Rugăciunea Sfântului Ion Scărarul .

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Sfantul Ioan Scararul a vietuit intre anii 578-649. A intrat in cinul monahal la varsta de 16 ani. Sfantul Ioan Scararul l-a avut ca povatuitor pe Cuviosul Macarie, timp de 19 ani.
Dupa moartea parintelui sau duhovnicesc, Sfantul Ioan Scararul s-a retras intr-o pestera, unde a dus o viata aspra vreme de 40 de ani.
A fost vreme indelungata egumen al manastirii din Muntele Sinai. El este autorul lucrarii „Scara”, carte care ne descrie viata duhovniceasca sub forma unei scari cu 30 de trepte care ne duce spre Dumnezeu. „Scara” a fost tradusa in limba romana de parintele Dumitru Staniloae si se afla cuprinsa in volumul al IX-lea al Filocaliei.

                                                  Rugăciunea către Sfântul Ioan Scararul

Locuitor pustiului si inger in trup si de minuni facator te-ai aratat, purtatorule de Dumnezeu, parintele nostru Ioan; si cu postul, cu privegherea, cu rugaciunea, ceresti daruri luand, vindeci pe cei bolnavi si sufletele celor ce alearga la tine cu credinta. Slava Celui ce ti-a dat tie putere; slava Celui ce te-a incununat pe tine; slava Celui ce lucreaza prin tine tuturor tamaduiri.
”Locuitor pustiului si inger in trup si de minuni facator te-ai aratat, purtatorule de Dumnezeu, parintele nostru Ioan; si cu postul, cu privegherea, cu rugaciunea, ceresti daruri luand, vindeci pe cei bolnavi si sufletele celor ce alearga la tine cu credinta. Slava Celui ce ti-a dat tie putere; slava Celui ce te-a incununat pe tine; slava Celui ce lucreaza prin tine tuturor tamaduiri.

.𝐑𝐮𝐠𝐚̆𝐜𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐒𝐟𝐚̂𝐧𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐆𝐫𝐢𝐠𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐏𝐚𝐥𝐚𝐦𝐚 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐏𝐫𝐞𝐚𝐬𝐟𝐚̂𝐧𝐭𝐚 𝐍𝐚̆𝐬𝐜𝐚̆𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐃𝐮𝐦𝐧𝐞𝐳𝐞𝐮

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ..
                     

Fecioară, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cuvântul cu trup; ştiu, cu adevărat ştiu, că nu se cuvine, nici se cade ca eu, cel atâta de desfrânat, cu ochi spurcaţi să văd icoana ta, a celei preacurate, a celei pururea Fecioare, a celei ce ai şi trupul şi sufletul curat şi nespurcat, şi să o sărut cu buze necurate şi întinate, sau să mă rog. Căci cu dreptate este ca de mine, cel desfrânat, să se îngreţoşeze şi să mă urască curăţia ta. Dar fiindcă Dumnezeu, pe care L-ai născut, S-a făcut om, ca să cheme pe cei păcătoşi la pocăinţă, pentru aceasta am îndrăznit şi eu, să mă apropii de tine cu lacrimi rugându-mă. Primeşte această mărturisire, a greşelilor mele cele multe şi grele şi o du Unuia Născut Fiului tău şi Dumnezeu, rugându-te Lui ca să fie milostiv ticălosului şi tăvălitului meu suflet.

 Că de mulţimea fărădelegilor mele sunt oprit a căuta spre Dânsul şi a cere iertare. Pentru aceasta, pe tine te pun înainte solitoare şi mijlocitoare. Că multe şi mari daruri dobândind eu de la Ziditorul meu Dumnezeu, şi uitându-le pe toate, şi nemulţumitor arătându-mă, ticălosul, cu necuviinţă m-am alăturat cu dobitoacele fără de minte, şi m-am asemănat lor; fiind sărac de fapte bune, bogat de patimi, şi plin de ruşine, lipsit de dumnezeiască îndrăzneală, osândit de Dumnezeu, făcându-mă de plângere arhanghelilor, de râs dracilor, şi de urâciune oamenilor, mustrat de conştiinţă, ruşinat de lucrurile mele cele rele şi mai înainte de moarte fiind mort, şi mai înainte de judecată de sine-mi osândit, şi mai înainte de munca cea fără de sfârşit de deznădăjduire muncit. Pentru aceea dar, numai la a ta sprijinire alerg, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, cel ce sunt dator cu nenumăraţi talanţi; cel ce întru dezmierdări cu desfrânatele am cheltuit avuţia cea părintească; cel ce am curvit mai mult decât desfrânata; cel ce am făcut fărădelege mai mult decât Manase; cela ce m-am făcut nemilostiv mai mult decât bogatul; cela ce sunt slugă lacomă, vas al gândurilor celor rele, vistierie a cuvintelor celor urâte şi spurcate, străin de toată fapta cea bună. Miluieşte-mă pe mine cel smerit; milostiveşte-te spre mine cel neputincios. Mare îndrăzneală ai la Cel ce s-a născut din tine. 

Nimeni nu are putere precum tu, Maica lui Dumnezeu; că toate le poţi, ca ceea ce eşti mai presus de toate zidirile şi nimic nu îţi este ţie cu neputinţă, numai de vei voi. Deci, nu trece cu vederea lacrimile mele; nu te întoarce de către suspinul meu; nu lepăda durerea inimii mele; nu ruşina nădejdea mea cea către tine. Ci cu rugăciunile tale cele de Maică, silind pe cea nesilită milostivire a Fiului tău, Cel bun şi Dumnezeu, învredniceşte-mă pe mine ticălosul şi nevrednicul robul tău, să-mi iau frumuseţea mea cea dintâi şi dintru început şi să lepăd grozăvia patimilor, să mă slobozesc de păcat şi să mă robesc de dreptate; să mă dezbrac de spurcăciunea dulceţii celei trupeşti şi să mă îmbrac întru sfinţenia curăţeniei cele sufleteşti; să mor lumii şi să viez faptei celei bune.

 Călătorind eu, împreună călătoreşte cu mine; pe mare înotând, împreună înoată; priveghind, întăreşte-mă; necăjindu-mă, mă mângâie; împuţinându-mă la suflet, îmbărbătează-mă; îmbolnăvindu-mă, vindecare îmi dăruieşte; nedreptăţit fiind, izbăveşte-mă; năpăstuit fiind, îndreptează-mă; spre moarte primejduindu-mă, degrab alergând mă scoate; vrăjmaşilor celor nevăzuţi, în toate zilele de temut mă arată; ca să cunoască toţi cei ce cu nedreptate mă tiranizează, al cui rob sunt eu. Aşa, Preabună Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ascultă ticăloasa mea rugăciune şi nu mă ruşina de nădăjduirea mea cea către tine, ceea ce eşti după Dumnezeu nădejdea tuturor marginilor pământului. 

Aprinderea trupului meu stinge-o; viforul cel cumplit din sufletul meu, potoleşte-l; mânia cea amară, îmblânzeşte-o; trufia şi mândria părerii celei deşarte, din mintea mea şterge-o; nălucirile cele de noapte ale duhurilor celor viclene şi bântuielile cele de zi ale gândurilor cele necurate, din inima mea împuţinează-le; învaţă limba mea să grăiască cele de folos; povăţuieşte ochii mei să vadă drept faptele bune cele adevărate. 

              Picioarele mele îndreptează-le să alerge fără împiedicare pe calea cea fericită a poruncilor lui Dumnezeu; mâinile mele fă-le să se sfinţească ca, cu vrednicie să le ridic pe ele către Fiul Cel Preaînalt; curăţeşte-mi gura mea ca, cu îndrăzneală să-L numesc Tată pe Dumnezeu Cel Înfricoşat şi Prea Sfânt; deschide-mi urechile mele ca să audă simţitor şi gânditor cuvintele cele mai dulci decât mierea şi fagurul ale Sfintelor Scripturi, şi să vieţuiesc după dânsele întărindu-mă de tine. Dă-mi vreme de pocăinţă, de întoarcere a gândurilor; de moartea cea năprasnă, fereşte-mă; osândit de conştiinţă fiind, izbăveşte-mă. Şi mai pe urmă de toate, fii lângă mine la despărţirea sufletului de ticălosul meu trup. Sila cea nesuferită, lesnind-o; durerea cea nespusă, uşurând-o; strâmtoarea cea nemângâiată, mângâind-o; de faţa cea întunecată a dracilor, izbăvindu-mă; de cercarea cea preaamară a vameşilor celor din aer şi stăpânitorilor întunericului, slobozindu-mă şi zapisele păcatelor mele celor multe rupându-le, cu Dumnezeu mă împrieteneşte, şi stării Lui de-a dreapta, celei fericite, la înfricoşata judecată mă învredniceşte; şi bunătăţilor celor veşnice şi nestricăcioase, moştean pe mine mă fă.

         Această mărturisire îţi aduc ţie, Stăpâna mea, Născătoare de Dumnezeu, lumina ochilor mei celor întunecaţi, mângâierea sufletului meu, folositoarea şi nădejdea mea cea după Dumnezeu. Pe care cu blândeţe primeşte-o şi mă curăţeşte de toată spurcăciunea trupului şi a duhului. Şi mă învredniceşte în veacul acesta de acum fără de osândă să mă împărtăşesc cu preasfântul şi preacuratul Trup şi Sânge al Fiului şi Dumnezeului tău; iar în cel ce va să fie, cu cina cea preadulce şi cerească a desfătării Raiului, unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc. 

Aceste bunătăţi, dobândindu-le eu nevrednicul, să slăvesc în vecii vecilor preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Fiului şi Dumnezeului tău, Cel ce primeşte pe toţi cei ce se pocăiesc din tot sufletul, pentru tine, ceea ce te-ai făcut mijlocitoare şi chezăşuitoare tuturor păcătoşilor. Că prin tine, Prealăudată şi Preabună Stăpână, se mântuieşte toată firea omenească, lăudând şi binecuvântând pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea Cea Prea Sfântă şi de o fiinţă, totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor.
                                                                                                                        Amin!

BOALA UN BINE DUHOVNICESC

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

              Bucuria mea, l-a intrebat cineva pe Sfantul Parinte, Paisie Aghioritul: “Parinte, boala ajuta intotdeauna?” "Da, intotdeauna ajuta. Bolile ii ajuta pe oameni sa-si “ispaseasca” pacatele si ii ajuta mult atunci cand nu au virtuti. Sanatatea este un lucru mare, dar binele pe care il pricinuieste boala nu-l poate darui sanatatea. Un bine duhovnicesc. 

