Noi ortodocsii ii cinstim pe sfinti ca sa laudam pe Hristos, a Carui lucrare si-a dovedit eficienta prin rodirea sa in ei; ii cinstim, cinstind criteriul dupa care trebuie sa lucram si noi.
Cerem ajutor sfintilor, Maicii Domnului, socotindu-ne smeriti fata de ei, si convinsi ca noi insine nu putem avea o atat de mare ascultare de la Dumnezeu ,pentru ca nu suntem atat de smeriti ca ei.
"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
"Si iarasi am mers mai departe, si am intrat într-o biserica impunatoare. Am vrut sa-mi fac cruce, dar Staretul m-a oprit: „Nu se poate! Aici e urâciunea pustiirii!”.
Aceasta biserica era tare mohorâta. Pe masa din altar – stea peste stea; în jur ardeau lumânari de smoala care trosneau ca vreascurile; potirul era plin cu ceva rau mirositor; prescurile – însemnate cu stele; în fata prestolului statea un preot cu fata catranita, iar sub prestol – o femeie, rosie toata, cu stea în frunte, striga de rasuna biserica: „Slo-o-bo-o-da-a!” (Sunt libera!). Doamne fereste, ce grozavie! Oamenii aceia începura sa alerge ca niste smintiti în jurul prestolului, sa tipe, sa suiere, sa bata din palme si sa cânte cântece dezmatate. Si deodata a strafulgerat, s-a auzit bubuitul unui tunet napraznic, pamântul s-a cutremurat, si biserica s-a prabusit: si femeia, si oamenii aceia, si preotul – s-au pravalit cu totii în adâncul beznei – în abis. Doamne fereste si apara, ce grozavie! Am privit înapoi. Staretul se uita la ceva, m-am uitat si eu. „Parinte, spune-mi, ce este cu aceasta înfricosatoare biserica?” – «Acestia-s „cetatenii cosmosului”, ereticii, cei ce au parasit sfânta si soborniceasca Biserica si au primit inovatiile, care sunt lipsite de harul lui Dumnezeu; în astfel de biserica nu se posteste si nu poti sa te împartasesti!» M-am înfricosat, zicând: „Doamne, vai noua, ticalosilor – moarte!”. Staretul m-a linistit însa, spunându-mi: „Nu te scârbi, ci roaga-te!” Si iata, am vazut o multime de oameni care se târau chinuiti de o sete cumplita, iar în frunte aveau stele. Când ne-au zarit, au început sa strige: „Sfinti parinti, rugati-va pentru noi. Atât de greu ne este, însa nu putem sa ne rugam. Tatii si mamele noastre nu ne-au învatat Legea lui Dumnezeu. N-avem nici numele lui Hristos, n-am primit Sfântul Mir, nici pe Duhul Sfânt, iar semnul crucii l-am refuzat!”. Si au început sa plânga. […] Si iata, am vazut o multime de oameni, tineri si batrâni, îmbracati în straie ciudate, carând o stea imensa în cinci colturi; la fiecare colt atârnau câte doisprezece draci; în centru, satana însusi sta protapit cu niste coarne zdravene, cu capatâna de paie, iar din gura îi curgeau balele veninoase peste norod, de-a valma cu cuvintele: „Sculati voi cei pecetluiti cu blestemul…” Imediat s-a prezentat un cârd de draci, punându-le la toti pecetile: pe frunte si la mâna dreapta. L-am întrebat pe Staret: „Asta ce inseamna?“. – „Acestea-s pecetile antihristului”. Mi-am facut semnul crucii Si l-am urmat pe Staret. […] Staretul s-a rugat mai apoi pentru robii lui Dumnezeu si a aratat spre rasarit. Se împlinira cuvintele Proorocului Daniel despre „urâciunea pustiirii“. Si iata, am vazut deslusit cupola templului de la Ierusalim.era înfipta steaua. Sus, pe cupola, În interiorul templului se înghesuiau milioane de noroade, si înca altii mai încercau sa patrunda înauntru. Am vrut sa-mi fac semnul crucii, dar Staretul m-a oprit, zicând: „Aici este urâciunea pustiirii!“. Am intrat si noi în templu. Era plin de lume: am vazut tronul, peste tot ardeau lumânari de seu; pe tron sta imperatorul în porfira de culoare stacojie; pe cap avea coroana de aur cu stea. L-am întrebat pe Staret: „Cine este acesta?“. El a raspuns: „Antihristul!“. De statura înalta, cu ochii ca jaratecul, cu sprâncenele negre, având cioc, fioros la fata, viclean, perfid, strasnic. Sta cocotat pe tron cu mâinile întinse spre popor, iar la degete avea gheare ca de tigru si racnea: „Eu sunt imperatorul si dumnezeul si stapânitorul. Cine nu va primi pecetea mea, aceluia, moarte!“. Toti au cazut la pamânt si i s-au închinat, iar el a început sa le puna peceti pe frunte si pe mâini, ca sa primeasca pâine si sa nu moara de foame si sete. Comentariu : Asadar, steaua cu cinci colturi, pentagrama, va fi un simbol extrem de important in acele vremuri apocaliptice. De aceea de fapt intalnim steaua aproape peste tot: pe drapelele SUA, al fostelor state din blocul comunist, pe cel al UE, pe produse, in reclame, filme, reviste, site-uri. Ca sa ne obisnuim cu stelutele,
