Amos, profet social mereu actual
Numele acestui profet este o prescurtare din Amas-jah cu sensul de „Jah(-ve) a adus”. Numele arată că Dumnezeu îi duce pe ai săi pe braţe, ocrotindu-i şi sprijinindu-i cu toată iubirea. Privind la peregrinarea israeliţilor prin pustiu şi la pericolele din care a fost salvat, Sf. Scriptură afirmă: „Domnul, Dumnezeul tău, te-a purtat aşa cum un om îl poartă pe fiul său, pentru tot drumul pe care l-aţi făcut” (Dt 1,31; Ex 19,4 şi Ps 91,12).
Odată cu Amos începe spre 760 î.C. o nouă fază din istoria profeţiei. Înainte de el au existat profeţi sau prevăzători „ne-scriitori”, care nu au pus în scris oracolele lor, sau ale căror opere nu au fost păstrate. Acestora le aparţine, spre exemplu, omul lui Dumnezeu Samuel, vizionarul Gad şi profetul Natan, în timpul lui David, profetul Achia la Şilo, în timpul domniei lui Solomon, şi mai ales Ilie şi Elizeu, precum şi Micha ben Jimla. Amos, în schimb, inaugurează perioada clasică a profeţilor scriitori. Începând cu el, dispunem de colecţii scrise ale mesajului autentic al profeţilor, în parte datorită iniţiativei lor, în parte, operă a ucenicilor sau a ascultătorilor, cu adăugiri şi amplieri succesive.
Profilul istoric al lui Amos
Amos era originar din Tekoa, o localitate rurală situată la 16 km sud de Ierusalim, unde se păstrează şi astăzi mormântul lui. El nu era însă profet de profesie nici fiu de profeţi, ci îngrijitor de animale şi „culegător de sicomori”.
După cum în trecut s-a întâmplat cu Moise, şi Amos a fost „smuls” de la turmele sale şi chemat să fie profet (cf 7,15). Chemarea lui s-a verificat cu doi ani înainte de cutremur, fenomen menţionat şi în cartea profetului Zaharia (14,5), greu de stabilit cu exactitate, dar în orice caz, între anii 767-747 î.C. Experienţa vocaţiei nu este descrisă, dar aceasta trebuie să fi avut asupra lui un impact deosebit, pentru că va spune: „Dacă leul mugeşte, cine nu se va înfricoşa? Domnul Dumnezeu a vorbit, cine nu va proroci?” (3,8). Cu toate că era originar din Sud, din regatul lui Iuda, Amos a prorocit numai în Nord, în regatul lui Israel, mai precis la Betel, unde Ieroboam I, după dezbinarea regatului în 931 î.C. a ridicat un templu cu un viţel de aur, dar probabil şi la Samaria, capitala Nordului.
Contextul internaţional şi critica socială
Condiţiile internaţionale erau foarte liniştite, întru cât arameii din Damasc, care asupreau pe Israel şi Iuda pînă atunci, au pierdut mult din puterea lor datorită expansiunii asirienilor. Din acest motiv, regatul de Nord se bucura de o excepţională situaţie de bunăstare economică datorată şi influenţei strălucitei civilizaţii feniciene. La Samaria, capitala regală, existau astfel un palat de iarnă şi un palat de vară, ba chiar şi case de fildeş (3,15). Dar această situaţie era cunoscută numai de o clasă restrânsă de privilegiaţi, care trăia şi risipea pe spinarea altora. Manifestările de prosperitate exagerată erau motiv de corupţie pentru bunele moravuri şi induceau la degenerări. Bogaţii deveneau tot mai bogaţi iar săracii, tot mai săraci. Amos se prounţă cu vehemenţă în favoarea celor săraci şi dezmoşteniţi, încât este considerat adesea un revoluţionar social. Neînfricat, profetul reproşa asupritorilor fărădelegile lor: „Vai…celor care prefac judecata în pelin şi prăbuşesc dreptatea la pământ… voi asupriţi pe cel drept şi luaţi mită şi stoarceţi pe cei săraci la porţile cetăţii” (5,7.12). Pofta şi aviditatea lor îşi găsesc expresie în cuvintele profetului: „Ei spun: Vrem să reducem greutăţile de cântar şi să mărim preţul, folosind cântare false. Vrem să cumpărăm cu bani pe cei nevoiaşi, pe cel sărac cu o pereche de sandale. Vom face bani chiar şi cu grâul de mâna a doua” (8,5). În timp ce marea majoritate era constrânsă la munci grele şi sufera din sudoarea frunţii un salariu de mizerie, bogaţii duceau o viaţă în luxul cel mai neruşinat: „Stau tolăniţi pe paturi de fildeş, mănâncă carne de miel şi de viţel luaţi din turmă şi din staul. Se cred grozavi ca David în compunere de cântece şi le cântă cu harpa. Beau vin din cupe mari şi folosesc cele mai rafinate parfumuri, dar de ruina casei lui Iosif (regatul de Nord), nici nu le pasă” (6,4-6).