Boala este o binefacere foarte mare, intr-adevar foarte mare! Il curata pe om de pacat si de multe ori ii asigura chiar si rasplata. Sufletul omului este ca aurul, iar boala este ca focul care-l curata. Vezi ca si Hristos i-a spus Sfantului Apostolul Pavel: “Puterea Mea se desavarseste in slabiciune”. Cu cat mai mult se chinuieste omul de vreo boala, cu atat mai mult se curata si se sfinteste, ajunge numai sa faca rabdare si s-o primeasca cu bucurie. In unele boli este nevoie numai de putina rabdare.

 Si pe acestea le ingaduie Dumnezeu, ca sa-i indrepteze omului unele cusururi si sa-i daruiasca rasplata. Pentru ca boala trupeasca ajuta la vindecarea bolii duhovnicesti. 

O neutralizeaza cu smerenia pe care o aduce. Dumnezeu pe toate le pune in valoare spre binele nostru. Tot ceea ce el ingaduie este pentru folosul nostru duhovnicesc. Stie de ce anume are nevoie fiecare din noi si ne da vreo boala, fie ca sa ne rasplateasca, fie ca sa ne ispasim păcatele."

 Si atunci, fiindca nu avem RABDARE, cu atat mai mult nu avem RABDAROI, ce sa mai spunem de RABDAREA SFINTILOR, iar de RABDAREA DESAVARSITA, pe care o are doar Dumnezeu, nici nu mai vorbim, atunci, sa cerem de la Dumnezeu macar RABDARICA!

Amin si Aliluia!

Preot Ioan

Racla cu Moaștele Sfântului Grigore Palama - cu preot Ioan

Nu există Dumnezeu?

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...



Într-o zi, un american l-a vizitat pe Sfântul Porfirie Kfsokalivitul și i-a spus că a ajuns la concluzia că nu există Dumnezeu ...

Sfântul Porfirie nu a avut o atitudine agresivă, ci i-a spus doar, inspirat de Dumnezeu:
„De curând, ai cumpărat o proprietate în California. Acum când o să te întorci în țara ta, mergi în partea de răsărit a terenului,
unde este fântâna, sapă la o adâncime de 1-1,5 metri și o să găsești atâtea monede de aur spaniole din epoca cutare și o amforă!
Du-te, fă ce ți-am spus și apoi să vii să vorbim dacă există Dumnezeu ... ".

Americanul, deși nu a crezut cuvintelor Părintelui, când s-a întors în patria sa și s-a dus la terenul respectiv, s-a gândit totuși să sape din curiozitate.
Într-adevăr, a săpat în acel loc și a găsit și numărul exact de monede spus de Părintele Porfirie, și datarea monedelor coincidea și a găsit și amfora, așa cum îi spusese Sfântul Părinte!
Americanul a fost șocat!

În vara următoare a mers din nou la Sfântul Porfirie și i-a spus totul.
Părintele l-a ascultat cu atenție și la sfârșit a spus:
„Copilul meu, când nici măcar ce este pe terenul tău nu știi, cum poți pretinde că știi ce este în Cer?”

CUM AR TREBUI SA POSTIM POSTUL CEL MARE!

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


(Cateva dispozitii canonice si tipiconale)
+
Lăsata secului pentru Postul Mare cade între 15 februarie şi 21 martie, după cum şi Paştele cade între 4 aprilie şi 8 mai.
SAPTAMANA BRANZEI (ALBA):
Lăsându-se sec de carne, urmează săptămâna brânzei sau săptămâna albă, în care nu se mănâncă carne şi nici grăsimi animale ci: lapte, branză, ouă, unt şi peşte.
-Oricine care va mânca carne în lunea săptămânii de brânză şi cine va mânca brânză în lunea primei săptămâni din Postul Mare, 4 ani să se pocăiască şi metanii 300;(PB,pg.391,p.1583);
-Monahii să nu mănânce miercurea şi vinerea din Săptămâna Brânzei, doar seara să mănânce brânză. (can.48 Sf Nechifor);
POSTUL MARE:
-Tot Postul cel Mare să se ajuneze cu mâncare uscată. (can.50 Laodiceea);
-În toate zilele Postului mare de luni până vineri, nu se dezleagă la vin şi untdelemn, dar se mănâncă fiertură de 2 ori pe zi. (Îndrum.B.Crestin, pg.53);
-Luni şi marţi din prima săptămâna a Postului Mare, nu se mănâncă nimic, doar marţi seara se mănâncă pâine caldă din seminţe şi zeamă caldă de frcute fierte.(Tipicul Mare,pg.42);
-În toate vinerile din Postul Mare la slujba vecerniei şi a pavecerniţei nu se fac metanii, decât cele însemnate la Liturghia Darurilor mai Inainte Sfintite: “Să se îndrepreze rugăciunea mea..” sefac 3 metanii; după Vohodul cu Sf Daruri, se fac 3 metanii; la “Fie numele Domnului binecuvântat...”, se fac 3 metanii. (Tipicul Mare, pg.511);
-În prima sâmbătă din Săptămâna Întâi din Postul Mare (a Sf Toader), mâncăm: bob fiert, măsline, fiertură cu untdelemn şi 1 pahar de vin. (Tipicul Mare,pg.512);
-În sâmbetele şi duminicile din Postul Mare se dezleagă la vin şi untdelemn, iar de luni până vineri, mâncăm numai seara mâncare uscată. (Tipicul Mare, pg.42);
-Daca vreun monah ar îndrăzni să mănânce peşte în Postul Mare înafară de Buna Vestire şi Duminica Stâlpărilor (Floriilor), unul ca acesta să nu se Împărtăşească cu Sfintele Taine la Paşti ci să se pocăiască şi să facă 300 metanii pe zi şi pe noapte. (Tipicul Mare, pg.42);
-Cel ce va mânca carne, brânză , lapte, ouă în Postul Mare sau miercurile şi vinerile de peste an, 2 ani să nu se împărtăşeasca” (PB, pg.391, p.1584);
-Dacă vreun episcop, preot, diacon citeţ sau cântăreţ nu posteşte Postul Cel Mare sau miercurea şi vinerea de peste an, să se caterisească, înafară de este bolnav, iar de va fi laic, să se afurisească. (Can-69 Sf Ap);
-În Postul Mare cel bolnav este dezlegat de a lua hrana şi băutură cât îi trebuie...(can.10 Timotei);
-Femeile care vor naşte în Postul Mare se dezleagă la vin şi untdelemn...carne să nu mănânce, măcar de s-ar afla şi la moarte” (PB,pg.391,p.1586);
-În duminicile Postului Mare înafară de cea a Intrării Mântuitorului in Ierusalim ( a Floriilor, a Stalparilor), la masă mâncăm fiertură cu untdelemn... bem cu măsură vin, câte 2 pahare şi seara 2 pahare” (Tipicul Mare,pg515);
-În miercurea Înjumătăţirii postului, la masă nu se cuvine a dezlega la untdelemn şi vin că mai vârtos este zi de plângere, iar nu de bucurie” (Tipicul Mare, pg.523);
- Buna Vestire, de va cădea în Saptămâna Patimilor înafară de vineri şi sâmbătă, se dezleagă la vin, untdelemn şi peşte”(PB,pg.390.p.1577);
- Buna Vestire, de va cădea în Joia Mare sau Vinerea cea Mare, nu păcătuim dacă gustăm vin şi peşte”(can.5 Sf.Nechifor);
-Buna Vestire, de va cădea în orice zi din Sfântul şi Marele Post până la Duminica Stâlpărilor, monahii se dezleagă la vin şi untdelemn, iar mirenii se dezleagă şi la peşte. În vinerea Mare se dezleagă numai la vin.(Tipicul Mare,pg.43);
-În Joia Canonului celui Mare(din Săptămâna a 5-a), se dezleagă la vin şi untdelemn. (Tipicul Mare, p.727);
-În Vinerea Acatistului, se dezleagă la vin şi untdelemn. (Tipicul Mare, p.727);
-În Joia Mare, se dezleagă la vin şi untdelemn. (Tipicul Mare, p.727);
-În Joia Mare a Postului Mare, mâncăm fiertură cu untdelemn, (de linte, bob fiert) bem vin (2 pahare) şi mâncare uscată.(Tipicul Mare,pg.556);
-Mirenii datori sunt a nu se atinge de femei în tot Postul Mare. Iar de va păcătui cu femeia sa în Postul Mare, nici la Paşti să nu se împărtăşească, pentru că a defăimat tot postul. (Molitfelnicul Bogat, Buc., 1896, retip.pg.140)
http://argatuioan.wordpress.com/.../cum-ar-trebui-sa.../

ÎMPĂRTĂŞANIA RARĂ PRODUCE MARE VĂTĂMARE - Sfântul Nicodim Aghioritul

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos

 ...

