Sfantul Ierarh Ghelasie de la Ramet

  s-a nevoit in veacul al XIV-lea, mai intai ca sihastru pe valea paraului Ramet din Muntii Apuseni si apoi ca egumen al Manastirii Ramet din judetul Alba. Pe peretele bisericii de la Ramet, perete care desparte naosul de pronaos, se afla urmatoarea inscpritie: "Scris-am eu mult gresitul robul lui Dumnezeu Mihul zugravul de la Crisul Alb in timpul Arhiepiscopului Ghelasie, anul 1377, 2 iulie, in zilele regelui Ludovic“. Aceasta inscriptie este prima mentiune a unui intaistatator ortodox al Transilvaniei in istoria Bisericii noastre.

Potrivit traditiei Sfantul Ghelasie avea doisprezece ucenici cu care impreuna se ruga, postea si savarsea sfintele slujbe. Nu manca decat sambata si duminica, iar in celelalte zile se hranea doar cu Sfintele Taine.

Sfantul Ghelasie era atat parintele sihastrilor din Muntii Ramet, cat si al satenilor din Tara Motilor. Multi din cei stapaniti de duhurile necurate, au primit vindecare prin rugaciunile sale.

La trecerea sa la cele vesnice, trupul sau a fost ingropat langa vechea biserica a Manastirii Ramet. Cu timpul a devenit necunoscut locul in care a fost inmormantat.

Moastele sale au fost scoase la iveala in anul 1925, cand, in urma unei ploi torentiale, a fost vazut un cap de om care a inconjurat de trei ori vechea biserica a Manastirii Ramet si s-a oprit langa sfantul altar. Alte doua capete au fost scoase la suprafata de ape. Capetele au fost ingropate in partea dreapta a vechii biserici. S-a purces la dezgroparea lor dupa ce calugarii au vazut ca zapada se topea in fiecare an deasupra locului in care au fost puse capetele. Capul Sfantului Ghelasie a fost identificat dupa ce o femeie bolnava de epilepsie s-a vindecat dupa ce s-a atins de el.

Pe 20 iunie 1992, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat canonizarea oficiala a Sfantului Ghelasie si trecerea numelui sau in calendarul ortodox. Canonizarea solemna s-a facut la Ramet la 29 iunie 1992. Pomenirea Sfantul Ierarh Ghelasie de la Ramet se va face la 30 iunie.

Rugaciune catre Sfantul Ghelasie:

Catre tine, Sfinte Ierarhe Ghelasie, inaltandu-ne gandurile, cu umilinta si cu caldura te rugam: cauta din inaltimea plina de slava a cerului si te milostiveste de suferintele, durerile, patimile, necazurile, amaraciunile si stramtorarile noastre. Si roaga pe Stapanul si Dumnezeul nostru cel ceresc, sa ne ierte pacatele pe care, cu stiinta si cu nestiinta, le savarsim neincetat, ca si pentru putina noastra dragoste fata de El si fata de aproapele nostru, rugandu-L sa fie pururea milostiv si iertator si sa indeparteze de la noi toata suferinta si durerea. Fii povatuitorul si indrumatorul nostru pe cararile cele necunoscute ale vietii, pentru ca, urmand pilda credintei si a dragostei tale fata de Hristos, sa ne invrednicim de darurile Sale si trecand din aceasta viata, sa ne bucuram impreuna cu tine si cu toti cei bineplacuti din veac ai Domnului, de Imparatia cea nesfarsita a cerurilor, ca acolo, inconjurati de cetele ingerilor, sa aducem marire, cinste si inchinaciune lui Dumnezeu Celui in Treime slavit, in vecii vecilor, Amin.

Tot astazi serbam:
- Soborul Sfintilor 12 Apostoli: Petru, Iacov al lui Zevedeu, Ioan, Andrei, Filip, Bartolomeu, Matei, Toma, Iacov al lui Alfeu, Tadeu, Simon Cananeul, Matia (ales in locul lui Iuda) si pomenirea:
- Sfantului Mucenic Meliton;
- Sfantului Mucenic Petru din Sinopi;
- Sfantului Mucenic Mihail, gradinarul (sec. al XVIII-lea).

Maine, facem pomenirea Sfantului Ierarh Leontie de la Radauti si a Sfintilor Doctori fara de arginti, Cosma si Damian.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

SOBORUL CELOR 12 APOSTOLI

În această lună, în ziua a treizecea, soborul Sfinţilor, Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli celor doisprezece, cu arătare, cum şi unde fiecare dintr-înşii a propovăduit şi unde s-a săvârşit.

PETRU:

Petru apostolul şi întâiul ucenicilor, propovăduind întâi Evanghelia în Iudeea şi în Antiohia, după aceea în Pont, Galaţia, Capadocia, Asia şi în Bitinia, s-a pogorât până la Roma. Şi biruind cu minunile pe Simon vrăjitorul, a fost răstignit de Nero cu capul în jos şi aşa şi-a primit sfârşitul.

PAVEL:

Pavel apostolul şi corifeul apostolilor, întrecând pe toţi apostolii cu dumnezeiască râvnă şi cu credinţa în Hristos, propovăduind pe Hristos din Ierusalim până la Iliric, şi mergând la cetatea Romei, i s-a tăiat capul de către Nero.

ANDREI:

Andrei apostolul, cel întâi-chemat şi fratele lui Petru, propovăduind pe Hristos în toată marginea Mării din Bitinia, a Pontului şi a Armeniei, şi întorcându-se prin Pont şi Bizanţ, s-a pogorât până la Elada, şi fiind răstignit de Egeat la Patarele Ahaiei, şi-a primit sfârşitul.

IACOV:

Iacov apostolul şi fiul lui Zevedei propovăduind pe Hristos în toată Iudeea, a fost omorât de Irod Agripa cu sabia, pentru buna sa îndrăzneală.

IOAN:

Ioan evanghelistul şi cuvântătorul de Dumnezeu şi fratele lui Iacov, cel ce s-a rezemat de pieptul lui Hristos, propovăduind pe Hristos în Asia, şi fiind izgonit de Domiţian la Patmos, şi trăgând multă mulţime de popor către Hristos, s-a întors la Efes şi s-a odihnit cu pace, plin fiind de zile.

FILIP:

Filip cel din Betsaida Galileii, împreună-cetăţean fiind cu Andrei şi cu Petru propovăduind şi el pe Hristos în Asia şi în Ierapoli cu Mariamni, sora sa şi cu Vartolomeu, pe urmă fiind răstignit de către elini în Ierapole, şi-a primit sfârşitul.

TOMA:

Toma, care şi Geamăn se zice, propovăduind Evanghelia lui Hristos la parţi, mideni, perşi şi indieni, cei ce se zic bogaţi, s-a săvârşit fiind pătruns de dânşii cu suliţe.

BARTOLOMEU:

Bartolomeu apostolul propovăduind Evanghelia lui Hristos la indienii ce se zic bogaţi, a fost răstignit în Urvanupoli, de şi-a primit sfârşitul într-însa, iar sfintele lui moaşte punându-le într-o raclă de fier, le-au aruncat în mare.

MATEI:

Matei, care şi Levi se zice, fratele lui Iacov Alfeu, vameşul şi evanghelistul, care şi ospăţ mare a făcut lui Iisus, propovăduind pe Hristos, şi fiind împroşcat cu pietre, a răposat în Ierapoli Asiriei, primindu-şi sfârşitul prin foc.

IACOV ALFEU:

Iacov Alfeu şi fratele lui Matei, căci amândoi aveau tată pe Alfeu, fiind spânzurat pe cruce de cei necredincioşi, şi-a primit sfârşitul.

SIMON ZILOTUL:

Simon Zilotul cel din Cana-Galileei, care şi Natanail este numit în Evanghelia după Ioan, trecând prin toată Mauritania şi prin Africa, propovăduind pe Hristos, şi fiind răstignit de dânşii, s-a săvârşit.

TADEU:

Iuda al lui Iacov, care de Luca şi în Evanghelie şi în Fapte este numit Iuda, iar de Matei şi de Marcu este numit Tadeu şi Liveu, frate fiind după trup Domnului nostru Iisus Hristos, propovăduind Evanghelia în Mesopotamia, apoi a răposat în cetatea Ararat, fiind spânzurat şi săgetat de necredincioşi.

MATIA:

Matia care în locul vânzătorului a fost pus în număr cu apostolii, propovăduind pe Hristos în Etiopia, şi chinuit fiind de dânşii cu multe chinuri, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

IACOV, RUDA DOMNULUI:

Iacov, ruda Domnului, şi fecior lui Iosif logodnicul, fiind întâiul episcop al Ierusalimului, fiind aruncat jos de pe aripa templului şi lovit în cap cu un mai de cele de la nălbitori, şi-a primit sfârşitul.

SIMEON:

Simon care şi Simeon şi Cleopa se cheamă, feciorul lui Iosif şi fratele lui Iacov, al doilea episcop al Ierusalimului. Acesta a trăit o sută douăzeci de ani, căci era rudenie Domnului, şi din neamul lui Iuda; fiind osândit şi silit de Domiţian, împăratul Romei, să bea otravă ce era scoasă din târâtoare veninoase, din şerpi, scorpii şi din păianjeni, n-a păţit nici o stricăciune; apoi fiind răstignit de Traian împăratul, s-a săvârşit.

VARNAVA (BARNABA):

Varnava, care şi Iosif se zice, de care se aminteşte în Faptele Apostolilor, a scris Evanghelia după Matei cu mâna sa, şi s-a săvârşit ucis cu pietre în Cipru.

MARCU:

Marcu evanghelistul, care era ucenic şi fiu duhovnicesc lui Petru, corifeul apostolilor, şi a scris de la dânsul Evanghelia, a propovăduit Evanghelia în Alexandria şi prin ţinuturile ei până la Pentapoli. După aceea, fiind tras în Alexandria Egiptului şi fiind ars, a mărturisit şi l-au îngropat acolo.

LUCA:

Luca evanghelistul şi doctorul (şi cu Pavel dimpreună călătorul) a scris Evanghelia după propovăduirea fericitului Pavel, încă şi Faptele Apostolilor; după ce s-a dus de la Roma, lăsând acolo pe Pavel, a învăţat prin toată Grecia precum se spune, şi s-a săvârşit cu pace la Teba Beoţiei, fiind de 80 de ani. Şi se spune că el cel dintâi a zugrăvit icoana Domnului Dumnezeului nostru Iisus Hristos şi a pururea Fecioarei Maria, ceea ce L-a născut pe Dânsul, şi a corifeilor apostolilor, şi de acolo a ieşit în toată lumea acest binecredincios şi a tot cinstit lucru.

FILIP:

Filip, care este pomenit în Fapte, cel ce este din Cezareea Palestinei, care a fost însurat şi a avut patru fiice proorociţe, a fost făcut de apostoli diacon, şi a botezat pe Simon, ce se făţărnicise, şi a luminat de asemenea pe etiopianul famen. Acesta propovăduind în Trala Asiei, a murit acolo cu toate cele patru fiice ale sale.

