Cine este Sfântul Partenie din Lampsakos?

Sfantul Partenie din Lampsakos - Sfantul Vindecator de cancer (7 februarie)

Sfântul Partenie, Episcopul Lampsakului, este un Mare Sfânt Făcător de minuni al Bisericii Ortodoxe, care a trăit în Grecia secolului al IV-lea d.Hr., în timpul domniei Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Acest Mare Sfânt din vechime – Sfantul Partenie – a săvârşit multe şi mari minuni în timpul vieţii sale pe pământ (a înviat trei morţi, a izgonit demonii, a vindecat cancerul şi toate bolile ş.a. – vizitaţi pagina Viaţa Sfântului Partenie din Lampsakos), dar a rămas în mare parte necunoscut şi ascuns timp de secole. Însă astăzi revine şi intră năvalnic în viaţa nostră, deoarece Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Partenie cu daruri depline, care se potrivesc întru totul nevoilor omului nefericit al zilelor noastre. Preamilostivul Sfânt Partenie săvârşeşte iar zilnic minuni uimitoare, ca odinioară, copleşindu-i cu binefacerile sale pe cei care se apropie de el cu credinţă şi-l cheamă într-ajutor (vizitaţi pagina Minuni ale Sfântului Partenie din Lampsakos).

Sfântul Partenie picură balsam pe rănile sufletului omului din vremea noastră, îl vindecă de orice boală trupească şi sufletească, dar mai ales de boala blestemată care biciuieşte astăzi omenirea: cancerul. Este în mod deosebit Sfântul Tămăduitor al CANCERULUI !!! Sfântul Partenie a primit de la Dumnezeu harul vindecării cancerului încă de pe când trăia şi era preot în orăşelul său natal – Melitoupolis, când a tratat-o pe acea femeie căreia cancerul i s-a dezvoltat în părţile cele mai ascunse ale corpului ei (vizitaţi pagina Sfântul Partenie din Lampsakos vindecă complet şi rapid cancerul !!!). Dar Preabunul Dumnezeu l-a îmbogăţit în zilele noastre pe Sfântul Partenie cu şi mai mult har în vindecarea cancerului, întrucât epoca noastră are mai mare nevoie de aceasta. Datorită minunii prin care a vindecat-o pe femeia bolnavă de cancer, multe referinţe de pe Internet îl prezintă pe Sfântul Partenie ca fiind Sfântul Tămăduitor al cancerului de prostată; dar acţiunea sa binefăcătoare se răsfrânge asupra tuturor formelor de cancer, în orice stadiu ar fi ele. Aceste calităţi de taumaturg îl aseamănă pe Sfântul Ierarh Partenie din Lampsakos cu Sfinţii Apostoli şi i-au atras denumirea de Sfântul Partenie Taumaturgul.

Sfântul Partenie din Lampsakos a mai primit de la Bunul Dumnezeu, încă din timpul vieţii sale, o putere deosebit de mare împotriva demonilor trufaşi, încât îi uşurează şi astăzi pe oamenii care suferă de influenţa magiei, a vrăjilor, a farmecelor şi a altor acţiuni satanice !!!

Despre puterea Sfântului Partenie din Lampsakos de a izgoni demonii mărturiseşte şi Cuviosul Paisie Aghioritul – Marele Sfant ortodox contemporan – în volumul intitulat “Nevoinţă duhovnicească” (al III-lea din colecţia “Cuvinte duhovniceşti”), la pagina 202 (în partea a IV-a: “PUTERILE NEGRE ALE ÎNTUNERICULUI”, capitolul al 2-lea: “Despre îndrăciţi”, subcapitolul: “Nu daţi importanţă cuvintelor îndrăciţilor”): “La o mânăstire (Sfânta Mânăstire Makrymallis) a fost adus un îndrăcit şi egumenul a spus părinţilor să meargă în biserică şi să facă rugăciune cu metaniile. Aveau acolo şi Capul Sfântului Partenie, Episcopul Lampsakului, şi diavolul a fost foarte strâmtorat. …”.

Preaminunatul Sfânt Partenie din Lampsakos îi apără pe oamenii din zilele noastre de orice capcană răuvoitoare, salvându-i din diferite primejdii şi pericole. Celor care îl roagă cu credinţă şi evlavie, Marele Făcător de minuni Partenie le rezolvă în chip minunat şi cu totul neaşteptat situaţiile dificile, întrecând de cele mai multe ori nădejdile oamenilor.
Care sunt darurile speciale ale acestui Mare Sfânt din vechime?

Aşa cum am enunţat mai sus, Preabunul Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Partenie din Lampsakos – încă din timpul vieţii sale, dar mai ales în zilele noastre – cu trei daruri deosebite, întru totul potrivite şi binefăcătoare omului nefericit al zilelor noastre:

vindecarea completă a cancerului – de orice fel şi în orice stadiu – şi a tuturor bolilor trupeşti şi sufleteşti;

scoaterea demonilor şi desfacerea vrăjilor şi a farmecelor

salvarea din primejdii, capcane, pericole şi rezolvarea minunată a situaţiilor încurcate
De ce nu s-a vorbit despre Sfântul Partenie din Lampsakos în ultimele secole ?

Dumnezeu a ales în mod special epoca noastră pentru a reda activitatea de odinioară a a Marelui Său Sfânt Partenie din Lampsakos şi să-l slăvească, înzestrându-l cu daruri şi mai puternice, din următoarele motive:

Darurile depline cu care a fost înzestrat Sfântul Partenie încă din timpul vieţii sale – şi pe care Dumnezeu le-a amplificat în zilele noastre – se potrivesc perfect nevoilor omului de azi (necredinţă, eresuri, boli incurabile, acţiuni demonice, tot felul de primejdii şi nenorociri). Trăsăturile definitorii ale Sfântului Partenie sunt: scoaterea demonilor şi vindecarea cancerului şi a tuturor bolilor – virtuţi şi calităţi de taumaturg, care-l aseamănă cu Sfinţii Apostoli.

Epoca noastră se aseamănă mult cu:

oraşul păgân Lampsakos din secolul IV d.Hr. – pe al cărui popor, după ce a primit credinţa creştină, l-a păstorit Sfântul Partenie

primele secole de după Hristos – când creştinismul a trebuit să lupte împotriva idolatriei dezlănţuite

deoarece în zilele noastre păcatul a devenit modă, teoriile materialiste despre lume sunt acceptate de majoritatea oamenilor, iar diavolul atacă fără ruşine prin variate erezii şi culte satanice. La începuturile secolului al IV-lea, când a trăit Sfântul Partenie, credinţa creştină a triumfat şi primul împărat creştin, cel întocmai cu Apostolii, Sfântul Constantin cel Mare, a luat în mâinile sale frâiele statului roman şi a mutat capitala în est, zidind noua Romă, Constantinopolul. Totuşi, în armata lui – pe care a format-o din regiunile cele mai creştine din Asia Mică – creştinii nu depăşeau 18%. Astfel, idolatria se opunea încă cu putere şi existau vetre păgâne care îi izolau în vicleşugurile lor pe oamenii cu bune intenţii, împiedicându-i să îmbrăţişeze dreapta credinţă. Chiar într-o astfel de vatră păgână a trimis Dumnezeu pe Episcopul cel făcător de minuni Partenie, care, prin viaţa sa cea dreaptă şi prin minunile uimitoare pe care le-a săvârşit în numele Domnului Iisus Hristos, a reuşit să-i facă pe lampsakienii idolatri să urască minciuna şi să se boteze în numele Preasfintei Treimi, prăbuşind astfel fortăreţele necuratului vrăjmaş al neamului omenesc.

Întrucât epoca noatră are nevoie intensă de reevanghelizare, Sfinţii înzestraţi cu daruri de Sus şi experienţă în lucrarea misionară – cum este Marele Episcop al Lampsakienilor, Partenie – sunt pe deplin potriviţi zilelor noatre, deoarece ei se pot apropia de noi şi ne pot ajuta.

Astfel, steaua luminătoare, care se numeşte Partenie, îşi face din nou apariţia în zilele noastre, luminând toată omenirea cu dragostea imensă şi grija părintească care-l caracterizează.
Când este sărbătorit Sfântul Ierarh Partenie din Lampsakos?

Biserica Ortodoxă de pretutindeni îl sărbătoreşte pe Marele Făcător de minuni Partenie din Lampsakos în fiecare an pe data de 7 februarie.

Sfantul Partenie din Lampsakos - Sfantul Vindecator de cancer (7 februarie)

Sfântul Partenie, Episcopul Lampsakului, este un Mare Sfânt Făcător de minuni al Bisericii Ortodoxe, care a trăit în Grecia secolului al IV-lea d.Hr., în timpul domniei Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Acest Mare Sfânt din vechime – Sfantul Partenie – a săvârşit multe şi mari minuni în timpul vieţii sale pe pământ (a înviat trei morţi, a izgonit demonii, a vindecat cancerul şi toate bolile ş.a. – vizitaţi pagina Viaţa Sfântului Partenie din Lampsakos), dar a rămas în mare parte necunoscut şi ascuns timp de secole. Însă astăzi revine şi intră năvalnic în viaţa nostră, deoarece Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Partenie cu daruri depline, care se potrivesc întru totul nevoilor omului nefericit al zilelor noastre. Preamilostivul Sfânt Partenie săvârşeşte iar zilnic minuni uimitoare, ca odinioară, copleşindu-i cu binefacerile sale pe cei care se apropie de el cu credinţă şi-l cheamă într-ajutor (vizitaţi pagina Minuni ale Sfântului Partenie din Lampsakos).

Sfântul Partenie picură balsam pe rănile sufletului omului din vremea noastră, îl vindecă de orice boală trupească şi sufletească, dar mai ales de boala blestemată care biciuieşte astăzi omenirea: cancerul. Este în mod deosebit Sfântul Tămăduitor al CANCERULUI !!! Sfântul Partenie a primit de la Dumnezeu harul vindecării cancerului încă de pe când trăia şi era preot în orăşelul său natal – Melitoupolis, când a tratat-o pe acea femeie căreia cancerul i s-a dezvoltat în părţile cele mai ascunse ale corpului ei (vizitaţi pagina Sfântul Partenie din Lampsakos vindecă complet şi rapid cancerul !!!). Dar Preabunul Dumnezeu l-a îmbogăţit în zilele noastre pe Sfântul Partenie cu şi mai mult har în vindecarea cancerului, întrucât epoca noastră are mai mare nevoie de aceasta. Datorită minunii prin care a vindecat-o pe femeia bolnavă de cancer, multe referinţe de pe Internet îl prezintă pe Sfântul Partenie ca fiind Sfântul Tămăduitor al cancerului de prostată; dar acţiunea sa binefăcătoare se răsfrânge asupra tuturor formelor de cancer, în orice stadiu ar fi ele. Aceste calităţi de taumaturg îl aseamănă pe Sfântul Ierarh Partenie din Lampsakos cu Sfinţii Apostoli şi i-au atras denumirea de Sfântul Partenie Taumaturgul.

