2 iun. 2024 - Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava,

                           


🙏🏽 Sfinte Mare Mucenice Ioan cel Nou de la Suceava, care te-ai săvârșit în chinuri cumplite la Cetatea Alba (+1332), Sfinte Ierarhe Nichifor Mărturisitorule, patriarhul Constantinopolului (+ 829), Sfinților 38 de Mucenici, care v-ați săvârșit fiind băgați într-o baie încălzită, Sfinților 4 Mucenici: o mamă cu trei fii ai tăi, care v-ați săvârșit de sabie, Sfinte Sfințite Mucenice: episcopul Erasm din Ohrida, care ai pătimit la Formia în Campania Italiei (+ 303), Sfinte Mucenice Dimitrie din Filadelfia (+ 1657), Sfinților 48 de Mucenici din Lugdunum în Franța: episcopul Potin, preotul Zaharia, diaconul Sanct, dimpreună cu alți 45 de mucenici și mucenițe, care v-ați săvârșit prin diferite chinuri, Sfinților Sfințiți Mucenici: preotul Marcelin și binecredinciosule creștin Petru, făcătorule de minuni, care ați pătimit la Roma (+304), Sfinte Cuvioase Bodfan din Țara Galilor (secolul al VII-lea), Sfinte Ierarhe Evghenie I, episcopul Romei și apărător al Ortodoxiei în fața ereziei monotelite (+ 657), Sfinte Cuvioase Adalghisie, monah din Irlanda, misionar la Picardia în Franța (+ 670), Sfinte Cuvioase Marin din Constantinopol (secolul al X-lea), Sfinte Ierarhe Odo, arhiepiscop de Canterbury în Anglia (+ 958), Sfinte Ierarhe Nichifor, episcopul Miletului(secolul al XI-lea), Sfinte Cuvioase Nicolae Pelerinul, nebun pentru Hristos din Grecia, care ți-ai petrecut viața ca pelerin în sudul Italiei (+ 1094), și Sfinte Cuvioase Mucenice Constantin, monah din Sfântul Munte Athos, care ai fost ucis de turci în anul 1819, ca unii care aveți îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, rugați-vă și pentru noi păcătoșii robii lui, acum, în ceasul morții și în ceasul judecății noastre. Amin!

🙏🏽 Cu ale lor Sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. 

                                                                         Amin și Aliluia!
                                                                        Preot Ioan 🛎️.

SFÂNTUL MARE MUCENIC IOAN CEL NOI DE LA SUCEAVA

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Sfântul Mucenic Ioan cel Nou din Suceava a trăit în sec. al XIV-lea în orașul Trebizond. El era un comerciant credincios, evlavios și ferm în ortodoxia sa, fiind generos cu cei nevoiași.
Odată, aflându-se pe o corabie ocupându-se cu comerțul său, căpitanul vasului, care nu era ortodox, a intrat în conflict cu Ioan, discutând despre credință. Neplăcându-i cuvintele sfântului, căpitanul a hotărât să se răzbune și să-i facă probleme odată ajunși la Cetatea Albă. Cât vasul a acostat la Cetatea Albă, căpitanul s-a dus la conducătorul orașului, care era închinător la foc, și i-a spus că pe corabia sa se află un om învățat care vrea să devină și el închinător la foc. Astfel, conducătorul l-a chemat pe Ioan să se alăture închinătorilor la idol și să renunțe la credința sa.
Dumnezeu i-a dat curaj și înțelepciune să facă față celor necredincioși și să mărturisească drept că este creștin, după care a fost supus la bătăi crunte și trupul i-a fost sfâșiat și carnea de pe el cădea bucăți. Sfântul mucenic a mulțumit lui Dumnezeu pentru că l-a făcut vrednic să-și verse sângele pentru EL, curățindu-l de păcate.
Păgânii l-au băgat în lanțuri și l-au închis în închisoare până a doua zi. În dimineața următoare, conducătorul orașului a ordonat să fie adus din nou la el și mucenicul s-a prezentat cu fața luminată și bucuroasă. Refuzând cu curaj să se lepede de Hristos și numindu-l pe guvernator unealtă a lui satana, mucenicul a fost bătut cu bâte până când toate cele dinăuntrul său au ieșit la vedere.
Mulțimea adunată n-a putut suporta spectacolul macabru și l-a huiduit pe guvernator pentru torturarea unui om fără apărare. Apoi, oprind bătaia, guvernatorul a dat ordin ca mucenicul să fie legat de coada unui cal sălbatic și să fie tras de picioare pe străzile orașului. În special locuitorii cartierului iudeu și-au bătut joc de el și au aruncat cu pietre. În cele din urmă, cineva a luat o sabie și i-a tăiat capul martirului.
Trupul sfântului și capul tăiat au zăcut acolo până seara și niciun creștin nu a avut curajul să le ridice. Noaptea a apărut deasupra lui un stâlp de lumină și o mulțime de lumini aprinse. Trei oameni care aveau lumini cântau psalmi și înmiresmau trupul sfântului. Unul dintre iudei, crezând că sunt creștini care au venit după trupul mucenicului a luat un arc și a vrut să tragă în ei, dar puterea lui Dumnezeu l-a oprit și l-a împietrit.
Dimineața, viziunea a dispărut dar arcașul a rămas pe loc împietrit. Abia după ce a mărturisit ce i s-a întâmplat din voia lui Dumnezeu, a fost eliberat de legăturile invizibile. Când a auzit guvernatorul, a dat permisiune să se îngroape trupul mucenicului în biserica orașului. Acestea s-au întâmplat între anii 1330 și 1340. Unii spun că martiriul s-a săvârșit în altă perioadă, de exemplu Sf. Nicodim de la Sfântul Munte vorbește de anul 1642, în timp ce alții spun că ar fi 1492.
Căpitanul care l-a trădat pe Sf. Ioan s-a căit de faptele sale și s-a hotărât în secret să fure moaștele și să le ducă în țara lui. Însă sfântul i-a apărut în vis preotului bisericii și l-a înștiințat de aceasta. După 70 de ani, moaștele Sfântului Ioan cel Nou au fost mutate la Suceava capitala Moldo-Vlahiei și așezate în biserica catedralei.

SFINTII PRAZNUITI ASTAZI ... 02.06.2023

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

   🙏 Sfinte Mare Mucenice Ioan cel Nou de la Suceava, care te-ai savarsit in chinuri cumplite la Cetatea Alba (+ 1332), Sfinte Ierarhe Nichifor Marturisitorule, patriarhul Constantinopolului (+ 829), Sfintilor 38 de Mucenici, care v-ati savarsit fiind bagati intr-o baie incalzita, Sfintilor 4 Mucenici: o mama cu trei fii ai tai, care v-ati savarsit de sabie, Sfinte Sfintite Mucenice: episcopul Erasm din Ohrida, care ai patimit la Formia in Campania Italiei (+ 303), Sfinte Mucenice Dimitrie din Filadelfia (+ 1657), Sfintilor 48 de Mucenici din Lugdunum in Franta: episcopul Potin, preotul Zaharia, diaconul Sanct, dimpreuna cu alti 45 de mucenici si mucenite, care v-ati savarsit prin diferite chinuri, Sfintilor Sfintiti Mucenici: preotul Marcelin si binecredinciosule crestin Petru, facatorule de minuni, care ati patimit la Roma (+ 304), Sfinte Cuvioase Bodfan din Tara Galilor (secolul al VII-lea), Sfinte Ierarhe Evghenie I, episcopul Romei si aparator al Ortodoxiei in fata ereziei monotelite (+ 657), Sfinte Cuvioase Adalghisie, monah din Irlanda, misionar la Picardia in Franta (+ 670), Sfinte Cuvioase Marin din Constantinopol (secolul al X-lea), Sfinte Ierarhe Odo, arhiepiscop de Canterbury in Anglia (+ 958), Sfinte Ierarhe Nichifor, episcopul Miletului(secolul al XI-lea), Sfinte Cuvioase Nicolae Pelerinul, nebun pentru Hristos din Grecia, care ti-ai petrecut viata ca pelerin in sudul Italiei (+ 1094), si Sfinte Cuvioase Mucenice Constantin, monah din Sfantul Munte Athos, care ai fost ucis de turci in anul 1819, ca unii care aveti indrazneala inaintea lui Dumnezeu, rugati-va si pentru noi pacatosii robii Lui, acum, in ceasul mortii si in ceasul judecatii noastre. Amin!


🙏 Cu ale lor Sfinte rugaciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin!

   🙏 Sfantul Parinte, Paisie Aghioritul, zice asa: „Este cu neputinta sa se piarda sufletul celui care o cinsteste pe Maica Domnului!" 

       Amin si Aliluia! 

         Preot Ioan 🔔.

https://sfantulnectarie-babylenuta.blogspot.com/2019/06/acatistul-sfantului-ioan-cel-nou-de-la.html

Acatistul Sfantului Ioan Cel Nou de la Suceava

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Ioan Cel Nou de la Suceava - Sfant Mare Mucenic !

(2 iunie)
Condacul 1:

Aparatorul si sprijinitorul crestinatatii, impotrivitorului si surpatorului paganatatii, mucenicului celui de curand aratat, ostasului lui Hristos celui adevarat, care ca un soare Bisericii rasaritului a stralucit si pe credinciosi de veselie i-a umplut, toti acum din suflet cantari de multumire si de lauda sa-i aducem, si cu dorire sa-i cantam: Bucura-te, Ioane, mare mucenice a lui Hristos!

Icosul 1:

Ingerilor iubita si placuta a fost si mai inainte de patimire, vietuirea ta, purtatorule de chinuri al lui Hristos, Ioane. Caci cu trup material imbracat fiind, viata ingereasca pe pamant ai vietuit, cu milostenii si cu neincetate rugaciuni, apoi si cu chinuri. entru aceasta noi, dupa vrednicie, aceste laude aducem tie:

Bucura-te, ca prin postirile si rugaciunile tale cele necontenite, ingerilor te-ai asemanat;
Bucura-te, ca prin milosteniile si lacrimile tale pe demoni i-ai infricosat;
Bucura-te, ca pe cei intristati i-ai mangaiat;
Bucura-te, ca pe cei bolnavi i-ai ajutat;
Bucura-te, ca in trup muritor te-ai aratat inger pamantesc;
Bucura-te, caci cu mintea ai fost om ceresc;
Bucura-te, ca din parinti binecredinciosi ai rasarit;
Bucura-te, ca dreapta credinta pana la sfarsit ai pazit;
Bucura-te, ca din cetatea vestita Trapezunda ai iesit;
Bucura-te, ca prin toate faptele bune desavarsit te-ai impodobit;
Bucura-te, ca pe mare, negutator iscusit ai fost;
Bucura-te, ca negutatoria sufletului bine ai chibzuit;
Bucura-te, Ioane, mare mucenice al lui Hristos!


Condacul 2:

Vazand, mucenice al lui Hristos, viclenia diavolului cea maiestrita asupra ta, prin cel de alta credinta, ca sa te departeze de la dreapta credinta, si cu intelepciunea data tie de la Dumnezeu, pricepand maiestriile lui, neprins de dansele ai ramas cu harul Celui Preainalt; pentru aceea ai si cantat: Aliluia!

