Minuni ale Sfantului Nectarie

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos

 ...
O mare minune contemporană a Sfăntului Nectarie din Eghina!


Sfântul Mitropolit Nectarie, care a plecat la cele veșnice în anul 1920 - a slujit într-o biserică mai mult de o săptămână în anul 2001!
Mulți dintre noi cunosc faptul că sfântul Nectarie este cinstit cu multă evlavie de către poporul grec. Grecii au chiar și un proverb "Nu există vreo suferință pe care nu ar putea s-o tămăduiască Sfântul Nectarie".
În urmă cu câțiva ani, locuitorii, unuia dintre satele de munte din Eghina, au rămas fără preot. Timpul trecea, iar un alt preot așa și nu a fost repartizat în această parohie. Îar când a început Postul Mare, țăranii au început să-și facă griji.
În Grecia, în prima și ultima săptămână a Sfintei Paresimi, nu se merge la muncă și la studii - Elada se roagă.
Steagurile sunt coborâte în bernă în semn de doliu pentru Hristos Cel răstignit, în fiecare zi oamenii se roagă în biserici la slujbele lungi din Postul Mare, participă la drumul crucii, țin post strict, fără ulei, iar mulți ajunează complet. Pentru orice parohie să rămână în aceste zile fără preot, este un lucru de neconceput.
După ce s-au consultat între ei, țăranii au decis să scrie o scrisoare de cerere către episcopul locului. "Preasfințite Părinte, - s-au rugat locuitorii satului – trimiteți-ne un preot, macar pentru perioada Săptămânii Patimilor și a Învierii Domnului, pentru ca și noi să ne putem pregăti corespunzător, să aducem pocăință, să ne rugăm, și cu bucurie să întâmpinăm alături de ceilalți creștinii, Sfânta Înviere. Nu ne lăsați orfani, Preasfințite Părinte, vă rugăm să nu uitați de durerea noastră. Trimiteți-ne un preot, pe care îl va binecuvânta Preasfinția Voastră."
Episcopul a citit scrisoarea, iar la următoarea adunare eparhială printre alte probleme care trebuiau discutate, a dat citirii rugăminții locuitorilor satului din Eghina: "Cine poate, părinților, să plece în acest sat?" Dar fiecare dintre cei prezenți și-a explicat motivele care nu-i permit să meargă în această localitate. În continuare s-au discutat alte numeroase întrebări, și scrisoarea țăranilor pur și simplu a fost dată uitării.
În cele din urmă a sosit și Duminica Învierii, care, în Grecia, este sărbătorită extrem de festiv și solemn de toată lumea. Iar după ce a trecut și săptămâna luminată, iar angajații eparhiei au revenit la locurile de muncă, episcopul a găsit pe biroul său o nouă scrisoare din același sat de munte. "Preasfințite Părinte - scriau țăranii. - Nu ne ajung cuvinte pentru ca să vă exprimăm toată recunoștința și să vă mulțumim pentru implicarea pastorală în soluționarea rugăminții noastre. Îi vom mulțumi mereu lui Dumnezeu și Dumneavoastră, pentru acest preot evlavios, pe care l-ați îndrumat către noi ca să putem sărbători Învierea Domnului. Nicioadată nu am am mai avut ocazia să ne rugăm alături de un asemenea preot plin de har și de smerenie... "
Următoarea adunare eparhială episopul a început-o cu întrebarea: "Cine dintre voi a plecat totuși în satul din care am primit scrisoarea, cu rugămintea de a le trimite un slujitor?" Toată lumea a tăcut, nimeni nu avea vreun răspuns, pentru că nimeni nu a plecat să slujească în acest sat de munte. Confuz și plin de curiozitate, episcopul a hotărât că trebuie să viziteze neapărat această parohie. Câteva zile mai târziu, drumurile de munte stâncoase ale insulei Eghina erau străbătute de cortejul arhieresc. Pentru prima dată în viața acest sătuc a fost vizitat de un asemenea oaspete important. Cu cozonac și flori, satul adunat în întregime, și-a întâmpinat oaspeții, care mai apoi au fost conduși în vechea bisericuță.
În Grecia toți preoții sunt considerați funcționari publici, astfel, orice preot care slujește în biserică, fie chiar și o singură dată, trebuie să semneze în jurnalul de evidență a bisericii.
Episcopul s-a închinat icoanei din centrul bisericii și imediat a trecut în altar. Prin ușile împărătești deschise, toată lumea a văzut cum episcopul a luat jurnalul de evidență și s-a apropiat de o fereastră. A răsfoit în grabă paginile și a oprit degetul în dreptul ultimei însemnări.
"Nectarie, Mitropolitul de Pentapolis" – cu un scris frumos era făcută ultima inscripție. Episcopul a scăpat jurnalul din mâini și a căzut în genunchi. Știrea despre această mare minune i-a lăsat pe toți cei prezenți fără răsuflare.
După o pauză lungă de tăcere, oamenii nu au mai putut să-și stăpânească emoțiile, unii cădeau în genunchi, alții înălțau mânile în sus, se îmbrățișau și plângeau, mulțumind lui Dumnezeu și Sfântului Nectarie. Abia acum fiecare dintre cei prezenți a început să înțeleagă ce s-a întâmplat în aceste zile minunate.
Dumnezeu, Stăpânul Lumii, a auzit rugămințile inimilor oilor Sale credincioase, părăsite în acest îndepărtat sătuc și le-a trimis un mare pastor, din împărăția cerurilor.
Stăpânul pămânestc al turmei, din slăbiciunea sa a uitat de mica turmă care i-a fost încredințată, dar nu a uitat de ea și Stăpânul Cerului și al Pământului.
O săptâmână întreagă, în anul 2001, Sfântul Nectarie, care a murit în anul 1920, s-a aflat printre cei vii, țaranii și familiile lor, a slujit în biserică lor, a participat cu ei la drumul Crucii, a condus prohodul Domnului, a cântat alături de ei imnuri și rugăciuni, i-a mărturisit, mângâiat și binecuvântat. Niciodată nu mai auzise ei până atunci asemenea cuvinte despre Dumnezeu. Părea că acest bătrân gheronda cu voce blândă, L-a cunoscut personal pe Domnul.
Doar acum oamenii au înțeles care era izvorul acelei bucurii nepământești, ce le umpluse inimile, a acelor lacrimi de pocăință, care i-au însoțit, și pe care nimeni n-a încercat să le rețină sau să se rușineze de ele. De ce nu-și mai doreau nici hrană și nici somn, ci doar să fie în rugăciune alături de acest binecuvântat păstor. Icoana Sfântului Nectarie s-a aflat mereu în biserica lor la un loc de cinste, dar nici unul dintre ei, nu l-a recunoscut. Această taină a fost ascună până la un timp de către Dumnezeu Însuși.

traducere și adaptare pentru altarulcredinței.md

Natalia Lozan

Ochii deschişi ai Sfântului Nectarie

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

                 

