Despre cele 5 rani ale lui Iisus – din scrisorile misionare ale Sfantului Nicolae Velimirovici

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...
sursa   ... florinbrasov in Sfantul Nicolae Velimirovici




“Îmi scrii că ai auzit de la femeile bătrâne un „basm” despre cele cinci răni ale lui Iisus, şi întrebi cum a luat naştere acest basm. Vai, fiică, citeşte Noul Testament! Vai, sârbilor, nu vă faceţi de ruşine înaintea cerului şi pământului prin necunoaşterea credinţei voastre! Lăsaţi deoparte toate celelalte învăţături şi lecturi până ce veţi învăţa mai întâi ceea ce e mai important şi mai mântuitor. Mai întâi vine cunoaşterea credinţei, şi după aceea toate celelalte învăţături. (…)

Iar cele cinci răni ale lui Iisus nu sunt vorbe, ci o realitate înfricoşătoare. Ca atare, ele trebuie cunoscute chiar mai bine decât cuvintele.Două răni în mâini, două răni în picioare, una în coastă. Toate cinci rănile de la cuie negre, ca şi de la mai negrul încă păcat omenesc. Străpunse mâinile, cu care binecuvânta. Străpunse picioarele, cu care umbla şi călăuzea pe singura cale dreaptă. Străpuns pieptul, ce revărsa din sine focul iubirii cereşti în piepturile omeneşti răcite.

Fiul lui Dumnezeu a îngăduit să I se străpungă cu fier mâinile pentru păcatul multelor mâini – al unei păduri de mâini – care au ucis, au furat, au dat foc, au jefuit, au întins curse, au făcut silnicii; şi să I se străpungă picioarele pentru păcatul multor picioare – al unei păduri de picioare – care au umblat spre rău, au rătăcit nevinovăţia, au prigonit dreptatea, au pângărit sfinţenia, au călcat bunătatea; şi să I se străpungă pieptul pentru multele inimi împietrite – un munte de inimi – în care s-a născut toată răutatea şi toată lipsa de Dumnezeu, şi gândurile hulitoare, şi poftele dobitoceşti, şi în care de-a lungul tuturor veacurilor au fost făurite planurile de iad ale fratelui împotriva fratelui, ale vecinului împotriva vecinului, ale oamenilor împotriva lui Dumnezeu.

Străpunse au fost mâinile lui Iisus – ca mâinile fiecăruia să se curăţească de faptele păcătoase. Străpunse au fost picioarele lui Iisus – ca picioarele fiecăruia să se abată de la căile păcătoase. Străpuns a fost pieptul lui Iisus – ca inima fiecăruia să se cureţe de poftele şi de gândurile păcătoase.

Când cumplitul Cromwell, dictatorul Angliei, a început să ia mănăstirilor averea şi să le închidă, pe pământul Angliei a luat naştere o procesiune zgomotoasă, alcătuită din câteva sute de mii de fiinţe omeneşti, ca semn al nemulţumirii poporului. Înainte erau purtate steaguri cu înscrisul: Cele cinci răni ale lui Iisus, şi se cântau cântece duhovniceşti şi se slujeau slujbe Dumnezeieşti pe câmpuri. Cumplitul dictator s-a înspăimântat foarte şi s-a temut mai mult de acele steaguri decât de orice altceva, şi a murit în silnicia sa.

Cele cinci răni ale lui Iisus să te înveţe, fetiţă, să-ţi pironeşti cele cinci simţuri de Dumnezeul Cel Viu.

Cele cinci răni ale lui Iisus sunt cele cinci izvoare ale sângelui preacurat prin care a fost spălat neamul omenesc, prin care a fost sfinţit pământul. Prin aceste cinci izvoare a curs tot sângele Dreptului, până la ultima picătură. Domnul Cel făcător de minuni, Care a ştiut a înmulţi pâinea şi a hrăni cu cinci pâini 5000 de flămânzi, înmulţeşte neîncetat acest preacurat sânge al Său şi prin el hrăneşte şi adapă din mii de altare multe milioane de credincioşi. Aceasta este Sfânta Împărtăşanie, fiică a Iui Iisus.

În Vinerea Mare lipeşte-te cu sufletul de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu sub cruce, ca şi pe tine să te spele sângele de viaţă făcător din cele cinci răni ale lui Iisus. Ca sufletele curăţite şi înviate să poată duminica, dimpreună cu Mironosiţele, striga cu veselie: Hristos a înviat!

Rugaciuni mai inalte decat cea a inimii

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

Parintele Cleopa:

Rugaciunea mintii este desavarsita? Nu! Nici a mintii nu-i desavarsita. Rugaciunea mintii de-abia o numesc dumnezeiestii Parinti, jumatate de rugaciune sau pasare cu o aripa sau rugaciune cu-n picior, ca nici rugaciunea mintii nu-i desavarsita. Ii mai trebuie ceva. Trebuie sa ducem aceasta rugaciune de la intelegerea mintii la simtirea inimii.

Cand noi zicem o rugaciune cu limba si o intelegem cu mintea si o simtim cu inima, ea devine sferica, rotunda, in miscarea sufletului nostru. Aceasta rugaciune este mult desavarsita si se numeste rugaciunea inimii.

Dar o sa ma intrebati: Rugaciunea inimii este cea mai inalta? Nu! Sunt rugaciuni si mai inalte decat cea a inimii. Dar la rugaciunea inimii, zice Sfantul Isaac Sirianul, de abia ajunge unul din zece mii. Iar la rugaciunea care-i mai sus decat a inimii, de abia ajunge unul din neam in neam; asa de inalta este rugaciunea care trece peste cea a inimii. Si care sunt treptele mai sus de rugaciunea inimii?

Prima este rugaciunea numita de sine miscatoare. De ce se cheama asa? Cand s-a intarit rugaciunea in inima, adica ,,Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!”, de la o vreme inima se roaga fara sa zica limba cuvinte. Este ceea ce spune la ,,Cantarea Cantarilor”, in Biblie: ,,Eu dorm si inima mea vegheaza” Stii cum este atunci rugaciunea noastra? Asa cum ai intoarce un ceas si apoi el merge singur.

In aceasta treapta ajungi la ceea ce spune marele Apostol Pavel: ,,Neincetat va rugati!”. Ni s-ar parea ca Apostolul Pavel zice aici ceva mai presus de puterea noastra. ,,Cum sa ma rog neincetat? Dar eu mananc. Ma pot ruga cand mananc? Dar eu vorbesc cu oamenii. Ma pot ruga?” Te poti ruga, daca vrei!

Omul care a ajuns la rugaciunea de sine miscatoare, oriunde ar fi, inima lui se roaga permanent. Daca-i in avion, daca-i in tren, daca-i in fabrica, daca-i la gara, daca-i pe drum, daca doarme, inima lui se roaga neincetat. Aceasta rugaciune, cand ajunge sa fie de sine miscatoare, toata viata omului este o rugaciune. Orice lucreaza pe pamant, el tot timpul se roaga.

Apostolii nimic n-au invatat mai presus de puterea noastra. Cand a zis Apostolul Pavel: ,,Neincetat va rugati!”, cel ce ajunge la rugaciunea de sine miscatoare, implineste cuvantul lui. El daca mananca, inima lui se roaga, cand vorbeste cu oamenii, are in taina alta gura: gura cea de foc a Duhului Sfant din inima lui. Este ,,gura Duhului”, cum o numeste Sfantul Vasile cel Mare. Un asemenea om, care a castigat rugaciunea de sine miscatoare, orice-ar face el, inima lui se roaga. Aceasta este a patra treapta a rugaciunii.

Este si o alta treapta, mai inalta decat aceasta: rugaciunea cea vazatoare. Care este aceasta? Ai vazut pe Sfantul Antonie cel Mare? De-acolo, din muntele lui, din Tebaida, unde era el, in Egipt, se ducea cu mintea la Sfantul Amonie, alt sihastru mare. Acela iesise din viata si sufletul lui era dus de ingeri la cer. Si el a inceput a se inchina. Si l-au intrebat calugarii: ,,Parinte, de ce te inchini? Si el a raspuns: ,,Fratele nostru Amonie, marele stalp al cerului si al pamantului, se duce la cer si m-am inchinat sufletului lui”.

Si era mare distanta de la Sfantul Amonie pana la muntele lui Amonie, insa Antonie vedea sufletul lui Amonie cum este ridicat de ingeri la ceruri cand a iesit din trup. Asta inseamna oameni inainte-vazatori sau cu minte inainte-vazatoare de dumnezeu!

Arhim. Cleopa Ilie, Despre Rugaciune

Sf Ioan Gura de Aur - Omul credincios trebuie sa aiba si viata curata

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...



Nu trebuie sa ne gândim ca ne poate ajuta virtutea altora, ci noi însine sa ducem o viata virtuoasa si împotriva camatarilor ;

Plânsul dupa voia lui Dumnezeu pricinuieste mare bucurie si folos;

Cei ce se împartasesc cu nevrednicie se vatama pe ei însisi; despre milostenie; sa fugim de sminteli ;

A te pocai înseamna a savârsi fapte contrare pacatelor pe care le-ai facut; si staruinta în rugaciune ;

Crestinul care nu duce o viata foarte buna se pedepseste mai aspru ;

Nu trebuie sa cautam la fata oamenilor când ne sfatuiesc, ci sa punem la încercare cuvintele celor ce ne vorbesc; si despre Inviere, despre împaratia cerurilor si despre pedeapsa ;

Trebuie sa avem totdeauna în minte pacatele noastre si sa-L rugam pe Dumnezeu pentru ele;

Daca suntem virtuosi suntem admirati chiar de vrajmasii nostri; si despre vietuirea desavârsita

A nu te jura

A nu astepta sa fim salutati, ci de a face noi întâi aceasta; si cu smerenie

A nu blestema pe dusmani si sa stam cu frica, cu respect si în tacere în biserica

Sa fim impotriva iubitorilor de argint

Daca te lasi de lacomie, poti ajunge iute milostiv

Trebuie sa alegem binele. Dumnezeu savârseste totul. Sa cerem lui Dumnezeu necontenit si staruitor cele duhovnicesti

Este mai rau sa pierzi împaratia cerurilor, decât sa fii pedepsit cu chinurile iadului

Viata virtuoasa da stralucire, nu bogatia si puterea

Cel virtuos nu poate fi vatamat de nimeni, dar cel vicios de toti se teme si tremura

Trebuie sa multumim totdeauna lui Dumnezeu. Daca nu te departezi de grijile lumesti, nu te poti cunoaste pe tine însuti

Cel ce sta nu trebuie sa se încreada pâna la sfârsit si nici cel cazut sa nu se descurajeze

Oamenii care traiesc în desfatari si cei cu putere nu se deosebesc întru nimic de morti

Sa fim impotriva zgarcienilor si zgârcitilor

Nu trebuie sa sfatuim cu mânie, ci cu blândete pe cei ce au o parere gresita despre Dumnezeu

Cel ce vrea sa îndrepte pe cineva pe calea virtutii trebuie sa-l sfatuiasca sa savârseasca mai întâi virtutile cele mici. Tot asa trebuie sa faca si cu femeile cele iubitoare de podoabe

Nu trebuie sa plângem pe cei ce mor

In biserica, preotul tine locul apostolilor. Trebuie sa cautam sa savârsim fapte de virtute mai mult decât sa umblam dupa minuni, ca mai mare lucru este sa ai o viata virtuoasa decât facerea de minuni

Trebuie sa rabdâm orice ispita, luând ca pilda rabdarea lui Iov

Trebuie neaparat sa se strice trupurile noastre; daca nu s-ar întâmpla aceasta, s-ar petrece multe lucruri nepotrivite

Sa gandim si simtim despre milostenie si despre mila de cei nevoiasi

Nu trebuie sa ne ducem la teatrele cele rele; astfel de teatre îi fac pe oameni sa savârseasca multe fapte nechibzuite

Jugul dreptatii este usor si duce la mântuire, pe când jugul pacatului, pe lânga faptul ca este greu, ne si pierde

Sa sarbatorim în chip adevarat Domnului, îndepartându-ne de orice pacat si savârsind dumnezeiestile virtuti

Trebuie sa facem fapte potrivnice pacatelor, de vrem sa fim învredniciti de împaratia cerurilor

Despre lacomie si nedreptate. Cel ce face nedreptate este mai pagubit decât cel nedreptatit

Nu trebuie sa ne pierdem curajul si sa ne nelinistim privind la trândavia altora; gândul acesta este fara de folos

Nu este de ajuns o singura virtute pentru mântuire, ci trebuie sa cautam sa le savârsim pe toate, cu toata râvna

Dumnezeu ne-a dat porunci foarte drepte; în locul marilor bunatati pe care ni le da, trebuie sa dam celor nevoiasi dupa putere chiar neînsemnate bunatati

Despre apostoli si despre toti sfintii. Ei au stralucit mai mult prin viata si virtutea lor si prin harisme. Cea mai buna virtute este dragostea si milostenia; ele biruie fecioria

Acuzarea celor care nu citesc Sfintele Scripturi

Care sunt virtutile madularelor. In care vorbeste si despre Matei si despre iubitorul de argint. Ce fel este cel sarac de buna voie

Si averile sunt o meserie mai folositoare decât toate celelalte meserii, a carei Dascal este Hristos; meseriile cele nefolositoare nici nu pot fi numite meserii, învinuire adusa tinerilor care poarta încaltaminte înfrumusetata cu podoabe