Împărtășania rară produce însă creștinilor toate cele contrare; căci cine întărzie să se împărtășească, acela nu face nicio pregătire, nu devine atent, nu are o pază strânsă față de gândurile rele, pentru că întârzierea îl face să cadă în nepăsare, iar înflăcărarea evlaviei și a iubirii dumnezeiești se răcește; lungimea timpului îi permite să umble cu ușurătate și indiferența în viață lui, să nu aibă teama în suflet, contracție în simțuri și pază la mișcările lui, ci-l face să aibă o dezlegare desăvârșită și la mâncăruri și la cuvinte și la priveliști necuviincioase și să ajungă asemenea unui dobitoc care, fiindca n-are frâu alunecă în prăpastia păcatului. Că toate acestea urmează celor zăbavnici la împărtașire e un lucru adevărat, precum le pățim noi înșine cu fapta și în experiența de zi cu zi.
Câți, deși vrednici pe cât e cu putință sunt zăbavnici la împărtășire, mă mir cum ar mai putea să se bucure de sfințirea și harul pe care le-am menționat mai sus și care vin de la dumnezeieștile Taine, precum spunea Cabasila. Cum pot să veștejească flacăra patimilor când nu se cuminecă cu Preacuratele Taine care, după sfântul Chiril, alungă orice neputința, adorm războiul sălbatic al trupului și omoară patimile? Cum pot să-și curețe mintea? Să-și facă gândirea strălucitoare? Să-și înfrumusețeze toate puterile sufletului neîmpărtășindu-se cu Trupul și sângele Domnului nostru, care e adevărata curățire, adevărata frumusețe, adevărata luminare și noblețe a sufletului, cum spunea mai înainte dumnezeiescul Hrisostom? Sau cum vor putea fugi de faraonul cel gândit cu mintea [diavol] și din Egipt, care e pacatul amar si prigonitor, cand nu sunt pecetluiți si însemnați cu cinstitul sânge al lui Hristos, precum spunea mai înainte Grigorie Teologul? Sau cum iși vor înalța inima spre iubirea dumnezeiască, spre bucuria duhovnicească, spre pacea dumnezeiască și celelalte roade și daruri ale Duhului sfânt, fără să se împărtașească cu Trupul și sângele iubitului Fiu al Tatălui Cel de o ființa cu Duhul, Fiu Care, potrivit Apostolului, e adevarata bucurie și pace a noastră, și izvorul tuturor celor bune?
Îmi ies din mine însumi [de uimire] și sunt nedumerit cum ar putea creștinii acum să prăznuiască fie duminicile, fie celelalte sărbători ale anului și să se bucure duhovnicește cu adevărata bucurie, daca nu se împărtășesc încontinuu din dumnezeiasca Cuminecatură, care e cauza și prilejul oricărei sărbători și prăznuiri?
Prin urmare, cu cea mai mare siguranță cei ce nu se impărtășesc încontinuu se lipsesc de toate aceste bunuri cerești si dumnezeiești; si, pe lângă aceasta, sunt, cum spuneam mai sus, si călcători ai poruncilor și hotărârilor stăpânești ale Domnului și ai canoanelor apostolice și sinodale și ale tuturor sfinților Părinții in parte, la care ne-am referit; și sunt supuși îndepărtării/afuriseniei pe care o hotărăsc dumnezeieștii Apostoli și sinodul de la Antiohia, precum am arătat pe larg mai înainte.
Pe langă aceasta, prin zăbava lor la Cuminecare unii ca aceștia dau permisiune și loc diavolului să-i tragă în felurite păcate și în multe alte ispite, cum spune dumnezeiescul Chiril al Alexandriei: „Cei ce se depărtează de Biserică și de Cuminecare se fac vrăjmasi ai lui Dumnezeu și prieteni ai demonilor”. Iar dumnezeiescul Hristos zice: „Ca nu cumva stând prea mult deoparte de cuminecarea cu Tine sa ajung prada vînării lupului gândit cu mintea” (în rugaciunea de la împărtășire). Cu alte cuvinte: de aceea mă apropii în continuare de sfintele Taine și mă împărtașesc din ele, pentru că mă tem ca nu cumva îndepărtându-mă multă vreme de sfânta Cuminecare cu El, să nu ma găsească lupul gândit cu mintea diavol dezbrăcat de harul ei și să mă omoare. Iar Cuviosul Paladie povestește despre avva Macarie Egipteanul [+ 390] ca, după ce a vindecat-o pe femeia aceea care prin conlucrarea diavolului apărea oamenilor ca un cal, i-a dat următorul sfat și i-a spus: „Niciodată sa nu lipsești de la Cuminecarea cu Tainele lui Hristos, ci să te împărtășești frecvent, fiindcă această lucrare diavolească i-a venit fiindcă nu te-ai impărtașit cinci săptămâni și, plecând de aici, demonul a găsit loc și te-a ispitit”. La fel și dumnezeiescul Hrisostom, vindecând un demonizat în ziua în care a fost hirotonit, l-a povățuit să vină necontenit la biserica și la dumnezeieștile Taine cu post și rugăciune, ca să nu-l mai ispitească demonul său, așa cum scrie simeon Metafrastul în Viața lui: „Un bărbat posedat de un demon necurat a intrat pe neașteptate în mijlocul bisericii și, scoțând limba din gură, se vedea șezând fără rânduială. Deci toți cei din biserică l-au rugat pe acel suflet sfânt să se roage pentru vindecarea celui ce pătimea. Iar el spunându-i să se apropie, privind la el cu iubire de oameni, pecetluindu-l [făcând asupra lui semnul crucii] cu mâna și chemând sfânta Treime, a poruncit demonului să iasă. Și îndată s-a văzut urmând acestui cuvânt fapta, iar omul a fost de îndată slobozit de acel chin insuportabil. După care, sculându-se marele Ioari, i-a îndemnat să-și petreacă timpul în biserică și dumnezeiască cuminecare a sfintelor Taine și să fie cu luare-aminte la posturi și rugăciuni; și făcând așa, zicea, nu va mai fi prins de vrăjmasul, nici nu va mai cădea în cursele lui”.
Auziți, frații mei, ce rele pătimesc câți nu se împărtașesc încontinuu, ci se țin departe de Taine? Auziți că ajung demonizați și se prefac în animale necuvântătoare, cum s-a prefăcut în vechime în bou Nabucodonosor împăratul (Dan 4, 33)? Și pe drept cuvânt pătimesc aceasta: fiindcă prin împărtășirea continuă cu Cuminecătura dumnezeiască pot să devină din oameni dumnezei prin har, dar nu vor, ci, stând departe de dumnezeiasca Cuminecătura, isi pierd si chipul omenesc pe care-l au si se preschimba in animale necuvantatoare, si se predau puterii satanei, cum spune Psalmistul: „Cei ce se depărteaza de Tine vor pieri” (Ps 72, 26). Iar dacă acelora care zăbovesc de la împărtășanie le va urma o moarte neașteptată, ce soartă vor avea nenorociții? Cum vor putea trece în libertate de vameșii demoni ai văzduhului? Ce frică și cutremur va încerca sufletul lor, în vreme ce prin Cuminecarea frecventă ar fi putut să se elibereze de toate acestea, cum spunea mai inainte dumnezeiescul Hrisostom? Mila lui Dumnezeu.
Așadar, frații mei, dacă împărtășania rară ne produce atâtea rele mari și de nepovestit, iar Cuminecarea frecventă ne dăruie atâtea bunuri mari, cerești și suprafirești, atât în viața de fată, cât și in cea viitoare, de ce să fim atât de zăbavnici să ne împărtășim, fraților? De ce să nu ne pregătim cu cuvenita pregătire ca să ne cuminecăm cu dumnezeieștile Taine, daca nu în fiecare zi, măcar în fiecare sâmbătă si duminică și în fiecare sărbătoare? s-ar cădea să alergăm frecvent cu mare bucurie la sfînta Masă să ne cuminecăm cu Preadulcele nostru Iisus Hristos, care e toată viața noastră, suflarea și existența noastră și toată nădejdea și mântuirea noastră, ca să fim pururea uniți și nedespărțiți de El. Dar noi atât în această viață, cât și în cealaltă, preferăm și avem mare bucurie să zăbovim și să stăm departe de El.
Dacă ne-ar lipsi cineva o singură zi de masa mâncărurilor trupești, ne mâhnim, ne neliniștim și ni se pare un mare rău; dar daca suntem lipsiți de masa duhovnicească și cerească a dumnezeieștilor Taine chiar și una sau două luni intregi, nu socotim ca e un lucru rău. O, ce mare lipsă de discernământ, între cele trupești și duhovnicești pe care-l au creștinii de acum; fiindca pe cele dintâi le îmbrățisăm cu toată iubirea, dar pe acestea din urmă nu le dorim defel.
Mulți creștini iubitori de Dumnezeu cheltuie mulți bani, suferă multe osteneli, rabdă multe primejdii și pe mare și pe uscat, ca să meargă să se închine la Ierusalim la Mormăntul de viața făcător al Domnului și la celelalte Locuri sfinte; și e o laudă pentru ei să se numească închinători ai unor asemenea Locuri sfinte. Mulți, auzind că se găsesc într-un loc îndepărtat moaștele unui sfânt, aleargă cu multă râvnă să meargă să li se închine, ca sâ primească har și sfințire. Dar să se împărtășeascăc cu Preacuratele Taine și să se învrednicească să se desfăteze nu de Mormântul de viață făcător, nici de Locurile sfinte, nici de moaștele unor sfinți, ci de împăratul a toate și de sfântul sfinților fie au puțină dorință, fie nu le pasă. Ca să meargă la Locurile sfinte cheltuie bani, umblă drumuri lungi și suferă multe primejdii, dar ca să se cuminece n-au nevoie nici să cheltuiască bani, nici să umble departe, nici să sufere primejdii; ajunge numai să facă o mărturisire zdrobită, o satisfacere , și o pregătire adevărată, și îndată ar putea să se bucure și , să devină concorporali și consangvini cu Hristos. Și cu toate că e un lucru ușor, toți sunt nepăsători, toți refuză.
Ah!, frații mei, de-am vedea o dată cu ochii minții sufletului nostru de ce bunuri înalte și mari ne lipsim neîmpărtășindu-ne încontinuu, atunci am face tot ce ne stă în putință să ne pregătim și să ne împărtășim, dacă s-ar putea în fiecare zi! Prin urmare, dacă pînă acum am arătat o nepăsare atât de mare față de sfânta Cuminecare, de acum mai departe însă, rogu-va în suspine pornite din măruntaiele unei iubiri frățești, să ne trezim din somnul cel greu al indolenței, să arătăm înflăcărare și purtare de grijă. Și dacă cineva din cei ce au puterea duhovnicească [clerici] ar voi să ne împiedice de la acest lucru plăcut lui Dumnezeu, să nu ne răcim de îndată căldura înflăcărării noastre și să ne neliniștim; nu, ci căzând la picioarele lui, să-l chemăm cu căldura ca și cananeanca, să-i sărutăm picioarele ca și desfrânata și să stăruim bătând la ușa și cerând permisiune. Și cu siguranță nu cred că se va găsi vreodată cineva atât de învârtoșat la, inimă care, văzând inflăcărarea pe care o avem față de sfânta Cuminecătură, să ne împiedice, ci am certitudinea că, oricât de aspru ar fi, oricât s-ar teme de răul obicei care stăpânea acest lucru, inima i se va înmuia să ne dea permisiunea să săvârșim lucrul dorit.
Sfântul Nicodim Aghioritul

(Sursa : Blogul Sfântul Munte Athos)

DE CE MĂ IERȚI MEREU, IISUSE?..

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ..

de Preot Sorin Croitoru

De ce mă ierți mereu, Iisuse,
De ce mă ierți mereu,
În loc să mă lovești cu biciul,
Așa cum merit eu?..

Iertarea Ta mă arde-n suflet
Ca cel mai aprig foc
Căci eu greșesc cu nepăsare,
Dar nu mă cerți deloc..