Am încercat de câteva ori să fac poze, dar nu am reuşit, pentru că mi se închidea obiectivul aparatului de câte ori intram la Sfântul şi atunci mi-am zis că nu vrea Sfântul să fac poze, aşa că nu voi face. În ziua de hram, stând la capul raclei (că nu îţi vine să te duci de acolo), grecoaica care curăţa geamul raclei şi o altă româncă, care stătuse la rugăciune toată noaptea, au văzut ochii deschişi ai Sfântului Nectarie, probabil aşa cum noi îi vedem acum în fotografii (pe blogul respectiv sunt postate şi fotografiile). Şi mă trăgeau de mână ca să văd şi eu, dar spre nevrednicia mea, nici eu, nici alţii nu am reuşit să vedem nimic din ceea ce se arăta doar lor două. Am făcut fotografii înainte de plecare.
Închipuiţi-vă bucuria şi frica ce m-a cuprins când m-am întors acasă şi am descărcat pozele pe calculator. La început am sesizat doar focul de deasupra sfântului cap, şi în timp ce le povesteam alor mei de ochii deschişi, nepotul se uita spre mama sa şi cu voce stinsă şi palid îi zice: „Mami, dar eu văd şi ochii deschişi”. Din acel moment am văzut şi noi.
(Sfântul Nectarie minuni în România, ediție îngrijită de Ciprian Voicilă, Editura Egumenița, 2010, p. 213)
Mărturii despre dărnicia harului vindecător al Sfântului Nectarie
Prin nenumăratele sale faceri de bine, Taumaturgul Nectarie, acest sfânt al secolului nostru, nu aparţine doar pământului elen, ci tuturor credincioşilor ortodocşi care aleargă la el pentru ajutor trupesc şi sufletesc. Cu toţii primesc răspuns, dacă se roagă curat şi stăruitor. Redăm în cele ce urmează câteva relatări ale unor oameni care s-au învrednicit de nectarul binefacerilor venite din partea sfântului, în condiţii extreme, când nici un ajutor omenesc nu-i mai putea salva.
În ţara noastră, Sfântul Nectarie este adorat de toţi credincioşii care îi cunosc harul şi puterea mijlocitoare în faţa lui Dumnezeu. Sfintele sale moaşte nu rămân niciodată singure, iar bisericile care îi sunt înălţate – mereu pline. Este şi cazul Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti, un loc de pelerinaj continuu, tămăduitor, cald şi primitor pentru cei suferinzi. Indiferent de necazuri, oamenii îşi găsesc aici liniştea. Vin iarăşi şi iarăşi până când această stare devine una permanentă.
Serile de miercuri şi vineri ale fiecărei săptămâni, în care se săvârşeşte slujba Tainei Maslului, fac ca sfântul lăcaş să devină neîncăpător. Răbdarea, disciplina şi profunzimea rugăciunii îi recomandă pe cei prezenţi ca şi creştini autentici. Rugăciunea obştească, în comuniune, este mult mai puternică. Dumnezeu şi sfinţii Lui doresc să ne vadă uniţi, unii pentru alţii rugători, pentru ca la finalul slujbelor să ne simţim mai uşuraţi de griji şi necazuri, să aflăm rezolvarea problemelor noastre.
Călugării aşezământului monahal din strada Radu Vodă a sectorului 4 din Capitală primesc aproape zilnic din partea oamenilor mărturii verbale, scrise sau telefonice despre minunile pe care Sfântul Nectarie le-a făcut şi continuă să le îndeplinească cu fiecare în parte.
Arhimandritul Policarp Chiţulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod, un prieten apropiat al mănăstirii Sfântului Nectarie, adună toate aceste semnale venite din partea credincioşilor şi intenţionează chiar să le publice, cât de curând, într-o carte. „Avem multe scrisori venite din partea oamenilor. Sfântul Nectarie este foarte iubit de credincioşii noştri, nu doar pentru că este un sfânt al secolului nostru, ci şi datorită minunilor pe care le face”, a spus arhimandritul Policarp Chiţulescu, care ne-a oferit câteva scrisori-mărturie spre publicare, pe care le-am răsfoit cu emoţie şi vi le prezentăm şi dumneavoastră, cititorilor noştri.
Nectaria, fetiţa primită în dar de la sfântul ocrotitor al familiei
„O privesc pe Nectaria, fetiţa noastră în vârstă de 5 săptămâni, şi îi mulţumesc lui Dumnezeu, Maicii Sale şi Tuturor Sfinţilor pentru minunea ce s-a săvârşit în viaţa noastră.
Eram căsătoriţi de aproape 4 ani şi ne doream foarte mult să devenim părinţi. Am aflat, în urma consulturilor medicale, că doar printr-o minune se putea întâmpla aceasta în viaţa noastră. Am încercat să ne rugăm mai mult şi în special la Sfântul Nectarie, ale cărui sfinte moaşte se află şi în lăcaşul unde soţul meu este preot slujitor. Mărturisesc că Sfântul Nectarie era de mai mult timp protectorul familiei noastre. Cu multă nădejde în ajutorul lui Dumnezeu şi ascultând întocmai sfatul medicului, minunea s-a întâmplat: am rămas însărcinată. Bucuria imensă ne-a fost zdruncinată la doar câteva săptămâni, când m-am internat pentru prima dată cu iminenţă de avort. După ce m-am întors acasă, la doar câteva zile, simptomatologia s-a repetat, dar mai accentuat. În spital, în a doua noapte de la internare, am avut hemoragie masivă. Personalul medical de gardă considera că totul se terminase, dar eu credeam în minuni şi m-am rugat continuu. Promisesem deja că dacă, prin minune, copilul se va naşte va primi numele Sfântului Nectarie. Dimineaţă, când medicul a venit în clinică m-a şi chemat la ecograf şi, minune, deşi prezentam un hematom uterin mare, fătul nu părea să sufere: inimioara continua să-i bată şi el chiar se mişca. Abia după o săptămână medicul şi-a dat seama că fusese sarcină gemelară şi doar unul dintre feţi rezistase. Sângerarea a continuat câteva săptămâni, iar pentru următoarele 7 luni mi s-a indicat repaus absolut. Timpul a trecut şi la 38 de săptămâni de sarcină m-am internat pentru cezariană programată. Dimineaţă mi s-au recoltat analize, apoi am fost trimisă în salon pentru a aştepta consultul preanestezic. În salon am citit Acatistul Sfântului Nectarie, rugându-mă ca în momentul naşterii să fie alături de noi mai mult decât oricând. Cum am terminat rugăciunea am fost chemată la consult. Nici nu ajunsesem la medic şi deja am simţit că micuţa noastră urma să vină pe lume. Medicii s-au mobilizat imediat şi în 45 de minute eram în sala de operaţie. Nu voi uita niciodată primul ei sunet: l-am perceput ca pe un imn de slavă, cântat lui Dumnezeu pentru minunea ce se întâmpla. Bucurie mare a fost şi botezul, când Dumnezeu a voit ca încreştinarea micuţei să se săvârşească chiar de către ierarhul locului cu un sobor de preoţi. Doresc ca, citind aceste rânduri, femeile care îşi doresc din suflet minunea de a deveni mame să nu deznădăjduiască.” (Maria M.)
„Cu ajutorul Sfântului Nectarie am scăpat de boala depresiei”
„Îi mulţumesc Sfântului Nectarie pentru că m-a ajutat într-un moment greu al vieţii mele şi, chiar dacă felul în care am primit eu ajutorul său nu a fost unul spectaculos, vreau să mărturisesc minunea pe care făcut-o cu mine, pentru ca şi alţi oameni să afle ajutorul pe care îl acordă în toate problemele şi suferinţele celor care se roagă lui.
În anul 2006, am suferit o depresie care în timp s-a agravat, astfel încât la un moment dat mă gândeam din ce în ce mai des la sinucidere. Starea mea de deznădejde era foarte mare.
Mă îndepărtasem foarte mult de Dumnezeu. Aproximativ un an, nu numai că nu am intrat niciodată într-o biserică, dar nici măcar nu m-am rugat o singură dată şi nu m-am închinat deloc. Eram într-un moment de confuzie şi de dezechilibru foarte mare.
Starea în care mă aflam, tot ceea ce simţeam şi trăiam atunci este greu de descris în cuvinte, traversam o stare de rău continuă, iar suferinţa psihică devenea insuportabilă uneori.
În luna februarie 2009, am citit într-o revistă despre ajutorul pe care Sfântul Nectarie l-a dat unei persoane într-un moment dificil pe care aceasta îl traversa. Tot atunci am aflat că o parte din sfintele sale moaşte se află la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti. Câteva zile mai târziu, în aceeaşi lună, călcam pentru prima dată în Mănăstirea Radu Vodă, unde m-am rugat şi m-am închinat la racla cu moaştele Sfântului Nectarie. Era într-o duminică seara şi am asistat la slujba Paraclisului Maicii Domnului.
Din acel moment am început să merg din ce în ce mai mult la mănăstire şi să mă rog sfântului, îi citeam acatistul şi mergeam cât mai des la slujba Paraclisului Maicii Domnului. O vreme, starea mea a fost aceeaşi. În continuare eram în depresie, tratamentul pe care îl începusem nu avea efect, dar de data aceasta aveam un punct de sprijin, aveam un reper către care puteam să mă îndrept atunci când frământările îmi cuprindeau sufletul şi mintea, pentru că de fiecare dată când mergeam la Sfântul Nectarie eram cuprins de o stare de linişte şi de speranţă că voi depăşi depresia.
În timp, cu ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului şi al Sfântului Nectarie, am reuşit să trec peste boală, să conştientizez starea de degradare morală în care mă aflam şi am încercat să mă ridic. Gândurile de sinucidere au dispărut. Realizez acum cât de înstrăinat eram de Dumnezeu şi că atât timp cât am refuzat să-L rog să mă ierte, nu am putut să ies din acea stare.
Sunt convins că îmbunătăţirea treptată a vieţii mele, astfel încât acum mă pot considera vindecat, se datorează ajutorului pe care l-am primit de la Maica Domnului şi de la Sfântul Nectarie, la care m-am rugat atât cât am putut eu. De asemenea, m-am rugat şi mă rog în continuare şi le mulţumesc şi altor sfinţi, dar de Sfântul Nectarie mă simt cel mai apropiat. În continuare, merg cât de des pot la Mănăstirea Radu Vodă, care a devenit o Eghină românească, şi unde este părintele meu duhovnic.” (Bogdan P.)
Vindecată de neoplasm
„Uneori, oamenii nu cred decât atunci când ajung într-o situaţie-limită. Mulţi trec pe lângă o biserică cu nepăsare sau intră pentru a aprinde o lumânare şi a spune o scurtă rugăciune, fără a conştientiza lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu. Un astfel de om eram şi eu până în anul 2005.
La 43 de ani, în vremea unei operaţii la piept, medicii mi-au pus diagnosticul de neoplasm. Din acel moment, a început Golgota cu toată tristeţea, nesiguranţa, chinul şi frica sa. Timp de şase luni am trecut prin toate tratamentele specifice acestei boli.
Într-o zi, o prietenă mi-a povestit despre puterea vindecătoare a Sfântului Nectarie din Eghina şi despre faptul că la Mănăstirea Radu Vodă se află o parte din sfintele sale moaşte.
Am alergat cu toată speranţa şi încrederea, rugându-l pe Sfântul Nectarie să mă ajute şi să-mi dea putere să trec cu bine peste această grea încercare. Preoţii m-au sfătuit să citesc viaţa şi Acatistul Sfântului Nectarie şi să mă ung cu ulei de la candela sa.
Cu multă răbdare, m-am pus pe treabă şi în fiecare zi mă rugam şi citeam acatistul. Mărturisesc că de multe ori îmi era imposibil să mă concentrez prea bine, dar niciodată nu mă opream, deşi consideram că sfântul nu putea să ia în consideraţie o astfel de rugăciune.
Când m-am trezit, într-o dimineaţă, în suflet am simţit o dragoste şi o pace pe care nu le pot descrie în cuvinte. Sfântul mă mângâia cu bunătatea sa. După trei zile, o prietenă din Siria a venit în vizită la mine şi mi-a spus că are un cadou pentru mine, adus din ţara sa. Mare mi-a fost uimirea când a scos din geantă un pliant. Pe prima pagină era Sfântul Nectarie. El nu a dorit numai vindecarea trupului meu, ci şi a sufletului. Rătăcind din neştiinţă, printr-o conjunctură a vieţii, pe oceanul necunoscut al altei religii, sfântul dorea întoarcerea mea la adevărata credinţă şi a reuşit cu ajutorul preoţilor, cărora le mulţumesc.” (Mihaela D.)
Sursa: http://www.ziarullumina.ro/articole;2119;1;76519;0...
Preluat din: http://acvila30.ro/marturii-despre-darnicia-harului.../

Minuni ale Sfantului Nectarie - 9.11.2021

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

“Ar trebui sa incepem cu o minune neconventionala, petrecuta in copilaria Sfantului. De multe ori oamenii incadreaza la categoria minuni numai intamplari spectaculoase, vindecari, invieri, exorcizari. Si pierd din vedere minunile smerite, care au insa valoarea si importanta lor.

Anastasie (acesta a fost numele de botez al Sfântului Nectarie) a avut o copilarie foarte grea: foame, frig, singuratate, durere. Durere, foame, lacrimi. Si iara lacrimi, singuratate, durere. Ce copilarie poate fi mai trista decat aceasta? Trebuie spus ca singuratatea sa nu era o singuratate ca cea pe care o traieste omul zilelor noastre: diferenta este enorma. Micul Anastasie credea cu putere in Dumnezeu. Si oricat de tare l-ar fi apasat rautatea oamenilor, el nu contenea sa isi ridice ochii spre Dumnezeu.

Si Dumnezeu i-a primit rugaciunile. Intr-o noapte, Hristos i s-a aratat in vis, si l-a intrebat de ce plange necontenit. Sufletul copilului era însa atat de patruns de amaraciune, incat nu a putut sa raspunda la intrebare. Dar, trezindu-se din somn, Anastasie a scris urmatoarea scrisoare:

,,Hristoase al meu, m-ai intrebat de ce plang. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prapadit incaltarile de mi-au iesit degetele afara si mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am dus aseara la stapânul meu si m-a alungat. Mi-a spus sa scriu acasa, alor mei, sa-mi trimita ei. Hristoase al meu, de atata amar de vreme muncesc aici si n-am trimis maicii mele nici un banut… Acum, ce sa ma fac? Cum sa o scot la capat fara haine? Tot muncind, s-au rupt. Iarta-ma ca Te necajesc. Ma inchin Tie si Te iubesc eu, robul Tau, Anastasie.”

A pus scrisoarea intr-un plic, si pe plic a scris adresa destinatarului:

,,Pentru Domnul nostru Iisus Hristos – in ceruri”.

Conteaza mai putin ce s-a intamplat dupa ce a scris aceasta scrisoare. Important este ca a scris-o. Important este ca a avut nadejdea ca aceasta scrisoare va ajunge la destinatie.

