SPOVEDANIA OMULUI LAUNTRIC / Despre marturisirea si ispasirea pacatelor

Marturisirea si ispasirea pacatelor - sunt doua lucruri diferite.
Iata cum avem noi pacatele:

1. - Unele marturisite, adica spuse inaintea lui Dumnezeu, sub patrafir la preotul duhovnic (prin taina spovedaniei), si altele nemarturisite. Pentru pacatele marturisite capatam canon de pocainta. De obicei canonul sau pocania e chiar leacul pacatului aceluia. Si fiindca cuprinde intr-insul o osteneala oarecare, fie pentru trup, fie pentru suflet, osteneala aceasta se numeste ispasire; iar fiindca pe tine te mustra cugetul si de aceea ai alergat la spovedanie sa capeti linistire, sigur ca vei primi cu bucurie si pocania(canonul). De aceea aceasta osteneala dupa care ai venit, de buna voie, se cheama ispasire de buna voie.
Multi v-ati marturisit pacatele voastre si totusi cugetul va mustra. De ce? De aceea, ca ori nu ati primit leacul dupa marimea ranii, ori ca l-ati primit, dar nu l-ti facut. Si va mai mustra cugetul chiar si dupa ce ati implinit toata pocainta si dupa ce veti fi ispasit pacatul acela, pentru ca mai sunt si pacate nemarturisite, si pana ce nu le veti marturisi pe toate si nu veti ispasi de buna voie toate, nu veti putea avea pace cu parasul vostru. Caci cugetul nostru cand ne mustra pentru pacatele noastre, sa stiti ca e glasul lui Dumnezeu in noi. Daca noi am fi cum trebuie, glasul acesta al lui Dumnezeu in noi ne-ar invata tainele lui Dumnezeu si ne-ar rapi in Rai inca pe pamant fiind, dar nu poate de multimea si greutatea pacatelor noastre. De aceea ne tot mustra, ca doar, doar, ne vom apuca de lucrul ispasirii si al curatirii.
Cugetul e veriga lui Dumnezeu si de Dumnezeu pusa in noi, de care agata Dumnezeu mila Sa si ne atrage la Sine. Ne-ar cuprinde Dumnezeu cu totul si ne-ar imbraca in lumina, insa nu gaseste in noi loc curat de care sa ne cuprinda decat aceasta singura veriga. Nu tanjim noi spre Dumnezeu, cum tanjeste Dumnezeu spre noi. Pe noi dragostea lui Dumnezeu ne arde. Pana cand inca mai zabovim in pacate si nu ne desfacem de ele, dragostea lui Dumnezeu spre noi ne este foc arzator, iar apucandu-ne de ispasirea pacatelor, ni se face bucurie si pace si Lumina Dumnezeiasca. Dragostea arde relele. Fericit cine o are!

