SA CAUTATI SA FITI POMENITI LA SFINTELE LITURGHII.. ASTA E TOTUL!!!

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

                      

         Pentru că se pune,dragii mei, în Sfântul Sânge, părticica aceea cu numele tău.Și se spune așa de preot:"Spală,Doamne,păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu Cinstit Sângele Tău,pentru rugăciunile sfinților Tăi"Și se pun toate de pe disc,în potirul cu Sfântul Sânge. Și vă dați seama..unde poți să fii,chiar dacă ești mort..chiar dacă ești viu ești salvat;se pomenește și pentru morți și pentru vii. Și cât te costă? Căutați să fiți pomeniți la Liturghie. Fie că vă cunoaște un preot sau vă cunoaște duhovnicul, fie că frățiile voastre dați la Liturghie..dar să fiți pomeniți.Asta e totul.

Liturghia nu e o lucrare omenească, dragii mei..Nici îngerească..E direct divina! Pentru că nu poți tu să transformi acolo..El este Cel ce este..Și dacă ar fi cu putință să se deschidă Cerurile și chiar tavanul Altarului..n-ai vedea în cer mai multă lumină și mai multă așezare cum este în Sfântul Altar cu îngerii,căci Hristos este cu noi.Noi chiar avem o rugăciune, când facem Vohodul: "Și fă, Doamne, să intre cu noi și îngerii care Îți slujesc împreună cu noi!” Deci preotul are autoritate.Pentru că ei sunt acolo..o gloată de îngeri! E Hristos! Ce,te joci?! 

Deci,căutați să fiți pomeniți la Liturghie"

Pr.Arsenie Papacioc

RUGĂCIUNEA INIMII PENTRU TOȚI CREDINCIOŞII - I

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

"Dragii mei, rugăciunea inimii este obligatorie, dar trebuie privită din anumite aspecte. Mai întâi trebuie să o zici, lăsând la o parte tehnica şi celelalte, ci doar să o zici. Aceasta este una. Al doilea: trebuie zisă foarte, foarte tainic. Nu am zis să speculezi, pentru că aceasta este o greşeală, pe care aproape toţi oamenii o fac, atunci când cer şi ei ceva. Au zis „Doamne!”, ca o găină care a făcut un ou şi ştie toată ograda, după ţipetele ei că a făcut şi ea un ou. Rugăciunea inimii este o rugăciune tainică şi permanentă.

În ceea ce priveşte, cum trebuie să o zici, rămâne să se surprindă fiecare pe sine, dacă poate să o zică în inimă şi în ce poziţie. Fiind un lucru foarte important, Sfinţi Părinţi au încercat să o zică în inimă şi au reuşit, şi doar în anumite poziţii trupeşti. Pe mine însă, mă interesează acum, la vârsta mea şi la vârsta tuturor. Este indicat să o zicem. Rosteşte-o cu mintea, dar nu cu tulburare şi cu agitaţie, pentru că aceasta este o mare greşeală, ci zi-o cu foarte mult calm. Dacă ai zis: „Am să o zic mereu”, dar la un moment dat ai uitat, nu tresări să te agiţi, că nu ai zis, ci cu calm, şi o iei de acolo mai departe, ca şi cum nu a fost nici o întrerupere.

Vedeţi că, la Dumnezeu nu există condiţii, este supărat, sau nu este supărat. Nu. Dumnezeu este permanent aşa cum Îl ştim: iubitor şi te înţelege pe tine foarte mult, ca o mamă, când îşi vede copilul că traversează camera la opt sau nouă luni şi este fericită. Dar când se înclină copilul într-o parte, din lipsă de echilibru, îl sprijină şi iar este fericită, că începe să meargă, şi mai mult începe să se apropie de el. Deci, Dumnezeu, copiii fiind, ne înţelege în unele absenţe, dar aceste lucruri nu înseamnă o absenţă spre păcat, ci o absenţă că te-au furat gândurile, problemele importante, zici tu, pentru viaţa de toate zilele.

Deci, o rugăciune a inimii, trebuie zisă permanent, tainic şi calm. Mai mult de atât nu am ce să vă mai spun. S-au scris tratate întregi: „Sbornicul” şi o serie întreagă de volume groase despre rugăciunea inimii. Dar, concluzia este, să o zici în felul tău. Există posibilităţi de la natură, de la Dumnezeu, create în unul, sau în altul, mai mari, sau mai mici. Dar oricine am fi, avem obligaţia să fim prezenţi.

Rugăciunea inimii ne este pusă la dispoziţie şi un mare Sfânt a spus un lucru de mare importanţă: „Rugăciunea inimii este cel mai mare lucru în cer şi pe pământ”. Nu te poţi plânge că nu ai carte de rugăciune, că nu ai timp de rugăciune. Oriunde ai fi. Nu poţi să nu zici nimic. Trimite gândul tău la Dumnezeu."
(Părintele Arsenie Papacioc) 

Poate să fie o biserică nedeplină?

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
                         

''– Sfinţia voastră, se folosesc acum noi termeni “teologici”; unul ar fi: biserică nedeplină. Poate să fie o biserică nedeplină?

– Arhimandrit Arsenie: Nu poate să fie, nu mai e biserică.

– Este un nou limbaj – limbaj teologic – care se foloseşte.

– Arhimandrit Arsenie: Nu este teologic, ci este speculativ, în tot felul şi, dacă noi susţinem acest Adevăr cu sîngele nostru, Adevăr pe care-l vedem neforţaţi şi nu putem să-l vedem altfel pentru că s-au făcut atîtea, s-a confirmat prin atîtea semne grozave Adevărul acesta, ne consideră habotnici; adică de ce? Pentru că nu zic ca tine, sunt habotnic?

– Este un limbaj folosit şi de unii ortodocşi.

– Arhimandrit Arsenie: Ăsta este un prost ortodox care nu cunoaşte ortodoxia; dacă-i vorba.

– Biserică nedeplină este un termen greşit?

– Arhimandrit Arsenie: Nu există aşa ceva. Nu este Biserică dacă nu este deplină. Ei au făcut aceste greşeli de dogmă şi atunci e biserică nedeplină.

– Da, adică e o taină nedeplină, ceva mai aşa…

– Arhimandrit Arsenie: Uite ce-i, la Sinoadele astea Ecumenice dădea anatema pe toţi cei care erau împotriva adevărului care forma obiectul Sinodului. Sinodul cu privire la monotelism chiar pe patriarhul care a făcut acatistul Bunei-Vestiri, Serghie, l-a scos anatemizat pentru că a fost de părerea ereticilor că o singură voinţă are Mîntuitorul.

– Sub anatema se cade automat? Sau cum?

– Arhimandrit Arsenie: Se cade automat dacă nu susţii Adevărul. Dacă eşti în erezie intri de la sine în blestem, nu mai este nevoie să te anatemizeze cineva.
Nestorie a fost patriarh pe vremea aceea la Sinodul III Ecumenic privind Teotokos şi a susţinut pe eretici. El a spus că nu-i susţine, şi l-au luat direct pe Nestorie: dar tu cum zici ? Nestorie a răspuns: Nu-i născătoare nici de Dumnezeu, nici de om, e născătoare de Hristos. Şi l-au prins, şi a căzut în anatemizare.
Era o hotărîre sinodală şi au rămas aşa aceştia.

– Rămîn în vigoare toate anatemele acestea ?

– Arhimandrit Arsenie: Rămîn în vigoare, fără discuţie.
Noi avem datoria să păstrăm Adevărul, se spune cu sabia în mînă; de aceea şi Apostolul Pavel este în icoană cu sabia, de aceea l-am desenat şi eu cu sabia.
Adică el era habotnic? Era habotnic – ce-ai zice de asta?
Adevărul este apărat cu sînge – asta înseamnă; că îşi fac loc cu sabia – sabia cuvîntului. Spune Sfîntul Pimen: “o dată rabzi, a doua oară rabzi, a treia fă-te sabie“.''

Arhim. Arsenie Papacioc ,'' Singur Ortodoxia''

12 VORBE DE AUR ALE PARINTELUI ARSENIE PAPACIOC

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ..

1. Vă spun acuma, ca un duhovnic: Nu se supără Dumnezeu pe greşelile noastre atât de mult pe cât se supără dacă suntem nepăsători. Față de El și față de noi, de mântuirea sufletului nostru.

2. Cine se roagă numai când se roagă, acela de fapt, nu se roagă.

3. Dacă tinereţea ar şti şi bătrâneţea ar putea…

4. Aşa să fie un tânăr: un mare erou pentru Hristos.

5. Cine este acela care nu are nimic de cerut lui Dumnezeu? Este acela ce primește tot ca pe un Dar de Sus și plin de recunoștință mulțumește necontenit.

6. Să ştim să murim şi să înviem în fiecare z!

7. Dumnezeu nu are nevoie de cuvinte multe, de scuze, de tot soiul de explicaţii, ci de INIMILE noastre !
8. Sfatul cel mai important: iubeşte, iubeşte, iubeşte cu tot sufletul, iubește şi… iartă!

9. Concepţia altor religii diferă faţă de creştinism prin aceea că vor să scape de suferinţă. În ortodoxie, numai prin suferinţă te curățești și scapi de suferinţa cea adevărată și veșnică.

10. Nici bogăţia nu este un păcat, nici sărăcia nu este o virtute. Conteaza dreapta așezare a omului în folosirea lor.

11. Românii şi-au purtat crucea de 2000 de ani. De aceea cred că urmează curând Învierea lor.

12. Dacă nu poţi să-ţi iubeşti vrăjmaşii, măcar să nu-i urăşti.

                                                                                                       Pr. Arsenie Papacioc

Parintele Arsenie Papacioc - Moartea nu vine sa-i faci o cafea

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

   In viata mea, am fost la multe capataie de muribunzi. Tipete grozave, vedeau dracii, vedeau pacatele exact cum le-au facut! Nu se puteau salva, ca moartea nu vine sa-i faci o cafea! Vine sa te ia. Te duce unde-s faptele, nu discuta. Si toti acestia doreau sa mai traiasca o zi. Ziceti ca-i putin… dar sa vedeti, cand se opreste rasuflarea, ce importanta e o clipa. Justitia divina e incadrata de marea iubire divina, si ne iarta cu o suspinare. Asta m-a facut sa spun ca o clipa poate sa fie un timp si o suspinare poate sa fie o rugaciune. Si un mare traitor a zis ca aceasta clipa e mai mult decat cosul cu lacrimi. Dumnezeu vrea o inima sincera, si nu mii de rugaciuni. Vrea inima noastra. Nimic nu-i mai scump de la Dumnezeu decat timpul. Ni l-a dat ca sa ne salvam. Ne-a suferit, ne-a ingaduit, doar-doar ne-om ridica. Asta e mila lui Dumnezeu - ne tine o viata intreaga! Daca am gasi cu putinta sa intrebam pe cei de sus - ce v-a costat de ati ajuns la atata fericire, raspunsul ar fi: timp, putin timp, petrecut bine. Dumnezeu ne-a creat liberi ca sa luptam, ca harul Lui nu vine la un milog, vine la un erou.
Daca nu poti sa-ti iubesti vrajmasii, macar sa nu-i urasti
A iubi vrajmasii e o porunca, nu un sfat! Eu, care stau de vorba cu multa lume, am simtit ca-mi spun - parinte, pana aici! Fac orice, 1.000 de metanii pe zi, dar sa nu-mi spui sa-mi iubesc dusmanii. Vedeti ghearele dracesti care stapanesc pe fiecare? Daca nu poti sa-ti iubesti vrajmasii, macar sa nu-i urasti, si nu mai esti in balta, ci pe treapta. Sa facem putina cantareala negustoreasca... Focul iadului e o realitate, nu o sperietoare adusa de duhovnici sau parinti in educatia religioasa. Iadul e o mare realitate! Si daca nu ierti, mergi in focul de veci. Focul de acolo e de mii de ori mai tare decat focul de aici, si-i fara lumina. Nu te vezi cu cineva! Si nu stai acolo un timp, ci o vesnicie! Dati-va seama, ingrozitor! Pentru ca nu numai suferinta fizica te macina, ci si faptul ca esti rupt de iubirea lui Dumnezeu pe vesnicie. Te ingrozeste vesnicia asta, mai fratilor! Te plictisesc de multe ori chiar niste bunatati, ca te saturi de ele.
40 de ani erau un timp si nu o vesnicie
Unui oarecare ins i s-au descoperit suferintele din iad. Pana la glezne era unul in foc si tipa groaznic. Si l-a intrebat asta - de ce tipi asa? Pentru ca vesnic sunt in focul asta! Si a mers de a dat de altul care era in foc pana la gat; dar asta se bucura din cand in cand. Si a spus: cu mult mai mult sunt in foc decat altii, dar ma bucur cand se mai face cate unul din neamul meu preot, si peste 40 de ani ma scoate de aici. Vedeti, psihologic, 40 de ani erau un timp si nu o vesnicie. Era fericit pentru ca avea o nadejde.
Fratilor, la judecata vom fi intrebati: de ce n-ai iubit? Pentru ca am dusmanit, pentru ca am vorbit de rau, pentru ca am ucis! Luptati, de ce nu vreti sa cereti harul lui Dumnezeu? Cand vin ispite de tot felul, strigati la Hristos: Doamne Iisuse, Doamne Iisuse! Nu stati in virtutea inertiei, traiti fiecare moment. E greu, dar Dumnezeu va intelege, vrea sa va ajute. Ne urmareste pentru ca ne iubeste. Hai sa ne iubim!”
Nu fa cruce cantand ca la mandolina!
Atunci cand facem crucea ne plecam Sfintei Treimi. Cand ridici mana la frunte, toata inaltimea, Tatal, apoi, toata adancimea, Fiul si duci la umeri, toata latimea, Sfantul Duh. De aceea fuge dracul de cruce! Dar daca o faci asa, ca si cum ai canta la mandolina, atunci nu stiu care draci vor mai fugi, mai mult ii incurajezi.