ANANIA:

Anania apostolul şi episcopul Damascului, care prin descoperire dumnezeiască a botezat pe Pavel, făcând multe tămăduiri în Damasc şi în Elefterupoli, a fost bătut cu vine de bou de guvernatorul Lupian, şi zgâriat pe coaste şi ars cu făclii, apoi ucis cu pietre afară din cetate.

JUST:

Iosif, care şi Just şi Varsava este numit, a fost la un gând cu cei 70 de ucenici, fiind unul dintre ei.

ŞTEFAN:

Ştefan, întâiul mucenic, unul din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, este pomenit în Faptele Apostolilor. El a fost omorât cu pietre de iudei, fiind îndemnător şi Pavel la moartea lui. După aceea în zilele marelui Constantin, au fost aduse moaştele lui în Constantinopol şi aşezate în Costanziani.

PROHOR:

Prohor, şi acesta din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, care a fost episcop al Nicomidiei din eparhia Bitiniei, cu pace s-a săvârşit.

NICANOR:

Nicanor unul fiind din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, care a fost episcop al Bostrilor Arabiei, de elini prin foc a fost ucis.

PARMENA:

Parmena, unul din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, în vederea apostolilor, cu pace s-a săvârşit în slujba sa.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Meliton, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Petru cel din Sinopi, care s-a săvârşit târât pe pietre.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Noul Mucenic Mihail grădinarul, care a mărturisit în Atena la anul 1770.

Tot în această zi, facem şi pomenirea Părintelui nostru, Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ.

În veacul al XIV-lea, a trăit la Mănăstirea Râmeţ, un monah cu viaţă îmbunătăţită, al cărui nume era Ghelasie. Credincioşii din partea locului, l-au cinstit pe acesta ca sfânt din neam în neam, până în zilele noastre, iar vieţuitorii sfintei Mănăstiri, îi cinstesc cu veneraţie părţi din moaşte ştiind că prin rugăciuni neîncetate la Bunul Dumnezeu, acestea au darul vindecării de boli şi suferinţe. Ceea ce s-a transmis prin tradiţia locului de generaţii întregi, s-a adeverit în zilele noastre, când, în anul 1978, s-a descoperit în biserica Mănăstirii o inscripţie de mare însemnătate pentru Biserica şi neamul românesc, mai ales din părţile Transilvaniei şi care consemnează numele, "Arhiepiscopului Ghelasie", al zugravului Mihul de la Crişul Alb", precum şi anul 1377. Acest Arhiepiscop al Transilvaniei, primul atestat cu numele, este îmbunătăţitul Ghelasie pe care poporul, în evlavia sa, îl cinsteşte ca sfânt.

În anii din urmă, s-au descoperit în chip minunat prin bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu, în jurul Mănăstirii, părţi din sfintele sale moaşte, prin care se fac nenumărate minuni în rândul dreptcredincioşilor veniţi la Mănăstire pentru rugăciune şi închinare. Astfel, o femeie, pe numele ei Maria, din Negreşti-Oaş, după ce i s-a arătat în vis un porumbel care a îndemnat-o să meargă la Mănăstire la Râmeţ, să se roage şi să se atingă de moaştele Sfântului Ghelasie, a făcut precum i se poruncise în vis şi s-a vindecat de epilepsie. Unei alte femei, Elisabeta din Albina (Timiş), i-a fost vindecată mâna bolnavă, prin neîncetate rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sf. Ghelasie, iar un credincios căzut în rătăcire de la dreapta credinţă din Cocora (Alba) şi care era paralizat, adus fiind într-un car cu boi, a aflat vindecare, prin neîncetatele sale rugăciuni şi ale părinţilor la moaştele Sfântului Ghelasie, întorcându-se vindecat la casa sa, trupeşte şi sufleteşte, asemenea paraliticului din Evanghelie.

Alte legaturi pentru sfântul Ghelasie:

• Viaţa, moaştele, minuni şi mărturii, tradiţii (legate de sfântul Ghelasie de la Râmeţ) - de IPS Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei
• Idealul creştin este sfinţenia - de IPS Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei
• Acatistul Sfântului Ghelasie de la Râmeţ

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Un fragment din moaştele Sf. Iov de la Poceaev va fi adus astăzi la Suceava

de Daniela MICUTARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Un fragment din moaştele Sf. Iov de la Mănăstirea ortodoxă Poceaev - Ucraina va fi adus astăzi la Suceava, la Biserica misionară ucraineană „Sf. Petru şi Pavel”, construită în vecinătatea Protopopiatului şi Mănăstirii Zamca, biserică ortodoxă ce aparţine de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. La ora 17:00, delegaţia din Ucraina va ajunge la Suceava şi va dona Bisericii „Sf. Petru şi Pavel” icoana în care se află un fragment din moaştele Sf. Iov.
„Bucuria de a primi în dar această icoană se datorează Preasfinţitului Meletie, Episcopul Hotinului – Ucraina, care a hotărât să trimită în ţară un fragment din moaştele Sf. Iov, mai ales pentru cei care nu pot ajunge la Lavra Poceaevului (un ansamblu monastic de mari dimensiuni construit în oraşul Poceaev, regiunea Tarnopol, Ucraina). Este de fapt un dar din partea ortodocşilor din Ucraina pentru românii şi ucrainenii care trăiesc în Bucovina”, ne-a spus preotul Mihai Maghiar, parohul bisericii ucrainene.
El a mai completat că primirea icoanei din Ucraina se va face cu „arhiereasca binecuvântare a ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care va oficia astăzi, începând cu ora 17:00, slujba Vecerniei”.
Icoana va rămâne permanent în Biserica misionară ucraineană „Sf. Petru şi Pavel” şi credincioşii se vor putea ruga în fiecare joi, între orele 17:00 – 19:00, vineri, când în biserică se oficiază Sfânta Liturghie, între orele 7:30 – 9:00, şi Sfântul Maslu, între orele 17:00 – 19:00, duminica şi în sărbătorile religioase.
Miercuri, pe 29 iunie, când biserica ortodoxă misionară ucraineană îşi sărbătoreşte hramul, programul liturgic va începe la ora 8:00, cu Utrenia, şi va continua cu Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoţi.

Trupul Sfântului Iov a stat în pământ 7 ani şi 9 luni, fără a avea semne de descompunere
Lavra Poceaev este una dintre cele mai mari mănăstiri ale Ucrainei. Cupolele aurite ale turlelor bisericilor din Lavra Poceaev atrag atenţia pelerinilor de la câţiva kilometri, în drumul acestora dinspre oraşul Kremenetz, localitate situată la aproximativ 250 de kilometri distanţă de Cernăuţi în direcţia nord.
Sfântul Iov de la Poceaev a trăit 100 de ani (1551-1651). 40 de ani i-a petrecut într-o peşteră săpată în pământ. Se spune că sfântul se ruga acolo împreună cu îngerii şi uneori din peştera sa ieşea o lumină intensă. Cu o săptămână înainte de moarte şi-a cunoscut exact ziua trecerii la cele veşnice.
Trupul Sfântului Iov a stat în pământ 7 ani şi 9 luni, fără a avea semne de descompunere. Chiar imediat după moartea sa au fost semnalate minuni. Ucenicul sau, nevoitorul Dositei, s-a vindecat de o boală doar atingând hainele Sfântului Iov.

Sfantul Ierarh Iachint de Vicina

Sfantul Iachint de Vicina este praznuit pe 28 octombrie. Propunerea de canonizare a Sfantului Iachint a fost inaintata Sfantului Sinod al Bisericii noastre de Mitropolia Munteniei si Dobrogei pe data de 19 iunie 2008. In sedinta Sfantului Sinod din 8 iulie 2008 s-a facut canonizarea sa, iar proclamarea solemna a sfinteniei sale a avut loc pe 26 octombrie 2008. Sfantul Iachint de Vicina este trecut in calendar cu cruce neagra, ca sfant cu polieleu.

Argumente pentru canonizare

Vicina a fost o cetate importanta in secolele XIII-XIV, asezata in regiunile de nord ale Dobrogei, cel mai probabil pe o insula din fata asezarii actuale Isaccea (odinioara orasul Noviodunum). Astazi ruinele ei nu sunt cunoscute, poate au disparut pentru totdeauna in apele Dunarii. Insula se afla chiar pe cursul principal al Dunarii, inainte de ramificarea ei in bratele prin care se varsa in Marea Neagra. Vicina a devenit un important port comercial, unde negustori bizantini, occidentali (in special genovezi), dar si altii din jurul Marii Negre faceau afaceri profitabile.

In acest centru dependent de Imperiul Bizantin a luat fiinta pe la inceputul secolului al XIII-lea o mitropolie, care a avut un rol spiritual major pentru populatia romaneasca din zona. Catre mijlocul secolului al XIV-lea, oricum dupa anul 1348, preia scaunul de mitropolit al Vicinei Iachint. Era o vreme de mare criza politica si economica, fiindca cetatea Vicina, protejata pana atunci de puterea Bizantului, ramane acum fara aceasta protectie. Bizantinii mult slabiti de razboaie interne nu pot impiedica stabilirea pentru prima oara a turcilor in Europa, care cuceresc in 1352 fortareata Tzimpe, asezata in stramtoarea Dardanelelor (Helespontul), iar doi ani mai tarziu in 1354 in aceeasi zona, cetatea Galipoli. Anul 1352 este nefast pentru bizantini si pentru faptul ca flota lor este distrusa intr-un razboi cu genovezii, iar apararea Vicinei si a altor cetati de la gurile Dunarii - Kilia si Lykostmion - nu se putea face fara ajutorul ei. Putin mai inainte, prin anii 1337-1338, Vicina fusese cucerita si pradata de tatari incat mitropolitii si populatia, in general, faceau cu greu fata acestei situatii.

Inainte de Iachint, scaunul mitropolitan al cetatii fusese ocupat de personalitati de seama, al caror nume il cunoastem partial: Teodor (1285), Luca (1303), Macarie (1340-1343) si Kiril (mentionat in anii 1347-1348). Iachint succede acestuia din urma si putem aprecia inceputul pastoririi lui prin anii 1349-1350. Nu stim cat a putut ramane in scaun, caci dupa 1352 Vicina intra, se pare, sub ocupatie genoveza. Este posibil ca Iachint sa sefi retras la curtea domnitorului Basarab I (1330-1352) si a fiului sau Alexandru Basarab (1352-1364). Profitand de slabirea puterii militare a tatarilor, Tara Romaneasca isi largise mult teritoriul spre rasarit, ajungand sa aiba in stapanire sudul Moldovei pana la Chilia si Marea Neagra. Teritoriul Basarabiei de astazi isi trage numele de la cei doi basarabi, tata si fiu, adevarati ctitori ai Tarii Romanesti. In acest vast teritoriu isi exercitau activitatea pastoral-misionara mitropolitii Vicinei, precum si ai altor centre urbane importante de pe malul drept al Dunarii, ca Durostorum (Silistra) si Vidinul. In secolul al XIII-lea, populatia romaneasca din vastul teritoriu nord-dunarean era indrumata spiritual de episcopi si preoti aflati in stransa legatura cu mitropoliile de pe malul drept al Dunarii. In unele documente papale ei sunt amintiti cu denumirea de pseudo-episcopi ori de schismatici, denumiri care reflecta conceptia confesionala a papalitatii. Clerul acesta episcopal si preotesc asigura slujirea religioasa a populatiei autohtone, ferind-o de atragerea ei spre credinte eterodoxe, ca aceea a cumanilor ori cea catolica. Este ceea ce rezulta dintr-un document emis de papa Grigorie al IX-lea in noiembrie 1234 si un altul dat de regele Bela al Ungariei in 1247. Activitatea aceasta pastoral-misionara condusa la romani din Vicina si alte centre sud-dunarene i-a apropiat pe ierarhii ortodocsi de sefii formatiunilor politice romanesti, ajutandu-i pe acestia sa-si creeze structuri organizatorice bisericesti, necesare cultului si statorniciei in credinta.