Sfântul Partenie din Lampsakos a mai primit de la Bunul Dumnezeu, încă din timpul vieţii sale, o putere deosebit de mare împotriva demonilor trufaşi, încât îi uşurează şi astăzi pe oamenii care suferă de influenţa magiei, a vrăjilor, a farmecelor şi a altor acţiuni satanice !!!

Despre puterea Sfântului Partenie din Lampsakos de a izgoni demonii mărturiseşte şi Cuviosul Paisie Aghioritul – Marele Sfant ortodox contemporan – în volumul intitulat “Nevoinţă duhovnicească” (al III-lea din colecţia “Cuvinte duhovniceşti”), la pagina 202 (în partea a IV-a: “PUTERILE NEGRE ALE ÎNTUNERICULUI”, capitolul al 2-lea: “Despre îndrăciţi”, subcapitolul: “Nu daţi importanţă cuvintelor îndrăciţilor”): “La o mânăstire (Sfânta Mânăstire Makrymallis) a fost adus un îndrăcit şi egumenul a spus părinţilor să meargă în biserică şi să facă rugăciune cu metaniile. Aveau acolo şi Capul Sfântului Partenie, Episcopul Lampsakului, şi diavolul a fost foarte strâmtorat. …”.
Preaminunatul Sfânt Partenie din Lampsakos îi apără pe oamenii din zilele noastre de orice capcană răuvoitoare, salvându-i din diferite primejdii şi pericole. Celor care îl roagă cu credinţă şi evlavie, Marele Făcător de minuni Partenie le rezolvă în chip minunat şi cu totul neaşteptat situaţiile dificile, întrecând de cele mai multe ori nădejdile oamenilor.
Care sunt darurile speciale ale acestui Mare Sfânt din vechime?

Aşa cum am enunţat mai sus, Preabunul Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Partenie din Lampsakos – încă din timpul vieţii sale, dar mai ales în zilele noastre – cu trei daruri deosebite, întru totul potrivite şi binefăcătoare omului nefericit al zilelor noastre:

vindecarea completă a cancerului – de orice fel şi în orice stadiu – şi a tuturor bolilor trupeşti şi sufleteşti;

scoaterea demonilor şi desfacerea vrăjilor şi a farmecelor

salvarea din primejdii, capcane, pericole şi rezolvarea minunată a situaţiilor încurcate
De ce nu s-a vorbit despre Sfântul Partenie din Lampsakos în ultimele secole ?
Dumnezeu a ales în mod special epoca noastră pentru a reda activitatea de odinioară a a Marelui Său Sfânt Partenie din Lampsakos şi să-l slăvească, înzestrându-l cu daruri şi mai puternice, din următoarele motive:

Darurile depline cu care a fost înzestrat Sfântul Partenie încă din timpul vieţii sale – şi pe care Dumnezeu le-a amplificat în zilele noastre – se potrivesc perfect nevoilor omului de azi (necredinţă, eresuri, boli incurabile, acţiuni demonice, tot felul de primejdii şi nenorociri). Trăsăturile definitorii ale Sfântului Partenie sunt: scoaterea demonilor şi vindecarea cancerului şi a tuturor bolilor – virtuţi şi calităţi de taumaturg, care-l aseamănă cu Sfinţii Apostoli.

Epoca noastră se aseamănă mult cu:

oraşul păgân Lampsakos din secolul IV d.Hr. – pe al cărui popor, după ce a primit credinţa creştină, l-a păstorit Sfântul Partenie

primele secole de după Hristos – când creştinismul a trebuit să lupte împotriva idolatriei dezlănţuite

deoarece în zilele noastre păcatul a devenit modă, teoriile materialiste despre lume sunt acceptate de majoritatea oamenilor, iar diavolul atacă fără ruşine prin variate erezii şi culte satanice. La începuturile secolului al IV-lea, când a trăit Sfântul Partenie, credinţa creştină a triumfat şi primul împărat creştin, cel întocmai cu Apostolii, Sfântul Constantin cel Mare, a luat în mâinile sale frâiele statului roman şi a mutat capitala în est, zidind noua Romă, Constantinopolul. Totuşi, în armata lui – pe care a format-o din regiunile cele mai creştine din Asia Mică – creştinii nu depăşeau 18%. Astfel, idolatria se opunea încă cu putere şi existau vetre păgâne care îi izolau în vicleşugurile lor pe oamenii cu bune intenţii, împiedicându-i să îmbrăţişeze dreapta credinţă. Chiar într-o astfel de vatră păgână a trimis Dumnezeu pe Episcopul cel făcător de minuni Partenie, care, prin viaţa sa cea dreaptă şi prin minunile uimitoare pe care le-a săvârşit în numele Domnului Iisus Hristos, a reuşit să-i facă pe lampsakienii idolatri să urască minciuna şi să se boteze în numele Preasfintei Treimi, prăbuşind astfel fortăreţele necuratului vrăjmaş al neamului omenesc.

Întrucât epoca noatră are nevoie intensă de reevanghelizare, Sfinţii înzestraţi cu daruri de Sus şi experienţă în lucrarea misionară – cum este Marele Episcop al Lampsakienilor, Partenie – sunt pe deplin potriviţi zilelor noatre, deoarece ei se pot apropia de noi şi ne pot ajuta.

Astfel, steaua luminătoare, care se numeşte Partenie, îşi face din nou apariţia în zilele noastre, luminând toată omenirea cu dragostea imensă şi grija părintească care-l caracterizează.
Când este sărbătorit Sfântul Ierarh Partenie din Lampsakos?

Biserica Ortodoxă de pretutindeni îl sărbătoreşte pe Marele Făcător de minuni Partenie din Lampsakos în fiecare an pe data de 7 februarie.

Sfantul Mucenic Vlasie

 

Sfantul Vlasie a trait pe vremea imparatilor romani Diocletian si Licinus, aprigi prigonitori ai crestinilor. A fost episcopul Sevastiei Capadociei. Din cauza prigonirilor, se retrage in munti.

Sfantul Vlasie se ridicase la o asemenea masura incat si fiarele il ascultau si veneau sa fie binecuvantate de el. De asemenea, prin mainile lui se faceau multe tamaduiri. Vanatorii i-au gasit pestera si l-au dus in cetate.

Patimirea muceniceasca a sfantului nu a fost fara rod, caci in timpul patimirii Sfantului Vlasie, sapte femei care ii urmau s-au alaturat marturisirii sale. Printr-un viclesug, aratandu-se dornice a sluji idolilor, cele sapte femei au reusit sa arunce in apa statuile. Dupa ce au fost torturate, fericitelor femei le-au fost taiate capetele. Cei doi copii ai uneia dintre sfintele femei au fost incredintati de aceasta Sfantului Vlasie.

Tortionarul sfantului, Agricola, a poruncit ca Vlasie sa fie aruncat in iezer, insa acesta, dupa ce a insemnat apa cu semnul Crucii, a mers pe apa ca pe uscat. Vazand aceasta, 68 de barbati si-au pierdut viata incercand sa imite puterea lui Hristos, invocandu-i pe idolii lor. Sfantul Vlasie si cei doi copii au fost apoi ucisi in afara orasului, prin taierea capetelor, la 11 februarie.

Viata lui Iisus Hristos

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.

A fost Fiul lui Dumnezeu? O scurtă analiză a vieţii lui Iisus Hristos şi vom vedea de ce credinţa în El nu este nicidecum credinţă oarbă...

De Paul E. Little

E cu neputinţă să ştim în mod clar dacă există sau nu Dumnezeu şi cum este El dacă El nu preia iniţiativa să ni Se descopere. Trebuie să ştim cum este El şi ce fel de atitudine are faţă de noi. Hai să presupunem că am şti că există, dar că ar fi ca Hitler - capricios, crud, rău şi plin de prejucăţi. Ar fi o concluzie cu adevărat îngrozitoare, nu-i aşa?

De aceea trebuie să scrutăm orizonturile istoriei şi să vedem dacă există vreun indiciu legat de revelaţia lui Dumnezeu. Ei bine... există un indiciu precis. Într-un sătuc obscur din Palestina, în urmă cu aproape două mii de ani, S-a născut un Copil într-un grajd. De atunci şi până în zilele noastre întreaga lume continuă să sărbătorească naşterea acestui Copilaş, pe nume Iisus Hristos.



Andrea Mantegna-Adoratia magia-Nasterea Domnului

A trăit în anonimat până la treizeci de ani, când a început o lucrare publică care a durat trei ani şi care a fost menită a schimba mersul istoriei. Era o persoană bună şi se spune despre El: „Oamenii de rând Îl ascultau bucuroşi” şi „El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor” (Evanghelia după Matei 7:29).
Viaţa lui Iisus Hristos

În scurt timp s-a văzut totuşi clar că Iisus făcea nişte declaraţii şocante, de-a dreptul înfricoşătoare, despre Sine. A început să vorbească despre propria Persoană ca despre cineva mult mai mare decât un învăţător sau un proroc de excepţie: a început să spună desluşit că este Dumnezeu. A pus identitatea Sa în centrul învăţăturilor Sale. Întrebarea crucială pe care le-a pus-o celor ce Îl urmau a fost: „Cine ziceţi că sunt?” Când Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” (Evanghelia după Matei 16:15-16), Iisus nu a fost şocat, nici nu L-a mustrat. Dimpotrivă, l-a lăudat!



Albrecht Durer-Adorarea Sfintei Trinitati

Iisus a declarat apoi făţiş acelaşi lucru, iar cei ce-L ascultau I-au înţeles pe deplin cuvintele. De aceea citim în Biblie: „Tocmai de aceea căutau şi mai mult iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua sabatului, dar şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său şi Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu” (Evanghelia după Ioan 5:18).

Altă dată Iisus a spus: „Eu şi Tatăl una suntem.” Pe dată iudeii au vrut să-L omoare cu pietre. El i-a întrebat pentru care faptă bună vor să-L omoare. „Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu” (Evanghelia după Ioan 10:33).

Iisus a declarat că are calităţi pe care doar Dumnezeu le are. Când un bărbat paralizat care dorea să fie vindecat a fost adus prin acoperişul casei, Iisus i-a spus: „Fiule, păcatele îţi sunt iertate.” Aceasta a provocat o mare tulburare printre conducătorii religioşi, care-şi spuneau în inima lor: „De ce vorbeşte astfel? Huleşte! Cine poate ierta păcatele oamenilor, în afară de Dumnezeu?”

Într-unul din momentele de mare cumpănă, când însăşi viaţa Îi era pusă în primejdie, marele preot L-a întrebat direct: Eşti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?” „Iisus tăcea şi nu răspundea nimic. Marele preot L-a întrebat iarăşi şi I-a zis: „Eşti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?”

