al Sf. Petru al Alexandriei). Tot in aceasta zi, dupa Traditie, mancase Adam din pom, lucru pentru care a fost izgonit din rai.

b ) Ziua inaltarii Sfintei Cruci (14 septembrie), in amintirea Patimilor Domnului pe cruce (dezlegare la untdelemn si vin).
c) Ziua taierii capului Sf. Ioan Botezatorul (29 august), zi de post si plangere pentru cel care a fost cel mai zelos propovaduitor si implinitor al postului si al pocaintei (dezlegare la untdelemn si vin).

d) Ajunul Bobotezei (5 ianuarie): post asezat si ramas din vremea rand catehumenii se pregateau prin post si rugaciune pentru primirea Botezului a doua zi. Se ajuneaza in orice zi ar cadea (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia aghiasma pe nemancate.

Cei ce vor sa prisoseasca in evlavie sau sa faca anumite fagaduinte sau legaminte fata de Dumnezeu, pentru felurite pricini, pot sa posteasca si in alte zile de peste saptamana decat cele oranduite de Biserica. Cea mai potrivita este ziua de luni. In nici un caz sa nu se posteasca sambata sau duminica. Postul acesta de buna voie nu are insa valoare decat atunci cand pazim si zilele de post oranduite de Biserica.

                                Cand nu se posteste miercurea si vinerea?

Fie pentru insemnatatea sarbatorilor mari, adica pentru a nu se sterge prin post bucuria praznicului Nasterii Domnului, al Invierii, al Rusaliilor, fie pentru prisosinta postului dinaintea acestor sarbatori mari sau pentru a nu ne asemana cu unii eretici, Biserica ingaduie sa mancam de dulce miercurea si vinerea in anumite rastimpuri din cursul anului. Aceste zile sunt numite de dezlegare (a postului) si sunt insemnate in calendare cu cuvantul harti. Iata cand nu se posteste miercurea si vinerea:

a) In Saptamana luminata (saptamana Pastilor).
b ) De la Nasterea Domnului pana in ajunul Bobotezei.
c) In saptamana de dupa Rusalii (inainte de inceputul postului de San-Petru).
d) In saptamana intai a Triodului (intre Duminica Vamesului si a Fariseului si Duminica Fiului Risipitor).
e) In saptamana Branzei (inaintea lasatului sec pentru Postul Pastelui); se dezleaga numai la lapte, oua si branza.
f) Nu se posteste, de asemenea, in ziua Nasterii Domnului si cea a Bobotezei, cand aceste sarbatori cad miercuri sau vineri.

                           Care sunt posturile de mai multe zile din cursul anului?

a) Postul Pastelui,
b ) Postul Craciunului,
c) Postul Sfanta-Mariei si
d) Postul San.-Petrului (Sf Apostoli Petru si Pavel).

                                                  Ce este postul Pastelui?

Postul Pastelui, Postul Mare sau Paresimile (de la cuvantul latinesc quadragessima = patruzeci) este postul dinaintea Pastelui. E asezat in cinstea Patimilor Domnului si ne aminteste de postul de patruzeci de zile al Mantuitorului in pustie, inainte de a iesi in lume pentru propovaduirea Evangheliei (Matei 4, 2 si Luca 4, 2). E totodata vreme de pregatire, prin post, rugaciune si pocainta, pentru apropierea cu vrednicie de Sfantul Trup si Sange, intrucat, de obicei, la Pasti se impartasesc toti credinciosii.

Tine sapte saptamani, incepand cu Duminica lasatului sec de branza (Duminica izgonirii lui Adam din rai) si se incheie in noaptea Pastelui, la inviere. E cel mai vechi, mai lung si mai de seama dintre posturile bisericesti (Pentru vechimea lui, vezi Can. 69 Apostolic; Can. 50 Laodiceea, Asezamintele Sf. Apostoli V, 13; Can. 5 al Sinodului I ecumenic. Nu se mananca nici peste, nici untdelemn si nu se bea vin. Se dezleaga la vin si untdelemn numai sambata si duminica (pentru ca in aceste zile se face Liturghie deplina), iar la peste, numai in ziua de Buna-Vestire si de Florii (pentru ca sunt praznice mari) (Tipicul cel Mare (al Sf. Sava), cap. 34, p. 42. Comp. si Scrisoarea sinodala a Patriarhului ecumenic Paisie I catre Patriarhul Nicon al Moscovei (1655), raspuns la intrebarea 20 ).

Sunt scutiti de ajunare numai copiii, lauzele, batranii si bolnavii sau cei neputinciosi, precum si cei aflati in situatii speciale. Cu deosebita evlavie trebuie sa postim prima si ultima saptamana din Postul Paresimilor.

De subliniat ca in saptamana alba (branzei) dupa Lasata Secului de Carne nu este dezlegare la peste chiar daca in calendar este trecut nu este in Tipic trecut asa ceva. Sfintii parinti de la Athos au spus ca in calendar este trecut gresit, iar noi facem ce scrie in Tipic.

                                                         Ce este postul Craciunului?
 
Postul Craciunului este postul dinaintea Nasterii Domnului. Tine 40 de zile (15 noiembrie – 25 decembrie). Lasam sec in seara de 14 noiembrie (ziua Sf. Filip); iar daca aceasta zi cade miercuri sau vineri, incepem postul cu o zi mai inainte. E asezat pentru a ne pregati spre cuviincioasa intampinare a Nasterii Domnului si inchipuie noaptea in care traia omenirea dinainte de Mantuitorul, cand Patriarhii si Dreptii Legii vechi asteptau venirea Lui, cu post si rugaciune.

Ne aduce aminte indeosebi de postul de 40 de zile al lui Moise in pustie, inainte de primirea Legii (les. 34, 28). Se dezleaga la peste in ziua de 21 noiembrie (Intrarea in Biserica a Maicii Domnului), fiind praznic mare. In ziua cea din urma a acestui post (Ajunul Craciunului) se ajuneaza, adica nu se mananca nimic pana la ivirea luceafarului de seara, care inchipuie steaua Magilor; apoi mancam uscat: seminte, poame, turte sau covrigi. Tot in aceasta seara, pe alocuri, slujitorii Bisericii umbla cu Icoana Nasterii, cantand troparul Craciunului si aducand astfel, in casele crestinilor, vestea cea buna a marii sarbatori din ziua urmatoare. In ziua Craciunului, in orice zi ar cadea, mancam de dulce.

                                                 Ce este Postul Sfanta-Mariei?

