Sfintii IOAN CASIAN SI GHERMAN

Cuviosul Ioan Casian, nascut pe la anul 365, si Cuviosul Gherman, nascut pe la anul 368, erau amandoi straromani din partile Dobrogei (dupa traditie, din Casimcea-Tulcea), iar numele celui dintai se regaseste in toponimia zonei respective: Podisul Casian, Pestera lui Casian, de nu cumva si numele localitatii Casimcea sta tot in legatura cu el. Nedespartiti toata viata, cei doi au apucat de tineri calea calugariei, mergand mai intai la Locurile Sfinte (BetIoan Casianleem), apoi in pustia schetica (Egipt), unde au deprins nevointa duhovniceasca de la marii anahoreti ai timpului. 

Pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Procopie Decapolitul

(27 februarie)

Tara Decapoliei, care se numeste astfel dupa numarul celor 10 cetati, este langa marea Galileii. Despre ea se pomeneste in Evanghelia Sfantului Marcu, ca a venit Iisus la marea Galileii, care este intre hotarele Decapoliei. Din acele parti era de fel Cuviosul Procopie Marturisitorul, care, petrecand mai intai in viata monahiceasca si cercand toata pustnicia cu dinadinsul si impodobindu-se cu desavarsita curatie, era vestit intre cuviosii parinti. Iar cand s-a ivit eresul luptarii contra sfintelor icoane, al carui iscoditor a fost Leon Isaurul, nelegiuitul imparat al grecilor, care pe sfintele icoane si pe cei ce le cinsteau si se inchinau lor ii numea inchinatori de idoli si pe multi din credinciosii imparati si arhierei si pe popoarele cele numite cu numele lui Hristos, care au fost mai inainte de el si pazeau cu dreapta credinta inchinarea icoanelor le da anatemei, singur fiind blestemat de toti.

Atunci acest mare si nemiscat stalp si tare aparator al dreptei credinte a stat cu barbatie impotriva taberelor eretice, care cu paganatate huleau intruparea Cuvantului lui Dumnezeu si cu necinste nesocoteau asemanarea lui Hristos, cea dupa omenire inchipuita pe icoana. Dar Cuviosul Procopie ii facea pe toti de rusine, mustrandu-le socoteala lor cea nebuna si cu nebiruite cuvinte insuflate de Dumnezeu ii biruia, rupandu-le ca pe o panza de paianjen impletiturile lor cele mestesugite. Pentru aceasta a pornit spre manie pe imparatul cel cu numele si cu naravul de fiara, care ca un leu iesind din pustie racnea, cautand sa inghita pe cineva.

Deci prin porunca aceluia, Cuviosul a fost prins si batut, apoi strujit amar cu unelte de fier peste tot trupul, aruncat in temnita intunecoasa si necurata; si toata chinuirea cea rea care i se facea in legaturi, cu marime de suflet o rabda, avand intru toate patimirile sale prieten si impreuna patimitor pe Cuviosul Vasile, pe care si in pustnicia sa, mai inainte, l-a avut partas iubit si impreuna vietuitor. Cu acela, dupa multe rani ce le-a luat pentru sfintele icoane, a rabdat multa vreme legaturi in temnita pana la pierzatorul sfarsit al tiranului. Iar dupa ce acel rau-credincios imparat s-a lipsit de viata cea vremelnica si de cea vesnica, murind cu trupul si cu sufletul, atunci Sfantul Procopie si Vasile si cu alti sfinti cuviosi parinti, au fost eliberati din legaturi si din temnita. Si au petrecut restul vietii lor in obisnuitele osteneli pustnicesti, povatuind pe toti la fapta cea buna si aducandu-i la mantuire. Apoi, la adanci batranete, s-a dus la Domnul nostru Iisus Hristos, ca sa-L vada, acum nu in icoana ci in fata si sa primeasca plata cea dorita a ostenelilor sale, ca un pustnic si ca un patimitor al lui Hristos, care pentru sfanta lui icoana s-a nevoit pana la sange.
Pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Talaleu
(27 februarie)

Sfantul Talaleu era cu neamul din latura Ciliciei. El, defaimand desertaciunea lumii acesteia, a mers mai intai in locasul Sfantului Sava. Iubind pustniceasca petrecere in calugarie, a luat asupra-si ingerescul chip si, pentru imbunatatita sa viata, s-a invrednicit treptei preotesti. Apoi, dupa cativa ani, a mers in cetatea Siriei ce se numea Gavala, care era sub mitropolia Laodiciei. De la acea cetate, ca la 20 de stadii, era o movila mare si o capiste idoleasca veche, ca cimitir vechi elinesc, si erau o multime de idoli acolo. Acel loc era infricosat tuturor celor ce treceau pe acolo, caci diavolii nu numai cu naluciri si cu aratari mincinoase infricosau, ci si cu ucideri de oameni vatamau pe multi oameni si dobitoace. De acest lucru auzind Cuviosul Talaleu, s-a dus acolo si s-a salasluit, facandu-si o coliba mica, nevoindu-se cu pustnicesti osteneli si cu rele patimiri, rugandu-se neincetat ziua si noaptea. Iar diavolii, nesuferind sa aiba langa dansii un vecin ca acesta, au adunat toate taberele cele infricosatoare si, pornindu-se cu mare manie, navaleau asupra lui, infricosandu-l cu glasuri fara de randuiala si cu ucidere ingrozindu-l. Apoi cu toate puterile cele viclene se sarguiau sa izgoneasca pe sfant din acele locuri pe care le aveau de demult ale lor. Iar Cuviosul Talaleu, intarindu-se si ingradindu-se cu credinta in Dumnezeu, cu rugaciunea si cu semnul Crucii, statea ca un ostas viteaz si nebiruit in ziua de razboi si batjocorea puterea lor cea slaba.

Un razboi ca acesta avand cu diavolii in toate zilele si mai ales in toate noptile, viteazul nevoitor i-a biruit in sfarsit cu ajutorul Celui inalt si au fugit cu rusine, neputand sa biruiasca pe ostasul cel viteaz al lui Hristos. Gonind pe diavoli, placutul lui Dumnezeu si-a facut o chilie strimta, nu dupa masura staturii sale, ci de doi coti de inalta si de un cot de larga, in care nu numai a sta, dar nici a sedea drept nu putea, pentru ca, fiind mare cu trupul, totdeauna tinea capul plecat la genunchi. Petrecand el aproape zece ani intr-o strimtoare ca aceasta, a venit Teodorit, episcopul Cirului, sa-l cerceteze si l-a gasit adunandu-si folos din Sfanta Evanghelie. Si intrebindu-l episcopul, pentru care pricina si-a ales o viata ca aceea, sfantul a raspuns: "Eu sunt vinovat de multe pacate si crezand ca ma asteapta multe munci vesnice, mi-am aflat o inchisoare ca aceasta, de buna voie, ca pedepsind trupul acesta cu muncire putina, sa ma izbavesc de muncile cele mari, care vor sa fie". Iar episcopul a primit mult folos de la dansul.

Apoi a daruit Dumnezeu Cuviosului Talaleu si darul facerii de minuni, ca sa tamaduiasca toate bolile si neputintele, nu numai la oameni, ci si la dobitoace. Pentru aceasta, multi mergeau la dansul, ca la un izvor tamaduitor si castigau sanatate trupeasca si sufleteasca. Caci elinii, care erau in satele dimprejur, se intorceau la Hristos Dumnezeu si toti inchinatorii de idoli care se aflau intre crestinii din toate hotarele cetatii Gavaliei - care erau inca o multime pe atunci -, s-au luminat desavarsit cu sfanta credinta, prin minunile cele facute de Sfantul Talaleu, venind la cunostinta adevarului. Iar cu ajutorul popoarelor celor ce de curand crezusera, Cuviosul a stricat templul cel paganesc. Apoi cimitirul elinesc l-a darimat si, curatind locul de acele vechi lucruri diavolesti, a zidit pe el o biserica in numele tuturor sfintilor mucenici si a dat slava lui Dumnezeu intr-insa. El a vietuit celelalte zile intru nevointele sale cele obisnuite si placand lui Dumnezeu desavarsit, s-a mutat la El intru adanci batranete.

Despre acest cuvios, Sfant Sofronie al Ierusalimului, in Limonar scrie astfel: Ava Petru, preotul lavrei Sfantului Sava, ne-a spus noua despre ava Talaleu Cilicianul ca a petrecut 70 de ani in chipul monahicesc, neincetand din plangere niciodata si zicea catre toti totdeauna: "Dumnezeu ne-a dat noua vremea aceasta, fratilor, spre pocainta si, de o vom pierde pe ea, vom fi foarte mult intrebati de dansa".

INFRICOSATOAREA JUDECATA

Parintele Petroniu Tanase - Duminica Infricosatei Judecati

 

Pilda Fiului Risipitor ne va uimi cat va fi lumea, prin milosti­virea si negraita dragoste pe care ne-a aratat-o Dumnezeu. De aceea, poate, Mantuitorul a voit sa moara rastignit, adica cu bratele intinse si Biserica mereu il infatiseaza astfel, pentru ca sa ne arate ca de-a pururi sta cu bratele deschise, ca sa imbratiseze pe toti pacatosii care se intorc la Casa parinteasca.

Iubirea insa nu-i unilaterala, ea cere raspuns din partea celui iubit, iar raspunsul cel mai firesc nu poate fi altul decat tot iubirea. Daca Duminica Fiului Risipitor ne-a pus inainte dragostea cea preamilostiva a lui Dumnezeu fata de oameni, duminica a treia, a infricosatei Judecati, ne face sa meditam la raspunsul omului fata de dumnezeiasca dragoste; raspuns care se indreapta deopotriva catre Dumnezeu si catre aproapele.

Iubirea fata de Dumnezeu e datoria cea mai sfanta a omului. Nu-si iubesc oare copiii pe parinti? si animalele si fiarele salbatice iubesc pe binefacatorul lor; dar cum sa nu iubeasca omul pe Dum­nezeu, Facatorul sau si datatorul a tot binele? "Dragostea de Dum­nezeu e miscarea cea mai fireasca a inimii: trebuie sa te constrangi, sa-ti faci sila, sa te chinuiesti, ca sa nu iubesti pe Dumnezeu" (Peguy).

De aceea, inca din Vechiul Testament iubirea de Dumnezeu sta in fruntea Decalogului, este cea mai mare porunca, in care se cu­prinde toata Legea si Proorocii: "Sa iubesti pe Domnul Dumne­zeul tau cu toata inima ta si cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau" (Matei 22, 37). Iar Mantuitorul Hristos nu recomanda nici o alta porunca asa de mult ca porunca dragostei.

Dar oare cum se impaca libertatea si cu porunca? Dumnezeu a facut pe om fiinta libera, aceasta este cununa demnitatii sale, si Dumnezeu nu intelege sa nesocoteasca aceasta libertate, in Sfanta Evanghelie, Mantuitorul vedem ca nu porunceste ci invita: "Daca vrei sa intri In viata...; Cine vrea sa vina dupa Mine.." si totusi, in alta parte, Mantuitorul spune lamurit: "Cel ce ma iubeste, ace­la pazeste poruncile Mele" (loan 15, 14), aratand ca exista porun­ci si ca implinirea lor este semnul cel mai sigur al iubirii de Dumnezeu. Ce sunt deci, "poruncile" Domnului si care-i rostul lor?

"Implinirea poruncilor" ascunde o adanca taina dumnezeiasca. Dumnezeu a dat putere celor ce cred in numele Sau sa se faca fii ai lui Dumnezeu (loan l, 22). De aceea Sfintii Parinti zic ca Dum­nezeu este ascuns in porunci sau ca "Dumnezeu este fiinta virtuti­lor". Pe masura ce omul implineste dumnezeiestile porunci, puterea dumnezeiasca dintr-insul se face tot mai vadita; cu orice fapta buna ce o face omul,iese tot mai mult la iveala chipul dumne­zeiesc ce se afla in el, devine tot mai mult asemenea cu Dumnezeu, se face fiu al lui Dumnezeu si mostenitor al vietii vesnice.

