172.-Părinte, ce să fac ca să pot uita răul pe care mi l-a făcut cineva și să-l pot ierta cu adevărat?
De câte văd persoana respectivă, îmi aduc aminte și răul pe care mi l-a făcut, cu toate că noi ne-am iertat faptic, dar mental încă mă încearcă un sentiment de ură, nu dispare din mintea mea, pentru ceea ce mi-a făcut. Și știu de la duhovnic că dacă n-am uitat răul făcut de cineva, înseamnă că nu l-am iertat cu adevărat. (Petronela V.)
RASPUNS: Din ceea ce mi-ați spus, îmi dau seama că ați avut necazuri mari cu cineva, pe care încercați să-l iertați cu adevărat și vă luptați cu aducerea aminte a răului pe care vi l-a făcut. Rugați-vă ca Dumnezeu să aștearnă uitarea și vindecarea în suflet, ca să puteți vedea în persoana care v-a făcut răul ca pe un binefăcător și în răul primit de la el un mare bine ce vă plasează în viața cea veșnica, așa cum simțeau sfinții, o bucurie de nedescris, în timpul persecuțiilor și a necazurile lor.
Când vă rugați, zilnic, faceți seara și dimineața, câte șapte metanii și ziceți la fiecare metanie rugăciunea particulară: „Doamne, iartă păcatele aproapelui meu
și pe ale mele, și adu în mintea mea uitarea răului pe care mi l-a făcut și iartă-l. Fă să-l văd în conștiința mea ca pe un binefăcător ce mi-a făcut un mare bine pentru mântuire. Amin!”Luați exemplu de la Mântuitorul, ce făcea când era batjocorit și lovit de farisei? Întotdeauna să vă gândiți cât de mult a suferit de la farisei și cărturari! Câtă ură, dușmănie și ponegrire a răbdat! Prin câtă suferință și umilință a trecut! Câtă durere a suportat fiind lovit cu biciul și cu trestia peste cap, bătut, scuipat, pălmuit și răstignit și nu i-a urât pe oamenii care făceau acestea, nu i-a blestemat, nu s-a răzbunat pe ei, a răbdat și avea milă de cei ce făceau acestea, pentru că, știa că satana i-a îndemnat să facă așa, satana le-a luat mințile și i-a transformat în fiare, ei nu mai știau ce fac.
În locul acestor porniri, pe care noi le avem de fiecare dată când ne supără cineva, Mântuitorul se ruga pentru ei lui Dumnezeu Tatăl: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac”. (Luca 23,34).
Așa ar trebui să facem și noi, să ne rugăm pentru cei ce ne batjocoresc pentru că nu știu că fac răul la îndemnul unui vrăjmaș nevăzut. Deci, să înlocuim ura și răzbunarea cu rugăciunea, numai așa putem să învingem pe cel rău și să devenim biruitori. Creștinii trebuie să se asemene lui Dumnezeu în toate, pentru a se chema „fiii lui Dumnezeu” și pentru a păstra Asemănarea lui Dumnezeu după chipul cu care a fost creat. Întotdeauna să compari creștine, necazurile tale, pe care ți le face aproapele cu necazurile răbdate de Mântuitorul și dacă ai să constați că ale tale sunt mai mari decât ale Lui, atunci să te superi și să te răzbuni pe cel ce ți le-a pricinuit. Dar, niciodată, n-o să fie suferința și necazurile nimănui mai mari decât ale lui Hristos, pentru că, El a suferit și a răbdat până la moarte, culminând cu moarte pe Cruce, ceea ce noi ne ferim de a face, atât de mult ne iubim pe noi înșine.
Când veți ajunge să simțiți în loc de mâhnire și durere compătimire, adică de câte ori vă veți aduce aminte, în loc de ură și resentimente, o să vă încerce un sentiment de milă și compătimire față de acea persoană, înseamnă că sunteți pe drumul cel bun al iertării adevărate.
De câte ori veți primi dea lungul timpului, lovituri vrăjmașe de la cineva, dacă, în loc de durere veți simții bucurie, înseamnă că ați rămas statornică pe acest drum, care o să vă ducă către Împărăția lui Dumnezeu. Amin! (Pr. Ioan)
