Din invataturile Sfantului Serafim de Virita

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...



• “Macar o data in viata trebuie sa aprindem o lumanare pentru cei pe care noi i-am jignit, i-am inselat, le-am furat ceva sau nu le-am intors datoriile”.

• “Cand i se plangeau parintelui Serafim de clevetiri, el spunea: ”.

• “Nu o data repeta staretul cat ii este de trebuincioasa crestinului rugaciunea pentru vrajmasi. Iata cuvintele lui: ”.

• “Cand cineva era vreodata grav bolnav, staretul il sfatui sa ia cate o lingura de apa sfintita din ora in ora. Spunea ca nu sunt medicamente mai puternice ca apa si uleiul sfintit“.

• “Cat de des ne imbolnavim numai din aceea ca nu ne rugam inainte de masa si nu chemam binecuvantarea lui Dumnezeu asupra mancarii. Inainte, oamenii faceau toate cu rugaciunea pe buze: cand arau se rugau, de asemenea si semanatul si secerisul granelor il faceau tot cu rugaciune. Acum noi nu mai cunoastem ce fel de oameni au pregatit ceea ce noi mancam, fiindca de multe ori alimentele sunt pregatite cu cuvinte de hula, cu batjocura si blasfemie. De aceea neaparat trebuie sa stropim cu aghiasma de la Boboteaza deoarece ea sfinteste totul si se poate manca ceea ce am pregatit fara sa ne tulburam. Tot ceea ce mancam noi este darul lui Dumnezeu pentru noi, oamenii; prin mancarea pe care o mancam, toata natura si lumea ingereasca slujeste omului. Pentru aceasta, inainte de masa trebuie sa ne rugam in mod deosebit (…) Nu in zadar noi spunem: amin!. Si cu adevarat ingerii sunt cu noi la masa cand noi mancam din mancare cu rugaciune si multumire“.

• “Nici o picatura din lacrimile mamei nu piere in zadar! Rugaciunea mamei are mare putere“.

• “Rugaciunea ingradeste si respinge cumplitele indemnuri ale puterii intunecate. Si mai cu deosebire este puternica rugaciunea celor apropiati. Rugaciunea mamei, rugaciunea prietenului – ea are o mare putere”.

Sfantul Serafim de Virita


Sfantul Serafim de Virita, praznuit de Biserica Ortodoxa in ziua de 21 martie, s-a nascut in anul 1865, intr-o localitate din regiunea Iaroslav, si a trecut la cele vesnice in ziua de 21 martie 1949, la varsta de 84 de ani, fiind inmormantat in cimitirul din Virita. Acest sfant cuvios a ajuns cunoscut in toata lumea mai ales pentru darul inainte-cunoasterii si pentru profetiile sale, implinite la multi ani dupa moartea sa.

Virita este o localitate aflata la numai 60 de kilometri distanta de Sankt Petersburg, intr-un tinut deluros, cu paduri dese de conifere si o clima blanda. La mormantul Sfantului Serafim de Virita se aduna mii de pelerini, cautand binecuvantarea si mijlocirea lui inaintea bunului Dumnezeu.

Sfantul Serafim de Virita

Vasile Muraviev, dupa numele sau de mirean, s-a nascut in anul 1865, in localitatea Cheremovsky, din regiunea Iaroslav, Rusia. Parintii sai, Nicolae si Chiona, au primit de la Dumnezeu doi copii, un fiu, Vasile, si o fiica, Olga. Pe cand avea numai zece ani, cei doi copii au ramas orfani de tata, iar Vasile a trebuit sa devina sprijinul familiei sale. Astfel, pentru a-si ajuta material familia, tanarul Vasile a mers in Sankt Petersburg si s-a angajat ca ajutor, intr-o pravalie modesta. Banii pe care tanarul ii primea de pe urma muncii sale ii trimitea acasa, mamei si surorii lui.



Inca din aceasta perioada, Vasile a inceput sa simta dorinta puternica de a imbratisa viata monahala. Pentru a cunoaste voia lui Dumnezeu, tanarul a mers la Manastirea Sfantul Alexandru Nevski, din Sankt Petersburg, pentru a se spovedi si a lua sfat de la un parinte duhovnicesc. Acesta l-a indrumat pe tanar sa ramana in lume si sa se casatoreasca, iar mai tarziu, dupa ce isi va implini datoriile fata de copiii, sa mearga in manastire, impreuna cu sotia lui. Intorcandu-se spre casa, Vasile a hotarat sa implineasca intocmai cuvantul parintelui duhovnicesc.

In anul 1889, la varsta de 24 de ani, Vasile s-a casatorit cu o tanara numita Olga. Cei doi au primit de la Dumnezeu doi copii, un fiu, Nicolae, si o fiica, Olga. Dupa ce fiica lor a trecut la cele vesnice, Vasile si Olga au hotarat de comun acord sa nu se mai apropie trupeste, ci sa traiasca in curatie, asemenea monahilor.

Cunoscand deja tainele comertului, Vasile si-a randuit propria afacere, prelucrand si vanzand blanuri si haine din blana. In scurt timp, cei doi au adunat o insemnata avere. Insa, in numai cativa ani, cei doi soti nevoitori isi vor impartit aproape intreaga avere prin biserici si manastiri. In cele din urma, cand fiul lor a mai crescut, cei doi au luat calea manastirii.

Olga a mers in Manastirea Invierea Domnului, din Sankt Petersburg, unde, in anul 1919, a fost tunsa in monahism, primind numele Christina. Mai tarziu, in urma primirii schimei celei mari, fericita a fost numita Serafima. Ea a trecut la cele vesnice in anul 1945, dupa douazeci si sase de ani de vietuire monahala.



Vasile a imbratisat si el viata monahala, insa nu se stie in ce manastire. Se crede ca a fost tuns in monahism in Sfantul Munte Athos, in urma unui pelerinaj, insa acest lucru nu poate fi verificat. Se stie sigur ca, in anul 1927, vrednicul Vasile se afla deja in Manastirea Sfantul Alexandru Nevski, din Sankt Petersburg, unde slujea ca duhovnic. In urma primirii schimei celei mari, fericitul a fost numit Serafim. El a primit de la Dumnezeu mari daruri duhovnicesti, precum inainte-vederea si tamaduirea bolilor, pentru care tot mai multi credinciosi au inceput sa-l caute.

Sub conducerea bolsevicilor, crestinii din Rusia, dar mai ales slujitorii Sfintelor Altare, au inceput sa patimeasca. Astfel, in anul 1927, cand episcopul Alexei de Novgorod a venit la Sfantul Serafim, pentru a-l intreba in privinta unei plecari din Rusia, acesta din urma, mai inainte de a afla scopul venirii episcopului, i-a spus: "Multi slujitori pleaca acum din Rusia, insa tu nu ai de ce sa te temi, caci este nevoie de tine aici. Vei ajunge patriarh si vei sluji Biserica lui Hristos vreme de douazeci si cinci de ani."

Precum era de asteptat, Manastirea Sfantul Alexandru Nevski a inceput sa fie si ea prigonita, calugarii fiind arestati, chinuiti si trimisi prin lagarele de concentrare si munca silnica. Astfel, incepand cu anul 1929, in mai putin de cinci ani, Sfantul Serafim a fost arestat de peste zece ori. In lagarele prin care a fost purtat, sfantul si-a continuat slujirea duhovniceasca, intarindu-i sufleteste pe cei aflati in mari necazuri.



In anul 1933, dupa eliberare, Sfantul Serafim nu s-a mai intors in Sankt Petersburg, ci s-a asezat in Virita. Aceasta localitate, aflata la numai 60 de kilometri distanta de Sankt Petersburg, este asezata intr-un tinut deluros, cu paduri dese de conifere si o clima blanda. In decursul anilor petrecuti in lagarele comuniste, datorita lipsei hranei si chinurilor suferite, trupul cuviosului a capatat mai multe boli si slabiciuni. Astfel, padurile si clima blanda din Virita il vor mangaia mult pe Sfantul Serafim.



Biserica de lemn din Virita a fost construita in anul 1913, in cinstea icoanei Maicii Domnului din Kazan si a implinirii a trei sute de la aparitia dinastiei Romanov. Biserica mare avea doua Sfinte Altare, unul inchinat icoanei Maicii Domnului din Kazan, iar celalalt inchinat Sfantului Ierarh Nicolae. Biserica de jos era inchinata Sfantului Serafim de Sarov.

Precum lumina nu poate fi ascunsa sub obroc, insa, tot asa, Sfantul Serafim nu a putut ramane tainuit nici in padurile din Virita. Tot mai multi credinciosi au inceput sa-l caute pe sfant, fie pentru sfatuire, fie pentru Spovedanie, fie pentru tamaduirea bolilor. Oamenii il cercetau pe sfant mai ales in vremea noptii, spre a nu fi vazuti de autoritatile comuniste.

Pentru a impiedica lumea sa se mai adune in Virita, comunistii au hotarat sa-l aresteze din nou pe Sfantul Serafim. Cand doctorul a vazut bolile sfantului, insa, a obtinut amanarea arestarii. Mila lui Dumnezeu il ocrotea pe sfant. Pentru rugaciunile Sfantului Serafim, in iarna anului 1941, cand germanii au invadat regiunea si au ajuns in Virita, ei nu au atacat locul si nu au luat prizonieri. In luna ianuarie a anului 1941, insa, fiul sfantului, numit Nicolae, a fost arestat de comunisti si impuscat.