Trebuie sa ne apropiem de preot ca de Hristos, ca El savârseste si acum Taina Sfintei Impartasanii. Mai mare este milostenia decât jertfa. Trebuie sa se savârseasca întâi milostenia si numai dupa aceea sa afierosim Bisericii vase sfinte de mare pret

Nu foloseste la nimic daca, apropiindu-ne de Hristos, ne curatim mâinile si hainele, dar nu avem curate gura si limba de orice cuvânt murdar. Si despre a ne ruga cu buna-cuviinta si nu cu gura plina de blesteme

Despre milostenie. Milostenia este mai mare decât toate meseriile; fara milostenie toate se duc si se pierd

Viata e împletita din clipe placute si triste si nu poate fi om care sa fie fara dureri si bucurii. Nimic nu ne poate mângâia la plecarea noastra din aceasta viata ca o constiinta buna

Despre monahi, ca sunt vrednici de lauda, daca socotesc timpul de acum timp de jale

Despre judecata din urma; atunci dregatoriile dispar; învinuire camatarilor si sfatuire pentru a face mai degraba milostenie

Despre post si rugaciune si împotriva celor ce traiesc în desfatari si se îmbata

Despre mândrie si despre a nu ne lauda cu stramosii. Numai acela e nobil care are sufletul curat; în aceasta parte si despre a nu te bucura împreuna cu cei carora le merg toate din plin

Trebuie sa întindem o mâna de ajutor celor ce se gasesc jos; mai ales celor din casa noastra; ca nu ne e de ajuns pentru mântuire numai virtutea noastra, în acest cuvânt si despre purtarea de grija de suflet

Despre dragoste. Suntem uniti unii cu altii mai mult pentru pricini lumesti decât pentru dragostea de Hristos; de aceea si dragostea dintre noi se spulbera repede, pe când dragostea care are temei pe Hristos ramâne vesnica

Sa nu purtam ura celor care ne ocarasc, celor care ne calomniaza si ne fac rau, ci sa înduram cu curaj; ba, mai mult, sa ne rugam pentru ei

Despre blândetea lui David si rautatea lui Saul. Sfatuire pentru a ne însusi blândetea si a ne departa de rautate

Despre iubirea de argint. Cei cuprinsi de aceasta patima sunt atât de înnebuniti, ca vor sa fie aur si marea si pamântul

Daca ne lipseste o singura virtute, vor veni peste noi multe rele si vom fi lipsiti si de împaratia cerurilor. Despre milostenie. Despre a nu osândi, nici a imita pe cei ce fac faradelege, ci pe cei care savârsesc fapte bune

Despre smerenie si împotriva celor mândri

Despre milostenie. Trebuie sa facem milostenie înainte de a plati impozitele, pentru ca Dumnezeu ne-a daruit multe si ne va mai darui

Despre pocainta. Cei pacatosi sa nu-si piarda nadejdea, iar cei ce stau sa nu dormiteze

Despre monahi. Viata lor pare împovaratoare, dar e mai dulce decît viata care pare placuta si lesnicioasa

Despre judecata, despre a ne îngriji de minte si de suflet si a dispretul cele trupesti. E cu neputinta sa-ti împodobesti si trupul si în acelasi timp sa-ti împodobesti si sufletul si mintea

Despre monahi. Monahii sunt mai încercati decât cei înarmati cu sulite. Despre cei ce petrec si se desfateaza si despre cei ce nu petrec si nici nu se desfateaza; si de unde îsi aduna si unii si altii cele ce pun pe mesele lor

Despre cei care umbla dupa slava desarta si mai ales despre cei care fac milostenie pentru a fi vazuti

Despre monahi. Monahii mai cu seama practica smerenia. Trebuie sa ne ducem des la locuintele acestor sfinti, ca sa ne curatim multele noastre pete sufletesti

Despre cei care se împodobesc; unii ca acestia se aseamana cu mormintele. Mustrare celor care se uita dupa femeile frumoase si mai cu seama în biserica. Aici si despre cum sa ne casatorim

Când ni se îmbolnaveste sufletul, trebuie sa mergem la doctorii sufletesti ca sa fim povatuiti de ei. Tot aici si despre vamesi

Sa nu cercetezi de unde vine bogatia si saracia. Despre cei ce spun ca în viata omului este hotarâtor ceasul nasterii si ca toate se petrec la întâmplare

Despre acea înfricosatoare zi. Multi, din pricina ca nu s-au ostenit si n-au asudat putin, vor fi lipsiti de slava si de bunatatile lui Dumnezeu

Despre milostenie. Trebuie sa fim iconomi ai lui Dumnezeu; sa nu risipim averea în cheltuieli zadarnice, fie ca o avem de la parinti, fie ca am câstigat-o prin munca noastra. Tot aici si despre a nu bate pe saraci. Despre dorinta de razbunare. Orice-ar fi, trebuie sa suferim toate cele câte vin peste noi. Se cuvine sa luam parte la durerile celor pedepsiti de Dumnezeu sau pedepsiti în alt chip

Despre iubirea de arginti; aceasta cumplita boala se naste din pricina trândaviei. Orice pacat îsi are obârsia în iubirea de arginti. Tot aici si sfatuire catre saraci

Impotriva iubitorilor de arginti si zgârcitilor. Mai rai decât îndracitii sunt iubitorii de arginti. Viata de aici se aseamana unei mari

Despre împartasirea cu Sfintele Taine si despre preoti. Si acum prin Sfintele Taine, Hristos actualizeaza masa de la Cina cea de Taina. Tot aici si despre preotii care cunosc pacatele cuiva si nu-l opresc de a se împartasi; din mâinile lor se va cere sângele lui Hristos

Impotriva iubitorilor de argint si lacomilor. Cu cât aduna mai mult cu atât mai mult sufera

Despre rabdare si mânie; cel învins când este batjocorit, acela mai cu seama învinge. Tot aici si despre Iosif si egipteanca

Cei care dau milostenie din averile dobândite prin jaf si lacomie ar face mai bine sa nu dea milostenie decât sa hraneasca pe Hristos din niste averi ca acestea. Tot aici si împotriva episcopilor care se prefac în perceptori si neglijeaza din pricina aceasta Biserica

Diavolul începe de la pacate mici si asa îl duce pe om la pacate mai mari, apoi în iad; asa au patit Cain si Saul

Despre bunatatea si blândetea lui Hristos; ca a suferit totul în tacere si ca trebuie si noi sa-L imitam. Tot aici si împotriva celor ce ocarasc si se mânie

Despre milostenie. Trebuie sa vorbim în fiecare zi de milostenie, pâna ce o savârsim. Tot aici si mustrare, ca prin cuvintele si faptele noastre necurate am prefacut Biserica în grajd pentru magari si camile

Despre femeile care poarta podoabe de aur si se împodobesc

Nimic greu nu ne porunceste Hristos. Despre iubirea de argint si saracie. Despre cei ce stralucesc în saracia lor, imagine a vietii îngeresti

Despre dragostea de aproapele. Tot aici si despre blândete si bunatate, despre a nu ocari si blestema. Daca ocaram si blestemam ajungem gura a diavolului; daca suntem blânzi si buni, gura a lui Hristos

Parinti si Duhovnici

http://www.crestinortodox.ro/comunitate/group.php?group_id=779

PARINTELE VISARION IUGULESCU

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

Părintele Ierodiacon Visarion Iugulescu a fost, este şi va rămâne unul din marii misionari ai Bisericii Ortodoxe Române din ultimele decenii, un mărturisitor şi adânc trăitor al credinţei ortodoxe.

Lucrarea sa misionară, desfăşurată cu râvnă şi dragoste înflăcărată, pe linia celei mai pure tradiţii creştin-ortodoxe, a avut impact asupra unei mase mari de credincioşi.

Cuvântul său vibrant şi magnetic a atras la o viaţă nouă, duhovnicească, mii de suflete, în special tineri, care au venit la lumina lui Hristos, umplând bisericile, ceea ce l-a făcut pe un cunoscut ierarh ortodox să-l numească un miracol al zilelor noastre.

Efortul său susţinut pentru renaşterea spirituală a credincioşilor a avut ca bază învăţătura Sfinţilor Părinţi.

Se naşte la Brăneşti, jud. Dâmboviţa, în luna octombrie 1922, primind la botez numele de Vasile. Încă de copil a avut înclinaţii spre activitatea misionar-duhovnicească. Iubea foarte mult biserica, era aprins în credinţă, se instruia citind operele Sfinţilor Părinţi, fiind animat de dorinţa de a şti cât mai multe învăţături pentru mântuirea sufletului.

A luat contact cu misionarii creştini care străbăteau satele, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu. Mergea împreună cu ei din sat în sat şi în multe biserici, chiar tânăr fiind, ţinea predici şi întărea credinţa în popor. Picta troiţe şi icoane pentru ajutor misionar şi îşi petrecea viaţa sfătuind şi îndrumând pe creştini pe calea Domnului.

În timpul războiului este luat militar la Braşov, la cavalerie, fiind impresionat de disciplina din armată. Duminica, când ostaşii mergeau la biserică Împreună cu ofiţerii, cânta la strană şi, cu învoirea preotului, predica în prezenţa ofiţerilor şi ostaşilor. Pleacă pe front în Rusia, unde, în timpul luptelor este luat prizonier, împreună cu ostaşii companiei. În drum spre lagărele din Siberia reuşeşte să fugă, ca prin minune, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi se întoarce în ţară.

După eliberare s-a retras în părţile Braşovului unde a cunoscut mulţi părinţi duhovniceşti, misionari autorizaţi ce propăvăduiau în toată ţara.

Între 1948-1950, zi de zi, a făcut misionarism cu părintele Damaschin (fost stareţ al mânăstirii Lainici), până ce autorităţile le-au interzis, luând măsuri drastice. Părintele Damaschin, apreciind predicile sale şi plăcându-i hotărârea şi starea sa sufletească, l-a recomandat mitropolitului Irineu Mihălcescu şi, astfel, primeşte hirotesia de ipodiacon misionar la moaştele Sf. Cuvioase Parascheva de la Iaşi. Avea vârsta de 28 de ani.

Între timp cunoaşte asociaţia misionară ortodoxă Patriarhul Miron din Bucureşti, pe părintele Iosif Gafton, pe scriitorul Alexandru Lascarov-Moldovanu, pe Vasile Ionescu, pe părintele Toma Gherasimescu de la Mărgăritarele lumii, unul din cei mai mari misionari din ţară.

Simţind nevoia de linişte şi, totodată, dorind viaţa pustnicească, se retrage în munţii Reteiului, dar Dumnezeu îl trimite din nou în lume şi este hirotonisit ierodiacon, cu numele Visarion, pentru mânăstirea Balaciu, de Prea Sfinţitul episcop Antim Angelescu al Buzăului, pe 25 decembrie 1950 la catedrala episcopală din Buzău.

Aici, cu binecuvântarea stareţului a desfăşurat aceeaşi activitate de întărire sufletească, făcându-şi mulţi ucenici. Mulţi dintre ucenicii dânsului au devenit călugări, diaconi, preoţi, stareţi de mânăstiri. Amintim aici pe părintele protosinghel Ilarion Lupaşcu, fost stareţ al schitului românesc Prodromul de la Sfântul Munte Athos.

De la Balaciu e cerut de mitropolitul Efrem la mânăstirea Cernica, unde vine cu un număr însemnat de ucenici. Urmează cursurile de ghizi şi e repartizat ca ghid la mânăstirea Snagov.

În anul 1960 este afectat de acel odios decret prin care se dispunea închiderea unor mânăstiri şi scoaterea călugărilor tineri din mânăstiri. Funcţionează pe post de cântăreţ la mai multe biserici.

În anul 1973 se stabileşte la biserica Sf. Nicolae-Sârbi din Bucureşti, unde timp de 10 ani a desfăşurat o neobosită activitate duhovnicească, vestind cu timp şi fără timp cuvântul lui Dumnezeu, alinând, mângâind suflete zbuciumate, mustrând cu blândeţe, îndreptând sufletele spre Hristos.

Impresiona prin vocea sa îngerească care era predestinată rugăciunilor şi psalmodierii, intona la strană cântările bisericeşti ca nimeni altul şi, mai ales, trezea conştiinţele prin puterea adevărurilor conţinute în predicile pe care le rostea din faţa sfântului Altar.

Cu ochii blânzi şi isteţi, cu faţa angelică şi chipul monahicesc, părintele Visarion trăda o mare trăire. O lumină ca a sfinţiei sale nu putea fi ascunsă sub obroc şi, în scurt timp, se adună în juru-i o mulţime de tineri, biserica începu să se umple de lume şi să devină neîncăpătoare.

Mulţi din cei împovăraţi de păcate, care intrau în contact cu sfinţia sa, oricâte vicii ar fi avut, se transformau, renăşteau în nişte oameni însănătoşiţi sufleteşte.

Sfinţia sa împărţea în dar, cu generozitate cruciuliţe, icoane, cărţi religioase cu învăţături sfinte, vieţi de sfinţi, rugăciuni, cărţi care în vremea aceea erau mărgăritare de mult preţ şi cu anevoie de găsit, casete cu predici ziditoare de suflet, predici care erau înregistrate de credincioşi în timpul slujbelor. Multe din aceste lucruri erau greu de procurat şi cu mari sacrificii.

Era înzestrat şi cu darul picturii. Multe din icoanele pictate de sfinţia sa împodobesc şi astăzi casele creştinilor sau diferite biserici unde au fost donate.

Despre sine, îi plăcea mai mult să afirme că este un pictor de suflete.

