Aducerea cinstitelor moaste ale Sfintilor Chir si Ioan, doctorii fara de arginti Acesti sfinti patimitori de chinuri, Chir si Ioan, au patimit pentru Hristos in 31 de zile ale lunii ianuarie, pe vremea imparatiei lui Diocletian, in cetatea care se numea Canopos. Acea cetate era departe de Alexandria ca la 12 stadii. Dupa mucenicescul lor sfirsit, crestinii le-au ingropat trupurile cu cinste. Iar dupa trecerea a multi ani, tamaduitoarele lor moaste s-au aflat intr-acea vreme cind crestinii intarindu-se mai mult decit elinii cei inchinatori la idoli, au inceput pretutindeni a zidi biserici fara sa fie opriti, dar mai ales in imparatia marelui Teodosie. Aceasta a biruit pe Maxim al Apusului cu toate puterile sale; dar l-a mai biruit si cu rugaciunile cuviosilor parinti, care vietuiau in pustiile Egiptului si la care imparatul Teodosie a trimis intr-adins, avind nevoie de rugaciunile lor spre ajutor. Intre acesti parinti cu cuviinta este a pomeni pe unul, cu numele Senufie, slavit intru minuni. El petrecea intr-un schit, pentru care imparatul a scris patriarhului Teofil al Alexandriei sa-l trimita in Constantinopol la dinsul, ca prin binecuvintarea si cu rugaciunile lui sa se inarmeze contra vrajmasilor.
Teofil, voind sa implineasca porunca imparatului, s-a dus singur in schit la Cuviosul parinte Senufie, ca sa-l roage sa mearga la Constantinopol la imparatul Teodosie; iar el nicidecum nu voia sa iasa din chilia sa. Dupa multa rugaminte si indemnare a patriarhului, suparindu-se, el si-a luat rasa si toiagul, pe care ridicindu-le in sus spre rasarit si ochii spre cer ridicindu-si, a grait: "Doamne, Dumnezeul puterilor, ma rog Tie cu smerenie, da rasei si toiagului acestuia acea putere pe care mi-ai dat-o mie cu milostivire".
Astfel rugindu-se, a dat rasa si toiagul patriarhului, zicindu-i: "Acestea sa le trimiti imparatului in locul meu si sa-i scrii ca in timp de razboi sa puna rasa pe dinsul, iar toiagul sa-l ia in mina si sa mearga cu indrazneala inaintea ostasilor lui contra vrajmasilor si va vedea slava lui Dumnezeu". Patriarhul, trimitind acelea imparatului si spunindu-i cuvintele cuviosului, el le-a primit cu credinta. Deci, facind dupa cuvintul cuviosului, a cistigat mare biruinta contra vrajmasilor, spre a carui aducere aminte si spre pomenirea Cuviosului Senufie, alexandrinii au facut asemanarea imparatului, sapata si pusa pe un stilp inalt, avind rasa calugareasca pe dinsul si toiagul tinindu-l in miini. Deci, in toti anii, in ziua acelei biruinte se praznuieste cu dantuire, multumind lui Dumnezeu. De atunci mai ales au inceput a se zidi biserici lui Dumnezeu in Alexandria si in tot Egiptul, pentru ca se inmultise crestinatatea.
Cind Patriarhul Teofil a voit sa zideasca o biserica aleasa in Canopos in numele Sfintilor Apostoli, in acea vreme s-au aflat moastele sfintilor facatori de minuni Chir si Ioan. Aceasta a fost dupa sfirsitul lui Teodosie si pe timpul imparatiei fiului sau Eraclie. Iar despre aducerea moastelor Sfintilor Mucenici Chir si Ioan se scrie in viata Sfintului Chiril, patriarhul Alexandriei, ca aproape de Canopos, ca la doua stadii, este un loc care se numeste Manutin (mai inainte era sat). Acolo era si o capiste, veche locuinta diavoleasca, fiind foarte infricosat locul acela, deoarece multe duhuri necurate petreceau acolo. Pe cind patriarhul Teofil era inca intre cei vii, dorea sa curete locul acela de diavoli, si sa-l faca loc sfint, spre marirea lui Dumnezeu. Avind insa multe impiedicari si apropiindu-i-se sfirsitul vietii, n-a putut sa-si duca gindul sau la indeplinire. Atunci Sfintul Chiril, mostenitorul scaunului lui Teofil, a inceput a se ingriji de aceasta si se ruga lui Dumnezeu cu dinadinsul sa-i dea de sus ajutor si putere, pentru biruinta si izgonirea din locurile acelea a duhurilor necurate. Deci, ingerul Domnului i s-a aratat in vedenie, poruncindu-i ca cinstitele moaste ale Sfintilor Mucenici Chir si Ioan sa le aduca la locul ce se numeste Manutin, ca astfel va fugi de acolo diavoleasca putere.
