"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
La Multi Ani celor ce poarta numele Sfântului Proroc Ilie !
Muntele Carmel, pe care se află localitatea Haifa cu împrejurimile, se cheamă în ebraică şi Muntele Elijah, adică Ilie, zis în limba arabă „Cel verde“ pentru că prorocul veterotestamentar – care a câştigat cu ajutorul focului trimis de Dumnezeul unic lupta împotriva păgânilor politeişti regina Isabel şi regele Ahab – era originar din Iordania. Muntele Carmel a fost considerat din cea mai îndepărtată antichitate un loc sacru, datorită configurației și a poziției sale geografice. Chiar păgânii au văzut în acest munte ceva sacru. Tutmosis al III-lea, în secolul al XIV-lea î.Hr, menționând Carmelul în lista cuceririlor sale, îl numește Muntele Sfânt. Carmelul, însă, intră cu adevărat în istoria biblică o dată cu profetul Ilie, pe vremea lui Ahab, regele Israelului. Izabela, soția regelui, de origine feniciană, introdusese în Israel cultul idolatric al lui Baal, de care poporul s-a lăsat contaminat. Împotriva apostaziei s-a ridicat cu putere Ilie care a făcut din Carmel bastionul monoteismului. În amintirea lui Ilie, cel mai popular profet al Vechiului Testament, muntele a devenit sfânt în conștiința popoarelor. Sfântul Ilie a înălțat un altar pe munte și a lansat o provocare profeților lui Baal: Dumnezeul care va trimite foc din cer pentru a arde victima de pe altar, să fie considerat Dumnezeul adevărat. După minunea focului coborât din cer pe altar de către Ilie, preoții lui Baal, 450 la număr, au fost masacrați, iar trupurile lor aruncate în apa Chisonului, care curge la poalele muntelui. Poporul l-a recunoscut pe Dumnezeul adevărat, iar seceta, cu care Dumnezeu lovise țara timp de trei ani ca pedeapsă pentru idolatrie, a încetat. Sfântul Prooroc Ilie, despre care Vechiul Testament ne informeaza pe larg si la care Noul Testament face în repetate rânduri aluzie, atât Ioan Botezatorul cât și însusi Hristos fiind luati drept reaparitii ale vechiului profet – ni se arata ca ,,un om de la munte,, (e din Tesba Galaadului, tinutul muntos dintre Iordan si desertul arab) și cu infatisare de aspru si strașnic ascet, întocmai ca Sf. Ioan Botezatorul căruia îi este mereu asemuit în Noul Testament. Poartă părul lung, cingatoare de curea împrejurul mijlocului și manta din piele de oaie, un ‘cojoc’ precum spun unele talmaciri, de fapt un soi de pelerina mițoasă și lungă, fără mâneci, specifică păstorilor de la munte, o tundra adică, o sarică. Sfântul Ilie este iute în mișcări și tăios în rostiri, totul în vorbirile, purtarile și gesturile sale produce o impresie ce poate fi rezumata numai în termeni ca foc și pară, tunete și fulgere, mânie și urgie.Omul acesta, cu înfatisare frusta, de ce nu și sălbatică, nu umbla câtusi de putin cu jumatati de măsura ori cu mănusi si cu saru’mâna. E un ins dintr-o bucata, are o fire de luptator. Vorbeste pe șleau, opreste ploaia pe vreme de trei ani si jumatate, aduce foametea în tara și junghie dintr-o data nu mai putin de patru sute cincizeci de preoti ai lui Baal, dupa ce i-a luat copios în derâdere că în zadar și-au chemat dumnezeul, au sarit in jurul jertfelnicului și s-au întepat cu săbii și lanci : «Strigati mai tare… poate sta de vorba cu cineva sau se indeletniceste cu ceva sau este este in calatorie sau poate doarme; strigati tare sa se trezeasca!» Din cele spuse până aici te duci imediat cu gândul la Ioan Botezătorul.