Actele caritabile făcute împreună cu credincioşii, în funcţie de împrejurările de atunci şi de posibilităţi, vizau spitalele, azilele de bătâni, orfelinatele, familiile cu situaţii materiale precare, copii nebotezaţi de la casele de copii, care erau botezaţi, persoane decedate care nu aveau pe nimeni să le facă înmormântare.

De asemenea, persoanele care aveau talent (muzică, pictură, sculptură, poezie, etc.) erau încurajate să-şi pună talantul în slujba Domnului.

Treptat, acţiunile dânsului au stârnit invidia multora care nu se puteau ridica la aceeaşi înălţime şi, în urma unor uneltiri, în 1983, urmează anchete, interogatorii, interzicerea dreptului de a mai predica.

Deşi nu a fost găsit vinovat cu nimic, din acel moment, i s-a interzis accesul în biserică şi i s-a impus pensionarea, forţat.

Moment greu, atât pentru sfinţia sa cât şi pentru credincioşii care erau tulburaţi de nedreptatea ce i se făcuse. Dragostea puternică de Dumnezeu l-a făcut să primească cu demnitate şi bărbăţie încercările.

Credincioşii care îl urmaseră s-au răspândit pe la mai multe biserici, răspunzând solicitărilor preoţilor şi creându-se în biserici focare de credinţă, care radiau şi celor din jur.

Acţionând cu multă înţelepciune, îşi desfăşoară acum lucrarea misionară acoperit, ca în catacombe, potrivit conjuncturii şi posibilităţilor vremii.

Datorită condiţiilor de viaţă şi încercărilor prin care a trecut sănătatea sfinţiei sale s-a zdruncinat mult.

După evenimentele din decembrie 1989 s-a creat mai mult spaţiu de lucru pe plan duhovnicesc. Are acum posibilitatea să facă o catehizare vastă, procedând cu abilitate şi răspândind cuvântul lui Dumnezeu în mase mari de auditori.

Este invitat de mulţi preoţi, atât din Bucureşti cât şi din provincie şi ţine predici în multe biserici, predici apreciate cu superlative şi care aveau menirea de a lumina mintea, a întări voinţa şi a sensibiliza sentimentele pentru primirea lui Hristos în suflet.

S-au continuat şi în această perioadă acţiunile practice în slujba Bisericii, şi cele caritabile şi s-a răspuns solicitărilor venite din partea preoţilor. Ucenici cu zel misionar au desfăşurat cu succes acţiuni misionare cu ajutorul unor filme religioase pe diapozitive, insoţite de comentarii care înfiorau şi făceau să vibreze adâncurile fiinţei.

Împreună cu ucenicii apropiaţi a scos revista ,,Pâine şi apă pentru suflet”, foarte căutată şi apreciată de credincioşii Bisericii noastre, adresată tuturor celor care vor să cunoască şi să trăiască credinţa ortodoxă.

În tot ce a întreprins a demonstrat o mare cunoaştere a sufletului omenesc pe care l-a dominat cu iubire adâncă.

Activitatea părintelui Visarion în cadrul Bisericii lui Hristos, zelul său misionar, asemenea unui adevărat apostol, stăruinţa sa pentru luminarea sufletelor şi renaşterea spirituală a credincioşilor, au avut un răsunet puternic în rândul credincioşilor Bisericii noastre ortodoxe.

Puternica sa personalitate va rămâne vie în inimile celor care îl admirăm şi iubim.

Parinti si Duhovnici

Diavolul e ingrozit de ochii care plang pacatele

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

Recomandarea cea mai bună: să nu încetaţi să vă căiţi, că nu e nimeni fără păcat. Praful de curăţat, să ştiţi că sunt lacrimile. Curăţaţi mereu cu lacrimi. Pentru cei care nu pot să plângă – se consumă în inima lor, se frământă, dar nu pot plânge deloc – există o recomandare veche în cărticica „Puterea rugăciunii”; acolo se recomandă pentru cei care nu au darul lacrimilor – bineînţeles şi cei care pot – să facă metanii până la transpiraţie. Transpiraţia aceea se socoteşte drept lacrimi. Să fim curăţiţi de toate impurităţile pe care nu le suferă cerul şi locul acela frumos, raiul lui Dumnezeu. Că dacă aşa vom face, când va veni focul, potopul cel de foc, vom trece prin el fără nicio grijă, cei care suntem curăţiţi cu aceste ,,prafuri”.

Dacă ai avut canon de la preotul duhovnic şi l-ai îndeplinit, nu trebuie să socoteşti că gata ai scăpat, ai plătit, căci nu e drept. Toată viaţa să plângem ca David, să facem metanii şi închinăciuni şi să ne căim. Aşa să ziceţi: „Doamne, Dumnezeule – să faci metanii – iartă-mi mie păcatele desfrânării mele (cine a făcut desfrânări), iartă-mi mie păcatele crimelor mele (avorturile), iartă-mi mie păcatele beţiei, păcatele nedreptăţilor” şi aşa mai departe. În fiecare seară şi dimineaţă să te căieşti, să-ţi pară rău că le-ai făcut şi să le plângi. Să ştiţi că ne-a lăsat Dumnezeu izvoarele acesta, ochii, cu rost: cu ei se fac multe păcate, dar tot cu ei ne putem spăla de păcate, dacă vrem.

Vă dau un sfat: care aveţi darul şi puteţi, închideţi-vă în casă, în cămăruţă, cum zice Domnul, când nu e slujbă duminica la biserică, bineînţeles, şi aduceţi-vă aminte de ceea ce aţi făcut în viaţă, aduceţi-vă aminte cum L-aţi supărat pe Dumnezeu şi frecaţi-vă la ochi şi plângeţi, ca să se spele sufletele voastre. Să nu socoteşti niciodată că te-ai spălat. Toată viaţa e bine să plângi. Să nu socotească nimeni că n-are pentru ce plânge, nici chiar copiii. Şi mai ales, avem toţi de plâns pentru lumea întreagă care se pierde din cauza neştiinţei, din cauza necredinţei sau a puţinei credinţe. Avem mult de plâns; să facem ca grădinarii aceia înţelepţi care vor să-şi ude răsadurile.

Dacă nu vă vin lacrimi, să vă aduceţi aminte de câte ceva, de cineva drag care v-a murit şi scormoniţi buba să curgă lacrimi şi sânge, să plângă ochii păcatele. Să puneţi la inimă acest sfat, căci este foarte folositor. Diavolul e speriat, e îngrozit şi fuge de ochii care plâng păcatele. Nu mereu, nu trebuie să fim mereu numai cu lacrimi în ochi, să fim înţelepţi. Nu trebuie să arătăm acest lucru, această virtute altora. Să ştii tu şi Dumnezeu.

Să alergăm către Dumnezeu cu lacrimi ca să ne slobozească de toate smintelile, de toate patimile care vin şi cresc în noi, ca să nu se găsească niciunul robul păcatului. Să facem pocăinţă pentru iertare şi mântuire. Cât suntem departe, în ţară străină, pe acest pământ, avem motive serioase să plângem şi încă ar trebui să nu ni se zvânte ochii de plâns, ca să spălăm toate murdăriile rămase din anii trecuţi. Metaniile sunt ca o sabie care taie, scot păcatul, iar lacrimile spală urmele, locul acela.

Dumnezeu a lăsat ca omul să nu ştie când moare ca să fie totdeauna pregătit; pregătirea pe care o cere Dumnezeu de la noi se face mai întâi prin pocăinţă. Dumnezeu ne trimite la muncile iadului nu pentru că suntem păcătoşi, ci pentru că nu vrem să ne pocăim de păcatele noastre. Toţi suntem păcătoşi, toţi am supărat pe Dumnezeu, dar cei care se vor mântui vor fi aceia care pun mai presus de toate faptele, pocăinţa. Lacrimile şi osteneala cu metanii sunt semnele pocăinţei.

Domnul Hristos ne spune că din inima omului ies gândurile rele, curviile, preacurviile, uciderile, furti?agurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia; toate aceste lucruri rele ies din inimă şi spurcă pe om. Acestea le-a semănat satana, căci sunt lucrurile lui. De aceea trebuie smulse din rădăcină, iar smulgerea se face prin pocăinţă. Scoaterea şi aruncarea lor se face prin spovedanie bună. Apoi să le nimicim cu lacrimi tot timpul vieţii şi să nu mai îngăduim niciodată să mai pătrundă ceva din amintirea lor în inimă. Cine umblă şchiopătând, când cu Dumnezeu, când cu diavolul, ajunge repede înapoi de unde a plecat şi starea lui se face chiar mai rea ca cea dintâi.

La începutul creştinismului foarte puţini creştini se duceau în iad, pentru că cei care făceau câte un păcat mai mare făceau şi pocăinţă pe măsura păcatului. Acum creştinii fac păcate mari şi caută preoţi să-i dezlege repede, fără nicio pocăinţă şi să se împărtăşească cu Sfintele Taine, doar plătind ceva bani, ca Iuda care a vândut Trupul şi Sângele Domnului pe bani. De aceea se vor duce în iad şi popii care fac aceste lucruri şi oamenii înşelaţi.

ierod. Visarion Iugulescu

CITATE DIN FILOCALIE

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

                     
                             
                                                      CITATE DIN FILOCALIE

ˇ Necazul pe care îl rabzi cu buna întelegere te va face sa-i afli rodul în vremea rugaciunii. (Evagrie Ponticul)39

ˇ Daca esti rabdator, pururea te vei ruga cu bucurie. (Evagrie Ponticul)39

ˇ Daca te îngrijesti de rugaciune, pregateste-te împotriva navalirii dracilor si rabda cu barbatie biciuirile lor. Caci vor veni asupra ta ca fiarele salbatice si tot trupul ti-l vor chinui. (Evagrie Ponticul)39

ˇ Pregateste-te ca un luptator încercat. De vei vedea fara de veste vreo nalucire, nu te clinti. Chiar daca ai vedea sabie scoasa împotriva ta, sau lumina navalind spre vederea ta, nu te tulbura; sau de vei vedea vreo forma urâcioasa si sângeroasa, sa nu-ti slabeasca sufletul. Ci stai drept, marturisind marturisirea cea buna si mai usor vei privi la vrajmasii tai. (Evagrie Ponticul)39

ˇ Cel ce rabda necazurile va ajunge si la bucurii. Si cel ce staruie în cele neplacute nu va fi lipsit nici de cele placute. (Evagrie Ponticul)39

ˇ Cel ce are grija de rugaciune curata, va patimi de la draci: ocari, loviri, strigate si vatamari. Dar nu va cadea, nici nu-si va parasi gândul, zicând catre Dumnezeu:  Nu ma voi teme de rele, caci Tu cu mine esti si cele asemenea. În vremea unor astfel de ispite, foloseste-te de rugaciunea scurta si staruitoare. (Evagrie Ponticul)39

ˇ Nu te teme de nalbitori. Caci desi lovesc calcând si usca întinzând, prin acestea se fac vesmântul stralucitor. (Evagrie Ponticul)39

ˇ Inima învârtosata este poarta de fier zavorâta înaintea cetatii; iar celui ce patimeste raul si este strâmtorat i se deschide de la sine, ca si lui Petru. (Marcu Ascetul)39

ˇ Cel nedreptatit de oameni scapa de pacat si pe masura mâhnirii sale afla sprijin împotriva lui. (Marcu Ascetul)39

ˇ Cel ce crede în rasplata lui Hristos pe masura credintii sale rabda bucuros toata nedreptatea. (Marcu Ascetul)39

ˇ Cel ce se roaga pentru oamenii ce-l nedreptatesc, îi înspaimânta pe draci; iar cei ce lupta cu cei dintâi, e ranit de cei de al doilea. (Marcu Ascetul)39

ˇ E mai bine sa fim batjocoriti de oameni decât de draci; dar cel placut lui Dumnezeu pe amândoi i-a biruit. (Marcu Ascetul)39

ˇ Ocara de la oameni aduce întristare inimii, dar se face pricina de curatie celui ce o rabda. (Marcu Ascetul)39

ˇ Întâmplarea dureroasa face pe întelept sa-si aduca aminte de Dumnezeu si întristeaza pe masura ei pe cel ce a uitat pe Dumnezeu. (Marcu Ascetul)39

ˇ Orice suferinta fara voie sa te învete sa-ti aduci aminte de Dumnezeu; în acest caz nu-ti va lipsi prilejul spre pocainta. (Marcu Ascetul)39

ˇ Gândeste-te la sfârsitul oricarui necaz fara voie si vei afla în el pieirea pacatului. (Marcu Ascetul)39

ˇ Oricâta batjocura va rabda cineva pentru adevarul lui Hristos, va primi însutita slava de la multime. Dar mai bine este a face binele pentru cele viitoare. (Marcu Ascetul)39

ˇ Precum celor ce s-au hranit fara socoteala le foloseste absintul amar, asa celor cu purtari pacatoase le e de folos sa patimeasca rele. Caci leacurile acestea pe cei dintâi urmeaza îi face sanatosi, iar pe ceilalti îi pregatesc spre pocainta. (Marcu Ascetul)39

ˇ Precum celor ce s-au hranit fara socoteala le foloseste absintul amar, asa celor cu purtari pacatoase le e de folos sa patimeasca rele. Caci leacurile acestea pe cei dintâi urmeaza îi face sanatosi, iar pe ceilalti îi pregatesc spre pocainta. (Marcu Ascetul)39

ˇ Necazurile de acum pune-le alaturea cu bunatatile viitoare si nicicând descurajarea nu-ti va molesi nevointa. (Marcu Ascetul)39

ˇ Primeste împletirea celor bune si a celor rele, cu gând egal; si Dumnezeu va netezi neegalitatile dintre lucruri. Neegalitatea gândurilor aduce schimbarile starilor proprii.

