Cuviosul Paisie Aghioritul despre expunerea publică a păcatelor celor din Biserică :

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

„Nu este corect să se facă publice căderile morale. Să presupunem că pe drum există o necurăţie. Dacă va trece pe acolo un om cuminte, va lua o piatră şi o va acoperi, ca să nu pricinuiască dezgust. Unul nesocotit însă, în loc s-o acopere, poate începe să răscolească şi să împrăştie mai mult mirosul urât. Tot astfel este şi atunci când, fără discernământ, dăm publicităţii păcatele celorlalţi şi pricinuim un mare rău.

,, Spune-l Bisericii ” nu are înţelesul că toate trebuie să se facă şi cunoscute, pentru că astăzi nu sunt toţi Biserica. Biserica sunt creştinii care trăiesc aşa cum vrea Hristos, iar nu ceilalţi, care luptă Biserica. În primii ani ai creştinismului, când mărturisirea se făcea înaintea tuturor membrilor Bisericii, atunci ,, spune-l Bisericii ” avea acest sens. Însă în epoca noastră, în care rar se află familie care să aibă acelaşi duhovnic, să nu ne înşele ,, ducă-se pe pustii” cu ,, spune-l Bisericii“, pentru că, atunci când publicăm, de pildă, o cădere morală, o facem cunoscută celor ce luptă împotriva Bisericii şi le dăm pricină să înceapă războiul împotriva ei; în felul acesta se clatină credinţa sufletelor slabe.

O mamă, atunci când are o fată care este desfrânată, n-o defaimă şi n-o înjoseşte înaintea celorlalţi, ci face cele ce poate ca să-i restabilească numele. Va vinde orice are şi orice nu are, o va lua şi vor merge în alt oraş, va căuta s-o mărite, ca să-i îndrepte astfel viaţa ei de mai înainte. Exact acesta este şi modul de lucru al Bisericii. Vezi, Bunul Dumnezeu ne rabdă cu dragoste şi nu teatralizează pe nimeni, deşi cunoaşte halul în care ne aflăm, ca un Cunoscător de inimi, nici Sfinţii n-au jignit niciodată pe vreun om păcătos înaintea lumii, ci au ajutat să se îndrepte răul cu dragoste, cu fineţe duhovnicească şi în chip tainic. 

Noi însă, cu toate că suntem păcătoşi, facem dimpotrivă, ca făţarnicii. Trebuie să luăm aminte să nu ne smintim uşor şi să credem că tot ceea ce fac alţii este rău”.

DIN TÂLHAR DE TEMUT, PREOT ȘI SFÂNT

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui

 Hristos ..

.                      o


– Când va intra Moise în altar, goniți-l! le-a poruncit episcopul preoților. Apoi, duceți-vă după el și ascultați ce zice.
În acea zi, călugărul Moise avea să devină preot. Nu credea că merită asta, mai ales că – de zeci de ani – se lupta să scape de gândurile pătimașe aduse cu el din lume. Întâi, fusese făcut diacon și fusese îmbrăcat într-un stihar alb:

– Acum Avva Moise e alb cu totul! a zis episcopul.

 
– Stăpâne, a reacționat Moise, oare hainele îl fac pe om vrednic de preoție? Sau ce are înăuntrul lui?! Doar Dumnezeu știe cât de negru îmi este sufletul, nu doar trupul...

Moise stătea acum la slujbă și se ruga. Urma să fie dus în altar. S-a oprit înaintea acestuia și s-a închinat. Apoi, nu a mai putut să înainteze. Îl țineau pe loc bucuria și teama din inima sa prea mică pentru tot ce simțea atunci. De aceea, i-a cerut lui Iisus să-l ducă El de mână, până dincolo de ușile din fața lui.

 
– Ieși afară, Moise! s-a răstit cineva când a dat să intre.
– Du-te de-aici, arapule! i-a strigat altcineva.

