Cursele

 

Unii isi taie mintea in Scripturi. Cu trecerea de vreme, satana s-a mai iscusit in rele. Pe cine poate sa-l intoarca impotriva lui Dumnezeu o face, ranjind bucuros, pe cine iubeste Dumnezeu, dar calatoreste fara sfat si intrebare, il invata si el sa iubeasca pe Dumnezeu si-l lauda ca bine face, fara sa priceapa unul ca acesta ca a cazut la lauda straina si ca in credinta lui s-a ivit un fir subtire de putere vrajmasa.

Vicleanul baga de seama ce face Dumnezeu si face si el la fel. Trimite Dumnezeu slujitori, trimite si el; trimite Dumnezeu vedenie, se arata si el; propovaduieste Dumnezeu iubirea de oameni fara deosebire si margini, propovaduieste si el. Cu un cuvant, contraface tot ceea ce face si Dumnezeu, si da de rapa pe oameni cu multimea inselaciunilor.

S-a facut de o indrazneala nemaipomenita, incat [chiar] lumina dumnezeiasca o contraface, nu in intelesul ca s-ar putea apropia sa strambe adevarata lumina, caci l-ar face scrum si nu poate sta intr-insa, ci naluceste si el o lumina cu care amageste pe cine poate si pe cine vede ca umbla cu indrazneala dupa daruri dumnezeiesti inainte de dobandirea smereniei statornice.

De aceea e bine sa lamurim dupa putere si acest ucigas viclesug al nalucirilor, fiindca de la o vreme incoace multi se ivesc si multa tulburare fac printre oameni. Iata cum vine cursa aceasta.

Vicleanul are doua feluri de momeli, dupa iubirea omului, care inclina fie spre pierzare, fie spre mantuire. Este o ispita a mantuirii in care au cazut multi inselati, zicand ca sunt mantuiti, cand de fapt nu au savarsit nici alergarea si nici dupa lege n-au luptat. Este si ispita sfinteniei, este si ispita misiunii sau a trimiterii de la Dumnezeu, precum este si ispita muceniciei. In toate aceste ispite cad cei ce ocolesc osteneala, mintile inguste care spun ca nu mai au nimic de facut decat sa creada si sa se socoteasca a fi ajuns sfintenia, misiunea, mucenicia si celelalte naluci ale mintii inselate. Au si ei o osteneala: aceea de a ajunge la darurile mai presus de fire inainte de vreme si ispitind pe Dumnezeu. Deci nu-i de mirare ca-i da [Dumnezeu] in robia inselatorului de minte, ca sa-i chinuiasca.

Sunt unii [care], mai aprinsi la minte, fie de la fire, fie de la boli, neavand cercarea dreptei socoteli, scancesc in inima lor dupa daruri mai presus de fire, imbulziti nu de vreo virtute, ci de iubirea de sine.

Avand acestia iubirea fara minte, pe care vor s-o cinsteasca cu daruri mai presus de fire, Dumnezeu ingaduie duhului rau sa-i amageasca desavarsit, ca pe uni ce indraznesc sa se apropie de Dumnezeu necurati

De aceea, pentru indrazneala, ii da pe seama vicleanului sa-i prapadeasca. Astfel, cand atarna de Dumnezeu o atare pedeapsa peste oarecarele, il cerceteaza satana luand chipul mincinos al lui Hristos si, graindu-i cu mare blandete, ii tranteste o lauda cu care il castiga fulgerator si poate pentru totdeauna, ca pe unul ce pe calea cea stramta si cu chinuri, ce duce la imparatie, umbla dupa placeri duhovnicesti. Iata-l cu momeala de gat! De acum, dupa oarecare scoala a ratacirii, cand increderea ii va fi castigata desavarsit si ii va fi intarita, prin potriviri de semne prevestite, ajunge increzut in sine si in hristosul lui, incat si moarte de om e in stare sa faca intemeindu-se pe Scriptura. Iata cum puiul de drac al iubirii de sine, facandu-se barbat, si ajutat prin vedenii mincinoase de tatal sau, tatal minciunii, stramba mintea bietului om, incat i se va parea pacatul virtute duhovniceasca. Ba inca omorand pe cei care nu cred ca el, i se va parea ca face slujba lui Dumnezeu (Dumnezeu Care l-a inselat pe el).

Cand stai de vorba cu unul din acestia, te uimeste convingerea si siguranta lui, uneori si legatura cu judecata a cuvintelor lui, si nu poti patrunde repede ca stai de vorba cu un inselat si un sarit la minte. Asta pana nu-i afli prima spartura a mintii, de la care apoi toate mestesugurile vicleanului trebuie sa-si dea arama pe fata.

Trebuie sa-i prinzi momeala pe care a inghitit-o si cate cel mai adesea e caderea la lauda, cu care tatal minciunii si-a amagit pruncul iubirii de sine, pe care l-a dorit cu atata osardie cel amagit la minte. Biserica insira printre pacatele mintii si prejudecatile.

O marturie din Scriptura a celor zise ne va dumeri mai bine. Era pe vremea proorocirilor mincinosi din zilele lui Ilie si a regelui Ahab. Proorocul Ilie vestise regelui mustrarea lui Dumnezeu, necazurile si moartea ce-l va ajunge in zilele urmasilor sai. Duhul care a iesit si a stat inaintea fetei Domnului, si s-a facut duh mincinos in gura proorocilor, caruia i-a zis Domnul: "Du-te si fa cum ai zis!", e acelasi care a cerut de la Dumnezeu sa cerce pe Iov.

Cu ingaduirea lui Dumnezeu, satana ii cerne pe oameni si ii culege pe toti cei ce umbla in lumea aceasta dupa placeri, chiar duhovnicesti, numai sa-i prinda, ca inca nu s-au lepadat desavarsit de iubirea de sine si de orice spurcaciune a vietii, dupa atata si atata propova-duire a (vietii) Bisericii. Caci patima aceasta face pe om sa cada, lovit de sagetile laudei, si sa se trezeasca cu mintea inselata si sarita din socoteala smereniei. Caci iata, pe cei ce nu aveau curatia vietii, [pe] lingaii de la curtea regelui Ahab, i-a dat inselaciunii desavarsite a duhului minciunii si sfatul lor era minciuna si ispita regelui iubitor de slava desarta, ispita in care trebuia sa cada si regele - ascultatorul lor pentru pacatele sale.

Ca si inselatii aceia care l-au palmuit pe adevaratul prooroc al lui Dumnezeu, asa si proorocii mincinosi din zilele noastre sunt de o indrazneala nemaipomenita si palmuiesc smerenia, dandu-se pe ei drept ceva mare: "Ilie, Ioan, Hristos Fiul Omului, Dreptul Judecator" si asa mai departe. Pretind ascultarea de oameni, pentru ca Dumnezeu i-a trimis sa spuna la lume... lucruri de care iti tiuie urechile auzindu-le si-ti ingheata inima.

Pe semnele urmatoare se cunoaste ca nu mai sunt intregi la minte:
1. Se dau pe sine [drept] ceva mare, cum s-au dat, de altfel, toti ereticii vremurilor, pe care i-a afurisit Biserica prin Sfintele Soboare.

2. Cad la lauda, avand o smerenie mincinoasa.
3. Se tin pe sine mai presus de Scriptura (unul chiar mi-a rupt-o!), mai presus de Biserica, de Sfinti.
4. Mor dupa a fi ascultati si crezuti de oameni.
5. Fierb de manie cand nu sunt luati in serios.
6. Adesea au "graire in duh" cu duhul care-i poarta si-i invata.
7. Nu vor nici in ruptul capului sa-si controleze prin preoti cele auzite de la duhul lor.
8. Cate unii, cu toate acestea, arata o evlavie neobisnuita, marturisind pe Hristos, pe Maica Domnului, facandu-si si Sfanta Cruce, batand metanii, sarutand icoana, ba si Sfanta impartasanie luand-o si jurandu-se ca sunt oamenii lui Dumnezeu, iar ei sunt inselati.
9. Fac pe proorocii si imprastie spaima intre oameni. Multe proorocii li se implinesc, dar multe nu. Asta atarna de puterea de stravedere a "duhului" care le spune ce le spune, ca unul ce n-are invelitoarea trupului si de aceea prinde cu oarecare vreme inainte cele ce apropie Dumnezeu de oameni. Dar asta nu e proorocie.
10. In numele dumnezeului lor, sunt in stare sa omoare om, intemeindu-se pe Scriptura, ca si Avraam a fost in stare de o atare ascultare, iar Fines a si facut aceasta, si i s-a socotit aceasta ravna pentru dumnezeul sau. Cu amagirea ascultarii pana la ucidere de om a cercat vrajmasul pe multi in toate vremurile, chiar si pe pustnici (nu mai zic pe oamenii lumii). Teroristi ai sufletelor simple.
11. Sar de la un lucru la altul si leaga lucrurile fara nici o legatura. Talmacesc gresit, stramba adevarul si se propovaduiesc din Scripturi mai mult pe ei insisi decat pe Dumnezeu, mergand grabit spre cea din urma sfaramare si sarire a mintii.
12. In preajma lor simti tulburare si primejdie, caci multi dintre ei au fost pe la case de nebuni, sau vor trebui sa se duca.
Nu-i blandete pe chipul lor.

Nu-i ocaram, ci ne pazim si invatam si pe altii sa se pazeasca, si ne infricosam cat de groaznic si-au taiat mintea in Scripturi.

Totusi, pe cat se poate, sa incercam a-i intelege, lamurind adevarul lucrurilor si mestesugurile vicleanului. E stiut ca facand omul gandurile si voile celui rau, intra acela in el. Sau altfel zicand: iubind cele rele, prin firul acestei iubiri intra vrajmasul in cetate, adica prin cele de-a stanga, sare in cealalta margine, de-a dreapta de tot, cautand acolo sa-l amageasca, ca sa-i dea omul crezare, ii tranteste o lauda pentru multimea credintei in Dumnezeu si a iubirii virtutii si-l indeamna ca fara masura si fara intrebare sa se sileasca in aceasta.

Pe unul il trezeste la rugaciune, silindu-se sa-i strecoare in minte si in inima parerea mare despre sine, precum ca pe el il trezesc ingerii la pravila. Sau daca cel ochit spre inselare nu e chiar asa de virtuos, ii mai ingaduie sa pipe, sa bea, zicandu-i gandurile ca trebuie putere si nu-i pacat. Pe unul l-a sagetat aratandu-i-se in chipul lui Hristos si spunandu-i: "Pentru dumneata mai rasare soarele". Douazeci si cinci de ani l-a mai dascalit ca sa ajunga sa se creada pe sine ca el e Fiul Omului din Scriptura si Dreptul Judecator care va desparti oile de capre si va intemeia imparatia lui Dumnezeu pe pamant, si ca in zilele lui va fi sfarsitul si judecata care se va face prin el. De aceea au zis Parintii ca intotdeauna extremele sunt
ale diavolului.

Parintele Arsenie Boca

CUM ESTE OMUL FRUMOS?

   Cu siguranta veti raspunde ca Omul cel mai frumos e Dumnezeu. Cu adevarat asa este! Dar am pregatit o povestioara in cele ce urmeaza care arata care este omul cel mai frumos. Intr-un sat de munte traia o data un om caruia ii placeau foarte mult discutiile cu oamenii, dar nimeni nu dorea sa discute cu dansul, caci era urat. Din cale de afara de urat. Fizicul ii era plin de bube. Cine dorea sa fie ca el? Nimeni? Dar de ce nu vorbea nimeni cu el? Nu vorbea nimeni cu el pentru ca el arata urat.Isi ducea crucea impacat, dar si foarte necajit. Singura lui mangaiere era ca avea o baraca unde putea sa doarma. La un moment dat tanarul bubos ii zice lui Dumnezeu: Doamne fa-ma frumos la chip, asa de frumos incat ceilalti sa se minuneze! Dumnezeu vazand suferinta

 lui, l-a vindecat imediat cum a auzit acest suspin adanc al tanarului. Si l-a facut Dumnezeu asa de frumos, incat toti localnicii intrau in discutii cu el, toti il intrebau ce s-a intamplat? Cum s-a vindecat? Si acela raspundea: Dumnezeu insusi m-a vindecat. Unii credeau, altii il faceau nebun, altii atat de minunati il mituiau sa le descopere elixirul care l-a baut ca sa se infrumuseteze. Insa el toate le punea pe seama lui Dumnezeu. I s-a indeplinit dorinta cea mare! Dar tot era sarac, caci nu avea nicio ruda, si nici unde sa stea. La un moment dat intalneste o fata foarte frumoasa cu care se casatoreste, dar erau tristi caci nu puteau avea copii. Dupa un an fata l-a parasit si a ajuns din nou necajit, dar carciumarul il cheama la dansul si ii zice: Ai tu grija de

carciuma mea, caci eu mor in cateva zile. Zis si facut.