 Caci Dumnezeu a rânduit în chip potrivit ca sa vie dupa cele de voie cele fara de voie. (Marcu Ascetul)39

ˇ Roaga-te sa nu-ti vie încercare; iar când vine, primeste-o ca pe a ta, nu ca pe una straina. (Marcu Ascetul)39

ˇ Nu socoti ca orice necaz vine peste oameni din pricina pacatelor, pentru ca sunt unii bine placuti si totusi încercati. E drept ca s-a scris: Necuviosii si nelegiuitii vor fi prigoniti .

 Dar tot asa s-a scris:  Cei ce voiesc sa traiasca cucernic în Hristos, prigoniti vor fi. (Marcu Ascetul)39

ˇ Încercarile care ne vin pe neasteptate ne învata cu bun rost, sa fim iubitori de osteneala si ne atrag, chiar daca nu vrem, la pocainta. (Marcu Ascetul)39

ˇ Necazurile care vin asupra oamenilor sunt roadele pacatelor proprii. Iar daca le rabdam prin rugaciune, ne vom bucura iarasi de venirea lucrurilor bune. (Marcu Ascetul)39

ˇ Mare virtute e a rabda cele ce vin asupra noastra si a iubi pe cei ce ne urasc, dupa cuvântul Domnului. (Marcu Ascetul)39

ˇ Rabdarea necazurilor e semnul cunostintei adevarate; la fel neînvinovatirea oamenilor pentru nenorocirile tale proprii. (Marcu Ascetul)39

ˇ Daca vei întelege ce zice Scriptura, ca „în tot pamântul stapânesc judecatile lui Dumnezeu”, orice întâmplare ti se va face învatator spre cunostinta de Dumnezeu. (Marcu Ascetul)39

ˇ Când suferi vreo ocara de la oameni, cugeta îndata la slava ce-ti va veni de la Dumnezeu. Si ocara te va lasa neîntristat si netulburat; iar slava credincios si nesupus osândei, când va veni. (Marcu Ascetul)39

ˇ Precum cei ce plutesc pe mare rabda cu placere arsura soarelui, la fel cei ce urasc pacatul iubesc mustrarea. Pentru ca cea dintâi se împotriveste vântului, cea de-a doua patimilor. (Marcu Ascetul)39

ˇ Când sufletul care a pacatuit nu primeste necazurile ce vin asupra-i, atunci îngerii zic despre el: „Am doftorit Babilonul si nu s-a vindecat”. (Marcu Ascetul)39


ˇ Cel ce este nedreptatit de cineva si nu cere de la cel ce l-a nedreptatit ceea ce i se datoreaza, crede, cu privire la partea aceea, lui Hristos, si va lua însutit în veacul acesta si va mosteni viata vesnica. (Marcu Ascetul)39

ˇ Nu zice ca cel izbavit de patimi nu mai poate avea necazuri. Caci chiar daca nu pentru el, e dator totusi sa aiba necazuri pentru aproapele. (Marcu Ascetul)39

ˇ Daca vrei sa-ti amintesti neîncetat de Dumnezeu, nu respinge necazurile ca nedrepte, ci rabda-le ca pe unele ce vin dupa dreptate. Caci rabdarea lor trezeste si învioreaza amintirea prin fiecare întâmplare. Iar respingerea lor micsoreaza durerea si osteneala spirituala a inimii si prin aceasta produce uitarea. (Marcu Ascetul)39

ˇ Nu te bucura când faci bine cuiva, ci când rabzi dusmania care urmeaza, fara a pune la inima raul. Caci precum urmeaza noptile zilelor, asa urmeaza rautatile binefacerilor. (Marcu Ascetul)39

ˇ În durerile fara voie se ascunde mila lui Dumnezeu, care atrage la pocainta pe cel ce le rabda si izbaveste de muncile vesnice. (Marcu Ascetul)39


ˇ Întâmplarile dureroase vin asupra noastra pentru pacatele facute mai-nainte, fiecare greseala aducând dupa sine ceea ce se leaga de firea ei. (Marcu Ascetul)39

ˇ Cel ce cunoaste si stie adevarul nu se marturiseste lui Dumnezeu prin amintirea celor savârsite, ci prin rabdarea celor ce vin pe urma asupra lui. (Marcu Ascetul)39

ˇ Când respingi durerea si ocara, nu fagadui ca te vei pocai prin alte virtuti. Caci slava desarta si fuga de dureri obisnuiesc sa slujeasca pacatului chiar si prin cele de-a dreapta (prin virtuti). (Marcu Ascetul)39

ˇ Cel ce primeste reaua patimire si necinstea pentru adevar umbla pe calea apostolilor, luând crucea si încingându-se cu lanturi. Iar cel ce încearca sa aiba grija de inima sa fara acestea, rataceste cu mintea si cade în ispitele si cursele diavolului. (Marcu Ascetul)39

ˇ Cel ce voieste sa înlature relele viitoare e dator sa poarte cu placere pe cele de acum. Caci astfel împacându-se întelepteste cu lucrurile, va ocoli prin dureri mici pedepse mari. (Marcu Ascetul)39

ˇ Cel ce se împotriveste necazurilor se razboieste fara sa stie cu porunca lui Dumnezeu. Iar cel ce le primeste întru cunostinta adevarata, acela rabda pe Domnul, cum zice Scriptura. (Marcu Ascetul)39

ˇ Dupa ce a venit încercarea, nu întreba de ce, sau prin cine a venit, ci cum sa o porti cu multumire, fara întristare si fara pomenirea raului. (Marcu Ascetul)39

ˇ Daca Petru n-ar fi ramas fara izbânda în pescuitul de noapte, nu ar fi izbândit în cel de zi. Si daca Pavel nu si-ar fi pierdut vederea ochilor, nu ar fi câstigat-o pe cea a mintii. Iar daca Stefan nu ar fi fost batjocorit ca hulitor, nu ar fi vazut pe Dumnezeu, când i s-au deschis cerurile. (Marcu Ascetul)39

ˇ Precum lucrarea pentru Dumnezeu e virtute, asa necazul împotriva asteptarii se numeste încercare. (Marcu Ascetul)39

ˇ Tot necazul vadeste aplecare vointei, dându-i acestuia prilej sa încline fie la dreapta, fie la stânga. De aceea necazul ce se întâmpla sa vina se numeste încercare, dând celui ce se împartaseste de el cunostinta voilor sale ascunse. (Marcu Ascetul)39

ˇ De vrei sa nu fii muncit de gânduri rele, primeste umilirea sufletului si necazul trupului. Iar aceasta nu numai în parte, ci în toata vremea, locul si lucrul. Cel ce se lasa povatuit de buna voie prin necazuri, nu va fi stapânit de gândurile fara de voie. Iar cel ce nu primeste pe cele dintâi, va deveni, chiar daca nu vrea, robul celor de al doilea. (Marcu Ascetul)27 39

ˇ Daca esti nedreptatit si ti se înaspreste inima, nu te întrista, caci cu bun rost a fost pus în miscare ceea ce ti s-a întâmplat. Ci bucurându-te, alunga gândurile care rasar, stiind ca, biruindu-le de la primul atac, va fi biruit împreuna cu ele si raul dupa ce a fost pus în miscare; dar daca gândurile continua sa se miste, si raul sporeste. (Marcu Ascetul)39

ˇ Toata încercarea se aseamana cu un târg: cel ce stie sa faca negustorie câstiga mult; iar cel ce nu stie sufera paguba. (Marcu Ascetul)39

ˇ Cel ce nu se lasa povatuit de poruncile si de îndemnurile Scripturii va fi mânat înainte de biciul calului si de boldul asinului. Iar de se va împotrivi si acestora, i se vor strânge falcile în zabale si frâu. (Marcu Ascetul)39

ˇ Definitia rabdarii: staruinta neîncetata de a vedea cu ochii întelegerii pe Cel nevazut, ca vazut. (Diadoh al Foticeii)39

ˇ Când din pricina unor boli trupesti ce ni se întâmpla, ne scârbim de noi însine, trebuie sa stim ca sufletul nostru este înca rob poftelor trupului. De aceea doreste el fericire pamânteasca si nu vrea sa se desparta de bunatatile vietii, ci socoteste un mare neajuns sa nu se poata folosi, din pricina bolilor, de frumusetile vietii. Dar de va primi cu multumire supararile bolii, va cunoaste ca nu e departe de hotarele neprihanirii. Drept aceea, atunci si moartea o asteapta cu bucurie, ca fiind mai degraba pricina a vietii adevarate. (Diadoh al Foticeii)39

ˇ Precum ceara, daca nu e încalzita si înmuiata multa vreme, nu poate primi pecetea întiparita în ea, asa si omul nu poate primi pecetea virtutii lui Dumnezeu, daca nu e cercat prin dureri si neputinte. De aceea zice Domnul catre dumnezeiescul Pavel: Îti este de ajuns harul Meu. Caci puterea Mea în neputinte se desavârseste.

 Dar însusi Apostolul se lauda zicând: 

Cu mare placere, deci, ma voi lauda întru neputintele mele, ca sa se salasluiasca întru mine puterea lui Hristos .  Dar si în Proverbe s-a scris: „Pe care-l iubeste Domnul, îl cearta, si bate pe tot fiul pe care-l primeste”. Apostolul numeste neputinte napustirile vrajmasilor crucii, care se întâmplau necontenit lui si tuturor Sfintilor, ca sa nu se înalte, cum însusi zice, de bogatia covârsitoare a descoperirii, pazind prin desele umiliri, cu evlavie, darul dumnezeiesc. 

         Iar noi numim neputinte gândurile rele si slabiciunile trupesti.  Caci atunci trupurile Sfintilor ce se nevoiau împotriva pacatului, fiind predate batailor aducatoare de moarte si altor felurite chinuri, erau cu mult deasupra patimilor intrate în firea omeneasca prin pacat.   Dar acum bisericile având pace multa din mila Domnului, trebuie sa fie cercat trupul celor ce se nevoiesc pentru evlavie cu multe slabiciuni, iar sufletul cu gânduri rele. Aceasta se întâmpla mai ales celor în care cunostinta lucreaza întru multa simtire si încredintare, ca sa fie feriti de toata slava desarta si mândria, si sa poata primi, cum am zis, cu multa smerenie, pecetea frumusetii dumnezeiesti, dupa Sfântul care zice:  însemnatu-s-a peste noi lumina fetei Tale, Doamne”.

 Deci trebuie sa rabdam cu multumire voia Domnului. Caci în felul acesta ni se va socoti drept a doua mucenicie necontenita suparare din partea bolilor si lupta cu gândurile dracesti. Caci cel ce zicea atunci sfintilor mucenici prin acele capetenii nelegiuite sa se lepede de Hristos si sa doreasca slava lumeasca spune si acum neîncetat aceleasi lucruri robilor lui Dumnezeu. Cel ce aducea atunci chinuri peste trupurile dreptilor si ocara cumplit pe cinstitii dascali prin cei ce slujeau socotintelor sale diavolesti, aduce si acum felurite patimiri marturisitorilor evlaviei, împreuna cu multe ocari si umiliri, mai ales când acestia ajuta cu multa putere saracilor ce sufera pentru slava Domnului. 

De aceea trebuie sa ne împlinim mucenicia constiintei noastre cu multa hotarâre si rabdare, înaintea lui Dumnezeu. Caci rabdând, zice, am asteptat pe Domnul, si a cautat spre mine. (Diadoh al Foticeii)39

Sfantul Andrei Rubliov, mana Sfantului Duh

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...



Sfantul Andrei Rubliov - scurta biografie

Sfantul Andrei Rubliov a fost canonizat in anul 1988 de catre Biserica Ortodoxa Rusa, fiind praznuit la data de 4 iulie. Despre viata sfantului nu se cunosc foarte multe lucruri. Nu stim locul unde s-a nascut, iar data nasterii a fost stabilita, cu aproximatie, intre 1360 si 1370. Se stie ca a fost calugar la manastirea Sfantul Andronic din Moscova.

Debutul activitatii sale este legat, in primul rand, de Manastirea Sfintei Treimi, infiintata de Sfantul Serghie de Radonej. Fara indoiala, si-a facut ucenicia intr-un atelier de icoane din cadrul acestei manastiri, deoarece el este numit “iconograful Radonejului”. O cronica a vremii mentioneaza, in acest sens: “Sfantul parinte Andrei de la Radonej, iconarul supranumit Rubliov, a pictat un mare numar de icoane, toate facatoare de minuni…”

Rubliov a trait intr-o epoca tulbure a istoriei Rusiei. In mod paradoxal, este vremea in care viata monahala, in toate formele sale, cunoaste o importanta renastere, cand cultura si arta infloresc pe langa manastiri.



Un document de la anul 1408 aminteste pentru prima data numele lui Rubliov, cand a fost pictata Catedrala Buna Vestire din Moscova. Rubliov a facut parte din echipa de pictori, condusa de cunoscutul Teofan Grecul. Insa, in ciuda influentei imense a celui din urma, asupra artei ruse a epocii, Rubliov nu a urmat indeaproape stilul iconografic al acestuia, ci si-a creat propriul sau stil.

In anul 1408, Andrei Rubliov a pictat impreuna cu Daniel, Catedrala Inaltarii Domnului din Vladimir. Aproape de anul 1422, ucenicul Sfantului Serghie, egumenul Nikon, l-a invitat la Manastirea Sfintei Treimi - Sfantul Serghie, pentru a picta noua biserica.