Ba dimpotrivă-mi faci mult bine,
De parcă Te-aș iubi,
Și-arunci cărbuni aprinși în mine
În fiecare zi,

Mă faci ca-n cea mai mare taină
Să plâng iubirea Ta,
Fiind convins că-n realitate
Nevrednic sunt de ea!

De ce mă ierți mereu, Iisuse,
Deși-s lipsit de har,
Și n-am în inimă căința
Tâlharului măcar?..

Știi Tu ceva în clipa asta
Ce eu nu pot să știu?..
Știi Tu că va ieși din mine
Din slugă rea un fiu?..

Te rog, Te rog, Iisuse Sfinte,
Te rog să-mi dai un semn,
Apleacă-Ți fruntea-ncoronată
Pe Crucea Ta de lemn,

Sau fă-mi cu mâna din icoană
Diseară când mă-nchin
Și eu atunci voi înțelege
Că pot să îmi revin..

Izvorul lacrimilor mele
Descătușează-l iar,
Să-mi plâng păcatele ca sfinții
Cu lacrimă de har

Și poate, Doamne, cine știe,
Spălat cu harul Tău,
Eu mă voi face slugă Ție
Din rob al celui rău

Și știu că Tu-i numești "prieteni"
Pe cei ce Te-au urmat
Și lepădându-se de sine,
Pe urme Ți-au călcat.

Am înțeles acum, Iisuse,
De ce mă ierți mereu:
Tu știi că doar iubirea-Ți sfântă
Aprinde dorul meu

Și-mi dă voință și putere
S-o iau de la-nceput
Și să mă-ntorc la starea bună
Din care am căzut.

SFATURI DUHOVNICESTI

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

- Cand facem pomelnic pentru Sfantul Altar, pe cine sa trecem in

primul rand ?

- Cel mai mare neam pe care il avem pe fat a pamantului, nu-i tata si

mama, cat veti trai voi. Cel mai mare neam pe care il avem nu-i sotia,

nu-i sotul, ci este preotul care ne-a botezat si al doilea este nasuI

de botez, si al treilea - pentru care sunteti cununati - este nasuI de

cununie. Deci, cand faci un pomelnic, intai si intai la morti sa faci.

Si daca preotul care te-a botezat este mort, pe el sa-l pui intai.

Apoi sa pui nasul, daca-i mort, pe urma pe ceilalti.

Cand faci pomelnic la vii, tot asa. Daca traieste preotul, pui pe

preot intai si apoi pe nasuI de botez, nasuI de cununie si apoi pui pe

sot, sotie, mama, sora si alte rudenii.

- Ce persoane nu se pot trece pe pomelnic ?

- Pe pomelnic nu se pot trece niciodata mai intai sectarii, caci ei

s-au rupt definitiv de Biserica lui Hristos. Pe acestia in veac nu-i

poti trece in pomelnic. AI doilea sunt sinucigasii, care si-au facut

seama singuri; ori s-au inecat, ori s-au spanzurat, ori au murit din

betie, au baut si au murit beti, ori au murit in duel, tot sinucigasi

se socotesc.

Pe urma nu se pun la slujbe cei ce traiesc necununati. In veacul

veacului nu-i poti pune particica in Sfantul Potir, celui ce traieste

in preacurvie ! Niciodata. Pentru preacurvie se da 15 ani oprire de la

impartasanie, ca traieste necununat.

„Ai căzut, ridică-te. Ai căzut iarăşi, ridică-te iarăşi. Numai pe Doctorul tău să nu-L părăseşti, căci atunci vei fi osândit de deznădejde mai rău decât un sinucigaş. Stăruie pe lângă El şi El îşi va face milă cu tine, fie prin întoar­cerea ta, fie prin încercare, fie prin altă faptă a purtării Sale de grijă, fără să ştii tu.”

Sfântul Petru Damaschinul

Rugãciune la începutul Postului Mare

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


Nãdejdea tuturor marginilor pãmântului și a celor ce sunt pe mare, departe, Dumnezeul nostru, care ai rânduit, prin Legea cea vechea și cea nouã aceste zile de post la care ne-ai învrednicit sã ajungem, de la Tine cerem și Ție ne rugãm: întãrește-ne cu puterea Ta, ca sã ne nevoim cu înțelepciune, spre slava numelui Tãu celui sfânt și spre iertarea pãcatelor, pentru omorârea patimilor și stârpirea a tot pãcatul, ca prin pocãințã împreunã cu Tine rãstignindu-ne și îngropându-ne, sã ne ridicãm din faptele cele moarte și sã petrecem cu bunã plãcere înaintea Ta în toate zilele noastre. Cã Ție Ți se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hristoase, Dumnezel nostru, și Ție slavã Îți înãlțãm, deopotrivã și Celui fãrã de început al Tãu Pãrinte și Preasfântului, bunului și de viațã fãcãtorului Tãu Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Păcatul degradează viata noastră...

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

          În Muntele Athos, atunci când eram inca începător, un călugăr bătrân mi-a spus, într-o zi, ceva remarcabil în ceea ce priveşte lucrările cele mai smerite: „Nici un lucru nu înjoseşte valoarea persoanei umane. Dar păcatul degradează viaţa divina în noi”. 

  Îndeletnicirile care nu pot sa devina o patima se potrivesc cel mai bine cu viaţa duhovniceasca. Daca sunt bucătar, pregătesc hrana, rugându-mă pentru cei pe care Domnul nostru ii iubeşte. Nu exista patima. In acelaşi timp, aceasta ascultare are o mare valoare, pentru ca îmi permite sa slujesc oamenii pe care ii iubeşte Hristos. Se poate trai foarte frumos cu o astfel de atitudine. Cine va fi primul? Domnul spune: Căutaţi mai întâi împărăţia cerurilor şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă. Este principiul nostru, chiar daca viaţa materiala ni se impune de dimineaţă pana seara. 

Scopurile celor din lume sunt altele şi nimeni nu mai are timp sa se roage. Când mintea şi inima noastră sunt îndreptate spre Dumnezeu, totul devine uşor. Fara aceasta mişcare dinamica spre Dumnezeu, viaţă îşi pierde sensul. Odată, în Mănăstirea Sfântul Pantelimon, mi s-a întâmplat sa am pana la paisprezece ascultări în acelaşi timp. I-am spus aceasta părintelui meu duhovnic; „Nu reuşesc să-mi împlinesc sarcina: am paisprezece ascultări!”.

              El mi-a răspuns: „N-ai dreptate, n-ai decât o singura sarcina”. „Nu părinte, i-am răspuns, am paisprezece!”. „Nu, a spus iarăşi, tu nu faci decât un lucru în acelaşi timp. Atunci, fă-l bine şi treci la următorul.”. Scopul pe care il dam vieţii noastre pătrunde toate activităţile noastre. Daca, de exemplu, vom căuta mai întâi sa câştigăm bani, tot ceea ce vom face va decurge din aceasta. Munca, poziţia sociala, ar trebui sa nu aibă nici o importanta în relaţiile dintre persoane.

 Privilegiul nu este pe plan exterior, ci interior; cel care iubeşte cel mai mult pe Dumnezeu, cel care se roagă cel mai mult, cel care se sileşte sa împlinească cel mai mult poruncile, acela va fi cel mai aproape de Domnul. Este foarte important. Eliberaţi-vă mintea de orice gând de cariera. Nu exista cariera în viaţa duhovniceasca. Daca mântuirea în Hristos este singurul scop al vieţii noastre, tot ceea ce facem devine act de rugăciune, liturghie. 

    Tot ceea ce faceţi, lucrul voastru, poate sa fie mântuitor. Aceasta depinde de voi, de felul în care il faceţi. Istoria abunda de călugări deveniţi mari sfinţi, fiind bucătari sau spălând cearcefurile. Calea mântuirii consta în a lucra fara patima, cu rugăciune. Cunoaşteţi, poate, pe acel călugăr care a fost bucătar toată viaţa într-o mănăstire din Kiev. Privind focul din soba, se vedea tot timpul în flăcările iadului. A devenit un sfânt. Ascultarea pe care o avea nu l-a împiedecat sa fie întotdeauna cu Dumnezeu. Nu va pierdeţi timpul trăind fara rugăciune, fara meditaţie. In viaţa noastră totul are sens duhovnicesc.

           Aşadar, mai întâi sa căutăm cum putem sa lucram păzindu-ne inima, mintea, judecata noastră în Dumnezeu. Dumnezeu sa va dăruiască puterea de a va păzi sufletul, mintea şi inima voastră în duhul lui Hristos. Atunci, tot ceea ce vi se va întâmpla va putea foarte repede sa fie transformat în totalitate. Ceea ce era plictisitor şi descurajator va dispărea, transfigurat de dorinţa voastră de a fi acolo unde este Hristos, Dumnezeul vostru. Pentru a ne pastra sufletul şi inima în pace în fata judecăţii lui Dumnezeu, nu trebuie sa facem nimic care ar putea să-l deranjeze pe aproapele. Trebuie sa dobândim viaţa noastră prin noi înşine, prin nevoinţa noastră. Trebuie sa evitam cu orice preţ grijile vieţii cotidiene ce ne împiedică sa rămânem în duh cu Hristos, Care este de-a dreapta Tatălui şi cu Duhul Sfânt. Sfinţii Părinţi recurg câteodată la aceasta metafora: daca suntem undeva cu un împărat, prezenta sa influenţează tot ceea ce facem. De ce nu ar fi la fel cu Împăratul veşnic? Pentru ca este prezent, sa facem totul sub privirea sa. Întotdeauna. În fiecare zi, în fiecare noapte, sa ne gândim ca Dumnezeu ne priveşte, ca ne asculta rugăciunile, ca vede profunzimile sufletului nostru. Bineînţeles, asta nu vrea sa spună ca Il vedem pe Dumnezeu aşa cum este El, dar creează o atmosfera care permite sa observam imperfecţiunile noastre, împrăştierea mintii noastre, greşelile noastre în relaţiile cu aproapele în timpul zilei. Trăind cu alte persoane, suntem supuşi la anumite limite, reguli exterioare, restricţii, etc. Dar Duhul, Care purcede din tatăl, trece peste toate aceste forme. Gândul nostru sa fie acolo unde este Hristos. Atunci, rugăciunea noastră va fi cu El şi nu ne va mai ramane mult loc pentru patimi. Ne vom obişnui sa trăim astfel şi, în aceasta viaţă liniştită, ne vom reclădi întreaga noastră fiinţă. În viaţa nimic nu este banal, mărunt, neînsemnat! Păstrând mintea la Dumnezeu, este uşor sa observi toate legile, regulile şi limitele exterioare, fara sa devii robul acestora. Formele exterioare ale vieţii se îmbină, cu uşurinţă, cu conştiinţa duhovniceasca. Ordinea aparenta a vieţii ramane aceeaşi, doar conţinutul este cel ce se transforma. Sporirea noastră duhovniceasca depinde în primul rand de atitudinea pe care o adoptam. Este ciudat, dar nu suntem obişnuiţi sa fim atenţi la tot ceea ce se petrece în jurul nostru şi în interiorul noastru. Uitam acest lucru. Impresiile vieţii exterioare, materiale, ni se întipăresc atât de puternic, încât uitam de viaţa duhovniceasca.

