Mitropolitul Bartolomeu Anania

In mediile bisericesti si culturale din Romania este arhicunoscut Mitropolitul Clujului, Bartolomeu Anania. De aceea, nu-mi propun sa trec in revista - si nici n-as putea-o face complet - misiunea duhovniceasca, scriitoriceasca si administrativa a inalt Prea Sfintiei Sale. Si totusi, ma voi referi, in treacat, la monumentala editie jubiliara a Sfintei Scripturi din 2001, pe care a diortosit-o si adnotat-o dupa Septuaginta, lucrare mare care i-a solicitat peste zece ani de "munca de ocnas", cum singur marturiseste.Inalt Prea Sfintia Sa, insa, n-a fost doar metaforic "ocnas" al lui Hristos, ci si in modul propriu al cuvantului. A facut ani grei de temnita pentru convingerile sale, in vremea cand cei fara de Dumnezeu doreau sa anihileze tot ce era spiritual si romanesc. Dupa ce, in anul 1947, a fost expulzat din Universitatea din Cluj, in urma grevei studentesti pe care o condusese, a ratacit fugar din loc in loc "urmarit de poterele politiei politice", pentru o vreme a ajuns ucenic al vrednicului de pomenire Patriarh Justinian. Ii era diacon si bibliotecar. Ca sa nu-i tihneasca nici la palatul patriarhal, securitatea il urmarea cu o "vigilenta" draceasca. In acest sens primea sau smulgea informatii de la cei ce ajungeau in tangenta cu dansul. Voi da cateva exemple.Maica Olimpiada Litescu de la Manastirea Viforata ajunsese arestata. Pe 20 mai 1958 era supusa la o ancheta strasnica, care a durat de la orele 10 pana la orele 13. Nu era singura, ci una dintre nenumaratele anchete, instrumentata in asa fel incat s-o duca la epuizare fizica si sufleteasca, cu scopul de a o determina sa relateze cat mai multe amanunte care-i interesau pe anchetatori. Printre altele, referitor la ierodiaconul Bartolomeu Anania, maica Olimpiada Litescu declara: "Imi reamintesc ca prin 1955-1956 a tinut un alt simpozion literar cu piesa "Miorita" la care au luat parte mai multe calugarite ca: Stareta Veniamina Raducu, Filareta Lilovici, Fevronia Constantinescu, Cipriana Lichintau, Maftidia Grancea, Anastasia Stoica, Florica loan, Trifilia Enache si eu. De asemenea, a mai luat parte inginerul Radu Georgescu din Targoviste, fata preotului Bisericii Cutitul de Argint din Bucuresti, al carei nume nu-l cunosc, un functionar de la Patriarhie cu fiul sau, al caror nume nu-l cunosc."Pana aici totul e in regula. Nu se putea sa nu recunoasca lucruri pe care poate, pe alte cai, securitatea le cunostea. Ce urmeaza insa este o marturie a starii de labilitate la care poate fi adusa persoana umana prin tortura si teama. "Dupa felul cum Anania Bartolomeu, continua maica Olimpiada, ne-a expus piesa "Miorita" - compozitie a sa - am observat ca avea un substrat politic reactionar, prin faptul ca eroina care era "Miorita" cerea sa fie "eliberata". Eroina care, de fapt, intruchipa - dupa felul exprimarii - pe oamenii care nu agreeaza regimul din R.P.R."O alta amintire "pretioasa" a maicii Olimpiada, smulsa in aceleasi conditii, spune ca "acum un an (1947), primavara, in timp ce veneam dinspre via manastirii eu, Veniamina, si preotul Teofil, precum si Anania Bartolomeu, am discutat despre evenimentele politice internationale si, intrebat Batolomeu in legatura cu aceste probleme, a raspuns ca dupa cum citeste in ziare situatia se prezinta destul de incalcit si crede ca are sa se faca razboi. Alte discutii n-am mai purtat, fiindca am observat dupa felul raspunsului ca este un om retinut."Un alt anchetat, al carui nume n-am reusit sa-l descifrez, i-a relatat anchetatorului ca "in jurul Patriarhiei s-au adunat foarte multi fosti politicieni eliberati din inchisoare sau care inca nu au fost descoperiti. Acestia se afla atat in randul preotilor, a personalului administrativ, a salariatilor din intreprinderea Patriarhiei, cat si in corala. A pomenit de insasi bibliotecarul Patriarhiei, care indeplineste si functia de secretar personal