ca sa credem ca e de bine cu ele." Profetia Sf Ioan de Kronstadt
"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
Duminica prosalvim Sfântă Treime (Canonul Sfintei Treimi), pe Hristos Cel Înviat din morţi şi minunata Sa economie a mântuirii noastre;
- lunea, proslavindu-L pe Domnul şi inaltandu-I rugăciuni de pocăinţă, de cerere, de mulţumire, de lăuda, proslăvim pe Născătoarea de Dumnezeu şi puterile cereşti rugând mijlocirea şi ocrotirea lor,puterilor ingeresti.
- miercurea Sfintei Cruci a Domnului şi Celei ce a suferit cel mai mult în timpul pătimirii Domnului, Preacuratei Sale Maici;
- joia celor mai mari binefăcători, luminători şi ajutători ai noştri întru naşterea din nou: Apostolii, Sfântul Ierarh Nicolae, Făcătorul-de-minuni, el însuşi o minune a tăgăduirii de sine şi a dragostei creştine, minune a milosteniei faţă de aproapele, minune de curăţie, blândeţe şi smerenie;
- vinerea înălţăm lăuda pătimirii şi morţii Domnului şi din nou, Preacuratei Născătoare de Dumnezeu;
- sâmbătă îi proslăvim pe toţi sfinţii şi ne rugăm pentru odihna sufletelor celor mai înainte adormiţi strămoşi, părinţi şi fraţi ai noştri.
Sfântul Ioan de Kronstadt
5 aprilie 2021
"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
"Eu, mult păcătosul Ioan din Kronştadt, scriu aceasta descoperire cerească văzută de mine şi vă spun adevărul, tot ce-am auzit şi am văzut într-o vedenie ce mi s-a arătat într-o noapte de ianuarie, în 1901. Mă înfior de cele văzute, când mă gândesc ce va fi cu lumea cea păcătoasă. Mânia lui Dumnezeu ne va lovi în curând, pe neaşteptate, pentru ticăloșia noastră. Scriu şi-mi tremura mâinile, şi lacrimile-mi curg pe obraz. Doamne, dă-mi tărie şi putere, dă-mi adevărul Tău şi voinţa Ta de la început până la sfârșit, ca să descriu tot ce-am văzut! Aceasta vedenie a fost așa: după rugăciunea de seara m-am culcat să mă odihnesc puțin de oboselile mele. În chilie era semiîntuneric, în faţa icoanei Maicii Domnului ardea candela. Nu trecu nici jumătate de ceas şi am auzit un zgomot ușor. Cineva s-a atins de umărul meu şi o voce blândă mi-a zis încetișor: „Scoală-te, robul lui Dumnezeu, şi să mergem cu voia lui Dumnezeu!”. M-am ridicat şi am văzut lângă mine un minunat stareț, cu pletele albe, într-o mantie neagră, cu toiagul în mână; m-a privit binevoitor, iar eu de frică mai n-am căzut jos; mâinile şi picioarele începură să-mi tremure, voiam să spun ceva, dar limba nu mi se supunea. Stareţul m-a însemnat cu semnul crucii, şi mi s-a făcut ușor şi vesel pe suflet. După aceea mi-am făcut eu singur semnul crucii. Mi-a arătat apoi, cu toiagul, spre peretele de la asfințit. M-am uitat într-acolo. Stareţul a desenat pe perete următoarele cifre: 1913, 1914, 1917, 1924, 1934. Apoi, dintr-odată, peretele a dispărut, iar eu l-am urmat pe Stareţ, mergând peste un câmp verde. Şi am văzut o mulțime mare de cruci de lemn, mii de cruci pe morminte: cruci mari de lemn, de lut, şi de aur. L-am întrebat pe Stareţ: „Ale cui sunt aceste cruci?”. El mi-a răspuns cu blândețe: „Ale celor care au pătimit pentru credința în Hristos şi pentru cuvântul lui Dumnezeu au fost uciși şi au devenit mucenici!” Şi iarăși am mers mai departe. Deodată am văzut un râu plin cu sânge, şi l-am întrebat pe Stareţ: „Ce sânge este acesta? Atât de mult s-a vărsat!”. Stareţul a privit în jur, zicând: „Acesta este sângele dreptmăritorilor creștini!”.