De ce exista tentatia de a pleca în alta tara?

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

" Treziti-va! Sunteti tineri si noua ne e mila de ce se va întâmpla cu tara asta care se cheama înca România. Vreti sa mai ramâna România Românie? Întoarceti-va la ortodoxie, la Biserica, la tinuta morala decenta, cinstita a românilor dintotdeauna.(...)

Trebuie sa faceti ceva. Eu sunt un om mai de baricade. Ori facem ceva, ori ne ducem la plimbare.

Sfânta Evanghelie spune ca la sfârsitul lumii vor fi chemate toate neamurile. Deci natia ramâne pâna la sfârsitul lumii. Ba mai mult, fiecare neam si tara are îngerul sau pazitor.

Neamurile crestine trebuie sa ramâna. Iar crestinii trebuie sa fie la locul lor, echilibrati, seriosi si sa nu se dezlipeasca pentru nimic în lume de pamântul strabun în care i-a nascut Dumnezeu.

De ce exista tentatia de a pleca în alta tara?

Credeti ca, afara de Dumnezeu, ne vrea cineva din lume? Cine îsi pune nadejdea în Rasarit si Apus se înseala amarnic. Numai în Dumnezeu, în smerenia, rabdarea si deviza parintilor nostri, a românilor dintotdeauna, ne putem pune speranta. Nu ne-au scos de aici nici turcii, nici tatarii, nici rusii, nici nemtii, nici austro-ungarii, si nici de-acum înainte nu ne va scoate nimeni. Doar Dumnezeu, daca ne vom îndeparta de El. Asa ca, treziti-va, luati aminte si, cot la cot cu preotii, cu calugarii, treceti la post, la rugaciune, la spovedanie. Asa trebuie sa fie o tara crestina care poarta Crucea de doua mii de ani.

Treziti-va, frati români, pâna nu-i prea târziu! Ori crestini buni, ori pierim. Luati aminte ce va spun: numai Dumnezeu din cer ne salveaza. Priviti în sus, fratilor, nici într-o parte, nici în alta! Fericirea noastra este sa ramânem aici, unde ne-a nascut Dumnezeu, cu Hristos în brate si în bratele lui Hristos.”

Părintele Ioanichie Balan: “Mi-e dor de Cer"

ACATISTUL DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS - Cu Preot Ioan

Sfantul Grigorie cel Mare - Dialogul

Sfantul Grigorie cel Mare - Dialogul, nascut in jurul anului 540, in Roma, si trecut la cele vesnice in ziua de 12 martie 604, a fost primul calugar ales episcop (papa) al Romei. In calitate de episcop, el a condus Biserica vreme de peste treisprezece ani, parcurgand o perioada marcata de invazii pagane si calamitati naturale.

Sfantul Grigorie cel Mare este socotit intre cei sase Parinti apuseni ai Bisericii, alaturi de Sfantul Ambrozie al Milanului, Fericitul Augustin, Fericitul Ieronim, Tertulian si Sfantul Ciprian din Cartagina. Sfantul Grigore a fost singurul papa care a mai primit supranumele de "cel Mare", dupa Sfantul Leon cel Mare, praznuit de Biserica in ziua de 10 noiembrie.

"Cel ce de sus, de la Dumnezeu, ai luat dumnezeiescul har, marite Grigorie, si cu puterea aceluia intarindu-te, de bunavoie ai urmat Sfintei Evanghelii a lui Hristos, de la Care ai luat plata ostenelilor tale, intru tot fericite; pe Acela roaga-L sa mantuiasca sufletele noastre."

                                              Sfantul Grigorie cel Mare - Dialogul

Sfantul Grigorie Dialogul s-a nascut in jurul anului 540, intr-o familie de patricieni romani, cu o veche traditie crestina, din cetatea Roma. Familia sa locuia intr-o casa deosebita, asezata pe colina Celius, pe actuala strada "Sfantul Grigorie", care, in nord, merge spre Coloseum, iar in sud, spre Circus Maximus. Familia sa detinea proprietati insemnate in jurul Romei si in insula Sicilia.

In timpul copilariei sale, Italia a fost recucerita, de imparatul bizantin Iustinian cel Mare, de la goti. Mai inainte insa, un bunic de-al sau, anume Felix al III-lea, fusese numit episcop (papa) al Romei, de catre regele got Teodoric cel Mare. Tatal sau, Gordian, a detinut o functie bisericeasca, necunoscuta noua, iar mama sa, Silvia, a fost canonizata de Biserica, fiind praznuita in ziua de 4 noiembrie. Mai mult, doua surori ale tatalui sau, anume Tarsila si Emiliana, care au vietuit ca maici, au fost si ele canonizate de Biserica.

Grigorie a avut parte de o pregatire intelectuala completa, pe langa studiile laice, constand in autorii latini, stiintele naturii, istoria, matematica si muzica, el fiind indrumat si de Sfantul Grigorie de Tours, care il socotea pe invatacelul sau drept "cel mai invatat om al vremii, mai ales la gramatica, dialectica si retorica".

Deoarece cunoastea foarte bine si dreptul imperial, imediat dupa terminarea studiilor, tanarul Grigorie a imbratisat cariera politica, avand parte de o ascensiune rapida in administratia romana. Astfel, in anul 573, la varsta de numai 33 de ani, el a fost numit prefect al Romei, de catre imparatul bizantin Iustin al II-lea. In anul 575, insa, dupa moartea tatalui sau, Sfantul Grigorie a renuntat la functia politica inalta pe care a detinut-o timp de doi ani si a transformat casa parinteasca intr-o manastire de calugari.

Dupa ce isi vinde mostenirea si imparte multi bani saracilor, Grigorie intemeiaza sase manastiri pe pamanturile familiei, in insula Sicilia. Apoi, renuntand la hainele lumesti, el imbraca haina monahala, intrand ca simplu monah in manastirea infiintata in casa parinteasca, inchinata Sfantului Apostol Andrei. In aceasta manastire se vor adaposti si calugarii alungati din Manastirea Monte Cassino, de catre longobarzi.

In anul 579, dupa ce papa Pelagius al II-lea il hirotoneste in slujirea de diacon, Sfantul Grigorie este trimis in Constantinopol, in calitate de "apocrisar" (delegat, ambasadador). Timp de sase ani, sfantul a cunoscut in profunzime crestinismul si monahismul rasaritean. In aceasta perioada, Sfantul Grigorie cel Mare a consemnat in scris "Liturghia Darurilor mai inainte Sfintite", care, pana atunci, circula numai pe cale orala.

In anul 585, Sfantul Grigorie Dialogul se intoarce la Roma, aducand cu sine cinstitul Brat al Sfantul Apostol Andrei si cinstitul Cap al Sfantului Evanghelist Luca. Odata ajuns in manastirea de metanie, de pe colina Celius, el este randuit staret, acest lucru neputand sa-l impiedice sa traiasca in cel mai simplu-sarac mod cu putinta. Cu toate acestea, papa Pelagius al II-lea in numeste secretar-consilier al sau, cel dintai avand mare nevoie de ajutor in incercarea lui de a-i uni cu Biserica Romei pe episcopii din nordul Italiei.

In anul 590, insa, in toiul unei epidemii de ciuma, cand papa Pelagius trece la cele vesnice, Sfantul Grigorie Dialogul este ales episcop al Romei, de catre popor, cler si senat. Desi, vreme de sapte luni de zile, Sfantul Grigorie s-a impotrivit si a incercat sa fuga, socotindu-se nevrednic de aceasta cinstire, el a fost gasit si adus inapoi in cetate. Apoi, in pofida insistentelor sale catre imparatul bizantin, de a nu semna numirea sa, in ziua de 3 septembrie 590, imparatul il numeste episcop (papa) al Romei.

Sfantul Grigorie cel Mare - Dialogul si-a pastorit credinciosii in timpul unor mari incercari, precum inundatiile, foametea, ratacirile donatiste si maniheiste, ciuma si invaziile longobarzilor. In anul 591, noul episcop a cerut credinciosilor din cetatea Romei sa tina post si sa se pocaiasca, pentru a atrage mila lui Dumnezeu si a fi indepartata ciuma. A luptat pentru apararea dreptei credinte, impotriva ereziei donatiste, si a lucrat mult la convertirea gotilor si a paganilor britanici. Tot el a negociat o pace cu lombarzii care asediau Roma. Se stie ca Sfantul Grigorie a refuzat toate titlurile si onorurile, cu exceptia titlului de "servus servorum Dei", adica "slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu".

Despre titlul onorific de "episcop universal", pe care il refuza categoric, Sfantul Grigorie spune: "O spun fara cea mai mica urma de ezitare, oricine se numeste pe sine insusi "episcop universal" sau doreste acest titlu, este, prin mandria sa, precursorul Antihristului, pentru ca, astfel, el doreste sa se ridice singur deasupra celorlalti. 

Aceasta greseala izvoraste dintr-o mandrie egala cu cea a lui Antihrist, pentru ca cel rau doreste sa se considerat deasupra celorlalti oameni, ca un dumnezeu, incat, in acelasi fel, oricine se va numi singurul episcop se inalta singur peste ceilalti oameni. Au nu venerabilul Sinod de la Calcedon a conferit titlul de "universal" episcopilor din scaunul apostolic al Romei, unde anume sunt slujitor, prin vointa lui Dumnezeu? 

Si, totusi, nici unul dintre noi nu a permis ca acest titlu sa ii fie dat lui; nimeni nu si-a asumat acest titlu intarit, ca nu cumva, prin asumarea unei cinstiri deosebite in demnitatea episcopiei, sa parem ca o refuzam tuturor celorlalti confrati."