„Da, sunt,” i-a răspuns Iisus. „Şi veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului.” Atunci marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: „Ce nevoie mai avem de martori? Aţi auzit hula. Ce vi se pare?” Toţi L-au osândit să fie pedepsit cu moartea" (Evanghelia după Marcu 14:61-64).

Legătura Sa cu Dumnezeu era atât de apropiată încât a considerat că atitudinea pe care cineva o are faţă de El, o are faţă de Dumnezeu. Aşadar, cine-L cunoaste pe El Îl cunoaşte pe Dumnezeu (Evanghelia după Ioan 8:19; 14:7). Cine-L vede pe El Îl vede pe Dumnezeu (12:45; 14:9). Cine crede în El credea în Dumnezeu (12:44; 14:1). Cine-L primeşte pe El Îl primeşte pe Dumnezeu (Evanghelia după Marcu 9:37). Cine-L urăşte pe El Îl urăşte pe Dumnezeu (Evanghelia după Ioan 15:23). Şi cine-L onorează pe El Îl onorează pe Dumnezeu (5:23).
Iisus Hristos - Fiul lui Dumnezeu?



Ghirlandao-Trinitatea-Iisus in chip de Dumnezeu,jos porumbelul

Dacă luăm în consideraţie afirmaţiile lui Hristos, nu avem decât patru posibilităţi. A fost fie un mincinos, fie un nebun, fie o legendă, fie Însuşi Adevărul.

Dacă luăm în consideraţie afirmaţiile lui Hristos, nu avem decât patru posibilităţi. A fost fie un mincinos, fie un nebun, fie o legendă, fie Însuşi Adevărul. Dacă spunem că El nu este Adevărul, atunci fie că ne dăm seama de aceasta, fie nu, automat declarăm că una dintre celelalte trei opţiuni este adevărată.

(1) Există posibilitatea ca Iisus să fi minţit când a spus că este Dumnezeu

Aşadar, ştia că nu este Dumnezeu, dar intenţionat şi-a indus în eroare ascultătorii, pentru a conferi autoritate învăţăturilor Sale. Cei care cred sincer acest lucru sunt, probabil, foarte puţini la număr, dacă or exista. Chiar şi cei care Îi tăgăduiesc divinitatea tot Îl consideră un Învăţător mare şi integru. Ce nu-şi dau ei seama este că cele două afirmaţii se contrazic reciproc. Iisus nu prea ar mai fi un învăţător mare şi integru dacă a minţit intenţionat tocmai în privinţa celui mai important lucru din învăţăturile Sale: identitatea Sa.

(2) Mai moderată, dar la fel de şocantă, a doua posibilitate ar fi că era sincer, dar Se autoamăgea.

Cum am numi noi astăzi pe cineva care zice despre sine că este Dumnezeu? L-am numi nebun şi acesta ar fi şi cazul lui Iisus dacă S-ar înşela tocmai în această privinţă extrem de importantă. Dar dacă analizăm viaţa Sa, nu vom găsi nici măcar o singură dovadă de anormalitate şi dezechilibru - care caracterizează de obicei o persoană cu astfel de tulburări psihice. Dimpotrivă, la Hristos vedem cea mai mare stăpânire de sine posibilă în momentele de criză.



El Greco-Iisus Hristos

(3) Cea de-a treia posibilitate - Toate afirmaţiile Sale cum că ar fi Dumnezeu ar face parte dintr-o legendă.

Mai exact, în secolele al treilea şi al patrulea, adepţii Săi au fost atât de entuziasmaţi încât I-au atribuit nişte cuvinte pe care El Însuşi ar fi şocat să le audă. Şi dacă acum S-ar întoarce pe pământ, i-ar repudia pe dată.

Teoria legendei a fost infirmată categoric de numeroase descoperiri ale arheologiei moderne. Acestea au arătat, fără umbră de îndoială, că cele patru biografii ale lui Hristos au fost scrise în timpul vieţii unor persoane contemporane cu Hristos. Cu ceva timp în urmă Dr. William F. Albright, arheolog faimos în întreaga lume, spunea că nu există nici un motiv pentru a crede că măcar una din Evanghelii ar fi scrisă după anul 70. Căci este de domeniul incredibilului ca o simplă legendă despre Hristos, scrisă sub forma unei Evanghelii, să se fi răspândit atât de mult şi să fi avut acel impact uriaş pe care l-a avut... fără să se fi bazat pe nimic real.



El Greco-Apostolul Luca,cel ce a pictat primele icoane cu Maica Domnului

Este ca şi cum cineva din vremea noastră se apucă să scrie o biografie a fostului preşedinte american John F. Kennedy, din care să reiasă că acesta a declarat că este Dumnezeu, că le iartă păcatele oamenilor şi că va învia din morţi. O astfel de povestire este atât de exagerată încât n-ar avea nici o şansă să „prindă” la nimeni, fiindcă mai trăiesc mulţi oameni care l-au cunoscut cu adevărat pe Kennedy. Această „teorie a legendei” nu stă deloc în picioare, dată fiind apariţia timpurie a manuscriselor Evangheliilor.

(4) Singura opţiune este că Iisus a spus adevărul.

Cu toate acestea, dintr-un anumit punct de vedere, putem spune că declaraţiile, vorbele nu înseamnă mare lucru. Este uşor să vorbeşti. Oricine poate afirma orice. Au mai fost şi alţii care au pretins că sunt Dumnezeu. Şi eu aş putea susţine că sunt Dumnezeu; şi tu ai putea face acelaşi lucru, însă toţi trebuie să răspundem la o întrebare: „Ce probe aducem în sprijinul declaraţiilor noastre?” În cazul meu nu ţi-ar lua mai mult de cinci minute ca să-mi demontezi afirmaţia; probabil că tot atât ţi-ar lua ca s-o respingi şi pe a ta. Dar dacă vorbim despre Iisus din Nazaret, nu mai e aşa de simplu. El avea dovezi în sprijinul afirmaţiilor Sale. De aceea a spus: „Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl este în Mine şi Eu sunt în Tatăl” (Evanghelia după Ioan 10:38).

Dovezi din viaţa lui Isus Cristos

Prima: caracterul Său



El Greco-Naframa Veronicai,imprimata cu chipul lui Hristos

Îi confirmă afirmaţiile. Mulţi locatari ai azilelor de nebuni pretind că sunt nişte celebrităţi sau zeităţi, dar afirmaţiile le sunt infirmate de caracterul lor. Cu totul diferită este situaţia lui Hristos. El este deosebit, unic - precum Dumnezeu.

Iisus Hristos a fost fără păcat. Viaţa Sa era de o calitate atât de rară încât îi putea provoca pe vrăjmaşii Săi cu întrebarea: „Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat?" (Evanghelia după Ioan 8:46). La această întrebare I s-a răspuns cu tăcere... deşi stătea de vorbă cu persoane cărora le-ar fi plăcut să Îi scoată ochii cu vreun defect de caracter al Său.

Când citim despre ispitele cu care S-a confruntat Iisus, nu-L găsim deloc mărturisind că ar fi păcătuit. El n-a cerut niciodată iertare, deşi le-a spus adepţilor Săi să-şi ceară iertare pentru păcatele lor.

Este uimitor faptul că Iisus nu avea deloc acel sentiment de decădere morală pe care îl au şi îl mărturisesc sfinţii şi misticii din toate vremurile. Deoarece oamenii cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât sunt mai copleşiţi de defectele, decăderea şi greşelile lor. Într-adevăr, cu cât stai mai aproape de o lumină puternică, cu atât îţi dai seama că... trebuie să te speli. Lucrul acesta este valabil pentru muritorii obişnuiţi şi în sfera moralului.

La fel de izbitor este faptul că Apostolii Ioan, Pavel şi Petru, care fuseseră toţi învăţaţi încă din fragedă copilărie să creadă că păcatul este universal, au vorbit cu toţii despre neprihănirea lui Hristos: „El n-a făcut păcat şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug” (1 Petru 2:22).

Pilat, care numai prieten nu-I era lui Iisus, a spus: „Ce rău a făcut?" Prin aceasta, el recunoştea nevinovăţia lui Hristos. Iar sutaşul roman care a stat mărturie morţii lui Iisus, a spus: „Cu adevărat acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!” (Evanghelia după Matei 27:54).



Iisus in fata lui Pilat-(Catedrala Episcopală din Roman, frescă sec. XVI)

A doua: Hristos a dovedit că are putere asupra forţelor naturii, putere pe care o putea avea numai Dumnezeu, Cel care crease acele forţe.

El a liniştit o furtună puternică şi valurile învolburate ale Mării Galileii. Aceste lucruri i-au uimit atât de mult pe oamenii prezenţi cu El în barcă, încât au exclamat: „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar şi vântul, şi marea?” (Evanghelia după Marcu 4:41). A schimbat apa în vin, a hrănit cinci mii de oameni cu cinci pâini şi doi peşti, a înviat din morţi unicul fiu al unei văduve îndurerate, a înviat fiica unui tată distrus de pierderea copilei sale.



Inmultirea Painilor si a pestilor-(Catedrala Episcopală din Roman, frescă sec. XVI)

Unui vechi prieten i-a spus: „Lazăre, ieşi afară!”, înviindu-l din morţi. Este foarte interesant faptul că nici măcar duşmanii Săi nu au tăgăduit această minune; dimpotrivă, au încercat să-L omoare. „Dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede în El" (Evanghelia după Ioan 11:48).



Rembrandt-Invierea din morti a lui Lazar

A treia:Vindecarile suferintelor fizice

A vindecat şi unele probleme de natură congenitală, care nu puteau fi tratate psihosomatic. Cea mai neobişnuită vindecare a fost aceea a orbului, descrisă în Evanghelia după Ioan, capitolul 9. Deşi bărbatul acela nu a putut răspunde întrebărilor puse de conducătorii religioşi, ceea ce se întâmplase cu el a fost suficient pentru a-l convinge. „Eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd.” „De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere”, a spus el (Evanghelia după Ioan 9:25,32). Pentru el dovezile erau mai mult decât evidente.



El Greco-Vindecarea orbului

A patra: dovada supremă a Divinităţii lui Hristos a fost învierea Sa din morţi.

În cursul vieţii Sale Iisus Şi-a prevestit de cinci ori moartea. A prevestit şi cum va muri şi că după trei zile de la moarte va învia din morţi şi va fi văzut de ucenicii Săi.

Cu siguranţă că aceasta a fost marea încercare: era o afirmaţie uşor de verificat. Fie s-a întâmplat, fie nu s-a întâmplat.

