20 octombrie 2015

ACATISTUL SFÂNTULUI MARE MUCENIC ȘI TĂMĂDUITOR PANTELIMON

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Aceste icoane printre care si cea a Sfantului Pantelimon...le am deasupra patului unde dorm...


Condacul 1

Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească, a vrednicei slugi a Domnului nostru, care prin nestrămutată credinţă s-a învrednicit a sta alături de scaunul nemuritorului Împărat, Pantelimon, ridicăm rugăciunile noastre şi cerem să ne asculte durerile şi cu puterea ce-i este dată de la Dumnezeu ca un doctor fără de arginţi, să ne cerceteze degrab şi să înlăture de la noi bolile sufleteşti şi trupeşti, ca izbăviţi cu platoşa bunătăţii sale, în tresăltări de bucurie, să-i cântăm: Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Icosul 1

Din pruncie ţi-ai păstrat sufletul curat, Mucenice, căci maica ta cu mare grijă ţi-a sădit în inimă credinţa în dulcele Iisus, pe care mai târziu bătrânul Ermolae stropind-o cu apa cea vie, pe care şi el o avea de la Împăratul cel nemuritor, ai părăsit păgânătatea şi ţi-ai deschis larg sufletul să primeşti pe Hristos, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, Sfinte cu adâncă judecată;
Bucură-te, că dreaptă ţi-a fost credinţa urmată;
Bucură-te, al pieritorilor zei dispreţuitor;
Bucură-te, al blândului Iisus următor;
Bucură-te, că după Domnul ai însetat;
Bucură-te, că dreaptă răsplătire ai căpătat;
Bucură-te, că n-ai ţinut la bogăţii pământeşti;
Bucură-te, cel ce ţi-ai adunat comori cereşti;
Bucură-te, cel ce stai între cetele sfinţilor;
Bucură-te, ajutătorul năpăstuiţilor;
Bucură-te, podoaba creştinilor cea nepreţuită;
Bucură-te, mângâierea noastră mult dorită;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 2-lea

De mic rămas fără mamă, Sfinte, ai fost dat de tatăl tău la învăţătură păgânească şi la meşteşugul vindecărilor cu puterea zeilor; dar ca o trestie neînfrântă ai rămas în mijlocul vânturilor vrăjmaşe şi nu ai găsit alinare până ce n-ai aflat calea Dumnezeului Celui adevărat, Căruia Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Adânc fiind rănit de dragostea în Hristos, când veneai de la Ermolae şi ai întâlnit pe copilul muşcat de viperă, atunci întâia oară te-ai rugat în genunchi lui Dumnezeu, de la Care a şi venit mântuirea, căci copilul a înviat, vipera a murit, iar tu ai primit botezul şi te-ai împărtăşit cu trupul şi cu sângele Domnului; pentru aceasta te lăudăm aşa:
Bucură-te, tinereţe închinată lui Hristos;
Bucură-te, nădejdea bolnavilor cea cu folos;
Bucură-te, cel ce ştii să înalţi la ceruri rugăciuni;
Bucură-te, cel ce peste noi reverşi minuni;
Bucură-te, că Domnul putere ţi-a dat;
Bucură-te, cel ce copilul ai înviat;
Bucură-te, bucuria multor îndureraţi;
Bucură-te, uimirea multor învăţaţi;
Bucură-te, ostaş neînvins al lui Hristos;
Bucură-te, că ai aprins credinţa creştină în inimile multora;
Bucură-te, întoarcerea multor rătăciţi;
Bucură-te, mângâierea celor amărâţi;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 3-lea

Deşi cu trup omenesc pe pământ, sufletul ţi l-ai înălţat spre cer. Pentru aceasta, cu dreptate te privesc credincioşii ca pe o stea cerească, de unde vine raza mântuirii în toate necazurile; drept care împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Râvnă multă ai pus, Sfinte, ca să întorci de la închinarea la idoli către Domnul chiar pe tatăl tău, dar el tot păgân a rămas, până ce a văzut tămăduirea pe care ai dat-o, în numele lui Hristos, unui orb şi atunci, împreună cu acela, a primit botezul. Pentru aceasta primeşte de la noi laude ca acestea:
Bucură-te, cercetător al durerilor;
Bucură-te, vindecător al orbilor;
Bucură-te, cel ce dai lumină ochilor trupeşti şi celor sufleteşti;
Bucură-te, sfărâmător al curselor diavoleşti;
Bucură-te, al sufletului tău vânător;
Bucură-te, al doctorilor doctor;
Bucură-te, că lucrezi cu puterea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că în tine nădăjduim şi noi;
Bucură-te, stăvilar al potrivnicilor;
Bucură-te, lauda îngerilor;
Bucură-te, a păgânilor mirare;
Bucură-te, bucuria mamei tale;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
Condacul al 4-lea
Ca norul ce umbrea pe evrei în pustie, astfel te-ai arătat Nicomidiei şi apoi întregii lumi, căci oricine aleargă la tine cu credinţă găseşte alinare, fiind împuternicitul şi alesul Domnului, Căruia pentru darul ce ţi-a dat Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Ca fulgerul s-a răspândit vestea bunătăţii şi a minunilor tale, Sfinte, făcând să se îngrijoreze învăţătorii păgâni, care îndată au cerut împăratului pierderea ta, ca a unuia ce eşti părtaşul lui Hristos, iar tu neabătut ai rămas în credinţă; pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, cel ce ţi-ai împărţit moştenirea săracilor;
Bucură-te, cel ce prin case şi închisori milostenie şi tămăduiri aduci celor necăjiţi;
Bucură-te, îngrozirea păgâneştilor conducători;
Bucură-te, că deşertăciunea păgânească vrei să omori;
Bucură-te, cel ce împăratului ai fost împotrivitor;
Bucură-te, că Hristos în luptă ţi-a fost întăritor;
Bucură-te, că mulţime de chinuri ţi-ai pregătit;
Bucură-te, cel ce cu răbdare chinurile ai suferit;
Bucură-te, că mulţi, privindu-te, cu tine au crezut;
Bucură-te, cel ce Domnului noi mucenici ai făcut;
Bucură-te, cel ce simţi bucurie în chinuri;
Bucură-te, cel de la care moştenim frumoase pomeniri;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 5-lea