Dum­nezeu nu sileste pe om si cu atat mai mult nu-i porunceste sa-L iu­beasca; dar prin iubirea - implinire a poruncilor, omul se face mostean al vietii de veci. si fiindca Dumnezeu pentru om a gatit imparatia Sa de la intemeierea lumii si voieste ca toti sa o dobandeasca, de aceea porunceste: "Fiti desavarsiti", "Fiti sfinti", "Fiti milostivi, asemenea Tatalui Celui ceresc, ca sa fiti de-a pururi impreuna cu El", implinirea poruncilor deci, nu este un lucru datorat Iui Dumnezeu, cum se intampla cu poruncile omenesti, ci este datorie fata de noi insine, interesul cel mai de te­melie al vietii noastre.

Sunt insa oameni care, neintelegand aceasta, vad in poruncile -dragoste de Dumnezeu, o povara grea de purtat, ca pe ceva facut pentru altcineva si nu pentru sine si-si fac socoteala gresita ca pot duce o viata pacatoasa, straina de Dumnezeu si totodata vor putea sa se bucure si de bunatatile ce le aduce vietuirea impreuna cu Domnul. "Nu te grabi cu pocainta, il indeamna vrajmasul, ai des­tula vreme pana la moarte! Nu stii ca Dumnezeu este indelung rabdator si mult milostiv?" si omul neintelept asculta soapta celui rau, duce mai departe casnicie cu pacatul, traieste o viata crestina searbada, mangaindu-se cu socotinta mincinoasa ca Dumnezeu il va ierta, cu mila Sa cea nemasurata, precum a iertat pe Fiul risipi­tor, pe desfranata si pe talhar. Doar pentru cei pacatosi, si nu pen­tru cei drepti, a venit Hristos!

Grozava inselare! Daca deznadejdea, care vine din neincrede­rea in bunatatea lui Dumnezeu, este mare primejdie pentru mantuire, apoi increderea nesocotita in dumnezeieasca milostivire este si mai vinovata si mai primejdioasa. Prin deznadejde omul isi taie orice putinta de indreptare, iar prin nesocotita incredere nu mai vrea sa faca fapte bune si pacatuieste cu stiinta si cu voie libera; amandoua sunt pacate grele impotriva Duhului Sfant si duc la pieire vesnica.

Duminica Infricosatei Judecati tocmai asupra acestei primejdii ne atrage atentia. Da, Dumnezeu este nespus de bun, iubitor si mi­lostivirea Lui este fara de margini; dar totodata este nespus de drept. "Milostiv si drept este Domnul" zice Psalmistul (Psalm 114, 5) si "dreptatea Domnului ramane In veac", in curgerea vietii pamantesti, noi vedem mai mult milostivirea Sa cea nemarginita, dar va veni ziua cand Dumnezeu se va arata mai ales in lumina dreptatii Sale, ziua infricosatei Judecati. "Toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Hristos", zice Apostolul (Romani 14, 10); atunci, "Dumnezeu va judeca lumea cu dreptate, va judeca neamurile fara strambatate".

Dar ce este "dreptatea dumnezeiasca"? In cantarile de la utre­nia acestei duminici auzim: "Cand se vor aseza scaunele si se vor deschide cartile si Dumnezeu va sedea la judecata. O, amar va fi atunci, pacatosilor! O, ce ceas va fi atuncea!" Dar despre ce carti este vorba? Este cineva care scrie tot ce face omul in viata? Da, cu adevarat sunt carti si este scriitor si nimic nu ramane nescris. Si aici se cuvine a pomeni un lucru plin de mirare:

Oamenii de stiinta, tot iscodind sa afle tainele vietii omenesti, au descoperit ca tot ceea ce face omul, tot ceea ce gandeste si vorbeste, dar absolut tot, lasa o urma in alcatuirea cea mai ascunsa a omului; se inscriu in adincul fiintei noastre ca intr-o carte. Astfel, noi insine suntem cartea si tot noi, cei ce o scriem. Mare taina se ascunde aici !

La infricosata Judecata se va deschide aceasta carte, adica cele scrise acum in taina nevazut de nimeni, se vor vedea la aratare: si cele bune si cele rele vor fi vazute de toata lumea. Atunci ranile mucenicilor vor straluci ca margaritarele, nevointele si faptele dreptilor si ale cuviosilor "vor straluci ca soarele" (Matei 13, 43), precum ne incredinteaza Domnul Hristos. Iar chipurile pacatosilor vor arata pocite si schimonosite de toate pacatele si patimile pe care le-au facut. "Cine va putea rabda acea nesuferita rusine!"

Iata dreptatea dumnezeiasca. "Te-am facut fiinta cinstita si inzestrata cu libertate deplina, de care nici Eu nu am indraznit sa ma ating; ti-am dat putere ca sa fii asemenea cu Mine, dumnezeu prin har; iata dar, acum ai singur ceea ce ai ales!" Tot ce face omul cu voia sa libera il apropie sau il departeaza de Dumnezeu. Omul se modeleaza singur, prin tot ceea ce inscrie el in cartea vietii sale cu care se va infatisa la Judecata.

Atunci, uitandu-se la icoana dumnezeiasca pe care trebuia sa o realizeze, cu darurile primite de la Dumnezeu si vazand chipul pocit si schimonosit pe care l-a fau­rit in viata sa de pacat, omul singur va recunoaste rasplata ce i se cuvine. "O, ce ceas va fi atuncea!" Judecata este constatarea a ceea ce am facut noi in viata pamanteasca si totodata o pecetluire pe ve­cie a acestei stari. Iata dreptatea dumnezeiasca. Dumnezeu nu poate schimba alegerea noastra. De aceea, spune cineva ca iadul in primul rand e marea durere a lui Dumnezeu, vazand pe fiii Sai, pentru care S-a jertfit, carora le-a gatit imparatia de la intemeierea lumii, ca totusi au preferat focul cei vesnic, gatit diavolului si ingerilor lui.

De aceea, pomenirea Infricosatei Judecati este totdeauna un indemn hotarat de a iesi din nepasarea de mantuire. Sa nu ne inselam cu credinta mincinoasa ca Dumnezeu ne va ierta fiindca este bun si milostiv. Bunatatea Lui nu poate fi prilej de pacat. El iarta cu nemasurata milostivire, dar nu nesocoteste demnitatea li­bertatii omenesti si contributia ei la mantuire. Pacatul, noi il inscriem in carte si numai cel ce l-a scris il poate sterge, nimeni al­tul, nici chiar Dumnezeu. si daca omul nu si-a impodobit chipul sau cu nici o virtute, nici Dumnezeu nu-l poate impodobi. Este deci in interesul cel mai adanc al vietii noastre sa stergem din carte tot inscrisul pacatului cu pocainta sincera, cu incetarea raului, cu spovedanie curata, cu implinirea canonului, prin rugaciune si cu lacrimi.

Si pentru tot pacatul sa ne intrebam cu ingrijorare si cu teama: oare s-a sters el din carte? Si dupa ce l-am sters, sa scriem si fap­tele cele bune ale virtutilor, prin implinirea poruncilor lui Dum­nezeu, caci ele ne impodobesc si ne gatesc chipul nostru cel de vesnicie. Toata fapta buna este o agonisita de mare pret, de care ne vom bucura in vecii vecilor. "Cum ti-ai crescut aici aripile, asa vei putea zbura catre cele de sus; cum ti-ai curatit aici mintea, asa vei vedea acolo slava Lui si masura in care L-ai iubit aici, in aceeasi masura te vei indulci de dragostea Lui."

A doua fata a raspunsului nostru la dragostea lui Dumnezeu pentru noi este dragostea fata de aproapele, de care iarasi vom da seama la infricosata Judecata. Icoana acestei iubiri ne-o arata cat se poate de limpede Mantuitorul, cu pilda vietii si cu cuvantul. "Asa de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat si pe Fiul Sau, Cel Unul- Nascut, L-a dat pentru dansa" (loan 3, 16). "De aceea si voi datori sunteti sa va iubiti unul pe altul, asa cum v-am iubit Eu pe voi" (loan 15, 12). "Dupa aceasta va vor cunoaste oamenii ci sunteti ucenicii mei, daca veti avea dragoste Intre voi" (loan 13, 35). Nu iubeste pe Dumnezeu cel ce nu iubeste pe aproapele; "pentru ci cel ce nu iubeste pe fratele sau pe care il vede, nu poate iubi nici pe Dumnezeu pe care nu-L vede" (I loan 4, 20), iar "cine iubeste pe Dumnezeu, iubeste si pe fra­tele sau" (I loan 4, 21).

Cat de mult tine Mantuitorul la porunca iubirii, ne-a aratat-o cand ne-a descoperit taina Judecatii celei din urma. Atunci intreaga omenire va fi impartita in doua, dupa cum a implinit sau nu porun­ca dragostei de aproapele.

Sa ascultam cu cutremur hotararea Dreptului Judecator. "Atunci va zice celor de-a dreapta: Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu de mosteniti imparatia cea gatita voua de la intemeierea lumii. Ca am flamanzit si Mi-ati dat de am mancat, am insetat si Mi-ati dat de am baut, strain am fost si M-ati primit, gol si M-ati imbracat, bolnav am fost si M-ati cercetat, in temnita am fost si ati venit la Mine. Adevarat zic voua, intrucat ati facut acestea unuia dintr-acesti frati ai mei prea mici, Mie Mi-ati facut. Atunci va zice si celor de-a stanga: "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. Ca am flamanzit si nu Mi-ati dat sa mananc, am insetat si nu Mi-ati dat sa beau, strain am fost si nu M-ati primit, gol si nu M-ati imbracat, bolnav si in temnita si nu M-ati cercetat., intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut" (Matei 25, 34-45).

Ar fi o greseala sa intelegem din cuvantul Domnului ca dra­gostea fata de aproapele sta numai in milostenia trupeasca. Milos­tenia este semnul vazut al dragostei de Dumnezeu si fata de aproapele si cine o are, implineste toata virtutea, impreuna cu mi­lostenia are si celelalte virtuti. si iarasi am gresi daca, vazand pre­tuirea cea mare pe care o da Domnul milosteniei, am socoti ca toate celelalte fapte bune, mucenicia, rugaciunea, ostenelile pentru virtute, vor fi trecute cu vederea. Toate vor fi cantarite si rasplatite: faptele, cuvintele, gandurile. Dar in pretuirea asa de mare data unor fapte asa de simple, se ascunde o taina de mare pogoramant si de dragoste de oameni din partea lui Dumnezeu. Acestea reprezinta pretul cel mai scazut de mantuire ce se cere omului, ca sa nu ramana nici un om pe lume care sa spuna ca nu a putut sa se mantuiasca, stiind ca nu se afla om pe pamant care sa nu poata savarsi asemenea fapte de milostenie. Viata pamanteasca este un mare dar al lui Dumnezeu. Ea este scurta, dar cu ea putem agonisi vesnicia. "Putina este osteneala, dar vesnica odihna", ziceau Parintii. Tot binele pe care il facem acum va merge cu noi si ne va bucura in vesnicie.

De aceea, cugetarea la infricosata Judecata este izvor de mare putere sufleteasca, ne smulge din nepasare si ne imboldeste spre toata fapta buna. Despre Sfantul Macarie cel Mare se spune ca era slab si uscat ca o smochina. "De ce, Parinte, il intreaba un frate, esti mereu slab, si cand postesti si cand mananci?". La care, Cuvio­sul raspunde: "Cociorva cu care intorci lemnele este toata parlita si arsa. Tot asa mananca trupul omului, cugetarea la infricosata Judecata."

Pomenirea mortilor din sambata dinaintea Duminicii infri­cosatei Judecati, este un prilej de fapta buna si de a ne arata dra­gostea fata de Dumnezeu prin dragostea fata de cei adormiti. Daca cei vii ne pot intoarce aici dragostea si bunavointa aratata lor, cei plecati din viata nu o mai pot face si rasplata ne ramane intreaga.

Dar pomenirea mortilor este totodata si un indemn de cugetare la moarte, pe care Sfintii Parinti o socotesc cea mai inalta filosofic si foarte prielnica smereniei, rugaciunii si pocaintei. Meditarea la zadarniciile vietii pamantesti, la scurtimea vietii noastre, la stricaciunea vietii omenesti, ne trezeste din nepasare, ne duce la cainta si indreptare. "Cugeta la cele mai de pe urma ale tale, ne indeamna Sfantul loan Scararul, si in veci nu vei gresf. Cine vrea sa scape de moartea vesnica sa aiba de-a pururi aducere aminte de moarte. Ca "precum painea este cea mai de trebuinta din toate bu­catele, asa si aducerea aminte de moarte este fata de celelalte fapte bune". "Sa-ti fie moartea doctor" zice Fericitul Augustin, aratand ca filosofarea la moarte este taietoare de toata patima.

