CREDINTA ORTODOXA / Postul nu e cura de slabire sau vegetarism

                                                               Ce este postul?

“Postul este infranarea de toate mancarurile, sau, la caz de boala, numai de unele, de asemenea si de bauturi si de toate cele lumesti si de toate poftele cele rele, pentru ca sa poata crestinul sa isi faca rugaciunea lui mai cu inlesnire si sa ii fie milostiv Dumnezeu. Inca si pentru a ucide poftele trupului si a primi harul lui Dumnezeu…”.

Postul este o fapta de virtute, un exercitiu de infranare a poftelor trupului si de intarire a vointei, o forma de pocainta, deci mijloc de mantuire. Dar este in acelasi timp si un act de cult, adica o fapta de cinstire a lui Dumnezeu, pentru ca el este o jertfa, adica o renuntare de buna voie la ceva care ne este ingaduit, izvorata din iubirea si respectul pe care il avem fata de Dumnezeu.

Postul este si un mijloc de desavarsire, de omorare a voii trupului, un semn vazut al ravnei si sarguintei noastre, spre asemanarea cu Dumnezeu si cu ingerii, care n-au nevoie de hrana. “Postul este lucrul lui Dumnezeu, caci Lui nu-I trebuie hrana – zice Sf. Simion al Tesalonicului. Este viata si petrecere ingereasca, pentru ca ingerii sunt fara hrana. Este omorarea trupului, ca acesta hranindu-se, ne-a facut morti; si izgonirea patimilor este postul, caci lacomia intarata patimile trupului”.

                                                Care e rostul si folosul postului?

Postul foloseste si sufletului si trupului, pentru ca intareste trupul, usureaza si curateste sufletul. Pastreaza sanatatea trupului si da aripi sufletului. De aceea, Legea Veche il recomanda si il impune de atatea ori (Ies. 34, 28; Deut. 9, 9; 18; Jud. 20, 26; I Regi 7, 6; Isaia 58; loil 2,15). “Nu fi nesatios intru toata desfatarea si nu te apleca la mancaruri multe. Ca in mancarurile cele multe va fi durere si nesatiul va veni pana la ingretosare. Pentru nesatiu, multi au pierit; iar cel infranat isi va inmulti viata”, zice inteleptul Isus, fiul lui Sirah (37, 32-34). Mantuitorul insusi a postit patruzeci de zile si patruzeci de nopti in pustie, inainte de a incepe propovaduirea Evangheliei (Matei 4, 2 si Luca 4, 2).

El ne invata cum sa postim (Matei 6, 16-18) si ne spune ca diavolul nu poate fi izgonit decat cu post si rugaciune (Matei 17,21; Marcu 9, 29). Posteau de asemenea Sfintii Apostoli si ucenicii lor (Fapte 13, 2, 3; II Cor. 6, 5); ei au si randuit postul pentru toti crestinii. Sfintii Parinti lauda si recomanda postul cu staruinta. Iata ce spune, de pilda, Sf. Ioan Gura de Aur: “Postul potoleste zburdaciunea trupului, infraneaza poftele cele nesaturate, curateste si inaripeaza sufletul, il inalta si il usureaza”.

                                             De cate feluri este postul dupa asprimea lui?

Dupa asprimea lui, postul poate fi de mai multe feluri:
a) Ajunare desavarsita, adica atunci cand nu mancam si nu bem nimic cel putin o zi intreaga.
b ) Postul aspru sau uscat (Siroragia) sau ajunarea propriu-zisa, atunci cand mancam numai spre seara mancaruri uscate (paine si apa, fructe uscate, seminte etc).

c) Postul obisnuit sau comun, rand mancam la orele obisnuite, dar numai “mancaruri de post”, adica ne infranam de la “mancarurile de dulce” (carne si peste, branza, lapte, oua, vin, grasime).

d) Postul usor (dezlegarea), cand se dezleaga la vin, peste, icre si untdelemn, cum se prevede in Tipic, la anumite sarbatori care cad in cursul posturilor de peste an.

                                          De cate feluri este postul, dupa lungimea lui?

De doua feluri:
a) Post de o zi si
b ) Post de mai multe zile.

                           Care sunt posturile de o zi si pentru ce au fost asezate?