In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, intre anii 1939-1945, Sfantul Serafim de Virita a repetat nevointa Cuviosului Serafim de Sarov. Astfel, pe o piatra mare, care se afla in gradina, inaintea unei icoane a Sfantului Serafim de Sarov, sfantul s-a rugat zilnic, pentru izbavirea Rusiei. Pe atunci avea 76 de ani. Fiind slabit de bolile trupesti, fericitul era adus la piatra de un ucenic si, indiferent de caldura sau frigul de afara, el se ruga vreme de cateva ceasuri.

In primavara anului 1949, la varsta de aproape 84 de ani, din pricina nevointelor duhovnicesti si a slabiciunii trupului, Sfantul Serafim de Virita a ajuns sa nu se mai poata ridica din pat. Chiar si asa, el nu a incetat a-i primi la sine pe cei care-l cautau pentru folos duhovnicesc.

Mai inainte de trecerea sa la cele vesnice, Maica Domnului i-a aparut in vedenie Sfantului Serafim si l-a indemnat sa se impartaseasca zilnic. Pentru aceasta, un preot a inceput sa-i aduca Sfintele Taine in fiecare zi, la doua ceasuri dupa miezul noptii. Odata, preotul a intarziat, iar cand a ajuns la Sfantul Serafim, acesta avea chipul scaldat in lumina. Cerandu-si iertare pentru intarziere, sfantul i-a spus preotului ca ingerii au venit la ora potrivita si l-au impartasit.

Cu doua saptamani mai inainte de a trece la cele vesnice, Sfantul Serafim l-a trimis pe preot in Moscova, spre a-l instiinta pe patriarh despre apropiata sa adormire. Patriarh era tocmai episcopul Alexei de Novgorod, care, in anul 1927, il cercetase pe Sfantul Serafim si fusese instiintat ca va ajunge patriarh si va sluji Biserica vreme de douazeci si cinci de ani. Acesta din urma va adormi in Domnul in anul 1970, dupa exact douazeci si cinci de ani de slujire.





Sfantul Serafim de Virita a adormit in Domnul in ziua de 21 martie (3 aprilie) 1949, la varsta de 84 de ani. Cu un ceas mai inainte de a pleca spre cele vesnice, Sfantul Serafim a dorit sa i se citeasca trei acatiste: Acatistul Maicii Domnului, Acatistul Sfantului Serafim de Sarov si Acatistul Sfantului Nicolae. El a fost inmormantat in cimitirul bisericii din Virita. In zilele de dupa inmormantarea sa, o mireasma placuta a umplut locul. Pelerinii au inceput indata sa se adune la mormantul sau si sa ia binecuvantare. Sfantul Serafim de Virita a fost canonizat de Biserica Ortodoxa in vara anului 2000 si a fost asezat in calendar in ziua de 21 martie.

Cuvant duhovnicesc despre hrana - Sfantul Serafim de Virita

"Cat de des ne imbolnavim numai din aceea ca nu ne rugam inainte de masa si nu chemam binecuvantarea lui Dumnezeu asupra mancarii. Inainte, oamenii faceau toate cu rugaciunea pe buze: cand arau se rugau, de asemenea si semanatul si secerisul granelor il faceau tot cu rugaciune. Acum noi nu mai cunoastem ce fel de oameni au pregatit ceea ce noi mancam, fiindca de multe ori alimentele sunt pregatite cu vorbe de hula, cu batjocura si blasfemie. De aceea, neaparat trebuie sa stropim hrana cu aghiasma de la Boboteaza, deoarece ea sfinteste totul si se poate manca ceea ce am pregatit, fara sa ne tulburam.

Tot ceea ce mancam noi este darul lui Dumnezeu pentru noi, oamenii; prin mancarea pe care o mancam, toata natura si lumea ingereasca slujeste omului. Pentru aceasta, inainte de masa trebuie sa ne rugam in mod deosebit. Cu adevarat ingerii sunt cu noi la masa cand noi mancam din mancare cu rugaciune si multumire."

Profetie despre viitorul lumii - Sfantul Serafim de Virita

"Va veni vremea cand Rusia va fi sfasiata in bucati. La inceput, o vor imparti, iar apoi vor incepe sa jefuiasca bogatiile ei. Occidentul va concura in toate felurile posibile la distrugerea ei si va da partea ei rasariteana, pana la o vreme, in stapanirea Chinei. Extremul Orient il vor acapara in mainile lor japonezii, iar Siberia o vor lua chinezii, care vor veni in Rusia; se vor face casatorii mixte, iar in final, prin viclenie si perfidie, vor lua teritoriul Siberiei, pana la Urali. Cand China va voi sa treaca mai departe, Occidentul se va opune si nu va permite.

Multe tari se vor intoarce impotriva Rusiei, dar ea va rezista, pierzand o mare parte din pamanturile sale. Acesta este razboiul despre care spune Sfanta Scriptura si proorocii ca va deveni pricina pentru unirea intregii omeniri. Oamenii vor intelege ca nu se poate trai asa pe mai departe, fiindca tot ce este viu va pieri, si vor alege un guvern unic, care va fi antecamera imparatiei lui Antihrist. Apoi vor incepe prigoanele asupra crestinilor; cand, in adancul Rusiei, vor iesi primele esaloane din orase trebuie sa se grabeasca cineva sa iasa intre primii, caci multi dintre cei ce vor ramane vor pieri."

Teodor Danalache

Am uitat sa ne mai rugam????

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...
sursa
Duhul lumii si slujitorii lui- cele 8 duhuri ale rautatii-


Spiritualitatea ortodoxa, prin parintii ei duhovnicesti, vorbeste despre 8 patimi, ganduri sau duhuri ale rautatii, prin care duhurile rele pot patrunde in sufletul nostru si il pot dezorganiza.Cunoscandu-le si demascandu-le, avem mai mari sanse de a lupta impotriva lor si de a le invinge.
Sfantul Ioan Casian, spune: " 8 sunt principalele vicii, care otravesc neamul omenesc, si anume: primul este lacomia la mancare, ceea ce inseamna imbuibarea stomacului;al doilea, desfranarea ;al treileaarghilofilia, adica lacomia sau dragostea ptr bani;al patrulea, mania; al cincilea, tristetea; al saselea, lenea, adica nelinistea si lehamitea inimii; al saptelea,desertaciunea, adica vanitatea sauslava desarta;al optelea, trufia (mandria);
Iata pe scurt descrierea celor 8 patimi sau duhuri ale rautatii:
Lacomia pantecelui,lacomia la mancare sau imbuibarea stomacului care se manifesta printr-o grija exagerata fata de hranirea sufletului.Ea are 3 forme: mancarea inainte de ora de masa, lacomia la orice fel de mancare; grija de a manca mancaruri alese si special gatite.Ca remediu impotriva acestei patimi SF. Ioan Casian ne recomanda:sa asteptam timpul stabilit ptr incetarea postului, hrana sa fie cumpatata si sa ne multumim cu orice fel de mancare, chiar si din cele mai ieftine si sarace.
Desfranarea sau curvia are o lucrare patimasa sau variata: ca relatie trupeasca intre sexe opuse in afara cununiei religioase; relatii exagerate fara respectarea perioadelor de post si fara finalitatea de a naste copii, relatii impotriva firii intre acelasi sex, vorbele , glumele, cuvintele usuratice, triviale si necumpatate, care constituie aluzii la desfranare.
Ea este o patima foarte violenta, loveste napraznic si napastuseste cu putere si exercita o presiune atat de puternica, incat f multi sunt cei care cedeaza, satisfacandu-o sau cu ajutorul altuia.Presa si televiziunea, anturajul si prietenii constituie tot atatea cazuri de instigare si incurajare a ei.Curatia si fecioria sunt considerate anacronice, in favoarea experientei sexuale cat mai bogate, a relatiilor libertine, care conduc in mod gresit de intelegere a iubirii si la pacate din cele mai grave, culminand intr-o gama larga de perversiuni fizice si mintale si mai ales in pruncucidere.
Ca remediu, ascetii Bisericii ortodoxe ne recomanda sa ne curatim mai intai gandurile si trairile interioare.
Iubirea de arginti, lacomia sau dragostea ptr bani, patima de bani, zgarcenia-este goana exagerata si preocuparea patimasa de obtinere a unor bunuri materiale ptr strictul necesar...Cazele iubirii de arginti sunt: lancezeala unei minti bolnave si amortite.De aceasta boala pot suferi atat cei care au bani, cat si cei care nu au , la acestia manifestandu-se cat mai violent.Insotitoarele ii sunt: minciuna,inselaciunea, furturile,juramitele strambe, marturii false, violenta....
Izbavirea de aceasta patima este atunci cand din sufletul nostru a disparut chiar si dorinta dupa bani.....
Mania, se manifesta prin ucidere, lovirea, infurierea, strigarea la alta persoana sau orice atitudine nascuta din violenta, fata de acesta. exista si o manie mantuitoare fata de pacatele noastre, patimile si viata noastra pacatoasa. Sfntul Ioan Casian vorbeste despre 3 feluri de manie: unul care este inlauntrul nostru si care in greceste se numeste thimos, altul care se manifesta in vorbe si fapte- orgi. Al treilea care fierbe si pastreaza vreme indelungata -mninis.
Tamaduirea- cand nuu ne vom mai mania in nici un chip atat ptr cauze drepte cat si pentru cauze nedrepte.
Tristetea sau angosa pe care o provoaca lumea patimasa, este datorata uniui lucru dorit, frica, deznadejdea, tinerea de minte a raului.Insa tristetea cea" rea" are drept cauze o manie anterioara datorata pierderii vreunui castig; neimplinirea vreunei pofte sau dobandirea vreunui castig sperat, o jignire sau vreo tulburare provocata de altii, ispita vrajmasului.Tristetea este o boala spirituala care zguduie din temelii mintea celui atins de ea si o cufunda in grea deznadejde.Efectele ultime ale intristarii sunt deznadejdea, disperarea si sinuciderea, pacate impotriva Duhului Sfant.Boala sufleteasca poate fi astazi mai mult decat oricand, la ea acasa. Omul zilelor noastre este tot mai tulburat, mai framantat, mai zbuciumat, este asaltat de probleme tot mai multe si mai grele si , neavand o credinta puternica, este tot mai expus tot mai vulnerabil.
Lenea, trandavia, nelinistrea, descurajarea, dezgustul sau lehamitea.Cel ce sufera de aceasta boala, urmareste in toate numai placerea personal, se indreptateste numai pe sine.Tot ceea ce il inconjora nu are valoare decat daca ii poate fi lui de vreun folos si chiar si aceasta valoare paleste in fata calitatilor pe care el si le atribuie singur.
Trandavia este partea irascibila a sufletului. De aceea, lupta impotriva ei presupune un efort permanent de veghere al tuturor miscarilor sufletesti, a tuturor trairilor si gandurilor noastre.Iar cea mai buna metoda de paza a inimii si a mintii, este rugaciunea, meditatia la cele spirituale, lecturi duhovnicesti...
Slava desarta.Din categoria celor 8 duhuri ale rautatii, ultimele doua - slava desarta si mandria- constituie in acest peisaj grotesc al raului, un cadru aparte, deoarece sunt cu mult mai perfide si viclene decat precedesoarele lor. Lupta impotriva acestora este cu mult mai dificila. Acestea sunt si cresc in sufletul nostru , sunt alimentate si intretinute de iubirea de sine. Slava desarta reprezinta forma de debut a mandriei, ea este samburele, iar mandria este fructul copt.Inceputul acestui comportament idolatru il constituie " dispretuirea aproapelui", vestirea nerusinata a ostenelilor proprii, lauda de sine in inima, ura [i]mustrarii"[/i], iar ca o incununare a manifestarilor lui- falirea cu ravna sa.Iubitorul de slava desarta isi inalta in mintea sa patimasa, incetul cu incetul, propriul sau cult, isi edifica propriul sau idol, in care se regaseste pe sine si in care se contempla pe sine.
Mandria sau trufia este supraestimarea noastra si dispretuirea semenilor, nesupunere, invidie, clevetire, blasfemie.
Sf. Ioan Scararul spune ca mandria este" tagaduirea lui Dumnezeu, nascocirea dracilor, dispretuirea oamenilor, maica osandirii aproapelui, nepoata laudelor, semnul nerodirii duhovnicesti, indepartarea ajutorului lui dumnezeu, inaintemergatoarea iesirii din minti, pricinuitoarea caderii in pacate, luarea in stapanire de diavoli,, izvor al maniei, usa fatarniciei, cauza nemilostivirii, pazitoarea pacatelor, contabila amarnica a greselilor altora, judecarea oamenilor, potrivnica lui Dumnezeu, radacina hulei.