al Patriarhului Justinian."Ii interesa pe securisti si implicarea ierodiaconului Bartolomeu Anania in "activitatea subversiva desfasurata la gruparea clandestina condusa de Teodorescu Alexandru (Sandu Tudor)". In acest sens l-au interogat pe venerabilul duhovnic si teolog Benedict Ghius, cunoscut participant la intalnirile de la Rugul Aprins. La un moment dat anchetatorul i-a poruncit: "Vorbeste dumneata despre participarea lui Anania Vartolomeu la discutiile si activitatea dusmanoasa pe care ati desfasurai-o in cadrul grupului subversiv." Raspunsul a fost admirabil: "Anania Valeriu nu a avut nici o atitudine dusmanoasa la intrunirile subversive la care a participat. El nu a luat parte nici la ascultarea emisiunilor posturilor de radio imperialiste." Si totusi, ce facea Anania Valeriu de nu le era pe plac celor de la Interne. A fost nevoit sa raspunda parintele Benedict Ghius: "Numitul Anania Valeriu a luat parte la intrunirile subversive care au avut loc la domiciliul lui Mironescu Alexandru si Joja Constantin. In cadrul intrunirilor respective, Anania Valeriu a participat la discutiile ce erau purtate in legatura cu evenimentele politice din perioada respectiva. De asemeni, Anania Valeriu a luat parte la citirea unor lucrari scrise de unii membri ai grupului cum a fost Voiculescu Vasile, care a citit o piesa cu un subiect istoric." Erau foarte "curiosi" cum s-au cunoscut cei doi si cum au ajuns prieteni. Le-a raspuns parintele Benedict: "Preotul Anania Valeriu-Vartolomeu este bibliotecarul Patriarhiei. Pe susnumitul l-am cunoscut in anul 1942 la Manastirea Antim din Bucuresti cand s-a calugarit, pe atunci fiind absolvent al Seminarului Teologic din Bucuresti. Dupa ce s-a calugarit, Anania Valeriu s-a inscris la Facultatea de Teologie din Bucuresti, insa datorita unor dificultati cu un profesor, a fost nevoit sa paraseasca Facultatea si a plecat la Cluj, unde s-a inscris la Facultatea de Medicina. Din cate cunosc eu, insa, nici la Cluj nu a stat prea mult, intrucat participand la niste manifestari studentesti, nu cunosc cand au avut loc si care era scopul lor, a fost luat in urmarire de catre organele de stat, mutandu-se la Sibiu, unde si-a continuat studiile teologice, dupa care s-a reintors la Bucuresti la Patriarhie, unde a primit diferite insarcinari". Cam schematic, dar real. In mare incurcatura a fost pus parintele Benedict Ghius ascunzand faptul ca poetul Radu Gyr a fost adus la el pentru spovedanie de catre Parintele Anania. Pe 14 iunie 1958 a negat acest lucru si, totusi, pe 5 august a fost nevoit sa recunoasca: "Subsemnatul, in procesul verbal de interogatoriu din 14 iunie 1958 cu privire la legionarul Radu Gyr, nu am aratat adevarul, ascunzand faptul ca mai inainte de-a veni acesta la mine mi-a vorbit despre el Parintele Anania Vartolomeu, cu care am organizat intalnirea cu Radu Gyr, asa dupa cum am declarat. Am ascuns acest fapt cu scopul de a nu fi arestat Parintele Anania Valeriu - Vartolomeu." Mai greu o fi tras in balanta amanuntul smuls unui anume Nicolae Vasile Veniamin care amintea despre o valiza cu carti si materiale "compromitatoare" pe care Parintele Anania i-ar fi dat-o sa o duca la Manastirea Polovragi. Oricum, curajul de a infrunta sistemul ce se instala, chiar asa cu mijloace spirituale, era mare. Si l-a platit cu varf si indesat. Pentru cele ce se pot intelege din succintele relatari de mai sus, pentru faptul ca a dorit sa-L slujeasca cu darzenie pe Hristos si Biserica Lui, pentru ca a condus greva antirevizionista si anticomunista din 1946 de la Cluj, Tribunalul Militar Ploiesti l-a condamnat in 1958 la 25 de ani munca silnica pentru "uneltire contra ordinii sociale". L-a tinut Dumnezeu sanatos si, in 1964 - cand au fost amnistiati detinutii politici - a iesit din Penitenciarul de la Aiud, reintrand in slujba Domnului, fiind astazi Mitropolit al Clujului.IPS Andrei Andreicut