Sfântul Nectarie ne invata nu sa intrebam ,,de ce?”, ci sa cerem ajutorul dumnezeiesc. Sfântul Nectarie ne arata ca nici lipsa hranei, nici lipsa hainelor sau a incaltarilor nu trebuie sa ne indeparteze de Dumnezeu. Ci cu cat mai mari sunt incercarile cu atât mai mare trebuie sa ne fie credinta.

Si totusi ce s-a intamplat dupa ce Anastasie a scris scrisoarea?

Dumnezeu a intervenit intr-un mod smerit. Daca scrisoarea ar fi ajuns la posta, poate ca vreun postas ar fi aruncat-o, sau poate ca si daca ar fi citit-o, tot nu ar fi putut sa il gaseasca pe expeditor pentru a-l ajuta.

Dar Dumnezeu a randuit ca un negustor sa se ofere sa duca scrisoarea la posta, pentru a-l scuti pe Anastasie de drum, caci afara era frig. Citind pe plic destinatarul scrisorii, negustorul a fost curios sa citeasca scrisoarea. Si, citind-o, si-a dat seama ca din randuiala lui Dumnezeu ajunsese sa o citeasca. A facut un colet cu haine, incaltari, mancare si bani, si l-a trimis lui Anastasie impreuna cu o carte postala pe care scria:

,,De la Hristos, pentru Anastasie”.

Coletul nu ar fi fost trimis daca Anastasie nu ar fi scris mai intâi scrisoarea. Am putea spune: ,,Si nici scrisoarea nu ar fi fost scrisa daca Hristos nu i S-ar fi aratat in vis, si nu l-ar fi intrebat de ce plange”. Dar tot asa am putea spune si ca nici Hristos nu i S-ar fi aratat daca el nu i S-ar fi rugat, vreme indelungata si nu si-ar fi pus nadejdea in ajutorul dumnezeiesc.

Sfântul Nectarie ne invata sa ne rugam lui Dumnezeu. Nimic nou, nimic iesit din comun. Invatatura aceasta se regaseste in aproape toate cartile religioase. Sfântul da marturie prin propria viata ca Hristos nu lasa rugaciunile fara räspuns, ca Hristos raspunde in chip minunat la cererile credinciosilor. Ce vom face, deci? Vom scrie cu toti scrisori catre cer? Da, vom scrie. Asa cum au scris toti crestinii, inca de la intemeierea Bisericii. Scrisorile noastre sunt rugaciunile. Scrisorile noastre sunt scrise uneori cu lacrimi, alteori cu bucurie, uneori cu mahnire, alteori cu recunostinta. Sa avem curajul de a-i scrie lui Dumnezeu, sa avem curajul de a-i scrie Maicii Domnului, sa avem curajul de a le scrie sfintilor. Si sa nu deznadajduim daca ajutorul nu vine atunci cand vrem noi. Daca noi ii cerem, Dumnezeu il va trimite cu siguranta. Anastasie a rabdat vreme indelungata inainte ca suferinta sa sa primeasca usurare. Dar aceasta suferinta nu a ramas neroditoare: a fost treapta a sfinteniei.

Sursa: Sfantul Ierarh Nectarie din Eghina, Minuni

O minunată întîmplare

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

O minunată întîmplare contemporană despre DEZLEGAREA VRĂJITORIEI de către Sfîntul Nectarie din Eghina este povestită de evlaviosul arhimandrit Constantin Ramiotis, martor ocular al acesteia:

Cu cîţiva ani înainte, o femeie s-a măritat cu un bărbat bun şi credincios. După căsătorie, încă din prima săptămînă, au apărut probleme în relaţia lor: împotriviri, cîrteli, certuri fără motive serioase. Situaţia, în chip inexplicabil, se înrăutăţea.
Femeia a început să se roage şi să’l cheme în ajutor pe Sfîntul Nectarie. Deseori, desigur, mergea la mănăstirea lui, în Eghina, se închina la mormîntul său şi’l ruga cu lacrimi fierbinţi să aducă pacea în casa lor. La plecare, lua untdelemn din candela lui şi bea în fiecare zi.
Între timp s-a îmbolnăvit. Avea ameţeli. O durea şi stomacul. A mers la mulţi doctori şi a făcut analize la spitalul “Bunavestire”. Nu i’au găsit nimic.
Peste puţin timp, însă, s-a îmbolnăvit şi tatăl ei. În partea din spate a capului şi la gît i’au apărut tumori canceroase. S-a dus şi el la Eghina şi s-a rugat Sfîntului Nectarie pentru vindecare.
Vremea trecea şi viaţa celor doi soţi se scurgea mereu în certuri nejustificate şi antipatii reciproce. Din păcate, absorbiţi de alte probleme, n’au dat importanţă unui fapt aparent nesemnificativ, dar oricum ciudat: în fiecare dimineaţă, cînd se ridicau din pat, vedeau pe saltea nişte lucruri bizare, ca resturile de la şoareci şi peri. Femeia, cînd aşeza aşternutul, se străduia să le ia, dar nu putea să prindă nimic în mînă!
În şase ani, situaţia devenise insuportabilă, iar soţii nu putuseră dobîndi nici copii.
Într-o după-amiază, femeia şedea supărată pe canapeaua din salon. Deodată, parcă s-a deschis uşa. Şi atunci, ce să vadă? Sfîntul Nectarie i’a apărut viu în faţă. Îl urma, îmbrăcat în amfii albe, bunicul ei, care pe pămînt fusese preot.
- Am venit, i’a zis. Nu te nelinişti! Astăzi voi face în burta ta trei tăieturi. Întinde-te!
Ferneia a ascultat. Prezenţa vie a Sfîntului îi adusese în suflet o pace şi o linişte neţărmurite.
Cînd s-a întins, preotul i’a făcut trei tăieturi pe burtă. N’a durut-o deloc.
- Voi veni din nou mîine după-amiază, i’a spus.
Uimirea şi emoţia femeii erau de nedescris.
În dimineaţa următoare, într’adevăr, Sfîntul şi bunicul ei au vizitat-o iar.
- Astăzi vom face nouăsprezece tăieturi, i’a zis.
A făcut cele nouăsprezece tăieturi pe burta ei, numărîndu-le una cîte una. Cînd a ajuns la ultimele, i’a spus:
- Uită-te acum pe unde va fugi duhul rău care este în tine. Pe degetul mic de la piciorul tău stîng!
Şi iată! La a nouăsprezecea tăietură, a simţit limpede ieşind din ea un duh rău şi l-a văzut fugind prin degetul mic al piciorului stîng!
După eliberarea ei de demon, Sfîntul s-a aşezat şi i’a explicat ce se întîmplase:
- Te-ai căsătorit şi ai venit în casa aceasta. Salteaua ta a fost nouă. Însă gazda a avut o copie a cheii. Cînd aţi lipsit, a intrat şi a lăsat în saltea aceste lucruri.
I’a arătat ceea ce vedea în fiecare dimineaţă (resturi, peri, etc.) pe saltea. Şi a continuat:
- Pe treptele casei tale a aruncat untdelemn de la candela unui mort. Primul care a trecut şi a călcat în untdelemn a fost tatăl tău. De aceea i’a ieşit acele tumori canceroase. Însă odată, cînd a venit la mănăstirea mea, eu l-am făcut bine. Pe cînd pleca, i’am scos tumorile şi o sută cincizeci de grame de sînge mort. Şi el nu s-a întors să’mi mulţumească!
După aceste explicaţii, Sfîntul Nectarie şi bunicul femeii s-au făcut nevăzuţi.
Dojana Sfîntului a fost dreaptă. Căci, într’adevăr, tatăl ei, care se ruga pentru tămăduirea lui, într’o zi, la întoarcerea de la mănăstire, şi-a pus inconştient mîna pe ceafă. Atunci a constatat cu uimire că tumorile dispăruseră. Cu toate acestea, nu s-a întors să’i mulţumească Sfîntului. Nespus de bucuros, s-a grăbit să se ducă acasă şi să’i înştiinţeze pe ai săi despre această minune.

O MINUNE A SFANTULUI NECTARIE

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

O minunată întîmplare contemporană despre DEZLEGAREA VRĂJITORIEI de către Sfîntul Nectarie din Eghina este povestită de evlaviosul arhimandrit Constantin Ramiotis, martor ocular al acesteia:

Cu cîţiva ani înainte, o femeie s-a măritat cu un bărbat bun şi credincios. După căsătorie, încă din prima săptămînă, au apărut probleme în relaţia lor: împotriviri, cîrteli, certuri fără motive serioase. Situaţia, în chip inexplicabil, se înrăutăţea.
Femeia a început să se roage şi să’l cheme în ajutor pe Sfîntul Nectarie. Deseori, desigur, mergea la mănăstirea lui, în Eghina, se închina la mormîntul său şi’l ruga cu lacrimi fierbinţi să aducă pacea în casa lor. La plecare, lua untdelemn din candela lui şi bea în fiecare zi.
Între timp s-a îmbolnăvit. Avea ameţeli. O durea şi stomacul. A mers la mulţi doctori şi a făcut analize la spitalul “Bunavestire”. Nu i’au găsit nimic.
Peste puţin timp, însă, s-a îmbolnăvit şi tatăl ei. În partea din spate a capului şi la gît i’au apărut tumori canceroase. S-a dus şi el la Eghina şi s-a rugat Sfîntului Nectarie pentru vindecare.
Vremea trecea şi viaţa celor doi soţi se scurgea mereu în certuri nejustificate şi antipatii reciproce. Din păcate, absorbiţi de alte probleme, n’au dat importanţă unui fapt aparent nesemnificativ, dar oricum ciudat: în fiecare dimineaţă, cînd se ridicau din pat, vedeau pe saltea nişte lucruri bizare, ca resturile de la şoareci şi peri. Femeia, cînd aşeza aşternutul, se străduia să le ia, dar nu putea să prindă nimic în mînă!
În şase ani, situaţia devenise insuportabilă, iar soţii nu putuseră dobîndi nici copii.
Într-o după-amiază, femeia şedea supărată pe canapeaua din salon. Deodată, parcă s-a deschis uşa. Şi atunci, ce să vadă? Sfîntul Nectarie i’a apărut viu în faţă. Îl urma, îmbrăcat în amfii albe, bunicul ei, care pe pămînt fusese preot.
- Am venit, i’a zis. Nu te nelinişti! Astăzi voi face în burta ta trei tăieturi. Întinde-te!
Ferneia a ascultat. Prezenţa vie a Sfîntului îi adusese în suflet o pace şi o linişte neţărmurite.
Cînd s-a întins, preotul i’a făcut trei tăieturi pe burtă. N’a durut-o deloc.
- Voi veni din nou mîine după-amiază, i’a spus.
Uimirea şi emoţia femeii erau de nedescris.
În dimineaţa următoare, într’adevăr, Sfîntul şi bunicul ei au vizitat-o iar.
- Astăzi vom face nouăsprezece tăieturi, i’a zis.
A făcut cele nouăsprezece tăieturi pe burta ei, numărîndu-le una cîte una. Cînd a ajuns la ultimele, i’a spus:
- Uită-te acum pe unde va fugi duhul rău care este în tine. Pe degetul mic de la piciorul tău stîng!
Şi iată! La a nouăsprezecea tăietură, a simţit limpede ieşind din ea un duh rău şi l-a văzut fugind prin degetul mic al piciorului stîng!
După eliberarea ei de demon, Sfîntul s-a aşezat şi i’a explicat ce se întîmplase:
- Te-ai căsătorit şi ai venit în casa aceasta. Salteaua ta a fost nouă. Însă gazda a avut o copie a cheii. Cînd aţi lipsit, a intrat şi a lăsat în saltea aceste lucruri.
I’a arătat ceea ce vedea în fiecare dimineaţă (resturi, peri, etc.) pe saltea. Şi a continuat:
- Pe treptele casei tale a aruncat untdelemn de la candela unui mort. Primul care a trecut şi a călcat în untdelemn a fost tatăl tău. De aceea i’a ieşit acele tumori canceroase. Însă odată, cînd a venit la mănăstirea mea, eu l-am făcut bine. Pe cînd pleca, i’am scos tumorile şi o sută cincizeci de grame de sînge mort. Şi el nu s-a întors să’mi mulţumească!
După aceste explicaţii, Sfîntul Nectarie şi bunicul femeii s-au făcut nevăzuţi.
Dojana Sfîntului a fost dreaptă. Căci, într’adevăr, tatăl ei, care se ruga pentru tămăduirea lui, într’o zi, la întoarcerea de la mănăstire, şi-a pus inconştient mîna pe ceafă. Atunci a constatat cu uimire că tumorile dispăruseră. Cu toate acestea, nu s-a întors să’i mulţumească Sfîntului. Nespus de bucuros, s-a grăbit să se ducă acasă şi să’i înştiinţeze pe ai săi despre această minune.