Postul Sfanta-Mariei Mari (sau postul lui August) este postul dinaintea Adormirii Maicii Domnului. E asezat in cinstea Maicii Domnului, amintindu-ne de postul cu care aceasta, dupa traditie, s-a pregatit spre trecerea ei la cele vesnice. Tine doua saptamani: de la 1-15 august. Lasam sec la 31 iulie seara; iar daca aceasta zi ar cadea miercuri sau vineri, lasam sec cu o zi inainte. Se dezleaga la peste in ziua Schimbarii la Fata (6 august), fiind praznic mare. Daca ziua Sfanta-Mariei (15 august) cade miercuri sau vineri, nu mancam de dulce, ci se dezleaga numai la peste.
In timpul acestui post se citeste mai cu deosebire Al doilea Paraclis al Maicii Domnului, pe care il gasim in Ceaslov.

               Pentru ce s-a asezat si cat tine postul San-Petrului(Sf Apostoli Petru si Pavel)?

Postul San-Petrului, adica al Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, e asezat in cinstea acestor doi Sfinti Apostoli, a caror moarte muceniceasca se serbeaza la 29 iunie si care s-au ostenit cel mai mult pentru vestirea Evangheliei si pentru raspandirea credintei crestine. Totodata ne aduce aminte de postul cu care Sf. Apostol Pavel, impreuna cu Varnava, s-au pregatit inainte de trimiterea lor la propovaduire, din porunca Duhului Sfant (Fapte 13, 2-3; Isaia 58, 3-7). Acest post are o lungime schimbatoare, intrucat inceputul lui atarna de data Rusaliilor. Se lasa sec in Duminica intai dupa Rusalii (a tuturor Sfintilor) si se posteste pana in ziua de San-Petru (29 iunie). Daca aceasta zi cade miercuri sau vineri nu mancam de dulce. E un post mai usor; se dezleaga martea si joia la vin si untdelemn, iar sambata si duminica si la.

                                                                Cum trebuie sa postim?

Respectarea posturilor este o datorie a bunului credincios, care este cuprinsa in porunca a doua a Bisericii. Sfintele Soboare si randuielile date de Sfintii Parinti pedepsesc cu asprime pe cei ce nu pazesc posturile (Can. 69 al Sf. Apostoli). Dar trebuie sa postim nu numai cu trupul, ci si cu sufletul. Adica nu numai mancand de post, ci si infranandu-ne totodata de la patimi, pacate si ispite. Odata cu infranarea de la mancarurile de dulce, sa ne silim a ne curati nu numai trupul, ci si sufletul, petrecand in rugaciune si pocainta. Postul intreg, adevarat si desavarsit este deci nu numai cel trupesc, ci si sufletesc: postul de bucate, impreuna cu cel de fapte, postul de mancare si totodata de purtari. Asa ne indeamna Biserica, prin cantarile ei din slujbele Postului celui Mare: “Sa postim, post primit, bineplacut Domnului; postul cel adevarat este instrainarea de rautati, infranarea limbii, lepadarea maniei, departarea de pofte, de clevetire, de minciuna si de juramantul mincinos. Lipsirea acestora este postul cel adevarat si bine primit”.

Iar Sf. Ioan Gura de Aur zice: “Postiti? Aratati-mi-o prin fapte. Cum?
De vedeti un sarac, aveti mila de el; un dusman, impacati-va cu el; un prieten inconjurat de un nume bun, nu-l invidiati; o femeie frumoasa, intoarceti capul. Nu numai gura si stomacul vostru sa posteasca, ci si ochiul, si urechile, si picioarele, si mainile voastre, si toate madularele trupului vostru. Mainile voastre sa posteasca ramanand curate si de hrapire si de lacomie. Picioarele, nealergand la privelisti urate si in calea pacatosilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumusetile straine… Gura trebuie sa posteasca de sudalme si de alte vorbiri rusinoase”.

Comentariu saccsiv:
Din pacate, cele scrise la final materialului de mai sus, nu le prea punem in practica, majoritatea dintre noi. Si atunci postul devine cura de slabire sau vegetarianism.

Iar in afara de acest aspect esential a mai aparut un pericol pentru crestini: mincinoasele alimente de post …
Adica aproape tot ce vedeti in hipermarketuri in zona “DE POST”, unde intalnim de toate: pate, lapte, branza, cremvusti, etc. Ele cica nu sunt din carne sau lapte de vaca si atunci crestinul le cumpara si zice ca e in ordine. Dar nu e …

Caci vedeti voi fratii mei, postul se tine “si pentru a ucide poftele trupului si a primi harul lui Dumnezeu…”. Postul este o fapta de virtute, un exercitiu de infranare a poftelor trupului si de intarire a vointei, o forma de pocainta, deci mijloc de mantuire.

Deci daca mancam de exemplu acel pate de post, ce este uneori chiar mai gustos decat cel normal, cam ce credeti ca am rezolvat? Am tinut oare un post adevarat sau doar un soi de regim?

Desigur, putem face mancaruri de post deosebit de gustoase. Ele sunt insa pentru noi cei incepatori. Marii ravnitori, parintii vestiti, stim insa ca nu doar ca mancau de post, dar faceau de asa natura ca acea mancare sa aiba gust rau. Nu toti pot ajunge la nivelul lor, insa macar sa ne straduim oleaca.

Apoi problema cu pateul vegetal nu e doar ca e gustos, ci in primul rand ca se numeste … pateu. Ca daca ar fi numit pasta de nu stiu ce, ar mai fi cum ar mai fi, dar avand eticheta si aspectul de pateu (sau lapte, branza, cremvusti), totul devine un soi de smecherie lumeasca, de fenta dibace, adica, hai sa fim cu fundul in doua luntri, sa impacam si capra si varza: nu mancam din carne, dar mancam cu gust si denumire ca si cum ar fi din carne.

Ce ne vom face cand stiinta va scoate pe piata gaina vegetala? Ceva cu aspect de pui, cu gust de pui, facut din cine stie ce, dar continand suplimenti de tot ce-i trebuie organismului?
http://www.paginacrestinului.ro

De ce credinţa ortodoxă este cea adevărată ?