Cele ce pentru păgâni erau de preţ pentru tine erau fără de preţ; şi cele fără de preţ pentru ei erau de mare preţ la tine; căci ai dispreţuit dregătoriile şi bogăţiile vremelnice cu care erai ispitit, pentru a câştiga bunătăţile nepieritoare de la Dumnezeu, Căruia Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Neînduplecat văzându-te, împăratul a poruncit să fii spânzurat gol pe lemn, cu fiare să fii sfâşiat şi cu făclii ars, dar nepieritorul Împărat neatins te-a păstrat, spre uimirea tuturor; de care lucru şi noi minunându-ne, cântăm:
Bucură-te, că ai dovedit împăratului puterea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că un vechi slăbănog s-a tămăduit prin darul tău;
Bucură-te, că păgânătatea de ruşine a rămas;
Bucură-te, că vrăjmaşii ţi-au cerut noi torturi într-un glas;
Bucură-te, Sfinte, care ţi-ai pus trupul spre chinuri;
Bucură-te, cel pătruns de credinţă adâncă;
Bucură-te, că, gândindu-te la Domnul, te-ai mângâiat;
Bucură-te, că Hristos în chipul lui Ermolae ţi S-a arătat;
Bucură-te, că fiarele cu care erai sfâşiat ca ceara s-au muiat;
Bucură-te, că de pe lemnul chinurilor sănătos ai fost slobozit;
Bucură-te, că făcliile cu care erai ars s-au stins;
Bucură-te, că înfocată credinţă în inimile multora ai aprins;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 6-lea

Pe gânduri ai pus pe cei ce te chinuiau, Sfinte, şi încruntaţi la faţă şi la suflet, se întrebau de unde ai atâta putere şi de ce zeii nu te pierd. Atunci au iscodit noi chinuri, pe care tu primindu-le încrezător în puterea lui Dumnezeu, cântai: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Plumb mult într-un cazan punând şi sub limbile focului topindu-l, ai fost aruncat în această văpaie cu nădejdea deşartă că acum se va sfârşi cu tine, dar tu, viteazule Mucenic, iarăşi nevătămat ai rămas, precum mai înainte Dumnezeu păzise pe măritul Apostol Ioan. Pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, floarea nădejdilor către Dumnezeu;
Bucură-te, în boli şi în necazuri izbăvitorul nostru;
Bucură-te, pentru noi, păcătoşii, al lui Dumnezeu îmblânzitor;
Bucură-te, al rugăciunilor noastre către Domnul purtător;
Bucură-te, tare sprijinitor al copiilor noştri;
Bucură-te, îndestularea cea bună a caselor noastre;
Bucură-te, rouă ce inimile răcoreşti;
Bucură-te, cel ce de asupriri ne izbăveşti;
Bucură-te, vindecarea celor ce de la oameni nu-şi găsesc alinare;
Bucură-te, că din valurile deznădejdilor prin tine aflăm izbăvire;
Bucură-te, cel ce văpaia plumbului ai răcorit;
Bucură-te, cel ce cunună neveştejită ţi-ai pregătit;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 7-lea

Zile de-a rândul ai fost chinuit, Sfinte, dar acestea mai multă răsplătire ţi-au adus şi mulţumirea mai mult ţi-a crescut, când cu chinurile tale, dor mare ai aprins în inimile multora, să părăsească zeii şi să treacă la Hristos, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Piatră ţi-au legat de gât, Pantelimoane, şi în mare ai fost aruncat, dar Stăpânul mărilor şi pe tine, şi piatra a făcut-o uşoară şi plutitoare, căci ai mers pe luciul apei, ieşind la mal. Deci şi noi bucurându-ne şi minunându-ne, îţi cântăm:
Bucură-te, cel ce nu te înfricoşezi de chinuri, viteazule;
Bucură-te, cel înarmat cu bărbăţie şi credinţă, alesule;
Bucură-te, al puterii firii înfrângător;
Bucură-te, al adâncului mării stăpânitor;
Bucură-te, plutitor deasupra apelor;
Bucură-te, vieţuitor deasupra ispitelor;
Bucură-te, tinere plin de mireasmă duhovnicească;
Bucură-te, dobânditor de slavă cerească;
Bucură-te, liman al celor îngreuiaţi;
Bucură-te, mulţumirea celor îndureraţi;
Bucură-te, răspânditorule al credinţei;
Bucură-te, iubitorule al umilinţei;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 8-lea