    Anii treceau si baiatul devenea din ce in ce mai bogat! Si chipul cel frumos ii pierea usor transformandu-se intr-un chip isovit de pacate. Apropiindu-se prin zona un tanar care avea bube multe poreclit Bubosu s-a oprit la noul carciumar zicandu-i: Nu am pe nimeni, nu am unde sa ma duc, daca doresti sa ma gazduiesti la tine, te rog…. Tanarul care stia cum e sa fii bubos i s-a facut sila de acela, dar nu l-a alungat, ci l-a pus paznic la porci si sa doarma in cotet cu porcii… Bubosul a fost multumit si a dat Slava lui Dumnezeu! Dar ce facea noul carciumar, fost “bolnav” de uratenie? Incepuse sa bea, si de cate ori se enerva rabufnea batand pe Bubosul si de cate ori il batea Bubosul zicea:

      Slava lui Dumnezeu! Daca eu as fi mai bun si acesta ar fi mai bun! Tanarul carciumar se minuna cand il auzea si inceta sa il mai bata…dar cand se imbata isi relua vechiul obicei satanicesc. Bubosul ziua si noaptea slavea pe Domnul si intr-o zi tanarul carciumar a avut un vis: Se facea ca este pe o pajiste unde nu era nimeni, era absolut pustiu. Deodata a vazut cum Bubosul se ridica catre cer si fiecare lacrima varsata il lumina mai tare si l-a auzit zicand: Slava lui Dumnezeu!      Domnul sa ierte sufletul tanarului acestuia care a uitat ca a fost bubos! Eu il iert Doamne pentru numeroasele lui batai, iarta-l si Tu milostive Doamne! Si zicand acestea Bubosul a inceput sa straluceasca asemenea unui sfant.

     Tanarul care se afla pe pajiste privea cu multa mahnire la acea priveliste. Dar mahnirea lui s-a transformat in spaima cand a vazut ca este inconjurat de murdarie, tot trupul ii era plin de negru….Trezindu-se a fugit catre Bubosul in cotetul cu porci, dar nu a gasit acolo decat o foaie pe care era scris: Cu adevarat nu frumusetea trupului este cea care te ridica inaintea lui Dumnezeu, ci curatenia sufletului tau…

“Sfantul Marcu Pustnicu

“Sfantul Marcu Pustnicul este un ucenic si urmas al Sfantului Ioan Gura de Aur. Scrierile sale au fost puncte de reper pentru mari dascali si sfinti ai Bisericii, precum Maxim Marturisitorul sau Simeon Noul Teolog.

Invataturile sfantului sunt de mare folos astazi, cand otrava secularismului se amesteca pe neobservate cu vinul cel curat al vietuirii evlavioase. Facand referire la o astfel de situatie, sfantul a scris urmatoarele: “Cand vatamarea de la unul se intinde la multi, atunci nu se cuvine a rabda indelung, nici a cauta folosul tau, ci al celor multi, ca sa se mantuiasca si aceia. Pentru ca virtutea unuia nu e atat de folositoare pe cat e cea a mai multora (cf. I Cor. 10: 33)“. Totusi, marturisirea lui Hristos nu trebuie sa treaca peste libertatea aproapelui: “Pe cel ce nu a ascultat de un cuvant, sa nu-l silesti cu iubire de pricire; iar dobanda ce a lepadat-o acela, adun-o tie. Pentru ca mai mult decat indreptarea aceluia te va folosi pe tine indelunga suferire“.

Fie ca cei care vor citi aceasta carte sa se umple de ravna de a trai o viata jertfelnica, pentru a fi luminatori celor din jurul lor”.



Pe langa aceasta, dorim sa mai degustam impreuna cateva dintre “maximele” duhovnicesti cele mai frumoase (si mai practice, totodata) desprinse din inavatatura Sfantului Marcu, alaturate celor deja culese anul trecut, aici:
Credinta neclintită este turn intărit. Iar Hristos se face toate celui ce crede.
Inima iubitoare de plăceri, in vremea iesirii i se face sufletului inchisoare si lant; iar cea iubitoare de osteneli ii este poartă deschisă.
Cel ce nu stăruieste in cercetarea constiintei, nu vrea să primească nici ostenelile trupesti pentru credintă.
Cel ce nu ia asupra sa de bună voie ostenelile pentru adevăr, e certat mai aspru de cele fără de voie.
Nu zice: nu stiu ce se cuvine si deci sunt nevinovat, dacă nu fac aceea. Dacă le-ai face pe toate cate le stii că sunt bune, ti s-ar descoperi pe urmă si celelalte, cunoscandu-se una din cealaltă. De aceea nu-ti foloseste să cunosti cele de al doilea, inainte de implinirea celor dintai. Căci “cunostinta ingamfă“(1Cor.8,1), indemnand la nelucrare, iar “dragostea zideste“, indemnand la răbdarea tuturor.
Cand iti aduci aminte de Dumnezeu, inmulteste rugaciunea, ca atunci cand Il vei uita, Domnul sa-si aduca aminte de tine.
Domnul e ascuns in poruncile Sale. Si cei ce-L caută pe El, Il găsesc pe măsura implinirii lor.
E mai bine să fim batjocoriti de oameni decat de draci; dar cel plăcut lui Dumnezeu pe amandoi i-a biruit.
Ocara de la oameni aduce intristare inimii, dar se face pricină de curătie celui ce o rabdă.
Cel nedreptătit de oameni scapă de păcat si, pe măsura mahnirii sale, află sprijin impotriva lui.
Cel ce se roagă pentru oamenii ce-l nedreptătesc, ii inspăimantă pe draci; iar cei ce se luptă cu cei dintai, e rănit de cei de al doilea.
Fată de incercările care vin, multi s-au impotrivit in multe chipuri. Dar fără rugăciune si pocăintă, nimenea n-a scăpat de asuprire.
Cuvintele dumnezeiestii Scripturi citeste-le prin fapte si nu le intinde in vorbe multe, ingamfandu-te in desert cu simpla lor intelegere.
Dacă vrei ca Domnul să-ti acopere păcatele, să nu-ti arăti oamenilor virtutile. Căci ceea ce facem noi cu acestea, aceea face Dumnezeu cu acelea.
Cand vezi vreun gand că-ti făgăduieste slava omenească, să stii sigur că-ti pregăteste rusine.
Cele rele isi primesc puterea una de la alta; de asemenea si cele bune cresc una prin alta si pe cel părtas de ele il mană si mai mult inainte.
Este cate unul care-si taie o patimă pentru o plăcere mai mare si e slăvit de cei ce nu-i cunosc intentia. Si poate că unul ca acesta nu-si dă seama el insusi de sine, ostenindu-se prosteste.
Se poate intampla ca unul, implinind pe fată o poruncă, să slujească in ascuns patimei si prin ganduri păcătoase să strice fapta bună.
Dacă cineva, păcătuind in chip vădit si nepocăindu-se, n-a pătimit nimic pană la moarte, socoteste că judecata lui va fi fără milă acolo.
Pricina a tot păcatul este slava desartă si plăcerea. Cel ce nu le urăste pe acestea, nu va dezrădăcina patima.
Iubirea de argint, slava desartă si plăcerea trebuiesc urate ca niste mame ale relelor si ca niste mame vitrege ale virtutilor. Din pricina lor ni s-a poruncit, “să nu iubim lumea si cele din lume“(1Io.2,15). Iar aceasta s-a zis, nu ca să uram fără judecată făpturile lui Dumnezeu, ci ca să tăiem prilejurile celor trei patimi.
Dacă cineva, păcătuind in chip vădit si nepocăindu-se, n-a pătimit nimic pană la moarte, socoteste că judecata lui va fi fără milă acolo.
Nu lăsa păcatul nesters, chiar dacă ar fi cat de mic, ca să nu te tragă pe urmă la rele mai mari.
Prinzandu-te inceputul vreunui păcat, nu zice: “nu mă va birui pe mine”. Căci intrucat ai fost prins, ai si fost biruit.
In durerile fără voie se ascunde mila lui Dumnezeu, care atrage la pocăintă pe cel ce le rabdă si izbăveste de muncile vesnice.
Necazurile de acum pune-le alăturea cu bunătătile viitoare, si nicicand descurajarea nu-ti va molesi nevointa.
Prin necazuri si-au gătit oamenii cele bune, după cum prin slava desartă si prin plăcere cele rele.
In vreme de necaz, ia seama la momeala plăcerii. Căci intrucat alină necazul e bine primită.
Nu socoti că orice necaz vine peste oameni din pricina păcatelor. Pentru că sunt unii bine plăcuti si totusi incercati. E drept că s-a scris: “Necuviosii si nelegiuitii vor fi prigoniti”. Dar tot asa s-a scris: “Cei ce voiesc să trăiască cucernic in Hristos, prigoniti vor fi” (Tim.3,12).
De vrei să te mantuiesti, iubeste Cuvantul adevărat si nu lepăda niciodată, fără judecată, mustrarea.
Un cuvant adevărat a schimbat puii de năparci si le-a arătat să fugă de mania ce va să vie (Mt.3,7).
Cel ce primeste cuvintele adevărului, primeste pe Dumnezeu Cuvantul. Căci zice: “Cel ce vă primeste pe voi, pe Mine mă primeste” (Mt.10,40).
Cel ce urăste mustrarea, se supune patimii cu voia; iar cel ce o iubeste, va lupta si cu obisnuinta.
Omul sfătuieste pe aproapele precum stie; iar Dumnezeu lucrează in cel ce aude, precum acela a crezut.
Este o mustrare din răutate sau din răzbunare, si este alta intru frica de Dumnezeu si pentru adevăr.
Pe cel ce a incetat de-a mai păcătui si s-a pocăit, nu-l mai mustra; iar de zici că pentru Dumnezeu il mustri, mai intai descopera-ti păcatele tale.
Mai bine este a ne ruga cu evlavie pentru aproapele, decat a-l mustra pentru lot lucrul.
Dacă cineva se nimereste intre oamenii care grăiesc desertăciuni, să se socotească pe sine insusi vinovat de asemenea cuvinte; chiar dacă nu are vreo vină proaspătă, are vreuna mai veche.
De vezi pe cineva că te laudă cu fătărnicie, asteaptă la vremea sa ocară de la el.
Cand, pentru vreo binefacere trupească, lauzi pe vreun om ca bun, uitand de Dumnezeu, acelasi om pe urmă ti se va arăta că e rău.
Cel ce se pocăieste asa cum se cuvine, e luat in ras de nebuni. Dar aceasta să-i fie semn de bună plăcere la Dumnezeu.
Inainte de dezrădăcinarea relelor, să nu asculti de inima ta; căci cele ce le are puse inăuntru, pe acelea caută să le si sporească.

Sfantul Ioan Rusu praznuit la Sibiu

SFANTUL IOAN RUSUL ESTE PRAZNUIT LA 27 MAI

    Capela Spitalului TBC din Sibiu, unde este paroh Parintele Catalin Dumitrean,
 are parti din moastele Sfantului Ioan Rusu si ale Sfantului Nectarie din Eghina, primite in dar de parintele Catalin Dumitrean in urma mai multor pelerinaje pe care le-a facut, cu bolnavii de la spitalul TBC, chiar de la Manastirea Sfantului Nectarie din Eghina si de la Biserica Sfantului Ioan Rusul de pe insula Evvia, din Grecia.
Santul Ioan Rusul s-a nascut in Rusia, in anul 1690. A fost in oastea tarului Petru cel Mare, cand acesta a purtat un razboi cu turcii intre anii 1711- 1718. A fost luat prizonier de catre turci si a ajuns rob in Cezareea Palestinei, in Asia Mica in orasul Procopie. Acolo a slujit la un aga turc si nu si-a lepadat credinta suferind pentru acesta moarte martirica la data de 27 mai 1730.
Dupa multe peregrinari, moastele Sfantului Ioan au ajuns pe insula Evvia, in actualul oras Procopie, din Grecia. Aici s-a ridicat o noua biserica, a carei constructie s-a terminat in anul 1951 si care adaposteste astazi racla cu sfintele moaste ale Sfantului Ioan Rusul, unul dintre cei mai populari sfinti din Grecia, mare facator de minuni.