Parintele Ioan de la Rarau- " Duhul lumesc"Duhul lumii si slujitorii lui- cele 8 duhuri ale rautatii-

Ne putem ruga singuri acasa, facand abstractie de Sfanta Liturghie? – Arhim. Arsenie Papacioc

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si. Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesli oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata". Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

”- Care este raportul intre rugaciunea personala, intima si rugaciunea Liturgica? Ne putem ruga singuri acasa, facand abstractie de Sfanta Liturghie?
-Parintele Arsenie: Dumneavoastra faceti o confuzie, sa stiti… Rugaciunea Liturgica nu se poate compara cu nici o alta rugaciune. Sfanta Liturghie este Jerfa fara de sange pe care o face Hristos.
Nu poate exprima mintea omeneasca valoarea si folosele Sfintei Liturghii macar in parte.
Domnul Iisus Dumnezeu este de fata in Sfantul Altar. Si daca ar fi cu putinta sa se vada cerurile deschise, nu s-ar putea vedea nimic mai mult de cum este in Sfantul Altar, la Sfanta Liturghie. Ca: ”Tu esti cele ce aduci, Cel ce te aduci, Cel ce primesti si Cel ce imparti, Hristoase Dumnezeul nostru!” (Rugaciunea preotului in timpul cantarii Heruvicului)
Iata o taina nepatrunsa de mintea omului: ca Domnul Hristos imprumuta preotului chipul, glasul si miscarea; ca repet, El este Cel ce savarseste dand omului, prin hirotonie, mai presus de fire, bogatia harului preotiei, savarsindu-se astfel marile prefaceri ale painii si vinului in Trupul si Sangele Mantuitorului ca sa-l avem vazut (prin credinta) permanent in noi, sa ne impartasim cu Trupul si Sangele Lui, ”Ca cine nu va manca Trupul Meu si nu va bea Sangele Meu, nu va avea viata intru el” (Ioan 6, 23).
Iata folosul cel mai desavarsit: ca avand in toata fiinta ta pe Hristos Biruitorul, vei fi luminat si de temut pe tot drumul de mare raspundere, al mantuirii tale si al semenilor tai.
La Sfanta Liturghie primesti intr-un fel deosebit harul lui Dumnezeu, taria cea mare a crestinului, aprinzand lumina adevarului din om pentru viata si lupta impotriva puterilor intunericului.
Iata ca viata noastra este cu adevarat conditionata numai de aceasta mare Taina a Impartasirii cu Trupul si Sangele Domnului.
Aceasta Sfanta Liturghie, care se savarseste intr-un chip atat de nepatruns cu cinste, evlavie si binecuvantare, are randuite rugaciuni si prefaceri adanci pentru salvarea de la pieire a lumii intregi, vizand direct pe cei pomeniti pentru sanatate, luminare, frumusete si tarie nelimitata asupra duhurilor rele.
Este atat de necesar si de obligatoriu participarea la Sfanta Liturghie, mai mult decat ne sunt necesare lumina si aerul. Dumnezeu tine pamantul mai mult pentru Sfanta Liturghie ce se savarseste pe el. Liturghia este cea mai mare lucrare pe pamant si folosul dincolo de inchipuire al intregii creatii a lui Dumnezeu.

Iata, sunt preot de mai bine de jumatate de veac si nu pot nici astazi sa nu ma intreb ori de cate ori intru prin sfintele usi: cine sunt eu ca sa trec prin usile imparatesti?
Preotia este o foarte mare lucrare la Dumnezeu, nespus de mare. Preotul tine locul lui Dumnezeu pe pamant; Dumnezeu a creat doua lucruri extraordinare care nu mai pot fi depasite la o eventuala alta creatie: a creat o femeie distinsa care a nascut pe Dumnezeu; si a creat preotia care-l coboara pe Dumnezeu din cer si-L naste pe Sfanta Masa. Ce ziceti de lucrul acesta? Va dati seama? Sfantul Agnet pe Sfanta Masa, atunci cand facem Sfanta Liturghie. Altarul e plin de ingeri, căci Hristos e acolo!
Spun chiar rugaciunile: ”Stapane Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai asezat in ceruri cetele si ostile ingerilor… fa ca, impreuna cu intrarea noastra noastra, sa fie si intrarea sfintilor ingeri, care slujesc impreuna cu noi si impreuna slavesc bunatatea Ta.” (Rugaciunea intrarii cu Evanghelia)
M-a intrebat un student: ”Bine , Parinte, dar preotul ce-i?” Raspunde Hristos: ”Fara tine, preotule, nu pot sa fac lucrurile acestea!” Preotul e axa principala a Creatiei, a re-Creatiei, adica a nasterii lui Dumnezeu din paine si din vin. Va dati seama ce inseamna pentru un popor ca are Liturghie? Ce inseamna pentru un popor ca are Ortodoxie? Sunt foarte increzator, dar nu se poate fara Cruce. Lumea va veni odata la o unitate de vederi si va vedea cat de necesara a fost suferinta pe lume si mai ales la poporul roman, urmarindu-l de la nastere… Ni se cere prezenta in starea de jerfa si vom birui. Biruind tu, biruie tot neamul tau! Acesta este cuvantul care trebuie spus la tot romanul, la tot crestinul.” (Vesnicia ascunsa intr-o clipa – Arhim. Arsenie Papacioc)

Ne răspunde Dumnezeu la rugăciuni?

Ce putem face pentru ca Dumnezeu să ne asculte rugăciunile?

Cum să ne rugăm... în aşa fel încât să ne fie ascultate rugăciunile

Ai cunoscut vreodată pe cineva care să se încreadă în Dumnezeu din toată inima? Când nu credeam în Dumnezeu, aveam o prietenă bună care se ruga adesea lui Dumnezeu. Ei bine, în fiecare săptămână îmi spunea despre o dificultate sau un lucru din viaţa ei pe care îl încredinţa în grija lui Dumnezeu. Şi, invariabil, în fiecare săptămână eram martoră la un lucru neobişnuit făcut de Dumnezeu ca răspuns la rugăciunea ei din acea săptămână. Nici nu-ţi poţi închipui cât de greu îi este unui ateu să fie nevoit să constate acest lucru săptămână de săptămână! După o vreme, nu mai merge să argumentezi că totul este o „coincidenţă”...