Sunt posturile pe care le tinem:
a) Miercurea si vinerea din fiecare saptamana, in amintirea Patimilor Domnului: miercurea au facut sfat carturarii si arhiereii iudeilor sa prinda pe Hristos, iar vinerea L-au rastignit pe cruce (Canonul 15 al Sf. Petru al Alexandriei). Tot in aceasta zi, dupa Traditie, mancase Adam din pom, lucru pentru care a fost izgonit din rai.

b ) Ziua inaltarii Sfintei Cruci (14 septembrie), in amintirea Patimilor Domnului pe cruce (dezlegare la untdelemn si vin).
c) Ziua taierii capului Sf. Ioan Botezatorul (29 august), zi de post si plangere pentru cel care a fost cel mai zelos propovaduitor si implinitor al postului si al pocaintei (dezlegare la untdelemn si vin).

d) Ajunul Bobotezei (5 ianuarie): post asezat si ramas din vremea rand catehumenii se pregateau prin post si rugaciune pentru primirea Botezului a doua zi. Se ajuneaza in orice zi ar cadea (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia aghiasma pe nemancate.

Cei ce vor sa prisoseasca in evlavie sau sa faca anumite fagaduinte sau legaminte fata de Dumnezeu, pentru felurite pricini, pot sa posteasca si in alte zile de peste saptamana decat cele oranduite de Biserica. Cea mai potrivita este ziua de luni. In nici un caz sa nu se posteasca sambata sau duminica. Postul acesta de buna voie nu are insa valoare decat atunci cand pazim si zilele de post oranduite de Biserica.

                                Cand nu se posteste miercurea si vinerea?

Fie pentru insemnatatea sarbatorilor mari, adica pentru a nu se sterge prin post bucuria praznicului Nasterii Domnului, al Invierii, al Rusaliilor, fie pentru prisosinta postului dinaintea acestor sarbatori mari sau pentru a nu ne asemana cu unii eretici, Biserica ingaduie sa mancam de dulce miercurea si vinerea in anumite rastimpuri din cursul anului. Aceste zile sunt numite de dezlegare (a postului) si sunt insemnate in calendare cu cuvantul harti. Iata cand nu se posteste miercurea si vinerea:

a) In Saptamana luminata (saptamana Pastilor).
b ) De la Nasterea Domnului pana in ajunul Bobotezei.
c) In saptamana de dupa Rusalii (inainte de inceputul postului de San-Petru).
d) In saptamana intai a Triodului (intre Duminica Vamesului si a Fariseului si Duminica Fiului Risipitor).
e) In saptamana Branzei (inaintea lasatului sec pentru Postul Pastelui); se dezleaga numai la lapte, oua si branza.
f) Nu se posteste, de asemenea, in ziua Nasterii Domnului si cea a Bobotezei, cand aceste sarbatori cad miercuri sau vineri.

                           Care sunt posturile de mai multe zile din cursul anului?

a) Postul Pastelui,
b ) Postul Craciunului,
c) Postul Sfanta-Mariei si
d) Postul San.-Petrului (Sf Apostoli Petru si Pavel).

                                                  Ce este postul Pastelui?

Postul Pastelui, Postul Mare sau Paresimile (de la cuvantul latinesc quadragessima = patruzeci) este postul dinaintea Pastelui. E asezat in cinstea Patimilor Domnului si ne aminteste de postul de patruzeci de zile al Mantuitorului in pustie, inainte de a iesi in lume pentru propovaduirea Evangheliei (Matei 4, 2 si Luca 4, 2). E totodata vreme de pregatire, prin post, rugaciune si pocainta, pentru apropierea cu vrednicie de Sfantul Trup si Sange, intrucat, de obicei, la Pasti se impartasesc toti credinciosii.

Tine sapte saptamani, incepand cu Duminica lasatului sec de branza (Duminica izgonirii lui Adam din rai) si se incheie in noaptea Pastelui, la inviere. E cel mai vechi, mai lung si mai de seama dintre posturile bisericesti (Pentru vechimea lui, vezi Can. 69 Apostolic; Can. 50 Laodiceea, Asezamintele Sf. Apostoli V, 13; Can. 5 al Sinodului I ecumenic. Nu se mananca nici peste, nici untdelemn si nu se bea vin. Se dezleaga la vin si untdelemn numai sambata si duminica (pentru ca in aceste zile se face Liturghie deplina), iar la peste, numai in ziua de Buna-Vestire si de Florii (pentru ca sunt praznice mari) (Tipicul cel Mare (al Sf. Sava), cap. 34, p. 42. Comp. si Scrisoarea sinodala a Patriarhului ecumenic Paisie I catre Patriarhul Nicon al Moscovei (1655), raspuns la intrebarea 20 ).