Atât simpatizanţii, cât şi detractorii credinţei creştine recunosc că învierea lui Hristos reprezintă piatra de temelie a credinţei. Apostolul Pavel scria: „Şi dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este şi credinţa voastră" (1 Corinteni 15:14). Pavel îşi întemeia întreaga credinţă şi viaţă pe învierea în trup a lui Hristos. Fie înviase din morţi, fie nu. Însă dacă înviase cu adevărat, atunci era evenimentul cel mai senzaţional din toată istoria omenirii!
Dacă Iisus este Fiul lui Dumnezeu...

Dacă Hristos a înviat din morţi, atunci ştim sigur că există Dumnezeu, ştim cum este El şi cum Îl putem cunoaşte personal. Universul capătă sens şi scop şi este posibil să Îl cunoşti pe Dumnezeu chiar şi în zilele noastre.

Este uşor să vorbeşti. Oricine poate afirma orice. Dar dacă vorbim despre Iisus din Nazaret, nu mai e aşa de simplu. El avea dovezi în sprijinul afirmaţiilor Sale.



Tintoretto-Invierea Domnului

Pe de altă parte, dacă Hristos nu a înviat din morţi, atunci creştinismul este doar o piesă de muzeu interesantă... atât şi nimic mai mult. Nu are nici un suport real. Deşi este o idee înălţătoare, totuşi, fiindcă nu are nici o bază reală, nu merită să te ambalezi prea mult. Aceasta înseamnă că martirii care s-au dus cântând la lei şi misionarii contemporani care şi-au dat viaţa în Ecuador şi în Congo în timp ce le prezentau Evanghelia şi altora... au fost nişte sărmani naivi.

Detractorii creştinismului îşi concentrează atacurile cel mai adesea asupra învierii lui Iisus, fiindcă s-a observat desluşit că acest eveniment reprezintă esenţa chestiunii. Unul dintre cele mai puternice atacuri împotriva creştinismului a fost iniţiat de un tânăr avocat britanic, Frank Morrison, în jurul anului 1930. El era convins că învierea lui Hristos era doar o fabulă fantezistă. Dându-şi seama că era piatra de temelie a credinţei creştine, s-a hotărât să facă un serviciu întregii lumi, demascând o dată pentru totdeauna această înşelăciune şi superstiţie. În calitate de avocat, considera că are acea capacitate critică necesară unei filtrări precise a dovezilor, admiţând dovezile conform criteriilor stricte care reglementează desfăşurarea unui proces în justiţia contemporană.



Inasi Pilat L-a gasit nevinovat

Totuşi, în timp ce făcea cercetări asupra cazului de faţă, s-a întâmplat ceva uimitor: a descoperit că acest caz nu era nici pe departe atât de uşor pe cât îşi închipuise. Drept urmare, primul capitol din cartea sa Cine a mişcat piatra? este intitulat „Cartea care nu a vrut să fie scrisă." Aici descrie cum, în timp ce examina dovezile cazului, s-a convins - deşi nu dorea acest lucru - de realitatea învierii trupeşti a lui Hristos.

Moartea lui Iisus

Iisus a murit printr-o execuţie publică pe cruce. Conducătorii de atunci au spus că din cauza unei hule; Iisus a spus că a murit ca să plătească pentru păcatele noastre. După ce a fost torturat în mod groaznic, picioarele şi încheieturile mâinilor I-au fost pironite pe o cruce, unde a fost lăsat să atârne, murind apoi prin asfixiere lentă. Pentru a se asigura că este mort, soldaţii romani I-au înfipt o lance în coaste.

Trupul Său a fost înfăşurat apoi în pânză de in îmbibată cam cu 50 de kg de mirodenii lipicioase şi a fost pus într-un mormânt săpat în stâncă. După aceea un bolovan de 1 1/2- 2 tone a fost rostogolit la intrare, blocând-o total. Întrucât Iisus anunţase public că va învia din morţi după trei zile, au fost lăsaţi şi câţiva soldaţi romani drept santinelă. În plus, intrarea în mormânt a fost sigilată cu sigiliul roman oficial, declarându-se astfel mormântul proprietate romană.



Sigilarea mormantului Domnului(Catedrala Episcopală din Roman, frescă sec. XVI)

În ciuda tuturor acestor precauţii, după trei zile trupul lui Iisus nu mai era acolo. Numai îmbrăcămintea Sa funerară mai rămăsese acolo, păstrând exact forma trupului Său. Bolovanul care sigila intrarea în mormânt a fost găsit pe o pantă, la distanţă de mormânt.

A fost învierea lui Iisus doar o legendă?

-Prima explicaţie a învierii lui Iisus a fost că ucenicii I-au furat trupul!

În Matei 28:11-15 vedem care a fost reacţia conducătorilor religioşi când gărzile le-au adus ştirea - de neînţeles şi enervantă - că trupul lui Isus dispăruse. Le-au dat bani soldaţilor, zicându-le să le spună oamenilor că ucenicii veniseră în timpul nopţii şi Îi furaseră trupul, în timp ce ei, soldaţii, dormeau. Explicaţia aceasta era atât de şubredă încât Apostolul Matei nici măcar nu s-a ostenit să găsească argumente contra ei! Ce judecător ar sta să te asculte spunând că ştii tu că în timp ce dormeai, vecinul ţi-a intrat în casă şi ţi-a furat televizorul? Cine ştie ce se întâmplă în jurul lui când doarme? O astfel de mărturie ar provoca râsete în orice tribunal.



Grunewald-Invierea Domnului

În plus, avem de-a face şi cu un lucru imposibil din punct de vedere psihologic şi etic. Tot ceea ce ştim despre ucenici, despre caracterul lor, ne face să ne dăm seama că nu ar fi furat nicidecum trupul lui Hristos. Dacă ar fi făcut aşa ceva, însemna că răspândeau în mod deliberat o minciună, care avea să înşele numeroşi oameni şi să le provoace moartea a mii dintre ei. De asemenea, dacă presupunem că unii ucenici ar fi uneltit să-I fure trupul, era imposibil apoi să fi ascuns acest lucru de ceilalţi ucenici.

Fiecare ucenic a avut de înfruntat o încercare: a torturilor şi a martirajului, pentru declaraţiile şi convingerile proprii. Oamenii sunt gata să moară pentru ceea ce cred că este adevărat, chiar dacă acel lucru este, în realitate, o minciună. Însă niciodată nu vor fi gata să moară pentru o minciună, ştiind că este o minciună. Dacă putem fi siguri că cineva spune adevărul, acest lucru se întâmplă pe patul de moarte. Iar dacă ucenicii Îi luaseră trupul lui Iisus, deşi Hristos era încă mort, tot nu am putea explica aşa-zisele Sale apariţii după Înviere.



Fra Angelo-Invierea Domnului

O a doua ipoteză ar fi că autorităţile, iudaice sau romane, au mutat trupul de acolo!

Dar de ce? Din moment ce tot puseseră gărzi la mormânt, ce rost mai avea să-I mute trupul? De asemenea, cum se face că autorităţile au păstrat tăcerea atunci când apostolii au început să predice în Ierusalim, cu îndrăzneală, despre învierea lui Iisus? Conducătorii religioşi fierbeau de furie şi au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a împiedica răspândirea mesajului că Iisus a înviat din morţi: i-au arestat pe Petru şi pe Ioan, i-au bătut şi i-au ameninţat, încercând astfel să le închidă gura.

Dar şi-ar fi putut rezolva problema foarte uşor. Dacă trupul lui Hristos ar fi fost la ei, ar fi putut să-L arate într-o paradă pe străzile Ierusalimului. Cu o singură lovitură ar fi reuşit să înăbuşe creştinismul în faşă. Faptul că n-au făcut asta este o dovadă elocventă că nu aveau trupul lui Hristos.

O altă teorie răspândită este aceea că femeile au greşit drumul, ducându-se la un alt mormânt, din cauza ceţii dimineţii şi fiindcă erau sfâşiate şi copleşite de durere

. Şi atunci, în supărarea lor, şi-au închipuit că Hristos înviase... dat fiind că mormântul era gol. Cu toate acestea, şi teoria de faţă cade, din pricina aceluiaşi motiv ca şi precedenta. Dacă femeile au greşit mormântul, cum se face că marii preoţi şi ceilalţi vrăjmaşi ai credinţei nu s-au dus la mormântul adevărat să scoată trupul lui Iisus de acolo? Mai apoi, este de neconceput ca şi Petru, şi Ioan să facă aceeaşi greşeală... şi atunci, cu siguranţă, Iosif din Arimateea, proprietarul mormântului, ar fi rezolvat dilema. În plus, nu trebuie să uităm că aici nu era un cimitir public, ci un loc de înmormântare privat. Prin urmare, nu exista prin apropiere vreun alt mormânt care să le îngăduie să facă această greşeală.



Rembrandt-Invierea Domnului

Pentru a explica faptul că mormântul era gol, s-a mai avansat o altă teorie: a leşinului

Conform acestei teorii, Hristos nu a murit, de fapt. Din greşeală s-a raportat moartea Lui, dar, de fapt, El doar leşinase din cauza epuizării fizice, a durerilor şi a sângelui pierdut. Iar când a fost aşezat în mormântul rece, a înviat. A ieşit din mormânt şi S-a arătat ucenicilor Săi, care au crezut, în mod eronat, că înviase din morţi.

Această teorie este de dată relativ recentă; a apărut prima dată la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Este interesant de remarcat că dintre toate atacurile violente la adresa creştinismului, de-a lungul istoriei, nici o teorie de acest gen nu s-a perpetuat încă din vechime. Toate declaraţiile din vechime afirmă cu tărie moartea lui Iisus.



Andrea Mategna-Iisus in mormant

Dar hai să presupunem pentru câteva clipe că Iisus a fost îngropat de viu şi a leşinat. Putem oare crede că a supravieţuit trei zile într-un mormânt umed, fără hrană, fără apă, fără nici un fel de îngrijire? Ar fi avut puterea să iasă din hainele de înmormântare, să împingă la o parte bolovanul cel greoi de la uşa mormântului, să biruiască gărzile romane şi să umble kilometri întregi pe propriile picioare... pe acele picioare care fuseseră străpunse cu piroane?! O astfel de teorie este mai improbabilă chiar decât realitatea simplă a învierii lui Isus.

Chiar şi criticul german David Strauss, care nu crede nicidecum în învierea lui Isus, a respins această teorie, considerând-o neveridică. Iată cuvintele sale:



Tintoretto-Punerea in mormant

Este cu neputinţă ca cineva care tocmai a ieşit din mormânt, pe jumătate mort, care merge târându-se, fiind slăbit şi bolnav, care are nevoie de îngrijire medicală, de bandajare, de o îngrijire atentă şi care, în cele din urmă, a cedat suferinţei, să le fi lăsat ucenicilor impresia că a biruit mormântul şi moartea... că este Prinţul vieţii.