Muntele Carmel, pe care se află localitatea Haifa cu împrejurimile, se cheamă în ebraică şi Muntele Elijah, adică Ilie, zis în limba arabă „Cel verde“ pentru că prorocul veterotestamentar – care a câştigat cu ajutorul focului trimis de Dumnezeul unic lupta împotriva păgânilor politeişti regina Isabel şi regele Ahab – era originar din Iordania. Muntele Carmel a fost considerat din cea mai îndepărtată antichitate un loc sacru, datorită configurației și a poziției sale geografice. Chiar păgânii au văzut în acest munte ceva sacru. Tutmosis al III-lea, în secolul al XIV-lea î.Hr, menționând Carmelul în lista cuceririlor sale, îl numește Muntele Sfânt. Carmelul, însă, intră cu adevărat în istoria biblică o dată cu profetul Ilie, pe vremea lui Ahab, regele Israelului. Izabela, soția regelui, de origine feniciană, introdusese în Israel cultul idolatric al lui Baal, de care poporul s-a lăsat contaminat. Împotriva apostaziei s-a ridicat cu putere Ilie care a făcut din Carmel bastionul monoteismului. În amintirea lui Ilie, cel mai popular profet al Vechiului Testament, muntele a devenit sfânt în conștiința popoarelor. Sfântul Ilie a înălțat un altar pe munte și a lansat o provocare profeților lui Baal: Dumnezeul care va trimite foc din cer pentru a arde victima de pe altar, să fie considerat Dumnezeul adevărat. După minunea focului coborât din cer pe altar de către Ilie, preoții lui Baal, 450 la număr, au fost masacrați, iar trupurile lor aruncate în apa Chisonului, care curge la poalele muntelui. Poporul l-a recunoscut pe Dumnezeul adevărat, iar seceta, cu care Dumnezeu lovise țara timp de trei ani ca pedeapsă pentru idolatrie, a încetat. Sfântul Prooroc Ilie, despre care Vechiul Testament ne informeaza pe larg si la care Noul Testament face în repetate rânduri aluzie, atât Ioan Botezatorul cât și însusi Hristos fiind luati drept reaparitii ale vechiului profet – ni se arata ca ,,un om de la munte,, (e din Tesba Galaadului, tinutul muntos dintre Iordan si desertul arab) și cu infatisare de aspru si strașnic ascet, întocmai ca Sf. Ioan Botezatorul căruia îi este mereu asemuit în Noul Testament. Poartă părul lung, cingatoare de curea împrejurul mijlocului și manta din piele de oaie, un ‘cojoc’ precum spun unele talmaciri, de fapt un soi de pelerina mițoasă și lungă, fără mâneci, specifică păstorilor de la munte, o tundra adică, o sarică. Sfântul Ilie este iute în mișcări și tăios în rostiri, totul în vorbirile, purtarile și gesturile sale produce o impresie ce poate fi rezumata numai în termeni ca foc și pară, tunete și fulgere, mânie și urgie.Omul acesta, cu înfatisare frusta, de ce nu și sălbatică, nu umbla câtusi de putin cu jumatati de măsura ori cu mănusi si cu saru’mâna. E un ins dintr-o bucata, are o fire de luptator. Vorbeste pe șleau, opreste ploaia pe vreme de trei ani si jumatate, aduce foametea în tara și junghie dintr-o data nu mai putin de patru sute cincizeci de preoti ai lui Baal, dupa ce i-a luat copios în derâdere că în zadar și-au chemat dumnezeul, au sarit in jurul jertfelnicului și s-au întepat cu săbii și lanci : «Strigati mai tare… poate sta de vorba cu cineva sau se indeletniceste cu ceva sau este este in calatorie sau poate doarme; strigati tare sa se trezeasca!» Din cele spuse până aici te duci imediat cu gândul la Ioan Botezătorul.