Icosul 2:

Cunoscand clevetirea ereticului Reiz, de trei ori fericite, adusa asupra ta la eparhul Cetatii Albe, cel de credinta otomana, cum ca te-ai lepadat de adevarata credinta crestineasca, macar ca acela a te ademeni la aceasta in tot chipul s-a silit, tu nicidecum nu te-ai lasat a fi biruit; pentru aceea dupa cuviinta auzi de la noi acestea:

Bucura-te, ca pe Reiz de mincinos l-ai vadit;
Bucura-te, ca tu ca un turn ai ramas neclintit;
Bucura-te, ca momirile eparhului intru nimic le-ai socotit;
Bucura-te, ca toti cei ce au vazut acestea, folos au castigat;
Bucura-te, ca soarelui si luceafarului a jertfi nu ai voit;
Bucura-te, caci cu aceasta pe paganul Cadiu l-ai dispretuit;
Bucura-te, caci creator al acestora pe singurul Dumnezeu cel in Treime L-ai marturisit;
Bucura-te, ca n-ai primit a defaima;
Bucura-te, ca pe acestea le-ai numit planete, iar nu Dumnezeu;
Bucura-te, ca de aici s-a pornit tiranul spre a te chinui;
Bucura-te, ca ai mustrat pe erarhul inaintea tuturor;
Bucura-te, ca pe el mai vartos a se pleca tie l-ai indemnat;
Bucura-te, Ioane, mare mucenice al lui Hristos!

Condacul 3:

De puterea harului Sfantului Duh fiind intarit, cu multa indrazneala catre ighemonul ai grait, viteazule ostas al lui iisus:" Nu crede, o tirane, ca eu ma voi lepada vreodata de Hristosul meu, si ca ma voi inchina fapturii mai degraba decat Creatorului; sa nu-mi fie mie aceasta cat timp voi respira aerul acesta"; pentru care si cu mare glas ai cantat: Aliluia!

Icosul 3:

Erai, o purtatorule de chinuri al lui Hristos, cand acestea le ziceai catre eparhul, vesel la fata, si fara de sfiala sau frica; iar el, nemaiputand rabda si de maine aprinzandu-se, a poruncit sa fie aduse inaintea lui toiege multe, si de haine sa fii desbracat; dar tu, ca si cum altul ar fi fost, asa te aflai; pentru aceasta si noi unele ca acestea graim catre tine:

Bucura-te, ca, vazand toiegele acelea, nicidecum nu te-ai temut;
Bucura-te, ca din vederea acelora mai tare te-ai impotrivit tiranului;
Bucura-te, ca te-ai dezbracat de haine stricacioase;
Bucura-te, ca te-ai imbracat in porfira nepieritoare in ceruri;
Bucura-te, ca ai fost amenintat cu chinuri de moarte;
Bucura-te, ca tiranul mai cumplit s-a intaratat, pentru ca tu nu ai bagat in seama acestea;
Bucura-te, ca ai infruntat pe acesta inaintea tuturor celor ce erau de fata;
Bucura-te, ca pe tine te-ai marturisit rob adevarat al lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca bine ai tinut asezamintele, pe care le-ai invatat de la parintii tai;
Bucura-te, ca n-ai primit a aduce jertfa zeilor ighemonilului;
Bucura-te, ca ai zis paganului sa nu intarzie de a te chinui;
Bucura-te, caci cu aceasta te-a trimis mai degraba la imparatia cerurilor;
Bucura-te, Ioane, mare mucenice al lui Hristos!

Condacul 4:

Creatorului mai ales decat creturii ai zis, cu suflet vitejesc, o mult-patimitorule, ca te vei inchina; pentru aceasta tiranul cel pagan, auzind astfel de cuvinte de la tine si pierzand nadejdea a te indupleca la voia sa, nebuneste s-a aprins de manie salbatica si a inceput sa te chinuiasca. Iar tu, mucenice al lui Hristos, barbateste rabdand, cu veselie Celui ce te intarea pe tine ai cantat: Aliluia!

Icosul 4:

Inima de diamant avand, cand ai patimit pentru dragostea celui dorit de tine, fericite al lui Hristos mucenice, intru nimic ai socotit chinurile, cu harul Lui fiind intarit; pentru aceea, ca peste o aspida inveninata ai calcat, si ai alergat spre mai cumplite chinuri cu bucurie; pentru care si de la noi auzi acestea:

Bucura-te, ca ai fost asternut gol pe pamant spre chinuire;
Bucura-te, ca ai avut ochii mintii sus la cer;
Bucura-te, caci cu toiege noduroase fara de mila fiind batut, n-ai slabit;
Bucura-te, ca chinuitorii, cumplit batandu-te, au obosit;
Bucura-te, ca vitejeste ai rabdat sa-ti fie trupul zdrobit in bucati;
Bucura-te, caci cu aceasta si mai mult la manie ai intaratat pe tiranul;
Bucura-te, ca de multe batai, carnurile lipite pe toiege au fost aruncate sus in aer;
Bucura-te, caci cu aceasta ai adunat pe ingeri spre a se minuna;
Bucura-te, ca ai rosit cu sangele tau pamantul;
Bucura-te, caci cu aceasta a strivit pe satana sub picioarele tale;
Bucura-te, ca pentru aceasta i-ai multumit stapanului Hristos;
Bucura-te, ca El te-a intarit a suferi alte chinuri mai cumplite;
Bucura-te, Ioane, mare mucenice al lui Hristos!

Condacul 5:

Auzindu-te cei ce te chinuiau, fiii pierzarii, pe tine, mucenice, rugandu-te lui Dumnezeu, s-au umplut de mai multa manie si ami cumplit te-au schingiuit incat si glasul ti-a lipsit; iar tu, rabdatorule de chinuri, suferind cu barbatie chinul acesta, lui Hristos Celui ce te-a imputernicit, din adancul inimii ai cantat: Aliluia!

Icosul 5:

Cu lanturi de fier din porunca ighemonului fiind legat, ostasule a lui Hristos, Ioane, ai fost arucat in temnita, si pastrat spre mai cumplite chinuri; si tot trupul tau de batai fiind sfarmat, a doua zi iarasi la judecata ai fost adus; dar, stand inaintea tiranului cu fata vesela, paganul Cadiu s-a mirat foarte si s-a spaimantat. Pentru aceea si noi cu laude ca acestea te intampinam:

Bucura-te, ca pentru Hristos ai fost legat cu lanturi de fier;
Bucura-te, caci cu acelea ai fost infricosat de tot pe diavolul;
Bucura-te, ca ai locuit in temnita intunecoasa, inchis fiind acolo;
Bucura-te, ca dupa aceea te-ai salasluit in raiul cel luminos;
Bucura-te, caci cu rani cumplite peste tot trupul fiind ranit, vesel te-ai aratat;
Bucura-te, ca de aceasta paganul tiran s-a minunat foarte;
Bucura-te, ca nu ai purtat grija de vindecarea ranilor trupului tau;
Bucura-te, ca prin aceasta sufletul tau mai frumos a inflorit;
Bucura-te, ca omul tau cel din afara s-a stricat;
Bucura-te, ca omul tau cel dinauntru a luat acum mai buna innoire;
Bucura-te, ca tiranul a pregatit si alte chinuri mai cumplite impotriva ta;
Bucura-te, ca si pe acelea tu le-ai primit cu dragoste;
Bucura-te, Ioane, mare mucenice al lui Hristos!

Condacul 6:

Avand in minte bunatatile, pe care vrei sa le dobandesti, mucenice a lui Hristos, vrednicule de lauda, intelepteste ai rabdat toate schingiuirile, ruperile si sfasierea carnurilor; pentru aceea tiranul, umplandu-se nebuneste de si mai multa manie, si racnind ca o fiara saalbatica, a poruncit ca iarasi sa fii chinuit mai cu asprime si fara de crutare sa fii batut. Iar cand se faceau acestea, tu cantai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6:

Atat de cumplit si fara de crutare ai fost batut, rabdatorule de chinuri al lui Hristos, mucenice, incat si cele dinauntru ale tale s-au rupt; iar cei ce te chinuiau pe tine, obosind de atata crunta bataie, se schimbau unii dupa altii; dar tu, viteazule ostas al lui hristos, nicidecum nu ti-ai schimbat gandul de la doritorul tau Iisus; ci te rugai Lui mai cu dinadinsul in adancul inimii tale, ca sa-ti dea rabdare pana la sfarsit. Pentru aceasta si noi, ajutati fiind de rugaciunile tale, glasuim unele ca acestea:

Bucura-te, ca tu nu ai pierdut rabdarea, cu cruzime fiind batut pentru Hristos;
Bucura-te, ca au obosit chinuitorii, cei ce te bateau;
Bucura-te, ca aceia, ostenind, se schimbau unii dupa altii;
Bucura-te, ca mintea ta sta la dumnezeu, Cel ce te intarea;
Bucura-te, ca trupul tau a fost ranit si sfasiat pana la cele dinaunatru;
Bucura-te, ca Hristos cu darul Sfantului Duh te-a cercetat din inaltime;
Bucura-te, ca toti cei adunati la acea priveliste, au infruntat pe judecator, pentru o cruzime ca aceea;
Bucura-te, ca din cer ti-ai tesut tie haina nefacuta de mana;
Bucura-te, caci chinuitorii s-au saturat de a mai bate cinstitul tau trup;
Bucura-te, caci credinciosii s-au umplut de multa jale, vazandu-te pe tine;
Bucura-te, ca ai simtit pe trupul tau ranile lui Hristos;
Bucura-te, ca si El ti-a gatit tie cununa nevestejita in ceruri;
Bucura-te, Ioane, mare mucenice al lui Hristos!

Condacul 7:

Nemaiavand paganul tiran nici un fel de chin, o de trei ori fericite mucenice, a poruncit sa fie adus un cal neinvatat si sterp, si sfintele tale picioare sa fie legate tare de coada lui si sa te poarte si sa te tarasca pe toate strazile cetatii; iar tu, ostasule al lui Hristos, asa fiind tarat, te-ai facut priveliste ingerilor si oamenilor si cantai lui Dumenzeu: Aliluia!

Icosul 7:

Strain cu adevarat si neobisnuit chin ti-a nascocit tie, patimitorule al lui Hristos, paganul Cadiu. Ca tarat fiind tu de cal in fuga mare pe la locurile cele aspre ale cetatii, bucati de carne din trupul tau pe pietre ramaneau, capul ti se zdrobea si credinciosii cei ce te priveau s-au umplut de multa jale. Iar tu, avand mintea ridicata catre Dumnezeu, in taina te rugai Lui; de acestea noi robii tai minunandu-ne, laude ca acestea aducem tie:

Bucura-te, ca prin chinuirea ta cea cumplita te-ai facut marturisitor al Sfintei Treimi;
Bucura-te, ca prin rabdarea ta cea cu tarie te-ai aratat intemeietor al dreptei credinte;
Bucura-te, ca aprins ai fost de focul dragostei celei negraite catre Dumnezeu;
Bucura-te, ca pentru Dansul ai suferit sfarmarea trupului tau;
Bucura-te, ca te-ai facut pricina de veselie ingerilor;
Bucura-te, ca ai fost trista privire credinciosilor;
Bucura-te, ca trantit fiind pe pietre capul tau cel sfant s-a zdrobit pentru Hristos;
Bucura-te, ca prin rugaciunile tale s-a strivit de tot capul balaurului cel nevazut;
Bucura-te, ca pamantul ca o boia s-a vopsit cu sangele cel curs din tine;
Bucura-te, ca in imparatia cerurilor Hristos cununa acum ti-a daruit;
Bucura-te, ca pentru Dansul pe pamant ai patimit;
Bucura-te, ca impreuna cu Dansul in imparatia Lui te-ai salasluit;
Bucura-te, Ioane, mare mucenice al lui Hristos!