Nici tinereţea, nici nevinovăţia şi nici puterea minunilor tale, n-au schimbat inimile chinuitorilor, ci mai rău sporind în mânie, îţi iscodeau alte pătimiri, crezând că pot pune lumina sub obroc; iar tu făclie mai luminoasă te arătai, spre bucuria lui Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Neîncetat ai fost ispitit cu bunătăţi şi cinstiri lumeşti, dar ca pe nişte curse în calea către cer judecându-le, ai fost aruncat în mijlocul leilor şi neliniştiţi te-au privit, dorind să-ţi vadă trupul sfâşiat; dar Stăpânul tuturor gurile fiarelor a închis; pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, cel ce eşti cu nevinovăţie încununat;
Bucură-te, că pentru nevinovăţie la chinuri ai fost dat;
Bucură-te, că lupta cea bună ai luptat;
Bucură-te, că Dumnezeu minunat te-a arătat;
Bucură-te, lumină ce sub obroc nu s-a putut pune;
Bucură-te, vieţuitor plin de fapte bune;
Bucură-te, cel ce bunătăţile lumeşti curse le socoteşti;
Bucură-te, că te-ai făcut asemenea oştilor cereşti;
Bucură-te, noule Daniele, aruncat în mijlocul leilor;
Bucură-te, că fiarele s-au făcut asemenea mieilor;
Bucură-te, că vrăjmaşii doreau să te piardă;
Bucură-te, că Hristos nevătămat te-a păzit;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 9-lea

Văzând tăria ta, Sfinte, mulţi din păgâni au crezut în Hristos, pentru care lucru împăratul de mânie a fost cuprins, iar tu, Pantelimoane, te veseleai pentru vânări de noi suflete, cu care şi noi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Şi pe roată cu cuie ai fost chinuit, dar roata s-a sfărâmat, lovind pe mulţi necredincioşi şi vrăjitor socotindu-te, ai mărit pe preotul Ermolae, dascălul tău. Atunci cu trei ostaşi te-au însoţit, Sfinte, spre a-l aduce împăratului care şi lui îi dorea sfârşitul. Deci pentru noua jertfă ce prin tine se pregăteşte grăim:
Bucură-te, propovăduitorul dumnezeieştii credinţe;
Bucură-te, cel ce înfrunţi mâniile aprinse;
Bucură-te, că pe roată ai fost chinuit;
Bucură-te, că de creştinătate eşti preamărit;
Bucură-te, cel ce ai fost socotit vrăjitor;
Bucură-te, căci cu Hristos te-ai arătat biruitor;
Bucură-te, al lui Ermolae de mucenicie vestitor;
Bucură-te, căci cu dascălul tău eşti pătimitor;
Bucură-te, că ucenici ai lui Ermolae, Erimp şi Ermocrat s-au arătat;
Bucură-te, că la moartea lor pământul s-a cutremurat;
Bucură-te, cel ce Treimii pe pământ ai slujit;
Bucură-te, că prin vindecări doctor al Domnului te-ai dovedit;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 10-lea

Zadarnice au fost chinurile păgânilor, Sfinte, căci drumul ţi-a fost drept către Hristos; pentru aceasta te-ai învrednicit de darul tămăduirilor ce-l verşi tuturor celor ce cu credinţă vin la tine cu rugăciuni şi cu care cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Cine nu te va lăuda, văzându-te cu ochii minţii, că ai fost împins şi lovit ca un răufăcător, spre marginea Nicomidiei, unde ţi se hotărâse tăierea capului, şi tu mai liniştit şi mai vesel te-ai arătat. Pentru aceasta din nou primeşte această laudă:
Bucură-te, cel ce loviri ca Domnul ai primit;
Bucură-te, că pentru Iisus toate ai suferit;
Bucură-te, că, în chinuri, Domnului slavă dădeai;
Bucură-te, că Împărăţia cerească cu dor o căutai;
Bucură-te, că numele din Pandoleon ţi-a fost schimbat;
Bucură-te, că glas din cer Pantelimon te-a chemat;
Bucură-te, că după nume eşti multmiluitor;
Bucură-te, că după fapte eşti mult-îndurător;
Bucură-te, că faţa ca de înger ţi s-a făcut;
Bucură-te, că chinuitorii în lături s-au abătut;
Bucură-te, că spre lovire călăii ai îndemnat;
Bucură-te, că abia îndrăznind capul ţi-au tăiat;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 11-lea

Cu durere drept-credincioşii au privit sfârşitul tău, Pantelimoane; căci tu le-ai fost flacără nestinsă a dreptei credinţe, miluitor al celor lipsiţi şi vindecător al celor bolnavi, dar ne mângâiem că te-ai suit la Dumnezeu, de unde nu încetezi a privi spre mulţimea ce te cheamă în rugăciuni şi, izbăvind-o de dureri, cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Senin la suflet şi blând la chip ţi-ai primit sfârşitul, trecând astfel în Împărăţia cerească, unde eşti întâmpinat de Sfânta Treime şi aşezat de-a dreapta Sa, mărit de sfinţi şi de puterile cereşti, pentru care laudă ca aceasta îţi aducem:
Bucură-te, mireasmă ce până la cer te-ai ridicat;
Bucură-te, că duhul tău Treimii l-ai încredinţat;
Bucură-te, mult-plânsule de credincioşii pământului;
Bucură-te, mult-lăudatule de puterile cereşti;
Bucură-te, a lui Ermolae, Erimp şi Ermocrat bucurie;
Bucură-te, cu înaintaşii mucenici împreună-vieţuire;
Bucură-te, că de pământ nicidecum nu te-ai depărtat;
Bucură-te, că în rugăciuni pe orice credincios ai ascultat;
Bucură-te, albină ce te-ai îmbogăţit în fapte bune;
Bucură-te, că ai fost încoronat cu nepieritoare cununi;
Bucură-te, piatră la temelia creştinătăţii;
Bucură-te, înfrângător al păgânătăţii;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 12-lea