SFINTII CHIR SI IOAN

                                     Aducerea moastelor Sfintilor Chir si Ioan

     Acesti Sfanti patimitori de chinuri, Chir si Ioan, au patimit pentru Hristos in 31 de zile ale lunii ianuarie, pe vremea imparatiei lui Diocletian, in cetatea care se numea Canopos. Acea cetate era departe de Alexandria ca la 12 stadii. Dupa mucenicescul lor sfarsit, crestinii le-au ingropat trupurile cu c  inste. Iar dupa trecerea a multi ani, tamaduitoarele lor moaste s-au aflat intr-acea vreme cand crestinii intarandu-se mai mult decat elinii cei inchinatori la idoli, au inceput pretutindeni a zidi biserici fara sa fie opriti, dar mai ales in imparatia marelui Teodosie. Aceasta a biruit pe Maxim al Apusului cu toate puterile sale; dar l-a mai biruit si cu rugaciunile cuviosilor parinti, care vietuiau in pustiile Egiptului si la care imparatul Teodosie a trimis intr-adins, avand nevoie de rugaciunile lor spre ajutor. Intre acesti parinti cu cuviinta este a pomeni pe unul, cu numele Senufie, slavit intru minuni. El petrecea intr-un schit, pentru care imparatul a scris patriarhului Teofil al Alexandriei sa-l trimita in Constantinopol la dansul, ca prin binecuvatarea si cu rugaciunile lui sa se inarmeze contra vrajmasilor.

Teofil, voind sa implineasca porunca imparatului, s-a dus singur in schit la Cuviosul parinte Senufie, ca sa-l roage sa mearga la Constantinopol la imparatul Teodosie; iar el nicidecum nu voia sa iasa din chilia sa. Dupa multa rugaminte si indemnare a patriarhului, suparandu-se, el si-a luat rasa si toiagul, pe care ridicandu-le in sus spre rasarit si ochii spre cer ridicandu-si, a grait: "Doamne, Dumnezeul puterilor, ma rog Tie cu smerenie, da rasei si toiagului acestuia acea putere pe care mi-ai dat-o mie cu milostivire".

Astfel rugandu-se, a dat rasa si toiagul patriarhului, zicandu-i: "Acestea sa le trimiti imparatului in locul meu si sa-i scrii ca in timp de razboi sa puna rasa pe dansul, iar toiagul sa-l ia in mana si sa mearga cu indrazneala inaintea ostasilor lui contra vrajmasilor si va vedea slava lui Dumnezeu". Patriarhul, trimitind acelea imparatului si spunandu-i cuvintele cuviosului, el le-a primit cu credinta. Deci, facand dupa cuvantul cuviosului, a castigat mare biruinta contra vrajmasilor, spre a carui aducere aminte si spre pomenirea Cuviosului Senufie, alexandrinii au facut asemanarea imparatului, sapata si pusa pe un stalp inalt, avand rasa calugareasca pe dansul si toiagul tinandu-l in miini. Deci, in toti anii, in ziua acelei biruinte se praznuieste cu dantuire, multumind lui Dumnezeu. De atunci mai ales au inceput a se zidi biserici lui Dumnezeu in Alexandria si in tot Egiptul, pentru ca se inmultise crestinatatea.