                                                       Rugaciunea Sfantului Ioan Rusu

O, Sfinte Ioane, întru tot laudate si de minuni facatorule, primeste aceasta umila rugaciune de la noi, nevrednicii tai robi, caci catre tine ca la un grabnic folositor alergam noi, chemându-te cu evlavie: vino, Sfinte, si vezi ranile si durerile noastre. Ia aminte la suspinele noastre, ca stim, Sfinte al lui Dumnezeu, ca desi ai patimit greu pentru dragostea lui Hristos, dar prin vietuirea ta ai aflat dar de la Dumnezeu, fiindca ne-am încredintat ca si dupa mutarea ta la viata cea vesnica a nazuit la ajutorul tau si ti s-a rugat cu credinta, nu a ramas neajutat. Ca cine te-a chemat si tu l-ai trebut cu vederea? Sau cine s-a rugat tie si nu l-ai auzit?
Minunile si ajutorul tau, Sfinte, ne-au facut si pe noi, pacatosii, sa alergam la ajutorul tau. Am auzit de minunea pe care ai facut-o trimitând prin rugaciune o farfurie de mâncare din Procopie pâna la Mecca. Am aflat de vindecarile tale minunate, de multimea de bolnavi care au aflat izbavire din suferintele lor. Credem ca Dumnezeu te-a proslavit prin minuni fara de numar. Oare pe noi ne vei lasa fara ajutor? Sa nu fim noi lepadati de la dragostea ta, Sfinte, chiar daca vietile noastre sunt pline de faradelegi.
Aducându-ne aminte de mijlocirile tale binecuvântate, credem ca tu acelasi esti, Sfinte, astazi ca si atunci, si ca nimeni din cei ce se roaga tie nu ramâne fara ajutor. Pentru aceea si noi, fiind scârbiti si în pagube, alergam la tine cu credinta si lacrimi, îngenunchind, si ne rugam tie, Sfinte Ioane, sa te rogi pentru noi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui Ce n-a trecut cu vederea rugaciunea ta cea jertfelnica, ci te-a ascultat si te-a întarit si te-a primit în cerestile locasuri, Roaga-L sa departeze de la noi dreapta Sa mânie, sa apere orasele, satele si toata tara noastra de seceta, de foamete, de furtuni napraznice, de cutremur, de boli si rani aducatoare de moarte, de navalirea asupra noastra a altor neamuri si de razboiul cel dintre noi.
Mijloceste, Sfinte Ioane, pastoritilor nostri râvna fierbinte catre Dumnezeu, purtare de grija pentru mântuirea sufleteasca a pastoritilor, întelepciune în purtare si învatatura, cucernicie si tarie în ispite; tuturor cârmuitorilor purtare de grija fata de supusi, iar supusilor îndeplinirea cu sârguinta a tuturor îndatoririlor lor, ca astfel, în pace si cu cucernicie, sa petrecem veacul acesta. Sa ne învrednicim de împartasirea bunatatilor celor vesnice în Împaratia Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine cinste si închinaciune, împreuna cu Tatal cel fara de început si cu Preasfântul Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!
Vezi si:

• Acatistul Sfantului Ioan Rusu
• Paraclisul Sfantului Ioan Rusul

Smerenia

Un dregator a auzit despre avva Moise si a venit la Sketis, ca sa-l cunoasca. Cativa frati l-au vestit pe batran, iar el s-a sculat si a fugit in lunca. Pe drum, s-a intalnit cu convoiul dregatorului si l-au intrebat: "Unde este chilia avvei Moise?“. El zice: "Dar ce vreti de la el? E un om nebun“. Dregatorul s-a dus la biserica si le-a zis clericilor: "Am auzit despre avva Moise si am venit sa-l vad. Dar am intalnit un batran care mergea in Egipt si l-am intrebat: "Unde este chilia avvei Moise?", iar el ne-a raspuns: "Ce vreti de la el? E un nebun»". Auzind acestea, fratii s-au intristat si au zis: "Cum arata batranul care ti-a spus aceste marsavii despre sfant?". El a raspuns: "Batran, imbracat in haine vechi, inalt si negru“. Fratii au zis: "El era avva Moise. V-a spus asa, ca sa nu se intalneasca cu voi". Dregatorul a plecat, tragand mult folos duhovnicesc.

Sf. Serafim de Virita

Sf. Serafim de Virita este unul dintre sfintii rusi cei mai iubiti, vazatori cu duhul si facatori de minuni, din secolul trecut (1866-1949):

“Macar o data in viata trebuie sa aprindem o lumanare pentru cei pe care noi i-am jignit, i-am inselat, le-am furat ceva sau nu le-am intors datoriile”.
* “Cand i se plangeau parintelui Serafim de clevetiri, el spunea: "Lasati sa se vorbeasca despre noi, iar noi sa ne straduim sa facem bine”.
* “Nu o data repeta staretul cat ii este de trebuincioasa crestinului rugaciunea pentru vrajmasi. Iata cuvintele lui: "Numaidecat sa te rogi pentru vrajmasi, caci daca nu te rogi e ca si cum ai turna gaz pe foc si flacara se mareste din ce in ce mai mult. Totdeauna si pentru toate, chiar si pentru necazuri, multumeste-I Domnului si Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu”.
* “Cand cineva era vreodata grav bolnav, staretul il sfatui sa ia cate o lingura de apa sfintita din ora in ora. Spunea ca nu sunt medicamente mai puternice ca apa si uleiul sfintit“.
* “Cat de des ne imbolnavim numai din aceea ca nu ne rugam inainte de masa si nu chemam binecuvantarea lui Dumnezeu asupra mancarii. Inainte, oamenii faceau toate cu rugaciunea pe buze: cand arau se rugau, de asemenea si semanatul si secerisul granelor il faceau tot cu rugaciune. Acum noi nu mai cunoastem ce fel de oameni au pregatit ceea ce noi mancam, fiindca de multe ori alimentele sunt pregatite cu cuvinte de hula, cu batjocura si blasfemie. De aceea neaparat trebuie sa stropim cu aghiasma de la Boboteaza deoarece ea sfinteste totul si se poate manca ceea ce am pregatit fara sa ne tulburam. Tot ceea ce mancam noi este darul lui Dumnezeu pentru noi, oamenii; prin mancarea pe care o mancam, toata natura si lumea ingereasca slujeste omului. Pentru aceasta, inainte de masa trebuie sa ne rugam in mod deosebit ! Nu in zadar noi spunem:" Sa ai inger la masa"!. Si cu adevarat ingerii sunt cu noi la masa cand noi mancam din mancare cu rugaciune si multumire“.
* “Nici o picatura din lacrimile mamei nu piere in zadar! Rugaciunea mamei are mare putere“.
* “Rugaciunea ingradeste si respinge cumplitele indemnuri ale puterii intunecate. Si mai cu deosebire este puternica rugaciunea celor apropiati. Rugaciunea mamei, rugaciunea prietenului – ea are o mare putere”.


(din: Alexandru Trofimov, “Sfantul Serafim de Virita. Patericul Viritei“, Editura Biserica Ortodoxa, Galati, 2003)

Manastirea Sfantul Dimitrie Basarabov

Manastirea Sfantul Dimitrie Basarabov

Manastirea Sfantul Dimitrie Basarabov este o manastire ortodoxa infiintata in pestera in care s-a nevoit Sfantul Dimitrie cel Nou. Pestera si manastirea se afla in localitatea bulgara Basarabovo, la o distanta de aproximativ 80 de kilometri de orasul Bucuresti. Trecand Dunarea prin vama de la Giurgiu, ajungem in orasul Russe, iar de aici si pana in localitatea Basarabovo nu mai sunt decat 10 kilometri.

Satul Basarabov se afla la 3-4 kilometri de Dunare, in linie dreapta, insa vatra vechiului sat Basarabov era initial mai aproape de Dunare. Noua asezare s-a mutat putin mai spre Ivanovo, mai aproape de pestera unde s-a nevoit Sfantul Dimitrie.

Asezat in pitoreasca vale a Raului Lom, satul Basarabov si raul Lom isi intampina pelerinii cu pestera in care s-a nevoit Sfantul Dimitrie cel Nou. Pestera este cunoscuta si sub denumirea de Manastirea Basarabov. Aceasta manastire a luat fiinta in pestera iubitorului de nevointe Dimitrie cel Nou si este singura manastire sapata in stanca inca locuita din intreaga Bulgarie.

De la varsarea Lomului in Dunare, urcand spre Ivanovo, se intalnesc peste 300 de chilii sapate in malul stancos al raului. Dintre acestea, 40 au ajuns biserici, in care s-a slujit Sfanta Liturghie mai multe sute de ani. Urme de fresca se vad pe peretii pesterilor pana in zilele noastre. Chiliile si bisericile de la Ivanovo fac parte astazi din patrimoniul UNESCO.

Manastirea Sfantul Dimitrie Basarabov - scurt istoric

Manastirea Basarabov a fost ctitorita de familia Basarabilor chiar inainte de intemeierea Tarii Romanesti. Satul, mosia si manastirea au apartinut lui Ioan Basarab I, primul domn al Tarii Romanesti. Cat de mult unea Dunarea cele doua maluri ale sale, se poate vedea chiar si din hartile mai tarzii ale nordului Peninsulei Balcanice; judetul Teleorman exista odinioara atat la nord cat si la sud de Dunare.

Biserica actuala din Pestera Sfantului Dimitrie a fost construita in anul 1865, cu mai multe ajutoare primite din Romania. Manastirea actuala consta intr-o bisericuta, zidita in Pestera Sfantului Cuvios Dimitrie, si cateva chilii sapate in stanca din apropiere.

Manastirea arde in anii 1877-1878, in timpul razboiului ruso-romano-turc. Tot acum sunt furate peste 60 de icoane valoroase din biserica. Probabil ca asa s-a intamplat si in anii 1769-1774, in timpul razboiului ruso-turc, cand satul Basarabovo este complet distrus, iar moastele nu puteau sa mai ramana in biserica pustiita de acolo.

Cele mai vechi marturii istorice in legatura cu Manastirea si Pestera din Basarabov apartin secolului al XV-lea, putand fi gasite in unele dintre registrele de taxe ale Imperiului Otoman. O ampla descriere a proprietatilor detinute in acea vreme de catre liderul valah Ivanko Basarab, socrul tarului Ivan Alexander - descriere numita "timar" - se gaseste intr-unul dintre aceste registre; aceasta "timar" este cea mai veche marturie scrisa in care gasim mentionat numele localitatii Basarbov - "Manastirea Basarab".

In anul 1911, un Comitet al Vestigiilor Istorice a fost infiintat la Muzeul National de Arheologie din Sofia. Principala sarcina a acestui comitet era de a elabora o mapa arheologica pentru intreaga Bulgarie.

Faimosul pelerin ceh Karel Skorpil, care a intreprins mai multe calatorii stiintifice pe teritoriul bulgar in anii 1887 si 1892, a fost chemat pentru a face parte din comitet. In anul 1912, cehul Skorpil a plecat intr-o calatorie pe valea raului Lom; el va vizita si va descrie si faimoasa Manastire Basarbov.

Anul in care manastirea a fost parasita de catre cercetatorii arheologi, datorita stapanirii otomane din Bulgaria, este inca necunoscut. Stim doar ca viitorul episcop de Smolyan, parintele Tihon, a ingrijit Manastirea Basarabov in jurul anului 1919, iar in anul 1937, calugarul Hadji Hrisant din Manastirea Preobrazhene s-a asezat intr-o chilia a manastirii, incepand si restaurarea complexului monastic.

In acelasi an va fi infiintat si un nou comitet. Numit cu numele de "Comitetul de Ridicare a Capelei Sfantului Dimitrie Basarabov", acesta avea principala sarcina de a ridica o cladire de chilii, in chiar curtea din fata pesterii sfantului. Chiliile manastirii au fost terminate si binecuvantate in data de 14 mai 1937, insa nu au supravietuit decat pana in anul 1940, cand o inundatie a distrus intreaga cladire.