Părintele Arsenie Papacioc

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

IISUSE, IISUSE , MILUIESTE - NE !

Oricare ar fi motivul unei întristări sau al unei mâhniri, este numai de la draci! 

Ai mare grijă, nu te lăsa, că așa vin relele și  pagubele în casa ta!

 Fă așa, ca să fii ferit! 

Vezi aici, pas cu pas :

Să fiţi veseli! Dragă, eu ştiu ce vă spun, cu toată siguranţa: oricare ar fi motivul unei întristări sau al unei mâhniri, este numai de la draci! N-avem motive. Dacă îţi creează starea aceasta de agitaţie, de tristeţe, îşi face cuib satana şi-şi cloceşte ouăle; nu mai poţi iubi, nu mai poţi vedea cu perspicacitate niţel în viitor, cu raţiunea care ţi-a dat-o Dumnezeu, nu mai poţi, pentru că tu eşti trist. Adică nu eşti în stare de nimic – o stare drăcească foarte greu de suportat. Când sunteţi trişti, gândiţi-vă la lucrul ăsta:

 „Stai, că este ceva drac aici’.”

 Şi nu acceptaţi !

Bagă-ţi mintea acolo şi zi: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” Deci, dacă ai o stare de veselie, de descongestionare, de dispoziţie, inima se desface şi ea.

Ce înseamna asta: 

,,Eu sunt amărât”? Cum eşti amărât, când Hristos a înviat, când suntem înţelegători în ceea ce priveşte crucea pe care trebuie să o ducem şi noi. Un om care crede în Hristos este vesel, e plin de nădejde, că Hristos nu-l lasă cu nici un chip. Şi această stare continuă de veselie pe unde trăieşti, este şi o stare de rugăciune şi o trăire creştină şi de inimă prezentă la Dumnezeu. Pentru că asta este secretul: să ai inima prezentă. Pentru că Dumnezeu nu are nevoie de cunoştinţele tale, ştie ce vrei. Are nevoie de cererea ta, de atenţia ta. Vezi, nişte părinţi, mama şi tata, când văd pe copilul lor că-şi pune toata nădejdea în ei, mor de dragul lui şi nu ştiu ce să-i mai dea.

Extras din ”Ne vorbeste părintele Arsenie”, Vol. III, Ed. Mânăstirea Sihastria, 2004, pag. 105

La Sfantul Arsenie Papacioc...

Liturghia nu e o lucrare omenească, dragii mei. Nici îngereasca. 

E direct divină!...

(Arsenie Papacioc)...Deci căutați să fiți pomeniți la Sfânta Liturghie

Pentru că nu poți tu să transformi acolo. El este Cel ce este. Și dacă ar fi cu putință să se deschidă cerurile și chiar tavanul Altarului, n-ai vedea în cer mai multă lumină și mai multă așezare cum este în Sfântul Altar, cu îngerii, căci Hristos este cu noi.

Noi chiar avem o rugăciune, când facem Vohodul: 

„Și fă, Doamne, să intre cu noi și îngerii care Îți slujesc împreună cu noi!”

Deci preotul are autoritate. 

Pentru că ei sunt acolo: 

"o gloată de îngeri"! 

"E Hristos! Ce, te joci?!"

Deci, căutați să fiți pomeniți la Liturghie

Parintele Arsenie Papacioc - Ati auzit de iad, dar nu-l cunoasteti

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Parintele Arsenie Papacioc este considerat cel mai mare duhovnic roman, in viata. A facut parte din “generatia de aur” a teologilor romani, a fost prigonit si inchis de comunisti. A stat in pustie cu parintele Cleopa. Din anul 1976 este duhovnicul Manastirii “Sfanta Maria” - Techirghiol.

Desi are 91 de ani, desi chinuit de boli trupesti, parintele inca mai slujeste. Cand am poposit la Techirghiol, parintele Arsenie Papacioc era treaz inca de la ora 4.00 dimineata, iar la ora 5.00 era deja in altar. Parintele Arsenie Papacioc a slujit Sfanta Liturghie si apoi pomenirea mortilor. Pe la ora 11.30 a mers la chilie sprijinit de bratul unei maici, caci nu se mai poate deplasa singur. Pentru a-si imparti putinul timp celor care se inghesuie la usa sa, a renuntat sa mai manance. A primit in chilia sa doua femei, venite sa-i ceara sfatul. Una dintre ele ne-a marturisit ca fiul ei de 29 de ani are un chist undeva la plamani si ca medicii nu i-au dat mari sanse de supravietuire. Parintele i-a spus insa ca va scapa cu zile. Oamenii spun ca duhovnicul este vazator cu duhul.

Am intrat si noi pentru a-i oferi cateva exemplare din “Lumina”. A primit ziarul cu bucurie si ne-a binecuvantat. Am fost invitati in biserica, acolo unde parintele Arsenie Papacioc ne-a vorbit despre ceea ce trebuie sa facem pentru a ne mantui. La final a pastrat pret de cateva clipe un moment de tacere, apoi a spus: “Asa-i ca e greu cand taci, dar sa nu taci, sa vorbesti tacand!”. A iesit din biserica sprijinit de acelasi brat. S-a oprit in pridvor si ne-a rugat: “O rugaminte mare, dar e greu daca nu se implineste - sarutati pe Sfanta Parascheva si din partea mea”.

Din invataturile parintelui Arsenie Papacioc

“M-am uitat la voi sa va vad figurile, doar, doar, in felul asta as putea sa va vad si inimile. Faptul ca va aflati aici da de inteles ca va preocupa problema mantuirii, dar mai rational. As vrea sa discutam despre ceva care sa va puna in miscare. Nu teorie, tipic, tipic, si la inima, nimic. Trebuie sa zbori cu amandoua aripile, vertical, fara cea mai mica abatere. Pentru ceea ce a facut Hristos pentru noi, nu e permisa nici cea mai mica abatere. Iar daca se intampla, sa fie fara voia noastra, sa cautam duhovnicul si sa ne dezlegam. Pentru ca nici o nenorocire nu inseamna ceva, daca credinta ramane in picioare. Cel mai mare castig al Satanei este descurajarea noastra in urma unor caderi, slabiciuni. Dragii mei, nu se ajunge sa strabati distante decat pas cu pas, dar sigur. Nu va intreb daca ati auzit de iad. Ati auzit, dar nu-l cunoasteti! Apucati-va de acum de a cunoaste mai intai Raiul. Va cunoasteti dupa identitatea din buletin, dar nu va cunoasteti inimile, posibilitatile.

Dumnezeu ne-a creat numai pentru El

Dragii mei, fiinta omeneasca este cu totul superioara intregii creatii. Umanitatea e superioara ingerilor. Dumnezeu a creat ingerii cu o mare misiune. Ei pot mult, pentru ca sunt curati. Dumnezeu ne-a creat singur, numai pentru El. Nu pentru altceva, cu nici un chip! Ne-a creat ca sa fim impreuna cu El in vecii vecilor, iar pentru asa ceva ne-a creat liberi, dar ne-a asortat, ne-a dat inger pazitor, pe care l-ati uitat! Dar n-ati simtit pe dracul pe spinare ca sa vedeti cat de important e ingerul pazitor impotriva lui. Se spune ca este cu neputinta sa nu mori daca vezi un inger in adevarata lui lumina. Ingerul asta are o misiune grozav de importanta. Toate gandurile si cuvintele tale spre Dumnezeire sunt duse de inger la Dumnezeu.

Nu exista pacat mic
La o conferinta, primeam bilete. Si-mi zice unul ca el are un pacat mic. Dar eu cunosc un pacat si mai mic decat al lui. Adam n-a facut altceva, decat a muscat dintr-un mar. N-a fost impotriva lui Dumnezeu, nu s-a indoit de existenta puterii divine, dar n-a ascultat. Si a rasturnat cerul si pamantul. Nu exista pacat mic! A trebuit sa vina Hristos sa salveze fiinta omeneasca. Si ne-a adus mai mult decat ne-a pierdut Adam! Ne-a dat putinta de a ne indumnezei. Noi, niste fiinte in dimensiunea in care suntem, avem puteri divine! Avem o animalitate in noi si unde inceteaza animalitatea incepe omul. Pana cand, va intrebati, dam voie animalului astuia din noi sa lucreze?

Parintele Arsenie Papacioc - Moartea nu vine sa-i faci o cafea

In viata mea, am fost la multe capataie de muribunzi. Tipete grozave, vedeau dracii, vedeau pacatele exact cum le-au facut! Nu se puteau salva, ca moartea nu vine sa-i faci o cafea! Vine sa te ia. Te duce unde-s faptele, nu discuta. Si toti acestia doreau sa mai traiasca o zi. Ziceti ca-i putin… dar sa vedeti, cand se opreste rasuflarea, ce importanta e o clipa. Justitia divina e incadrata de marea iubire divina, si ne iarta cu o suspinare. Asta m-a facut sa spun ca o clipa poate sa fie un timp si o suspinare poate sa fie o rugaciune. Si un mare traitor a zis ca aceasta clipa e mai mult decat cosul cu lacrimi. Dumnezeu vrea o inima sincera, si nu mii de rugaciuni. Vrea inima noastra. Nimic nu-i mai scump de la Dumnezeu decat timpul. Ni l-a dat ca sa ne salvam. Ne-a suferit, ne-a ingaduit, doar-doar ne-om ridica. Asta e mila lui Dumnezeu - ne tine o viata intreaga! Daca am gasi cu putinta sa intrebam pe cei de sus - ce v-a costat de ati ajuns la atata fericire, raspunsul ar fi: timp, putin timp, petrecut bine. Dumnezeu ne-a creat liberi ca sa luptam, ca harul Lui nu vine la un milog, vine la un erou.

Daca nu poti sa-ti iubesti vrajmasii, macar sa nu-i urasti

A iubi vrajmasii e o porunca, nu un sfat! Eu, care stau de vorba cu multa lume, am simtit ca-mi spun - parinte, pana aici! Fac orice, 1.000 de metanii pe zi, dar sa nu-mi spui sa-mi iubesc dusmanii. Vedeti ghearele dracesti care stapanesc pe fiecare? Daca nu poti sa-ti iubesti vrajmasii, macar sa nu-i urasti, si nu mai esti in balta, ci pe treapta. Sa facem putina cantareala negustoreasca... Focul iadului e o realitate, nu o sperietoare adusa de duhovnici sau parinti in educatia religioasa. Iadul e o mare realitate! Si daca nu ierti, mergi in focul de veci. Focul de acolo e de mii de ori mai tare decat focul de aici, si-i fara lumina. Nu te vezi cu cineva! Si nu stai acolo un timp, ci o vesnicie! Dati-va seama, ingrozitor! Pentru ca nu numai suferinta fizica te macina, ci si faptul ca esti rupt de iubirea lui Dumnezeu pe vesnicie. Te ingrozeste vesnicia asta, mai fratilor! Te plictisesc de multe ori chiar niste bunatati, ca te saturi de ele.