Este greu de precizat cata vreme a putut Iachint sa activeze la Vicina, dar in 1359 il gasim in Tara Romaneasca la curtea voievodului Alexandru Nicolae Basarab, ca mitropolit al Ungrovlahiei. Actul patriarhal din mai 1359, prin care este aprobata mutarea lui, mentioneaza ca domnitorul "l-a chemat la sine acum catva timp, pe cel care se afla in vecinatatea lui", facand aluzie la apropierea teritoriala dintre ei. Din acelasi document reiese ca Iachint era prieten al domnitorului, fiindca in scrisorile repetate adresate de acesta patriarhului Calist al Constantinopolului si Sinodului il "cere numai pe el, nu pe altul, cu multe rugaminti, fiind foarte agreat de marele voievod". Dorinta voievodului era ca Iachint "sa fie arhiereu, pastor si dascal al locului".

Sinodul Constantinopolitan, patriarhul Calist si imparatul Ioan al V-lea Paleologul aproba cererea voievodului Nicolae Alexandru Basarab, numindu-l pe Iachint "pastor legiuit a toata Ungrovlahia cu rangul de mitropolit preacinstit (hypertimos), spre binecuvantarea si indreptarea duhovniceasca a domnitorului, copiilor lui si a intregii sale domnii". Aluzia la indreptarea duhovniceasca a domnitorului si a casei lui sugereaza influentele eterodoxe care se exercitau asupra lui de catre regele maghiar Ludovic cel Mare (1342-1382), cunoscut ca zelos slujitor al prozelitismului catolic. Acelasi lucru il indica referirea la grija pe care trebuia s-o aiba mitropolitul de a indruma poporul nu numai spre "implinirea preceptelor mantuitoare ale lui Hristos, tinandu-l departe de faptele cele neingaduite ale pacatului, ci si de la orice dogma dinafara si straina Bisericii luiHristos, intru pastrarea ferma a credintei noastre".

Cand patriarhul se adreseaza direct domnitorului intr-o scrisoare din luna mai 1359, el nu uita sa-i recomande "sa se pazeasca de adunarile eretice si de dogmele dinafara si straine credintei". Referirile constante la pericolul ereziilor si al dogmelor straine de credinta ortodoxa trebuie intelese in contextul istoric al timpului, cand romanii de la oamenii simpli pana la capetele incoronate si la nobili erau supusi unor presiuni prozelitiste puternice.

Consider ca Iachint a avut un rol hotarator in orientarea religioasa spre Constantinopol a domnitorului Nicolae Alexandru Basarab, iar legamantul facut in scris si cu juramant fata de patriarh, Sfantul Sinod si imparatul bizantin si apoi respectat, a asezat pentru vecie crestinismul romanesc in vatra Bisericii Ortodoxe a Rasaritului. Mitropolia nou infiintata a contribuit la unificarea si centralizarea statului din punct de vedere bisericesc, dar si politic, constituind un fel de proclamare a independentei politice fata de Ungaria catolica. De altfel, voievodul roman este numit in actele constantinopolitane cu titluri care reflecta noua stare de lucruri: "Preanobilul, preainteleptul, prea-viteazul, mare voievod si domn de sine statator (independent) a toata Ungrovlahia ". Patriarhul Calist spune in scrisoarea catre Alexandru ca "Domnitorul ca fiu legitim al Sfintei Biserici a lui Hristos ortodoxa si apostolica, trebuie sa tina dogmele din Marturisirea de credinta transmisa de Sfintii Parinti, precum si Dum-nezeiestile si Sfintele canoane si Legile iubitoare de credinta".

Informatii despre profilul spiritual-moral al lui Iachint sunt foarte putine. Actul sinodal si scrisoarea patriarhului Calist catre voievodul Alexandru il numesc "Preasfintitul mitropolit a toata Ungrovlahia, preacinstit (hypertimos), frate iubit in Domnul si coliturghisitor al nostru ".

Ultimii ani din viata i-au fost grei din cauza bolilor si a supararilor provocate de unii rauvoitori. Faptul ca nu a putut participa la sedintele Sinodului Patriarhal, al carui membru era de drept, nu s-a datorat orgoliului si relei vointe, ci slabiciunilor batranetii. Intr-o scrisoare de justificare catre patriarh din anul 1370 scrie: "O slabiciune grozava m-a cuprins si sufar cele multe", "sufar si sunt jignit tocmai la batranetile mele"... fiind considerat "profanator si dispretuitor al Bisericii lui Dumnezeu ". Ca nu a venit la sinod s-a datorat si faptului ca "voievodul l-a oprit de la aceasta, pretextand lungimea drumului si teama de ceva neasteptat", "iar in vremea din urma, datorita slabiciunii peste masura de care sunt cuprins, sunt neputincios cu totul si fara vlaga". Ultimele cuvinte adresate patriarhului sunt: "sa nu treci cu vederea batranetea mea inaintata si asprimea bolii mele, iar rugaciunile preasfintiei tale sa-mi fie pavaza pentru totdeauna". Iachint a murit la Arges intre octombrie 1370 si august 1372, dupa ce a pastorit cu ravna, a sfatuit cu intelepciune si a patimit cu rabdare si smerenie. Pentru credinta sa ortodoxa, viata sa sfanta si dragostea sa fata de Biserica si neam, Iachint merita sa devina sfant!

Bibliografie selectiva:

Fontes Historiae Daco-Romanae, IV, Bucuresti, 1982, p. 197-211
Joh, Koder-Marin Hinterberger, Otto Kresten,
Das Register des Patriarhats von Konstantinopel, vol. III, Wien, 2001, p. 409-425.
V. Iorgulescu, Le sud-est europeen entre Byzance et occident, X - XIV siecle. Le cas des Roumains, Trinitas, Iasi, 2005.

Academician Profesor Doctor Emilian Popescu

Troparul Sfantului Ierarh Iachint, Mitropolitul Tarii Romanesti

Glasul 1 - Podobie: Ceea ce esti bucuria...

Vrednic urmator al ierarhilor dobrogeni si intaiule intre mitropolitii Tarii Romanesti, Sfinte Ierarhe Iachint, te-ai aratat marturisitor al dreptei credinte, lucrator al virtutilor si rugator pentru sufletele noastre.

Condacul Sfantului Ierarh Iachint, Mitropolitul Tarii Romanesti

Glasul 8 - Podobie: Aparatoare Doamna...

Pe aparatorul dreptei credintei, pe Sfantul Ierarh Iachint, cel ce s-a aratat ca un luceafar stralucitor al Mitropoliei Tarii Romanesti si a implinit cele duhovnicesti ale pastoritilor sai, sa-l laudam cu inimi curate la praznuirea sa cea de peste an, zicand: Bucura-te, sfinte slujitor al lui Hristos pe pamant romanesc.

Nota: Troparul si Condacul Sfantului Ierarh Iachint, Mitropolitul Tarii Romanesti au fost alcatuite de P.S. Ioachim Bacauanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Romanului si diortosite de Sinodul Mitropolitan al Munteniei si Dobrogei (19 iunie 2008).

Sursa: CrestinOrtodox.ro

AFLAREA MOASTELOR SF DR CHIR SI IOAN

Aducerea cinstitelor moaste ale Sfintilor Chir si Ioan, doctorii fara de arginti
Acesti sfinti patimitori de chinuri, Chir si Ioan, au patimit pentru Hristos in 31 de zile ale lunii ianuarie, pe vremea imparatiei lui Diocletian, in cetatea care se numea Canopos. Acea cetate era departe de Alexandria ca la 12 stadii. Dupa mucenicescul lor sfirsit, crestinii le-au ingropat trupurile cu cinste. Iar dupa trecerea a multi ani, tamaduitoarele lor moaste s-au aflat intr-acea vreme cind crestinii intarindu-se mai mult decit elinii cei inchinatori la idoli, au inceput pretutindeni a zidi biserici fara sa fie opriti, dar mai ales in imparatia marelui Teodosie. Aceasta a biruit pe Maxim al Apusului cu toate puterile sale; dar l-a mai biruit si cu rugaciunile cuviosilor parinti, care vietuiau in pustiile Egiptului si la care imparatul Teodosie a trimis intr-adins, avind nevoie de rugaciunile lor spre ajutor. Intre acesti parinti cu cuviinta este a pomeni pe unul, cu numele Senufie, slavit intru minuni. El petrecea intr-un schit, pentru care imparatul a scris patriarhului Teofil al Alexandriei sa-l trimita in Constantinopol la dinsul, ca prin binecuvintarea si cu rugaciunile lui sa se inarmeze contra vrajmasilor.

Teofil, voind sa implineasca porunca imparatului, s-a dus singur in schit la Cuviosul parinte Senufie, ca sa-l roage sa mearga la Constantinopol la imparatul Teodosie; iar el nicidecum nu voia sa iasa din chilia sa. Dupa multa rugaminte si indemnare a patriarhului, suparindu-se, el si-a luat rasa si toiagul, pe care ridicindu-le in sus spre rasarit si ochii spre cer ridicindu-si, a grait: "Doamne, Dumnezeul puterilor, ma rog Tie cu smerenie, da rasei si toiagului acestuia acea putere pe care mi-ai dat-o mie cu milostivire".

Astfel rugindu-se, a dat rasa si toiagul patriarhului, zicindu-i: "Acestea sa le trimiti imparatului in locul meu si sa-i scrii ca in timp de razboi sa puna rasa pe dinsul, iar toiagul sa-l ia in mina si sa mearga cu indrazneala inaintea ostasilor lui contra vrajmasilor si va vedea slava lui Dumnezeu". Patriarhul, trimitind acelea imparatului si spunindu-i cuvintele cuviosului, el le-a primit cu credinta. Deci, facind dupa cuvintul cuviosului, a cistigat mare biruinta contra vrajmasilor, spre a carui aducere aminte si spre pomenirea Cuviosului Senufie, alexandrinii au facut asemanarea imparatului, sapata si pusa pe un stilp inalt, avind rasa calugareasca pe dinsul si toiagul tinindu-l in miini. Deci, in toti anii, in ziua acelei biruinte se praznuieste cu dantuire, multumind lui Dumnezeu. De atunci mai ales au inceput a se zidi biserici lui Dumnezeu in Alexandria si in tot Egiptul, pentru ca se inmultise crestinatatea.