Sfantul Andrei Rubliov si-a petrecut insa cea mai mare parte a vietii la manastirea Sfantul Andronic, infiintata de catre Mitropolitulk Moscovei S. Alexis. In anii 20 ai secolului al XV-lea, a participat la ridicarea bisericii Schimbarea la Fata. A murit pe 29 ianuarie 1430. Nu se cunoaste locul unde a fost inmormantat. Piatra mortuara exista inca in secolul al XVIII-lea, insa a disparut.

Sfantul Andrei Rubliov este descris ca foarte smerit, “plin de bucurie si lumina”. De fapt, intreaga sa opera este o expresie a acestei smerenii, fiind una cu un continut foarte profund, dar, care degaja bucurie si lumina.

Sfantul Andrei Rubliov - icoana Sfintei Treimi

In occident, Rubliov este cunoscut, in special, pentru celebra sa icoana a "Sfintei Treimi". Aceasta icoana a fost pictata in jurul anului 1411 pentru manastirea Sfanta Treime din Zargorsk. Icoana “Sfintei Treimi’ numita si “Icoana celor trei ingeri” este una dintre reprezentarile cele mai cunoscute din toate timpurile. Ea se inscrie in tipul iconografic numit “ospitalitatea lui Avraam”. Inca din primele secole ale crestinismului, pericopa biblica a vizitei celor trei straini facute lui Avraam si Sarei la stejarul din Mamvri (Facere 18,1-22), a fost interpretata ca o teofanie a Sfintei Treimi.



Deja in secolul a IV-lea, istoricul bisericesc Eusebiu de Cezarea afirma ca exista inca din timpul Vechiului Testament o imagine a Sfintei Treimi, sub chipul celor trei ingeri care s-au aratat lui Avraam. Parintii Bisericii au interpretat, de asemenea, acest eveniment ca pe o teofanie a Sfintei Treimi. Geniul lui Rubliov a constat in utilizarea acestei teme a ospitalitatii lui Avraam pentra a face o icoana de o mare frumusete si calitate artistica care evoca taina Sfintei Treimi, si de asemenea pe cea a Intruparii Fiului lui Dumnezeu si a Rascumpararii.



Aceasta icoana trinitara nu este comparabila cu reprezentarile traditionale ale ospitalitatii lui Avraam, pe care le intalnim in iconografia anterioara, spre exemplu intr-o icoana din sec al IV-lea pastrata la Muzeul Banaki din Atena. Artistii au pus in evidenta in special semnul miraculos, copilul promis lui Avraam si Sara. Este clar ca Rubliov a facut o exceptie de la acesta traditie. Elementele istorice ale pasajului biblic sunt reduse la minimum - Avraam si Sara nu apar in icoana lui Rubliov -. Casa lui Avraam, stejarul din Mamvri si stanca, contribuie la aprofundarea sensului icoanei asupra Sfintei Treimii, Intruparii si Rascumpararii. Aceasta reprezentare a Sfintei Treimi permite, in acelasi timp, atat afirmarea unitatii divine, cat si a unicitatii celor trei persoane.

Sfantul Andrei Rubliov - alte icoane

Multi specialisti considera ca Sfantul Andrei Rubliov a executat frescele Bisericii Adormirii din Zvenigorod, Catedralei Buna Vestire din Moscova (impreuna cu Teofan Grecul si Prohor de la Gorodets), catedralei Adormirii Maicii Domnului din Vladimir (impreuna cu Daniil Cherny), si Catedralei Sfintei Treimi (tot impreuna cu Daniil Cherny ). In afara de aceste fresce numai cateva fragmente au supravietuit in orasele Vladimir si Zvenigorod. Dar, din fericire, ni s-au pastrat mai mute icoane pictate.



Aceste doua icoane provin din scena Deisis reprezentata in Catedrala Buna Vestire din Moscova. Unii specialisti atribuie aceasta icoana a Maicii Domnului cunoscutului pictor Teofan Grecul, care a lucrat impreuna cu Sfantul Andrei Rubliov in catedrala.



Icoana Mantuitorului a fost descoperita in anul 1918 intr-un cufar langa un grajd aflat in apropierea Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Zvanigorod. Icoana lui Hristos are o dimensiune a campului psihologic rar intalnit in Arta Medievala.




Ultimele doua icoane provin din Catedrala Sfanta Treime a Manastirii Sfantul Serghie.

Radu Alexandru

SFINŢII MARI ÎMPĂRAŢI CONSTANTIN ŞI ELENA

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos..

Sunt castanii încă-n floare şi afară-i primăvară
Peste suflet sărbătoare, azi din ceruri se coboară
Intr'u gând de Pomenire pentru Sfinţii împăraţi
Slava lor şi-a lor mărire, astăzi să le-o închinaţi

Rugăciuni care se lăsă, pregătindu-le festin
Elenei împărăteasă, precum şi lui Constantin
Celor ce-au fost Păzitorii, apărând creştinătatea
Să le fim lăudătorii.. că ei ne-au adus dreptatea

În Credinţa-n prigonire , plină toată de Martiri
Ei au pus dreapta oprire la crime şi asupriri
Lăsând omul a-şi alege liber viaţa sau murirea
După ce v-a înţelege unde-i este Mântuirea

În Britania-şi începe cârmuirea Constantin
În cinstita-'mpărăţie, unde tatăl sau Creştin
L-a lăsat să cârmuiască peste-acel cinstit popor
Plin de gloria lumească, să-i fie stăpânitor

Însa Roma-n decădere prin Maxenţiu împărat
I-a urnit blânda-i şedere şi-ntr-atăt l-a supărat
Încât a plecat în grabă înspre el să-l pedepsească
Voind pacea în imperiu prin dreptate s-o-'mplinească

Domnul Sfânt văzând că are setea-i multă de dreptate
I-a dat semnele-n visare , Sus pe ceruri arătate
Cruci de aur luminoase ca să-i fie de folos
Pe armuri doar a le coase, spre-a ieşi victorios

Punând semnele de Cruce pe arme la luptători
Înspre glorii s-o apuce cătrea-i Romei trădători
Reuşind ca să-l înece pe Maxenţiu în Tibon
Şi puterea lui a-şi trece aşezându-se pe tron

Cu Mărirea ce-a primit-o de la Dumnezeu cel Sfânt,
Pacea iar a stabilit-o , între oameni pe pământ
Mai apoi primind Poruncă împăratul Constantin
Să-şi clădească el cetatea şi imperiul Bizantin

Peste timp să dăinuiască în Credinţă şi-n Iubire
Numele să-şi dăruiască înspre Cer, şi-'nspre Sfinţire

La Niceea , în Unire a adus Creştinătatea
Toţi ce cred în Mântuire, spre-a se săvârşi dreptatea
Pe Iisus să-L împlinească cu evlavie -n Credinţă
Cu Tatăl să-L recunoască, Unul fiind- Deofiinţă

Constantin Reformatorul şi-a lui mamă -'mpărăteasă
Sunt iubiţi de Creatorul -- Sfinţi primiţi în Marea-I Casă--!
Ce-au adus Creştinătăţii închegarea şi unirea,
În slujba umanităţii care-şi Roagă Mântuirea

Şi-n' spre voi în zi aleasă ,cu urarea -mi bună vin
Nume de împărăteasa, ori nume de Constantin
Dorindu-vă sănătate, spre-ale vieţii împliniri
În Credinţă şi-n dreptate.., ca si-n suflet cu iubiri..!

Mulţi Ani, tuturor sărbătoriţilor.!.

sursa

http://ro.netlog.com/ANDEI_BOTOSANU/blog/blogid=1551020

Poezie de Pasti

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

Când Paştile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri şi dus agale,
Copil mă regăsesc în satul meu
La casa bătrânească de pe vale ;

Simt şi acum, pe prispă, dimineaţa,
Cernându-şi fluturaşii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingăşie faţa
Cireşii alintându-se în floare,

Şi-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal zorit, urându-mi “ziua bună”,
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotniţa bătrână ;

Se anunţa o mare sărbătoare,
Iar martoră era şi Luna plină :
Va coborî din morţi, spre Înălţare
Isus, a lui Maria, cu lumină !

Că începea aşa o primeneală,
Miresmele de flori de liliac,
Şi lutul proaspăt, iz de văruială,
Se vânturau prin uşa din cerdac,

Ne uşuram şi trupul de povară
Şi sufletul cumva de-am suduit,
(Scăpam şi eu atuncea de ocară,
În ziua când mergeam la spovedit !)

Fiind copii, mâncam în Postul mare
Nu doar urzici, că ne rodea burtica,
Ne mai spurcam şi noi, deh, la mâncare,
Că popa nu ştia, zicea bunica,

Dar totul se făcea cu rânduială
Şi toate le-aşezau la locul lor,
Ştiau bătrânii bine, fără şcoală,
Cum să-L primim pe-al lumii Salvator…

În miez de noapte, satu-n aşteptare,
Biserica-ntr-o horă o strângea,
Lumini se arătau pe la altare,
Iisus, Cristosul nostru, învia,

Ne întorceam cu paşte şi lumină,
Bunica ne dădea miel din cuptor,
Iar ouăle-aşteptau pe masa plină
Sfinţite în al nostru tricolor,

Iar la amiezi, pe luncă ne-ntâlneam
Gătit în straie noi, cum altul nu-i,
Căci noi copii-atunci, ne înnoiam
Când Se năştea şi la-nvierea Lui,

Şi câtă bucurie, ‘ntregul sat,
Ouă ciocnind cu mare şi cu mic,
“Cristos a înviat ! Adevărat !”
Pe pajiştea cusută-n borangic,

Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeaşi luncă mândră ca o ie,
Mi-a dat ca să le sorb licoarea lor,
Doi ochi de vis cu nume de Mărie…..

Aş vrea să vin din nou în satul meu,
În zi de Paşti, în zi de sărbătoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare…..

E Paşte iar şi Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mări, de al meu sat,
O lacrimă de dor mi se prelinge…..

Simt o speranţă-n suflet cum izvoare
Din flacăra-I ce arde, tumultoasă,
La ziua şi sătucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasă.

Valeriu Cercel

Părintele Arsenie Boca

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

Sfaturile părintelui Arsenie Boca privitoare la boli au fost şi rămân astăzi la fel de autentice ca atunci când le-a dăruit ca un medicament celor care veneau la el pentru vindecare. Cuvintele părintele Arsenie Boca erau vii şi aveau în ele însele un suflu tămăduitor. Privirea şi sfaturile lui deschideau inima, luminau ochii minţii şi aduceau pacea unei înţelegeri profundă cu privire la cine suntem şi ce avem de făcut în viaţă.

„Mă, cine-i îngust la minte nu are leac nicăieri”

Paralizia loveşte pe cei nesătui de avere. Arsenie Boca reuşea să pătrundă cu înţelegerea sa duhovnicească insuflată de Duhul Sfânt cele mai ascunse cauze ale bolilor trupeşti. Paralizia o vedea ca pe o consecinţă provocată de dorinţa de îmbogăţire peste măsură. Această patimă poate fi moştenită din familie, şi cel afectat are mult de luptat pentru a o birui.

Cancerul îi atinge pe cei care nu postesc niciodată. Mai mult ca orice altă boală, cancerul nu are leac şi apare fără nici o explicaţie medicală plauzibilă. De aceea părintele Arsenie Boca spunea despre cancer că este ca o „frână pedepsitoare a desfrânării stomacului. Se vede că prin el se pedepseşte lăcomia mâncărilor şi obârşia desfrânării.”

„Parcă toate lucrurile unui om seamănă cu stăpânul lor”

Fumatul duce în timp nu doar la îmbolnăvirea plămânilor, ci mai ales la slăbirea capacităţii mintale, încât nici credinţa nu o mai vezi atât de curat.

Bătrâneţea este ca un cavou ajutător. Părintele Arsenie Boca îi îndemna pe cei vârstnici să nu cârtească la necazuri, pentru că aceasta este o vreme de cercetare a lui Dumnezeu. Vârsta înaintată este grea, dar cel care rabdă cu blândeţe, multă pace va dobândi şi multă răsplată de la Dumnezeu.

Sfaturi pentru cei bolnavi de la Arsenie Boca

- Părintele ştia medicină şi avea sfaturi chiar şi pentru cele mai actuale probleme pretextate de femei. De pildă, spunea că şi părul trebuie să se hrănească şi când ne cade părul este bine să facem gălbenuş de ou cu ulei de ricin şi să ne spălăm capul şi să-l clătim cu oţet de mere.

- Dacă împiedici un guturai prin medicamente îl transformi în alte primejdii. Lasă fazele obişnuite ale bolii să treacă natural, pentru că ele sunt cel mai bun leac. Fereşte-te de frig şi ajunge.

- Faceţi semnul sfintei cruci pe tot ce mâncaţi: apă, ceai, cafea, prăjitură, fructe, băutură, pâine. De ar fi dat chiar şi cu otravă, Sfânta Cruce anulează tot ce este otrăvit.

- Cei bolnavi să ţină regimul bolii în loc de post.

- Transpiraţia abundentă e din cauză că nu ne funcţionează bine rinichii.

Tratamente recomandate de Părintele Arsenie Boca

- Cei bolnavi de plămâni să se trateze cu hrean plămădit în miere de albine: „Cel ce a făcut cerul şi pământul e în stare să lipească o piele ruptă”.