În ultimă instanţă, dacă teoria aceasta este corectă, înseamnă că Hristos însuşi S-a implicat în nişte minciuni evidente. Ucenicii Săi credeau şi predicau că murise şi apoi înviase din morţi. Dar Iisus nu a făcut nimic pentru a destrăma această convingere; dimpotrivă, a încurajat-o.

Singura teorie care oferă o explicaţie convingătoare a faptului că mormântul era gol este învierea din morţi a lui Iisus Hristos.
Ce înseamnă pentru tine viaţa lui Isus Hristos

Dacă Isus Hristos a înviat din morţi, dovedind astfel că El este Dumnezeu, atunci înseamnă că El este viu şi astăzi. Şi nu doreşte doar închinarea noastră; doreşte să Îl cunoaştem şi să vină în viaţa noastră. Iisus a spus: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine" (Apocalipsa 3:20).



ALBRECHT ALTDORFER-Invierea

Carl Gustav Jung spunea: „Nevroza principală a vremurilor noastre este goliciunea spirituală.” Toţi ne dorim din suflet ca viaţa noastră să aibă sens, să aibă profunzime. Ei bine, Iisus ne oferă o astfel de viaţă, bogată, plină de sens, printr-o relaţie cu El. Iisus a spus: „Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10:10).

Întrucât Iisus a murit pe cruce, luând asupra Sa toate păcatele întregii omeniri, este acum în măsură să ne acorde iertarea Sa, să ne accepte aşa cum suntem şi să ne cheme la o relaţie personală cu El.

Îl poţi invita pe Iisus Hristos să vină în viaţa ta chiar în clipa aceasta. Îi poţi spune: „Doamne Isuse Hristoase, îţi mulţumesc că ai murit pe cruce pentru păcatele mele. Te rog să mă ierţi şi să vii în viaţa mea chiar acum. Îţi mulţumesc că îmi oferi ocazia de a avea o relaţie personală cu tine, de a Te cunoaşte."

Noe si Măgarul!….

Într-o strânsură de oameni se vorbea ceva în legătură cu potopul și corabia lui Noe.

Un tânăr ce umblase prin școli și se ținea ,,învățat mare”, lua în zeflemea cele spuse în Sfânta Scriptură desprecorabia lui Noe. ,,Eu- zicea tânărul – , ca om de școală, nu mai pot crede astăzi în astfel de basme! Cum oare ar fi putut încăpea toate dobitoacele într-o barcă lungă de 300 de coți și lată de 50 de coți? Și pe deasupra să aibă și mâncare pentru ele!… Să creadă cine poate astfel de basme!…”

Atunci, ridicându-se un bătrân credincios, grăi astfel:

-Dragii mei, eu am auzit o istorie pe care o povestea moșul meu , și pe care spunea că a auzit-o și el din ceilalți bătrâni.

Cică atunci, când începuseră ploile potopului, Noe a poruncit dobitoacelor să intre în corabie. A strigat cămila de la sud:Cămilă, intră în corabie! Și cămila îndată a intrat. Astrigat ursul de la nord: Ursule, intră în corabie! Și ursul îndată a intrat.A strigat elefantul și elefantul îndată a intrat.

Într-o vreme, iată, vine și măgarul. Noe îl strigă și pe el:Măgarule, intră în corabie! Dar măgarul s-a oprit cu mirare în ușa corabiei, zicând: Ce înseamnă această barcă? Uite, e numai de 300 de pași de lungă și de 50 de lată, și Noe vrea să ne strângă în ea pe toate dobitoacele; ba încă și mâncare să ne pună! Cămila, ursul, elefantul și celelate animale au intrat pentru că sunt dobitoace proaste și nu-și dau seama ce fac… Eu însă, care am studiat prin școli și am învățătură multă, nu poate crede într-un astfel de lucru imposibil… Așa judecându-se măgarul,zăbovea să intre în corabie.

Atunci, ridicându-se Noe, îi strigă: Măgarule! Aici nu-i vreme de ocoșelile tale! Marș înăuntru!… Și apucându-l Noe de urechi, îi trase una bună măgarului, mai omenindu-l și peste spate cu un băț. Și a intrat măgarul în corabie și a aflat și el loc împreună cu toate dobitoacele. De atunci are măgarul urechile lungi ca chip al îndărătniciei!

-Te rog să nu mă vatemi! Grăi atunci tânărul cel ,,învățat”, între râsetele oamenilor. Și de atunci nu s-a mai apucat să combată cele spuse în Sfânta Scriptură.

O, Doamne câți ar trebui sa vedem cu urechile lungi prin preajma nostră, numai că nu mai are cine să-i mai ciufulescă. Trăim vremurile când credința s-a înlocuit cu mintea și iată rezultatul se vede din plin! Lungește Domne urechile noastre, numai să fim în Corabia Ta cea bună ce ne poartă la veșnica bucurie!

Sfantul...HARALAMBIE

 

Sfantul Haralambie a fost episcop in Cetatea Magneziei, din Asia Mica, Turcia de astazi, in vremea imparatului Septimu Sever (193-211). Cand Sfantul Haralambie a implinit varsta de 113 ani a fost supus la diverse chinuri pentru ca nu a lepadat credinta in Hristos. Potrivit traditiei, in timpul torturilor, mainile guvernatorului Lucian s-au lipit de trupul sfantului si au ramas acolo pana cand mucenicul a facut rugaciune. In fata acestei minuni, cei care il torturau s-au convertit la crestinism.

Mai tarziu, auzind imparatul cele petrecute cu Sfantul Haralambie, a poruncit sa fie adus in Antiohia. Aici a fost supus la alte chinuri: soldatii i-au legat barba in jurul gatului si l-au tras de ea pe drum; i-au infipt un piron de fier in trup, i-au ars fata si i-au jupuit pielea de pe trup. Insa, Sfantul Haralambie s-a vindecat in chip miraculos, prin darul lui Dumnezeu.

La cererea imparatului Sever, Sfantul Haralambie a facut multe minuni cu harul lui Dumnezeu. Din ele amintim ca a vindecat un om posedat de un duh rau de 35 de ani si a inviat un tanar, incat Galina, fiica imparatului s-a convertit si ea la crestinism.

Sfantul Haralambie a fost condamnat la taierea capului cu sabia. In timpul rugaciunii dinainte de moarte, cerurile s-au deschis si sfantul a vazut pe Hristos si pe ingerii sai. Sfantul Haralambie i-a cerut lui Dumnezeu sa aiba grija de locul unde vor ramane moastele sale, ca acel loc sa nu sufere niciodata de foame si de boli. Domnul i-a promis ca o sa-i indeplineasca dorintele si S-a ridicat la cer impreuna cu sufletul martirului Haralambie. A murit inainte de a fi executat.

Fragmente din Moastele Sfantului Haralambie

Capul Sfantului Haralambie se pastreaza la Manastrirea "Sfantul Stefan“ din Meteora. In biserica Manastirii Miclauseni, din Iasi, se afla moastele a treizeci de sfinti, printre care si ale Sfantului Haralambie. Particele din moastele sale sunt prezente la Manastirea Rasca, la Catedrala episcopala din Galati, la bisericile „Sfantul Dumitru“ (Posta), "Sfintii Arhangheli“ (Otelari), "Sfantul Stelian“ (Lucaci) din Bucuresti.

Sfantul Haralambie este cunoscut ca fiind aparator de ciuma si de foamete. Confirmarea o gasim in Acatistul inchinat lui: „Bucura-te, izbavitorule de ciuma si de foamete!“.

Istoria consemneaza ca oamenii au cerut ajutorul sau in diferite situati grele cum au fost „ciuma lui Caragea“, din 1813, dar si de foametea din vremea lui Alexandru Constantin Moruzi, din 1795.

In iconografia ortodoxa greaca, Sfantul Haralambie este reprezentat ca un preot, iar in cea rusa sub chip de ierarh.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfintelor Mucenite Enata si Valentina si a mucenicului Pavel;
- Parintelui Anastasie, arhiepiscopul Constantinopolului;
- Parintelui Zenon;
- Pomenirea icoanei preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei din Areovind.

Maine, 11 februarie, facem pomenirea Sfantului Mucenic Vlasie, episcopul Sevastiei.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Aducerea moastelor Sfantului Teodor Stratilat

 

Sfantul Teodor Stratilat este praznuit pe 8 februarie, in vreme ce pe 8 iunie facem pomenirea mutarii sfintelor sale moaste din cetatea Eracliei in Evhaita. Sfantul Teodor Stratilat a vietuit la sfarsitul secolului al III-lea si inceputul secolului al IV-lea. A fost supus la multe chinuri pentru ca a refuzat sa aduca jertfa idolilor. Dupa cinci zile de temnita, este rastignit asemeni lui Hristos. I-au fost pironite mainile si picioarele, iar trupul i-a devenit tinta tinerilor arcasi. Noaptea, ingerul Domnului l-a coborat de pe cruce si l-a facut sanatos. In urma acestei minuni, multi pagani s-au convertit la crestinism. I s-a taiat mai tarziu capul, din porunca imparatului Liciniu.

Amintim ca inaintea muceniciei sale, Sfantul Teodor a lasat urmatoarele porunci in testamentul pe care i l-a lasat lui Varus, ucenicul sau: „In Evhaita sa ingropi trupul meu, in pamantul stramosilor mei."

Sfantul Anastasie din Sinai a scris despre o minune a icoanei Sfantului Teodor: In orasul Karast de langa Damasc se afla o biserica inchinata Sfantului Teodor Stratilat. Cand Saracinii au cucerit Damascul, un grup de saracini s-au instalat in biserica cu nevestele si copiii lor. Acolo, in fresca, se afla pictat chipul Sfantului Teodor. Unul dintre saracini a tras cu o sageata si a lovit chipul Sfantului in fata. De indata, din fata Sfantului a inceput sa curga sange. Curand dupa aceea, toti saracinii aceia au pierit in acea biserica.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

NICHIFOR

Un om a murit subit

Un om a murit subit. Deodată L-a văzut pe Dumnezeu apropiindu-se de el, cu o valiză în mână şi spunându-i…

- Fiul meu, e timpul să mergem…

Omul L-a întrebat pe Dumnezeu:

- De ce aşa curând? Aveam atâtea planuri…

- Îmi pare rău, fiule… dar acum este momentul plecării tale.

- Dar ce ai în valiză?

- Ceea ce ţi-a aparţinut.

- Ce mi-a aparţinut? Vrei să spui lucrurile mele, hainele, banii? Mis pertenencias?

– Îmi pare rău, fiule, dar lucrurile materiale pe care le-ai avut nu ţi-au aparţinut niciodată. Aparţineau pământului.

- Atunci sunt amintirile mele?

- Îmi pare rău, fiule, dar acestea nu mai vin acum cu tine. Ele nu ţi-au aparţinut niciodată. Aparţineanu timpului.

