Diavolul e ingrozit de ochii care plang pacatele

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

Recomandarea cea mai bună: să nu încetaţi să vă căiţi, că nu e nimeni fără păcat. Praful de curăţat, să ştiţi că sunt lacrimile. Curăţaţi mereu cu lacrimi. Pentru cei care nu pot să plângă – se consumă în inima lor, se frământă, dar nu pot plânge deloc – există o recomandare veche în cărticica „Puterea rugăciunii”; acolo se recomandă pentru cei care nu au darul lacrimilor – bineînţeles şi cei care pot – să facă metanii până la transpiraţie. Transpiraţia aceea se socoteşte drept lacrimi. Să fim curăţiţi de toate impurităţile pe care nu le suferă cerul şi locul acela frumos, raiul lui Dumnezeu. Că dacă aşa vom face, când va veni focul, potopul cel de foc, vom trece prin el fără nicio grijă, cei care suntem curăţiţi cu aceste ,,prafuri”.

Dacă ai avut canon de la preotul duhovnic şi l-ai îndeplinit, nu trebuie să socoteşti că gata ai scăpat, ai plătit, căci nu e drept. Toată viaţa să plângem ca David, să facem metanii şi închinăciuni şi să ne căim. Aşa să ziceţi: „Doamne, Dumnezeule – să faci metanii – iartă-mi mie păcatele desfrânării mele (cine a făcut desfrânări), iartă-mi mie păcatele crimelor mele (avorturile), iartă-mi mie păcatele beţiei, păcatele nedreptăţilor” şi aşa mai departe. În fiecare seară şi dimineaţă să te căieşti, să-ţi pară rău că le-ai făcut şi să le plângi. Să ştiţi că ne-a lăsat Dumnezeu izvoarele acesta, ochii, cu rost: cu ei se fac multe păcate, dar tot cu ei ne putem spăla de păcate, dacă vrem.

Vă dau un sfat: care aveţi darul şi puteţi, închideţi-vă în casă, în cămăruţă, cum zice Domnul, când nu e slujbă duminica la biserică, bineînţeles, şi aduceţi-vă aminte de ceea ce aţi făcut în viaţă, aduceţi-vă aminte cum L-aţi supărat pe Dumnezeu şi frecaţi-vă la ochi şi plângeţi, ca să se spele sufletele voastre. Să nu socoteşti niciodată că te-ai spălat. Toată viaţa e bine să plângi. Să nu socotească nimeni că n-are pentru ce plânge, nici chiar copiii. Şi mai ales, avem toţi de plâns pentru lumea întreagă care se pierde din cauza neştiinţei, din cauza necredinţei sau a puţinei credinţe. Avem mult de plâns; să facem ca grădinarii aceia înţelepţi care vor să-şi ude răsadurile.

Dacă nu vă vin lacrimi, să vă aduceţi aminte de câte ceva, de cineva drag care v-a murit şi scormoniţi buba să curgă lacrimi şi sânge, să plângă ochii păcatele. Să puneţi la inimă acest sfat, căci este foarte folositor. Diavolul e speriat, e îngrozit şi fuge de ochii care plâng păcatele. Nu mereu, nu trebuie să fim mereu numai cu lacrimi în ochi, să fim înţelepţi. Nu trebuie să arătăm acest lucru, această virtute altora. Să ştii tu şi Dumnezeu.

Să alergăm către Dumnezeu cu lacrimi ca să ne slobozească de toate smintelile, de toate patimile care vin şi cresc în noi, ca să nu se găsească niciunul robul păcatului. Să facem pocăinţă pentru iertare şi mântuire. Cât suntem departe, în ţară străină, pe acest pământ, avem motive serioase să plângem şi încă ar trebui să nu ni se zvânte ochii de plâns, ca să spălăm toate murdăriile rămase din anii trecuţi. Metaniile sunt ca o sabie care taie, scot păcatul, iar lacrimile spală urmele, locul acela.

Dumnezeu a lăsat ca omul să nu ştie când moare ca să fie totdeauna pregătit; pregătirea pe care o cere Dumnezeu de la noi se face mai întâi prin pocăinţă. Dumnezeu ne trimite la muncile iadului nu pentru că suntem păcătoşi, ci pentru că nu vrem să ne pocăim de păcatele noastre. Toţi suntem păcătoşi, toţi am supărat pe Dumnezeu, dar cei care se vor mântui vor fi aceia care pun mai presus de toate faptele, pocăinţa. Lacrimile şi osteneala cu metanii sunt semnele pocăinţei.

Domnul Hristos ne spune că din inima omului ies gândurile rele, curviile, preacurviile, uciderile, furti?agurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia; toate aceste lucruri rele ies din inimă şi spurcă pe om. Acestea le-a semănat satana, căci sunt lucrurile lui. De aceea trebuie smulse din rădăcină, iar smulgerea se face prin pocăinţă. Scoaterea şi aruncarea lor se face prin spovedanie bună. Apoi să le nimicim cu lacrimi tot timpul vieţii şi să nu mai îngăduim niciodată să mai pătrundă ceva din amintirea lor în inimă. Cine umblă şchiopătând, când cu Dumnezeu, când cu diavolul, ajunge repede înapoi de unde a plecat şi starea lui se face chiar mai rea ca cea dintâi.

La începutul creştinismului foarte puţini creştini se duceau în iad, pentru că cei care făceau câte un păcat mai mare făceau şi pocăinţă pe măsura păcatului. Acum creştinii fac păcate mari şi caută preoţi să-i dezlege repede, fără nicio pocăinţă şi să se împărtăşească cu Sfintele Taine, doar plătind ceva bani, ca Iuda care a vândut Trupul şi Sângele Domnului pe bani. De aceea se vor duce în iad şi popii care fac aceste lucruri şi oamenii înşelaţi.

ierod. Visarion Iugulescu