🙏🏽 În această zi, facem pomenirea celei de a treia aflări a cinstitului cap al Sfântului, slăvitului Prooroc, Înaintemergător și Botezător Ioan și a Sfântului Mucenic Celestin, care s-a săvârșit pătrunzându-i-se gleznele cu cuie de fier.
🙏🏽 Tot în această zi, duminica a șasea după Paști, prăznuim minunea Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cea cu orbul din naștere.
🙏🏽 Sfinte Cuvioase Olvian, care te-ai săvârșit cu pace, Sfinte Sfințite Mucenice Canie, episcopul și ocrotitorul orașului Calitri din Italia (secolul al III-lea), Sfinte Ierarhe Urban I, episcopul Romei, care ai fost de neam nobil (+ 230), Sfinte Mucenice Vincențiu și cei dimpreună cu dânsul, care ați pătimit la Bieda în Toscana Italiei, Sfinte Sfințite Mucenice Terapont, episcopul Ciprului (+ 305), Sfinte Ierarhe Dionisie, episcop de Milano în Italia și mărturisitor al Ortodoxiei în fața ereziei ariene (+359), Sfinților Mucenici și frați buni: Maxim și Victorin, care ați pătimit lângă Evreux în Franța (+ 384), Sfinte Senciu preotul, apostol în Toscana Italiei (secolul al V-lea), Sfinte Ierarhe Zenovie, episcop de Florența în Italia și făcătorule de minuni (+427), Sfinților: Injuriosus și Scolastica, soția ta, din Auvergne în Franța, CARE V-AȚI PETRECUT VIAȚA VOASTRĂ ÎN FECIORIE ȘI SFINȚENIE (+550), Sfinte Cuvioase Leon, stareț din Troyes în Franța (+ 550), Sfinte Cuvioase Dodo din Gareji, prințul Georgiei (+596), Sfinte Ierarhe Bonifatie al IV-lea, episcopul Romei (+ 615), Sfinte Ierarhe Aldhelm, episcop de Sherborne în Anglia și scriitor bisericesc (+ 709), Sfinte Cuvioase Dunchadh, stareț la Iona în Scoția (+ 717), Sfinților Cuvioși Mucenici: diaconii: Winebald și Worad și monahii: Gerbald și Reginhard din Mânăstirea Sfântul Bertin din Franța (+862), Sfinte Cuvioase Mucenice Egilhard, stareț la Cornelimunster în Germania (+ 881), Sfinte Ierarhe Ghenadie, episcop de Astorga în Spania (+936), și Sfinte Cuvioase Noule Mucenice din Rusia: monahul Tavrion, care ai pătimit în timpul regimului comunist (+ 1939), ca unii care aveți îndrazneală înaintea lui Dumnezeu, rugați-vă și pentru noi păcătoșii robii Lui, acum, în ceasul morții și în ceasul judecății noastre. Amin!
🙏🏽 Cu ale lor Sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru,miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.
Amin și Aliluia!
Preot Ioan 🛎️.