Condacul 8:

Vazandu-te, mucenice al lui Hristos, neamul cel rau credincios, cand erai tarat de cal pe strazile lor, unii te luau in batjocura, altii isi strambau fetele lor si aruncau in tine cu ce aveau in mana, altii afceau ras si lucruri necuviincioase. Iar tu, viteazule ostas, toate acestea cu bucurie si cu multumita le rabdai, pentru Cel ce te intarea pe tine, cantand neincetat: Aliluia!

Icosul 8:

Cu totul avand pe Iisus in sufletul si mintea ta, purtatorule de chinuri, si luptele tale fiind acum spre sfarsit, unul din cei ce te batjocurea, in casa sa alergand si o sabie goala apucand, cu dansa a taiat cinstitul si sfantul tau cap, si astfel luminat ti-ai dat sufletul in mainile Celui dorit de tine; pentru care sfarsit auzi si de la noi acestea:

Bucura-te, ca ai luat de la oameni infruntare si defaimare pentru Hristos;
Bucura-te, caci cu acestea ai urmat lui Iisus, Cel defaimat de ei;
Bucura-te, ca ai fost lovit de ei, cu orice li se intamplase a avea in maini;
Bucura-te, ca si Hristos tot asa a patimit pentru noi pacatosii;
Bucura-te, ca neamul cel rau credincios cu sabia a taiat cinstitul tau cap;
Bucura-te, ca si Iisus a incununat cu stralucita coroana sfantul tau crestet;
Bucura-te, a nevointa ta cea mucenicesca acum s-a savarsit;
Bucura-te, ca esti preamarit impreuna cu mucenicii in locasurile cele ceresti;
Bucura-te, ca acum noi credinciosii te avem pe tine mijlocitor prea fierbinte catre Dumnezeu;
Bucura-te, ca rugaciunile tale catre Dansul sunt bine-primite;
Bucura-te, ca amintirea ta se serbeaza in toata Biserica;
Bucura-te, ca numele tau este marit de toti cei drept-credinciosi;
Bucura-te, Ioane, mare mucenice al lui Hristos!

Condacul 9:

Dupa taierea cinstitului tau cap, si dupa despartirea sfantului tau suflet de trup, mucenice prealaudate, trupul tau zacea impreuna cu capul cel taiat, neingropat si in seama nebagat. Iar noapte facandu-se, o minune preamarita s-a vazut: asupra moastelor tale ardeau faclii in chip de stalp pana la cer si barbati imbracati in vesminte albe cadeau imprejurul trupului tau si catau cuvinte de negrait, cu care impreuna si tu cantai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9:

Ritori cu frumoase cuvinte nu pot spune cantarile pe care le cantau ingerii imprejurul moastelor tale, mucenice de trei ori fericite; iar un oarecare iudeu, auzindu-i si parandu-i-se ca sunt oameni pamantesti, a luat un arc si a incercat a segata intr-insii; dar nimic n-a izbutit, ci mai vartos s-a facut vrednic de plans in vederea tuturor. pentru aceasta si noi de o minune ca aceea, spaimantandu-ne, graim tie unele ca acestea:

Bucura-te, ca de ingeri te-ai invrednicit a fi petrecut;
Bucura-te, ca Hristos a privit din cer spre moastele tale;
Bucura-te, ca deasupra moastelor tale s-a vazut stalp de foc pana la cer;
Bucura-te, ca minunea aceasta a inspaimantat pe multi;
Bucura-te, ca iudeul acela a fost pedepsit de puterea dumnezeiasca;
Bucura-te, ca aceasta s-a facut spre mai mult lauda a moastelor tale;
Bucura-te, ca tot poporul a alergat sa priveasca pe iudeul acela;
Bucura-te, ca dupa marturisirea lui, inaintea tuturor, a fost dezlegat de pedeapsa;
Bucura-te, ca tiranul, fiind instiintat de aceasta minune, s-a temut foarte;
Bucura-te, ca din aceasta pricina a poruncit crestinilor sa te inmormanteze;
Bucura-te, ca, ingropat fiind, Biserica a primit cinstitul tau trup;
Bucura-te, ca sfantul tau suflet s-a odihnit in locasurile cele ceresti;
Bucura-te, Ioane, mare mucenice al lui Hristos!

Condacul 10:

O, mucenice mult-patimitorule, parasul si vanzatorul tau, vrand intr-una din nopti sa fure cinstitul si prea chinuitul tau trup, si la patria sa sa-l duca, tu ostasule a lui Hristos, te-ai aratat degarba in somn preotului bisericii aceleia si de aceasta l-ai instiintat; iar el indata a alergat la biserica si cinstitele tale moaste din mainile lui le-a apucat; pentru care, bucurandu-se, a cantat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10:

Pretioasele si sfintele tale moaste, prin purtarea ta de grija, mucenice a lui Hristos, scapand neluate de cei de alt neam, inauntrul altarului au fost duse si asezate langa sfanta masa, unde totdeauna pentru mantuirea noastra se jertfeste Mielul lui Dumnezeu, Caruia si tu te-ai adus jertfa; credinciosii fiind instiintati de aceasta au laudat pe atotputernicul Dumnezeu, Cel ce mareste pe sfintii Sai, cu acer si noi cantari de laude ca acestea iti aducem tie:

Bucura-te, ca cinstitele tale moaste au scapat nefurate si nevatamate;
Bucura-te, ca cei de alt neam au fost alungati cu rusine si deserti;
Bucura-te, ca inauntrul altarului moastele tale au fost asezate de preotii Bisericii;
Bucura-te, caci credinciosii s-au bucurat de aceasta;
Bucura-te, ca acolo au fost savarsite neincetate minuni printr-insele;
Bucura-te, ca si demonii au fost alungati din multi oameni;
Bucura-te, ca uneori s-a aratat stalp de foc din cer deasupra lor;
Bucura-te, ca alte ori si ingerii s-au pogorat spre dansele;
Bucura-te, ca uneori din ele a iesit buna mireasma de negrait;
Bucura-te, ca prin ele s-au tamaduit toate feluirile de boli;
Bucura-te, ca pretuntindeni a strabatut vestea minunii ce s-a facut;
Bucura-te, ca Dumnezeu bine a voit ca vestirea ta sa ajunga si pana la marginile pamantului;
Bucura-te, Ioane, mare mucenice al lui Hristos!

Condacul 11:

Impodobite fiind cu harul de tot felul de minuni cinstitele si sfintele tale moaste, mucenice al lui Hristos, vrednicule de lauda, toti dreptcredinciosii le cinstesc si le saruta. Pentru aceea tu, avand indrazneala catre Dumnezeu, Stapanul tuturor, mijloceste acestora, de la Dansul in viata aceasta sanatate trupeasca si in veacul ce va sa fie mantuire sufleteasca, cantand: Aliluia!

Icosul 11:

Faclie cu totul luminoasa fiind cinstitele tale moaste, mucenice mult-chinuite, pusa in sfesnicul Bisericii si luminand mult timp partea locului unde ai patimit, dupa aceea, prin vrerea lui Dumnezeu si prin staruinta unui drept credincios domn, in tara Moldovei adusa fiind, neincetat lumineaza si raze de minuni, spre toti cei ce alearga la ele cu credinta, revarsa. Pentru aceea si noi de acelasi dar impartasindu-ne, graim tie:

Bucura-te, raza a luminii celei neinserate si ganditoare;
Bucura-te, ca peste toate partile cele de sub cer esti luminator;
Bucura-te, luceafar prealuminos al zilei celei neinserate;
Bucura-te, ca si la noi prin oarecare iconomie ai fost adus din alta parte;
Bucura-te, ca si acolo multa vreme razele ti-au stralucit;
Bucura-te, ca iarasi inapoi ai venit prin vrerea lui Dumnezeu;
Bucura-te, smirna totdeauna binemirositoare in Biserica lui Hristos;
Bucura-te, ca impartasesti de buna mireasma pe toti cei ce alearga la tine;
Bucura-te, vas de mir neimputinat si de nenumarate vindecari incapator;
Bucura-te, ca imparti indeajuns tuturor celor ce au trebuinta;
Bucura-te, ca Imparatului cerurilor a varsat peste tine slava si mare cuviinta;
Bucura-te, ca ne-ai indestulat si pe noi de darul tamaduirilor a tot felul de neputinte;
Bucura-te, Ioane, mare mucenice al lui Hristos!

Condacul 12:

Dar luand de la Dumnezeu, intru tot laudate si mult-patimitorule mucenice, vindeci pe toti de tot felul de boli, nu numai trupesti, ci si sufletesti; iar acum, stand inaintea lui Hristos, Celui ce te-a intarit pe tine spre patimire, nu inceta mijlocindu-ne mantuire sufleteasca si noua celor ce cu dragoste si cu multa cucernicie serbam amintirea ta si cantam neincetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12:

Laudand, cantand si fericind chinurile tale cele cu multa durere, rabdarea cea pana in sfarsit, vitejia si barbatia cea nebiruita ce ai aratat in trupul cel ca de diamant, pe care Hristos puitorul de nevointa l-a preaslavit in cer si pe pamant, si noua nevrednicilor ni l-a daruit, sfinte mare mucenice Ioane, graim tie acestea:

Bucura-te, ca esti impreuna-locuitor si petrecator cu ostile ingeresti;
Bucura-te, ca esti dus si cu dragoste petrecut la locasurile cele ceresti de cetele mucenicesti;
Bucura-te, ca esti incununat cu marire de insasi mana Imparatului Hristos;
Bucura-te, ca Insusi Domnul te-a luat pe tine la repaosul cel vesnic dupa multele patimiri;
Bucura-te, ca ti-ai adunat comoara nejefuita in ceruri;
Bucura-te, ca ai agonisit plata multa acum intru stralucirile sfintilor;
Bucura-te, ca in incercari si nevoi esti noua tare ajutator;
Bucura-te, ca esti firbinte solitor bucuriei si slavei celei vesnice;
Bucura-te, ca esti izvor nedesertat de vindecari neputinciosilor;
Bucura-te, ca esti o curgere neincetata de mangaieri celor intristati;
Bucura-te, ca prin tine avem nadejde a fi scapati de toate relele intamplari vatamatoare si nefolositoare;
Bucura-te, ca prin tine asteptam a dobandi bunatatile cele de-a pururea fiitoare;
Bucura-te, Ioane, mare mucenice al lui Hristos!

