🙏🏽 Sfinților Apostoli din cei 70: Filimon, episcop de Gaza, Arhip, fiul lui Filimon, Apfia, soția lui Filimon, muceniță la Colose în Frigia și Onisim, ucenicii Sfântului Apostol Pavel (secolul I), Sfinților Mucenici: Cecilia, Valerian, soțul tău, și Tiburtie, fratele Sfântului Valerian (secolul al III-lea), Sfinte Mucenice Maxim Capelarie,.. care ai pătimit împreună cu Sfânta Muceniță Cecilia, Sfinților Mucenici: Marcu, Ștefan și Marcu din Antiohia Pisidiei (secolul al IV-lea), Sfinte Mucenice Procopie din Palestina (+ 303), Sfinte Mucenice Menignu Piuarul din Parios in Helespont, care ai patimit in vremea imparatului Deciu (+ 250), Sfinte Cuvioase Awa, ucenicul Sfântului Evsevie Sirianul (secolul al IV-lea), Sfinților Mucenici: Hristofor și Eufimia, Sfinților Mucenici: Talaleu și Antim, Sfinte Mucenice Tadeu, care te-ai săvârșit prin roată, Sfinților Mucenici: Agapion, Sisinie și Agapie, Sfinte Ierarhe Clement de Ohrida, Arhiepiscopul Bulgariei, ucenicul Sfinților Chiril și Metodiu și luminătorule al bulgarilor și sârbilor (+ 916), Sfinte Mucenice Mavru din Roma (+ 284), Sfinte Ierarhe Pragmatie, episcop de Autun în Franța (secolul al VI-lea), Sfinte Cuvioase Daniel cel Tânăr, stareț la Bangor în Irlanda (+ 621), Sfinte Cuvioase Sabin, stareț la Menat în Franța (+720), Sfinte Cuvioase Mihail Ostașul din Tracia (+866), Sfinte Cuvioase Gherman, întemeietorul Mânăstirii Icosifinisa din Macedonia (secolul al IX-lea), Sfinților Mucenici: Petru Iaropolk, prinț de Volynia, și Mihail, prinț de Tver în Rusia (+ 1086 și + 1318), Sfinților Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: episcopul Ioasaf de Mogilev, ieromonahul Gherasim, preoții: Vladimir, Ioan, Teodor, Vasile, Gherasim, Ioan, Atanasie, Alexie, Pavel, Vasile, Ioan, Iacov, Ilie, Teodor, Pavel, Alexandru și Atanasie și monahia Parascheva, care ați fost pătimitori în timpul regimului comunist (+ 1932, + 1937 și + 1952), și Sfinte Ierarhe Calist al II-lea Xantopulos, patriarhul Constantinopolului și scriitor filocalic(+ 1400), ca unii care aveți îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, rugați-vă și pentru noi păcătoșii robii lui, acum, în ceasul morții și în ceasul judecății noastre. Amin!
🙏🏽 Mielușeaua Ta, Iisuse, Sfânta Cecilia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre. Amin!
🙏🏽 Cu ale lor Sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.
Amin și Aliluia!
Preot Ioan 🛎