40 de ani erau un timp si nu o vesnicie

Unui oarecare ins i s-au descoperit suferintele din iad. Pana la glezne era unul in foc si tipa groaznic. Si l-a intrebat asta - de ce tipi asa? Pentru ca vesnic sunt in focul asta! Si a mers de a dat de altul care era in foc pana la gat; dar asta se bucura din cand in cand. Si a spus: cu mult mai mult sunt in foc decat altii, dar ma bucur cand se mai face cate unul din neamul meu preot, si peste 40 de ani ma scoate de aici. Vedeti, psihologic, 40 de ani erau un timp si nu o vesnicie. Era fericit pentru ca avea o nadejde.

Fratilor, la judecata vom fi intrebati: de ce n-ai iubit? Pentru ca am dusmanit, pentru ca am vorbit de rau, pentru ca am ucis! Luptati, de ce nu vreti sa cereti harul lui Dumnezeu? Cand vin ispite de tot felul, strigati la Hristos: Doamne Iisuse, Doamne Iisuse! Nu stati in virtutea inertiei, traiti fiecare moment. E greu, dar Dumnezeu va intelege, vrea sa va ajute. Ne urmareste pentru ca ne iubeste. Hai sa ne iubim!”

Nu fa cruce cantand ca la mandolina! 

Atunci cand facem crucea ne plecam Sfintei Treimi. Cand ridici mana la frunte, toata inaltimea, Tatal, apoi, toata adancimea, Fiul si duci la umeri, toata latimea, Sfantul Duh. De aceea fuge dracul de cruce! Dar daca o faci asa, ca si cum ai canta la mandolina, atunci nu stiu care draci vor mai fugi, mai mult ii incurajezi.

de Monica DUMITRESCU
Sursa: Ziarul Lumina
articolul a fost scris in iunie 2010 cand parintele traia...

Ar mai fi avut nevoie de mai puţin de o lună ca să ajungă la venerabila vârstă de 98 de ani. Dar n-a fost aşa. Dumnezeu l-a chemat mai devreme la el pe cel pe care lumea îl cunoştea drept "Pustnicul-de-la-malul-mării”. Părintele Arsenie Papacioc, arhimandritul şi duhovnicul Mănăstirii Techirghiol vreme de 35 de ani, s-a dus la cele veşnice marţi, 19 iulie 2011, dimineaţă, la orele 11:00.

Parintele Arsenie Papacioc despre Taina Căsătoriei

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

- Care sunt conditiile de intemeiere a unei familii?

- Conditiile de intemeiere a unei familii sunt la fel, in orice moment istoric. Exista amanunte de care trebuie sa tinem seama, precum saracia, dar nu asta impiedica valoarea trainiciei unei familii, pentru ca iubirea imbogateste orice. Ce dulce este iubirea!... Dar sa nu se mearga pe instincte si pe placeri intr-o casnicie, ci gandind la un scop suprem: mantuirea reciproca. Stimularea continua reciproca spre acest scop este obligatorie, pentru ca e o mare raspundere. Valoarea unei flori nu sta intr-o petala pe care a luat-o vantul, ci trebuie vazuta valoarea intrinseca a florii.

 Asa ca, dragii mei, o casnicie se poate intemeia pe o iubire adevarata si pe o coordonata exclusiv crestina. E o mare greseala sa te indragostesti de un baiat sau de o fata, si punem problema casatoriei pentru ca mi-e drag de el sau de ea. Nu, nu. Trebuie vazut, cat de cat, daca sunt strabatuti de fiorii sfintei raspunderi pe care o cere casatoria. Pentru ca o femeie care se casatoreste, ea va naste si ea trebuie sa re-nasca copilul, prin educatie. Deci trebuie sa fie foarte pregatita.

Eu opresc o serie intreaga de tineri care vin sa ma cerceteze in sensul asta de a se amagi prin sarutari, care mai apoi se consuma si pier. Ca bine a zis cine a zis, ca: este mai lunga calea pana la sarut decat aceea pana la pacatul cel mare.

Si se consuma in felul acesta de a-si manifesta iubirea, incat nu se deosebesc de paganii care se casatoresc pentru placeri. A gresit un baiat cu o fata; dar ea a rezistat la inceput, iar el i-a zis: "Nu, asta face parte din ritmul dragostei..." "... Si un prunc la anul, bland si mic, sa creasca mare si voinic, si noi sa mai discutam un pic, si la botez!" - datorita ritmului dragostei. Pentru ca frumusetea o sa se mai schimbe, dar trebuie sa ramana mai departe frumusetea crestina din fiecare, pentru fiecare. Asta e verigheta, care se si da: iubirea celuilalt catre celalalt. Adica iubirea nu are nici inceput, nici sfarsit - asta ar fi semnificatia verighetei.

 Exista mai multe conditii, din punct de vedere strict religios, pe care trebuie sa le indeplineasca tinerii, si printre ele sunt si acestea doua: sa se iubeasca, si sa fie si parintii de acord. Aici, de multe ori, este un conflict intre iubirea tinerilor si acordul parintilor. Si atunci trebuie sa optam pentru unul din doua, daca lucrurile nu mai pot ramane pe loc: sa se iubeasca in Hristos, cu scopul casatoriei.

 - Cum putem sti ca partenerul e cel pe care ni-l daruieste Dumnezeu?

- Trebuie sa simti ca celalalt e pentru tine. Exista o forta nevazuta in tine, cu care simti ca acesta este... cel ce este. Il vezi cum se manifesta, ii vezi naivitatea celuilalt, cumintenia, dorinta de a se darui, dar nu doar numai pentru placeri; pentru ca, de multe ori, dorinta acopera scopurile. Adica, domnule, nu mai tin cont de nimic, ne iubim. Ca pana la urma sa-si puna problema despartirii, pentru ca nu-i mai convine, pentru ca s-au consumat curiozitatile si au aparut alte imprejurari ispititoare. Sa aiba, deci, o identitate crestina, un eroism de a-si mentine aceasta identitate.

 - Daca doi tineri se iubesc, dar sunt necredinciosi, in dragostea lor mai este prezent Hristos?

- Sunt necredinciosi unul fata de altul, sau necredinciosi fata de Dumnezeu?

- Fata de Dumnezeu.

- Acum vreau sa va spun un lucru: sa stiti ca nici inteligenta, si nici orice educatie, nu are nici o valoare daca nu este in slujba dragostei si a iubirii. Dar nu putem sa-i oprim sa nu se casatoreasca. Insa, nu ajung nicaieri, daca nu sunt cu Hristos. "Ne iubim, si gata!" Acesta este instinct si nimic altceva. Iubirea aceea nu are durabilitate.

 Casatoria in sine trebuie sa se faca dupa cum spune proverbul: ori bine, ori deloc! - fiindca este in slujba unui ideal, nu in slujba placerilor numaidecat. Iubirea, casatoria care urmeaza, daca nu slujeste unor idealuri mai inalte - chiar necasatorit, dar mai ales casatorit - sigur ca nu ajungi la nimic pozitiv: nu faci decat sa pierzi un timp atat de scump.

 Daca se iubesc, este un fel de a vorbi. Ce rost are sa mai vorbim ca sa iubesc, dar nu cred in Dumnezeu! Nu exista nici un fel de siguranta de percepere in viitor, de sens, de scop, daca nu exista Dumnezeu. Daca nu este in Biserica, nu exista nimic! Acesta ar putea sa fie raspunsul care sa raspunda la intrebarea ce ati pus-o.

 Ce sa le cerem? Casnicia are nevoie de educatia copiilor, de a-i invata sa se inchine. Pot sa traiasca ca niste pagani, fara nici un fel de ideal? N-au batut clopotele destul ca sa se destepte tineretul acesta? Iar cuvantul acela, ca "astazi familiile trec prin momente dificile", nu prea sunt de parere. Pentru ca atunci cand traiesti prezentul, nu mai poti sa vezi defectiunile in actiuni: vezi numai perfectiunile. 0 tendinta mereu de a ma completa facand bine primul pas spre asa ceva.

 - Taina Cununiei lucreaza si asupra oamenilor necredinciosi? Pentru ca astazi oamenii se cununa fara sa aiba habar ce inseamna cununia, sau chiar relatia cu Dumnezeu.

- Daca sunt necredinciosi, nu are nici un haz, cum am zice. Dar, daca s-au cununat la Biserica inseamna ca sunt, cat de cat, credinciosi. Daca sunt necredinciosi, nu se mai cununa.

 - Dar daca o fac doar ca pe o datina, Taina Cununiei lucreaza oricum?

Nu putem spune ca nu lucreaza din momentul in care se face, pentru este incadrata intr-o intreaga ceremonie, cu harul preotiei...

 Nu recomandam deloc aceasta taina a cununiei, daca sunt necredinciosi. Pentru ca avem prin aceasta Taina anumite pretentii, sau niste raspunderi. Si daca aceste raspunderi sunt nedorite, nu se pot implini, pentru ce mai plecam pe acest drum? Sau fac Taina aceasta numai dintr-o datina? Cuvantul acesta datina este un cuvant mai scump si nu as vrea sa-l implic aici, printre necredinciosi.

 Se cununau ca datina si mosii si stramosii nostri, si inca numai la Biserica, fara primarie. Dar cununia era facuta cu scopuri extraordinar de mari.

 Asta este o mare Taina, dragii mei! Mai intai de toate se pun in valoare lucrurile asa cum le-a creat Dumnezeu. Bmeinteles, nu este singura Taina - mai mult decat atat este calugaria.

Pe urma, sa ne gandim ca se vor satura unul de altul foarte repede, neavand nici un ideal care sa-i ajute, ca nu e har. Harul este acolo unde este credinta. Dumnezeu nu da harul ca la un milog - la o mana intinsa tiganeasca -, il da doar daca te jertfesti.

 Datina aceasta se savarseste datorita unui scop, cu o raspundere extraordinara. Sa nu se incurajeze cineva ca o face din datina. E o iubire subreda care nu dureaza. Cum ar zice omul: "O luna de miere si o viata de amar!"

 - Parinte, astazi se intelege din ce in ce mai putin rostul barbatului si al femeii in casnicie. Puteti sa ne spuneti care este rostul lor in viata de familie?

- Adevarul este ca nu sunt de parere cu cuvantul acesta "astazi". Barbatul si femeia sunt aceeasi cu cei pe care i-a creat Dumnezeu la inceput, cu un scop bine definit.

 S-a facut o constatare: intrucat femeia a fost roaba mii de ani, si cu ocazia Edictului de la Milan, Sfantul Constantin cel Mare a dat libertate si femeii, ca sa nu mai fie omorata fara judecata - s-a transmis atavic, adica a trecut peste veacuri teama femeii de barbat, si a ramas femeia cu spaimele acestea atavic transmise. Nu este permis acest lucru.

 Femeia inseamna "imparateasa daruitoare". Femeia, daca zici ca-i slaba, totusi, din momentul in care te-ai angajat sa te numesti sot, nu te poti numi sot, decat langa o sotie. Trebuie sa o pui pe tron, cu orice chip! Sa nu se mai vada in femeie numai un scop meschin sau un lucru de cazna.

 Femeia este extraordinara in creatia lui Dumnezeu! Dati-va seama ca destinul intregii omeniri depinde de cuvantul Fecioarei Maria, libere: Fie mie dupa cuvantul Tau (Luca 1, 15). Si s-a schimbat destinul intregii omeniri, si chiar al lui Dumnezeu in lume.

 Maica Domnului este o femeie care a deschis portile fericirii, libertatii si vesniciei in lume.

Femeia trebuie cu orice chip respectata, pentru ca daca Dumnezeirea ar intreba omenirea: "Ce este in omenire?", n-ar intreba paternitatea, ci maternitatea! Deci, femeia joaca un rol primordial in ceea ce priveste creatia lui Dumnezeu, barbat si femeie.

 Putem noi, oare, sa desprindem o Taina atat de importanta de cuvintele Mantuitorului: Fara de Mine nu puteti face nimic! Acestea sunt cuvinte dumnezeiesti, si tot ce a spus Hristos este adevarat.