Condacul 13:

O, mult-patimitoare al lui Hristos, Sfinte si mare mucenice Ioane, primind aceasta umilinta rugaciune a noastra, ce se aduce tie acum din inima, ne izbaveste pe noi de toate vatamarile sufletesti si trupesti, de vrasmasii cei vazuti si nevazuti si de chinul cel vesnic, cu rugaciunile tale cele bine-primite de Dumnezeu, ca impreuna cu tine in veacul ce va sa fie, in locasurile sfintilor, sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

(Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarasi Icosul 1 si Condacul 1.

VIAŢA SFÂNTULUI MUCENIC IOAN CEL NOU DE LA SUCEAVA,

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ..

De la inceputul veacului al XV-lea, stravechea cetate voievodala Suceava adaposteste moastele unuia din cei mai cunoscuti sfinti cinstiti de credinciosi din Moldova si anume Sfantul Ioan, supranumit “cel Nou”. din putinele stiri ramase in legatura cu patimirea sa, se pot desprinde si cateva date biografice. Era originar din orasul Trapezunt (sau Trebizonda azi Trabzon in Turcia), oras situat pe tarmul sud-estic al Marii Negre. Din 1204 pana in 1261 a fost capitala unui mic “imperiu”, desprins din cel bizantin. De vreme ce a patimit in jurul anului 1330, presupunem ca s-a nascut spre sfirsitul veacului al XIII-lea. Statornicia sa in dreapta credinta, care a mers pana la sacrificiul vietii, ne face sa credem ca a primit o frumoasa educatie religioasa atat in familie cat si de la unii din preotii numeroaselor biserici din Trapezuntul natal si chiar de la dascalii care l-au invatat carte. La vremea patimirii sale se ocupa cu negustoria, ca multi alti locuitori ai orasului. Asa se face ca de multe ori calatorea in diferite orase pe tarmul Marii Negre cu treburi negustoresti. Cu prilejul acestor calatorii, se intarea, insa, si in dreapta credinta, caci cunostea biserici si manastiri, preoti si calugari cu viata imbunatatita.Prin anul 1330 sau 1332, s-a indreptat din Trapezunt spre Cetatea Alba pe corabia unui oarecare Reiz, catolic din Venetia sau Genova. Pe drum a avut cu el discutii privitoare la credinta, sustinand cu darzenie adevarurile Ortodoxiei. Ajungand in Cetatea Alba, Reiz si-a pus in gand sa se razbune pe cucernicul Ioan, care-l infruntase in discutiile purtate pe corabie. Pe atunci, Cetatea Alba si tinutul inconjurator erau stapanite de tatarii nogai. Drept aceea, Reiz s-a prezentat la conducatorul cetatii (numit si ighemon sau eparh), spunand ca Ioan doreste sa treaca la religia tatarilor. Desigur, dregatorul s-a bucurat de aceasta veste, poruncind ostasilor sa aduca in fata lui pe negustorul din Trapezunt. Fiind adus inaintea sa, dregatorul i-a grait: “Am auzit ca ai dori sa imbratisezi stravechea noastra credinta. Deci, alesule prieten, lepadandu-te de credinta cea in Hristos, in fata acestei adunari adauga-te celor care se bucura de dragostea si de obladuirea mea”. Ioan a inteles de indata uneltirile lui Reiz, drept care a raspuns cu indrazneala eparhului: “Sa nu-mi fie mie a ma lepada de Hristos, caci ce-ar putea desparti inima mea de “Soarele dreptatii” si de “Rasaritul cel de sus” si a ma intoarce in intunericul necunostintei de Dumnezeu? Preaputernice eparhe, vorbele care ti s-au spus despre mine sunt mincinoase, sunt iscodiri rautacioase. Eu nu voiesc sa dispretuiesc bunatatea care mi-ai aratat-o, dar nu pot sa ma lepad de Hristos – lumina lumii”.Cuvintele alesului crestin au indarjit pe dregatorul cetatii, considerandu-le ca dispretuitoare fata de credinta tatarilor. Drept aceea, a poruncit ca binecredinciosul Ioan sa fie intins pe pamant si batut cu toiege, socotind ca in felul acesta il va sili sa treaca la religia lui. Spre surprinderea chinuitorilor sai, Ioan marturisea cu si mai mult curaj credita cea adevarata zicand: “Binecuvantat esti Dumnezeule si preamarit esti Lumina in trei straluciri: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Sa nu-mi fie mie niciodata a ma inchina soarelui si focului, ci Parintelui luminilor si slavei celei neinserate. Multumescu-ti Tie Hristoase, ca m-ai invrednicit a-mi spala pacatele cu sangele meu si a ma sfinti cu puterea Sfantului Duh spre dobandirea vietii celei vesnice. Aceasta este ziua in care bucuria mea este deplina, pe care nimeni n-o va lua de la mine. Da-mi mie, Dumnezeule, sa ma impartasesc mai cu adevarat din slava zilei celei prealuminoase a Imparatiei Tale”. Dupa ce a fost indelung chinuit, a fost legat in lanturi si aruncat in inchisoare.Plin de rani, a doua zi dimineata, a fost dus iarasi in fata ighemonului, care a incercat din nou sa-l convinga sa treaca la credinta lui. Si de data aceasta, preavrednicul marturisitor al lui Hristos s-a impotrivit zicand: “Numai cel ce rabda pana la sfarsit se va mantui, iar mie sa nu-mi fie a ma sfinti si a ma incununa decat prin rabdarea chinurilor pentru marturisirea lui Hristos, care a spus ca “in lume necazuri veti avea, dar indrazniti; Eu am biruit lumea”. Aceste cuvinte l-au maniat si mai mult pe dregatorul pagan, care a poruncit ca Ioan sa fie supus la chinuri si mai infricosate. A fost din nou intins la pamant si batut, apoi legat de coada unui cal si tarat pe drumurile cetatii, trupul fiindu-i astfel sfasiat de pietre.Unul din chinuitori, vazand taria in credinta, cuprins de ura si de manie impotriva marturisitorului lui Hristos, a scos sabia si i-a taiat capul. Dupa unele stiri, cel care l-a ucis ar fi un evreu. In felul acesta, noul mucenic al lui Hristos s-a invrednicit sa se faca partas tuturor darurilor dumnezeiesti si a dobandit “Cununa vietii vesnice”.Ighemonul si ceilalti dregatori tatari din cetate n-au dat voie crestinilor sa ia cinstitul trup de pe drum si sa-l ingroape dupa randuiala crestineasca. Dar Dumnezeu, in dragostea sa nemarginita fata de alesii sai, a trimis trei ingeri din cer care i-au tamaiat trupul. Un necredincios din cetate, vazand aceasta aratare a ingerilor in vesminte stralucitoare, a crezut ca sunt preoti crestini, care, nesocotind porunca ighemonului, au venit sa faca slujba prohodirii lui Ioan. A scos arcul si sageata ca sa traga asupra lor, dar atunci s-a petrecut a doua minune, mainile i-au ramas lipite de arc si de sageata; a fost izbavit de pedeapsa cereasca numai dupa ce a marturisit ce urmarea sa faca. Aceste minuni l-au infricosat pe conducatorul cetatii, care a ingaduit crestinilor sa ridice trupul lui Ioan si sa-l inmormanteze dupa randuiala crestina. A fost ingropat in cimitirul din Cetatea Alba.Nevrednicul Reiz, fara sa aiba mustrari de constiinta pentru ucidera lui Ioan, si-a pus in gand sa mai savarseasca o nelegiuire. Vazand el insusi ce minuni s-au petrecut cu trupul lui Ioan, s-a gandit sa-l dezgroape in ascuns si sa-l duca in tara sa, pentru ca de asemenea revarsari de daruri minunate care aveau loc in jurul trupului sau sa se bucure concetatenii sai. Dar si de data aceasta s-a intamplat o minune. Pe cand incerca sa-l dezgroape, noul mucenic i s-a aratat in vis preotului care slujea la biserica cimitirului, descoperindu-i gandul lui Reiz. Intr-adevar, mergand la cimitir, l-a surprins pe acesta cu oamenii, incercand sa ia trupul lui Ioan. Drept aceea, preotul a instiintat obstea credinciosilor din Cetatea Alba care au ridicat trupul neputrezit al noului marturisitor al lui Hristos si l-au dus in altarul unei biserici din oras. Ramasitele sale pamantesti, neputrezite si raspandind buna mireasma, puteau fi considerate acum ca sfinte moaste. Ele au ramas in aceasta biserica mai bine de 80 ani, revarsand multe daruri asupra crestinilor care veneau si ingenunchiau in fata lor, cerand mijlocirile sale in fata Parintelui ceresc.In legatura cu orasul in care a patimit Sfantul Ioan – numit acum “cel Nou”, spre a se deosebi de Sfantul Ioan Botezatorul sau de alti sfinti cu acest nume -, s-a crezut mult timp ca este vorba de Cetatea Alba de la gurile Nistrului, oras care a apartinut secole in sir Moldovei, apoi Romaniei intregite. Mai nou unii invatati considera ca este vorba de o localitate cu acelasi nume langa stramtoarea Kerci, din Crimeea.Vestea despre cinstitele sale moaste, si mai ales despre minunile care se savarseau in jurul lor, a ajuns curand si in Tara Moldovei, intemeiata pe la mijlocul veacului al XIV-lea si consolidata apoi in cursul domniei indelungate si pasnice a lui Alexandru cel Bun (1400-1432). Acest evlavios domnitor – la staruintele caruia a fost recunoscuta oficial Mitropolia Moldovei de catre Patriarhia ecumenica din Constantinopol – in dorinta de a ridica prestigiul noii Mitropolii, dar si pentru ca tara lui sa aibe un sfant ocrotitor, a socotit ca e bine sa aduca moastele Sfantului Ioan cel Nou din Cetatea Alba la Suceava, capitala sa si resedinta Mitropoliei. Astfel, in anul 1415 “au fost aduse cu multa cheltuiala moastele Sfantului mucenic Ioan Novai de la Cetatea Alba de la pagani si le-au asezat in targu in Suceava, la Mitropolie, cu mare cinste si cu litie, pentru paza si ferinta (ocrotirea n.n.) scaunului domniei sale, carile sa praznuieste miercuri si joi in saptamana Rusaliilor”. Asa scria Axinte Uricariul in inregistrarile (sau interpolarile) pe care le-a facut la Cronica sau Letopisetul lui Grigore Ureche.Alaiul cu moastele Sfantului Ioan au fost intampinate la locul numit “Poiana Vladicai”, in apropiere de Iasi, de catre domnitorul si sotia sa, de mitropolitul Iosif, de marii dregatori, egumeni, calugari, preoti si credinciosi, care l-au insotit pana la Suceava. Acolo au fost asezate in biserica Mirauti, care cu multe refaceri de mai tarziu, dainuieste pana azi.Cu prilejul aducerii moastelor sale la Suceava – sau poate cativa ani mai tarziu -, s-a alcatuit o scurta lucrare istorico-arghiografica intitulata: Mucenicia sfantului si slavitului mucenic Ioan cel Nou care a fost chinuit la Cetatea Alba. Mai mult timp s-a crezut ca autorul acestei lucrari ar fi un invatat din sudul Dunarii, Grigorie Tamblac, care a ajuns apoi mitropolit al Kievului. In anii din urma, s-a dovedit ca este vorba de un localnic, cu numele Grigorie, care se intitula “monahul si presbiterul marii Biserici a Moldovei”. In aceasta prima lucrare originala scrisa in Moldova – in slavoneste – sunt prezentate cateva date despre patimirea Sfantului Ioan, dar este descrisa si aducerea cinstitelor sale moaste la Suceava.In felul acesta, Sfantul Ioan cel Nou a devenit “aparatorul si ocrotitorul” intregii tari a Moldovei. In curgerea veacurilor, binecredinciosii romani de pretutindeni – dar mai ales cei din nordul Moldovei, din partile de rasarit ale Transilvaniei si din Maramures – au cinstit dupa cuviinta pe acest ales mucenic al lui Hristos. Mitropolitul Varlaam, in cunoscuta sa Cazanie, tiparita la Iasi in 1643, scria ca era praznuit in fiecare an, joia dupa Rusalii. Axinte Uricariul, in intregirile sale la Letopisetul lui Grigore Ureche scria ca i se face pomenirea “miercuri si joi in saptamana Rusaliilor”. Se pare ca inca din secolul al XVI-lea era praznuit la 24 iunie, ziua Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul (Sanzienele), asa cum se face pana astazi.Cinstitele sale moaste au ramas in biserica Mirauti pana in anul 1589, cand au fost mutate in noua catedrala mitropolitana din Suceava – cu hramul Sfantului Gheorghe – ctitorita in prima jumatate a secolului al XVI-lea de domnitorii Bogdan III si fiul sau Stefanita.Se cunosc multe minuni savarsite prin puterea rugaciunilor Sfantului Ioan. Cateva din ele sunt amintite de mitropolitul Petru Movila al Kievului. De pilda, scria ca la 2 iunie 1622 Suceava era amenintata sa fie cotropita de tatari. Locuitorii se refugiau in toate partile. Preotii slujitori la biserica in care erau adapostite moastele au voit sa ia racla sa o duca in cetatea Suceava, dar n-au putut sa o ridice. Au inteles ca Sfantul nu voia sa fie dus in alta parte si ca-i va ocroti, incat au continuat sa se roage ca orasul sa nu cada in mana cotropitorilor. Intr-adevar, o ploaie torentiala a impiedicat pe tatari sa mai asedieze orasul.Moastele au ramas in Suceava pana in anul 1686, cand a intrat cu oaste in Moldova regele Jan Sobieski al Poloniei. La retragere, a luat cu sine in Polonia si pe mitropolitul carturar Dosoftei. De teama unor jafuri, mitropolitul a luat cu el, din Suceava, moastele Sfantului Ioan cel Nou, odoarele si documentele Mitropoliei. Au fost duse si asezate la Jolkiew, unde a vietuit si mitropolitul Dosoftei pana la moarte (1693). Cinstitele moaste au ramas in pamant strain pana in 1783, cand episcopul Dosoftei Herescu de la Radauti a reusit sa le readuca acasa, fiind reasezate tot in fosta catedrala mitropolitana cu hramul Sfantului Gheorghe. Aducerea lor a fost posibila pentru ca la acea data atat partea de nord a Moldovei (Bucovina), cu orasul Suceava, cat si o parte din Polonia (cu orasul Jolkiew) erau incorporate in imperiul austriac (sau habsburgic). O noua stramutare a lor a avut loc in cursul primului razboi mondial, cand, spre a fi ocrotite, au fost duse la Viena si adapostite in capela ortodoxa romana din acelasi oras. Revenirea Bucovinei si a Basarabiei la tara-mama, in 1918, a facut ca Sfantul Ioan sa devina iarasi ceea ce a fost veacuri de-a randul, adica “ocrotitorul a toata tara Moldovei”.Patimile Sfantului Ioan cel Nou au fost infatisate in pictura multor biserici din Moldova. Chipul sau apare pentru prima oara in pronaosul bisericii de la Dobrovat, de langa Iasi, in 1529. Cativa ani mai tarziu, in 1546, a fost zugravita viata si patimirea sa in 12 scene, pe peretele de sud al bisericii manastirii Voronet, ctitorie a lui Stefan cel Mare. Scene asemanatoare apar si in pictura catedralei episcopale din Roman. in pridvorul inchis al bisericii manastirii Sucevita, ctitoria Movilestilor, apar 14 scene din viata si patimirea sa.Cu viata si patimirea lui s-au ocupat mai multi carturari romani. Acatistul sau a fost tiparit in mai multe randuri. Chipul sau apare in icoane, care impodobesc casele credinciosilor sau este pictat in biserici, din toate zonele tarii.Fiind cinstit atat de mult de credinciosii romani de pretutindeni, sa ne rugam si noi acestui sfant ocrotitor al Moldovei zicand: “Prealaudate Ioane, pe tine nici salbaticia tiranului, nici amagirea cuvintelor, nici groaza chinurilor, nici bataliile cele cumplite nu te-au despartit de Hristos, pe care din pruncie L-ai iubit; Caruia te si roaga sa ne daruiasca sufletelor noastre pace si mare mila”. (Podobia la laude, din Utrenia zilei de 2 iunie).

Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu,"Sfinti daco-romani si romani", Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1994, pag. 175-180.

Viața , patimile și cinstirea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

     Sfinţii sunt culmile cele mai strălucitoare ale obştii credincioşilor, care prin har şi vieţuire au atins desăvârşirea morală. Sfinţii sunt prietenii lui Hristos, fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu, cum spune Sfântul evanghelist Ioan: “Câţi L-au primit, Le-a dat puterea ca să fie fiii lui Dumnezeu, celor care cred în numele Lui” (Ioan 7.12). Cler şi popor, Biserica şi Stat, români şi străini cinstesc cu evlavie viaţa şi mai ales mucenicia Sfântului Ioan Cel Nou. Sfântul Ioan s-a născut în anul 1300, din părinţi creştini care i-au transmis de mic copil dragostea faţă de aproapele şi faţă de Dumnezeu. Localitatea sa de baştină este Trapezunt unde se îndeletnicea cu negoţul. Treburile sale negustoreşti îl sileau să plece din cetatea sa spre alte târguri şi cetăţi vânzând tot felul de mărfuri de provenienţă bizantină: icoane, cădelniţe, smirnă, brocarduri pentru ornate şi dvere şi cumpără: grâu, vite, miere şi multe alte roade ale pământului. Pleca astfel de la Constantinopol la Odessa  de la Caffa la Chilia şi Cetatea Albă ,acestea din urmă fiind adevărate antropozite ale întregii Moldove. Călătoriile sale se făceau pe malurile Marii Negre în scopul comerţului dar şi pentru provaduirea credinţei în Iisus Hristos.

Într-una din călătoriile sale spre Cetatea Albă, acest râvnitor al Domnului a avut ca însoţitor pe corabie un negustor pe nume Reiz  care era de confesiune catolică. În călatorie cei doi se contraziceau de la religia lor, Ioan arătând  cu anumite argumente erorile fundamentale ale credinţei lui Reiz. Acesta a prins ură împotriva lui Ioan şi a vrut ca să se rezbune. Ajunşi la Cetatea Albă, negustorul catolic a mers la mai-marele cetăţii spunându-i că ştie pe cineva care ar vrea să se lepede de credinţa lui pentru a trece la religia tătarilor. Această veste l-a bucurat pe mai-marele cetăţii recompensându-l pe Reiz  cu mai multe daruri , poruncind să fie adus la el şi cel care vrea să se convertească. Ajuns în faţa mai-marelui cetăţii, Ioan este măguluit pentru credinţa lui şi este ademenit să intre în religia tătărască. Ioan înţelege ticăloşia negustorului Reiz şi refuză religia tătarilor arătând că este neputincioasă. Ridicându-şi ochii către cer îşi aduse aminte de vorbele Mântuitorului:”Când veţi fi aduşi în faţa împăraţilor şi a domnilor pentru Numele Meu să nu grijiţi mai înainte să grăiţi sau să răspundeţi în acel ceas; căci se va da vouă cuvânt căruia nu-i vor putea răspunde toţi cei ce se vor pune împotriva voastră”(Matei  10.19) Aprins de focul cel dinăuntru al mâniei şi neputând suferi împotrivirea, socotind că a fost jignit în mijlocul unei mulţimi mari, ordonă că acest “gheaur” să fie supus la cele mai groaznice chinuri, spre a-şi renega credinţa.
Mâinile adesea întinzându-şi către eparhul cetăţii zicea ”De ce te osteneşti, tu, cel ce nu ai ruşine? Că tu chinuindu-mă ,îmi faci mie haina luminoasă, şi moartea cunună a nemuririi. Socotesc chinurile flori cu bun miros şi vărsarea sângelui, scăldătoarea Botezului.”(Sfântul Ioan Cel Nou de la Suceava-Diacon Vasile M.Demciuc.) Dezbrăcat şi legat de coada unui cal, este târât pe străzile oraşului Cetatea Albă, în văzul întregii lumi, este lovit şi sfâşiat de pietrele caldarâmului. În cele din urmă unul dintre chinuitorii păgâni îi taie capul cu sabia fiind numai în vârstă de 30 de ani. Astfel prin moarte mucenicească, mărturisitorul Domnului a primit cununa cea neveştejită a slavei sfinţilor şi vrednicia de a fi unul dintre “casnicii” lui. Pentru a-şi exprima mânia faţă de negustorul Ioan păgânii nu au dat voie creştinilor să-i ia trupul şi să-l îngroape după datina creştină. Dumnezeu şi-a arătat adevărată sa dragoste faţă de Ioan deoarece a trimis trei îngeri să-i tămâieze trupul. În acel loc unde era mort Ioan se vedeau mulţime de făclii  arzând iar cei trei îngeri cu veşminte albe  

strălucitoare cântau cu dulceaţă cântări sfinte îngereşti. Un pagan văzând cele petrecute crezu că cei trei îngeri sunt trei preoţi care vor să-i ia trupul sfântului.A pus mâna pe arcul cu săgeţi şi a vrut să tragă în ei dar atunci mâinile i s-au lipit de arc şi nu a mai putut să le dezlipească până ce nu şi-a recunoscut vina. Auzind şi eparhul de cele întâmplate poruncii creştinilor să ia trupul sfântului şi să-l îngroape în cimitirul creştin din Cetatea Albă.

 După câteva zile ,vinovat în faţa conştiinţei sale de moartea mucenicului Ioan din Trapezunt, stăpânul corabiei, Reiz, cunoscând minunile făcute de  Sfântul Ioan, voi într-o noapte să dezgroape pe furiş sfintele moaşte ale martirului  şi să le ducă în ţara lui, pentru ca de revărsările minunilor de care auzise să se bucure conaţionalii săi, cu gând profitor de câştig material. În acelaşi ceas, sfantul Ioan s-a arătat preotului bisericii ortodoxe din Cetatea Albă, zicandu-i:”Scoală degrabă şi aleargă la biserică, că voiesc să mă fure” Şi îndată preotul a alergat la locul acela şi a aflat mormântul săpat, văzându-i fugind pe cei ce voiau să fure trupul sfântului. Apoi chemând  poporul cel drept ceredincios i-a spus cele ce se petrecuse şi cu toţii au dat slavă lui Dumnezeu. După aceea au pus moaştele  în sfântul altar, aproape de sfânta masă.