Mi-a arătat apoi spre un nor, şi am văzut mai multe sfeșnice albe arzând, care începură sa cadă la pământ, unele după altele, cu zecile, cu sutele. Şi căzând la pământ, se stingeau, prefăcându-se în praf şi cenușa. După aceea Stareţul mi-a zis: „Vino şi vezi!” Şi am văzut pe nori șapte sfeșnice arzând. Şi am întrebat: „Ce înseamnă aceste sfeșnice căzătoare?”. „Aşa vor cădea în erezie Bisericile Domnului, iar cele șapte sfeșnice de pe nori sunt cele Șapte Biserici Apostolești şi Sobornicești, care vor rămâne până la sfârșitul lumii”. Stareţul mi-a arătat apoi în sus, şi atunci am văzut şi am auzit cântarea îngerilor. Ei cântau: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu!” Mulțime multă de norod înainta cu lumânări în mâini, cu feţe radioase şi vesele. Erau acolo arhierei, monahi, monahii, şi un mare număr de mireni, tineri, adolescenți şi chiar copii. L-am întrebat pe minunatul Stareţ: „Aceștia cine sunt?”. „Aceștia toți au pătimit pentru Sfânta, Soborniceasca şi Apostoleasca Biserica şi pentru sfintele icoane!”. L-am întrebat pe Marele Stareţ, dacă pot sa mă alătur şi eu la aceasta procesiune? Stareţul a răspuns: „E prea devreme pentru tine, mai răbda, nu este binecuvântare de la Domnul!” Şi am văzut iar un sobor de prunci, care au pătimit pentru Hristos din pricina lui Irod regele şi au primit cununi de la împăratul Ceresc. Şi iarăși am mers mai departe şi am intrat într-o biserica impunătoare. Am vrut sa-mi fac cruce, dar Stareţul m-a oprit: „Nu se poate! Aici e urâciunea pustiirii!”. Această biserică era tare mohorâtă. Pe masa din altar – stea peste stea; în jur ardeau lumânări de smoală care trosneau ca vreascurile; potirul era plin cu ceva rău mirositor; prescurile – însemnate cu stele; în fata prestolului stătea un preot cu faţa cătrănita, iar sub prestol – o femeie, roșie toata, cu stea în frunte, striga de răsuna biserica: „Slo-o-bo-o-dă-ă!” (Sunt liberă!). Doamne ferește, ce grozăvie! Oamenii aceia începură să alerge ca niște smintiți în jurul prestolului, să ţipe, să şuiere, să bată din palme şi sa cânte cântece dezmățate. şi deodată a străfulgerat, s-a auzit bubuitul unui tunet năprasnic, pământul s-a cutremurat, şi biserica s-a prăbușit: şi femeia, şi oamenii aceia, şi preotul – s-au prăvălit cu toții în adâncul beznei – în abis. Doamne ferește şi apăra, ce grozăvie! Am privit înapoi. Stareţul se uita la ceva, m-am uitat şi eu. „Părinte, spune-mi, ce este cu aceasta înfricoșătoare biserică?” – «Aceștia-s „cetățenii cosmosului”, ereticii, cei ce au părăsit sfânta şi soborniceasca Biserică şi au primit inovațiile, care sunt lipsite de harul lui Dumnezeu; în astfel de biserică nu se postește şi nu poți sa te împărtășești!» M-am înfricoșat, zicând: „Doamne, vai nouă, ticăloșilor – moarte!”. Stareţul m-a liniștit însă, spunându-mi: „Nu te scârbi, ci roagă-te!” Şi iată, am văzut o mulțime de oameni care se târau chinuiți de o sete cumplită, iar în frunte aveau stele. Când ne-au zărit, au început să strige: „Sfinți părinți, rugați-vă pentru noi. Atât de greu ne este, însă nu putem să ne rugăm. Taţii şi mamele noastre nu ne-au învățat Legea lui Dumnezeu. N-avem nici numele lui Hristos, n-am primit Sfântul Mir, nici pe Duhul Sfânt, iar semnul crucii l-am refuzat!”