Reinnoitorul Manastirii Basarabov a fost ieromonahul Hrisant, care s-a asezat in aceste locuri in 1937 si a trait pana in anul 1961. Dupa retragerea apelor, parintele Hrisant a inceput sa stranga donatii pentru refacerea celor stricate. Astfel, in mai putin de o luna, el a strans suficienta fonduri pentru a ridica doua chilii in apropierea bisericii din pestera. Acestea au fost terminate in data de 30 august 1940.

Calugarul Hrisant a fost vizitat de Patriarhul Iustinian in anul 1953, impreuna cu actualul Patriarh Teoctist, pe atunci vicar patriarhal. Monahul Hrisant si-a sapat timp de 100 de zile mormantul intr-o pestera de aici.

In prezent, Manastirea din pestera Basarabov functioneaza si se afla in buna stare de pastrare. In manastire, slujbele se tin in special sambata si duminica. Pelerinii ce vin sa se inchine si sa calce pe sfintele locuri de nevointa ale lui Dimitrie, intra intr-o curte cu cativa copaci plantati si cu o cladire cu chilii. In curte se afla si o fantana, sapata chiar de catre parintele Dimitrie, care are grija de manastire.

Doua camere si o sala de mese sapata in stanca, construite in anul 1956, se afla asezate la poalele muntelui de piatra. Din curte si pana la biserica amenajata in Pestera Sfantului Dimitrie Basarabov, pelerinul trebuie sa urce o serie de 48 de trepte de piatra.

In capatul scarii de piatra ne asteapta o bisericuta si un pangar. Bisericuta, sapata in partea dreapta a stancii, inca pastreaza iconostasul sculptat in lemn in anul 1941. O icoana de mari dimensiuni il infatiseaza pe Sfantul Dimitrie cel Nou din Basarabi, stand in picioare, iar de jur-imprejur 10 scene din viata acestuia ne descriu minunile si faptele sale deosebite. Icoana pastreaza o inscriptie in limba romana, scrisa cu litere chirilice, si una in limba greaca.

In partea stanga a pesterii se afla un pangar sapat in piatra si pictat in exterior. De la bisericuta din pestera porneste o alta serie de trepte sapate in piatra, acestea ducand la o a doua pestera naturala, chilie si loc de inmormantare al parintelui calugar Hrisant. Mai tarziu, aceasta pestera va pastra si ramasitele altor calugari ai manastirii. Acum cativa ani, osemintele calugarilor au fost luate si puse in cimitirul manastirii.

                              Sfantul Dimitrie cel Nou din Manastirea Basarabov

Unii cercetatori sunt de parere ca Sfantul Dimitrie cel Nou din Basarabov a trait in perioada de maxima inflorire a isihasmului, in timp ce altii cred ca a trait in secolul al XII-lea. Paisie de la Hilandar consemneaza in istoria sa ca Sfantul Dimitrie inca mai traia in anul 1685, fiind un sfant recent al vremii. Intr-o copie a Istoriei slavo-bulgare facuta la Russe, de catre ieromonahul Pantelimon, se spune ca Sfantul Dimitrie a trait in secolul al XVII-lea si a fost ingropat la Manastirea din Basarabov.

Nici in ceea ce priveste nationalitatea sfantului lucrurile nu sunt foarte clare, deoarece multe sate aveau populatie mixta; or, in perioadele de restriste, locuitorii lor se mutau pe celalalt mal al Dunarii, in Tara Romaneasca. Acest lucru s-a intamplat si cu satul Basarabov, in secolul al XVIII-lea, cand, in urma distrugerii lui, localnicii se muta in satul Slobozia de langa Giurgiu, insa se reintorc, in parte, spre sfarsitul secolului, formand actualul sat Basarabov.

Sfantul Dimitrie cel Nou, al carui nume il poarta si manastirea din pestera, este mentionat de catre Sfantul Paisie de la Hilandar in renumita sa carte

"Istoria slavo-bulgara". Sfantul Dimitrie cel Nou din Basarabov a dus o viata simpla de mirean. Aflam din insemnarile invatatorului Nicolae Nemtov (1898) din Basarabov, printre altele, despre casa natala a sfantului, despre biserica Sfantului Ioan, la care acesta mergea in fiecare duminica si sarbatoare, despre faptul ca, pazind vacile satului, el nu primea decat paine si sare, iar aceasta numai de la oamenii instariti.

Sfantul Dimitrie se va calugari mai tarziu in Manastirea lui Basarab I de la marginea satului natal. Invatatorul descrie si felul in care s-au descoperit moastele Sfantului Dimitrie Basarabov. Se spune ca o tanara fecioara din satul Cerven Voda si-a pierdut vederea. Intr-o noapte, viseaza ca a mers la Manastirea Basarabov, unde s-a spalat pe fata cu apa din fantana Sfantului Dimitrie, dupa care si-a recapatat-o.

Tanara povesteste visul parintilor sai si hotaraste sa mearga la Basarabov, cale de 17 kilometri. Ajungand aici pe inserat, ramane peste noapte, impreuna cu parintii sai, dorind sa se spele cu apa din fantana a doua zi dis-de-dimineata. Noaptea, avand dureri ingrozitoare de ochi, merge la fantana, se spala si isi recapata astfel vederea. Privind spre apa Lomului, ce trece prin fata manastirii, vede, deasupra raului, mai multe candele si faclii aprinse. Se aproprie si zareste in apa moastele Sfantului Dimitrie stralucind.

Tatal fetei este chemat, insa nu zareste nimic. A doua zi, trupul este scos din rau de catre preotii din Russe. Moastele Sfantului Dimitrie sunt luate mai intai pentru a fi duse in orasul Russe, insa boii care trageau carul se opresc in fata casei parintesti a sfantului. Aici se va construi biserica ce ii va purta mai apoi hramul.

Traditia din zona spune ca turcii, in vremea unui atac, din ispita diavoleasca, il dezgroapa dupa o vreme, in cautarea unei inchipuite comori. Afland sfintele moaste, le arunca in raul Lom, unde stau ascunse intre mal si pietre timp de 33 de ani, pana ce sunt descoperite de un crestin evlavios. Dupa aflarea acestora, ele au fost duse in satul Basarbov, unde au savarsit nenumarate minuni.

Intr-o minune consemnata mai inainte ca moastele sa fie stramutate la Mitropolia din Bucuresti se vorbeste despre un turc care a vrut sa fure intr-o noapte candelele de argint din biserica Sfantului Dimitrie. Acestuia ii paralizeaza picioarele si este gasit dimineata de catre preot cazut in fata raclei cu sfintele moaste.

In timpul razboiului ruso-turcesc din anii 1768-1774, sfintele sale moaste au fost transportate in orasul Bucuresti de catre generalul Petru Saltikov. Acestea au fost asezate cu mare evlavie si bucurie in Catedrala din Bucuresti "Sfintii Imparati Constantin si Elena", unde se afla pana in ziua de astazi.

In anul 1895, invatatorul Nicolae Nemtov viziteaza Mitropolia de la Bucuresti si se inchina la moastele Sfantului Dimitrie, rugand pe mitropolit sa-i deschida racla. Facand o descriere a vesmintelor si a infatisarii sfantului, invatatorul consemneaza ca o mana este mai alba, iar cealalta pare putin innegrita din cauza multimii inchinatorilor care o saruta.

Doi sfinti cu numele Dimitrie

 

Se intampla adesea, ca cei doi sfinti cu numele Dimitrie sa fie confundati. Sunt persoane care stiu ca la Catedrala Patriarhala din Bucuresti, sunt prezente moastele Sfantului Dimitrie. Daca intrebi ale carui Dimitrie, nu putine sunt cazurile cand se raspunde gresit. Acest lucru vine pe de o parte din coincidenta de nume, dar si din faptul ca unul este sarbatorit pe data de 26 octombrie, iar celalalat pe data de 27 octombrie. Pentru a nu-i mai confunda, precizam ca Sfantul Mare Mucenic Dimitrie este o persoana distincta de Cuviosul Dimitrie Basarabov.

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie - este cinstit pe data de 26 octombrie. A trait in timpul domniei imparatilor Maximian si Diocletian. Din viata sa, inscrisa in Sinaxare, aflam ca a fost fiul prefectului din Tesalonic. Datorita calitatilor sale, este numit dupa moartea tatalui sau, guvernator al Tesalonicului. Tinand seama de faptul ca Dimitrie nu a ascuns ca este crestin, a fost intemnitat. In vremea aceea, crestinii erau trimisi ca pedeapsa, sa lupte cu gladiatorii. In aceste lupte, crestinii erau victime sigure. Potrivit traditiei, Nestor - un tanar crestin, cere binecuvantarea de la Sfantul Dimitrie sa-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al imparatului, pentru a pune capat luptelor sangeroase. Dimitrie il va insemna cu semnul sfintei cruci pe frunte si ii va spune: "Du-te si pe Lie il vei birui, iar pe Hristos Il vei marturisi". Prin rugaciunele Sfantului Dimitrie, Nestor reuseste sa-l strapunga cu lancea pe Lie. La finalul acestei lupte, imparatul Maximian porunceste ca lui Nestor sa i se taie capul, iar Dimitrie sa fie strapuns cu sulitele. Din trupul lui Dimitrie, nu a curs sange, ci mir tamaduitor de boli.

Conform cercetarilor, Sfantul Dimitrie a fost martirizat la Sirmium (Sremska Mitrovita, in Serbia), iar moastele sale au fost aduse in Tesalonic, pe 26 octombrie 413. Biserica actuala in care se afla moastele Sfantului Mucenic Dimitrie a fost construita la putin timp de la incendiul bisericii ridicate de guvernatorul Leontie, din anii 626-634. A fost transformata in moschee in anul 1493 si redata cultului crestin in 1912.

Sfantul Cuvios Dimitrie Basarabov - este sarbatorit pe 27 octombrie. S-a nascut in satul Basarabi, la sud de Dunare (in Bulgaria). A trait in secolul al XIII-lea, in timpul "imperiului" vlaho-bulgar de la Tarnovo, intemeiat de fratii Petru si Asan. Iubind viata ascetica, se va retrage intr-o pestera. Nu stim cat timp s-a nevoit in aceasta pestera si nici cand a trecut la cele vesnice. Traditia spune ca inainte de a muri, s-a asezat singur intre doua lespezi de piatra, ca intr-un sicriu, fiind acoperit in timp de apele raului. Moastele sale au ramas multa vreme sub ape, pana cand o copila care patimea de duh necurat a avut o revelatie: i s-a aratat Sfantul Dimitrie Basarabov, care i-ar fi spus: "Daca parintii tai ma vor scoate din apa, eu te voi tamadui". Parintii vor merge la locul indicat in vis, langa raul Lom, si vor gasi trupul neputrezit al sfantului intre doua pietre.

Moastele Cuviosului Dimitrie vor fi duse si asezate in biserica din Basarabi. Au stat in aceasta biserica pana in timpul razboiului ruso-turc (1768-1774). Generalul rus Petru Salticov, trecand prin satul Basarabov, a luat moastele cu intentia de a le trimite in Rusia, insa, la rugamintea lui Hagi Dimitrie, negustor de origine macedoromana, precum si a mitropolitului Grigorie II al Tarii Romanesti, le-a daruit poporului roman. Moastele au fot asezate cu cinste, in iunie 1774, in actuala catedrala patriarhala din Bucuresti.

Mentionam ca racla cu moastele Cuviosului Dimitrie a fost scoasa in procesiune pe strazile Bucurestiului de mai multe ori. Astfel, in 1815, din porunca domnitorului Caragea, pentru a se pune capat epidemiei de ciuma, in 1831, la cererea generalului Paul Kiseleff, in speranta opririi epidemiei de holera si in 1827, in timpul lui Grigore Ghica, pentru ploaie. Generalizarea cultului Cuviosului Dimitrie a fost hotarata in sedintele Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, dintre anii 1950-1955.

Adrian Cocosila

Racla Sfantului Dimitrie cel Nou - donatorul si mesterul ei

.

Racla Sfantului Dimitrie cel Nou - donatorul si mesterul ei

Este stiut ca moastele Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou au fost asezate in Catedrala Mitropolitului Grigorie, intr-o racla de lemn imbracata pe alocurea cu tabla de argint, fiind cinstite cu multa evlavie, de atunci si pana astazi, de tot poporul credincios.