Toţi cei care credem în Domnul nostru Iisus Hristos, ne numim creştini. Însă uneori vă puneţi întrebarea de ce sunt mai multe culte (credinţe, confesiuni) creştine? Şi ortodocşi, si catolici, şi protestanţi, şi baptişti, şi adventişti, şi penticostali, şi alte culte. Unde este adevărul, căci toţi aceştia susţin că la ei este adevărul, la ei este credinţa cea adevărată.
În Sfânta Carte scrie că Hristos este capul Bisericii (nu al bisericilor !!!). Deci Biserica este una, căci Hristos are un singur cap. Care să fie Biserica adevărată ?
Haideţi să coborâm în timp spre începuturile creştinismului, la origini.
La Înălţarea la Cer, Domnul Hristos oare a lăsat mai multe credinţe creştine pe pământ ? Noi cunoaştem credinţa de la Ucenicii Domnului, de la Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti. Aţi auzit cumva că unii apostoli erau ortodocşi, alţii catolici, alţii adventişti ? Nu, desigur. La început a fost o singură credinţă, o singură Biserică. Creştinii s-au ghidat mai întâi după învăţătura primită de la Apostoli, care s-a transmis prin tradiţie. Mai târziu o parte din această tradiţie a fost scrisă în Sfintele Evanghelii, în Faptele Apostolilor, în Epistole, în scrierile Sfinţilor Părinţi. O vreme toate au fost bune şi frumoase. Dar ce s-a întâmplat după aceea. Unii oameni, din mândrie, din îngâmfare, au răstălmăcit învăţătura sănătoasă primită de la Ucenicii Domnului, şi au adus unele interpretări, unele inovaţii în cult şi în dogmă. Însă Părinţii Bisericii din toată lumea creştină, călăuziţi de Duhul Sfânt, s-au strâns în Sinoade (Soboare, un fel de congrese internaţionale), unde au discutat problemele apărute şi au restabilit ordinea în Biserică, iar rătăciţii au căzut sub blestemul Bisericii. Au fost şapte asemenea Sinoade în decursul istoriei, la care au participat sfinţi mari (ex. Sf. Nicolae, Sf. Spiridon, Sf. Împărat Constantin cel Mare etc.) unde s-a stabilit cu exactitate cum trebuie să credem, ce trebuie să credem (Crezul), unde s-a demonstrat, uneori în chip minunat, că icoana şi crucea nu sunt idoli, că Sf. Duminică este ziua Domnului, ziua eliberării noastre din robia iadului, şi multe alte lucruri necesare cultului creştin.
A mers aşa Biserica mult timp, cca. o mie de ani.
La anul 1054 apare în Biserică Marea Schismă, adică o mare ruptură, o separare a părţii de răsărit a Bisericii (Bizanţ), de partea de apus (Roma), datorită pretenţiei papilor din apus de a-şi exercita supremaţia asupra întregii Biserici creştine, ceea ce nu era în concordanţă cu hotărârile Sinoadelor Ecumenice, mai ales că Apusul făcuse unele modificări în dogmă (ex. Filioque la Crez).
În cadrul bisericii apusene a apărut o altă ruptură când s-au desprins protestanţii (care au protestat din anumite motive împotriva papei). Din protestanţi s-au desprins alte grupări creştine, care şi-au făurit un cult după bunul lor plac, nemaipăstrând aproape nimic din cultul creştin stabilit la Cele Şapte Sinoade Ecumenice. Prin urmare unii ţin sâmbăta ca zi de odihnă; nu mai păstrează Sfintele Taine ale Bisericii; fug de cruce, de icoană, de tămâie; nu mai au sfinţi, nu mai au preoţie, nu mai au biserică. Unii au ajuns chiar să-i cunune pe homosexuali, să facă femei preoţi, şi multe alte rătăciri.
După desprinderea de Biserica primară, toate celelalte culte şi confesiuni au făcut tot felul de modificări după poftele şi neputinţele oamenilor.
Doar Biserica noastră Ortodoxă de Răsărit mai păstrează în totalitate predaniile şi tot ce ne-a fost lăsat de la Sfinţii Apostoli şi de la Sfinţii Părinţii noştri, care şi-au vărsat sângele, ca mucenici, pentru păstrarea neştirbită a sfinţeniei Bisericii Strămoşeşti. Ea este Biserica adevăratei slave (în greacă, ortho = corect, doxa = slavă) a lui Dumnezeu.
Dumnezeu arată lumii că Biserica Ortodoxă este cea adevărată prin mai multe minuni, şi anume:
1.În fiecare an, la Ierusalim, în Biserica Sfântului Mormânt, numai şi numai la Paştele ortodox, coboară din Cer o lumină dumnezeiască (Sfânta Lumină), care aprinde vata ce este aşezată pe Sfântul Mormânt şi lumânările din mâinile credincioşilor. Această lumină nu este o lumină materială, căci la început, câteva minute nu frige. I-am văzut pe mulţi trecându-şi mâinile şi bărbile peste această flacără sfântă, fără să se ardă.
Această minune o văd şi celelalte religii şi culte, dar stau împietriţi în mândria lor şi nu vin la adevărata credinţă.
2. Ştim cu toţii că Aghiasma Mare pe care o săvârşeşte preotul ortodox la Bobotează nu se strică. Eu am băut de la o bătrână din Constanţa aghiasmă de 40 de ani, şi era aşa de plăcută la gust ca şi cum ar fi fost sfinţită în acea zi ! Unii spun că aghiasma noastă nu se strică fiindcă preotul foloseşte busuioc şi cruce de argint. Nu este adevărat ! Aghiasma se sfinţeşte şi cu cruce de lemn, şi tot la fel este. Unii oameni au încercat să prepare şi ei aghiasmă, procedând precum preotul, dar mare le-a fost mirarea când au văzut că „aghiasma” lor s-a stricat, iar cea sfinţită de preot a rămas curată.
3. Creştinii care au dus o viaţă sfântă, sunt proslăviţi de Dumnezeu, căci după moarte, trupurile lor, în multe cazuri, nu putrezesc şi sunt plăcut mirositoare. De exemplu Sfântul Ioan Iacob de la Hozeva, român de neam. Sau mai recent, după cum ştiţi din presă, Părintele Ilarion Argatu de la Mânăstirea Cernica, la care, când era în viaţă, alergau mulţi creştini pentru rezolvarea necazurilor lor, a fost găsit după şapte ani neputrezit.
4. Cunoaşteţi destule cazuri de părinţi duhovniceşti ortodocşi, plăcuţi lui Dumnezeu, care au primit darul înainte-vederii şi care atunci când aţi alergat la dânşii, deja vă cunoşteau necazurile şi ştiau şi cum vă cheamă.
5. Aţi auzit, sau aţi văzut icoane ortodoxe care plâng cu lacrimi de sânge sau de mir. Uneori mirul care a izvorât din aceste icoane a depăşit cu mult greutatea icoanei.
La acestea mai putem adăuga minunea care se întâmplă pe Muntele Taborului, pe 6 august, la Schimbarea la Faţă, când un nor coboară asupra bisericii unde se oficiaza Sf. Liturghie; minunea cu şerpii care vin la icoana Maicii Domnului în Kephalonia (Grecia). Şi sunt multe alte dovezi palpabile din care rezultă că Biserica Ortodoxă este Biserica lui Hristos. Le veţi afla dacă veţi veni mai des la biserică şi veţi citi mai multe cărţi ortodoxe şi nu toate prostiile de prin reviste şi ziare, care fac reclamă păcatelor: desfrânării, violenţei, lăcomiei, lenei, luxului şi altor păcate.

Este de folos să citim sau să purtăm talismanul ?