"Plang si ma tanguiesc cand gandesc la moarte!"

"Vai mie, innegritule suflete! Pana cand nu te mai opresti de la rautati? De ce nu-ti aduci aminte de infricosatorul ceas al mortii? De ce nu te cutremuri de infricosatoarea Judecata a lui Hristos?"

"Mi-am adus aminte de ceasul acela, iubitilor, se tanguia Sfantul Efrem sirul, si m-am cutremurat; m-am gandit la acel grozav judet si m-am infricosat; m-am dus cu mintea la veselia raiului si am oftat; m-a cuprins plansul si am plans pana n-a mai ramas in mine putere de plangere."

"Juru-te cu indurarile Tale, lubitorule de oameni, Bunule, sa nu ma pui de-a stanga cu caprele ce Te-au amarat. Nu-mi spune: nu te stiu! Ci, dupa indurarile Tale, daruieste-mi lacrimi meince-tate, da-mi frangere de inima si umilinta si o curata, spre a se face Biserica, si Prea Sfantul Tau Har. Ca desi sunt pacatos si nevrednic, nu contenesc a bate la usa milostivirii tale!" (Sfantul Efrem Sirul).

Parintele Petroniu Tanase
Schitul romanesc Prodromu, Sfantul Munte Athos

Sfantul Daniil Săhastru...viata si faptele sale

       In viata Sfantului Daniil Sihastru, asa cum se intampla de obicei in viata figurilor legendare din trecutul Bisericii noastre, faptul istoric este adanc invelit in traditie. Istoria n-a pastrat ceea ce a pastrat traditia. Faptelor unor asemenea barbati minunati, cum era Sfantul Daniil, se raspandeau inca din timpul vietii, caci credinciosii le purtau din gura in gura.

Istorisirea unei fapte minunate a Sfantului atragea istorisirea alteia, asa ca erau povestitori batrani prin manastirile si satele Moldovei, care reuseau sa stranga o multime de amanunte din viata lui, cele mai multe neconsemnate in cronicile tarii.

Asa se face, ca samburele mic istoric, pastrat in documentele trecutului, este inconjurat adeseori, ca la un fruct, de invelisul gros si mustos al traditiilor, purtate din gura in gura, pana in zilele noastre. Aceste traditii, mai ales atunci cand insotesc personalitati minunate, ca aceea a Sfantului Daniil, par istoricilor neverosimile si inventate, ceea ce atrage eliminarea lor. Unii istorici le citeaza, critic, doar ca titlu de curiozitate, altii le atribuie spiritului inventiv si prolific al credinciosilor, acordandu-le prea putina insemnatate.

Credinciosii, purtand din gura in gura anumite intamplari, le mai infloresc, compiland si amestecand faptele, dintre care unele devin dintr-o data ciudat de asemanatoare, sau dintre care alte sunt localizate in cele mai diferite regiuni, umplandu-se Moldova de "Dumbravi Rosii", de "Campuri ale lui Dragos" si de " chilii ale Sfantului Daniil Sihastru". Sunt, totusi, mijloace de-a identifica, cu usurinta, care traditii religioase sunt simple plasmuiri ale mintii si care au in inima lor simburele pretios al faptului istoric.



        Asemenea traditii mai pastreaza pana astazi amanunte topografice si istorice, oricand posibile de controlat, care denota ca chiar daca in decursul veacurilor scurse au intervenit unele adaugiri, datorite colaborarii colportorilor anonimi, samburele istoric totusi exista; el trebuie dezvelit si folosit. Acest lucru l-a simtit cu inima de mult, inaintea noastra, cronicarul Ioan Neculce, care a adunat in "O seama de cuvinte" o multime de asemenea pretioase traditii, intre care si una in legatura cu Sfantul Daniil Sihastru.

Prof. univ. I. Ionascu, referindu-se la aceste legende istorice, spune: "Cronica moldo-germana a lui Stefan, scrisa in anul 1502 si descoperita in zilele noastre, confirma ca un aprod Purice a salvat viata domnului sau in batalia de la Scheea, pentru care a fost rasplatit cu mobilarea, dandu-i-se pamant si numele Movila, deci aceste legende populare contin un sambure de realitate istorica, invelit de stratele fanteziei generatiilor viitoare".

In cele ce urmeaza, noi ne-am propus de-a sistematixa materialul, ce circula pana acum in legatura cu Sfantul Daniil Sihastru, in urmatoarele parti:
1. Marturiile traditiei.
2. Marturiile istoriei.
3. Moastele Sfantului Daniil Sihastru.
4. Chiliile Sfantului Daniil Sihastru.
5. Chipul Sfantului Daniil Sihastru.
6. Viata Sfantului Daniil Sihastru.

Ar ramane, dupa cum se vede, viata Sfantului abia la urma, dupa ce vom expune critic materialul istoric si traditional, spre a se verifica, in prealabil, pe ce se bazeaza amanuntele vietii sale.

1. Marturiile traditiei.

Traditiile cele mai multe sunt raspandite in acele parti ale tarii Moldovei, in care Sfantul Daniil Sihastru a trait si si-a desfasurat minunata sa activitate. De aici faptele sale s-au raspandit imprejur, fiind purtate la mari departari. In tinuturile Radautului, Putnei si Voronetului, viata si faptele Sfantului Daniil sunt mai ales bine cunoscute, traditiile pastrandu-se pana astazi din gura in gura.

Calugarii din aceste tinuturi, cum si credinciosii, stiu felurite intamplari din viata Sfantului, dintre care multe au fost adunate si consemnate de cercetatori, ca urmatorii, insirati cronologic: I. G. Sbiera, C. Erbiceanu, Fr. Ad. Wickenhauser, E. A. Kozak, Simeon Florea Marian, Dimitrie Dan, C. Bobulescu, S. T. Kirileanui, Paul Henry, Liviu Stan, C. Turcu, subsemnatul si altii.

Alte traditii inca circula si acum, neconsemnate de nimeni, cuprinzand si ele pretioase amanunte cu privire la viata si faptele Sfantului. Cea mai veche consemnare o aflam la cronicarul Ioan Neculce, in "O seama de cuvinte". Din cercetarea unor traditii orale, auzite de noi din gura unor calugari batrani de la manastirea Putna (ierodiaconul Ieremia Popadiuc, sincelul Atanasie Prelipcean si altii), cat si a celor scrise de cercetatorii amintiti, putem rezuma urmatoarele:

Sfantul Daniil este cunoscut sub numele de "Sfantul Daniil Sihastrul cel Batran", "Sfantul Daniil Schimonahul" si "Sfantul Daniil cel Nou", spre a se deosebi de proorocul Daniil din Testamentul Vechi.

El s-a nascut, spune traditia, intr-o casa de oameni saraci, de pe mosia episcopiei de Radauti. La Sfantul Botez a primit numele Dumitru. Crescand mai mare, parintii l-au luat la munca pe mosia episcopala, care era lucrata de calugari si de tarani. Tanarul Dumitru cunoaste viata calugareasca si o indrageste. Smerenia si evlavia sa erau asa de mari, incat isi petrecea toate noptile in rugaciuni. De timpuriu, astfel, tanarul Dumitru intra in asa Domnului si se calugareste, luand numele David.

La Radauti, in acea vreme, la stravechia manastire de langa gropnita domneasca, inflorea o aleasa viata duhovniceasca, cultivandu-se virtutile crestinesti, stiinta de carte si munca. Aici, a cunoscut in amanuntime tanarul calugar pravila vietii marilor asceti crestini, a invatat carte si a deprins mestesugul impletitorilor de cosuri de nuiele.

De la aceasta manastire, unde isi avea metania cuviosul David, calugarii roiau, ca dintr-un stup duhovnicesc, intemeind schituri si sihastrii si ducand viata ascetica, in toate vaile si toti muntii din jur. Pilda lor o va urma, in curand, si el. Cuviosul David va pastra, cat va trai, pravila radauteana si-si va imbunatati necontenit alesele daruri, care-i impodobisera tineretile. Intreaga sa viata va fi un imn de lauda adus iubirii lui Dumnezeu si a aproapelui. El va iubi munca si-si va castiga painea zilnica, impletind cosuri; el il va iubi pe Dumnezeu din tot sufletul si din tot cugetul sau, rugandu-se necontenit si sihastrindu-se de lume; el va iubi podoaba casei Lui, indemnand pe domnul Stefan cel Mare sa zideasca biserici si manastiri si nevoindu-se el insusi a sapa in piatra paraclise; el ii va iubi pe umilii sai semeni tarani de pe mosiile boieresti si episcopale si va fi iubit, la randul sau, de dansii, ceea ce-l determina pe un istoric sa-l denumeasca "un sfant taranesc tarziu, pe care ni l-a dat Moldova noastra".

Sfantul Daniil nu se trage, astfel, dupa traditie, din neamuri alese de domni, fiind putin probabil ca se inrudea cu domnul Stefan cel Mare. Din dinastia domnitoare au facut parte mitropolitii Iosif si Teoctist. Prin aceasta inrudire problematica, se incearca a se explica ascendenta ce-o avea Sfantul asupra voevodului, care-i cauta sfaturile si-i asculta indemnurile.

Sfantul Daniil Sihastru insa nu avea nevoie de ascendenta rudeniei de sange, personalitatea sa fiind destul de mare pentru a atrage nu numai cinstirea credinciosilor, ci si pe aceea a voevodului tarii. El era mai in varsta decat Stefan cel Mare, iar vestea intelepciunii si a faptelor sale minunate se raspandise inca in viata fiind, ceea ce explica satisfacator influenta binefacatoare exercitata asupra voevodului.

Legaturile voevodului Stefan cel Mare cu sihastrul Daniil nu incep, de altfel, cum gresit se crede, din timpul zilelor de cumpana ale voevodului si ale tarii. Stefan-Voda l-a cercetat pe sihastru, de buna seama, la Putna, inca in timpul tineretii sale, pe vremea cand domnea tatal sau Bogdan Voda, cel ucis la Reuseni. Atunci, tanarul Stefan vine la chilia sihastrului, sta mai multe zile, doarme pe o prispa de piatra - si astazi aratata vizitatorilor de cei ce stiu - si-i asculta sfaturile si invatatura inteleapta. El il cerceteaza pe sfant si mai tarziu, adeseori. Traditiile spun, ca dupa omorul de la Reuseni, tanarul Stefan tot la chilia sfantului s-a oprit, sorbind imbarbatare si intiparindu-si in suflet cuvintele si proorocirea lui, ca va fi domn al tarii, ceea ce s-a si intamplat, marind influenta sfantului asupra domnului Stefan.

Acest calugar David spune, astfel, traditia, duce o viata aspra de chimovit, la manastirea Radautului. Mult timp insa nu sta aici, ci se desprinde de vatra manastireasca a episcopiei si se retrage mai intai la manastirea Sfantului Laurentie de pe teritoriul catunului Laura al comunei Vicovul de Sus, din tinutul Radautului, numit asa dupa lavra de calugan, care a fost odata in acel loc. In aceasta lavra el isi duce mai departe viata sa evlavioasa, in post si-n rugaciune, stand numai in genunchi, iar in rastimpul liber impletea cosuri de nuiele. Nu se hranea decat cu ierburi si radacini. Lumina nu se stingea, noaptea, la chilia lui niciodata. In implinirea randuielilor calugaresti, era foarte aspru - dar drept - cu sine si cu altii.

In privinta aceasta, se spune ca, pe cand se afla la manastirea Sfantului Laurentie, plecase la targ, la Siret, cu treburile manastirii. Acolo, sfantul a fost inconjurat de credinciosii, care-l cunosteau si, cercetandu-le nevoile sufletesti, a intarziat si nu s-a intors la ceasul hotarat. Egumenul i-a dat atunci un canon aspru. Calugarul David l-a implinit fara cartire, apoi s-a retras cu totul in pustiu, luand schima cea mare si numele de Daniil, pentru a-si duce viata sa sfanta neimpiedecat de nimeni, daruindu-se pe deplin sihastriei si facerilor de bine.