Cand Patriarhul Teofil a voit sa zideasca o biserica aleasa in Canopos in numele Sfintilor Apostoli, in acea vreme s-au aflat moastele Sfintilor facatori de minuni Chir si Ioan. Aceasta a fost dupa sfarsitul lui Teodosie si pe timpul imparatiei fiului sau Eraclie. Iar despre aducerea moastelor Sfintilor Mucenici Chir si Ioan se scrie in viata Sfantului Chiril, patriarhul Alexandriei, ca aproape de Canopos, ca la doua stadii, este un loc care se numeste Manutin (mai inainte era sat). Acolo era si o capiste, veche locuinta diavoleasca, fiind foarte infricosat locul acela, deoarece multe duhuri necurate petreceau acolo. Pe cand patriarhul Teofil era inca intre cei vii, dorea sa curete locul acela de diavoli, si sa-l faca loc Sfant, spre marirea lui Dumnezeu. Avand insa multe impiedicari si apropiindu-i-se sfarsitul vietii, n-a putut sa-si duca gandul sau la indeplinire. Atunci Sfantul Chiril, mostenitorul scaunului lui Teofil, a inceput a se ingriji de aceasta si se ruga lui Dumnezeu cu dinadansul sa-i dea de sus ajutor si putere, pentru biruinta si izgonirea din locurile acelea a duhurilor necurate. Deci, ingerul Domnului i s-a aratat in vedenie, poruncindu-i ca cinstitele moaste ale Sfintilor Mucenici Chir si Ioan sa le aduca la locul ce se numeste Manutin, ca astfel va fugi de acolo diavoleasca putere.

Sfantul Chiril, facand aceasta, a adus in Manutin moastele Sfintilor, zidand acolo o biserica in numele lor. Atunci indata s-au gonit de acolo necuratele duhuri si s-a facut in acel loc izvor de tamaduiri, ce izvorasc din moastele mucenicilor. Deci, se cuvine sa se pomeneasca oarecare minuni ale acestor Sfanti, pe scurt.

In zilele prea Sfintitului Evloghie, patriarhul Alexandriei, un fiu de-al lui Iulian, mai marele cetatii, cu numele Amonie, avea imprejurul grumajilor sai o oarecare vatamare dureroasa si care crestea inlauntrul trupului. Acea vatamare doctorii o numesc scrofuri, care, crescand si umflandu-se din zi in zi, i s-au ingreunat grumajii, si-l ingrozea cu moarte. Apoi, chemand multi doctori, nimic n-au aflat spre vindecare, din care cauza tatal si fiul mihnindu-se, i-au lasat pe ei si au alergat la Sfintii facatori de minuni, Chir si Ioan, rugandu-se cu lacrimi langa cinstitele moaste, ca sa dea tamaduire fiului sau.

Atunci acela, aratandu-se in vedenie, a poruncit tanarului, care se ingamfa pentru slava si bogatie, sa-si lepede mai intai mandria sa si, in semn de smerenie, sa mature gunoiul din casa lor; apoi sa faca un plasture de ceapa amestecat cu paine si sa oblojeasca tot grumajul si gatlejul. Dupa ce a facut aceasta, indata i s-au inchis vatamarile, si Amonie a luat tamaduire, cu rugaciunile Sfintilor doctori fara de plata. Insa tot acelasi Amonie, dupa catava vreme, uitand sfatuirile Sfintilor, s-a inaltat cu mandria si iarasi s-a imbolnavit de alta boala, care ii era pedeapsa pentru neascultarea lui. Prin boala aceea pantecele lui ii era foarte greu, din care cauza stomacul sau nu putea sa primeasca nici mancare, nici bautura; ci toate cele ce ii intrau pe gura, indata i se intorceau inapoi.

Atunci iarasi a alergat cu lacrimi, rugandu-se Sfintilor rabdatori de chinuri, Chir si Ioan, doctorii sai cei incredintati. Aceia, aratandu-i-se lui in vis, mai intai l-au ocarat pentru mandria lui, apoi i-au poruncit sa-si lepede hainele cele de mult pret si sa se imbrace intr-o haina de par si, luand vasele cele de apa, sa aduca apa rece la fratii cei neputinciosi si saraci, pentru adaparea lor. Amonie, dupa ce a facut aceasta fara lenevire, Sfintii iarasi i s-au aratat si i-au poruncit, ca, luand untdelemn din candelele lor, asemenea si ceara din lumanarile aprinse langa raclele lor, sa faca un plasture si sa-l lipeasca de pintecele sau. Amonie, facand aceasta, s-a facut sanatos.