. şi au început sa plângă. L-am urmat pe Stareţul care mi-a făcut semn cu mâna: „Vino şi vezi!” Şi am văzut o grămada de trupuri neînsuflețite, mânjite cu sânge. M-am speriat foarte şi l-am întrebat pe Stareţ: „Ale cui sunt trupurile acestea?”. „Acestea-s trupurile celor din cinul monahicesc, care au refuzat să primească pecetea antihristică şi au suferit pentru credința lui Hristos, pentru Biserica apostolească. Pentru asta s-au învrednicit de sfârșit mucenicesc, murind pentru Hristos. Roagă-te pentru robii lui Dumnezeu!”. Deodată Stareţul s-a întors spre nord, făcându-mi semn cu mâna. M-am uitat şi am văzut un palat împărătesc. În jurul lui alergau câini, fiare turbate şi scorpioni ce se cățărau, zbierau, îşi înfigeau colții. L-am văzut pe ţar, șezând pe tron. Cu fata palida, plină de bărbăţie, citea rugăciunea lui Iisus. Deodată, a căzut mort. Coroana-i s-a rostogolit de pe cap. Unsul lui Dumnezeu a fost călcat în picioare de fiare. M-am îngrozit şi am plâns amarnic. Stareţul mi-a pus mâna pe umărul drept: îl văd pe Nicolai II în lințoliu alb. Pe cap – o cunună de rămurele înfrunzite; cu faţa palidă, însângerata, la gât purta o cruce de aur. Șoptea încetișor o rugăciune, apoi mi-a zis cu lacrimi în ochi: „Părinte Ioane, roagă-te pentru mine. Spune-le tuturor pravoslavnicilor creștini, că am murit curajos, ca un ţar – mucenic pentru credința lui Hristos şi Biserica Dreptmăritoare. Spune-le păstorilor apostolești să slujească o panahidă frățeasca pentru mine, păcătosul. Să nu căutați mormântul meu!”. Apoi totul a dispărut în ceaţă. Am plâns mult şi m-am rugat pentru ţarul mucenic. De frică îmi tremurau mâinile şi picioarele. Stareţul a rostit: „Voia lui Dumnezeu! Roagă-te şi spune-le la toți să se roage! Vino şi vezi!” Şi iată, am văzut zăcând o sumedenie de oameni morți de foame, unii rodeau iarba şi verdeața. Cadavrele altora erau sfâșiate de câini şi o duhoare cumplită umplea tot locul. Doamne, nu mai au oamenii credință! Din gura lor ies cuvinte de hulă, pentru asta vine mânia lui Dumnezeu! Şi iată, am văzut o movilă înaltă de cărţi şi printre ele se târau niște viermi ce răspândeau o duhoare insuportabilă. L-am întrebat pe Stareţ, ce fel de cărţi erau acelea? – „Cărți ateiste, hulitoare de Dumnezeu, care-i vor sminti pe toți creștinii prin învăţături străine!” Dar, îndată ce Stareţul s-a atins cu toiagul de cărţi, ele s-au aprins şi vântul a împrăștiat cenușa. După aceasta m-am uitat şi am văzut o biserică. Pe jos, de jur împrejur se tăvăleau vrafuri de pomelnice. M-am aplecat, vrând să le citesc, Stareţul însă mi-a zis: „Aceste pomelnice zac de mulți ani şi preoții le-au uitat: nu le citesc, nu au timp, iar cei răposați roagă să fie pomeniți!”. Am întrebat: „Şi atunci, când vor fi pomeniți?”. Stareţul a răspuns: „Îngerii se roagă pentru ei!”. Am pornit mai departe, şi Stareţul mergea așa de repede, încât de-abia reușeam să mă ţin după el. „Vino şi vezi!” – a spus Stareţul. Şi am văzut o masă mare de oameni, gonită din urmă de niște draci urâcioși, care-i băteau cu pari, cu furci şi cu căngi. L-am întrebat pe Stareţ: „Aceștia cine sunt?”