Cind Patriarhul Teofil a voit sa zideasca o biserica aleasa in Canopos in numele Sfintilor Apostoli, in acea vreme s-au aflat moastele sfintilor facatori de minuni Chir si Ioan. Aceasta a fost dupa sfirsitul lui Teodosie si pe timpul imparatiei fiului sau Eraclie. Iar despre aducerea moastelor Sfintilor Mucenici Chir si Ioan se scrie in viata Sfintului Chiril, patriarhul Alexandriei, ca aproape de Canopos, ca la doua stadii, este un loc care se numeste Manutin (mai inainte era sat). Acolo era si o capiste, veche locuinta diavoleasca, fiind foarte infricosat locul acela, deoarece multe duhuri necurate petreceau acolo. Pe cind patriarhul Teofil era inca intre cei vii, dorea sa curete locul acela de diavoli, si sa-l faca loc sfint, spre marirea lui Dumnezeu. Avind insa multe impiedicari si apropiindu-i-se sfirsitul vietii, n-a putut sa-si duca gindul sau la indeplinire. Atunci Sfintul Chiril, mostenitorul scaunului lui Teofil, a inceput a se ingriji de aceasta si se ruga lui Dumnezeu cu dinadinsul sa-i dea de sus ajutor si putere, pentru biruinta si izgonirea din locurile acelea a duhurilor necurate. Deci, ingerul Domnului i s-a aratat in vedenie, poruncindu-i ca cinstitele moaste ale Sfintilor Mucenici Chir si Ioan sa le aduca la locul ce se numeste Manutin, ca astfel va fugi de acolo diavoleasca putere.

Sfintul Chiril, facind aceasta, a adus in Manutin moastele sfintilor, zidind acolo o biserica in numele lor. Atunci indata s-au gonit de acolo necuratele duhuri si s-a facut in acel loc izvor de tamaduiri, ce izvorasc din moastele mucenicilor. Deci, se cuvine sa se pomeneasca oarecare minuni ale acestor sfinti, pe scurt.

In zilele prea sfintitului Evloghie, patriarhul Alexandriei, un fiu de-al lui Iulian, mai marele cetatii, cu numele Amonie, avea imprejurul grumajilor sai o oarecare vatamare dureroasa si care crestea inlauntrul trupului. Acea vatamare doctorii o numesc scrofuri, care, crescind si umflindu-se din zi in zi, i s-au ingreunat grumajii, si-l ingrozea cu moarte. Apoi, chemind multi doctori, nimic n-au aflat spre vindecare, din care cauza tatal si fiul mihnindu-se, i-au lasat pe ei si au alergat la sfintii facatori de minuni, Chir si Ioan, rugindu-se cu lacrimi linga cinstitele moaste, ca sa dea tamaduire fiului sau.

Atunci acela, aratindu-se in vedenie, a poruncit tinarului, care se ingimfa pentru slava si bogatie, sa-si lepede mai intii mindria sa si, in semn de smerenie, sa mature gunoiul din casa lor; apoi sa faca un plasture de ceapa amestecat cu piine si sa oblojeasca tot grumajul si gitlejul. Dupa ce a facut aceasta, indata i s-au inchis vatamarile, si Amonie a luat tamaduire, cu rugaciunile sfintilor doctori fara de plata. Insa tot acelasi Amonie, dupa citava vreme, uitind sfatuirile sfintilor, s-a inaltat cu mindria si iarasi s-a imbolnavit de alta boala, care ii era pedeapsa pentru neascultarea lui. Prin boala aceea pintecele lui ii era foarte greu, din care cauza stomacul sau nu putea sa primeasca nici mincare, nici bautura; ci toate cele ce ii intrau pe gura, indata i se intorceau inapoi.

Atunci iarasi a alergat cu lacrimi, rugindu-se sfintilor rabdatori de chinuri, Chir si Ioan, doctorii sai cei incredintati. Aceia, aratindu-i-se lui in vis, mai intii l-au ocarit pentru mindria lui, apoi i-au poruncit sa-si lepede hainele cele de mult pret si sa se imbrace intr-o haina de par si, luind vasele cele de apa, sa aduca apa rece la fratii cei neputinciosi si saraci, pentru adaparea lor. Amonie, dupa ce a facut aceasta fara lenevire, sfintii iarasi i s-au aratat si i-au poruncit, ca, luind untdelemn din candelele lor, asemenea si ceara din luminarile aprinse linga raclele lor, sa faca un plasture si sa-l lipeasca de pintecele sau. Amonie, facind aceasta, s-a facut sanatos.

Un alexandrin, anume Teodor, fiind multa vreme orb de amindoi ochii, a fost dus la Manutin, in biserica unde erau moastele sfintilor rabdatori de chinuri si acolo se ruga cu osirdie pentru luminarea ochilor sai. Deci, sfintii i s-au aratat in vedenie si i-au poruncit sa mearga si sa se spele la izvorul care era aproape de biserica lor. Iar el, ducindu-se, s-a spalat, si cind si-a sters fata cu basmaluta indata a vazut. Deci, mai intii a vazut in basmaluta albetile care cazusera din ochi ca niste solzi. El s-a intors de la biserica cu bucurie, aratind la toti orbirea sa cea cazuta in basmaluta.

Un alt barbat, anume Calos, placut lui Dumnezeu dupa nume si dupa viata, din intimplare cazind de pe o scara, si-a sfarimat fluierul piciorului in multe bucati, si-l durea foarte tare. Chemind multi doctori si neputind dobindi nici un ajutor de la el, a alergat cu credinta mare la acesti doctori fara de arginti, Chir si Ioan, si ungindu-i piciorul cu untdelemn din candele lor, s-a tamaduit in acelasi ceas.

Un om, anume Isidor de la Maiuma, avea durere inauntru, la ficat, care, putrezind, s-a facut in singe si in flegma, astfel ca scuipa cu singe. Omul acela, neputind sa se tamaduiasca cu nici un fel de doctorii, a alergat la moastele cele tamaduitoare ale sfintilor rabdatori de patimi si aceia i s-au aratat, nu in vedenie, ci la aratare si i-au dat lui sa manince o bucata de chitrin. Acela, primind acea bucata din miinile lor, nu stia de la cine o primeste deoarece socotea, ca aceia sint din poporul ce venise sa dea inchinaciune sfintelor moaste ale mucenicilor. Dupa ce a mincat ceea ce i se daduse, indata s-a tulburat stomacul lui si a varsat un vierme mare, care rodea ficatii lui, iar sfintii fara de arginti, s-au facut nevazuti. El, facindu-se sanatos in acel ceas, a dat multumire lui Dumnezeu si placutilor Lui.

Un om, anume Mina, mai marele cetatii Filoponiei, fiind cuprins de o boala cumplita cu chinuri si friguri, adaugindu-i-se pe linga aceasta si impietrirea stomacului, i se incuiase stomacul. Cite doctorii ii dadeau pe gura doctorii, toate ramineau fara de folos, si inca mai rau i se umfla pintecele, neputind sa iasa afara. Barbatul acela a patimit asa doua saptamini. Suferind acea cumplita durere, se deznadajduise din partea doctorilor, dar, aducindu-si aminte de sfintii doctori fara de arginti, Chir si Ioan, a poruncit sa-l duca cu patul in Manutin la tamaduitoarele lor moaste. Acolo, rugindu-se el cu lacrimi si adormind putin, i s-au aratat sfintii si i-au dat sa manince o smochina. Desteptindu-se din somn a gasit smochina pe pat linga el si, luind-o, a mincat-o si indata i s-a dezlegat stomacul si s-a facut sanatos.

Un alt Mina, care era mai inainte, ca acel vechi Isail, usor si grabnic cu picioarele, ca o caprioara de cele din tarina, odata s-a imbolnavit de picioare foarte tare, incit nici nu putea pasi. Deci, a zacut multa vreme in pat, slabind foarte tare picioarele lui. El a poruncit sa-l duca cu patul la sfintii facatori de minuni, Chir si Ioan. Dupa ce si-a uns picioarele cu untdelemn de la candelele care ardeau la cinstitele lor moaste, indata s-a sculat sanatos si umbla bine cu picioarele cele tamaduite, multumind lui Dumnezeu si Sfintilor Lui.

O femeie cu numele Teodora, bind apa, din intimplare a baut o broscuta mica, insa nu stia ce a baut, deci acea broscuta a crescut in pintecele ei. La inceput acea broasca, care era mica, ii facea putina durere inauntru, iar dupa ce a crescut mare, s-a marit si durerea, incit femeia aceea nu avea odihna de acea cumplita durere, nici ziua, nici noaptea.

Deci, se vaita si se tavalea pe pamint si nimeni nu putea s-o ajute nici sa cunoasca care ii este boala. Multi socoteau ca aceea este muncita de diavol; deci, o aduse la acesti sfinti tamaduitori Chir si Ioan, care, aratindu-se noaptea, i-au poruncit, ca, mai inainte de primirea mincarii, sa bea apa multa. Femeia, dupa ce a facut aceasta, stomacul ei indata s-a tulburat si a varsat o broasca mare si astfel s-a facut sanatoasa. Deci, toti cei care au vazut aceasta, minunindu-se, au slavit pe Dumnezeu si pe placutii Lui.

Dupa acea femeie Teodora, a alergat un barbat oarecare, anume Teodor, la sfintii doctori fara plata, avind inauntru otrava data de niste oameni rai. Acela, bolind foarte tare, nu putea sa cistige ajutor de la doctori. Rugindu-se el cu lacrimi pentru sanatatea sa, sfintii i s-au aratat in vedenie, poruncindu-i sa manince o jivina, care pe greceste se numeste scolopendra. Desteptindu-se el din vedenie, s-a intarit cu semnul Sfintei Cruci, pentru ca socotea ca este o nalucire draceasca si iarasi se ruga catre sfinti cerind sanatate. In alta noapte, sfintii s-au aratat, poruncindu-i acelasi lucru. Dar el nu credea, fiindca acea jivina este plina de otrava, iar nu de tamaduire. I s-a facut lui si a treia oara aceeasi aratare; dar nici asa n-a ascultat, parindu-i-se ca aceea este o nalucire a vrajmasului. Dar intr-a patra noapte, sfintii i s-au aratat, nu in vis, ci la aratare, fiindu-le mila de boala cea grea a lui si au zis: "Pentru ce nu crezi cuvintele noastre? Deci, sculindu-te, mergi la izvorul nostru si ceea ce vei gasi acolo de mincare sa maninci, ca aceea iti va fi doctoria folositoare".

Teodor, crezind ca acea vedenie este adevarata, facindu-se ziua, a mers la izvor si acolo a gasit un castravecior mic ce era pe jos, pe care luindu-l, a inceput a-l minca cu placere. Dar cind voia sa bage in gura ramasita castravetelui, a vazut intr-insul cea din urma bucatica a jivinei, care se numeste scolopendra; caci o mincase pe toata cu castravetele acela. Deci, temindu-se, a aruncat la pamint acea ramasita, iar el a inceput a varsa. Si a varsat astfel cu castravetele si jivina aceea, cum si toata otrava care a fost mai inainte intr-insul. Astfel s-a facut sanatos desavirsit si intorcindu-se la biserica, s-a inchinat cu multumire cinstitelor moaste ale tamaduitorilor sai.