Sfantul Grigorie cel Mare, episcopul Romei, a lasat Bisericii o seama de scrieri duhovnicesti de mare importanta. Pentru scrierea "Dialoguri despre Viata si Minunile Sfintilor din Italia", carte in patru volume, Sfantul Grigorie a fost numit si "Dialogul". 

Aceasta lucrare este primul izvor despre viata Sfantului Benedict de Nursia.

De la acest Sfant Parinte al Bisericii ne-au mai ramas si urmatoarele lucrari: "Comentariu la Cartea Iov", scrisa pe cand era in Constantinopol; "Omilii la Iezechiel"; "Regula Pastorala", adresata slujitorilor Sfantului Altar; in jur de 848 de scrisori si multe alte predici. Sfantul Grigorie Dialogul este pus in legatura si cu metoda apuseana de cantare bisericeasca numita "gregoriana". Pentru aceasta, el este socotit ocrotitorul muzicienilor si al cantaretilor, dar si al studentilor si al invatatorilor.

Sfantul Grigorie cel Mare - Dialogul a trecut la cele vesnice in ziua de 12 martie 604, in Roma. In pofida averilor aflate oricand la indemana sa, Sfantul Grigorie a fost caracterizat toata viata de iubirea saraciei de buna voie. El a fost recunoscut ca sfant imediat dupa moartea sa.

 Cinstitele sale Moaste se afla in Catedrala Sfantul Petru, din Vatican.

Teodor Danalache

RUGĂCIUNE CĂTRE SFINȚII 40 DE MUCENICI DIN SEVASTIA.

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

          Veniți, popoare, să-i cinstim cu evlavie pe Sfinții lui Dumnezeu, pe cei patruzeci de Mucenici din Sevasta, care pentru lupta lor au dobândit cununi luminoase și nestricăcioase. O, voi, care vă bucurați de cinstirea întregii Biserici, care ați dobândit de la Dumnezeu darul facerii de minuni prin moaștele voastre, fiți ocrotitorii noștri, ai celor ce vă cinstim pomenirea. 

              Rugați-vă pentru noi, fericiților Mucenici, ca să dobândim tărie în lupta cu patimile, răbdare în îndurarea necazurilor, credință nestrămutată în făgăduințele Domnului, smerenie adevărată și mântuirea sufletelor noastre. Nu ne lăsați pe noi să cădem fără de ridicare în adâncul deșertăciunii acestei lumi, nu ne lăsați să ni se împietrească de tot inimile în nepăsarea timpului în care trăim, nu lăsați să înghețe inimile în viforul acestui veac. Zid de apărare să fiți împrejurul nostru și loc de scăpare din cursele vrăjmașului.

        O, preacinstit Sobor, tămăduiește neputințele noastre, ale credincioșilor slăbiți pe cale, ca să nu ne biruiască și să nu ne batjocorească necuratul vrăjmaș, care încearcă în tot chipul să ne abată de la lupta cea mântuitoare. Voi, Sfinților Mucenici, care toate le-ați suferit cu îmbărbătarea Duhului Sfânt, în credință și rugăciune îndelungată, nu încetați să ne întăriți și pe noi, cei ce ne minunăm de tăria sufletelor voastre strigând Domnului: 

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Preasfântă Treime, Cel ce Te proslăvești în sfinții Tăi, slavă Ție!

O ULTIMĂ PRIVIRE..

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

                   

de Preot Sorin Croitoru

 
Pe fruntea Lui de spini rănită
Se scurg șiroaie lungi de sânge
Ce se preling apoi pe față,
Udându-I barba care plânge

Cu picături amestecate
De lacrimi, sânge și sudoare..
Cuminte, le-a-'mplinit pe toate
Și-acum Stăpânul lumii moare..

Încet, durerea n-o mai simte,
Căci iată, trupu'-I amorțește,
Privirea I se-'ncețoșează;
În timp ce viața-L părăsește,

El vede îngeri ce-L veghează..
Încearcă totuși să-Și revină;
Să moară, încă nu Se-'ndură..
Mai vrea s'-arunce o privire

Spre cei ce-au răsplătit cu ură
Dumnezeiasca Sa iubire..
Acum când viața I se duce,
Poporul El nu Și-l blesteamă;

Chiar dacă ei L-au pus pe Cruce,
Sunt oameni, deci să nu se teamă,
Că nu vrea cu necaz să-i certe,
Ci îi privește cu blândețe,

Rugându-Și Tatăl să îi ierte..
Acum, că toate sunt făcute,
Privește cerurile-'n pace,
Iar ele Îl așteaptă mute;

Mai mult de-atât nu poate face
Pentru această omenire,
Căci iată, S-a urcat pe Cruce
De bună voie, din iubire..

Cu mintea cea din veșnicie
El vede slava ce-L așteaptă.
Răsplata Tatălui e dreaptă
(Cum altfel ar putea să fie?..);

Ascultător până la moarte,
A coborât în lumea asta
Păcatele să i le poarte..
Nu are rost să-Și prelungească

Aceste nesfârșite chinuri,
Căci Crucea asta nemiloasă
Îi fură viața cu încetul..
Cutremurat de-adânci suspinuri,

Șoptește stins că-I este sete
Și din acel murdar burete
El soarbe cu nesaț oțetul!
Acel ce a zidit pământul

Când Tatăl Său I-a dat poruncă,
Strigând cu glas înalt cuvinte,
În brațe părintești Se-aruncă:
"Primește duhul Meu, Părinte"!

Îi pare rău că lasă lumea
Și sufletul acum Îl doare..
Îmbrățișând-o de pe Cruce,
Cu barba-'n piept,

 
Stăpânul..
Moare!

ACATIST PENTRU CEI ADORMIŢI

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
                                                   

                                                           După obişnuitul început, se zic:

                                                           CONDACELE şi ICOASELE:

Condacul 1

Cela ce cu iconomia Ta cea nepătrunsă ai pregătit pacea spre binele cel veşnic, hotărând tuturor vremea şi felul sfârşitului, iartă, Doamne păcatele celor din veac adormiţi, primeşte-i în locaşul luminii şi bucuriei şi le deschide braţele părinteşti.
Auzi-ne, Milostive, pe noi, cei ce le facem pomenirea şi strigăm: Tatăl nostru, iubirea cea nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!

Icosul 1

Pe Adam cel căzut şi pe tot neamul izbăvindu-l de pierzarea cea veşnica, ai trimis în lume, Doamne, pe Fiul Tău, răsarindu-ne viaţa veşnica prin Crucea şi Învierea Lui, spre mila Ta nădajduim, asteptăm Împărăţia cea nestricăcioasă, a slavei, cerem împărtăşirea la Domnul celor adormiţi şi ne rugam:
Tatăl nostru, fă ca să uite ei toate scârbele şi întristările pământeşti,
Tatăl nostru, veseleşte sufletele celor chinuiţi în valurile vieţii,
Tatăl nostru, mângâie pe ei la sânul Tău, precum îşi mângâie mama copiii,
Tatăl nostru, graieşte lor: "Păcatele vi s-au iertat!"
Tatăl nostru, primeşte-i în limanul cel fericit şi liniştit,
Tatăl nostru, deschide-le cămările îngerile şi sfinţilor,
Tatăl nostru, pe părinţii şi fraţii noştri cei adormiţi învredniceşte-i veşnicelor Tale bunătăţi,
Tatăl nostru, iubirea cea nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!

Condacul al 2-lea

Cuviosul Macarie fiind luminat de strălucirea Celui Preaînalt, a auzit glas de la un popă idolesc: "Când vă rugaţi voi, creştinii, pentru cei ce se chinuiesc în iad, au bucurie şi păgânii". Este minunată puterea rugăciunilor creştineşti. Cele de dedesubt prin aceasta se luminează, împreuna cu cei credincioşi când cântăm pentru toată lumea: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Ne aducem aminte de cuvântul lui Isaac Sirul, care spune: "Inima care iubeşte pe oameni şi dobitoace, se roagă întotdeauna cu lacrimi şi pentru ca toată zidirea să se curăţească", deci şi noi cu îndraznire cerem de la Dumnezeu ajutor celor din veac adormiţi, strigând unele ca acestea:
Tatăl nostru, uşurează întristarea părinţilor pentru pierderea fiilor,
Tatăl nostru, cei ce nu te-au cunoscut pe pământ, să te cunoasca măcar în cer,
Tatăl nostru, miluieşte pe toţi cei ce au fost îngropaţi fără rugăciuni,
Tatăl nostru, primeşte în locaşurile Tale pe cei ce au murit năprasnic de scârbe sau de bucurie,
Tatăl nostru, tuturor celor ce mor, trimite-le pacea şi odihna Sfinţilor,
Tatăl nostru, pentru rugăciunile celor ce au pătimit fără vină, iartă pe cei păcătoşi,
Tatăl nostru, celor adormiţi uşurează-le întristarea cu nădejdea întâlnirii în Sionul cel ceresc,
Tatăl nostru, iubirea cea nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!

Condacul al 3-lea

Vinovaţi suntem de necazurile lumii şi de suferinţele făpturilor necuvântătoare şi de suferinţele nevinovaţilor copii, fiindcă în căderea omului s-a distrus fericirea şi frumuseţea făpturii.
Tu, Cel mare dintre suferinzii cei nevinovaţi, Tu singur ai puterea a ierta tuturor, deci iartă şi întoarce lumii fericirea cea de demult ca şi cei morţi şi cei vii să afle pacea strigând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Lumină lină, Răscumpărătorul tuturor, auzind de oftarea Ta pe cruce pentru vrăjmaşii Tăi: "Părinte, iartă-le păcatul!" deci în numele iertării tuturor alor Tale, îndrăznim şi noi a ne ruga Tatălui pentru veşnica odihnă a vrăjmaşilor Tăi şi ai noştri.
Tatăl nostru, iartă celor ce au vărsat sânge nevinovat,
Tatăl nostru, celor ce şi-au făcut bunăstarea lor pe lacrimile aproapelui,
Tatăl nostru, nu judeca pe cei ce ne-au obijduit pe noi cu clevetire şi cu nedreptate,
Tatăl nostru, răsplăteşte cu milă pe toţi cei obijduiţi de noi,
Tatăl nostru, fă ca această rugăciune pentru ei, să fie primită drept taină împăcării,
Tatăl nostru, rupe zapisul păcatelor părinţilor şi fraţilor noştri răposaţi,
Tatăl nostru, iubirea cea nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!