In anul 1880, moastele Sfantului Dimitrie au fost stramutate intr-o racla de argint masiv, special confectionata, din initiativa si in mare parte cu cheltuiala episcopului Ghenadie Petrescu al Argesului (1876-1893), apoi mitropolit primat (1893-1896), ajutat cu modeste contributii banesti si de alti crestini piosi al caror nume s-a publicat in Monitorul Oficial nr. 35/1880.

Racla, din argint de cea mai buna calitate, "proba 14", in greutate de "ocale 27, dramuri 10.800", al carui pret s-a ridicat la 22.800 lei, suma considerabila pentru acea vreme, a fost donata cu toate formele legale, in ianuarie 1880, de episcopul Ghenadie Ministrul Cultelor, singurul abilitat, potrivit legislatiei in vigoare, sa primeasca donatii in folosul Bisericii, care, la randul sau, cu adresa nr. 2009/23 februarie 1880, a predat-o Mitropoliei, spre a fi inscrisa in inventarul Catedralei si folosita ca odor pentru mostele Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou.

Aceasta racla, care adaposteste si astazi moastele Sfantului Dimitrie, intregi, cu mitra de argint si coroana poleita cu aur, este si o reusita opera de arta, fiind impodobita cu scene din viata Sfantului, de o valoare spiritual-emotiva de mare intensitate.

Pe capacul raclei se afla chipul Sfantului, de marimea capacului, avand de jur-imprejur un grilaj poleit cu aur, iar pe marginea capacului 12 serafimi, 6 de o parte si 6 de cealalta parte, cu cate un mic stalp de argint intre ei. La frontispiciul raclei sunt gravate icoana Sfintei Treimi si incoronarea Maicii Domnului, iar pe partea inferioara, Arhanghelul Gavril, tinand in mana semnul Bunei Vestiri. Pe partile laterale ale raclei sunt 8 icoane infatisand scene din viata Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou, despartite prin cate un stalp de argint.

Racla este asezata pe patru picioare de argint masiv.

Toate icoanele si impodobirea raclei sunt lucrate in relief si poleite pe alocurea, unde a cerut trebuinta, cu aur.

Deasupra pe capac, la picioarele Sfantului, a fost gravata urmatoarea inscriptie: "Pentru evlavia si dragostea catre Sfantul Cuvios Dimitrie Basarabov, facutu-sa acest sicriu de argint, impodobit cum se vede, prin osteneala si cheltuiala Episcopului de Arges Ghenadie II si a catorva buni crestini, ca sa fie pomenirea urmasilor care, vazand aceasta, sa se indemne sa faca si ei alte fapte mai marete si folositoare neamului romanesc.

Acest sicriu s-a facut in zilele Mariei Sale Carol I, viteazul domn al romanilor, anul mantuirii 1879, luna decembrie, fiind ministru al cultelor dl. Vasile Boerescu, cand s-a predat acest sicriu".

Imbracamintea interioara a raclei este toata de catifea rosie, de cea mai buna calitate, cu siret ingust de fir alb pe margini si cu doua manusi poleite inauntru pentru ridicarea capacului.

In interiorul raclei, s-a fixat pe capac, dupa stramutarea moastelor Sfantului, o fasie de argint in forma de cruce de la racla cea veche, care se mai pastreaza si astazi la vesmantaria Catedralei, in asteptarea unui loc potrivit in viitorul Muzeu al Patriarhiei Romane.

O data cu racla, donatorul a oferit si doua accesorii: un pat de stejar masiv, sculptat si poleit, pentru asezarea acesteia si o cutie cu geamuri pentru conservarea ei.

Numele mesterului argintar care a realizat aceasta pretioasa lucrare artistica n-a fost gravat pe racla, dar este mentionat de episcopul Ghenadie al Argesului in corespondenta cu Ministerul Cultelor prilejuita de incheierea actului de donatie. El s-a numit Teodor Filipov si era rus de neam, fiind cunoscut si ca mester al raclei Sfintei Mucenite Filofteia de la Curtea de Arges si al ferecaturilor de argint ale unor icoane imparatesti de la diferite biserici. Venise de tanar la noi ca specialist argintar, pe la mijlocul secolului trecut, si se casatorise la Bucuresti, in 1860, cu Maria, nascuta Stefanescu, cum rezulta din insemnarea de pe verigheta de casatorie, mostenita in familie. N-ar fi exclus ca emigrarea lui sa fi fost determinata de vreo persecutie politica. Este o presupunere bazata pe faptul ca nu s-a mai intors niciodata in Rusia si nici legaturi prin corespondenta n-a intretinut cu rudele lui de acolo.

A avut o singura fata, Paraschiva, casatorita Petrescu, mama profesorului universitar Nicolae Petrescu, de la catedra de sociologie a Universitatii din Bucuresti, cum aflam de la fiul sau, dl. Miron Petrescu, pensionar al Administratiei Patriarhale, in prezent, cu serviciul la Arhiepiscopia Bucurestilor.

Teodor Filipov, argintar vestit, cu pravalie proprie in Bucuresti, care ii adusese avere si faima, iesea din comun prin personalitatea lui interesanta. Era un barbat inalt, cu parul alb, pieptanat cu carare la mijloc si plete unse cu untdelemn. Fata lui imbujorata se termina printr-o barba ingrijita. intotdeauna in redingota neagra si cu joben pe cap, facea impresia unui om distins, cum il descrie nepotul sau, profesorul Nicolae Petrescu. Vorbea stricat romaneste, iar rugaciunile si le facea intotdeauna in ruseste. Printre cartile ramase de la el, nepotul sau a gasit, alaturi de cele bisericesti, in limba rusa, si unele in limba franceza, cu caracter literar, precum Telemac de Fenelon, legata in piele, editie 1740, de unde se poate deduce ca avea si oarecare cultura apuseana.

La batranete, dupa un pelerinaj la Ierusalim, Teodor Filipov, care era peste masura de religios si foarte generos cu bisericile, carora le-a facut multe danii, a cazut in mania mistica, isi petrecea timpul cercetand bisericile, discutand cu preotii sau faurind icoane dupa ideile sale religioase. Din aceste preocupari a rezultat o icoana reprezentand Sfanta Treime, pe care a descnat-o singur si apoi a reprodus-o pe carton in mai multe exemplare, daruind-o inramata la diferite biserici si unor case particulare din Bucuresti si provincie. Un exemplar din aceasta icoana, noteaza profesorul Nicolae Petrescu in memoriile sale, s-ar afla in altarul Bisericii Sfantul Dimitrie (Posta) din Capitala. Icoana era iscalita: "Teodor Filipov - rus argintar". S-a si fotografiat cu aceasta icoana conceputa de el, pe care o socotea rezultatul unei viziuni ce ar fi avut-o in momentele sale de extaz religios, cum afirma C. Dinescu, in Psihologia calugarului (1898), citat de Eugen Lovinescu, in Antologia scriitorilor ocazionali.

A trait 70 de ani si a decedat in iulie 1895.

Mentionam, in incheiere, ca in anul 1934, cu prilejul restaurarii Catedralei patriarhale, prin purtarea de grija a patriarhului Miron Cristea, racla Sfantului Cuvios Dimitrie a fost asezata intr-o nisa special amenajata in peretele din stanga pronaosului, lucrare executata, dupa planul arhitectului Ion Traianescu, de antrepriza inginer Aurel Iovanovici din Bucuresti.

Aceasta nisa, care ofera larg acces credinciosilor la moastele Sfantului, este ea insasi o lucrare deosebita, fiind realizata din piatra naturala si marmura alba si impodobita cu ornamente si decoratiuni artistic executate. Racla cu moastele Sfantului Cuvios Dimitrie, asezata in scobitura nisei, pe un piedestal de marmura alba, este strajuita de 6 faclii de bronz, cu becuri in forma de lumanare si de 12 candele fixate de cornise, iar pe perete, deasupra raclei, este icoana Sfantului, in marime naturala.

In toate zilele anului, dar mai ales la 27 octombrie, cand este praznuit Sfantul Cuvios Dimitrie cel Nou, patronul si ocrotitorul orasului Bucuresti, crestini de toate varstele si de toate starile vin in numar mare la racla cu moastele sale din Catedrala patriarhala, spre a-l cinsti cu evlavie si a primi ajutor in nevoi de la acest parinte bun si fierbinte rugator pentru toti catre Domnul.

Gheorghe Vasilescu

Una din minunile Sfântului Dimitrie Basarabov,

Una din minunile Sfântului Dimitrie Basarabov, povestită de Pr. Iustin Bulimar, este cea întâmplată unei doctoriţe de la Spitalul de Oncologie din Fundeni, care era fiică duhovnicească a unui părinte de la Catedrală, acum superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, părintele Ieronim Creţu.

Femeia a venit spunând că nu se simte bine şi că, în urma unui examen făcut de colegii ei de la acelaşi spital, era suspectă de cancer ovarian. Bineînţeles că în urma consultării la Spitalul Fundeni, fiind depistată pozitiv, primul drum pe care l-a făcut după rezultatul biopsiei, înainte de actul chirurgical, a fost la moaştele Sfântului Dimitrie, la Catedrala patriarhală. Disperată, într-un fel, dar având în suflet o credinţă nemărginită, s-a rugat, a venit zile la rând, a urmat un program de cobaltoterapie, în urma căruia a mers la aceeaşi comisie care a investigat-o prima dată şi un mare medic, profesorul Pavel, care era pe vremea aceea şeful Clinicii de Oncologie de la Fundeni i-a spus: «Dacă nu te-aş fi văzut înainte de tratament şi nu te-aş fi consultat eu cu ochii mei, şi ai fi venit acum  să-mi  spui  că ai fost bolnavă, ţi-aş fi spus că eşti nebună».

Deci, Sfântul Dimitrie a făcut o minune şi a vindecat-o, iar dânsa şi astăzi e o mărturie vie, lucrează în continuare şi vindecă, la rândul ei, persoane bolnave de cancer.

Sfântul Dimitrie dezleagă puterea mirului

•  De Sâmedru se plătesc datoriile

• Sfântul Dimitrie dezleagă puterea mirului

În tradiţia populară, la 26 octombrie era sărbătorit Sâmedru. Odată cu el, se spune că începe şi iarna.
Sâmedru era înfăţişat ca o zeitate populară care murea şi învia apoi într-un ceremonial nocturn numit „focul lui Sâmedru”.
Acesta este motivul pentru care tinerii adună grămezi de lemne cu care aprind un foc mare în noaptea de 25 spre 26 octombrie. În jurul lui mănâncă ofrande aduse de femei văduve şi petrec peste noapte. Iată şi alte obiceiuri legate de această sărbătoare:
* se plătesc toate datoriile. Ziua de 26 octombrie este cunoscută şi ca „Ziua Soroacelor”, iar cine nu-şi stinge datoriile se spune că va da dublu înapoi;

* se împart colaci, grâu fiert, lapte şi unt pentru sufletele morţilor;

* se fac previziuni meteorologice. Dacă în această zi este vreme rea, se crede că aşa va fi toată iarna, iar dacă este lună plină, neacoperită de nori, atunci iarna va fi blândă;

* în zonele unde se mai practică obiceiul focului de Sâmedru (Argeş, Dâmboviţa, Vâlcea),
copiii sar peste foc, pentru a fi sănătoşi tot anul.

26 octombrie este o zi importantă în calendarul ortodox: sărbătoarea dedicată Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Iată un bun prilej să aflăm ce legătură are acest praznic cu ritualul miruirii.
Te-ar mai putea interesa:
Sfântul Dumitru cel Nou alungă duhurile necurate
Molitfele, cele mai puternice rugăciuni
Ungerea cu untdelemn sfinţit, simbol al „dăruirii milei lui Dumnezeu”, după cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, se face în fiecare biserică după liturghia de duminică şi după slujbele de la marile sărbători, dar şi la alte slujbe, cum sunt Utrenia şi Vecernia.
Mirul cu care sunt unşi cei bolnavi la slujba de Maslu are puterea de a le linişti sufletul şi de a le uşura durerile. Mai trebuie ştiut că untdelemnul sfinţit provine de la candelele din apropierea icoanelor sau a moaştelor sfinţilor martiri.
Odată primit, se spune că este bine să nu te speli imediat după ce te-ai întors de la biserică, mirosul său însoţindu-te de-a lungul zilei şi amintindu-ţi de învăţăturile sfinte.