Sunt scutiti de ajunare numai copiii, lauzele, batranii si bolnavii sau cei neputinciosi, precum si cei aflati in situatii speciale. Cu deosebita evlavie trebuie sa postim prima si ultima saptamana din Postul Paresimilor.

De subliniat ca in saptamana alba (branzei) dupa Lasata Secului de Carne nu este dezlegare la peste chiar daca in calendar este trecut nu este in Tipic trecut asa ceva. Sfintii parinti de la Athos au spus ca in calendar este trecut gresit, iar noi facem ce scrie in Tipic.

                                                         Ce este postul Craciunului?
 
Postul Craciunului este postul dinaintea Nasterii Domnului. Tine 40 de zile (15 noiembrie – 25 decembrie). Lasam sec in seara de 14 noiembrie (ziua Sf. Filip); iar daca aceasta zi cade miercuri sau vineri, incepem postul cu o zi mai inainte. E asezat pentru a ne pregati spre cuviincioasa intampinare a Nasterii Domnului si inchipuie noaptea in care traia omenirea dinainte de Mantuitorul, cand Patriarhii si Dreptii Legii vechi asteptau venirea Lui, cu post si rugaciune.

Ne aduce aminte indeosebi de postul de 40 de zile al lui Moise in pustie, inainte de primirea Legii (les. 34, 28). Se dezleaga la peste in ziua de 21 noiembrie (Intrarea in Biserica a Maicii Domnului), fiind praznic mare. In ziua cea din urma a acestui post (Ajunul Craciunului) se ajuneaza, adica nu se mananca nimic pana la ivirea luceafarului de seara, care inchipuie steaua Magilor; apoi mancam uscat: seminte, poame, turte sau covrigi. Tot in aceasta seara, pe alocuri, slujitorii Bisericii umbla cu Icoana Nasterii, cantand troparul Craciunului si aducand astfel, in casele crestinilor, vestea cea buna a marii sarbatori din ziua urmatoare. In ziua Craciunului, in orice zi ar cadea, mancam de dulce.

                                                 Ce este Postul Sfanta-Mariei?

Postul Sfanta-Mariei Mari (sau postul lui August) este postul dinaintea Adormirii Maicii Domnului. E asezat in cinstea Maicii Domnului, amintindu-ne de postul cu care aceasta, dupa traditie, s-a pregatit spre trecerea ei la cele vesnice. Tine doua saptamani: de la 1-15 august. Lasam sec la 31 iulie seara; iar daca aceasta zi ar cadea miercuri sau vineri, lasam sec cu o zi inainte. Se dezleaga la peste in ziua Schimbarii la Fata (6 august), fiind praznic mare. Daca ziua Sfanta-Mariei (15 august) cade miercuri sau vineri, nu mancam de dulce, ci se dezleaga numai la peste.
In timpul acestui post se citeste mai cu deosebire Al doilea Paraclis al Maicii Domnului, pe care il gasim in Ceaslov.

               Pentru ce s-a asezat si cat tine postul San-Petrului(Sf Apostoli Petru si Pavel)?

Postul San-Petrului, adica al Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, e asezat in cinstea acestor doi Sfinti Apostoli, a caror moarte muceniceasca se serbeaza la 29 iunie si care s-au ostenit cel mai mult pentru vestirea Evangheliei si pentru raspandirea credintei crestine. Totodata ne aduce aminte de postul cu care Sf. Apostol Pavel, impreuna cu Varnava, s-au pregatit inainte de trimiterea lor la propovaduire, din porunca Duhului Sfant (Fapte 13, 2-3; Isaia 58, 3-7). Acest post are o lungime schimbatoare, intrucat inceputul lui atarna de data Rusaliilor. Se lasa sec in Duminica intai dupa Rusalii (a tuturor Sfintilor) si se posteste pana in ziua de San-Petru (29 iunie). Daca aceasta zi cade miercuri sau vineri nu mancam de dulce. E un post mai usor; se dezleaga martea si joia la vin si untdelemn, iar sambata si duminica si la.

                                                                Cum trebuie sa postim?