În Pravila Bisericească talismanul este considerat un obiect făcut de oameni spre a le aduce noroc sau a-i apăra de pagube, dar care este, în realitate, un semn al necredinţei în Dumnezeu. De aceea se canoniseşte, se pedepseşte de Sfintele Canoane, ca şi vrăjitoria fiindcă este neplăcut lui Dumnezeu. Trebuie nădejde în Dumnezeu. Nu poate un obiect să vă salveze din necazuri. Mergeţi la biserică la preot, la duhovnicul dumneavoastră şi vă va lămuri în orice problemă.

Sunt preoţii ortodocşi urmaşii Apostolilor ?

Da. Apostolii au primit Duhul Sfânt de la Domnul Hristos, iar aceştia, la rândul lor, au transmis harul, punându-şi mâinile peste urmaşii lor, făcându-i episcopi, preoţi şi diaconi, până în zilele noastre. Aceasta se numeşte succesiune apostolică, sau altfel spus, continuitate. Cultele neoprotestante (sectele) nu au această continuitate, fiindcă nu şi-a pus nimeni mâinile peste ei ca să-i facă pastori.

De ce trebuie să ne spovedim la preot şi nu direct lui Dumnezeu ?

Preotul, ca urmaş al Apostolilor, este instituit de Dumnezeu să facă acest lucru, căci Domnul nostru Iisus Hristos a dat puterea legării şi dezlegării păcatelor după Sfânta Sa Înviere, zicând către ucenicii săi: "Luaţi Duh Sfânt ! Cărora veţi ierta păcatele, vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute" şi iarăşi a zis: "Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer".
Desigur, ne putem spovedi şi direct lui Dumnezeu, la rugăciune, dar în cazul mărturisirii la preot, primim de la acesta pe lângă iertare şi multe sfaturi şi dojeniri, care ne vor fi de folos pe viitor pentru îndreptare. Şi aşa cum în medicină se spune că sunt bolnavi şi nu boli, tot aşa şi în mediul duhovnicesc putem să spunem că sunt păcătoşi şi nu păcate. Adică fiecare creştin e un caz particular pe care duhovnicul trebuie să-l vindece după particularităţile fiecăruia.
Să nu vă legaţi niciodată de vrednicia preotului, căci aici lucrează Harul lui Dumnezeu.
Oare când aveţi de rezolvat o problemă la o instituţie a statului, ţineţi cont de vrednicia funcţionarului respectiv ? Dacă acela este beţiv, desfrânat, hoţ sau cu alte păcate, oare nu este valabil documentul pe care vi-l eliberează, dacă şi-a pus semnătura pe el şi e în conformitate cu legea ? Este, desigur ! Şi să mai ţineţi cont că acum se duce o campanie foarte dură împotriva Bisericii Ortodoxe, prin denigrarea preoţilor şi călugărilor ortodocşi, pentru a ne pierde încrederea în dânşii, pentru că biserica ocupă primul loc în preferinţele oamenilor, după cum arată sondajele de opinie. Şi acest lucru deranjează pe unii. Noi să urmăm calea moşilor şi strămoşilor noştri care au fost întotdeauna ortodocşi. Să citim cărţile sfinte ale Bisericii noastre, să ascultăm de slujitorii ei care ne conduc pe calea cea dreaptă, să ne alegem duhovnici iscusiţi, care să ne îndrume conform Sfintelor Canoane ale Bisericii. Să nu ne luăm după învăţăturile greşite ale unor babe, ci numai după ceea ce ne învaţă Biserica. Fără astrologie, fără magie, fără horoscoape, fără vrăjitorie şi descântece, fără talismane, fără sărbători sau posturi născocite de unii rătăciţi, fără credinţe budiste în reîncarnare, fără manifestări sectare, fără prietenie cu ateii şi rătăciţii, fără filmele şi programele păcătoase de la televizor, fără cântece desfrânate, fără avorturi, fără căsătorii de probă şi multe alte manifestări păgâneşti pe care le întâlnim în zilele noastre. Dacă veţi merge la biserică mai des, veţi afla mai multe. Căutaţi să rupeţi legătura cu lumea păcătoasă şi împrieteniţi-vă cu creştinii ortodocşi adevăraţi, care ascultă de biserică. Nu primiţi în casă pe oricine, chiar dacă cineva spune că e creştin. Verificaţi dacă-şi face cruce, dacă are evlavie la Maica Domnului.
Dacă sunteţi nespovediţi, nu mai staţi pe gânduri. Mergeţi degrabă la un preot duhovnic şi spuneţi-i păcatele pe care vi le-aţi notat pe o hârtiuţă, căci FĂRĂ SPOVEDANIE NU ESTE MÂNTUIRE !

Cum facem semnul Sfintei Cruci ?

Creştinul adevărat trebuie să vadă şi să cinstească în Sfânta Cruce, aceste lucruri:
- jertfa Fiului lui Dumnezeu “Care s-a făcut om pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire...";
- lemnul crucii pe care s-a răstignit Domnul, deci altarul Său de jertfă;
- semnul crucii, semn al “Fiului Omului” şi al creştinului în acelaşi timp, cu care însemnându-ne ca şi cu o pecete, arătăm participarea noastră la jertfa sfinţitoare a lui Hristos.
Crucea fiind sfântă, trebuie să-i acordăm cinstea cuvenită. Ea nu trebuie aşezată sau desenată pe jos sau pe aşternuturi, ca să fie călcată în picioare sau să şedem pe ea.
Fiecare creştin trebuie să poarte la gât (la inimă) o cruciuliţă.
Când ne închinăm, trebuie să facem semnul Sfintei Cruci corect şi drept pe feţele noastre.

Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica (11 aprilie)

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.

Sfantul Calinic de la Cernica este cinstit de Biserica pe 11 aprilie. S-a nascut in Bucuresti, pe 7 octombrie 1787. A primit la botez numele de Constantin. Nasa i-a fost Luxandra Vacarescu, mama poetului Ienachita Vacarescu. La varsta de 20 de ani, a intrat ca frate in Manastirea Cernica. Dupa un an de ucenicie la marele duhovnic Pimen, devine calugar si primeste numele Calinic. La numai o luna de la tunderea sa in monahism, este hirotonit ierodiacon. Peste cinci ani este hirotonit preot, iar dupa alti cinci ani este numit staret al manastirii Cernica, pe care o va conduce timp de 31 de ani.
Potrivit istoricilor, Dorotei, staretul Manastirii Cernica, simtind ca i se apropie sfarsitul, alege sa-l trimita pe Calinic la Sfantul Munte, avandu-l ca insotitor pe monahul Dionisie, ca sa-l aduca in tara pe parintele Pimen, spre a-i continua lucrarea. Dupa un an de zile, Sfantul Calinic revine in tara cu Pimen. Din cauza vietuirii aspre pe care acesta o impune calugarilor, ia nastere un conflict intre el si obste. Acest conflict este inlaturat de arhiereul Ioanichie Stratonichias, care il va numi staret pe Calinic. Amintim ca au fost propusi trei candidati: Calinic, Pimen si Ignatie.