Din Babilonul Egiptului a venit in Manutin la sfintii facatori de minuni, o femeie, anume Maria, avind cu sine un fiu de opt ani. Aceluia i se trasese limba din gura prin lucrarea diavoleasca si atirna afara ca de o palma de lunga, iar marimea nu era de masura limbii omenesti si vederea lui era straina, fiind gros, negru, puturos si gretos la toti cei ce priveau la dinsul si curgindu-i neincetat spume negre. Acel copil, din intimplare cazind pe pamint linga mormintul sfintilor, s-a lovit cu limba de marmura ce se afla acolo si indata s-a tras inapoi. Astfel ca din batjocura cea diavoleasca, s-a asezat la loc, in obisnuita masura de crestere si copilul s-a facut sanatos.

Un barbat din Egipt, anume Evghenie, fiind bolnav de idropica, a fost adus la sfinti bolnav cu tot trupul, avind pintecele foarte umflat. Aceluia aratindu-i-se sfintii in vedenie, s-au atins cu miinile de pintecele lui si i-au zis: "Evghenie, scoala-te si intoar-ce-te sanatos la casa ta!" Evghenie, desteptindu-se, s-a vazut scapat de toata greutatea de idropica, umblind ca si inainte, si din acel ceas a dobindit sanatate desavirsita.

Pomenind aceste putine minuni, din cele multe ale sfintilor fara de arginti Chir si Ioan, slavim pe Hristos Dumnezeu, Cel ce le-a dat un dar ca acesta slavit, impreuna cu Tatal si cu Sfintul Duh in veci. Amin.

Sfantul Cuvios Samson, primitorul de straini

 

Sfantul Cuvios Samson s-a nascut din parinti bogati in Roma antica. Sfantul Samson a fost ruda cu imparatul Constantin cel Mare (306-337). Samson a fost un medic milostiv, care daruia bolnavilor nu doar medicamentele trupului, ci si pe cele ale sufletului. Dupa ce si-a impartit averea saracilor, Samson a intrat intr-o manastire, iar patriarhul Mina l-a hirotonit preot. Dupa ce l-a vindecat pe imparatul Iustinian, a primit de la acesta o casa pentru saraci. S-a ingrijit pana la moarte de saraci precum se ingrijeste parintele de copii. A trecut la cele vesnice in anul 530 si a fost ingropat in biserica Sfantului Mucenic Mochie.

Sursa: CrestinOrtodox.ro
  

NASTEREA SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL

O, Mergatorule înainte al Domnului și Botezătorule al lui Hristos, mari și multe sunt vredniciile date ție de la Dumnezeu, fiindcă tu de proorocii cei vechi ai fost proorocit. Tu, după făgăduință și proorocie îngerească, te-ai și născut.
Numele tău prin cuvântul Arhanghelului Gavriil mai înainte s-a vestit; a ta numire cu minunea dezlegării limbii tatălui tău s-a pecetluit. Tu, din copilărie, în pustie ai viețuit și, ca o pasare a cerului, desăvârșit neagoniseala ai iubit, cu agurida și cu miere sălbatică te-ai hrănit.
Tu ai fost crinul cel cuvântător al văilor și al pustiilor, care în loc de podoaba hainelor, cu darul cel de sus îmbrăcând trupul tău, cu peri de cămilă l-ai acoperit. Tu ai fost glasul care a strigat în pustie și calea Domnului o ai pregătit.
Tu, cu duhul și cu puterea lui Ilie, în lume te-ai arătat și nelegiuirea lui Irod și a tuturor celor asemenea lui ai mustrat. Tu ești martorul cel preavestit al Preasfintei și de viață făcătoarei Treimi.
Tu pe Mântuitorul către mulțimea popoarelor L-ai mărturisit și cu degetul tău L-ai arătat pe Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii.
Tu, de către însuși Domnul, mai mult decât prooroc ai fost mărturisit și după Născătoarea de Dumnezeu, pe tine te credem a fi cel mai mare om născut din femeie.
Deci, pentru toate aceste vrednicii și daruri, mulțimea popoarelor creștine te socotește pe tine ca pe un mare prieten al lui Dumnezeu, care ai mare îndrăzneală către El.
De aceea și eu, smeritul și mult păcătosul, cu multa evlavie, cu durere de inimă și cu lacrimi, te rog pe tine, dumnezeiescule Ioane Proorocule, să–mi fii mie, păcătosului celui nemernic și cu totul neputincios, mare apărător și grabnic izbăvitor de toate ispitele și încercările acestea ale vieții de acum.
Roagă pe Preamilostivul Dumnezeu ca, cu a Sa nebiruita putere, să mă păzească în toată vremea de primejdiile văzuților și nevăzuților vrăjmași, să mă sprijinească cu a Sa milă la vreme de ispită și să mă întărească cu darul Său, pentru rugăciunile Preasfintei și Preacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea și Pururea Fecioara Maria, ca să pot rabda până la sfârșit toate necazurile, ispitele, durerile și suferințele, ca și întristările veacului acestuia de acum.
Și așa, prin mijlocirea sfintelor și preaputernicelor tale rugăciuni, să dobândesc mila lui Dumnezeu și a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în ceasul cel de pe urmă al sfârșitului meu.

SFANTA AGRIPINA

Sfanta fecioara Agripana era nascuta si crescuta in preaslavita cetate Roma cea veche. Ea din tinerete s-a dat lui Dumnezeu si s-a facut, dupa cum spune Apostolul, buna mireasma a lui Hristos intre cei ce se mantuiesc. Pentru ca, precum un trandafir cu bun miros impodobeste o gradina, tot asa si ea prin pilda vietii sale celei curate si imbunatatate, a impodobit inimile credinciosilor si le-a umplut de mireasma, gonind toata ispita patimilor, pentru ca si-a infrumusetat sufletul cu curatia fecioriei si s-a logodit cu Hristos, pentru care a alergat la munci cu indrazneala, pe vremea imparatiei lui Valerian, si s-a dat la multe batai pentru dragostea mirelui sau, Hristos. Deci a fost batuta cu toiege si a suferit sfaramarea oaselor, a fost dezbracata de haine si intinsa cu legaturi, din care a scapat fiind dezlegata cu mana nevazuta de ingerul Domnului, care intarind-o pe ea, sfanta a zdrobit toata paganatatea si in munci si-a dat sufletul sau lui Dumnezeu.

Iar alte roabe ale lui Hristos ca: Vasa, Paula si Agatonica, luand in taina trupul mucenitei, au iesit cu el din cetatea Romei si, trecand din loc in loc si calatorand pe mare, au ajuns in eparhia Siciliei si acolo au ingropat acel sfant trup. Iar cand Sicilia a primit in sine acele cinstite moaste mucenicesti, indata s-a izbavit de intunecata rautate diavoleasca si inca s-a aparat si de agareni cu rugaciunile Sfintei Agripana, caci atunci cand agarenii au mers in cetate, unde era biserica ei, si au indraznit a da razboi spre ea, vrand sa o ia, deodata au fost dati pierzarii celei desavarsite. Iar de la cinstitul ei mormant se dadeau tamaduiri de toate bolile si se curatau toti cei ce veneau cu credinta, astfel ca toate neputintele se izgoneau cu sfintele ei rugaciuni si cu darul lui Hristos, Dumnezeul nostru.

In iad, o ora a fost cat trei sute de ani

La muntele Athos, bolnav de vreo 30 de ani, un calugar era tinut la pat. Nu se putea ridica decat putin, cu ajutorul unei parghii legate deasupra patului. Se ruga lui Dumnezeu sa-l ia, pentru ca nu mai putea indura pe pamant suferinta aceasta pe care o rabda de 30 de ani. Sa-l ia Dumnezeu. Si dormind el, a venit un inger in vis si i-a spus: "Dumnezeu ti-a auzit rugaciunile si m-a trimis sa stau de vorba cu tine. Ai facui niste greseli mari, ramase nepocaite, de aceea ti-a fost data suferinta aceasta aici pe pamant, ca sa nu fii pedepsit dincolo. Dar Dumnezeu iti propune o invoiala: Vrei sa petreci trei ceasuri in iad sau inca 30 de ani aici pe pamant in aceasta suferinta?" A stat omul si s-a gandit: oricat de lungi ar fi trei ceasuri in iad, sunt mai scurte decat atatia ani de suferinta pe pamant, pe care n-o mai pot indura. I-a spus ingerului: "Accept sa ma duci trei ceasuri in iad”.

Ingerul l-a lut de mana, si l-a dus in imparatia de smoala a intunericului, si 1-a lasat acolo. Si acolo au inceput suferintele. Si a stat un ceas, si a stat trei, dar ingerul n-a mai venit. Si a stat 3 zile, si 3 ani, si 30 de ani si 300 de ani, dupa socoteala lui, si ingerul n-a mai venit. La un moment dat, cand isi pierduse orice nadejde, aparu in fata lui o lumina. Ridicand ochii il vazu in sfarsit pe ingerul lui Dumnezeu care il privea zambind. El nu mai avea puterea sa se bucure.

Ingerul l-a intrebat: "Dar de ce esti atat de trist?" " El a raspuns doar atat: "Nu credeam ca si ingerii lui Dumnezeu sa minta!" - "Cum adica sa minta?", se prefacu ingerul a-l intreba cu mirare. - "Mi-ai spus ca vei veni dupa trei ceasuri sa ma scoti de aici, si iata, au trecut 300 de ani si m-ai uitat". Atunci ingerul se uita cu bunavointa la el si-i spuse: "Te inseli amarnic dragul meu. N-a trecut decat un ceas, si mai ai doua". Atunci omul se agata de aripa ingerului si-l implora: Ingere al lui Dumnezeu, ia-ma, du-ma de aici si lasa-ma pe pamant cu suferinta mea nu 30 de ani, ci 300 de ani, dar nu ma mai lasa aici!" Si ingerul l-a luat de mana si i-a spus: "Dumnezeu s-a indurat de rugaciunile tale si te-a eliberat".

In clipa aceea s-a trezit. Ceasul de pe noptiera arata ca trecuse o ora de cand adormise.

DUMINICA TUTUROR SFINTILOR

Sarbatorim astazi, impreuna cu toata crestinatatea ortodoxa, Duminica Tuturor Sfintilor. Cinstim acum, laolalta si dupa cuviinta, pe cei mai vrednici fii ai neamului omenesc. Cinstim pe toti acei care, de la inceputurile lumii si pana acum, in toate timpurile si in toate locurile pe unde au trait, s-au straduit sa pastreze demnitatea lor de oameni, inchinandu-si toata viata lor in slujba binelui si a dreptatii, in slujba lui Dumnezeu.