Respectarea posturilor este o datorie a bunului credincios, care este cuprinsa in porunca a doua a Bisericii. Sfintele Soboare si randuielile date de Sfintii Parinti pedepsesc cu asprime pe cei ce nu pazesc posturile (Can. 69 al Sf. Apostoli). Dar trebuie sa postim nu numai cu trupul, ci si cu sufletul. Adica nu numai mancand de post, ci si infranandu-ne totodata de la patimi, pacate si ispite. Odata cu infranarea de la mancarurile de dulce, sa ne silim a ne curati nu numai trupul, ci si sufletul, petrecand in rugaciune si pocainta. Postul intreg, adevarat si desavarsit este deci nu numai cel trupesc, ci si sufletesc: postul de bucate, impreuna cu cel de fapte, postul de mancare si totodata de purtari. Asa ne indeamna Biserica, prin cantarile ei din slujbele Postului celui Mare: “Sa postim, post primit, bineplacut Domnului; postul cel adevarat este instrainarea de rautati, infranarea limbii, lepadarea maniei, departarea de pofte, de clevetire, de minciuna si de juramantul mincinos. Lipsirea acestora este postul cel adevarat si bine primit”.

Iar Sf. Ioan Gura de Aur zice: “Postiti? Aratati-mi-o prin fapte. Cum?
De vedeti un sarac, aveti mila de el; un dusman, impacati-va cu el; un prieten inconjurat de un nume bun, nu-l invidiati; o femeie frumoasa, intoarceti capul. Nu numai gura si stomacul vostru sa posteasca, ci si ochiul, si urechile, si picioarele, si mainile voastre, si toate madularele trupului vostru. Mainile voastre sa posteasca ramanand curate si de hrapire si de lacomie. Picioarele, nealergand la privelisti urate si in calea pacatosilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumusetile straine… Gura trebuie sa posteasca de sudalme si de alte vorbiri rusinoase”.

Comentariu saccsiv:
Din pacate, cele scrise la final materialului de mai sus, nu le prea punem in practica, majoritatea dintre noi. Si atunci postul devine cura de slabire sau vegetarianism.

Iar in afara de acest aspect esential a mai aparut un pericol pentru crestini: mincinoasele alimente de post …
Adica aproape tot ce vedeti in hipermarketuri in zona “DE POST”, unde intalnim de toate: pate, lapte, branza, cremvusti, etc. Ele cica nu sunt din carne sau lapte de vaca si atunci crestinul le cumpara si zice ca e in ordine. Dar nu e …

Caci vedeti voi fratii mei, postul se tine “si pentru a ucide poftele trupului si a primi harul lui Dumnezeu…”. Postul este o fapta de virtute, un exercitiu de infranare a poftelor trupului si de intarire a vointei, o forma de pocainta, deci mijloc de mantuire.

Deci daca mancam de exemplu acel pate de post, ce este uneori chiar mai gustos decat cel normal, cam ce credeti ca am rezolvat? Am tinut oare un post adevarat sau doar un soi de regim?

Desigur, putem face mancaruri de post deosebit de gustoase. Ele sunt insa pentru noi cei incepatori. Marii ravnitori, parintii vestiti, stim insa ca nu doar ca mancau de post, dar faceau de asa natura ca acea mancare sa aiba gust rau. Nu toti pot ajunge la nivelul lor, insa macar sa ne straduim oleaca.

Apoi problema cu pateul vegetal nu e doar ca e gustos, ci in primul rand ca se numeste … pateu. Ca daca ar fi numit pasta de nu stiu ce, ar mai fi cum ar mai fi, dar avand eticheta si aspectul de pateu (sau lapte, branza, cremvusti), totul devine un soi de smecherie lumeasca, de fenta dibace, adica, hai sa fim cu fundul in doua luntri, sa impacam si capra si varza: nu mancam din carne, dar mancam cu gust si denumire ca si cum ar fi din carne.

Ce ne vom face cand stiinta va scoate pe piata gaina vegetala? Ceva cu aspect de pui, cu gust de pui, facut din cine stie ce, dar continand suplimenti de tot ce-i trebuie organismului?
http://www.paginacrestinului.ro

De ce credinţa ortodoxă este cea adevărată ?