Lupta cea bună ai luptat, credinţa ai păstrat, mulţumindu-ţi sufletul, că ai urmat lui Hristos, iar pentru noi ai rămas vrednică pildă, ca, privind la tine, să-ţi urmăm credinţa şi în ispite să ne înarmăm cu armele tale şi biruitori să mulţumim lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Şi după moarte ai săvârşit minuni, Pantelimoane, căci în loc de sânge lapte a curs din grumazul tău şi măslinul de care ai fost legat spre tăiere, în vederea tuturor, s-a umplut de roade; de aceea iarăşi auzi de la noi:
Bucură-te, bucuria Tatălui;
Bucură-te, lauda Fiului;
Bucură-te, desfătarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, miluirea celor de pe pământ;
Bucură-te, izvor nesecat de tămăduiri;
Bucură-te, izbăvitor de chinuri;
Bucură-te, doctor sufletesc şi trupesc;
Bucură-te, alesule al Tatălui ceresc;
Bucură-te, cel ce linişteşti sufletele;
Bucură-te, cel ce îmblânzeşti cugetele;
Bucură-te, cel ce scapi de urgia duşmanilor;
Bucură-te, cel ce înlături norul suspinelor;
Bucură-te, cel ce primeşti gândurile şi puterile;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 13-lea

Sfinte Mare Mucenice şi tămăduitorule, Pantelimoane, ţie îţi vărsăm durerile noastre de multe feluri şi tu fără întârziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne eşti mijlocitor, auzind suspinuri înăbuşite în noapte, în zi, în pat de suferinţă, în călătorii, fii celor ce se roagă ţie, după nevoile fiecăruia: celor neliniştiţi, liniştitor, celor asupriţi apărător, celor în primejdii izbăvitor, celor învăluiţi în păcate scutitor, rătăciţilor îndrumător, bolnavilor deplin vindecător, orfanilor tată, văduvelor părinte, soţilor întăritor în căsnicie, celor porniţi cu răutate îmblânzitor şi ne întăreşte în faţa necazurilor, căci suntem slabi şi istoviţi, Sfinte, şi astfel cu puterea ta, descătuşaţi de amărăciunile noastre, să petrecem în mulţumire, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi iarăşi se zice Icosul 1: Din pruncie ţi-ai păstrat sufletul curat..., Condacul 1: Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească...,

Icosul 1

Din pruncie ţi-ai păstrat sufletul curat, Mucenice, căci maica ta cu mare grijă ţi-a sădit în inimă credinţa în dulcele Iisus, pe care mai târziu bătrânul Ermolae stropind-o cu apa cea vie, pe care şi el o avea de la Împăratul cel nemuritor, ai părăsit păgânătatea şi ţi-ai deschis larg sufletul să primeşti pe Hristos, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, Sfinte cu adâncă judecată;
Bucură-te, că dreaptă ţi-a fost credinţa urmată;
Bucură-te, al pieritorilor zei dispreţuitor;
Bucură-te, al blândului Iisus următor;
Bucură-te, că după Domnul ai însetat;
Bucură-te, că dreaptă răsplătire ai căpătat;
Bucură-te, că n-ai ţinut la bogăţii pământeşti;
Bucură-te, cel ce ţi-ai adunat comori cereşti;
Bucură-te, cel ce stai între cetele sfinţilor;
Bucură-te, ajutătorul năpăstuiţilor;
Bucură-te, podoaba creştinilor cea nepreţuită;
Bucură-te, mângâierea noastră mult dorită;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul 1

Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească, a vrednicei slugi a Domnului nostru, care prin nestrămutată credinţă s-a învrednicit a sta alături de scaunul nemuritorului Împărat, Pantelimon, ridicăm rugăciunile noastre şi cerem să ne asculte durerile şi cu puterea ce-i este dată de la Dumnezeu ca un doctor fără de arginţi, să ne cerceteze degrab şi să înlăture de la noi bolile sufleteşti şi trupeşti, ca izbăviţi cu platoşa bunătăţii sale, în tresăltări de bucurie, să-i cântăm: Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
şi se face otpustul.

12 octombrie 2015

SFÂNTUL CUVIOS TEOFIL CEL NEBUN PENTRU HRISTOS

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...



VIAŢA ŞI ACATISTUL SFÂNTULUI CUVIOS TEOFIL CEL NEBUN PENTRU HRISTOS


Sfântul Teofil cel "nebun pentru Hristos" s-a născut în luna octombrie a anul 1788 în orăşelul Mahnovo şi a trecut la cele veşnice în data de 28 octombrie 1853, la vârsta de 65 de ani. Mormântul ieromonahului Teofil, nebunul pentru Hristos, se află în sihăstria Kitaev, aproape de biserica Sfintei Treimi, pe latura de miazănoapte, alături de mormântul zăvorâtului Dositei din Lavra Kievo-Perceska.