- O femeie avea pietre la fiere şi părintele Arsenie Boca i-a zis să nu meargă la operaţie, ci să facă ce-i spune el: să facă un ceai de limba cerbului cu coajă de portocală, neîndulcit, pe care să-l bea în loc de apă vreo 2-3 luni. Ceaiul acesta zdrobeşte pietrele pe cale naturală şi le transformă în nisip.

- O altă femeie în vârstă a venit odată la părintele Arsenie Boca pentru o boală de ochi. Avea cataractă şi părintele i-a zis că dacă va merge la operaţie va rămâne oarbă. Apoi i-a recomandat un tratament cu sevă de viţă de vie: „Primăvara să pui o sticluţă la viţa de vie şi din seva pe care o aduni în sticluţă, să iei câteva picături cu pipeta şi să-ţi pui în ochi şi nu o să mai ai nevoie de operaţie”.

Lancea cu care a fost omorât Hristos

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...



Sulita cu care a fost omorât Hristos.

Longinus era un ofiter de vita veche, familia lui avand sange regal, mai precis facand parte din clanul despre care se spune ca se trage din unul dintre cei doi fondatori ai Romei, respectiv Remus. S-a nascut in secolul I in Capadocia (regiune cu o bogata istorie aflata astazi in Turcia) si a primit sarcina nefasta de a comanda plutonul de executie in timpul rastignirii lui Hristos. „Sutasul si cei care il pazeau pe Iisus impreuna cu el cand au vazut cutremurul de pamant si cele intamplate s-a inspaimantat foarte tare si au zis: cu adevarat acesta a fost Fiul lui Dumnezeu” (Matei 27, 54) , sta scris in Noul Testament, care nu pomeneste numele ostasului roman. Potrivit traditiei, ofiterul se chema Longinus si, in calendarul catolic si ortodox, este ridicat la demnitatea de sfant: sfantul Longinus.



Ce l-a condus pe acest pagan la convertire? Fara indoiala ca a fost impresionat de blandetea si calmul lui Hristos, de vorbele pe care le-a rostit inainte de a muri, de modul in care a suportat suferintele si agonia. Dar a fost ceva mai mult: Iisus i-a dat harul convertirii pentru o fapta buna: dat fiindca, vazandu-l sfarsit de puteri, pe drumul Golgotei, i s-a facut mila si i-a luat crucea de pe umeri, obligandu-l pe Simon din Cirene sa i-o duca, sau pentru ca le-a permis femeilor sfinte sa se apropie de locul supliciului, lucru neingaduit la o executie capitala, sau poate pentru ca, in momentul in care l-a auzit spunand: „Mi-e sete”, i s-a facut mila si a dat dispozitie unui soldat sa ia din plosca sa apa amestecata cu otet – bautura soldatului roman – si sa-i umezeasca buzele arse.Aici ar fi o discutie de purtat.Ne-am obisnuit sa credem ca soldatul i-a dat in batjocora otet,insa istoria consemneaza ca in tarile cu clima foarte calda,romanii amestecau apa cu otet de vin,fiind un amestec racoritor si energizant.In saptamana dinaintea Rastignirii preotii ne invata sa nu mancam otet,bazat pe falsa traditie si intelegere a apei amestecate cu otet.Si uite asa un bine a fost transformat in rau.



Pe de alta parte, Loginus curta o tanara evreica de familie foarte buna, pe nume Rasela, care era una din femeile care lepadasera bogatia si il urmasera pe Hristos. Se spune ca, prin intermediul ei, Longinus stia cine era Iisus si chiar ar fi fost pe jumatate convertit la noua religie. In consecinta, ajungand sa fie martor la chinurile Mantuitorului, le scurteaza, dupa obiceiul timpului: strapungandu-l cu sulita coasta dreapta, „de a curs sange si apa”. Dar nu-i zdrobeste fluierele picioarelor, respectandu-se profetia „si oasele Lui nu pot fi zdrobite”. Cronicarii orientali au inregistrat ca aceasta fapta s-a petrecut in ziua de vineri, la ora 21 si 20 de minute (ora Ierusalimului).
Deci istoria isi spune iar cuvantul si ne invata ca IIsus a fost scutit de suferinta ,dovada stand marturie obiceiurile vremii.pe cale de consecinta,impungerea cu sulita nu a fost un act singular,ci asa erau scutiti oamenii acelor vremuri de suferinta.longines nu a facut o rana suplimentara lui Iisus,chinuindu-L ci L-a ajutat prin curmarea suferintei.



Scrierile apocrife, multe descoperite la Marea Moarta, vorbesc de Lancea Destinului, despre care se spune ca ar fi sulita romana ce a apartinut centurionului Cornelius Longinus. Aceasta sulita are o poveste impresionanta, potrivit cronicarilor. Fusese confectionata de un neintrecut fierar orb de la Damasc, din fier ceresc (de provenienta meteorica) si din cutitasul profetului Ilie. Manerul fusese intarit cu inele elegante de bronz si sculptat din lemn de cedru libanez, incrustat cu elixire magice care o faceau „invingatoare, vesnica, usoara, iar focul de ea nu se prindea”. Longinus a cumparat lancea cu 30 de talanti, o suma uriasa la acea vreme, echivalentul a cateva sute de mii de euro.



Fierarul l-a consolat: „sa nu-ti para rau ca ai platit o mica avere; sulita este mai importanta decat tot ce am facut eu pana acum si va fi mai faimoasa decat cetatea Damascului cu cele sapte porti ale ei”. Legendele spun ca Lancea Destinului conferea posesorului talente militare si victorie asupra dusmanului oricat de ingrozitoare ar fi fost batalia. A ramas in posesia familiei lui Longinus pentru o suta de ani. Apoi, a ajuns o vreme in mana imparatului Traian, care nu credea in virtutile sale miraculoase, dar a avut surprinzatoare victorii militare, chiar si impotriva Daciei, in pofida renumelui sau de invincibilitate de pana atunci.



Mai tarziu, lancea sutasului a intrat in posesia Sfantului Mauritius Africanul, primul cavaler crestin. Apare apoi in Bizant, unde a ramas mai multe sute de ani, devenind una din armele imparatului Constantin cel Mare. A fost furata de venetieni, potrivit unor marturii. Ultima stire certa arata ca Lancea Destinului a facut parte din tezaurele nepretuite ale Cavalerilor Templieri.

Se spune ca ar fi fost recuperata de arheologul german Otto Rahn, in anul 1938, din imprejurimile castelului Monsegur – din tinutul catarilor (in Franta) – si ca ar fi ajuns in posesia lui Adolf Hitler, pana la 28 decembrie 1942, cand a fost sustrasa din buncarul fuhrerului de catre un comando american. Exista zvonuri ca, in prezent, Lancea Destinului s-ar afla la Fort Knox (SUA), ceea ce ar face ca Washington-ul sa fie de neinvins. O copie a acesteia se afla intr-o catedrala din Germania.



Potrivit traditiei, ofiterul Longinus si-a pierdut vederea dupa moartea lui Iisus pe cruce si s-a vindecat de orbire prin atingerea de sangele Mantuitorului de pe sulita sa. Se spune ca a renuntat la cariera militara si a murit ca martir. S-a pretins ca trupul sfantului Longinus ar fi fost descoperit la Mantua in anul 1304, impreuna cu un burete imbibat cu sangele lui Hristos (pe care il pastrase dupa ce asistase la curatirea trupului Sau coborat de pe cruce). Relicvele au fost impartite, ajungand in diverse locuri: Praga, Karlstein, Vatican. Dar, in acelasi timp, sardinienii sustin ca ar fi in posesia moastelor, pe care le-ar fi gasit pe insula lor, unde sfantul a fost supus la chinuri in timpul imparatului Nero. Pe de alta parte, grecii sustin ca Longinus a fost martirizat in Gabala, Capadocia. Se spune insa ca i s-ar fi gasit capul la Ierusalim si ar fi fost dus in Capadocia. Sfantul Longinus este sarbatorit la 15 martie de catre Biserica Catolica. O impresionanta statuie a sa se gaseste in Bazilica Sfantul Petru de la Vatican.



Si totusi hai sa consultam si alte surse,acestea ce dau America ca detinatoarea a relicvei mie nu imi prea dau crezare.Ca a fost adapostita in depozitele catare din sudul Frantei imi este cea mai credibila idee.

In primavara anului 1981, la Viena, in palatul Hofburg, fosta resedinta a imparatilor austrieci, a fost organizata o expozitie, iar printre exponate era si o lance veche, in care se afla incastrat un cui prins cu sarma de argint, iar o ruptura a armei era acoperita cu o manseta din tabla de aur. In catalogul de la Hofburg, ciudatul exponat era numit „Lancea Sfanta”, deoarece, conform legendei, era arma cu care soldatul roman l-a impuns pe Iisus in coasta, iar cuiul este un cui din crucea pe care a fost rastignit Isus. Povestea acestei relicve este interesanta mai ales pentru ca ilustreaza cum o „legenda fabuloasa” se transforma, treptat, de-a lungul veacurilor, intr-una istorica, mai mult sau mai putin credibila.
In Evanghelia lui Ioan se regaseste descrierea cu lancea care se relateaza astfel: „Ci unul dintre ostasi cu sulita a impuns coasta Lui si indata a iesit sange si apa.” Mai tarziu, legenda i-a atribuit centurionului roman un nume: Longinus, si o biografie ale carei date esentiale sunt botezul si o moarte de martir. Potrivit unei traditii ale carei origini sunt astazi greu de stabilit, lancea aflata in tezaurul de la Hofburg este tocmai aceasta arma, „sulita” din Evanghelie apartinand lui Longinus. Foarte multa vreme lancea, in care se afla incastrat si „un cui din crucea lui Isus”, a facut parte (ca si coroana si sceptrul) din insemnele imparatilor Sfantului Imperiu Roman de natiune germana, fiind un simbol al puterii: suveranii credeau ca posesorul lancii castiga orice batalie.



Originea lancii se pierde in negurile vremurilor. O cronica medievala pretinde ca s-ar fi aflat in posesia imparatului Constantin, a carui mama, Elena, ar fi gasit-o la Ierusalim impreuna cu alte instrumente care au servit la patimile lui Cristos; de fapt cronica nu mentioneaza lancea lui Longinus, ci crucea si cuiele, de unde concluzia ca arma n-ar fi altceva decat purtatoarea relicvei propriu-zise, adica a cuiului.
O alta cronica arata ca lancea s-ar fi aflat in posesia generalului roman Mauritius (sfantul Mauriciu de mai tarziu). Acesta tocmai trecuse la crestinism impreuna cu cei 6600 de soldati ai legiunii Tebaina de sub comanda lui, cand a primit ordinul sa plece in Galia pentru a urmari si persecuta pe toti cei care, in acea provincie romana, se inchinau lui Iisus. Mauritius si oamenii sai refuzara sa execute ordinul, drept care intreaga legiune a fost executata pe malul fluviului Rhone, in apropierea locului unde se afla astazi celebra statiune climaterica elvetiana Sain-Maurice – Sankt Moritz.



Vreme de sase sau sapte veacuri, lancea lui Longinus dispare aproape complet din documente. Abia in secolul al X-lea reintra in istorie si se va afla o perioada de timp in miezul unor evenimente importante din Occidentul medieval, adica nimereste chiar in politica internationala. Pe atunci, lancea se afla in posesia unui nobil longobard pe nume Samson, care complota impotriva regelui Berengar si intra triumfator in Pavia, capitala Lombardiei.
Aceste evenimente, care au „confirmat” puterea armei, au starnit senzatie, precum si unele invidii, drept care regele Henric I al Saxoniei (poreclit Pasararul, circa 876-936) trimise un emisar la Rudolf prin care il anunta ca intentioneaza sa cumpere „darul ceresc datator de vesnica biruinta” – cum consemneaza cronica; apoi emisarul lui Henric adauga ca in cazul ca Rudolf nu accepta targul, Burgundia va fi „pustiita prin foc si sabie”, cu toate ca regele sau socoteste pe detinatorul lancii de nainvins. Ceea ce ne duce la concluzia ca monarhul saxon nu era chiar pe deplin convins de infailibilitatea armei.



Amenitarea isi facu efectul si, in 935, lancea intra in posesia lui Henric. Pretul: regiunea de sud-vest a regatului sau precum si orasul Basel. Dar nu i-a mai fost dat sa incerce eficacitatea armei-minune, caci in anul urmator muri, lasand-o mostenire, impreuna cu regatul sau, fiului sau care va intra in istorie sub numele de Otto I cel Mare (936-973). Cronicile ne asigura ca, datorita lancii, Otto a reusit sa-i invinga pe loreni in 939 si pe maghiari in 955, in lupta de pe malul raului Lech, de pilda, inconjurat fiind de dusmani si sfatuit de seniorii sai sa accepte conditiile de capitulare, Otto apuca lancea intr-o mana si scutul in cealalta si se avanta in lupta obtinand victoria… Mai tarziu, cucerind Italia de nord si partial Italia centrala in 961-962, Otto puse bazele Sfantului Imperiu Roman de natiune germana, iar lancea dobandi si o importanta politica pe langa cea religioasa ( un document din 1329 arata ca era „chezasia adevaratei regalitati”). La moartea unui monarh, ea trecea, impreuna cu coroana si sceptrul, in posesia mostenitorului tronului. Lancea era simbolul puterii.