Un alexandrin, anume Teodor, fiind multa vreme orb de amandoi ochii, a fost dus la Manutin, in biserica unde erau moastele Sfintilor rabdatori de chinuri si acolo se ruga cu osardie pentru lumanarea ochilor sai. Deci, Sfintii i s-au aratat in vedenie si i-au poruncit sa mearga si sa se spele la izvorul care era aproape de biserica lor. Iar el, ducandu-se, s-a spalat, si cand si-a sters fata cu basmaluta indata a vazut. Deci, mai intai a vazut in basmaluta albetile care cazusera din ochi ca niste solzi. El s-a intors de la biserica cu bucurie, aratand la toti orbirea sa cea cazuta in basmaluta.

Un alt barbat, anume Calos, placut lui Dumnezeu dupa nume si dupa viata, din intamplare cazand de pe o scara, si-a sfaramat fluierul piciorului in multe bucati, si-l durea foarte tare. Chemand multi doctori si neputind dobandi nici un ajutor de la el, a alergat cu credinta mare la acesti doctori fara de arginti, Chir si Ioan, si ungandu-i piciorul cu untdelemn din candele lor, s-a tamaduit in acelasi ceas.

Un om, anume Isidor de la Maiuma, avea durere inauntru, la ficat, care, putrezind, s-a facut in sange si in flegma, astfel ca scuipa cu sange. Omul acela, neputand sa se tamaduiasca cu nici un fel de doctorii, a alergat la moastele cele tamaduitoare ale Sfintilor rabdatori de patimi si aceia i s-au aratat, nu in vedenie, ci la aratare si i-au dat lui sa manance o bucata de chitrin. Acela, primind acea bucata din mainile lor, nu stia de la cine o primeste deoarece socotea, ca aceia sunt din poporul ce venise sa dea inchinaciune sfintelor moaste ale mucenicilor. Dupa ce a mancat ceea ce i se daduse, indata s-a tulburat stomacul lui si a varsat un vierme mare, care rodea ficatii lui, iar Sfintii fara de arginti, s-au facut nevazuti. El, facandu-se sanatos in acel ceas, a dat multumire lui Dumnezeu si placutilor Lui.

Un om, anume Mana, mai marele cetatii Filoponiei, fiind cuprins de o boala cumplita cu chinuri si friguri, adaugandu-i-se pe langa aceasta si impietrirea stomacului, i se incuiase stomacul. Cate doctorii ii dadeau pe gura doctorii, toate ramaneau fara de folos, si inca mai rau i se umfla pantecele, neputand sa iasa afara. Barbatul acela a patimit asa doua saptamani. Suferind acea cumplita durere, se deznadajduise din partea doctorilor, dar, aducandu-si aminte de Sfintii doctori fara de arginti, Chir si Ioan, a poruncit sa-l duca cu patul in Manutin la tamaduitoarele lor moaste. Acolo, rugandu-se el cu lacrimi si adormind putin, i s-au aratat Sfintii si i-au dat sa manance o smochina. Desteptandu-se din somn a gasit smochina pe pat langa el si, luand-o, a mancat-o si indata i s-a dezlegat stomacul si s-a facut sanatos.

Un alt Mana, care era mai inainte, ca acel vechi Isail, usor si grabnic cu picioarele, ca o caprioara de cele din tarina, odata s-a imbolnavit de picioare foarte tare, incat nici nu putea pasi. Deci, a zacut multa vreme in pat, slabind foarte tare picioarele lui. El a poruncit sa-l duca cu patul la Sfintii facatori de minuni, Chir si Ioan. Dupa ce si-a uns picioarele cu untdelemn de la candelele care ardeau la cinstitele lor moaste, indata s-a sculat sanatos si umbla bine cu picioarele cele tamaduite, multumind lui Dumnezeu si Sfintilor Lui.

O femeie cu numele Teodora, band apa, din intamplare a baut o broscuta mica, insa nu stia ce a baut, deci acea broscuta a crescut in pantecele ei. La inceput acea broasca, care era mica, ii facea putina durere inauntru, iar dupa ce a crescut mare, s-a marit si durerea, incat femeia aceea nu avea odihna de acea cumplita durere, nici ziua, nici noaptea.