In acest urias sobor al tuturor sfintilor, pe care ii cinstim acum la aceasta sarbatoare, sunt toti stramosii neamului omenesc, toti patriarhii si sfintii prooroci ai Vechiului Testament, impreuna cu toti dreptii dinainte de intruparea Mantuitorului, rascumparati de El prin jertfa Sa pe Cruce. Ei sunt acei despre care marele Apostol Pavel scrie asa in Epistola catre Evrei, despre acesti sfinti patimitori pentru dreapta credinta si pentru Hristos, pentru Dumnezeu : Au fost chinuiti, au suferit batjocuri si bice, ba chiar lanturi si inchisoare; au fost pusi la cazane, au fost taiati cu fierastraul, au murit ucisi cu sabia, au pribegit in piei de oaie si in piei de capra, lipsiti, stramtorati, rau primiti.

Ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit in pustii si in munti, si in pesteri, si in crapaturile pamantului (Evrei 11, 36-38 ). Tot acum, laolalta cu ei, cinstim cu evlavie pe toti prietenii lui Dumnezeu din Legea harului, adica cinstim fericitele cete ale apostotilor, ale mucenicilor, ale sfintilor ierarhi, ale cuviosilor parinti, barbati si femei, si ale tuturor placutilor lui Dumnezeu din toate timpurile si din toate straturile vietii sociale : pescari ca Sfintii Apostoli -, gradinari, vamesi, negustori, ciobani, cizmari, ostasi, imparati, mineri, fierari, bucatari, avocati, doctori sau filosofi, care in mijlocul societatii si in cadrul vietii de familie, in munca lor de toate zilele, s-au ingrijit si de sufletele lor, pastrand legatura cu Dumnezeu prin rugaciune si viata cinstita, implinind poruncile lui Dumnezeu, si aspru si-au sfintit viata si li s-au scris numele lor in cartea vietii, in Imparatia lui Dumnezeu.

Sfintenia nu este un cerc inchis, ea poate fi dobandita de oricine. Mantuitorul spune pe Muntele Fericirilor: Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este! (Matei 5, 48). Nu erau nici calugari atunci, nici niste oameni speciali care ascultau aceste cuvinte. Era de fata o multime foarte variata si El la toti le poruncea sa fie sfinti. Asa incat sfintenia este deschisa pentru oricine. De aceea am amintit toate aceste categorii sociale. Toti au intrat in sfintenie. Si aflam din Vietile Sfintilor cum au petrecut si si-au savarsit vietile lor. Asa incat cinstea sfinteniei s-a dat pentru fiecare dintre noi, care uneori ne plictisim de rugaciune, de tot ceea ce ne ofera Dumnezeu pentru sfintenia noastra.

Noi ii cinstim pe toti sfintii pentru viata lor pilduitoare, pentru statornicia lor in credinta, pentru caracterul lor hotarat pe calea binelui si a dreptatii, pentru bunatatea inimii lor si pentru sfintenia vietii lor. Ii cinstim pentru ca au devenit cetatenii casei lui Dumnezeu, prietenii si iubitii lui Durmezeu si pentru ca acolo unde sunt acum, in imparatia lui Dumnezeu, asculta rugaciunile noastre, ne vad cum traim, cunosc trebuintele noastre si necazurile noastre, se bucura de intoarcerea noastra catre Dumnezeu si se roaga si mijlocesc pentru noi atunci cand le cerem ajutorul; iar rugaciunile si mijlocirile lor sunt ascultate si bineprimite de Dumnezeu.

Cinstind pe Maica Domnului si pe sfinti, cinstim pe Stapanul lor, Care este Dumnezeul parintilor nostri si Dumnezeul nostru al tuturor. Noi toti suntem chemati si indemnati sa ne imprietenim cu Dumnezeu si cu sfintii Sai inca din viata aceasta, si sa-i chemam in rugaciunile noastre, sa le ascultam povetele si sa le urmam credinta si faptele lor, sa ne insusim modelul vietii lor si scopul sau idealul vietii lor. Scopul ultim al vietii lor a fost desavarsirea sau sfintenia, iar vietile lor au stralucit ca niste faclii luminoase pe cararile intortocheate ale acestei lumi. Ei au ascultat si au implinit slavita porunca data de Dumnezeu catre toata lumea cand a zis : Fiti sfinti, caci Sfant sunt Eu ( I Petru 1, 16 )

Aceasta porunca este data pentru prima data lui Moise, pe care o gasim in cartea Levitic, capitolul 11. Deci, inca din vremea Vechiului Testament ni se poruncea sa fim sfinti. Iar astazi este de batjocura acest cuvant : "Vrei sa fii sfant ? Vrei sa faci pe sfantul ?" Ca si cum sfintenia ar fi ceva interzis. Ar trebui sa spunem : " Doamne ajuta-mi sa fiu sfant !" Sa fim sfinti cu totii. Acesta este idealul nostru ! Este porunca sa fim sfinti; porunca de la Dumnezeu. Si o alta porunca, asemanatoare cu aceasta, rostita de Mantuitorul pe Muntele Fericirilor, cand a poruncit tuturor ascultatorilor Sai de atunci si din totdeauna : Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru Cel din ceruri desavarsit este ( Matei 5, 48).

Cand citim sau cand auzim din Sfintele Scripturi aceste porunci dumnezeiesti : " Fiti sfinti sau fiti desavarsiti ", care este in fond acelasi lucru, le primim cu greutate la prima auzire, ni se pare ca e cu neputinta de infaptuit sfintenia cu propria noastra viata ! Daca privim insa la vietile sfintilor, despre care stim ca au fost si ei oameni pamanteni ca si noi, si vedem ca ei au putut implini aceasta porunca a sfinteniei, a desavarsirii, prindem si noi curaj si smerita indrazneala. Mai ales ca sfintenia si desavasirea nu inseamna numai semne si miununi; putini sfinti au facut minuni in viata lor pamanteasca.

Minunile sunt daruri speciale, in plus, si nu totdeauna sunt insusirile sfinteniei. In privinta aceasta, Mantuitorul ne-a spus niste cuvinte care pe multi trebuie sa ne puna pe ganduri. El a zis printre altele : In ziua aceea a judecatii multi Imi vor zice : Doamne, Doamne ! Oare nu in numele Tau am prorocit, si nu in numele Tau am scos demoni si n-am facut noi atatea minuni in numele Tau? Se vor apara oamenii. Si atunci voi zice lor , spune Mantuitorul Hristos : Niciodata nu v-am cunoscut pe voi ! - cumplit raspuns ! Departati-va de la Mine, voi, cei ce lucrati faradelegea (Matei 7, 22-23).

Sfintenia sau desavarsirea nu presupun numaidecat semne si minuni, asa cum suntem obisnuiti sa credem uneori. Minuni, ce pot sa uimeasca pe oameni, ajung sa faca si vrajitorii si scamatorii si fachirii, ajutati de puterile intunericului. Dar sfintenia nu pot sa o dobandeasca decat cei blanzi si smeriti cu inima, cei plini de dragoste pentru Dumnezeu si pentru aproapele lor. Sfintenia cea bineplacuta lui Dumnezeu trebuie sa aiba macar aceste trei insusiri.

Instrainarea omului de rautati si de patimi. Noi suntem numiti vase de lut si aceste vase trebuie curatite ca sa poata intra si sa poata ramane in ele harul Sfantului Duh, adica sfintenia. In Imparatia lui Dumnezeu nimic necurat nu intra spune Sfantul Apostol Pavel. Asa incat trebuie sa ne curatim trupul nostru de patimi si de rautati.

A doua conditie: Pastrarea si marturisirea dreptei credinte in Dumnezeu. Cei care fac false minuni, sunt niste sarlatani. Exista minuni faacute de sfinti, fara indoiala, dar acestea sunt mai rare.

Si a treia conditie : Implinirea poruncilor dumnezeiesti. In Filocalie, volumul intai, se spune intre altele si acest lucru: Dumnezeu este ascuns in poruncile Sale. Intrucat implinesti porunca Evangheliei, Dumnezeu este de fata si ti se arata. Il vezi. Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5, 8 ), spune "Fericirea " a sasea. De obicei, credinta cea adevarata fata de Dumnezeu se cere dovedita prin fapte de dragoste sincera fata de aproapele nostru : Caci de va zice cineva ca iubeste pe Dumnezeu iar pe fratele sau il uraste, este un mincinos, spune Sfantul Evanghelist Ioan in Epistola intaia dintre scrierile sale.

Caci cel ce nu iubeste pe fratele sau pe care il vede, cum poate sa-L iubeasca pe Dumnezeu pe Care nu-L vede? (I Ioan 5, 20 ). Tot Sfantul Ioan Evanghelistul spune ca nimeni nu poate cunoaste pe Dumnezeu, nu poate crede in El si nu-L poate iubi cu adevarat, daca mai intai nu-si scoate rautatea din propria sa inima si daca nu dovedeste prin fapta dragostea curata fata de semenii sai. Cine face asa, se afla pe calea sfinteniei, adica este pe calea pe care au mers sfintii in drumul lor spre imparatia lui Dumnezeu. Si aceasta asteapta Dumnezeu de la noi : sa vrem, sa daruim, sa ne ostenim, sa mergem pe calea Lui, sa fim de partea Lui.

Ca sa intram pe aceasta cale a sfinteniei si sa sporim in ea, avem la indemana ajutorul lui Dumnezeu, numit harul Sfantului Duh, care este puterea darului ce izvoraste din Duhul Sfant, prin care lucreaza Dumnezeu in lume si in noi. Harul il dobandim si il mentinem prin Sfintele Taine, prin rugaciunea personala, prin rugaciunile si binecuvantarile Sfintei Biserici.

Mantuitorul ne invita cu iubire pe calea Lui si ne cheama la El, zicand : Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Ramaneti intru Mine, spune Iisus Hristos, si Eu voi ramane intru voi. Caci precum mladita nu poate sa aduca roada de la sine, daca nu ramane in vita; asa nici voi, daca nu ramaneti intru Mine. Eu sunt vita, voi mladitele (Ioan 15, 4). Vedeti ce raport strans este intre noi si Dumnezeu ? Cine ramane in Mine si Eu raman in el, acela aduce roada multa. Fara de Mine nu puteti face nimic ! (Ioan 15, 5).

Cu alt prilej Mantuitorul se roaga Tatalui ceresc, zicand : Sfinteste-i, Doamne, cu adevarul Tau, ca si ei sa fie sfintiti in adevar (Ioan 17, 17). Sfantul Apostol Pavel spune : Voia lui Dumnezeu este sfintirea noastra Iar Sfantul Apostol Petru indeamna pe calea sfinteniei pe credinciosii din vremea sa si ne indeamna si pe noi, pe cei de astazi prin aceste cuvinte : Fiti sfinti in toata petrecerea vietii voastre. Ca scris este : Fiti sfinti ca Sfant sunt Eu, zice Domnul Dumnezeu (I Petru 1, 15-16).