. Stareţul a răspuns: „Aceștia-s cei ce s-au lepădat de sfânta credință şi de Biserica Apostolească şi Sobornicească şi au schimbat credința”. Erau acolo preoți, monahi şi monahii, mireni, care au nesocotit Taina cununiei, bețivi, hulitori de Dumnezeu, clevetitori. Feţele lor erau strașnice, iar din gură ieșea o duhoare respingătoare. Lovindu-i fără milă, demonii îi mânau într-o prăpastie îngrozitoare, din care izbucneau flăcări sulfuroase cu miros greu. M-am înspăimântat foarte şi mi-am făcut semnul crucii: „Izbăvește-ne, Doamne, de o așa soartă!”. Şi iată, am văzut o mulțime de oameni, tineri şi bătrâni, îmbrăcați în straie ciudate, cărând o stea imensă în cinci colţuri; la fiecare colţ atârnau câte doisprezece draci; în centru, satana însuși sta proțăpit cu niște coarne zdravene, cu căpăţâna de paie, iar din gură îi curgeau balele veninoase peste norod, de-a valma cu cuvintele: „Sculați voi cei pecetluiți cu blestemul…” Imediat s-a prezentat un cârd de draci, punându-le la toți pecețile: pe frunte şi la mâna dreaptă. L-am întrebat pe Stareţ: „Asta ce înseamnă?”. – „Acestea-s pecețile antihristului”. Mi-am făcut semnul crucii şi l-am urmat pe Stareţ. Deodată el s-a oprit, arătând cu mâna spre răsărit. şi iată, am văzut un sobor mare de oameni cu chipurile vesele, cu cruci în mâna, pretutindeni – lumânări aprinse; în mijloc se afla un prestol înalt, alb ca zăpada: pe prestol – Crucea şi Evanghelia, deasupra prestolului, în aer – o coroana împărăteasca de aur. Pe coroana era scris cu litere aurite: „Pentru puţină vreme”, în jurul prestolului stăteau patriarhii, episcopii, preoții, monahii, monahiile, mirenii. Toți cântau: „Slavă lui Dumnezeu în ceruri şi pe pământ pace!”. De bucurie mi-am făcut semnul crucii, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru toate! Deodată Stareţul a făcut un semn cu crucea în sus de trei ori şi am văzut o grămadă de cadavre zăcând în sânge omenesc, iar pe deasupra zburau îngerii, luând sufletele celor uciși pentru cuvântul lui Dumnezeu şi cântând: „Aliluia!” Mă uitam şi plângeam amarnic. Stareţul m-a luat de mână, poruncindu-mi să nu plâng: „Voia lui Dumnezeu! Domnul nostru Iisus Hristos a pătimit, vărsându-si preacuratul Său sânge pentru noi. Aşa şi cei ce nu vor primi pecetea antihristului – toți își vor vărsa sângele, dobândind mucenicia şi luând cununa cerească!”. Stareţul s-a rugat mai apoi pentru robii lui Dumnezeu şi a arătat spre răsărit. Se împliniră cuvintele Proorocului Daniel despre „urâciunea pustiirii”. Şi iată, am văzut desluşit cupola templului de la Ierusalim. Sus, pe cupola, era înfiptă steaua. În interiorul templului se înghesuiau milioane de noroade, şi încă alții mai încercau să pătrundă înăuntru. Am vrut să-mi fac semnul crucii, dar Stareţul m-a oprit, zicând: „Aici este urâciunea pustiirii!”. Am intrat şi noi în templu. Era plin de lume: am văzut tronul, peste tot ardeau lumânări de seu; pe tron sta imperatorul în porfiră de culoare stacojie; pe cap avea coroană de aur cu stea. L-am întrebat pe Stareţ: „Cine este acesta?”. El a răspuns: „Antihristul!”. De statură înaltă, cu ochii ca jăratecul, cu sprâncenele negre, având cioc, fioros la faţă, viclean, perfid, strașnic. Sta cocoțat pe tron cu mâinile întinse spre popor, iar la degete avea gheare ca de tigru şi răcnea: „Eu sunt imperatorul şi dumnezeul şi stăpânitorul. Cine nu va primi pecetea mea, aceluia, moarte!”