Ce semnifică ungerea cu mir
La început, ungerea cu untdelemn nu era un rit bisericesc, ci se făcea strict spre vindecarea trupească. Practicată mai apoi pentru venerarea sfinţilor martiri, miruirea este săvârşită şi astăzi de către preoţi, cu credinţa că tot ceea ce vine în contact cu sfinţii, chiar şi indirect, cum este uleiul de la candelele icoanelor lor, devine un mijloc prin care orice credincios poate percepe binefacerile lui Dumnezeu.
De aceea, astăzi, la sărbătorile mari, aşa cum este şi aceea a Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir, ortodocşii obişnuiesc să vină la biserică, să primească mirul de la icoana sfântului prăznuit sau pe acela prelins de pe moaştele sale şi să înalţe rugăciuni pentru iertarea de păcate şi întărirea în credinţă.

Sacrificiul Sfântului Dimitrie
Unul dintre sfinţii ale căror moaşte sunt izvorâtoare de mir este Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, prăznuit la 26 octombrie. Moaştele sale se găsesc în Salonic, oraşul grecesc pe care l-a guvernat în timpul vieţii. Se spune că atunci când a fost martirizat din cauză că se ruga lui Hristos şi-i ajuta pe creştini, din trupul său a curs mir tămăduitor de boli.

Pe urmele Sfântului Dimitrie, la Salonic
În oraşul grecesc Salonic, pe locul unde a fost martirizat Sfântul Dimitrie se află azi o frumoasă biserică vizitată de nenumăraţi pelerini. În partea stângă a naosului sunt păstrate moaştele sfântului într-o biserică în miniatură, hexagonală, cu acoperişul de argint.
În cripta subterană, unde a avut loc martiriul, pelerinii pot vedea o fântână antică, în care se spune că ar fi fost aruncat trupul sfântului. Toţi cei care ajung să se închine la moaştele sfântului pot lua şi ulei sfinţit pentru a le fi de folos.

Mirul îţi deschide sufletul spre credinţă
Când nu poţi ajunge la biserică din cauza vreunei boli, unge-te cu mir precum acela luat de la Sfântul Dimitrie. Dacă ai credinţă în puterea mirului, te însănătoşeşti curând. În funcţie de locul sfinţit, mirul te ajută să învingi diferite patimi.
Dacă îl duci la frunte, îţi va da gândul bun, la piept va domoli dorinţele şi va sfinţi inima, la ochi, urechi sau la gură va sfinţi simţurile, la mâini şi la picioare îţi va da ajutor să duci la bun sfârşit treburile de peste zi şi te va întări sufleteşte.

 
Rugăciunea Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir

O, răbdătorule de chinuri al lui Hristos, Izvorâtorule de Mir, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, această a noastră rugăciune, ce aducem ţie acum cu umilinţă, primeşte-o şi de bolile sufleteşti şi trupeşti şi de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, cu rugăciunile tale cele bineprimite către Dumnezeu ne păzeşte, ca împreună cu tine în veacul ce va să fie să cântăm Lui: Aliluia. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sfintii Marturisitori Ardeleni

Sfintii Marturisitori Ardeleni sunt praznuiti pe 21 octombrie. Acestia sunt: Visarion Sarai, Sofronie si Oprea Miclaus, canonizati in 1955 si preotii Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel, canonizati in 1992. Au luptat impotriva impunerii confesiunii Greco-catolice.

Visarion Sarai s-a nascut in anul 1714 si a primit la botez numele Nicolae. S-a calugarit in 1738 la Manastirea Sfantul Sava. In 1742 ajunge la Manastirea Pakra din Slovenia, iar in ianuarie 1744 vine in Transilvania si incepe lupta pentru apararea Ortodoxiei.

Este arestat pe 26 aprile 1744 de autoritatile imperiale si supus unui interogatoriu cu 44 de intrebari. A fost trimis la inchisoarea din Deva, apoi la cele din Timisoara, Osieck si Raab, iar in cele din urma la celebra inchisoare Kufstein din Muntii Tirolului (Austria), unde a murit ca martir.

Sofronie de la Cioara - a fost preot de mir, iar dupa ce a ramas vaduv, s-a calugarit la Manastirea Cozia. A condus rascoala populara impotriva autoritatilor habsburgice si a Episcopiei Unite de la Blaj care patrona actiunea de dezbinare a Bisericii Ortodoxe Romanesti. In august 1760, Sofronie a convocat un Sinod, in care cerea episcop ortodox, restituirea bisericilor, eliberarea celor inchisi si respectarea libertatii religioase. A murit la o data pe care nu o cunoastem, fie la Manstirea Vierosi, fie la Manastirea Robaia.

Nicolae Oprea Miclaus - originar din Salistea Sibiului, satul Tilisca, a mers de trei ori la Viena pentru a prezenta plangerile romanilor, in 1748, 1749 si 1752. In memoriile prezentate, acestia cereau libertatea credintei ortodoxe si episcop ortodox. A fost arestat in anul 1752 la Viena si dus in inchisoarea de la Custeni, unde a si murit ca marturisitor pentru Ortodoxie.

Ioan din Gales - a inmanat lui Oprea Miclaus un memoriu pe care sa-l adreseze Curtii din Viena si s-a aflat in fruntea miscarii de aparare a Ortodoxiei la Sibiu. A cutreierat mai multe sate si a strans semnaturi prin care credinciosii ardeleni cereau sa li se acorde libertate pentru credinta ortodoxa. Din ordinul Mariei Tereza, ajunge in inchisoarea de la Deva, apoi la Graz si in final la Kufstein. Preotul Ioan a murit dupa anul 1780, de cand dateaza ultima stire despre el.

Moise Macinic - pentru ca a luptat impotriva uniatiei, a fost inchis la Sibiu, timp de 17 luni. La eliberare i s-a cerut sa nu mai slujeasca, ci sa se intretina din munca bratelor. S-a refugiat in Banat, unde s-a intalnit cu Oprea Miclaus. L-a insotit pe acesta in calatoriile sale la Viena si a fost arestat impreuna cu Miclaus. A murit in inchisoarea de la Kufstein.

ENOH SI ILIE (Despre Apocalipsa)

Acesti doi prooroci au sa se pogoare, sa vina din Rai, trimisi de Dumnezeu, fiind luati cu tot cu trup la cer. Când vor predica ei cu mare putere si vor înfrunta pe Antihrist trei ani si jumatate, cât va împarati el, Sfintii Enoh si Ilie vor avea mare putere sa strabata tot pamântul cu fel de fel de minuni. Au sa faca minuni mari si semne în Ierusalim ca sa întoarca pe evrei, caci ei nu se întorc pâna nu vine Ilie si Enoh. Vor întoarce inimile catre fii si sinagoga satanei catre Hristos.

Când vor predica ei, îi va auzi tot pamântul si-i va vedea toata lumea. Si acestea sunt scrise de 2000 de ani, de când i s-au descoperit Sfântului Ioan Evanghelistul. Si cine ar fi crezut? Ar zice cineva ca este o nebunie asta. Si se întrebau oamenii: "Cum o sa-i vada pe Enoh si Ilie? Din continentul Asia sau Africa, cum o sa-i auda în America?"

Acum, daca ar predica, îi vede la televizor toata lumea si îi aude la aparate toata lumea. Cum sa nu! Dumnezeu stie toate, ca si cum ar fi venit. Când vor predica si vor face minuni, tu ai sa te uiti aici si ai sa-i vezi cum fac minuni, cum învie mortii, si ai sa auzi de aici ce predica Enoh si Ilie si cum mustra pe Antihrist, când va împarati peste toata lumea, timp de 1260 de zile.

Vezi? Ceea ce era atunci de necrezut si de neînchipuit, acum se poate realiza! De aici se poate vedea si auzi la Ierusalim. Da! Si uite, stam aici si vedem la Ierusalim cum slujesc acolo, cum predica si auzim toate! Si la Muntele Sinai si în Italia si în Belgia si în Olanda si în Bulgaria si în Grecia si în Serbia. Deci stau aici si vad slujba de la Ierusalim! Vezi ca-i posibil acum? Dumnezeu stia de mai înainte cât are sa se înmulteasca mintea, adica stiinta.

Ca Daniil Proorocul a spus la capitolul doi: În vremea de apoi se va înmulti mintea foarte, si se vor întelepti oamenii si vor zbura prin vazduh si vor înconjura lumea. Toate câte le vezi acum, Biblia le-a spus cu mii de ani înainte.

Vezi Proorocul Isaia, care traieste cu 850 de ani înainte de venirea Domnului, la capitolul 60 întreaba de avioane, ca el le vedea acum 2800 de ani: Doamne, ce sunt acestea care zboara si se întrec cu norii; si zboara ca porumbeii spre porumbarele lor si de huietul aripilor lor se tulbura vazduhul? (Isaia 60, 8).

Ai auzit? Cu 2800 de ani înainte a spus de avioane. Ce-a zis? "Ca zboara ca porumbeii spre porumbarele lor". Ca ei nu zboara, decât de la un aerodrom la altul, ca sa alimenteze.

Dar si Proorocul Ieremia a vazut masinile astea fara cai, care le vedeti acum ca alearga pe drum. Si întreaba pe Dumnezeu: Doamne, ce sunt acestea, care huruie pe drum si întrec carele oamenilor?

Vezi, ca spune de bomba cu neutroni la Apocalipsa: Iata au iesit de la fata Mielului niste lacuste si acestea aveau putere mare de vatamat în cozile lor. Si am auzit un glas de la tronul Mielului: Nu vatamati iarba pamântului, nici copacii, nici florile, nici toate cerealele lumii, numai pe oameni sa-i vatamati cinci luni de zile. Razboiul neutronic. Bomba cu neutroni îti lasa pomii înfloriti.

Eu am la marturisire pe cel mai mare profesor de fizica atomica din Bucuresti.

- Domnule, zic, ce rau poate face aceasta bomba?

- Aceasta distruge numai viata, si-ti lasa orasul complet. Ca ce folos daca l-ar distruge? Ei ce sa mai câstige când vin sa ocupe? Au nevoie sa ucida pe oameni, ca sa ocupe orase si toate bunurile lumii.

- Dar daca eu sunt închis într-o casa de fier si bomba cu neutroni explodeaza afara, ce poate sa-mi faca, daca zici ca nu distruge materia? Eu nu sunt în siguranta?

- Dumneata daca ai avea o casa de fier fara usa, cu peretii de zece metri grosime în jur si te-ai bagat acolo, neutronii rapizi nu sunt împiedicati de fier sa treaca. Trec prin fier si vin la dumneata si-ti distrug numai viata.

Am grait cu dânsul. Sotia lui este mare bibliotecara la cartile de limbi vechi. Un om credincios!

Asa ne-a spus Dumnezeu, ca acestea sunt scrise la Apocalipsa. Nu vor vatama copacii, nici florile, nici sadurile, nici ierburile, ci numai pe oameni cinci luni de zile. Atât o sa dureze razboiul neutronic. Cinci luni de zile n-ai sa te poti pazi nici în casa, nici în beci, nici în apa, nicaieri, nicaieri. Unde te-a ajuns Tot ce-i viu distruge. Asta-i bomba cu neutroni.

Toate-s scrise, fratii mei. Si Mântuitorul a spus: Cerul si pamântul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece (Matei 24, 35). Da. Noi suntem cei de pe urma!

Parintele Cleopa

Parintele Cleopa - Sfintele Icoane si Sfanta Cruce

                                       

Despre Sfintele Icoane

Poate fi icoana confundata cu idolul ?

- Icoana nu poate fi confundata cu idolul pentru ca icoana este reprezentarea unei fiinte existente in mod real, pe cand idolul este o nascocire ( inchipuire ) a mintii omenesti, slabita de pacat. Asa se explica faptul ca idolul, ca si chip cioplit, a fost oprit a se face, prin porunca lui Dumnezeu :

" Sa nu-ti faci chip cioplit " ( Iesire 20, 4 ).

Dar tot atunci, Dumnezeu a poruncit lui Moise sa faca icoane, spunandu-i : " Sa faci doi heruvimi de aur si sa-i faci ca dintr-o bucata, ca si cum ar rasari din cele doua capete ale capacului " ( Iesire 25, 19 ).