Sfintul Chiril, facind aceasta, a adus in Manutin moastele sfintilor, zidind acolo o biserica in numele lor. Atunci indata s-au gonit de acolo necuratele duhuri si s-a facut in acel loc izvor de tamaduiri, ce izvorasc din moastele mucenicilor. Deci, se cuvine sa se pomeneasca oarecare minuni ale acestor sfinti, pe scurt.
In zilele prea sfintitului Evloghie, patriarhul Alexandriei, un fiu de-al lui Iulian, mai marele cetatii, cu numele Amonie, avea imprejurul grumajilor sai o oarecare vatamare dureroasa si care crestea inlauntrul trupului. Acea vatamare doctorii o numesc scrofuri, care, crescind si umflindu-se din zi in zi, i s-au ingreunat grumajii, si-l ingrozea cu moarte. Apoi, chemind multi doctori, nimic n-au aflat spre vindecare, din care cauza tatal si fiul mihnindu-se, i-au lasat pe ei si au alergat la sfintii facatori de minuni, Chir si Ioan, rugindu-se cu lacrimi linga cinstitele moaste, ca sa dea tamaduire fiului sau.
Atunci acela, aratindu-se in vedenie, a poruncit tinarului, care se ingimfa pentru slava si bogatie, sa-si lepede mai intii mindria sa si, in semn de smerenie, sa mature gunoiul din casa lor; apoi sa faca un plasture de ceapa amestecat cu piine si sa oblojeasca tot grumajul si gitlejul. Dupa ce a facut aceasta, indata i s-au inchis vatamarile, si Amonie a luat tamaduire, cu rugaciunile sfintilor doctori fara de plata. Insa tot acelasi Amonie, dupa citava vreme, uitind sfatuirile sfintilor, s-a inaltat cu mindria si iarasi s-a imbolnavit de alta boala, care ii era pedeapsa pentru neascultarea lui. Prin boala aceea pintecele lui ii era foarte greu, din care cauza stomacul sau nu putea sa primeasca nici mincare, nici bautura; ci toate cele ce ii intrau pe gura, indata i se intorceau inapoi.
Atunci iarasi a alergat cu lacrimi, rugindu-se sfintilor rabdatori de chinuri, Chir si Ioan, doctorii sai cei incredintati. Aceia, aratindu-i-se lui in vis, mai intii l-au ocarit pentru mindria lui, apoi i-au poruncit sa-si lepede hainele cele de mult pret si sa se imbrace intr-o haina de par si, luind vasele cele de apa, sa aduca apa rece la fratii cei neputinciosi si saraci, pentru adaparea lor. Amonie, dupa ce a facut aceasta fara lenevire, sfintii iarasi i s-au aratat si i-au poruncit, ca, luind untdelemn din candelele lor, asemenea si ceara din luminarile aprinse linga raclele lor, sa faca un plasture si sa-l lipeasca de pintecele sau. Amonie, facind aceasta, s-a facut sanatos.
Un alexandrin, anume Teodor, fiind multa vreme orb de amindoi ochii, a fost dus la Manutin, in biserica unde erau moastele sfintilor rabdatori de chinuri si acolo se ruga cu osirdie pentru luminarea ochilor sai. Deci, sfintii i s-au aratat in vedenie si i-au poruncit sa mearga si sa se spele la izvorul care era aproape de biserica lor. Iar el, ducindu-se, s-a spalat, si cind si-a sters fata cu basmaluta indata a vazut. Deci, mai intii a vazut in basmaluta albetile care cazusera din ochi ca niste solzi. El s-a intors de la biserica cu bucurie, aratind la toti orbirea sa cea cazuta in basmaluta.