SFÂNTUL NECTARIE - Povestea unei minuni

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...


Vizitatorii care ajung la mânăstirea Eghina din Grecia afirmă că de ziua lui, Sfântul Nectarie deschide, uneori, ochii. Una din multele sale minuni

Acum cinci veri, circula prin oraş un pliant cu semnele de alertă ale aluniţelor. ADAS, scris vertical, fiecare literă conducându-te către o spaimă particulară (A = asimetrie, D = dimen­siu­ne etc.)

Nu l-am refuzat când mi-a fost întins, aşa cum refuz, de regulă, orice alt pliant de la ambulanţi. I-am aruncat o privire indiferentă în lift, dar apoi una pli­nă de grijă soţului meu, care stătea cu bustul gol, aplecat peste cădiţa în care o spălam pe Sofia noastră mică. Avea pe spate 1000 de semne şi aluniţe. Printre ele, una mare, în două culori, care semăna leit cu una din pozele de pe pliant. "Ha-ha-ha, ai cancer", am glu­mit, apoi ne-am văzut mai departe de băiţă şi de viaţa noas­tră de părinţi tineri, cu doi copii cruzi.
Pentru că una dintre colegele mele de birou se plângea că are o aluniţă cu halou, am sunat o prietenă să-mi recomande un doctor dermatolog. Pe lângă ea, am făcut o programare şi pentru soţul meu, şi s-a în­tâm­plat să fie exact de ziua lui. A mormăit, s-a codit, mi-a spus că sunt nebună, dar a venit. Colega mea avea un halou închipuit. Pe noi, în schimb, doctorul ne-a programat pentru operaţie în regim fulger a doua zi. "Doamnă, ce să vă spun..." s-a codit medicul. "Este un melanom, dar sperăm să fie un Clark II". Biopsia a du­rat două săptămâni, timp în care am intrat pe toate fo­rumurile de cancer de piele şi am aflat cum stăm: era cea mai rapidă formă de tumoră; unul dintre cei mai periculoşi adversari, care metastazează aproa­pe instantaneu; iar tinereţea nu era deloc un atu, mai degrabă o împrejurare agravantă.
Ca să nu plâng acasă sau la birou, am stat jumătate de zi din fiecare zi a celor două săptămâni, într-un in­ternet café de lângă Universitate. Îmi făcusem prieteni noi: o mamă de doi copii, medic, cu un soţ la fel de bol­­nav, o tânără dintr-un alt oraş, care lupta cu aceeaşi plagă şi tot aşa, o listă de oameni cu poveşti care m-ar fi lăsat indiferentă până ieri. Înainte să se îm­pli­nească cele două săptămâni, eram din ce în ce mai convinsă că biopsia va fi un dezastru. Începusem să văd negru pe alb, cu scris de doctor: Clark IV.
Era într-o joi când a sunat telefonul de la spital: "Lucrurile sunt amestecate! Clark IV, dar...". Pro­babil că ar fi urmat încurajări, dar ştiam deja că şi du­pă un Clark II au murit oameni cu metastaze cere­brale, aşa că am închis. Am încercat să nu fac mişcări bruşte, ca să nu se năruie de tot lumea mea. M-am îmbrăcat cu­min­te, am sunat după un taxi, cu un ton egal, şi am dis­părut din bi­rou. Prima explozie a început pe scaunul din spatele şofe­rului. Am plâns cu spasme, cu neaju­to­rare şi cu dispe­rarea că nu mă pot stăpâni în­tre oamenii care conduc ma­şini galbene şi nu plâng.



Imaginea de pe mormânt
Am încercat să mă rog în drum spre casă. Nu reu­şeam deloc să fac un videoclip în care să nu plâng cu sughiţuri: "Sun la uşă, el îmi deschide şi mă întreabă: «cum este bi­op­sia?». Eu îi spun că nu mare lucru, nişte tâmpenii. Cine a auzit de Clark IV?". Nu mai ştiu cum am făcut, dar n-am văr­sat lacrimi cu el de faţă. L-am convins că are o problemă, dar nu alar­man­tă. Să n-o lăsăm să sca­pe de sub control, atât. Toată sea­ra am căutat cu disperare cărticica cu care ple­­casem de la Bi­se­rica "Radu Vodă", cu trei săptămâni înainte. Îmi făcuse intrarea acolo o prietenă. Auzise ea că dacă ci­teşti acatistul Sfântului Nectarie timp de 40 de zile, ţi se poate îndeplini orice dorinţă. N-am vrut să o jig­nesc, dar m-am uitat la ea ca la o fe­meie pierdută. Când am mai auzit că este şi vin­decător de cancer, m-a buşit râsul. Am încercat de câteva ori să citesc din el, dar nu reuşeam să trec de "bucură-te", "icoase" şi "con­­dace". Cu min­tea mea periculoasă, am catalogat experi­mentul drept unul sectar şi am aruncat cartea ca pe un reţetar de care nu aveam nevoie. Am aruncat-o, bun! Dar unde? O ve­deam peste tot şi nu era nicăieri. Am răscolit ha­otic peste tot şi, într-un sfârşit, am gă­sit-o. După ce i-am adormit pe toţi şi am terminat ul­tima treabă din casă, am căutat un colţ pentru mine şi acatist.
N-aveam decât două camere, aşa că cel mai sigur loc s-a întâmplat să fie în baie. M-am încuiat, m-am aşe­­zat pe jos şi am început să citesc. Toate cuvintele ca­re nu se legau acum trei săptămâni au că­pă­tat un sens evident. Pe la jumă­ta­tea acatistului, am izbucnit în plâns: "Că la tine nimic nu este cu nepu­tinţă, Sfinte Nec­tarie!" şi am ştiut că dacă ar vrea să mă ajute, n-ar fi deloc im­po­sibil pentru el. Am ter­minat de citit şi toa­tă greutatea zilei s-a dus în sus. M-am culcat liniştită, în prima mea noapte de femeie aproape văduvă, şi am spus aşa: "De-acum, nu mai pot să fac nimic. De-acum este treaba ta, Sfinte Nec­tarie!". Cele 40 de zile s-au scurs între drumuri la doctori şi pro­gra­mări dis­perate în Elveţia, pentru in­vestigaţia PET (tomo­grafie cu emi­sie de pozitroni). Cu fire nevăzute, Sfân­tul Nectarie mă ajuta să ajung la birou, apoi acasă, un­de-mi spălam copiii, cu aceleaşi mişcări pe care le fă­­ceam şi înainte să aflu că nu vor mai avea tată. Mă ajuta să vorbesc cum vorbesc toţi oamenii, la birou, chiar dacă aş fi deschis gura doar să le spun că l-am întâlnit pe Hristos; stătea în fiecare noapte, la mine în baie, pe jos.


Abia aşteptam să se facă noapte şi să mă duc, ne­văzută de nimeni, la întâlnirea mea. Uneori plân­geam, la partea de în­ceput; alteori, dacă mă apu­cam de plâns, nu mă mai opream până la sfârşit; pot spu­­ne, cu mâna pe inimă, că ni­ciodată nu a lipsit de la în­tâl­­niri. L-am întâlnit pe Hris­tos într-o baie, deşi merita să-l invit într-o sală de tron regal; l-am întrezărit într-o disperare de care nu m-a putut vindeca ni­ciun doctor sau om; l-am cunoscut pe Hris­tos, când tot ce îmi era cunoscut nu mi-a mai fost de folos. Pe Hris­tos nu poţi să-l simţi câtă vreme mai simţi om aproape. Este o chestiune privată între tine şi El. Hristos vine la tine tiptil, când eşti moale; când eşti căzut la pământ, fără şanse reale să te ridici. Întâi te mângâie blând, apoi te susţine să urci şi tot ce îţi cere este să nu-L uiţi după ce nu mai ai nevoie de El, ca să zburzi. Hristos îşi face intrarea pe uşile trân­­tite de medici, ca lespezile pe un mormânt.
Am ajuns în Elveţia într-o du­minică de iulie. Ora­şul pe­tre­cuse peste zi şi era plin de cheflii şi de tarabe cu bere şi wurşti. Ne înlăn­ţu­i­sem cu bra­ţele strâns şi um­blam ca doi stranieri legaţi la galere; ne-am învârtit pe străzi, abătuţi şi excluşi din­tr-o lume care mer­gea mai de­parte, cu bucurii. Am plâns până am adormit şi m-am ţi­nut pentru ultima oară de aca­tist. Am cântărit fiecare cuvânt şi m-am temut că se vor ter­mina şi nu am apucat să-l con­ving pe Iisus. A doua zi, eram pro­gra­maţi la Nu­clear Me­dicine, pentru un diag­nos­tic precis. Înainte să alunec în somn, m-am gândit cât de bun a fost Sfântul Nec­tarie cu mine. Atât de bun, încât dacă aş mai fi fă­cut un copil, l-aş fi nu­mit ca pe el.
Primul contact cu spitalul s-a petrecut abrupt. L-au luat de lân­gă mine brusc şi l-am mai văzut după jumă­tate de oră, trecând dezbrăcat, dintr-o cameră în alta. Go­liciunea nu are nimic uman în spital. Te lasă desco­perit şi vulnerabil şi vorbeşte cu glas tare despre slăbi­ciunea ta. I-au dat să bea o soluţie de contrast şi l-au întins, pentru o oră, pe pat. După 5 ani, mi-a mărturisit teama animalică pe care a trăit-o, în aşteptarea unui diagnostic.
După investigaţie, l-am văzut pe medic venind că­tre locul în care îl aşteptam cu inima bubuind. Mi s-a pă­rut că s-a încruntat şi eram convinsă că ţinea în mâ­nă o hartă de metastaze. S-a oprit lângă noi îmbufnat: "Unde spuneaţi că aţi avut melanomul? Vă întreb pentru că nu am găsit nicio urmă din el. Dar am găsit o tumoră cu celule-gigant în genunchi. Nu pune pro­ble­me, dar trebuie ţinută sub control".