Toţi cei care credem în Domnul nostru Iisus Hristos, ne numim creştini. Însă uneori vă puneţi întrebarea de ce sunt mai multe culte (credinţe, confesiuni) creştine? Şi ortodocşi, si catolici, şi protestanţi, şi baptişti, şi adventişti, şi penticostali, şi alte culte. Unde este adevărul, căci toţi aceştia susţin că la ei este adevărul, la ei este credinţa cea adevărată.
În Sfânta Carte scrie că Hristos este capul Bisericii (nu al bisericilor !!!). Deci Biserica este una, căci Hristos are un singur cap. Care să fie Biserica adevărată ?
Haideţi să coborâm în timp spre începuturile creştinismului, la origini.
La Înălţarea la Cer, Domnul Hristos oare a lăsat mai multe credinţe creştine pe pământ ? Noi cunoaştem credinţa de la Ucenicii Domnului, de la Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti. Aţi auzit cumva că unii apostoli erau ortodocşi, alţii catolici, alţii adventişti ? Nu, desigur. La început a fost o singură credinţă, o singură Biserică. Creştinii s-au ghidat mai întâi după învăţătura primită de la Apostoli, care s-a transmis prin tradiţie. Mai târziu o parte din această tradiţie a fost scrisă în Sfintele Evanghelii, în Faptele Apostolilor, în Epistole, în scrierile Sfinţilor Părinţi. O vreme toate au fost bune şi frumoase. Dar ce s-a întâmplat după aceea. Unii oameni, din mândrie, din îngâmfare, au răstălmăcit învăţătura sănătoasă primită de la Ucenicii Domnului, şi au adus unele interpretări, unele inovaţii în cult şi în dogmă. Însă Părinţii Bisericii din toată lumea creştină, călăuziţi de Duhul Sfânt, s-au strâns în Sinoade (Soboare, un fel de congrese internaţionale), unde au discutat problemele apărute şi au restabilit ordinea în Biserică, iar rătăciţii au căzut sub blestemul Bisericii. Au fost şapte asemenea Sinoade în decursul istoriei, la care au participat sfinţi mari (ex. Sf. Nicolae, Sf. Spiridon, Sf. Împărat Constantin cel Mare etc.) unde s-a stabilit cu exactitate cum trebuie să credem, ce trebuie să credem (Crezul), unde s-a demonstrat, uneori în chip minunat, că icoana şi crucea nu sunt idoli, că Sf. Duminică este ziua Domnului, ziua eliberării noastre din robia iadului, şi multe alte lucruri necesare cultului creştin.
A mers aşa Biserica mult timp, cca. o mie de ani.
La anul 1054 apare în Biserică Marea Schismă, adică o mare ruptură, o separare a părţii de răsărit a Bisericii (Bizanţ), de partea de apus (Roma), datorită pretenţiei papilor din apus de a-şi exercita supremaţia asupra întregii Biserici creştine, ceea ce nu era în concordanţă cu hotărârile Sinoadelor Ecumenice, mai ales că Apusul făcuse unele modificări în dogmă (ex. Filioque la Crez).
În cadrul bisericii apusene a apărut o altă ruptură când s-au desprins protestanţii (care au protestat din anumite motive împotriva papei). Din protestanţi s-au desprins alte grupări creştine, care şi-au făurit un cult după bunul lor plac, nemaipăstrând aproape nimic din cultul creştin stabilit la Cele Şapte Sinoade Ecumenice. Prin urmare unii ţin sâmbăta ca zi de odihnă; nu mai păstrează Sfintele Taine ale Bisericii; fug de cruce, de icoană, de tămâie; nu mai au sfinţi, nu mai au preoţie, nu mai au biserică. Unii au ajuns chiar să-i cunune pe homosexuali, să facă femei preoţi, şi multe alte rătăciri.