- Atunci talentele mele?

- Îmi pare rău, fiule, dar nici acestea nu ţi-au aparţinut. Aparţineau circumstanţelor.

- Atunci prietenii mei, Membrii familiei mele?

- Îmi pare rău, fiule, dar ei nu ţi-au aparţinut. Aparţineau drumului tău prin viaţă.

- Dar soţia şi copiii mei?

- Îmi pare rău fiule, ei nu-ţi aparţineau. Aparţineau inimii tale.

- Atunci trupul meu?

- Nici acesta nu ţi-a aparţinut niciodată. Aparţinea ţărânei.

- Atunci e sufletul meu?

- Îmi pare rău, fiule, dar sufletul nu ţi-a aparţinut. Sufletul tău îmi aparţinea Mie.

Atunci omul smulse valiza din mâna lui Dumnezeu şi o deschise. Era goală. Cu o lacrimă de dezamăgire Omul îl intrebă pe Dumnezeu:

- Nu am avut niciodată nimic?

- Ba da, fiule. Fiecare din momentele pe care le-ai trăit au fost numai şi numai ale tale…

Viaţa este doar un moment. Un moment care e numai al tău. Bucură-te în totalitate de el. Şi nimic din ceea ce crezi că-ţi aparţine să nu te oprească să faci asta.

Trăieşte ACUM, trăieşte-ţi VIAŢA

Sfantul Partenie, episcopul Lampsacului

Sfantul Partenie s-a nascut in Melitopole si a trait in secolul al IV lea. Fiul lui Hristofor, diaconul bisericii din Melitopole, este inzestrat de Dumnezeu cu darul de a alunga demonii si a vindeca pe om de orice boala. Este hirotonit preot de Preasfintitul Filip, episcopul Melitopoliei si episcop al Lampsacului, de Ahile mitropolitul Cizicului.

L-a intampinat in drum un om pe care-l lovise in obraz un taur cu cornul, incat i-a scos ochiul, pe care il tinea cu mana lui tremuranda. Sfantul, luandu-l cu mana, l-a pus la locul lui si, cu apa spalandu-l, in trei zile l-a tamaduit desavarsit.

Redam una din minunile sale: „A venit intr-una din zile la dansul un om, avand in sine un duh necurat - care de multa vreme locuia intr-insul. Dar apropiindu-se de omul lui Dumnezeu, adica de Partenie, i-a facut plecaciune, iar sfantul, cunoscand ca intr-insul este duhul necurat, nu i-a raspuns; diavolul, tulburandu-se in om, a zis sfantului: "Fiindca am dorit sa te vad, pentru aceea ti-am facut plecaciune, iar tu de ce nu mi-ai raspuns?" Sfantul Partenie i-a zis: "Iata, m-ai vazut". Diavolul a zis: "Te-am vazut si te-am cunoscut". Grait-a sfantul: "Daca m-ai vazut si m-ai cunoscut, atunci iesi de la zidirea lui Dumnezeu". Zis-a lui diavolul: "Rogu-ma tie, nu ma izgoni din lacasul meu, in care de atata timp locuiesc". Sfantul i-a zis lui: "Iti dau eu un loc unde sa mergi". Zis-a lui diavolul: "Mi se pare ca imi vei zice sa ma duc in porci". Grait-a lui sfantul: "Ba nu, iti voi da tie un om, in care intrand sa locuiesti, dar numai din acesta acum sa iesi". Diavolul, plecandu-se la niste cuvinte ca acestea, cerea sa-si castige fagaduinta de la dansul. Atunci Sfantul Partenie, deschizandu-si gura, a zis: "Iata, eu sunt omul, intra si locuieste in mine". Iar diavolul, ca de foc arzandu-se, i-a strigat: "Vai mie, in bun vas locuind eu, dupa atata timp ma izgonesti. Mare rau imi vei face de voi intra in tine. Cum voi putea sa intru in casa lui Dumnezeu?" Acestea zicandu-le diavolul, a iesit din om si s-a dus in locuri pustii si neumblate, iar omul acela a ramas sanatos, prin darul lui Hristos si lauda pe Dumnezeu”.

Acatistul Sfantului Partenie al Lampsacului

O GUSTARE CU DUMNEZEU

A fost odată un băieţel care a dorit foarte mult să îl întâlnească pe Dumnezeu şi s-a gândit el într-o zi să pornească în căutarea Lui. Ştia foarte bine că nu o să fie o simplă plimbare, aşa că înainte de a porni şi-a umplut bine, bine valiza cu dulciuri şi cu multe sticluţe cu apă, să-şi mai potolească foamea şi setea din când în când.
Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui a zărit un parc mare şi umbros, şi s-a gândit să-şi tragă puţin suflul înainte de a porni iar la drum. S-a aşezat pe o bancă lângă un bătrân amărât care se uita atât de plictisit la porumbeii ce scormoneau şi ei asfaltul, în speranţa că or mai găsi câte ceva de-ale gurii.
Băieţelul şi-a pus valiza în braţe şi a scos din ea o sticluţă de apă şi când să se servească a fost întrerupt de privirea bătrânului, care se uita la el cu o flămânzeală de parcă vroia să îl mănânce cu tot cu papuci. Făcându-i-se milă, baiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri, iar drept răsplată bătrânul i-a oferit un zâmbet.
Atât de incredibil şi de radiant a fost zâmbetul bătrânului, încât băieţelul i-a oferit şi o sticluţă cu apă doar, doar va mai primi încă un zâmbet atât de frumos. Fără nici o ezitare şi fără nici o reţinere, bătrânul i-a mai zâmbit încă o dată copilului.
Toată după-amiaza întreagă au stat acolo pe bancă, mâncând şi bând, fără să îşi spună vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnoptă, băiatul simţi prezenţa oboselii şi se hotărî să o ia către casă, cu gândul că îşi va continua călătoria în următoarea zi. Nici nu apucă bine să facă câţiva paşi că dă fuguţa înapoi să-l îmbraţişeze pe colegul său de bancă. Bătrânul surprins de fapta copilului, tot ce i-a putut oferi înapoi a fost cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul în acea zi.
Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă de expresia feţei plină de fericire a copilului ei, nu se răbdă să nu îl întrebe: “Ce ai făcut tu azi de eşti aşa de fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”
Copilul îi răspunse: “Am luat masa cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca mama lui să apuce să îi răspundă, a mai adăugat: “Ştii ceva? Are cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată!”

Între timp, bătrânul a ajuns şi el acasă şi copilul său, observând privirea paşnică a tatălui, nu a ezitat să nu îl întrebe: “Tată, ce ai facut azi de eşti aşa fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”
El i-a răspuns fiului său: “Am mâncat în parc dulciuri cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă, el a adăugat:” Ştii ceva? Este mult mai tânăr decât am crezut!”
Morala:

Prea des subapreciem puterea unei îmbrăţişări, a unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unei urechi ascultătoare, a unui onest compliment sau a unui simplu act de caritate. Toate acestea au potenţialul de a face dintr-o zi obişnuită o zi specială sau chiar să schimbe întregul fir al vieţii unei persoane. Şi toate acestea sunt printre cele mai obişnuite lucruri prin care acţionează ajutorul divin!

PRAVILA DE RUGACIUNE “BOGORODICINAIA”

(Nascatoare de Dumnezeu)
(adica citirea de 150 de ori a cantarii aduse din ceruri de catre Arhanghelul Gavriil
ca inchinaciune Preasfintei Fecioare Maria, Nascatoarea de Dumnezeu).

« Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucura-Te ! Ceea ce esti plina de har, Marie,
Domnul este cu Tine. Binecuvantata esti Tu intre femei si binecuvantat este rodul
pantecelui Tau, ca ai nascut pre Mantuitorul sufletelor noastre ».
Aceasta pravila a fost data de Maica Domnului insasi in veacul al VII-lea si odinioara era savarsita
de catre toti crestinii. Mai pe urma insa a fost data uitarii.

Preacuviosul Serafim de Sarov a amintit de acesta pravila. In chilia lui s-a gasit o carticica veche cu
descrierea minunilor petrecute cu oamenii care implineau acesta pravila.
Citirea de 150 de ori a rugaciunii « Bogorodicinaia » ii aduce crestinului un mare folos. Domnul ne-a aratat
cat de puternica este rugaciunea Preacuratei Sale Maici inaintea Lui si cat de eficient este ajutorul acordat
de Ea; in cele mai dificile imprejurari si cu totul pe neasteptate Ea ne-a intins mana Sa izbaviotoare…
Citirea de 150 de ori a rugaciunii « Bogorodicinaia » indeparteaza mania lui Dumnezeu si chiar
verdictul judecatorului Cunoscator-de-inimi este amanat.

O, ce mare indrazneala ! «Bogorodicinaia » din focul patimilor ne scoate, din fundul beznei ne ridica; cu acesta rugaciune nicicand nu vom pieri, in foc nu vom arde, cei tulburati sufleteste ne vom tamadui, cei intinati cu pacatele ne vom curati, cei omorati de patimi vom invia si vom canta cu bucurie : « Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-Te ! »
La inceputul acestei pravile se citesc rugaciunile:
Tatal nostru:

«Tatal nostru, Carele esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in Cer asa si pre pamant. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pre noi in ispita ci ne izbaveste de cel viclean. »
Usa milostivirii:
« Usa milostivirii deschide-o noua, Binecuvantata Nascatoare de Dumnezeu, ca sa nu pierim noi, cei ce
nadajduim intru Tine, ci sa ne mantuim prin Tine din nevoi, ca Tu esti mantuirea neamului crestinesc. »
Rugaciunea pentru parintele duhovnicesc si de mantuire:

«Mantuieste, Doamne, pre parintele meu duhovnicesc (numele) si pre toti fiii lui duhovnicesti si pre fratii nostri intru Hristos si pre toate rudeniile cele dupa duh si dupa trup, intareste-i, apara-i si miluieste-i, da-le mangaiere in scarbe si vindecare de boale. Doamne ! Trimite-i lui harul Sfantului Duh si pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu ajuta-ne, Doamne, sa ne indreptam viata si sa ne mantuim sufletele noastre. Amin ! »
Apoi, dupa fiecare 10 rugaciuni citim « Usa milostivirii », dupa care ne rugam la Maica Domnului
dupa trebuintele fiecaruia cu cuvintele noastre, adaugand urmatoarele cereri :

Dupa primele 10 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste si pazeste pre toti crestinii dreptmaritori, sporeste-le credinta si pocainta, iar pre cei adormiti odihneste-i in vesnica slava a Domnului nostru.
Dupa 20 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-i si intoarce-i in
Biserica Ortodoxa pre cei rataciti si cazuti robi ai Tai ( numele).
Dupa 30 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, matuieste-l si pazeste-l pre
parintele meu duhovnicesc (numele) si cu sfintele rugaciunile lui miluieste-ma pre mine, pacatosul.
Dupa 40 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, potoleste intristarile noastre si
trimite mangaiere celor scarbiti si bolnavi robi ai Tai (numele).
Dupa 50 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, izbaveste-ma de ispite si de
tot raul si napastuirile.
Dupa 60 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, ajuta-ma sa savarsesc toate
lucrarile mele intru slava lui Dumnezeu spre folosul celor apropiati.
Dupa 70 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, pazeste-ma de tot raul si
acopera-ma cu cinstitul Tau omofor.
Dupa 80 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, inviaza sufletul meu si
daruieste-mi rugaciune statornica, catre Tine.
Dupa 90 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, ajuta-mi cu milostivirea
Fiului Tau si a Stapanului nostru, ca sa-mi trimita harul rugaciunii celei arzatoare si osardnice.