Condacul al 4-lea

Mântuieşte, Doamne, pe cei ce s-au sfârşit în suferinţe grele prin ucideri, îngropaţi de vii, mistuiţi de grindină, de ger sau din cădere de la înălţime; deci pentru întristarea sfârşitului lor, dăruieşte bucuria Ta cea nesfârşită şi veşnică, ca să binecuvânteze vremea lor de suferinţă ca timp al răscumpărării lor, cântând: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Dăruişte, Doamne, tuturor cărora le-ai luat viaţa din fragedă tinereţe, tuturor cărora le-ai dat cununa cu spini, tuturor celor ce nu au cunoscut fericirea pământească, Mila Ta cea nesfârşită. Tu le vei răsplăti cu razele iubirii Tale nesfârşite dincolo de mormânt, iar noi strigăm aşa:
Tatăl nostru, răsplăteşte celor ce au murit sub sacinile grele ale ostenelilor,
Tatăl nostru, primeşte în cămările Raiului pe adormiţii prunci şi pe fecioare,
Tatăl nostru, învredniceşte-i veseliei la Cina Fiului Tău,
Tatăl nostru, odihneşte-i pe cei singuratici, orfani şi străini pentru care nu are cine să se roage,
Tatăl nostru, să se stingă păcatele lor de razele calde ale atotiertării Tale,
Tatăl nostru, dăruieşte robilor Tăi mai înainte preaslăviţi părinţi şi fraţi ai noştri haina alba a biruinţei,
Tatăl nostru, iubirea cea nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!

Condacul al 5-lea

Ai dăruit, Doamne, neamului omenesc moartea, ca cel de pe urma mijloc de înţelegere şi de pocăinţă; la groaznica judecată se descoperă deşertăciunile pământeşti; pornirile trupeşti se liniştesc, mintea cea semeaţă se smereşte, dreptatea cea veşnică se dscoperă, deci şi păcătoşii cei îndărătnici în credinţă când sunt pe patul de moarte, mărturisesc cum că este Dumnezeu. Pentru aceea ei veşnic cer îndurarea Ta strigând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Părinte a toată îndurarea, Tu luminezi ziua cu soarele, Tu îndulceşti pământul cu roade, Tu veseleşti lumea cu frumuseţea, precum pe prieteni aşa şi pe vrăjmaşii Tăi; noi credem că şi dincolo de mormânt, în veşnicie, îndurarea Ta este nesfârşită miluind chiar şi pe păcătoşii cei cu totul lepădaţi, de aceea aşa ne rugăm:
Tatăl nostru, ne întristăm pentru hulitorii de sfinţenie şi pentru fărădelegile lor,
Tatăl nostru, fă să fie şi asupra lor, voia Ta cea de mântuire,
Tatăl nostru, fie-ţi mila de cei răniţi cu necredinţa cea pierzătoare,
Tatăl nostru, iartă-i pe cei ce s-au sfârşit fără pocăinţă,
Tatăl nostru, mântuieşte pe cei ce s-au pierdut în păcate grele şi întunecate,
Tatăl nostru, fă ca să se stingă flacăra necredinţei în marea Bunătăţii Tale,
Tatăl nostru, Biruitorul iadului, izbăveşte de osândirea în iad pe părinţii şi pe fraţii noştri, cei mutaţi din lume,
Tatăl nostru, iubirea cea nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!
Condacul al-6-lea
Este grozav întunericul depărtat de Dumnezeu, chinuit de conştiinţă şi de scrâşnirea dinţilor, de focul cel nestins şi de viermele cel neadormit; eu tremur gândind că aceea va fi şi soarta mea, deci, eu pentru mine însumi mă rog şi pentru cei ce sufăr în iad, ca să se pogoare pese ei rouă cu racoreală cântând cântare lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al-6-lea

Unde era să răsară lumina Ta, Hristoase Dumnezeule, dacă nu peste cei ce şedeau în întuneric şi în umbra morţii?! De aceea Te şi pomenesc sufletele cele din iad, pogoară-Te dar din nou între cele mai de jos ale pământului şi scoate întru bucurie pe cei ce s-au despărţit de Tine cu păcatele, însă de Tine nu s-au depărtat. Deci, în numele Fiului şi al Duhului Sfânt, ne rugăm Tatalui:
Tatăl nostru, fiii Tăi se chinuiesc, deci miluieşte-i,
Tatăl nostru, grele le sunt păcatele lor, ci îndurarea Ta este mare,
Tatăl nostru, Tu ai trimis pe Fiul Tău ca să mântuiască pe cei păcătoşi,
Tatăl nostru, cercetează necazul cel amar al sufletelor care s-au departat de la Tine,
Tatăl nostru, miluieşte pe cei ce au prigonit adevărul din neştiinţă,
Tatăl nostru, iubirea Ta să le fie nu foc, ci răcoreală în rai,
Tatăl nostru, iubirea cea nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!
Condacul al-7-lea
Voind, Doamne, să dai mână de ajutor acelor morţi, le-ai îngăduit ca în vis să se arate şi prin vedenii, celor vii, ca pomenind cu dragoste pe cei adormiţi să facă în amintirea lor fapte bune şi nevoindu-se cu credinţă să strige cu dragoste: Aliluia!

Icosul al-7-lea

Biserica lui Hristos înalţă rugăciuni pentru cei adormiţi în toată lumea în fiecare zi, la orice ceas, în tot pământul. Păcatele lumii se curăţesc cu sângele cel curăţitor al Mielului lui Dumnezeu. Sufletele celor adormiţi se ridică din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, cu puterea rugăciunilor de la altarul Domnului:
Tatăl nostru, fie mijlocitoare Biserica pentru cei morţi să le faca scară către cer,
Tatăl nostru, îndură-Te de ei pentru solirea Preasfintei Fecioare şi a tuturor sfinţilor,
Tatăl nostru, curăţeşte-i pe cei pentru care credincioşii strigă către Tine ziua şi noaptea,
Tatăl nostru, pentru nerăutatea pruncilor, iartă pe părinţii lor,
Tatăl nostru, pentru lacrimile maicilor, răscumpără păcatele fiilor,
Tatăl nostru, primeşte milosteniile şi rugăciunile noastre ca împlinire la faptele lor bune,
Tatăl nostru, să fie sângele Fiului Tău, izvor de viaţă pentru aceia cărora le facem pomenirea,
Tatăl nostru, iubirea cea nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!

Condacul al-8-lea

Lumea întreagă se înfăţişează ca un sfânt mormânt obştesc. Pretutindeni se găseşte praful fraţilor şi al părinţilor noştri, zidiţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, rudenii ale noastre în Adam. Tu singur eşti Acela ce fără îndoială ne-ai iubit pe noi. Iartă pe toţi cei ce au murit de la început şi pâna acum, ca să cânte ei iubirii Tale de oameni. Aliluia!

Icosul al-8-lea

Vine ziua vaiului ca un foc arzător, ziua cea mare şi înfricoşată a Judecăţii cea de pe urmă, se vor descoperi cele ascunse ale oamenilor şi se va deschide Cartea Cunoştinţei. Împăcaţi-vă cu Dumnezeu, strigă Pavel Apostolul, mai înainte de acea zi: Doamne ajută-ne, şi cu lacrimile celor vii, împlineşte neajunsurile celor morţi.
Tatăl nostru, în ceasul Judecăţii, învredniceşte-i pe ei şi pe noi de mila cea aducătoare de bucurie,
Tatăl nostru, încununează cu slavă pe cei ce au suferit munci pentru tine şi pentru aproapele,
Tatăl nostru, daruieşte adevărul Tău celor curăţiţi prin necazul lumii acesteia pământeşti,
Tatăl nostru, Cela ce ştii numele tuturor, primeşte-i pe cei ce s-au mântuit în cinul călugăresc şi cel mirenesc,
Tatăl nostru, primeşte pe păstorii cei cucernici împreună cu fiii lor cei duhovniceşti,
Tatăl nostru, să întâmpine robii Tăi pe Mirele Hristos cu făclii aprinse,
Tatăl nostru, iubirea cea nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!

Condacul al-9-lea

Binecuvântaţi, iar nu pierdeţi timpul care repede trece, fiecare ceas, fiecare clipă ne apropie tot mai mult de mormânt; noua albire a părului, slăbirea puterii sunt vestitoare de lumea cea viitoare, sunt martorii stricăciunii pământeşti; ne vestesc că totul trece pe alături şi se apropie fericirea cea veşnică unde nu sunt nici lacrimi, nici suspine, ci numai cântare de biruinţă: Aliluia!,

Icosul al-9-lea

După cum toamna copacii se despoaie de frunze, aşa şi viaţa noastră merge spre cădere, cu fiecare an, cu fiecare lună, floarea tinereţii se vestejeşte, lumina bucuriilor se stinge, batrâneţea cea grea se apropie, prietenii mor, cei de aproape se depărtează. Voi, cei ce eraţi cândva tineri, plini de bucurie şi de fericire, unde sunteţi acum? Mormintele voastre zac fără glas, dar sufletele lor, sunt în Mâna Ta, Doamne:
Tatăl nostru, privirea şi îngrijirea din lumea cea de dincolo de mormânt ne cheamă la rugăciune,
Tatăl nostru, luminează cu soare frumos şi încălzeşte locaşurile celor morţi,
Tatăl nostru, să se şteargă pentru totdeauna vremea despărţirii,
Tatăl nostru, învredniceşte-ne de bucuria întâlnirii cu ei în ceruri,
Tatăl nostru, fă ca noi să fim una cu tine,
Tatăl nostru, întoarce celor răposaţi curăţia pruncilor şi bunătatea de suflet al celor tineri,
Tatăl nostru, fă ca să fie viaţa lor cea veşnică luminată sărbătoare a Paştilor,
Tatăl nostru, iubirea cea nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!

Condacul al 10-lea

La mormintele rudeniilor noastre ne curg lacrimi ca picăturile de ploaie şi cu nădejde ne rugăm: "Adevereşte-ne, Doamne, cum că i-ai iertat pe toţi, spune-le cum că îi primeşti în locaşurile bucuriei, descoperă în taina sufletului nostru ca să cântăm": Aliluia!