 Lumea crestina, daca ar fi atenta numai la aceste cuvinte, ar fi mult mai controlata si s-ar descoperi mai repede ori valorile, ori defectele. Pentru ca El este Vita si noi suntem mladitele. Poate mladita sa rodeasca ceva fara vita?

 Maica Domnului reprezinta neamul omenesc. Femeia nu trebuie vazuta ca o roaba. Pentru ca, desi spunem in rugaciunile Tainei Cununiei, ca femeia trebuie sa se supuna barbatului, acesta din urma trebuie sa fie atent ca i se spune, tot in aceeasi rugaciune, ca trebuie sa o iubeasca. Daca nu o iubeste, nu o sa-l asculte. Barbatul, daca nu asculta de acest cuvant, se face raspunzator de indaratnicia femeii. Deci, trebuie sa o iubeasca cu orice chip.

 In casnicie se intra prin foarte multe transformari si lucruri neprevazute, datorita marilor intimitati: nastere de copii, care nu se face numai citind cum se face, ci se naste in modul cel mai normal de catre toate femeile, fie imparateasa, fie femeie de rand.

 Cuvantul femeie trebuie, cu orice chip, mult mai respectat, pentru ca, va repet, cuvantul femeie inseamna "imparateasa daruitoare", si daruirea este toata Scriptura.

 - Dar putem identifica, in viata de familie, un rost diferit al femeii de al barbatului, si al barbatului de al femeii?

- In ce priveste idealurile, nu. Dar in ceea ce priveste preocuparile, fiecare are indeletnicirea lui.

 - Ne puteti spune care este scopul ascultarii in viata de familie?

- Daca este iubire lucrurile se rezolva de la sine: se uita unul la altul si stiu ce au de facut.

In ce priveste copiii, ei trebuie educati de mici, sa le imprime in suflet ideea de Dumnezeu cu orice chip, ca astfel, incet-incet, sa creasca in invatatura crestina.

 - De ce spune ca barbatul este cap femeii?

- Si femeia ce este, daca barbatul este cap? Unde este situata fata de cap?

Barbatul este cap femeii in sensul unei armonii care trebuie sa existe, respectandu-se indeletnicirea fiecaruia. Cand se spune ca femeia este grozav de valoroasa in creatia lui Dumnezeu, asta nu insemna ca barbatul nu este nimic. Pentru ca supunerea, in sine, inseamna mantuirea in sine.

 Femeia nu se supune pentru ca este miloaga, ci se supune pentru ca sa intregeasca armonia lucrurilor. Ea este cea care face efortul cel mai mare pentru ca barbatul sa-i fie cap, din momentul in care il iubeste.

 Intre cei doi soti nu exista grad de rudenie. Daca barbatul este capul, femeia este tot cap. Trebuie sa se supuna unul fata de altul; fiindca sunt foarte dese situatiile in care barbatul o intreaba si-si asculta femeia.

 Ei trebuie sa se iubeasca. Daca nu se iubesc, relatia dintre soti este numai o ordinara galceava.

 Daca barbatul este cap, femeia este inima! Si inima este mai mult decat orice, este adancul cel mai adanc al fiintei omenesti, este chiar locul unde Dumnezeu si-a facut locas. Si daca ea este inima, e si el inima, fiindca iubirea armonizeaza casnicia.

Iubirea raspunde la toate intrebarile: iubirea aduce prunci, care dau valoare nemaipomenita casniciei - zambetul lor -, si creeaza unitate nezdruncinata familiei.

 Dar, va repet, nasterea de prunci nu este scop casniciei, este o consecinta. Scopul este stimularea reciproca spre mantuire.

 - De multe ori relatia dintre cei doi se raceste. Cum se poate depasi aceasta criza?

- Daca punem intai problema iadului, nu mai vorbim de rai!

Nu se pune problema. Acestea sunt consecintele vietii. Calcarea gresita, pacatele, inseamna iadul. Raceala dintre cei doi este consecinta pacatelor.

 Dumnezeu este drept, poate sa faca orice. Dar un singur lucru nu poate sa faca: sa-si calce cuvantul! Fiindca prima porunca data in rai a fost: Sa nu mananci din pomul asta! - si a mancat. Consecinta a urmat imediat, fiindca exista si dreptate dumnezeiasca, nu numai mila. Si face orice ca sa ne scape de caderile acestea. Caderile de dupa Adam, pe care le facem noi, le rezolvam prin Taina Spovedaniei.

 Nu putem sa discutam despre dracul, fara sa vorbim despre Dumnezeu. In creatie el este un tolerat.

 Noi nu putem sa-i invatam sa iubeasca. In iubire nu exista nimic rational. "Nu stiu de ce il iubesc pe acela!" Iubirea nu are nici inceput, nici sfarsit, exista deodata cu Dumnezeu.

Deci, ca sa se depaseasca aceasta raceala trebuie sa duca o viata crestineasca.

 - Se accepta ca cei casatoriti sa aiba relatii trupesti, fara scopul procreerii?

- Scopul casatoriei nu este numai placerea, dragul meu. Placerea este o consecinta, scopul este nasterea de copii. Dar nici nasterea de copii nu este un scop, ci este vorba de o stimulare permanenta reciproca. Asta este casnicia! Sigur ca va trebui sa avem si marile intimitati, ca sot si sotie, dar cu un scop, nu numai cu placere.

 As putea sa spun, pentru ca lucrul acesta priveste pe toata lumea: nu are nici un sens casatoria doar pentru placere. Casnicia inseamna ajungerea in vesnicie, si daca acest scop nu este avut in vedere, ci se cauta numai placerea, atunci casnicia nu-si implineste scopul.

Daca ei se hotarasc reciproc pentru o curatenie, dar cu adevarat, nu sa se mazgaleasca si sa faca prin dos fel de fel de greseli. Ori sa-si vada de casnicie si de nastere, ori sa nu se mai impreune!

 - Ce parere aveti de relatia dintre o fata si un baiat care este la moda acum?

- Intai de toate, odata cu varsta, cresc si sentimentele. Exista un obicei - mai mult a devenit o traditie - sa ai un iubit. Acum nu-i mai spune iubit, ii spune prieten. Este un paravan acesta; nu exista prietenie intre baiat si fata, decat iubire. Se merge cu mintea foarte adanc pe intimitati, iar prietenia e cu totul altceva: fara nici cel mai mic interes. Relatia cu o fata nu se face doar din dorinta de a avea o relatie, ci cu scopul unei casatorii; iubirea nu inseamna lins. Are o motivatie daca va fi sotia ta. Dar e foarte prematur sa spui ca va fi- sotia ta, cand abia ai inceput studiile, cand abia ai inceput sa ai si tu gust de fete.

 Chiar azi a venit un baiat care mi-a spus: "Parinte, iubesc o fata!" "Si mori dupa ea?", i-am raspuns. "Da, parinte!"

Acum va intreb pe dumneavoastra, opresti viata pe loc pentru niste sentimente asupra unei persoane, care deja il parasise? Unde-i barbatia? Unde-i cavalerismul? Unde este energia, curajul? Unde-i puterea de a acapara?

Daca te prinde fetita ca nu esti stapan pe tine, se duce acolo unde-i protejata. Ea are niste forte sufletesti nemaipomenite. Fata are un instinct de conservare mai dezvoltat si o crestere a puterii rationale mai din vreme decat baiatul. Ea poate sa fie mama si la 13 ani. Citeam acum, intr-un ziar, ca o fata a nascut la 11 ani chiar! Pe cand un baiat nu poate sa fie tata la varsta asta. Dar si puterea ei de a acumula rational e mai scurta - pana la 20-21 de ani, pe cand a barbatului e pana la 30 de ani. Incepe sa mearga pe linia unor interese de viitor. Avand un mai mare instinct de conservare vrea sa puna mana chiar pe Alexandru Macedon, adica pe un mare erou. Si daca tu esti erou, intr-un fel, te-a ochit.

Cunosc un baiat, foarte destept, student. Era si baiat serios, nu-si pierdea vremea, spunea: "Toate la vremea lor". Si o fata, mediocra din punct de vedere intelectual, nu s-a lasat cu nici un chip - ii scria scrisori, statea in calea lui... Si a intrebat-o o colega: "tie nu ti-e rusine?" Ea i-a raspuns: "Vreau sa vad cum reactioneaza un om destept la astfel de propuneri!" Daca acel baiat era mai putin stapan pe el, punea mana pe ea; asa ca ei ii convenea aceasta lupta, si intr-un sens si in altul. Daca este destept, este destept peste tot, si atunci lasa lucrurile la vremea lor. Zice Solomon: "Este vreme pentru toate, dar fiecare la vremea lor!"

Floarea sta in glastra; baiatul trebuie sa umble sa si-o aleaga. Fata nu trebuie sa bata cararile baiatului, ci baiatul sa dea peste ea. Si apoi, voi trebuie sa pretuiti foarte mult femeia. Ea este o creatie a lui Dumnezeu extraordinara. Va dati seama ce puteri are o femeie sa te scoata dintr-o stare amarata? Faptul ca un barbat stie ca acasa are parte de iubire desavarsita il face sa munceasca, sa castige razboaiele, sa-si rezolve problemele. Sa stiti ca femeia nu gandeste simplu. Chiar daca nu e invatata, ea are o putere de patrundere deosebita, si e mult mai realista decat un barbat. Ea are inca de azi un sentiment pentru ziua de maine. Insa noi discutam, rationalizam niste lucruri, dar in iubire nu este nimic rational.

Un student la Politehnica se indragostise de o fata foarte urata. M-am trezit cu el la mine sa-mi ceara sfaturi, ca era innebunit dupa ea. Ea, saraca, n-avea cum sa speculeze iubirea, pentru ca nu avea nimic, era urata. Dar nu exista femeie urata. Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar fiecare in felul ei. Barbatul trebuie sa se aplece sa o ia - adica sa-i arate eleganta, pretuire. Atunci floarea isi arata si mirosul si calitatile ascunse, pentru ca tu ai stiut sa rascolesti adancurile si ai facut din ea ceea ce nu stia ca este. Femeia trebuie pretuita, sa stiti, pentru ca mai intai ne reprezinta o femeie in Imparatia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ti-e si frica sa vorbesti comparand-o pe ea cu oamenii!

Sa va spun un caz. Ati auzit de Clemenceau? A fost un om de stiinta francez, care a creat o epoca in vremea lui, dar care era ateu. Pe acest Clemenceau l-a calcat o masina, si, desigur, a aparut o editie speciala: "Marele Clemenceau lovit!" "Marele Clemenceau internat in spitalul cutare! ingrijit de doctorul cutare!", care informa lumea in acesti termeni la superiativ. A scapat din accident acest Clemenceau si a spus asa: "Domnule, pe mine nu doctorii acestia m-au facut sanatosi, ci o asistenta care se ocupa de mine, de care nu a vorbit nimeni, nici un ziar!" In acest timp, un alt mare om de stat si scriitor, a fost si el calcat de o masina, si a vrut sa fie dus la spitalul unde erau calugarite. "Dar cum, dumneavoastra care erati...!?" "Treaba voastra ce credeti, eu vreau sa ma fac sanatos!" Vedeti ce superioara este femeia in creatia lui Dumnezeu?

Am atras atentia la fete sa nu se grabeasca in privinta acceptarii unei prietenii cu un baiat, daca nu este credincios. Le intreb: "E crestin?" "Nu, dar acum doreste sa se faca!" "Bine, dar cum crezi tu, care ai crescut in biserica, ca il vei invata tu acum sa se inchine? Maine-poimaine asta iti da in cap!" Asta e o enorm de mare greseala. Prietenia adevarata este daca ideile sunt comune; cautati-vala biserica, nu la discoteci si pe trotuare! Cel mai bine este sa nu te grabesti, de la inceputul inceputurilor. Daca este inevitabila o intalnire intre un baiat si o fata, acesta trebuie sa o cultive, sa-i semene calitatea de a fi productiva din punct de vedere sufletesc - pentru ca trupeste, cum am spus, nu e o problema. Ai vazut ca are un defect, completeaza cu sfatul si cu comportamentul tau sa-si indrepte defectul. Trebuie sa fie pregatita sa duca toate aceste lucruri, iar tu trebuie sa o intretii cu orice chip in problemele ei, sa o stimulezi continuu. Ea nu se baga in problemele tale, nici nu are cum - daca esti o personalitate, daca incearca, da gres.