In anul 1002, procesiunea funerara carea aducea ramasitele pamantesti ale imparatului Otto III (care murise in Italia) la Aachen (Aix-la-Chapelle) a fost atacata prin surprindere de Henric, ducele Bavariei, care smulse lancea din mainile unui episcop „asigurandu-si prin aceasta dreptul de succesiune”, arata istoricul Albert Buhler. Si intr-adevar Henric se incorona rege, apoi imparat.
Se pare ca in vremea lui Otto III lancea s-a rupt in doua, cu care prilej a fost acoperita cu mansete din tabla de aur – pe partea superioara fiind gravata inscriptia latineasca: „Lancea et clavus Domini”, adica Lancea si cuiul Domnului.
Cam in vremea domniei imparatilor ottoni, s-a raspandit credinta ca lancea este arma lui Mauritius, si nu intamplator: era perioada in care monarhii crestini luptau impotriva popoarelor „pagane” din rasaritul Europei. Intr-adevar, Otto cel Mare l-a ales pe Mauritius ca patron al manastirii din Magdeburg, iar Henric II ca protector al imperiului.



In 1424, lancea impreuna cu celelalte insemne regale, a fost transportata la Nurnberg; pe drum, pentru a apara tezaurul de eventuale atacuri ale unor talhari sau soldati inamici, imparatul Sigismund eticheta transportul ca fiind…peste sarat, nici macar garda insotitoare nu stia ce contineau lazile. Lancea ramase cateva veacuri la Nurnberg, recastigandu-si treptat faima de religva sfanta, mai ales ca doi papi certificara autenticitatea ei; aceste certificate pontificale devenisera necesare, deoarece din Orient mai aparusera cateva lanci care ar fi apartinut mercenarului roman de pe Golgota.



In 1800, in Europa tulburata de razboaiele napoleoniene, pazitorii tezaurului socotira ca trebuie pusa la adapost si-l transportara la Viena, unde a ramas pana in 1938, dupa Anschluss, cand Hitler porunci sa fie adusa inapoi la Nurnberg; expus acolo in Biserica Maestrilor Cantareti, trebuia neaparat de altfel in conceptia nazistilor, pentru ca sa vesteasca sosirea unei noi ere pentru „Marele Reich” german. Imediat dupa razboi, in 1946, autoritatile de ocupatie americane au inapoiat tezaurul Austriei.
„Nici un istoric nu si-ar baga mana in foc pentru autenticitatea lancii” remarca P.H. Koesters, ba dimpotriva: un istoric de prestigiu ca Percy Ernst Schramm, cunoscut pentru studiile sale de medievistica, a declarat, dupa o examinare amanuntita a lancii, ca acest tip de arma era caracteristic pentru secolul al VIII-lea. Partizanii originii sacre a relicvei de la palatul Hofburg au gasit insa raspunsul si la aceasta parere exprimata de un specialist: lancea si cuiul pot fi mult mai vechi, pretind ei, topite si turnate din nou in secolul al VIII-lea sau chiar mai tarziu, in vremea lui Carol cel Mare.


In plus fata de cele scrise mai sus,am gasi referiri despre acest subiect chiar pe teritoriul Romaniei:

"Biserica Sfantul Nicolae din Densus se afla in judetul Hunedoara, la o distanta de aproape 10 kilometri fata da orasul Hateg, fiind cea mai veche biserica romaneasca in care si astazi au loc slujbe religioase. Datorita particularitatilor acesteia, biserica este cunoscuta drept cel mai ciudat edificiu din Tara Hategului.

George Calinescu spunea despre aceasta ca este "o biserica bizara, facuta din marmuri si coloane, culese de la Sarmizegetusa. Un mic stalp din cei patru care sustin ingusta turla e o stela romana purtand numele lui Longinus.



E o marmura cu o inscriptie eleganta, luminoasa, frumoasa precum o statuie. Ascunsa in umbra, abia luminata de cateva suvite de soare venind pe niste ferestruici, aceasta face impresia unei opere divine furata de genii nocturne".

Precum reiese si din citatul de mai sus, aceasta este o "biserica bizara" construita in mare parte din blocuri masive de piatra si marmura, dar sunt folosite si coloane si statui culese de la fosta colonie romana Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa care se afla la 10 kilometri sud fata de Densus.



Aflata in apropierea ruinelor fostei capitale a Daciei romane, biserica din Densus a fost obiectul multor controverse intre oamenii de stiinta. Unii au considerat ca biserica ar fi fost mausoleul generalului roman Longinus Maximus, ucis de daci, iar altii cred ca edificiul este un fost templu roman al zeului Marte." (textul a aparut in CrestinOrtodox despre Biserica din Densus. )

Cneius (sau Gnaeus) Pompeius Longinus a comandat garnizoanele romane rămase în Dacia dupa primul razboi daco-roman din anii 101-102. În anul 105 a fost capturat de Decebal care ar fi cerut în schimbul eliberarii sale despăgubiri de război şi retragerea trupelor romane de pe teritoriul Daciei. Legendele spun ca generalul era prieten cu Împaratul Traian iar pentru că acesta nu a cedat în fata solicitărilor regelui dac, astfel si-a luat singur viaţa.


Intreg albumul foto:
http://ro.netlog.com/piosmarian/photo/setid=415...-

Convorbiri duhovnicesti cu parintele Sofian Boghiu

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...


1. Va rog, Parinte Sofian, spuneti-mi cateva cuvinte, despre anii frumosi ai copilariei Sfintiei Voastre.

Sunt nascut in comuna Cuconestii Vechi-Balti, din parintii Ioan si Alexandra, fiind numit din botez Serghie. Chipul bland al parintilor mei imaginea bisericii in care ma rugam de copil, si a preotului care m-a botezat in numele Preasfintei Treimi le port pururea in inima mea.

2. In ce an ati luat jugul cel bun ai lui Hristos ?

La 14 ani am intrat ca frate in schitul Rughi-Soroca, iar dupa 11 ani de ascultare am primit tunderea monahala in Manastirea Dobrusa din apropiere, fiind pe atunci elev in clasa a V-a la Seminarul Monahal din Manastirea Cernica. Dupa ce am urmat scoala de Cantareti de la Dobrusa, am continuat Serninarul Monahal de la Cernica, fiind foarte ravnitor sa cunosc tainele credintei si sa slujesc Biserica lui Hristos.

3. Ce dubovnici si stareti alesi ati avut in anii tineretii, de la care ati deprins nevointa vietii monahale ?

Ca duhovnici si stareti pe care nu-i pot uita, sunt : Ieromonahul Eftimie de la Schitul Rughi de la care am deprins sa citesc pravila calugareasca; Protosinghelul Gherontie Gutu, primul meu staret de la Rughi, unchiul parintelui Felix – prietenul meu de toata viata, de la care am deprins cantarile si randuiala de la strana; Ieromonahul Ioan, duhovnic de la Manastirea Dobrusa, de la care am invatat sa ma apropii de scrisul Sfintilor Parinti si Arhimandritul Ioachim Popescu, directorul scolii de cantareti de la Dobrusa, de la care am deprins desenul pictura si simtul pentru frumos.

4. Cand ati fost hirotonit preot ei duhovnic ?

La 11 aprilie, 1945, in Duminica Sfantului Ioan Scararul, am fost hirotonit preot pe seama Manastirii Antim din Bucuresti, iar in Vinerea Mare, 1947, am fost facut si duhovnic.

5. In ce manastiri v-ati nevoit mai mult si de care sunteti in chip deosebit mai legat duhovniceste ?

Lasandu-ma calauzit in viata de Bunul Dumnezeu, prin pastorii mei sufletesti, am trait in mai multe manastiri precum : Rughi, Dobrusa, Episcopia Balti, Cernica, Neamt, Plumbuita si Antim. Toate imi sunt legate de suflet pentru, ca in toate m-am format si folosit duhovniceste de-a lungul vietii. Dar, dintre toate, mai apropiata imi este Manastirea Antim, in care am intrat la anui 1940, fiind atunci la Antim camin pentru studentii monahali. In acel an am intrat ca student in anul I la Academia de Arte Frumoase din Bucuresti, iar in anul urmator am intrat ca student la Facultatea de Teologie. Pe vremea aceea, Manastirea Antim era randuita de Protosinghel Nicodim Ionita, cu studii la Strasbourg, un foarte bun predicator. Prin cuvantul sau cald si convingator, atragea mult popor la biserica. Apoi prin slujbele cu sobor si cantarile frumoase ale calugarilor cernicani studenti, Manastirea Antim a inceput sa se contureze ca un modest loc de evlavie pentru multi credinciosi ai Capitalei.

6. Cum era viata duhovniceasca prin manastirile noastre acum o jumatate de secol ?

Manastirile prin care am trait acum o jumatate de veac, cm populate cu numerosi calugari si frati de la 50 pana la 200 de suflete in fiecare obste calugareasca. Erau adevarate familii duhovnicesti. Fratii noi care intrau in manastire intalneau frati mai vechi in uniforma calugareasca, cu incepatura de barba, cu bune deprinderi si ascultari in ateliere si la strana si cu multi parinti imbunatatiti care, in simplitatea si dragostea lor, ne ajutau cu sfatul, cu blandetea, ori numai cu viata lor curata si smerita, sa traim dupa chipul vietii lor.

7. Cum ajutau pe atunci manastirile noastre la mentinerea evlaviei ortodoxe strabune in randul credinciosilor ?

In posturi, in Duminici si sarbatori, mai ales, veneau multi credinciosi la manastiri, fiind atrasi de slujbele frumoase savarsite in sobor cu multi preoti si diaconi si de cantarile alese ale calugarilor si fratilor la cele doua strane. Mai ales la privegheri si la slujbele cu sobor din sarbatori te simteai ca in cer. Nu-ti trebuia alta hrana si bucurie mai mare in viata. Slujbele frumoase din manastiri, dragostea calugarilor dintotdeauna, gazduirea credinciosilor la arhondarice, sfaturile date de duhovnici celor care veneau la ei pentru spovedanie, erau o foarte buna hrana pentru suflete, incat prin toate acestea, si mai ales prin slujbe si duhovnicie, se intretinea viata curata si bunacuviinta in casele credinciosilor nostri.

8. Cand ati terminat studiile de la Belle-Arte si teologie, si ce tezi de licenta ati sustinut ?

Studiiie teologice le-am inceput in anul 1932, la Seminarul Monahal de la Cernica, pe care le-an absolvit in 1940, si le-am continuat intre anii 1941-1945, ca student la Facultatea de Teologie din Bucuresti, intrucat paralel cu Teologia am absolvit si Academia de Arte Frumoase din Capitala, mi-am luat ca teza de licenta un subiect care aparline deopotriva si teologici si picturii bisericesti, intitulat ” Chipul Mantuitorului in iconografie “, privind pe Iisus Hristos in icoana si dincolo de icoana.
9. Ce parinti dubovnicesti mai sporiti ati cunoscut la Cernica in timpul studiiilor teologice ?

Mai intai am fost uimit de viata aspra, ascetica, a Ieroschimonahului Ghelasie, duhovnicul Manastirii Cernica. In preajma sa am simtit prezenta harului dumnezeiesc si mireasma sfinteniei din felul cum traia si cum ne povatuia pe calea mantuirii. Tot in Cernica am cunoscut pe Protosinghelul Fotie Petrescu, care m-a atras prin dragostea si bunatatea sa, care ii lumina chipul bland si ii inaripa sfaturile duhovnicesti. Aproape toti elevii Seminarului ne spovedeam la sfintia sa. Alti doi duhovnici iscusiti am cunoscut ceva mai tarziu : pe venerabilul parinte Gheorghe Rosca, mare cunoscator al Sfintei Scripturi si foarte bun sfatuitor duhovnicesc din Bucuresti; apoi pe parintele Ioan Culighin, duhovnic si dascal al rugaciunii inimii de renume, traitor la Cernica, un rugator autentic si iscusit lucrator al rugaciunii lui Iisus. De la amandoi, luam sfaturi si indemnuri pentru sporirea mea duhovniceasca si pentru viata de rugaciune.

10. Ca teolog si slujitor al Bisericii lui Hristos, ce considerati ca ati realizat mai important in viata ?

Atat in timpul studiilor, cat si dupa licenta, aflandu-ma in obstea Manastirii Antim, am participat activ la viata duhovniceasca ce se desfasura aici, ca slujitor si marturisitor al cuvantului lui Dumnezeu, ca duhovnic si apoi staret al manastirii, contribuind efectiv, cu darul lui Dumnezeu, la bunul mers al vietii duhovnicesti si gospodaresti a acestei manastiri. Nu pot afirma ca am realizat ceva important in viata decat ca, fiind intre ceilalti frati slujitori, m-am straduit sa intretin pacea, armonia si buna convietuire in obste, Precum si evlavia si buna desfasurare a slujbelor in biserica. Iar cand am fost solicitat de bolnavi si credinciosi niciodata nu i-am refuzat, nici i-am intristat cu ceva; ci am facut tot ce mi-a stat in putere sa-i folosesc, sa-i marturisesc, sa-i impac cu Dumnezeu si cu oamenii.
11. Dar ca pictor bisericesc, ce ati realizat mai deosebit ?