Si continua : Daca chemati Tata pe Cel ce judeca cu nepartinire, petreceti in frica vremelniciei. Curatati-va sufletele prin ascultarea de adevar si nefatarnica iubire de frati si iubiti-va unul pe altul din toata inima, cu toata staruinta, lepadand toata rautatea si tot viclesugul si fatarniciile si pizmele si toate clevetirile; ca sa deveniti prin Duhul Sfant semintie aleasa, preotie imparateasca si neam sfant, popor ales al lui Dumnezeu

Cand ne vom afla pe o asemenea cale vom uri faradelegea si pacatul si vom simti nevoia launtrica de a face cat mai mult bine in jurul nostru. Atunci ne vom insufleti usor pentru tot ce este frumos, nobil si de folos oamenilor si vom simti din plin bucuria si dulceata faptei bune, pastrand mereu in noi duhul smerit si bland.

Aceasta este calea sfinteniei. Pe o asemenea cale au mers si sfintii pe care ii sarbatorim astazi. Din vietile lor invatam sa fim cinstiti, harnici, modesti, blanzi, pasnici, curati la suflet si la trup, generosi, plini de bunatate si de omenie. Toate aceste virtuti isi au puterea si izvorul in Dumnezeu, pe Care L-au descoperit in masura in care au trait dupa sfaturile si dupa sfintele Sale porunci. In El au crezut, pe El L-au marturisit, pe El L-au iubit si catre El s-au dus, in imparatia Lui si in slava Lui, cum spune Psalmistul : Adanc pe adanc cheama

Societatea noastra omeneasca si romaneasca are nevoie de oameni cinstiti, de oameni intelepti, modesti, cumpatati, de oameni pasnici, plini de omenie. Sa nu pretindem altora sa fie asa; sa ne straduim noi insine, fiecare, in sectorul sau de activitate, sa fie mai bun, mai sincer, mai curat, mai cinstit, mai omenos, mai credincios, dupa chipul vietii acelora pe care ii praznuim astazi.

Incheind aceste ganduri despre sfintii pe care ii praznuim astazi sa ne rugam lui Dumnezeu cu umitinta, zicand asa : Da-ne, Doamne, duhul sfinteniei, barbatia si statornicia sfintilor Tai pe calea binelui ! Da-ne, Doamne, taria lor in credinta, ravna dragostei lor, duhul smereniei si al virtutilor crestinesti pe care le-au avut ei ! Ajuta-ne, Doamne, ca tot ce gandim, ce vorbim si tot ce infaptuim sa fie spre slava Ta si spre binele aproapelui nostru, ca impreuna sa Te cinstim cu credinta pe Tine, Dumnezeul parintilor nostri, pentru rugaciunile tuturor sfintilor Tai. Amin

Parintele Sofian Boghiu

Cand iti va fi mai greu, sa-l chemi in ajutor pe Sfantul Nicolae!”

Ca Sfantul Nicolae este prezent si lucrator si astazi printre noi si nu a ramas doar un sfant vechi, despre care sa vorbim doar la trecut si care e imbracat intr-o aura legendara sau de basm stau marturie si minunile cele noi adunate in cartea alcatuita de Parintele rus Igor Filin, “Noi minuni ale Sfantului Nicolae“, aparuta la Editura Sophia, din care si noi am extras cateva marturii, spre intarirea credintei si a evlaviei noastre catre Sfantul Ierarh Nicolae:

Dupa cuvantul mamei

Conducandu-si fiul pe front, mama i-a spus: “Kolea, cand iti va fi mai greu, sa-l chemi in ajutor pe Sfantul Nicolae Facatorul de Minuni, si el te va ajuta“.

In timpul unei lupte, fiul ei impreuna cu un prieten au cazut prizonieri. Ziua era calda, zapada se topea, in schimb noaptea, cand au hotarat sa evadeze, au degerat atat de tare, incat nu mai aveau puteri. Kolea si-a amintit cuvintele mamei si a inceput sa se roage Sfantului Nicolae Facatorul de minuni, cerandu-i ajutor.

Tot atunci, doi soldati cu schiuri mergeau pentru o misiune de lupta. Unul voia sa mearga pe de-a dreapta, dar celalalt l-a convins sa faca un ocol. Ei i-au gasit pe cei doi camarazi degerati si i-au salvat. Slava si multumire Sfantului Nicolae Facatorul de minuni.

Roaba lui Dumnezeu Anna, orasul Sankt-Petersburg

Salvator de la inec

Vreau sa va impartasesc bucuria salvarii mele de la moarte de catre Facatorul nostru de minuni, Sfantul Ierarh Nicolae. Aceasta s-a intamplat acum aproape treizeci de ani. Pe atunci eram tanara, fara griji si duceam o viata nu chiar corecta, desi din copilarie purtam cruciulita si mergeam la biserica – ce-i drept, din cand in cand. Locuiam in orasul Toliati. Intr-o zi, impreuna cu inca doi tineri, am plecat sa ne plimbam cu barca pe Marea Kuibasev. La un viraj, barca noastra s-a rasturnat si eu m-am dus la fund.

In cateva fractiuni de secunda, prin fata ochilor mi-a trecut toata viata. Cu groaza m-am gandit la barbatul meu si la mama: ea nu va suporta moartea mea, va muri de inima, iar fiul imi va ramane orfan. Si din toata inima m-am rugat: “Sfinte Nicolae, ajuta-ma!“. Si iata ca am vazut cum venea spre mine un batranel, putin aplecat, sprijinindu-se de un toiag si cu piciorul ma impingea usor in sus. In aceeasi clipa am iesit la suprafata apei, m-am agatat de marginile barcii si astfel am ramas in viata. Barca nu s-a scufundat, deoarece avea perne de aer.

In tinerete, cand am plecat pentru prima data din casa parinteasca, mama m-a binecuvantat cu icoana Sfantului Nicolae. Aceasta iconita este mereu cu mine, o iau in toate calatoriile si sfantul ma ocroteste. In ziua cand am placat sa ma plimb cu barca, iconita nu era la mine.

In primii ani de dupa razboi, Sfantul Nicolae a ajutat-o si pe mama. I s-a intamplat sa calatoreasca odata cu camionul, unde se aflau inghesuiti multi oameni, la un loc cu un cantar mare pentru marfuri. Soferul era beat si conducea cu viteza mare. Soseaua ducea, serpuind, in vale.

Pe oameni i-a cuprins frica. Au inceput sa-i strige soferului sa incetineasca, insa el continua sa conduca cu o viteza si mai mare. Mama a inceput sa se roage cu voce tare Sfantului Nicolae. La o cotitura, cantarul a alunecat spre partea laterala a masinii, rupand-o. Masina s-a rasturnat, iar oamenii au cazut care incotro… Cand si-a revenit, mama a constatat ca se afla pe marginea drumului, intreaga si nevatamata. In jur zaceau ceilalti oameni gemand, iar unul chiar era strivit de cantar… Dintre toti cei care erau in camion, numai mama nu a suferit, pentru ca a cerut ajutorul Sfantului Nicolae.

In viata ni s-au intamplat multe alte minuni. In clipa cand parea ca nu mai exista nicio sansa, ajutorul sfantului nu intarzia sa vina.

TIHON EPISCOPUL AMATUNDEI

Sfantul Tihon, Episcopul Amatundei
Sfantul Tihon se tragea din orasul Amatunda, cetate in insula Cipru, din parinti binecredinciosi si iubitori de Hristos, de la care a invatat din tinerete a cunoaste pe Hristos Dumnezeu si Sfintele Scripturi. El s-a numarat in clerul Bisericii si s-a randuit ca sa citeasca poporului durnnezeiestile cuvinte in biserica. Apoi, pentru curatia vietii lui, a fost hirotonisit diacon de Sfantul Memnon, episcop al aceleiasi cetati Atnatunda. Si ducandu-se episcopul Memnon catre Domnul, Sfantul Tihon a fost ridicat prin alegere la scaunul episcopal si a fost sfintit arhierei de marele Epifanie, arhiepiscopul Ciprului.
In acea vreme era inca in insula Cipru, multime de popor necredincios, care se tinea de ratacirea inchinarii la idoli. Deci multa osteneala a suferit Tihon, arhiereul lui Hristos, intorcand de la inselaciunea idoleasca la credinta pe oamenii care piereau in paganatatea elineasca si aducandu-i la Hristos Dumnezeu. Iar Domnul i-a ajutat in ostenelile lui, caci, scotand turma cea cuvantatoare din dintii lupilor rapitori si dracesti, a adus-o in ograda Bisericii celei sobornicesti si din capre a facut oi ale lui Hristos. El a sfaramat toti idolii care erau imprejurul Amatundei si dracestile locuinte, iar capistile lor le-a stricat.
Si vietuind multi ani si bine indreptand Biserica cea incredintata lui, s-a dus catre Domnul si a fost numit facator de minuni, caci multe minuni a facut in viata lui si dupa moarte. Dar viata lui intreaga si istoria minunilor lui nu s-au putut afla; caci din pricina invechirii vremii si a razboaielor agarenilor, precum multe sfinte biserici au fost pustiite, tot astfel au pierit si cartile bisericesti. insa din multele minuni ale lui, doua au venit la stirea noastra.
Iata prima minune: Pe cand era inca tanar in casa sa, petrecand langa parinti, l-apus tatal sau sa vanda paine; pentru ca aceea era meseria tatalui sau, ca din vanzarea painii sa-si hraneasca familia. Iar fericitul tanar dadea painea la saraci fara plata. Deci tatal lui, instiintandu-se de aceasta, a inceput a se supara asupra lui si a-l ocari. Iar tanarul, fiind insuflat de Dumnezeu, ii zicea: "O, tata, pentru ce te mahnesti, ca si cum ai suferi vreo paguba? Painile le-am dat imprumut lui Dumnezeu si am zapisul Lui cel nemincinos, Care zice in sfintele carti: Cel ce da lui Dumnezeu, va primi insutit! Iar de nu crezi cele graite, sa mergem la hambar si vei vedea acolo, cum Dumnezeu da datoria Sa, celor ce I-au dat Lui cu imprumut". Aceasta zicand-o, a mers cu tatal sau la hambar, si, cand a deschis usa, a aflat camara care era desarta, plina de grau curat. Iar tatal sau s-a mirat cu spaima si, cazand, s-a inchinat lui Dumnezeu, dandu-I multumire. Dintr-acea vreme nu mai oprea pe fiul sau sa imparta paini la saraci cat va voi.
A doua minune este aceasta: intr-o oarecare vie, lucratorii taind vitele cele uscate, le aruncau afara; iar Sfantul Tihon, adunand acele vite uscate, le sadea in via sa si se ruga lui Dumnezeu sa-i dea la via lui patru daruri: Cel dintai, ca vitele cele uscate, fiind sadite, sa primeasca umezeala si putere vie, ca ele sa se inradacineze, sa rasara si sa creasca. Al doilea, ca acea vie a lui sa fie indestulata cu rodurile sale. Al treilea, ca strugurii sa fie dulci la gust si sanatosi. Al patrulea, ca strugurii din via lui sa se coaca mai degraba decat in toate viile.
Astfel rugandu-se, a doua zi, mergand la acele vite uscate pe care le sadise, le-a gasit pe toate rasarite si inverzite. Si incepand a creste intr-acelasi an mai presus de obicei si de firea sa, au adus mare indestulare de struguri. Si fiind strugurii inca verzi in celelalte vii, in via Sfantului Tihon strugurii se copsesera mai degraba decat la toti si erau foarte dulci la gust si foarte folositori sanatatii omenesti. Acea vie a fost lucrata multi ani nu numai cat a trait Sfantul Tihon, ci si dupa moartea lui, aducand rod cu indestulare. Si in tot anul, mai inainte de vremea cea obisnuita a coacerii tuturor viilor, in 16 zile ale lunii iunie, la pomenirea Sfantului Tihon, se aduceau la biserica sfantului struguri copti din acea vie, iar cu vinul cel stors dintr-insii, se savarsea jertfa cea fara de sange la Sfanta Liturghie.
Din aceste doua minuni se poate vedea cu indestulare ca Sfantul Tihon a fost facator de minuni si mare placut al lui Dumnezeu. Se adevereste inca la slujba lui si aceasta, ca vremea sfarsitului sau a vazut-o mai inainte si a spus aceasta si altora. Pentru sfintenia acestui facator de minuni, sa fie slavit Dumnezeul nostru acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