0 problema mai intima care trebuie lamurita este ca cei mai multi tineri se gandesc la o casatorie pentru placeri, mai intai, ceea ce este o mare greseala. Aceste lucruri ti le-a dat Dumnezeu gratuit, nu trebuie sa te mai preocupe. Nasterea de copii este o consecinta, nu e un scop suprem al casatoriei. Scopul este stimularea reciproca pentru mantuire. Asadar este o greseala sa construiesti o relatie pe niste motive imediate - sa fie o luna de miere si o viata de amar. Trebuie gandit daca rezista la toate greutatile binecuvantate ale casatoriei. Prin urmare, trebuie sa vezi intr-o iubita, de la inceput, cand poti sa judeci - pentru ca daca te-ai indragostit nu mai judeci - niste lucruri pentru viitor, pana la sfarsitul vietii. Deci, este dezavantajul celui care se indragosteste prost, pentru ca a vazut ceva superficial; el nu mai simte frumusetea aceea grozava a iubirii. Trebuie sa o iubesti, sa urmaresti pacea in familie. Pacea e mai mare decat dreptatea de patru ori. Are si ea uneori indrazneala si un punct de vedere. Nu trebuie sa o desconsideri! "Nu prea vad eu cum ai dreptate, dar tare te iubesc, ca sa nu te contrazic!" Vedeti, iubirea leaga totul. Acesta e simbolul verighetei. Esti obligat sa o iubesti cu toate fortele, bineinteles, la masura, nu cat pe Dumnezeu, si ea este obligata sa se supuna. Nu este o umilinta in sensul in care azi oamenii ironizeaza supunerea femeii, din contra, ea se supune ca o stapana. Actul de smerenie al ei este plin de har. Sotul sa iubeasca astfel de pozitii la sotia sa, si sotia sa sa nu se sperie de faptul ca trebuie sa asculte. Si zice chiar la rugaciunile de la nunta: "Ca sa dainuiasca in veci casatorialor!"

Am cununat odata pe cineva si, cand am ajuns la rugaciunea unde preotul spune: "Iar femeia saasculte de barbat!", toata lumea s-a uitat la mireasa si mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment. Dar am tacut pana mi-a venit vremea la predica si i-am spus: "Am constatat ca lumea n-a fost atenta la cuvintele de mai inainte care spuneau ca barbatul este dator sa-si iubeasca sotia. Draga mireasa, daca nu te iubeste, sa nu-l asculti! Draga mireasa..." Sa nu ne jucam cu cuvintele! Fata nu e numai o jucarie de pat sau o jucarie de bucatarie. Femeia, cu gingasia ei: "esprit de finesse", e libera si nu o sa asculte la infinit de un nepasator. Ca femeia buna nu e nimic mai bun, si ca femeia rea nu e nimic mai rau. Deci trebuie cu orice chip sa o faci buna.

Va mai spun ceva: Mama naste, mama renaste, ea se ocupa de copii. Si, desigur, foloseste cea mai frumoasa metoda din instinct, din iubire: il ingaduie pe copil orice ar face acesta. Daca baiatul e navalnic, viteaz, i-a intrat in cap sa cucereasca lumea, de ce sa nu? Dar in intalnirea cu prietenii el incepe sa se vada inferior, pentru ca la primul contact cu lumea n-a biruit, si se intoarce plangand la mama sa. Aceasta ii spune: "Nu, puiul mamii, tu esti imparat, tu ai sa cuceresti lumea!" Astfel, mama ii da continuu sentimentul de erou. Ea nu face lucrul acesta pentru ca a invatat undeva, ci pentru ca-l iubeste si pentru ca nu vrea sa-l vada un prost.

Nu stiu daca ati citit o poezie scrisa de regina Elisabeta (Carmen Sylva), sotia regelui Carol I: "De veti auzi de un erou care a cucerit in razboaie si in urma lui a facut dreptate, sa stiti ca a avut o mama buna;/ De veti auzi de un erou care a viersuit si versul lui a schimbat sensuri de viata si frumuseti si inflacarari de inima, sa stiti ca a avut o mama buna!", si tot asa vreo sapte eroi de felul acesta. Ei, mi-a placut enorm! Aceasta este fata pe care trebuie sa o avem, sa o pregatim, mai ales daca e preoteasa, caci multe fete o intreaba pe preoteasa anumite intimitati femeiesti, mai repede decat pe preot.

- Cum sa ne crestem copiii?

- Sa-i cresteti sa se mantuiasca. Ca metoda tot blandetea ramane cea mai buna, pentru ca, folosind asprimea, copilul te asculta de frica si prinde numai in piele invatatura ta. Dar daca te porti bland cu el: "Copilul tatii, copilul mamii, uite asa...", el asculta, dar inregistreaza si el - poate sa faca si nebunii -, el a inregistrat de la tine un cuvant, care nu l-a inregistrat prin asprimea ta, ci prin blandetea ta. Cu alte cuvinte, copiii mei sa ma asculte si dupa moartea mea, pentru ca le raman: "Uite, Doamne, ce spunea mama si tata!" Dar daca te-ai purtat aspru cu el, a miorlait, l-a durut si nu te asculta. Deci, ca metoda, tot blandetea. Dar asta nu inseamna sa nu le impletim, ci sa fie si un pic de asprime, pentru ca el doreste sa implineasca numai ce vrea el, nu ceea ce trebuie. Dar foarte important este sa-i dai exemplu de viata. Pentru ca el stie sa vorbeasca, nu l-ai invatat tu sa vorbeasca, dar te-a auzit pe tine vorbind in casa si a invatat si el. Si-ti invata si faptele tale. Deci, sa fii exemplu, acesta este cel mai mare lucru. Iar pentru tineri, sa luptam in scoli pentru ora de religie.

- Vedeti, copiii merg la gradinita, la scoala, la joaca, in tot felul de influente nefaste. Cum sa facem sa eliminam acestea?

- Draga, grija asta cade tot pe familie, sa-l dirijeze continuu si sa indrepte ceea ce au invatat gresit. Tot familia ramane pedagogul cel mai bun. Si la scoala ii obisnuiesc cu comunitatea. E o oarecare ordine. Nu este rea, dar s-ar putea sa fie o dirijare necrestina. El trebuie invatat sa spuna ce s-a intamplat la scoala si parintii sa indrepte cu orice chip greseala enorma pe care a facut-o un pedagog. Sunt mai putini copii care spun: "Eu fac asa pentru ca m-a invatat profesorul", insa aproape toti spun: "Asa m-a invatat tata sau mama". Pentru ca aici e dragostea simtita de toti, din partea tuturor.

 sursa
http://archive-ro.com/page/1414172/2013-02-16/http://cenaclulluminalina.ro/index.php/meniu-interviu/98-despre-taina-casatoriei-pr-arsenie-papacioc

Credinta ortodoxa: Părintele Arsenie Papacioc: trei lucruri care treb...

Uite, va spun trei lucruri pe care sa le respectati si sa stiti ca sunteti oameni

care pot nadajdui mantuirea:

1. Sa fiti bine marturisiti. Va dati seama ca asta este taina care ne mantuieste. Caci ce veti dezlega voi, dezleg si Eu! Taina e facuta pe un temei in Sfanta Scriptura, gata! Si pacatele astea nu se mai pomenesc nici la Judecata de apoi, nici la vami.

Va sa zica s-a terminat! Bine marturisiti. Ca daca esti bine marturisit, incepi sa te cercetezi: eu am injurat, eu am gandit asa, eu am făcut aceea. Incepi sa te cerni si sa te subtiezi si sa te aduni si sa te dezlegi. Asa. Chiar va rog sa notati pacatele cand le-ati facut, ca sa nu le uitati. Nu e usor, ca satana iti pierde creionul, n-ai hartia la tine si uiti.

Ce trebuie sa va mai spun? Sa nu lasati numai pe preot sa va intrebe. El va intreaba dupa un anumit fel de a intreba. Dar tu stii subtilitatea pacatului, sau nu-stiu-ce. Deci sa fiti bine marturisiti. Pentru ca daca esti bine marturisit nu mai poti pacatui si nadajduiesti in mantuirea ta. Asta e una.

2. Sa cautati sa fiti pomeniti la Sfintele Liturghii. Pentru ca se pune, dragii mei, in Sfantul Sange, particica aceea cu numele tau. Si se spune asa de preot: „Spala, Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sangele Tau , pentru rugaciunile sfintilor Tai“. Si se pun toate de pe disc, in potirul cu Sfantul Sange.

Si va dati seama , unde poti sa fii, chiar daca esti mort, chiar daca esti viu esti salvat; se pomeneste si pentru morti si pentru vii. Si cat te costa? Cautati sa fiti pomeniti la Liturghie. Fie ca va cunoaste un preot sau va cunoaste duhovnicul, fie ca fratiile voastre dati la Liturghie, dar sa fiti pomeniti. Asta e totul.

Liturghia nu e o lucrare omeneasca, dragii mei. Nici ingereasca. E direct divina! Pentru ca nu poti tu sa transformi acolo. El este Cel ce este. Si daca ar fi cu putinta sa se deschida cerurile si chiar tavanul Altarului, n-ai vedea in cer mai multa lumina si mai mult asezare cum este in Sfantul Altar, cu ingerii, caci Hristos este cu noi.  

Noi chiar avem o rugaciune, cand facem Vohodul: „Si fa, Doamne, sa intre cu noi si ingerii care Iti slujesc impreuna cu noi!“ Deci preotul are autoritate. Pentru ca ei sunt acolo: o gloata de ingeri! E Hristos! Ce, te joci?! Deci, cautati sa fiti pomeniti la Liturghie.

3. Sa faceti milostenie, pomana. Dati de pomana. O, daca ati sti!… Si Vlahuta spune: „Mila e toata Scriptura!“ Cel mai mare lucru posibil asta este. Pentru ca atunci inseamna ca iubesti. Si, iata, inseamna educatie. Domnule, daca spune: Insutit veti primi, nu te teme ca saracesti. Vrei sa te imbogatesti? Dă! Dar ce, urmarim sa ne imbogatim? Ma doare inima de cel sarac. Nu te doare inima de el, deloc?

Eu am fost surprins de un cersetor, care era fara picioare, pe strada. Si ăsta astepta sa imi vars buzunarele, nu gluma. Dar eu n-aveam nimic. S-a intamplat sa n-am nimic. Mergeam pe jos, nu aveam bani de masina. Si i-am spus: „Frate, nu te supara, n-am nimic, dar iti dau o mana calda!“… „O, parinte, asa ceva nu m-a dat nimeni”. Si-mi zic: „Am brodit-o! Am biruit!“.

Ei, vreau sa va spun: nu fiti nepasatori. Si nu asteptati sa-i intalniti. Cautati-i.Cautati-i, pentru ca, gasindu-i pe ei, te-ai gasit pe tine. Te-ai consemnat acolo, sus. Nu te poate uita Mantuitorul, nu te poate uita cand faci o milostenie. Si rupeti din voi cu orice chip.

Acum, milostenie nu inseamna numai sa lasi din traista; ai un coleg care sufera, care nu-stiu-ce, care e trist: „De ce esti trist? De ce esti trist?“ Si il mangai. Si nu il lasi deloc. Si inseamna ca ai facut o milostenie cu el. Si ii dai un cuvant de folos: „Lasă, mă, ca a murit tata, lasă, dragă, că stie Dumnezeu. Nu te omorî. Hai sa fim linistiti, hai sa-l pomenim, sa-l ajutam acolo (ca putem sa-l ajutam dupa cum traim)“.

Milostenie este sa accepti pe un om sa stea langa tine, fara sa il alungi in gand. Obisnuiti-va sa traiti nu numai voi, sa traiti in toti care sunt cu voi. Sa nu lasati mana intinsa nici cand va da, nici cand va cere. A milostivi pe unul, pe altul, aici se arata.

Apoi nici nu stii ca acela pe care il ajuti poate sa fie Hristos. El intinde mana sa-ti dea Imparatia Cerurilor si tu nici nu observi. Fratii mei, tineti minte: „cersetorii sunt personaje biblice!“ Ai trecut pe langa mantuirea ta asa de usor! Si mai grozav, l-ai dispretuit!