Pustiirea calugarilor de la manastirea Radautului se facea, in acele indepartate vremuri, in codrii nepatrunsi de la izvoarele Sucevii. Sihastrii se retrageau din lume, astfel, fie in muntii Sucevitei, fie in muntii Putnei, unde, pana astazi se mai pot vedea ruinele Sihastriei de la Putna, cum si urmele asezarii unui sihastru pe Dealul Furcoiului, pe langa manastirea Sucevita.

Ieroschimonahul Daniil s-a retras pe apa Putnei, in munte, pe cel mai salbatec loc al paraului Viteul. Pe partea stanga, cum urci la deal, rasar din coasta muntelui stanci uriase de gresie. Intr-una din aceste stanci incepe sa sape pustnicul Daniil pestera, care-i poarta pana astazi numele. Ani de zile, ciocaneste el mereu, adancind in stanca incaperile paraclisului, in care se va ruga.

Vestea calugarului sihastrii se raspandeste acum pretutindeni, iar de numele lui cel nou se leaga nimbul sfinteniei. Viata sa aleasa duhovniceasca, plina de mireasma faptelor sale bune, atrage spre chilia lui credinciosii. Sfantul Daniil le da sfaturi si-i tamaduieste de suferinte si boli. El avea si darul proorociei si multe alte fapte minunate facea.

Multimea faptelor lui minunate ajunsese pana la urechile domnului Stefan cel Mare, care-l cercetase inca inainte de a fi domn, dandu-i ascultare si cinstire. Din aceasta epoca a vietii sale, incepe inraurirea mare a Sfantului Daniil asupra voevodului. Cele mai frumoase si mai numeroase traditii, scrise si orale, din viata Sfantului Daniil se impletesc cu faptele minunate ale domnului Stefan cel Mare, caruia aceiasi credinciosi i-au dat numele de "cel Mare si Sfant". Voevodul Stefan il cerceteaza pe sfant nu numai in vremuri de cumpana pentru tara, dar si in vremuri de pace.

Asa, cercetandu-l odata pe sfant, acesta l-a sfatuit pe domn sa inalte o manastire in acele frumoase si desfatate locuri. Placandu-i domnului sfatul si locurile, el a zidit acolo manastirea Putnei, pe care a sfintit-o in anul 1471. La aceasta sfintire a manastirii, care nu era prea departe de chilia sfantului, au luat parte mitropolitul tarii Teoctist, episcopul de Roman Tarasie, cum si arhimandritul Teodor de la Bistrita, arhimandritul Anastasie de la Moldovita, arhimandritul Stahie de la Pobrata si arhimandritul Ioasaf de la Neamt, noul egumen al manastirii sfintite. De buna seama ca la sfintire a luat parte si ctitorul ei moral, Sfantul Daniil. Desi, dupa traditie, alegerea voevoduiui Stefan cel Mare se oprise asupra lui, el n-a primit staretia, ci a ramas mai departe la chilia lui.

Valea Putnei incepe insa sa rasune de multimea radvanelor boieresti, care veneau la manastire si la chilie. Sihastria Sfantului Daniil era din ce in ce mai tulburata de curiozitatea oamenilor. Sfantul incepe a dori linistea si pacea altor locuri necercetate de picior omenesc. In aceasta vreme intervine moartea mitropolitului Teoctist (1477) si vaduvirea scaunului mitropolitan al Tarii Moldovei. Traditiile spun ca ochii voevoduiui, ai ierarhilor tarii si ai credinciosilor se oprira asupra Sfantului Daniil Sihastrul. Total era gata pentru alegere si alaiul pornise de la Suceava spre chilia sfantului; acesta insa paraseste peste noapte valea Putnei si se retrage in munti. Trimisii domnului si ai soborului aflara chilia goala.

Sfantul Daniil Sihastrul trece muntii tocmai pe apa Voronetului, numit si apa Corbului, unde isi incepe a doua parte a vietii sale. Aici, in locuri salbatece, asemanatoare cu cele ale Putnei, sfantul isi face o alta chilie, sub stanca Soimul de pe Voronet. Mai la vale de chilia lui era o manastire de calugari, unde egumenea, pe la 1471, "popa Misail".

In noua sa retragere, Sfantul Daniil petrece cativa ani, pana se linistira lucrurile. Faptele sale minunate il inconjoara insa in curand, si aici, cu nimbul sfinteniei. Sfantul Daniil imbatranise si mergea aplecat, sprijinindu-se in toiag. Vindeca felurite "boli si betegiuni", facea proorociri si avea aratari minunate. Si aici, ca si in valea Putnei, ucenicii roiau in jurul lui. Acesti ucenici, dintre care unii se vor ridica pana la scaunul mitropolitan al Moldovei, ca Grigorie Rosca, ii urmaresc cu evlavie pasii, sorbindu-i invataturile, cinstindu-i viata de sfant si incercand a-i fi asemanatori. Dragostea si veneratia lor l-au insotit pe Sfantul Daniil si dupa moartea sa trupeasca.

In vremuri de cumpana, de asta data, il cauta din nou voevodul Stefan cel Mare. Era dupa lupta de la Valea Alba, cand domnul, dupa ce cei mai de seama viteji ai sai fusesera ucisi pe campul de lupta, se retragea din calea sultanului Mahomed El-Fatih Cuceritorul. Apucand pe apa Moldovei, domnul il cauta pe Sfantul Daniil Sihastrul. Sa dam acum cuvantul cronicarului Ioan Neculce, care a consemnat aceasta intamplare:

"Iar Stefan Voda, mergand de la cetatea Neamtului in sus pre Moldova, au mers pe la Voronet unde traia un parinte sihastru, pre nume Daniil. Si batand Stefan Voda in usa sihastrului sa-i descue, au raspuns sihastrul sa astepte Stefan Voda afara, pana si-a ispravi ruga. Si dupa ce Si-a istovit sihastrul ruga, l-au chemat in chilie pre Stefan Voda. Si s-au spovedit Stefan Voda la dansul. Si au intrebat Stefan Voda pre sehastru ce va mai face, ca nu poate sa sa mai bata cu turcii: inchina-va tara la turci, au ba; iar sihastrul au zis sa nu se inchine, ca razboiul este a lui; numai, dupa ce va izbandi, sa faca o manastire acolo in numele sfantului Gheorghe, sa fie hramul bisericii. Deci au si purces Stefan Voda in sus, pre la Cernauti si pre la Hotin, si au strans oaste feliuri de feliuri de oameni, si au purces in gios. Iar turcii, intalegand ca va sa vie Stefan Voda cu oaste in gios, au lasat si ei cetatea Neamtului de a o mai bate si au inceput a fugi spre Dunarea. Iar Stefan Voda au inceput din urma si a-i bate, pana i-au trecut Dunarea. Si intorcandu-se inapoi, Stefan Voda s-au apucat de au facut manastirea Voronetul si au pus hramul bisericii Sfantul Gheorghe".

Personalitatea sfantului iese puternic in relief din aceasta intamplare. Sfantul Daniil nu-si intrerupe ruga, nici cand il asteapta domnul tarii; el il primeste pe domn, iar acesta i se spovedeste, apoi ii cere sfatul asupra soartei tarii insasi: o va inchina turcilor, sau ba. Sfantul ii prooroceste biruinta in razboi, dar il leaga sa zideasca o manastire.

Intr-o varianta a intamplarii de mai sus, traditia mai adauga ca, la intrebarea domnului, de "mai poate avea nadejde de a-l starpi pe navalitor, Sfantul Daniil Sihastrul il indeamna pe domn sa se uite in sus si sa-i spuna daca vede ceva. La raspunsul acestuia ca nu vede nimic, sfantul ii porunci sa-l calce pe piciorul drept. Calcandu-l, domnul vazu intr-o "lucina" un paltin mare, in care ardeau o multime de lumini. Apoi sfantul il intreba din nou pe domnul Stefan, daca aude ceva, si iarasi primi un raspuns negativ. De asta data, sfantul il indemna sa-l calce pe piciorul stang. Atunci auzi o cantare ingereasca minunata. Abia dupa acestea, Sfantul Daniil Sihastrul spune domnului, "sa puna de gand la Dumnezeu, ca, in poiana in care se aude cantarea, va face o manastire, pentru ca va birui pe turci". Dupa cum se vede, era obiceiul sfantului de a indemna pe domn sa zideasca manastiri, spre slava lui Dumnezeu. Sfantul Daniil, astfel, preamarea pe Dumnezeu si prin lucrarea Domnului si a credinciosilor, care-i cereau sfatul si ajutorul.

Dupa aceasta intamplare, Sfantul Daniil Sihastrul vede cu ochii implinirea si a acestei fagaduinte domnesti. In anul 1488, cand era egumen Efrem, a fost sfintita si manastirea Voronet. Traditiile mai spun, ca Sfantul Daniil Sihastrul a fost staretul acestei manastiri. Lucrul este adeverit de inscriptia de pe piatra mormantului sau.

Stefan cel Mare, printr-un act dat in Suceava la 17 august 1488, daruieste manastirii Voronet, unde era egumen Efrem, satul Stilbicanii de langa Toplita Rece, pe Suha Mare, si Suha Mare, de la gura ei pana la obarsie, cu toate poienile si muncelele, cu izvoarele Racaoane, Ostra si Negrieasa, cumparate de la Sandru Gardu si de la neamurile lui. In acest act, dat de Stefan cel Mare, cinstitorul si ucenicul Sfantului Daniil Sihastrul, nu se pomeneste nimic de dansul.

Egumenul manastirii era Efrem. Sfantul Daniil a fost staret dupa dansul, altfel ar fi fost amintit. In aceasta vreme, el inca mai traia si ajunsese la adanci batranete. In asteptarea mutarii din aceasta viata in corturile dreptilor, el vine intre zidurile manastirii, care-l cinsteste cu staretia. Aici, indata dupa anul 1488, isi da el sufletul sau ales in mainile Domnului si este inmormantat in biserica manastirii. La inmormantarea sfantului, facuta in sobor, traditiile spun ca a luat parte si domnul Stefan cel Mare, care a randuit sa i se aseze pe mormant o lespede de piatra.

Dupa adormirea sa intru Domnul, vestea minunilor sale se raspandeste in toata Moldova. Cei ce vin si se roaga la moastele sale se vindeca de diferite boli si slabiciuni trupesti si sufletesti. Poporul credincios l-a cinstit, inca in viata fiind, cu numele de "sfant", insirandu-l intre ceilalti sfinti, zugravindu-i chipul pe peretele bisericii Voronetului si facandu-i icoane. Viata si faptele lui au ramas vii in suflete pana in zilele noastre, fiind purtate din gura in gura si intrand in legenda.

2. Marturiile istoriei.

Sfantul Daniil Sihastrul adormise intru Domnul cu nimbul sau de sfintenie, intrand asa in constiinta contemporanilor sai. Aceasta sfintenie din timpul vietii nu e atinsa de dintele vremii, ci este pastrata curata si nestirbita mai departe, verificand inca odata faptul ca credinciosii, printr-o intelegere unanima, cinstesc pe sfintii lor, inconjurandu-i cu veneratie in timpul vietii si dupa moarte. Asa se explica faptul ca, desi n-a avut o canonizare oficiala din partea Bisericii, Sfantul Daniil Sihastrul s-a bucurat de toate prerogativele sfintilor, fiind zugravit cu nimbul sfinteniei, cinstindu-i-se moastele si punandu-i-se numele "hram" al manastirii Voronetului, alaturi de hramul Sfantului Gheorghe, pe care-l avea de la sfintirea sa.

In curand, in documentele epocii, cand va apare manastirea Voronetului, se va face pomenire oficiala, fie de hramul Sfantului Daniil Sihastrul, fie de moastele sfantului, care zac in manastire. Asa, intr-un act de ia Ilies Voda Rares, mitropolitul Grigorie Rosca, un ucenic de seama al Sfantului Daniil, ii cinsteste amintirea intr-un chip deosebit. Datoria de recunostinta il indeamna pe mitropolitul Grigorie, dupa ce ajunge in scaunul arhieresc al Moldovei, sa se ingrijeasca de mormantul sfantului si de manastirea Voronetului.

Prin actul amintit, dat la 21 martie 1551, se intareste dania mitropolitului Grigorie. facuta manastirii Voronet, "unde-i hramul Sfantului Mare Mucenic al lui Hristos si purtator de biruinta Gheorghe, si unde se odihneste sfantul staret Daniil", si anume: cateva chilii in apropierea manastirii si niste cumparaturi din satul Malini din apropiere.