Dar de ce îi asculta Dumnezeu rugăciunile prietenei mele? Motivul principal: fiindcă ea avea o relaţie cu El şi voia să facă voia Lui. Şi, într-adevăr, ea asculta ce îi spunea Dumnezeu. Considera că El are dreptul de a o îndruma în viaţă şi ea chiar se bucura că aşa stau lucrurile! De aceea atunci când se ruga în legătură cu diferite lucruri, făcea ceva firesc, dată fiind legătura ei cu Dumnezeu. Venea la Dumnezeu cu toată încrederea şi-I vorbea despre nevoile, despre îngrijorările ei şi despre orice altceva se întâmpla în viaţa ei. În plus, din ceea ce citise în Biblie, se convinsese că Dumnezeu dorea ca ea să se bizuie pe El în acest mod.

Mai exact, viaţa ei demonstra ceea ce spune versetul acesta din Sfânta Scriptură: „Îndrăzneala pe care o avem la El este că dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.”¹ „Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor...”²

Atunci cum se face că Dumnezeu nu ia aminte la rugăciunile tuturor oamenilor?

Poate deoarece nu toţi oamenii au o legătură personală cu El... Or fi ştiind ei că există Dumnezeu, poate chiar I se închină din când în când. Cât despre cei care nu par să primească niciodată răspuns la rugăciunile lor... probabil că lucrurile stau astfel din cauză că nu au o relaţie personală cu Dumnezeu şi, mai mult, niciodată nu au primit de la Dumnezeu iertarea completă pentru păcatele lor. Te întrebi ce legătură are una cu alta?! Îţi explic imediat. „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!”³

Este destul de normal să simţim această despărţire de Dumnezeu. Ce se întâmplă de obicei când oamenii încep să-L roage ceva pe Dumnezeu? Îşi încep rugăciunea astfel: „Doamne, am mare nevoie să mă ajuţi cu problema asta...” Apoi fac o pauză şi reiau: „Sunt conştient de faptul că nu sunt o persoană perfectă... că, de fapt, nu am nici un drept să Te rog acest lucru...” Iată, oamenii îşi dau seama că sunt păcătoşi... şi îşi mai dau seama că nu doar ei îşi dau seama de acest lucru, ci şi Dumnezeu! Şi atunci se gândesc: „Hei, pe cine caut eu să păcălesc?” Însă ceea ce s-ar putea să nu ştie ei... este cum pot primi de la Dumnezeu iertarea pentru toate păcatele. E posibil să nu ştie că pot începe o relaţie cu Dumnezeu şi că atunci Dumnezeu îi va auzi... Va lua aminte la rugăciunile lor.

Pe ce se bizuie rugăciunile noastre?

Mai întâi trebuie să ai o relaţie cu Dumnezeu. Închipuie-ţi că un student se duce la rectorul universităţii sale (pe care nici nu-l cunoaşte, de altfel) şi îl roagă să îl gireze pentru un împrumut bancar. Ce şanse de reuşită ar avea? ZERO. (Bine, pornim de la premiza că rectorul nu este un iresponsabil!) Dar dacă fiica rectorului şi-ar ruga tatăl s-o gireze pentru un împrumut bancar, totul s-ar rezolva. De ce? Fiindcă se cunosc şi, mai mult chiar, au o relaţie. Relaţiile pe care le avem cu ceilalţi schimbă totul.

Cum stau lucrurile cu Dumnezeu? Ei bine, când persoana respectivă este un copil al lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu o cunoaşte şi ia aminte la rugăciunile sale. Iisus a spus: „Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele şi ele Mă cunosc pe Mine... Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.”⁴

Aşadar, Îl cunoşti pe Dumnezeu cu adevărat? Dar El te cunoaşte? Ai o relaţie cu El, care să îţi garanteze că ia aminte la rugăciunile tale? Sau pentru tine Dumnezeu este departe; există mai degrabă la nivel teoretic decât practic? Dacă Dumnezeu este departe de tine sau dacă nu eşti sigur(ă) că Îl cunoşti, citeşte aici cum poţi începe o relaţie cu El chiar acum: Cunoaşterea personală a lui Dumnezeu.

Precis îmi va asculta Dumnezeu rugăciunea?

Iisus Hristos le face o ofertă extrem de generoasă acelora care Îl cunosc cu adevărat şi se bizuie pe El: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.”⁵ Sintagmele „a rămâne” în El şi „dacă rămân în voi cuvintele Mele” înseamnă să ne ducem viaţa luându-L şi pe El în calcul, bizuindu-ne pe El, ascultând ce are să ne spună. Atunci putem să-L rugăm orice dorim. Iată o altă condiţie: „Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.”⁶ Dumnezeu ne ascultă rugăciunile potrivit voii Sale (şi pe măsura înţelepciunii, a sfinţeniei Sale, a dragostei pe care ne-o poartă etc.).

Ştii care este punctul în care ne împotmolim? Când ne închipuim că ştim ce vrea Dumnezeu... fiindcă nouă ni se pare că un anumit lucru este foarte firesc! Noi presupunem că la fiecare rugăciune este doar un singur „răspuns” potrivit, gândindu-ne desigur că ACELA este cel dorit de Dumnezeu. Şi atunci lucrurile se complică. Noi, oamenii, nu suntem stâpâni pe timp şi nu ştim toate lucrurile. Noi deţinem doar anumite informaţii despre o situaţie şi despre efectele din viitor pe care o anumită acţiune le va avea asupra situaţiei respective. Dar Dumnezeu ne înţelege pe deplin situaţia. Numai El ştie ce efect va avea o anumită acţiune asupra vieţii noastre sau în mersul istoriei. Iar scopurile Sale s-ar putea să depăşească cu mult ideile noastre cele mai îndrăzneţe. Prin urmare, Dumnezeu nu Se va apuca să facă ceva pur şi simplu fiindcă am ajuns noi la concluzia că asta trebuie să vrea.

Ce doreşte Dumnezeu să facă pentru noi?

Aş putea umple pagini întregi cu intenţiile lui Dumnezeu în ceea ce ne priveşte. Toată Biblia ne descrie ce fel de relaţie doreşte Dumnezeu să aibă cu noi şi ce fel de viaţă vrea să ne dăruiască. Iată mai jos doar câteva exemple:

„Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El!”⁷ Ai auzit? „Domnul aşteaptă să Se milostivească de tine.” „Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite... El este un scut pentru toţi cei ce aleargă la El.”⁸ Domnul iubeşte pe cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui.”⁹

Şi totuşi, cea mai mare dovadă de dragoste şi de devotament pe care ne-a arătat-o Dumnezeu este aceasta, descrisă de Iisus: „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi”¹⁰ - adică exact ceea ce a făcut Isus pentru noi. Şi atunci: „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?”¹¹

De ce unele rugăciuni nu sunt „ascultate”?

Unii oameni se îmbolnăvesc şi chiar mor; alţii au probleme financiare; alţii se pot confrunta cu diferite alte dificultăţi. Ce se poate face atunci?

Dumnezeu ne spune să ne lăsăm grijile în seama Sa. Chiar şi când o situaţie rămâne apăsătoare: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.”¹²Chiar dacă situaţia pare scăpată de sub control, totuşi nu este... Chiar atunci când lumea întreagă pare să se prăbuşească, Dumnezeu ne poate ajuta să rămânem în picioare. În acele clipe omul poate fi foarte recunoscător că Îl cunoaşte pe Dumnezeu.

„Domnul este aproape. Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Iisus.”¹³ Soluţiile, rezolvările pe care le poate găsi Dumnezeu la problema respectivă depăşesc cu mult tot ce am crede noi că este cu putinţă. Probabil că orice persoană care-L urmează cu adevărat pe Hristos ar putea da exemple de acest gen din viaţa sa. Însă chiar dacă situaţia nu se îmbunătăţeşte, în ciuda problemelor cu care ne confruntăm, Dumnezeu ne poate da pace. Iisus Hristos a spus: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”¹⁴

În această clipă (când situaţia este încă încâlcită), Dumnezeu ne cere să ne încredem în El în continuare - să „umblăm prin credinţă, nu prin vedere”, după cum spune Biblia. Dar nu este vorba de credinţă oarbă. Ci este vorba că ne bizuim pe caracterul lui Dumnezeu. Maşina care merge pe un pod solid se sprijină în totalitate pe soliditatea podului; nu contează ce crede şoferul, ce gândeşte sau ce discută cu pasagerul de lângă el. Maşina ajunge în siguranţă la celălalt capăt al podului datorită solidităţii podului, în care şoferul a ales să creadă de la bun început.

În mod asemănător Dumnezeu ne cere să ne încredem în integritatea şi în caracterul Său... în îndurarea, în dragostea, în înţelepciunea Sa. El spune: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea.”¹⁵ „Popoare, în orice vreme, încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru.”¹⁶

În concluzie... Cum să ne rugăm

Dumnezeu ascultă rugăciunile copiilor Săi (adică ale acelora care L-au primit în viaţa lor şi caută să-L urmeze). El ne roagă să aducem în rugăciune orice ne preocupă şi El se va ocupa de problema respectivă cât mai bine, potrivit voii Sale. Când ne confruntăm cu dificultăţi, trebuie să ne aruncăm îngrijorările asupra Sa şi vom primi pace de la El, în ciuda situaţiei neprielnice. Credinţa şi nădejdea noastră se bizuie pe caracterul lui Dumnezeu: cu cât Îl cunoaştem mai bine, cu atât ne putem încrede mai mult în El.

Dacă doreşti detalii despre caracterul lui Dumnezeu, te rog să citeşti articolul „Cine este Dumnezeu?” sau alte articole de pe acest site. Motivul pentru care ne rugăm este acela că ne încredem în caracterul lui Dumnezeu. Iar prima rugăciune la care ia aminte Dumnezeu este rugăciunea prin care începi o relaţie cu El.