Mormântul Sfântului Nectarie
Am ieşit din spi­tal în zbor. Am anunţat lumea întreagă că nu me­la­nomul, ci poate un altfel de cancer ne va despărţi. Au urmat două operaţii grele şi necesare, o recuperare chi­nui­toare, un an de interferon şi o jumătate de an de ci­tos­tatice. Printre toate protocoalele de spital, se insera şi dorinţa mea: "Şi cu Nectarie cum rămâne?". "Poa­te doar ca poreclă, draga mea! Cum să-i spun co­pi­lu­lui meu: «Nectarie, coboară imediat de pe to­bogan?». Şi cum să facem al treilea copil, când eu fac cură de citostatice?".

Ei bine, Petru Nectarie va împlini 3 ani în martie. Nectarie este curcubeul din viaţa noastră, care nu poate însemna decât că bunul Dumnezeu nu ne va mai tri­mite potop.
Dragii mei, dacă viaţa va fi pentru voi grea, vestea cea bună şi minunată este că există un sfânt, printre mulţi alţii, care poate face minuni. Cine i-a cunoscut apropierea mărturiseşte că este un sfânt cald şi bun, deschis să te ajute şi să te iubească.
Avocat OTILIA SAVA
sursa
http://www.formula-as.ro/2013/1055/spiritualitate-39/sfantul-nectarie-povestea-unei-minuni-16045

“Cu medicamente si rugaciuni, cancerul sta pe loc”

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

Așa cum v-am relatat incă de la începutul deschideri asociației că vom relata o minune a Sfântului Ierarh Nectarie -Sfântul iubiri.



Vreau sa va relatez un caz de boala incurabila, pe care o tin pe loc, datorita revistei “Formula AS”, din paginile careia am aflat despre Centrul Energy Plus Bucuresti.
Ma tratez de aproape 3 ani cu produsele naturiste recomandate de d-na Ana Costea. In luna octombrie a acestui an a trebuit sa fac o tomografie computerizata, sa vad cum a evoluat cancerul de san. Pana sa ajung la analiza, m-am rugat toata noaptea la Sfantul Nectarie si am citit acatistul, si chiar am intrat la analiza cu iconita Sfantului la mine. Si minunea s-a implinit. Tumora sta pe loc, nu a recidivat si nu au aparut metastazele de care imi era tare frica. In plus, a disparut si chistul ovarian. Sunt sigura ca pe langa medicamente, datorez starea buna de sanatate si rugaciunilor. Numai Sfantul Nectarie a putut face aceasta minune. Vreau sa va relatez ca fac in continuare tratament cu medicamentele Tien Hsien Liquid, Astragalus, Curcumin, Chitosan, Anticancerlin, Multigland si altele. Actele doveditoare se afla la cabinetul “Energy Plus” (str. Mircea Vulcanescu nr. 92, Bucuresti).
Pentru ca am lucrat in sanatate si sunt foarte cunoscuta in Brasov, orasul in care traiesc, nu vreau sa se afle diagnosticul si numele meu. Va rog sa-mi semnati scrisoarea doar cu initialele. Cu stima si mult respect,
B. D. – Brasov

sursa: Formula AS

ACEASTA  FRUMOASA ICOANA CU MAICA DOMNULUI SE AFLA IN CATEDRALA DIN TIMISOARA

SURSA

http://salveazaoinima.wordpress.com/

„Am înţeles că Sfântul Nectarie s-a îndurat de mine, păcătoasa”

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

Mă numesc Cornelia, sunt din Timişoara şi sunt datoare faţă de Sfântul Nectarie să relatez minunea pe care a făcut-o cu mine în anul 2004.
Eram foarte bolnavă şi mergeam la Catedrala Mitropolitană Timişoara. Acolo am auzit de părintele Ioan Dimitriu. L-am găsit pe părinte la biserica de boli contagioase Pădurea Verde. Părintele, văzându-mă bolnavă şi necăjită, mi-a propus să merg în pelerinaj în Grecia. Până atunci nu mai fusesem niciodată în pelerinaj. M-am hotărât pe loc şi aşa am ajuns pe insula Eghina, la Sfântul Nectarie. Înainte de plecare am considerat că trebuie neapărat să mă spovedesc şi să mă împărtăşesc. Când am ajuns la Sfântul Nectarie am stat tot grupul la rând, să ne închinăm la sfintele moaşte, după care am citit Acatistul Sfântului Nectarie.
După ce am terminat de citit, am mers la mormântul sfântului, unde am pus urechea, aşa cum se face acolo, şi am ascultat, cu emoţie, paşii bunului Sfânt Nectarie. Apoi am coborât la biserica nouă, care era încă în construcţie. Când am ajuns la racla din biserica nouă, m-am închinat în faţă, apoi pe partea stângă lateral şi când am ajuns lateral dreapta, m-am aşezat pe raclă cu pieptul şi braţele deschise, ca într-o îmbrăţişare. Cu mari emoţii retrăiesc şi acum aceste clipe. Am stat aşa câteva minute, nu ştiu câte pentru că abdomenul meu a început să se contracte foarte tare şi respiraţia, mai ales expiraţia, a devenit foarte puternică. Am auzit apoi câteva cuvinte în limba greacă, pe care n-am fost în stare să le reţin din cauza emoţiilor. N-am ştiut ce să fac şi cum să reacţionez şi dacă am voie să spun cuiva. Am înţeles că Sfântul Nectarie s-a îndurat de mine, păcătoasa.
Când am urcat treptele spre biserica veche eram epuizată, abia am putut urca. Acolo l-am găsit pe părintele Ioan Dimitriu, care văzându-mă a înţeles că Sfântul Nectarie a făcut cu mine una din multele minuni pe care le face cu cei ce merg la el pregătiţi, cu credinţă şi dragoste.

(Cornelia, Timişoara – Eghina, 2004).

                 PE PARINTELE IOAN DIMITRIU IL PUTETI GASI LA TIMISOARA PE STRADA BAADER...ACOLO SLUJESTE LA O FRUMOASA BISERICA CU HRAMUL SFINTEI PARASCKEVA...RIDICATA DE DUMNEALUI...ESTE A 3 BISERICA PE CARE O CONSTRUIESTE....POSTEZ CATEVA FOTOGRAFII FACUTE CU TEL. MOBIL...INTRADEVAR , IL CUNOSC PE PARINTE SI ESTE UN DUHOVNIC FOARTE BUN...SI FOARTE CAUTAT...RUGACIUNILE LUI M-AU AJUTAT DE MULTE ORI...

                                             Icoana sfintei Parascheva din biserica...

                        AM GASIT PE NET SI O POEZIE DEDICATA PARINTELUI...

Parintelui Duhovnic Ioan Dumitriu de la Parohia Tipografilor, Timisoara

http://www.crestinortodox.ro/poezie-ortodoxa/parintele-ioan-dumitriu-parohia-tipografilor-118673.html

Cu multa dragoste si dor,
Pentru bunul meu pastor,
Care ma paste an de an,
Parintelui Dumitriu Ioan:

Ii multumesc lui Dumnezeu si-I cant,
Ca mi-a dat in viata un duhovnic sfant
De oameni mult apreciat,
De ingerii din cer laudat,

De Domnul binecuvantat.
Cu infatisare sfanta si cu vocea lui duioasa
Cu smerenie de inger si cu viata cuvioasa,
Tu vezi ca nu e om de rand,

Tu vezi cat e de bun si bland,
Si il iubesti vrand, nevrand.
In el poti avea mereu deplina siguranta,
Oricat ai fi de trist, el iti da spertanta

Si cand te vaiti ca iti este greu,
Cand simti puterea celui rau,
El te indeamna catre Dumnezeu.
Cu el ai bucurie, ai pace si rabdare,

Din orice suferinta, prin el, tu ai scapare,
Cand esti singur si n-ai unde te duce,
Si oricand te afli la rascruce,
El ti-L arata pe Hristos pe cruce.

Acest sfant minunat pierdut printre noi,
Cei nestiutori si ignoranti, orbi si goi.
Inger in trup, preafrumos,
Ce te-ndeamna dragastos

Sa-ti predai viata lui Hristos.
In orice zi si-n orice loc, cu el e sarbatoare
Cu el in orisice ispita ai o nadejde salvatoare,
Vrei mereu cu el sa stai,

Necazurile sa ii dai,
Iar el sa-ti dea adieri din rai.
La sfanta Spovedanie el smerit te-asculta,
Te-ntelege, te priveste cu durere multa,

Si dupa ce-ti da dezlegare,
Primesti o sfanta binecuvantare
Si o calda-mbratisare.
E un izvor preadulce plin de milostivire,

Prin vorba lui domoala si blanda lui privire,
Tu simti caldura lui divina,
Simti cum te-a eliberat de vina
Si cum te-nvaluie-n lumina.

El este pastorul cel minunat si milos,
Care paste turma Imparatului Hristos,
E bunul nostru, bun pastor,
Al nostru sfant ocrotitor

Si bine povatuitor.
Parinte Ioane, cereasca binecuvantare,
Primeste de la noi aceasta mica urare:
La multi ani sa ne traiesti,
Pe noi sa ne calauzesti
Pan’ la portile ceresti !

Luca Ionel

MINUNI ALE SFANTULUI. NECTARIE

Tulburatoarea minune a nasterii micutului Nectarie, pentru rugaciunile ocrotitorului sau ceresc, Nectarie

Am primit prin e-mail prin intermediul unei prietene fidele a siteului nostru o marturie tulburatoare despre o minune a Sfantului Nectarie, savarsita intr-o familie cunoscuta indeaproape de dumneaei. Este o marturie (a bunicii copilului, doamna Lucretia) pe care am inteles ca a trimis-o spre publicare si pentru o carte cu noile minuni ale Sfantului care se lanseaza astazi, dar careia noi ii adaugam si cateva fotografii cu micutul nascut in imprejurari care impletesc minunea cu drama – intr-un chip si in niste imprejurari extrem de dureroase, ale caror explicatii raman in taina lui Dumnezeu - si care a fost botezat cu numele Ierarhului mult-patimitor din Eghina. Insotim povestirea cu vorbele duhovnicului persoanelor in cauza, care au insotit binecuvantarea data pentru publicarea marturiei: “poate macar o mama nu isi va mai lasa fiica sa avorteze si tot e bine”.

