Femeile mironosite

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Dintre marile virtuti care au impodobit viatasfintelor femei mironosite, cele mai alese au fost ravna lor sfanta pentru Hristos, evlavia si barbatia de suflet. Cata paza si intarire au pus iudeii si Pilat peste mormantul lui Hristos Mantuitorul nostru ca nu cumva sa vina ucenicii Lui noaptea si sa-L fure. Piatra mare au rasturnat peste Mormantul Domnului, cu peceti au sigilat piatra, ostasi tari si inarmati au pus de straja. Insa toate acestea nu le-au speriat si infricosat pe sfintele femei mironosite. Ravna lor cea mare, sfanta evlavie si barbatia lor de suflet au trecut peste toate intariturile iudeilor, nebagand seama de toata paza mormantului. Un cuget si un gand stapanea mintea si inima lor: sa slujeasca cu toata credinta si evlavia la inmormantarea Preascumpului Mantuitor.

A zis oarecand Solomon: „Femeie barbat cine a vazut?“ Dar iata aici femei mai barbati decat barbatii. Barbatii, ucenici ai lui Hristos, s-au ascuns de frica iudeilor. Petru, cel fierbinte si tare in credinta, de trei ori s-a lepadat de Domnul, pentru care, mai pe urma, s-a cait si a plans cu amar (Luca 22, 62). Iar femeile care din fire sunt fricoase si neputincioase si care, de multe ori, se infricoseaza, chiar acolo unde nu este frica, aici, in slujba inmormantarii Preasfantului nostru Mantuitor se arata mai tari si mai barbatoase decat barbatii. Nu se tem de groaza iudeilor, de indrazneala ostasilor nu se infricoseaza, nici straja de la mormantul Domnului nu le tulbura inima.

Ucenicii, barbati, se tem si se risipesc in toate partile, cum le proorocise Mantuitorul mai inainte. Sfintele femei se aduna. Aceia se ascund, ele ies la iveala, merg la pravalie si cumpara mir si aromate, ca sa unga trupul cel de viata facator al lui Hristos. O, fericite femei, cum nu v-ati temut sa umblati noaptea singure si cum ati indraznit sa va apropiati de acel loc, pe care il pazeau ostasii imparatesti si cum nu v-ati inspaimantat, ci cautati sa pravaliti pietre, sa stricati pecetile, sa deschideti mormantul si sa ungeti cu arome Trupul Domnului? Aceste ispravi ale voastre au pornit din ravna cea sfanta, din evlavia si barbatia cea mare a sufletelor voastre.

Femei neputincioase erati cu firea, dar nu cu mintea si inima voastra, caci intru nimic nu s-au aratat la voi cele ale neputintei femeiesti, ci toate ispravile voastre mai presus de barbatia barbatilor s-au suit. Cu adevarat la voi s-a implinit Scriptura, care zice ca: „Puterea Mea se desavarseste in slabiciune“ (II Corinteni 12, 9) si iarasi Dumnezeu si-a ales pe cele slabe ale lumii, ca sa le rusineze pe cele tari (I Corinteni 1, 27; Psalm 8, 2; Matei 21, 16). Cu adevarat in inima voastra erau cuvintele Preasfantului nostru Mantuitor, care a zis: „Nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida“ (Matei 10, 28). Si iarasi zice Duhul Sfant: „Imbarbatati-va si sa se intareasca inima voastra, toti cei ce nadajduiti in Domnul“ (Psalm 30, 26). Voi mai inainte de Apostoli, fapta Apostolilor ati aratat-o. Voi, mai inainte de Sfintii Mucenici, credinta si barbatia de suflet a lor ati lucrat-o... De aceea, mai inainte de Apostoli v-ati invrednicit a propovadui Invierea Domnului.

Unde mai sunt acum femei crestine, iubitoare de Hristos, tari in credinta si in fapte bune, ca femeile mironosite din Sfanta Evanghelie? Si totusi, numarul sfintelor femei in Biserica crestina s-a inmultit, intrecand, uneori, pe cel al barbatilor.

Sa ne gandim la numarul mare al sfintelor mucenite, precum: Tecla, cea intocmai cu Apostolii, Varvara, care a fost ucisa pentru Hristos de tatal ei; Ecaterina, Irina, Maria, Sofia cu cele trei fiice ale ei, Fevronia, Tatiana sau Filoteia de la Arges. Mare este si numarul cuvioaselor care s-au nevoit prin manastiri si pustietati si au ajuns vase ale Sfantului Duh si facatoare de minuni. Dintre acestea, amintim doar cateva, precum: Maria Egipteanca, Eufrosina, Xenia, Pelaghia, Melania, ca si cuvioasele Parascheva de la Iasi, Teodora de la Sihla si multe altele.