Cersetorii nu pier niciodata. Fac sobor la margine de drum si impart ce s-a capatat si zic: „Asta-i de la cutare. Pomeneste-l, Doamne, intru Imparatia Ta!“ si are valoare. Sa nu asteptati sa-i intalniti! Cautati-i!

Milostenia este ceva din Dumnezeul din tine!

Extras din “Ne vorbeste Parintele Arsenie”

 SURSA

 Credinta ortodoxa: Părintele Arsenie Papacioc: trei lucruri care treb...:

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit".citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

Cel ce face şi va învăţa.

``Cel ce face şi va învăţa , acesta mare se va chema în Împărăţia cerurilor``(Matei,5.19): Pr. Arsenie Papacioc – cuvant MARE de folos, pentr...

Pr. Arsenie Papacioc – cuvant MARE de folos, pentru mantuire

                                                            Ne dati un cuvant de folos?

Uite, va spun trei lucruri pe care sa le respectati si sa stiti ca sunteti oameni care pot nadajdui mantuirea:

1.Sa fiti bine marturisiti.

Va dati seama ca asta este taina care ne mantuieste. Caci ce veti dezlega voi, dezleg si Eu! Taina e facuta pe un temei in Sfanta Scriptura, gata! Si pacatele astea nu se mai pomenesc nici la Judecata de apoi, nici la vami. Va sa zica s-a terminat! Bine marturisiti. Ca daca esti bine marturisit, incepi sa te cercetezi: eu am injurat, eu am gandit asa, eu am facut aceea. Incepi sa te cerni si sa te subtiezi si sa te aduni si sa te dezlegi. Asa. Chiar va rog sa notati pacatele cand le-ati facut, ca sa nu le uitati. Nu e usor, ca satana iti pierde creionul, n-ai hartia la tine si uiti.
Ce trebuie sa va mai spun? Sa nu lasati numai pe preot sa va intrebe. El va intreaba dupa un anumit fel de a intreba. Dar tu stii subtilitatea pacatului, sau nu-stiu-ce.
Deci sa fiti bine marturisiti. Pentru ca daca esti bine marturisit nu mai poti pacatui si nadajduiesti in mantuirea ta. Asta e una.

2.Sa cautati sa fiti pomeniti la Sfintele Liturghii.

Pentru ca se pune, dragii mei, in Sfantul Sange, particica aceea cu numele tau. Si se spune asa de preot: “Spala, Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sangele Tau , pentru rugaciunile sfintilor Tai”. Si se pun toate de pe disc, in potirul cu Sfantul Sange. Si va dati seama , unde poti sa fii, chiar daca esti mort, chiar daca esti viu esti salvat; se pomeneste si pentru morti si pentru vii. Si cat te costa? Cautati sa fiti pomeniti la Liturghie. Fie ca va cunoaste un preot sau va cunoaste duhovnicul, fie ca fratiile voastre dati la Liturghie, dar sa fiti pomeniti. Asta e totul.
Liturghia nu e o lucrare omeneasca, dragii mei. Nici ingereasca. E direct divina! Pentru ca nu poti tu sa transformi acolo. El este Cel ce este. Si daca ar fi cu putinta sa se deschida cerurile si chiar tavanul Altarului, n-ai vedea in cer mai multa lumina si mai mult asezare cum este in Sfantul Altar, cu ingerii, caci Hristos este cu noi. Noi chiar avem o rugaciune, cand facem Vohodul: “Si fa, Doamne, sa intre cu noi si ingerii care Iti slujesc impreuna cu noi!” Deci preotul are autoritate. Pentru ca ei sunt acolo: o gloata de ingeri! E Hristos! Ce, te joci?!
Deci, cautati sa fiti pomeniti la Liturghie.

3.Sa faceti milostenie, pomana.

Dati de pomana. O, daca ati sti!…Si Vlahuta spune: “Mila e toata Scriptura!” Cel mai mare lucru posibil asta este. Pentru ca atunci inseamna ca iubesti. Si, iata, inseamna educatie. Domnule, daca spune: Insutit veti primi, nu te teme ca saracesti. Vrei sa te imbogatesti? Dă! Dar ce, urmarim sa ne imbogatim? Ma doare inima de cel sarac. Nu te doare inima de el, deloc?
Eu am fost surprins de un cersetor, care era fara picioare, pe strada. Si ăsta astepta sa imi vars buzunarele, nu gluma. Dar eu n-aveam nimic. S-a intamplat sa n-am nimic. Mergeam pe jos, nu aveam bani de masina. Si i-am spus: “Frate, nu te supara, n-am nimic, dar iti dau o mana calda!” “O, parinte, asa ceva nu m-a dat nimeni”. Si-mi zic: “Am brodit-o! Am biruit!”.

Ei, vreau sa va spun: nu fiti nepasatori. Si nu asteptati sa-i intalniti. Cautati-i.Cautati-i, pentru ca, gasindu-i pe ei, te-ai gasit pe tine. Te-ai consemnat acolo, sus. Nu te poate uita Mantuitorul, nu te poate uita cand faci o milostenie. Si rupeti din voi cu orice chip.

Acum, milostenie nu inseamna numai sa lasi din traista; ai un coleg care sufera, care nu-stiu-ce, care e trist: “De ce esti trist? De ce esti trist?” Si il mangai. Si nu il lasi deloc. Si inseamna ca ai facut o milostenie cu el. Si ii dai un cuvant de folos: “Lasă, mă, ca a murit tata, lasă, dragă, că stie Dumnezeu. Nu te omorî. Hai sa fim linistiti, hai sa-l pomenim, sa-l ajutam acolo (ca putem sa-l ajutam dupa cum traim)”.

Milostenie este sa accepti pe un om sa stea langa tine, fara sa il alungi in gand.

Obisnuiti-va sa traiti nu numai voi, sa traiti in toti care sunt cu voi. Sa nu lasati mana intinsa nici cand va da, nici cand va cere.

A milostivi pe unul, pe altul, aici se arata. Apoi nici nu stii ca acela pe care il ajuti poate sa fie Hristos. El intinde mana sa-ti dea Imparatia Cerurilor si tu nici nu observi. Fratii mei, tineti minte: “cersetorii sunt personaje biblice!” Ai trecut pe langa mantuirea ta asa de usor! Si mai grozav, l-ai dispretuit! Cersetorii nu pier niciodata. Fac sobor la margine de drum si impart ce s-a capatat si zic: “Asta-i de la cutare. Pomeneste-l, Doamne, intru Imparatia Ta!” si are valoare. Sa nu asteptati sa-i intalniti! Cautati-i!!

Milostenia este ceva din Dumnezeul din tine!

 ``Cel ce face şi va învăţa , acesta mare se va chema în Împărăţia cerurilor``(Matei,5.19): Pr. Arsenie Papacioc – cuvant MARE de folos, pentr...:

Despre tristeţea sufletului

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos..

                                                               Părintele Arsenie Papacioc


„Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din
inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie  adevărată, degajată de problemele vieţii, de problemele
 cărărilor vieţii, ale unuia şi ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip.
Dacă-i întristare, se clocesc ouăle diavolului. E o stare de absenţă, de intunecare.
Dacă un om nu moare de pe poziţia de trăire, de înălţare, de
steag, toată creaţia suferă.
Noi trăim într-o mare unitate, toată creaţia lui Dumnezeu
este o unitate. Daca ne despărţim de marea unitate, suntem pe
poziţie de anulare, de autoanulare. Deci, recomand o poziţie de
trăire. Pentru că tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile  noastre păcate. Şi starea de rugăciune înseamnă o stare de prezentă”