Ieroschimonahul Teofil era destul de înalt de statură. Faţa sa luminoasă şi ochii albaştri, limpezi, nu se potriveau deloc cu felul ursuz în care se purta uneori cu oamenii. Barba o avea scurtă şi îngustă - nu o tundea, în schimb, îşi smulgea fire din ea. Vorbea înfundat şi destul de repede, cel mai adesea în ucraineană. Nimeni nu l-a văzut vreodată râzând, ci adesea plângând; şi aceste lacrimi pe care le varsa atât de des slujeau în ochii Domnului, ca nişte mărgăritare foarte preţioase, pentru răscumpărarea mulţimii păcatelor noastre.

După adormire, la fel ca şi în timpul vieţii, el dă ajutor nu mai puţin grabnic în necazuri şi în nevoi tuturor celor ce cu credinţă cheamă numele lui. Despre aceasta mărturisesc cu tărie numeroasele panihide care s-au săvârşit şi se săvârşesc şi acum la mormântul dreptului adormit în Domnul, de către feluriţi oameni veniţi din cele mai îndepărtate colţuri ale Rusiei; căci mulţi neputincioşi şi bolnavi, cărora ajutorul omenesc le era nefolositor, au fost povăţuiţi în vis să caute rugăciunile fericitului Teofil şi astfel au primit, după credinţa lor, tămăduire. De pildă, pe un doctor grec din Ierusalim îl chinuia de multă vreme podagra (Boală cronică cauzată de dereglarea metabolismului şi manifestată prin crize articulare dureroase), şi se deznădăjduise de vindecare. Într-o noapte, i s-a arătat în vis stareţul Teofil şi i-a grăit: "Mergi la Kiev, închină-te sfinţilor de acolo şi atunci când vei merge în sihăstria Kiev, cere să se facă o panihidă pe mormântul meu - şi vei fi sănătos... Eu sunt ieroschimonahul Teofil". Grecul n-a băgat câtuşi de puţin în seamă visul, însă în noaptea următoare s-a petrecut acelaşi lucru. În cea de-a treia noapte, stareţul s-a arătat ameninţător şi a cerut cu stăruinţă ca porunca să-i fie îndeplinită; iar atunci când doctorul, deşteptându-se îngrozit din vis, a făgăduit cu jurământ să întreprindă călătoria poruncită, a simţit numaidecât o oarecare uşurare, încât putea deja să meargă sprijinit în cârje, în vreme ce până atunci nu putea să meargă undeva decât în şaretă. Ajungând la Kiev în anul 1882, însoţit de soţie, doctorul grec, care nu ştia limba rusă, a cerut sfat la mitropolitul Platon şi, urmând sfatul acestuia, a făcut o panihidă la mormântul stareţului Teofil, s-a închinat cu credinţă moaştelor Preacuvioşilor Perceskai şi a plecat acasă într-o stare de sănătate şi vigoare desăvârşită.

Viaţa acestui mare sfânt conţine o înlănţuire de evenimente care îl cutremură pe cititor; o viaţă plină de peripeţii şi de întâmplări minunate.

Cartea cu viaţa şi acatistul Sfântului Cuvios teofil cel "nebun pentru Hristos" o puteţi citi gratuit accesând linkul următor:

Arhivă blog

CARUI SFANT TREBUIE SA NE RUGAM?

Drumul către viaţa cea veşnică şi fericită a împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni-l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către sfinţi. Şi cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute ­medicii cei pământeşti şi mai-marii zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinţii lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu ­lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre. Şi totuşi, după cuvintele Apostolului, ­„darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieţii sfinţilor, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii ­dintre sfinţi ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alţii – pentru un altul, după darurile lor; şi nu există necaz al vieţii, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu şi pe care să n-o împlinească acesta.