Articol de Marilyn Adamson


http://www.everystudent.ro/a/rugaciuni.html?gclid=CPL1wK63l7ECFYXP3wod3luhgw

Cele sapte trepte ale Rugaciunii – Arhim. Cleopa Ilie

De fapt ce este rugăciunea? Rugăciunea este o vorbire  a omului cu Dumnezeu, cine se roagă vorbeste cu Dumnezeu, cu sfinţii, cu îngerii, cu Maica Domnului, de fapt, omul îşi înalţă mintea catre Dumnezeu, pentru a se umple de bunătaţile divine. S-a făcut un concurs: Care este cel cel mai înalt om din lume, şi a cîştigat cel ce a spus, că omul cel mai înalt este omul care prinde cerul cu mîinile sale în rugaciune şi asa este ! Care este cea mai mare faptă bună din lume ? RUGĂCIUNEA este fapta cea mai mare a lumii, căci ea este cauza tuturor bunătăţilor din lume. Sfinţii au ajuns sfinţi prin rugăciune, noi îi putem imita. Blaise Pascal spunea că, “Omul este cea mai mare fiinţă din lume, cînd ? Cînd stă în genunchi şi se roaga Creatorului său, atunci întrece tot universul”.
Rugăciunea este urcare şi aceasta urcare se face pe 7 trepte, pînă se ajunge la cer. Auzim pe Sfîntul Apostol Pavel zicînd: “Aduceţi Domnului roada buzelor voastre”, “Rugaţi-vă neîncetat !”, “Faceţi cereri, mulţumiri”, iar Psalmistul striga: “Doamne, auzi rugăciunea mea, să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămîia înaintea Ta !”, “Bine voi cuvînta pe Domnul, pururea lauda Lui în gura mea”. Omul trebuie să ia aminte că de are numai rugăciunea buzelor, încă nu se roagă. Să nu se încreada cineva în cantitatea rugăciunii, am facut o căruţă de Psaltiri, de Paraclise, căci rugăciunea cantitativă îl hrăneşte numai pe fariseul nostru cel dinlăuntru. Iată cele 7 trepte ale rugăciunii:

1. RUGĂCIUNEA LIMBII a gurii, a glasului, aceasta este treapta cea dintîi. Aceasta este folositoare întru puţin, dacă va merge în sus spre cer, urcînd şi celelalte trepte. Rugîndu-te mult te obişnuieşti cu rugăciunea şi începe să-ţi placă această rugăciune, simţi dulceata ei. Acesta este treapta cea mai de jos, dar fără de aceasta nu se poate urca pe a doua.
2. RUGĂCIUNEA MINŢII aceasta o numesc Sfinţii Părinţi, rugăciune cu un picior, sau zbor cu o aripă, pasăre cu o aripă. Cînd eu zic: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul !” zic cu limba, dar înteleg şi cu mintea, deja aceasta rugăciune a trecut în faza a doua. Mintea mea se gîndeste la cele ce zice gura. Aceasta este o treaptă superioară celei dintîi, căci zice Apostolul Pavel: “Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cînta cu duhul, dar voi cînta şi cu mintea” ( I Corinteni 14, 15 ). “Dar, în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ pe altii decît zece mii de cuvinte în limbi”( I Corinteni 14, 19). Deci, Sfîntul Pavel insistă pentru rugăciunea cu mintea, mintea cînd se roagă trebuie să fie la Dumnezeu, căci multe valuri o tulbură prin draci, atunci cînd se roagă.
3. RUGĂCIUNEA INIMII În rugăciune, cînd se uneşte mintea cu inima, atunci întîlneşti cîteva piedici. Mintea este centrul fiinţei umane. Un călugar i-a zis unui duhovnic, cum că el a învăţat rugăciunea cu mintea, dar în inima nu are pace, călugărul a zis, adică duhovnicul către ucenic: “Dă-te jos din cap, că acolo este iarmaroc (Tîrg). Vrei să ai pace cîtă vreme eşti cu rugăciunea minţii? Cîtă vreme eşti cu rugăciunea minţii eşti într-un tîrg de gînduri, mintea aleargă cînd la Dumnezeu, cînd la materie, dar dă-te jos acolo în inimă”. Spune Sfîntul Simeon Noul Teolog că, în nimic nu poţi ascunde mintea afără numai de inimă acolo este cămara ei lăsată de Mîntuitorul. Cînd auzi pe Mîntuitorul în Evanghelie: “Cînd te rogi, intră în cămara ta, încuie uşa ta, roagă-te Tatălui tău în ascuns şi Tatăl tău care vede în ascuns îţi va răsplăti ţie la arătare”. Cămara minţii este inima. Cînd vrei să intri în cămara inimii, cu mintea, zice Sfîntul Ioan Scărarul, ai de INCUIAT TREI UŞI ŞI 2 VĂMI AI PÎNĂ ACOLO. Cele două vămi sunt IMAGINAŢIA şi INCHIPUIREA. Haide să stau la rugăciune într-o poziţie, căci Dumnezeu nu caută la poziţie, poţi să stai şi culcat. Sfîntul Grigorie Sinaitul zice:”De eşti bolnav şi bătrîn, culcă-te şi roagă-te, sau pe scaun, cum poţi, căci Dumnezeu stie neputinţa ta”. Dumnezeu caută numai poziţia minţii şi a inimii. Cînd eşti sănătos stai cum se cuvine, iar bolnav, cum poţi. Stau la rugăciune şi vreau să-mi concentrez atenţia spre inimă. Prima vamă unde se întîlnesc dracii cu mintea mea este IMAGINAŢIA, închipuirea sau fantezia. Ori ţi-ai închipuit un lucru bun, ori un lucru rău, toate imaginaţiile n-au ce căuta în timpul rugăciunii. Legea cea mai scurtă a rugăciunii acesteia este, să nu-ţi închipui nimic în vremea rugăciunii. Pentru ce ? PENTRU CĂ MINTEA LUI HRISTOS N-A AVUT IMAGINAŢIE, toţi sfinţii o spun aceasta. Cînd vine Hristos, Noul Adam, să-l restaureze pe cel vechi vine exact cum a fost Adam mai înainte de cădere. Adam înainte de cădere n-a avut imaginaţie, după dumnezeiescul Maxim, care zice: “Ia seama că atunci cînd Adam a căzut în imaginaţie, a cazut în închipuire”. Dumnezeu i-a spus sa nu mănînce de acolo, iar diavolul i-a zis, cînd vei mînca din pom ţi se vor deschide ochii şi vei cunoaşte, vei fi ca Dumnezeu şi mîncînd a căzut tot neamul omenesc. Prin ce ? Prin IMAGINAŢIE. Cine a căzut mai întîi prin imaginaţie? Tocmai diavolul, căci la Isaia 14, 14 citim: “Tu ai zis în gîndul tău: Deasupra norilor mă voi sui, mă voi sui peste munţii cei de miazănoapte, care sunt în ceruri, care sunt deasupra tuturor stelelor cerului, voi pune scaunul meu şi voi fi asemenea celui Preaînalt”. Iată închipuirea diavolului. Şi tot Isaia îi zice: “Cum ai căzut din cer tu stea de dimineaţă, te-ai făcut locaş a toată urîciunea şi a tot duhul necurat!”. Omul era centrul tuturor zidirilor, înger amestecat cu om, dar şi pe el l-a aruncat în închipuire diavolul. Omul era un Dumnezeu după dar. Noul Adam, Hristos, cînd vine, nu vine în minte cu imaginaţie, căci aceasta a fost patimă la Adam, care a intrat în sufletul lui. Dumnezeu nu l-a făcut pe om cu imaginaţie, ci era ca şi pruncii cei nevinovaţi. Adam a intrat în fire prin închipuire, de a fi întocmai cu Dumnezeu, şi cînd şi-a închipuit aceasta a şi căzut.
De aceea, cînd vrei să te rogi, fiindcă Hristos vine cu o minte fără imaginaţie, Hristos vrea să-l refacă pe Adam în starea cea dintîi, fără imaginaţie, aşa şi tu te roagă fără vreo imaginaţie. De aceea, în vremea rugăciunii imaginaţiile ne dau război. S-o luăm mai practic: Stai la rugăciune, ba iţi mai aduci aminte de faţa celui ce te-a supărat, ca să te sfădeşti cu el, ba faţa celui care l-ai iubit cu patimă, ba slava deşartă, ba să mă duc la tîrg, ba am de cumpărat, ba să fac cutare, aceasta nu mai este rugăciune, dracii în acea clipă rîd de noi cu gura pîna la urechi, aceasta nu este rugăciune. Cînd noi stăm la rugăciune, ca nişte chip cioplit de creştini şi în noi nu mai este rugăciune, ci împrăştiere, acum rîd dracii de noi că mintea noastră nu a coborît în inimă. Locul unde trebuie să se ascundă mintea este inima, acolo îl ai pe Hristos de la Botez. Acolo se întîlneşte mirele cu mireasa, sufletul nostru cu Hristos. Ce spune Sfîntul Apostol: “V-am logodit pe voi mireasa, unui Mire fără de moarte şi tare îmi este frică de voi să nu se poticnească inimile voastre”. Cînd zice să intri în cămara ta, cămara minţii este inimă, zic toţi Sfinţii Părinţi, dracii stiu aceasta, că, dacă a ajuns mintea să se pogoare în inimă îi arde foarte tare. Ai văzut cît de frumos spune stareţul Vasile de la Poiana Mărului, de cel care a căzut neajungînd cu mintea în inimă. Lucrarea inimii nu-i o lucrare grea, nu trebuie săptămîni, într-o clipă ţi-ai pus în gînd, însă nu-ţi închipui nimic.
Să ai în minte prezenţa lui Dumnezeu, că este de faţă, în inimă setea după El şi pe limbă, “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” Dar în acest timp să nu-ţi închipui nimic, că Dumnezeu nu cade sub închipuiri, că de ar cădea sub închipuiri n-ar mai fi Dumnezeu. Deci, VAMA I  este IMAGINAŢIA, prin ea se trece aşa, să nu-ţi închipui nimic, nici bune nici rele. Dracii văzînd că mintea a trecut ca fulgerul pe lîngă această vamă o aşteaptă pe minte la poarta inimii. Aici la poarta inimii o aşteaptă cu VAMA RAŢIUNII, aceasta este mai grea decît cea a imaginaţiei. Noi n-avem voie sa ne coborîm în inimă nici cu raţiunea. Aici la vama raţiunii, care este poarta inimii, DRACII TEOLOGI, pe care-i numeşte Sfîntul Macarie DRACII ARHICONI, care stiu pe de rost toate Scripturile, TEOLOGII IADULUI şi FILOZOFII ÎNTUNERICULUI, o opresc pe mintea noastră cu raţiunile lui Dumnezeu. Cum este aceasta ?
Eu stau la rugăciune în genunchi, sau în picioare, sau pe scaun de 2 palme de mic şi o palmă de lung şi o palmă de lat, în poziţia cerşetorului, pentru a putea învăţa rugăciunea mai repede. Stau la rugăciune şi deodată văd că apare în mintea mea aceste cuvinte: “Ridicat-ai la mare caii tăi, tulburînd ape multe” din Cîntarea a doua a lui Moise. Cum au apărut aceste cuvinte îţi pui întrebarea ? Cine sunt caii, ce sunt apele cele multe şi care este marea ? Caii sunt Apostolii – după Sfîntul Vasile cel Mare – care au tulburat toată lumea, apele cele multe sunt popoarele, iar marea este toată lumea. De văd dracii că-ţi place aceasta, îţi aduc altă raţiune mai mare: “Lipsit-au de la mîncare oile, cînd nu vor fi boii lîngă iesle”. “au doară de boi se îngrijeşte Dumnezeu?” zice Apostolul. Cine sunt boii? Care sunt oile? Care este ieslea? Boii raţionali sunt mai mari ca oile, ei sunt Biserica Povăţuitoare: Patriarhii, mitropoliţii, episcopii, preoţii, diaconii. Oile cuvîntătoare sunt poporul de jos, Biserica ascultătoare, căci din Biserică se hrănesc cu Prea Curatele Taine, atît  Biserica cea Povăţuitoare, ierarhii, cît şi cea ascultătoare, poporul. Duhul Sfînt zice: “Lipsit-au de la mîncare oile, că nu vor mai fi boii lîngă iesle” atunci nu vor avea ce mînca oile din Biserică, cînd nu vor mai fi preoţi şi episcopi, care să-i hrănească cu Tainele. Aduc dracii apoi altă raţiune: “Munţii au săltat ca berbecii şi dealurile ca mieii oilor”. Munţii sunt oamenii desăvîrşiţi în lucrările Duhului Sfînt şi în rugăciune, că ei au săltarea inimii lor. Extazul şi unirea lor cu Dumnezeu, ajungînd uneori chiar să vrea să se despartă de trup. Dealurile ca mieii oilor sunt cei de pe treapta a doua a urcuşului duhovnicesc, ei n-au aşa de mare putere ca şi cei desăvîrşiţi, ci mai puţină. De vede diavolul că-ţi plac acestea îţi aduce bunăoară din Psaltire: “Văile vor înmulţi grîul” cînd sufletul se coboară în văile smereniei, atunci se înmulţeşte grîul faptelor bune. Că nu rodeşte sufletul fără de smerenie. De primeşte aceste raţiuni dracii rîd de ea cu gura pînă la urechi. Ei rîd, pentru că acestea n-au ce căuta în rugăciunea minţii, ci numai în lucrările minţii, acestea sunt bune altădată, dar nu acum cînd te rogi. Altele sunt lucrările minţii şi alta este rugăciunea minţii. Aceste cugetări şi raţiuni duhovniceşti sunt bune ca lucrări, dar cînd ai să te rogi şi să vorbeşti cu Iisus Hristos, dracii teologi te asaltează, văzînd că te complaci în aceste raţiuni, care nu sunt rugăciune. Zice Sfîntul Ioan Gură de Aur: “Cînd te rogi, nu teologhisi, că eşti batjocorît de draci!” Cui filozofez eu, dacă stau înaintea Minţii Celei negrăite, care este izvorul tuturor filozofiilor. Trebuie să bag mintea în inimă. Şi la acestă vamă a raţiunii, care este poarta inimii, nu primi acolo nici o raţiune duhovnicească din Scripturi, nici tîlcuirea ei, cînd te-ai pus sa te rogi. Să ne pogorîm cu o singură raţiune, cu “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul !” cu aceasta singură ai să poţi ajunge în inimă. Oare este vreun semn simţit că s-a unit mintea cu inima ?
Spune, Sfîntul Serafim de Sarov: “Cînd s-a unit mintea cu inima, cînd s-a pogorît mintea în inimă, primul semn este acesta: APARE UN CUI DE FOC ÎN MIJLOCUL INIMII iar cuiul de foc şi la bărbat şi la femeie apare drept în centrul inimii”. Acesta este primul semn că sa pogorît mintea în inimă. Pe urmă se încălzeşte inima toată, se încălzesc umerii, coloana vertebrală şi s-a încălzit corpul cu mare putere. M-am întîlnit cu oarecarele ce se chinuia cu foamea în pădure, cu setea, cu frigul, cu golătatea şi cu pusnicia (părintele Cleopa este acesta) şi mi-a spus mie lucrarea aceasta. A avut el săracul o Biblie, de la bordeiul lui şi s-a dus într-un sat ca s-o ia şi s-a nimerit că era într-o Duminică. Cînd s-a dus, l-a rugat omul: Stai părinte pînă dimineaţă, că el avea bordeiul la vreo 20 km depărtare. Biblia era cea din 1914. Stînd la casa aceea şi ca să nu meargă Duminica pe drum şi-a făcut pravila, rugăciunile de dimineaţă acolo în casă, iar cei din casă au plecat la Biserică. După Biserică a venit o nuntă de la Biserică şi era cu clarinete de aieste, nunta a ajuns aproape, iar călugărul stînd la rugăciune avea în faţa lui o icoană a Maicii Domnului, a omului unde stătea. Pe icoană erau 24 de engolpioane de prooroci, îngerii stăteau în genunchi cu smocuri de flori, pe care le aruncau în braţele Maicii Domnului şi i le dădeau lui Iisus. Săracul călugăr stînd şi cugetînd, mereu se gîndea cum auzea muzica aceea cîntînd. Sfîntul Ioan Scărarul spune, că unele cîntări mireneşti pe cei sporiţi în cele duhovniceşti îi poate băga în cele mai înalte contemplaţii. Cînd a auzit călugărul muzica aceea, s-a gîndit el asa: Măi, dacă oamenii stiu să cînte aşa, dar aceşti îngeri care-i dau smocuri de flori lui Iisus în braţele Maicii Domnului, cum cîntă ei în ceruri ? Din acea simţire s-a pogorît mintea lui în inimă, şi era ca un ceas după masă, şi 2 ore şi 10 minute a stat mintea şi numai în ceruri mai auzea îngerii şi cîntările lor, dar atît a transpirat călugărul, atîta dulceaţă în inimă şi atîta căldură am simţit – zice – n-am avut la mine decît 5 batiste şi ca să nu-mi pierd atenţia din inimă, mă stergeam cu batistele căci lacrimile imi curgeau continuu, corpul s-a înfierbîntat, ochii dădeau lacrimi, inima mea fierbea în clocot şi-l vedeam pe Iisus cum vorbea cu sufletul meu. Atîta mireasmă a Duhului Sfînt mi-a venit şi atîta căldură duhovnicească, şi-mi ziceam: Doamne, vreau să mor! Voiam să mor, că aşa doreşte sufletul atunci din dulceaţa, încît vorbea: Ce bine ar fi să mor acum! Cînd s-a pogorît mintea în inimă, ce se întîmplă? Atunci inima se deschide şi iar se închide, INIMA ÎNGHITE PE IISUS ŞI IISUS INIMA.
Atunci s-a întîlnit Mirele Hristos cu mireasa sufletul. Sfîntul Maxim Mărturisitorul spune: “Mormîntul Domnului este toata lumea aceasta, sau inima noastră. Prin raţiunile tuturor lucrurilor este toată lumea, prin contracţia naturală vedem într-un fir de iarbă minunile lui Dumnezeu, şi în inimă îl vedem pe Dumnezeu prin rugăciunea cea în Duh”. După 2 ore şi 10 minute a ieşit mintea din inimă, spune acel pustnic (Cleopa Ilie), am rămas aşa cu o mîhnire dulce şi voiam mai bine să mor, numai să mai vie inapoi lucrarea cea mai dinainte şi n-a mai venit. Că spun Sfinţii Părinţi, că harul nu se duce departe, îi aproape, dar pentru smerenie se depărtează, ca să nu te mîndreşti. Plecarea Duhului Sfînt în această clipă o numesc Sfinţii Părinţi: PĂRĂSIRE sau RĂCEALĂ, adică atunci cînd s-a depărtat puţin harul, acest har îţi dă ajutor din ascuns, dar te lasă întîi să vezi ce poţi tu şi ce este rugăciunea harică ce a venit mai înainte, cînd ai stat de vorbă cu Iisus în inimă. Spune acest gustator al rugăciunii harice: “Timp de o luna de zile, pe cerul inimii mele nu s-a mai ridicat ceva din lumea aceasta de aici de jos” mă gîndeam la bucuriile acelea, dar nu le mai simţeam, imi aduceam aminte ce bucurie am avut, ce dulceaţă, ce mîngîiere, ce căldură duhovnicească, căci inima îmi vorbea în clocot, aceasta-i pogorîrea minţii în inimă. Cei desăvîrşiţi o au această stare la toate rugăciunile lor, iar cei nedesăvîrşiţi n-o au. Cei ce s-au îndumnezeit după dar, pururea îl au pe Dumnezeu în ei. Lacrimile izvorîte în timpul acestei rugăciuni, fiind de la Duhul Sfînt, spală orice întinăciune, orice imaginaţie păcătoasă şi rămîne sufletul curat şi atunci îşi dă seama ce s-a petrecut. Toate gîndurile duhovniceşti du-le pînă la simţirea inimii, ca fiecare cuvînt al minţii să-l simtă inima, atunci sufletul se miscă în cerc în mişcare ocolitoare. În rugăciunea gurii se bagă ispita, spun Sfinţii Părinţi, în a minţii încă se bagă, iar cînd lucrarea Duhului Sfînt a venit în inimă, atunci nu se mai bagă ispita. Trei mişcări are sufletul în vremea rugăciunii, iar una din ele este dreaptă. La rugăciunea curată a inimii, Sfinţii Părinţi spun, că ajunge unul numai din zece mii.
4. RUGĂCIUNEA VĂZĂTOARE este altă treaptă a rugăciunii. Sufletul lui Amun a fost văzut de Sfîntul Antonie cel Mare, că mergea la cer, deşi Antonie era la mii de kilometri distanţă de cel ce murise. Aceasta este rugăciunea văzătoare, face sufletul să-l vadă pe alt suflet ce merge la cer. De ar fi unul văzător aici, ar vedea cît sunt aici şi cîţi îngeri sunt aici de faţă şi ne-ar şti toate gîndurile noastre. Mă duceam la bătrînul Ionanichie Moroi, stareţul Mănăstirii Sihăstria, pe cînd eram eu la oi, ca să mă Spovedesc, eu spuneam ce gîndeam, uitam însă unele păcate, iar el îmi zicea: “Vezi dragă, că mai ai lucru cutare pe care nu l-ai spus” nu i le spuneam eu, mi le spunea el, aşa mă spovedea pe mine acest stareţ, cu rugăciunea văzătoare. “Spune-le şi acelea zicea el, de ce nu le spui?”
5. RUGĂCIUNEA DE SINE MIŞCĂTOARE. Aceasta ne aduce perioade de descoperiri dumnezeieşti, inima aceasta se roagă permanent, cum ai porni ceasul, este o rugăciune de sine mişcătoare pururea. Te mişcă să te rogi, şi cînd dormi şi cînd vorbeşti şi cînd mănînci şi cînd călătoreşti, inima se roagă mereu, atunci ajungi la Cîntarea Cîntărilor: “Eu dorm, dar inima veghează”. Te simţi, de la sine mişcat spre rugăciune, din interiorul tău.
6. RUGĂCIUNEA ÎN EXTAZ SAU ÎN UIMIRE. Aşa cum spune un cuvios în Pateric: “I-am poruncit minţii mele să se ducă o săptămînă în cer sau două săptămîni. Şi două săptămîni stăteam cu mintea în cer”. Aceştia sunt rugătorii în extaz. De un sfînt se spune în Filocalie, că era cu mintea în cer, iar dracii îi luau trupul ca pe o minge şi-l aruncau strigînd şi-l prindeau trupul unul de la altul. Cînd un om este răpit cu mintea la cer, aceasta se cheamă rugăciune în uimire.
7. RUGĂCIUNEA CONTEMPLATIVĂ. Aceasta este rugăciunea duhovnicească şi pe aceasta a avut-o Sfîntul Apostol Pavel, că ea este mai presus de hotarele rugăciunii, ea se numeşte vedere duhovnicească şi aceasta îl face pe om să zică precum Pavel: “În trup sau afară de trup, Dumnezeu stie”. A fost răpit la al treilea cer, dar nu stia. Mintea este luată în vremea acestei rugăciuni de catre Sfînta Treime şi este dusă în cele mai înalte contemplaţii în Rai din mila lui Dumnezeu, ea nu mai are lucrarea ei. Aceasta este rugăciunea duhovnicească, de care spune Sfîntul Isaac Sirul: “Dacă ajunge unul din neam în neam!” Sfîntul Macarie ne îndeamnă: “Stiu omule, că nu stii să te rogi, îţi dau un sfat, care? Roagă-te cum poţi tu, dar roagă-te adeseori (des), căci, din rugăciunea deasă se naşte rugăciunea de calitate”. Dacă omul se roagă des, chiar de nu ştie cum, Dumnezeu face cu el ca şi cu un copil, Dumnezeu vine cu harul Lui în inima şi cu fierbinţeala Lui şi mintea începe cu mare foc să cugete la judecată, la moarte, la Dumnezeu, la iad şi gustînd din această rugăciune curată trece iar la rugăciunea risipită. Dar, sufletul gustînd cîte puţin din rugăciunea cea adevărată, zice, da, aceasta-i rugăciunea! Nu-i de ajuns că te-ai rugat 4 ceasuri, ci trebuie să ajungi la rugăciunea cea curată a inimii. Erau aici călugări mari, care ştiau Psaltirea pe de rost, dar din gura lor nu auzeai decît: “Blagosloveşte părinte!” şi atît, le plăcea toata ziua să vorbească cu Domnul. Dumnezeu dă omului cîte o linguriţă de rugăciune curată pentru a-i prinde gustul şi apoi omul începe să se roage mai des. Zice Sfîntul Isaac Sirul: “Cel ce a simţit dulceaţa rugăciunii va fugi de glonte ca un asin sălbatic”. De ce ? Ca să vorbească cu Hristos, vorbeşte cu Dumnezeu multe şi cu oamenii puţine. Şi noi cînd ne rugăm trebuie să ne ferim de oameni, să vorbim cu Dumnezeu mult şi cu oamenii puţin, aceasta-i rugăciunea plăcută lui Hristos.
Extras din Pelerinul Român 1992 de Arhimandrit CLEOPA ILIE