. Toți au căzut la pământ şi i s-au închinat, iar el a început să le pună peceți pe frunte şi pe mâini, ca să primească pâine şi să nu moara de foame şi sete. Între timp, slugile antihristului au adus câțiva oameni cu mâinile legate, ca să-i silească să i se închine. Dar ei au zis: „Noi suntem creștini, şi credem în Domnul nostru Iisus Hristos!”. Antihristul într-o clipă le-a tăiat capetele şi s-a vărsat sânge creștinesc. După aceea au adus un tânăr la tronul antihristului, ca să i se închine lui, dar tânărul a strigat cu glas tare: „Eu sunt creștin, cred în Domnul nostru Iisus Hristos, iar tu ești trimisul şi sluga satanei!”. – „La moarte!” – a răcnit antihrist. Iar cei ce primiseră pecetea, cădeau la pământ şi se închinau lui. Deodată s-a auzit un tunet, au strălucit mii de fulgere, lovind cu săgeți de foc în slujitorii antihristului. O săgeată uriașă a strălucit fulgerător şi o vâlvătaie de foc a căzut drept în capul antihristului, coroana s-a făcut țăndări: milioane de pasări zburau sfâșiindu-i pe slujitorii antihristului cu ciocurile lor. Am simțit cum Stareţul m-a luat de mână şi am mers mai departe. şi am văzut iar mult sânge creștinesc. Atunci mi-am amintit de cuvintele sfântului Ioan Teologul din Apocalipsă: „Şi va fi sânge… până la zăbalele cailor!”. Doamne Dumnezeule, mântuiește-mă! Şi am văzut îngerii zburând şi cântând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu!”. Stareţul a privit înapoi şi a zis: „Nu te mâhni, sfârșitul lumii este aproape! Roagă-te lui Dumnezeu. Domnul este milostiv cu robii Săi”
Timpul era pe sfârșite. Stareţul a arătat spre răsărit, apoi a căzut în genunchi, rugându-se: m-am rugat şi eu cu el. După aceea Stareţul începu să se desprindă cu repeziciune de la pământ, înălțându-se spre cer: de-abia atunci mi-am amintit că nu ştiam cum îl cheamă, şi am strigat: „Părinte, care îți este numele?”. – „Serafim de Sarov!”, răspunse blând Stareţul: „Să scrii tot ce-ai văzut pentru creștinii pravoslavnici!” Deodată, deasupra capului a răsunat parcă un clopot imens şi, auzindu-i dangătul, m-am trezit „Doamne, blagoslovește şi ajută-mă pentru rugăciunile Marelui Stareţ! Tu mi-ai descoperit această vedenie cerească mie, păcătosului Tău rob Ioan, arhiereul din Kronştadt! 1901″. Aceasta remarcabilă „Descoperire cerească…” a protoiereului Ioan din Kronştadt, marele purtător de duh şi închinator al ţării Ruseşti a circulat vreme îndelungată în manuscris, fiind copiată şi răspândită de către credincioşi. În anii de restrişte această viziune a slujit creştinilor prigoniţi drept mângâiere şi consolare”"'
Extras din ”Profeţii şi mărturii creştine pentru vremea de acum”, Ed. Cartea Ortodoxă, 2006
"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
O, Blândule si Smeritule cu inima Făcător , Dătător de viată , Răscumpărător , Hrănitor si Păzitor al nostru , Doamne Iisuse !
Învată-ne pe noi dragostea , blândetea si smerenia prin Duhul Tău Cel Sfânt si ne întăreste pe noi întru aceste virtuti Bineplăcute Tie .
Însă să nu se trufească inima noastră din pricina Darurilor Tale bogate si să nu ne închipuim că noi hrănim , îndestulăm sau tinem pe cineva .