Aici sfintele lui moaşte au stat 70 de ani făcând mulţime de minuni şi de vindecări de boli. În anul 1402 pe data de 2 iunie  cinstitele moaşte au fost aduse cu alai mare de la Cetatea Albă la Suceava. Domnitorul Alexandru cel Bun şi mitropolitul sau Iosiv l-au întâmpinat cu tot norodul şi l-au aşezat în biserica Mirăuților. Cum au ajuns moaştele la Suceava? Putem citi cărţi, arhive şi documente din care aflăm că primul mitropolit al Moldovei  Iosif a fost mai întâi epicop în Cetatea Albă care cunoştea povestea Sfântului Ioan. Domnitorul Alexandru cel Bun l-a dorit pe Iosiv ca mitropolit. Călugării trimişi de la  Constantinopol şi de la Muntele Athos l-au găsit pe Iosiv ca fiind potrivit pentru a fi mitropolit al Moldovei. Alexandru cel Bun avea autoritatea asupra Cetăţii Albe. În anul 1386 Moldova controla Cetatea Albă şi braţul stâng al Nistrului umbrind puterea turco-tătară de pe malul drept.

 Deci Alexandru cel Bun avea autoritate ca să ia mostele sfântului Ioan la Suceava. În anul 1589 moaştele sfântului Ioan de la Suceava au fost strămutate din vechea biserică domnească în nouă catedrala zidită de Bogdan al III-lea unde se află până astăzi. După ce au stat un timp în Mitropolia din Iaşi , în anul 1686 moaştele sfântului Ioan cel Nou au fost luate de oastea poloneză a lui Ioan Sobieski, împreună cu evlaviosul mitropolit Dosoftei şi cu o mare parte din tezaurul ţării şi duse lângă Liov. După 97 de ani de înstrăinare, la 13 septembrie 1783 , sfintele moaşte au fost readuse cu mare cinste la Suceava şi s-au aşezat în vechea biserică domnească unde se află şi astăzi.

Pomenirea Sfântului Ioan se face la 2 şi la 24 iunie. Chipul sau apare prima dată pictat în pronaosul bisericii de la Dobrovat de lângă Iaşi, în 1529.Câţiva ani mai târziu în 1546 a fost zugrăvită viața şi pătimirea sa în 12 scene pe peretele de sud a bisericii mănăstirii Voroneţ, ctitoria lui Ştefan cel Mare. Scene asemănătoare apar şi pe pereţii catedralei episcopale din Român, în pridvorul închis al mănăstirii Suceviţa, ctitoria Movileștilor apar 14 scene din viaţă şi pătimirea sa.În  anul 1498 Ştefan cel Mare înalța turnul-clopotniţă al mănăstirii Bistriţa, turn al cărui prim etaj găzduieşte un paraclis închinat Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.

La propunerea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 28 Februarie 1950, între sfinţii cu moaşte din România al cărui cult a fost generalizat în toată Biserica, a fost şi sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, înscriindu-se ca zi de pomenire   

dată martiriului, adică 2 Iunie. Generalizarea cultului s-a făcut în 1955. Este cinstit prin cântări şi imne liturgice. Primul cuvânt de laudă sau panegiric i-a fost închinat de Grigorie Țamblac intitulat : "Mucenicia Sfântului şi slăvitului mucenic Ioan cel Nou care a fost martirizat la Cetatea Albă", reeditat de Melchisedec  Ştefănescu în 1884. Un alt panegiric i-a dedicat mitropolitul Varlaam, iar Dosoftei, în "Viaţa şi petrecerea sfinţilor", îi închină un sinaxar (rezumat al vieţii).

 În volumul “Pateric românesc”al monahului Ioanichie Bălan sunt notate câteva dintre vindecările lui miraculoase. Una dintre ele s-a petrecut în anul 1960. O fetiţă oarbă a fost adusă de mătuşa ei la mănăstirea de la Suceava unde s-au rugat amândouă. Preoţii i-au făcut Sfântul Maslu şi au miruit-o la plecare. Femeia a fost uluită s-o audă pe micuţă că poate să vadă.

Încă un miracol s-a produs în 1969,când un bărbat cu braţele paralizate a îngenunchiat în fața raclei. A simţit apoi căldură şi furnicături în braţe. Sfântul îi redase bucuria de a merge. Dar câte minuni nu a săvârșit  Sfântul Ioan cel Nou, și ce noian de binefaceri au primit creștinii care i-au cerut ajutorul!

                                                         Ce spune tradiţia?

 

Era 2 iunie 1662 când cetatea Sucevei a fost asediată de tătari .Preoţii nu au putut mişca racla cu moaşte. Au rămas în jurul ei şi s-au rugat. Atunci o furtună a crescut apele râului Sucevei, oprind  astfel asediul. Minunea a făcut din sfânt ocrotitorul Moldovei. Şi pentru că s-a petrecut la 2 iunie, acesta zi a fost spre pomenirea sa.

Sărbătoarea hramului Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava are loc, prin tradiţie, la 24 Iunie, având un profund caracter autohton ortodox. Miile de credincioşi, în frumosul port naţional, aduc spice de grâu, flori de câmp, crengi de tei şi de brad. Pelerinajul începe în dimineaţa zilei de 23 Iunie, când Sfintele Moaşte sunt scoase din biserică şi depuse pe un baldachin în curtea mănăstirii. Credincioşii se închină cu evlavie, iar seara se face slujba privegherii,  moaştele fiind veghiate toată noaptea. Dimineaţă se sfinţeşte aghiazmă, apoi se face Sfânta Liturghie arhierească de către Mitropolitul Moldovei şi Arhiepiscopul Sucevei, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi. Spre orele patru după amiază, Sfintele Moaşte sunt duse din nou în biserică, purtate pe mâini de maramureşeni, care 24 de ore veghează moaştele şi nu mănâncă nimic, conform unei tradiţii ancestrale.

Hramul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, alături de cel al Sfintei Cuvioase Paraschiva de la Iaşi, constituie unul din cele mai importante sărbători religioase ale românilor din ţinutul Moldovei.

Apopei Roxana

Pentru ca să umblăm pe calea lui Dumnezeu cu luare aminte

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Să ne sârguim fratilor, pentru mântuirea noastră şi să fim cu luare aminte ca să nu pierdem vremea in zadar, căci cu adevărat, mult vom căuta zilele acestea şi nu le vom afla. Avva Arsenie zicea totdeauna către sine: Arsenie, nevoieste-te să-ti câstigi ceea ce ai cugetat când ai iesit din lume! Iar noi, ne aflăm in mare lenevire, şi nici pentru ce am lăsat lumea nu ştim, nici ce lucru este ceea ce am hotărât să săvârsim. Pentru aceea, nu numai că nu sporim, ci şi pururea ne scârbim. Aceasta ni se pricinuieste că nu suntem cu luare aminte şi cu pază in inima noastra. Că de am vrea cu tot dinadinsul să ne nevoim putin, nu ne-am scârbi atât de mult, nici nu ne-am obosi foarte. Pentru că desi are cineva osteneală la inceput, dar putin câte putin sporeste inainte şi apoi cu odihnă săvârseste faptele cele bune, că vazând Dumnezeu osteneala lui ii da ajutor. Deci, sa ne silim pe noi insine, sa punem incepere ca sa voim binele. Căci cu toate ca n-am ajuns la fapta, dar şi vointa aceasta este inceputul mantuirii. Fiindca din vointa ajungem cu ajutorul lui Dumnezeu şi spre osardie şi apoi cu osardia castigam faptele cele bune. De aceea zicea oarecare dintre Parinti: da sange şi primeste duh, adică nevoieste-te şi vei dobandi fapta cea buna. Eu când invatam la scoala cea elineasca, la inceput foarte mult mă osteneam şi când mergeam sa iau invatatura, adică (matihma), mi se parea ca merg asupra unei jiganii salbatice. Iar dacă nu am incetat silindu-mă, mi-a ajutat Dumnezeu, şi atât m-am deprins cu invatatura, incat nu vroiam sa ştiu nici de mancare, nici bautura, nici de somn, pentru multa dragoste a invataturii. Şi cu toate ca aveam prieteni şi eram iubit de dansii, dar niciodata nu mi-am lasat invatatura ca sa mă duc la vreo adunare a lor, ori pentru mancare, ori macar pentru o vorba, fara când ne slobozea dascalul de la scoala, de mare nevoie mă scaldam, ca mi se usca tot trupul de multa nevointa a citaniei şi apoi mă intorceam iarăşi la chilia mea, indeletnicindu-mă cu totul la invatatura, incat nici de hrana vietii mele nu mă grijeam (neprisosindu-mi vreme); fara numai de aveam pe vreun oarecare prieten credincios, care imi gatea cate ceva, şi aşa, orice gaseam pranzeam, însă cartea nu lipsea de langa mine, ci şi mancand mă plecam şi citeam pe dansa. Chiar şi când mă culcam dupa pranz, tot langa mine o aveam pe un scaunas şi de mă fura putintel somnul, indata saream iarăşi la citire. Seara, dupa ce mă intorceam de la vecernie şi aprindeam lumanarea, citeam pana la miezul noptii. Şi atâta eram cuprins de ravana invataturii, incat nimic altceva nu mă indulcea decat citania. Deci, venind la manastire am cugetat in gandul meu ca de vreme ce spre invatatura are cineva atâta ravna şi pofta ca sa se deprinda şi sa se imbogateasca, cu atât mai vartos spre fapta buna. Şi aşa simteam un indemn şi o mare indraznire din aceasta pilda.