Deci, se vaita si se tavalea pe pamant si nimeni nu putea s-o ajute nici sa cunoasca care ii este boala. Multi socoteau ca aceea este muncita de diavol; deci, o aduse la acesti Sfanti tamaduitori Chir si Ioan, care, aratandu-se noaptea, i-au poruncit, ca, mai inainte de primirea mancarii, sa bea apa multa. Femeia, dupa ce a facut aceasta, stomacul ei indata s-a tulburat si a varsat o broasca mare si astfel s-a facut sanatoasa. Deci, toti cei care au vazut aceasta, minunandu-se, au slavit pe Dumnezeu si pe placutii Lui.

Dupa acea femeie Teodora, a alergat un barbat oarecare, anume Teodor, la Sfintii doctori fara plata, avand inauntru otrava data de niste oameni rai. Acela, bolind foarte tare, nu putea sa castige ajutor de la doctori. Rugandu-se el cu lacrimi pentru sanatatea sa, Sfintii i s-au aratat in vedenie, poruncindu-i sa manance o jivina, care pe greceste se numeste scolopendra. Desteptandu-se el din vedenie, s-a intarit cu semnul Sfintei Cruci, pentru ca socotea ca este o nalucire draceasca si iarasi se ruga catre Sfinti cerand sanatate. In alta noapte, Sfintii s-au aratat, poruncindu-i acelasi lucru. Dar el nu credea, fiindca acea jivina este plina de otrava, iar nu de tamaduire. I s-a facut lui si a treia oara aceeasi aratare; dar nici asa n-a ascultat, parandu-i-se ca aceea este o nalucire a vrajmasului. Dar intr-a patra noapte, Sfintii i s-au aratat, nu in vis, ci la aratare, fiindu-le mila de boala cea grea a lui si au zis: "Pentru ce nu crezi cuvintele noastre? Deci, sculandu-te, mergi la izvorul nostru si ceea ce vei gasi acolo de mancare sa mananci, ca aceea iti va fi doctoria folositoare".

Teodor, crezand ca acea vedenie este adevarata, facandu-se ziua, a mers la izvor si acolo a gasit un castravecior mic ce era pe jos, pe care luandu-l, a inceput a-l manca cu placere. Dar cand voia sa bage in gura ramasita castravetelui, a vazut intr-insul cea din urma bucatica a jivinei, care se numeste scolopendra; caci o mancase pe toata cu castravetele acela. Deci, temandu-se, a aruncat la pamant acea ramasita, iar el a inceput a varsa. Si a varsat astfel cu castravetele si jivina aceea, cum si toata otrava care a fost mai inainte intr-insul. Astfel s-a facut sanatos desavarsit si intorcandu-se la biserica, s-a inchinat cu multumire cinstitelor moaste ale tamaduitorilor sai.

Din Babilonul Egiptului a venit in Manutin la Sfintii facatori de minuni, o femeie, anume Maria, avand cu sine un fiu de opt ani. Aceluia i se trasese limba din gura prin lucrarea diavoleasca si atarna afara ca de o palma de lunga, iar marimea nu era de masura limbii omenesti si vederea lui era straina, fiind gros, negru, puturos si gretos la toti cei ce priveau la dansul si curgandu-i neincetat spume negre. Acel copil, din intamplare cazand pe pamant langa mormantul Sfintilor, s-a lovit cu limba de marmura ce se afla acolo si indata s-a tras inapoi. Astfel ca din batjocura cea diavoleasca, s-a asezat la loc, in obisnuita masura de crestere si copilul s-a facut sanatos.

Un barbat din Egipt, anume Evghenie, fiind bolnav de idropica, a fost adus la Sfinti bolnav cu tot trupul, avand pantecele foarte umflat. Aceluia aratandu-i-se Sfintii in vedenie, s-au atins cu mainile de pantecele lui si i-au zis: "Evghenie, scoala-te si intoarce-te sanatos la casa ta!" Evghenie, desteptandu-se, s-a vazut scapat de toata greutatea de idropica, umbland ca si inainte, si din acel ceas a dobandit sanatate desavarsita.

Pomenind aceste putine minuni, din cele multe ale Sfintilor fara de arginti Chir si Ioan, slavim pe Hristos Dumnezeu, Cel ce le-a dat un dar ca acesta slavit, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh in veci. Amin.