Dupa 100 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, indupleca-L pre Domnul nostru Iisus Hristos sa ma miluiasca pre mine, pacatosul, sa-mi ierte toate pacatele si sa mantuiasca pacatosul meu suflet.
Dupa 110 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, aprinde-ma cu iubirea Ta,
intareste-ma cu credinta si lumineaza ochii mei intunecati cu pacatele.
Dupa 120 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, izbaveste-ma de ganduri
desarte si daruieste-mi cuget si inima avantate spre mantuire.
Dupa 130 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, trimite-mi pace sufleteasca,
odihna si sanatate trupeasca.
Dupa 140 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, daruieste-mi sfarsit pasnic si
netulburat si calauzeste-mi sufletul prin vamile cele infricosatoare.

Dupa 150 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, sa-mi fii mie, Maica a lui Dumnezeu, zid nebiruit si protectoare puternica, nu ma respinge pre mine, pacatosul si nevrednicul, care alerg la imparatescul Tau acoperamant, caci Tu esti nadejdea crestinilor si adapostirea pacatosilor.
La sfarsitul Pravilei de rugaciune rostim :

« Cuvine-Se cu adevarat sa Te fericim pre Tine, Nascatoare de Dumnezeu, Cea pururea fericita si preanevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pre Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pre Tine, Cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, Te marim. »
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Doamne miluieste ! Doamne miluieste ! Doamne miluieste !
Rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu
Preasfanta de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, acopera-ma si ma pazeste pre mine, robul Tau, de
toata rautatea sufletului si a trupului si de tot vrajmasul cel nevazut si vazut.

« Bucura-Te, Ceea ce esti cu har daruita, Marie, Domnul este cu tine ! Binecuvantata esti Tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau, ca ai nascut pre Mantuitorul sufletelor noastre. » Bucura-Te si Te veseleste, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara si Te roaga pentru robul Tau. Doamna si Stapana a ingerilor si Maica a crestinilor, ajuta-mi mie robului Tau. O, Marie, cu totul fara de prihana, bucura-Te Mireasa nenuntita. Bucura-Te, bucuria celor necajiti si mangaierea celor scarbiti, Bucura-Te hrana celor flamanzi si limanul celor inviforati. Bucura-Te, Cea mai sfanta decat sfintii si decat toata zidirea mai cinstita. Bucura-Te, sfintenia Tatalui, lacasul Fiului si umbrirea Duhului Sfant. Bucura-Te, palatul de lumina al lui Hristos Dumnezeului nostru, Imparatul tuturor. Bucura-te, lauda crestinilor si ajutatoarea cea gata a celor ce Te cheama pre Tine.

Preasfanta Stapana mea, pazeste-ma sub acoperamantul Ta, caci in preacuratele Tale maini imi pun duhul meu. Fii ajutatoare si acoperamant sufletului meu in ziua cea infricosatoare a judecatii si roaga-Te pentru mine, nevrednicul, sa intru curat si limpezit in rai. Sa nu ma lepezi, Doamna mea, pre mine, robul Tau, ci ajuta-mi mie si da-mi implinirea cererii. Izbaveste-ma de toata primejdia, bantuiala, nevoia si neputinta si daruieste-mi pocainta mai inainte de sfarsit. Ca prin mijlocirea si ajutorul Tau, mantuindu-ma in viata aceasta de acum de tot vrajmasul vazut si nevzut, umbland cu placere de Dumnezeu in voia iubitului Tau Fiu si Dumnezeului nostru, iar la ziua cea infricosatoare a judecatii izbavindu-ma de vesnica si grozava munca, sa ma inchin, sa multumesc si sa slavesc intru tot sfant numele Tau in vecii vecilor. Amin !

Bucura-Te, Cea plina de har !
Bucura-Te, Ceea ce esti preafericita !
Bucura-Te, Cea preabinecuvantata !
Domnul este cu Tine !
Aceasta pravila se face in manastirea din Diveevo a Sf Serafim de Sarov in fiecare seara, la ora 21, la
procesiunea de pe Kanafka ( Drumul Maicii Domnului, care inconjura manastirea).

femeia cananeeanca

Sfanta Mucenita Agata

Sfanta Mucenita Agata s-a nascut in cetatea Panormos, din insula Sicilia. Potrivit izvoarelor istorice, Sfanta Agata era foarte frumoasa si foarte bogata. A fost ceruta in casatorie de dregatorul Cvintian, insa, a refuzat pentru ca a ales sa traiasca pentru Hristos. Este incredintata unei femei necredincioase, Afrodisia, cu scopul ca aceasta sa o faca sa lepede credinta in Hristos. Avand in vedere ca nu a dat curs cererii in casatorie si ca nu a renuntat la renuntat la credinta in Hristos, va fi supusa la mai multe chinuri. Din acestea amintim ca i-a fost taiat pieptul, cu un cleste de fier.

Despre vindecarea sa in chip minunat, aflam din Sinaxarul zilei din 5 februarie: "La miezul noptii i s-a aratat Sfantul Apostol Petru, cu chipul batran si cinstit, purtand in mainile sale multe doctorii. Iata, eu stateam si priveam la tine in ceasul acela, cand ai rabdat chinurile si am cunoscut ca este cu putinta sa se tamaduiasca pieptul tau; pentru aceea am si venit aici". Sfanta mucenita Agata a raspuns: "Eu niciodata n-am obisnuit trupul meu cu nici un fel de doctorie, si acum mi se pare ca nu se cade a strica obiceiul cel bun, pazit din tinerete". Batranul i-a zis: "Si eu sunt crestin si nadajduiesc sa te tamaduiesc; am venit la tine, deci nu te rusina de mine".

Sfantul  i-a raspuns, zicand: Tu esti barbat, iar eu fecioara, deci cum voi putea ca fara de rusine sa-mi descopar pieptul inaintea ta? Voiesc mai bine sa rabd inainte durerea ranilor mele, decat sa ma golesc inaintea ochilor barbatesti. Multumescu-ti, cinstite parinte, caci pentru mine ai venit aici, vrand sa tamaduiesti ranile mele, insa sa stii ca doctoriile cele facute de oameni nu se vor apropia de trupul meu niciodata". Iar batranul i-a zis: "De ce nu voiesti sa te tamaduiesc?" Sfanta a raspuns: "Am pe Domnul meu Iisus Hristos, Care le tamaduieste pe toate si care, cu voia si cu cuvantul Sau, ridica pe cei cazuti. Acela, de va voi, poate sa ma mantuiasca si pe mine, roaba Sa cea nevrednica".

Apostolul a zambit putin si i-a zis: "Acela m-a trimis la tine, fecioara, pentru ca eu sunt Apostolul Sau; deci, fii acum tamaduita". Zicandu-i acestea, s-a facut nevazut. Sfanta Agata privind apoi la trupul sau, a vazut ca toate ranile erau tamaduite.

Sfanta Mucenita Agata a trecut la cele vesnice in temnita. Datorita vindecarii sale, este considerata a fi ocrotitoarea femeilor bolnave de cancer la san.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

DESPRE RUSALII..CU PARINTELE ISTODOR

PARINTELE ISTODOR E NEPOTUL MEU, BAIATUL SOREI MELE MAI MARI...

Povestea unui şarpe bun

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.

Un şarpe mare şi rău s-a dus într-o zi la înţeleptul pădurii să-i ceară sfa­tul. „Nu ştiu ce-i cu mine, sunt atât de rău, încât îi omor pe toţi cei care mă enervează”, s-a plâns şar­pele. „Spune-mi ce să fac, fiindcă m-am hotărât să mă schimb”, l-a ru­gat el pe înţelept. „Ei, dacă te-ai ho­tărât, este îndeajuns. Fii bun cu toţi, orice ţi-ar spune sau ţi-ar face, acceptă”, l-a sfătuit înţeleptul. şar­pele a plecat fericit în pădure şi dornic să devină bun.

De îndată ce şar­pele nu s-a mai repezit spre anima­lele pădurii să le sugrume, acestea au început să-l ia peste picior şi să-şi bată joc de el. Într-o zi, înţeleptul a ieşit la plimbare şi iată că a văzut cum iepuraşul tocmai îi agăţa pu­ternicului şarpe o tinichea de coadă, iar el accepta liniştit. Vulpea îl ridi­cu­liza, agăţându-i hârtii mototolite în jurul gâtului, iar şarpele accepta şi asta liniştit şi tăcut. Veveriţa sărea pe el şi-l împodobea cu crenguţe. Leul, ursul, fiecare alt animal al pă­du­rii îşi băteau joc de bunul şarpe când treceau pe lângă el. Bietul şar­pe ajunsese ca un pom de Crăciun din dorinţa de a fi bun. Când în­ţe­leptul a văzut una ca asta, s-a apro­piat de el şi i-a şoptit: „Dragă şarpe, eu ţi-am zis să accepţi ce-ţi fac ei şi să fii bun, adică să nu-i mai omori, dar n-am zis să nu-i mai sperii!”.

În viaţa de zi cu zi ni se poate în­tâmpla şi nouă precum i s-a în­tâm­plat şarpelui; de îndată ce decidem să fim buni, alţii să ne cam ia de... proşti. Soluţia înţeleptului: „Nu-i distruge, dar un pic de sperie­tură potoleşte excesul de răutate şi con­fuzia pe care o fac oamenii între bunătate şi prostie”. Cu alte cuvinte, poartă-te cu oamenii ca şi cum ei ar fi nişte copii. Rămâi în decizia ta de a fi bun, căci asta-i ceea ce te du­ce pe calea dreaptă pe tine însuţi, dar prefă-te că nu eşti atât de bun încât să fii luat drept prost. Frica are şi ea rolul ei de „îndreptar” al conştiinţei primitive şi al comporta­mentului ce decurge din ea.