Dupa cum se vede, mitropolitul Grigorie Rosca era strans legat de manastirea Voronetului, unde-si avea metania, ceea ce dovedeste si ucenicia lui la sfantul Daniil. Cinstirea amintirii sfantului este inca vie in inima mitropolitului, care cere sa fie pomenit intre ctitori "dupa pomenirea sfantului Daniil, a treia zi".

Intr-alt act de la Alexandru Voda Lapusneanu, dat la 5 aprilie 1558, se intareste manastirii Voronetului, "unde este hramul sfantului mare mucenic Gheorghe si unde este sfant staretul Daniil", satul Dragoesti, facut danie de un calugar Teodosie. Acelasi calugar Teodosie, care fusese ceasnic in mirenie, om cu stare, dimpreuna cu neamurile sale, mai daruiesc manastirii inca doua sate: Lucacesti si Botesti si o moara pe Bradatel. Aceste sate sunt intarite printr-un act de la Petru Voda Schiopul, dat in iunie 1575, in care se face iarasi amintire de "moastele sfantului staret”.

Pe langa cele de mai sus, se mai adauga un act de la Ieremia Voda Movila, dat la 17 decembrie 1599, prin care intareste manastirii Voronetului, "unde se odihnesc sfintele moaste ale prea cuviosului de Dumnezeu rugator, parintele nostru Daniil cel Nou, satele Traisteni, cu iazuri si mori, Tarnauca si unuol din tinutul Sorocii.

Aceste documente, in legatura cu manastirea Voronetului, nu uita, astfel, a vorbi si despre "sfantul staret Daniil", sau "moastele prea cuviosului de Dumnezeu rugator, parintelui nostru Daniil cel Nou". Ele dovedesc venerarea sfantului Daniil cel Nou, cum si staretia sa la Voronet.

Pomenirea Sfantului Damiil este vie insa, nu numai in documentele epocii, ci arde cu flacara si-n sufletele ucenicilor sai, dintre care doi si-au legat numele de diferite danii: mitropolitul Grigorie Rosca si un cuvios monah, Ioan. Mitropolitul Grigorie daruieste manastirii, unde ucenicise, cateva chilii, cum si alte cumparaturi in sat la Malini, asa cum se arata in documentul citat mai sus, apoi o inzestreaza cu un evangheliar frumos si scump, ca sa slujeasca la sfantul jertfelnic. In insemnarile pretioase, care insotesc evangheliarul, daruitorul arata ca "acest tetraevanghel l-a facut chir Grigorie, prim mitropolit si l-a dat la Voronet, unde este hramul sfantului Gheorghe, si al parintelui nostru Daniil cel Nou".

Primmitropolitul Grigorie mai face si alte insemnari in evangheliar, dintre care unele il privesc personal, dar au legatura cu sfantul Daniil. Asa, citim in alt loc ca el a imputernicit sfanta manastire, in timpul vietii sale, cu dreapta si de Dumnezeu daruita agonisita si avere, unde din frageda copilarie s-a inchinat lui Dumnezeu, cu rugaciunea sfantului parinte al nostru Daniil, de a carui rugaciune s-a invrednicit. Legand mai tarziu evangheliarul, pentru a-l feri de uzura, mitropolitul il fereca in argint aurit si-i adauga, la sfarsit, la locul unde se arata hramul manastirii, chipul sfantului Daniil. Tot acest Grigorie inconjoara manastirea Voronetului cu o dragoste ctitoriceasca. El ii adauga o tinda si zugraveste peretii bisericii pe din afara cu minunate zugraveli, care sunt admirate pana in zilele noastre de cunoscatorii artei bizantine.

Acest mitropolit, ctitor al Voronetului, de unde era "de postrig", era varul domnului Petru Rares. El daruieste Voronetului toata agonisita sa, ceea ce-l indreptateste de a-si lasa zugravit si chipul sau, alaturi de cel al sfantului Daniil cel Nou, pe zidul bisericii. Inscaunat de varul sau Petru-Voda Rares, Grigorie Rosca ramane mitropolit pana in vremea lui Despot Voda Heraclide, cand se retrage din scaun la Voronet.

Celalalt ucenic, al carui nume ne-a ramas, cuviosul monah Ioan, isi are si el metania la manastirea Voronetului, unde se inchinase Domnului "din frageda tinerete", urmand ascultarii si sfantului Daniil. El a fost, deci, un contemporan al mitropolitului Grigorie, de care pomeneste, atunci cand inchina un manuscris slavon, cuprinzind viata sfantului Efrem, aceleiasi manastiri. In insemnarea cartii se spune: "cu invatatura mitropolitului Grigorie am dorit din imirna si am dat din dreapta mea agonisita si am facut aceasta carte, numita a sfantului Efrem, si am dat-o la manastirea Voronetului, unde din frageda tinerete si din copilarie m-am fagaduit lui Dumnezeu, cu rugaciunile sfant parintelui nostru Daniil cel Nou si unde am primit mantuitorul si ingerescul cin".

De la ceilalti ucenici ai sfantului Daniil nu ne-a ramas nici o urma. Roiul lor duhovnicesc s-a raspandit in toata tara Moldovei, fie prin creierii muntilor, intemeind sihastrii si schituri, fie prin manastirile vechi, atatand si mai mult flacara dragostei crestinesti pentru aproapele si pentru Domnul.

Numele sfantului Daniil Sihastrul si vestea minunatelor sale fapte patrunde, incetul cu incetul, pana la cele mai indepartate colturi ale tarii Moldovei, pentru ca in curand sa-i treaca hotarele, aflandu-l pomenit si de unii straini, atunci cand fac pomelnicul sfintilor moldoveni. Asa, teologul apologet malorus Zaharia Kopystenski, in opera sa "Palidonia", intre sfintii din Tarile Romane numara, dupa sfantul Leontie de la Radauti, pe sfantul Daniil: "In Voronet, in manastire, Daniil, sfantul facator de minuni".

O lista asemanatoare de sfinti din aceste tari a fost ceruta de la Mitropolia Moldovei si de sambelanul curtii imperiale rusesti, Andrei Nicolaevici Muraviev. Mitropolia a insarcinat cu alcatuirea acestei liste pe egumenul Gherasim de la manastirea Neamtu. Acesta trimite, la 12 aprilie 1857, o lista de saptesprezece sfinti, insotita de vietile lor. Intre ei, pe locul al saptelea, este insirat Daniii de la Voronet.

Asemenea liste de sfinti autohtoni nu se fac pentru prima data in Moldova. Ele circulau prin manastiri, de unde-si ia, de buna seama informatiile si teologul Kopystenski. O lista cu insirarea sfintilor romani se afla si la mitropolitul Dosoftei, in opera sa "Vietile Sfintilor", tomul al patrulea, fila152, unde aflam scrise urmatoarele: "Deci multi sfinti se fac la Rusi si pana astazi se fac, ca am vazut pe arhimandritul Inochentie in Pecersca de patru luni murit si parea ca-i din acest ceas adormit, iti parea ca-i scaldat. Asa era de curat, nimica acru sau greu ceva, ca niste moaste trupul lui. Ca si in vremea de acum multi sfinti sunt de petrec cu noi, care numai Dumnezeu ii stie la inima lor. Dara tocmai din romani multi sunt, care am si vazut viata si traiul lor, dara nu s-au cautat fara numai Daniil de Voronet si Rafail de Agapia, am sarutat si sfintele moaste".

Acest text al mitropolitului Dosoftei este reprodus aproape identic si de mitropolitul Veniamin Costachi, de staretul Neanil de la Neamt, in mineiul pe decembrie, si de episcopul Melchisedec, in "Oratoriul" sau. Acesta din urma spune: "Daniil de la manastirea Voronet, contemporan cu Marele Stefan. Acest cuvios a imbarbatat la lupta contra turcilor pe marele erou, dupa vincela ce suferise de la ei la Valea Alba". Insiruirea sfantului Daniil intre sfintii romani se mai afla si-n alte mineie si vieti ale sfintilor, mai recente, de mai putina importanta. Din toate aceste documente si texte aghiografice "e absolut dovedit ca Daniil Sihastrul e sfant si ca s-a bucurat de un cult public general in intreaga Moldova, fiind cunoscut cultul lui si peste graniti, pana la Kiev".

3. Moastele Sfantului Daniil Sihastrul.

Moastele Sfantului Daniil se odihnesc la Voronet in biserica, in pronaos, spre dreapta, linga analoghionul pe care se afla icoana sa. Deasupra mormantului este asezata o lespede de gresie, cu 10 cm. mai inalta ca pardoseala bisericii, lunga de 132 cm. si lata de 50 cm., "care e din vremea lui Stefan cel Mare". Fata lespedei este impodobita in stil romanic cu frunze in chipul inimii, iar la capete are urmatoarea inscriptie: "Acest mormant este al parintelui nostru David, ca schimnic Daniil".

Inscriptia aceasta laconica este tipica vietii sfantului, care a fugit de maririle desarte, cautand anonimatul faptei bune. Ea ne arata ca moastele sfantului Daniil au fost ingropate in pronaosul bisericii manastirii Voronet, fapt dovedit apoi si de toate documentele si textele citate mai sus, atunci cand amintesc "moastele sale". Ele au fost "facatoare de minuni", ceea ce adevereste si teologul malorus Kopystenski, atunci cand le aminteste.

O parte din moastele sale si anume un deget, ferecat in argint si impodobit cu unsprezece margaritare si un granat, se pastreaza si astazi la manastirea Putna, in muzeu. El poarta inscriptia: "Aceste relicve le-am ferecat eu Ghedeon, igumen ot Voronet, cu toata cheltuiala mea in anul 7257 (1749), in 4 decemvrie". Acest deget, ferecat in argint, arata ca sfintele moaste ale lui Daniil Sihastrul au fost, pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, expuse in manastire. Egumenul Ghedeon a umblat la ele si, desprinzand degetul, l-a trimis Putnei.

Despre acest deget, care este pastrat la manastirea Putna, traditiile spun ca este degetul aratator de la mana dreapta a Sfantului Daniil, cu care el a aratat voevodului mandra vale a Putnei, unde l-a indemnat sa ridice manastirea. Degetul este "facator de minuni".

4. Chiliile Sfantului Daniil Sihastrul.

Trecerea Sfantului Daniil Sihastrul prin viata aceasta a lasat urme nu numai in amintirea ucenicilor sai si a credinciosilor, ci si in locurile in care a trait. Si pe valea Putnei si pe valea Voronetului au ramas, de pe urma lui, chiliile sale, pe care credinciosii le cerceteaza pana in zilele noastre. Chilia de piatra de la Putna se afla nu departe de locul unde se varsa paraul Viteul in paraul Putna; cealalta, din valea Voronetului, se afla sub stanca Soimului. Dintre ele o vom descrie, ca fiind mai cunoscuta, pe cea de la Putna.

Chilia aceasta este sapata intr-o stanca, ce se inalta deasupra vaii. Ea inca este scobita cu dalta si cuprinde un paraclis cu trei despartituri, si anume: pronaos, naos si altar. Lungimea intregului loc scobit in piatra este de 9.25 m., iar inaltimea de 2 m. Sub stanca se afla alt loc scobit, care se pare ca a fost locuinta sihastrului. Traditiile mai spun ca in preajma era adapostul unei capre si ca tot acolo isi lega calul domnul Stefan cel Mare, cand il cerceta pe sfant.

Altarul paraclisului era despartit de naos printr-un mic iconostas, iar bolta trebuie sa fi fost zugravita, ceea ce ne indica urmele de culori. Pe peretele de catre rasarit al altarului se afla o scobitura, unde a fost asezata o icoana. Afara, si anume pe peretele de miazazi, intre ferestre, pare sa fi fost o piatra cu o inscriptie, caci in stanca este un loc cioplit. In naos, langa fereastra, se afla sapata o cruce si cateva slove, dintre care unele par a arata anul 1499.

5. Chipul Sfantului Daniil Sihastrul.

Chipul sfantului Daniil Sihastrul se afla zugravit pe peretele din afara al bisericii Voronetuiui. Zugraveala a fost facuta pe vremea mitropolitului Grigorie Rosca, ucenicul sfantului. Desi sfarsita tarziu, dupa moartea sfantului Daniil, la 14 septembrie 1547, cum arata o insemnare, totusi chipul este veridic, avand consimtirea mitropolitului, care-l cunoscuse in viata.