Amos, profetul vieţii morale
Dar critica socială nu este singura temă a denunţărilor lui profetice. Amos condamnă totodată falsa siguranţă şi orgoliul. „Vai vouă, care sunteţi liniştiţi în Sion. Vai vouă care vă simţiţi în siguranţă pe muntele Samariei!” (6,1) – „Detest orgoliul israeliţilor şi urăsc palatele lor” (6,8). În sfera religioasă, domina un formalism de complezenţă. De aceea Amos se dezlănţuie prin cuvinte aspre împotriva iluziei celui care crede că îşi face datoria numai pentru că aduce în mod regulat şi ostentativ jertfele cultuale. Împotriva acestui cult, gol pe dinăuntru, în care se mişcă numai buzele dar inima rămâne împietrită, Iahve aruncă cuvinte de foc prin profetul Amos: „Urăsc sărbătorile voastre religioase, mai mult, le dispreţuiesc! Detest adunările voastre solemne. Nu mai vreau să aud zgomotul cântărilor voastre, sunetul harpelor voastre. Mai degrabă, faceţi să curgă dreptatea ca apa de izvor şi justiţia ca un torent îmbelşugat” (5,21-24). Avem aici afirmată, prin contrast, legătura dintre iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de semeni.
Dar pentru că populaţia nu era dispusă la convertire, Amos se vede constrâns să vestească judecata, în parte, ca o catastrofă naturală, în parte ca un război cu toate urmările lui distrugătoare. Pentru prima dată în istoria poporului ales, Amos vesteşte „ziua Domnului”, „ziua lui Iahve” (5,18-20), ca zi de judecată iminentă şi de pedeapsă de la care nimeni nu poate scăpa. Din cauza nedreptăţii şi a păcatului, Amos prezice şi dispariţia regatului de Nord şi exilul, lucru care avea să se întâmple apoi în 722, prin distrugerea Samariei.
Profeţia autentică nu primeşte aplauze
Un asemenea zel pentru Iahve şi pentru săraci nu era agreat desigur de clasa dominantă. De aceea, se cunoaşte o încercare de a se elibera de acest profet incomod. În 7,10-13 citim că Amasia, preotul de la Betel, a trimis regelui Ieroboam un mesaj prin care îl acuza pe Amos că organizează un complot împotriva regelui. „Lumea nu mai suportă cuvintele lui”, spune Amasia, care apoi se adresează direct profetului Amos: „Vizionarule, pleacă, întoarce-te să-ţi câştigi pâinea în ţara lui Iuda şi acolo să fii profet. Nu mai poţi profetiza la Betel. Acesta este sanctuarul regelui, templul naţiunii” (vv. 12-13). Răbdarea autorităţilor templului faţă de biciul incomod al moravurilor era pe terminate. Luaseră decizia de a se elibera o dată pentru totdeauna de acest profet. Dar, date fiind raporturile de convieţuire paşnică cu Iuda, Amos nu a fost închis, pentru a se evita probleme politice, ci i s-a impus numai să părăsească ţara. Într-adevăr, Amos se întoarce în patrie şi îşi reia meseria lui de păstor.
Lectura posterităţii
Cartea lui Amos, aşa cum o cunoaştem noi astăzi, a apărut treptat, în urma unui proces gradual. Probabil, oracolele lui au fost adunate iniţial în jurul unor discursuri centrale. Este posibil, de fapt, să se observe o colecţie de oracole care încep cu „Ascultaţi acest cuvânt” (3,1; 4,1; 5,1; 8,4). O altă colecţie era constituită probabil de „vai vouă…” (5,7; 5,18; 6,1) şi alta, de cinci viziuni (7,1-9; 8,1-3; 9,1-4) care se consideră că fac parte din începutul activităţii lui.
Predicarea profetului Amos nu a pierdut nimic din actualitate. Acest lucru este valabil mai ales pentru avertismentul său: cultul adus lui Dumnezeu este zadarnic şi superfluu dacă nu este însoţit de semnele solidarităţii şi ale iubirii adevărate faţă de aproapele. În ce priveşte nedreptatea şi problemele dintre bogaţi şi săraci, astăzi prezente nu numai în interiorul unei naţiuni, cât mai ales în raportul dintre ţările bogate şi altele subdezvoltate. Deşi au trecut milenii şi veacuri, cuvintele profetului Amos lovesc în cei care caută bogăţia cu orice preţ, denunţând fără ezitare mentalitatea îndreptată numai spre profit personal şi bunăstare materială. Cultul adus de o inimă împietrită este neplăcut în faţa lui Dumnezeu. Dacă în urechile şi conştiinţele noastre, cuvintele lui continuă să răsune cu aceleaşi accente neplăcute de reproş şi denunţ, înseamnă că profetul Amos este pe undeva împrejurul nostru.
(Text inspirat şi adaptat liber după Paul Maiberger, Marile figuri ale Vechiului Testament, Mainz 1990; tr.it., Brescia 1995).
Citeste mai mult: Amos, profet social mereu actual