𝑀𝑢𝑐𝑒𝑛𝑖𝑐𝑖𝑖 𝑇𝑎̆𝑖, 𝐷𝑜𝑎𝑚𝑛𝑒, 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑛𝑒𝑣𝑜𝑖𝑛𝑡̧𝑒𝑙𝑒 𝑙𝑜𝑟, 𝑐𝑢𝑛𝑢𝑛𝑖𝑙𝑒 𝑛𝑒𝑠𝑡𝑟𝑖𝑐𝑎̆𝑐𝑖𝑢𝑛𝑖𝑖 𝑎𝑢 𝑑𝑜𝑏𝑎̂𝑛𝑑𝑖𝑡 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑇𝑖𝑛𝑒, 𝐷𝑢𝑚𝑛𝑒𝑧𝑒𝑢𝑙 𝑛𝑜𝑠𝑡𝑟𝑢. 𝐶𝑎̆ 𝑎𝑣𝑎̂𝑛𝑑 𝑡𝑎̆𝑟𝑖𝑎 𝑇𝑎, 𝑝𝑒 𝑐ℎ𝑖𝑛𝑢𝑖𝑡𝑜𝑟𝑖 𝑎𝑢 𝑖̂𝑛𝑣𝑖𝑛𝑠; 𝑧𝑑𝑟𝑜𝑏𝑖𝑡-𝑎𝑢 𝑠̧𝑖 𝑎𝑙𝑒 𝑑𝑒𝑚𝑜𝑛𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑛𝑒𝑝𝑢𝑡𝑖𝑛𝑐𝑖𝑜𝑎𝑠𝑒 𝑖̂𝑛𝑑𝑟𝑎̆𝑧𝑛𝑖𝑟𝑖. 𝑃𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑟𝑢𝑔𝑎̆𝑐𝑖𝑢𝑛𝑖𝑙𝑒 𝑙𝑜𝑟, 𝑚𝑎̂𝑛𝑡𝑢𝑖𝑒𝑠̧𝑡𝑒 𝑠𝑢𝑓𝑙𝑒𝑡𝑒𝑙𝑒 𝑛𝑜𝑎𝑠𝑡𝑟𝑒, 𝐻𝑟𝑖𝑠𝑡𝑜𝑎𝑠𝑒 𝐷𝑢𝑚𝑛𝑒𝑧𝑒𝑢𝑙𝑒.
Condacul Sfinţilor Mucenici Ermil şi Stratonic
𝐷𝑒 𝑧𝑏𝑢𝑐𝑖𝑢𝑚𝑢𝑙 𝑐𝑒𝑙 𝑙𝑢𝑚𝑒𝑠𝑐 𝑎𝑡̧𝑖 𝑓𝑢𝑔𝑖𝑡 𝑠̧𝑖 𝑙𝑎 𝑙𝑖𝑚𝑎𝑛𝑢𝑙 𝑐𝑒𝑙 𝑙𝑖𝑛 𝑣-𝑎𝑡̧𝑖 𝑚𝑢𝑡𝑎𝑡, 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑠𝑎̂𝑛𝑔𝑖𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑚𝑢𝑐𝑒𝑛𝑖𝑐𝑖𝑒𝑖; 𝑠̧𝑖 𝑐𝑢 𝑜𝑠𝑡𝑒𝑛𝑒𝑙𝑖𝑙𝑒 𝑝𝑢𝑠𝑡𝑛𝑖𝑐𝑖𝑒𝑖 𝑣-𝑎𝑡̧𝑖 𝑖̂𝑛𝑐𝑢𝑛𝑢𝑛𝑎𝑡. 𝑃𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎 𝑣-𝑎𝑡̧𝑖 𝑠̧𝑖 𝑎𝑟𝑎̆𝑡𝑎𝑡 𝑐𝑢 𝑚𝑢𝑐𝑒𝑛𝑖𝑐𝑖𝑖 𝑠̧𝑖 𝑐𝑢𝑣𝑖𝑜𝑠̧𝑖𝑖 𝑖̂𝑚𝑝𝑟𝑒𝑢𝑛𝑎̆ 𝑙𝑜𝑐𝑢𝑖𝑡𝑜𝑟𝑖.
Viața Sfinţilor Mucenici Ermil şi Stratonic
Împărăţind Liciniu păgânul (307-324), şi sârguindu-se să placă foarte mult zeilor săi necuraţi, a dat poruncă grea asupra tuturor creştinilor: ca să fie urmăriţi prin cetăţi şi prin sate şi oricine va afla vreun creştin şi va spune despre el împăratului, să fie răsplătit, învrednicindu-se de mare cinste.
De aceea, toţi se sârguiau spre cercetarea şi prigonirea creştinilor, ca să fie plăcuţi împăratului. De acel Liciniu - pe când el şedea odată şi făcea judecată la un loc înalt - s-a apropiat unul din ostaşi, zicându-i: "Este aici un creştin, anume Ermil, care are, după regula creştinătăţii sale, rânduiala diaconiei şi care slujind de demult lui Hristos, râde de zeii noştri şi de tine, împărate, şi întru nimic te socoteşte".
Auzind acestea Liciniu, a poruncit ca îndată să-l caute şi să-l prindă. Deci trimişii aflară pe sfântul rugându-se şi ridicându-şi mâinile spre Domnul Dumnezeul său; iar el înştiinţându-se că este prins, spre a fi judecat şi chinuit pentru Hristos, s-a umplut de bucurie şi de veselie; apoi a mers cu ostaşii, nu cu sila fiind dus, ci ca şi cum avea a primi cinste, alerga cu sârguinţă şi a stat înaintea împăratului cu multă îndrăzneală. Văzându-l împăratul, i-a zis: "Spune cu adevărat, eşti creştin, cum am auzit despre tine?" El a răspuns: "Cu slobod glas mărturisesc, nu numai că sunt creştin, ci despre aceasta adeverez că sunt sfinţit Dumnezeului celui nevăzut, şi înaintea Lui slujesc în rânduiala diaconiei".
Împăratul a zis: "Să fii diacon, adică slujitor şi la ai noştri zei". Iar mucenicul râzând de cuvintele lui, i-a zis: "O! împărate, mi se pare că eşti surd sau nebun! Eu ţi-am spus că slujesc Dumnezeului Celui nevăzut, iar nu idolilor voştri, care sunt văzuţi, căci ei nu văd nici nu ştiu ce sunt, ca să le fie cineva diacon, dar pe care tu, înşelându-te, îi cinsteşti ca pe nişte zei, fiind pietre şi lemne cu totul surde şi neînsufleţite, lucruri de mâini omeneşti, de care se cade mai ales a râde decât a li se închina cineva".
Atunci împăratul n-a suferit vorbă lui, ci îndată a poruncit să bată pe mucenic peste obraz cu nişte unelte de aramă, pregătite spre muncire, iar chinuitorii să strige: "Nu fi îndrăzneţ cu limba, Ermile! Cinsteşte pe împărat, jertfeşte zeilor, şi te izbăveşte de munci". Iar el fiind bătut tare, se arăta ca şi cum nu simţea durerea; ci dimpotrivă defăima slăbiciunea tiranului. Apoi cu glas mai tare a strigat, zicând: "Răni fără sfârşit vei lua şi înfricoşata mina a lui Dumnezeu o vei cunoaşte, căci lăsând pe Ziditorul tău, iei aminte la zeii cei surzi şi muţi şi, ce este mai rău, te sileşti a atrage şi pe alţii la aceeaşi pierzare, ca unul ce urăşte mântuirea lor".