La stanga, zidul tindei reprezinta, sus, viata sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, o frumoasa Deisis impodobeste capul usii si spre stanga, langa contrafort, se vad, unul langa altul, Daniil Sihastrul si mitropolitul Grigorie. Chipul sfantului este spiritualizat. El este al unui om batran cu plete lungi si albe. Fata blanda este inconjurata de barba lunga si alba. In jurul capului descoperit are nimbul sfinteniei. De-a dreapta si de-a stanga capului este scris, cu slove slavone, sfantul Daniil. Sfantul este imbracat in straie de pustnic, mana stanga se odihneste pe toiagul pastoresc, iar in cea dreapta tine un sul de pergament, cu o inscriptie slavona: "Veniti, fratilor, de ma ascultati. Invata-va-voi frica Domnului, cine este omul".

Alt chip al sfantului Daniil se afla in evangheliarul daruit de mitropolitul Grigorie manastirii Voronetului. Acest chip se afla la urma cartii, unde se arata hramul bisericii. Gravura, artistic lucrata, il reprezinta pe sfantul Daniil asemenea ca pe peretele bisericii. Sfantul are nimbul auriu si cuvintele cunoscute, sta in picioare, in mana dreapta are acum o cruce, in cea stanga toiagul, straiele sunt scumpe si bogate. Zugravul a impodobit chipul cu ornamente aurite. Fata sfantului straluceste de bunatate sufleteasca si evlavie. E fata spiritualizata a unui schimnic, care si-a trait toata viata in post si-n rugaciuni. Barba si pletele albe arata, ca si la celalalt chip, varsta inaintata, la care ajunsese sfantul Daniil.

Alte copii, dupa aceste chipuri, se mai pastreaza pe icoanele hramului, care erau asezate pe analoghion, langa mormantul sfantului.

Din cele aratate pana aici, urmand firele traditiei si ale istoirei, putem trage urmatoarele concluzii:

Sfantul Daniil Sihastrul a trait pe vremea Domnului Stefan cel Mare. El s-a ridicat din randul calugarilor de la manastirea Radautului, iar viata si faptele sale minunate l-au insiruit in randul sfintilor inca din timpul vietii. El ajunge o figura legendara din trecutul nostru, impletindu-si faptele cu cele ale voevodului Stefan. Viata si activitatea lui se desfasoara...

El nu primise staretia, ferindu-se de orice marire care i-ar fi stirbit darul deplin, pe care-l facea lui Dumnezeu, din viata sa. Murind, in anul 1478, mitropolitul Tecctist, ochii domnului si ai soborului se indreptara asupra sfantului Daniil. Acesta insa, cand venea alaiul spre chilia lui, paraseste valea Putnei si se afunda in munti si mai adanc.

El trece muntii Obcina Mare si se opreste tocmai pe valea Voronetului, sau apa Corbului, si isi face alta chilie, sub stanca Soimului. Alti ani trec cu nevointe negraite si cu siraguri nesfarsite de fapte minunate. Credinciosii si ucenicii isi indreapta pasii spre Voronet. In vale era o manastire veche de lemn, unde staretea "popa Misail". Aici vine, dupa sfatul sfantului sihastru, si domnul Stefan cel Mare, intr-o vreme de cumpana pentru tara. Domnul fusese infrant la Valea Alba, iar navrapii imparatului Mahomed urcau, de-a lungul apei, spre Suceava.

In asemenea imprejurare cumplita, domnul bate la usa chiliei de sub stanca Soimului. Sihastrul se afla in rugaciune. El il roaga pe domn sa astepte. Dupa ce si-a sfarsit rugaciunea, l-a primit. Domnul s-a spovedit si i-a cerut sfatul, ce sa faca cu tara sa: s-o inchine turcilor, ori ba? Sfantul Daniil l-a sfatuit sa n-o inchine si i-a proorocit biruinta, dar l-a indemnat sa ridice o manastire in locul celei de lemn din valea Voronetului. Domnul Stefan a invins pe turci si a inaltat o manastire, in anul 1488, cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe.

Nu mult dupa intamplarile acestea, sfantul Daniil s-a simtit slab. Era inaintat in zile si-si simtea sfarsitul apropiat. Atunci s-a adapostit el in manastirea Voronetului, care, spre cinstire, l-a ales staret. Aci si-a dat el duhul in mainile Domnului, si a fost inmormantat in pronaosul bisericii, pe partea dreapta, unde moastele lui asteapta ziua invierii.

Dupa adormirea sa intru Domnul, evlavia credinciosilor n-a contenit, nici nu s-a micsorat, ci ea a crescut, caci cei ce cereau ajutorul sfantului se inmultira si odata cu dansii si minunile. Si veneau la sfintele lui moaste si le sarutau vladici si credinciosi, si mult bine aveau si mare ajutor intru nevoile si necazurile lor. Si multe alte fapte minunate adeveresc, sfintenia si harul tamaduitor, de care s-a invrednicit acest sfant sihastru, aratandu-ne ca, cununa cu care impodobeste Dumnezeu pe sfintii Sai, este nepieritoare in veci. Amin!

pr. prof. Petru Rezus

.         Cică trăia în chilia aceasta un călugăr: Daniil Săhastru. Îi zicea lumea săhastru, pentru traiul său singur. Acesta a fost coborât din cer de Dumnezeu pentru a face bine oamenilor rătăciţi prin pustietatea aceasta. El nu mânca aproape nimica.

Într-o seară veni peste dealul acesta, pe apa Viţeului, Ştefan şi cu un argat de-al său. El a fost dovedit de duşmani şi căta loc de odihnă. Şi s-a aşezat să se odihnească pe piatra aceea mare. Cum sta el aşa, iacă vede o lumină în fereastră la săhastru, căci atunci el îşi făcea rugăciunea sa de seară. Îndată ei merg către chilie, căci erau tare flămânzi.

Ajunşi acolo, Ştefan bate în uşă.

– Cine-i acolo? întreabă Daniil.
– Om bun, răspunde Ştefan.
– Dacă e om bun, să intre!

El intră înăuntru.

– Ce ai păţit, de-ai venit şi pe la mine?

Năcăjit şi amărât cum era, nu zise nimic.

– Eu ştiu ce-i cu tine. De mă asculţi ce ţi-oi spune eu, să ştii că dovedeşti păgânătatea. Altminteri e rău!
– Jur pe feciorul meu că ţi-oi asculta toate poruncile!
– Atunci, pune urechea la piciorul meu cel stâng! Ce auzi?
– Ce s-aud? Numai plânsete şi jăluiri.
– Bine zici! Acestea, Ştefane, să ştii că-s jăluirile ţării! Pune acum urechea la piciorul meu drept! Amu ce auzi?
– Amu aud cântece frumoase.
– Bine zici! Pune gând că de unde ai auzit acele cântece, faci o mănăstire!
– Dar unde cântă? întrebă Ştefan.
– Ştii unde, Ştefane!? Iacă, acolo, acel deal, suie mâine dis-de-dimineaţă pe el şi trage cu arcul iar unde o să găseşti săgeata înfiptă, să ştii că de acolo s-aude cântând!
– Dar amu, părinte, te rog să ne dai un pic de mâncare, că tare flămânzi suntem!
– Bine, dar eu, Ştefane, nu mănânc nimic. De unde să-ţi pot da ceva?
– Caută, părinte, că nu ne mai putem ţine pe picioare de flămânzi!

Căută Daniil în toate părţile, în urmă găsi un pic de prescure din care dădu şi lui Ştefan o bucăţică, şi argatului, şi-i mai rămase şi lui un pic; că era blagoslovită prescurea ce le-o dăduse.

După ce au terminat ei ospăţul, s-au culcat amândoi în chilie, iar săhastrul a rămas afară ca să-i păzească. Când răsări soarele, Daniil bătu la uşă:

– Scoală, Ştefane, şi du-te!

Ei se sculară pe-ndată şi se suiră sus pe deal. Scoate Ştefan arcul şi trage, dar săgeata s-a împlântat hăt, în pădure. Pe-ndată, ei merseră în căutarea locului unde s-a împlântat. După lungă căutare, ei o găsesc împlântată într-un paltin bătrân. Dar cu cine să zidească el mănăstirea, când ei erau numai doi! Atunci, se duce Ştefan, noaptea, la Volovăţ şi ia biserica de acolo şi până-n ziuă o aduce aici. Tot până-n ziuă o şi propteşte. Însă nici nu o propteşte bine, când iată vede venind pe turci. Ei l-au văzut pe Ştefan când a adus biserica iar acum au venit să-l prindă. Ştefan, văzând aceasta, intră în biserică şi se rugă lui Dumnezeu ca să-l scape.

Ascultându-i ruga, dădu o ceaţă grea de nu vedeai la un pas. Amu, turcii se zăpăciseră şi începuseră a se omorî între ei. Se bătură ei aşa până-la amiaz, că nu mai rămaseră de ei decât doi ofiţeri care, de frică să nu fie ucişi de Ştefan, o luară la fugă. Pierind cu toţii, cerul începuse să se lumineze. Ştefan, bucuros, merse la Suceava şi aduse meşteri ca să zidească o mănăstire mândră. Au fost aduşi şi din Ţara Românească mulţi robi ca să locuiască pe aici. Din unul din aceia mă trag şi eu. Această poveste mi-au spus-o şi mie bătrânii şi-o spun şi eu urmaşilor mei.

Sfanta FILOTEIA DIN ATENA , ocrotitoarea Atenei

.

Sfanta Mucenita Filoteea, ale carei moaste se gasesc in Catedrala Mitropolitana din Atena, este cunoscuta ca fiind ocrotitoarea capitalei elene. Sfanta Mucenita Filoteea din Atena a primit mucenicia in timpul perioadei de ocupatie otomana, datorita eforturilor ei de a rascumpara pe femeile grecoaice luate drept sclave in haremurile turcilor. Este sarbatorita pe data de 19 februarie.

Sfanta Filoteea s-a nascut in anul 1522, in Atena, in cadrul unei familii instarite, cu vechi statut nobiliar bizantin. Parintii sai i-au pus numele de botez Revoula. La varsta de doisprezece ani, impotriva vointei sale, s-a casatorit cu un barbat care, in primii trei ani de casnicie, s-a dovedit a fi extrem de violent. Revoula a indurat cu rabdare toate necazurile pricinuite de sotul sau rugandu-se lui Dumnezeu pentru indreptarea acestuia. Cand sotul sau a murit, trei ani mai tarziu, Revoula s-a intors la casa parinteasca, unde a stat pana cand parintii sai au trecut la cele vesnice.

Dupa moartea parintilor a intemeiat o manastire de maici, inchinata Sfantului Andrei. Revoula a fost prima care a primit tunderea in monahism in aceasta manastire, cu numele Filoteea. Multe femei sclave, abuzate de catre turcii musulmani, in acea perioada de ocupatie otomana, i-au cerut sprijinul si au primit refugiu in asezamantul monahal al carei stareta era.

Odata, patru femei au fugit de la stapanii turci, care le propusesera sa renunte la Crestinism, si s-au refugiat in manastirea Sfintei Filoteea. Afland turcii unde s-au ascuns femeile, au patruns in chilia sfintei pe care au luat-o si au dus-o inaintea guvernatorului musulman. Acesta a aruncat-o in temnita. In dimineata urmatoare, I s-a spus ca va fi eliberata numai cu conditia sa renunte la credinta in Hristos. Altfel, va fi omorata.

In momentul in care Sfanta Filoteea era pregatita sa accepte cununa martiriului, o multime de crestini s-a adunat, prin purtatrea de grija a lui Dumnezeu. Acestia au mijlocit inaitea guvernatorului care a eliberat-o pe Sfanta Filoteea.

Intorcandu-se la manastire, Sfanta Filoteea a continuat nevointele duhovnicesti primind de la Dumnezeu darul facerii de minuni. In Patesia, o suburbie a Atenei, a intemeita o noua manastire, unde traia in posturi, rugaciuni si priveghere, impreuna cu celelalte maici. In tot acest timp Sfanta Filofteea a continuat insa sa ajute prin toate mijloacele pe fratii sai intru Hristos care sufereau, ca sclavi, sub jugul turcesc.