Icosul al 10-lea

Îmi îndrept privirea în depărtare pe calea vieţii trecute şi văd o mulţime din cei care au răposat din prima zi şi până acum, binefăcători ai mei, şi cu îndatorită dragoste strig unele ca acestea:
Tatăl nostru, miluieşte pe toţi cei ce mi-au dorit şi mi-au facut mie bine,
Tatăl nostru, învredniceşte-i măririi Tale, pe părinţi şi pe fraţii noştri şi pe cei de aproape,
Tatăl nostru, mântuieşte pe cei ce mi-au binevestit mie cuvântul Tău,
Tatăl nostru, preamăreşte în faţa îngerilor pe cei ce m-au învăţat să Te iubesc,
Tatăl nostru, dăruieşte bucurie celor ce m-au povăţuit cu presupunerea vieţii lor sfinte,
Tatăl nostru, îndulceşte cu tainica mană pe cei ce m-au ajutat în zile grele.
Tatăl nostru, Împărăţia Ta sfârşit nu are, fă ca să intre cei adormiţi întru bucuria Ta,
Tatăl nostru, iubirea cea nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!

Condacul al 11-lea

Unde-ţi este moarte boldul? Unde-ţi este întunecarea şi frica cea mai dinainte, căci de acum înainte tu eşti dorita, tu ne împreunezi nedespărţit cu Dumnezeu: tu eşti o mare odihnă, tu eşti o mare zi de sâmbătă. Apostolul striga: "Doresc să mor, ca să fiu împreuna cu Hristos!"; drept aceea privind la moarte ca la o minunată aşteptare şi viaţă strigăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Învia-vor morţii şi se vor scula din morminte şi se vor bucura cei de pe pământ, fiindcă atunci se vor scula trupurile duhovniceşti preamărite, nestricăcioase, luminate, oase uscate auzind cuvântul Domnului: "Îmbracaţi-vă cu vine, acoperiţi-vă cu piele, sculaţi-vă din cărunteţea vremurilor trecute, căci sunteţi răscumpăraţi cu Sângele Fiului lui Dumnezeu; prin moartea Lui sunteţi înviaţi, a venit peste voi lumina Învierii".
Tatăl nostru, descoperă-le acum în tot adâncul săvârşirilor Tale,
Tatăl nostru, Tu le-ai descoperit lumina soarelui şi luna cea liniştită,
Tatăl nostru, fă să vadă şi slava îngerilor care sunt pară de foc,
Tatăl nostru, Tu m-ai îndulcit cu frumuseţea răsăritului şi a apusului de soare, deci să vadă şi ei lumina veşnicei Tale Dumnezeiri,
Tatăl nostru, tot sufletul să fie luminat ca steaua dimineţii şi luceafărul zorilor,
Tatăl nostru, iubirea cea nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!

Condacul al 12-lea

Carnea şi sângele nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Câtă vreme petrecem în trup suntem despărţiţi de Hristos. Dacă nu murim nu putem învia pentru veşnicie, căci se cade ca stricăcios trupul acesta, să se îmbrace în nestricăciune şi muritorul acesta să se lumineze cu nemurirea, ca astfel în lumina zilei celei neînserate să cânte neîncetat: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Aşteptăm bucuria întâlnirii cu Domnul, aşteptăm razele luminoase ale Învierii, aşteptăm scularea din morminte a celor apropiaţi ai noştri şi îmbrăcarea celor morţi cu slava vie; prin preschimbarea întregii făpturi, vom striga Ziditorului unele ca acestea:
Tatăl nostru, Tu ai zidit lumea spre biruinţa bucuriei şi binelui,
Tatăl nostru, ridică-ne pe noi din adâncul păcatului la sfinţenie,
Tatăl nostru, dăruieşte celor răposaţi ca să împărăţească peste făpturile în cinste,
Tatăl nostru, fă ca să le fie lor Hristos Domnul, lumină pururea aprinsă,
Tatăl nostru, da-ne şi nouă ca împreună cu ei să prăznuim Paştile nestricăciunii,
Tatăl nostru, nu te despărţi de robii Tăi pâna la sfârşit,
Tatăl nostru, iubirea cea nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!

Condacul al 13-lea

O! Preaîndurate Părinte, cela ce eşti fără de început şi voieşti ca toţi să se mântuiască, Cel ce ai trimis la cei pierduţi pe Fiul Tău şi Dumnezeul nostru şi ai turnat peste ei, Duhul cel de viaţă dătător, miluieşte, iartă şi mântuieşte pe rudeniile noastre şi pe toţi cei din veac adormiţi, cu solirile lor, cercetează-ne pe noi ca împreună cu ei să cântăm Ţie, Mântuitorului şi Dumnezeului nostru, cântarea: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi iarăşi se zice Icosul întâi

Pe Adam cel căzut şi pe tot neamul izbăvindu-l de pierzarea cea veşnica, ai trimis în lume, Doamne, pe Fiul Tău, răsarindu-ne viaţa veşnica prin Crucea şi Învierea Lui, spre mila Ta nădajduim, asteptăm Împărăţia cea nestricăcioasă, a slavei, cerem împărtăşirea la Domnul celor adormiţi şi ne rugam:
Tatăl nostru, fă ca să uite ei toate scârbele şi întristările pământeşti,
Tatăl nostru, veseleşte sufletele celor chinuiţi în valurile vieţii,
Tatăl nostru, mângâie pe ei la sânul Tău, precum îşi mângâie mama copiii,
Tatăl nostru, graieşte lor: "Păcatele vi s-au iertat!"
Tatăl nostru, primeşte-i în limanul cel fericit şi liniştit,
Tatăl nostru, deschide-le cămările îngerile şi sfinţilor,
Tatăl nostru, pe părinţii şi fraţii noştri cei adormiţi învredniceşte-i veşnicelor Tale bunătăţi,
Tatăl nostru, iubirea cea nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!

Şi Condacul întâi

Cela ce cu iconomia Ta cea nepătrunsă ai pregătit pacea spre binele cel veşnic, hotărând tuturor vremea şi felul sfârşitului, iartă, Doamne păcatele celor din veac adormiţi, primeşte-i în locaşul luminii şi bucuriei şi le deschide braţele părinteşti.
Auzi-ne, Milostive, pe noi, cei ce le facem pomenirea şi strigăm: Tatăl nostru, iubirea cea nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!
După aceasta se zice această:

                                          RUGĂCIUNE CĂTRE MAICA DOMNULUI

O, Preasfântă Doamnă, de Dumnezeu Născătoare, către tine, preacurată, năzuim.Tu eşti cetatea tare şi mijlocitoare şi acoperământul tuturor celor ce aleargă la tine cu credinţă şi nădejde. Ceea ce eşti binecuvântată, te rugăm, ascultă rugăciunea nevrednicilor robilor tăi şi soleşte întotdeauna pentru adormiţii robii tăi. Tu pururea mijloceşte pentru cei ce te cinstesc pe tine cu dreaptă credinţă şi care aleargă sub acoperământul tău şi se roagă cu credinţă pentru cei bolnavi, năpăstuiţi şi întristaţi, însă mijlocirea ta şi rugăciunea ne este şi mai trebuincioasă după moartea noastră.După Dumnezeu la tine avem nădejde tare, căci nimeni din cei ce se roagă ţie nu iese de la tine fără ajutor, decât cu bucurie, mângâiere şi îndulcire. Preasfântă Doamnă, Născătoare de Dumnezeu, roagă pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru să dăruiască celor adormiţi iertare şi lăsarea păcatelor.Roagă-te, Născătoare de Dumnezeu, căci mult poate rugăciunea Maicii spre bunăvoirea Stăpânului, fiindcă Domnul primeşte de la tine tot cuvântul despre iertare.Deci, şi tu, primeşte ale noastre rugăciuni ce le aducem ţie, Preasfântă Fecioară, din toată inima şi din tot sufletul nostru pentru sufletele adormiţilor robilor tăi.Te rugăm Stăpână, să le ajuti cu îndrăznirea cea de Maică ce o ai către Domnul, ceea ce eşti plină de dar, ajută-le să se îndrepteze înaintea Celui ce şade pe tronul Slavei, ca să nu fie ruşinaţi în faţa îngerilor şi a tuturor Sfinţilor, în faţa lumii cea de sus şi a celor de jos.O, Preasfântă Doamnă, Împărăteasă şi Stăpână, tu eşti podul care duci la cer pe cei de pe pământ.Tu eşti deschiderea uşilor Raiului şi ţie slavă îţi înălţăm şi Tatălui şi Dumnezeului nostru în vecii vecilor: Amin! Milostiv fii, Doamne, cu mine păcătosul!

                                    RUGĂCIUNE PENTRU O MOARTE BUNĂ

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul îndurării, îngenunchez înaintea Ta, cu inimă înfrântă şi zdrobită; ţie îţi încredinţez ceasul cel din urmă al vieţii mele şi ceea ce urmează după aceea.Când picioarele mele slăbite vor face să înţeleg că această corabie a vieţii mele se apropie de ţinta călătoriei, Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!Când ochii mei slăbiţi şi tulburaţi de apropierea morţii, vor privi stăruitor către Tine, Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!
Când mâinile mele tremurânde şi amorţite, nu vor mai putea ţine bine crucea Ta, şi fără voia mea o voi lăsa să cadă peste patul durerii mele, Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!Când urechile mele nu vor mai auzi vorbele oamenilor, ca să asculte glasul Tău care va rosti judecata de care va depinde soarta mea, Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!Când gândurile mele vor fi întunecate de frica morţii, când sufletul meu se va lupta cu duhul întunericului care vrea să-mi acopere ochii inimii pentru a pierde îndurarea Ta şi astfel să mă arunce în chinurile deznădejdii, Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!Când inima mea obosită abia va mai bate, luptându-se cu vrăjmaşii mântuirii mele, Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!
Când voi varsa lacrimile cele din urmă, semn al nimicniciei mele, primeşte-le ca o jertfă de pocăinţă, şi în clipele acelea, Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine! Când cei din jurul meu, simţind sfârşitul vieţii mele Te vor chema în ajutor pentru mine, Doamne Iisuse Hristoase ai milă de mine! Când sufletul meu îşi va lua rămas bun de la lumea aceasta şi va lăsa trupul meu fără de viaţă primeşte întoarcerea fiinţei mele la Tine ca o jertfă ce ţi se cuvine: Doamne, Iisuse Hristoase ai milă de mine!Când, în sfârşit, sufletul meu se va înfăţişa înaintea Ta şi va vedea pentru prima dată strălucirea negrăită a Dumnezeirii tale, nu-l îndepărta de la Faţa Ta; binevoieşte a mă primi în locaşurile Tale cele cereşti ca în veci să-ţi cânt şi să Te slăvesc.Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de mine! Amin!