Ne raspunde Dumnezeu la rugaciuni?

Ce putem face pentru ca Dumnezeu să ne asculte rugăciunile?

Cum să ne rugăm... în aşa fel încât să ne fie ascultate rugăciunile

Ai cunoscut vreodată pe cineva care să se încreadă în Dumnezeu din toată inima? Când nu credeam în Dumnezeu, aveam o prietenă bună care se ruga adesea lui Dumnezeu. Ei bine, în fiecare săptămână îmi spunea despre o dificultate sau un lucru din viaţa ei pe care îl încredinţa în grija lui Dumnezeu. Şi, invariabil, în fiecare săptămână eram martoră la un lucru neobişnuit făcut de Dumnezeu ca răspuns la rugăciunea ei din acea săptămână. Nici nu-ţi poţi închipui cât de greu îi este unui ateu să fie nevoit să constate acest lucru săptămână de săptămână! După o vreme, nu mai merge să argumentezi că totul este o „coincidenţă”...

Dar de ce îi asculta Dumnezeu rugăciunile prietenei mele?

 Motivul principal: fiindcă ea avea o relaţie cu El şi voia să facă voia Lui. Şi, într-adevăr, ea asculta ce îi spunea Dumnezeu. Considera că El are dreptul de a o îndruma în viaţă şi ea chiar se bucura că aşa stau lucrurile! De aceea atunci când se ruga în legătură cu diferite lucruri, făcea ceva firesc, dată fiind legătura ei cu Dumnezeu. Venea la Dumnezeu cu toată încrederea şi-I vorbea despre nevoile, despre îngrijorările ei şi despre orice altceva se întâmpla în viaţa ei. În plus, din ceea ce citise în Biblie, se convinsese că Dumnezeu dorea ca ea să se bizuie pe El în acest mod.

Mai exact, viaţa ei demonstra ceea ce spune versetul acesta din Sfânta Scriptură: „Îndrăzneala pe care o avem la El este că dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.” „Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor...”

Atunci cum se face că Dumnezeu nu ia aminte la rugăciunile tuturor oamenilor?

Poate deoarece nu toţi oamenii au o legătură personală cu El... Or fi ştiind ei că există Dumnezeu, poate chiar I se închină din când în când. Cât despre cei care nu par să primească niciodată răspuns la rugăciunile lor... probabil că lucrurile stau astfel din cauză că nu au o relaţie personală cu Dumnezeu şi, mai mult, niciodată nu au primit de la Dumnezeu iertarea completă pentru păcatele lor. Te întrebi ce legătură are una cu alta?! Îţi explic imediat. „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!”