 

In ajunul praznicului Sfantului Dionisie Areopagitul (praznuit la 3 octombrie), turcii au prins-o din nou pe Sfanta Filoteea. De aceasta data au supus-o la si mai multe chinuri. Intr-un final, au aruncat-o la pamant, aproape moarta.  Surorile manastirii au luat trupul sfintei mucenite si l-au dus la Kalogreza, unde s-a stins din viata la 19 februarie 1589.

Radu Alexandru

Minuni ale sfinţilor martiri din Aiud

Minuni ale sfinţilor martiri din Aiud[1] - Ieromonahul Augustin de la Mănăstirea Aiud

O bătrânică din judeţul Cluj, fiind bolnavă de cancer, gradul IV metastază, a fost dată de duhovnicul ei cu untdelemn din candela Maicii Domnului de la osuar, spunându-i ca după câteva zile să meargă la medic şi să-şi repete analizele. Medicii au rămas uimiţi pentru că nu au mai găsit nicio urmă de cancer.

Un băieţel din Slatina, de 12 ani, s-a îmbolnăvit de o boală foarte rară de piele. Avea bubiţe pe tot corpul din creştet şi până în tălpi, care supurau puroi şi sânge şi care mai şi produceau o mâncărime foarte mare. Mama copilului s-a dus disperată la duhovnicul ei, spunându-i că nu ştie ce să mai facă cu băiatul ei, pentru că cei mai buni doctori de piele din Bucureşti nu reuşiseră să-i găsească diagnosticul şi chiar în ziua respectivă trebuia să meargă din nou la Bucureşti.

Părintele i-a spus: „Soro, chiar acum am primit untdelemn din candela Sfinţilor de la Aiud şi, dacă avem credinţă, Dumnezeu va face minuni.” L-a dat pe copilaş şi, în drum de la Slatina spre Bucureşti, în tren, i s-au uscat bubiţele, au căzut jos şi a ajuns complet vindecat la medici.

Un preot cu o evlavie deosebită la Sfinţii din temniţa Aiudului mi-a cerut o bucăţică de sfinte moaşte pe care i le-am trimis printr-un diacon. Părintele diacon ajunsese noaptea la locuinţa părintelui şi, dându-i-le, acesta se ducea cu bucurie mare spre camera lui, voind să le pună la locul special amenajat pentru Sfânt. La un moment dat, înainte să ajungă în cameră, aude din spate o voce care a strigat aşa: „Ioan!!!”. Părintele, uimit, s-a uitat în spate şi n-a văzut pe nimeni. Venindu-şi puţin în fire şi înţelegând că n-a fost voce de om cunoscut, a deschis cu grijă capacul răcliţei şi, uitându-se spre sfintele moaşte, a întrebat: „Te cheamă Ioan?” Iar sfântul i-a răspuns: „Da!!!”

Două femei din Aiud, venind la mănăstire, mi-au spus că acuză dureri foarte mari la încheieturile genunchilor şi a gleznei. Le-am dat untdelemn din candela Maicii Domnului şi a sfinţilor, sfătuindu-le să se dea la locul durerii. După o săptămână au venit şi mi-au spus că, după ce s-au dat cu untdelemn, li s-au luat durerile cu mâna. M-am cutremurat!

Un alt preot avea Sfinte Moaşte de la Aiud acasă; s-a trezit în-tr-o zi cu patru vrăjitoare la poartă care i-au zis:

- Părinte, ia de aici 400.000 de euro şi mută-te de aici!

Dându-şi seama repede cu cine stă de vorbă le-a răspuns scurt:

-   Eu nu mă mut de aici!

Rămânând uimite de refuz, au continuat cu insistenţă să-i spună:

-   Dacă nu te muţi tu, atunci spune-i la acela care stă în casă cu tine, el să se mute.

Înţelegând părintele că este vorba de Sfântul de la Aiud le-a zis:

-   Eu nu-L dau pe Hristos afară din casă!!! Şi le-a închis poarta în nas.

Până să aducă sfintele moaşte acasă avea mari necazuri cu vrăjitoarele, dar din ziua aceea nu le-a mai văzut şi nici nu a mai avut probleme.

Uneori vin oameni bolnavi care nu au o credinţă aşa de mare şi se dau cu untdelemnul sfinţilor cu multă îndoială şi, chiar şi aşa, sfinţii fac minuni. Aşa dar mare au primit aceşti pătimitori ai lui Hristos! De exemplu un tânăr avea o boală gravă de piele, pentru care medicii nu i-au găsit leac. Mama lui era credincioasă însă, şi a luat de aici nişte ulei să-i ungă trupul. Când a ajuns acasă, i-a uns o parte din trup, pentru că tânărul nu avea încredere şi o, minune, dimineaţa, locul care fusese uns cu ulei, era dimineaţă fără pată, sănătos.

Odată a venit un părinte de la Timişoara şi mi-a spus că mama lui a avut un atac cerebral şi era într-o stare foarte gravă de comă. Au dat-o cu untdelemn şi şi-a revenit complet.

O femeie din Aiud avea dureri foarte mari la glezne. Cum s-a dat cu ulei i s-a luat durerea ca cu mâna. Şi nu s-a dat cu o credinţă cum o au de pildă unii bolnavi de cancer faţă de Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina sau Sfântul Ioan Rusul. În schimb, aici, chiar dacă vin cu o credinţă foarte mică, se dau cu untdelemn şi se tămăduiesc.

Iarăşi, un domn din Aiud lucrează la penitenciar şi are foarte mari probleme cu spatele şi era caz de operaţie. După ce s-a dat cu ulei de la Maica Domnului, nu mai avea nicio durere şi nu a mai fost nevoie de nicio operaţie.

Nu mai spun de cazuri de demonizare. Au venit aici nişte fete demonizate şi numai ce se apropiau de osuar, începeau să zbiere şi să cadă pe jos, de ziceai că-i în gură de şarpe. Au fost două demonizate de la Satu Mare şi după ce au venit aici la rugăciune, li s-a mai ameliorat starea o bună perioadă de timp, dar am auzit că acum iar se simt rău.

A fost un grup de sârbi cu evlavie faţă de martirajul românesc din temniţele comuniste şi era şi o doctoriţă printre ei, care mi-a mărturisit: „Părinte, n-am vrut să vă spun, dar totuşi vreau să vă spun ce mi s-a întâmplat”. Îi dădusem, când venise prima dată aici, o parte de oseminte, ca să le pună la dânsa la spital. Şi-mi zice: „Părinte, când am plecat de la Aiud spre Petru Vodă, pe drum am aţipit. Şi, când am aţipit, am văzut în faţa ochilor un tânăr foarte frumos, cu foarte multe hematoame pe cap şi-i curgea sânge, şi foarte frumos la chip. Când l-am văzut, m-am înspăimântat; s-a menţinut câteva clipe vedenia, după care a dispărut şi în locul chipului lui a apărut o cruce foarte luminoasă, care a persistat câteva secunde, după care m-am trezit şi am bufnit în plâns”. Sfântul i s-a arătat.

---

[1] Material preluat din revista Atitudini, nr. 3 ∕ 2008, pp. 20-23.

(extras din cartea: Din temnite spre sinazare – Despre mucenicii prigoanei comuniste)

Parintele Arsenie Boca ...DESPRE RUGACIUNE

A ne ruga înseamnă a ne înălţa spiritul şi inima către Dumnezeu pentru a-I aduce laudele noastre, a-i expune grijile noastre si a-I implora ajutorul.

A ne înălţa spiritul către Dumnezeu înseamnă a ne smulge din vârtejul treburilor omeneşti a tuturor atracţiilor pământului, fie pur materiale, fie intelectuale, după gradul de cultură al fiecăruia. Ori ce bucurie a trupului şi a spiritului trebuie înlăturată pentru a putea convorbi cu Dumnezeu şi a ne dărui Lui în întregime.

A aduce lauda lui Dumnezeu înseamnă a recunoaşte că toată fiinţa noastră este creată şi-I aparţine Lui. Deci ascultarea noastră o datorăm numai Lui, căci suntem opera Lui şi trebuie să ne îndeplinim misiunea pe care ne-a încredinţat-o El. Orice alt scop am vrea să atingem în viaţa, în afara voinţei lui Dumnezeu nu ne va aduce decât dezastru trupesc si spiritual. Noi suntem creaţi cu un scop bine determinat de Creatorul nostru şi El ne-a pus la dispoziţie toate mijloacele ca să-l atingem. Pentru mântuirea noastră El ne-a dăruit totul, chiar pe unicul său Fiu, pe Iisus Hristos, ca model de viaţă şi descoperitor al voinţei Sale. A fugi şi a ne eschiva de la cunoaşterea voinţei lui Dumnezeu, în ceea ce priveşte sensul si scopul nostru în viaţa şi a ne făuri unul personal după aprecierea noastră, înseamnă a ne condamna singuri la moarte veşnică. Astfel deci, pe bună dreptate, suntem datori ….să aducem cu laudele si mulţumirile noastre Celui ce ne-a creat si nu ne-a lasat pradă propriilor fantezii, conducându-ne in mod greşit, ci din contră ne-a arătat clar si precis calea de urmat prin legile Sale. Mai mult ne-a trimis si modelul unic, minunat, născut ca şi noi din carne si sânge si având aceleaşi cerinţe ca ale noastre pe care le-a demonstrat în mod palpabil cum trebuie să le rezolvăm.

Cine îl are pe Iisus de model în toate acţiunile vietii lui, acela şi-a găsit sensul vietii şi pacea sufletului lui.

Recunoştinţa noastră faţă de Creator trebuie să fie nesfârşită. Toate popoarele lumii, chiar şi cele barbare, simt necesitatea rugăciunii de adorare, care este de fapt fondul oricărui cult religios.

A cere lui Dumnezeu cele ce sunt necesare corpului nostru este alt obiectiv al rugăciunilor noastre. Acest corp care deşi este o capodoperă a Maestrului Creator, totuşi în urma neascultării faţă de voinţa Stăpânului şi-a pierdut starea de fericire veşnică în care a fost orânduit la început şi pe care altfel ar fi putut să şi-o păstreze. Uneltirile diavoului însă l-au determinat să-şi satisfacă dorinţele şi poftele personale călcând voinţa si porunca Creatorului, aşa cum de altfel face acum întreaga omenire, ca o moştenitoare credincioasă a primului si neascultătorului ei reprezentant. Astfel, de la primul act de neascultare al omului a intrat în lume moartea şi suferinţă. Corpul nostru se zbuciumă în zadar, căci destinul lui este implacabil, dreptatea Creatorului trebuie să aibă loc.

Ferice de cei ce-şi descoperă sufletul si spiritul, de cei ce au ajuns la concluzia evidentă că în afară de corpul lor pieritor, ei posedă această comoară ce nu va pieri odată cu trupul lor, ci din contra, întocmai ca un prizonier captat în lanţuri, e dornic de adevar şi de lumină, suspină după revenirea lui la prima stare de fericire si simte că aceasta se va întâmpla numai cu ajutorul mijloacelor pe care insusi Creatorul i le-a pus la dispozitie. Rugaciunea neincetata catre Cel care ne-a facut invocarea ajutorului Sau in lupta cu materia corupta din noi, este singura noastra cale sigura de urmat si singura consolare.

Rugaciunea devine familiara si usor de facut atunci cand este zilnica, puterea obisnuintei ii da usurinta.

Trebuie sa-L consideram pe Dumnezeu prezent langa noi, sa vorbim cu El in mod sincer, fara falsitate si sa ascultam in tacere ceea ce El ne raspunde intotdeauna in constiinta noastra. El ne asculta intotdeauna cu rabdare si ia aminte in cererile noastre atunci cand venim la El sinceri si cu inima deschisa, asa cum o doreste El.

Sa ne dea Bunul Dumnezeu puterea de a ne putea ruga Lui neincetat ,asa cum vrea El .

Sfantul Efrem cel Nou

                          CINE ESTE Sfantul Efrem cel Nou? 

Sfantul Efrem cel Nou - Marele Mucenic din Nea Makri - este un Mare Sfant (descoperit recent) al Bisericii Ortodoxe, care este cunoscut in toata lumea atat pentru marea sa putere facatoare de minuni, cat si pentru rapiditatea ajutorului sau, fiind supranumit "Super-Grabnic Ajutator in toate nevoile". 