Despre Sfânta Impărtăşanie - Părintele Arsenie Papacioc

Ce este Împărtăsania, Cuvioase Părinte, si care este rostul ei în mântuirea credinciosului?
Aceasta este întrebarea cea mai de vârf. Toti credinciosii stiu că este Dumnezeu. Iisus Hristos Îsi mentine acest cuvânt divin: “Eu voi fi cu voi până la sfârsitul veacurilor”. El spune, de asemenea: “Cine nu va mânca Trupul si Sângele Meu nu va avea viată în el si nici parte de Mine”. Se întelege că prin această primire a Trupului si Sângelui Mântuitorului te duci până la El, ca Dumnezeu după har. Si când te duci la El, esti mare ca El. Si, de asemenea, atunci când te împărtăsesti, El vine la tine, e mic ca tine. Asta cum spun marii Sfinti. Deci o identitate de fiu, divină. Nu e nici o teamă că vorbim asa. El este, nu e altul care s-a făgăduit, si-Si tine făgăduinta. Pentru că Dumnezeu poate să facă orice, dar un lucru nu poate: să-Si calce cuvântul. Si iată că-Si tine cuvântul, ca să fie cu noi permanent. Îngerii de sus, care au multe particularităti, care au foarte multe lucruri necunoscute de oameni, dar atât cât a rânduit bunul Dumnezeu să fie descoperiti, stim că nu au putinta pe care o are omul, de a se ridica până la Dumnezeu, de a deveni dumnezei după har. Sunt într-o fericită ascultare si împlinire a voii lui Dumnezeu, gânditoare, dar n-au această putintă. Au si ei un proces de despătimire, dar nu în sens de despătimire de la pătimire, ci ei descoperă noi taine prin porunca care li se dă. Aceasta este un fel mai sus decât era sau o bucurie în plus. Noi îi spunem despătimire pentru ca să se înteleagă că noi ne despătimim pentru că am fost împătimiti. Vedeti, toate puterile de sus: serafimi, heruvimi, domnii, scaune, începătorii, arhangheli, îngeri – sunt făcute prin cuvânt. Însă fiinta omenească nu. Dumnezeu a făcut-o cu mâna lui, si încă cum: chip si asemănare. E usor să spui chip si asemănare, pentru că asa stim din învătătura Bisericii. Dar când te opresti asupra acestor însusiri, calităti, daruri, te vezi chip si asemănare. Si atunci iată că noi avem o identitate divină, si prin restaurarea pe care a adus-o Hristos pretuim cât pretuieste El. Ar trebui ca omul, într-o formă retrospectivă, să se regăsească pe sine si să răspundă la întrebarea care s-a pus: Unde erai atunci când nu erai în tine? Nu este permis să se piardă un timp, o vreme, pentru altceva. Dumnezeu ne-a făcut numai pentru El, deci ne va pretinde să fim cu adevărat prezenti numai la El. Nu întrerupem treburile sociale si ascultările pe care le avem, pentru că chiar El ne porunceste. El ne-a dat darurile să le împlinim, să le săvârsim. Dar cu gândul continuu la Cel ce este.
Un exemplu: S-au căsătorit doi tineri, Ioana si Ionel. După nuntă, Ioana a trecut la bucătărie – si nu este o înjosire că a trecut la bucătărie, ci este ceva propriu femeii, pentru ca bărbatul să poată fi liber să rezolve probleme în afară. Si Ionel s-a dus la serviciu. Dar ea, nepricepută, emotionată, a afumat mâncarea si se văita că ce o să zică Ionel. Constiinciozitatea asta care e mare dar de la Dumnezeu pentru tot omul! Si a venit Ionel. Si ea, cu plânset si vaiet, i-a spus: “Dragă Ionele, am afumat mâncarea”. “Lasă, dragă, nu mă interesează. Dar de ce nu te-ai gândit la mine toată ziua? Asta mă interesează pe mine”. Ei, asta o să ne întrebe Dumnezeu, Care ne-a dat inimă puternică ca să pricepem cerurile, vesniciile, să contrazicem răul, să biruim dracii, care ne-a dat această putere de a fi dumnezei după har, veselia că slujim marelui Adevăr – căci aceasta este adevărata veselie si libertate –: De ce nu v-ati gândit la Mine deloc? Este, fără discutie, în mod logic, că asa va fi această întrebare. Si se va răspunde foarte greu.
Noi, ortodocsii, nu apăsăm pe pedala cunoasterii atât de mult, cât neapărat pe trăire, pe această formare interioară a noastră, de smerenie, pentru ca să fim scrisi si noi sus, în cartea cea mare. Si omul care s-a smerit, acest om a biruit cu adevărat cerurile, respectiv pe Dumnezeu. Nu o smerenie ratională, ci o smerenie smerită, trăită.
Mă întreba cineva, la o altă înregistrare: “Părinte, cum să scăpăm de satana, de diavol?”. “Ce ne facem fără diavol?”, i-am răspuns eu. Pentru că e lăsat de Dumnezeu să ne mai ispitească. Putea să-L omoare pe Mântuitorul. N-a venit să glumească, să facă teatru si demonstratii. De ce, dacă i-a luat coarnele si fortele si pretentiile, l-a mai lăsat – cum zic Sfintii Părinti –, numai cu vârful cozii? L-a lăsat pentru că e necesar să ne slefuim cu orice chip în atacurile lui, să ne definim pe noi, să cunoastem mai bine marile adevăruri. El e un tolerat, nu-i o putere. Asta-i marea greseală a oamenilor, că se tem. Cu nici un chip nu are nici o putere. Iată, suntem mlădite în tulpină. De unde vine toată seva, toată puterea, înmugurirea, rodirea? El n-are nici o vită. El nu e mlădită. Totul e de la Dumnezeu: “Fără de Mine nu puteti face nimic”. Lucrul acesta s-a neglijat în trăirea crestinilor. Dacă crestinul s-ar gândi mereu la lucrul acesta, ar trăi o stare de prezentă care-i mai plăcută decât nevointa. Sinodul din 419 de la Cartagina a dat canonul 124 în care se zice, în legătură cu aceste spuse ale Mântuitorului: Dacă crezi că poti să fii ceva, anatema să fii. Mi-a plăcut foarte mult pentru că este un adevăr, dar si pentru că Biserica se ocupa să ne trezească la faptul că tot ce a spus Iisus e adevărat si de urmat. Nu-i nimic utopic, nu-i nimic imposibil. El a spus că va fi mai greu. O fi! Dar îti rezolvi problemele cu fortele proprii? Asta-i greseala. Trebuie să ti le rezolvi cerând continuu ajutorul lui Dumnezeu, pentru că, dacă nu-i cu putintă la oameni, la Dumnezeu orice-i cu putintă. Asta mi-a plăcut la acest sinod, că s-a gândit să ne trezească la faptul că suntem niste mlădite care nu putem rodi fără vită. Cu nici un chip! Cu nici un chip! Dacă o mlădită stă fără vită, se usucă într-un timp extrem de scurt. Si atunci Hristos S-a oferit să-I mâncăm Trupul si Sângele Lui ca să fim mereu dumnezei.
Să nu faci greseala de a te compara cu marii trăitori. Că nu prin nevointa si trăirea lor s-au îndumnezeit numaidecât. Ci prin harul lui Dumnezeu, pentru prezenta lor. Si tu, dacă ai această prezentă, ai străbătut sorocul pentru împărtăsit si nu esti altfel decât marii trăitori.
Dar acum se pune o problemă cu aspect tehnic. Când ne împărtăsim? Nu timpul decide. Asta-i o greseală. Decide intensitatea credintei tale, inima ta. Cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: Ani vrei să-i dai? Vindecă-i rana! Acesta-i scopul duhovnicului. Si dacă îi vindeci rana, îl faci capabil de întâlnirea cu Hristos, prin împărtăsire.
Nu ne împărtăsim pentru că au venit Pastile sau Crăciunul. Ne împărtăsim ca să fim mereu cu Hristos, pentru că nu există numai o împărtăsire cu Sfintele Taine, ci si o împărtăsire duhovnicească, adică această continuă prezentă a inimii noastre la Dumnezeu.
S-a discutat foarte mult în lumea trăitorilor, a oamenilor de credintă si a duhovnicilor, când să te împărtăsesti. Unii spun că la patruzeci de zile. Dar nu timpul decide, ci pregătirea ta interioară, pentru că la un eveniment asa de mare, ca să-L iei pe Dumnezeu, cu adevărat îti trebuie o pregătire.
Numărul acesta de patruzeci nu trebuie ignorat. Ce înseamnă numaidecât acest patruzeci? Dragă, mai întâi de toate, un timp ales de Dumnezeu, un timp suficient ca să te pregătesti pentru marele eveniment ce are în vedere vesnicia. Patruzeci de zile a durat potopul lui Noe. Patruzeci de zile a stat Moise în Muntele Sinai. Patruzeci de zile a postit Mântuitorul. Patruzeci de zile durează postul Crăciunului si postul Pastelui. E un timp suficient ca să te pregătesti pentru marele eveniment care urmează, eveniment bisericesc, mântuitor. A patruzecea zi după zămislirea pruncului se formează inima. A patruzecea zi după moarte putrezeste inima.
Noi am rămas la patruzeci de zile într-o formă traditională, care nu e atât de recomandată. Te împărtăsesti continuu cu Hristos, duhovniceste, iar când te pregătesti si printr-o postire… Nu numaidecât postirea este o conditie. Nu o faci pentru că ti s-a spus s-o faci, ci ca să te smerească trupeste, să renunti la o serie întreagă de porniri spre rău: lăcomii, curvii, judecăti. Postesti cu procese, cu certuri, cu procurori si cu avocati? Asta nu. Si atunci, împărtăsirea este în functie de curătirea inimii tale.
Inima e adâncul cel mai adânc din noi. As putea să spun că e o fiintă în plus în fiinta noastră. De ce spune Dumnezeu: Am făcut inima ta ca să locuim în ea? El nu locuieste oriunde. Dumnezeu, Care Se simte atât de lăudat în slăvile cerurilor, are plăcerea să locuiască într-o inimă de om. Este locul pe care l-a făcut special ca să fie găzduit El. Mintea e subordonată inimii. Fiinta noastră de răspundere si de adevărată bucurie prin unire cu Dumnezeu e inima. Curătirea inimii ar fi deci un motiv care trebuie respectat în vederea sfintei împărtăsiri cu Trupul si Sângele Mântuitorului.
A te împărtăsi cu Trupul si Sângele Mântuitorului înseamnă, repet, să fii una cu El, să fii cu adevărat un împlinitor al cuvintelor Lui si să recunosti cu adevărat că pierdut ai fost si te-ai aflat. Pentru că, da, e nevoie să te pierzi. Dar nu în sensul de a părăsi învătătura adevărată, ci de a renunta la o identitate molesită sau strict omenească si de a te regăsi într-o personalitate îngerească.
Sfânta Împărtăsanie este cu adevărat dorirea cea mai grozavă din partea cerului, ca Dumnezeu să-Si mentină mai departe ceea ce a spus: “Eu voi fi cu voi mereu…” si “Cine nu va mânca Trupul si Sângele Meu, acela nu va avea viată vesnică…”.
Într-o mânăstire, staretul a văzut un frate mergând prin aer si a zis: “Acesta are o lucrare”. Era un băiat simplu. O, sfântă simplitate! A trecut o bucată de timp si l-a văzut mergând pe pământ. Si a zis: “Acesta si-a pierdut lucrarea”. L-a chemat la el si l-a întrebat: “Cum te rugai tu înainte?”. “Mă rugam asa: Doamne, nu mă mântui pe mine, păcătosul; Doamne, nu mă mântui pe mine, păcătosul. M-am dus la biserică, am zis mai tare si un părinte de lângă mine mi-a spus: Mă, să nu mai zici asa! Să zici: Doamne, mântuieste-mă pe mine, păcătosul! Si am zis asa.” Iar staretul i-a spus să zică tot ca înainte. Am vrut adică să vă spun că acela trăia cu Dumnezeu, fără cunostintă teologică, trăia cu inima lui.
Unii părinti duhovnici recomandă deasa împărtăsire, altii recomandă împărtăsirea mai rară, ambele părti invocând argumente scripturistice si patristice. Cum vă explicati existenta acestor două curente divergente în sânul Bisericii, privind tocmai taina unitătii ei? Care considerati că este pozitia cea mai potrivită trăirii Evangheliei în zilele noastre?
Problema vietii de trăire crestină si de unire cu Dumnezeu nu se pune din punct de vedere istoric. Nu trebuie să ne mărginim sau să ne priponim de istorie. Nu, este vorba de permanentă. Nu recomand o stare de nevointă ca mijloc neapărat de mântuire, ci recomand o stare de prezentă continuă, care nu are obstacol, care nu are moment istoric sau politic. Să ne orientăm după un lucru. Dacă trăiesti o sută de ani, inima bate o sută de ani neîncetat, zi si noapte. Ei, inima asta nu bate numaidecât pentru ca să întretină o fiintă fizică, ci pentru ca noi, cu orice chip, să simtim că trebuie să fim prezenti, cu mintea si cu totul, la Dumnezeu. În permanentă.
Asa cum am spus, împărtăsirea nu trebuie considerată după idei fixe, numaidecât deasă sau rară. Rară, pentru că e prea mare Dumnezeu, prea mare harul Său. Si îti trebui o pregătire. Dacă n-ai haină de nuntă… Păi Scriptura spune că te leagă si te dă afară. Deci trebuie să fii pregătit. Si dacă te împărtăsesti foarte des, începi, ca fiintă omenească nerodată, neslefuită, s-o iei ca un obicei, nu cu teamă si cu frică de Dumnezeu. Dacă ai această teamă de Dumnezeu cu adevărat si te gândesti la importanta acestui fapt, atunci esti bun de împărtăsit mai des. Dar dacă o iei din obisnuintă sau zilnic, cum am auzit că se face în unele părti, este o greseală extrem de mare. Pentru că nu postirea în sine decide, dar ea este necesară, ca să te mai strujească nitel trupeste. Trupul acesta trebuie să existe si să împlinească o serie de lucruri ale firii. Dar să fim împotriva exagerării lucrurilor. Si atunci e necesară postirea, dar nu ea este comandată calitativ.