Deci, şi din voi, cel ce vrea sa castige fapta cea buna, nu trebuie sa se leneveasca şi sa glumeasca. Căci precum cel ce vrea sa invete zidaria, sau alt mestesug, nu se mai indeletniceste şi cu altceva decat cu acel mestesug, aşa şi cei ce voiesc sa invete lucrarea cea duhovniceasca, nu trebuie sa mai gandeasca alt lucru, ci ziua şi noaptea sa se nevoiasca la aceasta, ca sa  se deprinda şi sa se foloseasca. Fiindca, dimpotriva, cei ce nu se sarguiesc la dansa aşa, nu numai ca nu sporesc, ci se şi tulbura totdeauna şi se nevoiesc in zadar, fara nici o chibzuire, iar ostenindu-se cineva fara luare aminte, pe nesimtite se abate din drumul faptelor celor bune, care sunt totdeauna in mijloc şi greseste. Pentru aceasta şi acel sfant bătrân a zis: Umblati pe calea cea împărătească şi masurati şi milurile (pluralul de la mila - unitate de masura de circa 1500m) ei. Deci atât lucrul cel peste masura (adică ipervoli) cat şi cel ce nu e desavarsit, ci inca are lipsa (adică elipsis), nu se socoteste fapta buna, ci numai masura de mijloc. Pentru aceasta zice Sfanta Scriptura: "Nu te abate de la dreapta sau la stanga, ci umbla pe calea împărătească". Sfantul Vasile zice: "Cumpanire dreapta a inimii se face, când nu se abat gandurile nici spre prisos, nici spre lipsa, ci socotesc numai cea de o masura, adică fapta cea buna". Ca şi cum am zice: rautatea din sinesi nu este, ca nu are vreo fiinta, nici stare; ci abaterea sufletului din fapta cea buna este rautatea şi aceasta ratacire munceste pe ticalosul suflet, pentru ca nu se poate linisti, fiindca din fire rautatea nu are odihna. Dupa cum lemnul, neavand din fire viermi, ci numai din putrezirea ce i s-ar intampla se nasc şi acei viermi apoi mănâncă lemnul; şi precum fierul din sinesi facand rugina, aceea il roade, şi moliile strica hainele din care se fac; tot aşa şi sufletul da nastere la rautate, care mai inainte nu era nimic, nici nu avea vreo fire sau stare şi apoi este muncit de rautate. Bine a zis Sfantul Grigorie: "Lemnele fac focul, apoi el le mistuieste". Tot aşa şi rautatea pe cei rai, pe care o vedem şi la bolile trupesti. Când cineva iese din randuiala şi nu-şi chiverniseste sanatatea, isi strica masura starii sale şi din aceasta i se pricinuieste boala, care mai inainte nu era nimic. Precum, dupa ce se insanatoseste trupul, iarăşi piere boala, nefiind lucru cu vreo fiinta. Asemenea este şi rautatea: o boala a sufletului, fiindca il sminteste din sanatatea cea fireasca, care este fapta cea buna. Pentru aceea, am zis ca faptele bune sunt la mijloc, adică: smerenia este in mijlocul mandriei şi al fatarniciei; tot aşa şi cucernicia este in mijlocul rusinii şi al obrazniciei, aşa şi celelalte fapte bune. Deci, când se va invrednici cineva de aceste fapte bune, atunci este cinstit, este aproape de Dumnezeu şi macar ca il vezi mancand, band, dormind şi el ca şi ceilalti oameni, unul ca acesta, pazind cumpana masurii, este cinstit pentru acele fapte bune. Iar când nu va lua aminte cineva, nici nu se va pazi, lesne se abate din cale, la dreapta sau la stanga, adică spre prinos, sau spre lipsa şi i se pricinuieste boala, care - precum am zis, este rautatea.

Iara dar, aceasta este calea cea împărătească, pe care au umblat toti sfintii, iara mulurile (plural de la mila), sunt starile cele de multe feluri, pe care trebuie sa le numere cineva, adică unde se afla, la ce loc, a ajuns şi la ce stare a venit. Căci noi ne asemanam, precum am zis, celor ce vor sa calatoreasca spre a merge la cetatea Ierusalimului. Şi iesim toti dintr-un oras, unii merg numai cinci mile de loc şi raman, altii zece şi inceteaza, altii pana la jumatatea caii şi ostenesc, iar altii abia ies din cetate şi raman imprejurul ei tavalindu-se pe gunoaie. Unii dintre calatori însă se intampla de merg doua - trei mile de loc şi apoi gresesc drumul şi umbla ratacindu-se cinci mile pana sa se intoarca. Altii merg aproape de cetate şi ramanand afara de porti nu apuca sa intre inauntru. Aşa suntem şi noi: toti ca dintr-o cetate am iesit din lume şi am venit la manastire, avand toti un cuget, adică, sa castigam fapte bune. Însă unii am inceput putintel şi am ramas, altii mai mult şi am statut, altii pana la jumatatea caii şi ne-am oprit, iar altii n-am facut nimic, ci numai ni s-a parut ca am iesti din lume, dar am ramas tot in patimile lumii şi in putoarea ei. Iar desi facem putintel bine, iarăşi il stricam, ba uneori stricam mai mult decat ceea ce am lucrat. Sau savarsind vreo fapta buna, ne mandrim fata de aproapele nostru şi ramanem afara din cetate şi nimic nu ne folosim, ca de am şi ajuns pana la cetate, dar inlauntru nu intram. Şi astfel nu implinim cugetul cu care ne-am calatorit când am iesit din lume. Deci fiecare din noi sa se socoteasca unde este; dacă a iesit din orasul sau şi s-a departat, sau a ramas afara la poarta, iarăşi intru putoare, dacă a umblat putin sau mult; dacă a ajuns la mijlocul drumului, sau dacă umbla doua mile şi se intoarce cinci; dacă a ajuns pana la poarta cetatii sau dacă a intrat in Ierusalim. Fiecare sa ia seama la starea sa unde se afla. In trei stari se poate afla omul: unul este cel ce nu inceteaza a pacatui, altul care paraseste pacatul şi altul care il dezradacineaza. Cel ce lucreaza pacatul, este cel care se afla pacatuind; cel ce se opreste este cel ce nici nu il face neintrerupt, dar nici nu inceteaza cu totul; ci se lupta putin şi iarăşi se supune patimii. Iar cel ce drzradacineaza patima este cel ce se nevoieste impotriva patimii pana o biruieste şi se izbaveste de ea. Însă aceste trei stari, au multa latime de cercetare. Spre pilda, spuneti-mi ce patima voiti sa cercetam. Voiti sa grăim despre mandrie? sau despre curvie?  sau mai bine sa vorbim despre trufie, fiindca mai mult suntem biruiti de dansa? Cel ce afla intru aceasta patimea, nu poate suferi nici un cuvant al fratelui sau, ci de aude un cuvant se tulbura şi-i zice cinci sau zece cuvinte pentru unul, iar dupa ce inceteaza razboiul, sta socotind pentru ce sa-i zica acela ce i-a zis, se scarbeste asupra-i şi, cuprins de pizma, ii pare rau ca nu i-a zis şi mai multe decat cele ce i-a grait; gaseste cuvinte şi mai amare ca sa-i raspunda şi zice: fiindca nu i-am zis cutare vorba, pentru ce sa-mi zica el aceasta? Deci am sa-i zic şi eu aceasta. Mereu se lupta cu acest fel de cuget, nepotolindu-şi mania. Aceasta este o stare a rautatii din indelungat obicei intarita. Dumnezeu sa ne izbaveasca de acest fel de rautate: ca o stare ca aceasta este hotarata de munca iadului, fiindca pacatul ce se face cu neincetata lucrare, este osandit muncii celei vesnice. Unul ca acesta de va vrea sa se indrepteze, nu poate singur sa-şi biruiasca patima sa, de nu va avea ajutorul sfintilor. Drept aceea se cade sa ne nevoim a dezradacina patimile, inainte de a le obisnui.

Este un altul, care, de asemenea, auzind un cuvant, se tulbura şi zice şi el cinci sau zece pentru unul, şi se scarbeste asemenea celui dintai, ca nu i-a zis şi altele mai rele şi tine şi manie, dar putine zile şi apoi se intoarce; unul tine numai o zi manie şi se impaca, iar un altul indata se tulbura, ocaraste, zice cate ii vine la gura, dar iarăşi in graba se potoleste şi se linisteste. Toti acestia, ca şi cel dintai cata vreme sunt cuprinsi de aceste porniri, sunt in osanda de munca (asemenea celor ce se afla facand pacatul, cum am zis mai sus), dar cu oarecare deosebire intre ei.

Sa spunem şi despre cei ce inceteaza patima. Unul aude un cuvant şi se intristeaza intru sine şi se scarbeste, nu pentru ca a fost necinstit, ci pentru ca n-a suferit. Altul, macar ca e biruit de greutatea patimii, însă nu lenevindu-se, ci silindu-se şi ostenindu-se. Altul, nevrand sa raspunda cuvant, este rapit de obicei. Altul se nevoieste ca nici sa nu graiasca cuvant prost, dar se intristeaza pentru ca a fost necinstit, însă se defaima pe sine, pentru ce sa se mahneasca, şi-i pare rau de aceasta. Iata acestia sunt dintre acei ce se sarguiesc sa inceteze patima, dar se afla inca in frica primejdiei, macar ca şi intre dansii este deosebire (adică cel ce este biruit ostenindu-se iar nu lenevindu-se, cel ce este rapit de obicei şi cel ce se osandeste pe sine ca n-a suferit ocara cu multumita); şi mai mare deosebire au decat cei ce se afla intru lucrarea pacatului, căci toti acestia despre care am zis mai sus, sunt dintre acei ce se silesc sa inceteze patima, fiindca nu voiesc sa faca rau, ci se intristeaza. Pentru care şi zic Parintii: ca tot lucrul pe care nu-l voieste sufletul, nu tine multa vreme. Însă au datoria sa se cerceteze pe sine, dacă nu cumva, desi nu rasplatesc pentru ceea ce au patimit, dar poate cu altceva se impotrivesc şi de aceea se biruiesc şi se ranesc. Sunt şi unii care se sarguiesc sa inceteze vreo patima, însă pentru alta patima: ca cel ce tace şi nu raspunde din trufie sau din placerea oamenilor, sau din alta patima oarecare: acestia vor sa tamaduiasca rautatea cu alta rautate. Pentru aceasta avva Pimen a zis ca niciodata viclesugul nu strica pe viclesug. Acestia se numara cu cei ce lucreaza pacatul şi in zadar se inseala pe sinesi.

Acum sa grăim şi despre cei ce dezradacineaza patima. Este unul care se bucura dacă va fi necinstit, însă ca sa aiba plata. Unul ca acesta este dintre cei ce dezradacineaza patima, dar nu cu cunostinta. Altul se bucura fiind batjocorit, însă pentru ca se socoteste vrednic a fi batjocorit şi cum ca el este vinovat. Acesta dezradacineaza patima cu pricepere. Căci a fi necinstit şi a te invinui pe sineti şi a primi cele ce ti se intampla ca şi cum ti s-ar cuveni, cu minte faci lucrul: căci tot cel ce se roaga lui Dumnezeu sa-i dea smerenie, trebuie sa ştie ca aceasta este ceea ce cere, adică sa-i vina vreo necinste. Şi când va fi batjocorit de cineva, se cuvine ca şi el insusi pe sine sa se defaimeze şi sa se necinsteasca in gandul sau. Este şi altul mai cu inalta intelepciune, care nu numai ca se bucura când este batjocorit de cineva, şi se socoteste vinovat, ci se intristeaza şi-i pare rau pentru ce sa fie el pricina de tulburare celui ce l-a ocarat. Dumnezeu sa ne invredniceasca de aceasta stare.

Vedeti cata latime au aceste trei stari? Deci, fiecare dintre noi, precum am zis, sa vedem in ce stare suntem. Dacă savarseste cineva cele ale patimii sale din voie, sau nu voieste sa faca rau, dar fiind biruit de obicei şi rapindu-se il face şi apoi indata se scarbeste şi se intristeaza ca a gresit; sau dacă se nevoieste sa inceteze patima, cu priceperea sau cu alta patima, precum am zis ca este atunci când cineva tace din trufie, sau din placerea oamenilor, sau pentru vreun cuget omenesc, sau a inceput a dezradacina patima şi o dezradacineaza cu pricepere. Fiecare sa ştie unde se afla şi la ce mila de loc a ajuns: ca nu numai in toate zilele se cuvine sa ne cercetam pe noi, ci şi intr-un an sa facem cercare şi intr-o saptamana sa ne ispitim şi intr-o luna sa iscodim starea noastra şi sa zicem: in saptamana cealalta nu eram ingreuiat de cutare patima, oare acum mă aflu? Şi iar: anul trecut eram biruit de cutare patima, oare acum cum sunt? Şi aşa sa ne cercetam de am sporit ceva, sau tot in aceiasi stare ne aflam sau spre mai rau mergem. Dumnezeu sa ne invredniceasca ca dacă nu vom dezradacina deodata de tot patima, macar sa ne oprim de la lucrarea pacatului şi sa incetam patima. In adevar, greu lucru este a se afla cineva faptuind pacatul şi nesilindu-se sa opreasca patima. Sa va spun cum se aseamana aceste trei stari, ca sa pricepeti.