Deci, daca admitem ca textul din Iesire 20, 4 vorbeste despre icoane, atunci s-ar contrazice cu cel din Iesire 25, 19. Asadar, primul text vorbeste despre idoli ( sa nu faci ) si al doilea text despre icoane ( sa faci ) si nu mai avem nici o contradictie, ci dimpotriva, o precizare foarte clara :

Sa nu-ti faci idoli, dar sa-ti faci icoane.

De ce scrie in Isaia 44, 17 ca idolii sunt facuti din lemnele padurii ?

- Intr-adevar, se scrie in Isaia ca idolii sunt facuti din lemnele padurii, dar si chipurile de heruvimi poruncite de catre Dumnezeu au fost facute tot din lemnele padurii si din aur, dar nu aceasta este important, ci semnificatia lor, ceea ce reprezinta ei insisi. Chipurile ( icoanele ) de heruvimi reprezentau ceva sfant, unde Dumnezeu se descoperea lui Moise:

" Acolo, intre cei doi heruvimi, de deasupra chivotului legii Ma voi descoperi tie si-ei voi grai de toate cate am a porunci prin tine fiilor lui Israel " ( Iesire 25, 22 ).

Dar oare hartia Sfintei Scripturi nu este facuta tot din lemne ?

- Bineinteles ca si hartia Sfintei Scripturi este prelucrata tot din lemn. Noi insa nu cinstim materia, ci chipul celui zugravit pe ea, dupa cum nu cinstim hartia Sfintei Scripturi, ci ceea ce este scris in ea, pentru ca cuprinsul ei contine:

" Cuvintele vietii celei vesnice "

( Ioan 6, 68 ).

Mantuitorul a cinstit icoanele ?

- Mantuitorul a cinstit icoanele, pentru ca, mergand la templu, nu a poruncit sa le scoata afara, ci, dimpotriva, a scos afara pe cei ce le necinsteau prin pacatele lacomiei lor, dupa cum scrie ca : "I-a scos pe toti afara din templu si oile si boii si schimbatorilor le-a varsat banii si le-a rasturnat mesele" ( Ioan 2, 15 ).

Pentru ce sa cinstim si noi icoanele ?

- Noi trebuie sa cinstim icoanele pentru ca ele reprezinta pe Dumnezeul nostru Cel intrupat si pe sfintii lui Dumnezeu ca exemple de sfintenie, care ne cuceresc chioar si prin sfintenia privirii lor. Insusi Mantuitorul Iisus Hristos este numit icoana Tatalui :

"Fiind stralucirea slavei si chipul fiintei lui Dumnezeu " Evrei 1, 3.

Cu ce am mai putea asemana icoana ?

- Icoana poate fi asemanata si chiar numita o " Biblie zugravita ". Icoanele reprezinta textul biblic. Spre exemplu :

" Cand se lumina de ziua intai a saptamanii, a venit Maria Magdalena si cealalta Marie ca sa vada mormantul si iata ca s-a facut cutremur mare, ca ingerul Domnului coborand din cer si venind a pravalit piatra si sedea deasupra ei " ( Matei 28, 1-2 ).


Ce inteles au idolii dupa Noul Testament ?

- Dupa Noul Testament, idolii au si intelesul de patimi sau pacate grele, dupa textele din Coloseni si Efeseni :

" Drept aceea, omorati madularele voastre - ale omului pamantesc - : desfranarea, necuratia, patima, pofta rea si lacomia, care este o inchinare la idoli " ( Coloseni 3, 5 ). Si :

"Aceasta sa o stiti bine ca nici un desfranat sau necurat sau lacom, care este un inchinator la idoli, nu are mostenire in imparatia lui Hristos "

( Efeseni 5, 5 ).

Asadar, idolul ca patima ne pagubeste, pe cand icoana ne zideste, inaltandu-ne sufleteste cand o privim, cum ar fi icoana Rastignirii, a Invierii Domnului nostru Iisus Hristos, a Inaltarii si altele.

Despre Sfanta Cruce

Crucea este un simplu semn ?

- Crucea nu este un simplu semn, ci un semn insotit de putere, precum s-a dovedit inca din Vechiul Testament, cand Moise se ruga cu mainile ridicate in semnul Sfintei Cruci.

Iar : "Cand isi ridica Moise mainile, biruia Israel, iar cand isi lasa el mainile, biruia Amalec " ( Iesire 17, 11).

Sfantul Apostol Pavel zice :

" Cuvantul crucii pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu " ( I Corinteni 1, 18 ).

Crucea este semnul biruintei, care se va arata pe cer la sfarsitul veacurilor.
" Atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului si vor plange toate neamurile pamantului si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului in putere si slava multa " ( Matei 24, 30 ).

Ce semnificatie mai poate avea Sfanta Cruce ?

- Sfanta Cruce mai poate avea semnificatia de altar, cel mai sfant altar pe care s-a adus cea mai sfanta jertfa.

"Altarele Tale, Doamne al puterilor, Imparatul meu si Dumnezeul meu " (Psalmul 83, 4)

Crucea poate fi vrajmasa lui Hristos, asa cum se spune uneori?

- Crucea nu poate fi vrajmasa lui Hristos, ci, dimpotriva, textul Sfintei Scripturi ne spune ca Mantuitorul a veni ca :

" Sa-i impace cu Dumnezeu pe amandoi, uniti intr-un singur trup prin cruce, omorand prin ea vrajmasia " ( Efeseni 2, 16 ).

Ce inteles mai poate avea crucea ?

- Crucea mai poate avea inteles de suferinta, dupa cuvantul Mantuitorului :

" Daca vrea cineva sa vina dupa Mine,sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze Mie " ( Matei 16, 24 ).

Putem sa ne luam noi insine crucea suferintelor de buna voie ?

- Noi suntem chiar sfatuiti sa ne luam crucea suferintelor de buna voie, daca vrem sa fim ai lui Hristos, pentru ca :"Cei ce sunt ai lui Hristos Iisus si-au rastignit trupul impreuna cu patimile si cu poftele " ( Galateni 5, 24 ).

Ce se intampla daca nu ne luam crucea suferintelor infranarilor de buna voie ?

- Daca nu ne luam crucea infranarii de buna voie, vom purta crucea grea a mustrarilor de constiinta pentru pacatele savarsite, prin neinfranare si lipsa de rabdare, ca si bogatul nemilostiv care striga :
" Parinte Avraame, fie-ti mila de mine si trimite pe Lazar sa-si ude varful degetului in apa si sa-mi racoreasca limba, caci ma chinuiesc in aceasta vapaie " (Luca 16, 24 ).

Dar Crucea, pusa de Dumnezeu pe umerii nostri, cum trebuie sa o intelegem ?

- Crucea, pusa ca suferinta de Dumnezeu pe umerii nostri trebuie sa o intelegem ca un medicament vindecator al pacatelor, precum i s-a dat chiar si Sfantului Apostol Pavel :
" Si pentru ca sa nu ma trufesc cu inaltimea descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe in trup, un inger al satanii, sa ma bata peste obraz ca sa nu ma trufesc " ( II Corinteni 12, 7 ).
Si ca un prilej de intarire in credinta, asemenea crucii pusa pe umerii lui Iov, fapt constatat si de Psalmist, care zice :
" De multe ori s-au luptat cu mine, din tineretile mele, si nu m-au biruit " ( Psalmul 128, 2 ).

Daca e grea crucea suferintelor luate de bunavoie, crucea suferintelor ca urmare a faradelegilor e groaznic de chinuitoare.

Manastirea Rila

Manastirea Rila

Manastirea Rila este cea mai mare si mai cunoscuta manastire ortodoxa din Bulgaria. Aceasta este situata in partea de nord-vest a Muntilor Rila, la o altitudine de 1147 de metri deasupra nivelului marii, in valea Raului Rilska, la 117 kilometri mai la sud de capitala Sofia.

Complexul monahal se afla ridicat la o distanta de doar 3 kilometri de orasul Rila, intre cele doua rauri ale zonei, raul Rila si raul Drusljavitza. Complexul monahal de la Rila, cu tot ceea ce il alcatuieste, acopera o suprafata de aproximativ 8.800 de metri patrati.

Intemeiata in secolul al X-lea, Manastirea Rila este privita ca una dintre cele mai importante monumente culturale, istorice si arhitecturale ale Bulgariei. Lavra este cunoscuta in toata lumea, neputand fi ocolita atunci cand se vorbeste de marile monumente din intreaga Europa de Est.

Avand o arhitectura unica, manastirea se infatiseaza dinspre exterior ca o puternica fortareata. Zidurile inalta de 24 de metri alcatuiesc un pentagon neregulat. Intrand printr-una din cele doua porti mari de fier, se ajunge in curtea interioara. Interiorul este o capodopera a arhitecturii locale: arce si coloane, scari de lemn si balcoane sculptate, si un numar de 300-400 de chilii monahale.

Drumul ce leaga capitala Sofia de punctul de trecere vamala spre Grecia, Kulata, este unul foarte bun, pe partea stanga a acestuia pornind un altul, la fel de bun, care duce spre Manastirea Rila.

Manastirea Rila - scurt istoric

Manastirea Rila se dezvolta imediat dupa moartea si raspandirea cultului Sfantului Ioan de Rila († 946), un mare sfant eremit bulgar. Potrivit unei legende locale, primul asezamant monastic din acest loc a fost intemeiat de insusi Sfantul Ioan de Rila, insa acest lucru nu poate fi devodit istoric sau documentar.

Cele mai vechi izvoare istorice despre viata Sfantului Ioan de Rila nu dau detalii despre data exacta a intemeierii ei. In cea mai veche scriere bulgara referitoare la "Viata Sfantului Ioan de Rila", scrisa probabil intre secolele al XI-lea si al XII-lea, nu exista nici cel mai mic indiciu cum ca in vremea sfantului, aici ar fi existat vreun asezamant sau biserica.

Cea mai veche mentionare a Manastirii Rila o gasim in "Viata Sfantului Ioan de Rila", scrisa intre anii 1173 si 1180, in Grecia, de catre Ioan Scylitzes, scriitor bizantin si guvernator de Sredets (orasul Sofia de astazi). Acesta scrie ca sfantul a binecuvantat ridicarea unei manastiri.

In cartea "Viata pe larg a Sfantului Ioan de Rila", scrisa de catre patriarhul Eftimie de Tarnovo (1375-1393), sfantul este numit cu numele de "egumen al manastirii". Autorii mai tarzii au preluat aceasta informatie, mizand pe autoritatea patriarhului Eftimie, ca mare figura a clerului din acea vreme.

In pofida faptului ca Manastirea Rila a fost ridicata fara protectia vreunui mare demnitar sau rege bulgar, aceasta a primit, de-a lungul vremii, donatii de la mai multi regi bulgari. Documentele in care s-au mentionat donatiile primite se pastreaza si astazi. Dintre acestea, mentionam doar cateva: chrisobul-ul regelui Ivan Shishman (1371-1393), dat in anul 1378, prin care se arata ca regii Ivan Asan (1218-1241) si Kaliman Asan (1241-1246) au facut si ei donatii, fiind trecuti in randul ctitorilor locasului. Ivan Shishman a dat si el manastirii o serie de pamanturi, in sud-vestul Bulgariei, si a scutit pe locuitorii acesteia de plata taxelor.

Renasterea manastirii a avut loc in secolul al XIV-lea, ca urmare a stradatiei protospatarului Hreliov - Hrelju, un vasal al regelui sarb Stefan Dushan (1331-1355). Un tun de piatra si o biserica cu o singura nava au fost construite de catre acesta in trei ani (1334-1335). Din aceste doua structuri, doar turnul a supravietuit pana in zilele noastre, astazi fiind cunoscut sub numele de "Turnul lui Hreliov".

In timpul ocupatiei otomane, manastirea a supravietuit, insa s-a ales cu pierderi ale unor pamanturi. In urma mai multor petitii adresate sultanilor, in vederea aprobarii lucrarilor de restaurare a complexului monahal, calugarii au reusit chiar sa extinda cladirile initiale. Cea mai grea perioada a fost cea de sub sultanul Murad al II-lea (1421-1444), aceasta fiind una de persecutare a crestinilor si de daramare a bisericilor.