După desprinderea de Biserica primară, toate celelalte culte şi confesiuni au făcut tot felul de modificări după poftele şi neputinţele oamenilor.
Doar Biserica noastră Ortodoxă de Răsărit mai păstrează în totalitate predaniile şi tot ce ne-a fost lăsat de la Sfinţii Apostoli şi de la Sfinţii Părinţii noştri, care şi-au vărsat sângele, ca mucenici, pentru păstrarea neştirbită a sfinţeniei Bisericii Strămoşeşti. Ea este Biserica adevăratei slave (în greacă, ortho = corect, doxa = slavă) a lui Dumnezeu.
Dumnezeu arată lumii că Biserica Ortodoxă este cea adevărată prin mai multe minuni, şi anume:
1.În fiecare an, la Ierusalim, în Biserica Sfântului Mormânt, numai şi numai la Paştele ortodox, coboară din Cer o lumină dumnezeiască (Sfânta Lumină), care aprinde vata ce este aşezată pe Sfântul Mormânt şi lumânările din mâinile credincioşilor. Această lumină nu este o lumină materială, căci la început, câteva minute nu frige. I-am văzut pe mulţi trecându-şi mâinile şi bărbile peste această flacără sfântă, fără să se ardă.
Această minune o văd şi celelalte religii şi culte, dar stau împietriţi în mândria lor şi nu vin la adevărata credinţă.
2. Ştim cu toţii că Aghiasma Mare pe care o săvârşeşte preotul ortodox la Bobotează nu se strică. Eu am băut de la o bătrână din Constanţa aghiasmă de 40 de ani, şi era aşa de plăcută la gust ca şi cum ar fi fost sfinţită în acea zi ! Unii spun că aghiasma noastă nu se strică fiindcă preotul foloseşte busuioc şi cruce de argint. Nu este adevărat ! Aghiasma se sfinţeşte şi cu cruce de lemn, şi tot la fel este. Unii oameni au încercat să prepare şi ei aghiasmă, procedând precum preotul, dar mare le-a fost mirarea când au văzut că „aghiasma” lor s-a stricat, iar cea sfinţită de preot a rămas curată.
3. Creştinii care au dus o viaţă sfântă, sunt proslăviţi de Dumnezeu, căci după moarte, trupurile lor, în multe cazuri, nu putrezesc şi sunt plăcut mirositoare. De exemplu Sfântul Ioan Iacob de la Hozeva, român de neam. Sau mai recent, după cum ştiţi din presă, Părintele Ilarion Argatu de la Mânăstirea Cernica, la care, când era în viaţă, alergau mulţi creştini pentru rezolvarea necazurilor lor, a fost găsit după şapte ani neputrezit.
4. Cunoaşteţi destule cazuri de părinţi duhovniceşti ortodocşi, plăcuţi lui Dumnezeu, care au primit darul înainte-vederii şi care atunci când aţi alergat la dânşii, deja vă cunoşteau necazurile şi ştiau şi cum vă cheamă.
5. Aţi auzit, sau aţi văzut icoane ortodoxe care plâng cu lacrimi de sânge sau de mir. Uneori mirul care a izvorât din aceste icoane a depăşit cu mult greutatea icoanei.
La acestea mai putem adăuga minunea care se întâmplă pe Muntele Taborului, pe 6 august, la Schimbarea la Faţă, când un nor coboară asupra bisericii unde se oficiaza Sf. Liturghie; minunea cu şerpii care vin la icoana Maicii Domnului în Kephalonia (Grecia). Şi sunt multe alte dovezi palpabile din care rezultă că Biserica Ortodoxă este Biserica lui Hristos. Le veţi afla dacă veţi veni mai des la biserică şi veţi citi mai multe cărţi ortodoxe şi nu toate prostiile de prin reviste şi ziare, care fac reclamă păcatelor: desfrânării, violenţei, lăcomiei, lenei, luxului şi altor păcate.