Dacă iu­beşti pe cineva, îi accepţi şi-i tole­rezi inocenţa şi, adesea, chiar micile rău­tăţi sau devieri de comportament, se poate ca acest cineva să vrea tot mai mult, să ţi se urce în cap şi apoi să-ţi lege tinichele de coa­dă. Bunătatea nu-i prostie, cum ier­tarea nu presupune tolerarea şi ac­ceptarea aberaţiilor de atitudine şi comportament ale altora. Bună­ta­tea şi iertarea, toleranţa şi frumu­seţea sufletului se petrec în interior, devin componente ale conştiinţei şi ale sufletului tău.

Prezenţa lor reală în tine te ghidează către atitudini educative în relaţiile cu cei din jur; dacă în conştiinţa lor bunătatea este egală cu prostia, ei se vor comporta precum animalele pădurii. În acest caz, un strop de frică educă pulsiunea şi tendinţele conştiinţei animale de a batjocori şi a lua peste picior bunătatea.

Să apreciezi bunătatea altuia înseamnă să depăşeşti nivelul de conştiinţă al iepuraşului sau al vulpii din pădure. Să apreciezi bunătatea înseamnă să ai puterea interioară de a n-o confunda cu prostia. şi dacă alţii fac această confuzie, atunci frica devine un factor educativ. Este de dorit să ne ridicăm pe noi înşine din conştiinţa animală şi, în faţa bunătăţii, să-i mulţumim cerului pentru că există. şerpi capabili să te „distrugă” găsim la tot pasul, chiar dacă nu-i vorba aici doar de distrugere fizică. De şerpi răi ne putem lovi zi de zi, dar uneori ne putem întâlni şi cu şarpele Bun; să fim atenţi, să nu-i punem tinichele în coadă, căci acest comportament nu dovedeşte prostia şarpelui, cât limitarea existentă în propria noastră conştiinţă. Iisus ne spune într-o pildă aceeaşi poveste în forma aceasta: „Să nu dai mărgăritarele la porci, ca să nu se întoarcă spre tine şi să te rupă”.

Deci ascunde frumuseţea, ascunde puţin bunătatea, dar rămâi frumos şi bun în tine. Arată-ţi bunătatea în faţa celor ce o pot percepe şi dă-le mărgăritare ce­lor ce le pot aprecia; iată o altă faţetă a aceleiaşi poveşti. Căci aceia ce nu văd bunătatea sau frumuseţea, îşi bat joc de tine sau se întorc împotriva ta, fără măcar să devină conş­tien­ţi de păcatele lor, adică de ni­ve­lul limitat al conştiinţei lor. La acel nivel, fii bun şi sperie-i puţin. Rămâi bun şi educă-i prin acel instrument accesibil conştiinţei lor. O femeie bătută constant de un bărbat violent nu trebuie să accepte violenţa băr­batului în numele bunătăţii ei. A accepta nu înseamnă a tolera abe­raţiile de comportament ale altora; acceptarea are loc în interior şi presupune iertare şi înţelegere a faptului că celălalt confundă bunătatea cu prostia ca o consecinţă a limitării existente în propria conştiinţă. Iar remediul pentru aceasta ne-a dat-o înţeleptul din poveste: „Prefă-te că eşti rău”.

http://www.jurnalul.ro

 

---

Nu a fost decât o umbră

Au crezut că văd o minune dumnezeiască! Peisajul incredibil surprins de câţiva turişti pe vârful Caraiman, atunci când norii au luat forma crucii Eroilor Neamului, naşte dispute între specialiştii consultaţi de Libertatea.

Meteorologii susţin că miracolul nu este altceva decât o umbră proiectată pe o pânză de nori, în timp ce fizicienii spun că este un fenomen optic, datorat refracţiei luminii.

Pe de altă parte, slujitorii Bisericii cred totuşi că este un semn de la Dumnezeu, pentru că românii s-au îndepărtat de credinţă...

Turiştii care au filmat în urmă cu două zile forma crucii de pe Caraiman proiectată pe cer, timp de câteva minute, au asistat la un fenomen extrem de rar, mărturiseşte specialistul meteorolog, consultat de Libertatea.

Practic, imaginile surprinse nu sunt altceva decât o umbră reflectată pe plafonul de nori din spatele crucii.

“Fenomenul a fost determinat de mai mulţi factori. În primul rând, norii au fost foarte aproape de cruce, astfel că umbra ei a avut unde să se reflecte. Apoi, soarele a fost la apus, adică la sud de masivul Bucegi, în spatele celui care a filmat, dar în faţa crucii. Razele soarelui au dat această umbră pe pânza de nori. E un fenomen rar”, ne-a declarat şefa Laboratorului de Tehnici pentru Prognoza Fenomenelor Meteo Severe, din cadrul ANM, dr. Aurora Bell (foto stânga).

Crucea a fost ridicată în doi ani

Crucea Eroilor Neamului este un monument construit între anii 1926 - 1928 pe muntele Caraiman, la iniţiativa reginei Maria şi a regelui Ferdinand I al României, ca omagiu adus ostaşilor căzuţi în Primul Război Mondial.

Aceasta e amplasată la o altitudine de 2.291 m şi are 28 de metri înălţime, putând fi văzută de la distanţe foarte mari.

E un fenomen optic

“Ceea ce au surprins turiştii în fotografie este pur şi simplu un fenomen optic. Proiecţia crucii de pe Caraiman se bazează pe legile refracţiei luminii (fenomenul de deviere a unei raze luminoase care străbate medii transparente de densităţi diferite, în cazul de faţă, aerul). Mai clar, mersul razelor care veneau de la soarele aflat la apus este deviat de la linia dreaptă atunci când trec prin straturile de aer, în funcţie de valoarea indicelui de refracţie. Acesta scade când temperatura creşte. Concret, s-au întâlnit două straturi de aer: unul cald şi altul rece, de la pământ, şi astfel s-a format fenomenul surprins în fotografie”, ne-a explicat Adriana Petrescu (foto stânga), profesor de fizică.

Omul s-a îndepărtat de credinţă

“Dacă Dumnezeu a îngăduit să se arate crucea, această realitate poate fi înţeleasă ca o îndreptare a propriilor noastre vieţi către mântuire, pentru că omul contemporan s-a îndepărtat de credinţă şi de viaţa bisericească. Sub nici o formă nu trebuie să interpretăm acest fenomen ca pe un semn de panică sau de iminentă catastrofă”, ne-a explicat profesor doctor la Facultatea de Teologie din Constanţa, preotul Gheorghe Istodor 

ISIDOR PELUSIOTUL Sfantul

 

Sfantul Cuvios Isidor Pelusiotul este unul dintre sfintii care s-au nevoit in Egipt. Nascut in anul 360, Isidor era ruda cu Teofil, arhiepiscopul Alexandriei si cu Sfantul Chiril al Alexandriei. Viata monahiceasca a imbracat-o inca de tanar in muntele Pelusion, in vremea imparatului Teodosie cel Mic.

Toti istoricii vremii marturisesc cu putere despre viata sfanta si intelepciunea cu care a fost daruit Sfantul Isidor. De la el de altfel ne-au ramas multe cuvinte folositoare, indeosebi sub forma scrisorilor sale.

Pe Paladie, episcopul Elinopoliei, il invata sa se fereasca de vorba cu partea femeiasca, pentru ca acesta se lauda ca nu primeste nicio vatamare atunci cand vorbeste cu femeile: "De vorbele femeiesti fugi pe cat poti, bunule barbat. Caci celor ce au treapta preotiei, mai sfinti si mai curati se cade sa fie decat acei care s-au dus in munti si in pustie. Pentru ca acestia au grija de sine si de popor, iar acei care s-au dus in pustie au grija numai de ei. Toti sa se incredinteze de acestea, ca si pietrele se sparg de picaturile de ploaie care pica totdeauna pe ele. Ia aminte la ceea ce graiesc: ca ce este mai tare decat piatra si ce este mai moale decat apa si, mai ales, decat picaturile de apa? Deci, daca firea se micsoreaza de acel lucru, apoi cum nu va fi biruita si rasturnata voia omeneasca care usor este miscata?"

Poate una dintre cele mai celebre ziceri ale sale o gasim in Patericul egiptean: “Viata fara cuvant e mai buna decat cuvantul fara viata. Caci ea si tacand e folositoare; cuvantul si strigand supara. Daca se intalnesc cuvantul si viata, desavarsesc un simbol al intregii filosofii”.

Acest sfant mai invata ca omul cel imbunatatit se cade sa nu se mandreasca pentru lucrurile sale cele bune, ci cele smerite sa le socoteasca pentru siesi. "De este in cineva gand smerit, faptele bune ale aceluia se fac mai luminoase, iar de nu este cu gandul smerit, apoi si faptele bune cele luminoase, se intuneca si cele mari se micsoreaza. Drept aceea, de voieste cineva sa-si arate faptele sale bune, sa nu le socoteasca mari, caci atunci mari se vor afla".

Sfantul cuvios Isidor Pelusiotul a trecut la Domnul undeva intre anii 435 si 440, admirat de toti si cinstit ca sfant inca din timpul vietii.

Imi vine sa tac! (Sfantul Isidor Pelusiotul)

Isidor este un nume frumos, atat de frumos incat numai un sfant il putea purta prima si prima data. Sfantul Isidor Pelusiotul, plecat din aceasta lume la adanci batranete, in jumatatea celui de-al V-lea veac, sesizeaza, ca nimeni altul, delicatetea raportului dintre viata si cuvant prin urmatoarea cugetare:

"viata fara de cuvant
mai mult foloseste
decat cuvantul
fara viata;
caci viata si tacand
foloseste;
iar cuvantul si strigand
supara.
Daca si cuvantul si viata
se vor intalni
fac o icoana
a toata filosofia"

Cata poezie aici, cat adevar, ce suavitate, ce inaltime, ce minune apropiata!

Cuvintele acestea par a fi sfinte dintotdeauna, desi, de fiecare data parca ar fi descoperite intaia oara; cuvintele acestea ar merita sa fie citite la intrarea in orice facultate de filozofie din lume; cuvintele acestea sunt spuse de un sfant; cuvintele acestea sunt viata.

Traim astazi intr-o padure de cuvinte uscata de o viata nevrednica, padure devenita o lume ucisa de cuvinte.

Oameni simpli au perceput cu usurinta inaltimea adevarurilor exprimate de Sfantul Isidor. Batranii, atunci cand sunt asaltati de vorbe fara sens, de cuvinte care nu redevin Cuvant, pierzandu-se in vant, - au maxim doua raspunsuri: 1. mai da si din maini, nu doar din gura, - (aici putem traduce: traieste deplin, nu sectar) si 2. lasa-ma ca m-ai stralauzit, - aici, stralauzirea insemnand rugina patrunsa intre viata si cuvant, lipsa de concordanta, discernamant, hotarare, limpezime.

Si, cand ma gandesc cat de aproape erau batranii nostri de Sfantul Isidor, imi vine sa tac!

Preot Sever Negrescu