Sfantul Calinic - episcop al Ramnicului si ctitor al Manastirii Frasinei
In anul 1850, Sfantul Calinic a fost sfintit episcop al Ramnicului, unde a pastorit vreme de peste 16 ani. A infiintat la Ramnic o tipografie, continuand activitatea inaintasilor lui: Sfantul Ierarh Antim Ivireanul, Damaschin, Chesarie si Filaret.
In anul 1862 au fost tiparite "Mineiele", iar mai tarziu: "Carte foarte folositoare de suflet", "Evanghelia", "Octoihul", "Invatatura catre preoti si diaconi", "Liturghierul", "Acatistierul" si "Invatatura pentru duhovnici". A scris si: "Insemnari cu privire la Revolutia din 1821", "Aratare pe scurt pentru Cernica" si mici indreptare duhovnicesti: "Despre cum trebuie sa petrecem in casa lui Dumnezeu", "Randuiala sfintirii painii de obste" si "Pravila manastireasca".
Sfantul Calinic este si ctitorul Manastirii Frasinei, cunoscuta pentru regimul ei parte, stabilit inca de la inceput de chiar Sfantul Calinic: nu au acces femeile, nu se mananca niciodata carne si se face slujba la miezul noptii pana dimineata.

Sfantul Calinic - factor activ al Unirii Principatelor Romane
Pe 27 aprilie 1857, arhiereul Calinic semna o "circulara catre protopopi si egumeni", prin care cerea sa se faca rugaciuni in toate bisericile pentru unirea romanilor. Din toamna anului 1857, Calinic a facut parte din Adunarea Divanului ad-hoc al Tarii Romanesti. In anul 1859, Sfantul Calinic facea parte din Adunarea Electiva a Tarii Romanesti. Din documente reiese ca Sfantul Calinic participa la o sedinta propusa de omul poltic Vasile Boerescu si se obliga alaturi de cei prezenti la aceasta sedinta secreta, sa-l voteze pe Cuza ca domnitor si al Tarii Romanesti.

Testamentul si canonizarea Sfantului Calinic de la Cernica
Sfantul Calinic si-a scris testamentul pe 18 septembrie 1857. In acest testament mentioneaza ca nu a adunat averi, ci numai carti sfinte si cere sa fie inmormantat la Manastirea Cernica, langa Biserica "Schimbarii la Fata", in partea dreapta, de va fi sa moara in Valahia Mare sau in tinda Bisericii "Sfantul Nicolae", in partea dreapta, daca se va intampla sa moara in Valahia Mica (Ramanic).
Simtindu-se slabit, Sfantul Calinic revine la batranete in Manastirea Cernica. Dupa ce s-a impartasit de Sfintele Pasti, cu Trupul si Sangele Domnului, s-a sculat si s-a imbracat cu hainele de ingropare, i-a binecuvantat pe toti si le-a zis: "Sa ne vedem in fericirea de pe cealalta lume". In acest chip, pe 11 aprilie 1868 a trecut la cele vesnice. A fost ingropat, dupa dorinta sa, in tinda Bisericii "Sfantul Gheorghe".
Canonizarea sa a fost facuta pe 23 octombrie 1955. Moastele sale sunt asezate spre cinstire si inchinare in Biserica "Sfantul Gheorghe".