Tu - Hrănitorul cel de obste al tuturor - îi hrănesti , îi îndestulezi si îi păzesti pe ei . Toti îsi dobândesc bănăstarea si se odihnesc sub Aripile Bunătătii Tale , ale Mărinimiei Tale si-ale Iubirii Tale de oameni - si nu sub ale noastre , căci noi însine avem nevoie să ne ascundem sub umbra aripilor Tale în fiece clipă a vietii noastre . Ochii nostri sunt îndreptati către Tine , Dumnezeul nostru , precum sunt ochii slugilor la mâinile stăpânului , sau ochii slujnicei spre mâna stăpânei sale , până când ne vei umple de Darurile Mărinimiei Tale . Amin !
(Staretul Gheorghe Zăvorâtul din Zadonsk, Îndreptar pentru spovedanie, editura Sophia, 2013, pp. 63-64)
"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
Doamne , Tu ai venit să ne mântuiesti prin Credința cea întru Tine si cred Tie că esti Mântuitorul meu - mântuieste-mă ! Tu ai veni să înnoiesti firea mea cea stricată prin păcat preînnoieste-mă pe mine cel ce m-am făcut pe mine însumi stricăcios prin patimi si pofte păcătoase , înnoieste-mă sufleteste si trupeste ca să fiu curat la inimă si voinic la trup spre Slava Numelui Tău . Tu ai venit să ne izbăvești de robia vrăjmasului - Izbăvește-mă , dar , de robia vrăjmasului celui preamânios , necurat , spurcat si scârbos care mă luptă întru mădularele mele si mă apleacă spre pământ , cu sila târându-mă către păcat . Tu ai venit să ne Luminezi - Luminează inima mea întunecată de patimi . Tu ai venit să le aduni pe cele risipite - adună gândurile mele , pe care mi le-a risipit vrăjmasul. Tu ai venit să ne întăresti întru neputința noastră si Apostolul Tău a zis : „foarte bucuros mă voi lăuda mai degrabă întru slăbiciunile mele , pentru ca să locuiască întru mine Puterea lui Hristos” (2 Corinteni 12,9) . Eu sunt cel neputincios până în sfârsit si nu-mi este cu putință a face nimic bun fără Tine . Nu pot fără Tine nici să gândesc , nici să simt binele , nici să doresc binele , nici să-l grăiesc si nici să-l plinesc . Sunt cu desăvârșire neputincios de a face orice lucru bun fără Tine - dă-mi , dar , Harul , dă-mi Lumina si Puterea de a gândi si a simți binele , de a-l săvâri cu lesnire , precum si de a grăi si a face ceea ce-Ți este Bineplăcut Ție . Asa , toată viața mea Ți-o dau Ție , lui Hristos Dumnezeu , Mântuitorului meu , Preînnoitorului meu . Curățește-mă , sfinteste-mă si mă mântuieste . Ajută-mă , căci fără de Tine apropiată si grabnică este pieirea mea în fiece clipă . Amin +
"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
Bucuria mea, Sfantul Parinte, Ioan de Kronstadt, ne-a lasat un cuvant de invatatura minunat: “Toti Sfintii s-au recunoscut si s-au simtit pacatosi, si toti s-au pocait fara fatarnicie, au plans, au aratat dupa putinta ca-si recunosc pacatele de voie si fara voie, au urcat treptele pocaintei, indreptarii, s-au indeletnicit intru toata virtutea si au ajuns la Sfintenie, la asemanarea cu Dumnezeu si la starea de a fii ai Lui. Noi in fiecare zi citim rugaciuni, ni se inmoaie inima de ele, plangem si primim mila de la Domnul. Slava milostivirii Lui, indelungii Lui rabdari, bunatatii Lui care ne asculta si ne raspunde! Cat de fericiti suntem avand un asemenea Dumnezeu, Puternic intru mila si Bun intru tarie, ca sa ajute a mangaia pe toti cei ce nadajduiesc intru milostivirea Lui!”
Drumul către viaţa cea veşnică şi fericită a împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni-l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către sfinţi. Şi cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute medicii cei pământeşti şi mai-marii zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinţii lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre. Şi totuşi, după cuvintele Apostolului, „darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieţii sfinţilor, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii dintre sfinţi ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alţii – pentru un altul, după darurile lor; şi nu există necaz al vieţii, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu şi pe care să n-o împlinească acesta.