      Sfantul Efrem cel Nou a trait in secolul al XV-lea in Grecia. A vietuit ca monah la Manastirea Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihanitilor de la Nea Makri din Attica, Grecia. Dupa ce a trait 27 de ani in nevointa calugareasca aspra, Manastirea de pe Colina Neprihanitilor a fost cotropita de otomani. Turcii au ucis monahii prin decapitare, iar pe Sfantul Efrem cel Nou l-au facut rob si l-au torturat in felurite chipuri, de nenumarate ori, timp de 8 luni. La sfarsit, turcii l-au atarnat cu capul in jos intr-un copac batran, i-au strapuns trupul cu multe cuie - din acelea cu care a fost rastignit Domnul nostru Iisus Hristos pe Cruce -, apoi i-au infipt in pantece un taciune aprins. Astfel si-a dat sufletul in mainile Domnului, la data de 5 mai 1426.
Vreme de 500 de ani nu a stiut nimeni de acest Mare Mucenic din Nea Makri, pana pe 3 ianuarie 1950, cand Sfintele sale Moaste – care sunt inmiresmate si pline de har – au fost descoperite prin revelatie de monahia Macaria, stareta Manastirii Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihanitilor (pana la cotropirea ei de catre turci, aceasta manastire era de calugari, iar din secolul al XX-lea – cand a fost restaurata – este de maici).
Dupa descoperirea Sfintelor sale Moaste, Sfantul Efrem cel Nou - Marele Mucenic din Nea Makri - s-a aratat de nenumarate ori staretei Macaria, altor maici si multor crestini (multi dintre ei nu stiau nimic despre Sfantul Efrem cel Nou), fie sub chipul unui nevoitor cu fata brazdata de multe osteneli, fie purtand vesminte preotesti, fie ca un calugar, marturisind: “Ma numesc Efrem!” si relatandu-le viata sa si chinurile si torturile la care a fost supus pentru marturisirea dreptei Credinte Ortodoxe. Celor mai multi, imediat dupa aratare, Sfantul Efrem cel Nou le-a rezolvat problemele: pe unii i-a vindecat de boli incurabile, altora le-a intarit credinta, pe altii i-a izbavit de primejdii sau de foc, pe multi deznadajduiti i-a mangaiat.

Care sunt DARURILE DEOSEBITE ale Sfantului Efrem cel Nou - Marele Mucenic din Nea Makri?

Sfantul Efrem cel Nou - Marele Mucenic din Nea Makri - este:


                 1. Mare Tamaduitor

Sfantul Efrem cel Nou a vindecat multi oameni de cancer, diabet, leucemie, paralizie, epilepsie, orbire, dureri de ochi, de cap, de oase, de stomac si de articulatii, polinucleoza, boli ale inimii si ale creierului, hemoragii si multe altele; a ajutat in vremea operatiilor si a salvat de pe patul de moarte. Sfantul Efrem cel Nou a primit de la Dumnezeu o asa de mare putere de vindecare a tuturor bolilor - chiar si a celor asa-zis incurabile - datorita chinurilor cumplite pe care le-a suferit ca Mare Mucenic.

                  2. Mare Facator de minuni

Sfantul Efrem cel Nou - supranumit si "Sfantul Efrem cel Nou Taumaturgul" ("taumaturg" inseamna "facator de minuni") - a primit de la Dumnezeu puterea de a savarsi minuni uimitoare.

                  3. Super-grabnic Ajutator in toate nevoile

Toti oamenii care i se roaga Sfantului Efrem cel Nou cu smerenie, cu credinta si cu dragoste dobandesc rapid mijlocirile sale. Iata numai cateva dintre minunile savarsite grabnic de Marele Mucenic din Nea Makri. Cu ajutorul Sfantului Efrem cel Nou, unii oameni:

         au izbandit in procese
         au biruit deznadejdea
         au fost izbaviti de foc, de inec, din furtuni si din alte primejdii          de moarte
         au fost salvati de la sinucidere
         au rezolvat probleme legate de programe si calculatoare
         L-au cunoscut pe Dumnezeu.

        Sfantul Efrem cel Nou este cunoscut in toata lumea pentru:
universalitatea ajutorului sau - Sfantul Efrem cel Nou rezolva toate problemele, indiferent de natura (tipul) sau gravitatea lor, de aceea este supranumit "Grabnic ajutator intru toate nevoile".
rapiditatea ajutorului oferit - Sfantul Efrem cel Nou le vine grabnic in ajutor tuturor celor care-l cheama cu credinta si dragoste, motiv pentru care este cunoscut ca "Super-Grabnic ajutator intru toate nevoile".

CE TREBUIE FACUT pentru a primi ajutorul Sfantului Efrem cel Nou?

Pentru a fi ajutati de Sfantul Efrem cel Nou - Marele Mucenic din Nea Makri -, oamenii trebuie sa i se roage cu credinta, evlavie si dragoste. Oamenii care au fost ajutati de Sfantul Efrem cel Nou i-au citit Paraclisul sau Acatistul, sau (daca nu aveau timp si problema trebuia rezolvata urgent) numai l-au chemat din toata inima in ajutor, simplu, fara o rugaciune speciala, ci spunand doar: "Sfinte Efrem cel Nou, ajuta-ma sa ...(si spuneau problema pe care o aveau)!". De multe ori, ajutorul Sfantului Efrem cel Nou a venit inainte ca oamenii sa termine rugaciunea catre el sau imediat dupa aceasta. Alte persoane care aveau probleme mai dificile de rezolvat, i-au promis Sfantului Efrem cel Nou diverse daruri (flori, ceara curata, candele etc.), iar Sfantul Efrem i-a ajutat la scurt timp dupa ce i-au facut promisiunea.

Dupa ce primiti ajutorul dorit, trebuie sa nu uitati sa-i multumiti Sfantului Efrem cel Nou - cei care ii fac promisiuni, trebuie sa nu uite sa le indeplineasca !!!

Sfantul Efrem cel Nou - Marele Mucenic din Nea Makri - face minuni uimitoare si azi si le va veni intotdeauna in ajutor celor care il cheama cu credinta, evlavie si dragoste, asa dupa cum a marturisit Sfantul Efrem cel Nou insusi unor crestini: “Nu voi inceta sa vin!”. 
"Viata, aratarile, minunile, acatistul si paraclisul Sfantului Efrem cel Nou, Grabnicul Ajutator si Marele Facator de minuni", Editura Sofia, Bucuresti, 2008, Editia a II-a

Mai multe cititi aici:

Sfantul Efrem cel Nou - MARE MUCENIC din Nea Makri, Grecia


                             Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou 

  Sfinte Efrem, mare mucenice al lui Hristos, asculta acum putina noastra rugaciune pentru robii lui Dumnezeu (numele) care sunt incercati de boli, suferinte si de ispite. Venim la tine ca la un doctor ceresc si credem ca vei primi cererea noastra si vei usura suferintele lor. Ai spus ca ai leacuri pentru toate felurile de boli, si de aceea nadajduim ca iubirea ta de oameni nu s-a imputinat. Cine poate spune multimea minunilor tale? Cine stie cati suferinzi au aflat izbavire prin rugaciunile tale?

Ajuta-i, Sfinte Efrem, ajuta-i pe cei suferinzi! Roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru ei si, daca le este de folos sa fie tamaduiti degraba, fa sa se intample aceasta spre slava lui Dumnezeu. Iar daca le este mai de folos sa duca mai departe crucea suferintei lor, ajuta-i sa rabde fara sa carteasca, ca sa primeasca luminoasa cununa a rabdarii.

Sfinte Mare Mucenice Efrem, tu ai rabdat suferinte de nespus, iar viata noastra este plina de desfatari. Dar chiar daca suntem pacatosi si intinati prin tot felul de patimi, indraznim a ne ruga tie. Caci nu pentru noi ne rugam tie, sfinte, ci pentru bolnavii acestia pe care suferintele i-au ingenunchiat. Fii lor pazitor, povatuitor, ocrotitor si tamaduitor, ca sa iti multumeasca cu inima smerita si sa Il slaveasca pe Dumnezeu care te-a acoperit cu harul Sau, aratandu-te mare facator de minuni, in vecii vecilor. Amin.

                 Rugaciune pentru dobandirea de prunci, catre Sfantul Efrem cel Nou 

Te-ai invesmantat in sangele mucenicesc, dumnezeiescule Parinte Efrem, Hristos Domnul tesandu-ti haina nepieritoare, urzita dintru Invierea Sa din morti. Innoieste firea omeneasca prin revarsarea sfintelor tale rugaciuni, Preacuvioase, iar intru lumina imbratisarii tale sfinte invredniceste-ne si pe noi a dobandi de la Dumnezeu darul nasterii de prunci. Nu ai incetat pana azi sa savarsesti lucruri peste fire, iar toti care aud vestirea minunilor tale, isi intaresc nadejdea intru grabnica ta mijlocire. Urcus de taina se fac minunile tale, Sfinte Efrem, izvodindu-le pe acestea precum niste trepte trebuincioase sporirii noastre in credinta.

Proslaveste-te, Cuvioase, mijlocindu-ne si noua darul nasterii de prunci buni, caci am aflat ca toti cei care au dobandit copii prin mijlocirea ta, au vestit tuturor grabnicul tau ajutor. Credem cu adevarat ca inainte de a veni in lume pruncii pe care tu i-ai daruit parintilor, prin Duhul Sfant ai cunoscut ca le vei fi ocrotitor acestora in toata vremea vietuirii pamantesti. Intru netarmurita ta bunatate si mila, nu ne trece nici pe noi cu vederea si umple vietile noastre de bucurie, daruindu-ne om nou care sa vina in aceasta lume in sanul familiei noastre. Plineste, Cuvioase Efrem, cererea fierbinte ce ti-o facem si primeste lacrimile noastre putine, iar la vremea randuita invredniceste familia noastra sa aduca roada intru care sa Se preamareasca Dumnezeu, Cel Caruia I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, acum si pururea și in vecii vecilor. Amin.

                             RUGACIUNE CATRE SF. EFREM PENTRU CASATORIE

„Sfinte Mare Mucenice Efrem, tinerei care se rugase tie sa poata intemeia o familie, i-ai spus in vis: Te voi ajuta sa fii alaturi de cel pe care il vrei”. Si cuvantul tau s-a adeverit, caci tanarul pe care il iubea, a cerut-o si a luat-o de sotie.

Stiind aceasta, si vazand grabnicul tau ajutor, avand si eu dorinta de a purta crucea casatoriei, te rog sa ma ajuti, sa gasesc perechea potrivita, alaturi de care sa infrunt marea vietii acesteia. Ajuta-ma, Sfinte Efrem, sa fac alegerea cea buna, pentru ca nunta mea sa fie binecuvantata de Dumnezeu. De multe ori ispita singuratatii mi-a ranit inima, de multe ori diavolul deznadejdii ori al desfranarii a lovit in poarta sufletului meu. Fereste-ma, Sfinte, de tot raul; fereste-ma de o alegere gresita; fereste-ma de minciuni, de rautate, de desfrau. Sa nu ma insele frumusetea cea degrab trecatoare, ci sa caut mai ales frumusetea sufleteasca. Sa nu ma orbeasca dragostea patimasa, nici sa nu ma biruie patimile si poftele.

Lumineaza-mi mintea sa nu alerg dupa averi pamantesti, ci sa caut mai ales bogatia duhovniceasca. Mintea mea este nepriceputa si slaba, izbaveste-ma, Sfinte, cu rugaciunile tale,de neputintele care ma apasa. Daruieste-mi intelepciune si rabdare. Lumineaza-mi mintea sa alerg la spovedanie ori de cate ori umbra pacatului va tulbura mintea mea, mai inainte ca gandul murdar sa devina fapta.

Sfinte Efrem, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, daca-mi este de folos spre mantuire sa port crucea casatoriei, sa se intample aceasta spre slava lui Dumnezeu. Iar daca imi este mai de folos sa duc mai departe crucea singuratatii, ajuta-ma sa rabd fara sa cartesc. Iar de va fi voia lui Dumnezeu sa ajung sa imi intemeiez o familie, ajuta-ma, Sfinte, aceasta sa fie prilej pentru a multumi lui Dumnezeu in fiecare zi. Si roaga-L pe Hristos Dumnezeu ca la vreme potrivita, sa-mi daruiasca, copii credinciosi si sanatosi, care sa duca o viata curata si sfanta.”