“Ma numesc Lucretia U. si locuiesc in localitatea S. Dupa moartea sotului meu, fiica mea, Anisoara-Daniela s-a imbolnavit de diabet zaharat tip II, insulino-dependent, de la varsta de 12 ani. Dupa cativa ani de boala, au inceput complicatiile: retinopatie, polineuropatie, boala cardiaca ischemica microvasculara, insuficienta ventriculara stanga,tahicardie si mai tarziu anemie severa si insuficienta renala cronica. Cu toate acestea, ea isi dorea sa traiasca ca un om normal.

Visul ei dintotdeauna a fost sa fie mireasa si sa aibe macar un copil. Bunul Dumnezeu i-a ajutat si i-a implinit visul de a fi mireasa in anul 2008, de ziua Sf. Pantelimon. A fost o nunta restransa, crestineasca. In vara urmatoare, adica in 2009, a ramas insarcinata. Era atat de fericita, incat primele cuvinte cand se intalnea cu o cunostinta erau sa spuna ca va avea un bebe! Cand a urmat controlul la doctorita care o trata de diabet, aceasta reamintindu-i cate complicatii are si ca e la un pas de dializa, i-a spus raspicat ca la ea nici nu poate fi vorba sa faca un copil, explicandu-i si riscurile maxime la care se expune si chiar sugerandu-i sa mearga cat mai repede la un medic ginecolog pentru a-i intrerupe sarcina.

Daniela nici nu a vrut sa auda de asa ceva. Si-a luat pe Maica Domnului si pe Sf. Nectarie ajutatori, si a promis ca daca va ajunge cu sarcina la bun sfarsit, va da copilasului numele Sfantului Nectarie. A avut o sarcina toxica si ii era rau in fiecare zi. Orice manca vomita si adesea intra in coma (asta se intampla la cateva zile). A fost de multe ori internata in spitalul orasului nostru, dar si la Bucuresti. Citea zilnic Acatistul Maicii Domnului si al Sf. Nectarie, facandu-si semnul Sfintei Cruci pe pantece cu ulei de la candela Sf. Nectarie. De fiecare data cand isi revenea din coma se mangaia pe pantece si vorbea cu bebelusul ei: sper sa iti fie bine, sa nu fi patit ceva rau.

In luna ianuarie 2010,am internat-o pentru investigatii. Imediat dupa internare starea ei s-a inrautatit datorita insuficientei renale. S-a umflat foarte tare si respira extrem de greu. Se deplasa cu mare greutate. Vazandu-i starea, medicii i-au explicat din nou riscurile mari la care se expune, i-au spus ca poate muri in orice clipa din cauza unui blocaj renal, si au sfatuit-o iarasi sa accepte intreruperea de sarcina (care era de aproape sase luni). Ea a refuzat categoric, spunand ca pentru acest copil s-a chinuit atatea luni.

Imi spunea mereu:

“Mama, trebuie sa nasc, sa-mi vad si eu bebelusul, cea mai mare realizare a mea”.

Imi mai spunea alteori:

“nimeni nu stie prin ce trec, dar la copil nu renunt, nici daca mor”.

In data de 11 februarie 2010 a adus pe lume un baietel de 1,100 kg pe care l-a botezat cu numele Sfantului Nectarie, avand binecuvantarea de a avea nas de botez un preot din orasul nostru. Bucuria ei de a fi mama nu poate fi descrisa in cuvinte!

Cand i-au dat copilasul sa-l tina in brate, dupa cateva zile, a fost atat de fericita, incat a sunat la toate rudele si cunostintele sa le spuna ca si-a tinut puiutul in brate.

Dar dupa aproape o luna si jumatate de la nasterea baietelului, starea ei s-a agravat. Rinichii nu mai functionau iar medicul a hotarat sa o treaca pe dializa. Dupa cateva sedinte insa, inima nu ei nu a mai rezistat facand stop cardio-respirator. Anisoara-Daniela a plecat la Domnul a doua zi de Pasti (2010), spunand ca e cea mai fericita ca a adus pe lume un copil.

Copilasul este frumos, sanatos, si il are ca ocrotitor ceresc pe Sf. Nectarie, caruia ii multumim!”


P.S.: In anul 2007, Anisoara-Daniela a fost internata de urgenta in spitalul din oras. Timp de o saptamana nu a mancat nimic – era hranita doar cu perfuzii. Am cerut transferul la Bucuresti, unde i s-au facut din nou toate analizele. Medicii nu puteau sa ii puna un diagnostic. Ea avea 23 de ani si slabise pana la 37 de kg.

Cu nadejde in ajutorul lui Dumnezeu, am luat cordonul halatului ei si l-am atins de de racla cu sfintele moaste ale Sf. Nectarie. I-am dus la spital si ulei din candela Sf. Nectarie. In noaptea urmatoare a dormit incinsa cu acel cordon si la scurt timp dupa aceasta, i s-a pus diagnosticul. Avea pielonevrita (infectie la rinichi), de care Sfantul Nectarie a si vindecat-o la scurt timp. De atunci, vazand ajutorul imediat al Sf. Nectarie a spus ca de acum va fi Sfantul ei ocrotitor dupa Maica Domnului, ceea ce s-a si implinit, pana in ziua cand Domnul a hotarat sa o cheme la El.

Doamne ajuta...
“Mare este slava Ta, Doamne, că ne trimiţi durerea şi suferinţa pentru a ne călăuzi pe drumul cel bun… Ce mare binefacere mi-a adus durerea în toţi aceşti ani cît am avut-o tovarăşă. Dacă nu aveam această durere, nu m-aş fi întors la Dumnezeu!”

Sfantul Nectarie - Minuni in Romania

Sfantul Nectarie il vindeca pe monahul Mihail de mai multe boli

Mă numesc Mihail şi sunt monah, vieţuitor în Mănăstirea Sfântul Filip din localitatea Adamclisi, judeţul Constanţa, şi sunt în vârstă de douăzeci şi patru de ani. Cu smerenie şi cu drag am să vă scriu câteva rânduri despre minunea care s-a petrecut cu mine la Sfântul Nectarie, la Mănăstirea Radu Vodă, din Bucureşti.

M-am îmbolnăvit de o boală cam grea. De fapt, de mai multe: hepatită activă de însoţire, colecist alungit, gastrită cronică, ulcer duodenal, stomacul era întors pe dos, aveam reflux gastroesofagian, fierea era plină de mâl şi piatră, sufeream de colon iritabil, aveam o infecţie puternică în gât de doi ani. Toate aceste boli m-au răpus şi nu mai puteam să mănânc, nici să muncesc, îmi afectaseră chiar şi pravila de rugăciune pe care o am, că nu mai puteam să stau pe picioare. Asta era suferinţa mea de doi ani.

N-am putut să mă lupt cu boala, însă într-o zi de vineri, când am ieşit cu vacile la păscut, la şapte dimineaţa, n-am mai rezistat de dureri şi am plecat la cameră să mă întind în pat, ca aşa să îmi treacă durerile, dar nu au mai trecut. M-am chinuit aşa până duminică dimineaţa. La ora douăsprezece, la amiază, am hotărât să plec la spital, când am văzut că mi se umflase tot corpul şi nu mai puteam vorbi de durere. Am mers la biserică, la Părintele Stareţ Dorotei, şi i-am spus ce se întâmplă şi el mi-a dat binecuvântarea să plec la spital la Constanţa. Mi s-au făcut analize şi mi s-a pus diagnosticul de hepatită. Am fost transferat la boli infecţioase pe 22 iulie 2010. Am stat până pe 3 august la boli infecţioase, unde mi s-au făcut continuu analize, că nu ştiau ce boală am. După analize au rezultat şase diagnostice diferite, şi, când am auzit, m-am rugat la Sfântul Nectarie şi la Maica Domnului ca să scap. După rugăciune m-am întins în pat. Deodată am văzut deasupra mea pe Sfântul Nectarie, cum stătea în icoană. Am rămas surprins. Nu am luat în seamă, crezând că este vrăjmaşul care vrea să mă păcălească, şi mi-am văzut de treabă.

Pe 7 august m-am mutat la spitalul CFR Constanţa, doctorii spunându-mi că nu au ce face cu mine. Acolo mi-au zis că nu sunt de competenţa lor şi m-au trimis la Bucureşti, la Fundeni. Am ajuns pe 11 august, într-o miercuri dimineaţa. Îmi era foarte rău. Am aşteptat împreună cu stareţul şi o creştină, care era din Bucureşti. A venit doctoriţa şi m-a preluat pentru analize. Au ieşit aceleaşi rezultate, foarte rele, acelaşi diagnostic. M-au programat pentru operaţie de fiere şi stomac pentru joi dimineaţa, la ora nouă.

Pe 11 august m-am dus să mă internez. La internare mi-a zis să intru în salonul numărul 220 ca să mă pregătească pentru joi. M-am dus, dar nu mai erau locuri. Atunci doctoriţa mi-a zis să merg acasă şi să vin joi dimineaţa din nou. Şi am plecat. Pe drum mi-am adus aminte de Sfântul Nectarie, care mă vizitase miercuri, prin icoană. I-am spus creştinei care se ocupa de mine să mă ducă la Sfântul Nectarie, la Mănăstirea Radu Vodă, să mă rog la moaştele sfântului. Când am ajuns, m-am rugat şi lângă mine am simţit prezenţa Sfântului Nectarie. Îmi spunea prin gând că m-am făcut bine şi că nu o să mă opereze şi o să plec acasă.

I-am spus creştinei care se ocupa de mine ce mi s-a întâmplat şi am plecat acasă, simţindu-mă foarte rău. Când am ajuns acasă, am adormit, urmând ca de dimineaţă să plec la doctor pentru operaţie. M-a sunat creştina să mă trezesc. M-am trezit de dimineaţă şi pe drum, cum mergeam, am realizat că minunea se întâmplase. Nu mă mai durea nimic şi puteam să merg şi mi-a dispărut şi ameţeala şi puroiul din gât, pe care îl scoteam în fiecare dimineaţă, şi i-am spus femeii care se ocupa de mine că mă simt foarte bine şi că nu mai am nimic.

Am ajuns la spital la Fundeni. M-a văzut doctoriţa şi mi-a zis să mă duc la analize, să mă pregătească de operaţie. La ora 10:30 era programată operaţia. Când mi-a recoltat sânge mi-au ieşit deodată analizele bune. Nu mai aveam nicio boală, eram sănătos deplin. Doctoriţa o ţinea pe-a ei, că este o eroare de calculator şi mi-a repetat iar analizele. La fel, au ieşit bine. Şi m-a întrebat foarte mirată, şi totodată speriată, ce am făcut de mi-au ieşit analizele bine. Eu i-am spus că m-am rugat la Sfântul Nectarie şi că el m-a făcut bine. Ea m-a întrebat cine este Sfântul Nectarie. I-am spus că e Sfântul Nectarie de la Mănăstirea Radu Vodă, din Bucureşti, mare făcător de minuni. Mi-a zis că nu mai este nevoie de intervenţia chirurgicală, că m-am făcut bine şi că o să plec acasă. Ne-am bucurat enorm şi eu şi persoana care mă însoţea la drum.