Manastirea Rila a fost abandonata intre anii 1451 si 1460. Restaurarea acesteia s-a datorat eforturilor a trei frati, Ioasaf, David si Teofan, preoti in satul Granica. Acestia trei nu au reusit doar sa restaureze si sa repare daunele provocate manastirii, ci mai mult, ei au reusit sa stranga in jurul lor si o noua comunitate de calugari, dupa cum reiese din lucrarea eminentului scriitor balcanic, Vladislav Gramaticul (secolul al XV-lea). Tot in aceasta perioada are loc si intelegerea de comun acord, in vederea sprijinului material si duhovnicesc, dintre Manastirea Rila si Manastirea Sfantul Pantelimon din Muntele Athos.

Una dintre cele mai mari realizari ale celor trei frati este aducerea aici a moastelor Sfantului Ioan de Rila. Mara Brankovic, fiica despotului sarb George Brankovic, si vaduva sultanului Murad al II-lea (1421-1451) a sustinut in mare masura aceasta dorinta a obstei monahale de la Rila.

In anul 1469, o impresionanta procesiune, condusa de catre Teofan - cel mai tanar dintre cei trei frati - si alcatuita din reprezentantii Manastirii Rila, alaturi de multimi de credinciosi, au adus de la Tarnovo moastele Sfantului Ioan de Rila. Acest impresionant si unic eveniment din Istoria Bulgariei a fost descris pe larg de catre Vladislav Gramaticul.

Odata cu mutarea sfintelor moaste la Manastirea Rila, aceasta a ajuns sa fie cunoscuta in toata tara, cat si peste hotare. De-a lungul anului bisericesc, trei sunt zilele care impresioneaza prin maretia pelerinajului si numarul impresionant de credinciosi: ziua praznuirii Sfantului Ioan de Rila (18 august), aducerea sfintelor sale moaste din Sofia in Tarnovo (19 octombrie) si ziua aducerii sfintelor sale moaste in Manastirea Rila (1 iulie).

Perioada de ocupatie otomana a fost caracterizata de nenumarate incercari de recuperare a pamanturilor. Cu toate acestea, in interiorul manastirii s-a reusit o frumoasa lucrare: repararea si sxtinderea acesteia. In pofida greutatilor vremii, manastirea a reusit sa achizitioneza unele pamanturi si sa sa intretina aproximativ 50 de biserici, in timp ce calugarii acesteia scriau si imprastiau printre oameni cele de suflet folositoare scrieri. Manastirea Rila a reusit sa pastreze vii spiritul si cultura nationala bulgara.

Timp de aproape 20 de ani, pana la inceputul secolului al XIX-lea, in jurul manastirii au fost ridicate patru biserici: Biserica Adormirea Maicii Domnului, Biserica Intrarea in Biserica a Maicii Domnului, Biserica Sfantul Evanghelist Luca si Biserica Acoperamantul Maicii Domnului. Tot acum va fi reparata biserica de la mormantul Sfantului Ioan de Rila.

In anul 1469, a fost construita Biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel, pentru a pastra maostele Sfantului Ioan de Rila, dupa ce acestea au fost aduse la manastire. In anul 1491, un grup de iconari au pictat biserica, reproiectata in anul 1478. O a doua biserica, intalnita in drumul spre manastire, este Biserica Adormirii Maicii Domnului, care a fost imbracata in fresca in anul 1835, de catre zugravul Dimiter Molerov.

Sihastria Sfantului Ioan de Rila se afla putin mai la nord-est de manastire. Aceasta este ridicata pe locul unde se afla pestera sfantului, folosita de acesta si pe post de mormant. Biserica Adormirea Sfantului Ioan de Rila a fost construita in anul 1746, cu o singura nava si absida. Biserica va fi reonstruita in anul 1820.

Schitul Sfantului Luca este cunoscut si sub denumirea de "Noua sihastrie". Cea mai veche cladire a acestuia este Biserica inchinata Sfantului Apostol Luca, zidita in secolul al XVII-lea si pictata intre anii 1798-1799, cand sculptorii din Bansko au lucrat si frumosul ei iconostas de lemn.

Biserica Acoperamantul Maicii Domnului a fost construita in anul 1805, peste Fantana Sfintita, de catre zidarii Mihail si Radoitsa din localitatea Rila. Aceasta are un pridvor larg deschis. Peretii acesteia au fost zugraviti in fresca in anul 1811, de catre Toma Vishanov.

Biserica cimitirului, Intrarea in Biserica a Maicii Domnului, dateaza inca din secolul al XVII-lea. Ca mai toate osuarele si capelele de cimitir, si aceasta biserica este zidita pe doua nivele. Frescele acesteia, lucarate in anul 1795, sunt caracterizate de stilul si mana unor artisti bulgari care au lucrat in Sfantul Munte Athos, de-a lungul secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea. Iconostasul acesteia este minunat sculptat in lemn.

Un incendiu, izbucnit in anul 1833, a cauzat multe daune, atat la corpul vechi al manastirii, cat si in partile noi ale acesteia. Calugarii au reusit cu greu sa adune cele necesare reparatiilor si banii necesari platii lucratorilor. Ei au angajat cei mai renumiti zugravi - pictori, sculptori si cioplitori in piatra pentru reconstruirea celor afectate de incendiu. Numarul lucratorilor se ridica la suma de 3.000. Restaurarea, care a cuprins jumatate din intreaga suprafata a manastirii, a fost incheiata in anii 60 ai secolului al XIX-lea, in exact 10 ani.

Construirea aripei sudice a manastirii, intre anii 1846-1847, in stilul arhitectului Aleksi Rilets, a fost condusa de catre maestrul Milenko, dupa cum reiese si dintr-o insemnare pe o caramida din cornisa zidului vestic, scrisa chiar de catre el: "1846 Milenko Oustabashi, Radomir."

Datorita numarului tot mai mare de pelerini, biserica a fost demolata in privinta ridicarii uneia mult mai mari. Astfel, prin anul 1860, pe locul bisericii vechi, din secolul al XIV-lea, se ridica deja o noua si frumoasa biserica.

Manastirea Rila a fost pusa sub directa purtare de grija a patriarhului. Dupa desfiintarea Patriarhatului de Tarnovo, manastirea a fost pusa sub purtarea de grija a Arhiepiscopiei de Ohrida, apoi a Patriarhatului de Pec si a Patriarhatului de Constantinopol. In perioada in care aceasta s-a aflat sub mana celor din Constantinopol (la acea vreme era deja Istambul), ea a fost supusa la taxe grele, multe neintelegeri iesind in manastire.

Secolul al XVIII-lea a fost unul foarte bun in ceea ce priveste activitatea literara a calugarilor. O parte dintre calugari au fost insarcinati cu traducerea unor carti, iar altii cu scrierea unor opere oroginale sau compilate. Printre acestia s-au numarat si eminentii calugari Neofit de Rila si Agapie de Rila.

Prima tiparnita din Bulgaria a inceput sa imprime tot in cadrul Manastirii Rila. Masina de imprimat, lucrata la Viena, se pastreaza si astazi in muzeul manastirii. In manastire a functionat si o scoala de muzica bizantina, asa cum se canta in acea vreme in Constantinopol. Jossif Bradati este si el cunoscut pentru scoala lui literara, la care participau si calugarii Teofan si Paisie de Rila.

Odata cu Eliberarea Bulgariei (1878) Manastirea Rila a pierdut din importanta initiala, nemaifiind vazuta ca un loc central al tarii, ci doar ca un semnificatic loc de rugaciune. Odata cu instituirea regimului comunist, activitatile religioase au ajuns sa fie impiedicate, bunurile si proprietetile acesteia i-au fost confiscate, iar manastirea a fost transformata in muzeu.

In anul 1980, Institutul si Federatia Pelerinilor si a Jurnalistilor a oferit Manastirii Rila diploma si

"Marul de Aur", cea mai insemnata recunoastere a unui loc de cultura nationala si turism. In anul 1976, Manastirea Rila a fost declarata monument istoric si arhitectural national, iar in anul 1983, aceasta a fost trecuta pe lista Patrimoniului Mondial de Cultura UNESCO. In anul 1991, statutul initial al manastirii a fost recunoscut printr-un decret special al Consiliului de Ministri.

In pofida tuturor vicistitudinilor istoriei, Manastirea Rila nu a incetat niciodata sa fie inelul de legatura intre comunitatile ortodoxe din Rusia, Romania, Serbia si Sfantul Munte Athos. Astazi, in Manastirea Rila se afla singura comunitate monahala care mai pastreaza in intregime traditiile si spiritul culturii ortodoxe balcanice.

Manastirea Rila - biserica centrala "Nasterea Maicii Domnului"

Stilul arhitectonic al manastirii este asemanator marilor manastiri athonite. Biserica actuala a manastirii este construita intre anii 1835-1837, pe amplasamentul vechii biserici. Pictura a fost realizata intre anii 1840-1848, de catre Zaharia Zografu, impreuna cu o echipa de pictori apartinand scolii de Samokov.

Biserica centrala a Manastirii Rila este unica in intreg spatiul balcanic. Ea a fost construita de catre maestrul zidar Pavel, din localitatea Krimin, care a lucrat si in Sfantul Munte Athos, de unde a si luat schita originala a bisericii. Arhitectura acesteia include elemente medievale si baroce.

Frescele din Biserica Nasterea Maicii Domnului au fost realizate de catre cei mai eminenti pictori bulgari ai vremii. Cea mai mare parte dintre ei apartineau Scolii de Pictura Samokov, unde au lucrat artistii familiei Zograph, Zaharia Zograph, Dimiter Zograph si Stanislav Dospevski.

In anii 1840, ei au fost ajutati si de catre Ivan Obrazopissets si fiul acestuia, Nikola Obrazopissets. Alaturi de acestia au mai ajutat si un grup de artisti din Bansko, condusi de catre Dimiter Molerov. In decursul a multor ani si cu mari cheltuieli, acestia au terminat de pictat peretii interiori ai bisericii, domurile si fatadele ascunse. Ei au mai lucrat si alte 40 de icoane mari, pentru iconostas, alaturi de altele mai mici.

Iconostasul central este opera unui grup de sculptori supravegheati de Atanas Teladour. Mesterii au lucrat trei ani la realizarea acestuia, intre anii 1839 si 1842, investind in el toata experienta acumulata peste generatii de sculptori, in Scoala Bulgara de Sculptura. Dimensiunile si compozitia iconostasului sunt de neegalat in spatiul balcanic. Culorile cu care este pictat iconostasul se afla intr-o perfecta armonie cu cele care acopera peretii interiori.

Manastirea Rila - arhitectura si podoabe

In cadrul Manastirii Rila si in vecinatatea ei se afla peste 20 de situri, pastratoare de arhitectura originala si pictura in fresca, create intre secolele al XIV-lea si al XIX-lea. Acestea sunt cele mai reusite si valoroase mosteniri pastrate din perioada de glorie a artei bulgare.

Picturile in fresca asternute pe Turnul lui Hreliov dateaza din anul 1334 si sunt numarate printre cele mai remarcabile monumente artistice din manastirea medievale Rila. Acestea contin scene din viata Sfantului Ioan de Rila, scene din Vechiul Testament, scenele biblice evocate in: Intelepciunea lui Solomon 7, 7-27, Intelepciunea lui Iisus Sirah 24, 3 si Psalmul 150, 6.

In secolul al XV-lea, Biserica Sfintilor Apostoli Petru si Pavel (1479) a fost repictata cu o noua fresca (1491). Scenele pictate aici - Inaltarea Domnului, Adormirea Maicii Domnului si Schimbarea la Fata a Mantuitorului - poarta trasaturile de glorie ale artei bulgare din Balcanii secolului al XIV-lea. 

Spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, dupa reconstruirea Turnului lui Hreliov - Hrelju, o au luat fiinta o serie de compozitii minunate: profetii Ilie, Iezechiel, David si Ghedeon, cat si Sfanta Treime, se pastreaza intr-o foarte buna stare si astazi. Sfantul Ioan de Rila este infatisat intr-un mod athonit, ca urmare a influentelor Muntelui Athos, prin mana pictorilor.

Intregul complex monahal este impresionant. Partea rezidentiala, construita pe patru etaje, adaposteste mai bine de 300 de chilii, patru capele, staretia, bucataria, biblioteca si unele camerele de oaspeti.