Este destul de normal să simţim această despărţire de Dumnezeu. Ce se întâmplă de obicei când oamenii încep să-L roage ceva pe Dumnezeu? Îşi încep rugăciunea astfel: „Doamne, am mare nevoie să mă ajuţi cu problema asta...” Apoi fac o pauză şi reiau: „Sunt conştient de faptul că nu sunt o persoană perfectă... că, de fapt, nu am nici un drept să Te rog acest lucru...” Iată, oamenii îşi dau seama că sunt păcătoşi... şi îşi mai dau seama că nu doar ei îşi dau seama de acest lucru, ci şi Dumnezeu! Şi atunci se gândesc: „Hei, pe cine caut eu să păcălesc?” Însă ceea ce s-ar putea să nu ştie ei... este cum pot primi de la Dumnezeu iertarea pentru toate păcatele. E posibil să nu ştie că pot începe o relaţie cu Dumnezeu şi că atunci Dumnezeu îi va auzi... Va lua aminte la rugăciunile lor.

Pe ce se bizuie rugăciunile noastre?

Mai întâi trebuie să ai o relaţie cu Dumnezeu. Închipuie-ţi că un student se duce la rectorul universităţii sale (pe care nici nu-l cunoaşte, de altfel) şi îl roagă să îl gireze pentru un împrumut bancar. Ce şanse de reuşită ar avea? ZERO. (Bine, pornim de la premiza că rectorul nu este un iresponsabil!) Dar dacă fiica rectorului şi-ar ruga tatăl s-o gireze pentru un împrumut bancar, totul s-ar rezolva. De ce? Fiindcă se cunosc şi, mai mult chiar, au o relaţie. Relaţiile pe care le avem cu ceilalţi schimbă totul.

Cum stau lucrurile cu Dumnezeu? 

Ei bine, când persoana respectivă este un copil al lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu o cunoaşte şi ia aminte la rugăciunile sale. Iisus a spus: „Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele şi ele Mă cunosc pe Mine... Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.”

Aşadar, Îl cunoşti pe Dumnezeu cu adevărat?

 Dar El te cunoaşte? Ai o relaţie cu El, care să îţi garanteze că ia aminte la rugăciunile tale? Sau pentru tine Dumnezeu este departe; există mai degrabă la nivel teoretic decât practic? Dacă Dumnezeu este departe de tine sau dacă nu eşti sigur(ă) că Îl cunoşti, citeşte aici cum poţi începe o relaţie cu El chiar acum: Cunoaşterea personală a lui Dumnezeu.

Precis îmi va asculta Dumnezeu rugăciunea?

Iisus Hristos le face o ofertă extrem de generoasă acelora care Îl cunosc cu adevărat şi se bizuie pe El: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.”Sintagmele „a rămâne” în El şi „dacă rămân în voi cuvintele Mele” înseamnă să ne ducem viaţa luându-L şi pe El în calcul, bizuindu-ne pe El, ascultând ce are să ne spună. Atunci putem să-L rugăm orice dorim. Iată o altă condiţie: „Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.” Dumnezeu ne ascultă rugăciunile potrivit voii Sale (şi pe măsura înţelepciunii, a sfinţeniei Sale, a dragostei pe care ne-o poartă etc.).

Ştii care este punctul în care ne împotmolim?

 Când ne închipuim că ştim ce vrea Dumnezeu... fiindcă nouă ni se pare că un anumit lucru este foarte firesc! Noi presupunem că la fiecare rugăciune este doar un singur „răspuns” potrivit, gândindu-ne desigur că ACELA este cel dorit de Dumnezeu. Şi atunci lucrurile se complică. Noi, oamenii, nu suntem stâpâni pe timp şi nu ştim toate lucrurile. Noi deţinem doar anumite informaţii despre o situaţie şi despre efectele din viitor pe care o anumită acţiune le va avea asupra situaţiei respective. Dar Dumnezeu ne înţelege pe deplin situaţia. Numai El ştie ce efect va avea o anumită acţiune asupra vieţii noastre sau în mersul istoriei. Iar scopurile Sale s-ar putea să depăşească cu mult ideile noastre cele mai îndrăzneţe. Prin urmare, Dumnezeu nu Se va apuca să facă ceva pur şi simplu fiindcă am ajuns noi la concluzia că asta trebuie să vrea.

Ce doreşte Dumnezeu să facă pentru noi?

Aş putea umple pagini întregi cu intenţiile lui Dumnezeu în ceea ce ne priveşte. Toată Biblia ne descrie ce fel de relaţie doreşte Dumnezeu să aibă cu noi şi ce fel de viaţă vrea să ne dăruiască. Iată mai jos doar câteva exemple:

„Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El!” Ai auzit? „Domnul aşteaptă să Se milostivească de tine.” „Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite... El este un scut pentru toţi cei ce aleargă la El.” Domnul iubeşte pe cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui.”

Şi totuşi, cea mai mare dovadă de dragoste şi de devotament pe care ne-a arătat-o Dumnezeu este aceasta, descrisă de Iisus: „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi” - adică exact ceea ce a făcut Iisus pentru noi. Şi atunci: „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?”

De ce unele rugăciuni nu sunt „ascultate”?

Unii oameni se îmbolnăvesc şi chiar mor; alţii au probleme financiare; alţii se pot confrunta cu diferite alte dificultăţi. Ce se poate face atunci?

Dumnezeu ne spune să ne lăsăm grijile în seama Sa. Chiar şi când o situaţie rămâne apăsătoare: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.”Chiar dacă situaţia pare scăpată de sub control, totuşi nu este... Chiar atunci când lumea întreagă pare să se prăbuşească, Dumnezeu ne poate ajuta să rămânem în picioare. În acele clipe omul poate fi foarte recunoscător că Îl cunoaşte pe Dumnezeu.

           „Domnul este aproape. Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Iisus.”Soluţiile, rezolvările pe care le poate găsi Dumnezeu la problema respectivă depăşesc cu mult tot ce am crede noi că este cu putinţă. Probabil că orice persoană care-L urmează cu adevărat pe Hristos ar putea da exemple de acest gen din viaţa sa. Însă chiar dacă situaţia nu se îmbunătăţeşte, în ciuda problemelor cu care ne confruntăm, Dumnezeu ne poate da pace. Iisus Hristos a spus: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”

             În această clipă (când situaţia este încă încâlcită), Dumnezeu ne cere să ne încredem în El în continuare - să „umblăm prin credinţă, nu prin vedere”, după cum spune Biblia. Dar nu este vorba de credinţă oarbă. Ci este vorba că ne bizuim pe caracterul lui Dumnezeu. Maşina care merge pe un pod solid se sprijină în totalitate pe soliditatea podului; nu contează ce crede şoferul, ce gândeşte sau ce discută cu pasagerul de lângă el. Maşina ajunge în siguranţă la celălalt capăt al podului datorită solidităţii podului, în care şoferul a ales să creadă de la bun început.

            În mod asemănător Dumnezeu ne cere să ne încredem în integritatea şi în caracterul Său... în îndurarea, în dragostea, în înţelepciunea Sa. El spune: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea.” „Popoare, în orice vreme, încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru.”

În concluzie... Cum să ne rugăm

Dumnezeu ascultă rugăciunile copiilor Săi (adică ale acelora care L-au primit în viaţa lor şi caută să-L urmeze). El ne roagă să aducem în rugăciune orice ne preocupă şi El se va ocupa de problema respectivă cât mai bine, potrivit voii Sale. Când ne confruntăm cu dificultăţi, trebuie să ne aruncăm îngrijorările asupra Sa şi vom primi pace de la El, în ciuda situaţiei neprielnice. Credinţa şi nădejdea noastră se bizuie pe caracterul lui Dumnezeu: cu cât Îl cunoaştem mai bine, cu atât ne putem încrede mai mult în El.

          . Motivul pentru care ne rugăm este acela că ne încredem în caracterul lui Dumnezeu. Iar prima rugăciune la care ia aminte Dumnezeu este rugăciunea prin care începi o relaţie cu El.
AMIN!

Cum trebuie să ne rugăm sfinţilor şi ce anume trebuie să cerem în rugăciunile adresate lor?

Trebuie să ne dăm seama de la bun început că ne adresăm, de fapt, unor prieteni. Biserica îi consideră pe sfinţi casnici ai lui Dumnezeu şi de aceea trebuie să conştientizăm faptul că prietenii lui Dumnezeu vin şi sunt în sprijinul nostru, dacă ştim să ne rugăm. Nu trebuie să uităm şi de Maica Domnului, care stă aproape de Mântuitorul Iisus Hristos, aşa cum L-a ocrotit în pruncie, după cum vedem în icoanele noastre, acum încercând să se facă ocrotitoare pentru noi, cei care am devenit, la poalele Crucii, fii ai Maicii Preacurate, prin Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan. Când ne rugăm sfinţilor trebuie să ne gândim la două aspecte. În primul rând, nu trebuie să cerem orice ne trece prin minte, aşa cum spunea un părinte athonit, şi în al doilea rând, ceea ce noi cerem Maicii Domnului şi sfinţilor pentru ca aceştia să ducă apoi, ca un mesaj al inimii noastre către Dumnezeu, trebuie să fie întemeiat nu doar pe credinţă, ci şi pe nădejdea şi dragostea pe care trebuie să le avem faţă de Dumnezeu, pentru ca şi dragostea lui Dumnezeu să se întoarcă peste noi, iar nădejdea împlinirii să fie una răbdătoare şi care să ne ducă spre o credinţă stăruitoare că acestea toate se pot întâmpla.

Pr. Doru Gâdea, Biserica „Buna Vestire", Mediaş

http://teologie.do.am/news/cum_trebuie_sa_ne_rugam_sfintilor_si_ce_anume_trebuie_sa_cerem_in_rugaciunile_adresate_lor/2011-09-12-1333