Am mers amândoi şi am dat slavă Sfântului Nectarie că m-a vindecat şi că pot să mă rog din nou, să muncesc şi să am grijă să îmi fac ascultarea la mănăstire. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Amin.

(Monahul Mihail, Manastirea Sfantul Filip, Adamclisi)

SA AVEM CURAJUL SA SCRIEM SCRISORI CATRE CER

SFANTUL NECTARIE DE EGHINA – AJUTORUL CELOR NEMANGAIATI. Minunea din copilarie. 


O minune din copilaria Sfantului

“Ar trebui sa incepem cu o minune neconventionala, petrecuta in copilaria Sfantului. De multe ori oamenii incadreaza la categoria minuni numai intamplari spectaculoase, vindecari, invieri, exorcizari. Si pierd din vedere minunile smerite, care au insa valoarea si importanta lor.

Anastasie (acesta a fost numele de botez al Sfântului Nectarie) a avut o copilarie foarte grea: foame, frig, singuratate, durere. Durere, foame, lacrimi. Si iara lacrimi, singuratate, durere. Ce copilarie poate fi mai trista decat aceasta? Trebuie spus ca singuratatea sa nu era o singuratate ca cea pe care o traieste omul zilelor noastre: diferenta este enorma. Micul Anastasie credea cu putere in Dumnezeu. Si oricat de tare l-ar fi apasat rautatea oamenilor, el nu contenea sa isi ridice ochii spre Dumnezeu.

Si Dumnezeu i-a primit rugaciunile. Intr-o noapte, Hristos i s-a aratat in vis, si l-a intrebat de ce plange necontenit. Sufletul copilului era însa atat de patruns de amaraciune, incat nu a putut sa raspunda la intrebare. Dar, trezindu-se din somn, Anastasie a scris urmatoarea scrisoare:

desen de Cristina Ionescu-Berechet

,,Hristoase al meu, m-ai intrebat de ce plang. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prapadit incaltarile de mi-au iesit degetele afara si mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am dus aseara la stapânul meu si m-a alungat. Mi-a spus sa scriu acasa, alor mei, sa-mi trimita ei. Hristoase al meu, de atata amar de vreme muncesc aici si n-am trimis maicii mele nici un banut… Acum, ce sa ma fac? Cum sa o scot la capat fara haine? Tot muncind, s-au rupt. Iarta-ma ca Te necajesc. Ma inchin Tie si Te iubesc eu, robul Tau, Anastasie.”

A pus scrisoarea intr-un plic, si pe plic a scris adresa destinatarului:

,,Pentru Domnul nostru Iisus Hristos – in ceruri”.

Conteaza mai putin ce s-a intamplat dupa ce a scris aceasta scrisoare. Important este ca a scris-o. Important este ca a avut nadejdea ca aceasta scrisoare va ajunge la destinatie.

Sfântul Nectarie ne invata nu sa intrebam ,,de ce?”, ci sa cerem ajutorul dumnezeiesc. Sfântul Nectarie ne arata ca nici lipsa hranei, nici lipsa hainelor sau a incaltarilor nu trebuie sa ne indeparteze de Dumnezeu. Ci cu cat mai mari sunt incercarile cu atât mai mare trebuie sa ne fie credinta.

Si totusi ce s-a intamplat dupa ce Anastasie a scris scrisoarea?

Dumnezeu a intervenit intr-un mod smerit. Daca scrisoarea ar fi ajuns la posta, poate ca vreun postas ar fi aruncat-o, sau poate ca si daca ar fi citit-o, tot nu ar fi putut sa il gaseasca pe expeditor pentru a-l ajuta.

Dar Dumnezeu a randuit ca un negustor sa se ofere sa duca scrisoarea la posta, pentru a-l scuti pe Anastasie de drum, caci afara era frig. Citind pe plic destinatarul scrisorii, negustorul a fost curios sa citeasca scrisoarea. Si, citind-o, si-a dat seama ca din randuiala lui Dumnezeu ajunsese sa o citeasca. A facut un colet cu haine, incaltari, mancare si bani, si l-a trimis lui Anastasie impreuna cu o carte postala pe care scria:

,,De la Hristos, pentru Anastasie”.

Coletul nu ar fi fost trimis daca Anastasie nu ar fi scris mai intâi scrisoarea. Am putea spune: ,,Si nici scrisoarea nu ar fi fost scrisa daca Hristos nu i S-ar fi aratat in vis, si nu l-ar fi intrebat de ce plange”. Dar tot asa am putea spune si ca nici Hristos nu i S-ar fi aratat daca el nu i S-ar fi rugat, vreme indelungata si nu si-ar fi pus nadejdea in ajutorul dumnezeiesc.

Sfântul Nectarie ne invata sa ne rugam lui Dumnezeu. Nimic nou, nimic iesit din comun. Invatatura aceasta se regaseste in aproape toate cartile religioase. Sfântul da marturie prin propria viata ca Hristos nu lasa rugaciunile fara räspuns, ca Hristos raspunde in chip minunat la cererile credinciosilor. Ce vom face, deci? Vom scrie cu toti scrisori catre cer? Da, vom scrie. Asa cum au scris toti crestinii, inca de la intemeierea Bisericii. Scrisorile noastre sunt rugaciunile. Scrisorile noastre sunt scrise uneori cu lacrimi, alteori cu bucurie, uneori cu mahnire, alteori cu recunostinta. Sa avem curajul de a-i scrie lui Dumnezeu, sa avem curajul de a-i scrie Maicii Domnului, sa avem curajul de a le scrie sfintilor. Si sa nu deznadajduim daca ajutorul nu vine atunci cand vrem noi. Daca noi ii cerem, Dumnezeu il va trimite cu siguranta. Anastasie a rabdat vreme indelungata inainte ca suferinta sa sa primeasca usurare. Dar aceasta suferinta nu a ramas neroditoare: a fost treapta a sfinteniei.

Sursa: Sfantul Ierarh Nectarie din Eghina, Minuni



http://www.razbointrucuvant. ro/2011/11/09/sfantul- nectarie-de-eghina-ajutorul- celor-nemangaiati-minunea-din- copilarie-sa-avem-curajul-sa- scriem-scrisori-catre-cer/

Pericopa evanghelica si apostolica a zilei
Pericopa evanghelica: Luca 9, 44- 50
4. Puneţi în urechile voastre cuvintele acestea: Căci Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor.
45. Iar ei nu înţelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei ca să nu-l priceapă şi se temeau să-L întrebe despre acest cuvânt.
46. Şi a intrat gând în inima lor: Cine dintre ei ar fi mai mare?
47. Iar Iisus, cunoscând cugetul inimii lor, a luat un copil, l-a pus lângă Sine,
48. Şi le-a zis: Oricine va primi pruncul acesta, în numele Meu, pe Mine Mă primeşte; iar oricine Mă va primi pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Căci cel ce este mai mic între voi toţi, acesta este mare.
49. Iar Ioan, răspunzând, a zis: Învăţătorule, am văzut pe unul care, în numele Tău, scoate demoni şi l-am oprit, pentru că nu-Ţi urmează împreună cu noi.
50. Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriţi; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi.
Pericop apostolica: Coloseni 3, 7- 25
7. În care păcate aţi umblat şi voi odinioară, pe când trăiaţi în ele.
8. Acum deci vă lepădaţi şi voi de toate acestea: mânia, iuţimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de ruşine din gura voastră.
9. Nu vă minţiţi unul pe altul, fiindcă v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui,
10. Şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte, spre deplină cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit,
11. Unde nu mai este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate şi întru toţi Hristos.
12. Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare,
13. Îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi.
14. Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii.
15. Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi, ca să fiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; şi fiţi mulţumitori.
16. Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie. Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi, cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti.
17. Orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu-Tatăl.
18. Femeilor, supuneţi-vă bărbaţilor voştri, precum se cuvine, în Domnul.
19. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre şi nu fiţi aspri cu ele.
20. Copiilor, ascultaţi pe părinţii voştri întru toate, căci aceasta este bine-plăcut Domnului.
21. Părinţilor, nu aţâţaţi la mânie pe copiii voştri, ca să nu se deznădăjduiască.
22. Slugilor, ascultaţi întru toate pe stăpânii voştri cei trupeşti, nu slujind numai când sunt cu ochii pe voi, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci în curăţia inimii, temându-vă de Domnul.
23. Orice aţi face, lucraţi din toată inima, ca pentru Domnul şi nu ca pentru oameni,
24. Bine ştiind că de la Domnul veţi primi răsplata moştenirii; căci Domnului Hristos slujiţi.
25. Iar cel ce face nedreptate îşi va lua plata nedreptăţii, întrucât la Dumnezeu nu este părtinire.

Sfantul Nectarie Taumaturgul

Astăzi biserica ortodoxa ar trecut la Sinaxar pe Sfantul Nectarie.Deci este ziua in care aducem recunostinta cinstindu-l pe Sfantul ce a trait majoritatea vietii la Aegina,in Grecia.Nu stiu daca in tara are cineva numele de Nectarie,insasi in Grecia ,printre laici,este mai putin intalnit,si cu toate astea spun La Multi Ani celor ce isi serbeaza ziua de nume

Sfântul Nectarie din Eghina (n. 1 octombrie 1846 la Silivri, în Tracia, d. 8 noiembrie 1920 la Atena) a fost episcop de Pentapole şi ctitor al mănăstirii "Sfânta Treime" din insula Eghina. În 1961 Sfântul Sinod al Bisericii de Constantinopol l-a proclamat sfânt al Bisericii Ortodoxe, comemorarea lui făcându-se în ziua de 9 noiembrie.

Sfântul Nectarie s-a născut într-o familie săracă de pe malul mării Marmara. Părinţii săi, Dimos şi Marie Kephala, i-au dat numele de Anastasie. La vârsta de 14 ani a plecat la Constantinopol ca să lucreze şi să se şcolească.
În 1866, la vârsta de 20 de ani, Sfântul Nectarie pleacă în insula Chios ca să predea ca învăţător. Aici devine călugăr, cu numele de Lazăr, la 7 noiembrie 1876, în celebra mănăstire Nea Moni. Un an mai tîrziu a devenit diacon, apoi, prin generozitatea unui creştin bogat din insulă şi cu ajutorul Patriarhului Sofronie al Alexandriei, a putut să-şi completeze studiile la Atena şi să obţină, în 1885, o diplomă a Facultăţii de Teologie din capitala Greciei.

