"Părintele Ilie Lăcătuşu a fost un model de desăvârșire creştină, de demnitate şi bunătate; era un sprijin şi reazem duhovnicesc, numai dacă îl vedeai. Nu a cedat niciodată în faţa anchetelor, a mărturisit cu curaj şi nu a trădat pe nimeni. A fost un bărbat foarte demn, cu multă prestanţă şi nu s-a compromis cu nimic. A fost ca un apostol care a îndrumat mulţime de oameni pe calea lui Hristos. Era un mare trăitor, trăia rugăciunea şi viaţa în Hristos. Era un model de lepădare de sine, toţi ştiau că părintele împărțea orice bun pe care îl avea. Şi ori de câte ori primea vreun pacheţel de acasă, el imediat dădea haina sau ce altceva primea deţinutului care era mai bolnav, mai prăpădit. Iar el rămânea tot în zeghea lui ruptă. Îmi amintesc altădată că era un deţinut foarte bolnav care își arunca plămânii afară când tuşea (a şi murit de altfel după două luni) şi Părintele Ilie își dădea porţia de mâncare acestui deţinut bolnav şi cine ştie pe câţi alţii nu a mai hrănit? Această forţă imensă de dăruire către celălalt l-a sfinţit. Dealtfel era un om foarte bun şi blând la suflet. Faptul că Părintele Ilie este proslăvit poate mai mult decât ceilalţi martiri arată cinstea cu care Dumnezeu i-a proslăvit pe aceşti mărturisitori din temniţele comuniste, şi că nu doar cei care au fost muceniciţi acolo sunt sfinţi în faţa Domnului, ci şi cei care, eliberaţi fiind, și-au continuat trăirea evanghelică în lume. El a ieşit din închisoare sfinţit, ca un odor de mult preţ al Bisericii lui Hristos şi a luminat tuturor celor din jurul lui pe calea mântuirii."
Părintele Iustin Pârvu, "Mărturii despre sfințenia parintelui Ilie Lăcătuşu", în: Atitudini, 27/ 2013, p. 14
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.