Fapte si cuvinte de invatatura ale Sfantului Ierarh Calinic

Sfantul Calinic era atat de smerit, ca, pe cat se inalta cu cinstea si cu darul de catre toti, cu atat mai mult se smerea catre toti, dupa cuvantul Domnului, Care zice: Care dintre voi va vrea sa fie mai mare, sa va fie voua sluga (Matei 20, 26).
Fericitul parinte Calinic, ori de cate ori era ocarat de cineva, graia de bine; iar pe cel care il nedreptatea indata il miluia si il ajuta cu tot ce putea. Insa la dansul in chilie altceva nu se gasea, fara numai un ulcior cu apa.
Spuneau parintii ca in chilia sa, cuviosul era atat de linistit, incat nici ucenicii lui nu-l auzeau ce face, cand, adica, se odihnea si cand era la rugaciune.
Dupa marturia mai multor duhovnici din vremea sa, Cuviosul Calinic savarsea in timp de 24 de ore doua mii de inchinaciuni si 300 de metanii mari, precum si pravila cea randuita fiecarui calugar la chilie.
Aceiasi duhovnici ai Manastirii Cernica adevereau ca Sfantul Calinic, inca din anii tineretii, primise darul neincetatei rugaciuni a lui Iisus, prin care se facuse casa a Duhului Sfant si vas al alegerii.
In primavara anului 1817, Cuviosul Calinic impreuna cu Ignatie duhovnicul si cu un alt calugar s-au sfatuit sa posteasca desavarsit tot Postul Mare, pana la Sfintele Pasti. Deci, luand binecuvantare de la staretul manastirii, Dorotei, au inceput aceasta aspra si mai presus de putere nevointa. Dar, din lipsa dreptei socoteli, satana le-a facut la toti o grea ispita. Calugarul n-a putut sa posteasca deloc. Ieroschimonahul Ignatie a postit cateva saptamani, apoi, slabind foarte tare, s-a imbolnavit si cu greu s-a vindecat. Iar Cuviosul Calinic a postit desavarsit pana in joia Canonului Mare (Adica pana in joia din saptamana a cincea a Postului Mare), cand a mancat o jumatate de prescura. Dar, voind sa implineasca cele 40 de zile de post, asemenea Mantuitorului si sfintilor de demult, s-a imbolnavit de o cumplita ameteala de cap si slabire a firii, incat n-a mai stiut nimic de sine pana in Duminica Tomei. Pentru aceasta, staretul Dorotei era foarte mahnit, crezand ca nu va mai scapa cu viata.
Insa, cu darul lui Dumnezeu, Cuviosul Calinic si-a venit din nou in simtire, spre bucuria staretului si a tot soborul. Din ceasul acela, parintele Dorotei i-a randuit sa tina toata viata calea cea imparateasca. Adica sa se impartaseasca zilnic din masa cea de obste la trapeza. Deci, facand ascultare, parintele Calinic manca zilnic cu fratii la masa, fara sa mai aiba nimic de mancare la chilie sau sa guste ceva fara binecuvantare. Cu toate acestea, din postirea cea de 40 de zile, cuviosul a ramas cu o permanenta durere de cap, pe care a simtit-o pana la obstescul sau sfarsit.
In vara aceluiasi an, Sfantul Calinic n-a mancat paine deloc, timp de 40 de zile, nici legume fierte la foc. Numai seara, dupa apusul soarelui, manca cate o felie de pepene si fructe crude, ca sa-si potoleasca slabiciunea firii si sa nu calce porunca staretului.
Ucenicul sau, arhimandritul Anastasie Baldovin, marturisea ca in toata viata sa cuviosul nu dormea intins pe pat, ci atipea cateva ceasuri pe un scaun, imbracat si incins cu o curea lata de piele. Era ca o adevarata santinela, gata oricand de lupta, veghind neincetat asupra nevazutilor vrajmasi care incercau sa-l ispiteasca, fie prin trup, fie prin ganduri.
Acelasi ucenic zicea ca nimeni nu putea sa ascunda ceva sau sa spuna vreo minciuna inaintea Sfantului Calinic, pentru ca era inaintevazator si indata descoperea adevarul si cele ce urmau sa se intample in viitor.
Acelasi ucenic prea iubit al Sfantului Calinic spunea ca dascalul sau era atat de bland si smerit cu inima, incat oricine socotea ca are in fata sa un inger, iar nu un om pamantesc. De aceea toti il iubeau, il cinsteau si il aveau ca pe un adevarat sfant, atat calugarii si mirenii, cat si episcopii si dregatorii tarii.
Spuneau parintii si aceasta, ca marele staret nu ingaduia deloc clevetirea in viata calugareasca. Caci o socotea „moartea sufletului”. In locul multei vorbiri, el sfatuia pe ucenici sa practice neincetat tacerea si rugaciunea lui Iisus.
Aceiasi parinti spuneau de Cuviosul Calinic ca isi implinea chemarea de staret cu mare ravna si frica de Dumnezeu, stiind ca „lucrul cel mai greu si anevoios este mestesugul calauzirii sufletelor pe calea mantuirii”.
In timpul rascoalei din anul 1821, multi locuitori din Bucuresti s-au adapostit la Manastirea Cernica. Bunul staret i-a gazduit pe toti in insula Sfantului Nicolae, prin chiliile calugarilor, iar pe calugari i-a mutat in insula Sfantului Gheorghe. In acele zile de grea incercare pentru tara, multa mangaiere au aflat locuitorii capitalei de la Sfantul Calinic. Ca pe toti ii imbarbata, ii odihnea si ii hranea in mod gratuit din alimentele manastirii.
Terminandu-se hrana in Manastirea Cernica, calugarii si mirenii erau amenintati de cumplita foamete. Deci, cazand Sfantul Calinic la rugaciune cu multe lacrimi in fata icoanei Maicii Domnului si a Sfantului Nicolae si ceran- du-le grabnic ajutor, indata a fost ascultat. Cum s-a ridicat marele staret de la rugaciune, au intrat pe poarta manastirii cinci care trase de cate doi boi, pline cu pesmeti de paine, trimise de pasa, mai-marele turcilor din tabara apropiata.
Sfantul Calinic a fost, de asemenea, si un bun iconom al Manastirii Cernica si al celorlalte Manastiri – Pasarea, Snagov, Caldarusani, Ciorogarla si Poiana Marului – care erau sub administratia sa. Cand a intrat staret, Cernica avea doar „o teleguta cu un bou ce se conducea de un calugar pe ulitele Bucurestilor, si oricine voia din popor arunca cate o paine in acea teleguta; apoi se intorcea la manastire si impartea acea paine pe la calugari. Iar pentru imbracamintea calugarilor se trimitea de la domnie si de la alti buni crestini”.
Or, venerabilul staret in putina vreme a refacut iconomia manastirii, a facut un mare metoc in satul Buesti-Ilfov, a ridicat case si adaposturi pentru oameni si vite, a cultivat pamantul cu tot felul de cereale, a plantat vii si paduri, incat se mirau toti de priceperea lui. Acolo crestea manastirea cirezi de vite si turme de oi pentru hrana si imbracamintea calugarilor din lavra.
Fiind chemat si propus de cateva ori sa fie Mitropolit al Tarii Romanesti, Sfantul Calinic, din marea lui smerenie, nu a primit. Dar un om vrajmas din preajma sa, indemnat de zavistnici, i-a dat otrava. Pe cand marele staret zacea pe patul de moarte, s-a rugat lui Dumnezeu, zicand: „Doamne, Dumnezeul mantuirii mele, nu credeam si nu doream sa mor otravit”. Atunci, in umbra noptii, un glas de taina i-a raspuns: „Nu vei muri de otrava. Scoala-te si fii sanatos, ca nu dupa mult timp vei fi episcop la Ramnicu-Valcea, unde vei indrepta Biserica si clerul care este in scazamant”.
In ceasul acela, cuviosul s-a sculat sanatos din pat si s-a dus la Utrenie, ca era miezul noptii.
Spuneau ucenicii Sfantului Calinic „ca faptele ii erau intocmai dupa graiul gurii si nu putea nimeni sa-i gaseasca nici un cusur. Ca, dupa cum invata, asa si lucra. Ca zice si Mantuitorul: Ci cuvantul vostru sa fie: Ceea ce este da, da; si ceea ce este nu, nu (Matei 5, 37).
Aceiasi ucenici marturiseau ca Sfantul Calinic „cu multa mahnire a primit alegerea de episcop, la 14 septembrie, 1850, fiindca n-a putut strica hatarul iubitului sau fiu duhovnicesc, Barbu Dimitrie Stirbei – domnul Tarii Romanesti – si s-a supus la voia obstestii Adunari…”.
Arhimandritul Anastasie Baldovin spunea despre dascalul sau, Preasfintitul Calinic:
- Ma minunam de asa viata mai presus de fire, pentru ca vedeam ca slujesc un sfant viu. De aceea indrazneam de multe ori si il intrebam cate ceva despre tainele dumnezeiesti si el imi descoperea ceea ce cunostea ca-mi este de folos si cat putea sa incapa in mintea mea cea slaba si intunecata. Iar daca inaintam cu intrebarile mai departe, imi zicea: „Nu este acum timpul pentru asemenea intrebari”.
In vara anului 1854, mergand Sfantul Calinic spre Targu-Jiu, insotit de ucenicul sau si mai multi slujitori, la rugamintea credinciosilor a poposit peste noapte intr-un sat din cale. Si iata, fiii unui om instarit au marturisit bunului pastor ca tatal lor a murit de mai multi ani, dar trupul lui n-a putrezit in pamant. L-au dezgropat de trei ori, i-au facut parastas cu arhierei si cu preoti, dar trupul sau tot intreg l-au scos din groapa.
