MONAHUL

,,Un monah foarte evlavios şi virtuos avea în oraş o soră care trăia o viaţă în fărădelege şi care îi atrăgea pe mulţi tineri în păcat. Fraţii din pustiu îi cereau des să meargă până în oraş ca să-i bage minţile în cap destrăbălatei lui surori. La început acela a şovăit, se temea de primejdiile pe care le ascunde oraşul pentru monahi. Apoi, pentru ascultare, s-a hotărât să meargă.
De cum s-a apropiat de casa părintească, vecinii au şi apucat de au înştiinţat-o pe sora lui. Inima acestei destrăbălate s-a tulburat la auzul veştii. De ani de zile îşi dorea să-1 vadă pe fratele ei. Şi-a lăsat tovărăşia în care era şi, precum se găsea în acea clipă, cu picioarele goale şi capul neacoperit, a alergat pe drum să-1 întâmpine. Văzând cu ochii lui starea ei căzută, s-a tulburat şi a plâns pentru sufletul său.
- Nu-ţi pare rău de tine şi de aceia care din pricina ta au căzut, sora mea? Gândeşte-te la ce te aşteaptă după moarte!
Faţa luminoasă a fratelui, starea lui cuvioasă, lacrimile împreună-pătimirii care curgeau din ochii lui, împreună cu certarea cea dreaptă, au mişcat-o pe păcătoasă.
- Există şi pentru mine mântuire? a şoptit ea. - Da, desigur, ajunge doar să o doreşti sincer.
- Ia-mă cu tine, 1-a rugat. Nu mă lăsa singură să mă lupt cu valurile cele sălbatice ale păcatelor!
- Încalţă-ţi sandalele, acoperă-ţi capul şi urmează-mă, a zis monahul.
- Lasă-mă să vin cum sunt, frate, căci cine ştie dacă intrând iarăşi în atelierul satanei, voi avea puterea să mai ies.
Monahul, bucuros de hotărârea ei, fără ezitare, a condus-o afară din oraş şi au luat amândoi calea pustiei. Avea de gând să o ducă la o mănăstire cunoscută de maici. Dar, în vreme ce călătoreau, au văzut venind de departe o caravană.
- Aşteaptă-mă puţin, soră, ascunde-te după aceste tufişuri, căci oamenii, neştiind că eşti sora mea, văzându-ne împreună, pot să se smintească.
Aceea a ascultat pe dată.
După ce a trecut caravana fratele a strigat-o, spre a-şi continua drumul, dar ea n-a răspuns. S-a apropiat şi a văzut-o întinsă fară simţire. Murise. I-a văzut picioarele goale sfâşiate de pietre şi spini. Monahul, nemângâiat de moartea cea năprasnică a surorii lui, s-a întors la chilia lui. Îndoiala îl măcina.
- Cu neputinţă să se mântuiască, de vreme ce n-a apucat să facă faptele pocăinţei.
A povestit părinţilor din pustiu cele întâmplate. Aceia au hotărât post şi rugăciune pentru sufletul ei şi s-a descoperit atunci unui pustnic sfânt că Dumnezeu a primit pocăinţa păcătoasei şi a aşezat-o cu drepţii, pentru hotărârea pe care o arătase.”

Ispitele aduse de diavol asupra sfintilor

Un frate l-a intrebat pe un parinte: "Cum aduce diavolul ispitele asupra sfintilor?". Batranul ii zice: "Era un parinte, pe nume Nikon, care locuia pe muntele Sinai. Cineva s-a dus la cortul unui faranit si, gasind-o pe fata lui singura, a pacatuit cu dansa. Apoi ii zice: "Sa spui ca pustnicul, avva Nikon, ti-a facut asta". Cand tatal ei s-a intors si a aflat, a pus mana pe sabie si s-a dus la batran. A batut la poarta, batranul a iesit, dar cand el a ridicat sabia, ca sa-l omoare, i s-a uscat mana. Faranitul a venit si le-a povestit preotilor, iar acestia au trimis dupa batran. Cand a venit, ei l-au snopit in batai si vroiau sa-l goneasca, dar el i-a rugat: "Lasati-ma aici, pentru Dumnezeu, ca sa ma pocaiesc". L-au excomunicat pe trei ani si au poruncit ca nimeni sa nu mearga la dansul. Timp de trei ani de zile s-a dus in fiecare duminica la biserica si s-a pocait, zicandu-le tuturor: "Rugati-va pentru mine". In cele din urma, adevaratul pacatos, care daduse vina pe pustnic, a devenit posedat si a marturisit in biserica: "Eu am facut pacatul si am dat vina pe robul lui Dumnezeu, mintind". Atunci, toata lumea a venit la batran zicandu-i: "Iarta-ne, avva". El le-a raspuns: "De iertat vi s-a iertat, dar de ramas nu raman aici, cu voi, fiindca nu am gasit pe nimeni cu discernamant, care sa-mi fie alaturi». Si a plecat de-acolo“. Batranul a incheiat: "Vezi cum aduce diavolul ispite asupra sfintilor?".