 
Moise nu a scos nicio vorbă, s-a întors și a plecat. „Bine ți-au făcut, trup negru!” se certa el în șoaptă. „Nu ești mai bun decât un câine, de ce ți-ai închipuit că poți sta alături de slujitorii lui Dumnezeu?!”
Clericii care, la sfatul episcopului, l-au urmărit pe Moise, au ascultat ce vorbea, s-au întors la ierarh, i-au spus ce au auzit și mai marele lor a poruncit să fie adus înapoi, ca să-l hirotonească.
– La ce te-ai gândit, Moise, când te-am alungat? l-a întrebat episcopul.
– Că sunt ca un câine care fuge când e gonit și se reîntoarce când e chemat...

Moise Arapul, numit astfel pentru că avea pielea de culoare neagră, s-a născut în jurul anului 330. Era etiopian, a trăit în Egipt și – înainte să ajungă ieromonah – a fost un tâlhar de temut.
Nu era un hoț de rând, era chiar căpetenia unei cete mari de rău-făcători. Era vestit pentru cruzimea sa. Jefuia și omora oamenii, fără nici cea mai mică remușcare.

Odată, a vrut să ucidă un cioban, deoarece câinii lui îl opriseră să facă o faptă rea. A aflat că păstorul e cu oile de partea cealaltă a Nilului și a pornit înspre el. A înotat – cu hainele legate deasupra capului și cu sabia în dinți. De departe, ciobanul l-a văzut și, de frică, s-a ascuns. Negăsindu-l, Moise a înjunghiat patru berbeci, i-a legat cu o funie și a înotat înapoi, cu berbeci cu tot.
La un moment dat, Moise a regretat tot răul pe care l-a făcut și a decis să se îndrepte. S-a dus la o mănăstire din pustiul egiptean și a devenit monah. Nu i-a fost ușor să își schimbe viața, căci e dificil să te desprinzi de obiceiurile nepotrivite. Pentru a reuși acest lucru, e nevoie de perseverență, de voință și de ajutorul cuiva experimentat.

 
La mănăstire, Moise a avut parte de tot felul de încercări.

 
Le-a învins pe toate prin post, prin rugăciune, prin muncă, prin fapte bune și cu ajutorul duhovnicului său Isidor, care i-a fost alături și l-a ghidat.

 
Într-o noapte, în chilia lui au năvălit patru tâlhari. Moise i-a bătut și i-a legat; i-a luat în spate ca pe niște saci umpluți cu pene și i-a dus la biserică, îndemnându-i pe călugări să îi pedepsească pe hoți cum vor ei. Părinții au decis să fie eliberați.

Dar bandiții l-au recunoscut pe Moise și, impresionați de felul în care liderul lor s-a schimbat, au decis să se călugărească. Și alți hoți care au aflat de îndreptarea lui au devenit slujitori ai lui Dumnezeu.
A fost hirotonit preot după mulți ani de călugărie, apoi a întemeiat o mănăstire la care a slujit împreună cu zeci de ucenici. A trăit până la vârsta de 75 de ani. A știut de dinainte cum și când va muri. Într-o zi, le-a zis fraților să fugă, deoarece mănăstirea va fi atacată de necredincioși. La început, aceștia au refuzat să îl lase singur:

– Părinte, tu de ce rămâi? s-au îngrijorat ei.

– „Cine scoate sabia de sabie va pieri” spune Hristos, iar eu de mult aștept să se împlinească cuvinte Lui, să îmi răscumpăr și așa toate greșelile. În plus, am trăit deja destui ani...
În cele din urmă, au plecat aproape toți, iar cu el au rămas doar șapte monahi. Unul dintre ei s-a ascuns, pe când Avva Moise și ceilalți i-au așteptat pe tâlhari. Odată ce au ajuns în mănăstire, atacatorii i-au omorât. Din ascunzătoarea lui, supraviețuitorul a văzut cum se deschide cerul și șapte cununi luminoase coboară pe pământ.

 
Moise Arapul (numit și Moise Etiopianul) a devenit sfânt, fiind astfel răsplătit de Dumnezeu pentru felul în care L-a slujit.

Îl prăznuim în fiecare an, în 28 august.

 
Text de Ioana Revnic, coordonatoarea proiectului Spune-mi o poveste pentru suflet

Adrian Vașnic