Deci, l-au rugat pe Sfantul Calinic sa le dea voie sa-l dezgroape a patra oara pe tatal lor, iar dupa ce fericitul va termina liturghia arhiereasca, sa-i citeasca rugaciunile de dezlegarea pacatelor la mormant. Si bunul pastor, milostivindu-se de ei, i-a ascultat. Dupa terminarea liturghiei au mers cu totii la mormant. Trupul raposatului, intreg si nevatamat, era rezemat de zidul bisericii. Si iata, o, minune preaslavita! In timp ce Sfantul Calinic citea rugaciunile de dezlegarea pacatelor, trupul cel neputred a inceput a se preface in tarana, de la picioare spre cap. La sfarsitul rugaciunilor, intreg trupul sau se prefacuse intr-o gramajoara de tarana amestecata cu oase albe. Uimiti toti de aceasta, au dat slava lui Dumnezeu.
Fiind plecat timp de trei zile la Schitul Lainici, vazator cu duhul, Sfantul Calinic a stiut cand a murit staretul Cernicai, Nicandru.
Odata, pe cand Sfantul Calinic slujea Sfanta Liturghie in paraclisul Episcopiei Ramnicului cu mai multi slujitori, a fost adusa la biserica o femeie legata in lanturi, cumplit chinuita de un duh necurat. La sfarsitul slujbei, protoiereul orasului a rugat pe bunul pastor de suflete sa-i citeasca o rugaciune de vindecare. Arhimandritul Anastasie i-a pregatit molitfelnicul. Dupa citirea rugaciunii, Sfantul Calinic a binecuvantat pe femeia bolnava de trei ori in numele Preasfintei Treimi si a zis:
- In numele Domnului nostru Iisus Hristos, scoala-te! In clipa aceea, bolnava s-a vindecat cu darul lui Dumnezeu. Deci, sculandu-se sanatoasa de jos, saruta cu lacrimi sfintele icoane, multumind binefacatorului ei. Apoi, intrand Sfantul Calinic in chilia sa, a inceput a plange cu multe lacrimi.
- De ce plangi, Preasfintite? l-a intrebat ucenicul. – Nu am nimic, fiul meu, dar vad ca pentru multele mele pacate ma pedepseste Dumnezeu. Spuneti la toti ca nu pentru mine pacatosul a facut Dumnezeu aceasta minune de a tamadui pe femeia bolnava.
Spunea acelasi ucenic despre Sfantul Calinic:
- Era atat de milostiv, incat, cand nu avea ce sa dea milostenie, isi dadea hainele de pe Preasfintia sa si, plangand, se ruga de mine nevrednicul ca sa caut bani de unde voi sti, ca sa aiba sa dea la „fratii lui Hristos”, caci asa numea fericitul pe saraci si neputinciosi.
Odata, pe cand Sfantul Calinic iesea de la slujba, la o biserica din Craiova, epitropul i-a dat sase galbeni. Iar in ograda episcopiei, o femeie cerandu-i milostenie, a scos acei galbeni si i-a pus in mainile ei.
Dupa trei zile, aceeasi femeie a venit iar la usa Sfantului Calinic sa ceara milostenie. Deci, chemand pe parintele Anastasie, ucenicul sau, i-a poruncit zicand:
- Da milostenie femeii de afara.
- Preasfintite, a raspuns el, aceasta femeie a primit sase galbeni cand ne-am intors de la biserica.
Iar blandul pastor i-a zis cu asprime:
- Dar cuviosia ta, daca ai mancat ieri, astazi nu mai mananci? O fi fost si ea datoare la cineva si de aceea mai cere. Du-te si da-i milostenie!
Din clipa aceea pana la sfarsitul vietii Sfantului Calinic, n-a mai indraznit ucenicul sa-i faca vreo observatie in privinta milosteniilor.
In timpul domniei lui Cuza Voda – spunea ucenicul Sfantului Calinic – s-a intamplat o tulburare in Seminarul Episcopiei de Ramnic si Preasfintia sa, cu darul si cu blandetea sa, a potolit acea tulburare. Afland de aceasta, mitropolitul Nifon si ministrul de Culte, Scarlat Cretulescu, au trimis de la Bucuresti un functionar in ancheta.
- Nu mai este nevoie ca sa faci dumneata cercetare – a zis Sfantul Calinic – pentru ca eu, ca episcop, i-am linistit si multumit pe toti. Sa spui la cei care te-au trimis ca sunt in nestiinta de aceasta.
Auzind de cuvintele Sfantului Calinic, ministrul s-a suparat si, intrand in audienta la domnitor, i-a spus
- Maria Ta, sa iscaliti decretul de suspendare a episcopului de Ramnic si darea lui in judecata, iar daca nu, sa-mi primiti demisia.
- Demisia dumitale pot sa o primesc, dar decretul contra episcopului de Ramnic niciodata nu-l voi semna, a zis domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Apoi, cu voce inalta a strigat:
- Mai Scarlat, acela, episcopul Ramnicului, Calinic, este adevaratul si sfantul calugar al lui Dumnezeu si ca el altul nu mai este in toata lumea.
Sfantul Calinic, avand darul inaintevederii, intr-una din zile a spus ucenicului sau, Anastasie:
- Sa stii, fiul meu, ca la 1866, Cuza nu mai este domn al tarii si au sa se faca mari schimbari. Sa mai stii ca la 1877 are sa vina in tara imparatul Rusiei cu familia si cu ostirile sale si are sa treaca Dunarea, sa se bata cu turcii, dar rusii au sa fie invinsi de turci. Dupa aceea, rusii au sa cheme in ajutorul lor ostirea romana si, cu ajutorul lui Dumnezeu, au sa faca romanii mari victorii, incat sa-i laude si sa-i admire toate continentele lumii. Dupa acest razboi sangeros, are sa fie un razboi cu condeiul, adica cu diplomatia. Si dupa aceasta are sa vina un razboi asa de mare, cum nu a fost de cand pamantul, si ferice de cei care vor scapa dupa acest mare razboi.
Din anul 1850, cand a fost ales episcop, si pana in anul 1868, cand a decedat, nu si-a schimbat intru nimic paza datoriilor sale monahale, ci mai mult se nevoia intru toate faptele cele bune. Chiar si hainele ce le purta ca episcop nu erau mai luxoase ca cele pe care le purta cand era staret in Manastirea Cernica.
Odata, Sfantul Calinic, care zacea in pat, a zis catre iubitul sau ucenic, Anastasie:
- Fiul meu, Nifon mi-a spus totul si cred ca este speranta de mantuirea lui. Sa stii ca la sapte ani cand ma va dezgropa pe mine, va intra mitropolitul in mormant.
Aceasta prevestire s-a implinit intocmai.
In Joia cea Mare, anul 1868, spre sfarsitul lunii martie, Sfantul Calinic a chemat la chilia sa sapte preoti de au slujit Sfantul Maslu. Dupa otpust, le-a zis Preasfintitul:
- Parintilor, rugati-va lui Dumnezeu pentru mine, ca poate zilele acestea ne vom desparti!
Dorind Sfantul Calinic sa asculte ultima liturghie pe pamant si sa se bucure de praznicul Invierii lui Hristos, in ziua de Pasti a slujit un preot Sfanta Liturghie in paraclisul chiliei unde sedea si s-a impartasit pentru ultima data cu Preacuratele Taine. Era in ziua de 7 aprilie, 1868.
In Joia luminata, adica la 11 aprilie, se implineau cele 14 zile prevestite de Sfantul Calinic. Cu cateva zile mai inainte a venit la el staretul manastirii, arhimandritul Stefan, „pe care il iubea foarte mult si i-a dat testamentul pentru inmormantare scris cu catava vreme inainte. Apoi l-a mai invatat si ceva lucruri duhovnicesti, vorbind amandoi multe ceasuri”.
In noaptea de 10 spre 11 aprilie a venit parintele Anastasie la Sfantul Calinic si i-a citit Utrenia. Dupa otpust au stat amandoi de vorba, vorbind pentru mantuire si alte lucruri folositoare. Cand se lumina de ziua, parintele Anastasie s-a retras in chilia sa.
La orele 5 dimineata, Sfantul Calinic a chemat pe ucenicul Ghermano ca sa-l imbrace in camasa si haine de ingropare. [b]Pe toate celelalte le daduse de pomana.[/b] Apoi singur s-a sculat, s-a spalat pe fata, s-a pieptanat si a binecuvantat pe toti cati erau in casa. Spunea ucenicilor ca „au venit niste oameni mari in casa si vor sa-l ia cu dansii”.
Cum statea asa in picioare, a cerut o cruce. Apoi, tinand crucea in mana, s-a inchinat ei, a sarutat-o si a zis:
- Sfanta Cruce, ajuta-mi! Iar catre ucenici a zis: Sa ne vedem in fericirea din cealalta lume! Si, rezemandu-si capul pe pieptul lui Gherman, a rasuflat adanc si si-a dat duhul in Mainile Domnului.
La inmormantarea Sfantului Calinic, de sambata, 13 aprilie, a venit mitropolitul Nifon cu patru episcopi, mai multi egumeni si zeci de mii de credinciosi, „incat nu mai incapeau in amandoua ostroavele”. Cu totii se sileau sa-i sarute mainile. Trupul sau era imbracat in vesminte arhieresti, asa cum poruncise el, si era asezat pe scaun, cu carja si Evanghelia pe brat.
Slujba prohodului s-a facut in biserica cea mare din ostrovul Sfantului Nicolae. Apoi, patru preoti l-au purtat pe brate, impreuna cu arhiereii si zeci de preoti si diaconi, si l-au inmormantat asezat pe scaun, in partea de nord a pridvorului bisericii Sfantul Gheorghe, ctitorita de el.
Dupa inmormantarea Sfantului Ierarh Calinic, „a venit comisia de la guvern ca sa cerceteze pentru stare – avere personala – si a aflat bani o rila si o jumatate de napoleon si multe adeverinte intarite cu iscalituri, de pe la toate locurile pe unde daduse milostenie, atat de aici, din Romania, cat si din Orient, Ierusalim, Sfetagora (Sfantul Munte) si alte locuri de prin Turcia, care hartii s-au luat de minister”.Despre marele episcop Sfantul Calinic spunea ucenicul sau, cuviosul Anastasie Baldovin, aceste cuvinte:
- Acest sfant episcop si arhiereu al Bisericii noastre Ortodoxe a savarsit multe fapte mari si folositoare pentru aceasta tara si Biserica Romana.