AMOS PROFETUL

Amos, profet social mereu actual

    Numele acestui profet este o prescurtare din Amas-jah cu sensul de „Jah(-ve) a adus”. Numele arată că Dumnezeu îi duce pe ai săi pe braţe, ocrotindu-i şi sprijinindu-i cu toată iubirea. Privind la peregrinarea israeliţilor prin pustiu şi la pericolele din care a fost salvat, Sf. Scriptură afirmă: „Domnul, Dumnezeul tău, te-a purtat aşa cum un om îl poartă pe fiul său, pentru tot drumul pe care l-aţi făcut” (Dt 1,31; Ex 19,4 şi Ps 91,12).

 

    Odată cu Amos începe spre 760 î.C. o nouă fază din istoria profeţiei. Înainte de el au existat profeţi sau prevăzători „ne-scriitori”, care nu au pus în scris oracolele lor, sau ale căror opere nu au fost păstrate. Acestora le aparţine, spre exemplu, omul lui Dumnezeu Samuel, vizionarul Gad şi profetul Natan, în timpul lui David, profetul Achia la Şilo, în timpul domniei lui Solomon, şi mai ales Ilie şi Elizeu, precum şi Micha ben Jimla. Amos, în schimb, inaugurează perioada clasică a profeţilor scriitori. Începând cu el, dispunem de colecţii scrise ale mesajului autentic al profeţilor, în parte datorită iniţiativei lor, în parte, operă a ucenicilor sau a ascultătorilor, cu adăugiri şi amplieri succesive.

Profilul istoric al lui Amos

    Amos era originar din Tekoa, o localitate rurală situată la 16 km sud de Ierusalim, unde se păstrează şi astăzi mormântul lui. El nu era însă profet de profesie nici fiu de profeţi, ci îngrijitor de animale şi „culegător de sicomori”.

    După cum în trecut s-a întâmplat cu Moise, şi Amos a fost „smuls” de la turmele sale şi chemat să fie profet (cf 7,15). Chemarea lui s-a verificat cu doi ani înainte de cutremur, fenomen menţionat şi în cartea profetului Zaharia (14,5), greu de stabilit cu exactitate, dar în orice caz, între anii 767-747 î.C. Experienţa vocaţiei nu este descrisă, dar aceasta trebuie să fi avut asupra lui un impact deosebit, pentru că va spune: „Dacă leul mugeşte, cine nu se va înfricoşa? Domnul Dumnezeu a vorbit, cine nu va proroci?” (3,8). Cu toate că era originar din Sud, din regatul lui Iuda, Amos a prorocit numai în Nord, în regatul lui Israel, mai precis la Betel, unde Ieroboam I, după dezbinarea regatului în 931 î.C. a ridicat un templu cu un viţel de aur, dar probabil şi la Samaria, capitala Nordului.

Contextul internaţional şi critica socială

    Condiţiile internaţionale erau foarte liniştite, întru cât arameii din Damasc, care asupreau pe Israel şi Iuda pînă atunci, au pierdut mult din puterea lor datorită expansiunii asirienilor. Din acest motiv, regatul de Nord se bucura de o excepţională situaţie de bunăstare economică datorată şi influenţei strălucitei civilizaţii feniciene. La Samaria, capitala regală, existau astfel un palat de iarnă şi un palat de vară, ba chiar şi case de fildeş (3,15). Dar această situaţie era cunoscută numai de o clasă restrânsă de privilegiaţi, care trăia şi risipea pe spinarea altora. Manifestările de prosperitate exagerată erau motiv de corupţie pentru bunele moravuri şi induceau la degenerări. Bogaţii deveneau tot mai bogaţi iar săracii, tot mai săraci. Amos se prounţă cu vehemenţă în favoarea celor săraci şi dezmoşteniţi, încât este considerat adesea un revoluţionar social. Neînfricat, profetul reproşa asupritorilor fărădelegile lor: „Vai…celor care prefac judecata în pelin şi prăbuşesc dreptatea la pământ… voi asupriţi pe cel drept şi luaţi mită şi stoarceţi pe cei săraci la porţile cetăţii” (5,7.12). Pofta şi aviditatea lor îşi găsesc expresie în cuvintele profetului: „Ei spun: Vrem să reducem greutăţile de cântar şi să mărim preţul, folosind cântare false. Vrem să cumpărăm cu bani pe cei nevoiaşi, pe cel sărac cu o pereche de sandale. Vom face bani chiar şi cu grâul de mâna a doua” (8,5). În timp ce marea majoritate era constrânsă la munci grele şi sufera din sudoarea frunţii un salariu de mizerie, bogaţii duceau o viaţă în luxul cel mai neruşinat: „Stau tolăniţi pe paturi de fildeş, mănâncă carne de miel şi de viţel luaţi din turmă şi din staul. Se cred grozavi ca David în compunere de cântece şi le cântă cu harpa. Beau vin din cupe mari şi folosesc cele mai rafinate parfumuri, dar de ruina casei lui Iosif (regatul de Nord), nici nu le pasă” (6,4-6).

Amos, profetul vieţii morale

    Dar critica socială nu este singura temă a denunţărilor lui profetice. Amos condamnă totodată falsa siguranţă şi orgoliul. „Vai vouă, care sunteţi liniştiţi în Sion. Vai vouă care vă simţiţi în siguranţă pe muntele Samariei!” (6,1) – „Detest orgoliul israeliţilor şi urăsc palatele lor” (6,8). În sfera religioasă, domina un formalism de complezenţă. De aceea Amos se dezlănţuie prin cuvinte aspre împotriva iluziei celui care crede că îşi face datoria numai pentru că aduce în mod regulat şi ostentativ jertfele cultuale. Împotriva acestui cult, gol pe dinăuntru, în care se mişcă numai buzele dar inima rămâne împietrită, Iahve aruncă cuvinte de foc prin profetul Amos: „Urăsc sărbătorile voastre religioase, mai mult, le dispreţuiesc! Detest adunările voastre solemne. Nu mai vreau să aud zgomotul cântărilor voastre, sunetul harpelor voastre. Mai degrabă, faceţi să curgă dreptatea ca apa de izvor şi justiţia ca un torent îmbelşugat” (5,21-24). Avem aici afirmată, prin contrast, legătura dintre iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de semeni.

    Dar pentru că populaţia nu era dispusă la convertire, Amos se vede constrâns să vestească judecata, în parte, ca o catastrofă naturală, în parte ca un război cu toate urmările lui distrugătoare. Pentru prima dată în istoria poporului ales, Amos vesteşte „ziua Domnului”, „ziua lui Iahve” (5,18-20), ca zi de judecată iminentă şi de pedeapsă de la care nimeni nu poate scăpa. Din cauza nedreptăţii şi a păcatului, Amos prezice şi dispariţia regatului de Nord şi exilul, lucru care avea să se întâmple apoi în 722, prin distrugerea Samariei.

Profeţia autentică nu primeşte aplauze

    Un asemenea zel pentru Iahve şi pentru săraci nu era agreat desigur de clasa dominantă. De aceea, se cunoaşte o încercare de a se elibera de acest profet incomod. În 7,10-13 citim că Amasia, preotul de la Betel, a trimis regelui Ieroboam un mesaj prin care îl acuza pe Amos că organizează un complot împotriva regelui. „Lumea nu mai suportă cuvintele lui”, spune Amasia, care apoi se adresează direct profetului Amos: „Vizionarule, pleacă, întoarce-te să-ţi câştigi pâinea în ţara lui Iuda şi acolo să fii profet. Nu mai poţi profetiza la Betel. Acesta este sanctuarul regelui, templul naţiunii” (vv. 12-13). Răbdarea autorităţilor templului faţă de biciul incomod al moravurilor era pe terminate. Luaseră decizia de a se elibera o dată pentru totdeauna de acest profet. Dar, date fiind raporturile de convieţuire paşnică cu Iuda, Amos nu a fost închis, pentru a se evita probleme politice, ci i s-a impus numai să părăsească ţara. Într-adevăr, Amos se întoarce în patrie şi îşi reia meseria lui de păstor.

Lectura posterităţii

    Cartea lui Amos, aşa cum o cunoaştem noi astăzi, a apărut treptat, în urma unui proces gradual. Probabil, oracolele lui au fost adunate iniţial în jurul unor discursuri centrale. Este posibil, de fapt, să se observe o colecţie de oracole care încep cu „Ascultaţi acest cuvânt” (3,1; 4,1; 5,1; 8,4). O altă colecţie era constituită probabil de „vai vouă…” (5,7; 5,18; 6,1) şi alta, de cinci viziuni (7,1-9; 8,1-3; 9,1-4) care se consideră că fac parte din începutul activităţii lui.

    Predicarea profetului Amos nu a pierdut nimic din actualitate. Acest lucru este valabil mai ales pentru avertismentul său: cultul adus lui Dumnezeu este zadarnic şi superfluu dacă nu este însoţit de semnele solidarităţii şi ale iubirii adevărate faţă de aproapele. În ce priveşte nedreptatea şi problemele dintre bogaţi şi săraci, astăzi prezente nu numai în interiorul unei naţiuni, cât mai ales în raportul dintre ţările bogate şi altele subdezvoltate. Deşi au trecut milenii şi veacuri, cuvintele profetului Amos lovesc în cei care caută bogăţia cu orice preţ, denunţând fără ezitare mentalitatea îndreptată numai spre profit personal şi bunăstare materială. Cultul adus de o inimă împietrită este neplăcut în faţa lui Dumnezeu. Dacă în urechile şi conştiinţele noastre, cuvintele lui continuă să răsune cu aceleaşi accente neplăcute de reproş şi denunţ, înseamnă că profetul Amos este pe undeva împrejurul nostru.

 

(Text inspirat şi adaptat liber după Paul Maiberger, Marile figuri ale Vechiului Testament, Mainz 1990; tr.it., Brescia 1995).

Citeste mai mult: Amos, profet social mereu actual