Toate aceste cuvioase sunt mirese ale lui Hristos, ucenice ale sfintelor mironosite si rugatoare ale Bisericii pentru noi toti.

Parintele Ilie Cleopa

Sfântul Efrem Sirul

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

           Care dintre noi, astăzi, poate să se laude că pătimeşte fără de vină? Nu este oare fiecare necaz al nostru o pedeapsă din partea lui Dumnezeu pentru fărădelegile noastre ascunse ori vădite, pentru greşelile noastre ştiute ori neştiute? Păcatele noastre sunt nespus de multe! 
Şi dacă Dumnezeu nu ne pedepseşte atunci când le-am săvârşit, aceasta se întâmplă pentru că El ne aşteaptă să ne pocăim.  
      Dar dacă vede că întru noi nu este pocăinţă, ne trimite pedepse. Adesea noi cugetăm că pătimim fără de vină. Dar dacă am lua aminte mai bine, ne-am descoperi vina noastră. 
      Odată, Sfântul Efrem Sirul călătoarea către o cetate. Pe cale s-a oprit într-un sat şi s-a abătut să înnopteze la o văduvă bătrână, o bună creştină pe care o cunoştea de mai multă vreme. Văduva l-a întâmpinat cu multă bucurie, i-a dat să mănânce lapte de la vaca care o avea, iar dimineaţa Sfântul Efrem şi-a luat rămas bun. În cetate, Sfântul Efrem a aflat mare tulburare. Era zi de târg. S-a amestecat în mulţime ca să vadă mai unde şi ce se vinde. Aici unul îşi lăuda marfa, în altă parte altul striga, mai departe un alt negustor se târguia cu glas tare cu cumpărătorii... După o vreme însă, o ceată mare de străjeri a înconjurat un grup de oameni în mijlocul căruia s-a întâmplat să fie şi Sfântul Efrem Sirul. Toţi au fost duşi la închisoare. S-a vădit că aceia erau tâlhari coborâţi din munţi. Ei se amestecaseră cu poporul uneltind în acel tulmult ca să jefuiască.
            Dar străjerii au reuşit să-i oprească la vreme. În temniţa întunecată şi julavă tâlharii strigau, blestemau şi se foiau tot timpul. Sfântul Efrem Sirul însă, stând într-un colţ, liniştit, retras din calea acestora, se ruga smerit lui Dumnezeu, neînţelegând nenorocirea ce căzuse pe capul său. Nebăgat în seamă, el vorbea în rugăciune cu Dumnezeu; şi în durerea sufletului său Îl întreba: Doamne, pentru ce m-ai adus în această temniţă? Aceştia pătimesc răsplată pentru faptele lor. Ei au fost prinşi şi închişi pentru tâlhăriile lor, însă eu ... de ce? Multă vreme s-a rugat şi a plâns Sfântul Efrem Sirul. În cele din urmă a aţipit. Şi iată, pe când aţipise, a auzit un glas: Îţi aminteşti oare când ai fost la văduva aceea sărmană, că, la plecare, ai uitat să închizi poarta de la drum? Iar în curte păştea vaca văduvei. Vaca a ieşit pe poartă şi s-a pierdut. Şi doar de la ea femeia cea săracă îşi avea tot venitul. Iată, de aceea Dumnezeu a îngăduit să suferi şi tu!... 
Sfântul Efrem Sirul a tresărit deodată şi s-a trezit. El şi-a amintit că toate se petrecuseră aşa cum îi fuseseră descoperite în vis. Atunci şi-a ridicat braţele către cer, a preaslăvit pe Dumnezeu şi I-a mulţumit Lui că pe bună dreptate este pedepsit pentru păcatul său cel fără de voie şi neştiut. 
           Oare cât de multe sunt păcatele noastre cele fără de voie? Şi cât de multe sunt cele cu voie?
 Şi dacă un păcat al Sfântului Efrem Sirul nu a rămas nepedepsit, atunci Dumnezeu ne va cruţa pe noi pentru toate păcatele noastre săvârşite cu voie? Acestea sunt atât de multe, că pentru ele merităm să fim veşnic chinuiţi în iad. Dar, iată, Bunul Dumnezeu a găsit un mijloc ca să ne facă vrednici de Rai - şi ne-a trimis pătimirile, necazurile cele vremelnice din această viaţă, pe care El vrea să le răbdăm cu căinţă şi fără de cârtire. Pentru aceasta însă, Dumnezeu amestecă pătimirile cu bucurii, omoară amărăciunea necazurilor cu dulceaţa mângâierilor cereşti, însă noi tot cârtim. O, dacă am putea vedea toată grozăvia păcatelor noastre, noi am răbda şi am mulţumi pentru îngăduinţa Sa lui Dumnezeu, înţelegând că nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă (Psalmul 102:10).