Un alt barbat, anume Calos, placut lui Dumnezeu dupa nume si dupa viata, din intimplare cazind de pe o scara, si-a sfarimat fluierul piciorului in multe bucati, si-l durea foarte tare. Chemind multi doctori si neputind dobindi nici un ajutor de la el, a alergat cu credinta mare la acesti doctori fara de arginti, Chir si Ioan, si ungindu-i piciorul cu untdelemn din candele lor, s-a tamaduit in acelasi ceas.
Un om, anume Isidor de la Maiuma, avea durere inauntru, la ficat, care, putrezind, s-a facut in singe si in flegma, astfel ca scuipa cu singe. Omul acela, neputind sa se tamaduiasca cu nici un fel de doctorii, a alergat la moastele cele tamaduitoare ale sfintilor rabdatori de patimi si aceia i s-au aratat, nu in vedenie, ci la aratare si i-au dat lui sa manince o bucata de chitrin. Acela, primind acea bucata din miinile lor, nu stia de la cine o primeste deoarece socotea, ca aceia sint din poporul ce venise sa dea inchinaciune sfintelor moaste ale mucenicilor. Dupa ce a mincat ceea ce i se daduse, indata s-a tulburat stomacul lui si a varsat un vierme mare, care rodea ficatii lui, iar sfintii fara de arginti, s-au facut nevazuti. El, facindu-se sanatos in acel ceas, a dat multumire lui Dumnezeu si placutilor Lui.
Un om, anume Mina, mai marele cetatii Filoponiei, fiind cuprins de o boala cumplita cu chinuri si friguri, adaugindu-i-se pe linga aceasta si impietrirea stomacului, i se incuiase stomacul. Cite doctorii ii dadeau pe gura doctorii, toate ramineau fara de folos, si inca mai rau i se umfla pintecele, neputind sa iasa afara. Barbatul acela a patimit asa doua saptamini. Suferind acea cumplita durere, se deznadajduise din partea doctorilor, dar, aducindu-si aminte de sfintii doctori fara de arginti, Chir si Ioan, a poruncit sa-l duca cu patul in Manutin la tamaduitoarele lor moaste. Acolo, rugindu-se el cu lacrimi si adormind putin, i s-au aratat sfintii si i-au dat sa manince o smochina. Desteptindu-se din somn a gasit smochina pe pat linga el si, luind-o, a mincat-o si indata i s-a dezlegat stomacul si s-a facut sanatos.
Un alt Mina, care era mai inainte, ca acel vechi Isail, usor si grabnic cu picioarele, ca o caprioara de cele din tarina, odata s-a imbolnavit de picioare foarte tare, incit nici nu putea pasi. Deci, a zacut multa vreme in pat, slabind foarte tare picioarele lui. El a poruncit sa-l duca cu patul la sfintii facatori de minuni, Chir si Ioan. Dupa ce si-a uns picioarele cu untdelemn de la candelele care ardeau la cinstitele lor moaste, indata s-a sculat sanatos si umbla bine cu picioarele cele tamaduite, multumind lui Dumnezeu si Sfintilor Lui.
O femeie cu numele Teodora, bind apa, din intimplare a baut o broscuta mica, insa nu stia ce a baut, deci acea broscuta a crescut in pintecele ei. La inceput acea broasca, care era mica, ii facea putina durere inauntru, iar dupa ce a crescut mare, s-a marit si durerea, incit femeia aceea nu avea odihna de acea cumplita durere, nici ziua, nici noaptea.