Plangerea smeritului Calinic Ieromonah, staretul Cernicai.

Stiu inceputul meu ca are sfarsit,
Si eu vietuiesc ca un fara de sfarsit,
Avand mintea inalta cugetatoare,
Si viata-mi merge spre scurtare,
Ziua, noaptea, cugetand cele desarte
Si eu m-am apropiat de moarte.
Cu cat vad ca se apropie moartea de mine,
Cu atat ma silesc a o scoate din pomenire,
Ca daca nu este cu putinta a scapa de moarte cu lucrul,
Eu ma silesc a scapa de ea cu gandul.
Oh si vai, cum m-am impietrit!
In fieste care zi petrecand frati la mormant
Si cu nimic nu m-am umilit,
Nici cu inima suspinand,
Sa plec ochii la pamant,
Sa ma uit in mormant,
Sa vad podoaba mea stralucind in oase insirate,
Pline de putoare si de viermi mancate!
Ah, cum striga mormantul catre mine,
Zicand: aicea vei sa te salasluiesti si tu maine.
Abate-te spre mine macar astazi,
Scotandu-ti mintea din lume,
Ca nu fara de veste sa dea moartea peste tine,
Ca pe lume cati o au iubit
Goi i-au trimis in mormant,
Razand si batjocorind pe cele ce aicea le-au agonisit,
Iar nu in Dumnezeu s-au imbogatit,
Ci vesnica munca o au mostenit
In tartarul cel nesfarsit.
Vai, vai de a mea ticalosire,
Cum nu-mi viu intru simtire,
Sa plang cu necontenire,
Vesnica mea osandire.
Vino, ticaloase suflete al meu,
Sa cadem cu plangere la Dumnezeu,
Rugandu-ne si Prea Curatei Fecioare
A mele bune chezasuitoare,
Ca sa faca milostiv pe Fiul sau,
Iisus Hristos Dumnezeu,
Ca sa ma izbaveasca de focul cel nesfarsit,
Ca cunoscand am gresit.
Sfintilor toti, rugati-va pentru mine,
Ca singur m-am lipsit de-al vostru bine,
Macar de acum inainte sa petrec cu pocainta.
Si sa ma savarsesc in credinta,
Ca sa castig vrednica odihna. Amin.
CALINIC, staretul Cernicai, 1822, August 1.

Rugaciunea neincetata a unei taranci

    La parintele Paisie Olaru venise o femeie sa se spovedeasca. Ea l-a intrebat: "Parinte, cum o fi cu mantuirea mea? Eu nu stiu multe rugaciuni pe de rost, pentru ca nu am fost data la scoala si nu stiu sa citesc".
Parintele a intrebat-o: "Si nu te rogi?", la care ea a grait: "Ma rog, cum sa nu ma rog".

"Si cum te rogi?".

"Uite cum ma rog. 

Atunci cand matur prin casa zic in mintea mea: "Doamne, curateste sufletul meu, cum curat eu gunoiul din casa". Atunci cand spal rufe spun din nou: "Spala, Doamne, negreala pacatelor din inima mea, ca sa fie frumoasa, asa cum e o rufa curata si spalata". Cand fac orice alt lucru spun aceleasi cuvinte". Femeia l-a intrebat in final: "Parinte, o fi buna rugaciunea asta?", iar parintele Paisie i-a spus asa: "Numai asa sa te rogi toata viata de acum inainte!".