Cel ce face pacatul se aseamana cu cel ce fiind sagetat de vrajmasi, el insusi cu mana sa impinge sageata in inima sa. Cel ce opreste patima se aseamana cu cel ce este sagetat de vrajmasi însă fiind imbracat cu camasa de fier, nu-l patrunde sageata. Iar cel ce dezradacineaza patima se aseamana cu cel ce prinde sagetile vrajmasului sau şi le frange sau le arunca inapoi, in inima vrajmasului sau, precum zice psalmul: sabia lor sa intre in inima lor, iar arcurile lor sa se sfarame.

Deci, fratilor, şi noi sa ne silim şi de nu putem sa intoarcem sabia lor in inima lor, macar sa nu primim sagetile lor şi sa le infigem noi insine in inima noastra; ci sa ne imbracam in camasa de fier a smereniei ca sa nu fim raniti de vrajmasul.

Domnul Dumnezeu cel bun sa ne acopere şi sa ne dea pricepere şi povatuire spre calea Sa. Caruia i se cade toata slava, cinstea şi inchinaciunea, in veci,

Amin!

 SURSA
http://sfantulioancelnou.trei.ro/carti/Avva_Dorotei/Avva_Dorotei.htm

Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos..

Sfantul Ioan cel Nou de la Suceva este sarbatorit pe 2 iunie. Traversezi orasul cu trepidatia lui moderna, punctata ici-colo de piatete, de ziduri medievale, de case vechi, de gradini umbroase. Bulevardele cu cate doua benzi taie cartierele de blocuri noi, de dupa care se iteste trecutul glorios. Turle, clopotnite, ziduri vechi razbat pana pe trotuarele de asfalt, sau isi intrezaresc timid siluetele de dupa cuburile de beton armat. Te afli in Suceava, simbol al Bucovinei, oras doldora de istorie si credinta. Daca apuci la un moment dat printre doua blocuri de 4 etaje, pe o straduta linistita, iti rasare in fata ochilor una dintre cele mai impresionante privelisi: manastirea Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava. La inceput nu realizezi daca nu cumva restul orasului a crescut pe langa aceasta super-nova a monumentalitatii noastre crestine; sau, daca nu cumva esti pe punctul de a pasi intr-un veritabil tunel al timpurilor eterne. Piatra induhovnicita, clopote si rugaciune, fresca si iarba, moaste si tamaie. O colonie cereasca de ingeri in trup - obstea calugareasca - tine cadenta liturgica. Oamenii vin aici in numar mare, gusta din dulceata harului si se intorc intariti la treburile lor. Calugarii vegheaza si pentru ei. Moastele Sfantului Ioan cel Nou de la Suceavalucreaza pentru ei. Vrednicia chivernisitoare a Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor, care are sediul administrativ in incinta, vegheaza la buna intocmire a resurselor patrimoniale si trebuintelor filantropice. Nivele de slujiri, trepte de competenta si o singura certitudine: nimeni, dar absolut nimeni nu pleaca de aici nemangaiat, nefolosit ori parasit in nevoile lui sufletesti.

Ziduri voievodale

Biserica, asa cum ni se arata astazi, a fost inceputa de fiul Voievodului Stefan cel Mare si Sfant, in 1514. Harul ctitoricesc si simtul artistic al parintelui s-a transmis genetic si asupra lui Bogdan, care in 1522 ispraveste lucrarea. Lacasul a fost sfintit de Mitropolitul Teoctist al Moldovei, atribuindu-i-se totodata calitatea de catedrala mitropolitana. In 1589 Voievodul Petru Schiopul ridica turnul-clopotnita de la intrare caruia, in 1910 i se mai aduga 2 niveluri. Acoperisul, mai putin obisnuit, are o poveste interesanta. Initial, biserica a fost invelita cu tabla de plumb, dar Despot Voda o despoaie la 1563 pentru a face gloante. Istoria nu consemneaza la ce au folosit acele gloante, dar indreptarea situatiei o va face de-abia la 1589 Petru Schiopul, care o inveleste grijuliu in dranita. Vine anul 1796 cand, din purtarea de grija a Mitropolitului Iacob Putneanul biserica intra in reparatii, iar invelitoarea de lemn este schimbata. Ingrijorat de soarta monumentului, Mitropolitul Veniamin Costachi (in 1829) ii schimba din nou acoperisul. Tot el ii pune lespezi de piatra si ii adauga pridvorul de la intrare. Acoperamantul bisericii nu isi epuizeaza aici odiseea, ea continuand intre anii 1904-1910 cand egumenul Ghedeon Balmos ii incredinteaza arhitectului K.A. Romsdorfer sarcina de a finaliza lucrarea intr-un mod original: cu tigla smaltuita. In fine, chipul innoit al lavrei se definitiveaza intre anii 1976-1991, cand se restaureaza si casele arhieresti si se pune pardoseala in toata biserica. Recent, s-a reconstruit paraclisul datand din vremea lui Anastasie Crimca, frumos pictat, unde se tin slujbele regulat. Manastirea este depozitara fondului de carte romaneasca veche din judetul Suceava.

Pictura bisericii mari dateaza din 1534, sub domnia lui Petru Rares, de catre iconari necunoscuti. Pe latura sudica se mai pot vedea tablourile votive ale marilor domnitori ai Moldovei: Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare precum si ale familiei Movilestilor.

Sfantului Ioan cel Nou - Negustorul mucenic

Odorul cel mai de pret al manastirii este racla cu moastele Sfantului Ioan cel Nou, sfant grabnic ajutator, generos si puternic lucrator. Spre milele lui dau navala zilnic grijile si necazurile oamenilor. Alaturi de Cuvioasa Parascheva, acest stalp al nadejdii vegheaza cu tarie asupra Moldovei inca din anul 1402, cand Alexandru cel Bun i-a adus in tara moastele, punandu-i-le intr-o racla argintata faurita de mesteri suceveni, in 1410. Dar cine a fost acest martir al credintei noastre ortodoxe, de data relativ recenta? A fost un administrator cinstit al averii unor negustori bogati, in interesele carora colinda lumea europeana a veacului al 14 lea. Nu era de neam mare, nu era bogat, dar il purta pe Hristos in inima lui ca nimeni altul. Calatorea cu El, si de aici i s-a si tras sfarsitul vietii pamantesti, dar si inceputul vesniciei ceresti. Astfel, porni peste Marea Neagra, din Trapezunda bizantina spre Cetatea Alba, la Gurile Nistrului. Calatorea pe corabia unui strain, catolic fervent dar si lacom din fire. Cu acesta a purtat Ioan discutii aprinse despre credinta, dovedindu-l de fiecare data. La sfarsitul calatoriei, capitanul se hotarase deja: Ioan trebuia pierdut cu orice pret; nu numai ca aparator al dreptei credinte, dar si ca administrator al incarcaturii pretioase, care astfel i-ar fi revenit lui, proprietarul corabiei. Ajunsi la Cetatea Alba (Acherman), catolicul a dat fuga imediat la Seicul (de origine persana) care conducea orasul, fiind la randu-i un inchinator al cultului focului si al planetelor. Catolicul l-a mintit, spunandu-i ca la bordul corabiei sale este un tanar care vrea cu tot dinadinsul sa treaca la cultul Seicului, si ca ar fi potrivit daca acesta l-ar chema la curte sa-l initieze in religia lui. Bucuros, stapanul cetatii l-a chemat cu mare fast pe Ioan, care de indata ce a auzit cuvintele de bun venit ale Seicului, s-a mirat foarte. Apoi l-a linistit pe idolatru, aratandu-i ca Hristos este singurul Dumnezeu, fiind lumina din lumina, de El atarnand toate luminile ceresti. Seicul, aprinzandu-se de manie in fata intregii curti, l-a somat pe Ioan sa treca la adorarea zeitatilor pagane. Ioan a refuzat cu seninatate, dar si cu hotarare. Atunci au inceput caznele. Batai cu vergile, schingiuri cumplite, intestinele revarsate pe-afara, ingrozind intrega asezare. La sfarsit, mucenicul a fost tarat prin cetate de coada unui cal, transformandu-l intr-un morman de carne vie. In mijlocul acestui spectacol, un colonist evreu a pus mana pe sabia celui care mana calul si, dintr-o lovitura, a retezat capul sfantului.
Ramas in mijlocul drumului, trupul descapatanat a stat pana seara, cand a fost invaluit intr-un stalp de foc. Mucenicul cel tanar s-a aratat in vis unui preot, care i-a luat moastele, asezandu-le langa altarul bisericii sale. Acolo au stat vreme de 70 de ani, facand nenumarate minuni, pana cand au fost aduse la Suceava de catre Alexandru cel Bun. De atunci, pe la racla sfantului marturisitor au trecut sute de generatii de crestini - fiecare cu necazurile sau cu bucuriile lui. Pe toti i-a mangaiat Sfantul Ioan cel Nou, caci de nu ar fi fost asa, cultul lui s-ar fi stins si lumea nu l-ar mai cautat...

„Chilia iti va spune ce sa faci“

Egumenul manastirii este parintele Vartolomeu, subtiratic la trup dar vanjos in credinta. Faptura lui aduna in sine trasaturile monahului moldovean: deschis fata de lume dar  

       inchis patimilor, sfatos si retinut totodata, ospitalier dar nedezlipit de la rugaciune. L-am iscodit „oleaca“ despre principalele dificultati ale traiului calugaresc in mijlocul unui mare oras. Iata ce ne-a spus: „Chilia este totul pentru un calugar. De altfel, spun si Sfintii Parinti: „Inchide-te in chilie si ea te invata ce sa faci!“ Aceasta manastire este una misionara, de aceea noi, traitorii de aici, nu ne putem zavori in chilie zi si noapte. Oamenii vin la noi cu tot felul de trebuinte, pe ei cine sa-i ajute?“ Intrebat fiind despre felul ispitelor care apar intr-un loc ca acesta, parintele Vartolomeu ne-a marturisit: „Ispitele in oras sunt cu totul altfel decat intr-o manastire izolata. Noi tinem cont de faptul ca Sfantul Ioan Botezatorul a plecat departe de lume nu ca sa se salbaticeasca el, ci ca sa domesticeasca pustia. Sfantul Antonie, marele pusnic al Egiptului, apare intr-o icoana rastignit de ispite. De aici intelegem un lucru foarte important: viata de calugar este o viata de mucenic.“

Am parasit manastirea Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava cu incredintarea ca taria pietrei celei vechi, ca energia duhovniceasca a moastelor si ca rugaciunea obstii de acolo fac posibila minunea cotidiana, si ca spatiul acela nu este un tunel al timpurilor - fie ele si eterne -, ci mai degraba un salas ocrotit al Duhului.

Razvan BUCUROIU
Lumea credintei, anul I, nr. 4