Este de folos să citim sau să purtăm talismanul ?

În Pravila Bisericească talismanul este considerat un obiect făcut de oameni spre a le aduce noroc sau a-i apăra de pagube, dar care este, în realitate, un semn al necredinţei în Dumnezeu. De aceea se canoniseşte, se pedepseşte de Sfintele Canoane, ca şi vrăjitoria fiindcă este neplăcut lui Dumnezeu. Trebuie nădejde în Dumnezeu. Nu poate un obiect să vă salveze din necazuri. Mergeţi la biserică la preot, la duhovnicul dumneavoastră şi vă va lămuri în orice problemă.

Sunt preoţii ortodocşi urmaşii Apostolilor ?

Da. Apostolii au primit Duhul Sfânt de la Domnul Hristos, iar aceştia, la rândul lor, au transmis harul, punându-şi mâinile peste urmaşii lor, făcându-i episcopi, preoţi şi diaconi, până în zilele noastre. Aceasta se numeşte succesiune apostolică, sau altfel spus, continuitate. Cultele neoprotestante (sectele) nu au această continuitate, fiindcă nu şi-a pus nimeni mâinile peste ei ca să-i facă pastori.

De ce trebuie să ne spovedim la preot şi nu direct lui Dumnezeu ?

Preotul, ca urmaş al Apostolilor, este instituit de Dumnezeu să facă acest lucru, căci Domnul nostru Iisus Hristos a dat puterea legării şi dezlegării păcatelor după Sfânta Sa Înviere, zicând către ucenicii săi: "Luaţi Duh Sfânt ! Cărora veţi ierta păcatele, vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute" şi iarăşi a zis: "Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer".
Desigur, ne putem spovedi şi direct lui Dumnezeu, la rugăciune, dar în cazul mărturisirii la preot, primim de la acesta pe lângă iertare şi multe sfaturi şi dojeniri, care ne vor fi de folos pe viitor pentru îndreptare. Şi aşa cum în medicină se spune că sunt bolnavi şi nu boli, tot aşa şi în mediul duhovnicesc putem să spunem că sunt păcătoşi şi nu păcate. Adică fiecare creştin e un caz particular pe care duhovnicul trebuie să-l vindece după particularităţile fiecăruia.
Să nu vă legaţi niciodată de vrednicia preotului, căci aici lucrează Harul lui Dumnezeu.
Oare când aveţi de rezolvat o problemă la o instituţie a statului, ţineţi cont de vrednicia funcţionarului respectiv ? Dacă acela este beţiv, desfrânat, hoţ sau cu alte păcate, oare nu este valabil documentul pe care vi-l eliberează, dacă şi-a pus semnătura pe el şi e în conformitate cu legea ? Este, desigur ! Şi să mai ţineţi cont că acum se duce o campanie foarte dură împotriva Bisericii Ortodoxe, prin denigrarea preoţilor şi călugărilor ortodocşi, pentru a ne pierde încrederea în dânşii, pentru că biserica ocupă primul loc în preferinţele oamenilor, după cum arată sondajele de opinie. Şi acest lucru deranjează pe unii. Noi să urmăm calea moşilor şi strămoşilor noştri care au fost întotdeauna ortodocşi. Să citim cărţile sfinte ale Bisericii noastre, să ascultăm de slujitorii ei care ne conduc pe calea cea dreaptă, să ne alegem duhovnici iscusiţi, care să ne îndrume conform Sfintelor Canoane ale Bisericii. Să nu ne luăm după învăţăturile greşite ale unor babe, ci numai după ceea ce ne învaţă Biserica. Fără astrologie, fără magie, fără horoscoape, fără vrăjitorie şi descântece, fără talismane, fără sărbători sau posturi născocite de unii rătăciţi, fără credinţe budiste în reîncarnare, fără manifestări sectare, fără prietenie cu ateii şi rătăciţii, fără filmele şi programele păcătoase de la televizor, fără cântece desfrânate, fără avorturi, fără căsătorii de probă şi multe alte manifestări păgâneşti pe care le întâlnim în zilele noastre. Dacă veţi merge la biserică mai des, veţi afla mai multe. Căutaţi să rupeţi legătura cu lumea păcătoasă şi împrieteniţi-vă cu creştinii ortodocşi adevăraţi, care ascultă de biserică. Nu primiţi în casă pe oricine, chiar dacă cineva spune că e creştin. Verificaţi dacă-şi face cruce, dacă are evlavie la Maica Domnului.
Dacă sunteţi nespovediţi, nu mai staţi pe gânduri. Mergeţi degrabă la un preot duhovnic şi spuneţi-i păcatele pe care vi le-aţi notat pe o hârtiuţă, căci FĂRĂ SPOVEDANIE NU ESTE MÂNTUIRE !

Cum facem semnul Sfintei Cruci ?

Creştinul adevărat trebuie să vadă şi să cinstească în Sfânta Cruce, aceste lucruri:
- jertfa Fiului lui Dumnezeu “Care s-a făcut om pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire...";
- lemnul crucii pe care s-a răstignit Domnul, deci altarul Său de jertfă;
- semnul crucii, semn al “Fiului Omului” şi al creştinului în acelaşi timp, cu care însemnându-ne ca şi cu o pecete, arătăm participarea noastră la jertfa sfinţitoare a lui Hristos.
Crucea fiind sfântă, trebuie să-i acordăm cinstea cuvenită. Ea nu trebuie aşezată sau desenată pe jos sau pe aşternuturi, ca să fie călcată în picioare sau să şedem pe ea.
Fiecare creştin trebuie să poarte la gât (la inimă) o cruciuliţă.
Când ne închinăm, trebuie să facem semnul Sfintei Cruci corect şi drept pe feţele noastre.