Am predat pictura la Seminariile Monahale din Manastiraa Neamt si Curtea de Arges; am lucrat si organizat ateliere de icoane si picturi de catapetesme la Manastirea Plumbuita si Schitul Maicilor, am pictat in fresca sintaur sau in colectiv de pictori, mai multe biserici manastiresti sau in sate, precum biserica mare din Pipirig, biserica Manastirii Agapia Veche, biserica mica din Manastirea Agafton, biserica mare din Manastirea Celic Dere, biserica Manastirii Radu Voda din Bucuresti si biserica Manastirii Dealu. De mai multi ani sunt in Comisia de Pictura Bisericeasca si lucrez personal, sau ajutat de ucenici, la restaurarea unor fresce sau picturi in ulei din manastirile monumente istorice, precum Catedrala Patriarhala, biserica Manastirii Antim si alte cateva. Am format mai multi ucenici astazi pictori buni in fresca, si am mai pictat o catedrala ortodoxa in orasul Hama din Siria. Prin toate acestea am cautat sa pun in valoare pictura bisericeasca traditionala, de care ne-am indepartat in ultima vreme, si sa impodobesc cat mai frumos posibil Casa lui Dumnezeu, Caruia i-am inchinat intreaga mea viata.

12. In ce fapte bune ati aflat mai multi pace, bucurie si mangaiere duhovniceasca ?

Pe toate acestea le-am simtit prezente in inima mea in timpul savarsirii Sfintei Liturghii, care ma inalta sufleteste cel mai mult. Apoi in timpul si dupa rugaciunea facuta cu luare aminte si cu umilinta; cand am ajutat material ori moral pe cei ce mi-au cerut ajutor; cand am reusit, cu darul lui Dumnezeu, sa dobandesc vreun suflet la pocainta si cand m-am aflat fara prihana in fapte si in cuvant fata de propria mea constiinta, unde stiu ca ma intalnesc cu Dumnezeu.
13. Intrucat cel mai mult iubiti Biserica, randuiala sfintelor slujbe, ce insemnatate are pentru Prea Cuviosia Voastra participarea regulatal la cele Sapte Laude si la Sfanta Liturghie ?

Sfintele slujbe zilnice, in general, si mai ales Sfanta Liturghie inseamna pentru mine odihna, bucurie, mantuire si impaeare cu Dumnezeu, cu constiinta si cu semenii, sub razele vindecatoare ale ” Soarelui Dreptatii “, Care potoleste si usuca izvorul patimilor din trupul si sufletul meu. Aceasta stare duhovniceasca continua daca, dupa Sfanta Liturghie, ma pot mentine in duhul adevaratei smerenii.

14. Ce insenmatate are predica, cuvantul de invatatura pentra formarea dubovniceasca a calugarilor si mirenilor ?

O predica si o cateheza buna, care se ocupa cu problemele reale ale ascultatorilor, fie ei calugari ori mireni, are adeseori darul de a trezi in noi starea de vinovatie in care ne aflam si de a pune inceput bun indreptariii noastre. De asemenea, prin citirea Sfintei Scripturi si a Sfintilor Parinti si prin predicarea cuvantului lui Dumnezeu, ni se largeste orizontul cunoasterii duhovnicesti si se creeaza in viata noastra o ambianta spirituala si putinta de a medita si de a ne ruga intr-o plinatate duhovniceasca.

15. Monahii sunt datori a predica cuvantul lui Dumnezeu ? Cum pot ei mai bine sa marturiseasca pe Hristos ?

Monahu, pran definitie si prin fagaduinta sunt inchinati lui Hristos : sunt persoane singuratice la propriu si la figurat, izolati pentru toata viata de lumea pacatului. Tot prin definitie, calugarul inseamna ” batran cu viata imbunatatita ” sau ” om indumnezeit “. Monahii sunt datori sa predice pe Hristos prin cuvant scris sau rostit, daca li se cere sau li se impune aceasta indatorire. Insa, sunt datori sa predice pe Hristos in once imprejurare, adica necontenit, prin propria lor viata traita dupa poruncile Sfintei Evanghelii. Aceasta porunca a lui Hristos de a fi lumina si sare a pamantului, adica de a fi pilda buna prin viata traita, atat in cat si in afara manastirii, este o indadatorire de toata viata, a fiecarui calugar dintotdeauna.
16. Care este cea mai buna fapta a calugarului ? Dar a mireanului ?

Cea mai buna fapta care se cere calugarului socot ca este sfintirea propriei sale vieti, in duh de smeredie. De asemenea, atat calugarului cat si mireanului ii este de folos dreapta socoteala in toate, care asigura un bun echilibru si calugarului si mireanului.

17. Care este cea mai inalta misiune evanghelica a manastirilor si calugarilor din zilele noastre ?

Misiunea cea mai inalta a manastirilor din vremea noastra, deci si a calugarilor, este de a duce o viata curata si sfanta, traind in pace si buna intelegere duhovniceasca; de a imprima temeinic rostul adanc al vietii crestine in viata oamneilor si de a fi oricand gata sa poata da raspuns bun si linistitor la toate intrebarile esentiale de care este framantata societatea noastra.

18. Care este rolul duhovnicului pentru calugari si mireni ?

Duhovnicul, in viata manastireasca si in cea de familie, are eerol de doctor sufletesc si calauza spre Hristos a sufletelor omenesti, pe calea cea stramta si spinoasa, dar si luminoasa a mantuirii.

19. De ce unii crestini adera la secte ?

In afara de motivele mai cunoscute, cred ca multi credinciosi trec la secte dintr-un fel de evlavie si dorinta de cunoastere a Sfintei Scripturi, stiind ca acolo li se citeste din Biblie, li se vorbeste despre Dumnezeu si canta impreuna. Adica, ei doresc si cauta ce nu pot avea suficient la preotul lor. Deci, pleaca din Biseriac din lipsa unui bun pastor si din lipsa unei catehizari si educatii religioase corespunzatoare evlaviei lor.

20. Ce ar trebui sa faca mai deosebit preotii si calugarii pentru oprirea prozelitismului sectar, pentru apararea credintei ortodoxe strabune ?

Pentru oprirea prozelitismului sectar, atat preotii xat si calugarii trebuie sa traiasca ei insisi o viata duhovniceasca, evanghelica, fara ed prihana, ceea ce stiu ca este foarte greu. Apoi, sa studieze temeinic abaterile sectelor, sa faca vizite acasa fratilor credinciosi loviti de secte; sa le vorbeasca bland din Sfanta Scriptura, aratandu-le adevarul, si sa le spuna de cate daruri se lipsesc nevenerand pe Mica Domnului, lipsindu-se de Sfintele Taine, necinstind Sfanta Cruce, icoanele, Biserica si sfintii, toate fiind absolut necesare pentru mantuire.

21. In ce masura reuseste arta, frumosul, pictura bisericeasca sa inalte sufletele credinciosilor spre Dumnezeu, spre o viata crestina mai aleasa ?

Pictura, in general, si pictura bisericeasca in special, ofera omului, credinciosului, un limbaj plastic, prin imagini si culori, pentru a exprima idei si realitati ale credintei noastre ortodoxe. Aceste adevaruri sunt exprimate de obicei prin cuvinte. Insa cuvintele, oricat ar fi de mestesugite, sunt adeseori neindestulatoare pentru a exprima realitati imateriale; pe cand prin imagini sau icoane, abstractiunile devin usor accesibile intelegerii omenesti.
Adevaruri crestine, ca Nasterea Domnului, Botezul, Patimile, Invierea si Inaltarea Domnului, Pogorarea Duhului Sfant, Raiul, iadul, etc, necesita multe pagini de text pentru a le imprima suficient in mintea ascultatorilor. Prin imagini insa, ele devin mai usoar intelese, pentru ca sunt imbracate intr-o forma materiala si simbolic-vizuala, proprie si accesibila naturii omenesti. Prin gingasia desenului, prin frumusetea si transparenta spiritualizata a culorilor, prin interiorizarea imaginilor si maiestria artistica, asemenea imagini murale sau icoane atrag si retin atentia credinciosilor, spunandu-le dintr-o data, fara efort, adevarul relatat in Evanghelie si Tradilie, induiosand si inaltand mintea cu usurinta la realitatile suprafiresti.

22. Care este scopul principal al picturii bisericesti in iconografia Bisericii Ortodoxe ?

Adevaratul scop al picturii bisericesti in traditia ortodoxa este de a crea un mediu propriu de meditatie si rugaciune credinciosului care se roaga, in scopul de a intelege si a trai mai adanc sfanta credinta crestina.
23. Ce ne invata Sfintii Parinti despre cultul Sfintelor Icoane ?

Teologia si cultul sfintelor icoane se bazeaza pe intruparea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Cuvantul Cel nevazut al Tatalui, Care, prin nasterea Sa din Sfanta Fecioara Maria, S-a imbracat in trup omenesc, asemenea noua, afara de pacat. In Dumnezeu-Omul intrupat, noi privim persoana a doua a Preasfintei Treimi, unind in Sine cele doua naturi : divina si umana. Deci, putem picta aceasta persoana, pentru ca are forma omeneasca.

In icoana Domnului noi marturisim trupul Sau indumnezeit, si recunoastem in icoana asemanarea cu prototipul, persoana divino-umana a Domnului. Prin sfintirea icoanei se stabileste relatia harica dintre icoana si prototip. Orice icoana are un nume, acela al prototipului, si este venerata pentru ca icoana vazuta de noi participa la prototip, adica la sfantul infatisat pe ea, care se afla transfigurat in imparatia lui Dumnezeu.
24. De ce combat sectele cultul Sfintelor Icoane ?

Sectele combat cultul Sfintelor Icoane pentru ca nu inteleg si nu vor sa inteleaga invatatura corecta despre intruparea Mantuitorului nostru Iisus Hristos si nici rostul divin al Maicii Domnului in actul intruparii. Daca si-ar insusi cu buna credinta dogma intruparii, cred ca ar deveni ortodocsi si ar disparea toate deosebirile de credinta dintre ei si noi.

25. De cand dateazi cele mai vechi icoane si picturi murale in Biserica ?

Cele mai vechi picturi murale ce se pastreaza pana astazi se afla in catacombele de la Roma si dateaza din secolul al II – lea, mai ales cele din catacombele lui Calist si Sebastian. Iar icoane pictate dintre cele mai vechi s-au descoperit in Siria, Armenia si Capadocia si dateaza din secolele II si III. Am vazut la Manastirea Sfanta Ecaterina din Muntele Shiai una din cele mai mari colectii de icoane ortodoxe vechi, dintre care unele sunt din secolele V si VI.
26. Care sunt cele mai vestite icoane miraculoase din tara noastra si in ce conditii o icoana capata aceasta harisma ?

Cele mai vestite icoane din tara noastra sunt : Sfanta Ana de la Manastirea Bistrita – Neamt, Maica Domnului de la Manastirea Neamt, Maica Domnului de la Manastirea ” Dintr-un Lemn “. Apoi, Maica Domnului de la Manastirea Celic – Tulcea, Maica Domnului de la Nicula – Clui, Maica Domnului de la Trifanesti-Roman etc.

Orice icoana isi are harisma ei, datorita sfantului infatisat pe ea si harului dumnezeiesc transmis icoanei prin sfintirea ei. Totusi, la aceasta au o deosebita importanta si conditiile morale in care este pictata o icoana. Daca pictorul respectiv este un om profund credincios, daca posteste si se roaga la inceputul si in timpul lucrului, daca duce o viata de curatie sufleteasca si trupeasca si daca, bineinteles, Dumnezeu binevoieste sa reverse belsug de har asupra acelei icoane. Astfel, ea poate deveni o icoana miraculoasa facatoare de minuni, care vindeca bolile si alina nevoile si suferintele omenesti, pe masura credintei fiecaruia.

27. Cate biserici ati pictat in tari si in strainatate ?

Impreuna cu cativa ucenici si colegi de breasla, am pictat in tara peste 25 de biserici, in fresca si tempera, dintre care 6 pictate integral, iar restul restaurate. In strainatate am pictat integral trei biserici. Toate acestea in timp de 47 de ani, de cand am primit calificarea de pictor bisericesc.
28. Ce trebuie facut pentru ca pictura bisericeasca sa-si atintaa scopul spirituai traditional ?

Pentru ca pictura bisericeasca sa-si atinga scopul de a face vizibila prin imagini imparatia lui Dumnezeu in universul pictural al oricarei biserici, ar trebui ca pictorii bisericesti sa cunoasca mai bina teologia icoanei si iconografia ortodoxa. Apoi sa-si insuseasca temeinic desenul si cromatica in stilul rasaritean bizantin, inspirandu-se din pictura in fresca a vechilor noastre biserici, cum sunt : Voronetul, Moldovita, Humor, Sucevita si altele, care sunt adevarate capodopere mondiale. De asemenea, pictorii bisericesti sa-si acorde talentul si cunostintele lor cu o mai profunda credinta in Dumnezeu, cu o viata morala exemplara, potrivita cu lucrul sfant pe care il savarsesc si sa cunoasca mai bine vietile sfintilor si teologia cu toate simbolurile ei.

29. Care este concluzia Prea Cuviosiei Voastre despre pictura bisericeasca romaneasca de astazi ?

Am pierdut marea traditie a picturii si frescelor de valoare mondiala din secolul XVI realizata de pictori autohtoni la noi, care este cea din nordul Moldovei, mai ales. Scoala de pictura bisericeasca 22 romaneasca a intrat in decadenta de pe la inceputul secolului XIX, cand, sub influenta picturii realiste, ne-am indepartat de pictura traditionala ortodoxa de factura bizantina.
30. De incheiere, ce sfaturi duhovnicesti adresati pe aceasta cale fiilor duhovnicesti ai Prea Cuviosiei Voastre ?

Sa asculte si sa puna in practica sfaturile date in numele lui Hristos, sa iubeasca cel mai mult Biserica, slujbele, cartile sfinte si pe cei ce sunt in suferinta, si sa se roage si pentru mine.

sursa
http://sofianboghiu.blogspot.ro