SFANTA SCRIPTURA

Totalul afișărilor de pagină

Etichete

. . Despre Evlavie .RUGĂCIUNE “Tâlcuire la Tatăl nostru” ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESTI ACATISTE ACATISTUL Cuviosului Ioan de la Prislop Acatistul Sfântului GHERASIM KEFALONITUL Acatistul Sfintei Cruci Acatistul Sfintilor Brancoveni Adormirea Maicii Domnului Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Adormirea Sfintei Ana ADUCEREA MOAŞTELOR SFÂNTULUI MUCENIC ŞTEFAN AGHIAZMA SAU APA SFINTITA AICI GASESTI CANTARI BISERICESTI AICI GASESTI INDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI AICI GASESTI SFATURI DUHOVNICESTI AICI SANT CELE MAI IMPORTANTE RUGACIUNI AICI SE GASESC SFINTE MOASTE Alexandru Pesamosca Arhanghelui Gabriel. Arhiepiscop Justinian Chira ARHIMANDRIT TEOFIL PARAIAN Articole Apopei Roxana Articole Ioan Monahul AUDIO..VISARION IUGULESCU BISERICI BUNA VESTIRE CANOANELE SFANTULUI CALINIC Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Evlampie şi Evlampia - sora lui Canonul Sfantului Andrei Criteanul din Postul Sfintelor Pasti Canonul Sfantului Meletie al Antiohiei CARTI INTERESANTE Cei patru Sfinţi Evanghelişti CELE 7 PLANSURI..EFREM SIRUL Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia? Citate CUGETARI ORTODOXE CUM SA NE RUGAM CUVINTE DE FOLOS Cuviosul Arhimd. Sofronie Cuviosul Gherontie Cuviosul Nicodim de la Tismana (26 Decembrie) CUVIOSUL SERGHIE: Cuviosul Tadei de la Vitovnita Cuviosului Sofronie Saharov DESPPRE VRAJI SI FARMECE DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR DESPRE AVORT DESPRE ACATISTE SI PARACLISE DESPRE APOCALIPSA DESPRE BOALA Despre Boboteaza DESPRE CLEVETEALA SI JUDECATA. Despre Clopote Despre colivă DESPRE CREDINTA DESPRE CRUCE DESPRE DIAVOL DESPRE DRAGOSTE Despre educatia crestina a copiilor Despre Frică DESPRE HAINELE PREOTESTI DESPRE ICOANE DESPRE INGER PAZITOR Despre invidie Despre iubire DESPRE JUDECAREA APROAPELUI DESPRE JUDECATA DE APOI SI VIATA DUPA MOARTE DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU DESPRE LACRIMI DESPRE LUMANARI DESPRE MAICA DOMNULUI DESPRE MANIE Despre milostenie DESPRE MOARTE DESPRE OZN-URI DESPRE PACAT DESPRE POCAINTA DESPRE POST Despre PREOTUL DUHOVNIC DESPRE RAI SI IAD DESPRE RUGACIUNE Despre Rugaciunea Inimii Despre Sfanta Impartasanie DESPRE SFINTELE MOASTE DESPRE SFINTELE MOASTE Sfântul Ioan Gură de Aur DESPRE SMERENIE DESPRE SMERENIE MANDRIE SI EGOISM DESPRE SUFLET DESPRE TALISMAN DESPRE TRUFIE DESPRE URA DIN SFATURILE DE LA PARINTELE IOAN Din sfaturile Preotului Ioan Clopotel DREPTUL SIMEON ŞI SFÂNTA PROOROCIŢĂ ANA Drumul sufletului după moarte DUCEŢI-VĂ SĂ VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR Dudul lui Zaheu - Biserica Sfantul Elisei din Ierihon Duminica Tuturor Sfintilor ENIGMA MARAMEI VERONICĂI EPISTOLIA DOMNULUI Fuga in Egipt ICOANA BIZANTINĂ IER. SAVATIE BASTOVOI IEROD. VISARION IUGULESCU INDICATIILE TESTAMENTARE ALE LUI IOAN IANOLIDE: Inmormantarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Nicolae al Banatului Intampinarea Domnului INTERVIURI Intrarea Domnului in Ierusalim INVATATURI IZVORUL TAMADUIRII ÎNAINTEPRĂZNUIREA ÎNTÂMPINĂRII DOMNULUI Kamenski Mănăstirea "Înălţarea Domnului" Lancea cu care a fost omorât Hristos Legenda Sfântului Valentin MANASTIREA HUREZU MARGARITARE DUHOVNICESTI MINUNEA DE LA SF.MORMANT Minuni ale Sfantului Nectarie MINUNI.. Mitropolitul Antonie al Surojului MITROPOLITUL BARTOLOMEU ANANIA Nasterea Sf Ioan Botezatorul O rugăciune de dimineaţă OSÂNDIRE DE SINE SI EGOISM PARACLISUL SFINȚILOR MUCENICI ADRIAN ȘI NATALIA (26 AUGUST) Parastasele și folosul lor PARINTELE ADRIAN FAGETEANU PARINTELE ARSENIE BOCA PARINTELE ARSENIE PAPACIOC Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa PARINTELE ILARION ARGATU PARINTELE ILIE LACATUSU PARINTELE IOSIF TRIFA PARINTELE JUSTIN PARVU Parintele Maxim un stalpnic al zilelor noastre Parintele Nichifor cel lepros PARINTELE PAISIE AGHIORITUL PARINTELE PETRONIU TANASE PARINTELE PORFIRIE PARINTELE SOFIAN BOGHIU Parintele Teofil Paraian PARINTELE VISARION IUGULESCU Părintele Cleopa Ilie Părintele