Deci, se vaita si se tavalea pe pamint si nimeni nu putea s-o ajute nici sa cunoasca care ii este boala. Multi socoteau ca aceea este muncita de diavol; deci, o aduse la acesti sfinti tamaduitori Chir si Ioan, care, aratindu-se noaptea, i-au poruncit, ca, mai inainte de primirea mincarii, sa bea apa multa. Femeia, dupa ce a facut aceasta, stomacul ei indata s-a tulburat si a varsat o broasca mare si astfel s-a facut sanatoasa. Deci, toti cei care au vazut aceasta, minunindu-se, au slavit pe Dumnezeu si pe placutii Lui.
Dupa acea femeie Teodora, a alergat un barbat oarecare, anume Teodor, la sfintii doctori fara plata, avind inauntru otrava data de niste oameni rai. Acela, bolind foarte tare, nu putea sa cistige ajutor de la doctori. Rugindu-se el cu lacrimi pentru sanatatea sa, sfintii i s-au aratat in vedenie, poruncindu-i sa manince o jivina, care pe greceste se numeste scolopendra. Desteptindu-se el din vedenie, s-a intarit cu semnul Sfintei Cruci, pentru ca socotea ca este o nalucire draceasca si iarasi se ruga catre sfinti cerind sanatate. In alta noapte, sfintii s-au aratat, poruncindu-i acelasi lucru. Dar el nu credea, fiindca acea jivina este plina de otrava, iar nu de tamaduire. I s-a facut lui si a treia oara aceeasi aratare; dar nici asa n-a ascultat, parindu-i-se ca aceea este o nalucire a vrajmasului. Dar intr-a patra noapte, sfintii i s-au aratat, nu in vis, ci la aratare, fiindu-le mila de boala cea grea a lui si au zis: "Pentru ce nu crezi cuvintele noastre? Deci, sculindu-te, mergi la izvorul nostru si ceea ce vei gasi acolo de mincare sa maninci, ca aceea iti va fi doctoria folositoare".
Teodor, crezind ca acea vedenie este adevarata, facindu-se ziua, a mers la izvor si acolo a gasit un castravecior mic ce era pe jos, pe care luindu-l, a inceput a-l minca cu placere. Dar cind voia sa bage in gura ramasita castravetelui, a vazut intr-insul cea din urma bucatica a jivinei, care se numeste scolopendra; caci o mincase pe toata cu castravetele acela. Deci, temindu-se, a aruncat la pamint acea ramasita, iar el a inceput a varsa. Si a varsat astfel cu castravetele si jivina aceea, cum si toata otrava care a fost mai inainte intr-insul. Astfel s-a facut sanatos desavirsit si intorcindu-se la biserica, s-a inchinat cu multumire cinstitelor moaste ale tamaduitorilor sai.
Din Babilonul Egiptului a venit in Manutin la sfintii facatori de minuni, o femeie, anume Maria, avind cu sine un fiu de opt ani. Aceluia i se trasese limba din gura prin lucrarea diavoleasca si atirna afara ca de o palma de lunga, iar marimea nu era de masura limbii omenesti si vederea lui era straina, fiind gros, negru, puturos si gretos la toti cei ce priveau la dinsul si curgindu-i neincetat spume negre. Acel copil, din intimplare cazind pe pamint linga mormintul sfintilor, s-a lovit cu limba de marmura ce se afla acolo si indata s-a tras inapoi. Astfel ca din batjocura cea diavoleasca, s-a asezat la loc, in obisnuita masura de crestere si copilul s-a facut sanatos.
Un barbat din Egipt, anume Evghenie, fiind bolnav de idropica, a fost adus la sfinti bolnav cu tot trupul, avind pintecele foarte umflat. Aceluia aratindu-i-se sfintii in vedenie, s-au atins cu miinile de pintecele lui si i-au zis: "Evghenie, scoala-te si intoar-ce-te sanatos la casa ta!" Evghenie, desteptindu-se, s-a vazut scapat de toata greutatea de idropica, umblind ca si inainte, si din acel ceas a dobindit sanatate desavirsita.
Pomenind aceste putine minuni, din cele multe ale sfintilor fara de arginti Chir si Ioan, slavim pe Hristos Dumnezeu, Cel ce le-a dat un dar ca acesta slavit, impreuna cu Tatal si cu Sfintul Duh in veci. Amin.