2. - Cu pacatele nemarturisite are Dumnezeu alta socoteala; tot socoteala milostiva, insa pe noi ne ustura. Stiind Dumnezeu natangia noastra, nu ne lasa parasiti in intunericul necunostiintei, ci ne trimite necazuri sau pocanie(canon) fara voie. Asta-i ispasirea de nevoie: dureri, pagube, vrajbe, tulburari, copii slabi si orice alta suferinta care ne indoaie cerbicea.
Ispasirea de nevoie e, de obicei, mai aspra decat ispasirea de bunavoie., pentru ca si pacatele nemarturisite sunt mai grele decat cele marturisite de buna voie. Cu toate acestea, tu, in nestiinta ta, te poti impotrivi randuielii lui Dumnezeu si ceea ce iti trimite Dumnezeu spre ispasire sa strici si sa intorci spre mai mare osanda, - caci toate le poate Dumnezeu fara tine dar ca sa te mantuiasca din lumea aceasta nu vrea fara tine. Nici tu nu te mantuiesti fara mana lui Dumnezeu si nici Dumnezeu nu te ridica daca nu-I intinzi mana ta.
Destul iti este ca te cerceteza mereu si atat de mult te roaga!
Hotarati-va astazi si marturisiti-va si cele nemarturisite ale voastre, caci acele-s verigile diavolului in care isi prinde el carligele. Luati seama ca daca nu vom rupe de la noi lucrurile diavolului, nu vom scapa de ghearele iadului care intr-aceste verigi se afla. Aceasta-i mana neagra a satanei care ne ia de minte sa nu ne indreptam viata, ba, dimpotriva, sa lovim cu ocari milostiva mana a lui Dumnezeu. Chiar cand Dumnezeu ne intinde mana, - satana ne impinge s-o scapam. Voi va speriati cand auziti aceasta, insa ori de cate ori blestemati cand aveti necazuri, sa stiti ca lucrul acesta il faceti: loviti cu ocari mana lui Dumnezeu in dauna voastra, atragandu-va urgia lui Dumnezeu!
Acestia sunt cei care osandesc pacatele altora si nu si le vad pe ale lor; vor cadea si ei intocmai, pentru ca nu s-au rugat, ci au judecat!

Ori de la toti cei ce se impotrivesc lucrului lui Dumnezeu in lume, de la toti acestia se duce duhul adevarului si intra intr-insii duhul satanei, care li se face dumnezeul lor: ''N-au crezut adevarului si nu l-au primit; iata le-a trimis Dumnezeu lucrarea minciunii, sa o creada pe aceasta... si sa fie osanditi.'' (II Tesaloniceni 2, 10-12) Asa se nasc toti sectantii pe lume si vine urgia lui Dumnezeu peste ei.
Alunecarea in pacate e o taina a randuielii nevazute. Unii cad din nestiinta, altii din amagirea firii; unii din ispita diavolului, altii ca-i paraseste Dumnezeu pentru o vreme ca sa-I cunoasca lipsa si in sfarsit, caderea cea mai mare este cea din urgia lui Dumnezeu.
impotriva mainii intinse a milei lui Dumnezeu poti sa dai pana si cu copita dar impotriva urgiei maniei Lui nu mai poti face nimic.

♦♦♦

in una din lucrarile Parintelui Arsenie Boca, este consemnat lucrul acesta: ''in zilele acestea mai de pe urma, cand si noua ni se pare «ca de acum vremea s-a scurtat», cercetand firea durerilor, am aflat desfranarea inclestandu-i pe oameni si lucrandu-le de zor daramarea in intindere si adancime. Astfel, oamenii orbecaiesc in multimea nestiintei si a lipsei de sfat, care s-a intins ca o noapte de osanda peste bietii oameni, in care dorm linistiti somnul de primejdie, de buna credinta, precum ca aceea nu-i pacat. Dar fiind randuit sa vad si sa ascult mereu durerile oamenilor - care vin de pe urma pacatelor si a lipsei de sfat - si ajungand adeseori una cu durerea lor, intr-o zi slujind Sfanta Liturghie si rugandu-ma: «Pentru pacea a toata lumea si pentru bunastarea Sfintelor lui Dumnezeu biserici», aud deodata in urechea dinlauntru infruntarea aceasta:

- Nu te ruga de Mine sa le dau pacea, roaga-te de oameni sa-si schimbe purtarile, daca vor sa mai vada pacea pe pamant.

Drept, aceea ascultator poruncii, trebuie sa strig tare cuvantul Scripturii ca «Dumnezeu vesteste acum pe oameni, ca toti de pretutindeni sa se pocaiasca» (Fapte 17,39). Adica sa vie la viata curata si la invatatura drepmaritoare a Bisericii lui Hristos; iar cand vremea o va cere sa le marturiseasca cu pretul vietii, netemandu-se de moarte.'' (Parintele Arsenie Boca - Despre durerile oamenilor, vol.2)

ASOCIATIA CRESTIN-ORTODOXA
”PRO-VITA”