Constantin Galeriu Părintele Iulian de la Prodromu Părintele Iustin Pârvu Părintele Proclu Nicău PĂRINTELE PROFESOR DUMITRU STĂNILOAE Părintele Rafail Noica Pătimirea Sfinţilor Mucenici Trofim Savvatie şi Dorimedont († 276) Pelerinaj Grecia 2017 Pelerinaj Israel PILDE PILDE CRESTINE PILDE DIN PATERIC POEZII POEZII ..IISUS HRISTOS Poezii cu Preot Ioan POEZII DE ANDREI BOTOSANU POEZII DE CAMELIA CRISTEA Poezii de Costel Ursu Poezii de Daniela Ibisin Poezii de Doru Avram Poezii de Eliana Popa POEZII DE ILARION ARGATU Poezii de Maria Pintecan Poezii de Pr.Gabriel Militaru Poezii de Preot Sorin Croitoru POEZII DE RADU GYR POEZII DE TRAIAN DORZ Poezii de Valeriu Gafencu Poezii de Vasile Militaru Policarp si Laurentiu POVESTIRE POVESTIRI DIN PATERIC POVESTIRI DUHOVNICESTI POVESTITE DE SFINTI Pr. Efrem Atonitul PR. PAISIE OLARU Preot PREOT Ioan Dumitriu de la Parohia Tipografilor Preotul Andrei Constantin PREVIZIUNI Prigonită pentru Iisus Hristos la doar 14 ani PROFETII Prohodul Domnului Proorocul Moise PROTOSINGHELUL NICODIM MANDITA Pruncii Simeon şi Parascheva Psalmi Psalmul 50 (al lui David) Psaltirea PUSTNIC ONUFRIE Răspunsuri Duhovnicesti de la părintele Argatu Rucăciune către sfinti Rugaciune catre Domnul nostru Iisus Hristos Rugaciune pentru bolnavii de cancer. RUGACIUNEA PARINTELUI GHERONTIE - PENTRU ORICE DORINTA Rugaciunea Sfintei Cruci RUGACIUNI Rugăciune catre Sfantul Ilie Rugăciune catre Sfantul Nectarie Rugăciune către Mântuitorul a Sfântului Dimitrie al Rostovului RUGĂCIUNE CĂTRE PĂRINTELE ARSENIE BOCA Rugăciune către Sfântul Apostol Simon Zilotul Rugăciune către Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan Maximovici RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL MUCENIC VENIAMIN DIACONUL Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul RUGĂCIUNE CĂTRE TOTI SFINTII Rugăciune de pocăinţă Rugăciune pentru căsătorie... RUGĂCIUNEA PREACUVIOSULUI PĂRINTE IOAN DAMASCHIN Rugăciunea ultimilor Părinţi de la Optina Rugăciuni Rugăciuni către Sfinţii Arhangheli pentru fiecare zi a săptămînii Rusaliile SA FIM OAMENI SA-I AJUTAM SARBATORI Săpămana Patimilor Sânzaienele Schimbarea la Fată SCOPUL VIETII CRESTINESTI SEMNIFICATIA NUMELUI NOSTRU. Sf .Ghelasie de la Râmeţ Sf ap Iacob al lui Zevedeu SF DIMITRIE IZVORATORUL DE MIR Sf Gheorghe Sf Ignatie SF. IERARH ANTIM IVIREANU Sf. Ignatie Teoforul SF. IOAN DE LA PRISLOP Sf. Mc. Calistrat; Sf. Porfirie Bairaktaris SF.APOSTOL SI EVANGHELIST LUCA SF.IERARH CALINIC DE LA CERNICA Sf.Ignatie Briancianinov Sfanta Mucenită Tatiana Sfanta Alina Sfanta Ana SFANTA CUVIOASĂ PARASCHEVA SFANTA DUMINICA SFANTA ECATERINA Sfanta Eugenia Sfanta Evdochia SFANTA FILOFTEIA Sfanta Fotinii SFANTA HRISTINA Sfanta Iulia SFANTA LITURGHIE Sfanta Lucia Sfanta Macrina Sfanta Maria Egipteanca Sfanta Maria Magdalena Sfanta Marina Sfanta Mucenita Haritina Sfanta Mucenita Tecla Sfanta Mucenită Tatiana SFANTA PARASCHIVA Sfanta Salomeea Sfanta Teodora Sfanta Varvara Sfanta Veronica SFANTA XENIA Sfantul Mc Ioan Valahul SFANTUL ADRIAN Sfantul Alexandru Sfantul Andrei - Apostolul romanilor Sfantul Andrei Rubliov Sfantul Antonie de la Veria Sfantul Ap.Timotei SFANTUL APOSTOL ANDREI SFANTUL APOSTOL IOAN Sfantul Apostol si Evanghelist Matei Sfantul Apostol Tadeu Sfantul Apostol Toma Sfantul Calinic de la Cernica SFANTUL CRISTIAN Sfantul Cuvios Patapie SFANTUL DANIIL SIHASTRUL Sfantul Dimitrie al Rostovului Sfantul Dobri Dobrev SFANTUL DUMITRU Sfantul Efrem Cel Nou Sfantul Efrem Katunakiotul Sfantul Eftimie cel Mare Sfantul Emilian Sfantul Ermolae Sfantul Fanurie SFANTUL GHEORGHE Sfantul GHERASIM DE LA IORDAN Sfantul Gherasim din Kefalonia Sfantul Grigorie cel Mare - Dialogul SFANTUL GRIGORIE DECAPOLITUL Sfantul Haralambie SFANTUL IERARH PARTENIE Sfantul Ierarh Vasile cel Mare SFANTUL ILIE Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava SFANTUL IOAN DAMASCHIN Sfantul Ioan de Kronstadt SFANTUL IOAN RUSUL SFANTUL IOAN SCARARUL SFANTUL IOSIF DE LA PARTOS Sfantul Isidor din Hios Sfantul Isidor Pelusiotul Sfantul Iuda Sfantul Iuliu Veteranul Sfantul Lazăr din Betania