Iarăsi e o primejdie mare, tocmai pentru că-i foarte mare lucru – mai mare decât a te împărtăsi nu există nimic în viata cu Dumnezeu –, să nu împărtăsesti. Intervine si împărtăsirea duhovnicească, cu “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”. Dar nu înlocuieste împărtăsirea aceasta pipăită, simtită. Vedeti, de la început au fost tot felul de îndoieli. Dumnezeu a creat două lucruri extraordinare, care nu pot fi mai desăvârsite decât le-a creat. A creat o femeie distinsă care a născut un Dumnezeu si a creat preotia, care L-aduce pe Dumnezeu de sus si-L naste din nou pe Sfânta Masă.
La Heruvic, preotul citeste o rugăciune: “…Tu esti Cel ce aduci, Cel ce Te aduci, Cel ce primesti si Cel ce Te împarti…”. Se pune o problemă, asa cum o dată mi-au si pus-o niste studenti: “Dar eu ce sunt, părinte, dacă El e totul?”. Răspunde Hristos: “Da, preote, dar fără tine nu pot să fac lucrul acesta”. Deci Hristos împrumută miscarea si glasul preotului. Deci nu-i de glumă. Sunt rugăciuni în care se cere să intre si îngerii cu noi. Altarul e plin de îngeri pentru că e Hristos acolo. Preotia trebuie primită cu frică mare, cu mare răspundere.
Când am fost preotit m-a impresionat un lucru. Spun asa pentru că erau multe care să mă fi impresionat, dar mergeam si pe principiul ascultării, când eu eram dus de mână si tras asa. Arhiereul mi-a dat la un moment dat Sfântul Agnet în mână, spunându-mi: “Ti-L voi cere la judecată asa întreg. Stai în spatele Sfintei Mese, cu fata la apus, cu El în mână, până soseste momentul împărtăsirii”. Ei, ce ziceti? Când te gândesti ce tii în mână, ce răspundere ai, deci cine esti, deasupra tuturor heruvimilor, serafimilor…
Cred că am repeta lucrul acesta despre Sfânta Împărtăsanie, dar niciodată nu e spus destul. Trebuie cu orice chip să ai o mare frică de Dumnezeu, neapărat iubire de Dumnezeu, si să fii constient de identitatea ta crestină.
În rugăciunile de dinainte de Împărtăsanie, ca si în cele de după, se vorbeste de iertarea păcatelor. Dacă si Sfânta Împărtăsanie iartă păcatele, atunci care este sensul Spovedaniei de dinainte de aceasta?
Sfânta Împărtăsanie nu iartă păcatele. Sfânta Împărtăsanie desăvârseste. Iertarea păcatelor o primim în Taina Pocăintei: “…te iert si te dezleg…”. Deci nu se poate fără mergerea înainte la dezlegarea păcatelor, pentru că Sfânta Împărtăsanie poate să fie foc, să te ardă.
Este întotdeauna necesară Spovedania înainte de Sfânta Împărtăsanie?
Este, ca să-ti ierte păcatele. E nevoie să te spovedesti nu numai când te împărtăsesti, ci să te culci mereu cu liniste, spovedit. Te duci la pansat de câte ori esti rănit. Sau, într-adevăr, să o faci pentru că sunt o serie întreagă de lucruri care ti-au scăpat. Lumea e obisnuită să spună niste păcate, dar să stiti că foarte putini îsi pun problema unor păcate pe care noi le numim păcatele lipsirii, adică faptele bune pe care le puteai face si nu le-ai făcut. Vedeti, si asta înseamnă o curătire. Si eu recomand tuturor să se spovedească bine, ceea ce înseamnă să te gândesti la spovedit cu mult timp înainte, adică să-ti faci mereu acest control, iar la spovedit să te duci pregătit. Te-ajută duhovnicul, căci s-ar putea să uiti unele lucruri, dar în orice caz, nu te duce nepregătit sau din obisnuintă.
Repet: Nu se poate să mergi la împărtăsit fără dezlegare. Acestea sunt si rosturile vămilor, care există, dar nu în forma în care sunt prezentate: a 23-a e cu tutunul etc. E ultima repriză, când omul e cu desăvârsire stors. Se vor avea în vedere păcatele si faptele bune pe care puteai să le faci, dar nu le-ai făcut. Va fi multă întelegere. Însă trebuie să stie lumea că si diavolii vor fi extrem de activi în a specula. Dar ei nu vor depăsi mila lui Dumnezeu. Sau, mai bine zis, dreptatea lui Dumnezeu. Însă fără discutie, spun ce-au spus dracii odată unui om: Mare îndrăzneală are curătenia. Si le-a scăpat din mână.
În afară de spovedanie, cum se cuvine să ne pregătim pentru Sfânta Împărtăsanie?
Cu milostenie, în orice chip. Asta este una din marile pregătiri pentru vesnicie: milostenia. Să rupi din tine ceva. Vedeti, milostenie e toată Scriptura. Si Vlahută spune lucrul ăsta. Evanghelia din Duminica Dreptei judecăti vorbeste numai de milă: de ce nu M-ati îmbrăcat, de ce nu M-ati adăpat, de ce nu M-ati cercetat… Va să zică, de ce n-ati făcut milă?
Se spune că s-a ridicat mila împotriva dreptătii si a biruit mila.
Atunci când vei fi băgat în groapă – eu am trăit cât de cât momentul ăsta –, un singur lucru îti va veni în minte, ori de te căiesti, ori de te bucuri, si anume de ce nu lasi din tine nimic afară.
Deci asta ar fi o pregătire continuă. Pentru că existenta noastră, a celor care purtăm numele de crestini, este pregătirea continuă. Si când dormim să fim treji. Deci cât se poate permanent.
Mă contraziceam cu un mare părinte în pustie, care era mai mult nevoitor decât trezvitor. Nu era însă netrezvitor. În tot cazul, un nevoitor face, si după ce face zice: “Doamne, dă-mi că am făcut”. Un trezvitor nu poate să zică niciodată că a făcut. Pentru că el luptă cu orice chip pentru smerenia lui si smerenia nu se vede niciodată. Cum m-a întrebat cineva odată: “Părinte, eu sunt un om smerit?”. “După cum spui se vede că nu esti smerit, căci smerenia nu se vede, dar mândria se vede.” Si eu zic asa: smerită smerenie.
A bătut unul la usa Mântuitorului. “Cine-i acolo?”. “Eu sunt un mare trăitor al învătăturii Tale”. “Nu te primesc”. Era un om cinstit si a rămas uimit de ce nu l-a primit. Si gândindu-se la “eu sunt”, s-a dus a doua oară si a bătut la usă. “Cine-i acolo?” “Tu esti!”, a zis cel de afară. “A, dacă tu esti eu, atunci intră”. Asa El ne-a dat un exemplu de mântuire prin smerenie. Nu se poate fără smerenie. Într-un cuvânt, aceasta înseamnă să stai la locul tău. Nu vezi câte-ti fulgeră prin minte: că tu esti…, că esti mai…, mai…
Părinte, ce înseamnă a te împărtăsi cu nevrednicie, cum îti poate fi Împărtăsania spre osândă?
Cu nevrednicie se împărtăseste un om împătimit, necurătit, nespovedit, fără grijă, care merge din obicei sau nu s-a spovedit cu adevărat. Pentru că o spovedanie bună este ca tu să fii pe pozitia de a nu mai face. Nu să te spovedesti si să spui că si-asa fac. Asta e o fraudă. Nu trebuie să te îngrijoreze marile păcate, pentru că toate se iartă, dar să fii pe o pozitie de mare căintă. Si în ce priveste canoanele pe care le dau duhovnicii, cred că e o greseală să se dea canoane care opresc de la Împărtăsanie sau sunt nevointe. Este o greseală pentru că credinciosii ori nu le fac, fiind o serie de împrejurări familiale, sociale, istorice care îi opresc, ori e o lipsă de mare trăire, si atunci e mai bine să dai un canon de simtire.
Dar si asa, după o astfel de spovedanie, suntem departe de o pocăintă adevărată. Dar să fim pe drum si ne ajută harul lui Dumnezeu. Altfel ne caută harul si nu ne găseste. Dacă nu-ti poti iubi vrăjmasii, ti-ai pus măcar problema să-i iubesti sau stii asta doar din literatură? Asta-i viata: crucea, suferinta cu orice chip. Frătiile voastre stiti că Crucea L-a împuternicit pe Iisus ca să judece? Crucea este cel mai minunat lucru al pământului, pentru că are 360 de grade. Dreptatea lui Dumnezeu n-a mântuit lumea, învierile din morti, măsurate cu 180 de grade, n-au mântuit lumea. Numai Crucea cu 360 de grade, jertfa totală. Deci pozitia noastră să fie mereu aceasta: de jertfă, cu orice chip, mai ales că pot fi iertate orice fel de păcate. Nici o nenorocire nu înseamnă ceva. Nimic nu este pierdut atâta timp cât credinta este în picioare. Când capul se ridică, atunci sufletul nu abdică. Te spovedesti de pe pozitia de a nu mai face. Că se întâmplă, e accident, dar nu e deliberarea ta, nu-i nepăsarea ta, nu e pocăintă falsă. Când te pocăiesti cu adevărat, te duci ca să nu mai faci. Altfel esti vinovat de participare, nu de accidentare.
Deci ca să poti să fii pregătit trebuie să fii un om de jertfă. Aceasta-i pozitia crestină: jertfa.
De ce Împărtăsania este o Taină care se repetă în viata credinciosului. Harul primei Împărtăsanii nu are putere de actualizare vesnică asemenea Sfântului Botez?
Botezul ne-a încrestinat si ne-a scăpat de păcatul strămosesc. De păcatele noastre nu scăpăm decât prin alt botez, care este Taina Pocăintei. Sunt mai multe botezuri: botezul credintei din Vechiul Testament, botezul cu apă al lui Ioan, botezul cu Duh si apă al Mântuitorului si botezul mortii, adică botezul sângelui.
Cu Iisus trebuie să ne hrănim permanent, deoarece trăim permanent. Are o foarte mare valoare că te-ai împărtăsit cândva, dar de atunci “cândva” ai trăit mereu cu gândul la “cândva” din viitor. Permanent avem nevoie de El. El ni se dăruieste: “Iar Eu cu voi sunt”. Dacă a fost o dată cu Apostolii, ce nevoie mai era ca să mai fie o dată cu ei? A fost permanent cu ei! “Iar Eu cu voi voi fi”, căci lupta e continuă, în tine, pentru desăvârsirea ta.
Pentru că vorbeam de iubirea de vrăjmasi: n-ai să poti imediat, dar începând să-ti pui sincer problema că vom răspunde de ce nu i-am iubit – si e o poruncă, nu e un sfat –, atunci, încercând să-i iubesti, te trezesti la un moment dat că nu-i mai urăsti. De aici pleacă totul. Si dacă nu-i urăsti, esti deja pe o treaptă. Si cu harul lui Dumnezeu si cu marile simtiri duhovnicesti din noi ne agătăm de altă treaptă, tot mai sus. Harul lui Dumnezeu vine dacă tu esti pe drum. Vreau să spun că mai întâi trebuie să fie miscare, căci harul vine. Stai, stă si harul. Este în functie de miscarea ta. Nu te mântuiesc faptele tale, oricât ar fi de grozave, ci harul lui Dumnezeu pe faptele tale.
Sfânta Împărtăsanie îi uneste pe credinciosi între ei, dar si cu părintele liturghisitor. Cum se manifestă această unire?
Am văzut si vedeti toti că în pustie leii sunt cu leii, căprioarele numai cu căprioarele, fiecare cu semintia lui. Asa-i si aici. Există o lege care nu are nume, si care este a lui Hristos, care ne uneste pe toti. Nu poti vedea în privirea unui om că-i sincer cu tine? Imediat se vede. Acestea sunt mari daruri pe care le are fiinta omenească, de percepere în timp, în spatiu. Asa si în sufletele altora. Nu face pe proorocul, dar se simte lucrul acesta. Pentru că este omul lui Dumnezeu, si acela te atrage cu blândetea lui. Îl are pe Hristos cu el. Rational n-avem cum să răspundem, decât că se simte. Fiinta omenească e mult mai frumos complicată în ce priveste relatia cu marile adevăruri. Un mare adevăr este si cu cei cu care trăiesti aicea si îi simti. Noi simtim când cineva nu este după Dumnezeu si îl ocolim. Iacă, v-am spus: leii stau cu leii, hidrele cu hidrele… De ce lucrul acesta? Pentru că e semintia lor. Omul are o întelepciune mai mare decât aceste animale, care au o inteligentă instinctuală, un suflet instinctual, si nu au constiintă. Noi, care suntem după chipul si asemănarea lui Dumnezeu, simtim cine este omul lui Dumnezeu.
Viata duhovnicească a preotului liturghisitor îsi pune amprenta asupra deschiderii credinciosilor de a primi Sfânta Împărtăsanie?
Duhovnicul joacă un rol de cer pe pământ. La el trebuie mers ca să primesti tot ce ti-a dat Dumnezeu pentru a ajunge la Dumnezeu. Si acesta este foarte accesibil. Nu e înger; e cu haine ca tine, cu ochi ca tine, cu nume ca tine, cu părinti, cu nasi. Dar are puterea aceasta de a te dezlega, a te ierta, a te convinge. Dacă nu si nu si nu, să-ti fie tie ca un păgân si vames, zice Mântuitorul. Aceea-i altceva. Sigur că îsi pune amprenta.
Eu văd ca duhovnic. Vin foarte multi si, dacă nu-i ajuti putin… Ei, ce-ai mai făcut? Păi n-am făcut nimic, părinte. Păi de ce-ai venit la mine? Păi să vedeti… Si atunci îmi dau seama si trebuie să încep cu întrebări. Acesta-i un moment mare. Nu-i un simplu dialog. E o discutie în fata lui Dumnezeu. Mă împrietenesc cu el ca să-l fac să spună tot. Că sunt păcate ascunse, grele de tot. Sigur că-si pune. Si atuncea zice: De-aia am venit eu la dumneavoastră…
Dragul meu, este o satisfactie. E o oboseală, căci nu e vorba de unu-doi, e vorba de mii de insi.
Cuvântul “euharistie” înseamnă multumire. Cum se ajunge la această stare de multumire?
În discutia noastră s-a vorbit, cred, de multumirea aceasta, pentru că spun: această sfântă fiintă omenească are putinta de a discerne marele adevăr, marile lucruri, si simte că este în slujba lui Dumnezeu. Mai ales duhovnicul. Cum le spun si eu: “Măi, vom fi la Judecată împreună. Să nu ascunzi ceva, să nu faci ceva”. Nu se teme de Dumnezeu, se teme de tine că i-ai spus acuma să nu facă cutare lucru, că vei fi de fată la Judecată. Sigur că are o mare influentă asupra lor si o mare putere de a pricepe dacă este sincer sau nu.
Si mă bucur că e ultima întrebare. Eu îmi cer scuze, că sunt surprins de toate întrebările astea, dar v-am spus ce mi-a spus inima, si, bineînteles, m-am luptat să-mi si argumentez punctul de vedere.
Multumim, Prea Cuvioase Părinte.
Părintele Arsenie Papacioc
/nistea.com/