Tot în acest an, 1885, Sfântul Nectarie pleacă la Alexandria (Egipt), unde a fost hirotonit preot la biserica Sfântul Nicolae din Cairo. Câţiva ani mai târziu, în 1889, a fost hirotonit episcop de Pentapole (episcopie corespunzând în acea vreme Libiei superioare) de către Patriarhul Sofronie, care l-a numit şi predicator, secretar patriarhal şi reprezentant al său la Cairo.
Dar după doar un an a fost alungat din Egipt în urma calomniilor unor clerici invidioşi. A trebuit să se întoarcă la Atena, singur, nebăgat în seamă, dispreţuit, în mari lipsuri materiale. A rămas câţiva ani predicator (l891-1894), iar apoi a fost numit director al şcolii teologice Rizarios, care forma viitori preoţi. A rămas 15 ani în acest post ecleziastic.

În 1904, la cererea mai multor călugăriţe, a fondat mănăstirea "Sfânta Treime" din insula Eghina, devenită azi unul din marile locuri de pelerinaj din lumea ortodoxă. În decembrie 1908, la vârsta de 62 de ani, sfântul Nectarie şi-a dat demisia din postul de director al şcolii teologice şi s-a retras în mănăstirea sa din Eghina, unde a rămas până la sfârşitul vieţii.
A murit la 8 noiembrie 1920, în urma unui cancer de prostată care l-a chinuit un an şi jumătate. A fost înmormântat în mănăstirea sa de către ieromonahul iconar Sava, care mai târziu a pictat prima icoană a sfântului.

În 1953 moaştele sale au fost mutate într-un mormânt mai frumos. Pomenirea mutării moaştelor sale se face în ziua de 3 septembrie. Câţiva ani mai târziu, la 20 aprilie 1961, Patriarhia Ecumenică din Constantinopol a recunoscut cultul de care se bucura deja sfântul şi l-a proclamat sfânt al Bisericii, cu pomenirea pe 9 noiembrie.

Viaţa sfântului Nectarie din Eghina, episcop de Pentapolis (după Sinaxarul Parintelui Macarie de la Mănăstirea Simonos-Petras, Muntele Athos)

Sfântul Nostru Parinte Nectarie s-a născut la 1 octombrie 1846, în Selibria (Tracia), din părinţi săraci dar credincioşi pioşi : Dimos şi Maria Kefala. Primind la Sfântul Botez numele de Anastasie, el dovedi încă din copilărie o mare milă şi o înclinare profundă pentru studiu. Cum mama sa îl învăţă Psalmul al 50 lea, lui ii plăcea să repete versetul : "Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale" (Psalmii 50 :15). Primind în ţara sa primele noţiuni de învăţătură, fu trimis de către părinţii săi la Constantinopol pentru a-şi continua educaţia, lucrând în acelaşi timp ca angajat într-un magazin. Tânărul băiat ramase atunci insensibil tulburărilor vieţii mondene, preocupându-se zi şi noapte doar de clădirea înlăuntrul său a omului interior după chipul lui Hristos, prin rugăciune şi meditaţie asupra scrierilor Sfinţilor Părinţi. La vârsta de 20 de ani părăsi Constantinopolul pentru a deveni învăţător in insula Chios.

Acolo încuraja cu multa sârguinţa pe tineri şi pe săteni întru milostenie şi virtute, nu numai prin cuvintele sale ci mai ales prin exemplul însuşi al vieţii sale de privaţiune şi rugăciune. Dorindu-şi de mult să îmbrăţişeze o viaţă asemeni Îngerilor, deveni călugăr sub numele de Lazăr, la 7 noiembrie 1876, în renumita mănăstire din Nea-Moni. Căutând doar lucrurile de Sus, model de blândeţe şi supunere, se făcu îndrăgit de toţi fraţii din comunitate şi deveni Diacon un an mai târziu. Prin generozitatea unui locuitor pios din insula, apoi prin protecţia Patriarhului Alexandriei, Sofronie, el putu să îşi continue studiile la Atena şi să obţină diploma Facultăţii de Teologie. În 1885 ajunse la Alexandria unde la puţină vreme fu hirotonit preot, apoi deveni Mitropolit al Pentapolisului (fosta dioceză corespunzând Libiei superioare). Predicator şi secretar patriarhal, el fu trimis la Cairo, ca reprezentant al Patriarhului, in biserica Sf. Nicolae. În ciuda acestor onoruri, Nectarie nu pierdea nimic din smerenia sa şi ştia să comunice turmei sale spirituale sârguinţa pentru virtuţile Evangheliei.

Dragostea şi admiraţia pe care i-o purta poporul se întoarseră însă împotriva lui. Împinşi de diavol, unii membri ai Patriarhiei, invidioşi pe succesele sale, îl calomniară, spunând ca ar căuta să îşi atragă favorurile poporului in scopul de a pune mâna pe tronul patriarhal al Alexandriei. Cum Sfântul nu încerca să se justifice, ci îşi punea încrederea in promisiunea lui Hristos care spune : " Fericiţi veţi fi când va vor ocărî şi va vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind, din pricina mea" (Matei 5:11); el fu alungat din scaunul său şi se îmbarcă pentru Atena unde se trezi singur, neştiut, dispreţuit şi lipsit chiar de pâinea cea de toate zilele, căci nu ştia să păstreze nimic pentru sine şi îşi împărţea săracilor puţina sa avuţie. Abandonând proiectul iniţial de a se retrage în Muntele Athos, blândul şi umilul urmaş al Domnului nostru Isus Hristos, preferă - în favoarea mântuirii aproapelui său - să sacrifice dragostea sa de a se retrage în singurătate. Rămase câţiva ani ca predicator (1891 - 1894), apoi fu numit director al şcolii ecleziastice Rizarios, destinată pregătirii viitorilor Preoţi.

Profunda sa cunoaştere a Scripturilor, a Sfinţilor Părinţi şi chiar a ştiinţelor profane, precum şi autoritatea sa plina de blândeţe orientată către oameni aveau să îi permită să insufle în scurt timp acestei instituţii o înalta calitate intelectuală şi morală. Sfântul Ierarh prelua asupra lui conducerea şi lecţiile Pastoralei, dar nu înceta totuşi să îşi trăiască programul de ascet, de meditaţie şi de rugăciune a unui călugăr, adăugând la acestea înaltele funcţii de predicare şi de oficiere regulată a Sfintelor Taine, în sânul şcolii dar şi în regiunea din jurul Atenei.
Nectarie păstra însă în adâncul inimii sale o dragoste arzătoare pentru liniştea şi pacea vieţii din mănăstiri, de aceea profita de dorinţa exprimată de câteva din fiicele sale spirituale pentru a se retrage din tulburările vieţii mondene şi să pună bazele unei mănăstiri feminine în insula Eghina (între 1904 şi 1907).

In ciuda nenumăratelor griji şi dificultăţi, Sfântul veghea la instaurarea unui mod de viaţă cenobitică scrupulos fidelă spiritului Sfinţilor Părinţi. Îşi consuma fără măsură forţa trupului şi cea morală pentru instalarea clădirilor, pentru oficierea Slujbelor şi pentru conducerea spirituală a fiecăreia din ucenicele sale. Putea fi văzut adesea lucrând grădina, îmbrăcat cu o sutana ca vai de ea, sau când dispărea ore întregi, era uşor de ghicit ca se închisese în chilia sa pentru a-şi înălţa mintea spre Dumnezeu, fixând-o în inima sa pentru a gusta astfel dulceaţa Sfântului Nume al lui Hristos.

Deşi fugea de orice contact cu lumea şi îşi limita cu stricteţe vizitele la mănăstire, renumele virtuţilor sale şi a harurilor pe care i le dăduse Dumnezeu se răspândiră în întreg ţinutul, iar credincioşii veneau la el, atraşi ca un metal de magnet. Vindeca pe numeroşi laici şi călugăriţe de bolile de care sufereau, făcu să vina ploaia peste insula care suferea de secetă. El uşura, mângâia, încuraja... Era totul pentru toţi, putând să facă totul întru Hristos care sălăşluia în el prin Harul Duhului Sfânt. Era un apropiat al Sfinţilor şi al Maicii Domnului iar aceştia i se arătau adesea în timpul Sfintei Liturghii sau în chilia sa. În ciuda dificultăţilor care au urmat primului război mondial, el interzise cu stricteţe călugăriţelor sale să facă provizii de hrană şi ordonă să fie împărţit săracilor surplusul lor, încredinţându-se de pe o zi pe alta milei lui Dumnezeu. In afară acestor sarcini, Nectarie găsea timp să redacteze un mare număr de lucrări de teologie, de morală, de istorie a Bisericii pentru confirmarea Bisericii din Grecia în Sfânta Tradiţie a Părinţilor, adesea ignorată în vremea aceea din cauza influenţelor apusene.

Trăind deci ca un Înger în trup şi făcând să strălucească în jurul său razele luminii necreate a harului, preafericitul mai avu de suferit calomnii şi acuzaţii nedrepte asupra mănăstirii sale, din partea membrilor ierarhiei. Suporta aceste încercări cu răbdarea lui Hristos : fără un murmur şi fără revoltă. Atunci fu atins de o dureroasă boala timp de peste un an şi jumătate. El îi mulţumea lui Dumnezeu că îl încerca astfel şi se străduia să ţină în secret durerea până cu puţină vreme înaintea morţii sale. După un ultim pelerinaj la o icoana a Maicii Domnului, situată nu departe de mănăstire, el anunţă ucenicilor săi plecarea sa la cer şi fu transferat într-un spital din Atena, unde după 50 de zile de suferinţe, pe care le suporta cu o răbdare care îi stupefia pe toţi cei din jurul său, îşi dădu sufletul în pace lui Dumnezeu (pe 8 noiembrie 1920).

Credincioşii din Eghina, ucenicii săi şi toţi Creştinii care îl cunoscuseră plânseră pierderea blândului şi compătimitorului ucenic al lui Hristos, care toată viaţa suportase calomnia, persecutările şi nedreptele acuzaţii, luând ca model Dumnezeiasca Pătimire a Stăpânului său. Dar Dumnezeu îi dădu slava în schimb şi, imediat după odihna sa, Minunile au început să apară şi continuă în fiecare zi şi acum pentru cei care se apropie cu încredere de Moaştele sale sau care se încred puternicei sale mijlociri.

Trupul Sfântului rămase ca prin minune neatins de vreme timp de 20 de ani, degajând o mireasmă cerească şi delicată. În 1953, când fu în sfârşit dispersat după legile naturii, se procedă la mutarea Moaştelor (3 septembrie) sale şi se constată atunci ca acelaşi parfum se degaja cu putere. De atunci nu a încetat să îşi bucure credincioşii care se apropiau de aceste preţioase rămăşite, dându-le încredinţarea ca Sfântul Nectarie a găsit calea către Dumnezeu, în casa Sfinţilor. Cultul său a fost recunoscut oficial în 1961 iar povestea minunilor sale nu încetează să fie scrisă în fiecare zi. Mormântul său, la Eghina, se numără printre pelerinajele cu cea mai multă lume în Grecia.

Sfantul Necterie s-a dovedit un iubitor si grabnic ajutator al romanilor, minuni ce s-au adunat in cartea prezentata mai sus
http://www.cartiortodoxe.ro/cartea-carte/1-sfa...

---