SFANTUL MARCU ASCETUL Sfantul Maxim Mărturisitorul SFANTUL MINA SFANTUL MUCENIC EUSTATIE Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Mucenic Polieuct Sfantul Mucenic Procopie SFANTUL MUCENIC TRIFON Sfantul Nechifor Leprosul SFANTUL NECTARIE SFANTUL NICOLAE Sfantul Nicolae Steinhardt Sfantul Nil Dorobantu SFANTUL PANTELIMON Sfantul Parinte Vichentie Malău Sfantul Policarp Sfantul Prooroc Iona Sfantul Sava cel sfintit SFANTUL SELAFIL DE LA NOUL NEAMT SFANTUL SERAFIM DE SAROV Sfantul Serafim de Virita Sfantul Simeon Stalpnicul SFANTUL SPIRIDON SFANTUL STEFAN Sfantul Stefan cel Mare SFANTUL STELIAN Sfantul Teodor Studitul Sfantul Teodor Tiron Sfantul Teodosie cel Mare Sfantul Teodosie de la Brazi SFANTUL TIHON DE ZADONSK Sfantul Valentin (ORTODOXUL) SFANTUL VASILE SFANTUL VICTOR Sfantul. Cuvios Dimitrie cel Nou SFATURI DUHOVNICEŞTI ALE UNUI STAREŢ DE LA OPTINA SFATURI CRESTINE SFATURI DE LA PARINTELE IOAN SFATURI DUHOVNICESTI SFATURI PENTRU ANUL NOU Sfaturi pentru suflet SFATURI PENTRU VIAŢA DUHOVNICEASCĂ Sfăntul Mercurie SFÂNTA MUCENIŢĂ AGATA Sfânta Muceniţă Agnia SFÂNTA MUCENIŢĂ PARASCHEVI Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale Sfânta Salomeea Sfânta Teodora de la Sihla SFÂNTUL LAVRENTIE DE CERNIGOV Sfântul Siluan Atonitul... Sfântul Antonie cel Mare Sfântul Apostol Filip SFÂNTUL APOSTOL IACOB AL LUI ALFEU Sfântul apostol Luca Sfântul apostol Luca al Crimeii Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Sfântul Ciprian si Iustina SFÂNTUL CUVIOS ANTIPA DE LA CALAPODEȘTI ( 10 ianuarie) SFÂNTUL CUVIOS IOAN ZEDAZNELI Sfântul Cuvios Macarie cel Mare sau Egipteanul Sfântul cuvios Memnon SFÂNTUL CUVIOS ONUFRIE CEL MARE Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ SFÂNTUL CUVIOS TEOFIL CEL NEBUN PENTRU HRISTOS Sfântul Efrem Sirul Sfântul Gheorghe Hozevitul Sfântul Grigorie de Nyssa Sfântul Grigorie Palama Sfântul Ierarh Eumenie Sfântul ierarh Ioan Maximovici cel nou SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ Sfântul Ioan Botezătorul SFÂNTUL IOAN CARPATINUL: Sfântul Ioan Evanghelistul Sfântul Ioan Gură de Aur Sfântul Ioan Iacob Hozevitul Sfântul Ioan Rilă SFÂNTUL ISAAC SIRUL SFÂNTUL MARE MUCENIC TEODOR STRATILAT Sfântul Moise Etiopianul. SFÂNTUL MUCENIC CALINIC Sfântul Nicolae Sfântul Nicolae Velimirovici Sfântul Pahomie SFÂNTUL PROOROC ZAHARIA SFÂNTUL SERAFIM DE LA SAROV 1759 - 1833 SFÂNTUL SFINTIT MUCENIC FILUMEN Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul; Sfântul Mucenic Teoctist Sfântul Sfințit Mucenic Ierotei SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC LUCHIAN Sfântul Sfințitul Mucenic Ignatie SFÂNTUL TEOFAN ZAVORATUL SFIINTII-PRIETENII LUI DUMNEZEU Sfintele Mucenite Agapi Hionia si Irina SFINTELE PASTI SFINTELE TAINE SFINTI Sfintii Zotic Atal Camasis si Filip de la Niculitel Sfintii 42 de Mucenici din Amoreea SFINTII APOSTOLI SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL SFINTII ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIL Sfintii Atanasie si Chiril SFINTII CHIR SI IOAN SFINTII CONSTANTIN SI ELENA Sfintii Cozma si Damian Sfintii impărati Constantin si Elena Sfintii Inchisorilor SFINTII IOACHIM SI ANA Sfintii Mari Mucenici Serghie si Vah. Sfintii Martiri Brâncoveni Sfintii Marturisitori Ardeleni Sfintii Mihail si Gavril Sfintii Români Sfintii Simeon si Ana Sfintii Trei Ierarhi Vasile Grigorie si Ioan Sfintii Varsanufie si Ioan Sfintii Zilei Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei (9 martie) Sfinții Mucenici Pavel şi Iuliana SFINŢII ŞI OCROTIRILE LOR Sfînta Mare Muceniţă Irina Sfîntul Antonie de la Iezeru-Vîlcea SINUCIGAŞII SOBORUL MAICII DOMNULUI Soborul Sfinților 70 de Apostoli. TAINA CASATORIEI TAINA SFINTEI SPOVEDANII TEODORA DE LA SIHLA TROPARUL SFANTULUI MUCENIC VLASIE TROPARUL SFINTILOR TREI IERARHI TUTUNUL ŞI ŢIGĂRILE = PĂCATUL SINUCIDERII Ultimele trei dorinţe ale lui Alexandru cel Mare VALERIU GAFENCU VAMEȘUL ȘI FARISEUL VAMILE VAZDUHULUI Versuri de Horațiu Stoica VIATA LUI IISUS HRISTOS Viața Sfântului Iosif cel Nou de la Partos VORBESTE PARINTELE GEORGE ISTODOR

SFINTI

SFINTI